MORFONIM s. n. nume de plantă bazat pe caracterele morfologice ale acesteia. (< fr. morphonyme)

porcoi (porcoaie), s. n. – 1. Mușuroit, grămadă de pămînt cu care se acoperă baza plantelor cultivate. – 2. Grămadă, morman. – Var. purcoi. Lat. porca „mușuroire”, care pare să fi fost cuvînt diferit de la porca „scroafă”, cf. it. porca „brazdă”, sp. aporcar; cu suf. augmentativ -oi. Nu există dovadă documentară a folosirii cuvîntului primitiv fără suf.; totuși, este posibil ca rus. porka „vas de lemn” (origine necunoscută după Vasmer, II, 407), să provină din rom.

CANADA, stat în America de Nord; 9,97 mil. km² (inclusiv 755,2 mii km² de ape interioare); 26,25 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: engleza și franceza. Cap.: Ottawa. Orașe pr.: Montréal, Toronto, Vancouver, Winnipeg, Edmonton, Calgary, Québec. Pop. urbană: 76%. Este împărțit în 10 prov. și două terit. Relieful C. este foarte variat. În SE se dezvoltă ramurile de N ale sistemului muntos al Apalașilor, cu alt. reduse. Spre V se întinde vasta peneplenă, modelată de ghețarii cuaternari, a Scutului Canadian (50% din supr. țării), dispus în jurul G. Hudson. Podișul Preriilor este încadrat de scutul Canadian și Cordilieri (M-ții Stîncoși și M-ții Coastei; alt. max. 6.050 m în vf. Logan). Terit. C. este străbătut de mari fluvii (Sf. Laurențiu, Columbia, Mackenzie ș.a.). În SE, la granița cu S.U.A., se află cel mai mare sistem lacustru de pe glob (Superior, Huron, Erie, Ontario); dispune de alte mari lacuri de interior (Winnipeg, Lacul Sclavilor, Lacul Urșilor ș.a.). Arh. Arctic, ce depășește 80° lat. N, are un relief muntos cu alt. ce trec de 3.000 m. Climă temperată cu nuanțe oceanice spre țărmuri și continentală în interior. În N, climă aspră polară. Expl. de petrol (79,25 mil t, 1988), gaze naturale (99,37 miliarde m³, 1988, locul 3 pe glob), cărbuni (69,5 mil. t, 1989), min. de fier (39,8 mil. t. export, 1989), nichel (214 mii t, 1988, locul 1 pe glob), azbest (661 mii t, 1987), aur (114.951 kg, 1987), platină, cupru, zinc (1,35 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), plumb, uraniu (13.233 t, 1988, locul 1 pe glob), radiu, cobalt, antimoniu, bismut, molibden (12.388 t 1988, locul 2 pe glob), wolfram, săruri de potasiu (7,6 mil. t 1967, locul 2 pe glob). Mare producție de energie electrică (503,5 miliarde kWh, 1988, din care 66% se realizează în hidrocentrale). Ind. C. prelucrează petrol și produce oțel (15,1 mil. t, 1988), fontă (9,5, il. t, 1988), nave, automobile (1 mil. buc., 1988), utilaj forestier, aparatură electronică, avioane, aluminiu (1,53 mil. t, 1988) etc. C. dispune de un vast patrimoniu forestier (38,9% din terit.) pe baza căruia s-a dezvoltat o puternică ind. de prelucr. a lemnului, celulozei și hîrtiei (9,7 mil. t hîrtie de ziar, 1989, locul 1 pe glob). Ind. chimică (coloranți, cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice), a mat. de constr. (ciment, 11,9 mil. t, 1988), alim. (conserve, pește, lactate) și textilă sînt bine dezvoltate. Se cultivă 5% din terit. țării cu grîu (24,4 mil. t, 1989), ovăz (3,55 mil. t, locul 3 pe glob), orz (11,7 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), secară, porumb (6,4 mil. t, 1989), plante furajere, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun. Pomicultură în SV țării. Creșterea intensivă a animalelor: bovine (12,2 mil. capete, 1989), porcine (10,6 mil. capete, 1988), ovine (728 mii capete, 1989), se practică pe pășuni naturale (3,5% din terit.) și pe baza plantelor furajere. Pescuit (1,6 mil. t, 1988) și vînătoare. C. f.: 93,5 mii km. Căi rutiere non-urbane: c. 900 mii km, din care 133,5 mii km de autostrăzi. Parc auto: 11,7 mil. autoturisme, 3,5 mil. vehicule comerciale, 33.728 pipe-line-uri (1988). Flota comercială: 3.38 mil. t (1988). Turism (40,5 mil. turiști, 1986). Moneda: 1 dollar (canadian) = 100 cents. Exportă autovehicule, utilaje, echipament ind. (c. 40%), combustibili, hîrtie și produse din hîrtie, produse agricole, lemn, minereuri, produse siderurgice ș.a. și importă mijloace de transport (inclusiv subansamble), mașini și utilaje, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse textile, chimice ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene și de eschimoși (în partea de N a țării), C. a fost colonizată, începînd din sec. 17, de francezi. În urma Războiului de Șapte Ani (1756-1763), C. a fost inclusă în Imp. Britanic. La sfîrșitul sec. 18 s-a intensificat imigrația în C. din Marea Britanie, S.U.A. și din alte țări. În urma răscoalei din 1837, condusă de W. Mackenzie și L.J. Papineau, guvernul englez a fost nevoit să introducă cîteva reforme cu caracter liberal; în 1867, C. a primit statutul de dominion. A participat la primul război mondial alături de Antanta. În 1939, C. a întrat în război împotriva Germaniei hitleriste. C. este membră a N.A.T.O. (din 1949); nu face parte din Organizația Statelor Americane. La conducerea țării au alternat Partidul Liberal și Partidul Conservator Progresist, guvernarea celui dintîi fiind în ansamblu de mai lungă durată. Un loc important în viața politică l-a ocupat efortul populației francofone din Québec de a-și conserva identitatea lingvistică și culturală. Potrivit Constituției din 1982, C. este monarhie parlamentară, în cadrul Commonwealth-ului, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. De facto, statul este condus de un parlament federal bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentanților, și de un guvern național.

SUBARBUST, subarbuști, s. m. Arbust a cărui înălțime nu depășește un metru, având tulpina lemnoasă numai la bază; plantă care face trecerea între arbuști și plantele erbacee. – Sub¹- + arbust.

Alonsoa warscewiczii Regel (syn. A. grandiflora hort.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori (5 sepale, petale neregulate, tubul corolei scurt) roșii-luminos, în racem rar, terminal. Frunze mici, verzi-strălucitor, opuse, inegal-dentate, de la ovat-lanceolate pînă la ovate, cordiforme la bază. Plantă (pînă la 95 cm înălțime) semilemnoasă, anuală, sub formă de tufă cu ramuri glabre.

Antirrhinum majus L. Plantă glabră, cu tulpini ramificate de jos, înalte de 25- 75 cm. Frunze superioare alterne, liniare și cele inferioare oblong-lanceolate. Flori mari, bilabiate, labiul superior cu 2 lobi, arcuit în afară, iar cel inferior cu 3 lobi, dispuse în spice glandulos-păroase, roșii-închis, lavand, roz-oranj, galbene și albe, la gît cu 2 macule albe. Frunze liniare, sesile, alterne, iar spre baza plantei opuse, pețiolate, oblong-lanceolate. Plantă înaltă pînă la 80 cm, ramificată de jos (Pl. 7, fig. 41).

ARUM L., RODUL PĂMÎNTULUI, fam. Araceae. Gen originar din Europa și regiuni mediteraneene, 12 specii, cu rizom tuberculiform. Frunze sagitate, cu baza cordată, cu 2 lobi îndreptați lateral, lung-pețiolate, verzi-lucioase, dispuse la baza plantei, margini întregi. Flori unisexuate, dispuse monoic pe o tulpină terminată cu un spadice drept (florile așezate la bază, în două inele, unul inferior format din flori femele, ovarul cu o singură lojă și unul deasupra, cu flori mascule, cu cîte 3-4 stamine), însoțit de o spată ovată sau ovat-lanceolată. Fruct, bacă cu o sămînță.

Babiana stricta (Ait.) Ker-Gawl. Specie care înflorește primăvara, are diviziunile florale aproape identice, cele trei exterioare albe, cele trei interioare albastre, toate cu o pată închisă la bază. Plantă de cca 30 cm înălțime, cu frunze lat-lanceolate sau sabiate și vîrful bont, foarte pubescente; ajung pînă la jumătatea lungimii tulpinii florale. Pedunculul floral și spata, pubescente.

Begonia gracilis H.B.K. Specie cu tulpini suculente, erecte, de obicei ramificate. Frunze mici, ovate cu vîrf lung, ascuțit, asimetric-cordiforme, margini dentate, pubescente și pețioli mai lungi la baza plantei (cca 7 cm) și mai scurți spre vîrf. Flori roz (cele mascule de multe ori cu petalele dentate) așezate în umbele axilare. Rizomi în formă de tuberculi. Plantă decorativă prin frunze și prin flori.

BIFRENARIA Lindl. BIFRENARIA, fam. Orchidaceae, Gen originar din Brazilia și Venezuela, cca 27 specii, epifite, cu pseudo-bulbi compacți, ovali, cu patru muchii, fiecare bulb cu o frunză pieloasă, mare. Inflorescență scurtă, pornită de la baza plantei, compusă din cîteva flori. Label obișnuit trilobat, cu muchii, des pubescent.

Borago officinalis L. « Limba mielului ». Specie care înflorește vara. Flori (caliciul în întregime divizat, corolă cu lobii ovali ascuțiți, staminele externe reunite într-un tub) albastre, aplecate, în paniculă, cu ramuri scorpioide. Frunzele superioare caulinare, sesile, ovat-lunguiețe, subcordiforme la bază, cele inferioare obtuze, eliptice, atenuate la bază. Plantă anuală, erbacee, acoperită cu peri aspri. Tulpină ramificată.

Diascia barberae Hook. f. Specie anuală. Înflorește vara-toamna. Flori (buza de sus mai mică și rotundă cu doi pinteni, cea de jos. mai mare și mai lată) roz-trandafirii cu diametrul de 1-2 cm, în ciorchine terminal, erect, pe peduncul svelt, glandulos. Plantă erbacee, sveltă, erectă, glabră, cca 30 cm înălțime. Frunze ovate, dentate, cu vîrf bont, cele de la baza plantei pețiolate, cele spre vîrf sesile.

Disa longicornu L. Specie care înflorește vara. Flori (labei în formă de limbă, pinten ușor îndoit) albastre-deschis, cîte una singură pe o tulpină înaltă de cca 15 cm. Frunze în formă de rozetă, la baza plantei.

EPACRIS Cav., EPACRIS, fam. Epaeridaceae. Gen originar din Australia și Noua Zeelandă. cca 38 specii cu creștere în formă de tufă. Frunze numeroase, persistente, mărunte, aspre, pețiolate sau nepețiolate, cu vîrf ascuțit, mai mari la baza plantei. Flori tubuloase cu colorit viu (stamine așezate în cerc și antere cu 2 loji, corolă tubuloasă sau infundibuliformă), așezate la subsuoara frunzelor, pe un peduncul scurt. Fruct, capsulă.

Eschscholzia tenuifolia Hook. f. (syn. E. caespitosa Benth.). Specie care înflorește bogat vara-toamna. Flori galbene-aurii, luminoase, verzi la bază. Plantă cu creștere gazonantă, cca 15 cm înălțime.

GALTONIA Decne., GALTONIA, fam. Liliaceae. Gen originar din Africa de S, 3 specii, bulboase. Tulpini peste 1 m înălțime. Frunze lungi, 0,70-0,90 m, îngust- lanceolate, ușor albăstrui, 3-6 la baza plantei. Flori mari, campanulate, ușor pendule, odorante, albe (perigon cu 6 lacinii, 6 stamine erecte, antere ovate sau alungite, un stil cu stigmat trilobat), dispuse în spice terminale lungi și rare, bractee lanceolate. Fruct, capsulă alungită cu multe semințe, înflorește vara-toamna.

Galtonia candicans Decne. (syn. Hyacinthus candicans Bak.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori pendente, albe, campanulate, numeroase, în racem mare pe un peduncul erect, cilindric, cenușiu-verde, 1-1,5 m înălțime. Bulbi mijlocii sau mici, rotunzi sau puțin plați, cărnoși. Frunze, cca 6, la baza plantei, aproape erecte, liniar-lanceolate, cărnoase, verzi-cenusii, lungi de cca 60 cm și late de 8 cm.

GERBERA Cass., GERBERA, fam. Compositate. Gem originar din Africa de S și din regiunile meridionale ale Asiei, 40-50 specii, erbacee perene, cu tufe bogate, sensibile la frig, în zonele cu ierni aspre se cultivă în sere, în cîmp se cultivă numai vara, ca plante anuale. Frunze pețiolate, de aspect variat, la baza plantei în rozetă, lungi, cu crestături adinei și fidate, pubescente la început, pornesc dintr-o tulpină subterană (rizom) scurtă. Sistemul radicular este dezvoltat, explorînd bine solul datorită rădăcinilor de 12-18 cm, pe un peduncul ce poate depăși 60 cm, neînfrunzit sau cu cîteva frunze. Florile femele, ligulate, dispuse radial, lungi, așezate pe unul sau mai multe rînduri, cele tubuloase dispuse central, hermafrodite, corolă cu două buze, buza inferioară cu 3 dinți, cea superioară cu lacinii, stil puțin crestat, cu peri, antere cu apendix, sepale ovate sau lunguiețe, imbricate, semipergamentoase. Florile prezintă cele mai gingașe nuanțe de pastel, de la purpuriu la stacojiu, de la roșu-carmin la roșu-cardinal, pînă la oranj spre galben ca lămîia, de la galben-pal la alb-gălbui. Fruct cu cioc, papus în 2 sau mai multe rînduri, cu peri aspri (Pl. 36, fig. 210).

HACQUETIA Neck., HACVETIA, fam. Umbelliferae. Gen cu o singură specie: Hacquetia epipactis (Scop.) DC. Originară din munții Carpați și munții Alpi, plantă perenă. înflorește primăvara. Are cca 8-20 cm înălțime, complet glabră, frunze la baza plantei, cu 3-5 lobi, mai des trifoliate. Flori mici, poligame, gălbui, pe un peduncul fără frunze, cele sterile pedunculate, cele fertile sesile, așezate într-o umbelă simplă, înconjurată de cca 8 sepale galbene-verzui. Fructe glabre, ovate, cu 5 muchii filamentoase.

Helipterum manglesii (Lindl.) F. v. Muell., (syn. Rhodanthe manglesii Lindl.). Specie anuală. Înflorește vara. Florile discului hermafrodite, cilindrice, galbene sau purpurii, dispuse în capitule lung-pedunculate (se deschid numai la soare) sînt înconjurate de bractee: cele exterioare pergamentoase, lucioase, albicioase, cele interioare mai lungi, asemănătoare cu petalele, roz cu o pată mai închisă la bază. Plantă înaltă de 25-32 cm, erectă, ramificată, glabră. Frunze albăstrui, ovat-lanceolate sau lat-lanceolate, cuprinzînd tulpina.

HEUCHERA L., HEUCHERA, fam. Saxifragaceae. Gen originar din America de N, cca 29 specii erbacee, perene, cu rizom gros. Frunze lung-pețiolate, rotund-cordiforme, lobate, crenate sau dentate, obișnuit dispuse în rozete dese la baza plantei, din mijlocul cărora pornesc lujerii lungi, cu panicule în vîrf, formate din flori (5 sepale verzii său colorate, cilindrul caliciului lung, petale spatulate sau lanceolate, perigon uneori simplu. cu 5 stamine, ovar cu o singură lojă, stile prelungite) roșii-sîngerii sau albe. Fruct, capsulă cu numeroase semințe. Plantele eu flori roșii au lujeri roșii.

Incarvillea compacta Maxim. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori. roșii-carmin. scurt-pedunculate; una sau mai multe e un peduncul înalt pînă la 40 cm. Frunze la baza plantei, pînă la 10 cm lung, neregulat-penat (segmentele slab-dentate sau nedentate, cel din vîrf rotund și mai mare).

KNIPHOFIA Moench., CNIFOFIA, TRITOMA, fam. Liliaceae. Gen originar din Africa tropicală și de S și Madagascar, pînă la 70 specii, erbacee, cu rizomi și: rădăcini groase, tulpină cilindrică simplă, viguroasă, erectă, lipsită de flexibilitate. Frunze la baza plantei, lungi, drepte, enziforme, caniculate, pieloase, rigide. Flori (petale concrescute, cu o nervură, numai vîrfurile ovate sau triunghiulare sînt libere, 6 stamine intercalate la baza florii, de obicei exerte, stil exert, antere, oblonge sau liniare, sepale puțin gîtuite peste ovar) înguste, cilindrice, galbene, galbene cu roșu sau roșii-aprins, roșii-cărămizii dispuse în raceme sau spice dense, terminal pe tulpină (Pl. 43, fig. 254).

Kniphofia uvaria Hook. (syn. K. aloides Moench; Tritoma uvaria Ker.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori în axa bracteelor, roșietice, mai întîi erecte, roșii-corai, apoi pendente, roșii-portocalii și, în final, verzi-gălbui; spre vîrf, într-o inflorescență foarte densă, pe un peduncul cilindric, lung pînă la 1,20 m. Frunze, la baza plantei (pînă la 1,30 m lungime), erecte, enziforme, fin-dentate sau nedentate, gri-verzi.

Canna indica L. Specie care înflorește vara- toamna. Flori albe-ivoar, roz-închis, galbene-portocalii, mai des roșii-strălucitor, numeroase, mari, într-un spic terminal erect, cîte 2 sau solitare la subsuoara unei bractei. Frunze verzi, purpurii sau dungate, ovate, ovat-ascuțite sau ovat-lanceolate, mari, alterne, scurt-pețiolate, sesile, invaginate la bază. Plantă erbacee (cca 1,60 m înălțime) cu tulpini suculente. Rizomi puternici, groși, cărnoși (Pl. 16, fig. 93).

CLAYTONIA L., CLAITONIA, fam. Portulacaceae. Gen originar din America de N, cca 22 specii, plante (10-20 cm înălțime) cu rădăcini tuberoase, tulpini netede, glabre, suculente. Frunze întregi, pețiolate la baza plantei și o pereche de frunze dedesubtul inflorescenței. Flori mici (5 petale), albe, roz, dispuse în inflorescență, în vîrfurile tulpinilor. Înfloresc primăvara.

CORTADERIA Stapf, CORTADERIA, IARBA DE PAMPAS, fam. Gramineae. Gen originar din America de S și Noua Zeelandă, cca 5 specii, ierburi perene, pînă la 3 m înălțime. Frunze foarte lungi, înguste, dense, așezate la baza plantei. Paniculul floral, care apare spre toamnă, este foarte mare, dens, erect sau, mai tîrziu, rar și pendent, argintiu sau maro-roșiatic. Spiculețe cu două sau mai multe flori, cele 2 glume externe pergamentoase, înguste, uneori cît spiculețul, cu vîrf ascuțit. Palee cu vîrf ascuțit.

Cortusa matthioli L. Specie care înflorește vara. Flori purpurii, campanulate, cu lacinii triunghiulare, cîte cca 12, dispuse în umbelă compusă. Frunze, la baza plantei, lung-pețiolate, mari, sub-rotund-reniforme, lobate și dentate. Plantă perenă cu tulpina înaltă de 35-55 cm, pubescentă.

Crossandra subacaulis C. B. Clarke. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori dispuse în spice rare, lungi de 8-12 cm. Frunze (cca 15 cm lungime, 5 cm lățime) așezate dens, la baza plantei, invers-ovate, vîrf bont, sesile.

Curculigo capitulata (Lour.) O. Kuntze (syn. C. recurvata Dryand.). Specie care înflorește Vara. Flori galbene, fiecare susținută de o bractee pubescentă, lungă cît floarea, dispuse în capitule dense, pendente, cu un peduncul din axa frunzei. Frunze (cca 1-4,5 m lungime, 0,15 m lățime) pendente, verzi-lucioase, lanceolate, cu vîrf lung, ascuțit, purtate de un pețiol gol în interior, iung de cca 0,50 m, ce se află la baza plantei.

Curculigo latifolia Dryand. Specie cu inflorescență erectă pe un peduncul foarte scurt. La bază planta dezvoltă mulți lăstari.

LAURENTIA Adans., LAURENȚIA, fam. Cămpamilaceae. Gen originar din, nord-vestul Americii, Africa de S, Insulele Canare, pînă la 10 specii, erbacee, mici, delicate. Flori mici, albastre, numeroase, singulare sau în ciorchine terminal. Frunze înguste, alterne, uneori în formă de rozetă, la baza plantei. Fruct, capsulă.

Leontice alberti Rgl. Specie care înflorește primăvara. Flori galbene, în exterior cu dungi maronii-roșietice, într-un ciorchine dens. Frunze (2, la baza plantei apar după înflorire) penate, verzi-albăstrui, cu segmente eliptice. Tulpini rigide, pînă la 20 cm înălțime.

Leontice chrysogonum L. (syn. Bongardia chrysogonum Boiss.). Specie care înflorește primăvara. Flori galbene, așezate în paniculă. Frunze penate, segmente nepețiolate, opuse sau la baza plantei, în verticil. Plantă înaltă pînă la 30 cm.

LEUCOCORYNE Lindl.. LEUCOCORINE, fam. Liliaceae. Gen originar din Chile, cca 8 specii, bulboase. Flori (3 stamine fertile, 3 sterile, stil scurt cu stigmat mic, petale îndepărtate) bleu-mov cu centrul alb, parfumate, adunate în ciorchine sau umbelă terminală. Frunze îngust-liniare, la baza plantei.

Ligularia veitchiana (Hemsl.) Greenm. (syn. Senecio veitchianus Hemsl.). Specie care înflorește toamna. Flori (8-10 radiale, galbene) în capitule mici, așezate într-un spic lung, paniculat. Frunzele de la baza plantei sînt foarte mari, lung-pețiolate, lat-cordiforme, dentate, glabre. Tulpină (cca 180 cm înălțime) erectă, simplă, glabră.

LYCASTE Lindl., LICASTE, fam. Orchidaceae. Gen originar din America Centrală și Brazilia, cca 36 specii, orhidee epifite, rar terestre, cu pseudobulbi scurți și 1-2 frunze lungi, late, nervate. Flori (petale exterioare erecte, îndepărtate, cele laterale mai late, iar cele interioare orientate spre față, buză trilobată, coloană cilindric-oblongă la bază cu un pinten scurt) portocalii, maro-oliv, albe, maro-roșietice, pe pedunculi pornind de la baza plantei.

Meconopsis punicea Maxim. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori roșii-închis, solitare, pedunculate, pendente. Frunze la baza plantei, în rozetă, ovat-lanceolate, nedentate. Anuală sau bienală, cca 35 cm înălțime.

Meconopsis quintuplinervis Regel. Specie care înflorește primăvara devreme-vara. Flori, 4 petale singulare, albastre-lavand. Frunze eliptice, scurte, maronii-închis, dispuse în rozetă, la baza plantei. Plantă înaltă de cca 25 m.

Meconopsis regia Taylor. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori galbene, apar de obicei în anul al 2-lea. Frunze dispuse în rozetă, la baza plantei, dințate pe margini, cu perișori mătăsoși.

Melissa officinalis L. Specie care înflorește vara. Flori (buza superioară crestată la mijloc, cea inferioară trilobată, caliciul cilindric, pubescent, cu dinți scurți) albe sau lila, cîte 3-5, dispuse în verticile unilaterale, în treimea superioară a tulpinei și a ramurilor, sau în axele frunzelor, pe peduncul. Frunze opuse, pețiolate, ovoide, dentate, cele inferioare cordate la bază. Plantă perenă cu rădăcini adventive, tulpină erectă, ramificată (cca 75 cm înălțime), pubescentă cu miros plăcut de lămîie.

MUSCARI Mill., MUSCARI, fam. Liliaceae. Gen originar din regiuni mediteraneene, Europa, Africa și Asia, pînă la 50 specii, erbacee, vivace, bulboase. Flori (periant tubulos sau deseori globulos, pînă la 5 cm lungime, cu 6 lacinii foarte scurte, răsucite, 6 stamine, stil scurt cu stigmat cu 3 lobi, ovar cu 3 loji) scurt-pedunculate, unele slab parfumate, altele cu miros puternic, albe, galbene-verzui, albastre, albastre-violete, în racem terminal, pe un peduncul radical. Florile superioare deseori sterile. Frunze întregi mai lungi decît tulpina, liniare, verzi-deschis, la baza plantei. Fruct, capsulă.

NEOREGELIA L. B. Smith, NEOREGELIA, fam. Bromeliaceae. Gen originar din Brazilia, 34 de specii, epifite, cu frunze dentate, spinoase, în rozetă. Flori (petale concrescute, de 3 ori crestate în vîrf, sepale concrescute într-un cilindru erect, stamine intercalate la baza plantelor) hermafrodite, în ciorchini mici, albe, albastre sau violete.

Nothoscordum fragrans (Vent.) Kunth (syn. Allium fragrans. Vent.; N. inodorum Aschers. et Graebn.). Înflorește primăvara-vara. Flori (antere lanceolate, roșii) albe cu Striații roșii, cu parfum de vanilie. Frunze (glabre. pendente, lat-liniare) la baza plantei. Tulpină cca 50-65 cm înaltă.

Orontium aquaticum L. Înflorește primăvara-vara. Flori (spadice, galben-închis) pe peduncul lung. Planta (floarea) seamănă cu un stilou cu vîrful de aur. Frunze la baza plantei, erecte sau plutitoare, pe partea superioară verzi-catifelat, pe cea inferioară argintii.

PARADISEA Mazzuc., PARADISEIA, fam. Liliaceae. Gen originar din Tibet și Europa, specii, erbacee, perene, cu rizom foarte scurt. Frunze la baza plantei întregi, de obicei cu nervuri paralele, liniare și destul de lungi. Flori albe (perigon infundibuliform, compus (de obicei din 6 foliole la fel colorate, libere, alungite, spatulate, erect-îndepărtate cu 3 nervuri, 6 stamine intercalate la baza florii și îndoite în afară, antere lunguieț-liniare, crestate la bază, ovar ovat cu vîrf ascuțit) într-un ciorchine unilateral, pe un peduncul simplu, uneori cu o frunză scurtă. Fruct, capsulă cu numeroase semințe.

PHLOX L., BRUMĂRELE, SCÎNTEIUȚE, fam. Polemoniaceae. Gen originar din America de N, și U.R.S.S., cca 58 specii, erbacee sau subfrutescente, vivace, mai rar anuale, erecte sau repente. Frunze întregi, la baza plantelor, opuse, spre vîrf alterne, sau toate opuse. Flori de diferite culori (caliciu cu 5 sepale, tubulat sau campanulat, corolă întinsă, tub floral subțire, lung, petale egale, nedentate, dentate sau crestate, 5 stamine care nu ies din floare, intercalate la distante diferite, ovar cu 3 loji, fiecare cu 1-5 ovule) dispuse în corimb. Capsulă ovată cu 3 clape.

PINGUICULA L., P1NGUICULA, FOAIE GROASĂ, fam. Lentibulariaceae. Gen originar din America, Asia, Europa și în munții din Chile, Columbia, Mexic, cca 35-45 specii, plante insectivore cu – frunze întregi, cărnoase, dispuse în rozete, la baza plantei. Flori solitare, purpur, violete sau galbene, pe un peduncul erect, neînfrunzit, cca 16 cm înălțime, caliciul cu 5 diviziuni inegale, corolă cu 2 buze, lobii fiind îndepărtați, uneori fimbriați, cei superiori mai mult sau mat puțin scurți.

Pinguicula alpina L. Specie care înflorește in mai-iul. Flori singulare pe un peduncul care pornește de la baza plantei, albe în interior cu 2 dungi galbene, pubescente, cu un pinten cuneiform mai scurt decît tubul floral gros, portocaliu sau verzui. Plantă mică, perenă, erbacee, cu rizom scurt. Frunze dispuse în rozete la baza plantei, alungit-eliptice, vîscoase, prevăzute cu glande. Fruct, capsulă acuminată, cca 1 cm lungime.

Pinguicula gypsicola Brandeb. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori mari (corolă purpur, tub floral scurt, alb, pinten lung de cca 2 cm, zvelt, cu 2 dinți la vîrf, buza superioară bilobată, cea inferioară trilobată), dispuse singular, terminal, pe un peduncul neînfrunzit. Frunze dispuse în rozetă la baza plantei, îngust-liniare, marginea rulată, acoperite cu peri glanduloși.

Plumbago indica L. (syn. P. rosea L.; P. coccinea Salisb.). Specie originară din India. Înflorește primăvara-iarna. Flori (stil pubescent la bază) roșii-stacojii sau roz-roșietice, cca 5 cm lungime, dispuse în spice de cca 45 cm lungime. Frunze eliptice sau alungite, lungi pînă la 10 cm, îngustîndu-se spre vîrf și bază. Plantă stufoasă la bază, iar spre vîrf puțin urcătoare. Tulpină zveltă, cu dungi.

Primula auricula L. Specie care înflorește primăvara. Flori numeroase, galbene-aurii sau albe cu centrul galben, infundibuliforme, pendente, odorante (caliciul farinos campanulat, cu 5-10 dinți, corolă cu tubul mai lung decît caliciul, dilatat ușor, cu 5 lobi puțin crestați la vîrf, gîtul farinos, dințat, 5 stamine), 10-15 dispuse în umbelă, terminal, pe tulpină glabră. Frunze mari, groase, cărnoase, alungit-eliptice, oblongi sau obovate, întregi, obtuze, fin-dințate, glabre, verzi-albăstrui, farinoase, așezate la baza plantei în rozetă. Plantă perenă, erbacee, cca 75 cm înălțime, tulpini drepte, scunde, groase, cu rizomi robuști și ramificați.

Primula acaulis (L.) Hill (syn. P. vulgaris Huds.). Specie care înflorește primăvara devreme. Flori mari, galbene-luminos, cu ochi portocaliu în centrul corolei (caliciul cu dinți ascuțiți, corolă cu limb întins), pe pedunculi uniflori 10-12 cm lungime, subțiri, păroși, porniți de la baza plantei. Plantă cu rizom viguros, 10-15 cm înălțime. Frunze radicale de la invers-lanceolate la invers-ovate, lent-contrase în pețiol, pe partea inferioară păroase (Pl. 61, fig. 343).

Rebutia marsoneri Werderm. Specie cu flori aurii sau portocalii, în areole albicioase-maronii, la baza plantei. Plantă globuloasă, puțin plată, cu protuberanțe plate. Spini numeroși, galbeni sau roșietici.

Rebutia minuscula K. Schum. Specie care înflorește vara. Flori roșii (5 cm lungime) în formă de trompetă, plasate la bază. Plantă globoidală, cu cca 18 coaste acoperite de protuberanțe, iar în jurul bazei cresc noi plăntuțe din semințele căzute de pe plantă. Spini albicioși, foarte scurți.

STAPELIA L., STAPELIA, fam. Asclepiadaceae. Gen originar din Africa de S și S-V și Africa de E, peste 10 specii, suculente, lipsite de frunze, Tulpină cărnoasă în 4 muchii, dințată, glabră sau pubescentă, de obicei erectă, ramificată la bază, formînd un fel de buturugă. Florile apar la baza plantei tinere, foarte rar la vîrful ei, pubescente, purpurii, galbene, roșii (caliciul cu 5 lacinii, vîrf ascuțit, corolă întinsă, sau campanulată cu 5 petale, concrescute aproximativ pînă la mijloc, îndepărtate său curbate în exterior, mai mult sau mai puțin triunghiulare, vîrf ascuțit, cărnoase, de diferite culori, mai mult sau mai puțin încrețite, pubescente sau glabre, uneori purtînd în jurul coronulei un inel cărnos, coronulă formată din 5 lacinii, de obicei libere, lanceolate sau dreptunghiulare cu vîrf ascuțit sau crestat, plate sau cu șănțulețe, diviziunile coronulei interioare simple sau cu 2 crestături, lipite de antere, mai lungi decît ele, îngroșate sau în formă de corn sau aripă, antere cu vîrful bont și polinarii, stigmat plat sau ușor rotunjit) solitare. sau grupate, de obicei lung-pedunculate.

TAVARESIA Welw., TAVARESIA, fam. Asclepiadaceae. Gen originar din Africa de S și de, S-V, Angola, 3 specii, tulpini cărnoase, de obicei erecte, lipsite de frunze, dințate, ramificate de la bază, cilindrice, cu 12 muchii divizate prin șănțulețe adinei, poartă multe mameloane, fiecare mamelon cu 3 spini fini, gri-verzi. Flori mari, campanulat-infundibuliforme, apar la baza plantei tinere, divizate la vîrf în 5 lobi.

Verbascum olympicum Boiss. Specie care înflorește vara. Flori galbene cu diametrul pînă la 3 cm, dispuse în panicule, terminale, pe tulpini. Frunze verzi-cenușii, lat-lanceolate, ascuțite la vîrf, întregi, la început toate dispuse în rozete mari, la baza plantei, pe măsură ce tulpina crește apar și cele tulpinale. Plantă pînă la 2 m înălțime.

Verbena x hybrida Voss. Specie hibridă care înflorește vara-toamna. Flori numeroase, variat colorate, dispuse, cîte 30, în spice dense, umbeliforme. Frunze oblonge sau ovat-oblonge, obtuze, dentate, pînă la 35 cm lungime, evident nervate, pețiolate, lobate la bază. Plantă, 0,50 m înălțime, repent-ascendentă, cu ramificațiile de la bază patrunghiulare.

Vinca herbacea Waldst. et Kit. Specie care înflorește primăvara. Flori albastre-violete, rar albe (sepale cilindrice cu peri pe margine, corolă cu tub lărgit, limb patent cu 5 diviziuni), lung-pedunculate în axa frunzei. Frunze opuse, spre baza plantei mici, ovate, sesile cu cîțiva peri pe margine, spre vîrf lanceolate, aspre, pe margine, în tinerețe. Plantă erbacee, perenă, cu tulpini foarte lungi, foarte ramificate, întinse pe sol, glabre, nu dezvoltă rădăcini, în fiecare an se usucă. Fructe, folicule cu semințe peltate.

alcaliu sn [At: DA ms / V: (înv) alcali sn / Pl: nct / E: fr alcali] 1 (Chm) Bază. 2 Plantă marină din a cărei cenușă se produce sodă. corectat(ă)

fitofarmacie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr phytopharmacie] 1 Domeniu al farmaciei care se ocupă cu prepararea produselor destinate protejării plantelor împotriva paraziților. 2 Știința preparării medicamentelor pe baza plantelor medicinale.

mușuroire sf [At: DM / Pl: ~ri / E: mușuroi¹] 1 Lucrare agricolă care constă în ridicarea unor movilițe de pământ la baza plantelor de cultură, pentru a le feri de agenți dăunători și pentm a le favoriza dezvoltarea și productivitatea Si: mușuroit (1). 2 (Fig) Îngrămădire.

rariță¹ sf [At: ST. LEX. 168^r2/1 / V: rali~ (Pl: raliți), (reg) ~reță, (rar) a~ / Pl: ~țe / E: bg ралица, sub influența lui rar] 1 Unealtă agricolă asemănătoare cu plugul care răstoarnă și îngrămădește pământ la baza plantelor prăsitoare Si: (înv) răritoare (1). 2 (Ast; mpl; art.) Constelația Orion. 3 (Ast; art.) Steaua Sirius.

polaritate sf [At: AR (1829), 138¹/31 / E: fr polarité] 1 Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ori regiuni ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 2 (Blg) Proprietate a structurii unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți morfologice și fiziologice diferite, unul la baza plantei, din care cresc rădăcinile, și altul la vârful ei, din care cresc ramuri cu frunze, flori etc. 3 (Flz) Specie a contradicției în care relația dintre doi termeni prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și, totodată, se presupun reciproc, ca polii¹ (11) unui magnet. corectat(ă)

MUȘUROI ~oaie n. 1) Moviliță de pământ pe care o fac cârtițele sau furnicile în locul unde își au cuibul. 2) Grămăjoară de pământ adunată la baza unei plante (porumb, cartof etc.) în timpul prășitului pentru a-i favoriza dezvoltarea. 3) Ridicătură mică de pământ (naturală sau făcută de om). /<lat. mus araneus

FITOFARMACIE s. f. 1. studiu și preparare a produselor antiparazitare destinate pentru tratamentul bolilor plantelor. 2. știința preparării medicamentelor pe bază de plante medicinale. (< fr. phytopharmacie)

CANDOLLE [cãdol] 1. Auguste Pyrame de C. (1778-1841), botanist elvețian. Elevul, apoi colaboratorul lui Lamarck. A clasificat plantele pe baza criteriilor naturale, introducînd termenul de taxonomie. 2. Alphonse Pyrame de C. (1806-1893), naturalist elvețian. Fiul lui C. (1). Prof. univ. la Geneva. Continuator al operei tatălui său, a introdus sistemul morfologic pentru clasificarea plantelor.

moșoroì v. a grămădi pământ la baza unei plante spre a favoriza desvoltarea ei. [Tras din moșoroiu].

Alyssum montanum L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori galbene, în raceme alungite. Frunze oblonge, cele de la bază spatulate. Plantă perenă sau anuală, înaltă pînă la 20 om.

Helianthella castanea Greene. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (cele radiale, galbene, cele ale discului, maronii) în capitule singulare, cu un diametru de cca 5 cm, înconjurate de un involucru cu foliole lanceolate, cu vîrf ascuțit, pubescente. Frunze ovat-alungite sau ovat-lanceolate, nedentate, pețiolate, cele de la bază alterne. Plantă zveltă, din rădăcină cu mai multe tulpini, rareori ramificate la bază, înaltă de cca 35 cm, acoperită cu peri aspri.

Humulus lupulus L. Specie ce înflorește vara. Flori dioice, verzi-deschis, cele femele așezate în amenți cu pedunculi formînd conuri ovoide, cele mascule în raceme (periant cu 5 diviziuni, 5 stamine, antere drepte). Frunze verzi, opuse, aspre, digitat-lobate (cca 5 lobi), dințate, la bază cordiforme. Plantă erbacee, perenă, volubilă (cu tulpina acoperită cu peri scurți și rigizi), ce se cațără pînă la cca 7 m înălțime. Rădăcini cărnoase, lungi.

Coccinia cordifolia (L.) Cogn. [syn. C. indica Wight et Arn; Cephalandra indica (Wight et Arn.) Naud]. Specie ce înflorește vara. Flori de obicei mari, albe, solitare, campanulate, dioice, în afară glabre, în interior pubescente, cele femele fără sepale, 3 stamine, stil alungit, corolă campanulată, cu 5 lobi. Fruct lunguieț, (5-6 cm lungime, 2,5-3 cm grosime), bacă de culoare roșie cu miez roșu, sămînță albă. Frunze mici, lobate, cordiforme, puțin lucioase, verucos- punctate, scurt-pețiolate, nepubescente sau, pe partea superioară, cu păr aspru, pe partea inferioară, spre bază, glanduloase. Plantă erbacee, anuală, tulpină subțire (cca 2 m înălțime), la bază lemnificată, glabră, agățătoare prin cîrcei sau întinsă la suprafața solului, rădăcini tuberculoase.

Combretum comosum G. Don. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori roșii-aprins în spice grupate într-o paniculă mare, compusă. Frunze lunguiețe, cu vîrf ascuțit, scurt-pețiolate, nedentate, la bază cordiforme. Plantă tîrîtoare cu ramuri pubescente.

CHIRO- „mînă, palmă, manual, palmat”. ◊ gr. kheir, iros „mînă” > fr. chiro-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. chiro-. □ ~brahialgie (v. brahi-₂, v. -algie), s. f., durere localizată la mîini și la umăr; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru reeducarea degetelor unui mutilat; ~grafie (v. -grafie), s. f., studiu al liniilor și semnelor palmare și digitale ale mîinii; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Arta de a se exprima cu ajutorul mișcărilor degetelor mîinii. 2. Studiu al corelațiilor dintre mînă și caracter; ~megalie (v. -megalie), s. f., cheiromegalie*; ~ptere (v. -ptere), s. n. pl., ordin de mamifere cu aripi formate dintr-o membrană tegumentară (liliacul, vampirul etc.); sin. cheiroptere; ~pterofile (v. ptero-, v. -fil₁), adj., s. f. pl., (plante) a căror polenizare este realizată de lilieci; sin. cheiropterofile; ~pterogame (v. ptero-, v. -gam), adj., s. f. pl., cheiropterogame*; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar de plantă pe baza căruia s-a dat denumirea din manuscris.

Mentha pulegium L. Specie cu flori (caliciul bilabiat, cu gîtul crestat adînc și un inel păros) purpurii sau liliachii, în verticile sferice, dispuse la baza frunzelor. Plante perene (pentru terenuri situate pe malul apelor) cu frunze lungi de 1,5 cm, scurt-pețiolate, ovoide.

Mertensia elongata Benth. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (cilindrul corolei puțin mai lung decît sepalele) albastre. Frunze oblonge sau spatulate, spre vîrf sesile, spre bază pețiolate. Plantă pubescentă, înaltă pînă la 25 cm, formează covoare.

PACHYPODIUM Lindl., PACHIPODIUM, fam. Apocynaceae. Gen originar din Madagascar, Angola, Africa de S-V, 17 specii. Flori galbene, albe sau roz, destul de mari (caliciul mic cu 5 sepale cilindrice, corolă infundibuliformă, stamine cu filament scurt și antere lanceolate, stil filamentos, stigmat cu inel la bază) terminale, cu peduncul sau aproape sesile. Frunze în spirală, sesile, la bază spinoase. Plante plate, suculente, cu trunchi îngroșat și rădăcini bulboase, parțial cu ramuri scurte.

Primula sieboldii E. Morren. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mari, numeroase, colorit variat, roz, purpuriu, roșu-cărămiziu, violet-albăstrui, alb curat, diviziunile limbului laciniate, cîte 6-10 în inflorescențe umbeliforme, pe un peduncul pînă la 30 cm înălțime. Frunze mari, dentate, pînă la 10 cm lungime, 7 cm lățime, de la ovate la alungit-ovate, la bază cordate. Plantă perenă de rocărie, sol turbos și umed.

Primula veris L. (syn. P. officinalis (L.) Hill.). Specie care înflorește primăvara. Florile galbene, odorante (caliciul campanulat cu 5 dinți, corolă campanulată, infundibuliformă, cu 5 lobi, la bază cu maculă portocalie), dispuse într-o umbelă terminală, lung-pedunculată, pînă la 30 cm înălțime. Frunze ovate sau alungit-eliptice, îngustate în pețiol aripat, păroase pe partea inferioară, în rozetă, la baza tulpinii. Plantă perenă, mică, erbacee.

Salvia officinalis L. Specie care înflorește vara. Flori, pînă în 12, în verticile formînd un racem drept, violete, albastre, mai rar albe, tubul corolei în interior cu inel păros. Plantă la bază semilemnoasă, cca 60 cm înălțime, odorantă, tufoasă, cu frunze lanceolate sau alungit-eliptice, cele tinere gri-tomentoase, pețiolate, tulpină foliată.

Thalia geniculata L. Specie cu flori violete, în panicule. Frunze radicale, 0,40 m lungime, pețiolate, ovat-lanceolate, vîrf ascuțit, la bază rotunjite. Planta nu este făinoasă.

Thalictrum dipterocarpum Francii. Specie care înflorește vara. Flori roz-violete (antere galbene, proeminente), dispuse în panicule terminale. Frunze de 2-3 ori penate, cu foliole aproape rotunde, la bază cordate. Plantă erbacee, perenă, 0,60-0,90 cm înălțime.

Tricyrtis macropoda Miq. Specie originară din Japonia, China. Înflorește în sept.-noiemb. Flori albe-purpur cu puncte purpur. Frunze oblonge, vîrf ascuțit și baza rotundă. Plantă pînă la 1 m înălțime, tulpină pubescentă spre vîrf.

Dafina Prenumele fem. Dáfina este apropiat de marea majoritate a vorbitorilor limbii române de numele arbustului dáfin (laurus nobilis), originar din Asia Mică, cunoscut la noi mai ales datorită frunzelor sale aromate, folosite drept condiment (regional „dafin” este folosit și cu sensul de „salcîm”). Apropierea nu este greșită pentru că într-adevăr, la origine, acest nume personal are la bază numele plantei, numai că Dafin și Dafina nu sînt create în limba română, dar prezența cuvîntului comun a sprijinit răspîndirea și popularizarea numelor personale. Forma masc. Dáfin este atestată în documentele Țării Românești încă din anul 1502, iar Dafina sau Dahina era numele soției lui Dabija Voievod, domn al Moldovei între 1661 – 1665. Formele românești corespund perfect bg. Dafin și Dafina (cu diferite forme și hipocoristice împrumutate de la greci). Cu atestări foarte vechi în greacă (la Herodot), antroponimele Dáphnis și Daphne (numele sanctuarului lui Apolo, ridicat de Seleucos Nikator, lîngă Antiohia), ultimul identic cu subst. daphne „dafin, laur”, au trecut și în latină (masc. Dáphinus), unde forma feminină corespunde ca semnificație cunoscutului → Laura (mai vechi Laurea), probabil chiar traduceri ale numelui grecesc. ☐ Cunoscut personaj al mitologiei grecești, Dafne este nimfa iubită de Apolo și transformată în laur de către mama sa Geea, pentru a o scăpa de urmărirea zeului (legenda este povestită de Ovidiu în Metamorfoze). În poemele lui Teocrit și Vergiliu este cîntată trista poveste a păstorului Dafnis, fiul lui Hermes și neîntrecut cîntăreț (pedepsit prin orbire de nimfa trădată în iubire, moare căzînd într-o prăpastie); este subiectul cunoscutei opere Daphnis și Chloe.

DENDROCRONOLOGIE s.f. Știință care se ocupă cu determinarea vîrstei plantelor lemnoase pe baza studiului inelelor anuale formate prin creșterea în grosime a rădăcinii și tulpinii. [Gen. -iei. / < germ. Dendrochronologie, cf. gr. dendron – arbore, chronos – timp, logos – știință].

BAZIONIM s. n. nume de bază în sistematica plantelor. (< fr. basionyme)

alcaloidic, -ă adj. (chim.) Referitor la alcaloizi ◊ „Complexul alcaloidic pe care-l conțin [plantele] stă la baza preparării unui medicament hipotensiv deosebit de eficient, fără efecte secundare.” R.l. 22 VI 81 p. 5 (din fr. alcaloïdique; DHLF 1879; DN3)

jenșen s. n. (cuv. chinez; bot.) ◊ „Industria farmaceutică chineză a început să producă noi medicamente eficiente împotriva bronșitei cronice și astmatice; este vorba de un spray preparat pe bază de jenșen, plantă care crește abundent în China [...]” Săpt. 10 XII 76 p. 2. ◊ „Jenșenul, plantă agricolă? Cercetătorii din Extremul Orient sovietic au trecut la cultivarea unui soi de jenșen de mare productivitate [...]” Sc. 7 VII 81 p. 5. ◊ „În taigaua ussuriană a fost descoperită o rădăcină de jenșen cu o greutate de 390 de grame.” Sc. 1 XI 82 p. 3 (C. Lupu în SCL 6/84 p. 54)

PIETRELE DOAMNEI, stâncă zveltă în masivul Rarău, alcătuită din calcare mezozoice, de forma unei prisme triunghiulare, ca rezultat al eroziunii diferențiale. Lipsită de vegetație. Declarată monument al naturii. La baza ei apar plante rare ca ochii șoricelului, papucul doamnei, floarea de colț ș.a.

RAIONARE, raionări, s. f. Împărțire în raioane; repartizare (a unor produse agricole sau industriale) pentru anumite raioane. Raionarea sorturilor de cereale. ▭ Sarcinile de bază în ameliorarea plantelor agricole sînt raionarea justă a soiurilor ameliorate și a celor locale pe zone naturale de producție. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 5/2.

grâu, grâie, s.n. – (bot.) Plantă alimentară de bază (Triticum aestivum vulgare). În Maramureș, cuvântul grâu a avut, prin excelență, înțelesul de hrană (Popa, 1970: 125). Este simbolul hranei esențiale și al nemuririi. În riturile de peste an, este un mijloc de stimulare a fertilității. – Lat. granum „grăunță, bob (de grâu, etc.)” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

Ajuga chamaepitys (L.) Schreb. Specie care înflorește vara. Flori (corolă galbenă-deschis pînă la galbenă-roșiatică, lungă pînă la 1,2 cm, labiul inferior cu cîteva serii de puncte maro-închis Ia bază), 2-4 în buchet. Frunze adînc-trilobate, segmentele liniare, cele dinspre bază întregi, dentate. Plantă anuală, rar bienală, erbacee, cu tulpină joasă, culcată sau ascendentă, ramificată, pubescentă.

Butia yatay Becc. (syn. Cocos yatay Mart.). Specie cu frunze cu cîte 50-60 foliole rigide, 3 m lungime, arcuate. Pețiolul poartă la bază peri lungi. Plantă înaltă de cca 8 m.

Eryngium alpinum L. Specie care înflorește vara. Flori mici, albastre-închis-lucitor, dispuse în capitule oblonge, cu pedunculi lungi, încercuite de un involucru-spinos cu bractee întinse, lung-pectinate, spinoase. Tulpină, cca 70 cm înălțime, aspră. Frunze coriacee, alterne, cele din partea superioară a tulpinii sesile, palmate, adînc-divizate și spinos-dințate pe margini, iar cele din părțile inferioară și bazală ale tulpinii sînt mai mari, cu pețioli lungi, ovate, spinoase, la bază dublu-dințate. Plantă perenă.

Glaucium corniculatum Curt. Specie care înflorește vara. Flbri roșii-sîngerii, fiecare petală cu cîte o pată neagră la bază, terminale, aproape solitare pe un peduncul păros. Fruct păros, capsulă silicviformă, divizată în 2 loje. Frunze penat-fidate, oblong- ovate, cele superioare cu baza auriculată, sesile. Plante anuală sau bienale, erbacee, păroase, cca 15-50 cm înălțime.

Incarvillea lutea Bur. et Franch. Specie care înflorește vara. Flori galbene, pînă la 20, pendente, pe un peduncul gros, cu cîteva frunzulițe. Frunze (pînă la 40 cm lungime) la baza tulpinii, penate. Plantă pînă la 1 m înălțime.

Inula cordata Boiss. Specie care înflorește vara. Flori galbene-aurii, dispuse în calatidii. Frunze tulpinale eliptice, ovate sau ovat-lanceolate, cordate la bază, sesile, pieloase. Plantă erbacee, tulpină erectă, anguloasă, puțin ramificată în treimea superioară.

Calathea cylindrica (Rose.) K. Schum. (syn. Phrynium cylindricum Rose. et K. Koch). Specie cu flori albe, într-o inflorescență cilindrică lungă de 15-16 cm, cu un peduncul de 25-30 cm. Frunze (cca 40-45 cm lungime, 20-25 cm lățime) verzi-pal, lung-pețiolate, eliptice, cu vîrf scurt, la bază rotunjite, nepubescente. Plantă viguroasă, 1-1,5 m înălțime.

Campanula glomerata L. Specie care înflorește vara. Flori terminale, numeroase, sesile, albe sau violete, dispuse în capitule. Frunze (cca 8 cm lungime) înguste, păroase, fin-crenate, cele superioare sesile și amplexicaule, la bază cordate, cele inferioare ovat-lanceolate sau ovate, rotunjite la bază sau cordate. Plantă cu tulpini erecte (cca 50 cm înălțime), subpubescentă sau glabră.

Chaenostoma hispidum (Thunb.) Benth. (syn. Manulea hispida Thunb.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori în axa frunzei, pedunculate, cele dinspre vîrf în ciorchine rar, corolă albă, spre bază gălbuie, caliciu pubescent, mai scurt decît corola, laciniile liniare. Frunze ovate sau lunguiețe, dentate, la bază cuneiforme, pubescente. Plantă (cca 35 cm înălțime) cultivată ca anuală, cu ramuri aspru-păroase.

Chenopodium purpurascens B. Juss. Specie care înflorește vara. Flori numeroase în ciorchine paniculat, piramidal, dens, verde, galben, roșu. Frunze lung-pețiolate, ovate sau spatulate, spre vîrf lanceolate, întregi, cele de la bază fin-dentate. Plantă anuală, cu tulpină ramificată (cca 1,5 m înălțime), roșie. Lujerii și frunzele tinere acoperite cu un strat făinos, purpur-violet, cristalin.

BAZI- „fundament, bază; alcalin, bazic”. ◊ gr. basis „punct de sprijin, suport” > fr. basi-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. bazi-. □ ~ant (v. -ant), adj., cu flori bazale; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. (Despre plante) Care preferă solurile alcaline. 2. Cu afinitate pentru coloranții bazici; ~fită (v. -fit), adj., s. f., (plantă) adaptată la concentrații mari ale sărurilor de calciu; ~fug (v. -fug), adj., (despre organe vegetale) dezvoltat de la bază către vîrf; sin. bazifugal^[1]; ~game (v. -gam), s. f. pl., plante superioare la care oosfera are o poziție inversată în sacul embrionar; ~gamie (v. -gamie), s. f., fecundație la care tubul polinic pătrunde în sacul embrionar; ~giniu (v. -giniu), s. n., suport al pistilului ridicat deasupra nivelului de inserție a unor verticile florale; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., raportarea variațiilor biologice la punctul de plecare, ceea ce revine la o exprimare procentuală și la o reprezentare semilogaritmică; ~onim (v. -onim), s. n., nume de bază în sistematica plantelor; ~podiu (v. -podiu), s. n., zonă autopodială, corespunzînd regiunii carpiene, formată dintr-o mulțime de oase scurte și diferențiate; ~sfenoid (v. sfeno-, v. -id), s. n., porțiune posterioară a sfenoidului, articulată cu apofiza bazilară a occipitalului; ~ton (v. -ton), adj., (despre plante) cu o dezvoltare mai pronunțată în partea bazală.

Lotus berthelotii Masf. (syn. L. peliorhynchus Hook.). Specie cu flori (caliciul pubescent cu 5 crestături, stindard îngust-lanceolat curbat, aripioare mai lungi și mai late, carenă cu cioc lung și curbat în interior) în axa frunzelor, solitare sau în grup, roșii-stacojii, scurt-pedunculate. Frunze sesile, palmat-sectate, cu 5-7 foliole filamentoase. Plantă lemnificată la bază, cu peri argintii, ramificată, ramuri subțiri, pendente sau pe sol, nu rezistă afară în zonele temperate.

Lythrum virgatum L. Specie care înflorește vara. Flori roșii-purpur, cîte 1-3 în axa frunzelor, reunite în spic lax, alungit, terminal pe tulpină. Frunze sesile, îngust-liniare, lanceolate, cu vîrf ascuțit și bază rotunjită, opuse. Plantă erbacee, perenă, glabră, înaltă pînă la 1,30 m.

DENDRO- „copac, arbore, arbust”. ◊ gr. dendron „arbore, copac” > fr. dendro-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. dendro-. □ ~auxograf (v. auxo-, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează variația în timp a creșterii în diametru a arborilor; ~auxometru (v. auxo-, v. -metru₁), s. n., aparat folosit pentru măsurarea creșterii în diametru a arborilor pe intervale scurte, în cursul sezonului de vegetație; ~biont (v. -biont), adj., s. n., (organism) care trăiește pe trunchiul copacilor; ~climatologie (v. climato-, v. -logie₁), s. f., procedeu de studiere a perioadelor climatice din trecut pe baza schimbărilor anuale a grosimii inelelor arborilor; ~cronologie (v. crono-, v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu determinarea vîrstei plantelor lemnoase pe baza studiului inelelor anuale formate prin creșterea în grosime a rădăcinii și a tulpinii; ~fag (v. -fag), adj., (despre insecte) care se hrănește cu țesutul lemnos al arborilor; ~filie (v. -filie₁), s. f., dragoste obsesivă pentru copaci; ~fiză (v. -fiză), s. f., parafiză falsă ramificată neregulat; ~fori (v. -for), s. m. pl., purtători de arbori tineri la procesiunile închinate zeiței Cibele și lui Bachus; ~grafie (v. -grafie), s. f., descrierea sistematică a arborilor; ~id (v. -id), adj., s. n. pl., 1. adj., În formă de arbore sau arbust. 2. s. m. pl., Graptoliți*; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorare a arborilor; ~lit (v. -lit₁), s. m., arbore fosil petrificat; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în dendrologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul arborilor; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază metodele de măsurare a volumului arborilor; sin. taxație forestieră; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se determină înălțimea și grosimea arborilor netăiați; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de arbore sau de arbust.

Nepenthes northiana Hook. f. Plantă viguroasă cu baza frunzei nepețiolată cuprinzînd tulpină groasă. Urnele, cca 30 cm lungime și cca 7 cm lățime, verzi-deschis, roșii-purpurii, marmorate. Gură foarte largă

Nepenthes ventricosa Blanco. Plantă viguroasă, scundă, baza frunzei nepețiolată amplexicaulă, liniară, groasă, lucioasă și verde. Urna verde cu reflexe roșietice, gîtuită la mijloc. Gură ovat-rotundă, marginea roșie-maronie.

Primula malacoides Franch. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mici, numeroase, parfumate puternic, cea tip are culoare lavand, iar în cultură carmin, purpurii, albe, galbene, roz, cu diametrul de 25 cm, dispuse pînă la 20 flori în 1-6 umbele suprapuse pe aceeași tijă. Frunze numeroase, moi, ovate, cu pețioli lungi, verzi, pe partea inferioară albe, pubescente, cu pînă la 8 perechi de lobi, dințate, dispuse bazai în rozetă. Plantă de cca 30 cm înălțime. Preferă orice pămînt, însă nu acid. Suportă temperaturi scăzute însă preferă seră cu 8-12°C, cu aerisire abundentă. Suportă bine insolația.

Silphium perfoliatum L. Specie care înflorește vara. Flori dispuse în capitule numeroase, reunite într-o inflorescență lung-pedunculată (flori radiale, galbene, cele ale discului galbene, rar maro, foliolele involucrului lat-ovate, glabre, verzi, cu vîrful curbat în exterior). Frunze mari, ascuțit-ovate, cu marginile dentate, aspre, opuse, concrescute la bază, nervuri proeminente. Plantă pînă la 200 cm înălțime, tulpină glabră, fistuloasă, ramificată la vîrf.

Stapelia variegata L. Specie care înflorește vara-toamna. Florile (corolă plată cu diametrul de pînă la 8 cm, lacinii triunghiulare, ovate, cu vîrf ascuțit, în exterior glabre, verzi-mat, în interior zbîrcite, galbene cu pete maro, printre pete cu dungi subțiri, transversale, inel dat, ușor concav, rotund sau cu 5 colțuri slab-conturate, galben-deschis cu pete și puncte mici) apar la baza tulpinilor tinere. Plantă cu trunchi gazonant, erect, pînă la 12 cm înălțime, verde sau gri-verde, deseori roșiatic, cu muchii și dinți îndepărtați, ascuțiți.

dendrocronologie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: ger Dendrochronologie] Știință care se ocupă cu determinarea vârstei plantelor lemnoase pe baza studierii inelelor de creștere în grosime a rădăcinii și tulpinii.

copil² sm [At: LM / Pl: ~i / E: cf copil¹] 1 (Pop) Lăstar crescut la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2 (Pan) Parte proeminentă a unor obiecte, asemănătoare cu lăstarele care înmuguresc. 3 (Pop) Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii. 4 (Pop) Cârlig mare care ajută la închiderea sau deschiderea porții. 5 (Pop) Fier de la ușă în care cade clanța. 6 (Pop) Parte a osiei care intră în butea unei roți. 7 (Reg; la car; îs) ~ul de sus Cioc. 8 (Reg; la car; îs) ~ul de jos Clenci. 9 (La dulgherie) Colți ai scoabei. 10 Instrument cu care se găuresc lații. 11 (Atm) Omușor.

mușuroi¹ sn [At: CANTEMIR, IST. 191 / V: moșinoi, moșiroi, moșoroi, moșunoi, moș~, (îrg) ~șinoi, ~șiroi, ~șoroi, (reg) ~unoi / Pl: ~oaie / E: ml mus araneus] 1 (Ban; Trs) Cârtiță (Talpa europaea). 2 Moviliță formată din pământul pe care îl aruncă la suprafața solului cârtițele, furnicile etc., când își sapă coridoarele subterane. 3 Cuib de furnici. 4 Totalitate a furnicilor care trăiesc într-un mușuroi (3) Si: furnicar. 5 Moviliță de pământ făcută la baza tulpinii unor plante de cultură, pentru a le feri de vânt, de buruieni sau de alți agenți dăunători și pentru a le favoriza dezvoltarea și productivitatea Si: cuib. 6-7 (Reg) Ridicătură (mică) de pământ Si: dâmb, movilă (1), deal (mic). 8 Moviliță ridicată peste nivelul solului dimprejur, servind ca semn de hotar. 9 (Reg) Strat de legume. 10-11 (Pan; udp „de”) Grămadă (mică).

poală sf [At: CORESI, TETR. 18 / V: (reg) polă / Pl: ~le / E: slv пола] 1 (Mpl) Parte de jos a unui veșmânt femeiesc, a unei cămăși țărănești sau a unor obiecte de îmbrăcăminte încheiate în față. 2 Tivitură în partea de jos a unor obiecte de îmbrăcăminte. 3 (Pop) Parte de la talie în jos, de obicei mai largă și detașabilă, a unei cămăși purtate de femeile de la țară. 4 (Pop; pex) Fustă țărănească. 5 (Îlav; în legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.) La ~la (sau ~ele) cuiva Înaintea cuiva. 6 (În legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.; îal) La voia, la bunul plac al cuiva. 7 (În legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.; îal) Sub autoritatea cuiva. 8 (Îe) A-și da ~lele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) ~lele în cap (sau, reg, în dinți) A nu mai ține socoteală de minima decență. 9 (Îae) A depăși orice limită a bunei-cuviințe. 10 (Îac) A da pe față un caracter josnic, imoral. 11 (Îe) A-l trage (pe cineva) copiii de ~le A avea mulți copii. 12 (Îae) A fi copleșit, strâmtorat de greutăți familiale. 13 (D. copii mici; îe) A se ține de ~la (sau ~lele) mamei A se prinde de hainele mamei. 14 (Fig; d. copii mici; îae) A sta necontenit în preajma, sub ocrotirea mamei. 15 (Îae) A urmări cu insistență pe cineva. 16 (Fig; îae) A nu da pace cuiva. 17 (Fam; d. femei; îae) A ține pe cineva legat de (sau ~la) ~lele ei A dispune de un bărbat după bunul plac. 18 (Fam; d. femei; îae) A nu lăsa bărbatului prea multă libertate de acțiune. 19 (Îe) A săruta ~la (sau ~lele) (cuiva) A săruta, conform unui obicei ieșit din uz, partea de jos a hainei unui suveran, a unui cleric sau a unei personalități, în semn de supunere și respect. 20 (Fig; pex; îae) A se prosterna în fața cuiva. 21 (Înv; îe) A purta ~le A avea fire de femeie. 22 (Înv; îae) A fi slab din fire, influențabil. 23 (Înv; îe) A fi vrednic de ~la cuiva A fi pe măsura cuiva. 24 (Înv; îe) A-și aprinde ~lele A se supăra foarte tare Si: a se înfuria, a se mânia. 25 (Îs) (Plăcintă cu) ~le (sau ~lele)-n brâu Plăcintă cu brânză făcută dintr-o foaie de aluat pătrată, ale cărei colțuri se aduc peste umplutură, formând un fel de plic. 26 (Trs) Tiv la o țesătură. 27 (Reg) Bor la pălărie. 28 Parte de îmbrăcăminte, din față, care acoperă corpul de la brâu până la genunchi, împreună cu partea corpului corespunzătoare, la o persoană, mai ales la o femeie, când stă jos. 29 (Prc) Parte din față a unei fuste, a unui șort etc. ridicată din mână sau prinsă în brâu, pentru a ține sau a transporta anumite lucruri împreună cu aceste lucruri. 30 (Îlav) Cu ~la În cantitate mare Si: mult. 31 (Înv; îe) A fi în ~la cuiva A depinde de cineva. 32 (Înv; îae) A fi la bunul plac, la cheremul cuiva. 33 (Înv; îe) A-și lua capul în ~ A porni orbește la fugă. 34 (Înv; îae) A se preface că nu vede sau nu aude nimic. 35 (Rar; îlv) A duce pe cineva în ~ A ocroti. 36 (Rar; îal) A favoriza. 37 Cantitate de lucruri care pot fi duse într-o poală (28). 38 (Înv; în concepțiile religioase creștine; șîs ~la lui Avram, ~la lui Dumnezeu) Loc plin de fericire în care trăiesc creștinii credincioși după moarte Si: rai. 39 (Mpl) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește în partea de jos o icoană sau cu care se acoperă analogul, masa din altar etc. 40 (Îvr) Perdea. 41 Parte marginală a unei piei, care a acoperit abdomenul și picioarele animalului. 42 (Pan; urmat de determinări în genitiv) Margine a unei păduri sau, rar, a unei plantații, situată, de obicei, mai la vale. 43 (Urmat de detemiinări în genitiv) Parte a cerului mărginită de linia orizontului Si: orizont, zare. 44 (Îoc vârf; mpl; urmat de determinări în genitiv) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte: munte, deal, pisc etc. Si: picior Vz vază. 45 Parte de jos, de obicei masivă și mai ieșită în afară, a unei clădiri, a unui zid Si: bază, temelie. 46 Parte de jos a coroanei unui copac. 47 (Reg) Totalitate a frunzelor de la baza tulpinii unei plante. 48 (Urmat de determinări în genitiv) Margine inferioară a versanților unui acoperiș Si: jgheab. 49 (Reg; îcs) Pe sub ~le de dugheană Dans popular executat de perechi de dansatori care se prind de capetele unei basmale și se învârtesc, din când în când, pe sub ea. 50 (Reg; îacs) Melodie după care se execută acest dans. 51 (Reg) Parte de jos a unei șire sau a unui stog de grâu, puțin bombată spre a împiedica scurgerea apei la baza lor. 52 (Reg) Parte a clăii de fân rămasă după ce s-a luat din ea partea de sus. 53 (Reg) Parte din mijloc, mai umflată, a clăii de fân. 54 (Reg) Latură a unei șire de grâu, ridicată ca un perete. 55 (Reg) Bucată de tablă de mărimea unei țigle, de diferite culori, care servește la acoperit casele. 56 (Reg) Pridvor scund la unele case țărănești. 57 (Îrg; lpl cu valoare de sg; șîs ~roșie, ~le femeiești) Menstruație. 58 (Med; îrg; îs) ~ albă sau ~le albe Leucoree. 59 (Bot; reg) Buberic (Scrophularia nodosa). 60 (Îc) ~la sfintei (sau ~la-sântei) Marii sau ~la-Sântei-Mării, ~la-Sântă-Măriei, reg, ~la-Sântă-Măririi Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpină înaltă, dreaptă, cu frunze mici, aromate și flori albe dispuse în verticile de 10-20 de flori (Nepeta nuda). 61 (Bot; reg; îae) Cătușnică (Nepeta cataria). 62 (Reg; îac) Plantă din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă și cu florile violace (Nepeta pannonica). 63 (Bot; reg; îae; șîc ~a-Maicii-Precestă, ~a-Maicii-Precista, ~la-Maichii-Precistii) Granat (Chrysanthemum parthenium). 64 (Bot; reg; îac) Talpa-lupului (Chaiturus marubiastrum). 65 (Bot; Trs; îac) Priboi¹ (Geranium macrorrhizum). 66 (Bot; pop; îac) Roiniță² (Melissa officinalis). 67 (Bot; reg; îac) Rechie¹ (Reseda lutea). 68 (Orn; reg; îac) Scatiu (Carduelis spinus). 69 (Îc) ~la-Maicii-Precestă (sau ~la-Maicii-Precista) ori ~la-Maichii-Precistii Mic arbust ornamental din familia labiatelor, cu frunze pețiolate și flori albastre (Plectranthus fructisosus). 70 (Bot; reg; îac) Urzicuță (Coleus blumei). 71 (Bot; Trs; îac) Sunătoare (Hypericum perforatum). 72 (Bot; reg; îac) Peliniță (Artermisia annua). 73 (Bot; reg; îc) ~la- Maicii-Domnului Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina hamaecyparissus). 74 (Bot; reg; îac; șîc ~la rândunicii, ~la-rândunicăi) Volbură (Convolvulus arvensis). 75 (Bot; reg; îc) ~-albă Trifoi alb (Trifolium repens). 76 (Bot; reg; îc) ~la-vulpei Dalac (Paris quadrifolia). 77 (Îc) ~-de-fată-mare Plantă nedefinită mai îndeaproape.

bazioním s.n. (bot.) Nume de bază în sistematica plantelor. • sil. -zi-o-. pl. -e. /<fr. basionyme.

MUȘUROI¹ s. n. 1. (Prin Ban. și Transilv.) Cîrtiță (Talpa europaea). Cf. ALR I 1 174/51, 56, 61, 278, 298, 302, 315, 320, 335, com. din TĂRCĂIȚA-BEIUȘ. 2. Moviliță formată din țărîna pe care o aruncă la suprafața solului cîrtițele, furnicile etc., cînd își sapă coridoarele subterane; (mai ales cu determinarea „de furnici” cuib de furnici; totalitatea furnicilor care trăiesc într-un asemenea loc, furnicar. Într-un mușinai, un guziu de cu vară, ca peste iarnă hrană să-i fie, . . . grăunțeane culesease. CANTEMIR, IST. 191. Fînațele . . . trebuie curățite de mușinoaie. ECONOMIA, 62/18. Din pricină că se lenevesc gospodarii noștri de a împrăștie moșinoaiele de pe fînațuri, li se pricinuiește cea mai mare pagubă. IONESCU, C. 45/11. Furnica-n timpul verei asudă ostenind Și cîte un grăunte adună-n moșinoi. NEGRUZZI, S. II, 247. Pe linia netedă a orizontului se profilează ca moșoroaie de cîrtițe uriașe, movilele. ODOBESCU, S. III, 15. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pămîntul nostru mușunoaie de furnici. EMINESCU, O. I, 132. Oprindu-se cu mirare lîngă moșinoaiele de furnici. CREANGĂ, A. 133. Sobolul, dobitoc liniștit, nu vrea să știe de ce se petrece dincolo de moșoroiul lui. DELAVRANCEA, T. 63. Strîng tot părul tuns și-l pun sau sub tăietorul lemnelor sau îl îngroapă într-un moșinoi de furnici. MARIAN, S. R. II, 70. Pune fiecare legătură cu furnicile moarte la locul lor, adecă fiecare pe mușinoiul din care a fost luată. id. INS. 30. Cîrtița, sub mușuroaie, duce trai făr' de lumină. BELDICEANU, P. 57. Răsar pe țarină mușiroaie de cîrtiță. PAMFILE, A. R. 15, cf. 73. Se crede că pentru ca să crească pînea bine în cuptor, trebuie a risipi un mușinoiu de furnici. GOROVEI, CR. 256. Caracteristic acestui pămînt e asemuirea la pipăit cu a unui moșiroi de sobol. ATILA, P. 65. Nu departe de fîntîni ieșeau pe moșiroaie popîndoci. SADOVEANU, O. XI, 306. Este în colibă un mușuroi pustiu de furnici. id. M. C. 186. Tăcea îndelung, privind înfipt un mușuroi de cîrtiță. CAMIL PETRESCU, O. II, 23, cf. STANCU, R. A. III, 358. Cîrtița cînd va scoate mușinoaie și va ajunge cu lucrul ei la un drum . . . să piară. ȘEZ. V, 127, cf. ALR I 1 175, 1 195, 1 196, ALR II 5 053, A III 11, IX 1, 2, 6. Furnică cu furnică, fie cît de mică, face mare moșoroi. ZANNE, P. I, 463. ◊ F i g. Îți vor încununa în veaci creaștetul pentru trupul acesta care iaste muritoriu și vremealnică tină a pămîntului și un mușuroi viu de spurcăciuni,. MOLNAR, RET. 56/9. 3. Moviliță de pămînt făcută la baza tulpinii unor plante de cultură pentru a le feri de vînt, de buruieni sau de alți agenți dăunători și pentru a le favoriza dezvoltarea și productivitatea; cuib. Această a doua prașila să deosebește de acea dintâi în aceia ca acum la rădăcina fieștecăruia popușoi să strînge moșinoiu. I. IONESCU C. 101/18. Moșinoaiele la popușoii sămănați în linii și prășiți cu sapa calului, să fac cu un plug de cele cu două cucure. id. ib. 102/6. La porumbul ce se prășește de două ori se fac moșuroaiele la prășila a doua. id. M. 345, cf. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Cînd porumbul este mic, firile se numesc copiii, și smulgerea lor unde sînt de prisos în cuib, mușuroi, se numește copilire. I. CR. IV, 220. Prin prășire se face la rădăcina firului de popușoi un mușiroi, moșiroi, mușinoi, moșinoi sau cuib adică o mică adunătură de țărînă, care, pe de o parte îi adăpostește rădăcina fragedă de arșița soarelui, iar pe de alta îi înlesnește o înrădăcinare mai temeinică. PAMFILE, A. R. 73, cf. id. I. C. 156. Părul ei bălan se zbatea ca peștele lîngă corpul întins între mușuroaiele firelor de păpușoi. REBREANU, N. 81. Fură nevoiți să scoată tălpoaiele și să puie din nou roțile, căci altfel nu mai puteau trece peste mușuroaiele din porumbiști. V. ROM. noiembrie 1953, 13, cf. ALR SN I h 102, ALRM SN I h 71, A II 3, 6, 8, 12, III 7, 16, 17. 4. (Regional) Ridicătură (mică) de pămînt; dîmb, movilă (1) , deal (mic). Cf. ODOBESCU, S. III, 187. Unde i-a picat capul s-a făcut un mușunoi. SBIERA, P. 177, cf. CHEST. IV 90/29, 66, 173, 350, 547, 91/164, ALR SN III h 809, A II 5. ◊ (În imprecații, simbolizînd moartea, mormîntul) Făcea-te-ai moșoroi ! PAS, L. I, 287. Mușuroiule = mormîntule. CIAUȘANU, GL. ♦ Fiecare dintre movilițele (făcute de om) ridicate peste nivelul solului dimprejur, servind ca semn de hotar. Țăranii și-au împărțit pămîntul, însemnîndu-l cu mușuroaie, CĂLINESCU, N. 40, cf. ALR II 5 069/141, 182, 514, 682 , 705, 899, A I 23, II 12. ♦ (Regional) Strat (de legume) (Vînători-Sighișoara). ALRM SN I h 126/157. 5. P. a n a l. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Grămadă (mică). Focul scade, se sfîrșește și să fărîmă într-un moșiroiu de jar. DUNĂREANU, CH. 87. Le-am zărit privirile grele. . ., mutrele hîde Ale stăpînilor cei mari Dospinu în mușuroaiele de dolari. DEȘLIU, G 43. Pe un blidișel de lemn un moșinoi de brînză de oaie. RETEGANUL, P. III, 83, cf. com. MARIAN. – Pl.: mușuroaie. - Și: (învechit și regional mușinoi, moșinoi, (regional) mușunoi, mușiroi, mușoroi (POLIZU, CIHAC, II, 198), moșuroi, moșunoi (ALECSANDRI, POEZII, 63, ALEXI, W.), moșiroi, moșoroi s. n. – Lat. mus araneus.

MONOGAM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Bărbat) căsătorit cu o singură femeie; (femeie) căsătorită cu un singur bărbat. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

SULIȚICĂ, sulițele, s. f. Plantă erbacee lemnoasă la bază, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificată, cu frunzele păroase pe partea inferioară și cu flori dispuse în capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Suliță + suf. -ică.

MONOGAM ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre persoane) Care practică monogamia; caracterizat prin monogamie. 2) (despre căsătorie, familie) Care are la bază monogamia; bazat pe monogamie. 3) (despre plante) Care are flori unisexuate; cu flori unisexuate. /<fr. monogame

PARENCHIM ~e n. 1) (la animale) Țesut funcțional spongios, cu numeroase vase sangvine, caracteristic unor organe interne (ficat, splină, plămâni etc.). 2) (la plante) Țesut celular de bază, care asigură o serie de funcții (asimilarea, disimilarea etc.). /<it. parenchima, fr. parenchyme

ȘALAZĂ s. f. 1. filament albuminos care suspendă gălbenușul de ou în învelitorile lui. 2. regiune situată la baza nucelei în ovulul plantelor cu flori. (< fr. chalaze)

susan (-ni), s. m. – 1. Plantă cu semințe comestibile (Sesamum indicum). – 2. Sămînța acestei plante. – 3. Preparat dulce pe bază de semințe de susan (1). – Mr. susame. Tc. (arab.) susam (Roesler 603; Șeineanu, II, 331; Lokotsch 1958; Ronzevalle 112), cf. ngr. σουσάμι, σησάμι, alb., bg., sb. susam.

aniset s. n. (alim.) Băutură preparată din anason ◊ „S-au încheiat toate probele noului produs «Mentovit», aflat acum în faza de omologare. Această băutură, ca și cea denumită «Aniset» (în fază de încercări în prezent) sunt realizate pe bază de arome de plante și fructe.” I.B. 10 I 74 p. 3; v. și cico-cola (din fr. anisette)

SULIȚICĂ, sulițele, s. f. (Rar) Plantă erbacee lemnoasă la bază, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificată, cu frunzele păroase pe partea inferioară și cu flori dispuse în capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Suliță + suf. -ică.

MONOGAM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

URTICACEE, urticacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee, cu flori de obicei monoice, mai rar dioice, reunite în spice așezate la baza frunzelor; (la sg.) plantă din această familie.

Arabis alpina L. Specie care înflorește primăvara. Flori albe, în racem dens, apoi alungit. Frunzele tulpinale verzi, lunguieț-lanceolate, cele de la bază cordiformei slab-dentate. Plantă înaltă pînă la 2-5 cm, gri-pubescentă, tufoasă. Păstaie erect-îndepărtată.

Dioscorea elephantopus Spreng. (syn. Testudinaria elephantipes Burch.). Specie originară din Africa de S, nu rezistă iarna în liber. Flori mici, galbene-verzui, în ciorchine. Tuberculi mari, lemnificați. Frunze subțiri (cca 5 cm lățime), cordiforme, cu lobi rotunjiți, vîrf ascuțit, și 7-9 nervuri. Plantă glabră (cca m înălțime), ramuri la bază semilemnificate, șerpuitoare. Primăvara planta intră în repaus și spre sfîrșitul verii reintră în vegetație.

Iberis sempervirens L. Specie care înflorește primăvara. Flori albe, dispuse în raceme scurte. Frunze persistente, pieloase, glabre, groase, liniare, la bază îngustate, verzi-închis. Plantă perenă cu tulpină semilemnoasă și talie pînă la 30 cm (Pl. 41, fig. 239).

Kochia scoparia (L.) Schrad. Specie care înflorește vara-toamna. Flori verzi cu nuanțe roșietice (foarte mici), dispuse în racem axilar. Frunze alterne, plane, liniar-lanceolate sau îngust-liniare, cu 3 nervuri. Plante erbacee, anuale, cu baza lemnificată. Tulpini foarte ramificate, stufoase, înalte de obicei de 1 m, dar ajung și la 1,5 m (Pl. 43, fig. 255).

Oenothera speciosa Nutt. [syn. Xylopleurum speciosum (Nutt.) Raim]. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (sepale acuminate, mai lungi decît tubul floral) albe cu nervuri galbene-verzui, cca 4 cm diametru. Frunze verzi, oblong-lanceolate, la bază penate și dentate. Plantă erbacee, înaltă, tulpină erectă, uneori repentă, gri-pubescentă.

Othonna capensis Bailey (syn. O. crassifolia Harv.) Specie care înflorește aproape tot anul. Flori (cele radiale înguste, galbene) în capitule singulare sau în verticil, pe un peduncul erect (pînă la 15 cm lungime). Frunze (cca 3 cm lungime) invers-ovate, cărnoase, alterne sau în verticil. Plantă erbacee, lemnificată la bază, cu tulpini tîrîtoare sau pendente. Se folosește mai ales în vase suspendate.

Pentas lanceolata (Forsk.) K. Schum. (syn. P. carnea Benth.). Specie ce înflorește în special toamna. Flori roz-liliachii, lung-tubulate, erecte, dispuse în umbelă falsă. Frunze oblong-eliptice cu vîrf ascuțit, pînă în 14 cm lungime și cca 4 cm lățime, la bază rotunjite, scurt-pețiolate. Plantă de cca 50 cm înălțime.

Populus nigra L., « Plop negru », dintre varietățile căruia, pentru parcuri și grădini, se folosesc: – P. nigra var. italica (Muenchh.) Duroi (syn. P. pyramidalis Roz.), « Plop piramidal », înflorește primăvara înaintea înfrunzirii. Flori cu solzi glabri, cele mascule cu peste 12 stamine, cele femele lipsesc sau sînt foarte rar întîlnite. Frunze triunghiular-ovate, vîrf ascuțit, baza trunchiată, glabre, cu lungimea mai mică decît lățimea. Arbore cca 25 m înălțime, piramidal, ramuri întinse, muguri mici, lipicioși. – P. nigra var. thevestina (Dode) Bean., înflorește primăvara. Flori cu antere purpurii, amenții femeii cu solzi glabri, laciniați. Frunze verzi, glabre, triunghiular-ovate, lung-ascuțite, la bază rotunjite, pețiol turtit. Plantă, 25-30 m înălțime, cu tulpină cu scoarță albicioasă, coroană piramidală, ramuri erecte în verticil, lujeri glabrii, gri- galbeni. Fructe, capsule.

Sabbatia campestris Nutt. Specie care înflorește în iun.-oct. Flori pe tip 5, diametru pînă. la 2,5 cm, la bază aurii, sepale de aceeași lungime cu corola. Tulpină bifurcată, ramurile cu o singură floare. Frunze ovate, la bază cordiforme, 2 cm lungime. Plantă pînă la cca 45 cm înălțime.

Scabiosa caucasica M. B. Specie care înflorește vara-toamna. Flori în capitule singulare, lung-pedunculate, albastre-lavand cu mijlocul galben-crem. Frunze radicale întregi, bazale lunguieț-lanceolate, verzi-albăstrui, îngustate în pețiol, cele tulpinale pubescente, la bază dentate, penat-fidate. Plantă perenă înaltă pînă la 1,80 m, slab-ramificată.

Thymus serpyllum L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori purpurii sau roz și ciclam, rar albe (caliciul cilindric-campanulat cu 5 dinți, 3 superiori, scurți, 2 inferiori, lungi, tub floral scurt, pubescent, în exterior corola cu baza superioară ovată, emarginată, 4-unghiulară), așezate în verticile, grupate în capitule sau raceme, formînd covoare. Frunze mici, aromatice, liniare, eliptic-ovate sau rotunjite, plane, nedentate, pețiolate, opuse, pubescente. Plantă perenă, erbacee, la bază semilemnificată. Tulpină, 3-5 cm înălțime, ascendentă.

Tropaeolum speciosum Poepp. et Endl. Specie care înflorește vara. Flori stacojii. Frunze cu 5-7 lobi lunguieți, scurt-pețiolate. Plantă agățătoare, perenă, cu baza rizomatoasă, pînă la 3,5 m înălțime.

Xeranthemum annum L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (cele ale discului numeroase, minuscule, cilindrice) mici, roz, în capitule solitare, semiglobuloase, involucru glabru, foliolele exterioare imbricate, pergamentoase. Frunze alterne, întregi, liniare sau oblonge. Tulpină (pînă la 60 cm înălțime) de la bază ramificată, alb-lînoasă. Plantă anuală.

fluturel sm [At: ALECSANDRI, P. I., 130/ Pl: ~ei / E: fluture + -el] 1-2 (Șhp) Fluturaș (1-2). 3 (Fam; îe) A avea ~ei A fi cu toane. 4 (Lpl) Plantă erbacee ornamentală, cu tulpina ramificată formând tufe, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază (Gaillardia aristata). 5 (Lpl) Plantă erbacee ornamentală, cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunzele întregi, uneori neregulat lobate sau dințate, cu flori reunite în capitule, galbene în partea superioară, purpurii în partea inferioară, și cu fructul o achenă (Gaillardia pulchelle).

Lăcrămioara Modern și apreciat în epoca noastră, creație a onomasticii românești și încadrîndu-se într-o lungă familie de prenume feminine formate de la nume de flori și plante, Lăcrămioára are la bază subst. lăcrămioară (un diminutiv din lacrimă, cuv. de origine latină), prin care este denumită la noi o plantă cu flori albe și plăcut mirositoare. Corespunzînd fr. Muguette (muguet „lăcrămioară”), Lăcrămioara este o expresie a tendinței de modernizare și laicizare a sistemului nostru de prenume.

MOHOR¹ s. n. 1. Numele mai multor plante erbacee din familia gramineelor, care cresc sălbatice în culturile de păioase, de porumb, cartofi etc. sau se cultivă, servind ca furaj: a) plantă cu frunzele ascuțite, cu inflorescența ramificată și cu flori galbene-ruginii; costrei (regional) bursoacă (Setaria glauca sau Panicum glaucum); b) plantă cu frunzișoarele della baza spicului verzi, bătînd în roșcat; dughie, mei-păsăresc, (regional) bursoacă (Setaria verticillata); c) plantă cu frunzișoarele de la baza spicului verzi sau brun-violete; mei-nebun (Setaria viridis). Dacă s-au pornit ploi, au otăvit clmpul și s-au făcut mohor pen țarini și au strîns de acel mohor de ș-au scos sărăcimea foamea. N. COSTIN, L. 560. Nici casă, nici pădure, nici rîu răcoritor, Nimic nu se arată pe cîmpul de mohor. ALECSANDRI, P. III, 90, cf. II, 189. Înainte se întinde Un drum negru de mohor. NEGRUZZI, S. II, 164. Iarba rea cum năpădește Cîmpul de mohor, Cîmpul tot îl otrăvește, Florile de mor. DAVILA, V. V. 107. În urma ploilor, tot mai creștea pe locuri mohor pentru vite. SANDU-ALDEA, D. N. 247. Coasa este socotită numai pentru a cosi sau a da jos fînul sau mohoarele. PAMFILE, A. R. 125. Am de vîndut 20 de clăi de cîte zece care claia; fîn bun ca fraga, trifoi de pădure și mohor. AL LUPULUI, P. G. 181. Au intrat pe o miriște largă, plin de trifoi, de mohor înalt și de tufe. PREDA, Î. 145, cf. LESNEA, I. 150, ISANOS, Ț. L. 51. O miriște ascunsă între porumbi, plină de troscot, de mohor și de costrei. V. ROM. august 1954, 52. Și de-a fi să mor, În cîmp de mohor. ALECSANDRI, P. P. 2, cf. 228, 246, 337. Foicică de mohor. TEODORESCU, P. P. 280. Foaie verde de mohor. JARNIK-BÎRSEANU, D. 117, cf. 123, 204, MÎNDRESCU, L. P. 155, ȘEZ. I, 171, III, 20, XV, 87, HODOȘ, P. P. 82. Și fă urmă prin ocol, Să crească mîndru mohor. MARIAN, Î. 270. După ce dădu sarcina de mohor vacii s-o mănînce, intrară. . . în căsuță. RETEGANUL, P. III, 3, cf. id. TR. 114. Un flăcăuaș. . . cu cartea într-o mînă și cu funia vacii ce paște mohorul de pe hat, în cealaltă. CARDAȘ, C. P. 7, cf. 138, 238. Măhur (cînd e sămănat), fîn (după ce s-a face și-l cosim): fîn de măhur. ALR I 932/900. O pală de fîn de măhur. ib. 933/900. Cosesc măuru, lucerna, fînu. ib. 939/900. Cînd vine apă și strică grîul, se pune mohor. ALR II 5 249/53. ◊ E x p r. (Rar) A-și drege mohorul = a încerca să repare o gafă; (regional) a drege busuiocul. Cf. ZANNE, p. ix, 491. -0* Compuse: mohor- roșu = meișor (1 b) (Panicum sanguinale). Cf. BRANDZA, FL. 479, GRECESCU, FL. 595, panțu, pl. ; mohor-gros = iarbă-bărboasă (Panicum Crus-galli). Cf. GRECESCU, FL. 596, PANȚU, PL. ; mohor-mare = dughie (Setaria italica). Cf. GRECESCU, FL. 596, PANȚU, PL. 2. Cîmp cultivat cu mohor¹ (1) sau pe care crește această plantă. Sus pe dealuri Toamna pune. . . Arături ca de cărbune Și mohoare de rugină. TOPÎRCEANU, M. 25. De acolo, uitîndu-se tot mereu în urmă, a ocolit pe hatul dintre niște mohoare. . . și a dat în șosea. POPA, V. 110. Hâituiăsc mohoarele (acolo stau iepurii). ALR I 1 216/516, cf. ALR II 5 249/349. 3. (Regional) Mohor¹ (1) amestecat cu porumb sau cu ovăz, mei, dughie și servind ca nutreț. Mohor se mai numește. . . și amestecul de mohor propriu-zis cu popușoi, ovăz ș.a. care se lasă să crească în scopul de a-l face nutreț. PAMFILE, A. R. 150, cf. ALR II 5 249/520, 5 250/105. ALR SN I h 120. 4. (Regional) Rogoz (Carex riparia). Cf. ALR I 1 913/136, 573, 582, 831, 856, 878. 5. (Regional) Țăpoșică (Nardus stricta). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Pl.: mohoare. - Și: (regional) moór (ALR II 249/791), moúr (com. din TURBNU MĂGURELE, ALR II 5 249/872, L. ROM. 1 960, nr. 2, 19), măhúr, măúr, muhór (ALR II 5 249/2, 310) s. n. – Din magh. mohar „plantă ( Panicum)”.

ASOCIAȚIE, asociații, s. f. 1. Grupare de persoane creată pentru a atinge un scop comun și organizată pe baza unui statut. 2. Grup de plante format din mai multe specii caracteristice unui anumit mediu de viață. 3. Grupare de molecule, de stele etc. cu însușiri comune. Asociație moleculară. 4. Proprietate a psihicului de a lega între ele mai multe imagini senzoriale, idei etc., apariția unei reprezentări atrăgând în conștiință o altă reprezentare asemănătoare sau întâlnită anterior; legătură între reprezentări, idei etc. pe baza acestei proprietăți. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. association.

A DETERMINA determin tranz. 1) A face să se producă în mod necesar; a provoca; a genera. 2) (timp, date, termene etc.) A fixa printr-o înțelegere prealabilă; a stabili; a hotărî. 3) (corpuri, plante etc.) A stabili (pe baza trăsăturilor specifice) ca aparținând la o clasă sau la o specie; a identifica. 4) A stabili cu exactitate; a preciza; a defini; a delimita. ~ sensul unui cuvânt. 5) (cuvinte, propoziții) A preciza în calitate de determinativ; a explica. 6) A face să ia o decizie; a hotărî; a decide. /<fr. déterminer, lat. determinare

FITOPALEONTOLOGIE s.f. Ramură a paleontologiei care reconstituie pe baza resturilor fosile și studiază plantele care au existat în perioadele geologice trecute. [Pron. -le-on-, gen. -iei. / < fr. phytopaléontologie].

MONOGAM adj. 1. (Despre oameni) Care nu are decît un singur soț (sau soție). 2. (Despre căsătorie) Bazat pe monogamie; monogamic. 3. (Despre plante) Cu flori unisexuate. [Cf. fr. monogame, lat. bis. monogamus].

ASTRAGAL I. s. n. 1. primul dintre oasele mari ale tarsului; talus. 2. mulură rotunjită care împodobește extremitatea superioară a unei coloane la baza capitelului. II. s. m. plantă din familia papilionaceelor, care produce o gumă lipicioasă. (< fr. astragale, lat. astragalus, gr. astragalos)

MONOGAM, -Ă I. adj., s. m. f. (om, animal, pasăre) care se găsește în situația de monogamie (1, 2). II. adj. 1. (despre căsătorie) bazat pe monogamie; monogamic. 2. (despre plante) unisexuat. (< fr. monogame)

NECTÁRII (după fr. nectaires; {s} lat. nectareus „de nectar”) s. n. pl. Glande producătoare de nectar (2), aflate pe receptaculul floral sau la baza unor piese florale caracteristice plantelor melifere; glande nectarifere.

FRATE, frați, s. m. 1. Persoană de sex masculin considerată în raport cu altă persoană (indiferent de sex) născută din aceiași părinți sau numai din același tată ori din aceeași mamă. Tu-mi ești frate dintr-o mamă, Mă iubești! COȘBUC, P. I 135. Toți s-au mirat de frumseța și istețimea acelor doi frați. RETEGANUL, P. II 36. Frate, frate, dar brînza-i pe bani, se spune atunci cînd interesele materiale sînt mai presus de sentimente. ◊ Frate bun (adevărat, drept sau, regional, dulce) = frate născut din același tată și aceeași mamă. Frate vitreg = frate numai după tată sau numai după mamă. Frate geamăn = frate născut o dată cu alt frate sau cu o soră. Frați de lapte = copii care au supt la aceeași doică. Frate de mînă = băiat care servește mireasa în timpul nunții. Vă poftim deseară la nunta vecinului Stan. M-a pus frate de mînă. STANCU, D. 72. Frați de cruce v. cruce. ◊ (Urmat de un adjectiv posesiv, în forma nearticulată frate) Mă, băiete, ascultă... să nu uiți să-i spui lui frate-tău că-l aștept negreșit. CARAGIALE, P. 62. Eu sînt Buzescu Preda, iar cel mîndru voinic Cu pletele-aurite e frate-meu cel mic. BOLINTINEANU, O. 52. ♦ (La pl.) Nume dat copiilor (în cazul cînd se află între ei și băieți) născuți din aceiași părinți sau numai din același tată ori aceeași mamă. Nu se află-adevărat Frați să se fi cununat. ALECSANDRI, P. P. 27. 2. Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unei persoane (indiferent de sex). Noroc, fraților! La mulți ani! PAS, Z. I 105. Cu grai neliniștit zise fie-sei: Bine, frate dragă, toți te-au sărutat? ISPIRESCU, L. 377. Frate! știi c-avem două fete mari? ALECSANDRI, T. I 131. ◊ Fig. Vin la tine, frate codru, După sfat și mîngîieri. TOMA, C. V. 50. ◊ (Întrebuințat în cursul unei povestiri sau conversații, fără a se adresa unei anumite persoane și servind pentru a atrage atenția asupra celor spuse) Și se puseră, frate, pe ospăț, aduseră carne și vin. RETEGANUL, P. V 33. Îmbla, frate, mîndrul soare, Îmbla, frate, să se-nsoare. ALECSANDRI, P. P. 27. ♦ Tovarăș, prieten. Eu ți-s frate, tu mi-ești frate, În noi doi un suflet bate! ALECSANDRI, P. A. 105. Frați sînt aceia ce vor a-și împărtăși suferințele unii cu alții. BĂLCESCU, O. I 348. 3. Grad în ierarhia călugărească, persoană care se retrage la mănăstire, pregătindu-se să devină monah. S-a făcut frate la schitul de la Durău. VLAHUȚĂ, O. AL. II 62. Cum te mai simți, frate Paisie? îl întrebă unul din monahi. NEGRUZZI, S. I 160. 4. Fiecare din ramificațiile care se formează la subsuoara frunzelor unor plante din nodurile de la baza tulpinii.

Baeria chrysostoma Fisch. et Mey. (syn. B. gracilis, Gray). Plantă pubescentă, ramificată de la bază. înflorește vara. Flori (7-12 sepale, 7-12 flori radiale) galbene-aurii. Papusul, de obicei, lipsește. Frunze opuse, liniare, nedentate, înguste de cca 2 mm. Plantă înaltă de cca 35 cm. modificată

Desmodium gyrans (L.) DC. Specie care nu rezistă iarna afară. Înflorește vara-toamna. Flori galbene-maro, mici, în paniculă. Fruct, păstaie. Frunze pețiolate cu cîte 3 frunzulițe eliptic-lunguiețe, cea din vîrf mare, îndoită, cele 2 laterale mult mai mici, lunguiețe, scurt-pețiolate, la bază înguste, pețiolii cu peri. Plantă bienală, glabră, gri-verde, ramificată la vîrf, înaltă de 0,30-1 m.

DICTAMNUS L., DICTAMNUS, fam. Rutaceae. Gen cu o singură specie: Dictamnus albus L., « Frăsinel », (syn. D. flaxinella Pers.). Originară din sudul Europei, nordul Chinei, plantă perenă. înflorește vara. Flori (petale lungi de cci 2-3 cm, caliciul caduc, stamine pubescente la bază) mari, albe-roșietice, cu nervuri roșii-purpurii, dispuse în raceme terminale, glandulos-vîscoase. Fructul, o capsulă cu cîteva semințe negre, lucioase. Pedunculii, caliciul și capsulele cu glande negre-roșietice. Frunze verzi, netede, alterne, imparipenate cu foliole lanceolate sau ovate, serulate. Plantă erbacee, glanduloasă, aromatică, la bază subfrutescentă, înaltă de 0,60-0,90 m. Rizom aproape lemnificat, alb, aromatic. Tulpină, ramurile și inflorescența erecte, acoperite cu peri glanduloși.

DOSSINIA Morr., DOSINIA, fam. Orchidaceae. Gen cu o singură specie originară din Borneo: Dossinia marmorate Morr. (syn. Anoectochilus lovii Blume: Macodes marmorata Blume). Plantă înaltă de 20-40 cm, la bază cu o rozetă din 3-5 frunze catifelate, verzi-închis cu luciu auriu și nervuri aurii. înflorește în iul.-oct. Flori maro-deschis cu vîrfuri albe, dispuse într-o inflorescență rară.

Exacum affine Balf. Specie care înflorește bogat, în iul.-sept. Flori lila cu diametrul de 1,2 cm, antere galbene, sepale aripate. Frunze lat-ovate, cca 3,5 cm, cu cca 5 nervuri, care pornesc de la bază. Pețiol lung de 1-1,2 cm. Plantă bienală (cca 18 cm înălțime), puțin cărnoasă, ramificată de la bază (Pl. 33, fig. 193).

Fittonia gigantea Lind. Specie cu frunze mari, verzi, lucioase, cu nervuri roșii-carmin. Plantă (cca 55 cm înălțime), la bază puțin lemnificată, ramuri violete-roșii, cu 4 rînduri de pori albi mătăsoși.

HUNNEMANNIA Sweet, HUNEMANIA, fam. Papaveraceae. Gen cu o singură specie: Hunnemannia fumariaefolia Sweet, originară din Mexic, erbacee, cu frunze penate, tulpină înaltă, la bază lemnificată, cca 80 cm. întreaga plantă cu reflexe albăstrii. Flori galbene, cca 8 cm diametru, (2 sepale, 4 petale, stil scurt, 4 stigmate, 2 principale, 2 secundare), dispuse într-un capitul cu 4 lobi, singulare, pe un peduncul lung, la subsuoara frunzei. Fruct, capsulă cilindrică, cu două clape care se desfac pînă la bază.

Cajophora contorta (Desr.) Urb. et Glig (syn, Loasa contorta Lam.; Blumenbachia grandiflora D. Don). Specie care înflorește vara- toamna. Flori în axa frunzei, singulare, roșii, portocalii. Frunze opuse, pețiolate, ovat- iunguiețe, crestate sau penate, la bază cordiforme, pe tulpini pubescente. Plante anuale.

Centaurea cyanus L. Specie care înflorește în mai-iun. Flori albastre, mov, carmin, roz, rar roșii sau albe, dispuse în capitule solitare, la vîrful ramurilor, cele marginale mai mari și des sterile, foliolele involucrului serat-fimbriate. Fructe, achene oblonge, brune, cu papus. Frunzele mătăsos-păroase, alburii, cele inferioare dentate la bază, au formă liniar-lanceolată. Plantă (cca 90 cm înălțime) puțin floconată, alburie, cu tulpină ramificată.

Chaenostoma grandiflorum (Hiern). Benth. (syn. Sutera grandiflora Hiern.). Specie cu flori în ciorchine lung de 25-30 cm, corolă purpurie. Frunze (lungi de cca 3-3,5 cm) crestate, de obicei alterne, ovat-lanceolate, la bază cuneiforme, cu peri aspri. Plantă (cca 1 m înălțime) erectă, lipicioasă.

CHENOPODIUM L., CHENOPODIUM, fam. Chenopodiaceae. Gen originar din sudul Franței, China, cca 255 specii, plante erbacee, uneori lemnificate la bază, glanduloase, rar glabre, 1-3 m înălțime. Flori hermafrodite (1-5 stamine libere, 2 stigmate), verzi, galbene, roșii dispuse în cime paniculate, fără bractee. înflorește în iul.-aug. Frunze lung-pețiolate, ovat-oblonge sau triunghiulare.

Limonium bonduellii (Lest.) O. Ktze. (syn. Statice bonduellii Lest.). Specie ce înflorește vara-toamna. Flori (caliciul glabru cu marginea galbenă, petale mici, libere, gălbui), cîte 1 sau 2, în spiculețe care, la rîndul lor, formează un spic. Frunze penat-lirate, la baza tulpinii, într-o rozetă. Plantă perenă sau bianuală (pînă la 65 cm înălțime) cultivată ca anuală.

Menziesia ciliicalyx (Miq.) Maxim. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (caliciul cu marginea ondulată, de multe ori glandulos) roz-roșii cu reflexe lila, urceolate, în buchete pendente, în vîrful lujerilor din anul precedent. Frunze ovate, îngustate la bază, cu vîrf mic, spinos. Plantă, cca 95 cm înălțime.

Nepenthes distillatoria L. Plantă zveltă cu frunze verzi, baza frunzei pețiolată, glabră, eliptică. Urnele lungi pînă la 12 cm și cca 3,5 cm lățime, verzi sau maro-roșietice. Marginea gurii, verde.

Omphalodes linifolia (L.) Moench. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (cca cm diametru) lung-pedunculate, în ciorchine rar, albe, rar albastre. Frunzele bazale spatulate cu pețioli subțiri, cele tulpinale lanceloate, sesile. Plantă anuală, ramificată de la bază (cca 20-35 cm înălțime), glabră, gri-verde.

FITO- „plantă, vegetațe, vegetație, floră”. ◊ gr. phyton „plantă” > fr. phyto-, germ. id., engl. id., it. fito- > rom. fito-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază materia vegetală vie și funcțiile acesteia; sin. biologie vegetală; ~biotic (v. -biotic), adj., 1. (Despre un animal) Care trăiește ca saprofit în interiorul plantelor. 2. Care se referă la viața plantelor; ~blast (v. -blast), s. n., celulă vegetală aflată în faza inițială a dezvoltării sale; ~cenogeneză (v. ceno-₁, v. -geneză), s. f., studiul schimbărilor lente în compoziția și structura fitocenozelor; ~cenologie (v. ceno-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază asociațiile vegetale; sin. fitosociologie; ~cenotip (v. ceno-₁, v. -tip), s. n., grup de plante care au roluri similare în ierarhia structurală a fitocenozei; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., grupare naturală a plantelor care trăiesc într-un anumit mediu, fiind condiționate de anumiți factori fizici, biologici și geografici; ~cid (v. -cid), adj., s. n., (substanță) care distruge plantele; ~citologie (v. cito-, v. -logie₁), s. f., studiul citologic al plantelor; ~crom (v. -crom), s. m., substanță organică colorată, intrînd în compoziția cromatoforilor algelor; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile plantelor cu mediul ambiant; ~electrogeneză (v. electro-, v. -geneză), s. f., producere a electricității la plante; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu vegetale; ~fenologie (v. feno-, v. -logie₁), s. f., studiul fenologiei plantelor; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre pești) care depune icrele pe plante; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază principalele procese fiziologice din corpul plantelor; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă fitogamie; ~gamie (v. -gamie), s. f., fertilizare prin polenizare încrucișată; ~gen (v. -gen₁), adj., de origine vegetală; ~geneză (v. -geneză), s. f., originea, dezvoltarea și evoluția plantelor; ~genic (v. -genic), adj., (despre roci) format din resturi vegetale; ~geogeneză (v. geo-, v. -geneză), s. f., geneză a plantelor în cursul epocilor geologice; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., studiul răspîndirii plantelor pe suprafața terestră; ~geosferă (v. geo-, v. -sferă), s. f., suprafață de pe globul pămîntesc ocupată de plante; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în fitografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a plantelor; sin. botanică descriptivă; ~hidrogen (v. hidro-₁, v. -gen₁), adj., (despre soluri) format sub asociații vegetale hidrofile; ~histologie (v. histo-, v. -logie₁), s. f., studiul histologic al vegetalelor; ~id (v. -id), adj., s. n., 1. adj., Cu înfățișare de plantă. 2. s. n., Individ dintr-o colonie de plante; ~lit (v. -lit₁), s. n., 1. Plantă fosilă. 2. Cristal mineral prezent în celulele vegetale; ~litologie (v. lito-, v. -logie₁), s. f., ramură a paleontologiei care studiază plantele fosile; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fitologie; ~logie (v. logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul plantelor; sin. botanică; ~mer (v. -mer), s. n., 1. Unitate structurală a unui organism vegetal. 2. Internodiu împreună cu frunzele sale; ~morf (v. -morf), adj., care are formă de plantă; sin. fitomorfic; ~morfic (v. -morfic), adj., fitomorf*; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., studiul morfologic al plantelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitate a modificărilor morfologice și structurale provocate plantelor de către paraziți; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Fiziologia plantelor. 2. Studiul legităților constituției interne și ale biologiei plantelor; ~noză (v. -noză), s. f., boală a plantelor; ~organogeneză (v. organo-, v. -geneză), s. f., ontogeneza sau dezvoltarea individuală a plantelor; ~organografie (v. organo-, v. -grafie), s. f., descriere a organelor vegetalelor; ~organologie (v. organo-, v. -logie₁), s. f., studiul sistematic al organelor vegetale; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie₁), s. f., ramură a paleontologiei care reconstituie pe baza resturilor fosile și studiază plantele care au existat în perioadele geologice trecute; ~patogen (v. pato-, v. -gen₁), adj., (despre factori ecologici) care produce o stare de boală organismelor vegetale; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul bolilor plantelor; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., protoplasmă din celulele vegetale; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., boală vegetală produsă de acarieni; ~reobiocenoză (v. reo-, v. bio-, v. -cenoză₁), s. f., asociație vegetală acvatică specifică apelor curgătoare; ~sociologie (v. socio-, v. -logie₁), s. f., studiul asociațiilor vegetale caracteristice unor anumite regiuni sau biotipuri; ~succivor (v. succi-, v. -vor), adj., care se hrănește cu seva plantelor; ~taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s. f., studiul clasificării plantelor agricole și tehnica culturii lor; ~telmă (v. -telmă), s. f., cantitate mică de apă strînsă în cavitățile plantelor, populate de microbiocenoze speciale; ~terapie (v. -terapie), s. f., 1. Utilizare a plantelor medicinale în scop terapeutic. 2. Disciplină care se ocupă cu metodele de prevenire și de combatere a bolilor și a dăunătorilor plantelor cultivate; ~teratologie (v. terato-, v. -logie₁), s. f., studiul malformațiilor și al monstruozităților vegetale; ~termogeneză (v. termo-, v. -geneză), s. f., transformare a energiei potențiale în energie calorică, la plante; ~tip (v. -tip), s. n., individ al unei specii de plante; ~tomie (v. -tomie), s. f., anatomie vegetală; ~trofic (v. -trofic), adj., (despre plante) cu nutriție autotrofă; ~trofie (v. -trofie), s. f., nutriția plantelor; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., animale metazoare cu simetrie axială, a căror formă se aseamănă cu aceea a plantelor; sin. zoofite.

Pachysandra terminalis Sieb. et Zucc. Specie care înflorește primăvara. Flori albe, nesemnificative, dispuse în spice terminale. Fruct albicios. Frunze persistente, verzi-închis, pe partea superioară lucioase, lungi de cca 8 cm, cu vîrful dentat, bază cuneiformă, pe lujeri glabrii. Plantă perenă.

Phacelia viscida (Benth.) Torr. (syn. Eutoca viscida Benth.). Specie care înflorește vara. Flori albastre-închis cu mijlocul purpur sau alb, campanulate sau întinse, cu diametru de 1-3 cm. Frunze ovate pînă la cordiforme, dublu- sau neregulat-dentate. Plantă anuală, erectă, ramificată la bază, cu peri asprii spre vîrf, glandulos vîscoasă, cca 50 cm înălțime.

STRELITZIA Banks, STRELIȚIA, PASĂREA PARADISULUI, fam. Musaceae. Gen originar din Africa de S, 4 specii, cuprinzînd plante viguroase, perene, lemnificate la bază, cu rădăcini puternice și adînc înfipte în pămînt. Frunze mari, persistente, glauce, lung-pețiolate, cu lamina larg-eliptică, pieloase, glabre, mai scurte decît pețiolul. Numele de pasărea paradisului se datorește florilor sale (galbene-portocalii-albăstrui) grupate în inflorescențe curioase (asemenea unor păsări exotice), ce apar dintr-o teacă ascuțită în formă de carenă (verde cu margini roșietice-strălucitoare), succesiv, prelungindu-se în acest fel perioada înfloritului. Periantul format din 6 diviziuni, 3 exterioare, îngust-lanceolate cu vîrf lung, ascuțit, galbene-portocalii și 3 interioare, din care 2 în formă sagitată, așezate în pereche, apropiate, formînd deci, aparent, un singur organ. Într-un pliu al acestui organ se află cele 5 stamine și stilul.

Triosteum fargesii Franch. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori purpur-murdar, pe partea inferioară verzui, pe tip 5 (5 sepale lanceolate, subțiri), dispuse în inflorescență terminală, la bază cu protuberanțe, pubescentă. Frunze eliptice cu vîrf bont, îngustate spre bază, emarginate, pubescente, opuse, sesile. Plantă erbacee, pînă la 0,85 m înălțime, erectă, cu rizom lemnificat, tulpină pubescentă, spre vîrf glanduloasă. Fruct, bacă roșie, glanduloasă.

MORF-, v. MORFO-. □ ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate morfogenetică; ~onim (v. -onim), s. n., nume care se bazează pe caracterele morfologice ale plantei.

PROTO- „cel dintîi, anterior, primul, preistoric, primitiv, inițial”. ◊ gr. protos „primul, cel dintîi” > fr. proto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. proto-. □ ~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., subclasă de ciuperci din clasa ascomicetelor, încrengătura talofitelor; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază formele de viață mai mici decît bacteriile; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme unicelulare sau coloniale, care reprezintă formele cele mai primitive ale vieții; sin. protiste; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Celulă lipsită de membrană. 2. Celulă primordială a embrionului; ~cariocineză (v. cario-, v. -cineză), s. f., formă intermediară de cariocineză între amitoză și mitoză; ~cerc (v. -cerc), adj., dificerc*; ~clamidospor (v. clamido-, v. -spor), s. m., structură terminală și umflată, formată pe un filament, din care se formează clamidospori; ~clorofilă (v. cloro-, v. -fil₂), s. f., pigment care conține carotină și xantofilă, prezent în frunzele îngălbenite; ~colenchim (v. col/o-₂, v. -enchim), s. n., primele elemente ale colenchimului; ~corm (v. -corm), s. n., 1. Partea tuberiformă a embrionului care, prin diferențiere, dă naștere radiculei, tulpiniței și primelor frunze. 2. Axă hipocotil; ~crat (v. -crat), adj., (despre plante) care, odată cu ameliorarea climatului, și-a putut recuceri arealul pierdut în perioadele glaciare; ~cromozomi (v. cromo-, v. -zom), s. m. pl., granulații cromatofile formate în mitoză la bazidiomicete, care, la sfîrșitul profazei, se reunesc în doi cromozomi; ~dermă (v. -dermă), s. f., strat celular extern al meristemului primar din regiunea apicală a organelor radiculare; ~filă (v. -fil₂), s. f., 1. Frunzuliță sau rezervă nutritivă care se găsește în embrionul unei plante fanerogame; sin. cotiledon. 2. Formă juvenilă a frunzei. 3. Frunza protocormului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., organisme vegetale primitive unicelulare sau coloniale, care stau la baza evoluției regnului vegetal; ~fitologie (v. fito-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază plantele fosile; ~gamie (v. -gamie), s. f., fenomen de combinare a gameților fără fuziune nucleară; ~gen (v. -gen₁), adj., protogenic*; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Reproducere prin înmugurire. 2. Stadiu primordial al embrionului; ~genic (v. -genic), adj., (despre structuri vegetale) care există încă din primele stadii de diferențiere; sin. protogen; ~gin (v. -gin), adj., proterogin*; ~ginie (v. -ginie), s. f., proteroginie*; ~glie (v. -glie), s. f., nevroglie^[1] a substanței cenușii, avînd corpul lipsit de gliofibrile și de prelungiri spinoase; ~hemicriptofite (v. hemi-, v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu tulpinile acoperite la bază cu scuame, avînd frunze dezvoltate numai de la mijlocul tulpinii în sus; ~leucocit (v. leuco-, v. -cit), s. n., celulă limfoidă mică, prezentă în măduva osoasă roșie și în splină; ~liză (v. -liză), s. f., descompunere a clorofilei cu disocierea bioxidului de carbon sub influența luminii; ~log (v. -log), s. n., totalitatea datelor asociate cu un taxon nou, la prima lui publicare; ~metrocit (v. metro-₃, v. -cit), s. n., celulă-mamă a seriilor leucocitară și eritrocitară; ~nemă (v. -nemă), s. f., formație a gametofitului; ~paleolitic (v. paleo-, v. -litic₁), s. n., prima perioadă a epocii pietrei cioplite; ~patie (v. -patie), s. f., maladie primitivă, esențială; ~plasmatologie (v. plasmato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul protoplasmei; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță albuminoidă fundamentală vîscoasă, care alcătuiește baza oricărei celule vii; ~plast (v. -plast), s. n., 1. Protoplasmă a celulelor vegetale. 2. Organism unicelular. 3. Forma primordială a celulei sau a protoplasmei celulare; ~sclerenchim (v. scler/o-, v. -enchim), s. n., colenchim asemănător cu fibrele liberiene; ~spor (v. -spor), s. m., spor din prima generație; ~sporofit (v. sporo-, v. -fit), s. n., carposporofit al algelor roșii, rezultat din germinarea zigotului; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru central primitiv, prezent la unele psilofite din paleozoic; ~strofe (v. -strofă), s. f. pl., spiralele secundare în filotaxie; ~tal (v. -tal), s. n., tal primitiv al lichenilor cu crustă; ~timie (v. -timie), s. f., pulsiune psihologică principală; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Exemplu perfect, model desăvîrșit. 2. Tipul ancestral, original al taxonului vegetal; ~trof (v. -trof), adj., (despre microbi) care trăiește în substraturi nutritive primitive, lipsite de compuși organici; ~trofic (v. -trofic), adj., (Despre microorganisme) 1. Care nu poate descompune proteinele. 2. (Despre microorganisme) Care își asigură singur hrana necesară; ~trofie (v. -trofie), s. f., mod primitiv de nutriție la unele tulpini microbiene; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., încrengătură de animale microscopice unicelulare, cu o structură anatomică foarte simplă, care trăiesc în grupuri numeroase; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., structuri prebiontice care, în asociere cu polinucleotidele, formează, din aminoacizi liberi, scurte secvențe de peptide; ~zoofil (v. zoo-, v. -fil₁), adj., (despre flori) fertilizat prin protozoare; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul morfologic și biologic al organismelor unicelulare. corectat(ă)

fitopaleontologie sfs [At: DN³ / E: fr phytopaléontologie] Ramură a paleontologiei care reconstituie pe baza resturilor fosile și studiază plantele care au existat în perioadele geologice trecute.

glumă² sf [At: DA ms / Pl: ~me / E: fr glume] (Bot) Bractee membranoasă situată la baza fiecărui spiculeț al unei plante graminee.

AGROBIOLOGIE s. f. Știință care se ocupă cu acțiunea legilor biologice generale asupra culturii plantelor și creșterii animalelor, constituind, totodată, baza teoretică a științelor agronomice. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Agrobiologie, rus. agrobiologhiia.

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune brun = cărbune de culoare brun-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intestinal etc. ♦ Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ◊ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția în mușchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuță (1). – Lat. carbo, -onis.

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

ZĂMOȘIȚĂ, zămoșițe, s. f. Plantă cu tulpina ramificată de la bază, acoperită cu peri aspri, cu flori mari de culoare galben-deschis și purpurie, catifelate la mijloc (Hibiscus trionum). – Zămos (= zemos) + suf. -iță.

VINERIȚĂ, vinerițe, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de la bază așezate în formă de rozetă, cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se întrebuințează ca plantă medicinală; vinețică (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -iță.

TRIPLOID, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă trei seturi de bază de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.

SCÂNTEIUȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

FUNGIDĂ ~e f. 1) la pl. Grup de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care se dezvoltă pe baza substanțelor organice străine (reprezentanți: ciupercile). 2) Plantă din acest grup. /<lat. fungidus

intață s.f. (reg.) mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteiuță.

paperină s.f. (înv.) mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteiuță, scânteioară.

pocrov, -ă, s.n. și f. 1. (înv. și reg.) acoperământ pentru obiectele de cult; pocrovăț. 2. (înv.) țesătură fină ca un voal pentru acoperit capul. 3. (reg.; la pl. art.) sărbătoare creștină la 1 octombrie (acoperământul Maicii Domnului). 4. (reg.; în forma „procov”) văl de mireasă. 5. (reg.) pânza de pe fața mortului. 6. (reg.; în forma „procov”) scutec de copil. 7. (reg.) covor țărănesc, scoarță; pătură groasă, pocroviță, pocruț. 8. (reg.; la pl. art. în forma „pocroavele”) sărbătoare creștină la 29 august (Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul). 9. (s.f.; reg.) mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteiuță.

BIOCULTURĂ s. f. cultură a plantelor fără a utiliza produse chimice, bazându-se numai pe folosirea îngrășămintelor organice. (< bio- + -cultură²)

BUBERIC s. m. Plantă erbacee cu tulpina noduroasă la bază, cu frunze dințate și cu flori brune sau verzi-măslinii (Scrophularia nodosa). – Comp. bg. bubrek.

ZĂMOȘIȚĂ s. f. Plantă cu tulpina ramificată de la bază, acoperită cu peri aspri, cu flori mari, de culoare galbenă-deschisă sau purpurie, catifelate la mijloc (Hibiscus ternatus). – Din zămos + suf. -iță.

MAC², maci, s. m. 1. Nume dat mai multor plante, cu floare de obicei roșie și cu semințe uleioase (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ Sămînța plantei, folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă cu flori roșii avînd la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); macul-ciorii = zămoșiță. – Slav (v. sl. makŭ).

tálpă f., pl. e (Let. 2, 22) și tălpĭ (ung. talp, talpă, pĭedestal; bg. sîrb. talpa. V. toloapă). Suprafața de dedesuptu picĭoruluĭ între degete și călcîĭ, partea pe care te sprijinĭ în mers (și care corespunde cu palma la mînă): din creștet pînă’n tălpĭ. A bate la tălpĭ, a bate la falangă, (fig.) a mînca, a bea, a cheltui tot: șĭ-a bătut averea la tălpĭ. Partea încălțămintelor pe care se sprijină trupu (maĭ ales partea din ainte, pe cînd cea din apoĭ se numește călcîĭ saŭ toc). Grindă care servește ca temelie la casele țărăneștĭ (de vălătucĭ): talpa caseĭ. Fig. Țăranĭ, țărănime: țăranu e talpa țăriĭ, om ĭeșit din talpă (om grosolan, necĭoplit). Mojic, ghĭorlan: calcă maĭ încet, măĭ talpă! Talpa ĭaduluĭ, femeĭe (maĭ ales babă) foarte rea. Talpa gîșteĭ, mîzgîlitură cu degetu uns cu cerneală în loc de iscălitură la neștiutoriĭ de carte: șĭ-a pus talpa gîșteĭ pe contract. Fălcea, fie-care din cele doŭă lemne orĭ șine pe care alunecă sania. Fie-care din cele doŭă lemne groase (unite cu altele doŭă maĭ scurte) care constitue cadru și baza războĭuluĭ de țesut. Numirĭ de plante: talpa gîșteĭ, o plantă erbacee labiată numită în Trans. creasta cocoșuluĭ (leonúrus cardiaca); talpa ursuluĭ, acant, un fel de scaĭ (acanthus longifolius).

*virtúte f. (lat. virtus, -útis. V. vîrtute). Caracteru omuluĭ fără păcat și fără vițiĭ: a nu fura, a nu ucide și a da ajutor celor ce aŭ nevoĭe e o mare virtute. Castitate (a uneĭ femeĭ). Proprietate, eficacitate: virtuțile plantelor. În virtutea..., în urma, pe baza, pin forța...: în virtutea legiĭ. Virtutea militară (cu înț. latin de „vitejie”), o decorațiune militară românească înființată în 1872 ca să se răsplătească vitejiile ostășeștĭ (De la 1916 se dă numaĭ soldaților, ĭar ofițerilor li se dă Mihaĭ Viteazu. Virtutea aeronautică, decorațiune înființată de regele Carol II p. a-ĭ răsplăti pe aviatorĭ.