PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforăind tare. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună = nu suntem egali spre a-ți permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi, puternici și cu pieptul și abdomenul prevăzute cu peri tari (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți care conțin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos, mișel. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

porc-spinos s. m.

GHIMPE ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele și pe fructele unor plante; spin. * A sta (sau a ședea) ca pe ~i a nu mai avea răbdare (să aștepte). 2) fig. Gând care necăjește; rană sufletească. * A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă a avea o durere ascunsă. 3) Ac sau fir de păr aspru și ascuțit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinoși etc.); țeapă. 4) Plantă erbacee având frunzele sau capitulele prevăzute cu o astfel de formație ascuțită. * ~ pădureț arbust cu ramuri ascuțite, având frunze persistente, flori mici și fructe în formă de boabe roșii. /Cuv. autoht.

!porc-spinos (rozător) s. m., pl. porci-spinoși

PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

ROZĂTÓR, -OÁRE (< roade) adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are dentiția adaptată pentru roadere. 2. S. n. pl. Cel mai numeros ordin de mamifere, cunoscându-se circa 1.600 de specii. Sunt preponderent erbivore, de dimensiuni mici și mijlocii, cu dentiție puternic specializată pentru roadere (Rodentia). Caninii lipsesc, lăsând un spațiu larg între incisivi și măsele. Incisivii au smalț doar pe una din fețe, sunt puternic dezvoltați și cresc în tot cursul vieții, menținându-și astfel o lungime constantă: cei de pe maxilarul superior se freacă de cei pe maxilarul inferior în timp ce rod și astfel se ascut în formă de daltă. Printre cele mai cunoscute r. se numără sciuridele (veverițe, marmote, popândăi), pârșii, hârciogii, șoarecii, șobolanii, bizamul, castorul, porcul spinos și cobaiul. Cele mai mari dimensiuni le atinge capibara din America de Sud. Multe specii sunt dăunătoare, atât prin pagubele produse în culturi și depozite de alimente cât și prin faptul că pot transmite diverse boli; unele specii se vânează pentru blană. În unele clasificări sunt cuprinși în acest ordin iepurii, încă în prezent aceștia sunt de obicei incluși într-un alt ordin, lagomorfe.

porc sm [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 470/10 / Pl: porci / E: ml porcus] 1 Mamifer domestic, paricopitat, din familia porcinelor, omnivor, cu capul conic, cu maxilarul superior alungit și caninii foarte dezvoltați, cu pielea groasă și corpul acoperit cu peri aspri, scurți și rari, crescut pentru carnea și grăsimea lui Si: (pop) râmător (1), râtan (1), (înv) sfin (Sus scrofa domestica) Vz mascur (1), mator¹. 2 (Îc) ~-mistreț (sau ~-sălbatic), (pop) (~-de-pădure) Mamifer sălbatic paricopitat, cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu botul alungit, cu caninii largi, puternici și părul aspru și gros, de culoare sură-neagră Si: mistreț (Sus scrofa). 3 (Îe) A trăi ca câinii cu porcii A trăi foarte rău unii cu alții. 4 (Fam; îe) A tăcea ca ~ul în păpușoi (sau în cucuruz) A păstra tăcere desăvârșită asupra unui lucru, mai ales când cineva se simte vinovat. 5 (Îae) A tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. 6 (Pfm; îe) A da năvală ca ~ul A fi foarte îndrăzneț. 7 (Pfm; îae) A fi foarte nesimțit. 8 (Pfm; îae) A fi obraznic. 9 (Pfm; îe) Doar n-am păscut (sau n-am păzit) porcii cu tine (sau împreună etc.) Se spune cuiva spre a-i atrage atenția că-și permite prea multe. 10 (Pfm; îe) A mânca (sau, reg, a întoarce) porcii (de) la jir (sau acasă) A sforăi în somn. 11 (Pfm; îe) A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci A certa pe cineva foarte aspru și cu vorbe grele, injurioase. 12 (Reg; îe) A nu fi în porcii lui (sau în toți porcii) A fi fără chef. 13 (Reg; îae) A fi trist. 14 (Reg; îs) Jurământul ~ului Se spune, în glumă, despre cineva care promite că renunță la o deprindere rea, dar nu respectă promisiunea. 15-16 (Reg; îe; îls) (A avea) norocul -ului (A avea) noroc mare și nemeritat. 17-18 (Îae; îal) (A avea) succes foarte mare în acțiunile întreprinse. 19 (Îe) A îngrășa ~ul în ajun A încerca zadarnic să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. 20 (Prc) Carne de porc (1). 21 (Pex) Mâncare din porc (20). 22 (Reg; îcs) ~ul mare Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 23 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (22) mare. 24 (Reg; îcs) ~ul mic Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 25 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (24) mic. 26 (Reg; îcs) Porcii în coteț Model pe ouăle încondeiate, cu un fond roșu cu motive florale albe. 27 (Dep) Om lacom, nesimțit și fără caracter Si: (reg) porcan (3). 28 (Dep) Om obraznic, indecent Si: (reg) porcan (4). 29 (Pfm; îs) ~ de câine Om de nimic Si: nemernic, ticălos. 30 (Pop; lpl) Roi de stele numit Hyadele, în formă de „V”, în constelația zodiacală Taurul din emisfera boreală, având ca stea principală Aldebaran Si: (pop) vierii. 31 (Pop; îs) Luceafărul porcilor (sau ~ului), ori steaua ~ului Stea principală, numită Aldebaran, din roiul de stele Hyadele Si: (pop) porcarul¹ (4), (reg) deșteptătorul. 32 (Fam; îe) A fi născut în zodia ~ului A fi extrem de norocos. 33 (Lpl; îc) ~-spinos (sau ghimpos) Gen de rozătoare sălbatice, de talie mijlocie cu spinarea și flancurile acoperite de spini lungi, puternici și cu abdomenul prevăzut cu peri tari (Hystrix). 34 (Îae) Exemplar din genul porcilor (31)-spinoși. 35 (Zlg; reg; îc) ~-spinos Arici (Erinaceus europaeus). 36 (Iht; îc) ~-de-mare Pește marin de culoare neagră, cu înotătoarele acoperite de țepi veninoși Si: scorpie-de-mare (Scorpaea porcus). 37 (Zlg; îac) Delfin² (Delphinus delphis). 38 (Iht; reg; îc) ~ul-apelor Clean (Leuciscus cephalus). 39 (Ent; reg; îc) ~ul-popii Câinele-babei (Oniscus murarius). 40 (Bot; Trs; lpl) Scaiete (Dipsacus laciniatus). 41 (Bot; Trs, lpl) Varga-ciobanului (Dipsacus silvester). 42 (Bot; reg; lpl) Mătrăgună (Atropa belladonna). 43 (Bot; reg; îc) Porci-nebuni Captalan (Cirsium rivulare).

porc-spinos (rozător) s. m., pl. porci-spinoși

GHIMPOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre plante) Care are (mulți) ghimpi; cu (mulți) ghimpi; țepos; spinos. 2) fig. (despre vorbe, glume etc.) Care jignește puternic. 3): Porc-~ (sau spinos) v. PORC. /ghimpe + suf. ~os

ciumăfaie sf [At: CALENDARIU (1844), 69 / V: (reg) cimanhaie, cimofaie, ~mafain sm, ~mafoi sm, ~mahar sm, ~mahariu sn, ~maică, ~ai sm, ~foi sm, ~foie sm, ~ăhaie, ciumf~, ~mifoaie, ~migoaie, ~mofai sm, ~muhai sm, ~muhoaică / E: mg csudafa] 1 (Reg; șîs ~a cucului) Plantă erbacee medicinală din familia solanaceelor originară din Orient, foarte toxică și cu miros grețos, cu flori albe, solitare, cu fructul capsulă cu țepi moi, cu semințe negre încapsulate Si: (reg) arici, bolândariță, bolândeață, bolânzar, bolundare, bolundă, buruiană, ciuma (10) fetei, ciumar (1), ciumare² (1), ciumerniță², ciumoaică¹, corcuță, cornuță, durducau, laur, laur porcesc, măr spinos, mărul porcului, măselar, mătrăgună, nebunariță, nebună, nebuneală, papuc, pleoască, pocnitoare, porc¹, porculeț, purcel, sarsalam, tătură, turbare, turbare cornută, turbăciunea câinelui, turbărie, vorba dracului (Datura stramonium). 2 (Bot; reg) Dafin (Laurus nobilis). 3 (Înv) Țigarete antiastmatice din frunze de ciumăfaie (1). modificată

PORC ~ci m. 1) Animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu păr aspru, cu cap conic și picioare scurte, crescut, în special, pentru carne și grăsime. ◊ ~ sălbatic mistreț. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozător de talie medie, acoperit pe spinare și pe părți cu spini lungi și tari. ~-de-mare pește marin de talie medie, de culoare neagră, având țepi ascuțiți și veninoși. A se purta ca un ~ a se purta urât, grosolan. A mâna ~cii la jir a sforăi tare în timpul somnului. Cine se bagă (sau se amestecă) în tărâțe, îl mănâncă ~cii cine se bagă (sau se amestecă) unde nu trebuie, se alege cu neplăceri. 2) fig. depr. Om mârșav, neobrăzat. /<lat. porcus

trandafir m. 1. arbust spinos cu florile roșiatice mari, plăcut mirositoare, adesea învoalte (Rosa centifolia): din florile de trandafir se face dulceață; 2. fructul său, oval, puțin cârnos, mirositor, roșu sau negru; 3. Mold. cârnat de porc, preparat cu ardeiu, usturoiu, piper, etc. și uscat. [Gr. mod. TRANTÁPHYLLON, lit treizeci de foi (după frunzele-i numeroase); sensul 3 prin aluziune la coloarea roșiatică a cârnatului].

săricică sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~cea, ~răcea, ~răci~, siricea / Pl: ~'cele / G-D: (rar) ~cichii, (înv) ~cichei / E: sare + -icică, săricea css] 1 (Pop) Sare (cu granulație mică). 2 (Pop) Trioxid de arsen Si: arsenic. 3 (Pgn) Combinație a arsenului. 4 (Mun) Clorură mercurică. 5 (Pop; sîs ~ de lămâie) Sare (26) de lămâie. 6 (Pgn; îas) Acid tartric. 7 (Trs; îf săricea) Alaun. 8 Plantă erbacee cărnoasă, cu tulpina foarte ramificată, păroasă ori glabră, cu frunze spinoase la vârf, cu flori verzui, alburii sau roșiatice, care crește în locuri nisipoase sărate Si: (rar) salsolă, (înv) salcicorn, (reg) burcum, ciurlan, ciulan, curai, ciortan, fugaci, parpalac³, pachitnic, tăvălug, târtan¹, vălătuc, vălatan, căruțele-dracului, iarbă sărată, iarba porcului (Salsola Kali).

scaiete sm [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (pop) scăi~, (reg) scaiet, scăietiu, scăieț / P: sca-ie~ / Pl: ~eți / E: scai¹ + -ete] 1 Nume generic al mai multor plante erbacee cu frunze sau capitule spinoase. 2 Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze păroase pe partea superioară, terminate printr-un spin puternic, cu flori purpurii reunite în capitule solitare pe vârful ramurilor Si: (reg) spin (Carduus kerneni). 3 (Reg) Ciulin (1) (Carduus mutans). 4 (Reg) Spin (21) (Carduus acanthoides). 5 Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu peri și țepi inegali Si: (reg) porci, scai¹ (15), scăiuș (2) (Dispacus laciniatus). 6 (Reg) Varga-ciobanului (Dispacus silvestris). 7 (Pop; șîc ~le popii) Cornuț (Xabthium strumarium). 8 (Reg) Pălămidă¹ (Cirsium avense). 9 (Reg) Scai¹ (2) (Cirsium vulgare). 10 (Reg) Rostogol (Echinops sphaliacephalus). 11 (Reg) Tătarnică (Echinops commutatus). 12 (Reg; șîc scăi~-muced, scăieț-măgăresc) Scai¹ (9) (Onopordon acanthium). 13 (Reg; lpl; îf scăieți) Scai¹ (11) (Eryngium compestre). 14 (Reg; șîs scăiete mare) Brusture (Arctium lappa). 15 (Reg; îf scăietiu) Zgrăbunțică (Lapsana communis). 16 (Ban) Ciumăfaie (1) (Datura stramonium). 17 (Reg) Păpădie (Taraxacum officinale). 18 (Prc) Fruct cu ghimpi al scaietelui (1), care se agață de haine, de blana animalelor etc. 19 (Reg; îs) ~ muscălesc Holeră (6) (Xanthium spinosum). 20 (Reg; îc) ~-voinic Plantă erbacee cu tulpina spinoasă, înconjurată de frunze mari care rețin apa de ploaie ca într-o pâlnie, nedefinită nedefinită mai îndeaproape. 21 (Orn; Olt; Mun) Scatiu (1) (Carduelis spinus). corectat(ă)

TRANDAFIR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite mult în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafiri-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2) (Kerria-japonica); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).

TRANDAFIR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).

trandafir sm [At: ST. LEX. 173¹¹/17 / V: (reg) ~ad~, ~fil, trăndafil / Pl: ~i / E: ngr τριαντάφυλλον] 1 Arbust din familia rozaceelor, cultivat în scopuri decorative, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite în industria parfumurilor sau în medicină Si: roză, (reg) rug¹, rujă (Rosa). 2 (Prc) Floarea trandafirului (1). 3 (Bot; îc) ~-de-dulceață (sau ~-chitat, ~-de-grădină, ~-oltănit, ~-roșu, ~-de-rusalii) Trandafir (1) cu flori roșii, din ale cărui petale se face dulceață (Rosa centifolia). 4 (Bot; îae) Trandafir (1) (Rosa rugosa). 5 (Îc) ~-de-lună sau ~i-bulgărești Arbust din familia rozaceelor, originar din Siria, cu flori albe sau roșii, din care se extrage uleiul de trandafir (Rosa chinensis). 6 (Îae) Arbust din familia rozaceelor (Rosa damascena). 7 (Bot; îc) ~-agățător (sau ~-urcător, ~-japonez-urcător, ~-mult-în-coadă, ~-de-pădure, ~-chitat, ~i-tăfălogi) Grătăraș (Rosa multiflora). 8 (Îs) Apă de ~ Esență de trandafir (1). 9 (Îs) Lemn de ~ Lemn al unui arbore din America de Sud, din care se fac mobile de lux, lambriuri. 10 (Îla) De ~ Asemenea trandafirului (1) (ca frumusețe sau culoare). 11 (Fam; îe) A ședea pe ~i A duce o viață comodă, fără neplăceri și eforturi. 12 (Bot; reg; îc) ~-de-munte Smirdar (Rhododendron kotschyi). 13 (Bot; reg; îc) ~-de-câmp Păducel (Crataegus oxyacantha). 14 (Bot; reg; îc) ~-galben Teișor (Kerria japonica). 15 (Bot; reg; îc) ~-de-iarnă Boz (Sambucus ebulus). 16 (Bot; reg; îae) Spânz (Helleborus niger). 17 (Bot; reg; îc) ~-de-baltă sau ~ul-broaștelor Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium). 18 (Bot; reg; îc) ~-ul-broaștei Cervană (Lycopus exaltatus). 19 (Bot; reg; îae) Izmă (Mentha longifolia). 20 (Zlg; reg; îc) ~-de-mare Actinie (Actinia). 21 (Bot; șîc ~-de-câmp, ~-de-munte, ~-pitic, ~-sălbatic, ~-ul-câmpului) Măceș (Rosa canina). 22 (Bot; reg; îc) ~-de-câmp (sau ~-mic, ~-pitic) Răsură³ (Rosa gallica). 23 (Bot; reg; îc) ~-de-munte Măceș-de-munte (Rosa pendulina). 24 (Bot; reg) Izmă-creață (Mentha crispa). 25 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 26 (Reg) Cârnat uscat de porc, preparat cu mult ardei iute, piper și usturoi. 27 (Reg) Cârnat preparat din tocătură de vită, care se consumă fript la grătar Si: patrician. 28 (Rar) Ghiuden. 29 (Reg) Caltaboș. 30 (Reg) Sângerete.

LIMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, fiind principalul organ de percepere a gustului și servind și la mestecarea și înghițirea alimentelor; pentru om este și organul principal de vorbire și de rostire a sunetelor. În frunte alergau solemn, cu limba scoasă, opt ori zece dulăi. GALAN, B. I 239. Îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presară cu sare. CREANGĂ, P. 13. Focul pîlpăie mereu, Roș ca limba unui zmeu. ALECSANDRI, P. A. 94. Limba boului e lungă, dar nu poate să vorbească, se spune despre cineva care știe multe, dar e silit să tacă. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mînca cu poftă mare; b) a se abține, în ultimul moment, de a spune ceva nepotrivit. A alerga sau a umbla după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obții ceva (sau a încerca să găsești pe cineva, de care ai mare nevoie). Cîți sînt cu averi mari, cari aleargă după pensie cu limba scoasă. ALECSANDRI, T. I 385. A asuda sub limbă v. asuda. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a fi foarte ostenit, a cădea de oboseală. Am să te strîng în brațe, pînă ți-o ieși sufletul. – Și eu pe tine, pînă ți-o ieși limba de-un cot. ALECSANDRI, T. I 445. A avea limba încărcată = a avea limba albă, ca urmare a unei indigestii. ◊ (La oameni, același organ, privit ca principal organ al vorbirii) Suflete, adă-ți aminte, Limbă tu, caută cuvinte Și spune Pe meștere strune Cum s-a-ntîmplat. BENIUC, V. 120. Mulțime nenumărată de gîngănii și jigănii... despre a cărora lăcomie, viclenie și răutate nu-i cu putință să povestească limba omenească! CREANGĂ, P. 94. Ce-i mai dulce și totodată mai amar pe lume? (Limba). SBIERA, P. 320. Limba taie mai mult decît sabia. (Expr.) Gură am, limbă n-am = multe aș putea spune, dar sînt silit să tac. A fi (sau a avea) limbă lată = a vorbi urît. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos. A fi cu limba (fagur) de miere = a fi dulce la vorbă, a vorbi frumos, elocvent. A avea limba lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi mult, a nu păstra o taină, a fi indiscret, flecar. A avea mîncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, indiscret. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (a tăia sau a lega) limba cuiva = a opri (pe cineva) să vorbească. Cum văz eu, a zis califul, dumneata ai dori să le mai scurtezi limba acelor bîrfitori? CARAGIALE, P. 128. A i se lega (cuiva) limba v. lega. A i se dezlega (cuiva) limba v. dezlega. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. Polcovnicul Ioniță băuse în sănătatea însurățeilor un pahar de vin roșu de dealul Răzvadului și prinsese la limbă. GHICA, S. A. 14. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească, a nu (mai) avea siguranța vorbirii (din cauza unei emoții). A-și pune frîu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a vorbi ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită sau rea, de șarpe = (a fi) om răutăcios, malițios. Am limbă rea. Le cam potrivesc [poreclele]. STANCU, D. 27. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a-l face, a-l ispiti să vorbească, a-l descoase. Ai fi vrut să intri în vorbă cu niscai băieți... să-i tragi de limbă. PAS, Z. I 292. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a se căi că a vorbit ceea ce nu se cuvenea. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a-și aminti vag un cuvînt, un nume etc., a fi aproape gata să ți-l poți aminti și să-l poți rosti. I se bate limba-n gură = vorbește repede și rău. Nu i-a tors (mamă-sa) pe limbă = vorbește cu ușurință și fără menajamente, spune ceea ce gîndește. Dar părintele Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă. CREANGĂ, A. 137. ◊ (Același organ al unor animale, servind ca aliment) Limbă de porc afumată. ▭ Refuză și limbi și cașcaval. ALEXANDRESCU, M. 314. II. 1. Principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, alcătuit din sistemul gramatical și lexical. Structura gramaticală a limbii și fondul ei principal de cuvinte alcătuiesc temelia limbii, esența specificului ei. STALIN, PROBL. LINGV. 23. Apărută în procesul muncii, asigurînd comunicarea între oameni, limba a avut un rol hotărîtor în apariția și dezvoltarea conștiinței omenești. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 387, 6/2. Fiecare limbă își are legile sale proprii interne de dezvoltare. ROSETTI, S. L. 15. Limba, numirea într-un fel a unui obiect, ce unul îl vede așa, altul altfel, îi unește [pe oameni] în înțelegere. EMINESCU, N. 32. Uitasem că sîntem romîni și că avem și noi o limbă. NEGRUZZI, S. I 3. ◊ Fig. Și clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. Se văzu încongiurat de o mulțime de paseri... țipînd pre limba lor. ISPIRESCU, L. 75. Vînătorii știu cum că «toată pasărea pe lume după limba ei piere». ODOBESCU, S. III 10. ◊ Limbă vie v. viu. Limbă moartă v. mort. Limbă veche v. vechi. Limbă națională v. național. Limbă maternă v. matern. Limbă vorbită v. vorbit. Limbă scrisă v. scris. Limbă literară v. literar. Limbă internațională sau universală v. internațional. Limbă analitică v. analitic. Limbă sintetică v. sintetic. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. Ascultau minunați o limbă cu înflorituri și cu tîlcuri necunoscute pentru dînșii. SADOVEANU, O. VI 135. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere. EMINESCU, O. I 31. ♦ Totalitatea altor mijloace și procedee (decît sunetele articulate) folosite spre a comunica semenilor gîndurile și simțirile. Limba surdo-muților. ▭ Vreu a fi cîntată în limba armoniei. ALECSANDRI, P. II 113. 2. Vorbă, cuvînt; grai, glas. Merg cu tine... Îmi ești drag, ai un suflet ciudat și o limbă dulce. SADOVEANU, O. VII 23. Limba dulce mult aduce. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. Cu limbă de moarte însă-i las cuvînt după inima mea: să-mi înjuge boii la car și să-i dăruiască lui Fulger. MIRONESCU, S. A. 86. Bietu răposatu tată-meu mi-a lăsat cu limbă de moarte că, de-a fi să-mi vînd casa vrodată, să-mi păstrez în stăpînire cuiu ist mare din părete. ALECSANDRI, T. I 320. Tată-su cu limbă de moarte îl oprise de-a merge acolo. ȘEZ. VII 50. A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurămînt) să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. L-a legat pe Dima cu limbă de moarte să n-aibă liniște pînă nu i-o duce vestea morții tocmai în sat. GALAN, Z. R. 41. (Neobișnuit) A lua limbă = a lua cuvîntul, a începe să vorbească. Cel mai de frunte dintre sfătuitori luă limbă... aducînd vorba cam așa. DELAVRANCEA, S. 83. 3. (Învechit și arhaizant; mai ales în legătură cu verbele «a da», «a lua», «a prinde») Informație (asupra intențiilor tactice ale dușmanului), relație, veste, știre. O bandă din cavaleria noastră să meargă să supere ariergarda dușmanului... să avem și limbă de mișcările lui. BĂLCESCU, O. II 113. ◊ Expr. A prinde limbă = a culege informații, a spiona, a iscodi. Le-a dat nemților mare dezghin; pe unii i-a tăiat; ș-a prins și limbă. SADOVEANU, Z. C. 83. Am cercat să m-apropii de lagărul leșesc ca să prind limbă și să aflu ceva. ALECSANDRI, T. II 21. 4. (Învechit și arhaizant) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (II 1); popor, neam, națiune. Împărăția slăvitului stăpîn al nostru, biruitorul tuturor limbilor, sultan și padișah Mehmet. SADOVEANU, Z. C. 89. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal îngroșată la un capăt și agățată în fundul clopotului, care, prin mișcare, lovește în pereții acestuia, făcîndu-l să sune. Este și-un șchiop, care se leagănă în cele două cîrje ca o limbă de clopot. C. PETRESCU, R. DR. 192. Arama strigă cînd se zbate măiastra clopotului limbă, Eu simt strigarea ei aprinsă și-n vorbe sufletul o schimbă. GOGA, C. P. 130. Limbi [de clopot] bronzate graiul ritmic îl propagă împrejur. MACEDONSKI, O. I 154. 2. Fiecare din arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. Limba de alamă se legăna în cutia de lemn prețios. DUMITRIU, N. 65. Un ceasornic vechi de lemn, prins în perete, își plimbă limba dintr-o parte într-alta. STANCU, U.R.S.S. 40. 3. Unealtă de metal, de os etc. care ajută la încălțarea pantofilor. 4. Bucată de piele lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei, în locul unde se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. I-am dăruit un briceag cu mai multe limbi. GALACTION, O. I 67. Șterse limba briceagului... cu degetele. C. PETRESCU, C. V. 139. Ținînd cu stînga de călcîiul coasei, trăgea gresia cu dreapta pe limba tăietoare. SANDU-ALDEA, U. P. 158. 6. Partea ascuțită a capătului unei bîrne care se îmbucă în ulucul amnarului sau al usciorului, pentru a realiza îmbinarea celor două piese. ♦ (Determinat prin «de foc» sau «de flăcări») Flacără de formă alungită. Vîntul ușor și umed pornise mai tărișor și pleca într-o parte limbile focului. SADOVEANU, O. I 18. Din mii de coșuri... Se-nalță limbi de flăcări. VLAHUȚĂ, O. A. 90. Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frămînt, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă. EMINESCU, O. I 62. În limbi de flăcări focul se-nalță. BELDICEANU, P. 60. ♦ (Determinat prin «de lumină») Fîșie de lumină care străbate întunericul. Subt limba de lumină, ajutat de slujitor, desprinse căptușelile. SADOVEANU, Z. C. 308. ♦ (Neobișnuit) Șuviță. Din bocancii ofițerului curgeau, prin crăpăturile de la vîrfuri, două limbi vinete de apă. CAMILAR, N. I 31. 7. Fîșie lungă și îngustă de pămînt, de pădure etc. V. curea. Străbătură o limbă de pădure și începură a urca și coborî. SADOVEANU, O. I 520. Limba de pămînt între aceste două gîrle a fost odinioară domeniul Iuga. REBREANU, R. I 71. Pe-o limbă de pămînt joasă, îngustă, între fluviu și baltă, se înșirau casele aliniate la rînd. BART, E. 126. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul (2) de pescuit. Repegior, a îndemnat Vasile Rusu pescarul; și după ce dezlegăm luntrea, priponim limbile. SADOVEANU, N. P. 127. 9. Compuse: limba-apei = (Bot.) broscariță (1); limba-boului = plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, țepoși, cu flori albastre, care crește prin pășuni, pe marginea semănăturilor și a drumurilor (Anchusa italica); limba-cucului = ferigă mică cu o singură frunză lobată, care crește prin pășuni și poieni (Botrychium lunaria); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori frumoase albastre sau albe (Borrago officinalis); limba-oii = plantă erbacee, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Crisium canum); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui, cu flori violete, care crește prin fînețe spinoase și umede (Statice Limonium); limba-șarpelui = ferigă mică care crește prin locuri umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum).. – Pl. și: (învechit) limbe (EMINESCU, O. I 140, ALECSANDRI, T. I 147, GOLESCU, Î. 20).