MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur.

PLUTONIER, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentului-major; persoană care are acest grad. Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonierului-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plotoner, plotonier, plutoner s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

MAJOR adj., s. 1. adj. (înv.) vârstnic. (O persoană ~.) 2. s. v. plutonier major. 3. adj. (MUZ.) dur. (Do ~.)

PLUTONIER s. (MIL.) plutonier adjutant = adjutant; plutonier major = major.

plutonier-major s. m. (sil -ni-er)

PLUTONIER ~i m. (în armatele unor state) 1) Militar cu grad superior celui de sergent major. ◊ ~ major militar cu grad superior celui de plutonier. ~ adjutant militar cu grad superior celui de plutonier major. 2) Militar care comandă un pluton. [Sil. -ni-er] /pluton + suf. ~er

GRAD (< fr., lat.) s. n. 1. Unitate de măsură a unor mărimi fizice în cadrul anumitor sisteme sau scări de reperare (ex. g. areometric). ◊ G. termometric = unitate de măsură pentru temperatură. Reprezintă un interval de temperatură egal cu o unitate fracțiune dintr-un interval fundamental, definit între două temperaturi de referință: g. Kelvin (simbol: K), egal cu fracțiunea 1/273,16 din intervalul de temperatură cuprins între zero absolut (0 K) și punctul triplu al apei (173,16 K); g. Celsius (simbol: °C), egal cu gradul Kelvin; g. Fahrenheit (simbol: °F), egal cu 0,555 K; g. Réaumur (simbol: °R), egal cu 1,25 K. V. temperatură. 2. Unitate de măsură a unghiurilor. V. centezimal, sexagesimal. 3. G. de libertate = fiecare dintre parametrii independenți care caracterizează posibilitățile de mișcare ale unui sistem mecanic. 4. (MAT.) Gradul unui monom = a) (în raport cu o mărime literală) exponentul literei respective; b) (în raport cu două sau mai multe mărimi literale) suma exponenților acestor litere. ◊ Gradul unui polinom = cel mai mare dintre gradele monoamelor care îl alcătuiesc. 5. Diviziunea a unei scări de reperare în cadrul unui anumit sistem de măsuri al unor mărimi (ex. g. areometric, g. de duritate etc.). 6. Valoare relativă a unei mărimi în raport cu o valoare de referință. ◊ G. alcoolic = proporția de alcool absolut, exprimată în procente, dintr-o băutură sau soluție alcoolică; exprimă tăria alcoolică a acesteia. 7. Criteriu de apreciere calitativă a unor produse sau a proceselor executate de anumite mașini, instalații etc. (ex. g. de umplere, g. de îndesare etc.). 8. (GEOGR.) G. de latitudine = unitate de măsură a latitudinii, egală cu un g. sexagesimal, corespunzând unei lungimi medii de 111,05 km. G. de longitudine = unitate de măsură a longitudinii, egală cu un g. sexagesimal, corespunzând unei lungimi care variază, în funcție, de latitudine, de la Ecuator (111,3 km) spre poli (0 km). 9. G. de seismicitate v. seismic, scară ~. 10. (LINGV.) G. de comparație = formă pe care o iau adjectivul și unele adverbe pentru a arăta măsura în care un substantiv sau un verb determinat de acestea posedă caracteristica exprimată prin adjectivul sau adverbul respectiv. 11. Treaptă, nivel, stadiu (al unei situații, stări etc.). ◊ G. de rudenie = raportul de apropiere între rude; se calculează după numărul nașterilor ce despart două rude în linie dreaptă (ascendentă sau descendentă), respectiv după numărul nașterilor de la fiecare rudă până la cel mai apropiat descendent comun, însumate. ◊ Loc. În ultimul grad = în stadiul cel mai avansat, cel mai grav. 12. Treaptă în ierarhia administrativă, corespunzătoare unei anumite funcții. ◊ G. militar = fiecare dintre treptele ierarhiei militare. În armata României, g. m. sunt: soldat, pentru soldați; fruntaș, caporal și sergent pentru gradați; sergent major, plutonier, plutonier major și plutonier adjutant pentru subofițeri; maistru militar clasa a IV-a, maistru militar clasa a III-a, maistru militar clasa a II-a, maistru militar clasa I și maistru militar principal pentru maiștri militari; sublocotenent, locotenent și căpitan (căpitan-locotenent la marina militară) pentru ofițeri inferiori; maior, locotenent-colonel, colonel (respectiv căpitan de rangul III, căpitan de rangul II și căpitan de rangul I la marina militară) pentru ofițerii superiori; general de brigadă, general de divizie (respectiv contra-amiral, viceamiral, amiral la marina militară), general de corp de armată pentru generali și amirali, mareșal al României.

MICIMÁN (< rus.) s. m. (ieșit din uz) Grad de subofițer în marină; persoană cu acest grad. În armata română a fost înlocuit, în 1859, cu gradul de plutonier major de marină.

!plutonier-major (-ni-er-) s. m., pl. plutonieri-majori; abr. plt.-maj.

PLUTONIER, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentului-major; persoană care are acest grad. ◊ Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonierului-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutoner, plotoner, plotonier s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau... – Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. ◊ Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.

MAJUR, majuri, s. m. (Popular) Plutonier-major. Toader cornistul își puse la gură cornul și începu, cu glas repezit, adunarea majurilor. CAMILAR, N. I 404. Își muștruluiește chiriașii mai abitir decît ne muștruluiesc pe noi majurii la cazarmă. STANCU, D. 197.

PLUTONIER, plutonieri, s. m. Gradul cel mai mare în corpul sergenților; militar care poartă acest grad. Nevasta plutonierului se zicea că s-a ascuns la cineva în sat, nimeni nu bănuia unde. REBREANU, R. II 220. Cîțiva tîrgoveți... cereau tot felul de lămuriri plutonierului de jandarmi. POPA, V. 103. Ce-ai făcut, nenorocitule! izbucni în fața plutonierului, zguduindu-l cu violență de umeri. BART, S. M. 74. ◊ Plutonier-major = grad de subofițer în armata din trecut; persoană care purta acest grad. Visătoare trece-o fată C-un plutonier-major. TOPÎRCEANU, P. 242. Pronunțat: -ni-er. – Variantă: plotonier (SADOVEANU, M. C. 37, CAMIL PETRESCU, U. N. 255) s. m.

GRADE MILITARE. Subst. Soldat, soldățel (dim.), soldățoi (augm., peior.). Gradat; fruntaș (soldat fruntaș); caporal, căprar (pop.); sergent; sergent-major; plutonier; plutonier-major, majur (pop.); plutonier-adjutant; subofițer; ofițer; ofițer inferior; ofițer superior; sublocotenent; locotenent; locotenent-major; căpitan; maior; locotenent-colonel; colonel; general-maior; general-locotenent; general-colonel; general; general de armată; mareșal; generalisim. Grade din marina militară: Marinar, matelot, matroz (ieșit din uz); cartnic; miciman (ieșit din uz); contramaistru (înv.); căpitan-locotenent; căpitan de rangul al treilea; căpitan de rangul al doilea; căpitan de rangul întîi; comandor (înv.); contraamiral; viceamiral; amiral. Adj. Soldățesc, ostășesc, militar, milităresc; ofițeresc. Vb. A avea gradul de..., a purta gradul de...; a avansa, a înainta în grad. A acorda cuiva gradul de..., a avansa, a înainta în grad (pe cineva). A-i lua cuiva gradul de..., a degrada. Adv. Soldățește, ostășește, militărește; ofițerește. V. armată, ostaș.

MAJOR adj., s. 1. adj. (înv.) vîrstnic. (O persoană ~.) 2. s. (MIL.) plutonier major. 3. adj. (MUZ.) dur. (Do ~.)

PLUTONIER MAJOR s. (MIL.) major.

major, ~ă [At: NEGULICI / V: (înv) ~e, maior, (rar) ~oară, (pop) ~jur / Pl: ~i, ~e / E: fr majeur, major] 1-2 smf, a (Persoană) care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia de drepturi civile și politice depline. 3 a Foarte important Si: principal Cf superior 4 a (La jocurile de cărți) Terță (sau cvartă, cvintă) ~ă Serie de trei (sau patru, cinci) cărți de aceeași culoare, în ordine descendentă, începând de la as. 5 a (Log; îs) Termen ~ Termen care servește de predicat concluziei unui silogism. 6 a (Log; îs) Premisă ~ă Premisă care conține termenul major al silogismului. 7 a (Mil; îs) Sergent ~ Grad militar între sergent și plutonier. 8-9 sm, a (Mil; îas) (Persoană) cu gradul de sergent major (6). 10 a (Mil; îs) Plutonier ~ Cel mai mare grad în ierarhia subofițerilor. 11-12 sm, a (Mil; îas) (Persoană) cu gradul de plutonier major (10). 13 a (Mil; îs) Locotenent ~ Grad militar în ierarhia ofițerilor între locotenent și căpitan. 14-15 sm, a (Mil; îas) (Persoană) cu gradul de locotenet major (13). 16 a (Muz) Care are un caracter aspru, dur. 17 a (Muz; îs) Mod ~ Mod a cărui gamă are la bază o terță mare. 18 sf (Muz; îs) Gamă ~ă Succesiune de opt sunete muzicale dispuse astfel, încât între treapta a treia și a patra, ca și între a șaptea și a opta, să existe un semiton, iar între celelalte trepte să existe tonuri.

majurie sf [At: CAMILAR, N. II, 37 / E: majur + -ie] (Pop; rar) 1-2 (Grad sau) funcție de plutonier major.

plutonier sm [At: REBREANU, R. II, 220 / P: ~ni-er / V: (pop) ~ner, plotoner, ploto~, (nob) platoner / Pl: ~i / E: pluton¹ + -ier] 1 Grad militar, în ierarhia subofițerilor, imediat superior sergentului major. 2 Persoană care are gradul de plutonier (1). 3 (Îc) ~-major Grad de subofițer, imediat superior plutonierului (1). 4 Persoană cu gradul de plutonier (3)-major. 5 (Îc) ~-adjutant Cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutoniemlui (3)-major. 6 Persoană cu gradul de plutonier (5)-adjutant.

MAJÓR, -Ă adj. 1. (Despre persoane, în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta legală pentru a putea beneficia de drepturi civile și politice depline. Cf. NEGULICI, STAMATI, D. Majori se socotesc atît bărbatul cît și femeia cari au îndeplinit douăzeci și unu ani. HAMANGIU, C. C. 111. Ca mîine vii să-mi ceri consimțimîntul și nu ți-l dau. .. – Nu-mi pasă: sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. Mi se pare că dînsa-i majoră. C. PETRESCU, Î. II, 172. Cînd și-a publicat primul său volum de ode, tînărul poet nici nu era major. SADOVEANU, E. 224. ◊ (Substantivat) Majorele nu poate să-și atace accepțiunea. HAMANGIU, C. C. 168, cf. 279. 2. Foarte important, de căpetenie; principal. Cf. s u p e r i o r. Calitatea majoră a cărții lui nu constă de aceea numai în faptul că a adus în literatură o lume nouă. CONTEMP. 1949, nr. 159, 2/4. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. Se vor depune eforturi sporite... în vederea orientării ferme către problemele majore care stau în fața științei. CONTEMP. 1963, nr. 871, 7/7. ◊ Caz de forță majoră v. f o r ț ă. ♦ (La unele jocuri de cărți) Terță (sau cvartă, cvintă) majoră = serie de trei (sau patru, cinci) cărți de aceeași culoare, în ordine descendentă, începînd de la as. Cf. COSTINESCU. ♦ (Logică, în sintagmele) Termen major = termen care servește de predicat concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. Cf. DICȚ. 3. (Mil., în sintagmele) Sergent major = grad militar între sergent și plutonier; persoană care are acest grad. Sergent major de pompieri. MAIORESCU, CR. II, 240. Îl cercetează un sergent major, STANCU, D. 160. Instrucția pe școli o făceau sergenți majori. PAS, Z. I, 112. Plutonier major (și substantivat, m.) = cel mai mare grad in ierarhia subofițerilor; persoană care are acest grad. Au rămas majurii... n-am putea intra... decît cu viclenie. SADOVEANU, N. F. 102. Își muștruluiește chiriașii mai abitir decît ne muștruluiesc pe noi majurii la cazarmă. STANCU, D. 245. Toader cornistul își puse la gură cornul și începu, cu glas repezit, adunarea majurilor. CAMiLAR, N. I, 404, cf. 395. Locotenent major = grad militar în ierarhia ofițerilor între locotenent și căpitan; persoană care are acest grad. ♦ Stat major v. s t a t. 4. (Muz.) Care are un caracter dur, aspru. Cf. TIM. POPOVICI, D. M., ȘĂINEANU, D. U. Ritmul roților vagonului bătea măsura pentru muzica amintirilor lui, o muzică aspră, majoră, colorată de mînie. BENIUC, M. C. I, 249. ◊ Mod major = mod a cărui gamă are la bază o terță mare. Gamă majoră = succesiune de opt sunete muzicale dispuse astfel, încît între treapta a treia și a patra, ca și între a șaptea și a opta, să existe un semiton, iar între celelalte trepte să existe tonuri. În muzica modernă se întrebuințează pentru același ton fundamental două game: cea majoră și cea minoră. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. II, 59. – Pl.: majori, -e. – Și: (învechit) majore, maior, -ă, (rar) majoáră (DDRF), (3 popular) majúr adj. – Din fr. majeur, major. Cf. lat. m a j o r.

MAJURÍE s. f. (Popular, rar) Gradul sau funcția de plutonier major. Am s-ajung adjutant. . . m-am săturat de majurie. CAMILAR N. II, 37. - Majur + suf. -ie.

plutonier-major (desp. -ni-er-) s. m., pl. plutonieri-majori; abr. plt.-maj.

*ADJUTANT sm. 🎖️ 1 Ofițer atașat pe lîngă persoana unui suveran, principe ori comandant de corp, spre îndeplinirea serviciilor personale, aghiotant: Nicolae Ipsilante... căutase să tragă și pe frate-său Alexandru, ... ~ împărătesc (I.-GH.) ¶ 2 🎖️ Ofițer atașat comandanților de trupe și care e însărcinat de a ajuta pe șef în comandă și de a transmite ordinele acestuia ¶ 3 Sergent-adjutant, sub-ofițer însărcinat cu poliția interioară a corpului, are autoritate asupra sergenților-majori și asupra celorlalte grade inferioare în tot ce privește serviciul și purtarea lor în și afară din serviciu; el se recunoaște după două galoane late de aur și unul mai îngust pe care le poartă la mîneci; 👉 PLUTONIER-MAJOR [fr. < lat.].

vagmistru (-ștri), s. m. – Plutonier de cavalerie, sergent major. – Var. vahmistru. Germ. Wachtmeister, prin intermediul rus. vachmistrŭ (Tiktin; Sanzewitsch 212).

SERGENT s.m. Grad inferior în armată sau în miliție, mai mare decît cel de caporal; militar care are acest grad. ♦ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer. [< fr. sergent].

PLUTONIER s. m. grad de subofițer, superior sergentului major. (< pluton + -ier)

adjutant sm [At: DA ms / Pl: ~nți / E: fr adjutant] 1 sm Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar, îndeplinind atribuții similare unui secretar Si: aghiotant. 2 sm Ofițer care face parte dintr-un stat major. 3 sm (Iuz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului. 4 smf Persoană având gradul de ajutant (3). 5 smf Grad de subofițer cu rangul cel mai mare. 6 smf Persoană având acest grad. corectat(ă)

TAMBUR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.

ADJUTANT, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat comandantului unei unități militare; ofițer făcînd parte dintr-un stat-major. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic, corespunzător plutonierului; persoană avînd acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană avînd acest grad. – Fr. adjudant.

TAMBUR, (2) tambure, s. n., (1, 3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse utilizări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). [Pl. și: (1, n.) tambure] – Din fr. tambour.

ADJUTANT, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant.^[1]

ADJUTANT¹, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant.^[1]

TAMBUR¹, tamburi, s. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. (peiorativ) plutonier.

tambur¹ [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~bor / Pl: ~e, ~uri sn, ~i sm / E: fr tambour (-major), ger Tambour] 1 sn (Muz; înv) Tobă (1). 2 sm (Înv; pex) Toboșar (1). 3 sm (Înv; îs) ~ major Subofițer care conducea o fanfară militară. 4 sm (Înv; pex) Plutonier (într-o fanfară militară). 5 sn Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică Si: tobă (24). 6 sn (îs) ~ gradat Piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 7 sn Fiecare dintre cutiile cilindrice de tablă¹ care protejează roțile mașinăriei unui vapor. 8 sn (Aht) Porțiune prismatică sau cilindrică între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. 9 sn Vestibul la intrarea unei clădiri, cuprins între două rânduri de uși. 10 sn Spațiu cilindric la o ușă de intrare, în interiorul căreia se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 11 sn (Aht) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică.

TAMBUR s.m. Toboșar. ♦ Tambur-major = comandant cu grad de subofițer al unei fanfare militare; (peior.) plutonier. [< fr. tambour].

vagmistru s.m. (milit.; în trecut) Grad militar de sergent-major de cavalerie sau de artilerie, superior celui de sergent și inferior celui de plutonier. ♦ Persoană care avea acest grad și care se ocupa cu administrarea unui escadron sau a unei baterii. • pl. -iștri. și (înv.) vacmaistru s.m. /<rus. вахмистр, germ. Wachtmeister.

ADJUTANT, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat comandantului unei unități militare, pentru îndeplinirea unor sarcini speciale; ofițer făcînd parte dintr-un stat-major și asigurînd executarea diferitelor sarcini. V. aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul de aviație, corespunzător plutonierului. – Pronunțat: ad-ju-. – Variantă: (învechit) adiutant s. m.