BULION, (1, 2) bulionuri, (3) bulioane, s. n. 1. Pastă conservată de pătlăgele roșii. 2. (Rar) Supă de carne fără zarzavat sau paste făinoase. 3. Mediu lichid obținut din carne sau din vegetale și folosit pentru culturile de microorganisme. [Pr.: -li-on] – Din fr. bouillon, rus. bulón.

GOGONEA, gogonele, s. f. (Mai ales la pl.) Fructul neajuns la maturitate al pătlăgelelor roșii, de culoare verde sau verde-roșiatică, din care se fac murături. – Gogon (reg. „mic obiect sferic” – et. nec.) + suf. -ea.

TOMATĂ, tomate, s. f. (Livr.) Pătlăgea roșie. – Din fr. tomate.

pătlăgea roșie/pătlăgică roșie s. f. + adj. (sil. -tlă-)

BULION ~uri n. 1) Pastă (sau zeamă) din pătlăgele roșii fierte. 2) Supă din carne fiartă, mai ales din pasăre, preparată fără zarzavaturi sau paste făinoase. 3): ~ de cultură fiertură de carne sau de vegetale, folosită ca mediu de cultură pentru microorganisme. [Sil. -li-on] /<fr. bouillon

ROȘIE ~i f. Pătlăgea roșie; tomată. /Din roșu

TOMATĂ ~e f. Pătlăgea roșie; roșie. /<germ. Tomate, fr. tomate

BULION s.n. 1. Supă de carne fiartă fără zarzavaturi. ♦ Lichid obținut prin fierberea cărnii și folosit ca mediu de cultură pentru microorganisme. 2. Pastă sau zeamă de pătlăgele roșii fierte. [Pron. -li-on, pl. -nuri. / < fr. bouillon].

paradaisă, paradaise, s.f. (reg.) 1. pătlăgea roșie. 2. numele unei varietăți de viță de vie.

SOLANACEE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate, din care fac parte cartoful, pătlăgelele roșii și vinete, mătrăguna, tutunul etc.; solanee; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. solanacées].

TOMATĂ s.f. Pătlăgea roșie. [< fr. tomate].

SOLANACEE s. f. pl. familie de plante dicotiledonate erbacee: cartoful, pătlăgelele roșii, vinetele, mătrăguna, tutunul; solanee. (< fr. solanacées)

TOMATĂ s. f. pătlăgea roșie. (< germ. Tomate, fr. tomate)

tomată (-te), s. f. – Pătlăgea roșie. – Var. Mold. dumată. Fr. tomate.

BULION, s. n. 1. Pastă conservată de pătlăgele roșii. 2. (Rar) Supă de carne fără zarzavat sau paste făinoase. ◊ Bulion de cultură (de microbi) = supă de carne și oase, strecurată și sterilizată, servind la culturile de microbi. [Pr.: -li-on] – Fr. bouillon.

róșie f. Munt. Pătlăgea roșie, dumadă.

!pătlăgea-roșie/pătlăgică-roșie (plantă) (pă-tlă-, -și-e) s. f., g.-d. art. pătlăgelei-roșii; pl. pătlăgele-roșii, art. pătlăgelele-roșii

chebap n. friptură pe frigare preparată turcește (felii largi de berbece sunt înfirate pe o frigare și fripte pe cărbuni, apoi stropite cu sos de ceapă și de pătlăgele roșii): dobe de mistreț și chebapuri de căprioară Od. [Turc. KEBAB].

TOMATĂ, tomate, s. f. Pătlăgea roșie. – Din fr. tomate.

BULION, (1, 2) bulionuri, (3) bulioane, s. n. 1. Pastă conservată de pătlăgele roșii. 2. (Rar) Supă de carne servită fără zarzavat sau paste făinoase. 3. Mediu lichid obținut din carne sau din vegetale și folosit pentru culturile de microorganisme. [Pr.: -li-on] – Din fr. bouillon, rus. bul’on.

GOGONEA, gogonele, s. f. (Mai ales la pl.) Pătlăgele roșii, neajunse la maturitate, de culoare verde sau verde-roșiatică, din care se fac murături. – Gogon (reg. „mic obiect sferic”) + suf. -ea.

BAMĂ, bame, s. f. (Munt., Mold.; mai ales la pl.) Legumă de formă piramidală, cu cinci muchii, de culoare verde, acoperită cu perișori și plină de semințe cenușii-verzui; planta care produce această legumă (Hibiscus esculentus). Domnu Tase tîrguise pătlăgele roșii, cartofi noi, bame, toate pe alese. BASSARABESCU, V. 44. Grădinarii seamănă mai cu osebire... varza și ceapa, după aceea praz, ardei... bame etc. I. IONESCU, M. 357.

BULION s. n. 1. Zeamă de pătlăgele roșii conservată, întrebuințată pentru a da gust și culoare mîncărilor. O sticlă de bulion. Vinete în bulion. ◊ Pastă de bulion = zeamă de pătlăgele roșii fiartă pînă la îngroșare. 2. (Rar) Supă de carne fără zarzavat sau paste făinoase. ◊ Bulion de cultură (de microbi) = supă de carne și oase, filtrată și sterilizată, servind la creșterea microbilor. – Pronunțat: -li-on.

GOGONEA, gogonele, s. f. (Mai ales la pl.) Pătlăgele roșii din ultima recoltă de toamnă, neajunse la maturitate, din care se fac murături.

ELIPSĂ s. f. (< fr. ellipse, cf. gr. elleipsis „lipsă a unui cuvânt”): omitere din vorbire sau din scriere a unor cuvinte sau chiar a unor propoziții, care se subînțeleg sau care nu sunt absolut necesare pentru înțelesul comunicării. E. se datorează nevoii de conciziune, de scurtare a exprimării, grabei în exprimare și mai ales nevoii de expresivitate, motiv pentru care este foarte frecventă în vorbirea afectivă și în limba vorbită. Un rol important în înțelegerea e. îl au intonația, pauza, punctuația, gesturile și mimica. ◊ ~ lexicală: e. care vizează elemente de ordin lexical (cuvinte) din cadrul unor sintagme, locuțiuni, expresii sau formule de diferite tipuri, care preiau sensul cuvintelor omise: roșie (< pătlăgea roșie), vânătă (< pătlăgea vânătă), o turcească (< o cafea turcească), tânăr de condiție (< tânăr de condiție bună), marfă de calitate (< marfă de bună calitate), de când lumea (< de când există lumea), cum să nu (< cum să nu fac), sărac lipit (< sărac lipit pământului), pe cuvânt (< pe cuvânt de onoare), nici vorbă (< nici vorbă nu poate fi), n-ai decât (< n-ai decât să mergi), ce mai (< ce mai la deal, la vale), n-are unde (< n-are unde merge), n-are de unde (< n-are de unde lua), n-are când (< n-are când să facă), n-are cum (< n-are cum să facă), n-are încotro (< n-are încotro merge), bată-te să te bată (< bată-te să te bată norocul), are tensiune (< are tensiune mare), are temperatură (< are temperatură mare), urcă la doi (< urcă la etajul doi), coboară la Panduri (< coboară la stația Panduri), joacă pe Dinamo (< joacă pe stadionul Dinamo) etc. ◊ ~ gramaticală: e. care vizează elementele de ordin gramatical, unitățile sintactice care nu sunt strict indispensabile pentru a fi exprimate în comunicare (inclusiv o propoziție întreagă). Astfel: „A bătut-o rău; ea a răbdat – nici o vorbă, nici o lacrimă” (I. L. Caragiale) – „nu a scos”, „nu i-a curs”; „A fost un bal cum nici într-o capitală de județ nu se poate mai splendid” (idem) – „nu se poate să fie mai splendid”; „I-am făcut eu o mulțime de meșteșuguri și degeaba” (M. Sadoveanu) – „și degeaba i le-am făcut”; „Pe la 20 septembrie am dat o săritură la Sibiu, așa-ntr-o doară, ca să văd ce și cum” (L. Blaga) – „ce s-a întâmplat și cum s-a întâmplat”; „Când ordoni d-ta, d-le Niță, chiar să nu, eu tot da” (B. Șt. Delavrancea) – „chiar să nu vreau, eu tot spun da”; „Iarna pe gheață și la săniuș” (Ion Creangă) – „ne dăm pe gheață și mergem la săniuș”; „De-aș ajunge mai degrabă la târg, zise Prepeleac” (idem) – „Ce bine-ar fi de-aș ajunge...”; „Da-ncotro,-ncotro, flăcăule?” (I. L. Caragiale) – „Da-ncotro mergi, flăcăule?” etc.

ETIMOLOGIE s. f. (cf. fr. étymologie, lat., gr. etymologia < etymos „adevărat”, „real” + logos „cuvânt”, „știință”): 1. origine a unui cuvânt (v. și origine). 2. ramură complexă a lingvisticii care se ocupă cu originea și cu evoluția formală și semantică a cuvintelor. Preocupări de a stabili originea cuvintelor au existat încă din antichitate, dar ea s-a constituit ca știință abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea legilor fonetice și cu întemeierea gramaticii istorice și comparate. Metoda principală de cercetare folosită în e. este metoda istorică; alături de aceasta este folosită și metoda structuralistă care are în vedere: structura limbii, caracterul sistematic al derivării și al morfologiei, presiunea sistemului, forța analogiei, apartenența unităților lexicale la anumite câmpuri morfosemantice, cu alte cuvinte întregul ansamblu de relații fonetice, morfologice, semantice și de altă natură, în care pot intra cuvintele unei limbi. Pe această disciplină mixtă se sprijină aproape toate celelalte discipline lingvistice, în sensul că orice lucrare de lingvistică, din orice ramură a științei limbii, face apel direct sau indirect la ea. E. comportă multe greutăți și reclamă o imensă muncă de documentare, studiul ei fiind deosebit de complicat. Problemele ei au stat în atenția multor lingviști din țara noastră, o contribuție însemnată în acest sens aducând B. P. Hasdeu, V. Bogrea, I.-A. Candrea, N. Drăganu, Sextil Pușcariu, H. Tiktin, Iorgu Iordan, Al. Graur, Gh. Ivănescu, N. A. Ursu, Gh. Mihăilă, Th. Hristea, A. Avram etc. ◊ ~ internă: e. al cărei obiect de cercetare îl constituie toate creațiile lexicale interne ale unei limbi, sistemul de formare a cuvintelor (derivarea, compunerea, conversiunea). ◊ ~ externă: e. al cărei obiect de cercetare îl constituie toate împrumuturile lexicale ale unei limbi (neologismele). ◊ ~ populară (atracție paronimică): modificare a formei unui cuvânt (de obicei recent intrat în limbă) sub influența altui cuvânt mai cunoscut, cu care se aseamănă ca formă și de la care s-ar putea crede că derivă. Astfel: funicular a fost modificat sub influența lui furnică și a devenit furnicular; lingoare a fost modificat sub influența lui lung și a devenit lungoare (fiind vorba de o „boală lungă”) etc. (v. și atracție). Denumirea de e. populară i-a fost dată de lingvistul german E. Förstemann prin termenul de Volksetimologie. A fost discutată de mai mulți lingviști români și străini. În lingvistica românească, cel care i-a dedicat un studiu amplu în lucrarea sa „Probleme de etimologie”, București, 1968, pp. 205-275, este Theodor Hristea. Acest fenomen lingvistic joacă un rol deosebit în viața oricărei limbi. El se poate manifesta în limba oricărui subiect vorbitor, în orice mediu social și explică cuvintele exclusiv sincronic (arată cum funcționează în limbă în momentul interpretării lor). Prin e. populară vorbitorii încearcă să-și lămurească anumite cuvinte, vechi sau noi, frecvente sau rare în limbă, cu sensuri neclare sau cu forme neobișnuite, în general puțin cunoscute sau susceptibile de a fi interpretate prin falsă asociație etimologică. Un rol deosebit în acest fenomen îl au asemănarea formală (uneori și cea semantică) dintre cuvântul care este supus e. populare (elementul indus) și cuvântul care o provoacă (elementul inductor) și asociația de idei pe care o face vorbitorul în legătură cu sensurile acestora. Numărul e. populare este foarte mare atât în limba română, cât și în alte limbi. Ele se pot clasifica după următoarele criterii: 1. după originea termenilor care vin în contact (cel indus și cel inductor): a) e. populare în care termenii sunt de origini complet diferite (mult mai numeroase decât cele în care termenii se înrudesc): rom. razie (< it. razzia) a devenit în vorbirea țăranilor rază (< lat. pop. radia); fr. hebdomadaire „săptămânal” (< lat. hebdomadarius) s-a transformat în vorbirea oamenilor lipsiți de cultură din Franța în hebdromadaire, sub influența lui dromadaire „cămilă cu o cocoașă” (< lat. dromedarius); rom. feminin (< fr. féminin, lat. femininus) se pronunță aproape general femenin, prin atracția cuvântului femeie (< lat. familia) etc.; b) e. populare în care termenii sunt înrudiți genealogic (mai rare decât primele): Bonaparte a devenit în vorbirea oamenilor simpli Bunăparte, sub influența adjectivului bună (< lat. bonus, -a, -um); rom. contravenient (< fr. contrevenant, germ. Kontravenient) devine contravenit, formă latinizată sub influența lui veni (< lat. venire); coxalgie (< fr. coxalgie) s-a transformat în copsalgie, sub influența substantivului coapsă (< lat. coxa); rom. incubație (< fr. incubation) devine incuibație sau încuibație prin asocierea sa cu substantivul cuib (< lat. cubium) și verbele încuiba (< în- + cuib + -a) și cuibări (< cuibar + suf. -i); nevroză (< fr. nevrose) e modificat în nervoză sub influența substantivului nerv (< lat. nervus); neurologie (< fr. neurologie) e deformat în nervologie sub influența substantivului nerv (< lat. nervus); Portugalia devine Portocalia după substantivul portocală (< ngr. portokáli); prizonier (< fr. prisonnier) s-a transformat în prinzonier sub înrâurirea lui prins (< a prinde < lat. prehendere); responsabil (< fr. responsable) este modificat la răspunzabil după verbul a răspunde (< lat. respondere); estradă (< fr. estrade) devine stradă sub influența substantivului stradă (< ngr. stráta, it. strada) etc. 2. după relațiile de ordin formal și semantic care există între elementul indus și cel inductor: a) e. populare în care termenii sunt asemănători din punct de vedere formal și semantic (aparțin aceleiași sfere semantice) sau permit stabilirea unei legături logice între ei. Sunt cele mai numeroase: policlinică este pronunțat boliclinică prin asociere cu termenul boli; poțiune (calmantă) e pronunțat porțiune, sub influența lui porție; dactilografă e pronunțat fie actilografă, sub influența substantivului acte, fie dictalografă, sub influența substantivului dictare; lapsus e rostit lipsus, datorită substantivului lipsă; astenie devine ostenie, sub influența verbului osteni; arogant a fost pronunțat aerogant, după locuțiunea a-și da aere; basculantă e rostit basculată datorită adjectivului lată; regional (în Transilvania, Crișana și Banat) treaptă e înlocuit prin dreaptă datorită paronimiei termenilor și faptului că treptele sunt „drepte” etc.; b) e. populare în care cei doi termeni sunt numai în raporturi de natură formală (de la similitudine la omonimie), iar modificarea e incompletă: regional (Oltenia), bormașină e pronunțat boiermașină, sub influența lui boier; apă chiară („apă clară”), cu chiară din lat. clara, a devenit apă chioară; gaz metan a devenit gaz metal; it. pomi dei Mori („pommes des Maures”) „pătlăgele roșii”, s-a transformat în franceză în pommes d’amour, sub influența lui amour; germ. Packwagen (< Pack „pachet” + Wagen „vagon”) a devenit în limba română patvagon, sub influența lui pat. 3. după felul în care se exercită acțiunea fenomenului asupra cuvintelor există patru tipuri fundamentale de e. populară: care atinge numai forma cuvântului, care atinge numai sensul cuvântului, care atinge și forma, și sensul cuvântului, care nu atinge nici forma, nici sensul cuvântului (latentă). a) E. populară care atinge forma cuvântului este cea mai frecventă. Este modificată parțial structura fonetică a cuvântului supus etimologiei (a elementului indus), în partea inițială sau finală: Dimitrov este pronunțat Dumitrov, sub influența lui Dumitru; Fortuna este pronunțat Furtuna, sub influența lui furtună; acoladă e pronunțat arcoladă sub influența lui arc; cooperativă devine comparativă sub influența lui a cumpăra; ferestrău > fierăstrău sub influența lui fier; fricție > frecție sub influența lui a freca; lăcaș și lăcui > locaș și locui sub influența lui loc; pârlog > pirlog sub influența lui pir; somieră > somnieră sub influența lui somn; busculadă > brusculadă sub influența lui a brusca; remunerație > renumerație sub influența lui a număra; pârău (părău) > pârâu sub influența lui râu; primar > primare sub influența lui mare; filigran > filigram sub influența lui gram; funebru > funegru sub influența lui negru; escortă > iscurtă sub influența lui scurt; lăstun > lăsturn sub influența lui turn; tramcar > tramcal sub influența lui cal; trandafil > trandafir sub influența lui fir etc. Este substituit uneori cuvântul supus e. populare (element indus) prin cuvântul care provoacă e. populară (element inductor), ajungându-se la omonimie: *urgior („furuncul al pleoapelor”) a devenit urcior, *som (pește) > somn, sfară („fum”) > sfoară (în „a da sfoară-n țară”), caritate > calitate (în „soră de calitate”), campanie > companie (în „pat de companie”), corvetă („navă de război”) > covertă („punte superioară la un vas maritim”), deportat > depărtat, facțiune > fracțiune (în „fracțiune politică”), nefroză (boală de rinichi) > nevroză (boală de nervi), prenume > pronume; țigaie > țigară (în „lână țigară”), Königgrätz > Câne-creț, Barba-rossa > barbă-roasă etc. b) E. populară care atinge sensul cuvântului (schimbă sensul originar, restrânge acest sens, adaugă un nou sens, deformează sensul) este mai puțin frecventă decât cea care atinge forma cuvântului: babalâc („moșneag venerabil”), care era folosit ca titlu de respect, a devenit cu vremea un cuvânt cu sens peiorativ, complet schimbat, datorită asocierii lui cu babă; siestă („odihnă de după prânz”) este asociat de unii vorbitori cu verbul a sta și de aici noul sens restrâns de „repaus la pat, după masa principală”; a căpia (cu referire la oi) „a se îmbolnăvi de capie” s-a folosit ulterior și cu referire la oameni, sub influența lui cap (cu sensul de „a se sminti”, „a înnebuni”); mutual cu sensul de „pe ascuns”, legându-l de muțește; vindicativ („răzbunător”), cu sensul de „vindecător”, fiind asociat cu a vindeca (în „medicamente vindicative”); temerar („îndrăzneț”), cu sensul de „fricos”, „temător”, fiind simțit ca un derivat al lui a se teme etc. c) E. populară care atinge forma și sensul cuvântului (mai mult forma și mai puțin sensul, mai mult sensul și mai puțin forma, ambele deopotrivă) este mai rar întâlnită: epilepsie e pronunțat pedepsie, sub influența lui pedeapsă și a lui pedepsi; a făreca („a potcovi”) > a fereca sau a fiereca („a încătușa”), sub influența lui fier; stomatologie > stomacologie sub influența lui stomac; expoziție > dispoziție; cârdășie („tovărășie”) > cărdășie („clică”), sub influența lui cârd și a locuțiunii verbale a-și băga în cârd (cu cineva); intreprind („curajos”) > întreprid („întreprinzător”), sub influența lui a întreprinde; hidos > hâdos, sub influența lui hâd etc. d) E. populară latentă este o falsă asociație etimologică; ea nu atinge nici forma, nici sensul cuvântului, dar stabilește false legături de înrudire între doi termeni care n-au nimic comun din punct de vedere etimologic: dar (< v. sl.) este încadrat de unii în familia verbului a da (< lat.), datorită asemănării formale și faptului că „darul se dă”; a depila „a îndepărta părul de pe piele” (< fr.) este asociat adesea cu piele (< lat.) și încadrat în familia acestuia; șezlong „scaun lung” (< fr.) este legat de verbul a ședea (< lat.); perie (< v. sl.) și perucă (< fr., it.) sunt asociate cu păr (< lat.) pentru că „sunt făcute din păr”; patrulă (< germ.) este pus în legătură cu patru (< lat.); pufoaică (< rus.) e legat de puf (< bg.); bancher (< it., fr.) este apropiat de cuvântul bani; a mâna (< lat.) e trecut în familia lui mână (< lat.); a omorî e legat de om, capișon de cap, primă de a primi, cezariană de Caesar etc. Un aspect al e. populare latente este și asocierea stabilită de vorbitori între două omonime (cu aceeași e. sau cu e. diferite): între substantivul mare (< lat. mare, -is) și adjectivul mare (< lat. mas, maris); între substantivul gol din terminologia sportivă (< engl. goal) și adjectivul și substantivul gol „vid” (< v. sl.); între rasol din terminologia culinară (< v. sl.) și rasol (< ras + suf. -ol) din expresia bărbierilor „a da rasol”; între a pili „a bea” (< țig. pilo) și instrumentul pilă (< fr.); între râs (< animalul: < v. sl.) și râs (< a râde), între pană (< fr.) din expresiile „a fi în pană”, „a rămâne în pană” și pană (< lat. pinna); între carte din „carte poștală” (< fr. carte) și carte (lat. charta) etc. Unele e. populare au fost asimilate de limba literară: carte („scrisoare”), fereca, pârâu, pufoaică, sunătoare etc.; altele nu au perspective de generalizare, deși, regional, au răspândire mare: dreaptă (pentru treaptă), filigram (pentru filigran), renumerație (pentru remunerație), somnieră (pentru somieră), țigară în „lână țigară” (pentru țigaie) etc.; altele sunt accidentale: aerogant (arogant), dispoziție (expoziție), luminărică (lumânărică), telegrabnică (telegramă) etc. ◊ ~ latinizantă: explicare fantezistă a originii unui cuvânt numai prin limba latină. Astfel, clește ar proveni din lat. forceps (în realitate provine din v. sl. klĕšta); slujitor ar proveni din lat. servitor (în realitate derivă de la verbul sluji, din v. sl. sluziti + suf. -tor) etc. ◊ ~ multiplă: explicare a originii unui cuvânt prin mai multe etimoane, ținându-se seama de toate sensurile acestuia. Astfel substantivul lampă, cu sensul de „lampă cu ulei” și cu forma lambă provine din neogreacă; cu sensul de „lampă de petrol” și cu forma lampă provine atât din neogreacă, cât și din germană, franceză, rusă și maghiară (cf. ngr. lampa < v. gr. lampas, fr. lampe, germ. Lampe, rus. lampa, magh. lampa). Majoritatea lingviștilor români sunt de părere că cele mai multe împrumuturi neologice din limba română au o e. multiplă. Aceasta se explică prin faptul că la constituirea vocabularului neologic al limbii noastre moderne au contribuit mai multe limbi: latina savantă, neogreaca, italiana, germana, rusa și mai ales franceza. Posibilitatea împrumutării multor neologisme din mai multe limbi de cultură – în aceeași epocă istorică sau la distanță în timp și în spațiu – este confirmată de existența variantelor lexicale etimologice, nediferențiate semantic în raport cu forma acceptată din limba literară. Astfel: aghent (< rus. aghent, germ. Agent) în raport cu agent (< fr. agent, it. agente); haractir (< ngr. haraktir) și haracter (< rus. harakter), în raport cu caracter (< fr. caractère) și caracter (< cf. lat. character, germ. Charakter); monetă (< it. moneta, cf. lat. moneta), în raport cu monedă (< ngr. moneda) etc. O contribuție importantă în domeniul e. multiple a adus-o acad. Al. Graur.

ROȘU³, -IE, roșii, adj. (Și în forma roș, -ă) I. 1. De culoarea sîngelui. Și colo, departe, departe, de unde izvorăște Suceava, cerul e roșu, parc-ar arde o cetate. DELAVRANCEA, A. 107. Mergînd el așa... dă de un măr mare cu niște mere roșii ca focul. RETEGANUL, P. II 77. ◊ (Urmat de alt adjectiv care precizează nuanța) O geană roșă-aurie mai sclipește pe cer. BART, S. M. 13. Costumul lui... e compus, într-acel portret, de un anteriu de sevai roș-gălbui. ODOBESCU, S. I 262. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu, p. ext. cu orice culoare), tradiționale la creștini de paști. Pătlăgea roșie (și substantivat, f.) v. pătlăgea. Pămînt roșu = tip de sol de culoare roșiatică (întîlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). Brad-roșu v. brad. Fir roșu v. fir. ♦ (Adverbial) Cu roșu, în roșu. Fata se arătă sprintenă, cu cămașă albă și catrință neagră vrîstată roș. SADOVEANU, B. 21. 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. Cu spînul tot am dus-o, cum am dus-o, cîne-cînește pînă acum. Dar cu omul roș nu știu zău la cît mi-a sta capul. CREANGĂ, P. 234. Am un bou roșu, unde se pune de se culcă o dată, într-un an i se cunoaște locul (Focul). ◊ Pieile-roșii v. piele. 3. De culoare rumenă-aprinsă (din cauza afluenței de sînge sau a unui defect de circulație). Era voinic, roșu la față. DUMITRIU, N. 18. Nasul tău prea e roșu. DELAVRANCEA, O. II 178. Vai, mîndruță, albă ești, frumoasă ești; Dar ești albă de albele, Roșie de rumenele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 439. ◊ (Întărit prin comparații) Pînă eram pe sub codru, Eram roșu ca și măru. BIBICESCU, P. P. 165. Badea meu, tînăr copil, Roșu ca un trandafir. Din obraz îi pică sînge, Unde-l văz inima-mi plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. Avea ochii veșnic roșii de plîns ascuns. REBREANU, I. 114. ♦ Îmbujorat la față (din cauza unui aflux de sînge provocat de o emoție, de un sentiment). Roșie ca focul de rușine. REBREANU, I. 19. Smărăndița se făcea roșie ca sfecla, ceilalți rîdeau. VLAHUȚĂ, O. AL. II 14. Fiul craiului, cel mai mic, făcîndu-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa. CREANGĂ, P. 189. Ea-și acopere cu mîna fața roșă de sfială. EMINESCU, O. I 82. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. [Podul rulant] își schimbă de la sine direcția, purtînd peste capetele a sute de muncitori un trup de fier roșu. SAHIA, N. 33. Dă foc casei de aramă... de se face casa roșă cum e jăraticul. CREANGĂ, O. A. 251. ◊ Fier roșu = fier incandescent cu care se înfierează animalele (odinioară sclavii și ocnașii). Calificația ce da persoanelor despre care vorbea era atît de ingenioasă, încît ai fi zis că le pune un fier roșu pe frunte. BOLINTINEANU, O. 378. 5. (Învechit, în expr.) Ban roșu v. ban¹ (2). II. Fig. Inspirat sau pătruns de idei revoluționare; creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă, bolșevică). Mult te-ai schimbat în opiniile politice!... Ar zice cineva că ești roșu! Toată țara este roșie. BOLINTINEANU, O. 457. ◊ Fig. Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț. EMINESCU, O. I 62. ◊ Gărzile Roșii = detașamente revoluționare de muncitori, organizate în Rusia în timpul revoluției din 1917. Armata Roșie v. armată. Colț roșu v. colț (I 2). – Variantă: (Mold.) roș, -ă, roși, adj.

TOMATĂ, tomate, s. f. (Regional) Pătlăgea roșie. Mi-ați amestecat cu pămîntul tomatele mele, pe care mi le-a adus special. SADOVEANU, N. F. 33.

porodică, porodici, s.f. – (reg.; bot.) Roșie, tomată, pătlăgea (Lucopersicon esculentum). – Din magh. paradicsom „pătlăgea roșie” (MDA).

SOLANACEE s. f. pl. Familie de plante dicotiledonate, din care fac parte pătlăgelele roșii, cartoful, mătrăguna, tutunul etc.

LEGUME ȘI ZARZAVATURI. Subst. Legume, zarzavaturi, verdețuri, crudități, tarapangele (reg.). Legume proaspete; legume de sezon; trufanda; legume conservate. Ardei, ardeîaș (dim.); ardei gras, gogoșar; ardei iute, paprică (reg.), piparcă (reg.), pipărcuță (dim. și reg.), pipăruș (pop.), chipăruș (reg.), piper (reg.). Bamă. Baraboi. Cartof, cartofior (dim.), barabulă (reg.), barabușcă (reg.), bulughină (reg.), crumpenă (reg.), perușcă (reg.), picioică (reg.). Castravete, castravecior (dim.). Ceapă, cepușoară (dim.); ceapă de apă; arpagic, ceapă de sămînță, orgeag (reg.). Conopidă. Fasole, fasolică (dim.); fasole oloagă; fasole țucără; fasole grasă. Gulie. Lăptucă, marulă (reg.) Linte. Lobodă. Mazăre. Măcriș. Mărar, mărăraș (dim.). Morcov, morcovel (dim.); carotă. Nap, broajbă (reg.). Pătlăgea (roșie), roșie, tomată (livr.), paradaisă (reg.). Pătlăgea (vînătă), vînătă. Pătrunjel. Păstîrnac, morcov-alb. Praz. Ridiche, ridiche de lună. Salată (verde). Sfeclă. Spanac. Sparanghel. Țelină, țelinioară (dim.). Usturoi, ai (reg.). Varză, verzișoară (dim.), curechi (reg.); varză de Bruxelles; varză creață; varză roșie. Grădină, bulgărie (reg.), barabuliște (reg.). Grădinărie, grădinărit. Grădinar; zarzavagiu. Legumicultură. Legumicultor. Adj. Legumicol.. Vb. A grădinări (rar), a cultiva, a crește. V. alimentație, condimente, feluri de mîncare, fructe, terenuri cultivate.

PĂTLĂGICĂ s. (BOT.; Lycopersicum esculentum) pătlăgea, roșie, tomată, (reg.) gălățană, (Transilv. și Ban.) paradaisă.

ABREVIERE Procedeu de reprezentare prin reducere a unei unități lexicale sau a unui grup de elemente cu valoare de unitate lexicală. 1. Abrevierea este o modalitate curentă în limbile moderne de a reprezenta unități semantice complexe care au sens unitar (vezi COMPUS). Se desemnează astfel numeroase asociații, organisme, instituții sociale, economice, culturale, științifice, sportive etc. sau partide politice. Acest tip de abreviere pare să sporească importanța compunerii* în limba română, chiar dacă unele formații sunt temporare; URSS (Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice), FSN (Frontul Salvării Naționale), CFR (Căile Ferate Române), SNCFR (Societatea Națională de Căi Ferate Române) etc. Este tipul de abreviere cel mai bine reprezentat în româna actuală. Pronunțarea compuselor din inițiale se face adăugând, în general, consoanelor (dacă nu sunt urmate de altă vocală) vocala e și accentuând ultima silabă: Seneceferé. Se mai fac abrevieri ale unităților complexe prin trunchierea cuvintelor care alcătuiesc compusul, păstrându-se silabe inițiale, de pildă: Romtelecom, Romfarm, Metrorex, Romextur, Mobistil, Plafar, Asirom etc. 2. Abrevierea cuvântului se utilizează în scris (în dicționare. în lucrări științifice etc.) pentru denumiri de științe, domenii profesionale: mat. (matematică), fiz. (fizică), ling. (lingvistică), tehn, (tehnică). Abrevierile sunt curente în anumite domenii: sg. (singular), pl. (plural), masc. (masculin) – în lingvistică. Uzajul scris recurge la anumite abrevieri în raport cu forma orală: dle (domnule), dna (doamna). Româna a preluat unele cuvinte frecvent abreviate în alte limbi, de pildă metrou (dar nu și bus „autobuz” sau tele „televiziune”). 3. Abrevierea unei sintagme printr-un singur cuvânt este parțial condiționată contextual, chiar dacă se poate impune de-a lungul timpului: lat. iecur ficatum „ficat umplut cu smochine” a dat printr-o abreviere românească, ficat, fr. foie, care desemnează numai „partea corpului”; rom. pătlăgea roșie, pătlăgea vânătă s-au abreviat și se folosesc azi, în mod curent, sub numele roșie, -ii, vânătă, vinete. A.B.V.

gogonea [At: H II, 255 / Pl: ~ele / E: gogon + -ea] 1 sf (Reg) Glob de sticlă. 2 sf (Reg) Ghem (mic) de ață. 3 a (Reg) Rotund. 4 sf (Bot; mpl) Fructul neajuns la maturitate al pătlăgelelor roșii, de culoare verde sau verde-roșiatică, din care se fac murături. 5 sf (Reg; îf gonele) Cartofi.

răsucire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: răsuci] 1 Învârtire a unui fir (textil) în jurul lui însuși printr-o mișcare continuă și în același sens. 2 Reunire a două sau mai multe fire înfășurându-le unele în jurul altora. 3 Învârtire a capetelor mustăților pentru a le da o anumită formă. 4 Rotire (4). 5 Mânuire a săbiei, a ploșului etc. pentru a lovi cu ele. 6 Îndoire. 7 Rostogolire (1). 8 Întoarcere bruscă pe loc urmată de schimbarea direcției. 9 Luxare. 10 Încolăcire. 11 Învârtire a unui obiect pentru a-i da formă de sul. 12 Învârtire cu un gest mecanic a unui obiect ținut în mână. 13 Înfășurare a unui fir în jurul unui suport. 14 Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. 15 (Bot; îs) ~a frunzelor Boală virotică a cartofului, a tutunului și a pătlăgelelor roșii, manifestată prin îngălbenirea și răsucirea (6) frunzelor și oprirea din dezvoltare a plantelor.

tomată sf [At: F (1884), 217 / V: (reg) domadă, dumadă, dum~, ~adă / Pl: ~te / E: ger Tomate, fr tomate, bg домат] (Bot) 1 Pătlăgea roșie (Lycopersicum esculentum). 2 (Prc) Fructul tomatei (1).

!pătlăgică-roșie (plantă) (desp. pă-tlă-, -și-e) s. f., g.-d. art. pătlăgelei-roșii; pl. pătlăgele-roșii

porodică, porodici, s.f. (reg.) Roșie, tomată, pătlăgea (Lucopersicon esculentum). – Din magh. paradicsom „pătlăgea roșie” (MDA).

măr² s.n. I (art.; anat.; la oameni) 1 (pop.) mărul lui Adam v. Cartilaj tiroid. 2 (la pl.; înv. și reg.) merele obrazului v. Pomeți. Umerii feței (v. umăr). Umerii obrajilor (v. umăr). II (bot.; reg.) 1 (și măr-de-pământ) v. Cartof (Solanum tuberosum). 2 măr-de-pământ v. Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinambur (Helianthus tuberosus); măr-de-stejar v. Gală². Gogoașă-de-ristic. Gogoașă-de-stejar; măr-de-țitron v. Lămâie; măr-gutuie v. Gutuie; măr-paradis v. Pătlăgea. Pădăgea-de-paradis. Pătlăgea-galbenă. Pătlăgea-roșie. Pătlăgică. Roșie (v. roșu). Tomată (Lycopersicum esculentum).

DUMATĂ (pl. -te) sf. 🌿 Tomată, pătlăgea roșie (PAMF.).

GĂLĂȚANĂ s. v. pătlăgea, pătlăgică, roșie, tomată.

PARADAISĂ s. v. pătlăgea, pătlăgică, roșie, tomată.

TOMATĂ s. (BOT.; Lycopersicum esculentum) pătlăgea, pătlăgică, roșie, (reg.) gălățană, (Transilv. și Ban.) paradaisă. (Salată de ~e.)

porodică, porodici, s.f. – (bot.) Roșie, tomată, pătlăgea (Lucopersicon esculentum). – Din magh. paradicsom.

gălățană s. v. PĂTLĂGEA. PĂTLĂGICĂ. ROȘIE. TOMATĂ.

paradaisă s. v. PĂTLĂGEA. PĂTLĂGICĂ. ROȘIE. TOMATĂ.

TOMATĂ s. (BOT.; Lycopersicum esculentum) pătlăgea, pătlăgică, roșie, (reg.) gălățană, (Transilv. și Ban.) paradaisă. (Salată de ~e.)

PĂTLĂGEA ~ele f.: ~ roșie a) plantă erbacee legumicolă cu flori galbene și cu fructe mari, sferice, suculente, de culoare roșie (rar roz sau galbenă); b) fruct al acestei plante; roșie; tomată. ~ vânătă a) plantă erbacee legumicolă cu flori violacee și cu fructe mari, ovale, cărnoase, de culoare violetă; vânătă; b) fruct al acestei plante. [G.-D. pătlăgelei; Sil. -tlă-; Var. pătlăgică] /<turc. patlican

bulion sn [At: DA / Pl: ? / E: fr boullion] 1 Supă obținută prin fierberea cărnii, legumelor etc. 2 (Bac; spc; îs) ~ de cultură Cultură bacteriologică de vită sau de pasăre. 3 Pastă de pătlăgele (și ardei) roșii, întrebuințată în pregătirea bucatelor.

roșu, ~șie [At: CORESI, EV. 425 / V: (îrg) ~ș, ~șă (înv) ~șiu, (Trs) ~șou / Pl: ~șii, (rar) ~șie af, ~șuri sn / E: ml roseus, -a, -um] 1-2 a, av De culoarea sângelui Si: arămiu, bordo (2), cărămiziu (2), purpuriu, roibat (2), rubiniu (2), stacojiu, teracot, vișiniu (îrg) mohorât, (reg) morosliv, rojolin (1). 3 a (Îs) Ouă ~șii Ouă vopsite cu roșu (pex, cu altă culoare) tradiționale la creștini de Paște. 4 a (Reg, îe) A umbla (cu ceva) ca cu oul (cel) ~ A trata cu foarte multă grijă. 5-6 sm, a (Înv; îs) Ban ~ Ban de aramă. 7-8 sm, a (Înv; pex; îae) Monedă cu valoare foarte mică. 9 a (Îs) Galben ~ Galben unguresc de aur. 10 a (Îs) Florint ~ Fiorin de aur. 11 a (Reg; îs) Vărsat ~ (mărunt sau de copii) Pojar. 12-13 sn, a (Arg; îs) Borșul cel ~ Sânge. 14 a (Euf; îs) Cel cu căciula ~ie Diavolul (1). 15-16 sf, a (Bot; îs) Pătlăgea ~ie Plantă legumicolă anuală din familia solanceelor, cu frunze mari, penate, cu flori galbene și cu fructe comestibile (Lycopersicum esculentum). 17-18 sf, a (Bot; îas) Fructul roșiei (15), bacă zemoasă de culoare mai ales roșie, comestibilă Si: pătlăgea, tomată. 19 a (Îs) Mere ~șii Varietate de mere cu coaja roșie. 20 a (Îc) Pere ~șii Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 21 a (Îs) Pere cu miez ~ (sau ~șii la miez) Varietate de pere cu carnea roșie și coaja vânătă. 22 a (Îc) Cireșe ~șii, cireșe ~șii grase, cireșe ~șii de Dobra, cireșe aslan ~șii, cireșe ~șii pietroase, cireșe ~șii zaharoase Varietăți de cireșe. 23 a (Îs) Vișine ~șii Varietate de prune văratice, roșii-violacee, a căror carne se desprinde ușor de pe sâmbure. 24-25 sf, a (Îs) Struguri roșii (Varietate de struguri) cu boabe roșii și dese Si: roșioară (9). 26 a (Reg; îc) Agriș ~ Coacăz (1). 27 a (Îs) Bostan ~ Bostan (3) porcesc (Cucurbita pepo). 28 a (îs) Grâu ~ (din Bănat) Specie de grâu. 29 a (Îc) Pepene (sau harbuz) ~ Lubeniță (Citrullus vulgaris). 30 a (Zlg; îc) Șarpe (reg gândac) ~ Viperă (Peliasberus) 31 a (Ent; îs) Furnică ~ Specia de furnici Formica sanguinea. 32 a (Ent; reg; îae; adesea determinat prin „mare”) Furnică de pădure (Formica rufa). 33 a (Ent; reg; îc) Gândac ~ Vaca-domnului (Lygaeus equestris). 34 a (Îe) A se duce (sau a merge) până la mărul ~ A se duce foarte departe. 35 a (Îe) A fi cu ciubote ~șii A fi rar. 36 a (Îae) A fi scump. 37 a (Îe) A plăti ciubote ~șii A plăti mult 38 a (Îe) A umbla (sau a se duce) cu ciubote roșii A umbla desculț. 39 a (Îae) A fi foarte sărac. 40 a (Îe) A căuta acul doamniei cu fir ~ A căuta ceva frumos sau rar. 41 a (Bot; reg; îc) Mălăiel-~ Păducel (Crataegus monogyna). 42 a (D. părul oamenilor) Roșcovan (2). 43 a (Pex; d. oameni) Cu părul roșcat (2). 44 a (D. părul animalelor și penele păsărilor, pex d. animale sau păsări sau d. părți ale corpului lor) Roșcat (2). 45 a (D. cai) Roib (1) 46 smf Nume dat animalelor și păsărilor domestice de culoare roșie (cal, bou, capră, câine, găină etc.) 47 a (D. față sau părți ale corpului) De culoare rumenă-aprinsă (datorită circulației sangvine) Si: roșcovan (1). 48 a (Pex; d. oameni) Cu fața rumenă Si: pletoric, rubicond, sangvin. 49 a (D. ochi) Congestionat (2). 50 a Îmbujorat (de emoție, de frică etc.) 51 a (D. metale) Incandescent. 52 a (Îs) Fier ~ Fier înroșit în foc cu care se înseamnă animalele (odinioară și sclavii și ocnașii) 53 sn Culoarea roșie, prima dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, la marginea acestuia spre lungimile de undă mari. 54 sn (Reg; îe) ~ de pică (sau de râde) Roșu aprins. 55 sn (Îs) ~ cardinal Roșu purpuriu. 56 sn (D. clădiri; îla) În (sau din) ~ Cu zidăria de cărămidă, terminată, dar netencuită. 57 sn (În construcție cu verbele „a încălzi”, „a înfierbânta”; îla) Până la ~ Până la incandescență. 58 sn Îe) A vedea (sau a i se face) (cuiva) ~ (înaintea ochilor) A se înfuria. 59 sn (Arg; îe) A-i face (cuiva) ~ la muștuc A lovi pe cineva să-i curgă sângele pe nas. 60 sn (Ccr) Colorant roșu. 61 sn (Îs) ~ de Berlin (sau de Paris, de Prusia, englez, englezesc, indian, venețian) Denumire comercială a unei substanțe roșii, folosită în vopsitorie cu substituent al miniului de fier. 62 sn (Îs) ~ de Congo Colorant organic în industria textilă și indicator în chimia analitică. 63 sn Fard roșu pentru obraz și buze 64 sn (Cu determinarea „de buze”) Ruj¹. 65 sn (Îvr sf) Țesătură sau broderie de culoare roșie. 66 sn (La cărțile de joc) Cupă². 67 smp (Bot; reg) Limba-boului (Anchusa officinalis) 68 smp (În vechea armată a Țării Românești; șîs ~șii de țară) Corp de călăreți sau de pedestrași compus din boieri de țară având uniformă de culoare roșie Si: roșior (22). 69 sm Ostaș din corpul roșiilor (67) Si: roșior (23) 70 sm (Îs) Roșii străini Corp de cavaleri format din ostași străini. 71 sm Descendent din boieri mici. 72 smp Corp de slujitori domnești înființat în sec. XVIII în Moldova, numit astfel datorită uniformelor roșii. 73 sm Dare plătită de roșii (70). 74 a (Fig) Inspirat sau pătruns de idei progresiste sau revoluționare (de stânga). 75 a (Fig) Creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă). 76 sm (Mpl) Adept al unor idei progresiste sau revoluționare (mai ales de stânga).

*BULION (pl. -onuri) sn. 1 🍽 Fiertură, zeamă, supă ce se obține fierbînd în apă carne, zarzavaturi, ierburi ¶ 2 🩺 ~ de cultură, zeamă de carne (de puiu sau de vacă) preparată anume ca să servească ca mediu de cultură bacteriologică ¶ 3 🍽 Pătlăgele (sau ardei) roșii ce s’au fiert mult, pînă ce zeama s’a făcut o masă aproape solidă [fr. bouillon].

PĂTLĂGEA s. (BOT.) 1. v. roșie. 2. v. vânătă.

pătlăgică sf [At: BARONZI, L. 135 / V: parlagică, părl~, platagică / Pl: ~ici / E: pătlăgea css] 1-2 (Bot; șîc ~-roșie, reg, ~-galbenă, ~-de-paradis) Pătlăgea (4-5). 3 (Fig; dep) Pătlăgea (3). 4 (Bot; reg; îc) ~-de-dalac Lăsnicior (Solanum dulcamara). 5 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 6 (Reg; art) Melodie după care se execută dansul pătlăgica (5). corectat(ă)

ADUNA A aduna pâinea (îvr.) = A așeza aluatul (sau mălaiul) în tăvi pentru coacere: După ce a frământat bine, femeia a adunat pâinea și a dat-o în cuptor. A se aduna ca la urs (pop.) = A se aduna în număr foarte mare: Începe lumea să s-adune / Din toate părțile-ntr-o clipă, / Aleargă ca la urs, grămadă, / Se-ndeasă, se-mbrâncesc să vadă... (ȘT. O. IOSIF) Locuitorii urbei și cei care tranzitau orașul de pe malul Prutului s-au adunat ca la urs pentru urșii, căiuții, cerbii și nuntașii mascați din Concești… (http://www.darabaneni.ro) A (se) aduna de pe drumuri = A face să stea sau a sta acasă: […] mie-mi trebuie o fată mai așezată, care să țină la casă,… ca să mă pot și eu aduna de pe drumuri. (ION GHEȚIE) Copilul a avut un tată care l-a lăsat și a plecat în lume. Noroc că mai trăiau bătrânii și și-au adunat de pe drumuri fata și nepotul. (PAVEL DAN) Avramache stătu până la etatea de douăzeci și unu de ani când, scutit de serviciul militar, se căsători cu fata aceluia care de două ori îl adunase de pe drumuri și al cărui asociat deveni. (PANAIT ISTRATI) A-și aduna gândurile (puterile) (fig.) = A se concentra: Aci se instală Comăneșteanu, singur, fericit de a-și putea aduna gândurile, fără a fi supărat de nimeni. (DUILIU ZAMFIRESCU) Preotul stinsese lumina și se trântise pe pat să-și adune gândurile și să facă un plan nou, altă socoteală. (I. L. CARAGIALE) – Duce-mă-voi și mă voi tot duce − grăi Lia − și voi răzbi și-mi voi aduna toate puterile dacă e vorba să scap un suflet. (IOAN SLAVICI) A-și aduna mințile = A se calma. A-și pune ordine în gânduri: Băiatul se codește; se silește să-și adune mințile risipite… (AL. BRĂTESCU-VOINEȘTI) Parcă a tunat și i-a adunat (pop.; d. persoane) = a) A pune la un loc persoane foarte deosebite una de alta: […] căci, drept vorbind, și moș Vasile era un cărpănos ș-un pui de zgârie-brânză, ca și mătușa Mărioara. Vorba ceea: „A tunat și i-a adunat”. (ION CREANGĂ) […] toți [musafirii] aveau figuri zbârcite, ochii spălăciți, nasuri roșii sau vinete ca pătlăgelele; toți erau scurți pe picioare, pântecoși, plini de bere și de cartofle; parcă a tunat și i-a adunat, cum zice românul. (NICOLAE GANE) b) Se spune despre oameni cu aceleași trăsături rele strânși împreună: Pentru întâia oară a tunat și v-a adunat laolaltă aici, ca să faceți giumbușuri parlamentare. (I. L. CARAGIALE)

ROȘIE s. (BOT.; Lycopersicum esculentum) pătlăgea, pătlăgică, tomată, (reg.) gălățană, (Transilv. și Ban.) paradaisă. (Salată de ~ii.)

PĂTLĂGEÁ (PĂTLĂGÍCĂ) (< tc.) s. f. ~ roșie = plantă legumicolă anuală din familia solanaceelor, originară, din America de Sud, cu frunze mari, asimetrice, flori galbene și fructe mari, bogate în vitamine (C, B, PP și K), zaharuri, proteine, acid citric și malic (Lycopersicum esculentum); tomată, roșie. Folosită frecvent în alimentație, proaspătă sau conservată. În România se cultivă mult în grădini sau în sere, existând condiții favorabile pentru creșterea lor. ◊ P. vânătă = plantă legumicolă anuală din familia solanaceelor, originară din India, cu frunze mari, ovoid-alungite, flori violacee și fruct cilindric lung de 30-35 cm sau oval, de culoare violet-maronie sau neagră (Solanum melongena); vânătă (3). În România se cultivă mai mult în regiunile sudice, pentru fructele care au o valoare nutritivă ridicată, conținând zaharuri, proteine, vitaminele C, B și PP și se consumă înainte de maturizarea fiziologică.

ROȘIE s. (BOT.; Lycopersicum esculentum) pătlăgea, pătlăgică, tomată, (reg.) gălățană, (Transilv. și Ban.) paradaisă. (Salată de ~ii.)

PĂTLĂGEA, -ICĂ, pătlăgele, s. f. 1. (Determinat adesea prin «roșie») Plantă erbacee din familia solaneelor, cu frunze compuse și flori galbene, cultivată pentru fructul ei zemos, bogat în vitamine și foarte prețuit ca aliment (Solanum lycopersicum); roșie, tomată. ♦ Fructul acestei plante. 2. (Determinat adesea prin «vînătă») Plantă erbacee din familia solaneelor, cu tulpina dreaptă, cu flori violete și cu fructe comestibile, mari, ovale, cărnoase, de culoare violet-închisă (Solanum melongena, Solanum esculentum); vînătă. ♦ Fructul acestei plante.

PĂTLĂGEA s. (BOT.) 1. (Lycopersicum esculentum) pătlăgică, roșie, tomată, (reg.) gălățană, (Transilv. și Ban.) paradaisă. 2. (Solanum melongena) vînătă, (reg.) godină.

pătlăgea [At: 1749 GCR II, 43/28 / V: nătlăgele, parlagea, parmagea, parmangele, patlage, patlagea, patlageană, patlagică, patlăgean, patrangele, pălăgean, păltă~, pătângele, ~an, ~ană, pâmpăjele, pitligeană, pitlijan, pitlingean, pitlingeană, platagea, plătă~, plătăgean, plotajere, plotogele / Pl: ~ele / E: tc patlıcan] 1 sf (Șîc ~-vânătă, ~-neagră, ~-siniec) Plantă de cultură din familia solanaceelor, cu tulpina ramificată, cu frunzele mari, ovale și alungite, cu florile violete și cu fructe comestibile, ovale, mari și cărnoase de culoare violetă, neagră sau roșiatică Si: vânătă, (reg) godină, tomadele (Solanum melongena). 2 sf (Prc) Fruct al pătlăgelei (1). 3 sf (Bot; reg) Zârnă (Solanum nigrum). 4 sf (Șîc ~-roșie, reg, ~-galbenă, ~-de-paradis) Plantă de cultură din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mari, penate, adesea asimetrice, cu flori galbene și fructe comestibile, bace de culoare roșie (rar, galbenă), zemoase și bogate în vitamine Si: pătlăgică (1), roșie, tomată, (reg) gălășană, paradaisă (1) (Lycopersicum esculentum). 5 sf (Prc) Fruct al pătlăgelei (4) Si: pătlăgică (2). 6 sf (Fig; dep) Femeie mică și grasă Si: pătlăgică (3). 7 sm (Îrg; îf pătlăgean, pitligean, pitlijan) Rodiu (Punica granatum). 8 sf (Îrg) Rodie. 9 sfp (Ban) Pătrunjel (1) (Petroselinum hortense). 10 sf(Reg) Varietate de grâu nedefinită mai îndeaproape.

pătlăgeá (vest) și patlageá orĭ -gică (est) f. pl. gele (d. pătlăgeană). Domată. Pătlăgeană. Pătlăgică roșie, domată. Pătlăgică vînătă, pătlăgeană, o plantă culinară solanee (care face niște bace marĭ vinete ca prunele, mult maĭ marĭ de cît oŭăle de gîscă) originară din India (solánum [melongéna saŭ esculéntum]) Se prepară cu carne la foc, între altele, tăĭate în feliĭ transversale și cu carne tocată (musaca), dar maĭ des coapte, curățate de coajă, sărate, tocate și amestecate cu unt-de-lemn, maĭ rar și cu oțet (salată de pătlăgele vinete). – Și părlăgea (Munt. Pop.) și platagea (Olt. Pop.). V. musaca.

icră sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~re / E: vsl икра] 1-2 (Mpl) Ovule (de pește sau) de rac. 3 (Lpl; îs) ~re negre Icre de culoare cenușie sau neagră, produse de morun, nisetru sau păstrugă Si: caviar. 4 (Lpl; îs) ~re de Manciuria Icre roșii-portocalii produse de anumiți pești din Oceanul Pacific. 5 (Fig; pop; lpl; îe) ~re verzi Lucru imaginat, imposibil. 6 (Reg; îas) Salată de pătlăgele verzi tocate, preparate cu ceapă, oțet și untdelemn. 7 (Gmț) Organe interne ale omului. 8 (Fam; rar) Bombe aruncate din avion. 9 (D. fructe; îla) Cu ~re Cu pulpa moale și maronie (fără a fi stricată). 10 (Ban; d. porumb; îla) În ~ Necopt. 11 (Reg) Mușchi de la pulpa piciorului.

VÎNĂT², -Ă, vineți, -te, adj. 1. De culoarea albastră întunecată (cu reflexe violete) a cerului senin spre seară. Cerul era curat, vînăt-închis, cu stelele tremurătoare ca niște picături de rouă. REBREANU, R. II 157. Pe urmă rămăsei nemișcat, cu ochii ficși, privind fereastra care se deslușea ca o pată mare vînătă. DUNĂREANU, CH. 119. ◊ (Poetic) Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. (Rar, despre ochi) Singuri voi, stejari, rămîneți De visați la ochii vineți. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Adverbial) Ochi care lucesc vînăt. ODOBESCU, S. III 64. Piatră vînătă v. piatră (II 3). ♦ (Despre fum, nori) Albastru-cenușiu. Fumul vînăt se ridică de pe curte și de pe sat. SADOVEANU, O. I 50. Uitați-vă colo, sus, sus, unde se sfîrșește zidul de brazi, unde se prelinge un nor vînăt. DELAVRANCEA, O. II 109. În fum vînăt de tămîie. EMINESCU, O. I 65. ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării). Muntele de peste apă se încruntă mai tare, își ascute crestele, crește întunecat spre cer, încît ziua devine vînătă. BOGZA, A. Î. 146. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPÎRCEANU, B. 16. Munții vineți... se văd în depărtare. NEGRUZZI, S. I 308. ◊ (Poetic) Bubuitura a sunat lung, lung de tot, peste golul vînăt al văii. POPA, V. 11. ♦ Fig. Lipsit de veselie, sumbru. Izbucni într-un... rîs vînăt. CARAGIALE, M. 34. 2. (Despre oameni sau părți ale corpului) Lipsit de sînge, palid, livid; Buzele vinete se mișcau, mestecînd vorbe neînțelese. BART, E. 344. Numai un bătrîn, vînăt la față, cu nasul roșu, moțăia cu pipa între dinți. id. ib. 93. ◊ (Cu determinări cauzale introduse prin prep. «de») Se năpusti în casă vînăt de mînie. DUMITRIU, P. F. 62. Prin ușa băcăniilor... cînd se căscă să primească înlăuntru un client vînăt de ger, năvălea miros de pește. C. PETRESCU, C. V. 118. 3. (În expr.) Pătlăgea (sau pătlăgică) vînătă (și substantivat, f.) v. pătlăgea (2). 4. (Despre animale) (Cu părul) sur-închis; (despre păsări) cu pene cenușii bătînd în albastru. Adusese șase căluți, patru vineți și doi murgi. CAMIL PETRESCU, O. IV 16. Sitarii vineți și becațele cu cioc alb și subțire se plimbă fără frică pe lîngă vapor. VLAHUȚĂ, R. P. 20. Merge tînăru călare Pe-un cal vînăt, bidiviu, TEODORESCU, P. P. 53. ◊ (Substantivat) Dincă își înfipse mîna în coama scurtă și groasă a vînătului său. CAMIL PETRESCU, O. II 16. Și mai am pe vînătul Care-mi poartă sufletul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 505. Vînătă cea frumoasă, Iapă scurtă și vînoasă. ALECSANDRI, P. P. 129.