PING-PONG s. n. (Astăzi rar) Tenis de masă. – Din fr., engl. ping-pong, germ. Pingpong.

PING-PONGIST, -Ă, ping-pongiști, -ste, s. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care practică tenisul de masă. – Ping-pong + suf. -ist.

TENIS (1) s. n., (2) teniși, s. m. 1. S. n. (Și în sintagma tenis de câmp) Joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu rachete de către doi sportivi sau două perechi, pe un teren special amenajat, despărțit în două printr-o plasă joasă; sportul alb. ◊ Tenis de masă = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid și cu palete, pe o masă specială de formă dreptunghiulară, despărțită în două părți egale de un fileu, care se desfășoară între doi jucători sau între două perechi; ping-pong. 2. S. m. (Mai ales la pl.) încălțăminte pentru tenis. Pereche de teniși. – Din engl., fr. tennis.

PING-PONG s. tenis de masă.

TENIS s. (SPORT) 1. sportul alb. 2. tenis de masă = ping-pong.

ping-pong s. n.

PING: ping-pong sport Tenis de masă. /<fr., engl. ping-pong, germ. Pingpong

PING-PONGIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. sport Jucător de ping-pong. /ping-pong + suf. ~ist

TENIS n. Joc sportiv între doi jucători sau între două perechi de jucători pe un teren special amenajat, constând în aruncarea mingii peste o plasă, lovind-o cu racheta. ◊ ~ de masă tenis jucat cu mingi mici de celuloid pe o masă specială, despărțită în două jumătăți printr-un fileu; ping-pong. /<fr. tennis, engl. tennis

PING-PONGIST, -Ă s.m. și f. Sportiv care practică ping-pongul. [< ping-pong + -ist].

PING-PONG s.n. Tenis de masă. [< fr. ping-pong].

TENIS s.n. Joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu racheta, de către un număr par de jucători, pe un teren despărțit în două printr-o plasă. ♦ Tenis de masă = joc asemănător tenisului, care se joacă pe o masă mare, cu mingi mai mici; ping-pong. [< engl., fr. tennis].

PING-PONG s. n. tenis de masă. (< fr., engl. ping-pong)

TENIS I. s. n. joc sportiv ce se dispută între doi sau patru jucători, care își trimit mingea peste fileu cu ajutorul rachetelor. ◊ ~ de masă = joc asemănător tenisului, care se joacă pe o masă împărțită printr-un fileu, cu mingi lovite cu paletele; ping-pong. II. s. m. pl. încălțăminte de sport, din pânză, cu tălpi de cauciuc. (< fr., engl. tennis)

!ping-pong s. n., art. ping-pongul

TENIS (1) s. n., (2) teniși, s. m. 1. S. n. (Și în sintagma tenis de câmp) Joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu rachete de către doi sportivi sau două perechi, pe un teren special amenajat, despărțit în două printr-o plasă joasă; sportul alb. ◊ Tenis de masă = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid și cu palete, pe o masă specială de formă dreptunghiulară, despărțită în două părți egale de un fileu, care se desfășoară între doi jucători sau între două perechi; ping-pong. 2. S. m. (Mai ales la pl.) încălțăminte pentru tenis. Pereche de teniși. – Din engl., fr. tennis.

PING-PONG s. n. Tenis de masă. – Din fr., engl. ping-pong, germ. Pingpong.

PINGPONGIST, -Ă, pingpongiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care practică tenisul de masă. – Ping-pong + suf. -ist.

DIVERSIUNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate intențiile, gîndurile sau planurile cuiva; deviere, abatere. Ștefan încearcă o diversiune...: Nu facem o partidă [de ping- pong]? SEBASTIAN, T. 103. 2. Acțiune politică cu caracter demagogic întreprinsă de guvernele reacționare, cu scopul de a atrage în direcții false atenția opiniei publice și activitatea clasei muncitoare, abătînd-o de la problemele vitale și de la adevăratele ei interese. 3. Acțiune militară făcută cu scopul de a abate atenția și forțele inamicului de la direcția principală de atac sau din zona în care se pregătesc anumite acțiuni. – Pronunțat: -si-u-.

MINGE, mingi, s. f. Obiect (mai ales) sferic, de diferite mărimi, uneori elastic, făcut din cauciuc, piele, celuloid, pînză etc., umplut de obicei cu aer și folosit în diferite jocuri sportive. După minge și după cerc alergau prin casă și prin curte. GALACTION, O. I 306. În momentul acesta sare o minge de ping-pong în scenă. SEBASTIAN, T. 83. Mingea sare pînă la policandrul din tavanul salonului, unde turbură grozav liniștea ciucurilor de cristal. CARAGIALE, O. II 166. ♦ Joc (de copii) la care se folosește acest obiect. Cînd ceilalți băieți de sama lui să duceau la minge ori la poarcă, el se tot făcea că are treabă în preajma casei Irinei. BUJOR, S. 80. – Variantă: (învechit și regional) mince (NEGRUZZI, S. I 125) s. f.

ÎNTÎLNI, întîlnesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în cale de cineva sau de ceva, a se încrucișa pe drum cu cineva sau cu ceva (din întîmplare). Îl întîlnea întotdeauna, prezent la aceleași ore. C. PETRESCU, C. V. 127. Că-n amiazi venind pe vale, Întîlnii pe Lina-n cale. COȘBUC, P. I 49. Mi-aduc aminte că l-am întîlnit o dată prin zmeuriș. CREANGĂ, P. 31. ◊ Fig. (Cu complementul «ochii»,«privirea») Îi întîlni ochii negri. DUMITRIU, N. 150. Căpitanul mi-a întîlnit privirea și a rămas ca o linie. CAMIL PETRESCU, U. N. 16. ♦ Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») Acolo se întîlni cu zmeul. ISPIRESCU, L. 27. De-acolo mergînd mai departe, iaca se întîlnește și cu cățelușa. CREANGĂ, P. 291. Într-o zi cu dulce soare, Mărioara se-ntîlnea C-un străin care venea. ALECSANDRI, P. I 96. ◊ Refl. reciproc. Carul și tractorul se întîlniră în drum, cotiră împreună, merseră pînă-ntr-o văiugă. CAMILAR, TEM. 47. Ne-am întîlnit într-o sară-amîndoi... Și-am umblat o sară, numai noi. D. BOTEZ, P. O. 75. Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120. ♦ Tranz. fact. (Rar) Cînd ți-i dor, mîndră, de mine, Du-te-n codru la un spine Ș-acolo te jeluiește, Doar dumnezeu ne-ntîlnește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 118. Dar eu n-am cap să te uit, Că cu gîndul te-aș uita, Nu mă lasă inima; Visul iar mă necăjește Și cu tine mă-ntîlnește! id. ib. 164. ♦ Refl. reciproc. (Despre linii geometrice sau topografice) A se uni într-un punct. (În contexte figurate) Parcă drumurile oamenilor se-ntîlnesc numaidecît. SADOVEANU, O. VII 44. ♦ A da peste ceva neplăcut (piedici, greutăți). Lăpușneanul nu întîlnise nici o împedicare în drumul său. NEGRUZZI, S. I 142. 2. Refl. și refl. reciproc. A ajunge în același loc cu cineva, în urma unei înțelegeri. Spune-mi locul și ora unde ne întîlnim. C. PETRESCU, C. V. 255. Se întîlni Andrei cu Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 258. Ne-om întîlni la cutare fîntînă. ȘEZ. III 5. 3. Tranz. Fig. A găsi. În limba scrierilor lui Budai-Deleanu întîlnim multe regionalisme. ▭ De cînd colindă ținuturile acestea n-a întîlnit un astfel de entuziasm. SAHIA, N. 67. ♦ Refl. (De obicei în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A nu mai găsi, a nu mai avea parte de... Dar nu s-a mai întîlnit cu postul de capuchehaia pe care-l uzurpase frate-său. GHICA, S. 369. 4. Refl. reciproc. A ajunge față în față, pentru a-și măsura forțele, a se ciocni cu cineva (într-un duel, într-o luptă, într-o competiție sportivă). V. încăiera. Cele două campioane de ping-pong s-au întîlnit în sala sporturilor. ▭ Armatele dușmane s-au întîlnit în zori. ALECSANDRI, P. II 158.

PING-PONG s. n. Tenis de masă. L-ai văzut cînd joacă cu mine ping-pong? Simt că fiecare minge pe care mi-o trimite e un pumn. SEBASTIAN, T. 134.

TENIS s. n. Joc sportiv care se joacă de către două sau patru persoane, cu mingi mici și cu rachete, pe un teren anume amenajat, despărțit în două printr-o plasă. Admiram pe cei care joacă tenis și cu destulă trudă am devenit campion regional de tenis. CAMIL PETRESCU, P. 41. ◊ Tenis de masă = joc sportiv asemănător cu tenisul, care se joacă cu mingi mici de celuloid și cu palete, pe o masă specială, despărțită în două printr-o plasă; ping-pong.

SET, seturi, s. n. Fază a unei întreceri sportive (de tenis, ping-pong, volei etc.) al cărei sfîrșit este indicat de realizarea unui scor convențional.

SPORT. Subst. Sport, educație fizică, cultură fizică. Sport de masă; sport de performanță. Disciplină sportivă, ramură sportivă. Jocuri sportive. Probă sportivă. Aeromodelism. Alpinism. Atletism, atletică; atletică ușoară; atletică grea; haltere; alergare; cros; săritură în înălțime; săritură în lungime; triplu salt; săritură cu prăjina. Biatlon; triatlon; pentatlon; decatlon. Box, pugilism, pugilat (rar), sportul cu mănuși. Călărie, hipism, echitație. Ciclism. Culturism. Gimnastică; gimnastică sportivă; gimnastică artistică; acrobație. Jocuri sportive: baschet, baschetbal; fotbal, jocul cu balonul rotund, sportul rege; handbal; hochei, hochei pe iarbă; hochei pe gheață; oină; polo; rugbi, jocul cu balonul oval; șah; tenis, sportul alb; tenis de cîmp; tenis de masă, ping-pong; volei. Haltere. Lupte; lupte greco-romane, lupte clasice; lupte libere; judo. Motosport; motociclism; automobilism; carting; motocros; motonautică. Parașutism. Planorism. Pescuit sportiv. Scrimă. Sporturi de iarnă; schi; schi alpin; slalom; bob, săniuțe; sărituri de pe trambulină; patinaj; patinaj viteză; patinaj artistic. Sporturi nautice; canotaj; canotaj academic; Canoe; caiac; caiac-canoe, vele, iahting; natație, înot; polo pe apă. Tir, tragere la țintă. Turism; Cicloturism. Vînătoare. Concurs (sportiv), întrecere, competiție, șalanj; meci, întîlnire, partidă, joc; campionat; balcaniadă; universiadă; olimpiadă. Cupă. Titlu. Campionat național; campionat european; campionat mondial. Adj. Sportiv, de sport; polisportiv. Atletic. Hipic. Ciclist; cicloturist. Gimnastic; acrobatic. Baschetbalistic, fotbalistic; handbalistic; voleibalistic; șahist. Pugilistic. Automobilistic. Vînătoresc, cinegetic. Olimpic. Vb. A face sport, a practica sportul. A alerga; a fugi; a sări (în lungime, în înălțime); a sări cu prăjina. A arunca (discul, sulița, greutatea etc.). A boxa, a pugila. A călări. A juca fotbal (volei, baschet etc.). A face lupte, a lupta. A schia; a patina. A vîsli, a canota, a trage la rame. A înota. A trage la țintă, a ținti. A (se) antrena, a face antrenament. A (se) întrece, a concura, a participa la o competiție. A obține (a stabili) un record, a bate recordul. A deveni campion, a cîștiga titlul de campion. V. sportiv.

SFÂNTA ANA, lac aflat în craterul vulcanic al masivului Puciosu (Carpații Orientali), situat în apropiere de Băile Tușnad, la 950 m alt. Lacul S. A., singurul de acest gen din țară, are o formă aproximativ circulară, cu aspect de paletă de ping-pong (620 m lungime și 460 m lățime max.) și se alimentează de la ploi, zăpezi și izvoare subterane. Supr.: 22 ha; vol.: 786360 m³; ad. max. 7,1 m (în scădere, din cauza infiltrării apei în fisuri: în 1870 avea o adâncime max. de 12 m). Transparență mare (c. 5 m). În apa lacului s-a aclimatizat, în condiții bune, somnul pitic (Ictalurus nebulosus). Rezervație științifică, inclusă pe lista monumentelor naturii. Obiectiv turistic. În apropiere, la c. 1 km NE de S. A., se află tinovul sau mlaștina Mohoș, numit „Lacul cu mușchi”, care ocupă cuveta unui alt crater vulcanic.

PING-PONG s. (SPORT) tenis de masă.

TENIS s. (SPORT) 1. sportul alb. 2. tenis de masă = ping-pong.

ping-pong sns [At: SEBASTIAN, T. 134 / E: fr ping-pong, ger Pingpong, eg ping-pong] Tenis de masă.

ping-pongist, ~ă smf [At: DN² / Pl: ~iști, ~e / E: ping-pong + -ist] 1 (Rar) Sportiv care practică tenisul de masă. 2 (Fam) Persoană care joacă mult tenis de masă.

tenis [At: C. PETRESCU, î. II, 195 / Pl: ~iși sm / E: fr tennis, eg (lawn) tennis] 1 sn (Șîs ~ de câmp) Joc sportiv disputat între doi jucători sau între două perechi, care își transmit alternativ o minge prin lovire cu ajutorai unei rachete pe un teren dreptunghiular, împărțit în două părți egale printr-o plasă peste care se trece mingea. 2 sn (Îs) ~ de masă Joc sportiv care se dispută între doi jucători sau între două perechi și care constă în transmiterea alternativă a unei mingi lovite cu o paletă, pe suprafața unei mese dreptunghiulare, împărțită în două părți egale printr-un fileu Si: ping-pong. 3 smp Încălțăminte purtată în special când se joacă tenis (1-2).

ping-pong s. n., art. ping-pongul