a da (pe cineva) cu cositor / cu plumb expr. (intl., înv.) a împușca (pe cineva).

ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. spermanțet; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) știubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)

alb (albă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s. f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s. f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s. f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s. m. (specie de iarbă); albeț, s. m. (alburn); albețe, s. f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s. f.; albime, s. f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s. m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s. f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s. f.; albitură, s. f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s. n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s. f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur.

ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

ALBITURĂ, albituri, s. f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de plătică, babușcă etc.; albișoară. 3. (Reg.) Nume dat rădăcinilor de pătrunjel și de păstârnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rânduri; p. ext. spațiu alb între rânduri. – Alb + suf. -itură.

ALBITURĂ ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a rufelor de corp sau de pat; lenjerie; rufărie. 2) Nume dat mai multor specii de pești mici (plătică, babușcă). 3) poligr. Piese de plumb care se pun între cuvinte și rânduri pentru a completa spațiile albe. 4) Spațiu alb dintre cuvinte și rânduri. /alb + suf. ~itură

alic (ce), s. n. – 1. Pietricică, bucățică de cărămidă. – 2. Proiectile sferice de plumb cu care sunt încărcate armele de vînătoare. – Var. alică. Mr. hăliche. Ngr. χαλίϰι „pietricică”. (DAR), cf. alb. halič. – Der. alici, vb. (a întări mortarul cu pietricele sau bucățele de cărămidă).

ALICĂ ~ce f. mai ales la pl. Proiectil mic, rotund, de plumb, cu care se încarcă cartușele unei arme de vânătoare. /<ngr. haliki

ALICĂ, alice, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre proiectilele sferice de plumb cu care sunt încărcate unele cartușe de vânătoare. 2. Fiecare dintre granulele de oțel sau de fontă folosite pentru curățarea prin împroșcare a suprafeței pieselor sau în foraj. 3. Bucățele de piatră sau de cărămidă care se pun în tencuială pentru a întări sau pentru a astupa un gol. [Var.: alic s. n., halice s. f.] – Din ngr. haliki „pietricică”.

ALTAIT s.n. (Geol.) Telurură naturală de plumb care se găsește aproape pură în Altai. [Pron. -ta-it. / < fr. altaïte].

AMINOBENZOIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid aminobenzoic = pulbere cristalină incoloră, solubilă în apă și alcool, întrebuințată în chimie ca reactiv de determinare a cuprului, mercurului, plumbului etc. și ai cărei derivați sunt folosiți în farmacie, parfumerie; acid antranilic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. aminobenzoïque.

ANTRANILIC, antranilici, adj. (În sintagma) Acid antranilic = pulbere cristalină, incoloră, solubilă în apă și în alcool, întrebuințată în chimie ca reactiv de determinare a cuprului, mercurului, plumbului etc. și ai cărei derivați sunt folosiți în parfumerie; acid aminobenzoic. – Din fr. anthranilique.

apă de plumb s. f. + prep. + s. n.

AȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comparare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi apoape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut tot. Viață cusută cu ață = viață plină de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpină scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.

AVĂ², ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av.

BANDULĂ, bandule, s. f. Pară de lemn îngreuiată cu plumb, fixată la capătul unei frânghii subțiri, care se aruncă pe țărm spre a se lega de ea și a se trage parâmele de acostare. – Et. nec.

bili (-lesc), vb. – 1. A albi, a spăla rufele. – 2. (Refl.) A se sulemeni, a se albi la față. – Var. (Mold.) ghili. Mr. bilire. Sl. bĕliti, de la bĕlŭ „alb” (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 16), cf. bg. bĕlĕjă, sb. bjeliti, slov., ceh. bĕliti, rut. biliti. A fost considerat în mod greșit dublet al lui beli. Der. bileală, ghileală, s. f. (alb de plumb, ceruză); bilit, ghilit, s. n. (spălat, acțiunea vb. a spăla); bilitor, s. m. (spălător); bilitoare, ghilitoare, s. f. (spălătoreasă; spălător).

BRONZ ~uri n. 1) Aliaj de cupru cu alte metale (aluminiu, plumb, staniu etc.), rezistent la coroziune, cu diverse utilizări în tehnică. * Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii caracterizată prin descoperirea bronzului și prin folosirea uneltelor și a armelor din acest metal. 2) Obiect (de artă) turnat din acest aliaj. * Caracter de ~ caracter dârz și neclintit. /<fr. bronze

bronz (bronzuri), s. n. – Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc. Fr. bronze. – Der. bronza, vb. (a acoperi un obiect cu un strat de bronz; a deveni negru datorită soarelui, a pîrli, a arde soarele); bronzărie, s. f. (atelier de bronzaj).

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur și mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î. cr. și se caracterizează prin descoperirea metalelor și a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopsește un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.

BULĂ² ~e f. 1) (în antichitate și în evul mediu) Pecete (de aur, argint sau plumb) care se aplica pe un act oficial pentru a-l autentifica. 2) Act care purta o astfel de pecete. * ~ papală act oficial, emis de papă. /<lat. bulla, fr. boule

BULĂ, bule, s. f. 1. Bășică de aer sau de gaz aflată în masa unui lichid sau a unui solid. 2. Sferă, glob (mic) de metal, de sticlă etc. 3. (În antichitate și în evul mediu) Pecete de aur, de argint sau de plumb, care se atașa unui act pentru a-l autentifica; p. ext. act care purta o astfel de pecete. ◊ Bulă papală = act oficial emis de papi. – Din fr. bulle, lat. bulla.

BURNONIT s. n. Mineral complex care conține plumb, cupru și stibiu. – Fr. bournonite.

CALCINĂ, calcine, s. f. Pulbere galbenă obținută din cositor și plumb, folosită la prepararea unor emailuri și ca abraziv. – Din fr. calcin.

CALCINĂ s. f. pulbere galbenă prin oxidarea unui amestec de cositor și plumb, la prepararea emailurilor de faianță și ca abraziv. (< fr. calcin)

CALCINĂ s.f. Pulbere galbenă obținută prin oxidarea unui amestec de cositor și plumb, folosită la prepararea emailurilor de faianță și ca abraziv. ♦ Var stins. [Cf. fr. calcin, it. calcina].

CAMĂNĂ, camene, s. f. Odgon care se află la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit și de care se pot prinde greutăți de plumb. – Din sl. kamenĩ „piatră”.

capac, capace s. n. 1. palmă dată cuiva peste ureche. 2. (la baschet) blocare cu palma a orificiului coșului pentru a împiedica intrarea mingii. 3. (cart.) cartea sau cărțile de deasupra dintr-un pachet de cărți amestecate. 4. (la pl.) joc practicat în anii 1950-70 de copiii bucureșteni, în recuzita căruia intrau capace de bere turtite prin batere cu ciocanul și o bucată de plumb rotundă și plată.

CERUZĂ f. 1) Carbonat bazic de plumb întrebuințat, mai ales, la prepararea unor vopsele albe. 2) Alb de plumb. /<lat. cerussa, fr. céruse

CERUZĂ s. v. alb de plumb.

CERUZĂ s.f. Carbonat bazic de plumb, foarte otrăvitor, folosit la prepararea vopselelor albe; alb de plumb. [< fr. céruse, cf. lat. cerussa].

CERUZĂ s. f. carbonat bazic de plumb, foarte otrăvitor, folosit la prepararea vopselelor albe; alb de plumb. (< fr. céruse, lat. cerussa)

CERUZĂ s. f. Carbonat natural de plumb, alb sau cenușiu, cu luciu diamantin, folosit mai ales la prepararea vopselelor; alb de plumb. – Din fr. ceruse, lat. cerussa.

CERUZIT s.n. Carbonat natural de plumb. [Var. ceruzită s.f. / < fr. cérusite].

CERUZIT s. n. Carbonat natural de plumb, care se prezintă sub formă de cristale albe cu luciu diamantin. [Var.: ceruzită s. f.] – Din fr. cérusite.

CERUZIT n. Carbonat natural de plumb, prezent sub formă de cristale albe cu luciu diamantin. /<fr. cérusite

CERUZIT s. n. carbonat natural de plumb. (< fr. cérusite)

CEST s.n. (Ant.) Mănușă de piele armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].

CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

CEST¹ s. n. (ant.) mănușă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)

ceșme s.n. (reg.) alice (de plumb).

cheță, chețe, s.f. (reg.) instrument de pescuit făcut din sfoară cu plumbi.

cîntar (cîntare), s. n. – 1. Instrument care servește la stabilirea greutății, balanță. – 2. Fir cu plumb. – 3. Cumpănă a fîntînii. – 4. Orcic, cruce a căruței. – 5. Cîrlig în care se fixează cîrma unui plute. – 6. Cric de ridicat greutăți. – 7. Constelația Balanței. – Mr. cîndare, megl. căntar. Tc. kantar, din arab. qintar (< lat. centenarius), în parte prin intermediul ngr. ϰαντάρι (Șeineanu, II, 85; Lokotsch 1178; Meyer 173; Ronzevalle 136); cf. alb. kandar, bg., sb. kantar. Pentru a › î, prin intermediul lui *căntări, *căntăresc, cf. Graur, BL, IV, 74. – Der. cîntăreală, s. f. (acțiunea de a cîntări); cantaragiu, s. m. (slujbaș la biroul de control al greutăților), din tc. kantarci; cîntări, vb. (a determina greutatea unui corp; a examina, a cumpăni; a valora).

CNUT, cnuturi, s. n. Bici făcut dintr-o curea de piele sau dintr-o funie, uneori cu multe sfârcuri prevăzute cu alice de plumb în vârf; nagaică. – Din rus. knut.

COLȚAR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar.

COMPOZIȚIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate, o substanță, un corp etc.; structură. ◊ compus; amestec. 2. operă artistică, muzicală. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli. ◊ mod în care a fost compusă o bucată muzicală. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic și rațional al unei imagini. ◊ gen de pictură care reprezintă personaje în acțiune. 5. tip de interpretare a unui rol de către un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. formă de tipar constituită din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

COMPOZIȚIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc un compus; structură. ♦ Compus; amestec. 2. Operă artistică, în special muzicală. ♦ Modul de organizare internă a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli. ♦ Mod în care a fost compusă o bucată muzicală; structură muzicală. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic și rațional al unei imagini. ♦ Gen de pictură care reprezintă personaje în acțiune. 5. Interpretare a unui rol de către un actor, care prezintă trăsăturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisă a unui elev în care se dezvoltă o temă oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Formă de tipar constituită din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozițiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

CONDEI s. 1. v. creion. 2. (rar) stil, (Mold.) plumb. (~ cu care se scria pe tăbliță.) 3. v. toc. 4. scris, scriitură, (pop.) slovă. (Are un ~ regulat.)

CONVERTIZARE s. f. Proces metalurgic care constă în înlăturarea unor impurități din masa metalică de fontă, de plumb, de cupru etc., aflată în stare de fuziune în convertizor, pe baza unor reacții de oxidare, cu ajutorul unui curent de aer, de oxigen etc. – Din convertizor.

CREION s. condei, (pop. și fam.) plaivaz, (înv. și reg.) plumb, (înv., în Transilv. și Ban.) ceruză. (Negustorul stă cu ~ul după ureche.)

CROM s.n. Metal alb-cenușiu, dur, asemănător cu fierul, care se folosește la fabricarea oțelului inoxidabil și la cromare. ◊ Galben de crom = cromat de plumb, folosit în vopsitorie. [< fr. chrome, cf. gr. chroma – culoare].

cumpănă (cumpene), s. f. – 1. Balanță, cîntar. – 2. Balanță, constelație. – 3. Cantitate de brînză ce reprezintă cîștigul propietarului unei turme. – 4. Așchie. – 5. Pîrghie. – 6. Targă, brancardă. – 7. Dispozitiv de scos apa din fîntînă. – 8. Balansoar, culisă. – 9. Pendulă. – 10. Orcic, cruce. – 11. Greutate cu plumb. – 12. Echilibru, echidistanță. – 13. Ponderație, cumpătare. – 14. Margine, limită, frontieră. – 15. Linia despărțitoare a apelor. – 16. Șovăială, bîlbîială, năuceală. – 17. Pericol, necaz, belea. Sl. kǫpona, din lat. campana (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 87; Byhan 314; Berneker 600; Conev 78), cf. bg. kăpona, alb. kumpóna. Der. directă din lat. (Schuchardt, Vokalismus, III, 51; Șeineanu, Semasiol., 181), nu este posibilă, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 277. – Der. cumpăni, vb. (a cîntări; a echilibra, a egala; a compara, a pune în balanță, a confrunta; refl., a se asemăna, a fi la fel; a considera, a aprecia; a măsura, a calcula; a trece dincolo de zenit, a începe să coboare; a fi în echilbru instabil; refl., a intenționa, a se gîndi la, a plănui; refl., a oscila, a fluctua; refl., a șovăi, a se îndoi, a oscila; a sta în echilibru; a contrabalansa, a echilibra); cumpănitor, adj. (care cumpănește); cumpăneală, s. f. (echilibru, cumpănire, chibzuială); descumpăni, vb. (a dezechilibra); necumpănit, adj. (nechibzuit); precumpănitor, adj. (decisiv, determinant). După Edelspacher 17, din rom. provine mag. kompona.

CUPELAȚIE s. f. procedeu industrial de extragere a aurului și argintului din minereuri bogate în plumb prin oxidarea și separarea plumbului sub formă de litargă. (< fr. coupellation)

CUPELAȚIE f. Procedeu industrial de separare a aurului și argintului din minereurile bogate în plumb, prin oxidarea acestuia. /<fr. coupellation

CUPELAȚIE s. f. Procedeu industrial de extragere a aurului și argintului din minereurile bogate în plumb, constând în topirea minereului într-un curent puternic de aer și în separarea plumbului sub formă de zgură. – Din fr. coupellation.

CUPELAȚIE s.f. Procedeu industrial de separare a argintului din minereurile bogate în plumb, constînd în topirea minereului într-un curent puternic de aer. [Gen. -iei. / cf. fr. coupellation].

DIABOLO s. n. 1. jucărie dintr-un mosoraș care se aruncă în sus și se prinde pe o sforicică legată între două bețișoare. 2. proiectil la armele cu aer comprimat din alice de plumb excavate spre interior. (< fr. diabolo)

EMPLASTRU, emplastre, s. n. Preparat farmaceutic solid, plastic, care are în compoziția sa săruri de plumb, rășini, cauciuc, medicamente și care se aplică pe piele pentru izolarea rănilor sau fixarea pansamentelor; plasture. – Din lat. emplastrum.

ETILFLUID s. n. amestec de tetraetil de plumb cu bromură de metil și naftalină clorurată, folosită pentru îmbunătățirea calităților antidetonante ale benzinei. (< fr. éthylfluide)

FIR, fire, s. n. 1. Produs de torcătorie sau de filatură, de formă lungă și subțire, obținut prin toarcerea unor fibre textile; p. restr. fibră textilă. ◊ Fir cu plumb = dispozitiv pentru determinarea sau verificarea direcției verticale, format dintr-o sfoară subțire având atârnată la un capăt o greutate metalică. Firul apei = linie imaginară de la suprafața unei ape curgătoare, care unește punctele de viteză maximă ale apei. ◊ Expr. A se ține (sau a sta, a atârna) (numai) într-un fir de ață (sau de păr) = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie sau aproape de moarte. Fir conducător (sau călăuzitor) = direcție de urmat; linie (de conduită). ♦ Fig. Idee, tendință care apare cu consecvență de-a lungul unei acțiuni, al unei opere etc.; mod de desfășurare (neîntreruptă) a unei acțiuni, a unui proces etc. 2. Sârmă de telefon, de telegraf etc., alcătuită din două, uneori din trei conductoare subțiri, izolate și de obicei răsucite; p. gener. orice corp solid în care lungimea este cu mult mai mare în raport cu dimensiunea secțiunii transversale. 3. Șuviță subțire de aur, de argint etc., de forma unui fir (1), folosită la cusături speciale de podoabă. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fiecare dintre elementele, de forma unui fir (1) lung și subțire, care alcătuiesc părul, iarba etc.; p. ext. exemplar dintr-o specie de plante erbacee de același fel; (în special) floare dintr-o specie de flori de același fel. ◊ Loc. adv. Fir cu (sau de) fir = bucată cu bucată. De-a fir a păr sau de-a firu-n păr, din fir până-n ață = cu de-amănuntul, cu minuțiozitate. ♦ Bob, grăunte (de nisip, de mac etc.). ◊ Loc. adv. Fir cu fir = fiecare bob în parte, bob cu bob. ♦ Fig. (Rar) Fărâmă, pic. – Lat. filum.

FIR s. 1. v. fibră. 2. v. cablu. 3. (TEHN.) fir cu plumb = (pop.) sfoară. 4. v. sfor. 5. v. pic.

FIR ~e n. 1) Produs obținut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea țesăturilor. ~ de lână. ◊ ~ de păr fibră tare, de origine epitelială, care crește pe pielea omului și a animalelor. ~ cu plumb fir prevăzut la unul din capete cu o greutate metalică, folosit pentru determinarea direcției verticale. A se ține (sau a-i sta, a-i atârna) cuiva viața numai într-un ~ de ață (sau de păr) a) a se afla într-o situație foarte nesigură; b) a fi în pericol de moarte; c) a trage să moară. 2) fig. Linie subțire, neîntreruptă. ~ de fum. 3) Ață metalică (de aur, de argint etc.), folosită la împodobirea unor obiecte de îmbrăcăminte. Haină cusută cu ~. 4) Fibră provenită din secreția unor animale (păianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrică prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neîntreruptă; desfășurare continuă; curs; mers. ~ul gândurilor. 7) Fiecare dintre părțile componente ale unei totalități de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neînsemnată. ~ de făină. /<lat. filum

FLINT s. n. varietate naturală de opal. ♦ sticlă ~ = sticlă optică formată dintr-un amestec de silicați de plumb și de potasiu, cu însușiri speciale. (< germ. Flint, engl. flint)

FLINT s.n. Varietate naturală de opal. ◊ Sticlă flint = sticlă optică formată dintr-un amestec de silicați de plumb și de potasiu, cu însușiri speciale foarte dispersive. [< fr., engl. flint(-glass)].

FLINT s. n. Varietate de silice. ◊ Sticlă flint = sticlă optică cu indice de refracție relativ mare, fabricată dintr-un amestec de silicați de plumb și de potasiu. – Din germ. Flint, engl. flint.

GALENĂ s. f. Sulfură naturală de plumb, folosită ca redresor la aparatele de radio fără lămpi, la prepararea unor vopsele etc. – Din fr. galène.

GALENĂ s. f. sulfură naturală de plumb, minereu de plumb în radiotehnică, la prepararea unor vopsele etc. (< fr. galène)

GALENĂ s. (CHIM.) sulfură de plumb.

GALENĂ s.f. Sulfură de plumb naturală, întrebuințată în special în radiofonie ca redresor la aparatele fără lămpi, la prepararea unor vopsele etc. [< fr. galène].

GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glonte s. n.] – Et. nec.

GLONȚ s. 1. v. cartuș. 2. (pop.) plumb, (Transilv. și Ban.) șiret. (Ciuruit de ~oanțe.)

glonț (gloanțe), s. n. – 1. Greutate, obiect greu. – 2. Mic proiectil pentru armă de foc. – 3. Plumb la năvodul de pescuit. Creație expresivă, pe baza rădăcinii glo-, v. aici. Identitatea fonetică și semantică pe care o reprezintă cu g(o)lom(o)ț și clonț este evidentă. Primul sens apare numai în expresia „a cădea greu la stomac”. Originea cuvîntului a suscitat discuții; după Cihac, II, 501 și DAR, din mag. golyócs și galacs, der. care nu este satisfăcătoare; după Scriban, de la grăunte sau grunț. Skok 73 pleacă de la sb. glonta „glonț”, pe care îl der. din germ. Flinte „pușcă mică”; însă etimonul germ. nu satisface iar cuvîntul sb. este mai curînd de origine rom. Natura expresivă a lui glonț devine de asemenea evidentă prin der. săi; gloanță, s. f. (înv., proiectil de tun); glonțiș, s. n. (pietriș); glonțan, s. m. (pietriș, prundiș), cf. clonțan; glonțuros, adj. (pietros), cf. grunțuros. Din rom. provine sb. glonta și mag. golonc „glonț” (Edelspascher 14).

GREUTATE s. 1. v. povară. 2. apăsare, povară, sarcină. (Mijlocul i se frânge sub ~ bagajelor.) 3. (FIZ.) greutate atomică = masă atomică; greutate moleculară = masă moleculară. 4. v. apăsare. 5. halteră. 6. (înv. și reg.) piatră, (Ban. și Transilv.) plumb. (~ de cântar.) 7. (Munt.) coinac. (~ la fântână.) 8. v. dificultate. 9. v. încercare. 10. încercare, necaz, nevoie, suferință, vicisitudine, (înv.) ispită. (A trecut prin multe ~ăți.) 11. v. greu. 12. v. problemă. 13. v. șicană. 14. v. adversitate. 15. v. vicisitudine. 16. efort, osteneală, trudă. (Cu multă ~ a izbutit.) 17. asprime.

halis, halisuri, s.n. (înv.) 1. pietricică. 2. alică de plumb (pentru pușcă).

INTERLINIE s. f. 1. (poligr. tradițională) linie de plumb mai puțin înaltă decât literele, la răritul rândurilor de text; durșus. 2. linie la suprafața tegumentelor, traiectul unei articulații. (< fr. interligne)

INTERLINIE s.f. 1. (Poligr.) Linie de plumb mai puțin înaltă decît literele, folosită la răritul rîndurilor de text; durșus. 2. Linie la suprafața tegumentelor, corespunzînd traiectului unei articulații. [Gen. -iei. / cf. fr. interligne < lat. inter – între, linea – linie].

KASOLIT s.n. Silicat de plumb și de uraniu hidratat. [< fr. kasolite].

KASOLIT s. n. (Min.) Silicat de plumb și de uraniu hidratat. – Din fr. kasolite.

LEST, lesturi, s. n. Încărcătură formată din nisip, pietriș, plumb etc. care asigură stabilitatea navelor de apă sau aeriene; balast, savură. – Din fr. lest.

LETCON, letcoane, s. n. Unealtă în formă de ciocan pentru încălzirea pieselor metalice în vederea lipirii lor cu cositor, cu plumb etc.; ciocan de lipit. – Din germ. Lötkolben.

LINOLEAT s.m. Nume dat sărurilor de plumb, de mangan etc. ale acizilor grași nesaturați, folosite ca acceleratori de uscare a uleiurilor sicative. [Pron. -le-at. / < fr. linoléate].

LINOLEAT, linoleați, s. m. (Chim.) Nume dat sărurilor de plumb, de mangan etc., folosite în prepararea uleiurilor sicative. [Pr.: -le-at] – Din engl. linoleate.

LITARGĂ s. f. Oxid de plumb cristalizat, obținut prin trecerea unui curent de aer peste plumb topit, întrebuințat în vopsitorie, industria petrolului etc. – Din fr. litharge.

LITARGĂ s. f. oxid de plumb cristalizat, obținut prin trecerea unui curent de aer peste plumb topit. (< fr. litharge)

LITARGĂ s. v. oxid de plumb.

LITARGĂ s.f. Oxid de plumb. [< fr. litharge, cf. gr. lithos – piatră, argyros – argint].

MASICOT s.n. Oxid de plumb, de culoare galbenă. [< fr. massicot, cf. it. marzacotto].

MASICOT n. Oxid de plumb, folosit în industria coloranților. /<fr. massicot

MASICOT s. n. Oxid de plumb galben, întrebuințat la obținerea unor smalțuri în industria ceramică, chimică etc. – Din fr. massicot.

MERCALLOY s. n. Aliaj de tip alpaca din cupru, nichel, zinc cu adaos de fier și plumb, foarte plastic, întrebuințat în construcția aparaturii electrice, medicale etc. – Din germ. Mercalloy.

MERCALLOY s. n. aliaj de tip alpaca din cupru, nichel, zinc, cu adaos de fier și plumb, foarte plastic, folosit pentru aparaturi electrice, medicale etc. (< germ. Mercalloy)

MEZOTERMAL, -Ă, mezotermali, -e, adj. Care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care aparține acestui stadiu. – Din fr. mésothermal.

MEZOTERMAL, -Ă adj. (Geol.) Referitor la stadiul depunerii mineralelor din soluții fierbinți cu temperatură cuprinsă între 175 și 300° C, cînd se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc. [< fr. mesothermal]

MINIU s. n. oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit în vopsitorie. (< fr., lat. minium)

MINIU s.n. Oxid de plumb, de culoare roșie, întrebuințat mai ales în vopselărie. [Pron. -niu, var. minium s.n. / < fr., lat. minium, germ. Minium].

MINIU n. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, întrebuințat la prepararea vopselelor ce apără metalul de coroziune. /<lat., fr. minium

MINIU s. v. oxid de plumb.

MINIU s. n. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit la vopselărie. – Din lat., fr. minium.

MOLIBDEN s.n. Metal foarte dur alb-argintiu, asemănător cu fierul, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [< fr. molybdène, cf. gr. molybdos – plumb].

obor (oboare), s. n. – 1. Țarc de vite, loc îngrădit. – 2. Tîrg de vite. – Mr., megl. ubor. Bg., sb., slov. obor, din sl. obora (Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 221; Conev 81), cf. pol. obora „grajd”, ngr. ỏßορός, alb. obor. E dubletul lui obor, s. n. (plumb de plasă) din rus. obora.

OXID s. (CHIM.) oxid de aluminiu = alumină; oxid de calciu = calce, var nestins; oxid de cupru = cuproxid; oxid de etilenă = etilenoxid; oxid de magneziu = magnezie; oxid de plumb = litargă, miniu; oxid de zinc = țincvais, alb de zinc, (înv.) tutea.

PATENTA vb. I. tr. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. A căli un metal în plumb. ♦ A trata termic o sîrmă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. [< fr. patenter].

PATINSONARE s. f. procedeu de separare a argintului din minereul de plumb argentifer prin topirea minereului. (după fr. pattinsonage)

PATINSONARE, patinsonări, s. f. Procedeu de extragere a argintului metalic din plumbul argentifer. – Cf. germ. pattinsonieren.

PATINSONARE s.f. Procedeu de separare a argintului din minereul de plumb argentifer prin topirea minereului. [Cf. fr. pattinsonage].

PECETE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau care se leagă de un document, de un pachet) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; (p. spec.) stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecetie s. f.] – Din sl. pečatĭ.

PERPENDICULAR, -Ă adj. 1. (Despre drepte, plane) Care cade astfel pe o dreaptă sau pe un plan încît să formeze un unghi drept. 2. Stil perpendicular = variantă a stilului gotic creată în Anglia în sec. XIV și manifestată mai ales în economia bolților, care dispar sub mulțimea arcelor, formate dintr-un șir de trunchiuri de copac răsturnate, bogat ornamentate cu muluri decorative. // s.f. Linie, dreaptă perpendiculară. [< fr. perpendiculaire, cf. lat. perpendicularis < perpendiculum – fir cu plumb].

PIROMORFIT s. n. Minereu de plumb format în zona de oxidare a zăcămintelor bogate în plumb. – Din germ. Pyromorphit.

PIROMORFIT s.n. Minereu de plumb. [< germ. Pyromorphit].

pleu, pleuri, s.n. și plei, s.m. (reg.) 1. (s.n.) tablă, tinichea. 2. (s.n.) obiect confecționat din tablă. 3. (s.n.) cositor. 4. (s.n.) plumb. 5. (s.m.) unitate de măsură pentru o anumită capacitate.

PLEU s. v. cositor, plumb, staniu, tablă, tinichea.

PLOMBEMIE s.f. (Med.) Prezența plumbului în sînge. [Gen. -iei. / < fr. plombémie].

PLOMBEMIE s. f. prezența plumbului în sânge. (< fr. plombémie)

PLOMBINĂ s.f. Fir cu plumb folosit la măsurătorile topografice subterane. [Cf. it. piombino].

PLOMBINĂ, plombine, s. f. Fir cu plumb folosit la măsurătorile topografice subterane. – Din it. plombino (după plumb).

PLOMBINĂ s. f. fir cu plumb la măsurătorile topografice subterane. (după it. piombino)

PLOMBINĂ f. Fir cu plumb cu care se fac măsurări topografice subterane. /<it. plambino

PLOMBURIE s. f. prezența plumbului în urină. (< fr. plomburie)

PLOMBURIE s.f. (Med.) Prezența plumbului în urină. [Gen. -iei. / < fr. plomburie].

plumb (pecete, condei) s. n., pl. plumburi

plumb (element chimic) s. n., simb. Pb

plumb (glonț, greutate) s. m., pl. plumbi

PLUMB s. v. condei, creion, glonț, greutate, proiectil.

PLUMB s. (CHIM.) (în alchimie) saturn, (reg.) pleu.

PLUMB² ~i m. 1) mai ales la pl. Proiectil mic de metal la armele manuale de foc; glonț. 2) Bucățică de metal moale, în formă de disc, folosită la sigilarea diferitelor obiecte sau mărfuri. 3) Greutate care servește ca lest. /<lat. plumbum

plumb (plumburi), s. n. – 1. Metal lucios, cenușiu albastru. – 2. Fir de plumb (1), dreptar; disc de plumb, bici cu plumb etc. – 3. Muniție, glonț. – 4. Sigiliu, pecete. – 5. (Mold.) Creion, unealtă de scris pe tăbliță. – Mr. pl’umbu „glonț”. Lat. plumbum (Pușcariu 1343; Candrea-Dens., 1418; REW 6615), cf. alb. pljump (Philippide, II, 651), it. piombo, prov. plom, fr. plomb, sp. plomo, port. chumbo. – Der. plumbos, adj. (greu); plumbar, s. m. (lucrător în plumb, fîntînar, puțar); plumburiu, adj. (cenușiu); plumbui, vb. (a acoperi cu plumb; a sigila cu plumb; a plomba o măsea); plumbuitor, s. m. (sigilator); plomba, vb. (a astupa o carie dentară), din fr. plomber.

PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, întrebuințată în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

PLUMB¹ n. Metal greu și moale, cenușiu-albăstrui, foarte maleabil și ductil, având diferite întrebuințări (în industria chimică, la confecționarea acumulatoarelor etc.). ◊ Ca ~ul foarte greu. Apă de ~ soluție de acetat de plumb, întrebuințată, mai ales, în medicină. Alb de ~ ceruză. /<lat. plumbum

plumbar, plumbari, s.m. (înv.) 1. persoană care lucrează obiecte din plumb. 2. persoană care sigilează coletele cu plumb.

PLUMBAT, plumbați, s. m. Sare a acidului oxigenat de plumb. – Din germ. Plumbat.

PLUMBAT s.m. Sare de plumb. [< germ. Plumbat].

PLUMBAT s. m. sare de plumb. (< germ. Plumbat)

plumbărie, plumbării, s.f. (înv.) atelier în care se prelucrează plumbul.

plumbi, plumbesc, vb. IV (înv.) 1. a plumbui, a sigila cu plumb. 2. a prăbuși, a dărâma.

PLUMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

PLUMBIFER, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

PLUMBIFER, -Ă adj. care conține plumb; plumbos. (< fr. plombifére)

PLUMBIFER, -Ă adj. Care conține plumb. [Cf. fr. plombifère].

PLUMBIȘOR, plumbișori, s. m. (Rar) Diminutiv al lui plumb (2). – Plumb + suf. -ișor.

plumbiță, plumbițe, s.f. (înv.) nume dat unor obiecte din plumb (creion, sticlă, capsulă).

PLUMB(O)- elem. „plumb”. (< germ., engl. plumb/o/-, cf. lat. plumbum)

PLUMBOTIPIE s. f. Tipar folosit pentru obținerea hârtiilor decorative marmorate. – Din fr. plombotypie (după plumb).

A PLUMBUI ~iesc tranz. 1) (obiecte, mărfuri) A sigila cu plumb. ~ o ușă. 2) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu plumb (în scop protector). /plumb + suf. ~ui

PLUMBUI, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

PLUMBUIT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

PLUMBURIU ~e (~i) Care este de culoarea plumbului. Nori ~i. /plumb + suf. ~uriu

PLUMBURIU, -IE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

PROIECTIL s. (pop.) plumb.

PROSTOVOL ~oale n. înv. Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă prevăzută cu greutăți de plumb pe margini, care o fac să se cufunde în apă și să se strângă la gură când se scoate din apă. /Orig. nec.

PROSTOVOL, prostovoale, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă conică, prevăzută la marginea exterioară cu greutăți de plumb care o trag la fundul apei și o strâng, formând în apă un sac în care e prins peștele; năpastă. [Pl. și: prostovoluri] – Cf. scr. prostrica.

REGLET, reglete, s. n. Piesă de fontă, de material plastic sau de plumb folosită la umplerea spațiilor dintre rânduri în formele de tipografie sau la umplerea spațiilor dintre formă și ramă. [Var.: reglete s. m.] – Din fr. réglet.

SATURN s. n. plumb, în limbajul alchimiștilor. (< fr. saturne)

SATURN s. v. plumb.

saturn (plumb) s. n.

SATURN s.n. Numele plumbului în limbajul alchimiștilor. [< fr. saturne].

SATURN s. n. Numele plumbului în alchimie. – Din fr. saturne.

SATURNIN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) întrebuințat în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. – Din fr. saturnin.

SATURNIN², -Ă adj. 1. referitor la plumb. 2. (despre boli) provocat de plumb sau de compușii acestuia. (< fr., germ. saturnin)

saturnin (referitor la saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturnini; f. sg. saturnină, pl. saturnine

SATURNIN¹, -Ă adj. Referitor la plumb, produs de plumb. ◊ Colici saturnine = colici pricinuite de o intoxicație cu plumb. [< fr. saturnin].

SATURNISM s. n. intoxicație cronică cu plumb. (< fr. saturnisme)

SATURNISM s. n. Boală profesională care constă într-o intoxicație cronică cu plumb. – Din fr. saturnisme.

SATURNISM n. Boală profesională provocată de intoxicarea organismului cu plumb. /<fr. saturnisme

SATURNISM s.n. Intoxicație cronică cu plumb. [< fr. saturnisme, cf. saturn – numele plumbului în limbajul alchimiștilor].

SAUSSURIT SO-Sü-/ s. n. mineral, telerură naturală de aur și de plumb, din care se extrage aurul. (< fr. saussurit)

SÂNEAȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneață s. f., sâneț s. n.] – Din sl. svinĩcĩ „plumb”.

SEMICRISTAL s. n. cristal de calitate inferioară; sticlă compusă din silice, oxid de plumb, barită, var și sodă. (< fr. semi-cristal)

SFOARĂ s. v. fir de plumb, pripon.

SILICIU s.n. Metaloid din familia carbonului, de culoare negricioasă în stare amorfă și cenușiu ca plumbul cînd este cristalizat. [Pron. -ciu. / < fr. silicium].

sineață (-ețe), s. f. – Pușcă. – Var. săneață, săneț, sineț, înv. svineațà. Sl. svinĭcĭ „plumb” (Tiktin). Sec. XVII-XVIII, Mold. – Der. sinețar, s. m. (fabricant de puști); sinețaș, s. m. (pușcaș).

STANIOL, stanioluri, s. n. Foaie subțire de staniu sau de plumb ori de aluminiu, folosită la împachetarea unor alimente sau produse industriale, în scopul unei bune conservări. [Pr.: -ni-ol] – Din germ. Stanniol.

STANIOL ~uri n. Foaie subțire dintr-un aliaj de staniu sau din alt metal (plumb, aluminiu), întrebuințată, mai ales, ca material pentru ambalarea unor produse alimentare sau industriale. [Sil. -ni-ol] /<germ. Stanniol

STOLZIT s.n. Wolframat natural de plumb. [< fr. stolzite].

STRAS, strasuri, s. n. Sticlă de diferite forme poliedrice, șlefuită pe fețe, care conține plumb, folosită ca imitație de pietre prețioase pentru podoabe; obiect de podoabă făcut din asemenea bucăți de sticlă. [Var.: ștras s. n.] – Din fr. strass, germ. Strass.

A SE SULFATA pers. 3 se ~ează intranz. tehn. (despre plăcile unui acumulator) A se acoperi cu cristale de sulfat de plumb. /<fr. sulfater

SULFATA, sulfatez, vb. I. 1. Refl. (Despre suprafața sau porii materialului activ al plăcilor unui acumulator electric) A se acoperi cu sulfat de plumb ca urmare a neglijenței în exploatare. 2. Tranz. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. 3. Tranz. A trata plantele sau semințele cu o soluție de sulfat de cupru pentru a combate paraziții. – Din fr. sulfater.

SULFATA vb. tr. 1. a acoperi plăcile unui acumulator cu cristale de sulfat de plumb. 2. a muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. ◊ a trata (plantele, semințele) cu o soluție de sulfat de cupru pentru combaterea paraziților. (< fr. sulfater)

SULFATA vb. I. tr. 1. A acoperi plăcile unui acumulator cu cristale de sulfat de plumb. 2. A muia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva mai bine. ♦ A trata (plantele, semințele) cu o soluție de sulfat de cupru pentru combaterea paraziților. [Cf. fr. sulfater].

SULFURĂ s. 1. (CHIM.) sulfură de fier v. pirită; sulfură de plumb v. galenă. 2. (MIN.) sulfură acidă = hidrosulfură; sulfură de zinc v. blendă.

șașma, șașmale, s.f. (reg.) 1. (în forma: șajma) fiecare dintre greutățile de plumb fixate la plasa prostovolului. 2. prostovol (plasă de prins pește).

ȘEVROTINĂ s.f. Plumb de vînătoare de mare calibru; alică. [< fr. chevrotine].

știubeci s.n. (înv.) ceruză (alb de plumb folosit la vopsele).

știubeci s. n. – Alb de plumb. Tc. istübec (Șeineanu, II, 338). Înv.

ȘTIUBECI s. v. alb de plumb, ceruză.

TALIU s.n. (Chim.) Metal rar, alb-albăstrui, asemănător cu plumbul. [Pron. -liu. / < fr. thallium].

TALIU, s. n. Element chimic, metal rar, alb-albăstrui, asemănător cu plumbul. – Din fr. thallium.

TALIU s. n. metal moale, alb-albăstrui, asemănător cu plumbul, folosit la elaborarea unor aliaje. (< fr. thallium)

VANADINIT s.n. Vanadat de plumb, care se prezintă sub formă de cristale roșii, brune-galbene, hexagonale și grase la pipăit. [< fr. vanadinité].

VANADINIT s. n. Minereu de vanadiu combinat cu plumb și cu clor. – Din fr. vanadinite.

VANADINIT s. n. vanadat natural de plumb. (< fr. vana-dinite)

VERTICAL, -Ă I. adj., s. f. (linie) perpendicular(ă) pe un plan orizontal în direcția unui fir ținut întins cu ajutorul unei greutăți atârnate la capăt. ♦ verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. II. s. n. semicerc mare al sferei cerești, care trece prin zenit și nadir. (< fr. vertical, lat. verticalis)

VERTICAL, -Ă adj., s.f. (Linie) care este perpendicular(ă) pe un plan orizontal în direcția unui fir ținut întins cu ajutorul unei greutăți atîrnate la capăt. ◊ Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. // s.n. Cerc mare al sferei cerești care trece prin zenit și nadir. [< fr. vertical, cf. lat. vertex – vîrf].

VERTICAL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcția căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ◊ Dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcția urmată de această linie. ◊ Verticala locului = direcție determinată de poziția firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cerești care intersectează un plan determinat de verticala locului și de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălțime). – Din fr. vertical.

WULFENIT s. n. minereu de plumb și de molibden. (< fr. wulfénite, germ. Wulfenit)

WULFENIT s. n. Minereu de plumb și de molibden. [Pr.: vulfenit] – Din fr. wulfénite, germ. Wulfenit.

WULFENIT n. Minereu de plumb și de molibden. /<germ. Wulfenit, fr. wulfénite

WULFENIT s.n. Minereu de plumb și de molibden. [Pron. vul-. / < fr. wulfénite, germ. Wulfenit].

YENERÍT, yeneríte, s. n. (Min.) Mineral de culoare gri sau neagră, care conține plumb, antimoniu și sulf. [Denumit și boulangerit] (Formula chimică: Pb₅Sb₄S₁₁)

ZAȚ, zațuri, s. n. 1. Substanță depusă pe fundul unui vas cu cafea; drojdie (1). 2. Text cules cu litere de plumb și așezat în forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tipărit. – Din germ. Satz.

ZBURĂTURĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburătură de praștie. – Zbura + suf. -ătură.