26 de definiții conțin toate cuvintele căutate (cel mult 21 afișate)
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: cu
1) máre f., pl. mărĭ (lat. máre, it. mare, fr. mer, pv. cat. sp. pg. mar). Ocean, imensă întindere de apă care acopere cea maĭ mare parte a globuluĭ pămîntesc: corabie de mare. Parte maĭ mică din această întindere: marea Neagră. Suprafața imensă, imensitate: o mare de nisip, de oamenĭ. Ĭarbă de mare. V. ĭarbă. A cerca marea cu degetu, a te apuca cu forțe prea micĭ să facĭ un lucru prea mare. A promite marea și sarea, lucrurĭ imposibile, pe dracu și pe tată-su. Pe mare (Mold. nord pe marea), pe calea marină. – Marea acopere aproape treĭ sferturĭ din suprafața globuluĭ terestru și ocupă mult maĭ mult loc în emisferu austral de cît în cel boreal. Adîncimea apelor măriĭ e variabilă, oscilînd în mediŭ între 3000 și 4500 de metri. Dar pin unele locurĭ există depresiunĭ chear pînă la 8613 metri (la Tuscarora) și 9400 (la insulele Tonga). Apa măriĭ, pe lîngă urmele multor minerale, conține în disoluțiune multă clorură de sodiŭ (sare), care se extrage din saline marine. Dintre mișcările obișnuite ale măriĭ, unele-s întîmplătoare (ca valurile, care ajung pînă la o înălțime de 18 metri, dar al căror efect nu se maĭ simte la 20 de metri supt suprafața apeĭ), altele-s regulare, ca fluxu, refluxu și curentele.
pămînt n., pl. urĭ și rar inte (lat. pavimentum, bătătură, pămînt bătăturit, paviment, pardoseală; it. palmento, pavimentu moriĭ. V. paviment și spaĭmă). Planeta pe care locuim: rotațiunea pămîntuluĭ. Uscatu, partea solidă a acesteĭ planete (în opoz. cu marea): codriĭ care acopereaŭ pămîntu odinioară. Sol, teren: a te culca pe pămînt. Fel de teren: pămînt negru, galben, arabil, sterp. Lut: oală de pămînt. Țară, ținut: pămînt nelocuit. Moșie, teren de lucrat: țăranu ĭubește pămîntu. Fig. Locuitoriĭ pămîntuluĭ, lumea, omenirea: n’am pe nimenĭ pe pămînt. A fi pe pămînt, a exista, a trăi. A perde pămîntu, a-l perde din vedere cînd eștĭ pe mare saŭ a nu-l maĭ atinge cu picĭoarele cînd eștĭ în apă. A răscoli ceru și pămîntu, a face toate sforțările. Pămîntu făgăduințiiĭ, Palestina (considerată ca locu fericiriĭ p. Jidaniĭ care rătăceaŭ pin pustie): România e pentru Jidanĭ un adevărat pămînt al făgăduințiĭ (V. eldorado). Pămîntu sfînt, Locurile sfinte, Ĭerusalimu și cele-lalte locurĭ pe unde a trăit Hristos. Pe pămînt, în lumea asta (în opoz. cu ceru saŭ ĭadu). A ți se face fața ca pămîntu, a deveni livid, pămîntiŭ. A nu te maĭ încăpea pămîntu de bucurie, a fi foarte vesel. A pune capu’n pămînt, a pleca capu (de întristare, de rușine). A face degeaba umbră pămîntuluĭ, a nu lucra nimica, a fi nefolositor. A promite ceru și pămîntu, a promite marea și sarea, imposibilu. A fugi mîncînd pămîntu, a fugi foarte răpede. A tăcea ca pămîntu, a tăcea ca un pește, a nu zice nimica. Mînia pămîntuluĭ, foarte: era bogat mînia pămîntuluĭ. Cît e lumea și pămîntu, nicăirĭ, nicĭ-odată: ca el nu maĭ este om (bun saŭ răŭ) cît e lumea și pămîntu. Al pămîntuluĭ (în loc. ca: gîndăcăria pămîntuluĭ), în număr infinit: într’o clipă s’a adunat acolo jidănăria pămîntuluĭ! Din pămînt (din ĭarbă verde), de unde știĭ, cum veĭ putea: să scoțĭ baniĭ din pămînt, orĭ te daŭ pe mîna polițiiĭ! – Vechĭ, azĭ nord și Serbia, pomînt. Vechĭ voc. și peminte și păminte (cp. cu spămînt). – În ordinea distanțeĭ de la soare, pămîntu e a treĭa planetă. Forma luĭ nu e a uneĭ sfere turtite la polĭ, ci a unuĭ tetraedru c’o rază de vre-o 6,671,000 de metri. Se învîrtește în 24 de ore în prejuru luĭ și în 365 de zile și 6 ore în prejuru soareluĭ. Geometric, pozițiunea punctelor suprafețeĭ se determină pin paralele șimeridiane. Interioru pămîntuluĭ nu e o masă topită, cum se credea, ci maĭ probabil solid, afară de unele locurĭ de supt vulcanĭ, unde-s ca niște buzunare de substanță în fuziune. De aceĭa pe acolo-s maĭ dese cutremurele. Diferența de nivel între uscat și apă modifică foarte puțin forma generală a pămîntuluĭ. Din suprafața luĭ, aproape treĭ sferturĭ îs ocupate de ocean. În sfîrșit, întregu pămînt e învălit de un strat de aer numit atmosferă, care face posibilă vĭața organizată.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A FĂGĂDUI ~iesc tranz. 1) A consimți în mod verbal să dea; a promite. ◊ ~ marea și (sau cu) sarea a face promisiuni exagerate. 2) A accepta benevol ca angajament; a promite. A făgăduit să se ducă. /<ung. fogadni
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
a promite (cuiva) luna de pe cer / marea cu sarea expr. a promite (cuiva) ceva irealizabil sau intangibil, a promite (cuiva) tot ce își dorește.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PROMISIUNE. Subst. Promisiune, promitere, juruință (înv. și reg.), juruită (reg.), făgăduială, făgăduință, făgadă (reg.), făgădaș (reg.). Obligație, angajament, angajare, angajament solemn, legămînt (pop.), jurămînt, jur (pop.), cuvînt, cuvînt de onoare (de cinste); asigurare, încredințare, garantare. Om de cuvînt. Vb. A promite, a face promisiuni, a făgădui, a jurui (înv. și reg.), a da făgăduință, a da speranțe; a se angaja, a se îndatora, a se făgădui (înv.), a-și lua angajamentul, a se obliga, a-și lua obligația, a se lega (fig.), a-și da cuvîntul (de onoare); a da garanție, a garanta, a da asigurări, a făgădui marea cu sarea, a făgădui (a promite) cerul și pămîntul, a făgădui cîte în lună și în stele, a făgădui munți de aur, a făgădui luna de pe cer. A se ține de cuvînt, a-și ține cuvîntul, a se ține de promisiune. V. cinste, obligație, siguranță.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
făgădui [At: COD. VOR. 29/1-2 / Pzi: ~;esc / E: mg fogadni] 1 vt (Trs; înv) A primi (în casă). 2 vt (Trs; înv; subiectul este Dumnezeu) A asculta o rugăciune a cuiva. 3 vt (Înv) A accepta legitimitatea unei dorințe sau cereri, promițând totodată îndeplinirea acesteia. 4 vt A promite. 5 vt (Îe) A ~ marea cu sarea (sau Oltul cu totul ori munți de aur) A face promisiuni imposibil de îndeplinit. 6 vr (Înv) A se jura. 7 vr (Înv) A face o promisiune solemnă (către divinitate). 8 vr (Înv; construit cu dativul) A se devota.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
făgăduí vb. IV. 1 tr. A promite; a se angaja, a se îndatora, a-și lua obligația să... ◊ expr. A făgădui marea cu sarea = a face promisiuni imposibil de realizat. A făgădui munți de aur v. aur. A făgădui cerul și pămîntul v. cer. 2 tr. (înv., reg.; despre Dumnezeu). 4 refl. (înv.; despre oameni) A se jura. • prez.ind. -iesc. / <magh. fogad.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de CristinaDianaN
- acțiuni
MARE2 mări f. 1) Spațiu întins de apă stătătoare, sărată, situată între continente sau în interiorul lor. ~ea Mediterană. ~ea Caspică. ◊ A făgădui (a promite, a cere) ~ea cu sarea a făgădui (a promite, a cere) imposibilul. A încerca ~ea cu degetul a întreprinde ceva fără șanse de succes. A vântura mări și țări a călători foarte mult. 2) fig. Întindere mare; vastitate. O ~ de grâne. 3) Mulțime sau cantitate foarte mare. O ~ de flori. [G.-D. mării] /<lat. mare, ~is
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
FĂGĂDUI (-duesc) I. vb. tr. 1 ‡ A primi în gazdă ¶ 2 A încredința, a-și lua îndatorirea, a-și da cuvîntul că va face sau va da un anumit lucru, a promite; proverb: nu făgădui ce nu poți împlini; îți făgăduesc dinainte că înapoi nu m’oiu întoarce CRG.; împăratul a început să-i făgăduească toate bunurile din lume ISP.; proverb: a ~ marea cu sarea (și Oltul cu totul), a făgădui toate bunătățile, lucruri nenumărate și cu neputință de împlinit. II. vb. refl. 1 A făgădui: Negru-Vodă se făgădui să facă un schit de călugări în locul acelui copac scorburos ISP. ¶ 2 ‡ A face o făgădueală solemnă (în spec. lui Dumnezeu), a încredința cu jurămînt că va face ceva [ung. fogadni].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
GURĂ ~i f. 1) (la oameni) Cavitate în partea inferioară a feței, delimitată de buze. * ~-cască a) calificativ dat unei persoane care pierde vremea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care stă nedumerită, neînțelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepăsătoare și distrate. ~-de-lup defect congenital al feței omului, constând dintr-o fisură la buza și gingia superioară, prin care cavitatea bucală comunică cu fosele nazale. ~-n ~ foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la ~ a) a respira cu greu (de emoție, de oboseală etc.); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mână până la ~ a uita foarte repede. A da cuiva o ~ a săruta pe cineva. 2) (la om și la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana. * De-ale ~ii alimente; hrană. A pune (sau a lua) ceva în ~ a mânca puțin. A da și bucățica de la ~ a da și puținul pe care-l are. A-i lua pâinea de la ~ a lipsi de mijloace de existență. A da (cuiva) mură-n ~ a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe ~a lupului a dispărea fără urmă. A țipa (sau a striga) ca din ~ de șarpe a striga disperat. ~a-leului plantă erbacee decorativă cu flori bilabiate, de diferite culori. ~a-lupului plantă erbacee cu frunze alungite și cu flori violete. 3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singură dată; îmbucătură. 4) Persoană (membru al unei familii) care trebuie hrănită. 5) Parte a aparatului de vorbire. * A închide (sau a astupa) cuiva ~a a face pe cineva să tacă. A tăcea din ~ a nu vorbi. Cu jumătate de ~ fără mare dorință. A lua vorba din ~ a spune ceea ce vrea să spună altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) ~a pe dinainte a destăinui ceva involuntar. A avea (sau a fi) ~ spartă a fi prea vorbăreț. A avea o ~ cât o șură a) a avea gură mare; b) a fi guraliv. A fi bun de ~ a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai ~a de cineva a promite fără să se țină de cuvânt. A intra în ~a lumii a fi vorbit de rău. A se pune în ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua după ~a cuiva a acționa după sfatul cuiva. A sări cu ~a la cineva a certa pe cineva. ~ile rele bârfitori. 6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ◊ A nu i se auzi ~a a fi tăcut. A striga (sau răcni, a țipa) cât îl ține ~a, a striga (sau a răcni, a țipa) în ~a mare a striga foarte tare, din răsputeri. A nu avea ~ (să răspundă, să vorbească ceva) a nu îndrăzni să răspundă sau să vorbească. 7) Deschizătură (a unei încăperi, instalații, a unui obiect etc.) prin intermediul căreia se introduce sau se evacuează ceva. ~a cămășii. ~ de canal. ~a beciului. ◊ ~ de foc armă grea de foc. A lega ~a pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. 8) Loc unde se varsă o apă (curgătoare). ~a râului. ◊ ~ de incendiu gură de apă la care se racordează un furtun pentru a lua apa aflată sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] /<lat. gula
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
la1 prep. A I (introduce un circ. de loc) 1 (după vb. de mișcare; circ. indică direcția de deplasare, în raport cu punctele cardinale sau cu alte repere de orientare în spațiu) către, înspre, spre. Cei doi au consultat busola și au pornit la nord. 2 (după vb. de mișcare; circ. indică traseul, direcția unei deplasări) în, spre. Tinerii merg grăbiți la vale, pentru a prinde autobuzul. 3 (circ. indică direcția unei mișcări sau a unei acțiuni) asupra, către, înspre, spre, <înv.> a2, despre, între, supra. Profesorul își aruncă privirea la elev și-l vede copiind. 4 (după vb. de mișcare; circ. indică destinația, care este un loc în direcția căruia se deplasează cineva) către, înspre, spre. Mergea la cantină pentru a lua masa. 5 (după vb. de mișcare; circ. indică destinația, care este o suprafață sau o parte definită a acesteia) pe. Ajunge la un țărm cu nisipul fin. 6 (după vb. de mișcare; circ. indică mișcarea înspre un spațiu, înspre un loc, pentru a ajunge, pentru a staționa sau pentru a face ceva) de2, în. O duce la partea cealaltă a drumului. 7 (circ. indică un spațiu închis, în care se află sau se introduce ceva) în. La piscină apa este rece. A fost îngropat la mormântul familiei. 8 (circ. indică un local cu destinație specială, în care se află, stă cineva ori ceva sau în care se petrece o acțiune, un fapt) în, <înv.> za1. La cofetărie se vând și produse de patiserie. La hotel nu mai sunt camere libere. 9 (circ. indică reperul față de care se face o raportare în spațiu) în. Când era soarele la crucea amiezii, au plecat spre pădure. 10 (circ. indică reperul față de care este orientată poziția cuiva) către, spre. Dorm cu spatele la perete. 11 (circ. indică apropierea de un reper spațial) lângă, pe. Pescarii au tras bărcile la mal. 12 (circ. indică proximitatea, prin exprimarea reperului spațial în vecinătatea căruia se află, stă cineva sau ceva) lângă. Femeile stau de vorbă la gard. 13 (circ. indică o suprafață, un loc pe care se află, stă cineva sau ceva ori pe care se petrece un fapt, o acțiune) pe. Stă la țărmul mării. 14 (circ. indică obiectul peste care se așază, se aplică ceva) pe, peste. Este legată la cap cu un batic. A pus la gura cuptorului un capac. II (introduce un circ. de timp) 1 (circ. indică anul în cursul căruia se petrece un fapt, un eveniment etc.) în. Revoluția a avut loc la 1848. 2 (circ. indică durata) în. A pățit așa ceva numai o dată la viața lui. 3 (în opoz. cu „înainte” sau „după”; circ. indică simultaneitatea) cu. La venirea serii, vietățile pădurii se retrag în culcușuri. 4 (circ., format dintr-un subst. precedat de un num., indică posterioritatea) după, în, peste. S-a întors în țară la cinci ani de la plecare. 5 (compl. indică ocazia, prilejul când se petrece acțiunea) de2. La Paște obișnuiesc să meargă la mănăstire. 6 pe. Nu are ce bea la drum. 7 pe. Șoferul a circulat cu o viteză de 180 kilometri la oră. III (introduce un compl. indir. care indică ideea de adversitate, de ostilitate) asupra, contra1, împotriva, pe, spre, <înv. și reg.> alean, <înv.> către, despre. Câinii au sărit la hoți. IV (introduce un circ. de relație) în, <înv.> întru, l-a promis că o va asculta la toate. Este neîntrecut la fugă. V (introduce un circ. de scop) pentru, <înv.> spre. Seara, toată familia se strânge la masă. VI (introduce un circ. de cauză) pentru. Îl bate la cea mai mică greșeală. B (cu val. de adv.; modal; exprimă ideea de aproximație; pop.) v. Aproape. Aproximativ. Cam. Circa. Relativ. Vreo.
- sursa: DGS (2013)
- adăugată de Sorin Herciu
- acțiuni
GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nicio gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ Persoană care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ARUNCA A arunca (pe cineva) pe drumuri sau pradă mizeriei ori foamei = a) A lipsi pe cineva de cele necesare traiului: Căpitanul ar fi căzut în cea mai neagră mizerie, dacă nu găsea pe prietinul tatălui său, pe Psaridi, mare om de afaceri... (I. L. CARAGIALE) b) A da pe cineva afară din serviciu: Or, expropierea i-ar atinge grozav pe acești modești proprietari, cărora le-ar lua pâinea de la gură, și în plus le-ar arunca familiile pe drumuri. (http://www.cocoon.ro) A arunca anatema = A anatemiza: La Ploiești, ca și la Galați, burghezimea cosmopolită de nevoie și șovinistă din interes ne-a aruncat anatema ei și s-a zburlit de atitudinea noastră. (ANTON BACALBAȘA) A arunca banii pe fereastră (pfm.) = A cheltui fără socoteală: Și nici măcar nu era vorba despre remușcarea de a arunca banii pe fereastră. (CRISTIAN ARDELEAN) Este milionar, dar nu aruncă banii pe fereastră: Nunta lui George Clooney va fi plătită de familia miresei. (http://www.ziarelive.ro/) A arunca bobii (pfm.) = A ghici în bobi: Ai căzut geniu mândru, plin de ndărătnicie / În spații făr de margini, în evi de veșnicie! / Vai, soarte blăstemată, ce oarbă aruncii bobii, / La ori cine în lume dai ceia ce nu-i trebue, / Te rog soarte mă scapă, de alții nu − de mine. (MIHAI EMINESCU) A arunca cărunteață (nob.) = A încărunți: Arde-mi-te-ai, codre des! / Văd bine că s-a ales / Din tine să nu mai ies! / Am intrat făr' de musteață / Ș-acum arunc cărunteață. (VASILE ALECSANDRI) A arunca ceva în aer = A distruge ceva cu explozibil: Pirotehniștii au aruncat clădirea în aer. A arunca cu funia (înv.) = A măsura în lungime: A durat ceva timp până să arunce cu funia pe suprafața țăranului, dar i-a ieșit socoteala exactă. A arunca jargoane (arg.) = a) A încerca să convingă pe cineva: Individul arunca jargoane în stânga și-n dreapta, dar nimeni nu se uita la el. b) A minți: E bună apa aici. Degeaba aruncă ei jargoane că apa nu e bună, apa e bună. Sunt oameni care au trăit la 96 de ani. (http://rra.srr.ro) A arunca literele = A scrie în grabă, neîngrijit: Mereu arunci literele și de aceea nu înțeleg întotdeauna ce mi-ai scris. A arunca lumină (într-o problemă) = A lămuri (o problemă): Investigațiile repetate n-au putut să arunce lumină asupra cazului în discuție. [sistema filozofică] aruncă o puternică lumină asupra teoriei evoluțiunii, atavismului, personalității etc. (I. L. CARAGIALE) A arunca o ochire = A cerceta sumar: Să aruncăm dar o ochire asupra trecutului acestei nații. (NICOLAE BĂLCESCU) A arunca o pastilă (sau pastila) (fam.) = A face o aluzie, a aduce vorba: Cel cu reclamele mai aruncă câte o pastilă: „Avem pantofi pentru bărbați cu botul lat... Avem ciorapi pentru femei cu găuri” […] (M. CĂRTĂRESCU) A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = A spune ceva în treacăt: Aruncase o vorbă unul dintre țărani. (ION PAS)Un cuvânt aruncat la vreme pregătește ochiul pentru un tablou. (G. CĂLINESCU) În sfârșit, fiindcă trebuia să hotărască ceva, își zise că dis-de-dimineață se va abate pe la Toma, să zvârle o vorbă în treacăt, așa ca din întâmplare, să știricească gândurile lui și pe-ale flăcăului. (LIVIU REBREANU) A arunca ochii(șorii) (pop.) = A trage ocheade: Băiatul arunca mereu ochii asupra fetei și, în cele din urmă, se hotărî să-i vorbească. A arunca pe cineva la închisoare (sau în temniță) = A băga pe cineva la închisoare, a întemnița: […] o vorbă imprudentă descoperă totul și conspiratorii sunt aruncați în temniță. (G. CĂLINESCU) Să nu se întâmple ceva și să piardă tot. Avocații câte șuruburi nu învârtesc. Te bagă în temniță cu dreptatea în mână. (LIVIU REBREANU) A arunca pe ușă afară (fam.) = A goni din casă: Tipul pe care tocmai l-ai aruncat pe ușă afară, pe motiv că eu sunt prea mică pentru un prieten, este fiul șefului tău!. (FLORENTIN SMARANDACHE) L-am aruncat pe ușă afară și a fost ultima oară când l-am văzut în viață... (http://www.alcohelp.ro) A arunca pisica (moartă) în ograda altcuiva = A da vina pe altcineva, a pasa răspunderea altcuiva: Roman și Băsescu renunță la imunitatea parlamentară, demascând în acest fel manevra guvernului de a arunca pisica moartă în ograda vecinului. (ION LAZU) A arunca prosopul (În box) = a) A solicita oprirea meciului, recunoscând superioritatea netă a adversarului: Când un antrenor aruncă prosopul, în box înseamnă un singur lucru: sportivul nu mai poate continua lupta. (http://www.sport.ro/) b) (fig.) A abandona o competiție, a-și recunoaște înfrângerea:În fotbal, prosopul aruncat este un gest care a intrat în istorie și are un singur înțeles: Rapid, învinsă de Dinamo cu 4-1 în Giulești, acum 11 ani, când Cornel Dinu i-a aruncat ostentativ prosopul lui George Copos, care trăia cea mai aspră înfrângere. (http://www.sport.ro/) A arunca sorții (înv.) = A trage la sorți: Din marea unitate etnică a tracilor romanizați care ocupa în veacul de mijloc aproape întreg teritoriul Peninsulei Balcanice […] n-a mai rămas decât mâna aceasta de popor românesc liber pe petecul de pământ dintre Prut, Dunăre și Carpați, și pentru posesiunea acestui petec se vor arunca sorții ca asupra cămășii lui Hristos, de astădată nu în străinătate, ci în chiar Camerele României. (MIHAI EMINESCU) A arunca vina asupra cuiva (sau pe cineva) (pfm.) = A învinovăți: Acolo − în maturul Corp − onorabilul stâlpnic nu a contestat doar adevărul denunțărilor d-lui Moldoveanu, nu, le-a confirmat, ridicând un colțuleț al vălului de pe scabroasa afacere, voind însă a arunca vina pe altul. (MIHAI EMINESCU) A arunca vorbe (d. retori, oratori) = A vorbi pompos și fără conținut: Stimabile, nu vezi că arunci vorbe. Treci la subiect! Mai sorbi repede din paharul cu vin și, mirându-se parcă de el însuși, aruncă aceste vorbe: − Cine este el? [...] (EUGEN BARBU) A arunca vorbe-n vânt = A promite și a nu se ține de cuvânt: Se știa că românii nu aruncă vorbe în vânt. (PAUL NICULESCU-MIZIL) Iar pentru a demonstra că nu aruncă vorbe-n vânt, Hagicalil Erghin a demarat deja discuțiile pentru a ridica un spital în Capitală. (http://www.forbes.ro) A fi aruncat cu sorții (pop.) = A fi tras la sorți: El a aruncat sorții pentru ele și mâna Sa le-a împărțit pământul cu funia de măsurat;ele îl vor stăpâni pentru totdeauna și-l vor locui din generație în generație. (https://www.biblegateway.com/) Apoi au aruncat sorții, iar sorțul a căzut pe Matia care a fost adăugat la numărul celor unsprezece apostoli. (http://www.bible.is/) A (i) se arunca în brațe (sau în brațele) cuiva = A se îndrăgosti de cineva: […] e fascinată subit de el și la sfârșitul actului i se aruncă în brațe. (G. CĂLINESCU) În visările lui, Titu întrezărise o zi când Eugenia, pe care la Sângeorz o văzuse ca o rară frumusețe, îi va cădea în brațe, cucerită de versurile lui devenite celebre. (LIVIU REBREANU) A (i) se arunca la picioare (sau la picioarele) cuiva = A se umili în fața cuiva: Aruncându-i-se la picioare, îi destăinuie cine e. (G. CĂLINESCU) A-i (sau a-l) arunca cuiva în spinare (fam.) = A încerca să te descotorosești de cineva, dându-l în răspunderea altuia: Apoi, orice ar face dânsul și oricâte fantazii ar arunca el în spinarea dobitoacelor, îi e indiferent să știe că dobitoacele nu vor putea protesta, deoarece le-a luat de la început cuvântul. (d. ANGHEL) A-i arunca cuiva sare (sau praf) în ochi (pfm.) = A încerca să-l faci pe cineva să nu vadă starea adevărată a lucrurilor:[...] pe lângă proprietatea și posesiunea liniștită a Basarabiei și a Hotinului, acei tătari n-au trecere, ci sunt pure invențiuni pentru a arunca praf în ochi Europei, neștiutoare de lucrurile noastre de la Dunăre. (MIHAI EMINESCU) Ne aruncă praf în ochi la tv-urile lor, că uite fraților stârpim corupția. (http://comunicarepersonala.com/) A se arunca în partea (sau în sămânța) cuiva = A semăna la chip sau la fire cu cineva: S-a aruncat în partea mâne-sa. (ION CREANGĂ) Nu-mi sameni tu mie, te-ai aruncat în sămânța cea ră [rea] a mâne-ta. (A. MATEEVICI) A se arunca la (sau de) gâtul (cuiva) = A îmbrățișa (pe cineva): Dan s-aruncă la gâtul lui plângând ca un fiu ce n-are să mai vadă pe tatăl său. (MIHAI EMINESCU) A se arunca pe cal = A încăleca dintr-o săritură: Flăcăul s-a aruncat pe cal și i-a dat pinteni. A(-și) arunca ochii (sau o ochire, o privire, o căutătură) la (ori asupra, pe, prin, spre, peste etc.) (pfm.) = a) A privi repede, în treacăt: Baba, care simțise de unde venise piatra își aruncă ochii la fereastra împăratului și vede pe fiul de împărat făcând haz; (P. ISPIRESCU) Moș Hau... a aruncat o privire pripită în juru-i. (MIHAIL SADOVEANU) b) A examina, a cerceta sumar: Măcar din deal, așa ca-n zbor, / S-arunce ochii-n jos spre văi, / Spre sat, spre casa lor. (G. COȘBUC) Când își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă!... (ION CREANGĂ) Castelmare ieși nemulțumit, aruncându-i o ultimă privire de ură neîmpăcată. (MIHAI EMINESCU) A(-și) arunca retina peste umăr (arg.) = A observa ce se întâmplă în jur, a se asigura că nu este urmărit: Și-a aruncat retina peste umăr și s-a îndreptat în direcția opusă. A-și arunca (ca buhaiul) țărâna după (sau în) cap (ori pe spinare) (pop.) = A se păgubi prin acțiuni necugetate, făcute la mânie: După aceea începe a-și arunca țărnă după cap, ca buhaiul, și apoi, scurmând de trei ori cu piciorul în pământ, se tologește jos pe pajiște [...] (ION CREANGĂ) Oșlobanu, prost-prost, dar să nu-l atingă cineva cu cât e negru sub unghie, că-și azvârle țărnă după cap, ca buhaiul. (IDEM) A-și arunca viața în șanț (înv.) = A-și risca viața: Trebuie să ne mirăm și astăzi de orbul curagiu tineresc cu care acei tineri, prin ținuta lor, își aruncau viața în șanț. (G. BARIȚ) Arză-te-ar focul! (În blesteme) = Să dea Dumnezeu să te mistuie flăcările (iadului)!: Frunză verde, mărăcine, / Arză-te focul, pădure! (POP.) Parcă arunci în Olt (pop.) = Lucrezi fără spor, cu pierdere de mult timp, material: Orice ar fi făcut, parc-ar fi aruncat în Olt.
- sursa: DERC (2015-2016)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
CĂLCA, calc, vb. I. I. 1. Intranz. (Urmat de determinări locale sau modale) A pune piciorul pe ceva sau undeva; a păși. Calcă parcă altfel. Are mersul mai mult sărit. SAHIA, N. 97. Fiul împăratului nu cuteza să calce pe pardoseala băii și pe velințele... așternute prin palat, de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU, L. 38. Purcelul calcă înainte pe covoare. CREANGĂ, P. 38. ◊ (Arătînd felul de a merge, de a păși) A călca înțepat. Calcă în vîrful picioarelor. Calcă ușor. ▭ Sentinela umbla pe puntea de tablă de fier. Avea cizme țintuite, călca greu, și tot șlepul gol și uriaș răsuna ca un clopot. DUMITRIU, N. 135. ◊ Expr. (Rar) A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. Cum o să-și răsucească mustața de grozav printre tineret, o să calce din pod. DELAVRANCEA, S. 39. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stîngaci; a face o gafă. A călca în urma cuiva = a merge după cineva, a urma pe cineva. Nici un os nu mai găsea, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor. ALECSANDRI, P. P. 262. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile sau obiceiurile cuiva. Calcă pe urmele tatălui-său. A călca... = a) a umbla ca... Barba și punga... te făcea să calci a popă. CREANGĂ, A. 86; b) a promite să ajungă... A călca strîmb (sau într-aiurea sau alături cu drumul) = a se abate de la linia bunei conduite, a face o faptă nepermisă. Iubești pe alta... Te-am înțeles eu de mult că-mi calci într-aiurea. ALECSANDRI, T. 1017. A călca cu stîngul = a începe ceva greșit; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva bine. ◊ Tranz. Simții că m-a călcat oarecine pe rochie. ISPIRESCU, L. 236. ◊ (Expr.) A nu mai călca iarbă verde = a nu mai trăi, a muri, a fi mort. Pînă cînd va călca el... iarbă verde, noi n-om fi... în ticnă. SBIERA, P. 241. A călca apa = a înota în poziție verticală, mișcînd numai picioarele. Fana călca apa și știa să facă pluta, înota voinicește, cu o mînă sau cu amîndouă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 41. ♦ Tranz. A apăsa cu piciorul pe piciorul altcuiva pentru a-i face semn sau a-i da să înțeleagă ceva. Cum se învîrtea hora, ba o strîngea pe fată de mînă, ba o călca pe picior... cum e treaba flăcăilor. CREANGĂ, P. 163. ♦ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A trece peste ceva pășind pe deasupra. Ercul Erculean, Căpitan rîmlean, Calcă peste piatră. ALECSANDRI, P. P. 15. ◊ Fig. Ar fi trebuit să calce peste trupul meu, ca să se ducă a se cununa cu el. NEGRUZZI, S. I 52. 2. Intranz. (Urmat uneori de determinări introduse prin prep. «pe», «prin», «în», «pe la») A intra, a veni undeva, a se abate. Tata l-a poftit să nu mai calce pe la voi. PAS, Z. I 253. Aici sîntem pe moșia unei gheonoaie care e atît de rea, încît nimeni nu calcă pe moșia ei fără să fie omorît. ISPIRESCU, L. 4. Mi-a hotărît să nu-i mai calc în casă, de cînd i-am zis că se dă cu roș. ALECSANDRI, T. I 40. ◊ Tranz. (în expr.) A călca pragul (sau casa) cuiva = a intra undeva, a merge la cineva. I-a poruncit să nu-i mai calce pragul. CARAGIALE, O. III 34. Eu casa nu i-o voi mai călca. RETEGANUL, P. TV 4. A călca pragul = a ieși din casă. Dar nici pragul n-am călcat Și altul mi-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. 3. Tranz. (Cu privire la un drum, la o regiune etc.) A cutreiera, a colinda, a străbate. Toată [pădurea] o călcă, pînă ajunse la o căsuță. RETEGANUL, P. IV 13. De cînd mă simt bărbat, Multe țări eu am călcat. ALECSANDRI, P. I 97. Eu toți munții am călcat, Mură-albastră n-am aflat. ALECSANDRI, P. P. 53. 4. Tranz. Fig. (Subiectul e dușmanul, hoții etc.; cu privire la om, țară, hotar, casă) A da năvală, a intra (pe neprevăzute) și a lua în stăpînire; a încălca pustiind, prădînd sau jefuind. L-au călcat într-o noapte hoții și erau să-l taie. PAS, Z. I 26. Din porunca domniei, Roșea îl călcase noaptea și-l ridicase din pat de lîngă jupîneasă. SADOVEANU, Z. C. 228. Nu care cumva să fi trecut să calce țara turcului? ISPIRESCU, M. V. 60. Subprefecții călcară peste noapte casa din Curechi, unde dormea liniștit Crișanul, și-l prinseră legat. ODOBESCU, S. III 533. ◊ Fig. (Subiectul e primejdia, durerea etc.) Pe noi ne-a călcat mare jale. GALACTION, O. I 255. Măi, podar...! Trage podul, Să trec Oltul, C-aicea te calcă focul Și te prăpădesc cu totul. TEODORESCU, P. P. 292. ♦ (Familiar) A veni fără veste undeva sau la cineva, a face cuiva o vizită (pe neașteptate). Peste vreo opt zile, m-a călcat d. Guță iar, și iar mi-a șters carboava. CARAGIALE, M. 284. II. Tranz. (De obicei determinat prin «în» sau «sub picioare») 1. A strivi, a zdrobi, a nimici. Omul în frămîntarea luptei nu mai e om. Îl lovești, nu-l doare. Cade și alții îl calcă, nu simte. DELAVRANCEA, A. 46. Să călcăm în picioare și cal și călăreț. ISPIRESCU, M. V. 23. Calu-i turbă, mușcă, sare... Calcă trupuri sub picioare. ALECSANDRI, P. II 16. Măicuța călcatu-i-a Cu copita calului Tocma-n capu pieptului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ◊ Fig. Vijelia-ngrozitoare... calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania în picioare! ALECSANDRI, P. A. 82. Săracă și-a mea inimă, Cum o calcă răii-n tină! ANT. LIT. POP. I 30. Noi, țăranii, vai de noi, Ne-au fript hoții de ciocoi! Ne mănîncă din sudoare Și ne calcă în picioare. ANT. LIT. POP. I 558. ◊ (Subiectul este un vehicul) Trenul a călcat un călător. ♦ A bătători, a îndesa, a frămînta ceva printr-o călcare repetată cu picioarele: a) a bătători pămîntul, iarba, semănăturile; b) a tescui cu picioarele strugurii în lin. Și voi veți călca poate în picioare Strugurii putrezi de copți. BENIUC, V. 26; c) a frămînta cu picioarele lutul. Fata... călcă lut și lipi cuptorul. CREANGĂ, P. 287. ♦ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») A învinge, a înfrînge o pornire sau un sentiment. Calcă, mîndro, pe mînie, Acum mi-a trecut și mie. HODOȘ, P. P. 189. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a se hotărî la o acțiune învingînd anumite sentimente care îl opreau. A văzut-o orășanca. s-a întunecat. Și-a călcat totuși pe inimă și i-a spus: Să ne ajuți la gospodărie, fată. STANCU, D. 17. 2. (Cu privire la o hotărîre, un angajament, o obligație, o lege etc.) A nu respecta, a nesocoti. Și-a călcat cuvîntul. a își propusese de atîtea ori să nu mai vorbească despre lucrurile acestea și totuși mereu își călca hotărîrea. REBREANU, R. I 43. Nu voia să calce sfatul bătrînilor! SBIERA, P. 42. Aș călca hotărîrea ce am făcut de a spune adevărul. NEGRUZZI, S. I 38. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. Unde să m-ascund? A!... în dulapul ist cu rochii... Nu-s călcate rochiile, dar le-oi călca eu. ALECSANDRI, T. I 40. Ba îmbracă pe cucoana... ba gătește duducile... ba calcă rochii de bal... ba arde nucușoară de sprîncene. ALECSANDRI, T. I 126. [Cămașa] să ți-o calc apoi frumos. TEODORESCU, P. P. 308.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitatea din partea anterioară și inferioară a capului oamenilor (mărginită în față de dinți și buze, iar în partea de dinapoi de începutul gîtului); (prin restricție) buzele și deschizătura dintre ele. Toți, ascunși care prin tufiș, care prin șanțul de lîngă drum, stau ca chinuiți de friguri, cu gura crăpată și cu urechile ațintite spre zgomotul de tropot de cai. BUJOR, S. 152. Le-am lăsat și eu pe fete să rîdă, pînă li s-a duce gura la ureche. CREANGĂ, A. 67. Mîndra mea de mîndră mare Nici un dinte-n gură n-are. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 440. ◊ (Poetic) Pe deasupra culmilor, o puzderie de vipere lichide aleargă printre stînci, mușcîndu-le cu furie și sfărîmîndu-și gura în muchiile lor de cremene. BOGZA, C. O. 63. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de altul. Mama-mi dă învățătură Cum se țese-o pînzătură, Nu cum stau cei dragi de vorbă Gură-n gură. COȘBUC, P. II 103. ◊ Expr. A fi cu sufletul la gură = a) a fi cu răsuflarea tăiată (de emoție sau de oboseală); b) a fi aproape de moarte. A vorbi cu sufletul la gură = a vorbi gîfîind, cu vocea întretăiată (de emoție sau de oboseală). A avea (sau a-i fi cuiva) gura amară (sau rea) sau a avea fiere în gură = a simți un gust amar. Asuda noaptea, și dimineața se scula obosit, indispus, buimac și cu gura rea. VLAHUȚĂ, O. AL. 90. A i se usca (cuiva) gura = a avea o senzație puternică de sete. A uita de la mînă pînă la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii (sau calicii) la gura lui, se spune de cineva care mănîncă cu lăcomie sau vorbește mult și repede. Prinde mutul limbă, de jparcă i se bat calicii la gură ca la pomană. SADOVEANU, N. F. 104. Începu iarăși a mînca, de părea că se bat lupii la gura lui. ISPIRESCU, L. 216. Ce limbă grăiești, că parcă se bat calicii în gura d-tale. ALECSANDRI, T. 705. A căsca gura v. căsca. ♦ Cavitatea din partea anterioară (și inferioară) a capului animalelor; (la mamifere, pești etc.) bot; (la păsări) cioc, plisc. Îi ieși înainte balaurul plesnind din coadă și încolăcindu-se; din gurile lui ieșea văpaiă de foc. ISPIRESCU, L. 18. Fiul craiului, punîndu-i [calului] zăbala în gură, încalecă. CREANGĂ, O. A. 226. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I 87. Calul de dar nu se caută în gură. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ Expr. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea, a pieri fără nici o urmă, ca și cum nici n-ar fi existat. Boișorii mei s-au dus ca pe gura lupului. CREANGĂ, O. A. 150. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva ca prin minune, în ultimul moment, cînd orice scăpare părea peste putință. A țipa (sau a striga) ca din (sau, mai rar, ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. Flăcăul țipa ca în gură de șarpe. PREDA, Î. 186. A se zvîrcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cumplit, cu desperare. S-a zvîrcolit ca în gură de șarpe... a luptat cu moartea zile negre, zile lungi. DELAVRANCEA, S. 19. (Despre cai) A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în gură = a fi simțitor (sau nesimțitor), a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frîul. ◊ Compuse: cerul-gurii v. cer2; gură-căscată = gură-cască; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constînd dintr-o fisură bilaterală la buza și gingia superioară și în cerul gurii; b) (Mar.) ochi dublu al unei parîme, prin care aceasta se prinde de cîrligul unei remorci ori al unei macarale, sau prin care se agață de o bară; c) (Tehn.) unealtă specială cu care se poate îndoi tabla groasă; (Bot.) gura-leului = plantă erbacee cu florile de diferite culori, asemănătoare cu o gură deschisă, care se cască dacă le apeși la bază (Antirrhinum majus). Iată iasomie, gura-leului. NEGRUZZI, S. I 101; gura-lupului = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale alungite și cu florile vinete-violete (Scutellaria altissima). 2. (Considerat ca organ al alimentării) Ridicarea poporului nu înseamnă numai bucate mai multe pentru gură și haine mai multe pentru trup. Înseamnă și învățătură mai multă. V. ROM. iulie 1953, 139. Fiul craiului... dă [spînului plosca] și spînul, cum o pune la gură, pe loc o și ia oțărîndu-se și varsă toată apa dintr-însa. CREANGĂ, P. 204. ◊ Expr. A pune (sau a băga, a lua) ceva în gură = a mînca. A tratat-o cu cafea cu lapte la Fialcowski, că nu pusese femeia nimic în gură de trei zile. CARAGIALE, P. 21. Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era de chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură v. bucățică. A(-i sau a i se) face (cuiva) gura pungă = a avea senzația că i se strînge gura, din cauza unor mîncări sau băuturi prea acre (în special a fructelor crude). Niște roade negre ca alunele de mari și care, cînd le mînînci, îți face gura pungă. ȘEZ. III 13. Vin de la Valea Lungă, (Cînd beți, faceți gura pungă!). TEODORESCU, P. P. 171. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da cuiva totul de-a gata, fără nici o osteneală din partea lui. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) v. apă. De-ale gurii = (lucruri de) mîncare. Trebuia de-ale gurii purcarului în baltă, pentru că nu-i putură da din destul pînă a nu începe să curgă sloii. SANDU-ALDEA, U. P. 118. Într-o clipă masa e plină cu de-ale gurii. VLAHUȚĂ, O. A. 97. ♦ Cantitate de alimente sau de băutură cît încape în gură; îmbucătură, sorbitură, înghițitură. Ciutură, coboară încă, Dă-mi să beau o gură. PORUMBACU, P. 69. Începe a purta caii încolo și încoace, și numai iaca slăbătura cea de cal iar se răpede și apucă o gură de jăratic. CREANGĂ, P. 195. Pe la mese se zăreau... oameni cu părul în dezordine... trăgînd din cînd în cînd cu sorbituri zgomotoase cîte-o gură din cafeaua și berea ce li sta dinainte. EMINESCU, N. 37. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nici cea mai mică cantitate; nimic. Eu știu de la tata o vorbă: să nu rămîi dator nici o gură de apă. POPA, V. 79. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit; suflet. Cu ce să potolesc eu opt guri și cu a plăviței nouă? DELAVRANCEA, V. V. 137. Așa pețitorul începu să spuie la părinții fetei, cereri să propuie, Spuse pentru june că este cu stare, Cu două guri însă. PANN, P. V. I 164. 3. (Considerat ca organ al vorbirii) Lucru negîndit, dragul tatei, să aud așa vorbe tocmai din gura ta. CREANGĂ, P. 193. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Dar n-avem gură să țipăm? ALECSANDRI, T. I 240. Dar cea Mioriță Cu lînă plăviță, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace. id. P. P. 1. Gura păcătosului adevăr grăiește, se zice cînd cineva care e vinovat se trădează singur. ◊ Fig. Lucrările literare în care sînt puse învățături morale în gura unor persoane, cu scop de a le propovădui, sînt cît se poate de neartistice. GHEREA, ST. CR. II 68. ◊ Loc. adv. Cu jumătate (de) gură sau cu gura pe jumătate v. jumătate. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) gura de aur (sau aurită) sau a avea gură de aur v. aur, aurit. A tăcea din gură = a nu mai vorbi, a nu mai spune nimic. Tăcu din gură și înghiți rușinea. ISPIRESCU, L. 36. (Cu ton amenințător, în construcții cu «a tăcea» sau cu alte verbe la imperativ) Ține-ți gura! Să nu-ți aud gura! Să nu mai scoți o vorbă din gură! ▭ Ia tacă-ți gura, măi Gerilă. CREANGĂ, P. 252. Tacă-vă gura, mojicilor. ALECSANDRI, T. I 170. A închide (sau a astupa) (cuiva) gura = a face (pe cineva) să nu mai vorbească, să nu mai spună (sau să ceară) nimic, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor cuiva. A lua (cuiva) vorba din gură = a) a spune tocmai ce voia să zică altul; b) a întrerupe pe cineva, nelăsîndu-l să termine ce avea de spus. Moșneagul voi să mai zică ceva, dar Lina îi luă vorba din gură. DUNĂREANU, CH. 16. Nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură. ISPIRESCU, L. 36. Mămuca, le luă cea mai tînără vorba din gură... nu face bine ce face. CREANGĂ, P. 14. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească, a o lăsa mai domol. Cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiet gura. CREANGĂ, A. 58. A-și strica (sau răci, rupe, bate) gura degeaba = a vorbi fără nici un folos, fără a fi ascultat. A-l lua pe cineva gura pe dinainte (sau înainte) sau a-l scăpa (pe cineva) gura = a se destăinui fără voie, a spune ceva fără să fi vrut și de care pe urmă îi pare rău. M-o luat gura înainte. ALECSANDRI, T. 511. S-ar cuveni să mărturisesc... că m-a luat gura pe dinainte. NEGRUZZI, S. I 263. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a divulga secretele, a fi indiscret, a nu putea ține o taină. A fi cu gura mare = a fi certăreț. Soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot cîrtească de toate cele. CREANGĂ, P. 4. A fi slobod la gură = a spune tot ce gîndești (uneori chiar lucruri urîte) fără sfială. A avea gură = (mai ales în construcții negative) a se împotrivi cu vorba, a-și apăra cu tărie punctul de vedere. A avea o gură cît o șură = a vorbi mult și tare, zgomotos. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură v. lacăt. A-și păzi gura = a-și impune tăcere, a fi precaut în răspunsuri. Mai bine păziți-vă gura! CREANGĂ, P. 82. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) cuiva gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca pupăza) = a vorbi într-una, repede și fără întreruperi; a flecări, a fi limbut sau gureș. Spînului îi mergea gura ca pupăza. CREANGĂ, P. 230. Dați din gură, măi feciori, Nu ședeți ca-n șezători. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 400. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) te lua după altul, a (nu) crede pe altul. Nu vrea să mă asculte... și tare-s supărat că nu vrea să se uite în gura mea. REBREANU, I. 26. A fi bun de gură = a fi vorbăreț, a pleda bine o cauză. Moș Lupule, ia spune matale conașului că ești mai bun de gură și mai bătrîn. REBREANU, R. II 12. Cum era ea femeie deșteaptă și bună de gură, a pus iute-iute lucrurile la cale. VLAHUȚĂ, O. A. 348. Nu fi bun de gură. NEGRUZZI, S. I 247. A fi rău de gură (sau gură rea) = a vorbi pe alții de rău, a fi intrigant, a bîrfi. Să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoți din sărite! CREANGĂ, P. 152. E numai gura de el = promite, dar nu se ține de cuvînt; se laudă cu multe, dar nu le face. Îmi umblă vorba prin gură = nu găsesc cuvîntul potrivit. (Despre vorbe, povestiri, cîntece etc.) A purta (sau a trece, a umbla) din gură-n gură = a transmite (sau a fi transmis) de la om la om, de la unul la altul. Din gură-n gură-acum Umblă doina cea pribeagă, Iară azi o cîntă toți, De răsună țara-ntreagă! IOSIF, V. 114. Al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură. EMINESCU, O. I 133. Mers-au vestea-n lume, trecînd din gură-n gură. ALECSANDRI, P. III 311. (Rar) A se înțelege gură în gură = a se învoi printr-o înțelegere directă, de la om la om. Ori trimite sol la scaunul domniei-mele un boier credincios, sau să binevoiască măria-ta să ne înțelegem gură în gură. ISPIRESCU, M. V. 11. ♦ Ceea ce se vorbește; ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, cuvînt, mărturisire, declarație. Mîndră maic-am mai avut! Copil mîndru m-a făcut! M-a băiat cu flori de munte, Toți gura să mi-o asculte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, critici, bîrfeli, intrigi care trec din gură-n gură. Ca să scape de gura lumii, acestei pricinuitoare de atîte nenorociri... ascultă mincinoasele propuneri ce îi făcu Iancu că o va lua de soție. NEGRUZZI, S. I 25. Apa, vîntu și gura lumii n-o poți opri. ȘEZ. I 220. Foaie verde lobodă, Gura lumii-i slobodă. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care duce) vorbe; (persoană care face) intrigi care trec din gură în gură. A intra în gura lumii (sau a satului) = a ajunge să-i fie faptele cunoscute și osîndite de semeni; a fi vorbit de rău, a fi bîrfit. Fetelor, a zis ea, o să intrați în gura satului. Mare rușine! SADOVEANU, M. C. 77. A te lua după gura (cuiva) = a lucra după vorba sau sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a sta de cineva voind a-l convinge cu vorba; a fi insistent. Și atîta s-au pus cu gura pe el, ca cioarele, pînă în cele din urmă le spuse feciorul verde... să nu se cerce în zădar a-l însura. RETEGANUL, P. III 32. A se pune în gură cu cineva = a contrazice pe cineva, a răspunde la mustrări, la ocări. ♦ Glas (de om sau de pasăre). Numai gura lui se aude în toate părțile. CREANGĂ, P. 252. Primăvara cînd înfrunde, Gura cucului s-aude. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 27. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre cel care vorbește puțin, care e tăcut. Eu lucrez toată ziua și nimeni nu-mi aude gura. CREANGĂ, O. A. 288. A striga (a răcni sau a țipa) cît te ia (sau te ține) gura (sau în gura mare) = a striga (sau a țipa) cît te ajută vocea, din răsputeri, cu glasul ridicat. Răcneam în gura mare ca un disperat. SADOVEANU, O. VI 195. Vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne și tot atunci striga, cît îl lua gura, că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: Să ne deie pre Moțoc! Capul lui Moțoc vrem! NEGRUZZI, S. I 155. ♦ Fig. Capacitatea de a vorbi; grai. (În interpretări superstițioase) Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. (Glumeț, despre lucruri necuvîntătoare) Am găsit și secure, și frînghie, și sfredel, și tot ce-mi trebuie. – Unde, moș Nichifor? – Ia pe sub buclucurile d-tale. Numai n-au avut gură să răspundă. CREANGĂ, P. 134. ◊ Expr. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința, curajul, îndrăzneala (de a mai răspunde ceva), a i se lua cuiva posibilitatea de a mai zice ceva. Și n-avea gură romînul să zică ceva. ISPIRESCU, M. V. 14. ♦ Gălăgie, zgomot, țipăt, ceartă. Ce-i pe drum atîta gură? – Nu-i nimic. Copii ștrengari. COȘBUC, P. I 227. Ivan... ieșind afară, începe a face un tărăboi, de s-a sculat toată ograda în gura lui. CREANGĂ, P. 304. [Boala] produce o durere așa de mare, că cel bolnav numai o gură ține. ȘEZ. I 252. ◊ Expr. A face gură (mare sau largă) = a face gălăgie, a vocifera, a protesta. Copiii... Gură fac ca roata morii. COȘBUC, P. I 224. Rostitorii de palavre nu prea facă mare gură. BELDICEANU, P. 119. Vinovatul mai mare gură face. PANN, P. V. II 80. Toți strig și fac gură largă. ALECSANDRI, P. P. 278. A se lua în (sau de) gură (cu cineva) = a se apuca de ceartă. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa, a ocărî pe cineva. A(-i) da (cuiva) o gură = a) a se răsti la cineva, a certa, a mustra pe cineva. Verdeș-Împărat chemă slujitorii și le dete o gură de or pomeni-o. ISPIRESCU, L. 44. Auzind atuncea pre pristav strigînd, Ș-împrejur copii de foame plîngînd, Le dete o gură să tacă din plîns, Să-nțeleagă: lumea pentru ce s-a strîns. PANN, P. V. I 31; b) a înștiința (pe cineva), a-i comunica, a-i striga. Dă-i o gură vecinului, să vină pînă la noi. ▭ Către școlari dete gură și să-l tragă [din fîntînă] le strigă. PANN, N. H. 4. A da gură la cîini = a striga la cîini ca să tacă. ♦ (Personificat) Cel care vorbește sau spune ceva. Asta nu e puțin, cînd o zice o gură indiferentă. NEGRUZZI, S. I 65. ◊ Expr. Gurile rele = bîrfitorii. Gurile rele șopteau la ureche o sumă de infamii pe socoteala ei. BART, E. 150. 4. (Considerat ca organ al cîntării) Și cîntă și codrul și vîntul Și-o mie de guri. COȘBUC, P. II 9. Au și început... să cînte din gură. CARAGIALE, O. III 72. 5. Buze. Două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. ANGHEL, Î. G. 37. El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină. EMINESCU, O. I 79. ♦ Sărut, sărutare. Să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. Foaie verde de secară, Bună-i gura de la vară: Nici îi dulce, nici sălcie, Fără cum îmi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 401. II. (Prin analogie) 1. Deschizătura unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră sau se introduce ceva, prin care se stabilește o comunicație. a) (La vase, recipiente etc.) Apucă sacul de gură. DUMITRIU, N. 89. A întors căldarea cu gura în jos. PREDA, Î. 158. Leagă turbinca strîns la gură. CREANGĂ, P. 303. [Budîiul este] un vas de lemn mai strîmt la fund și mai larg la gură, în care se strecoară laptele. ȘEZ. II 151. b) (La veșminte sau la obiecte asemănătoare) Luîndu-și pălăria din cap, o pune pe iarbă la pămînt, cu gura-n sus. CREANGĂ, P. 238. ◊ Gura cămășii = deschizătura de la gît și de la piept a cămășii, prin care intră capul cînd o îmbraci. Feciorul nu ieși din hotărîrea maică-sa, nunta se făcu și baba își luă cămeșa de soacră; ba încă netăiată la gură. CREANGĂ, P. 4. Gură de ham v. ham. c) (La o încăpere, la o groapă, la o peșteră etc.) Gură de canal. ▭ La fiece gură de mină, Rîde poemul zorilor de lumină! DEȘLIU, G. 19. Din gura podului, din umbra neagră, o privi deodată un pui cenușiu de mîță, cu ochi rotunzi. SADOVEANU, B. 31. La gura sobii era un morman de scrum de hîrtie. DELAVRANCEA, T. 197. Pe gura ocnei se cobora, cu o funie pe scripete, o roată în care ședea un om. BOLINTINEANU, O. 432. d) (La intrarea într-un ținut, într-o regiune) Pînă la asfințitul soarelui, ajungem la gura Bicazului. SADOVEANU, B. 115. Intrai pe subt poala pădurii în gura potecii. HOGAȘ, M. N. 72. În gura văii, lîngă pod, Boierii stau cu frică. COȘBUC, P. I 195. Trebuie să fii la Paicu, în gura Bărăganului, sau la Cornățele, în miezul lui, ca să găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Gură de rai v. rai. e) (La intrarea într-o stradă, într-o piață) Acum stătea aici la bunicul nevesti-si, care-l ajutase să-și dureze un mic cuptor de pîine pe gura Oborului. CAMIL PETRESCU, O. II 94. Plimbîndu-se pînă la gura uliței din dos, se întoarse iar înapoi. REBREANU, I. 38. f) (La locul de îmbucare a unui obiect) Gura roții. Gura tejghelei. ◊ Expr. A lega gura pînzei = a înnoda capetele firelor de urzeală (ultima operație înainte de a începe țesutul); a începe țesutul; fig. a începe să prindă cheag, a se înstări. Marioara legase abia pe la toacă gură la pînză, căci o întîrziase mult înnăvăditul. SANDU-ALDEA, D. N. 217. Se cotorosise de sărăcie. Acum... începu și el a lega gura pînzei. ISPIRESCU, L. 209. A prins pînza gură = s-a făcut începutul. 2. Deschizătură prin care iese sau se varsă ceva. a) Locul de vărsare al unei ape. Viteza șalupei nu scăzu decît la gura fluviului. BART, E. 110. A doua zi ne scoborîm în Răpciuni și ținem în sus drumul de șleau, ce se așterne pe malul drept al Bistriței pînă la gura Bistricioarei. VLAHUȚĂ, O. AL. I 159. La gura Siretului... Ian, mări, că s-a ivit Un caic lung, poleit. ALECSANDRI, P. P. 134. b) Fig. (În expr.) Gura vîntului = loc prin care suflă mereu vîntul. Vă duceți în gura vîntului. ALECSANDRI, P. P. 10. c) Deschizătură la capătul unei arme de foc, al unei conducte, al unui jgheab etc. Căderea apei se face de la o înălțime de 37 metri, pe 48 de guri uriașe. SAHIA, U.R.S.S. 81. ◊ Gură de apă = instalație care cuprinde în principal un robinet de apă și care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se poate monta un furtun sau o țeavă specială pentru luarea apei sub presiune, în caz de incendiu. Gură de foc = nume care se dă unei arme de foc grele (tun, obuzier etc.) care aruncă proiectilele prin expansiunea gazelor (produse în urma arderii încărcăturii de azvîrlire). (Expr.) A Se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un pericol foarte mare. d) Deschizătură (la moară, la horn, la cratere etc.) prin care iese conținutul din interior. 3. (Regional) Partea ascuțită a unui obiect tăios; ascuțiș, tăiș. Gura coasei. ▭ De sub poala sumanului îi lucea ușor gura toporului. CAMILAR, TEM. 85.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INDONEZIA, Republica ~ (Republik Indonesia), stat insular în SE Asiei, ocupând o parte a Arh. Malaez, ce face legătura între Asia și Australia și separă Oc. Indian (la V) de Oc. Pacific (la E); 1,9 mil. km2; 194,4 mil. loc. (1996). Limba oficială: bahasa indonezia (indoneziana). Religia: islamică 87%, creștină 10%, hindusă 2%, budistă 1%. Cap.: Jakarta. Orașe pr.: Surabaja, Medan, Bandung, Semarang, Palembang, Ujung Pandang (fost Makasar) ș.a. Este împărțit în 24 de prov., un district urban (capitala) și două districte autonome. Cu cele 13.677 insule, I. reprezintă cel mai mare arhipelag de pe glob, desfășurat de la V la E pe c. 5.500 km lungime. Cuprinde arh. Moluce, Sondele Mari și Sondele Mici și partea vestică a ins. Noua Guinee (Irian Jaya). Cele mai mari insule sunt Borneo (în care I. ocupă c. 2/3 din supr. sa, respectiv cele patru provincii: Kalimantan Barat, Kalimantan Selatan, Kalimantan Tengah și Kalimantan Timur), Sumatera, Sulawesi, Java, Sunbawa, Flores, Sumba, Seram, Halmahera, Timor ș.a. Relieful este în general muntos, cu peste 100 de vulcani activi (Krakatau, Semeru) și alt. ce trec de 3.500 m în Sumatera și Java și de 5.000 m în Noua Guinee (vf. Jaya, 5.030 m alt. max. din țară). Înguste câmpii litorale. Puternică zonă de fracturi tectonice, cu seisme frecvente. Climă ecuatorială, cu temp. ridicate (26-27°C) și precipitații bogate (2.500-4.000 mm/an) ce cad tot timpul anului. Râuri în general scurte (Indragiri, Kapuas, Hari, Musi ș.a.). Vegetație luxuriantă de pădure umedă ecuatorială, ce ocupă 64% din terit., cu arbori de lemn prețios (teck, santal), palmieri, bambuși; vegetație de mangrove și savane. Numeroase parcuri naționale și rezervații naturale ocrotesc o faună cu multe endemisme (rinoceul javanez, varanul uriaș din ins. Komodo, porcul javanez, urangutanul, șoarecele uriaș ș.a.). Însemnate resurse minerale: petrol (73,7 mil. t. 1992; rezerve 0,8 miliarde t, 1994), gaze naturale (51,8 miliarde m3, 1992, locul 6 pe glob), huilă (31 mil. t, 1994), min. de mangan, nichel (2,3 mil. t, 1994), cupru (1,1 mil. t, 1994), bauxită (1,3 mil. t, 1994), staniu (30 mii t, 1994, locul 3 pe glob), aur, argint, diamante, sulf, fosfați, sare, cuarț ș.a. Mari expl. forestiere (mahon, santal, teck, bambus), 188,1 mil. m3, 1993. Agricultura, diversificată, cuprinde c. 50% din populația activă și contribuie cu 25% la realizarea PNB. Se cultivă 10% din supr. țării, în special cereale (53,81 mil. t, 1994, locul 5 pe glob), mai ales orez (46,86 mil. t, 50% din suprafața cultivată), dar și porumb (6,95 mil. t), sorg, apoi batate, manioc, soia, susan, tutun (85 mii t), ricin, legume. Există întinse plantații de arbori de cauciuc (1,3 mil. t cauciuc natural, 1994, locul 2 pe glob), cocotieri (14,8 mil. t nuci de cocos, locul 2 pe glob), copra (1,4 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), arbori de cafea (400 mii t, 1994, locul 3 pe glob) și cacao, ceai (174 mii t, 1994, locul 5 pe glob), bananieri (2,3 mil. t banane, 1994), trestie de zahăr (31,5 mil. t, 1994), papaya, mango, Persea americana (fructul avocado), citrice, abaca, sisal, chenaf, arahide. Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (11,6), porcine (8,72), ovine (6,4), caprine (12,3), bubaline (3,5), cabaline (0,7). Pescuit (3,2 mil t, 1994). Vânătoare. Ind. prelucrătoare antrenează 9% din populația activă și contribuie cu 15% la PNB. Se produc (1992): energie electrică (45,8 miliarde kWh), staniu (locul 3 pe glob), nichel, aluminiu, oțel, produse petroliere, gaze naturale lichefiate, autoturisme asamblate, motociclete și scutere, nave, aparate radio și televizoare, becuri, acumulatoare auto, fire sintetice, îngrășăminte chimice (2,7 mil. t), sodă caustică, anvelope (8,4 mil. buc.), ciment (15 mil. t), cherestea, celuloză și hârtie, sticlă, fire și țesături din bumbac, încălț., produse alim. (zahăr 2,55 mi. t, 1994, conserve de fructe, ulei de palmier, locul 3 pe glob, ulei de palmist, margarină, țigarete, lapte și produse lactate, carne, bere), chinină, piei brute. Transporturi maritime dezvoltate (peste 300 de porturi). Flota comercială maritimă: 4,1 mil. t. r. b. C. f.: 6,5 mii km. Căi rutiere: 143 mii km. Turism cu un potențial remarcabil: 3,9 mil. turiști străini (1994). Principalele obiective: ins. Java, cu vulcanii Merapi, Semeru, cu temple budiste și hinduse, între care renumitul templu budist de la Borobudur (sec. 7 d. Hr.), cel mai mare monument arhitectonic din emisfera sudică, complexul hindus de la Prambanam (sec. 10), ins. Bali, cu folclor renumit și templele Pejeng, Tanahlot, Tampaksiring, parcurile naționale din ins. Java și Borneo. Moneda: 1 rupiah = 100 sen. Export: petrol și derivate petroliere, gaze naturale lichefiate, lemn și produse din lemn, cauciuc natural, bauxită, cositor, mirodenii, pește, produse alim. (copra, cafea, ceia, zahăr, ulei de palmier, tutun ș.a.). Import: utilaje ind. și mijloace de transport, materii prime și semifabricate ind., combustibili, produse chimice și alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Pe actualul terit. al I. s-au găsit resturi osteologice din Paleoliticul Inferior (Java). În Java, Sumatera și Borneo (Kalimantan) iau ființă o serie de mici principate, influențate de civilizațiile indiană și chineză (c. 500 d. Hr.). Concomitent, se răspândesc brahmanismul și budismul. În sec. 6-7, s-a format în S ins. Sumatera prima mare formațiune statală din I., Srῑvijaya. Statului Mataram din ins. Java îi aparține o civilizație (sec. 8-10) remarcabil ilustrată de celebrele monumente religioase de la Borobudur (budist) și Prambaran (hinduist). Un nou stat, Majapahit, cu centrul în Java, și-a afirmat (sec. 13-16) hegemonia asupra spațiului indonezian și malaiezian. O dată cu dispariția acestuia, are loc o largă răspândire a islamului, care elimină în mare parte vechile culte. Datorită creșterii schimburilor comerciale (sec. 15-17), unele orașe-state (Aceh, Bantem, Demak, Makassoi etc.) se dezvoltă ca sultanate prospere. Al doilea regat Mataram, islamic de data asta, a fost acum fundat în Java. După primele apariții ale portughezilor (1511, în Malacca), I. a intrat (din 1595) sub stăpânirea, de lungă durată, a olandezilor (în 1602 a luat ființă Compania olandeză a Indiilor Orientale) care și-au fixat centrul (1619) la Batavia (azi Jakarta). În 1799, I. a devenit colonie a statului olandez. Dominația colonială, care s-a extins în sec. 19, a provocat o puternică reacție a autohtonilor, ce s-a manifestat prin apariția unor mișcări naționaliste (Budi Utomo și Sarekat Islam). În 1920 a fost creat Partidul Comunist, cel dintâi partid comunist din Asia, iar apoi Partidul Naționalist Indonezian, fundat în 1927. Ocupația japoneză (1942-1945) a încurajat, prin dispariția structurilor coloniale, curentul de emancipare antiolandez, astfel că, la 17 aug. 1945, liderii Partidului Naționalist, Ahmed Sukarno și M. Hata, au proclamat independența țării. Încercările Olandei de a-și restabili controlul au eșuat, ea fiind constrânsă (27 dec. 1949) să recunoască independența I., devenită, la 17 aug. 1950, republică unitară (în locul structurii federale). I. a ocupat Irianul de Vest (1963) și Timorul Oriental (1976) și s-a afirmat ca una dintre principalele puteri ale mișcării țărilor nealiniate (Conferința de la Bandung, 1955). O încercare a comuniștilor de a-și asigura controlul puterii (30 sept. 1965) a generat o sângeroasă ripostă a armatei, în cursul căreia au fost ucise circa 300.000 de persoane, între care și lideri ai Partidului Comunist. Cu simpatii de stânga, A. Sukarno a fost înlăturat progresiv de la conducerea I și, în final, înlocuit cu generalul Suharto, învestit cu puteri depline (1966) și ales președinte al statului (1968). Acesta a introdus un regim autoritar, bazat pe ideologia Pancasila și sprijinit de armată (care a devenit principala putere în stat, controlând activitatea administrativă și guvernamentală). Confruntat cu mișcări studențești, sociale, de emancipare și separatiste, Suharto a promis o mai mare transparență (Keterbukaan), dar tensiunile interne provocate de creșterea corupției și a privilegiilor acordate unor apropiați ai președintelui s-au menținut, provocând înlăturarea sa de la putere (mai 1998), în urma unor mari manifestații populare, uneori și cu o tentă etnică și religioasă. Nerezolvarea, în fapt, a problemelor a determinat o nouă escaladare a violențelor de stradă (nov. 1998), soldată cu promisiunea noului președinte, Habibi, de a efectua alegeri în 1999 și de a-l deferi justiției pe fostul președinte. Republică prezidențială, conform Constituției din 7 aug. 1945. Activitatea legislativă este exercitată de președinte, Adunarea Consultativă a Poporului și Camera Reprezentanților, iar cea executivă de un guvern, numit și condus de președinte.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MOȘ s. m. I. 1. (Învechit și regional; și în sintagmele tata moșu, moș-tătuca) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. Intra-va la sămînța moșiloru săi, pînră în veacu nu va vedea luminra. PSALT. HUR. 41v/26. Moșii noștri în Eghiptu nu înțeleasără dudele tale. ib. 90r/21. Stricară turma lu Amulie ce le era moș, tată mîni-sa. MOXA, ap. GCR I, 59/20. Am aflat cap și începătură moșilor de unde au izvorît în țară. URECHE, LET. I, 95/8. Cuconii ucigatoriului nu-ș vor piiarde ocinele ce li să vin de la moșu-său. PRAV. 93. Cela ce-ș va ucide . . . pre moșu-său sau pre moașe-sa. ib. 95. După fealurile moșilor voștri veți moșteni. BIBLIA (1688), 1222/5. Pămîntul acesta este frămîntat cu sîngele moșilor și a strămoșilor noștri. NECULCE, L. 77. Toate cîte era într-însa mai altmintrelea de cum fusese, subt Costantie moșul său. . . le-au întocmit. ȘINCAI, HR. I, 52/3, cf. 126/6. Să se pună în scaunul moșilor săi. id. ib. II, 188/17. Însă moșul lui ajunsese în spiță De nemeș prin o hîrtie domnească. BUDAI-DELEANU, T. V. 30. Se jucară amîndoi jocul moșului Adam și al moașei Eva. GORJAN, H. II, 120/32. Eu primii viața în Galia mănoasă, Colo unde odată ai mei moși locuia. NEGRUZZI, S. II, Este frumos și demn a păstra datinile moșilor noștri. F (1875), 409. Moșul tatălui meu Ioanicâ Bașotă a excelat la combaterea Hotinului. ib. (1881), 251. Un moș al meu s-a însurat cu o văduvă. CARAGIALE, O. VI, 397. Moș-tătuca rîde din toată inima. SLAVICI, N. I, 30. Actul autentic despre consimțămîntul tatălui, mumei, moșului (bunului) și moașei (bunei) . . . va cuprinde prenumele, numele, profesiunile și domiciliul fiitorilor soți. HAMANGIU, C. C. 29. El e olandez curat din părinți, moși și strămoși. SADOVEANU, O. IX, 263. Și de-mi ajungea, Unde se ducea ? Tot la moș Adam. TEODORESCU, P. P. 411. Pi vremea cîn nenii moși (părinții și bunicii) noștri era tineri ca noi. ȘEZ. II, 209. De cînd a fost moșul crai (= de demult, foarte vechi). Cu-o cojiță de mălai, De Cînd a fost moșul crai, Pe poliță aruncată, De cînd a fost buna fată ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 260. ◊ E x p r. Din (sau de la) moși (de la) strămoși = păstrat din generație în generație, moștenit de la înaintași; p. e x t. din vremuri străvechi. Din moși strămoși la noi se spune C-a fost a raiului minune Pe timpii nașterii lumești. ALECSANDRI, POEZII 547. Un inel ce zicea că îl are de la moși, de la strămoși. ISPIRESCU, L. 104. Să dăruiesc țăranilor pămîntul pe care-l muncesc împreună cu dînșii din moși strămoși. REBREANU, R. I, 35. Din moși strămoși aveam palatul meu împărătesc așezat în scorbura acestui copac. POPESCU, B. I, 10. Aflară arme fel de fel rămase de la moși strămoși. RETEGANUL, P. II, 4. Curge un rîu care din moși strămoși s-a numit Vale. MARIAN, T. 168. De cînd cu moș Adam sau (regional) de la (sau din) moși putrezi = de foarte multă vreme, de pe vremea celor care au murit de mult. Cf. CIAUȘANU, GL. ♦ (Regional) Unchi. Într-o dimineață, iubitul meu moș intră în apartamentul meu. ALECSANDRI, O. P. 304. Îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa și le zice: iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. CREANGĂ, P. 184, cf. 187, 229. S-au dus și n-au mai cutezat; mai ales că moșu-tău Haralambie ieșise din sat. SADOVEANU, N. F. 24. La început s-a spus moș numai unchiului mai bătrîn, care din punct de vedere al vîrstei se apropia de bunicul copilului. SCL 1955, 142, cf. ALRM I/II h 233, A IX 2, 3, 4, 6. ♦ (Regional) Naș2 (I 1) (Năsăud). ALRM I/II h 299/268. 2. Bărbat (mai) în vîrstă, bătrîn, moșneag (I 1), u n c h i a ș, (regional) g h i u j, v î j; p. r e s t r. apelativ pentru un bărbat (mai) în vîrstă. Și moșului îi plac toate, dar să le roază nu poate. PANN, P. V. III, 72/4. De mult ești însurat, moșule ?. . . De patruzeci de ani. NEGRUZZI, ap. TDRG. Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva ? id. S. I, 245. L-a bătut vodă cu mîna pe umăr, zicîndu-i: Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. Un străjeriu cum vede pe moșneag că stă pe-acolo îl întreabă; – Dar ce vrei, moșule ? id. P. 80. Văz înaintea mea un moș, fleoș de bătrîn. ISPIRESCU, L. 96. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși: îngîrbóvit Un moș cu umblet lin Și-o copiliță. COȘBUC, P. I, 228. Tot una e dac-ai murit Flăcău ori moș îngîrbovit; Dar nu-i tot una leu să mori Ori-cîne-nlănțuit. id. ib. 257, cf. 200. Moșule ! strigă brutarul. . . . Astîmpără-te ! ARGHEZI, P. T. 118. Cîtu-i moșu de bătrîn Tot ar mînca măr din sîn. JARNIK-BÎRSEANU, D. 467, cf. 413. Bună ziua, moșule ! – Mulțumesc voinicule. MAT. FOLK. 95. Știe moșul ce are în traistă. ZANNE, P. III, 406. Pe dealu rotat Șade moșu bosumflat [Dovleacul]. GOROVEI, C. 26. ◊ (Înaintea unui nume propriu sau a unui apelativ, indică vîrsta înaintată a persoanei cu care sau despre care se vorbește) Cu cît mai exact este moșul Erodot. HASDEU, I. C. I, 184. Moș Vlad. . . cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei. ODOBESCU, S. III, 14. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. CREANGĂ, P. 105. Vorbi și cu moș popa. ISPIRESCU, L. 98. Da'ntreabă pe moș popa că-l știe de-altădată. MACEDONSKI, O. II, 53. Ce i-ar fi să spună într-o zi: „Măi Toadere . . . ori moșu Toadere . . . , ce-a fost, a fost”. CAMILAR, N. I, 228. Nu, moș Dumitre. DAVIDOGLU, O. 40. ◊ Moș ajun = ziua din ajunul Crăciunului; colind care se spune în seara acestei zile. Bună dimineața la Moș ajun. ODOBESCU, S. I, 234. Se desfășurau prin mintea lor . . . cetele de băieți cu semănatul ori cu „Moș ajun”. CONTEMPORANUL, VI2, 288, cf. PAMFILE, CR. 2. N-a putut să meargă nici cu Moș ajunul și nici cu sorcova. PAS, Z. I, 77. Bună dimineața la Moș ajun. TEODORESCU, P. P. 120. Moș Crăciun, Moș Gerilă = personaje legendare despre care se spune că aduc daruri la copii de Crăciun, respectiv de Anul Nou. E ziua lui Crăciun, Lui Moș Crăciun cel bătrîn. JARNIK-BÎRSEANU, D. 513. Moș Martin sau moș Ursilă = nume glumeț dat ursului. Atîta i-a trebuit lui moș Ursilă, și-apoi las' pe dînsul. CREANGĂ, P. 53, cf. XANDREA, F. 265. Joacă bine, Moș Martine. TEODORESCU, P. P. 191. Și pun toți cîinișorii spinarea-n lespede, dar mai cu foc moș Martin. RĂDULESCU-CODIN, Î. 233. Moș Apeș = satir care personifica în mitologia populară un bătrîn afemeiat. Cf. HEM 1 299, DR. IV, 869. Moșul codrului = personaj din mitologia populară închipuit de obicei cu însușirile mamei-pădurii (PAMFILE, DUȘM. 234); spirit rău (MARIAN, NA. 89). ◊ E x p r. A-i veni (cuiva) moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. Com. din PIATRA NEAMȚ. Moși pe groși sau moși păroși = (în legătură cu verbe de declarație sau cu echivalente ale acestora) vorbe fără temei; minciuni. Tot înșiră la gogoși Spunînd despre moși păroși. PANN, P. V. i, 9/16. Mulți, în neștiința lor. . . au înșirat moși pe groși. I. IONESCU, P. 6. A promite moși pe groși. BARONZI, L. 46. Încălecai pe un cocoș, Să vă spui la moși pe groși. ISPIRESCU, L. 332. Ori gîndești că-ți spun moși pe groși ca să glumesc cu d-ta ? CARAGIALE, O. II, 277. Eu nu vă spun moși pe groși, ci numai lucruri pe care le-am auzit de la oameni ce trebuiesc crezuți. MACEDONSKI, O. III, 122. Bați cîmpii. . . , spui moși pe groși. I. BOTEZ, ȘC. 103. Înșiră moș pe groș. H II 32, cf. I. CR. III, 119. La moșii ăi verzi = niciodată, la paștile cailor. Vei mai căpăta și tu cap la moșii ăi verzi ori la poștele cailor. ISPIRESCU, L. 261. Adicătelea cum s-ar zice la moșii ăi verzi. CONV. LIT. XLIV2, 74. De cînd cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. Cf. BARONZI, L. 48, ZANNE, P. II, 276. ◊ Compus: (regional) moșu-pămîntului = arici (Erinaceus europaeus). ALR I 1 186/790. ♦ (Popular, la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că ar alunga iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie, care urmează după zilele babelor. Moșii – zice poporul – bat cu bolile pămîntul să intre frigul și să iasă căldura. HEM 2 279. Acești moși urmează la nouă zile după Baba Dochie. MARIAN, Î. 381. ♦ (Begional) Sfînt, mucenic. Sfinții sau mucenicii. . . se mai numesc altmintrelea și moși, în antiteză de la babe. MARIAN, S. R. II, 156, cf. 157. 3. (Regional) Bărbat care moșește (I). Cf. PONTBRIANT, D., H IX 82. 4. (Regional) Personaj (mascat) reprezentînd un bărbat bătrîn, în anumite creații dramatice populare. V. m o ș n e a g. Cf. PAMFILE, CR. 158, 178. ♦ Sperietoare de păsări. În grădini boti de lut (moș de peapeni) în chipul omului fac, pentru ca pasire să sparie. CANTEMIR, IST.142. 5. (În vechile tradiții populare; la pl.) Rudele decedate ale unei persoane sau ale unei familii; (și în sintagmele ziua moșilor, sîmbăta moșilor, regional, moșii de cîrnelegi, moșii de iarnă, moșii de toamnă, moșii de hranghel, moșii duminicii mari, moșii rusaliilor, moșii de rusalii etc.; adesea urmat de determinări) nume dat diferitelor zile din an, considerate sărbători, în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. Sîmbăta moșilor geameni. DOSOFTEI, V. S. septembrie 3r/20. Să se facă . . . două pomeniri, una la ziua hramului și alta la ziua moșilor (a. 1805). URICARIUL, XI, 325. Într-o zi, prin luna lui mai, aproape de moși. CREANGĂ, A. 5. Această pomenire și jertfă. . . se numea pretutindeni, în toate țările locuite de români, moși. MARIAN, î. 380. Moșii de iarnă, numiți altmintrelea și moșii de cîrnelegi, cad în unele părți sîmbătă înainte de săptămîna albă. id. S. R. I, 260, cf. 261, II, 162, 166, 255, id. NA. 80. Sîmbăta de dinaintea hranghelului. . . pe alocuri se mai numește și moșii de hranghel sau moșii de toamnă. PAMFILE, S. T. 74, cf. 62, 124. Sîmbăta duminicii mari, în ajunul duminicii mari, numită și moșii duminicii mari, moșii rusaliilor, moșii de rusalii. id. S. V. 7, cf. ȘEZ. XXII, 60, ARH. FOLK. III, 151, ALR II/I h 216/2. Moșî ăi dă toamnă dzîŝim moșî dă brîndză. ALR II/I h 216/29. ♦ Obiecte sau alimente date de pomană în ziua moșilor (I 5). În multe comune. . . nu se trimit în aceste două zile numai plăcinte, ca moși, ci și alte obiecte. MARIAN, S. R. II, 255. Toate aceste lucruri cari se duc spre a fi împărțite se numesc moși. PAMFILE, S. V. 8, cf. 9. ♦ Bîlci tradițional de mari proporții, organizat anual în București, în sîmbăta dinaintea rusaliilor ; p. e x t. tîrg, loc unde sînt organizate distracții publice. Și se pare că auzi la moși strigătul precupeților. ALECSANDRI, T. 1201. Nopțile le petreceam la „Vendig in Vien”, un cîmp de moși cu atracții felurite. BRĂESCU, A. 242. Să ne vedem sănătoși în tîrg la moși. MAT. FOLK. 1 173. ◊ E x p r. S-a strîns lumea ca la moși, se spune cînd se adună multă lume pentru a vedea un lucru curios. Cf. DL, DM. 6. (Învechit) Primul deținător, cu titlu de moștenitor, al unui pămînt; (învechit) bătrîn, stîlp, tei. Am văzut 20 de moșneni cu sînurile pline de hrisoave. . . și am fost silit să caut pe cel dintîi moș. GOLESCU, Î. 63. Pămîntenii era mai noi moși, veniți și așăzați de mai din urmă. PISCUPESCU, O. 26/4. Răzășiile provenite din daniile domnești sau în genere de la un autor unic, se împărțeau pe bătrîni, în Muntenia pe moși. I. BRĂESCU, M. 21. II. 1. (Regional) Numele mai multor pești: a) (Și în sintagma moș de Dunăre, BĂCESCU, P. 108, moș de baltă, id. ib.) Ghiborț (Acerina cernua). Cf. ANTIPA, P. 439, id. F. I. 31, ATILA, P. 504, BĂCESCU, P. 107, 108, H I 137. b) (Și în sintagmele moș de baltă. BĂCESCU, P. 108, moș Antoci, id. ib. 38) Pălămidă de baltă (Pungitius platygaster). Cf. ANTIPA, F. I. 52, BĂCESCU, P. 38. ◊ C o m p u s: moș-cu-trei-ghimpi = varietate de pălămidă de baltă (Gasterosteus aculeatus ponticus). Cf. ANTIPA, F. I. 59. 2. (Regional) Știulete de porumb de pe care se desprinde greu mătasea; (regional) moșneag (II 1) (Pîraie-Fălticeni). A VI 8. 3. (Regional, la pl.) Cireșe sau vișine uscate, smochinite. Com. din PEȘTIȘANI-TÎRGU JIU. 4. (Prin Munt.) Cocoloș rămas după stoarcerea nucilor. RĂDULESCU-CODIN, 51. 5. (Prin Munt.) Caltaboș sau cîrnat pregătit din intestinul gros al porcului. Cf. ALR I 747/768, L. ROM. 1959, nr. 2, 53. 6. (În opoziție cu babă) Partea cu cîrlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Pl.: moși. - Și: (regional, I 3) muș s. m. H IX 82. – Derivat regresiv de la moașă.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
da3 [At: COD. VOR. 32v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) darem / Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da / Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, dedu, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, diede, 4 (reg) deterăm, 6 (îrg) deteră, (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem, (reg) dedesem, detesem, 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dăduse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee, (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fșa; d. oameni; c.i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau în mâna, brațele, gura etc. cuiva Si: a încredința, a înmâna, a preda, a remite, (înv) a încrede, a porodosi, a tinde. 2 vt (Prc; fșa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (nrc) a servi. 3-4 vtr (Îlv) A ~ gura sau (o) gură ori (o) guriță (sau gurița ori buzele) (cuiva) sau a(-și) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Îlv) A ~ țâță sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (Îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (Îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~ de băut A oferi cuiva mâncare și băutură (plătind, de obicei, consumația la un local) pentru a sărbători ceva. 11 vt A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (Îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărți în mod egal Si: a (se) înjumătăți. 16 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva îndeplinirea unei activități. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva ceva spre realizare, întreținere sau prelucrare. 18 vt (Îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv, la) mâna (cuiva) A încredința ceva (spre păstrare). 19 vt (Fig; îae) A lăsa ceva la dispoziția, la bunul plac, în voia cuiva. 20 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) de lucru (sau de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (Îae) A pune pe cineva în mare încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vt A preda ceva cuiva. 24 vt A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol, o funcție, o demnitate etc. 26 vt A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (Îe) A ~ (cuiva) de lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vt (Îae) A-i găsi cuiva un loc de muncă. 29 vt (Îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (Îe) A ~ în folosință sau în funcțiune, în exploatare A pune ceva la dispoziția cuiva. 31 vt (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (Îlv) A ~ creștere (sau educație) A forma. 33 vt (Îal) A educa. 34 vt (Îe) A ~ lecții (sau meditații) A preda cuiva lecții particulare. 35 vt (Fam; fig; îe) A ~ lecții A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vt (Fam; fig. îe) A ~ o lecție (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vt (Pop; Îlv) A da ocară A ocărî. 38 vt (Îlv) A ~ un impuls A impulsiona. 39 vt (Înv; îlv) A ~ (bună) învățătură (sau învățături, rar, învățăminte) A învăța. 40 (Înv; îal) A sfătui. 41-42 vt (Îe) A ~ (destulă sau puțină ori puțintică sau o deosebită ori o mediocră) atenție sau anu ~ (nici o ori vreo) atenție A (nu acorda (mare) importanță, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vt (Îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vt (Îe) A ~ iertare (sau, înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greșeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (Îae) A scuza. 47-48 vtr (Îe) A(-și) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(și) fixa o întâlnire. 49 vt (Îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o ședință, adunare etc. 51 vt (Îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau reg, slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (Îlv) A ~ ocazia sau prilejul A permite. 53 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) revanșa A permite cuiva să-și ia revanșa după o înfrângere. 54 vt (Îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vt (Îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) chirie A închiria. 57 vt (Îlv) A ~ (cu) împrumut A împrumuta. 58 vt (Îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximație vârsta. 59 vt (Îae) A aprecia cu aproximație câți ani mai are cineva de trăit. 60 vt (Îlv) A ~ în primire A preda. 61 vt (Îal) A muri. 62 vt (Îvp) A restitui. 63 (Îe) A ~ înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (Îe) A-și ~ acordul A fi de acord. 66 vt (Îlv) A ~ ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vt (Îlv) A ~ povață A povățui. 68 vt (Îlv) A ~ sfatul A sfătui. 69 vt (Îlv) A ~ uitării A uita. 70 vt (Îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (Îlv) A ~ o explicație A explica. 72 vt (Îlv) A ~ startul A începe. 73 (Îlv) A ~ întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vt (Îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva un dar Si: a dărui (1), a oferi, (îrg) a prosfora2, (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacșiș, șpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (Îlv) A ~ mită A mitui. 78 vt (Îlv) A ~ viață (sau suflarea vieții) A procrea. 79 vt (Fig.; îal) A crea. 80 vt (Fig; îal) A făuri. 81 vt (Fig; îal) A însufleți. 82 vt (Fig; îal) înviora. 83 vt (Îlv) A ~ naștere A naște. 84 vt (Fig.; îal) A produce. 85 vt (Fig.; îal) A determina. 86 vr (Îlv) A-și ~ sfârșitul (sau duhul, obștescul sfârșit) A muri. 87 vr (Îlv) A-și ~ cuvântul A promite. 88 vt (Îlv) A ~ frumusețe A înfrumuseța. 89 vt (Îlv) A ~ pe piatră A ascuți. 90 vt (Îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (Îlv) A ~ formă A modela. 92 vt (Îlv) A ~ la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. țesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vt (Reg; d. țesături; îal) A clăti. 95 vt (Îe) A ~ o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (Îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (Îe) A ~ greș A nu nimeri ținta. 98 vt (Îae) A eșua într-o acțiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greș A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (Îe) A ~ însemnătate A acorda atenție. 101 vt (Îlv) A ~ foc A aprinde. 102 vt (Îe) A ~ bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (Îe) A ~ la mână A pune ceva la dispoziția cuiva. 105 vt (Îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (Îe) A (se) ~ o luptă, o bătălie A (se) desfășura o luptă, o bătălie. 108 vt (Îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentație) A prezenta un spectacol. 109 vr (Îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (Îe) A ~ un concert A susține un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (Îlv) A ~ gata A termina. 114 vt (Îal) A lichida. 115 vt (Fig: îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredința pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (Îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în fața instanțelor judecătorești. 119 vt A pune pe cineva la dispoziția cuiva. 120 vt (Îe) A ~ (cuiva) fata de soție sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soție) A căsători pe cineva cu... 121-122 vtr (D. părinți; îe) A(-și) ~ binecuvântarea sau consimțământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (Îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ binețe A saluta. 124 vt (În formule de salut) A ura. 125 vt (Îe) A ~ onorul A saluta unele autorități, unele evenimente deosebite (fapte de arme, evenimente memoriale etc.), prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însușiri morale) A insufla (forță, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînțeles, este divinitatea sau o ființă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie, să se manifeste într-un anumit fel Si: a destina, a face, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a ursi, (liv) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci, a sorti1, (înv) a hărăzi, a tocmi. 128-129 vt(a) (Îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vt(a) (Pop; îe) (Ș-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăț, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul și norocul Cum se va nimeri. 132 vt (Îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu În sfârșit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni. 134 vt(a) (Îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vt(a) A achita o obligație materială Si: a plăti. 136 vt(a) A oferi bani cuiva pentru a obține ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preț. 139 vt (Îlv) A ~ bir cu fugiții A dispărea. 140 vt (Îal) A fugi într-un mod laș. 141 vt (Fig; îlv) A ~ ortu’ popii sau a ~ pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb” etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A prețui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) Anu se ~ pentru mult A se prețui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pe una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunța la ceva de preț. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (Îe) A-și ~ viața, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (Înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (Îe) Îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 153-154 vtr (Îvp) A (se) așeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziție, într-un anumit mod). 155-156 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (Îe) A ~ ușa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (Îae) A deschide larg ușa, poarta etc. 159 vr (Îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (Îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (Îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~ la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcție. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A acoperi cu un strat de substanță, de vopsea, de metal Si: a spoi, a unge, a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A se unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A stropi. 172 vt (Îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (Îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (Îlv) A ~ cu poleială A polei1. 175-176 vtr (Îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C.i. substanțe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziția, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanțe. 181 vt (C.i. oameni) A supune unei activități sau acțiuni (organizate). 182 vt (C.i. oameni) A încredința cuiva în vederea unui scop. 183 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la școală (sau la învățătură) A înscrie pe cineva la școală. 184 vr (Îrg; îlv) A-și ~ moarte sau a se ~ morții A se sinucide. 185 vt (Înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (Înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăți. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (Înv; cu determinarea „prin târg”; c.i. răufăcători) A duce cu forța (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c.i. vite, mai ales oi) A mâna1. 191 vt (Îvr) A trimite. 192 vt (Îvr) A amâna. 193 vt (Înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Îe) A nu se ~ cu una cu două A nu renunța ușor. 198 vt (Îvr) A admite. 199-200 vtr (Îvp; d. armate, cetăți, comandanți, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relații sexuale cu cineva Si: a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, cuprins, copleșit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A lua un obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr, rar, vi (Îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (Îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (Îae) A (se) îndrepta. 213 vt (Înv) A traduce. 214 vt (C. i., în special, știri, informații, explicații) A aduce la cunoștință Si: a anunța, (rar) a înfățișa. 215 vt (Îe) A ~ la ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (Îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (Îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (Îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (Îal) A arăta. 220 vt (Îal) A publica o scriere. 221 vt (Îe) A ~ în vileag A face publică o afacere, o acțiune etc. (necurată). 222 vt (Îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie un model de urmat. 224 vr (Îe) A-și ~ cu părerea A-și spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (Îlv) A-și ~ cu presupusul A presupune. 226 vt (Îlv) A ~ dovadă de... A dovedi. 227 vt (Îal) A manifesta. 228 vt (Îe) A ~ un avertisment A avertiza. 229 vt (Îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vt (Îlv) A ~ raportul A raporta. 231 vt (Îlv) A ~ ordin A ordona. 232 vt (Îlv) A ~ o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (Îe) A ~ (cuiva) în cărți (sau cu cărțile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc, al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~ să cunoască A lăsa să se înțeleagă. 235 vt (Îe) A-și ~ în petic A-și arăta anumite cusururi. 236 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (Îe) A-și ~ seama A se lămuri. 238 vr (Îal) A înțelege. 239 vt (Îe) A ~ sfară sau sfoară în țară ori a ~ de veste A răspândi o veste. 240 vt (Îe) A ~ de știre A face cunoscut un lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulțumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „drept”) A vrea dă fie considerat, să treacă în loc de..., în calitate de... 243 vr (Îe) A-și ~ aere sau a se ~ mare, a-și ~ importanță A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli, a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declanșa, a se ivi, a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neașteptate asupra cuiva. 247 vt (Îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vt (Îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (Îe) A(-și) ~ inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (Îe) A ~ în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (Îe) A ~ în floare A înflori. 257 vi (Îe) A ~ în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~ în spic A începe să facă spice. 259 vi (Îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (Îlv) A ~ în rod A rodi. 261-262 vt (Îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (Îvp; îe) A (se) ~ în vorbă cu cineva A începe o discuție. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acțiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (Îe) A ~ cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecție) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vt (Prc; d. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C.i. venituri, câștiguri) A aduce prin tranzacții. 276 vt A furniza. 277 vt (D. oameni; c.i. scrieri, concepții) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând). 278 vt (C.i. legi, documente etc.) A elabora și a face cunoscut Si: a emite. 279 vt (D. candidați, elevi etc.; c.i. concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta cunoștințele în scris sau oral, în cadru organizat, pentru a obține un titlu, o promovare etc. Si: a susține. 280 vt (Îe) A ~ (un) examen A susține (un) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printr-un proces fiziologic. 287 vt (Îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, țipăt etc. 288 vi (Înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori niște vorbe) Se spune pentru a arăta admirația față de înțelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c.i. mirosuri, raze etc) A trimite în spațiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (Îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziția „în”) A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată, ritmică) conștientă sau reflexă. 293 vi (Îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (Îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de neștiință, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (Îe) A ~ din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob”) A se legăna. 299 vt (Îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată, în cantități mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna, piciorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi, a trage. 301 vt (Îlv) A ~ brânci A îmbrânci. 302 vi (Îlv) A ~ în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vti (D. două sau mai multe persoane; îe) A-și ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-și atrage atenția asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. 306 vi (Îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam; îe) A ~ lovitura (sau, rar, lovituri) A reuși într-o acțiune, obținând un succes (important și neașteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepozițiile „cu”, rar, „din”, care indică acțiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (Îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuți. 311 vi (Îe) A ~ din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se pune în mișcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce, a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (Îlv) A (se) ~ de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (Îe) A (se) ~ la fund (sau a ~ în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vt (Înv; îe) A ~ (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (Înv; îae) A prigoni. 326 vr (Îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la țintă. 328 vi (Pop; îe) A ~ pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative. 330-331 vit (Reg; îe) A nu ști încotro să dea (sau s-o deie) A nu ști ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) În ce ape se dă În ce ape se scaldă. 333 vt (Îe) A o ~ pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A ~ o raită A trece în grabă, (într-o recunoaștere sau verificare), pe undeva. 335 vt (Fam: îe) A ~ o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A se apropia de cineva. 337 (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A fi mereu în preajma cuiva. 338 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A căuta compania cuiva (pentru a-i câștiga încrederea, bunăvoința, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se ~ (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheață”, „pe derdeluș”) A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania”, „cu patinele” etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheață. 342 vi (Înv; d. ape curgătoare; cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A se vărsa. 343 vi (Îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziția „la”) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfm; îe) A se ~ în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (Îae) A aprecia. 347 vr (Îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (Îvp) A arunca. 349 vi (Îe) A ~ cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilități. 350 vi (Îe) A ~ cu zarul A se lăsa în voia sorții. 351 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toți dracii, în plata Domnului) A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detașa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; șîe) a ~ pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin prepozițiile „cu” sau „din”) A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepozițiile „pe”, „pe la”) A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi. 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situație. 359 vi (Îe) A ~ de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A ajunge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A ~ de dracu A o păți. 362 vi (Îe) A ~ de necaz, rușine, etc. A păți o rușine, un necaz etc. 363 vi (Îe) A ~ de bine A ajunge într-o situație bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară”, „pe din afară”) A ieși din vas din cauza cantității prea mari. 365 vi (D. lichide în fierbere; îe) A ~ în foc A se umfla și a curge afară din vas. 366 vi (Îrg; îe) A ~ de cineva sau ceva că... A observa despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A ~ peste cineva (cu mașina, cu caii, cu droșca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (Îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (Îe) A-i ~ cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-și ~ cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neașteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neașteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (Îlv) A (se) ~ îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (Îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vtr (Îlv) A (se) ~ jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa în voia cuiva. 385 vr A nu opune rezistență Si: a ceda. 386 vr (Îe) A se ~ bătut A se lăsa convins. 387 vr (Îae) A ceda. 388 vi (Îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vt (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în...[1] corectat(ă)
- vta → vt(a) — Ladislau Strifler
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRÎNGE, strîng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega (mai) bine; a face mai strîmt (un laț, o cingătoare); a fixa. Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul, și chinga o strînse mai mult decît altădată, și porni. ISPIRESCU, L. 5. Iute, iute, că strîng lațul! – Ce i l-aș strînge eu însumi, de nu mi-ar fi teamă! ALECSANDRI, T. I 333. Deci, o au strîns tare cu lațul, și apoi au tras-o în pădure. DRĂGHICI, R. 99. Voinicel tras prin inel Așa din gură zicea: Vină, puiculița mea, Vin’ de strînge brîul meu. ȘEZ. II 6. Expr. A strînge frîul (sau de frîu, mai rar frîiele) = a trage de frîu pentru a opri, a stăpîni, a îndemna sau a conduce calul. Strîngea de frîu și tremura: Iar calul, ud de cale, Pămîntu-n loc îl frămînta. COȘBUC, P. I 195. Strînse frîul calului cu mîna stîngă, îi dete călcîie și cu paloșul în dreapta se repezi asupra acelui balaur. ISPIRESCU, L. 18. Plecînd apoi cu toții, strîng frîiele, dau pinteni, În sprintene dezghinuri își saltă caii sprinteni. ALECSANDRI, P. III 227. A strînge cureaua = a răbda. ♦ A petrece una peste alta marginile unui veșmînt, pentru a acoperi bine corpul (și a-l feri de frig). Pe după-amiază, cu greu suind, îmi strînsei bine cojocul la piept. SADOVEANU, O. VIII 10. Oamenii își strîngeau sumanele și înfundau căciulile. REBREANU, R. II 17. ♦ Fig. A întări o legătură care unește pe oameni. A strînge o prietenie. A strînge o alianță. ▭ Mintea, vremea și ispita necontenit ne arată A strînge încă mai tare acea dragoste-nchegată. CONACHI, P. 295. 2. Tranz. A prinde cu mîna, a apuca și a apăsa (puternic). Îl strîngea de braț pe Pătru, îi spunea iarăși și iarăși focul lui din noaptea trecută. DUMITRIU, N. 171. El strînge banii mai cu foc Și pleacă, beat de mult noroc. COȘBUC, P. I 110. Cînd văd că mîța face mărazuri, ț-o strîng de coadă, de mănîncă și mere pădurețe, că n-are încotro. CREANGĂ, P. 230. Expr. A(-i) strînge (cuiva) mîna = a da mîna (cu cineva) (în semn de salut). I-a strîns mîna, rostind: domnule Vartolomeu Diaconu, țin să-ți mulțumesc pentru ospitalitate! C. PETRESCU, A. 298. Îmi strînse mîna și-mi făgădui prietenia lui, cu aerul unui viitor ministru care promite o slujbă unui protejat. VLAHUȚĂ, O. A. 192. A strînge (pe cineva) de gît = a gîtui, a sugruma; fig. a sili pe cineva să facă un lucru, a impune cuiva o constrîngere, a constitui pentru cineva o oprimare. Nu vă-ntreabă nimenea de pungă, Nu vă strînge nimenea de gît, Dar viața-i scurtă, vremea lungă. BENIUC, V. 117. Constantin s-a înapoiat la cazarmă. A găsit-o posomorîtă... Serviciul era greu, disciplina îl strîngea de gît, ranița crescuse cît un munte. GALACTION, O. I 135. Schimonositurile aceste mă strîng de gît... În toate zilele tot țipete și bocete. ALECSANDRI, T. 1015. A strînge pe cineva în brațe (la piept etc.) = a îmbrățișa pe cineva cu dragoste sau a înșfăca pe cineva cu putere pentru a-i zdrobi corpul. Crăiasa-n veselia ei cu grabă se-nvoiește: «Mă strîngi la piept și-atîta ce-i?». Și pieptul Anei crește. COȘBUC, P. I 68. Atunci strînse pe zmeu în brațe, îl ridică în sus, și cînd îl lăsă în jos, îl băgă pînă în genunchi în pămînt. ISPIRESCU, L. 88. Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător Și, strîngîndu-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I 80. Se înțelege... am să te strîng în brațe pînă ți-o ieși sufletul. ALECSANDRI, T. I 445. (Fig.) Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire. ALECSANDRI, P. III 11. (Eliptic) Îl îmbrățișa pe bărbatu-său, îl strîngea, vorbea fără șir. DUMITRIU, N. 163. (Refl. reciproc) Ei la luptă s-au luptat, Cu putere s-au luptat, Cînd la vale se izbea, Cînd la piepturi se strîngea. ȘEZ. II 6. 3. Tranz. A presa, a apăsa (cu ceva) din două părți sau din toate părțile. Și sosind acolo găsi un bălaur foarte groaznic strîngînd în gură un biet cerb. RETEGANUL, P. III 15. Haț! dracul subsuoară și-l strînge cu atîta putere, de era bietul drac să-și dea sufletul. CREANGĂ, P. 53. ◊ Expr. A strînge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în chingi, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a lua din scurt. Îmi vine să-i strîng cu ușa pe Bondicescu și pe Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gînduri au. ALECSANDRI, T. I 134. I-am prins mai dinioare cu oca mică, la picioarele fetelor în genunchi... și tronc! i-am strîns cu ușa. De-acum poți să-i privești ca ginerii mei. id. T. 444. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A apăsa asupra corpului (fiind prea îngust, prea strîmt) și a provoca o jenă, o durere. Uf! că tare mă strîng pantofii! DELAVRANCEA, O. II 308. Dar brîul meu astăzi mă strînge, La copcii cu greu îl ajung. COȘBUC, P. I 64. Este o persoană care ar dori foarte mult să gioace o polcă cu d-ta. – Cît de rău îmi pare... dar mă strînge o cizmă dă mă usc ca o prună pă streșină. ALECSANDRI, T. I 160. Fiecare știe unde-l strînge cizma (= fiecare își știe păsul său, necazurile sale). ◊ Expr. A-l strînge (pe cineva) în spate (de frig sau de frică) = a se înfiora (de frig sau de frică). Doar s-a încălzi cîtuși de cît și n-a mai clănțăni atîta din măsele... că parcă mă strînge în spate cînd îl văd așa. CREANGĂ, P. 246. Dar cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele ș-o strîngea în spate de frică. id. ib. 314. ♦ A fixa (printr-o mișcare de învîrtire) o piesă filetată a unui mecanism; a înșuruba tare. ◊ Expr. A strînge șurubul = a întrebuința mijloace (abuzive) de constrîngere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). [Arestații] fuseseră trimiși spre arestul tribunalului. Scăpaseră de «șurubul» pe care numai subalternul mustăcios învățase să-l strîngă cu atîta îndemînare, încît ar fi smuls adevărul și din piatră. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 77. ♦ Fig. A sili, a constrînge. Nici o grijă. Am să știu cum să-i strîng pe patroni să vă aprobe revendicările. PAS, Z. IV 191. Prin foame nu era chip să-i strîngă. CARAGIALE, O. III 91. ♦ A aduna laolaltă (făcînd să ocupe un spațiu mai mic); a înghesui. Și te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă, În vro notă prizărită sub o pagină neroadă. EMINESCU, O. I 134. 4. Tranz. (Complementul indică anumite părți ale corpului omenesc) A închide (cu putere), a încleșta. Strînsei pleoapele mai tare, ca să văd mai bine. HOGAȘ, M. N. 17. Strîngînd ochii silit și tare, a alunecat cu visul său în întuneric – n-a mai văzut nemic. EMINESCU, N. 47. ◊ Expr. A-și strînge gura, buzele (sau, intranz. a strînge din buze) = a încleșta gura (buzele etc.), de obicei pentru a se reține să nu vorbească, să nu plîngă etc. Bătrîna se uită la el, strînse buzele pungă și clipi din ochi. DUMITRIU, N. 240. Vitoria oftă. Își strînse și-și strîmbă buzele. – Se poate; numai greu îmi vine a crede una ca asta. SADOVEANU, B. 52. Fiecare drac și-a făcut cîte o pipă de lut... și, umplîndu-le de tutun și dîndu-le foc, începură a strînge din buze și a face: pî! pî! pî! RETEGANUL, P. II 67. Baba scrîșni din dinți ca apucată, dar apoi își strînse moara cea hîrbuită de gură, ca să nu iasă prin ea veninul ce-i răscolea inima pestriță. EMINESCU, N. 22. A-și strînge fruntea (sau sprîncenele, ochii) sau (intranz.) a strînge din sprîncene, din ochi = a lua o înfățișare posomorîtă; a-și încreți fruntea (sau sprîncenele) cu încruntare; a se încrunta, a se posomorî. Nu-ți strînge fruntea, că nu mă sperii. DAVIDOGLU, M. 20. Decebal își strînge sprîncenile-ncruntate, Privește înc-odată spre scumpa lui cetate, Scrutează nesfîrșitul iubitei sale țări Ce arde-nflăcărată din zări și pînă-n zări. EFTIMIU, Î. 145. Te-a cuprins necaz deodată Și din ochi cu ciudă strîngi. COȘBUC, P. I 219. A-și strînge pumnii = a-și încleșta pumnii în semn de mînie. George-n munte pumnii-și strînge. Buza cruntă-n dinți o mușcă Și de multă ciudă plînge. COȘBUC, P. I 62. (Intranz.) A strînge din umeri = a ridica din umeri în semn de dispreț, nepăsare, nehotărîre, nedumerire. Sabina strînse din umeri la acest refuz. C. PETRESCU, C. V. 116. Harap-Alb și cu ai săi au început a strînge din umere nepricepîndu-se ce-i de făcut. CREANGĂ, P. 263. Le privesc strîmbîndu-se și strîngînd din umeri. NEGRUZZI, S. I 37. 5. Tranz. A aduna laolaltă marginile, faldurile unui obiect (de pînză); a înfășura, a îndoi, a împături. O găsește în sală, strîngînd sul covorul. BASSARABESCU, S. N. 17. Strînge-ți pînzele, că se pre clatină corabia! – Mergi de te razămă de-un catarg! ALECSANDRI, T. I 330. Naframa nu se duce așa, ci se strînge binișor și se pune sub brîu ori în sîn. ȘEZ. I 89. ◊ (Prin analogie) [Păsările călătoare] se abat în șesuri la asfințit de soare, Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, O. 75. (Fig.) Apoi închipuirea își strînge-a sa aripă; Tablourile toate se șterg, dispar încet. ALECSANDRI, O. 166. ◊ Refl. (În expr.) A i se strînge (cuiva) funia la par, se spune cînd cineva ajunge într-o situație fără ieșire (în special cînd i se apropie moartea). Facă moartea ce va voi cu mine, căci văd eu bine că mi s-a strîns funia la par; încep a slăbi văzînd cu ochii. CREANGĂ, P. 320. ♦ Refl. (Despre fire textile, țesături etc.) A-și reduce volumul sau lungimea; a se strîmta, a intra (la spălat). 6. Refl. (Despre ființe) A se ghemui, a se zgîrci, a-și contracta trupul (mai ales din cauza frigului). Streinul s-a strîns lîngă sobă și a rămas timp îndelung pe scaun, cu obrajii în palme, cu coatele pe genunchi. C. PETRESCU, A. 290. Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul, ferindu-se de ceva rece. SAHIA, N. 118. S-a strîns de spaimă toată lîngă pom. COȘBUC, P. I 253. Din ce în ce mai mult crivățul se întețea și frigul mă pătrundea; m-am strîns cît m-am strîns, dar, dacă am văzut ș-am văzut, m-am dat jos. GHICA, S. A. 96. (Tranz.) Își strînge Florea capul între umeri și tace. GALAN, Z. R. 61. Pe urmă își strîngea genunchii la gură și rămînea așa. SAHIA, N. 115. ◊ Expr. A se strînge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine. În ceasurile de odihnă, Cocor ședea uneori tăcut și se strîngea în sine. SADOVEANU, M. C. 114. A i se strînge (sau, tranz., strînge cuiva) inima (sau, rar, sufletul) = a simți (sau a face pe cineva să simtă) o neliniște, o îngrijorare, o teamă. Inima-n piept mi se strînge: Prin crîngul cel desfrunzit, De chiciură albă-nflorit, Crivățul șuieră... plînge. MACEDONSKI, O. I 17. Ele plîng, și mi se strînge Inima cum stau și-ascult, COȘBUC, P. I 263. Un sentiment de groază... îi strîngea inima. VLAHUȚĂ, la TDRG. Să iubească – ideea aceasta îi strîngea adesea inima. – Cum ar fi știut el să iubească! EMINESCU, N. 36. Bucuria, uimirea îi strîngea sufletul. id. ib. 48. II. 1. Tranz. A aduna lucruri căzute, risipite (pentru a le pune laolaltă, a face o grămadă, a le așeza la păstrare etc.). Chiaburul continuă să strîngă semințele, înspăimîntat de tăcerea brigadierului. MIHALE, O. 494. Un teanc de dosare se prăvăli și curse împrăștiindu-se pînă sub picioarele colonelului. Furierul se repezi vertiginos și începu să le strîngă. SAHIA, N. 81. De ziua numelui, în dar, Primise roze Anișoara... Le-a strîns frumos într-un pahar. IOSIF, PATR. 43. ◊ Fig. Cu amîndouă mîinile Toto strîngea felicitări călduroase de la bunii săi prieteni. MIRONESCU, S. A. 109. Nu mi-i ciudă că te-ai dus, Mi-i ciudă că nu mi-ai spus Cu dragostea ce-ai făcut. – Am strîns-o mănunchi-n mînă Și-am zvîrlit-o-ntr-o grădină. ȘEZ. I 48. ♦ (Cu complementul «recolta» sau un echivalent al acesteia) A culege. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu? CREANGĂ, P. 155. Tocmai acum cînd e timpul de strîns pînea de pe cîmp, să o lase ca să putrezească, pentru ce? ALECSANDRI, T. I 249. ◊ Refl. pas. Cătră toamnă, cînd se strînge de pe cîmp, ei au adunat... de la fiecare om... ȘEZ. I 261. ♦ A culege, a aduna spre a face provizii. Să strîngem niște tîrșuri și să facem toată noaptea foc, să fugă țînțarii. CREANGĂ, P. 129. Mai întîi s-au abătut pe la copaciul cocos, din care ș-au luat cîteva poame de mîncare, apoi mergînd la țărmurile mării, ș-au strîns și ceva stridii. DRĂGHICI, R. 60. De la copacul căzut toți aleargă lemne să strîngă. ♦ Refl. A se aduna. Dar pîn’ ce s-or strînge nourii vremii rele și-or ține sfat mormăind din tunete și clipind din fulgere, noi ajungem. SADOVEANU, N. P. 127. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care conțin lichide) A îngheța, a se solidifica. Peste zi începuse un vînt rece și noroiul se învîrtoșa, strîngîndu-se de frig, încît, încet, încet, se făcuse tare ca fierul. GHICA, S. A. 96. 2. Tranz. (Cu privire la bani, avuții) A pune deoparte; a agonisi, a acumula, a economisi. N-am decît atîta cît îmi trebuie ca să plătesc corabia... Și cu ce greutăți, frățioare, am putut să strîng și atîta lucru! GALACTION, O. I 84. Pe Buzești, moș Gheorghe are toată vremea să-și vie în fire și să cate mai de aproape de mersul tramvaiului. – Bune parale trebuie să strîngă iștia cu tramvaiele. SP. POPESCU, M. G. 54. Strînge bani albi pentru zile negre (= fii econom). ◊ Absol. [Boierii] strîng, strîng... și la sărăcime nu se mai gîndesc. SP. POPESCU, M. G. 55. ♦ A aduna (prin colectă); a colecta. Muncitorii din comună au strîns bani prin autoimpunere și au cumpărat sîrma și aparatele trebuitoare pentru instalarea rețelei [electrice]. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2821. ♦ A percepe, a încasa. A strînge birurile. ▭ Se vorbi apoi și de chipul d-a impune și d-a strînge dăjdiile. BĂLCESCU, O. II 35. 3. Refl. (Despre un număr de ființe) A veni, a sosi; (în special) a se aduna (la un loc, împrejurul cuiva etc.); a se întruni. În jurul coroanei, la picioarele tronului, se strîngeau neîmpăcați și hotărîți toți dușmanii poporului. COCEA, P. 29. Și după ce-am ieșit cu mare greu din apă, și m-am pus pe mal țiindu-mă cu mîinile de inimă, băieții s-au strîns ciotcă împrejurul mieu. CREANGĂ, A. 61. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins. EMINESCU, O. I 147. Vîntul cînd a bate Prin ele-a răzbate Ș-oile s-or strînge, Pe mine m-or plînge Cu lacrimi de sînge. ALECSANDRI, P. P. 2. (Expr.) A se strînge (acasă) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasă, a se face om așezat. Spune domnului să se strîngă de pe drumuri, ca să nu se-ntoarcă și biruitor și biruit. DELAVRANCEA, O. II 203. Întorcîndu-se la palaturile tatălui său, socotea că acum s-a sfîrșit; are să se strîngă după drumuri. ISPIRESCU, L. 367. ◊ Tranz. [Tinerii] dau bucium și zvoană spre depărtări, Să-și strîngă tovarăși de rodnică muncă. DEȘLIU, G. 28. Am plecat trimeasă-n lume, Oaspeții să-i strîng. COȘBUC, P. II 33. (Expr.) A strînge dumnezeu (sau moartea) pe cineva (la sine) = a muri. Acolo și-a petrecut zilele cu bărbatul ei Ioniță Crăciun pe care l-a strîns dumnezeu acum vreo zece ani. REBREANU, R. I 149. Păcat că moartea ni l-a strîns, Că drag le-a fost el tuturora. PĂUN-PINCIO, P. 56. Dumnezeu strîngînd la sine pe scumpa lui soție, el de atunci ca mai ba să-și puie cap sănătos sub evanghelie. GANE, N. III 163. A nu-și (mai) strînge picioarele (de pe drumuri) = a nu (mai) înceta hoinăreala, a hoinări într-una. Umblă din casă în casă și din colibă în colibă și nu-și strînse picioarele după drum pînă ce nu găsi prin apropiere de palat o cucoană bătrînă și văduvă care avea drept orice avere o căsuță mică și o singură fată. POPESCU, B. III 80. Cît era ziulica de mare, nu-și mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. CREANGĂ, P. 284. (Glumeț, parafrazînd expresia) Mai bine ogoiește-te oleacă și mai strînge-ți buzișoarele acasă. CREANGĂ, P. 253. ♦ A se îngrămădi, a se îmbulzi. Uzi leoarcă și rebegiți de frig... se strîngeau, se înghesuiau unul într-altul, ca să se încălzească. VLAHUȚĂ, O. A. 136. 4. Tranz. A lua și a pune la loc, a pune bine; a așeza în ordine. Strînge cărțile de pe masă. Strînge tacîmurile. ▭ Astăzi nu mai era chip de lucrat în pămîntul ud și lipicios. Începură să strîngă roaba și ciurul, la loc ascuns. C. PETRESCU, R. DR. 62. Să le dai răvașul meu să-l cetească și să-l strîngă, ca la întoarcerea me să găsăsc toate scrisorile mele, ca să nu uit ce am văzut. KOGĂLNICEANU, S. 6. Cum mergea e gîndind și uitîndu-se pe jos, vede o nucă. Se plecă, o luă, o strînse și sara, cînd se întoarse de la tîrg, o dădu fetei sale. ȘEZ. V 65. Pe negrul încălica, Arc, săgeată își strîngea Și-napoi că se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 81. ◊ Expr. A strînge masa v. masă. A strînge prin casă (prin odaie, prin cameră) = a deretica, a face ordine. – Forme gramaticale: perf. s. strînsei, part. strîns.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A lua, a apuca (ceva) cu mîna, cu ajutorul unui instrument etc. Prinde cu cleștele bucata roșie de fier. SADOVEANU, O. I 391. Iar tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept, și ea le prinde mănunchi în alba-i mînă. COȘBUC, P. I 52. ◊ Fig. Ici în vale, colea-n vale Sună-un glas duios cu jale, Glas frumos de fată-mare, Bujor prinde-o sărutare. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de» și arătînd partea de care se apucă) M-a prins de braț și m-a cuprins Să mă sărute-n drum. COȘBUC, P. I 94. (Intranz.) Cheamă pe zînă și-i zice: «prinde c-o mînă de această parte de crăpătură și cu cealaltă mînă de ceea parte». SBIERA, P. 36. ◊ Expr. A prinde foc cu gura = a face tot posibilul pentru a izbuti. Eu, de-am avut un singur ban, L-am împărțit cu tine; Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare. COȘBUC, P. I 77. (Parcă) a prins pe dumnezeu de (un) picior, se zice cînd cineva are o bucurie mare, neașteptată. Să fi văzut bucuria bătrînului, gîndeai că a prins pe dumnezeu de picior, așa era de voios. RETEGANUL, P. V 11. I s-a părea c-a prins pe dumnezeu de-un picior cînd te-a vedea acasă. CREANGĂ, O. A. 125. (Rar) A-l prinde pe cineva sau (intranz.) a-i prinde cuiva mîna (la ceva) = a se pricepe la ceva, a fi îndemînatic. După ce... mai crescu băiatul și începuse să-i prinză mîna la mai multe lucruri, nevoia îl învăță să facă brînză, jintiță, unt. POPESCU, B. IV 41. Acesta este un om din felul acelora de care se zice: îl prinde mîna la toate. BOLINTINEANU, O. 337. (Refl.) A se prinde (cu cineva) de piept V. piept. ♦ (Cu complementul «loc», p. ext. «slujbă», «dregătorie») A ocupa, a reuși să apuci. Toți alergau gîfîind întrecîndu-se pentru a prinde cîte un loc mai bun de unde să vadă acostarea vaporului. BART, E. 75. Au venit alții mai înainte și au prins toate locurile bune ale diligenței. La TDRG. Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci, Deși s-ar fi putut un alt oricare fie Să prindă o așa cam grea dregătorie. DONICI, F. 60. ♦ (Mai ales despre animale) A apuca cu gura, cu dinții, cu ghearele; a înhăța. Îndată săriră cînii, unul o prinse de grumazi, altul de picioare și altul de mîni. RETEGANUL, P. XV 58. Racu îl prinde de degete și îl strînge cît ce poate. ȘEZ. I 280. ◊ Intranz. Prinse cu dinții de piele s-o mai întindă. Cum prinse, cum nu prinse, destul că-i scăpă pielea dintre dinți. RETEGANUL, P. I 58. ♦ A fixa imobilizînd. Îngheață zdravăn și apa din băltoagă și prinde coada ursului ca într-un clește. CREANGĂ, O. A. 296. 2. Tranz. Fig. A percepe; a cuprinde (cu ochii, cu urechea, cu mintea). Încerca, în vîrfurile picioarelor, să privească peste umărul oamenilor și să prindă o vorbă, să înțeleagă. DUMITRIU, N. 9. Din creasta dealului, mai departe, cît poți prinde cu privirile, cîmpuri, nesfîrșite cîmpuri. STANCU, D. 20. De sus, din postul său de observație... prindea orice mișcare. BART, E. 54. ◊ Absol. Între timp, enervat... am căutat să prind cu urechea. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. ◊ (Complementul instrumental devine subiect) În curînd urechile îi prinseră zgomote de pași ușori. MIHALE, O. 505. Ochii lui, cerniți de truda vîrstei, umezi de aduceri-aminte și căinți, prinseră mișcarea grăbită și furișată în același timp. SADOVEANU, O. VIII 237. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. ◊ (Intranz., în expr.) A prinde de veste = a băga de seamă (din timp); a-și da seama. N-am prins de veste cînd s-a topit vara și cînd au coborît cele dintîi vînturi reci, purtînd peste miriști întîii nori de toamnă. C. PETRESCU, S. 119. Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid. EMINESCU, O. I 147. Unii însă... prinseră mai dinainte de veste și fugiră în Ardeal, căutînd acolo scăparea vieții lor. ODOBESCU, S. I 425. ◊ (Regional) A-i prinde (cuiva) de veste (sau de știre) = a observa pe cineva, a-și da seama de prezența cuiva, de gîndurile sau sentimentele cuiva. Abia le prinzi de veste Cînd vin. BOLLIAC, O. 89. Mîndra mea s-a măritat Inima mi-e friptă, arsă! Maica de veste mi-a prins, Și din gură-așa mi-a zis: – Dragul meu, nu fi așa, Că mai sînt fete ca ea! BIBICESCU, P. P. 17. 3. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A se apuca de... (pentru a se sprijini); a se agăța, a se atîrna, a se anina. Atunci am întins mîinile și m-am prins de cineva. SAHIA, N. 78. Văzînd biata copiliță malul, s-au prins de niște crengi ce spînzura în apă, și au ieșit la uscat. SBIERA, P. 297. Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă... Ea se prinde de grumazu-i cu mînuțele-amîndouă. EMINESCU, O. I 154. (Tranz.) Cu mîinile prinse în balustradă, cu genunchii îndoiți, îmi țiu echilibrul. BART, S. M. 16. ◊ Expr. (Rar) A se prinde cu mîinile de vatră = a începe să se chivernisească, a se înstări. N-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mînele de vatră. CREANGĂ, P. 140. 4. Refl. A se lua de mînă cu alții pentru a face o horă, pentru a dansa; a-și face loc între dansatori, luîndu-se de mînă cu ei; p. ext. a intra pentru prima dată în horă, a începe să umble la horă. Cînd o fată sau un băiat s-au prins în horă, capătă îngăduință de a se duce singuri la bîlci. STANCU, D. 394. Trei pași la stînga linișor Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mîni și se desprind, Se-adună cerc și iar se-ntind Și bat pămîntul tropotind În tact ușor. COȘBUC, P. I 57. Fetele se prind roată, iar în mijlocul horei, vornicelul și cu gazda frămîntă pămîntul. SEVASTOS, N. 77. Dacă te prinzi în horă trebuie să joci (= dacă te apuci de o treabă, trebuie s-o duci pînă la capăt). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mîinile, cu brațele. V. îmbrățișa. Îl prinsei în brațe și strigai: – Ioane, frate Ioane! nu mă cunoști? SADOVEANU, O. I 420. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. El s-așază lîngă dînsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc. EMINESCU, O. I 80. ◊ Refl. reciproc. Și ieșind pe ușă iute, ei s-au prins de subsuoară. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă. EMINESCU, O. I 154. Flăcăii, deodată, Se-ncleaștă de aproape, cu brațele cruciș... se prind de mijloc, în sus, pe rînd. BELDICEANU, P. 63. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a pune mîna) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). Nu traseră deci, și de prins nu putură să-l prindă. CAMIL PETRESCU, O. II 133. Și grabnic eunucii șe-nșiră, urmărind Ca șerpii prin tufișuri pe Musa-Nin și-l prind. COȘBUC, P. I 53. Era să mă prindă și să mă ucidă leșii. ALECSANDRI, T. II 21. ◊ (Poetic) Se joacă lacul Herăstrău Ca un copil cu-a lui oglindă Și-ncearcă soarele să-l prindă în vii culori de curcubeu. D. BOTEZ, F. S. 45. ◊ (Urmat de determinări arătînd modul capturării) Pasămite împăratul umbla să prindă pe hoț prin viclenie. ISPIRESCU, L. 376. Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în cătuși să-l trimeată la Piatra. CREANGĂ, A. 8. Mult a trebuit pînă l-am prins în laț pe acest călugăr evlavios. EMINESCU, N. 56. (Refl. pas.) Prin streji și prin carauli S-au prins trei oameni străini. TEODORESCU, P. P. 102. (Refl.) Se va prinde singură, aici, la noapte, chiar în cursa ce-mi întinde. DAVILA, V. V. 150. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) ca din oală v. oală. (Rar) A se juca de-a prinde-mă = a se juca de-a prinselea, v. prins1. Fantastica simfonie, mînată cînd încoace cînd încolo de lunecarea nestatornică a unor valuri de vînt, se juca parcă de-a prinde-mă cu zăpăcitul meu auz. HOGAȘ, M. N. 87. ♦ A înhăța, a capta, a apuca. Prinde mîța șoareci. SADOVEANU, O. I 331. În ziua cea dintîi au prins toată ziua la pește și n-au putut da de mreană. SBIERA, P. 119. Dacă se întîmplă să nu nimerească paserile cu săgeata, ele tot nu scăpau de dînsul; ți le prindea cu mîna din zbor. CREANGĂ, P. 245. Cine gonește doi iepuri nu prinde nici unul (= cine vrea să facă două lucruri deodată nu isprăvește pe nici unul; cine urmărește să cîștige două lucruri deodată le pierde pe amîndouă). Pisica cu clopoței nu prinde șoareci (= cine se laudă cu ce are de gînd să facă nu reușește nimic). 2. A surprinde (pe cineva) asupra unei fapte săvîrșite pe ascuns; a descoperi că cineva a săvîrșit o faptă nepermisă; a afla, a da de gol. Spînul răpede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb și nu știu cum îl prinde zîmbind. CREANGĂ, P. 233. Și de s-ar putea pe dînsa cineva ca să o prindă, Cînd cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (Cu precizarea faptei săvîrșite) Doamne, de i-aș prinde cu vro coțcărie. ALECSANDRI, T. I 159. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. Spuneți ce-ați zis, tot din fir în păr... și, de vă prind cu minciuna, e vai și amar de voi. RETEGANUL, P. II 25. A prinde (pe cineva) cu mîța-n sac (sau cu ocaua mică) v. mîță, oca. ♦ A încurca (pe cineva) cu vorba, a face ca cineva să se încurce în răspunsuri. Văzînd boierul că au rămas acuma pe jos [în discuția cu fata] și-au bătut mult timp capul, cu ce-ar putea-o prinde? SBIERA, P. 222. 3. A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva care tocmai trebuie să plece; a da (pe neașteptate) de cineva, a întîlni pe cineva. A plecat la București... încercați... poate-l mai prindeți în curte. GALAN, B. I 25. De vreo lună nu-l mai prinde nimeni acasă. SADOVEANU, N. F. 139. Cît era ziua de mare gura lui nu se mai oprea. Unde prindea oamenii, acolo îi ținea la sfaturi. SLAVICI, N. I 59. ◊ Expr. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta în loc nici o clipă. Cum să taci, cînd tot într-una, nu te prinde vremea-n loc, N-ai nici cînd închide ochii. CONTEMPORANUL, I 405. ♦ A sosi la timp pentru a găsi un vehicul care este gata de plecare. Pînă la prînz avem încă timp să prindem trenul, peste noapte să ajungem la Iași. C. PETRESCU, S. 189. ♦ A se sprijini. Murgul sforăia și se lupta voinicește, apele veneau mînioase... Dar Murguț ieșea din vîrtej; prinsese cu copita fund tare și acum pășea pufnind spre mal. SADOVEANU, O. I 32. ◊ Fig. Pe jilțu-mi lîngă masă, avînd condeiu-n mînă... scriu o strofă dulce pe care o prind din zbor. ALECSANDRI, P. A. 109. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a profita de ocazie, a nu scăpa prilejul favorabil. (Rar) A-și prinde vreme = a-și face, a-și găsi vreme. După plecarea lui Lică, ea îl trase pe Ghiță la o parte și-i grăi: – Am o vorbă cu tine: nu acum, dar cînd îți prinzi vreme. SLAVICI, O. I 142. ♦ A da peste cineva, a ajunge pe cineva. Ne prinde ploaia, Niță! vorbi iarăși unul dintre cei doi. PAS, L. I 51. Iac-așa mîncăm noi, domnule, cum apucăm și unde ne prinde vremea. C. PETRESCU, C. V. 139. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. Începuse să-l prindă un pic de bănuială că scrisoarea n-o fi adevărată. STĂNOIU, C. I. 130. Și deodat-așa din drum M-a prins jalea nu știu cum! Voie rea să nu vă facă: Mi-a venit, dar o să-mi treacă! COȘBUC, P. I 131. Vîntul jalnic bate-n geamuri Cu o mînă tremurîndă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Poetic) Buruienile prinse de spaimă Se adună, se chircesc și mor. BENIUC, V. 81. ◊ (Despre boli) Cucoana d-sale pretinde să-i fac eu vizită mai întîi... de-oi ști că o prinde gălbenarea de ciudă... nu m-oi duce! ALECSANDRI, T. 856. ◊ Expr. (Rar) Ce te-a prins ! = ce ți s-a întîmplat? ce ți-a venit? ce te-a găsit? Nebune sînt? Ori ce le-a prins De stau așa pe-afară? COȘBUC, P. I 256. ◊ (În locuțiuni verbale) A prinde tovărășie = a se întovărăși. Tatăl meu a avut o bostănărie, și la acea bostănărie prinsese tovărășie și tatăl măriei-tale. ȘEZ. IV 4. (Rar) A prinde prieteșug = a se împrieteni cu cineva. Era atunci în Transilvania, lîngă prințul Bathori, un nunciu al papei... Acesta prinsese cu cancelarul Iojica un mare prieteșug și astfel aflase toate planurile sale. BĂLCESCU, O. II 184. ♦ A absorbi. Cînd te prinde munca, tot timpul ți-e gîndul la ea. V. ROM. decembrie 1950, 161. Înainte, își mai căuta unul un frate; văduva, locul unde a fost îngropat bărbatul. Pe urmă s-au liniștit cu toții. Pe om îl prinde viața îndată. C. PETRESCU, Î. II 207. III. Tranz. (De obicei urmat de determinări arătînd locul, instrumentul etc.) A fixa legînd, agățînd, aninînd. Am împins o ușă care era prinsă în clampă numai, am intrat. SADOVEANU, O. I 362. Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16. El mătasa o torcea Lungă funie-o făcea Și de gratii o prindea. ALECSANDRI, P. P. 142. ◊ Expr. A prinde (sau a lega) gura pînzei v. pînză. A nu-l (mai) prinde pe cineva locul (mai rar starea) = a nu avea astîmpăr, a nu-și afla locul, a nu putea sta locului (ca urmare a unei tulburări sufletești). Pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei și de dorul frate-său și a soru-sei. RETEGANUL, P. V 26. Din grajd pe loc a scos Un alt cal mai năzdrăvan Cum îi place lui Troian, Negru ca corbul, Iute ca focul, De nu-l prinde locul. ALECSANDRI, P. P. 388. ♦ A fixa un obiect într-un dispozitiv al unei mașini-unelte pentru a fi prelucrat. ♦ A învălui. Al doilea val o prinse [lotca] de-a latul, o ridică la cîțiva metri înălțime, o apucă în creastă. DUMITRIU, P. F. 28. ♦ Refl. A se agăța (de sau în ceva). Scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea, cu tutun. I se prinse capacul de colțul buzunarului însă o smuci cu toată furia. SAHIA, N. 77. Voi să fugă ca celelalte; dar rochia i se prinse de un mărăcine și o ținu în loc. BOLINTINEANU, O. 331. ♦ Intranz. (Învechit și popular) A se înfige (în ceva). Cătănile merg plîngînd, Pe părinți rău blăstămînd, De ce ei i-au făcut Așa nalți și subțirei Să prindă plumbul în ei. HODOȘ, P. P. 226. ♦ A îmbina între ele (însăilînd sau cosînd) părți ale unui obiect de îmbrăcăminte. Prinde gulerul la cămașă. ♦ Fig. A înregistra (și a reda prin mijloace artistice) aspecte din lumea înconjurătoare. În crud exil, pribeag prin țări străine, Visai atunci o vastă trilogie Pe care-am prins-o-n șiruri de terține. TOPÎRCEANU, B. 89. Arta nu va putea reproduce schimbarea expresiunii feței la un om, nu va putea prinde pe pînză decît o singură expresiune a feței. GHEREA, ST. CR. II 51. 2. Tranz. (Cu privire la animale de tracțiune) A pune în ham sau la jug; a înhăma, a înjuga. Boii-i vei prinde-n, jug... și-i mîna boii-ncet. RETEGANUL, P. IV 26. Atunci fiul craiului mînios îi mai trage [calului] un frîu... apoi îl prinde în căpăstru. CREANGĂ, P. 195. Boișorii și-i prindea Și s-apuca d-a ara. BIBICESCU, P. P. 311. 3. Tranz. (Învechit și popular, urmat de un al doilea complement) A atrage la sine (ca prieten, ca rudă), a angaja (ca dregător, ca slujbaș). Unul zice-i agă, cellalt spătar; De i-aș prinde gineri, i-aș lua în dar! ALECSANDRI, T. I 121. Voinice hușean, Tînăr moldovean, Pas’ măre, de-l scoate, Din gură de șarpe, Din răcori de moarte, Că te-o prinde frate. TEODORESCU, P. P. 448. Să cînți, cuce, cînd m-oi duce, Să te prind frate de cruce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ Refl. Susano, știi una?... – Îmi vine să mă prind argat la voi. ALECSANDRI, T. I 263. A doua zi ei s-au prins jitari la oamenii din acel sat. ȘEZ. I 261. ♦ Refl. A se lega sau a se asocia cu cineva. Acum să merg să văd ce face biata mamă, apoi să caut pe Floarea-nfloritul, să mă prind cu el frate de cruce. RETEGANUL, P. V 34. Ce frumos era în crînguri Cînd cu ea m-am prins tovarăș. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Neobișnuit, construit cu dativul) Nu te prinde lor tovarăș. EMINESCU, O. I 196. (Expr.) A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta pentru cineva (ca chezaș). ◊ Refl. reciproc. În mai multe zile făcu fetița așa, adecă dăduse mîncarea și băutura la roaba din pivnița zmeului, pînă-n urmă se prinseră prietene bune. RETEGANUL, P. I 35. Văd că și-n tine este putere, măcar că ești așa de mic! Hai dară să ne prindem fîrtați și vină cu mine la ceialalți zmei. SBIERA, P. 178. Apoi, mări cît trăia, Frați de cruce se prindea Și-mpreună voinicea Pe balauri de stirpea. ALECSANDRI, P. P. 12. 4. Refl. A se angaja la ceva, a se lega (cu cuvîntul), a-și da cuvîntul; a promite. Să vie aici... să arate dacă nu s-ar prinde el să dea învățătura cea deplină măriei-sale Ferid. SADOVEANU, P. P. 17. Tata era om cuprins... încît el se prinse să-mi facă uniforma cu cheltuiala lui. GANE, N. II 191. Am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul. CREANGĂ, P. 80. ♦ A face prinsoare, a pune rămășag. Mă prind că asemenea timiditate o înțelegeți. DELAVRANCEA, H. T. 54. Veți fi citit prin cărți ori prin gazete zicîndu-se mărul discordiei. Eu mă prind că nici nu visați ce bîzdîganie mai este și aia. ISPIRESCU, U. 2. M-aș prinde cu tine p-o vadră de vin că, să-l vezi acum, nu l-ai mai cunoaște. FILIMON, la TDRG. ♦ A se lua cu cineva la întrecere, a rivaliza. Vezi, măi drace! Nu ți-am spus eu să nu te prinzi tu cu mine la șuierat! SBIERA, P. 261. ◊ Tranz. A accepta, a primi; a se învoi. Făt-Frumos prinse voios a se lupta cu zmeul. ISPIRESCU, L. 195. (Refl.) Nu te prinzi a-mi vinde vreun ou și mie? Ți-aș plăti. La TDRG. Boieriul, neînțelegînd sfaturile și crezîndu-le fleacuri, nu se prinse, ba încă să și cam mînie. ȘEZ. VI 150. ◊ Expr. A-și prinde mintea (cu cineva) = a lua în serios spusele cuiva, a acorda prea multă atenție vorbelor cuiva; a-și pune mintea cu cineva. El e om bărbat N-o să-și prindă doară mintea c-o femeie. COȘBUC, P. I 247. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva, a adera la ceva și a rămîne în strînsă atingere. Se prind scînteile în iască. STANCU, D. 255. Ți se prindea pleoapă de pleoapă... de ger ce se pornise. DELAVRANCEA, H. T. 251. Păreții erau negri de șiroaie de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var. EMINESCU, N. 38. ◊ Fig. Ea îl privea cu un surîs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adînc în vis, De suflet să se prindă. EMINESCU, O. I 168. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune cînd cineva nu are imbold la lucru. Toată ziua am fost indispus. Nu se prindea lucrul de mine. C. PETRESCU, Î. II 185. ♦ A i se opri cuiva privirea pe ceva. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii. ISPIRESCU, L. 15. ♦ A se împreuna, a se suda. Atuncea au luat voinicul pe moșneag... i-au pus ochii la locul lor și i-a uns întîi cu apă moartă și s-au prins. SBIERA, P. 40. Răpede pune capul lui Harap-Alb la loc... toarnă apă moartă să steie sîngele și să se prindă pielea. CREANGĂ, P. 278. ♦ A se declanșa. Pulberea n-a prins. 2. Refl. (Despre mîncare, somn etc.) A folosi, a prii; p. ext. a cuprinde (pofta de... ). Nu se prindea somnul de mine. C. PETRESCU, S. 117. Ipate acum nici de treabă nu-și mai căuta, nici mîncarea nu se prindea de dînsul, nici somnul nu-l fura, era cum e mai rău. CREANGĂ, P. 166. Mai de multe ori ea încă la masă dacă ședea Se scula mai mult flămîndă, de dînsa nu să prindea. PANN, P. V. III 38. (Tranz., în expr.) A-și prinde pofta (sau foamea, setea etc.) = a-și satisface (parțial) pofta (foamea etc.). Și cînd ajunge la cuptiori, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar cînd s-apropie să ieie dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. CREANGĂ, P. 293. Ia dă-mi și mie niște ouă ca să-mi prind pofta măcar. id. ib. 63. A(-și) prinde o nevoie (sau nevoile) cu ceva = a face față unei împrejurări (avînd cele trebuitoare), a-și satisface o trebuință. Pensia... nu-i mare lucru, dar tot își prinde o nevoie cu dînsa. C. PETRESCU, Î. II 161. (Rar) A prinde cuiva o nevoie = a ajuta cuiva să iasă dintr-o încurcătură, să facă față unei situații. Dragii mei! Vedeți că noi am trăit bine pîn-acuma și v-am prins și eu cînd și cînd cîte o nevoie. SBIERA, P. 116. (Intranz.) A-i prinde cuiva bine v. bine1. 3. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva, fig. despre gesturi, atitudini) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. Te prinde redingota bine. Sînt mîndre ghetele de lac: Zîmbești încrezător în tine. TOPÎRCEANU, B. 67. Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i șade bine Și o prinde orice lucru, căci așa se și cuvine. EMINESCU, O. I 159. Le prinde cămașa cu altițe de minune, și-s frumușele coz! ALECSANDRI, T. 656. ◊ (Poetic) Stele rare din tărie cad ca picuri de argint Și seninul cer albastru mîndru lacrimele-l prind. EMINESCU, O. I 82. V. 1. Tranz. (Urmat de verbe la infinitiv sau la conjunctiv) A începe. În sobă focul prinse a dudui vesel și Casandra se învîrtea de colo pînă colo, rînduind oalele. DUNĂREANU, CH. 111. Un vînt ușor și somnoros adie Și-n codru prinde frunza să se miște. IOSIF, P. 30. Copiliță, liță, fa, Mai dat-ai gura cuiva? Ea prinse a se giura. ALECSANDRI, P. P. 313. ◊ Expr. (Regional) A-și prinde treabă cu cineva = a intra în legătură cu cineva cu care n-ai vrea să ai de-a face. Venea ca un nebun spre rîu... L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu necuratul treabă. COȘBUC, P. 1242. (Refl.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a intra în vorbă cu cineva, a sta de vorbă. O să creșteți, o să-nvățați și-o să vă fie mai ușor vouă, îți spunea mama cînd te prindeai cu ea la vorbă. PAS, Z. I 142. Într-o pădure mare s-au întîlnit odată doi oameni, unul mergea cătră răsărit și celălalt cătră asfințit; se prinseră la vorbă. RETEGANUL, P. IV 21. După ce și-au dat ei bună calea și și-au mulțămit unul altuia, s-au prins amîndoi la vorbă. SBIERA, P. 22; b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... Aseară, la Ștefan-vodă, S-au prins boierii la vorbă Să facă d-o vînătoare, Vînătoare de plimbare. TEODORESCU, P. P. 505. 2. Refl. (Popular) A se apuca de ceva, a se angaja într-o acțiune, a porni la lucru. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă, pentru ce și cum? COȘBUC, P. I 246. Văzîndu-se încărcată cu lucruri cari întrecea puterile ei, nu știa de ce să se prindă biata nenorocită. SBIERA, P. 313. Care din voi se prinde, în zi de sărbătoare, La trîntă voinicească cu mine, măi flăcăi? BELDICEANU, P. 62. ♦ (Cu determinarea vagă) A-și pune mintea cu cineva, a se măsura cu... Stă-n drum de vorbă cu vecine Și bate-n pumni: «Să mor îmi vine, Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine!». COȘBUC, P. I 126. Ce aveam să fac? Le-am răbdat, că doară n-o să mă prind cu el. RETEGANUL, P. II 57. VI. Tranz. 1. (Învechit și popular) A obține, a ajunge în posesia unui lucru, a se alege cu ceva; a primi, a căpăta, a dobîndi. Cam ce să prindeți voi pe pește? DELAVRANCEA, O. II 264. Îi pămînt mult și bun... numai pe perje prind sume mari de bani. ALECSANDRI, T. 256. Unul avînd o moșie... Se apucă și o vinde, Prinde pe dînsa ce prinde, Și își cumpără îndată O sanie minunată. PANN, P. V. II 70. ♦ Fig. A-și însuși cunoștințe, a învăța (de la altul), a căpăta deprinderi. Cunosc eu un cîntec l-am prins de la tăicuțu. DAVIDOGLU, M. 59. Care cum putea să prindă învățătura. STANCU, D. 228. Știam... că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu și pentru aceea îi prindeam apucăturile. SLAVICI, O. I 72. ◊ Refl. Mitru stă și stă gîndind, De el multe nu se prind. COȘBUC, P. I 80. 2. A căpăta o înfățișare, o calitate nouă, un aspect nou. Ar fi vrut... să se așeze jos nițeluș, pînă mai prinde puteri. STANCU, D. 16. De vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii, la arminden beți pelin. BELDICEANU, P. 54. Toate mulțămirile îmi vin deodată... Parcă am prins aripi ca să zbor la București. ALECSANDRI, T. I 277. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi v. piatră. ◊ Expr. A prinde carne (sau seu) = a deveni mai gras, a se îngrășa. Le-a rămas un copil, Iancu, uscat, slăbănog... nu prinde carne pe el. STANCU, D. 17. Ce mă necăjește mai rău de vreo două săptămîni încoace e o jigodie de purcel... că nu prinde seu pe el de loc. STĂNOIU, C. I. 116. Coana Frăsinica, deși se sculase după boală, nu prindea nici dram de carne pe ea. SANDU-ALDEA, U. P. 175. Cînd prinde mămăliga coajă, se spune despre cineva care începe să-și dea aere față de alții cînd a ajuns la o situație înaltă, să se fudulească, să fie obraznic. Dacă este... să fim mai mari peste alții, ar trebui să avem milă de dînșii că și ei sărmanii sînt oameni. Hei! dragele mele vere... Să te ferească dumnezeu, cînd prinde mămăliga coajă. CREANGĂ, P. 209. A prinde minte (sau, intranz., a prinde la minte) = a cîștiga experiență, a deveni mai înțelept, a se face om de treabă. Dănilă mai prinsese acum la minte. CREANGĂ, P. 50. I-am dat numai vreo 30 de lovituri de frînghie ca să prindă la minte. CONTEMPORANUL, VII 103. Frunză verde foi de linte, Măi bărbate-am prins la minte. ȘEZ. I 13. (Intranz.) A prinde la inimă (sau, tranz., a-și prinde inimă, rar, inima) = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. A intrat în cîrciumă... să-și prinză inima cu un ciocan de rachiu. CARAGIALE, O. III 43. Harap-Alb mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă și se lasă în voia calului, unde a vrea el să-l ducă. CREANGĂ, P. 212. Auzind de asalt, soldații au început a chiui ș-a bea dintr-o ploscă, ca să prindă la inimă. ALECSANDRI, T. II 22. A prinde (la) viață = a căpăta putere, tărie; a se înviora. Mi-o apucă-n brață De prinde la viață, Mi-o strînge la pept Ș-o leagănă-ncet. ALECSANDRI, P. P. 15. ◊ Fig. Cîinele a prins și el dușmănie de moarte împotriva omului. POPA, V. 345. Bietul părinte Ghermănuță!... Atîta dragoste prinsese el pentru mine într-un timp așa de scurt! HOGAȘ, M. N. 155. Văzînd aceasta, țiganca prinse frică și mai tare. SBIERA, P. 111. ♦ Intranz. (Neobișnuit) A se dezvolta, a crește. După ce au prins ei și în trup și în putere, s-au îmbrăcat... și, trecînd apa, au mers la o casă. SBIERA, P. 113. VII. Refl. și intranz. 1. (Despre plante) A dezvolta rădăcini, a-și înfige rădăcinile în pămînt, a începe să se hrănească prin rădăcini (după o transplantare); (despre altoaie) a se dovedi viu, a da mugur. Colțul ierbii brumate a prins. DRAGOMIR, P. 5. O humă sură și jilavă pe care nu se prinde... nici troscot, nici ciulini. ODOBESCU, la TDRG. Trei garoafe-n poartă-am pus. Cîte trele mi s-au prins, Mi s-au prins și-a-mbobocit. ȘEZ. V 13. ◊ (Tranz., în expr.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a căpăta rădăcini; fig. a se fixa (într-un loc), a căpăta stabilitate, p. ext. forță, putere, autoritate. Nu este mai mare mulțumire pentru omul ce dorește binele altora decît aceea cînd vede că este ascultat de cătră alții și că vorbele lui prind rădăcini. SLAVICI, O. I 57. Eu n-am nici casă, nu am nici masă, Nici cît o plantă nu am noroc. Sparanga însăși crește sub leasă, Eu rădăcină nu prind de loc. ALECSANDRI, T. I 370. Treizeci de ani căra Ion apă cu gura... și uda tăciunele, care în urmă prinse rădăcini, crescu, înflori și făcu poame. ȘEZ. V 36. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului, vorbe, atitudini, uneltiri) A găsi crezare, a fi luat drept bun, valabil. Vrei să mă încerci cu amăgelile voastre vechi Nu mai prind! C. PETRESCU, A. R. 21. Omul meu s-a găsit că știe franțuzește mai bine decît mine și, din momentul acela, am fost o lună nedespărțiți. Stratagema mea a prins. CARAGIALE, S. N. 172. Spînul văzînd că i s-au prins minciunile de bune, cheamă la sine pe Harap-Alb. CREANGĂ, P. 208. ◊ Unipers. Nu umbla cu mofturi că nu se prinde. VLAHUȚĂ, la TDRG. VIII. Refl. (Despre lapte) A se închega (adunîndu-se deasupra smîntîna și dedesubt laptele acru). Cînd punea mama laptele la prins, eu... de pe a doua zi și începeam a linchi groșciorul de pe deasupra oalelor. CREANGĂ, A. 44. ◊ Expr. A prinde cheag = a începe să se înstărească, să se chivernisească. Dacă nu curge – pică. Pînă ce prinzi cheag. Astăzi cu gazetăria se cîștigă bune parale. C. PETRESCU, C. V. 125. (Cu o construcție neobișnuită) Curțile noastre le îngrădirăm, casele se șițuiră... și cheagul se prinse, veselia se împrăștie. DELAVRANCEA, S. 227. – Forme gramaticale: perf. s. prinsei, part. prins. – Prez. ind. și: prinz (DELAVRANCEA, O. II 131).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni