ȘOSEA, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, frumos amenajată, la intrarea într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. ◊ Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée.

BORDURĂ s.f. 1. Fîșie aplicată (ca podoabă) pe marginea unui lucru; chenar. ♦ Margine a unui obiect făcută dintr-un material mai rezistent; întăritură. 2. Margine a trotuarului către partea carosabilă a unei străzi. [< fr. bordure].

ȘOSEA, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, de acces într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée.

CAROSABIL, -Ă, carosabili, -e, adj. (Despre drumuri, șosele, străzi) Care permite circulația vehiculelor cu patru sau mai multe roți. ◊ Parte carosabilă (a unei străzi, a unei șosele) = parte a unei șosele sau străzi rezervată circulației vehiculelor.

REFUGIU, refugii, s. n. 1. Loc de scăpare, de ocrotire, de adăpostire în fața unei primejdii sau a unei neplăceri; azil. V. adăpost. Mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. TOPÎRCEANU, B. 30. Vornicul Dumbravă reușise a scăpa în Transilvania, avînd nobleța de a căuta refugiu la generozitatea unui inamic. HASDEU, I. V. 169. ♦ Fig. Consolare, mîngîiere, alinare. Unii căutau refugiul în trecut, alții în viitor. IBRĂILEANU, SP. CR. 85. ♦ Porțiune ridicată, amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a unei străzi (mai ales în stațiile de tramvai), pentru a reglementa circulația, a ușura traversarea străzii etc. 2. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. Mulțimea asta nu vrea decît să despacheteze bagajele făcute pentru refugiu. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. Se reîntîlniseră la Iași, în timpul refugiului. id. N. 31.

ȘOSEA, șosele, s. f. 1. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată. V. drum, cale. Urcînd șoseaua cea mare șerpuită peste Stînișoara, Vitoria și Gheorghiță auziră glasul puhoaielor. SADOVEANU, B. 203. Șoseaua care leagă orașul cu portul aleargă înainte, dreaptă ca o fîșie albă. SAHIA, N. 43. Bălțătești!... O improvizare de bilei pe șoseaua care vine de la Piatra. IBRĂILEANU, A. 7. Șosea națională = șosea care leagă centrele importante ale țării și a cărei îngrijire este în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, îngrijirea ei fiind în seama comunelor respective. 2. Stradă largă, de obicei plantată cu pomi, care continuă la marginea orașelor mari căile de comunicație interurbane. ♦ (Învechit) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. Prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, sîntem în risc să ne prăpădim. NEGRUZZI, S. I 194.

refugiu sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 290 / V: (înv) rif~ / Pl: ~ii / E: fr réfuge, lat refugium cf it rifugio] 1 Timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. 2 Loc de adăpostire în fața unei primejdii. 3 (Fig) Consolare (4). 4 Loc liniștit în care se retrage cineva pentru a se odihni. 5 Porțiune ridicată și amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a unei străzi cu trafic intens sau în mijlocul unei piețe, pentru a ușura reglementarea circulației, traversarea străzii, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc.

rigolă sf [At: GALACTION, O. A. I, 42 / V: (reg) rigol sn (Pl: ~oale) / Pl: ~le / E: fr rigole cf ger Rigole] 1-2 Șanț mic (sau amenajare specială) făcut de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare. 3 Canal mic prin care este condusă apa de irigație la plante. 4 Formă de eroziune în adâncime (până la 50 cm) a solului ca rezultat al acțiunii șuvoaielor de apă. 5 (Reg; îf rigol) Săpătură făcută la aproximativ 40 cm adâncime pentru a planta viță de vie. 6 (Reg; îf rigol) Lunecuș pe care se dau copii iarna.

șosea sf [At: BULETIN, F. (1833), 146²/21 / V: (reg) so~, soșe, sușea, șâșa, ~se, ~uă, ~ee, șoșea, șusă, șușauă, șușea / Pl: ~ele / E: fr chaussée] 1 Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată. 2 (Prc) Stradă largă, frumos amenajată, la intrarea într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. 3 (Îs) ~ națională Șosea (1) care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. 4 (Îs) ~ comunală Șosea (1) care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. 5 (Pop; pex) Șleau² (1). 6 Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. 7 (Înv; sst; sens etimologic) Dig (1). 8 (Îrg) Muncă obligatorie pe care administrația comunală o pretindea de la țărani pentru construirea sau repararea șoselelor (4). 9 (Olt; Mun; înv) Impozit prin care se asigura întreținerea șoselelor (1, 4).

TROTUAR, trotuare, s. n. Porțiune marginală special amenajată din suprafața unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. trottoir.

TROTUAR ~e n. Porțiune laterală a unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, special amenajată și rezervată circulației pietonilor. [Sil. -tuar] /<fr. trottoir

TROTUAR s.n. Parte a străzii (mai ridicată decît partea carosabilă) rezervată circulației pietonilor. [Pron. tro-tu-ar. / < fr. trottoir].

TROTUAR /TUAR/ s. n. parte marginală a unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. ♦ (fam.; despre prostituate) a face ~ ul = a atrage clienți pe stradă. (< fr. trottoir)

TROTUAR, trotuare, s. n. Porțiune special amenajată de-a lungul unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. trottoir.

TROTUAR, trotuare, s. n. Porțiune din suprafața unei străzi, de obicei mai ridicată decît partea carosabilă, amenajată special pentru circulația pietonilor. Trotuare pustii, vitrine închise, obloane trase și ploaie măruntă. DUMITRIU, B. F. 89. Tăcuse și flașneta uliții reci cu trotuarele de catran și ulei. ARGHEZI, P. T. 90. Feciorul rămîne pe trotuarul de lespezi lucii. REBREANU, I. 121. Unde se pomenea trotuar sau bulevard pe acel timp! GHICA, S. 42. – Pronunțat: -tu-ar.

trotuar sn [At: STAMATI, D. / P: ~tu-ar / V: (fcr) ~tal / S și: (înv) ~toar, ~uoar / E: fr trottoir] 1 Porțiune marginală amenajată de-a lungul unei străzi, de obicei mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor. 2 (Fam; îe) A face ~ul A umbla pe trotuar (1) în vederea practicării prostituției.

CAROSABIL, -Ă adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Care permite circulația vehiculelor; pe care merg vehiculele. ◊ Parte carosabilă (și s.n.) = parte a unei șosele sau a unei străzi rezervată circulației vehiculelor. [< fr. carrossable].

CAROSABIL, -Ă adj., s. n. parte (a unui drum, a unei străzi) rezervată circulației vehiculelor. (< fr. carrossable)

CAROSABIL ~ă (~i, ~e) (despre drumuri, șosele etc.) Care este destinat circulației vehiculelor rutiere. Parte ~ă a străzii. /<fr. carrossable

SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles, semnificație, accepție. Sens propriu. Sens figurat. ▭ Iar din toată învălmășeala asta... ieșea ceva care dădea un sens pămîntesc iadului. POPA, V. 215. ♦ Conținut noțional sau logic. Ce să adaug? Îmi dictezi de un sfert de oră cuvinte fără nici un sens. BARANGA, I. 188. Nu înțeleg semnele chineze, dar ilustrațiile mă ajută să pricep sensul povestirii. STANCU, U.R.S.S. 153. 2. Temei rațional, logică, rațiune; noimă. Pe de altă parte, ce sens poate avea un atac de front cu un ploton. CAMIL PETRESCU, U. N. 320. La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e sens în lume? Tu, chip zîmbitor, Trăit-ai anume ca astfel să mori? EMINESCU, O. I 40. ♦ Rost, scop, menire. Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soartă. EMINESCU, O. I 36. ◊ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întîmplare. Merg acum fără sens. Știu că trebuie să cobor la gară, însă n-o iau într-acolo. SAHIA, N. 24. 3. Direcție; orientare. În gara Mărășeștilor s-au aprins luminile și din ea au plecat două trenuri în sensuri opuse. SAHIA, N. 24. ◊ Sens unic = sistem de circulație (aplicat în special pe străzile cu mare afluență) potrivit căruia toate vehiculele trebuie să circule într-o singură direcție, pe toată lățimea părții carosabile. 4. (În expr.) Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. Într-un anumit sens, nu-ți trebuie prea mult curaj, ca să alergi înainte. CAMIL PETRESCU, U. N. 398. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. [Brîncoveanul] era destul de tare pentru a-și permite să trăgăneze executarea unei porunci... pînă-și va procura alta, în sensul său. IORGA, L. I 348.

REFUGIU, refugii, s. n. 1. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. 2. Loc de scăpare, de adăpostire în fața unei primejdii sau a unei neplăceri; adăpost, azil. ♦ Fig. Consolare, alinare, mângâiere. ♦ Platformă ridicată și amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a căilor de circulație cu trafic intens sau în mijlocul unei piețe, pentru a ușura reglementarea circulației, traversarea străzii, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc. – Din fr. refuge, lat. refugium.

REFUGIU, refugii, s. n. 1. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. 2. Loc de adăpostire în caz de pericol; adăpost, azil. ♦ Fig. Consolare, alinare, mângâiere. ♦ Platformă ridicată și amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a căilor de circulație cu trafic intens sau în mijlocul unei piețe, pentru a ușura reglementarea circulației, traversarea străzii, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc. – Din fr. refuge, lat. refugium.