oraș-grădină s. n. Oraș plin de verdeață, ca o grădină ◊ „În mine crește tot mai puternic sentimentul de mândrie pentru orașele-grădini din patria mea.” Gaz. lit. 23 II 61 p. 8. ◊ „La Nashville m-am întâlnit deodată cu un oraș-grădină.” Sec. 20 6/66 p. 187. ◊ „Cald omagiu adus orașului-grădină, filmul capătă în cele din urmă atributele unui poem scris într-o frumoasă clipă de inspirație.” I.B. 5 III 75 p. 2; v. și Sc. 27 V 63 p. 6, Cont 20 VI 69 p. 4, Sc. 13 XII 75 p. 4 (din oraș + grădină)

ALAMĂ, (2) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, de culoare galbenă-aurie, mai tare decît cuprul și foarte rezistent la umezeală; are numeroase întrebuințări în industrie. Chelia lui sclipește în soare ca o alamă de la locomotivă. SAHIA, N. 30. Zvîrr! cu pravila cea mare după călugări. Apoi, umflînd un sfeșnic zdravăn de alamă, după dînșii, să-i afurisească. CREANGĂ, A. 79. Este-un cort... Cu țărușe De aramă, Cu cîrlige De alamă. TEODORESCU, P. P. 477. 2. (La pl.) Obiecte (mai ales instrumente muzicale) De alamă (1). Fanfara din grădina orașului continuă să urle. Alămurile și toba ei se-aud pînă în mahalale și dincolo de ele. PAS, L. I 289. Pe șina proaspătă s-a scos încă o locomotivă... cu alămuri noi, care sclipesc în soare. SAHIA, N. 29.

HAMILTON [hæmiltən] 1. Oraș în SE Canadei (Ontario), port (peste 15 mil. t trafic anual) la L. Ontario; 318,5 mii loc. (1991). Aeroport. Metalurgie. Constr. de automobile, de aparataj electrotehnic și de mașini grele; produse chimice și alim. Universitate. Grădină botanică. 2. Oraș, centrul ad-tiv (din 1815) al Arh. Bermude; 1,1 mil. loc. (1994). Porto-franco (19560. Reparații navale. Stațiune balneară. Muzeu de istorie. Catedrală în stil neogotic. Turism. Fundat în 1790. 3. Oraș în Noua Zeelandă (Insula de Nord); 153,8 mii loc. (1994). Centru comercial și de transport. Ind. constr. de mașini agricole; prelucr. lemnului și produse alim. (conserve de pește). Universitate. Catedrală anglicană. Muzeu de artă. 4. Oraș în NE S.U.A. (Ohio), la 29 km N de Cincinatti; 107,3 mii loc. (1990, împreună cu Middletown). Siderurgie. Constr. de automobile (uzine ale firmei „Ford”), utilaj aeronautic și pentru hârtie. Fabrici de hârtie și chimice. Universitate.

leoaică s.f. (zool.) <înv. și pop.> leoaie, <înv. și reg.> leiță, <reg.> leuță (v. leuț), <fran.; înv.> lionă. La grădina zoologică din oraș a fost adusă o leoaică tânără.

SCUAR ~uri n. Mică grădină publică în zona orașului (de obicei, la răspântie); spațiu verde. /<fr. square

*parc n., pl. urĭ (fr. parc, cuvînt de origine nesigură și care, supt o formă cam asemenea, există în toate limbele romane. Provențalu pargue și parc arată că forma primitivă trebuĭe să fi fost parico saŭ parrico [cp. de alt-fel germ. pferch cu vgerm. pfartih, anglo-sax. pearroc ș. a.] contras în parco. Cu lat. parcus, „econom, cruțător”, n’are legătură. Mlat. parricus orĭ parcus apare în Legea ripuarică [sec. VIII]. V. parcan, parchet). Teren îngrădit, mare grădină orĭ pădurice rezervată vînatuluĭ saŭ plimbăriĭ și alipită uneĭ locuințe boĭereștĭ. Grădină publică într’un oraș. Ocol de vite. Îngrăditură făcută în apă p. pește saŭ p. stridiĭ. Arm. Parte din tabără rezervată tunurilor, munițiunilor, proviziunilor: parcu de artilerie. Pin ext. Materialu conținut într’un parc.

DEHIWALA-MOUNT LAVINIA, oraș în SV Rep. Sri Lanka, la S de Colombo; 196 mii loc. (1990). Stațiune balneară. Celebră grădină zoologică. Include și orașul Galkissa.

maier [At: LEX. MARS. 137 / Pl: ~i / E: ger Meier(hof) cf mg májor] (Trs; Olt) 1 sn Mică gospodărie țărănească sau grădină, la marginea unui oraș săsesc Si: măieriște. 2 sn Loc unde se află mai multe coșare sau hambare Vz măieriște. 3 sm (Lpl) Cartier locuit de români în marginea orașelor săsești din Transilvania. 4 sm Fermier.

MAIER s.n. (Ban.) Mică gospodărie (țărănească) sau grădină la marginea unui oraș (săsesc). Villa. Maier. Maior. LEX. MARS., 251. Etimologie: germ. Meier [hof].

MÁIER s. n., s. m. (Transilv., Olt.) 1. S. n. Mică gospodărie (țărănească) sau grădină, la marginea unui oraș (săsesc); măieriște. Cf. LEX. MARS. 137. Dumnealui secretariul au răspuns că n-are la mănăstire nici o datorie, nici face moșiei nici o pagubă cu acel maier, că niște dobitoace ce au ținut acolo le-au vîndut, de n-are cu ce călca moșia au a paște iarba (a. 1735). IORGA, S. D. XIV, 54, cf. BUDAI-DELEANU, LEX;, LB, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Să fasem o grădină undeva în cîmpia asta frumoasă, să fasem nunta acolo. – Dară în cîtă vreme să poate găti maieru asela? ALEXICI, L. P. 268. ♦ (Regional) Loc unde se află mai multe coșare sau hambare. V. m ă i e r i ș t e (Aurel Vlaicu-Orăștie). CHEST. II 436/51. 2. S. m. (La pl.) Cartier (locuit de români) în marginea orașelor săsești din Transilvania. Cf. LEX. MARS. 137. Pentru îmblarea la slujba dumnezeiască să-i fie slobod a lăcui în maieri, aproape de biserica cea românească. ȘINCAI, HR. III, 67/34. Li s-au dat loc la maierii Bălgradului. id. ib. 241/38, cf. 68/8. 3. S. m. Fermier. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. [La castelul lordului] sînt trei categorii de curteni... Apoi mai sînt grădinari, zileri și maieri [glosat: fermier], care însă n-au casă și masă imediat la curte, ci trăiesc cu leafă hotărîtă. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 131, cf. PONTBRIANT, D., LM. – Pl: maieri. – Din germ. Meier[hof]. – Cf. magh. m á j o r.

CENTURĂ ~i f. 1) Cingătoare militară purtată peste uniformă (de care se atârnă sabia sau baioneta); centiron. 2) Fâșie din piele sau din alt material, care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; brâu; cingătoare; cordon; curea. ~ la rochie. ◊ ~ de gimnastică cingătoare care susține corpul în timpul executării exercițiilor de gimnastică. ~ ortopedică dispozitiv care servește la menținerea corpului în poziție optimă pentru tratarea sistemului osos vătămat. ~ de salvare echipament care servește la menținerea unei persoane pe suprafața apei. ~ de siguranță echipament de protecție pentru muncitorii care lucrează la înălțimi mari sau pentru pasagerii unor vehicule. 3) Bandaj confecționat dintr-un material elastic și folosit la susținerea abdomenului. ◊ ~ antiseismică brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor pentru a le proteja în timpul cutremurelor. 4) Porțiune dintr-un spațiu care se caracterizează prin anumite particularități; zonă. ◊ ~ verde ansamblu de parcuri și de grădini aflate în jurul unui oraș. ~ de fortificație totalitate a fortificațiilor construite în jurul unei localități. 5) anat. Ansamblu osos care leagă membrele superioare și cele inferioare de trunchi. ◊ ~ scapulară ansamblu osos format din omoplați și din clavicule care leagă membrele superioare de trunchi. ~ pelviană ansamblu osos format din oasele coxale care leagă membrele inferioare de trunchi. 6) (la box) Linie imaginară din regiunea ombilicului, sub care loviturile sunt interzise. [G.-D. centurii] /<fr. ceinture

JOHANNESBURG [johánəsburk], oraș în NE Republicii Africa de Sud, centrul ad-tiv al prov. Gauteng, la 1.570 m alt.; 712,5 mii loc. (1,9 mil. loc., 1991, cu suburbiile Randburg, Soweto ș.a.). Nod de comunicații. Aeroport. Cel mai mare oraș și centru economic, comercial și financiar al țării. Expo. de aur, uraniu și metale rare. Termocentrală. Ind. siderurgică, constr. de utilaj minier, de material feroviar și automobile; produse chimice, electrotehnice, textile, de marochinărie și alim. Prelucr. lemnului. Șlefuirea diamantelor. Două universități. Observator astronomic. Grădină zoologică. Fundat în 1886; declarat oraș în 1928.

LA PLATA 1. Lanț muntos în partea central-vestică a S.U.A. (Colorado), în SSE M-ților Stâncoși (Rocky Mountains), cu alt. max. de 4.030 m (vf. Hesperus). 2. Vârf în M-ții Sawatch (SSE M-ților Stâncoși), la 150 km SV de orașul Denver (Colorado). 3. Oraș în partea de E a Argentinei, la 56 km SE de Buenos Aires, port la estuarul Río de la Plata; 520,6 mii loc. (1991). Rafinării de petrol. Ind. chimică, electrotehnică textilă, de prelucr. a lemnului și alim. Export de carne și de piei. Universitate (1890). Muzeu de istorie naturală. Grădină zoologică. Fundat în 1882. Între 1952 și 1955, orașul a purtat numele E

LA PLATA 1. Lanț muntos în partea central-vestică a S.U.A. (Colorado), în SSE M-ților Stâncoși (Rocky Mountains), cu alt. max. de 4.030 m (vf. Hesperus). 2. Vârf în M-ții Sawatch (SSE M-ților Stâncoși), la 150 km SV de orașul Denver (Colorado). 3. Oraș în partea de E a Argentinei, la 56 km SE de Buenos Aires, port la estuarul Río de la Plata; 520,6 mii loc. (1991). Rafinării de petrol. Ind. chimică, electrotehnică textilă, de prelucr. a lemnului și alim. Export de carne și de piei. Universitate (1890). Muzeu de istorie naturală. Grădină zoologică. Fundat în 1882. Între 1952 și 1955, orașul a purtat numele Eva Perón, în onoare soției președintelui Juan Perón.

RIBEIRO [ribəiru], Aquilino (1885-1963), scriitor portughez. Adversar al regimului Salazar, a trăit multă vreme în exil. Remarcabil stilist. Proză inspirată din viața țăranilor și pescarilor („Grădina chinurilor”, „Pământurile demonului”) sau evocând orașul modern („Omul care a ucis diavolul”). Dialogia „Drum întortocheat”, „Wolfram” și „Când urlă lupii”. Biografii; eseuri.

Dorpat n. oraș în Livonia rusească: 45.000 loc. Observatoriu, Grădină botanică, Universitate.

GRĂDINĂ, grădini, s. f. 1. Loc (de obicei în preajma casei și îngrădit) în care se cultivă legume, flori, pomi. Grădină de flori. Grădină de zarzavat. Grădină de pomi. ▭ Din cînd în cînd își arunca ochii printre gard în grădina Irinei. BUJOR, S. 80. Uite-l verde și rotund Nucul din grădină! COȘBUC, P. I 261. Mîndră-i lumea cu feciori Ca grădina cu bujori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 400. ◊ Fig. Vom merge departe Pînă-n grădinile păcii, Pînă-n grădina dreptății. BANUȘ, B. 94. ◊ Grădină botanică v. botanic. Grădină zoologică = loc unde sînt adunate și îngrijite, cu scop științific și instructiv, animale de diferite specii și din diferite regiuni. Grădină de vară = restaurant amenajat vara într-o grădină. ◊ Expr. Grădină de om (sau de băiat etc.) = om plăcut la vorbă, deschis la inimă, simpatic. Ah, ce mucalit e Mișu, I-o grădină de băiat! VLAHUȚĂ, la TDRG. E mai bine să-ți zică: Este grădină de om. Și, De vorba lui nu te saturi. PANN, P. V. III 9. ♦ Parc. Și-i fi cavalerul nostru pe la grădini, pe la teatru, pe la baluri. ALECSANDRI, T. I 272. La mîna stîngă, asemenea mare grădină, tot cu copaci... unde este și o fîntînă cu apă minunată. GOLESCU, Î. 77. ◊ Grădină publică = parc întreținut de un oraș și pus la dispoziția publicului. Din fericire, la grădina publică reuși să scape de amîndoi. REBREANU, R. II 225. Pe malul Brateșului, în dosul grădinii publice, Gheorghe și Irina stătuse mai toată ziua în iarbă, privind de sus luciul apei din lac. BUJOR, S. 147. 2. (În expr.) Grădină de copii = instituție didactică-educativă pentru copii de vîrstă preșcolară; grădiniță (de copii). Grădină sezonieră = (la țară) grădină de copii care funcționează numai în timpul muncilor agricole. – Pl. și: (rar) grădine (IOSIF, V. 79, EMINESCU, N. 57).

HARARE, capitala Republicii Zimbabwe situată în NE țării, pe platoul Matabele, la 1.476 m alt.; 1,2 mil. loc. (1992). Nod de comunicații. Aeroport. Pr. centru ind., financiar și comercial al țării. Expl. de aur. Ind. siderurgică, constr. de mașini (asamblare de automobile), chimică (îngrășăminte), textilă și alim. (tutun); prelucr, lemnului; ciment. Universitate. Două catedrale. Muzee. Grădină botanică. Fundat în 1890 de lordul Salisbury, orașul a purtat numele acestuia până în 1982. Cap. țării din 1980.

HIBINI, masiv muntos în NV Federației Ruse (pen. Kola). Alt. max.: 1.191 m (vf. Ceasnaciorr). Cele mai mari zăcăminte de apatit din lume. În orașul Vudevrciorr se află cea mai nordică grădină botanică de floră alpină.

VILĂ ~e f. Casă cu grădină în jur, construită, mai ales, în afara orașului sau într-o stațiune balneoclimatică. /<fr., lat. villa

ENTEBBE [éntebə], oraș în Uganda, pe Ecuator, situat la 1.146 m alt., port la L. Victoria; 20,5 mii loc. (1980). Aeroport internațional. Unit printr-o c. f. cu Nairobi și Mombasa (Kenya) la Oc. Indian. Centru comercial (banane, cafea, bumbac). Grădină botanică. Fostă capitală a țării (1894-1962). Pe aeroportul orașului a avut loc în iul. 1976 un raid israelian pentru eliberarea unui grup de c. 100 ostatici luați de un comando palestinian.

PHOENIX 1. Mic arhipelag coraligen în Polinezia (Oc. Pacific), parte componentă a Rep. Kiribati, format din opt insule, situat la SE de arh. Gilbert; 29 km². Insule: Kanton, Enderbury, Rawaki, Manra, Orona, Nikumaroro, Birnie, Mc. Kean. Copra. Pescuit. Descoperit în sec. 19 de vânători de balene americani. Insulele au fost anexate de englezi în 1889; în 1937 au fost unite în ins. Gilbert și Ellice și devin independente în 1979 în Kiribati. Singurul atol nelocuibil este Kanton. 2. Oraș în S.U.A., pe Salt River, centru ad-tiv teritorial (din 1889) și al statului Arizona (din 1912); 1,3 mil. loc. (2000). Nod de comunicații. Aeroport. Constr. aeronautice, de utilaj minier și de aparataj electrotehnic; mecanică de precizie. Ind. bumbacului și alim. Centru comercial și financiar. Universitate (1976). Grădină botanică. Capitoliu (1900). Turism. Fundat în 1870, a devenit oraș în 1881. Între 1950 și 1960 a cunoscut o dezvoltare imensă (populația a crescut de patru ori).

INNSBRUCK, oraș în V Austriei, la poalele Alpilor Tirolului, la 574 m alt., pe râul Inn, centrul ad-tiv al landului Tirol; 118,1 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport. Prelucr. metalelor. Ind. textilă (țesături de lână), chimico-farmaceutică, electrotehnică, a hârtiei, de prelucr. a lemnului și alim. Poligrafie. Universitate (1677). Renumită stațiune turistică și a sporturilor fr iarnă. Locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1964 și 1976. Clădiri vechi din sec. 15-18, Hofkirche (1553-1563), în stil renascentist, biserica barocă Sankt Jakob (1717-1724), palatul Hofburg (sec. 16, refăcut în sec. 18). Muzeu de artă populară tiroleză. Grădină botanică (plante alpine). Fundat în 1180. Menționat ca oraș în 1239, a devenit reședința Tirolului din c. 1420. Centru al răscoalei țăranilor tirolezi din 1809.

PERTH [pə:θ], oraș în SV Australiei, situat în estuarul fl. Swan, la 16 km de vărsarea acestuia în Oc. Indian, centru ad-tiv al statului Australia de Vest; 1,1 mil. loc. (2001). Nod de comunicații; port fluvio-maritim. Aeroport. Constr. de tractoare, rafinărie de petrol (Kwinana). Ind. metalurgiei feroase (oțel) și neferoase (aluminiu), chimică, textilă, de prelucr. a lemnului, a încălțămintei, cauciucului, cimentului, alim. Centru minier (aur, nichel, cărbune). Centru comercial (minereuri, produse agricole). Universități (1911, 1975). Conservator. Grădină botanică; grădină zoologică. Catedrală anglicană și catolică. Fundat în 1829, devine oraș în 1856; a cunoscut o rapidă dezvoltare o dată cu descoperirea zăcămintelor de aur la Coolgardine (în 1890) și cu deschiderea portului Fremantle (în 1897).

ROY [rua], Gabrielle (1909-1983), scriitoare canadiană de expresie franceză. Romane evocând viața oamenilor mărunți din orașe sau de pe meleagurile natale („Fericire de ocazie”, „O grădină la capătul lumii”).

HANOVRA (HANNOVER) 1. Regiune istorică în NV Germaniei, care, în Antichitate, a fost populată de cherusci, chați și longobarzi. În perioada carolingiană a fost ocupată de saxoni; din 1235, pe terit. H. a existat ducatul Braunschweig-Lüneburg (din 1692, electorat). Între 1714 și 1837, în uniune personală cu Marea Britanie; din 1866, provincie a Prusiei. 2. Oraș în N Germaniei, port pe Leine, centrul ad-tiv al landului Saxonia Inferioară; 526,4 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Aeroport. Metrou. Important centru industrial, comercial și financiar. Metalurgie neferoasă. Constr. de automobile (uzinele „Volkswagen”), tractoare, locomotive și vagoane, mașini-unelte. Ind. textilă, chimică, a cauciucului, electrotehnică, electronică, a hârtiei, poligrafică, a mobilei și alim. Marktkirche (sec. 14), primărie (sec. 15), Leibnizhaus (sec. 17), Palatul Herrenhausen (sec. 17-18). Muzee. Universitate tehnică. Academie de muzică și teatru. Operă. Târg anual internațional. Parc amenajat în stil baroc (cel mai important din Germania). Grădină zoologică Menționat în sec. 12, H. a primit statut de oraș liber (1241); din 1386, membru al Hansei. Reședința ducilor (din 1235), a electorilor (din 1692) și a regilor de H. (din 1815).

JIBOU, oraș în jud. Sălaj, pe stg. Someșului, la poalele dealurilor Sălajului; 12.262 loc. (1998). Nod de comunicații. Conf. Mobilă. Țesătorie de in și cânepă. Ateliere de reparații feroviare. Preparate din carne și lapte. Morărit și panificație. Izv. cu ape minerale sulfuroase, calcice, magneziene indicate în tratarea afecțiunilor reumatice. Castelul Wesselényi, construit în 1779-1810, în stil baroc. Biserici de lemn cu același hram – Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil – în satele Var și Husia, datând din sec. 18 și, respectiv, 1800. Punct fosilifer (în satul Rona). Menționat documentar în 1219. Grădină botanică (13 ha). Muzeu de istorie și științele naturii. Declarat oraș în 1968.

Teheran n. oraș în Azia, cap. Persiei: 280.000 loc. Reședința Șahului, numeroase palate, grădini delicioase.

LAHORE [lahór], oraș în NE Pakistanului, situat în apropierea graniței cu India, pe stg. râului Rāvi, la 215 m alt.; 2,9 mil. loc. (1981). Nod de comunicații. Aeroport. Constr. de mașini agricole și utilaj de transport; ind. metalurgică, electrotehnică, chimică (cauciuc), textilă (filaturi și țesături de bumbac), a pielăriei și încălțămintei, sticlăriei, de prelucr. a lemnului și alim. Piață agricolă. Centru religios și cultural. Universitate (1882). Universitate de Inginerie și Tehnologie (1950). Institut Politehnic (1961). Monumente din perioada mogulă: Fortul (1565), mausoleul lui Jahāngῑr (1637), moscheile Wazῑr Khan (1627-1634), Badshani (1674), Moti Masjid (sec. 17). Grădinile Șahlimar (1637-1642), cu numeroase fântâni și terase. Legendele hinduse atribuie fundarea orașului lui Lava, fiul lui Rāma. Capitala dinastiei ghaznavide (1099-1114; 1153-1193); între 1524 și 1707 a făcut parte din Imperiul Mogul, a trecut apoi sub dominație persană (1739-1740), afgană (1748) și, ulterior, sub cea a Regatului sikh (1799-1849). Cucerit de trupele britanice (1846), a intrat sub suzeranitate britanică (1849), devenind capitala Punjab-ului; la împărțirea Peninsulei Hindustan (1947), a intrat în componența Pakistanului.

NEUMÜNSTER [nóimünstər], oraș în N Germaniei (Schleswig-Holstein), la 50 km SSV de Kiel; 81,2 mii loc. (1992). Nod de c. f. Metalurgia aluminiului; constr. de mașini și aparate electrice; ind. textilă, a hârtiei, pielăriei și chimică. Muzeu textil. Grădină zoologică și grădină botanică. Biserica Sankt Vicelin (1828-1834). Fundat în 1127 în jurul unei mănăstiri; oraș din 1870.

SAINT JOHN’S [sənt dʒónz] 1. Capitala statului Antigua și Barbuda, situată în NV ins. Antigua (Antilele Mici), pe țărmul G. Royal Cove; 28 mii loc. (2003). Port comercial (zahăr, bumbac, lemn ș.a.) și de pescuit la M. Caraibilor. Aeroportul Vere Bird. Ind. de prelucr. a produselor agricole. Stațiune balneară. Turism. Grădină botanică. Edificii în stil colonial (catedrala anglicană, palatul guvernului) din sec. 18-19. Orașul a fost întemeiat de englezi în 1632. 2. Oraș în E Canadei, centrul ad-tiv al provinciei Newfoundland (din 1949), situat în ENE pen. Avalon din SE ins. Newfoundland; 99,1 mii loc. (2001). Port la Oc. Atlantic. Aeroport. Punct terminus al căii ferate transcanadiene. Constr. și reparații navale. Ind. chimică, textilă, de prelucr. a lemnului, hârtiei și alim. (conserve de pește, untură de pește ș.a.). Bază a flotei canadiene de pescuit din Oc. Atlantic. Universitate (1949). Muzeu naval; muzee de istorie și de artă. Centru de studii oceanografice. Catedrala romano-catolică Sf. Ioan Botezătorul (sec. 19) și catedrala anglicană, în stil gotic (sec. 19); biserică de lemn (1836). Primărie (1970); Turnul „Cabot” (1897), construit cu prilejul comemorării a 400 de ani de la descoperirea acestei zone de către John Cabot. Locul pe care se află actualul oraș a fost descoperit de navigatorul englez John Cabot, la 24 iun. 1497, atribuindu-i numele Saint John’s, fiindcă în acea zi se sărbătoarea ziua de naștere a lui Ioan Botezătorul. În 1540 era o mică așezare pescărească, cu c. 20 de case, iar în 1583, Sir Humphrey Gilbert a declarat-o posesiune engleză. Preluată de olandezi (1665), francezi (1696. 1708 și 1762) și apoi de englezi. Localitatea a fost distrusă în mare parte de numeroase incendii (1816, 1817, 1819, 1846, 1892). În 1979 au fost descoperite zăcăminte de petrol în Oc. Atlantic, la 322 km E de S.J., acesta devenind un important centru al activității de prelucr. a petrolului. În 1901, inventatorul italian Giuglielmo Marconi a stabilit cu acest oraș prima legătură radiotelegrafică transatlantică între Poldhu (M. Britanie) și S.J.

MILITARIZARE s. f. Acțiunea de a militariza; introducerea formelor și metodelor organizării militare (într-un sector sau în întregul domeniu al vieții sociale). Orașul, din cauza militarizării trăiește în casele cu aspect de vile, în grădini, în centrul plin de prăvălii, o viață deosebită. CAMIL PETRESCU, U. N. 418.

VILĂ, vile, s. f. Casă înconjurată de grădină, construită de obicei într-un stil particular, în afară de centrul orașului, la țară sau în stațiuni balneo-climaterice. Crama, Coroanele negre ale nucilor, vila mare cît un castel... rămaseră în urmă. DUMITRIU, N. 264. Iată vilele răzlețe Cu ciudate turnulețe! COȘBUC, P. I 168. Vile atrăgătoare răsar dintre copaci. VLAHUȚĂ, O. AL. I 153.

PETAH TIQWA sau PETACH TIKVA, oraș în partea central-vestică a Israelului, situat în câmpia Saron, la 11 km NE de Tel Aviv-Jaffa; 167,4 mii loc. (2000). Ind. constr. de mașini agricole, chimico-farmaceutică, a materialelor plastice, textilă, alim. (ulei, conserve de fructe ș.a.). Grădină zoologică. Fundat în 1883 dintr-un prim nucleu de imigranți evrei; primește statut de oraș în 1937.

DᾹRJILING, oraș în NE Indiei (Bengalul de Vest); 73,1 mii loc. (10991). Centru de prelucr. a ceaiului. Grădină botanică. Stațiune climaterică de munte. Turism. Punct de plecare a mai multor expediții pentru cucerirea vârfurilor himalayene. Institutul Himalayan.

LUTYENS [látʃənz], Sir Edwin Landseer (1869-1944), arhitect și urbanist britanic. Exponent al mișcării „Arts and crafts”. A construit case la țară, tradiționaliste ca stil, concepția spațială fiind în acord cu peisajul. Edificii publice (Piața Centrală în cartierul grădinilor din Hampstead, Londra, Casa britanică și Midland Bank, Londra). A conceput planul urbanistic al orașului New Delhi și reședința de aici a viceregelui.

Scutari n. 1. sau Școdra, oras în Albania; pe lacul cu acelaș nume: 36.000 loc.; 2. sau Iskiudar, oraș în Turcia pe Bosfor, față în față cu Constantinopole: 70.000 loc. Situațiune admirabilă, moschei frumoase, grădini superbe.

JENA [jéna], oraș în partea central-estică a Germaniei (Turingia), la E de Erfurt, pe râul Saale; 100,4 mii loc. (1993). Mecanică de precizie; ind. electronică, optivă (uzinele „Carl Zeiss”) și chimico-farmaceutică. Fabrică de sticlă (lentile, sticlărie de laborator). Universitate (1557). Planetariu. Grădină botanică. Biserica Sankt Michael (1390-1506); primărie (1775). Muzee. Menționat documentar pentru prima oară între 881 și 899; statut de oraș din 1284. În apropierea orașului, la 14 oct. 1806, armatele franceze conduse de Napoleon I au învins armatele prusiene, conduse de prințul de Hohenhole. ◊ Sticla de J. = sticlă de bună calitate, având rezistență mărită la căldură și șocuri, cu aplicații în domeniul chimiei (termometre), al opticii (lentile), industrial ori de uz casnic. Produsă pentru prima oară de chimistul german F.O. Schott, care, împreună cu E. Abbe și C. Zeiss, a întemeiat la J. un atelier de sticlărie (1884).

IERUSALIM (JERUSALEM; ebraică: YERUSHALAYIM; arabă: AL-QUDS), oraș în partea central-estică a statului Israel, capitala țării, situată într-o zonă de podiș deșertic, la 25 km V de țărmul Mării Moarte; 578,8 mii loc. (1995). Important centru industrial, comercial, de transport, cultural și turistic al țării. Nod de comunicații. Ind. de prelucr. a metalelor și diamantelor, electrotehnică, textilă, chimico-farmaceutică, sticlăriei, pielăriei și încălțămintei, poligrafică, alim. Produse meșteșugărești. Universitate ebraică (1925). Muzee. Oraș sfânt pentru creștini, evrei și musulmani. Monumente: vestigiile arheologice ale Templului lui Solomon (sec. 10 î. Hr.); Biserica Sf. Mormânt (sec. 4, cu adăugiri din sec. 12); Mormântul lui David, deasupra căruia a fost construită o moschee în 1452 (refăcută în sec. 16); centura de ziduri, cu opt porți (Poarta Damascului, 1537, Poarta Nouă, Poarta Jaffei, Poarta Sionului, Poarta Gunoaielor, Poarta Aurită, Poarta Leilor, Poarta lui Irod), care înconjură orașul vechi, refăcută de turcii otomani în 1542, cu renumitul Zid al plângerii (sau Zidul de Vest); Grădina Ghetsimani, locul unde, potrivit tradiției, Iisus Hristos obișnuia să se retragă pentru rugăciune împreună cu discipolii săi; Via Dolorosa – drumul pe care Iisus Hristos la străbătut până la locul crucificării (pe colina Golgota), purtându-și crucea; Moscheea lui Omar/Qubbat al-Sakhra (sec. 7); Moscheea al-Aqsā (709-705); Mormântul sfintei Ana, deasupra căreia a fost construită (sec. 12) Catedrala armeană Sf. Iacob ș.a. Vechi oraș canaanean, menționat documentar pentru prima oară în sec. 19 î. Hr. I. a devenit, în timpul domniei regelui David, capitala statului iudeo-israelian (c. 1000 î. Hr.) și apoi (din 931 î. Hr.) a statului Iudeea. Cucerit și distrus de Nabucodonosor II în 587 î. Hr., I. a fost reconstruit în perioada dominației persane și seleucide, iar în 63 î. Hr. a intrat sub stăpânire romană. În jurul anului 30 (sau 33), Iisus Hristos intră în I. cu ucenicii săi, fiind întâmpinat ca Mesia de locuitorii acestuia. Tot la I., Iisus Hristos a fost prins de romani, judecat și crucificat. Centru al răscoalei antiromane a iudeilor (66-70), I. a fost distrus de Titus în anul 70 (în timpul represaliilor) și de Adrian în 135, o dată cu înăbușirea răscoalei antiromane (132-135), după care orașul a fost botezat Aelia Capitolina, stabilirea iudeilor fiind interzisă de autoritățile romane. Refăcut și dezvoltat ulterior, îndeosebi în sec. 4-5, de autoritățile bizantine, aici s-au construit numeroase lăcașuri de cult, I. devenind un important loc de pelerinaj pentru creștini. Cucerit și stăpânit de persani (614-629), iar din 638 de către arabi. Aceștia din urmă și-au menținut stăpânirea în I. până în 1099, când orașul a fost cucerit de participanții la prima Cruciadă, comandați de Godefroi de Bouillon, ce au întemeiat în această regiune o formație statală cruciată – Regatul Latin de Ierusalim. În anul 1187, după un susținut asediu, forțele musulmane comandate de sultanul Saladin au cucerit I. Reluat pentru o scurtă vreme (1229-1244) de către împăratul german cruciat Frederic II de Hohenstaufen, a căzut din nou, prin luptă, în mâna forțelor musulmane (23 aug. 1244), iar apoi în stăpânirea mamelucilor din Egipt. O dată cu marea campanie de cucerire a sultanului turc Selim I, I. a fost cucerit (30 dec. 1516) și inclus în Imp. Otoman, rămânând în componența acestuia până la Primul Război Mondial. Ocupat de trupele engleze (1917), I. a devenit centrul ad-tiv al Palestinei sub mandat britanic (1920-1948). Conform planurilor de împărțire a orașului, stabilite de O.N.U., I. urma să fie internaționalizat pentru credincioșii celor trei religii. În urma războiului arabo-israelian (1948-1949) și a acordurilor de armistițiu dintre Israel și Iordania, orașul I. a fost împărțit în două sectoare: israelian în V (Orașul Nou) și iordanian în E (Orașul vechi sau arab). La 23 ian. 1950, guvernul israelian, fără să țină seama de rezoluțiile O.N.U. privind internaționalizarea I., a hotărât mutarea capitalei Israelului de la Tel Aviv la I. (partea israeliană – Orașul Nou). În iun. 1967, trupele israeliene au ocupat sectorul iordanian (Orașul Vechi) al I., iar în iul. 1980, Parlamentul israelian a votat anexarea acestuia, întregind orașul, proclamându-l „capitală veșnică și inseparabilă” a statului Israel. Ulterior, guvernul israelian a construit noi cartiere pentru evrei în vechiul sector iordanian pe care-l cuceriseră. Statutul orașului I. constituie încă obiect de dispută între israelieni și palestinieni.

NEOLOGISM s. n. (< fr. néologisme, cf. gr. neos „nou” + logos „cuvânt”): 1. (în sens larg, etimologic) orice cuvânt nou format prin mijloace proprii unei limbi sau împrumutat (mai demult sau de curând) din altă limbă; orice accepțiune nouă a unui cuvânt deja existent în sistemul unei limbi. Pentru limba română, în lumina acestei concepții, sunt n.: muncă, mândru, a trăi, razna, of! (< v. sl.); grădină, bolnav, a zvârli, ba, iată (< slavii de sud); boroană, pașol, țibă! (< slavii de nord-est); oraș, viclean, a cheltui, musai (< magh.); basma, murdar, tiptil, halal (< tc.); dascăl, nostim, a vopsi, agale (< ngr.); cartof, fain, a absolvi (< germ.); bravo!, basta!, adio! (< it.); algebră, dinamic, milion, a explica, marș!, ura!, contra, or (< fr.); prim, ultim (< lat.) etc. Caracterul de noutate al unui cuvânt este deci în funcție de etapa de dezvoltare a limbii respective. Astfel, împrumuturile din vechea slavă, din limbile slave, din maghiară și de factură bizantină, ca și formațiile românești foarte vechi, realizate prin derivare, reprezintă niște n. ale limbii române comune; împrumuturile din turcă, neogreacă, slavonă, latină și germană, ca și formațiile românești vechi realizate prin derivare, compunere sau prin conversiune, reprezintă niște n. ale limbii române vechi; împrumuturile din franceză și din italiană, ca și formațiile românești relativ recente, realizate prin aceleași procedee interne amintite mai sus, constituie niște n. ale limbii române moderne (sfârșitul secolului al XVIII-lea, secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea); împrumuturile și formațiile românești din epoca noastră (de după al doilea război mondial) reprezintă n. ale limbii române contemporane și actuale. Abuzul de n. constituie o abatere de la calitatea generală a stilului individual denumită puritate. 2. (în sens restrâns) orice cuvânt împrumutat din italiană, franceză, engleză, germană și rusă, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea până astăzi. 3. (în dialectologie) formă (fonetică, lexicală, morfologică sau sintactică) pătrunsă, în anumite condiții, din limba literară într-un grai oarecare. Conceput astfel, n. se opune împrumuturilor (din graiurile învecinate aparținând aceleiași limbi) sau creațiilor (inovațiilor din cadrul sistemului graiului respectiv). El reprezintă o consecință de ordin cultural, deoarece rezultă din influența limbii literare. Pătrunderea n. în graiuri este favorizată de caracterul „deschis” (geografic, economic, cultural și social) al unei regiuni și comunități. Rezultatul infiltrării n. în graiuri este reprezentat de coexistența și concurența formelor, de „adaptarea” lor fonetică, morfologică și semantică, de specializarea pentru anumite terminologii a sinonimelor din fondul vechi al limbii.

PARTE DE VORBIRE s. f. + prep. + s. f. (cf. lat. partem + lat. de + vorbi < vorbă + suf. -i): clasă de cuvinte grupate după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintactice. Cuvintele din limba română au fost clasificate de gramatica tradițională în zece p.d.v.: substantiv, articol, adjectiv, numeral, pronume, verb, adverb, interjecție, prepoziție și conjuncție. Cercetările moderne și actuale au arătat însă clar rolul de instrument gramatical al articolului (element lipsit de sens lexical și de funcție sintactică de parte de propoziție), unii dintre lingviști scoțându-l din rândul p.d.v. Același lucru s-a spus și despre prepoziție și conjuncție, datorită abstractizării și gramaticalizării lor: și ele sunt tot instrumente gramaticale. Deși se opun p.d.v. cu sens lexical și cu funcție sintactică (substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul, adverbul și interjecția) prin abstractizarea și gramaticalizarea lor, cei mai mulți lingviști le consideră totuși, în continuare, p.d.v. cu caracteristici distincte în cadrul celor zece unități morfologice stabilite de gramatica tradițională. ◊ ~ moștenită: p.d.v. rămasă într-o limbă din limba de bază sau din limbile care s-au încrucișat pentru a da naștere unei limbi noi. Astfel: articolele -l, -a, un, o, al, a, ai, ale etc.; substantivele casă, frate etc.; adjectivele bun, dulce etc.; numeralele trei, zece etc.; pronumele eu, (al) meu, se, acesta, cine, altul, nimeni etc.; verbele cânta, avea, vrea, fi etc.; adverbele afară, atunci etc.; interjecțiile vai, zău etc.; prepozițiile către, cu, de etc.; conjuncțiile că, însă, să, și etc. (toate din latină); barză, mânz, aprig, sterp, cruța, răbda, pururi etc. (din substrat). ◊ ~ împrumutată: p.d.v. luată dintr-o limbă străină. Astfel: muncă, mândru, razna, of (< v. slavă); grădină, bolnav, zvârli, ba, da, iată (< slavii de sud); boroană, pașol, țibă (< slavii de nord-est); oraș, viclean, cheltui, musai (< maghiară); basma, murdar, tiptil, halal (< turcă); dascăl, nostim, vopsi, agale (< neogreacă); cartof, fain, absolvi (< germană); bravo!, basta!, adio! (< italiană); algebră, dinamic, milion, explica, marș!, ura!, contra, or (< franceză); prim, ultim (< latină) etc. ◊ ~ formată pe terenul limbii române prin fonetică sintactică, derivare, compunere și conversiune, din elemente moștenite sau împrumutate: cel, cea, cei, cele (< pronumele demonstrative); frumusețe (< frumos + suf. -ețe), bună-cuviință, rănitul; cenușiu (< cenușă + suf. -iu), binevoitor (< bine + voitor), vestit; treisprezece (< trei + spre + zece), douăzeci și unu, al zecelea (< al + zece + le + a); dânsul (< de + însu + l), dumneata (< domnia + ta), însumi (< însu + mi), același (< acela + și), cel ce, oricare (< ori + care), nici unul; desface (< des + face), binevoi (< bine + voi); orbește (< orb + suf. -ește), morțiș (< mort + suf. -iș), pesemne (< pe + semne), nicidecum (< nici + de + cum), deschis, poate; aha!, pleosc!, trosc!, zdup!, doamne!; înspre (< în + spre), de pe lângă; căci (< că + ce), fiindcă (< fiind + că), ca să etc. ◊ ~ cu conținut noțional determinat (concret sau abstract: substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul și adverbul): patrie, devotat, ei, dânsele, opt, al doilea, lucra, aici etc. ◊ ~ fără conținut noțional determinat (articolul, prepoziția, conjuncția și interjecția): de, la, să, că, eh!, paf!, zvâc! etc. ◊ ~ cu sens lexical determinat (concret sau abstract: substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul și adverbul): soldat, viteaz, noi, dânșii, zece, al zecelea, lupta, acolo etc. ◊ ~ fără sens lexical determinat (articolul, prepoziția, conjuncția și interjecția): de, cu, să, că, aha!, bruh!, deh! etc. ◊ ~ concretă: p.d.v. cu conținut reprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu nuc, soră, roșu, violet, acru, sărat, trăzni, fluiera, pocni, repede, zvrr! etc. ◊ ~ abstractă: p.d.v. cu conținut nereprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu -l, -a, un, o, cel, cea, al, a; demnitate, pricepere, dreptate; isteț, înțelegător, inteligent; trei, cinci, șapte; noi, tu, acesta, fiecare; avea, crea, fi, gândi; mai, atât, fără, prin, și, dar etc. ◊ ~ simplă: p.d.v. alcătuită dintr-un singur element formant, dintr-o singură unitate de expresie, ca de exemplu -l, -a, un, o, cel, cea, al, a, munte, verde, voi, care, șase, merge, cum, ah!, cu, să etc. ◊ ~ compusă: p.d.v. alcătuită din două sau mai multe elemente formante sau unități de expresie distincte, ca de exemplu bunăvoință (< bună + voință), gura-leului, floare de colț, galben-închis, nord-american, macedoromân (< macedo + român), treizeci (< trei + zeci), însuși (< însu + și), acestălalt (< acest + alalt), cel ce, oricine (< ori + cine), nici unul, binevoi (< bine + voi), astăzi (< astă + zi), înspre (< în + spre), ci și etc. ◊ ~ flexibilă: p.d.v. care-și schimbă forma pentru a putea exprima diferite raporturi gramaticale (articolul, substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele și verbul). Astfel: o masă, unei mese; o fată harnică, unei fete harnice; un(ul) – unui(a), o (una) – unei(a); eu, mie, pe mine; cânt, cânți, cântă etc. ◊ ~ neflexibilă: p.d.v. care nu-și schimbă forma pentru a putea exprima diferite raporturi gramaticale (adverbul, interjecția, prepoziția și conjuncția). Astfel: oriunde, oricând, oricum; vai!, bravo!; sub, peste; însă, că, să, deși etc. ◊ ~ cu funcție sintactică determinată, în cadrul propoziției (subiect, predicat, nume predicativ, atribut, complement, element predicativ suplimentar, apoziție): substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul, adverbul și interjecția. ◊ ~ fără funcție sintactică determinată în cadrul propoziției: articolul, prepoziția și conjuncția. ◊ ~ incidentă: p.d.v. intercalată între virgule, fără legătură sintactică cu celelalte și, deci, fără funcție sintactică în cadrul propoziției, ca în exemplele „Nu s-a oprit, desigur, în acel loc”; „Avea pentru asta, firește, un motiv în plus”. ◊ ~ cu distribuție unidirecțională: p.d.v. care intră în combinație, în cadrul unui context dat, obligatoriu, pe rând, cu câte un singur termen: articolul, substantivul, majoritatea adjectivelor, numeralul, majoritatea pronumelor, majoritatea verbelor, majoritatea adverbelor și unele interjecții. ◊ ~ cu distribuție bidirecțională: p.d.v. care intră în combinație, în cadrul unui context dat, obligatoriu, simultan cu doi termeni: adjectivele pronominale relative, pronumele relative, verbele copulative, adverbele relative, prepozițiile, conjuncțiile și câteva interjecții-copule (iată, iacă și iacătă). v. și cuvânt, iar pentru clasificarea p.d.v. – criteriu.

ROTTERDAM [rotərdám], oraș îb SV Olandei, situat în delta fl. Rin, îb zona de confl. a râului Maas cu Rinul, la 22 km de M. Nordului, pe canalele Nieuwe Maas și Nieuwe Waterweg; 599,4 mii loc. (2003). Important nod de comunicații. Aeroportul Zestienhoven. Cel mai mare port fluvio-maritim al lumii, cu un trafic de c. 322 mil. t (2002) pe an împreună cu avanpostul Eoropoort, cel mai mare bazin artificial din lume (complex portuar-industrial inaugurat în 1958) și care poate primi nave cu deplasament de 225.000 t. Metrou (1961, completat în 1984). Mare centru comercial (piață internațională pentru cafea, bumbac, uleiuri vegetale ș.a.), financiar-bancar, de transport și turistic al țării. Constr. și reparații navale, constr. de material rulant, mașini-unelte, utilaj greu, echipament electronic, motoare, aparataj electric ș.a. Rafinării de petrol. Ind. siderurgică, a metalurgiei neferoaselor, chimică (îngrășăminte, vopsele, mase plastice ș.a.), de hârtie, textilă, a confecțiilor și alim. (ciocolată, margarină, zahăr, lichior, preparate din carne și lapte ș.a.). Mare centru de șlefuire a diamantelor. Universitatea „Erasmus”. Conservator de muzică. Teatre. Sala de concerte De Doelen (1966), renumită pentru acustica sa perfectă. Muzee de istorie, de etnologie, maritim; Muzeul „Erasmus”; Muzeul Boymans-Van Beuningen, cu colecții de pictură olandeză și aparținând altor maeștri ai picturii universale. Grădină zoologică. R. a fost distrus în mare parte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul fiind reconstruit după un plan nou, în spirit modern. Biserica gotică Sint Laurens (1412, reconstruită după război). Declarată capitala culturală a Europei (2001) împreună cu Porto. Fondat în sec. 9, a fost o veche așezare pescărească (sec. 13). Apare menționat documentar la 1283, în 1328 este consemnat ca oraș, iar după 1340 devine un important port și centru comercial. Ocupat de francezi în perioada 1795-1815.

FREDERIKSBERG, oraș în E Danemarcii (Seeland), în aglomerația Copenhaga; 86,3 mii loc. (1992). Porțelanuri. Cabluri. Ind. berii (Carlsberg). Universitate agricolă (1856). Grădină zoologică. Fundat în 1651.

OLMSTED [ómsted], Frederick Law (1822-1903), arhitect peisagist american. Unul dintre pionierii valorificării frumuseților naturale în amenajarea parcurilor și grădinilor (Yosemite Park, Niagara Falls). Creator, împreună cu Calvert Vaux, al planurilor pentru numeroase grădini publice și parcuri în New York, Washington, Boston și Chicago. Lucrări teoretice („Parcurile publice și extinderea orașului”, „Regatul bumbacului”).

ROSEAU [róuzou], capitala Rep. Dominica, situată pe țărmul de SV al ins. Dominica (Antilele Mici), la gura de vărsare a răului Roseau în M. Caraibilor; 19,7 mii loc. (2002). Port pentru exportul de banane, citrice, cacao, nuci de cocos ș.a. Aeroport. Ind. alim. Muzeul memorial Victoria. Grădină botanică. Catedrală romano-catolică. Biserica anglicană St. George’s. Palatul Guvernului. Cascada Trafalgar (în apropiere de oraș). Izv. cu ape termale. Stațiune balneoclimaterică. Turism. Așezare fondată de francezi în 1633, disputată între Franța și Marea Britanie timp de un sec. și jumătate, s-a aflat sub stăpânire engleză în perioada 1783-1978. Refăcută după devastările provocate de francezi în 1805 și distrusă aproape în întregime de un uragan în 1979. Vechea denumire: Charlotte Town.

vilă¹ sf [At: AR (1838), 170¹/3 / S și: (înv) villa / Pl: ~le / E: fr villa, lat villa] 1 Casă spațioasă, construită într-un stil arhitectonic particular, de obicei înconjurată de grădină, folosită ca locuință sau destinată găzduirii de vilegiaturiști. 2 (În Imperiul Roman) Reședință somptuoasă, construită în apropierea unui oraș, care era folosită de aristocrație ca loc de vilegiatură. 3 (În Imperiul Roman) Clădire sau ansamblu de clădiri care includea locuința proprietarului și anexele gospodăriei, situată pe un domeniu rural. 4 (În Renaștere, în Italia) Reședință somptuoasă constuită în stilul vilei romane. 5 (În Evul Mediu) Denumire generică pentru diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent, domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban).

BOGOR, oraș în Indonezia (Java), la S de Jakarta; 560 mii loc. (1980, cu suburbiile). Nod de comunicații. Ind. textilă și alim. Grădină botanică (1817). Institutul indonezian al cauciucului. Universitate. Fundat în 1745 sub numele de Buitenzorg.

SAN FRANCISCO [sæn frənsískou] 1. Golf al Oc. Pacific, în V S.U.A., legat de apele oceanului prin canalul Golden Gate; 1,8 mii km²; 97 km lungime (de la N la S); 3-20 km lățime; ad. max.: 109 m. În el se varsă fl. Sacramento și San Joaquin. Ins. pr: Angel, Yerba Buena, Alcatraz, Treasure. Traversat de podurile rutiere Golden Gate, în NV (de 1.280 m lungime, situat la 80 m deasupra nivelului apei, deschis traficului la 27 mai 1937), Bay Bridge (care leagă S. f. cu Oakland), lung de 6,95 km, construit în 1936, cu punct de sprijin pe ins. Comorii, și San Mateo, în partea central-sudică a golfului (13,2 km lungime), cu punct de sprijin pe ins. Yerba Buena, dat în folosință la 12 nov. 1936. G. S. f. a fost descoperit în 1542 de exploratorul portughez Juan Rodriguez Cabrillo. În 1579 în acest g. a acostat Sir Francis Drake, iar în 1769 a fost vizitat de exploratorul spaniol Don Gaspar de Portolá. 2. Oraș în V S.U.A. (California), situat în pen. San Mateo, pe țărmul golfului omonim, pe falia San Andreas, extins pe 40 de dealuri (Davidson, 280 m, Nob, Russian Hill ș.a.); 776,8 mii loc. (2000). Împreună cu orașele Oakland, San Jose, Berkeley, San Mateo, Palo Alto, Richmond și Almeida formează o conurbație de 6,2 mil. loc. (1999), cu numeroși imigranți din Asia (chinezi – cea mai mare comunitate din S.U.A. -, japonezi, filipinezi, coreeni, thailandezi, vietnamezi, laoțieni ș.a.). Nod de comunicații. Port. Aeroport (la 11 km S de oraș). Punct terminus al căii ferate transcontinentale. Important centru comercial, financiar (sediul lui Bank of America), ind., cultural și turistic. Constr. navale, de rachete, avioane, mașini-unelte, aparataj electronic și electrotehnic, de computere ș.a. Ind. metalurgică, de prelucr. și chimizare a petrolului, chimică (mase plastice, produse din cauciuc), hârtiei, poligrafică, textilă, a conf. (blue jeans produși de renumita firmă Levi Strauss & Co.) și alim. Rafinărie de petrol. Exportă cereale, legume, petrol, produse chimice și ind. Universitatea San Francisco (1855), Universitatea de Stat (1899), Universitatea Golden Gate (1901), Conservator (1917), Orchestră simfonică ((1911), Academia de Științe ale Californiei, Muzeu de artă modernă, Galerie de artă, teatre. Parcurile Golden Gate (400 ha), Hyatt ș.a. Pe ins. Alcatraz din G. San Francisco se află penitenciarul Alcatraz, una dintre cele mai bine păzite închisori din lume, astăzi muzeu. Simbolul orașului S. f. este tramvaiul tras pe cablu (din 1873), inițial tras de cai, cu trei linii (16 km lungime). Orașul S. f. este afectat de frecvente cutremure, din cauză că se află pe falia activă San Andreas, cele mai distrugătoare fiind cele din anii 1868, 1898, 1900, 18 apr. 1906 (acesta însoțit și de puternice incendii, în urma cărora orașul a fost distrus aproape în întregime) și din 17 oct. 1989 (7,1 grade pe scara Richter). Monumente: clădirea Primăriei (1935) de 94 m înălțime, Pagoda păcii, Turnul pompierilor. Tunel subacvatic cu șosea între S. f. și Oakland (5,6 km lungime), cel mai lung tunel de acest fel din America de Nord. Acvarium. Planetarium „Morrison”. Grădină botanică. În 1595, exploratorul portughez Sebastian Rodriguez Cermeño a pătruns în G. San Francisco, ajungând până în zona actualului oraș, numit locul respectiv Puerto de San Francisco. În 1769, expediția spaniolă condusă de Don Gaspar de Portolá a redescoperit locul unde se află orașul și l-a revendicat în numele Spaniei. În 1776, misionarii franciscani din expediția spaniolă a lui Juan Bautista de Anza au întemeiat așezarea cu numele Yerba Buena. A aparținut statului mexican (1821-1846). Ocupat de forțele americane ale S.U.A. (în 1846), a cunoscut o rapidă dezvoltare o dată cu descoperirea de aur în ținuturile învecinate. În 1869 a devenit punct terminus al primei căi ferate transcontinentale americane. Din 1848 are actualul nume. ◊ Conferința de la ~, conferință internațională (25 apr.-26 iun. 1945) cu participarea a 51 de țări la care a fost adoptată Carta Organizației Națiunilor Unite. ◊ Tratatul de pace de la ~, trata separat de pace cu Japonia (8 sept. 1951) la Conferința de la S. f. de către 49 de state. ◊ Pactul de securitate americano-japonez (8 sept. 1951) de la ~, care prevede staționarea, pe timp nedeterminat, a trupelor americane pe terit. Japoniei.

KALININGRAD 1. Lagună în SE M. Baltice, scăldând țărmurile Poloniei și Federației Ruse (enclava Kaliningrad), separată de aceasta printr-un perisip (lung de 60 km) ce are o mică deschidere (portiță) prin care se asigură comunicarea. Lungimea golfului: 90 km; lățimea: 2-25 km; ad. 3-5 m. Porturi pr.: Kaliningrad, Baltiisk. Cunoscută și sub numele Vislinkii. 2. Oraș în extremitatea de V a Federației Ruse, centrul ad-tiv al regiunii cu același nume (enclavă rusă la M. Baltică, între Polonia și Lituania), situat la gura de vărsare a fl. Pregolia în laguna Kaliningrad; 415 mii loc. (1994). Nod feroviar. Aeroport. Șantier naval. Constr. de vagoane și de utilaj ind.; fabrici chimice, de celuloză și hârtie, de prelucr. a lemnului, de conserve de pește. Universitate (1544). Institut oceanografic. Teatre, filarmonică, muzeu de istorie; grădină botanică; monumente de arhitectură (biserică gotică, 1325-1552; castel, sec. 17). Fundat în 1255 de cavalerii teutoni, a fost unul dintre importantele orașe ale Hansei (din 1340). Rezidență a marelui maestru al Ordinului Teutonic (1457), apoi a ducilor Prusiei (1525-1618); ocupat de ruși (1758-1762) și de francezi (1807-1813). Din 1871, a intrat în componența Germaniei (Prusia Orientală). Cucerit de sovietici la 9 apr. 1945, a fost cedat U.R.S.S. prin convenția de la Potsdam. Până în 1946 s-a numit Königsberg.

KINGSTON [kíŋstən] 1. Capitala Jamaicăi, port la M. Caraibilor, pe coasta de SE a ins. Jamaica; 587,8 mii loc. (1991, cu St. Andrew). Nod de comunicații. Aeroportul Palisadoes. Pr. centru politic și economic al țării. Oțelărie. Ind. de prelucr. a metalelor, petrolului și lemnului; fabrici textile, de piel. și încălț., ciment și alim. Manufacturi de tutun. Export de bauxită. Universitate. Muzee. Biserica Sf. Petru (1725). Grădină botanică. Întemeiat în 1693, K. a devenit (din 1872) centrul ad-tiv al coloniei engleze și capitala statului (din 1962) Jamaica. 2. Oraș în SE Canadei (Ontario), situat pe țărmul de NE al L. Ontario, la gura de vărsare a fl. St. Lawrence; 106,4 mii loc. (1993). Constr. navale, de locomotive și de motoare Diesel; țesături din fire sintetice; produse chimice, alim., ceramice și din aluminiu. Universitate regală (1841); Colegiu regal militar (1876). Catedrală și Arhiepiscopie catolice. Întemeiat de englezi, în 1783, pe locul unui fort francez (Fort Frontenac) datând din 1673. Capitala Canadei (1841-1844). Turism.

ORBITOR, -OARE, orbitori, -oare, adj. Care te orbește, care te face să nu poți privi cu ochii deschiși, care îți ia vederea. Grădinile risipeau... miresme și colori, intr-un soare orbitor și subt un cer de mătasă sinilie. SADOVEANU, Z. C. 269. Vechiul oraș domnesc... se arăta în lumina orbitoare, indistinct și risipit. GALACTION, O. I 346. ◊ Fig. O sală orbitoare de lux, oglinzi și lumini. CAMIL PETRESCU, T. II 255.

REGINĂ, regine, s. f. 1. Femeie care deține prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat; soție de rege. V. doamnă (2). Făcliile ridică – se mișc’în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. Stanislav... și soția sa... se proclamară rege și regină Poloniei. NEGRUZZI, S. I 178. 2. Fig. Persoană sau lucru, (oraș, țară etc.) care deține o poziție privilegiată, socotită dominantă, importantă. Trecut-ai cînd ceru-i cîmpie senină, Cu rîuri de lapte și flori de lumină, Cînd norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rînd vizitate. EMINESCU, O. I 37. Nobilul castelan, subt ochii dalbei regine a cugetelor sale, se pornea călare pe falnicu-i armăsar. ODOBESCU, S. III 54. A mea privire... Cu jale se oprește pe un oraș tăcut, Veneția, regină ce-n mare se oglindă. ALECSANDRI, P. III 4. ◊ Compuse: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină din familia solaneelor, cu flori albe, roșietice sau violete, care se deschid mai ales la căderea nopții și răspîndesc un miros puternic (Nicotiana); floarea-reginei v. floare. 3. (Entom.) Albină femelă fecundă care depune ouăle; matcă. 4. Piesă la jocul de șah care poate fi mutată în orice direcție, atît în linie dreaptă cît și în diagonală; damă (II 2).

KYŌTO, oraș în Japonia (Honshū), la NE de Ōsaka și la 11 km SV de L. Biwa; 1,4 mil. loc. (1995). Nod de comunicații. Constr. aeronautice și de utilaj pentru ind. textilă; ind. chimică, electrotehnică, textilă (mătase, bumbac) și alim.; artizanat (porțelanuri, lacuri broderii, obiecte din bronz). Orașul păstrează c. 2.000 de monumente de arhitectură; palatul imperial Gosho (sf. sec. 8, reconstruit după incendiul din 1788); palatul Saiho (1339) cu renumitele sale grădini; Pavilionul de aur – Kinkakuji (1394-1397), distrus de un incendiu în 1950 și reconstruit în 1955; Pavilionul de argint – Ginkakuji (1482); mănăstirea Daitoku (sec. 14); templul Ryōanji (1450-1473); templul Nishi Honganji (sec. 16); castelul Nijō (1603); templul Kiyomizudera (sec. 17). Muzeul Național Municipal de Artă, al Comerțului, Grădină Zoologică. Centrul religios al țării. Universitate (1897). Teatre. Cel mai mare centru turistic al Japoniei (peste 7 mil. de turiști anual). Întemeiat în sec. 8. Reședință imperială (794-1868). Vechea denumire: Heiankyō.

SHῙRᾹZ [ʃiraθ], oraș în SV Iranului, la poalele V ale m-ților Zagros, la 1.585 m lat., la 56 km SV de ruinele orașului antic Persepolis și la 700 km S de Teheran; centrul ad-tiv al provinciei Fārs; 1,1 mil. loc. (1996). Aeroport. Nod de comunicații. Rafinărie de petrol. Ind. chimică (îngrășăminte), electrotehnică, a mat. de constr. (ciment), textilă și alim. (zahăr). Piață agricolă pentru porumb, orz, orez, bumbac, animale, lână, piei ș.a. Artizanat (covoare din mătase, obiecte din lemn, mozaicuri, orfevrărie). Universitate (1962). Școală teologică (medresā) din sec. 17. Moscheile Amr ibn Layth (sec. 9), Masjid-i-Jami sau moscheea congregațională (875) – azi în ruină, Noua Moschee (1218), moscheea Vakil (1773-1774). Mausoleul Bibi Dukhtaran. Așezare arestată din timpul domniei Sasanizilor, a devenit oraș în sec. 7, după cucerirea arabă. A cunoscut o importantă dezvoltare în sec. 10-11, devenind unul dintre centrele statului condus de dinastia Buizilor. La sfârșitul sec. 14, marele cuceritor mongol Timur cel Șchiop a pus stăpânire pe S. în două rânduri, încercând să facă din acest oraș un mare centru musulman, capabil să rivalizeze cu Bagdadul. În 1724 a fost devastat în urma unei invazii pornite din Afghanistan. Capitală a statului persan condus de dinastia Zengizilor (1750-1796). Cunoscut prin vinurile, grădinile și moscheele sale. Locul de naștere al vestiților poeți persani Sa’adi și Hafiz, care-și au mausoleele în acest oraș. A avut mult de suferit de pe urma inundațiilor din 1668 și a cutremurelor de pământ din 1813, 1824 și 1853.

OLDENBURG [óldənburk] 1. Oraș în NV Germaniei (Saxonia inferioară), situat în zona de confl. a râului Hunte cu Küstenkanal, la 129 km V de Bremen; 191,5 mii loc. (2002), Port fluvial. Nod feroviar și rutier. Constr. navale și de mașini. Ind. chimică, electrotehnică, de prelucr. a lemnului, a sticlei, textilă și alim. Universitate (1974). Teatru; muzeu de artă. Grădină botanică, Catedrala gotică Sankt Lamberti, construită în anii 1790-1797 pe locul unei biserici din 1270; Palatul ducal (1605-1615). Mausoleu (1786). Menționat documentar în 1108, a devenit oraș în 1345. Reșed. a conților (din sec. 12) și apoi a ducilor (1677-1871) de O. 2. Dinastie regală în Danemarca (1448-1863) și în Norvegia (1450-1814).

BREST 1. Oraș în Bielorusia (C.S.I.), aproape de Bug; 258 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Constr. de mașini, țesături și tricotaje, morărit; prefabricate din beton. Întemeiat la c. 1.019. Cunoscut prin eroica rezistență a garnizoanei orașului, opusă armatelor hitleriste în perioada 22 iun.-20 iul. 1941. Vechiul nume (pînă în 1921): Brest-Litovsk. 2. Oraș în V Franței (Bretagne), port la Oc. Atlantic; 201,1 mii loc. (1982, cu suburbiile). Șantiere navale; ind. chimică, a încălț., textilă (in), alim. (bere). Grădină botanică. Bază navală.

PIETERMARITZBURG [pi:tərmærițbə:g], oraș în E Rep. Africa de Sud, centrul ad-tiv al prov. KwaZulu-Natal; 156,5 mii loc. (1991). Aeroport. Metalurgia aluminiului; fabrici de cauciuc, de decorticare a orezului, textile, cosmetice, de încălțăminte și de prelucr. a lemnului (mobilă). Centru comercial. Universitatea Natal (1909). Grădină botanică. Fortul Napier (1843), monument istoric. Bisericile Saint Andrew’s (1855) și Saint George’s (1897). Întemeiat în 1838 de Pieter Retief și Gert Maritz, devine oraș în 1583.

KANDY [kændi], oraș în partea centrală a ins. Ceylon (Republica Sri Lanka), pe cursul superior al râului Mahaweli, la 97 km ENE de Colombo; 104 mii loc. (1990). Grădină botanică regală (1371). Centru de pelerinaj budist. Templul Dalada Maligava sau Templul Dintelui (sec. 16), despre care se spune că adăpostește un dinte al lui Buddha. Fundat în sec. 14; ocupat de portughezi în sec. 16, de olandezi în 1763 și de englezi în 1815. Capitala Ceylonului (1592-1815).

intráre f. Acțiunea de a intra: intrarea în această sală e oprită. Acțiunea de a intra triunfal: intrarea unuĭ învingător într’un oraș. Locu pe unde se intră: l-am întîlnit la intrarea teatruluĭ. Vestibul, tindă: a-țĭ lăsa galoșiĭ la intrare. Stradă mică spre o grădină (ca spre Cișmigiŭ, în București). Dreptu de a intra, de a asista: a avea intrarea liberă la teatru. Primele mîncărĭ servite la prînz și considerate ca început al prînzuluĭ (fr. entrée). Fig. Debut, introducere: acest artist șĭ-a făcut o intrare strălucită în lume. Intrarea în biserică (a Maĭciĭ Domnuluĭ), o sărbătoare ortodoxă la 21 Novembre (Ovidenia). – În nord întrare.

SUBSTANTIV s. n. (cf. fr. substantif, lat. substantivus < substans „substanță” < sub „dedesubt” + stans „așezat”): parte de vorbire care denumește obiectele gramaticale. Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, prin flexiune după număr și caz (parțial după gen), prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice în cadrul propoziției (subiect – funcție de bază; nume predicativ, atribut, complement direct, complement indirect, complement de agent, complement circumstanțial, apoziție și element predicativ suplimentar) și prin distribuție unidirecțională. ◊ ~ moștenit: s. transmis în limba română din latină sau din limba geto-dacilor, ca de exemplu cap, casă, câine, floare, frate, pâine etc. (din latină); barză, buză, mânz, sâmbure, viezure etc. (din substratul geto-dacic). ◊ ~ împrumutat: s. pătruns în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în etape diferite, ca de exemplu luncă, muncă, nevastă, plug, vreme etc. (din v. sl.); gând, hotar, marfă, oraș, sobă etc. (din maghiară); basma, cataif, cearșaf, cioban, zambilă etc. (din turcă); dascăl, hârtie, patimă, piper, tipar etc. (din neogreacă); ban, clacă, crap, grădină etc. (de la slavii de sud); boroană, borș, horn, nadă, posmag etc. (de la slavii de nord și de est); cartof, cufăr, flanelă, halbă, stofă etc. (din germană); algebră, balon, diviziune, epidemie, fotograf etc. (din franceză); ◊ ~ format pe terenul limbii române prin derivare, prin compunere sau prin conversiune (provenit din alt substantiv, din adjectiv, din numeral, din pronume, din verb, din adverb și din interjecție), ca de exemplu iepuraș, lupoaică, nucet, străbun, tristețe, țărănime etc.; bunăvoință, Câmpulung, miazăzi, Bolintinul din Vale, floarea-soarelui, Cluj-Napoca etc.; doiul, treiul, ielele, sinea, aproapele, binele, leneșul, oful, grăpatul, rănitul etc. ◊ ~ denominativ: s. derivat de la un nume – de la un substantiv sau de la un adjectiv, ca de exemplu cățeluș (< cățel + suf. -uș), puiandru (< pui + suf. -andru), strămoș (< pref. stră- + moș), răutate (< rău + suf. -ătate), frumusețe (< frumos + suf. -ețe), înălțime (< înalt + suf. -ime) etc. ◊ ~ concret: s. care are un conținut reprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu arbore, bondar, cioară, lăstun, masă, pământ, trăsnetele. ◊ ~ abstract: s. care are un conținut nereprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu corectitudine, curaj, dezvoltare, dreptate, înțelepciune, necesitate, posibilitate, vigoare etc. ◊ ~ simplu: s. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie (orice substantiv moștenit, împrumutat sau format prin derivare și conversiune), ca de exemplu adevăr, albină, cer, inimă; bec, halva, hârleț; blândețe, copilaș, strămoș; viteazul, doiul, sinea, aratul etc. ◊ ~ compus: s. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie (orice substantiv format prin compunere), ca de exemplu bună-cuviință, scurt-circuit, planisferă, radiorecepție, cineclub, microfotografie, miniautomobil, telecinematecă, aeronavă, electromotor, Albă ca Zăpada, Cheile Bicazului, Curtea de Argeș, floare de colț, rochița rândunicii, untdelemn, Câmpulung etc. ◊ ~ articulat (determinat): s. însoțit de articol nehotărât sau hotărât (de aici sintagmele: articulat nehotărât – articulat hotărât, determinat nehotărât – determinat hotărât), ca de exemplu un om – niște oameni, omul – oamenii; o coasă – niște coase, coasa – coasele; un cerc – niște cercuri – cercul – cercurile. ◊ ~ nearticulat (nedeterminat): s. neînsoțit de articol nehotărât sau hotărât, ca de exemplu om, coasă, cerc – oameni, coase, cercuri. ◊ ~ comun (apelativ); s. care denumește obiecte gramaticale de același fel, ca de exemplu animal, copac, fag, frate, leu, mamă, nor, om, plantă, pod, turturea, viespe, zebră etc. ◊ ~ propriu: s. care denumește obiecte gramaticale individualizate, ca de exempiu Andrei, Anișoara, Badea, Constantin, Cristina, Dumitru, Despina, Eustațiu, Eufrosina; Florescu, Filipescu, Pietreanu, Stamate, Tudorache; Grivei, Joiana, Roiba; Caransebeș, Satu-Mare, Suceava, China, Iugoslavia, România; Dunărea, Mureșul, Nistrul, Oltul; Bucegi, Carpați, Himalaia etc. ◊ ~ epicen: s. care are o singură formă pentru ambele genuri (sau numai forma de masculin, sau numai forma de feminin), ca de exemplu cocostârc, cuc, dihor, elefant, pițigoi, rinocer etc.; cămilă, cârtiță, lebădă, pupăză, veveriță, zebră etc. ◊ ~ mobil: s. format în limba română prin moțiune (v.), cu ajutorul unui sufix moțional (v.). fie de la masculin, fie de la feminin, ca de exemplu lupoaică (< lup + suf. -oaică), tigroaică (< tigru + suf. -oaică), porumbiță (< porumb + suf. -iță) etc.; rățoi (< rață + suf. -oi), vulpoi (< vulpe + suf. -oi), curcan (< curcă + suf. -an), gâscan (< gâscă + suf. -an) etc. ◊ ~ individual: s. care denumește la forma de singular un singur obiect gramatical, ca de exemplu bujor, dimineață, ferigă, fiu, gutui, măr, salcie, șah, uragan etc. ◊ ~ colectiv: s. format cu ajutorul unui sufix colectiv; s. care denumește la forma de singular o multitudine de obiecte gramaticale identice, considerate ca un întreg. Astfel: brădet, nucet, pietriș, stejăriș, studențime, țărănime, iniște, porumbiște; companie, grupă, stol, turmă etc. ◊ ~ defectiv (de număr): s. lipsit de unele forme flexionare de singular sau de plural; s. care dispune de o flexiune sau de o paradigmă incompletă (fie la singular, fie la plural), ca de exemplu aur, lapte, mărar, mei, pătrunjel, piper, sânge, unt etc.; icre, moaște, ochelari, pantaloni, tărâțe etc. ◊ ~ cu forme multiple de singular sau de plural, ca de exemplu călăuz – călăuză, cojoc – cojoacă, țol – țoală; berbec – berbece, flutur – fluture; basc – bască, poem – poemă; cifru – cifră; bobi – boabe, ochi – ochiuri; capi – capete – capuri; curenți – curente, derivați – derivate; coli – coale, roți – roate; cărni – cărnuri, blăni – blănuri; mărfi – mărfuri, trebi – treburi; cămine – căminuri, refrene – refrenuri; rapoarte – raporturi, resoarte – resorturi etc. ◊ ~ de declinarea I: s. terminat la nominativ singular nearticulat în -ă neaccentuat și în -a și -ea accentuate, ca de exemplu duminică, fată, sâmbătă, ziuă; papă, pașă, popă, tată, vlădică, vodă etc.; baclava, cherhana, dandana, mahala etc.; andrea, boccea, canea, cișmea, dușumea, perdea etc. ◊ ~ de declinarea a II-a: s. terminat la nominativ singular nearticulat în consoană dură, consoană muiată, -u vocalic, -u semivocalic, -i vocalic accentuat, -i semivocalic și -o accentuat sau neaccentuat, ca de exemplu bărbat, unchi, zimbru, leu, vulpoi, taxi, sloi, tango, radio etc. ◊ ~ de declinarea a III-a: s. terminat la nominativ singular nearticulat în -e neaccentuat, ca de exemplu codice, femeie, nume, pepene, pește, vulpe etc. ◊ ~ de tipul flexionar I: s. comun feminin, cu două forme cazuale la singular (una de N. Ac. și alta de D. G.) și cu o singură formă cazuală la plural (identică cu aceea de D. G. singular), ca de exemplu o casă – unei case, niște case – unor case etc. ◊ ~ de tipul flexionar II: s. comun masculin sau neutru, cu o singură formă cazuală la singular și cu o altă formă cazuală la plural, ca de exemplu alai – alaiuri, butoi – butoaie, câine – câini, codru – codri etc. ◊ ~ de tipul flexionar III: s. comun, masculin, feminin sau neutru, cu o singură formă cazuală la ambele numere, ca de exemplu ochi, pui; directoare, învățătoare; codice, nume etc. ◊ ~ apreciativ: s. care sugerează prin conținutul său lexical o atitudine de apreciere deosebită față de obiectul denumit, ca de exemplu cărturar, învățat maestru, magistru, meșter, savant etc. ◊ ~ depreciativ (peiorativ): s. care sugerează prin conținutul lui lexical o atitudine de dispreț, de lipsă de considerație, de batjocură față de obiectul denumit, ca de exemplu ageamiu, cârcotaș, farfara, gură-spartă, lichea, mojic, nulitate, otreapă, poltron, secătură etc.

CÎMP (pl. -puri) sn. și (-pi) sm. 1 🌐 Întindere de pămînt șes, fără munți sau dealuri; șes, (în opozițiune cu muntele sau dealul) ¶ 2 Întindere mare de loc, afară din orașe sau din sate, destinată pentru arat sau păsunat; fiori de~, flori care cresc la cîmp, spre deosebire de florile cultivate sau florile de grădină ¶ 3 🚜 pr. ext. Munca cîmpului ¶ 4 🎖️ Loc unde s’a dat o bătălie, o luptă: ~ul de bătaie; ~ de concentrare, tabără de concentrare ¶ 5 ⛹ ~ de curse, loc întins unde se fac alergări de cai ¶ 6 Ⓕ Sferă de activitate; domeniu; teren, loc: un vast ~ se deschide lucrătorului; ~ul vast al literaturii; a lăsa ~ liber imaginației ¶ 7 🌐 ⚡ ~ magnetic, ~ electric, regiune unde se simte influența unui magnet, unui curent electric ¶ 8 Fondul, coloarea dominantă a unei stofe, a unui tablou ¶ 9 (mai adesea ~uri, pl.) Hamuri, hățuri: dădu cheile vizitiului, ca să scoată din șură ~urile cele noi pentru patru cai (GRL.) ¶ 10 (P): a lua cîmpii, a o lua la fugă, de spaimă sau de desnădejde, fără a ști încotro, a-și lua lumea în cap; a bate cîmpii, a bate cîmpurile 👉 BATE [lat. campus].

EMMEN, oraș în NE Olandei, la SE de Groningen; 92,8 mii loc. (1989). Produse electrotehnice, ciment. Ind. chimică (fire și fibre sintetice, medicamente) și a tricotajelor. Produse lactate. Grădină zoologică.

SEATTLE [siætl], oraș în NV S.U.A. (Washington), situat între golful Puget (Elliott) și lacul Washington; 563,3 mii loc. (2000). Nod de comunicații. Aeroport. Port comercial. Piață pentru lemn și pește. Constr. de rachete și avioane Boeing, de nave maritime, computere, aparate medicale și instrumente stomatologice. Ind. metalurgiei feroase și neferoase (aluminiu), chimică (mase plastice, cauciuc sintetic), electronică, mat. de constr., de prelucr. a lemnului (mobilă), celulozei și hârtiei, sticlăriei, cosmeticii (parfumuri), textilă, farmaceutică și alim. (conserve de pește). Producție de jucării. Târg internațional (din 1962). Muzeu de artă. Operă. Teatru-orchestră simfonică. Universitatea Washington (1861), Universitatea Seattle Pacific (1891), Universitatea Seattle (1891). Catedrala romano-catolică St. James (sec. 19). Are 150 de parcuri și grădini (Seward Park, Woodland Park – cu grădină zoologică, Lincoln Park ș.a.) care acoperă c. 2.000 ha. Turism. Primii emigranți s-au stabilit în această zonă în toamna anului 1851, întemeind așezarea S.; oraș din 1869.

1) plan n., pl. urĭ (fr. plan, plan, d. plant, plantațiune, care vine din planter, a planta; it. pianta, plan). Desemn care reprezentă orașe saŭ regiunĭ maĭ pe larg de cît harta: a ridica planu Bucureștilor. Desemn care arată cum trebuĭe să se facă saŭ s’a făcut o grădină, o casă, un pod, o mașină, un aparat: planurile unuĭ pod, unuĭ vapor, unuĭ tun. Pin ext. Dispozițiunea generală a uneĭ opere literare saŭ științifice: planu uneĭ tragediĭ. Pin anal. Proĭect; un plan de campanie, de călătorie, de studiĭ.

ORĂȘEL, orășele, s. n. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. Existența lor se arăta însă și mai avară ca în orășelul de provincie. C. PETRESCU, C. V. 95. Acum s-a ridicat un orășel, cu grădini, oteluri și băi, în mijlocul acestei cîmpii nisipoase. VLAHUȚĂ, O. AL. I 124. O să fac din orășelul acesta un ermitagiu de odihnă și de plăcere. NEGRUZZI, S. I 309.

SPRINGFIELD [spriŋfi:ld] 1. Oraș în partea central-estică a S.U.A., centrul ad-tiv al statului Illinois, situat pe râul Sangamon, la 298 km SV de Chicago; 111,4 mii loc. (2000). Nod feroviar și rutier. Aeroport. Hidrocentrală. Constr. de mașini, aparataj electrotehnic, motoare electrice; ind. chimică, textilă, pielăriei și încălțămintei, alim. Piață agricolă pentru cereale, tutun, animale. Universitate (1969). Muzeu de artă și de științe ale naturii. Capitoliu (1837-1853, reconstruit în 1960); State House (1868-1888) de 110 m înălțime. În cimitirul orașului se află mormântul președintelui Abraham Lincoln, cu un monument (obelisc) din marmură de 36 m înălțime executat de Larkin G. Meade. Casa memorială „Lincoln”. Fundat ]n 1818 de Elisha Kelly din Carolina de Nord; capitala statului Illinois din 1837. 2. Oraș în NE S.U.A. (Massachusetts), situat pe fl. Boston; 152,1 mii loc. (2000). Nod feroviar și rutier. Aeroportul Bradley situat la 24 km S de oraș. Constr. aeronautice de mașini, locomotive, vagoane de c.f., utilaje frigorifice și pentru aer condiționat, aparate TV, componente electronice, computere, armament; ind. chimică, textilă, de prelucr. a lemnului, hârtiei, alim. Producție de articole de sport și de jucării. Tipografii. Aici se află (din 1843) sediul lui The G. & C. Merriam Company care publică dicționarele Merriam-Webster. Muzeu de artă fină; Muzeu de artă cu exponate din porțelan, jad chinezesc, fildeș, armuri ș.a.; Muzeu de științe, Planetarium. Teatru. Orchestră simfonică. Grădină botanică. Grădină zoologică. Parc-Pădure (283 ha). Clădirea Arsenalului (1777). Fondat în 1636 de un grup de coloniști englezi condus de William Pynchon, cu numele Agawam (denumirea actuală datează din 1640); oraș din 1641. Distrus în mare parte de un incendiu, în 1675, în timpul luptelor cu indienii. În 1895, la S. a fost întemeiată prima companie de auromobile din S.U.A. În 1891, la S. James A. Naismith (1861-1939), a stabilit regulile de jocului de baschet, el având un muzeu memorial, încorporat în S. 3. Oraș în partea central-estică a S.U.A. (Missouri), situat la poalele platoului Ozark, la 395 m alt., la 240 km SSE de Kansas City; 151,5 mii loc. (2000). Constr. de camioane, material rulant, mașini agricole, aparate TV; ind. metalurgică, chimică, hârtiei, textilă, de prelucr. a lemnului, încălțămintei, opticii și alim. Centrul unei regiuni agricole. Universitate (1905). Fondat în 1829; oraș din 1838.

GAUHᾹTI (GUWᾹHᾹTI), oraș în E Indiei (Assam), port pe fl. Brahmaputra; 577,6 mii loc. (1991). Rafinărie de petrol construită construită de România. Universitate. Lângă templul Kamakhya, loc de pelerinaj al hindușilor. Muzeu. Grădină zoologică.

BATUMI, oraș în Gruzia, cap. Rep. Autonome Adjaria, port la Marea Neagră; 136 mii loc. (1989). Ind. de utilaj petrolier, constr. navale, prelucr. petrolului; citrice, ceai. Export de produse petroliere. Stațiune balneară. Grădină botanică (1912). Cunoscut ca cetate (sec. 11).

PAPAILIOPOULOS, Hipolyt Constantin (n. 1924), arhitect și urbanist grec. Lucrări de orientare funcționalistă (sistematizarea Grădinii Zappion, lanțul de farmacii „Marinopoulos”, librăria „Ëlefterudaki”, uzina „Metalloplastika”, Sala Operei, uzina „Philips”, comandamentul Jandarmeriei – toate la Atena; construcțiile marinei pentru portul de iahting „Zea” din Pireu, sistematizarea și dezvoltarea orașului Patras, aeroportul „Micra” din Salonic, Pavilionul grecesc al Expoziției universale de la Osaka din 1970).

MÖNCHENGLADBACH [mönhənglatbah], oraș în Germania (Renania de Nord-Westfalia), la V de Düsseldorf; 266,8 mii loc. (1997). Aeroport. Nod de comunicații. Ind. siderurgică, constr. de mașini, electrotehnică, chimico-farmaceutică, a hârtiei, încălțămintei, textilă (bumbac, lână) și alim. Produse petroliere. Grădină botanică. Muzeu de arte. Sediul NATO pentru Europa de Nord. Mănăstirea Sankt Vitus (1228-1239), Markt-Kirche (1469-1533). Fundat în sec. 10 ca abație benedictină.

IALTA (YALTA), oraș în S Ucrainei, în pen. Crimeea, port la Marea Neagră; 89 mii loc. (1991). Ind. alim. (conserve de pește, produse lactate, băuturi alcoolice, țigarete). Centru turistic. Stațiune balneoclimaterică. Teatre. Muzee de artă. Muzeul „A.P. Cehov”. Grădină botanică. Palatul țarilor. Biserica Aleksandr Nevski (1890). – Conferința de la I. (4-11 febr. 1945), conferință a conducătorilor celor trei puteri aliate în cel de-al Doilea Război Mondial: F.D. Roosevelt (S.U.A.), I.V. Stalin (U.R.S.S.) și W. Churchill (Marea Britanie), la care s-au stabilit și s-au pus de acord planurile militare ale puterilor aliate și au fost fixate principiile politicii lor postbelice, cu scopul organizării unei păci trainice și a unui sistem de securitate; participanții la Conferință au hotărât, de asemenea, lichidarea militarismului german și a nazismului, împărțirea Germaniei în zone de ocupație ale celor trei puteri aliate, inclusiv a Franței, în cazul că aceasta va fi de acord, crearea O.N.U. etc.

LAE [laéi], oraș în Papua-Noua Guinee, situat pe țărmul de E al ins. Noua Guinee, în G. Huon, la 320 km N de Port Moresby; 80,7 mii loc. (1990). Aeroport. Fabrici de sticlărie și de carton. Centru agricol (cafea). Universitate. Grădină botanică. Exportă cafea, cacao, lemn etc. Fundat în 1927.

OPOLE, oraș în SV Poloniei, port pe Odra, la 84 km SE de Wroclaw; 128,9 mii loc. (2000). Capitala provinciei Opolskie. Nod feroviar. Ind. siderurgică, a constr. de mașini și a prelucr. metalelor, textilă. Fabrici de mobilă și ciment. Teatru. Grădină zoologică. Catedrală (sec. 13-15); biserică dominicană (sec. 14, restaurată în sec. 16 și 18). Fortăreață slavă (sec. 9). Capitala (din 1202) principatului omonim. Cedat Boemiei (1327), a trecut sub stăpânirea Habsburgilor (sec. 16) și a Prusiei (1742). A revenit Poloniei în 1945. Denumire germană: Oppeln.

UMBLA, umblu, vb. I. Intranz. (În concurență cu merge) I. (Uneori cu o determinare care precizează felul de locomoție) A se mișca dintr-un loc în altul cu picioarele, cu un vehicul, călare. Drumețul se opri. I se păruse că umblă cineva în urma lui. DUMITRIU, N. 14. Cu căruța umblă în lume-n sus și-n jos, mai tînăr și mai frumos decît fusese pîn-atunci. RETEGANUL, P. I 10. Și pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț. EMINESCU, O. I 83. Tu vorbești, amice, cu un despreț superb despre toate acele petreceri cinegetice în care vînătorul n-are nevoie să umble pe jos. ODOBESCU, S. III 15. ◊ Fig. Cîte-un cuvînt frumos, sonor îl obseda, îi umbla prin gură, enervant ca un fir de păr. VLAHUȚĂ, O. AL. II 9. ◊ Expr. A umbla cu nasul în (sau pe) sus v. nas. A umbla cu capul între urechi (sau în traistă) v. cap¹ (I 1). A umbla pe două cărări v. cărare. A umbla forfota v. forfotă. A-i umbla cuiva prin (sau în) cap, se spune cînd îi trece cuiva prin minte o idee sau cînd cineva este preocupat de un gînd, muncit de o idee. Și-auzi! Îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandei noră! COȘBUC, P. I 126. Astfel de gînduri îi umblau fetei prin cap. RETEGANUL, P. I 56. Omul turbat... nu mănîncă, nu bea... și-i umblă prin cap gînduri rele. ȘEZ. II 191. Umblă (sau să umbli) sănătos (sau cu bine), urare adresată celui care pleacă. Mai rămîi sănătoasă, babo! – Umblă sănătos, Prichindel, maică! CARAGIALE, P. 62. Vă urez să umblați sănătoși și să petreceți bine. id. O. VII 43. Să umbli, bade, cu bine Și vezi să nu-ți uiți de mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. ♦ A se ține de (sau după) cineva, a urma pe cineva; fig. a căuta insistent să obții simpatia cuiva. Aceasta venea după ce aflase că Ion umbla serios după Ana. REBREANU, I. 31. Joe umbla după Junona. ISPIRESCU, U. 11. Lamele... umbla după dînsul, păscînd în preajma lui. DRĂGHICI, R. 149. 2. (De obicei urmat de determinări locale sau modale) A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări. Dar tu pe unde ți-ai trăit viața? – Ei, eu am umblat pe depărtate locuri... îngînă Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 22. Am mai umblat pe-aici... dar sînt Amar de ani, amar! COȘBUC, P. I 228. Ivane, cînd te-i sătura tu de umblat prin lume atunci să vii să slujești și la poarta mea. CREANGĂ, P. 300. Am fugit din palatul lui și de-atunci umblu rătăcind noaptea. ALECSANDRI, T. I 435. Pentru ochi ca sfîntul soare, Umblu noaptea pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Metaforic) Dar sufletul... cine știe pe cîte răspinteni stă, cine știe pe cîte căi a vrăjilor umblă. EMINESCU, N. 21. ◊ Expr. A umbla creangă (sau creanga) v. creangă. A umbla (de) frunza frăsinelului v. frăsinel. A umbla haimana (sau lela) v. c. A umbla teleleu (Tănase) v. teleleu. A umbla de ici-colo (sau de colo pînă colo) = a se mișca agitat din loc în loc, a nu avea astîmpăr. Nadina era veselă, ciripea, umbla de ici-colo să se intereseze de masă. REBREANU, R. II 99. Umblară de colo pînă colo, adunînd uscățele. RETEGANUL, P. I 44. A umbla cu minciuni = a fi foarte mincinos, a purta minciunile (sau bîrfelile) de la unul la altul. ◊ (Cu arătarea scopului pentru care se face acțiunea) Cu calul acesta am umblat și eu a peți. RETEGANUL, P. II 10. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, O. A. 249. Noi umblăm să colindăm Și la gazdă o-nchinăm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 516. ◊ Expr. A umbla de (sau în) rîndul cuiva = a-i purta cuiva de grijă; a vedea de cineva. (Atestat în forma îmbla) Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că îmblu de rîndul tău De trei ani fără-ncetare De cînd zaci la închisoare. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Tranz. După ce umblase toate țările, se întorsese acasă mai cuminte. ISPIRESCU, la TDRG. Ei că mi-au umblat Țara-n lung și-n lat. TEODORESCU, P. P. 460. Pentru sprîncene-mbinate Umblu țara jumătate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ♦ (În obiceiurile populare, determinat prin: «cu plugușorul», «cu colindul», «cu steaua» etc.) A merge din casă în casă pentru a face urări în ajunul unor sărbători. Pe acolo, prin fundul Moldovei, umblă băieții și flăcăii strașnic cu plugușorul. SADOVEANU, O. I 398. ♦ A se duce de colo-colo; a se duce peste tot, pe la toți sau prin toate părțile. Umblă prin sat, iarna, vara, și cumpără bucate de la bogătani. STANCU, D. 95. Anița începu a umbla prin casă rînduind. SADOVEANU, O. VII 152. ♦ A se plimba, a circula. Dosarul l-am luat acasă... – Ai umblat cumva cu el prin oraș? – Cum o să umblu, tov. Andrei? De la laborator am venit direct acasă. BARANGA, I. 202. Oamenii umblau cete prin cetate ca în zi de sărbătoare. ISPIRESCU, L. 36. Astăzi îi o săptămînă De cînd umblam prin grădină Cu iubita mea de mînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 82. 3. (Despre păsări și insecte) A zbura. Pînă și flutureii umblau tot doi cîte doi. ISPIRESCU, L. 133. Copilul nu se domirea de ce cocorii umblă înșiruiți trîmbă. id. ib. 287. Un roi de albine se învîrtea în zbor deasupra capului său și umblau bezmetice de colo pînă colo. CREANGĂ, P. 238. ♦ (Despre nori) A se mișca pe cer. (Atestat în forma îmbla) Îmbla norii în toate părțile. SBIERA, P. 5. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «în» și indicînd o anumită activitate sau un loc de care e legată o anumită activitate periodică) A merge, a se duce regulat; a frecventa. Femeile din Viișoara umblau la tîrg des cu paseri, cu lăptării, cu ouă. SADOVEANU, O. VII 358. Cînd a umblat la școala din sat a fost cel mai iubit elev al învățătorului. REBREANU, I. 52. Acum e vremea lucrului, umblați la lucru, că apoi și mîncare veți căpăta. RETEGANUL, P. IV 75. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... S-aud și pînă aici... pocnete de bici. De la băieții ce umblă la arat. D. BOTEZ, P. O. 26. El cu Pahon umblă la oi și eu rămîn la stînă de fac cașul. RETEGANUL, P. I 15. Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie și cîștigau mulți bani. CREANGĂ, P. 4. 5. (Urmat de determinări modale) A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. Eu iarna singură-mi țes tortul Și umblu și eu cum socot Că-i portul. COȘBUC, P. I 128. I-ar plăcea să umble frumos îmbrăcat. EMINESCU, N. 36. Am mîncat pîne, legume Ș-am umblat falnică-n lume. HODOȘ, P. P. 140. A rămas lada-ncuiată Și ea umblă neschimbată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ♦ (Construit cu nume predicative) A se comporta, a se purta, a fi. Cînd umbla întunecat Simion, umbla întunecat și Niță Negoiță, omul său. SADOVEANU, F. J. 614. Tu-mi umblai sfios, Sorine, Și plîngea durerea-n mine, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. 6. (Regional) A-i merge cuiva treburile într-un anumit fel, a i se întîmpla lucruri neprevăzute, a întîmpina situații neașteptate, a se comporta sau a proceda într-un anumit fel. Peste cîteva zile vine la împăratul feciorul cel mijlociu și iar se roagă să-l lase, doară el va fi mai norocos decît cel mare. Ce să vă mai înșir vorbă? Acesta încă umblă chiar ca cel mai mare. Acum stau ca opăriți amindoi. RETEGANUL, P. II 8. Cum am umblat, cum nu, destul că mi-am pierdut punga. id. P. IV 24. Moșneagul... s-a dus la babă înapoi cu cucoșelul, povestind babei cum o umblat și ce-o văzut. ȘEZ. I 184. 7. Fig. (Despre buze, gură, ochi) A se mișca mereu. Ochii ei umblau îngrijiți în toate părțile. GANE, N. I 62. Ochii ei frumoși și dragi Priveau tot spre poala rochii, S-a pus Lina pe tăcut, Și vedeam că-i umblă ochii, Umblă ochii, Ca la șerpi îi umblă ochii, Și mă mir ce i-am făcut! COȘBUC, P. I 50. ◊ Expr. A-i umbla cuiva gura (ca o moară sau ca melița) v. gură (I 3). A-i umbla cuiva limba = a vorbi (mult, repede). Îi umblă limba cu ascuțime. SADOVEANU, P. M. 78. 8. (Despre vehicule) A se deplasa pe un drum, pe o linie, pe un traseu; a circula, a merge. (Atestat în forma îmbla) Trenurile nu mai îmblau între Novinshaia și Prohladnaia de vreo trei zile, din pricina omătului. CONTEMPORANUL, III 569. ♦ (Despre ambarcații) A merge pe apă, a pluti. Hai să fugim cu pluta ceea la frate-meu Vasile în Borca, zise Dumitru; căci plutele începuse a umbla. CREANGĂ, A. 29. Cît te uiți în lung și-n lat, Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele, Umblînd corăbii pe ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. 9. (Despre unelte, aparate, instalații) A fi în funcțiune; a funcționa. Toate plugurile umblă, Numai plugușorul meu L-a-nțepenit dumnezeu. STANCU, D. 9. Am stat la roata morii, Și roata umblă des, Și roata morii cîntă Cuvinte cu-nțeles. COȘBUC, P. I 60. O arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri și o gîrlă pe care umblau numai 500 de mori. CREANGĂ, P. 242. Și venea apa, venea, Umbla moara de pocnea. TEODORESCU, P. P. 152. 10. (Urmat de construcții de tipul: «din mînă în mînă») A trece, a ajunge (de la unul la altul). Sticla pe urmă umblă din mînă în mînă. REBREANU, I. 14. Umbla prin mîinile lor, de la unul la altul, ca o minge. ISPIRESCU, L. 108. Pîn’ veneai, bade, la noi, Eram floarea florilor... Și umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ Expr. A umbla din gură-n gură v. gură (I 3). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a circula, p. ext. a avea curs. Un nume folosit de ceilalți cu rost și fără rost... se ștergea ca o monedă dintre cele ce umblau prea mult. CAMIL PETRESCU, O. II 347. Uite, eu din ăștia îți fac napoleoni... – Și umblă? Nu-i cunoaște lumea? VLAHUȚĂ, la TDRG. 11. A căuta, a scotoci, a cotrobăi. Aseară cînd am venit de la laborator, a început să umble prin hîrtii. BARANGA, I. 210. Umblă bătrînul în traistă. Scoate un codru galben de mămăligă. STANCU, D. 264. La ce-mi umblați în lucrurile mele? Asta nu-mi place. VLAHUȚĂ, O. A. 113. ♦ A se atinge de un lucru oprit, a pune mîna în ascuns pe ceva (mai ales cu scopul de a fura). (Atestat în forma îmbla) Aprinde făcliile și fuga la grajd, să vadă cine îmblă la cal. SBIERA, P. 75. ◊ Refl. impers. N-ai observat? Nu cumva se umblase la sigiliu? BARANGA, I. 202. 12. A lucra cu..., a se servi de..., a se atinge de..., a mînui. Spuneți că în afară de voi patru n-a mai umblat nimeni cu aceste dosare. BARANGA, I. 207. Soldatul Uțupăr Pantilie, umblînd cu o armă încărcată, s-a împușcat singur din greșeală. STANCU, D. 39. Gîndeai că tot cu de-acelea a umblat, așa se făcu a nu-i păsa de ele. RETEGANUL, P. IV 12. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... (pentru a-și atinge scopul, pentru a scăpa de o neplăcere). Văzu el că în luptă dreaptă nu se putea măsura cu Mihai, și începu a umbla cu șotia. ISPIRESCU, M. V. 33. Nu mai umbla și sfinția-ta cu scornituri de-aceste. CREANGĂ, A. Nu umbla cu tertipuri!... Să-mi spui sincer de mă iubești. CONTEMPORANUL, VI_II 202. Tu umbli cu lingușeli Trei fețe de crai ca să înșeli. TEODORESCU, P. P. 106. ◊ Expr. A umbla cu mofturi v. moft. A umbla cu fofîrlica v. fofîrlica. 13. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» și arătînd obiectul căutat) A căuta (în toate părțile) ceva sau pe cineva, a se sili să găsească ceva, să pună mîna pe ceva. Nici eu n-am învățat! strigă el la urmă, umblînd după un băț ca să ne croiască. SADOVEANU, P. M. 63. Acum umblu flămînd și ostenit după un șerpe. RETEGANUL, P. I 3. Tot așa strică cîte un perete, umblînd după șoarece. id ib. V 43. ◊ Expr. A umbla cu limba scoasă după cineva (sau ceva) v. limbă (I). ♦ Fig. A căuta să obțină un avantaj, un folos, să ajungă la o situație favorabilă. Să știi, părinte frățioare... că noi nu umblăm după dobîndă personală... ci voim spor pentru folosul obștii. SADOVEANU, P. M. 208. Toți umblă după posturi, adică după lefi. ALECSANDRI, T. I 288. ◊ Expr. A umbla după cai verzi = a căuta șă obții ceva ce nu există; a dori imposibilul. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A umbla după doi iepuri deodată = a se apuca de mai multe treburi deodată (și a nu isprăvi nici una); a urmări în același timp două scopuri diferite. A umbla după colaci calzi v. colac. 14. (Urmat de propoziții finale) A se strădui, a se sili, a căuta, a încerca să... Părinții cu fete mari umblau în ruptul capului să le mărite. AGÎRBICEANU, S. P. 23. Pe mine nu mă-ntîmpină nime, cînd mă duc la dînsul; doar cînele lui care umblă să mă rupă. CONTEMPORANUL, VI_I 98. Am bade ca ș-o lumină, Umblă două să mi-l ia, Dumnezeu să nu li-l dea. HODOȘ, P. P. 113. ♦ A avea de gînd, a avea intenția..., a vrea să... Umblu să mă mărturisesc. GALACTION, O. I 252. Mă-ta nu umblă să te crească, ci să te prăpădească. SBIERA, P. 25. Așa, bine că mi-ai spus, Că eu asta n-o știam Și să te spînzur umblam. PANN, P. V. I 101. De-i umbla, doamne-a o bate, N-o bate cu alte fapte, Numai cu străinătate. ȘEZ. III 62. ♦ A fi pe cale de a..., a se pregăti să... Cînd umbla să se culce, a văzut pe ceilalți doi dormind. ȘEZ. II 51. ◊ Expr. A umbla să moară = a fi gata să moară, a se afla pe moarte. A aflat el că frățini-său umblă să moară și s-a rugat să-l lase de la ocnă să meargă acasă. CARAGIALE, O. I 266. (Prin exagerare) Cei chemați umblau să moară de frică, de cum se văzură închiși pe acel cîmp ce le amintea groaznica pedeapsă a popilor. VISSARION, B. 373. – Variantă: (învechit și regional) îmbla vb. I.

HAMBURG, oraș cu rang de land în N Germaniei, pe Elba, la 109 km de Marea Nordului; 755 km²; 1,7 mil. loc. (1995), peste 2,2 mil. loc. cu suburbiile Altona, Harburg, Wilhelmsburg, Wandsbek, Bergedorf etc. Unul dintre marile porturi ale lumii, cu un trafic anual de c. 55 mil. t. Nod de comunicații. Aeroportul „Fuhlsbüttel”. Metrou. Important centru comercial și financiar al Europei Occidentale (peste 80 de bănci, bursă fundată în 1585). Mari șantiere navale (1/3 din producția de nave a țării). Ind. de prelucr. a petrolului (cinci rafinării cu o capacitate de 13,4 mii t. anual), siderurgică și de metalurgia neferoaselor, constr. de mașini grele, echipament electronic și electrotehnic, autovehicule, avioane, chimică (cauciuc sintetic, petrochimie, coloranți), prelucr. lemnului, poligrafică și alim. (conserve de pește, ulei, tutun, bere). Centru cinematografic. Operă (1678). Universitate, institut hidrografic. Muzee (Altona, Kunsthalle, de etnografie, de arte și meserii). Grădină zoologică. Primărie în stilul Renașterii (sec. 19), Jacobikirche (sec. 16), Michaeliskirche, cu un turn de 132 m, biserică protestantă (sec. 18), monumente din sec. 19 și 20 (Chilehaus, 1922-1924). În 811 Carol cel Mare a întemeiat cetatea H., din care s-a dezvoltat viitorul oraș, ca sediu al unui episcopat (831; din 834, arhiepiscopat), devenind un important centru misionar; prin uniunea dintre H. cu orașul Lübeck (1158) s-au pus bazele Hansei. Oraș liber din 1292, inclus în imperiu (1510); a aderat la Reformă (1521-1529). În sec. 16-17, H. a devenit unul dintre cele mai importante porturi din Europa. În 1815, a intrat în componența Confederației Germane, păstrându-și statutul de oraș liber și suveran, iar în 1866, în cea a Confederației Germane de Nord. Declarat porto-franco (1881). La 26 ian. 1937, localit. Altona, Harburg și Wandsbeck au fost incluse în orașul H. Puternicul bombardament anglo-american (iul.-aug. 1943), s-a soldat cu peste 50.000 de morți.

OXFORD [óksfəd], oraș în Marea Britanie (Anglia), situat la confl. Tamisei cu râul Cherwell, la 84 km NV de Londra; 118,7 mii loc. (1991). Ind. metalurgică, de constr. aeronautice, de automobile și de aparataj electrotehnic. Fabrică de mobilă și hârtie. Tipografii. Sediul Universității cu același nume (1168) și al mai multor colegii universitare (University College 1249, Balliol 1263, Merton 1264, New College 1379, Magdalen 1458 ș.a.). Muzeul Ashmolean (1683). Teatrul Sheldonian (1662-1669). Biblioteca Bodleiană (fondată 1602-1603 de sir Thomas Bodley). Observator astronomic. Grădină botanică. Monumente: catedrala Sf. Frideswide a colegiului Christ Church (1170-1180, completată în 1225, cu un turn și cu construcții adiacente ridicate în anii 1525-1546); capela Colegiului Merton (1276); capela Colegiului Magdalen (1475-1481); capela Colegiului Lincoln (sec. 17); Redcliffe Camera (1739-1749). Menționat documentar în 912, orașul s-a dezvoltat în jurul universității. – Proviziunile de la O., program de revendicări prin care marii seniori impuneau regelui (1258) crearea unui „consiliu de 15” cu drept de veto asupra hotărârilor regale, alegerea cancelarului și a altor mari demnitari, precum și obligația tuturor să depună jurământ de loialitate față de aceste „Proviziuni”. Regele le-a anulat în 1266. Mișcările religioase de la O. 1. Mișcare religioasă, în prima parte a a sec. 19, în sânul anglicanismului, marcată de ideologia conservatoare romantică ce a dus la renașterea și reformarea Bisericii anglicane în raport cu religia catolică. Principalul exponent: John Henry Newman. 2. Mișcare religioasă întemeiată de Fr. Buchman, în 1921, cu un pronunțat caracter moralizator, propovăduind pocăința și conlucrarea socială. Școala analitică de la O., curent filozofic britanic inițiat de G.E. Moore, după al Doilea Război Mondial, care teoretiza filozofia ca analiză a limbajului comun, sub influența lui L.J.J. Wittgenstein. Reprezentanți de seamă: G. Ryle, J.L. Austin, P. f. Strawson, R.M. Hare.

HEIDELBERG [háidəlberk], oraș în SV Germaniei (Baden-Württemberg), pe Neckar, la SE de Mannheim; 139,9 mii loc. (1993). Ind. constr. de mașini (vagoane, utilaj poligrafic, instrumente de precizie, strunguri), electrotehnică, textilă, a medicamentelor, piel. și a tutunului. Universitate celebră (1386). Biblioteca palatină (sec. 15). Grădină botanică. Observator astronomic. Institutul de Astronomie și de Fizică nucleară „Max Planck”. Turism. Centru al calvinismului german în sec. 16. Heilliggeistkirche (sec. 15-16). Biserica iezuiților (sec. 18), Castel (sec. 16-17), reședință a electorilor palatini. Primărie (1701-1703). Menționat documentar la 1196. – Omul de la ~, nume dat (după mandibulele descoperite în 1907 la Mauer, lângă H.), unui stadiu intermediar de dezvoltare a speciei Homo errectus (Homo errectus heidelbergensis). ◊ Catehismul de la ~, unul dintre cele mai importante catehisme ale Reformei luterane, publicat în 1563 de o comisie de teologi (Olevianus, Ursinus ș.a.), încercând să concilieze calvinismul cu luteranismul.

KASSEL [kásəl], oraș în partea centrală a Germaniei (Hessen), pe cursul inf. al râului Fulda; 201,9 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Port fluvial. Constr. de locomotive, automobile, aparataj electrotehnic, aparataj de precizie și optic; produse textile (iută și bumbac) și alim. Grădină botanică. Monumente: Brüderkirche (1292-1367), Martinskirche (sec. 14-15), Karlskirche (1689-1706); castelele Wilhelmshöhe (sec. 17) și Bellevue (sec. 18). Muzeu de artă; din 1955 aici are loc, o dată la patru ani, o expoziție de artă contemporană. Colonie romană cu denumirea de Castellum Cattorum, apare menționat în 913 sub numele de Chassala.

SAN SALVADOR, cap. Rep. El Salvador, situată în partea central-vestică a țării, pe Rio Ace Chaute, la 11 km V de vulcanul San Salvador, la 32 km de țărmul Oc. Pacific; 485,8 mii loc. (2001). Nod feroviar și rutier pe șoseaua panamericană. Aeroportul Comalpa (1970). Pr. centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural-științific, și turistic al țării. Ind. chimico-farmaceutică, de prelucr. a lemnului, textilă (țesături), a confecțiilor, pielăriei și încălțămintei, cosmeticii, mat. de constr. (ciment) și alim. (zahăr, bere, lichior, țigarete, brânzeturi). Două universități (cea mai veche din 1841). Observator astronomic. Bibliotecă națională. Muzeu național al științelor și industriei (1883); Muzeu național (1940). Grădină botanică. Catedrală (sec. 19). Palat național (1907-1920). Fundat în 1525 de către conchistadorul spaniol Pedro de Alvarado în apropiere de Suchitito și mutat în 1528 pe locul actual (32 km SV de vatra inițială) de către conchistadorul Don Jorje de Alvarado (fratele fondatorului). Declarat oraș în 1546, a devenit cap. statului independent El Salvador în 1821, apoi a Federației Provinciilor Unite ale Americii (1831-1838) și a Rep. El Salvador (din 1841). Ruinat adesea de erupțiile vulcanului San Salvador (1.960 m alt., craterul are 1.000 m ad.) a cărei ultimă manifestare a avut loc în 1917. Distrus aproape în întregime de cutremurele din 1854, 1873, 1917 și 1986. La 19 km E de oraș se află lacul Ilopango, cu stațiunea balneară estivală omonimă.

OTTAWA [ótəwə] 1. Râu în SE Canadei, afl. stg. al fl. Sf. Laurențiu la Montreál; 1.270 km; supr. bazinului: 146 mii km². Izv. din Platoul Laurențian, din lacul Capimitchigma, curge pe direcție NV-SE, drenează mai multe lacuri (Grand Victoria, Decelles, Simard, Quinze, Timiskaming, Allumette, Chats, Deschênes ș.a.), formează pe o porțiune granița între provinciile Québec și Ontario, purtând denumirea Rivièra des Outaouais și trece prin orașele Hull și Ottawa. Comunică cu L. Ontario prin intermediul canalului Rideau (203 km). Hidrocentrale. Navigabil în cursul inferior. Afl. pr.: Rouge, Lièvre, Gatineau, Coulogne, Rideau, Madawaska. Descoperit în 1610 de călătorul francez Étiene Brulé și explorat de colonizatorul Samuel de Champlain în 1613, care i-a atribuit denumirea de O., după numele unui trib indian care locuia în acea zonă. 2. Capitala Canadei, situată în SE prov. Ontario, port pe dr. râului omonim și pe canalul Rideau; 1,06 mil. loc. (2001). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. siderurgică (oțel), a metalurgiei neferoase (aluminiu), constr. de mașini (utilaje energetice), a celulozei și hârtiei, cimentului, de prelucr. a lemnului (mobilă), chimică, textilă (țesături) și alim. Două universități (1848, 1942). Muzeu de artă (fondat în 1880); Muzeu Național de Științele Naturii. Orchestră simfonică. Teatru. Grădină botanică. Clădirea Parlamentului (1859-1866), în stil neogotic, cu un turn (Peace Tower) înalt de 88 m; catedralele anglicană și catolică (Notre-Dame), sec. 19. Întemeiată în 1826 de colonelul britanic John By ca așezare de soldați (care construiau canalul Rideau), cu numele Bytown, devine oraș în 1837 și capitală în 1857. Din 1855 poartă numele actual.

PENZA, oraș în Federația Rusă, pe râul Sura, afl. al Volgăi, la 709 km SE de Moscova; 518,2 mii loc. (2002). Nod de comunicații. Aeroport. Constr. de motoare Diesel, de biciclete și ceasuri; ind. chimică, textilă, hârtiei, de prelucr. a lemnuli și alim. Centru comercial. Grădină botanică. Muzeu etnografic. Teatru dramatic. Filarmonică. Fondat în 1663.

JOHOR BAHARU (JOHOR BAHRU [ʒohór]), oraș în Malaysia, port. la str. Johor, centrul ad-tiv al statului Johor; 328,4 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Piață a cauciucului. Ind. alim. (ulei de palmier, conserve de ananas), a cherestelei, constr. de mașini, prelucr. rășinilor sintetice, a piel. și încălț. Grădină botanică celebră. Palatul sultanilor (sec. 19).

SAHARANPUR [səha:rənpúr], oraș în N Indiei (Uttar Pradesh), în bazinul superior al Gangelui, la 161 km NNE de Delhi; 452,9 mii loc. (2001). Nod feroviar. Ateliere de reparat material rulant feroviar. Ind. textilă (prelucr. bumbacului), hârtiei, de prelucr. a lemnului, alim. (zahăr, tutun). Piață agricolă și comercială. Grădină botanică. Fundat în 1340.

GÖTTINGEN [götinən], oraș în centrul Germaniei (Saxonia inferioară), pe Leine, la SV de M-ții Harz; 124,3 mii loc. (1992). Metalurgia aluminiului, instrumente optice și aparatură fotografică; țesături, produse de cauciuc. Universitate (1737). Clădiri gotice din sec. 15-16. Filială a Institutului științific „Max Planck”. Centru al ind. cinematografice. Grădină botanică.

MONTPELLIER [mõpəlié], oraș în S Franței (Languedoc), la 124 km VNV de Marsilia, 210,9 mii loc. (1990). Nod feroviar. Aeroport. Ind. electronică, chimică, alim. textilă, constr. de mașini-unelte și de aparataj electrotehnic. Fabrică de tractoare. Renumit centru pentru faianță (sec. 16-18). Centru viticol și piață de vinuri. Universitate (1289). Grădină botanică (1593, cea mai veche din Franța). Monumente: catedrala Saint-Pierre (1364), case din sec. 15, 16 și 18. Muzee. Centru turistic. Fundat în sec. 8.

GĂTIT, -Ă, gătiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Îmbrăcat (frumos), împodobit, dichisit. Fetele erau cu capetele goale gătite cu flori de grădină. SADOVEANU, O. VII 60. Ard vesele flăcări pe vatră; Și-ai casei, la masă, gătiți, Vin oaspeți, și cînele latră. COȘBUC, P. II 46. Flăcăii, gătiți frumos, ca în zi de sărbătoare, foiau prin sat. CREANGĂ, A. 123. ◊ Fig. Bulevardul gării se întinde către inima orașului, curat și gătit cu tei. SAHIA, N. 54. 2. (Despre mîncări) Preparat, pregătit (la foc). Mama lui Abu-Hasan, pricepută la bucătărie, le-a dat trei feluri de mîncări: niște porumbei gătiți cu zarzavaturi și cu orez, apoi o gîscă la tavă și pe urmă un clapon fript. CARAGIALE, O. III 63. – Variantă: (Transilv., 1) gătat, -ă (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424) adj.

LUCKNOW (LUKNAU) [láknau], oraș în N Indiei, situat pe râul Gomati, la 434 km ESE de Delhi, centru ad-tiv al statului Uttar Pradesh; 1,6 mil. loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport. Metalurgia cuprului constr. de mașini, produse chimice, textile și alim.; încălțăminte, hârtie. Poligrafie. Ateliere feroviare. Universitate (1921). Muzeu arheologic. Grădină botanică și grădină zoologică. Monumente: Marea moschee – Imāmbārā (1784); Rumi Darwaza sau Poarta turcă (1784); Palatul guvernatorilor britanici (1800). Fundat în sec. 16.

HOWRATH [háurə], oraș în NE Indiei, (Bengalul de Vest), port pe brațul Hooghly al deltei Gangelui, la V de Calcutta; 950,4 mii loc. (1991). Nod de c. f. Laminate, acumulatori, produse chimice, reparații de utilaj rulant. Ind. sticlei, textilă (iută. bumbac), a lemnului și alim. (uleiuri, morărit, orez). Grădină botanică la Sibpur (1786).

BERLIN, cap. Germaniei, situată în E țării, pe rîurile Spree și Havel. Constituie un land cu o suprafață de 883 km² și formează o aglomerație urbană de 5,09 mil. loc. (1988). Cuprinde cartierele Tiergarten, Charlottenburg, Spandau, Zehlendorf, Tempelhof etc. (în V orașului) și Pankow, Weissensee, Köpenick, Treptow, Lichtenberg (în E). Important nod de comunicații. Port fluvial. Aeroporturi internaționale (Tempelhof, Schönefeld). Centru comercial și ind.; aparataj electrotehnic și electronic (uzinele concernelor „Siemens” și „A.E.G.”), mecanică de precizie, mijloace de transport (autoturisme, locomotive), mașini-unelte, utilaj energetic, oțeluri și laminate, prod. chim. și alim., conf. și tricotaje, poligrafie. Important centru cultural; universități („Humboldt”, 1810 etc.), Academie de Științe, Academie de Arte frumoase. Centru cinematografic. Galerie națională de pictură. Muzee (Pergamon, Bode, etnologic etc.). Teatre („Berliner Ensemble”, „Komische Oper” etc.). Grădină zoologică. Monumente: Marienkirche (sec. 14) și Nikolaikirche (sec. 13-15), Castelul Grünewald (sec. 16-18), Palatul Charlottenburg (sec. 17-18), Zeughaus (sec. 17), Sophienkirche (sec. 18), Palatul Schwerin (sec. 18), Teatrul de Operă (sec. 18), Poarta Brandenburg cu sculpturi de Schadow, Altes Museum de arh. Schinkel, Reichstagul (sec. 19), Domul (sec. 19). Menționat pentru prima oară ca oraș în 1230, a fost membru a Hansei, iar din sec. 15, cap. a Brandenburgului și reșed. dinastiei de Hohenzollern, apoi cap. a Prusiei. În a doua jumătate a sec. 18 cunoaște o mare dezvoltare; unul dintre pr. centre ale Revoluției de la 1848-1849 din Germania. Din 1871 a devenit cap. Germaniei unificate. După al doilea război mondial, B. s-a aflat pînă 1990, sub administrația comună a U.R.S.S., S.U.A., Marii Britanii și Franței. Partea estică a B. a fost cap. Republicii Democrate Germane (R.D.G.) (1949-1990), iar cea vestică a constituit B. Occidental. În nov. 1961, autoritățile din zona estică, pentru a stăvili emigrarea masivă spre V, precum și pentru a separa cele două zone, au construit celebrul zid al B, care în nov. 1989 a fost dărîmat; zidul a constituit locul unde numeroși locuitori ai fostei R.D.G. au fost uciși încercînd să treacă în R.F.G. Demolarea lui a însemnat practic încetarea perioadei „războiului rece” și a divizării Europei. În 1991 a redevenit cap. Germaniei. La B. au avut loc mai multe conferințe și congrese internaționale și s-au semnat trate de pace. – Congresul de la ~, congres convocat în 1/13 iun. – 1/13 iul. 1878, din inițiativa marilor puteri europene, pentru revizuirea Tratatului de la San Stefano. Recunoaștea independența României, proclamată la 9 mai 1877, și restabilea autoritatea statului român asupra Dobrogei. Totodată, recunoștea independența Serbiei și a Muntenegrului, stabilea constituirea principatului Bulgaria, vasal Turciei, și transforma Bulgaria de Sud în reg. autonomă (Rumelia Occidentală) în cadrul Imp. Otoman. A sancționat ocuparea Bosniei și a Herțegovinei de către Austro-Ungaria. – Conferința de la Berlin v. Postdam, Conferința de la ~.

KÖLN, oraș în V Germaniei (Renania de Nord-Westfalia), port pe Rin, în bazinul Ruhr; 963,3 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Aeroport care deservește și orașul Bonn. Expl. de cărbune brun. Ind. siderurgică. constr. de locomotive, vagoane, tractoare și automobile (uzine ale firmei „Ford”), chimică (întreprinderi ale trustului „Badische Anilin und Sodafabrik A.G.”), de medicamente („Bayer”), poligrafică, electrotehnică, textilă și alim. Produse de parfumerie (renumita „apă de Colonia”). Centru bancar. Grădină botanică. Universitate (1388). Conservator (1850). Teatre. Muzeul de Artă Wallraf-Richartz. Monumente. Domul cu hramul Sf. Petru, de mari dimensiuni (144 m lungime și 157 m înălțime), construite în sec. 13, cu adăugiri și refaceri ulterioare, bisericile Sankt Pantaleon (sec. 10), Sankt Georg (sec. 11) și Sankt Maria im Kapitol (sec. 11), Gross Sankt Martin (sec. 12-13), Sankt Andreas (sec. 13) și Sankt Aposteln (sec. 13); primărie (sec. 14-15). Fundat în 38 d. Hr. sub numele de Oppidum Ubiorum și apoi sub acela de Colonia Claudia Ara Agrippinensium (49 d. Hr.), mai târziu Colonia. Cucerit de franci (462); sediul unui arhiepiscopat (795). După 1356 arhiepiscopatul de K. a fost confirmat ca elector al Sfântului Imperiu Roman. Oraș imperial (din sec. 13), a făcut parte din Hansă, cunoscând o deosebită prosperitate economică. Cucerit de francezi (1794), a intrat în componența Prusiei (1815), iar din 1871 a Imp. German. A suferit mari distrugeri în urma bombardamentelor Aliaților (1942-1945).

SAINT-GERMAIN-EN-LAYE [sẽ ʒemẽ ã lé], oraș în N Franței (Île-de-France), în conurbația pariziană, situat pe stg. fl. Sena, la marginea pădurii Saint-Germain (3.500 ha), la 18 km VNV de Paris; 39.9 mii loc. (1999). Stațiune climaterică estivală, locul favorit al parizienilor în timpul vacanțelor de vară. Muzeu de antichități naționale deschis în 1867. Parcuri și grădini din sec. 17, operă a lui A. Le Nôtre. Castel construit în timpul regelui Ludovic VI cel Gros (1108-1137), reconstruit în vremea regelui Carol V cel Înțelept (1364-1380) și refăcut în timpul lui Francisc I (1515-1547); ample renovări în sec. 18. Donjon în stil renascentist (sec. 14). Reședința Curții regale până în 1682. – Tratatul de pace de la ~, unul dintre tratatele de pace ale sistemului Versailles, semnat la 10 sept. 1919, între puterile învingătoare în Primul Război Mondial și Austria. Tratatul consfințea dezmembrarea Imp. Austro-Ungar, crearea statelor naționale Austria, Cehoslovacia și Ungaria și unirea unor părți din terit. fostului Imperiu cu România, Serbia, formând Regatul Sârbilor Croați și Slovenilor, Italia și Polonia.

SANTO DOMINGO, cap. Rep. Dominicane, situată în SSE ins. Hispaniola, la gura de vărsare a fl. Ozama, în M. Caraibilor; 1,8 mil. loc. (2002). Aeroportul Punta Caucedo. Port comercial. Pr. centru politic, economic, cultural-științific, financiar-bancar, comercial și turistic al țării. Hidrocentrală. Ind. metalurgică, petrochimică, de prelucr. a tutunului și a maselor plastice, electrotehnică (frigidere), cimentului, pielăriei și încălțămintei, textilă și alim. (ulei vegetal, zahăr, rom, lichior ș.a.). Reparații navale. Universitatea Sf. Toma d’Aquino, azi Santo Domingo (1538, cea mai veche din „Lumea nouă”); Universitatea „Pedro Henriquez Ureña” (1966); Universitate Politehnică. Teatru Național; Conservator; Orchestră simfonică. Muzeu etnografic, cu colecții de artă precolumbiană; Bibliotecă națională. Grădină botanică. Parc zoologic. Catedrala Santa Maria (1521-1540), în stil renascentist spaniol, în care se află mormântul lui Cristofor Columb; biserica Nuestra Señora de la Merced (a doua jumătate a sec. 16); Biserica iezuită (1714-1755); Palatul guvernatorilor (1510-1512); Fortăreață Alcázar de Colón (sec. 16); Casa de Amirante (1510-1514); Torre (Turnul) de Homenaje (1503-1507). Far maritim. Vechiul oraș colonial a fost inclus (din 1990) în Patrimoniul cultural universal. Fundat în 1496 de Bartolomeo Columb cu numele de Nueva Isabela. Distrus de uragane în 1502 și 1930 și refăcut ulterior. Jefuit de corsarul Sir Francis Drake în 1586. Între 1795 și 1809 s-a aflat sub dominație franceză, între 1822 și 1844 sub stăpânire haitiană, iar între 1861 și 1865 a fost anexat de Spania. Din 1844, cap. Rep. Dominicane. În perioada 1936-1961 a purtat numele Ciudad Trujilo. S-a mai numit și Santo Domingo Guzmán.

MALANG, oraș în Indonezia, în ins. Java, situat la poalele de NV ale vulcanului Semeru, la 450 m alt., la 85 km S de Surabaja; 763,4 mii loc. (1996). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. metalurgică, textilă, de prelucr. a lemnului și tutunului. Ceramică. Piață pentru cauciuc, tutun, trestie de zahăr, orez, porumb, cherestea. Universitate (1957). Grădină botanică. Stațiune climaterică.

GIESSEN [ghi:sən], oraș în partea central-vestică a Germaniei (Hessen), la N de Frankfurt am Main; 155 mii loc. (1991, cu suburbiile). Nod rutier. Oțelării. Ind. constr. de mașini, electrotehnică, textilă, a încălț., de aparate optice, a cauciucului, farmaceutică și alim. (tutun, băuturi). Universitate (1607). Castelul vechi (sec. 14), Castelul Nou (sec. 16), Primăria veche (sec. 15). Mănăstirea Schiffenberg. Grădină botanică. Menționat documentar în 1197.

DUISBURG [düsburc], oraș în V Germaniei (Renania de Nord-Westfalia), port pe Ruhr, la confl. cu Rinul, în bazinul Ruhr; 537,4 mii loc. (1992). Nod de comunicații. Cel mai mare port fluvial al țării (47,2 mii t, 1983). Expl. de cărbuni. Uzine cocsochimice, metalurgice, constr. de mașini grele și navale; ind. chimică și de prelucr. a petrolului. Grădină zoologică. Muzeu de artă. Membru al Hansei. Format în 1929 prin unirea a două localități, D. și Hamborn. Puternic bombardat de Aliați (1943-1945) în cel de-al doilea război mondial.

GLASGOW [glá:sgou], oraș în NE Marii Britanii (Scoția) pe fl. Clyde, port fluvio-maritim; 687,6 mii loc. (1991). Aeroportul internațional Abbotsinch. Mari șantiere navale, care realizează 1/3 din constr. navale ale țării, Ind. constr. de mașini (mașini-unelte, locomotive), metalurgică, electrotehnică, petrochimică, textilă și alim. Universitate (1451). Catedrala gotică St. Mungo (sec. 12-16). Muzeul și galeriile de artă Kelvingrove, Grădină botanică.

ODENSE [ódənsə], oraș în E Danemarcii (Fionia), port pe canalul navigabil cu același nume, lung de 8,2 km; 184,3 mii loc. (2003). Capitala regiunii Fionia (Fyn). Aeroport. Constr. navale, de automobile (montaj) și de biciclete. Ind. metalurgică, electrotehnică, chimică, a cauciucului, textilă, poligrafică, a pielăriei și încălțămintei, de prelucr. a lemnului, alim. (zahăr, tutun). Universitate (1964). Teatru. Operă. Grădină zoologică. Muzeul H. Ch. Andersen. Biserica Vor Frue (sec. 12-13), în stil gotic, catedrala St. Knud (c. 1300), în stil gotic, castel (1720), primărie (1880-1883). Vechea denumire (din mitologia scandinavă): Odinsoe. Prima mențiune documentară la 987; sediul unui episcopat (din 1020). În 1527 regele Frederic I a convocat la O. un Parlament care a proclamat libertatea cultului pentru protestanți. Loc de pelerinaj la mormântul regelui Canut II cel Sfânt, patronul Danemarcii, asasinat aici în 1086.

PEPINIERĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase pînă la transplantarea lor la locul definitiv (în grădini, livezi, parcuri etc.); pătul. În bazinul Petroșani există multe uscătorii de conuri de molid pentru extragerea semințelor necesare pepinierelor silvice. PROBL. GEOGR. I 127. ♦ Întreprindere care produce răsaduri, puieți. O firmă uriașă... bătută în doi pari ca firmele de semințerii și de pepiniere care se pot ceti din goana trenului la intrările orașelor. C. PETRESCU, Î. II 262. 2. (Rar) Crescătorie de animale de rasă. Pepiniere de păstrăvi. C. PETRESCU, C. V. 119. O pepinieră de cai buni. I. IONESCU, D. 192. 3. Fig. Instituție, așezămînt, organizație care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesiuni, a unei activități; colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. Această greșită direcțiune a făcut și din gimnaziile noastre pepiniere de candidați la funcțiuni. ODOBESCU, S. II 55.

MĂRGINAȘ, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care se găsește la margine, la extremitate, la periferie ; lăturalnic, limitrof, (învechit, rar) mărginean (2), (regional) mărginos. Luai drumul cel mai lung și mărginaș, spre a studia fisonomia orașului în noaptea ajunului. f (1 888), 19. Întunericul cade așa de liniștit în mijlocul luminii palide care năvălește în valuri pe ferestrele mărginașe. PETICĂ, O. 379. Și locuia acum într-o casă mărginașe, cu odăile întunecoase și respingătoare. C. PETRESCU, Î. II, 127, cf. I, 21, id. A. R. 6. Cînd ieșea singur, bătea locurile mărginașe ori aleele din grădina Vîrnav. CĂLINESCU, E. 408. Era subt poala unui codru de stejar un șleau de soiuri mărginașe și cam pipernicite. CAMIL PETRESCU, O. II, 23. Prin cartierele mărginașe, femeile umblă pe la știutorii de carte. . ., să li se scrie jalbe. PAS, Z. III, 157. Cotind pe uliți mărginașe. . ., ajunseră în cartierul gării. VORNIC, P. 200, cf. V. ROM. iulie 1 954, 250, ib. februarie 1 954, 6. ◊ F i g. Înarmaseră. . . pe cîțiva tineri exaltați, care aveau legături mărginașe cu mișcarea constituțională. CAMIL PETRESCU, O. II, 230. 2. Adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care locuiește, care se află, care își are sediul la marginea unui sat, a unui oraș, a unui ținut sau la granița unei țări; (învechit și regional) mărginean (1), (rar) mărginar (I). Să trimită pe căpitan-pașa. . . cu ferman strajnic către toți pașii mărginași. DIONiSiE, C. 190. Înalta Poartă... va opri tot felul de năvăliri a mărginașilor d-a dreapta Dunării în pămîntul Valahiii sau al Moldovii. GT (1 839), 63¹/25. S-a oprit în fața viișoarei unui mărginaș bondoc și-ndesat, care tocmai se spăla pe ochi, de dimineață, la soare, în prispa cramei. CARAGIALE, O. II, 232. Dogarul era încă țăran, așa cum era o mare parte dintre mărginașii Bucureștilor. CAMIL PETRESCU, O. II, 42. Erau mulți tîrgoveți, dar erau și țărani mărginași, cu zăbune peste cămășile cu rîuri roșii. id. ib. III, 217. S-a ivit turcu cu bătaie spre grec, atingîndu-să șî de mărginași Dunării. VÎRCOL, V. 44. 3. Adj. (Despre oi) Care se află la marginea turmei ; spec. (regional) care are năravul de a umbla la marginea turmei (CHEST. V 76/49). O oaie mărginașe se opri, ridică moțul din cîrd, behăi și o luă la goană spre cîrdul strein. PREDA, Î. 143. 4. Adj. (Regional ; în sintagma) Dinte mărginaș (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei patru colți ai calului. De la 6 pînă la 8 luni cresc mărginașii sau colții. DAMÉ, T. 47, cf. TDRG, DR. V, 289. Dinte mărginaș. CADE, cf. ȘĂINEANU, D. U. 5. S. m. (Regional) Paznic de cîmp ; (regional) mărginar (II 2) (Pomîrla-Dorohoi). BL IX, 58. 6. S. m. (Argotic) Cbibiț (la jocul de cărți). GR. S. VII, 118. – Pl.: mărginași, -e. – Margine + suf. -aș.

BUȘTENI, oraș în jud. Prahova, pe Valea Prahovei, la poalele masivului Caraiman, la 883 m alt.; 12.619 loc. (1991). Fabrică de hîrtie (1882) și de cherestea. Panificație; var hidraulic. Stațiune balneoclimaterică (cu ape clorosodice, calcice, magneziene, iodurate, carbonatate) și turistică. Casa memorială „Cezar Petrescu”. Linie de telecabină spre cabana Babele. Punct de plecare spre cabanele din M-ții Bucegi. Grădină zoologică. Biserică (sec. 20).

PADOVA (PADUA), oraș în NE Italiei (Veneto), situat în Câmpia Padului (reg. Veneto), pe dr. văii Brenta, la 40 km V de Veneția; 204,8 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Constr. de mașini agricole, de motociclete, biciclete și aparataj electrotehnic; ind. chimică, poligrafică, a pielăriei, încălțămintei, textilă și alim. Fabrică de mobilă. Universitate (1222), a doua ca vechime din țară după Bologna. Grădină botanică (1545, cea mai veche din Europa) face parte (din 1997) din patrimoniul natural universal. Biblioteca Universității (1629). Teatrul Obizzi (1652). Muzeu de artă. Monumente: Baptisteriu (1171, reconstruit în 1260), Palazzo della Ragione (1218-1219, amplificat în 1306-1309), bazilica San Antonio (1232-1307), cu sculpturi de Donatello, Biserica eremiților (1276-1306), Capella degli Scrovegni (1303-1305, cu fresce de Giotto), castel (1242), Capella della Felice (1372-1377), bazilica San Giorgio (1377-1384), biserica Santa Giustina (1518-1587), Domul, în stil renascentist (1552), Palazzo del Capitanio (1532, amplificat în 1599-1605), cu orologiu, statuia ecvestră a lui Gattamelata, operă din 1453 a lui Donatello, piața Cavour, celebra cafenea Pedrocchi (1831, loc de întâlnire pentru scriitori, studenți, patrioți în perioada Risorgimentului). Centru turistic. Prima mențiune documentară (302 î. Hr.). Denumit Patavium sub romani, când a devenit municipium (49 î. Hr.). Distrus de longobarzi (601 d. Hr.). Reconstruit (1138), capătă statut de oraș. Între 1318 și 1405 este guvernat de familia Carrara, după care este ocupat de venețieni, pierzându-și independența (până în 1797, când este cedat Austriei, în urma Tratatului de la Campoformio). Până în 1813 va fi ocupat alternativ de francezi și austrieci. Unul dintre centrele Revoluției de la 1848. Vechea denumire: Padua.

PETRODVOREȚ [pitrədvíriets], oraș în Federația Rusă, situat pe țărmul G. Finic, la 29 km V de Sankt-Petersburg; 83 mii loc. (1997). Fundat în 1709. Până în 1944 s-a numit Peterhof. Centru turistic. Ansamblu de palate și parcuri început în 1714 din inițiativa lui Petru I, ca reședință imperială. Marele Palat (ridicat în 1714-1725, cu fațada construită în 1747-1752, după planurile lui Domenico Trezzini, iar grădinile după Alexandre Le Blond și apoi Bartolomeo Rastrelli), pavilionul Ermitaj (1721-1724), palatele Monplaisir (1714-1725) și Marly (1720-1723). Capela neogotică (sec. 19). Parcul este decorat cu numeroase fântâni, cascade și statui. Ansamblul a fost restaurat după al Doilea Război Mondial (când a suferit grave distrugeri). Astăzi muzeu.

MACHU PICCHU [mátʃu píktʃu], străvechi oraș incaș, abandonat la sfârșitul sec. 16 (din cauza distrugerilor provocate de conchistadorii spanioli), situat în M-ții Anzi (Cordillera Oriental), la 2.045 m alt., la poalele vârfurilor Machu Picchu și Huayna Picchu, la 80 km NV de Cuzco (Perú), dominând dinspre V valea râului Urubamba. Descoperit în 1911 de arheologul american Hiram A. Bingham (cercetările au continuat în 1940-1941), orașul M.P., extins pe c. 13 km², este unul dintre puținele centru urbane incașe precolumbiene ale cărui ruine s-au păstrat intacte. Dintre cele c. 150 de edificii culturale, rezidențiale etc. se remarcă Intihuatana, templul Tres Ventanas, el Palacio de las Ñustas, Mausoleo Real, Observatorul astronomic, Piața Sagrada etc., precum și numeroase fortificații, sanctuare, fântâni, sisteme de canalizare, grădini terasate cultivate ș.a.

QUEBEC [engl. kuibek; fr. kebék] 1. Oraș în SE Canadei, centru ad-tiv al prov. cu același nume, situată în extremitatea de S a estuarului fl. Sf. Laurențiu, în zona de confluență cu râul Saint-Charles, la 483 km SSV de G. Sf. Laurențiu; 167,3 mii loc. (1996; 96% din populația orașului este francofonă). Port comercial fluvio-maritim. Nod de comunicații. Șantier naval. Ind. metalurgiei neferoase, constr. de automobile, chimică, a celulozei și hârtiei, de prelucr. a lemnului, a pielăriei și încălțămintei, textilă și alim. Universitatea Catolică Laval (1852); Universitatea Québec (1969); Teatru (1971); orchestră simfonică; Muzeul Québec (1934), cu colecții de pictură și sculptură; Muzeul Civilizației (1988), cu exponate referitoare la cultura și civilizația umană. Citadelă (1820-1831); mănăstirea Ursulinelor (1639); bazilica romano-catolică Notre-Dame-des-Victoires (1647); catedrala anglicană Sf. Treime, în stil clasic englezesc (1804); arhiepiscopia catolică (1844); clădirea Parlamentului provincial (1877); castelul Frontenac, în stil renascentist (1892-1893), construit pe locul fortului Saint-Louis (care data din 1620), în care au locuit guvernatorii provinciei Q.; Poarta Saint-Louis (sec. 18). Grădină zoologică; 45 de parcuri (142 ha); cascada Montmorency (84 m înălțime) situată la 10,5 km de Q., în ins. d’Orleans de pe fl. Sf. Laurențiu. Turism. Zona actuală a Q., a fost vizitată de exploratorul francez Jacques Cartier în cea de-a doua sa călătorie în Canada (1535-1536), ocupând așezarea indienilor irochezi numită Stadacona. Exploratorul francez Samuel de Champlain a fundat orașul Q. la 3 iul. 1608. Stăpânit de britanici în anii 1629-1932 și 1763-1775. Capitala prov. Canada Inferioară (1791-1841), apoi a Canadei de Est (1841-1867) și a prov. Q. (din 1867). La 20 mai 1980, la Q. a avut loc un referendum provincial (organizat de Partidul Québécului/Parti Québécois) în care s-a solicitat populației dacă este de acord sau nu cu schimbarea statutului provinciei Q., respectiv de desprindere de restul Canadei. Conceptul suveranității prov. Q. a fost respins cu 60% din voturi. Un nou referendum având aceleași solicitări a fost respins în 1995. 2. Prov. în E și SE Canadei, cu ieșire largă la G. Hudson și la estuarul fl. Sf. Laurențiu; 1,54 mil. km ²; 7,3 mil. loc. (2001). Centrul ad-tiv: Québec. Expl. de min. de fier, cupru, azbest, titan, zinc, aur și argint. Hidrocentrale. Metalurgia neferoaselor; ind. chimică, a celulozei și hârtiei. Expl. și prelucr. lemnului. Culturi de tutun, grâu, ovăz și sfeclă de zahăr. Creșterea animalelor. Pescuit. Quebec act, statut al provinciei, stabilit de britanici (1774), ce prevedea guvernarea Q. de către un guvernator care își numea un consiliu, libertatea religioasă pentru romano-catolici și folosirea în justiție a codului civil francez.

MANAUS [manáus], oraș în NV Braziliei, port pe Rio Negro, la 19 km de confl. acestuia cu Amazonul, centru ad-tiv al statului Amazonas; 1,0 mil. loc. (1991). Aeroport. Termocentrală. Ind. de prelucr. a petrolului, a cauciucului, lemnului, pieilor și iutei. Pr. centru pentru reexportul de petrol (din Perú), cauciuc, lemn, fructe și cacao. Universitate (1965). Teatru de operă/Teatro Amazonas (1896, refăcut în 1929 și 1974). Grădină botanică. Turism. Întemeiat în 1660 de exploratorul portughez Francisco da Motta Falcão, cu numele São José de Rio Negro. Ulterior, a fost numit Villa da Barra, Barra do Rio Negro, iar din 1850 poartă numele actual.

PALMA DE MALLORCA [maλórca], oraș în partea de V a ins. Mallorca (arh. Baleare, Spania insulară), pe țărmul de N al G. Palma al M. Mediterane, centrul ad-tiv al Comunității autonome Baleare; 333,8 mii loc. (2001). Port maritim. Aeroport. Constr. și reparații navale. Ind. metalurgică chimică, textilă, a hârtiei, ceramicii, sticlăriei, pielăriei și încălțămintei, alim. (zahăr). Renumit stațiune balneoclimaterică. Universitate (1967). Muzeu de artă. Teatru. Grădină botanică. Turism (c. 2 mil. turiști anual). Monumente: Palatul maur Almudaina (sec. 11, restaurat în sec. 12 și 16); catedrală gotică (1230-1660, renovată în sec. 19), bisericile San Francisco (1281) și Santo Domingo (1296), castelul Bellver (sec. 14), aziu sediul Muzeului Municipal, La Lonja – clădirea Bursei, construită în stil gotic (1426-1448), clădirea Primăriei (sec. 16), palatul episcopal (sec. 17) ș.a. Cucerit de romani (123 î. Hr.), devine colonie a acestora. Ocupat succesiv de vandali (sec. 5), bizantini (sec. 6), arabi (sec. 8). Recucerit de creștini (1114-1115). A intrat în stăpânirea regelui Iacob I al Aragónului (1229). Oraș din 1249.

PORT OF SPAIN [po:t əv spéin], capitala statului Trinidad-Tobago, situată în NV ons. Trinidad (Antilele Mici), pe țărmul G. Paria; 49,1 mii loc. (2000). Port maritim. Aeroportul Piarco (la 26 km ESE de oraș). Pr. centru economic, politic și cultural al țării. Rafinării de petrol; reparații navale. Ind. petrochimică (mase plastice), de prelucr. a lemnului și a tutunului, mat. de constr. (țigle), a încălțămintei, hârtiei, alim. (zahăr, uleiuri vegetale, rom, conserve, margarină ș.a.). Export de petrol, asfalt, cafea, zahăr, citrice. Universitatea Indiilor de Vest din St. Augustine. Muzeul Național (1898). Galerie de artă. Grădină botanică (1820). Forturile San Andreas (1785-1787) și George (1904); catedralele anglicană (1816) ți catolică (Sf. Treime, 1832, în stil gotic); clădirea Parlamentului (sec. 19); Casa Roșie (19060, în stil neo-renascentist, în care se află Curtea Supremă de Justiție. Întemeiat de coloniștii spanioli în 1560 pe vatra vechiului sat indian numit Conquerabia; denumirea actuală datează din 1815. Centru ad-tiv al coloniei Trinidad (din 1797); reșed. ad-tivă a Federațiilor Indiilor de Vest (1958-1962), a devenit capitala statului Trinidad-Tobago (1962).

ROCHESTER [rótʃistə] 1. Oraș în Marea Britanie (Anglia), la 45 km SE de Londra, port în estuarul râului Medway; 127,7 mii loc. (2001). Aeroport. Rafinărie de petrol. Ind. aluminiului, a constr. de mașini (avioane, mașini agricole), mat. de constr. (ciment), hârtiei și alim. Centru turistic. Catedrala romanică Saint Andrew, construită în anii 604-605, distrusă parțial de danezi, reconstruită în 1082 de episcopul Gundulf și amplificată în sec. 14-15 (în stil gotic); ruinele unui castel fortificat, construit în 1088 de William II; Donjon (sec. 12), castelul Guildhall (1687). Muzeu, spitalul Charity (1579), Școala de matematică (1707). Vechi oraș roman (Dubrobricae), a fost un activ centru episcopal în anul 604. Menționat documentar în 1189. 2. Oraș în NE S.U.A. (New York), port pe țărmul de S al lacului Ontario, la gura de vărsare a râului Genesee, la 114 km ENE de Buffallo; 217,1 mii loc. (2002). Aeroport. Construcții de aparate optice (camere video, copiatoare, lentile) și fotografice (aici se află Compania Eastman-Kodak și corporația Xerox), de instrumente de precizie și control, de mașini-unelte, subansamble auto, utilaje textile, radioreceptoare, echipament electric, echipament pentru stomatologie ș.a. Ind. chimică (filme fotografice), pielăriei și încălțămintei, textilă și alim. (prelucr. fructelor, în special a merelor). Centru de cercetări nucleare. Institut Tehnologic (1829), Universitate (1850). Muzeu internațional de fotografie, amenajat în casa lui George Eastman; Galerie de Artă; Teatru; orchestră simfonică; Planetarium; Festivalul liliacului (anula, în luna mai). Parcul Monroe (2.000 ha). Grădină zoologică. În 1789, Allen Ebenzer a construit pe râul Genesee o moară de cereale pentru indienii seneca din această zonă. În 1811, omul de afaceri, colonelul Nathaniel Rochester a cumpărat moara și a ridicat apoi mai multe construcții, devenind (în 1812) așezare permanentă cu numele R., care s-a dezvoltat rapid după construirea canalului Erie (1817-1825) și a hidrocentralei de pe râul Genesee. Declarat oraș în 1834. Centrul orașului (down town), printr-un plan de sistematizare, a căpătat o nouă înfățișare (1960-1980).

MELBOURNE [mélbən], oraș în SE Australiei, centrul ad-tiv al statului Victoria, port pe țărmul G. Port Phillip; 3,2 mil. loc. (1995). Nod feroviar. Aeroport. Cea mai mare piață mondială a lânii. Constr. navale, de automobile, mașini-unelte, aparataj electrotehnic, mașini agricole; prelucr. și chimizarea petrolului (patru rafinării); ind. textilă (lână, conf.), alim., a pielăriei și încălțămintei, sticlăriei, cauciucului. Centru financiar. Trei universități (1853, 1958, 1964). Conservator. Muzee. Grădină botanică. Centru turistic și al sporturilor nautice; locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice de vară (1956). Fundat în iun. 1835 de John Battman și John Fawkner. Capital Australiei între 1901 și 1927.

GENEVA (GENÈVE [jənév], GENF) 1. Lac în M-ții Alpi (în N Alpilor Savoiei), situat în valea glaciară a Ronului (375 m alt.), la granița dintre Elveția și Franța; 581 km². Ad. max.: 309,. Lungime: 70 km. Țărmuri înalte și abrupte. Climă blândă. Pe maluri se găsesc orașele: Geneva, Laussane și stațiunile climaterice Montreux, Évian-les-Bains, Vevey. Navigație. Se mai numește Léman sau Genfer See. 2. Canton în SE Elveției; 282 km²; 378,8 mii loc. (1992). Culturi cerealiere. Creșterea intensivă a animalelor. 3. Oraș în Elveția, pe țărmul de SE al lacului cu același nume, centru ad-tiv al cantonului G.; 167,7 mii loc. (1992). Important nod de comunicații. Aeroport internațional. Centru bancar internațional. Ind. ceasornicelor și a instrumentelor științifice de precizie, chimică. textilă și alim.; orfevrărie. Turism. Monumente de arhitectură (Palatul Națiunilor), catedrala Sf. Pierre (sec. 12-13), primărie (sec. 16-17), colegiul Saint-Antoine (sec. 16). Muzeu de artă și istorie. Grădină botanică. Universitate (înființată în 1559 de J. Calvin). În 1536 G. a adoptat Reforma, devenind în timpul lui Calvin leagănul noii religii. În 1603 i se recunoaște independența. Alipită Franței (1879-1814), G. a intrat în Confederația elvețiană (1814). A fost sediul Societății Națiunilor. În G. își au sediul numeroase organizații internaționale și organisme O.N.U. (Crucea Roșie, Organizația Mondială a Sănătății, Uniunea Internațională pentru Telecomunicații, Organizația Meteorologică Mondială ș.a.). Centru al protestantismului și ecumenismului mondial. – Convenția de la ~, convenție internațională asupra drepturilor de autor, încheiat în 1952 și intrată în vigoare în 1955. Revizuită în 1971. – Convenția de la ~ (apr.-iul. 1954), conferință care a dus la semnarea acordului prin care s-a hotărât încetarea focului și împărțirea Vietnamului în două zone (de N și D), de o parte și de alta a paralelei de 17°.

LEIDEN [láidn] (LEYDA), oraș în SV Olandei, port în delta Rinului, situat la 15 km NE de Haga; 117 mii loc. (1997). Mare centru al ind. textile. Constr. navale, prelucr. metalelor, produse electrotehnice, chimice, cosmetice (parfumuri), alim. ș.a. Vechi centru tipografic (în 1581, familia de tipografi Elzévir a întemeiat prima tiparniță). Universitate (1575). Muzeu municipal, cu opere aparținând lui Rembrandt, Lucas van Leyden, Dürer ș.a.; muzee: de etnografie și militar. grădină botanică (1587). Observator astronomic. La L. s-a născut Rembrandt. Monumente: vestigii romane: castel (sec. 12); bisericile Sint Pieter (1121, reconstruită în sec. 14), Sint Pancras (sec. 14) și Marekerk (1647); Primăria (sec. 16-17, distrusă de un incendiu în 1929 și refăcută ulterior); Gemeenlandshuis van Rijn (1596); Tuchhale (1639-1640). Întemeiat în sec. 10 pe locul anticei așezări Lugdunum Betavorum, L. s-a dezvoltat în jurul castelului fortificat, construit în sec. 12 ca avanpost împotriva incursiunilor normande; a obținut statutul de oraș în 1266.

NARA, oraș în Japonia (Honshū), la 42 km E de Ǒsaka; 359,2 mii loc. (1995). Ind. constr. de mașini-unelte; electrotehnică, de prelucr. a lemnului, textilă și alim. Centru de producție artizanală. Centru turistic. Universitate (1949). Psrc (528 ha), cel mai mare din Japonia, cu peste 200 sanctuare și temple, pagode și mănăstiri budiste și șintoiste (Kōfukuji, Tōdaiji, Yakushiji), din perioada de maximă înflorire, a civilizației japoneze, denumită și perioada N. (710-784). Grădină botanică. Fostă capitală a Japoniei (710-784).

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Umflătură a pielii conținînd materie lichidă. Colina se ridica mereu în sus; se umfla ca o bășică uriașă. PREDA, Î. 36. O bășică mare îi plesni, curse un fel de apă sălcie. CAMILAR, TEM. 302. Cu dăsagii la spinare... De vînt bătut, ars de soare Și cu bășici la picioare. TEODORESCU, P. P. 307. 2. (Mai ales la pl.) Balonașe, umflături mici, pline cu aer, care se fac la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc.; bulbuci, clăbuci. Bășici de săpun. ▭ Se porni o ploaie cu bășici. PAS, L.55. 3. Sac membranos care se găsește în corpul oamenilor și al animalelor și în care se strîng unele secreții ale organismului. Bășica udului. Bășica fierii. ▭ (în forma beșică) Mie are să-mi dea coada porcului s-o frig și beșica s-o umplu cu grăunțe. CREANGĂ, A. 41. ♦ Aceeași membrană (scoasă din corpul animalelor) uscată și întrebuințată la făcutul pungilor, burdufurilor, pergamentului, etc. O pungă de bășică de bou. ▭ Se duse într-un oraș își puse o bășică de cirviș în cap. ISPIRESCU, L. 150. ♦ Organ intern al peștilor, de forma unui balonaș, plin cu un amestec de gaze mult mai ușoare decît apa și care. le ajută la plutire. 4. (Neobișnuit) Glob de sticlă, balon. (în forma beșică) Casa se prefăcu într-o peșteră... cărțile în beșici mari de steclă, la gură legate cu pergament. EMINESCU, N. 56. ♦ Lampion. Grădina era luminată cu multe lumini în bășici de hîrtie văpsită. CARAGIALE, O. I 375. – Variantă: (Mold., Transilv.) beșică s. f.

GÖTEBORG [iötəbóri], oraș în SV Suediei, port la str. Kattegat; 434 mii loc. (1993). Cel mai mare port al țării (25 mil. t trafic, 1984). Aeroport internațional. Șantiere navale. Prelucr. petrolului; materiale plastice; constr. de automobile (uzinele firmei „Volvo”), constr. mecanice, aparataj electric, țesături, fabrică de hârtie și chibrituri. Legat prin feribot cu Copenhaga. Universitate și institut politehnic. Primărie (sec. 18), biserica Kristine (sec. 17), muzee (de istorie naturală, marină ș.a.). Operă (1859). Grădină botanică. Fundat în 1619 de regele Gustav II Adolf.

RENNES [ren], oraș în NV Franței (Bretagne), situat la confl. râului Ille cu Vilaine, la 344 km VSV de Paris; 206,2 mii loc. (1999). Nod rutier. Aeroport. Port fluvial. Ind. constr. de mașini (automobile, mașini agricole, material rulant feroviar), chimică (îngrășăminte), electrotehnică, textilă, de prelucrare a petrolului și a lemnului (mobilă), încălțămintei, hârtiei, poligrafică și alim. Piață agricolă. Centru comercial. Vechi centru cultural (Universitate, 1735). Muzeu cu colecții de pictură din sec. 16-20. Grădină botanică. Catedrala Saint-Pierre (sec. 14, cu restructurări succesive și completări din 1844), cu două turnuri; biserica Notre-Dame sau Sainte Mélanie (sec. 14, renovată în sec. 17), în stil gotic; biserica Saint-Germain (sec. 15-16), în stil gotic; bazilica Saint-Sauveur (sec. 18); Palatul Parlamentului Bretaniei (sec. 17), azi Palatul de Justiție, distrus în mare parte în incendiul din 1994; Clădirea Primăriei (1720). Veche așezare celtică (Condate), a devenit centrul ad-tiv al prov. romane Armorica. Capitala ducatului Bretania (sec. 10). Sediul Parlamentului Bretaniei (din 1561). Orașul a fost mistuit în mare parte de incendiul din 1720, după care a fost reconstruit. A suferit din cauza bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial.

SANKT-PETERSBURG (SANKT-PETERBURG) (între 1914 și 1924 s-a numit PETROGRAD, iar între 1924 și 1991, LENINGRAD), oraș în V părții europene a Federației Ruse, situat pe țărmul de E a G. Finic, în delta fl. Neva, la 640 km NV de Moscova. Aflat la c. 7° S de Cercul polar, S.-P. este renumit pentru „nopțile albe” din a doua jumătate a lunii iun., când lumina difuză se menține până după miezul nopții; 4,6 mil. loc. (2002), al doilea mare oraș al Federației Ruse, după Moscova. Important nod de comunicații. Aeroportul Pulkovo. Poret fluvio-maritim. Legat cu M. Albă și Volga printr-un sistem de canale. Metrou (din 1955). Hidrocentrală. Centrală nucleară. Rafinărie de petrol. Constr. navale (spărgătoare atomice de gheață, tancuri petroliere, vase de pescuit, ș.a.), constr. de utilaje grele, material rulant feroviar, reactoare nucleare, generatoare electrice, turbine, refrigeratoare, mașini-unelte, mașini tipografice, aparate TV și de radio, armament, echipamente electrice și electronice, aparate optice ș.a. Ind. chimică (cauciuc sintetic, superfosfați, mat. plastice, fire și fibre sintetice), metalurgică, de prelucr. a lemnului și a cauciucului, cosmetică, farmaceutică, textilă, pielăriei și încălțămintei, porțelanului, a celulozei și hârtiei, confecțiilor, tipografică și alim. Universitate (1819); Academie de Arte (1757); Academie militară medicală (1798); Institut de mine (1773); Institut politehnic (1899). Teatrul „Mariinski” (fostul Teatru de operă și balet „Kirov”, 1860), Conservatorul „Rimski-Korsakov” (1862), Teatrul dramatic „Pușkin”, Teatrul Mic, Filarmonică; celebră școală de coregrafie. Biblioteca Academiei de Științe; Biblioteca publică „Saltîkov-Șcedrin”, fundată ca bibliotecă imperială de țarina Ecaterina a II-a, cu o clădire construită în anii 1791-1795 care adăpostește astăzi c. 12 mil. volume; Observatorul astronomic Pulkovo; Muzeul „Pușkin”; Muzeu naval; Muzeu etnografic ș.a. Grădină botanică; Grădină zoologică. Parcul Taurida (sec. 18); Grădina „Mihailovski” (30 ha). Cimitirul Tikvin al fostei mănăstiri Aleksandr Nevski în care sunt înmormântați Dostoevski, Musorgski, Ceaikovski, Rimski-Korsakov ș.a. Structura urbanistică a S.-P. se caracterizează prin spații vaste, cu bulevarde foarte largi (cel mai mare este Nevski Prospekt) care se intersectează perpendicular în piețe imense, dominate de palate maiestuoase și monumente istorice și de arhitectură, multe dintre ele realizate după planurile unor arhitecți italieni. Orașul S.-P. a suferit mari pagube de pe urma inundațiilor catastrofale din anii 1777, 1824 și 1924 provocate de revărsările fl. Neva, fapt care a impus construirea unor diguri în lungime de c. 30 km, cât și a unor canale de drenaj, traversate de c. 600 de poduri, ceea ce i-a atras denumirea de „Veneția Nordului”. Pod peste Neva (sec. 19). Monumente: Palatul de Iarnă „Ermitaj”, construit în anii 1732-1736, ca reșed. a familiei imperiale, a fost reconstruit în perioada 1754-1762, după planurile arhitectului italian Bartolomeo Rastrelli, în stil baroc, având 1057 de camere. Distrus de un incendiu în 1837, palatul a fost refăcut până în 1839, acoperișul lui fiind mărginit de 176 de statuete. În prezent, o aripă a acestui palat adăpostește muzeul „Ermitaj”, cu colecții de sculpturi antice grecești și romane, de artă islamică, renascentistă, de artă barocă, picturi aparținând maeștrilor impresioniști ș.a. În piața Palatului de Iarnă se află Columna lui Aleksandru, realizată în 1830-1834 din granit monolit (50 m înălțime), cea mai mare de acest fel din lume. Fortăreața lui Petru I cel Mare, ridicată în 1703 pe ins. Vasilievski din delta fl. Neva, transformată în muzeu, în 1922; catedrala Sf. Isaac, construită în stil clasic rusesc, în anii 1818-1858, după planurile arhitectului Auguste Montferrand, dominată de o masivă cupolă din aur înaltă de 102 m și cu un diametru de 27 m; catedrala Kazan (1801-1811); catedrala Sf. Treime, construită după planurile lui Ivan Starov; catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ridicată în anii 1714-1733 după planurile arhitectului italian Domenico Trezzini (123 m înălțime). Aici se află mormintele lui Petru I cel Mare, Ecaterinei a II-a și Aleksandru II; bisericile Buna Vestire (1720) și luterană (1833-1838); biserica romano-catolică Sf. Ecaterina (1763-1783); complexul de clădiri Smolnîi, format din catedrală (1748) – construită după planurile lui Bartolomeo Rastrelli – și clădirea Institutului Smolnîi, ridicată în 1806-1808 după planurile arhitectului italian Giacomo Quarenghi; Palatul de Vară, construit în 1710-1714, în stilul barocului rusesc, după planurile lui Domenico Trezzini. Grădina care îl înconjură a fost amenajată în 1704, conținând 250 de statui și busturi aparținând maeștrilor venețieni; Palatul de marmură (1768-1785); clădirea Primăriei (1754); Palatul Iusupov, unde a fost otrăvit Rasputin și apoi împușcat în dec. 1916; Palatele nobiliare Stroganov (1754), Șuvalov, Anikov ș.a.; clădirea menajului (1804-1807); statuia ecvestră a a lui Petru I cel Mare, turnată în bronz în 1782 de Étienne Falconet; cartierul Amiralității, construit în 1704, reconstruit în 1806-1823 și restaurat după al Doilea Război Mondial după planurile arhitectului rus Andreian Zaharov, dominat de un turn de 73 m înălțime. În apropiere se află localitățile Petrodvoreț și Țarskoe Selo, reședințe de vară ale țarilor Rusiei. Turism dezvoltat. Centrul istoric și grupurile de monumente alăturate au fost incluse (în 1990) în Patrimoniul cultural universal. În 1703, țarul Petru I cel Mare a cucerit această zonă de la suedezi, construind o fortăreață și întemeind așezarea Sankt-Petersburg, care în 1712 a devenit reședința imperială și, totodată, capitala Imperiului Rus (până în 1917). În cel de-al Doilea Război Mondial orașul a rezistat eroic unui îndelungat asediu („Blocada Leningradului”) (sept. 1941 – ian. 1944) al trupelor germane în timpul căruia au murit peste 1 mil. de oameni V. și Leningrad (2).

FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. (Complementul e un substantiv concret; verbul exprimă acțiunea de a realiza, de a produce ceva). 1. (Cu privire la obiecte) A întocmi, a alcătui, a făuri, a fabrica. Am dat să-mi facă o pereche de pantofi. Copilul își face o jucărie. ▭ Ercule făcu un laț cu meșteșug. ISPIRESCU, U. 40. Îndată i se aduc cele cerute și tălpoiul [iadului] face iute o darabană. CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A face cuie v. cui. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A executa, a confecționa. Fă-mi cămașă de fuior, Că mi-i gîndu să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365. ♦ A procura un obiect, dispunînd confecționarea lui de către altcineva. Făcîndu-i haine frumoase, se cunună cu ea. ȘEZ. V 67. Mîndrulița de pe deal Cere ca să-i fac caftan. SEVASTOS, N. 277. 2. (Cu privire la construcții) A construi, a clădi, a dura². Și-a făcut casă. Făcu gard în jurul grădinii. ▭ Împăratul a dat de știre... că oricine s-a afla să-i facă... un pod de aur... aceluia îi dă fata. CREANGĂ, P. 77. Aice își făcură o colibă. ȘEZ. II 201. ◊ Fig. Cînd (îți faci gard cu norocul, Dacă el nu-și schimbă locul, Scîrbă-n casă dacă nu-i, Toți copiii ți-s sătui. BELDICEANU, P. 88. ◊ Expr. A face zid în jurul cuiva v. zid. ♦ (Cu privire la clăi, stoguri etc.) A ridica, a așeza, a clădi. Unii secerau, alții legau snopi, alții făceau clăi. CREANGĂ, P. 158. Făcea căpiți din iarba cosită. ȘEZ. I 85. 3. (Cu privire la mîncări, alimente etc.) A găti; a prepara. Gospodina face de mîncare. ▭ Cînd a veni bărbatu-tău de la drum, vom face plachie cu costițe de porc. CREANGĂ, P. 5. Făce brînză din lapte. DRĂGHICI, R. 149. Io-i fac zeamă pipărată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. ◊ Expr. A nu face brînză (cu cineva) v. brînză. ◊ Refl. pas. Ușor îi a zice plăcinte, da mult îi pîn’se fac. ȘEZ. I 219. 4. (Cu privire la lucrări scrise, mai ales literare) A compune, a scrie. Face versuri. ▭ Îndată ce Iancu Văcărescu, Eliad, Alexandrescu sau Anton Pann făceau o poezie, a doua zi el [Filimon] o știa pe dinafară. GHICA, S. A. 79. Ca să nu uite curgerea zililor, au socotit să facă un calendari. DRĂGHICI, R. 54. ♦ (Cu privire la opere artistice) A executa, a realiza. A făcut un portret. 5. (Cu privire la legi) A crea, a stabili, a institui. În cămeși cu mîneci lunge și pe capete scufie, Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filozofie. EMINESCU, O. I 150. Puterea d-a face legi... sta în adunarea sau soborul a toată țara. BĂLCESCU, O. II 13. 6. (Cu complementul «foc») A ațîța, a aprinde. Ca să facem foc și să aprindem lampa, e nevoie înainte de toate să avem lemne și petrol! C. PETRESCU, A. 279. Își fac foc, își fac de cină. RETEGANUL, P. II 71. Să facă un foc la marginea cetății. ISPIRESCU, L. 199. 7. (Cu complementul «praf») A stîrni, a ridica. Nu mai săriți atîta prin casă, că faceți praf. 8. (Cu complementul «urmă», «dîră») A lăsa. Unde calci, Urmă nu faci. BIBICESCU, P. P. 367. 9. (Cu privire la bani, la avere) A cîștiga, a agonisi, a strînge. Cînd faci avere, începi să păcălești lumea. DUMITRIU, N. 270. Înțelege-te cu moș Alexa baciul și vindeți cît trebuie din oile canarale (= bătrîne și grase), ca să faceți bani. SADOVEANU, B. 44. Lapte, brînză, unt și ouă de-am putea sclipui să ducem în tîrg, ca să facem ceva parale, căci casa s-a mai îngreuiat cu un mîncău. CREANGĂ, P. 6. II. (Complementul e un substantiv concret; verbul exprimă acțiunea de a produce din sine). 1. (Despre femei) A naște. Nu se împlinește bine anul, și femeia lui Ipate face un băiet. CREANGĂ, P. 169. Împărăteasa făcu un fecior. EMINESCU, N. 4. L-a făcut mă-sa dormind se spune despre omul fără vlagă sau leneș. ◊ Expr. De cînd l-a făcut mă-sa = de cînd s-a născut. Nu ieșise din casă de cînd o făcuse mă-sa. ISPIRESCU, L. 17. Parcă era de-acolo, de cînd l-a făcut mă-sa. CREANGĂ, P. 153. ◊ Absol. Bătu la portiță, se rugă să o lase înăuntru să se odihnească nițel, mai cu seamă că îi și abătuse să facă. ISPIRESCU, L. 55. Mai umblu prin oraș... pîn-o face. – Cine să facă? – Nevastă-mea. – Ce? – O apucase aseară durerile. CARAGIALE, M. 199. ♦ (Despre soți) A procrea. Numai un copil o să faceți. ISPIRESCU, L. 2. ♦ (Despre mamifere) A făta; a puia. Vaca vecinului a făcut un vițel frumos. 2. (Despre păsări; de obicei cu complementul «ou») A oua. Baba atunci se duce cu fuga, să afle ce i-a făcut găina. CREANGĂ, P. 70. 3. A produce, a da. În fundul grădinii avea și un măr care făcea mere de aur. ISPIRESCU, L. 81. Pomul care nu face roadă, se taie și în foc se aruncă. CREANGĂ, P. 118. Nu toate muștele fac miere. ♦ (Despre plante, cu privire la muguri, frunze, flori etc.) A scoate, a-i crește. Hai, mîndro, pe deal în sus, C-a făcut făsuiu fus. TEODORESCU, P. P. 315. 4. (Despre oameni, animale, plante; complementul indică o boală, o rană, o excreție etc.) A i se ivi, a-i apărea. Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură. NEGRUZZI, S. I 165. Popușoii vor face tăciune. ȘEZ. I 191. Purceii mici hrăniți cu cir fac păduchi. ib. V 51. ◊ Expr. A nu face purici (mulți) într-un loc (sau nicăieri) v. purice. A face spume (la gură) v. spumă. A face zîmbre v. zîmbre. ♦ (Franțuzism) A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 5. (Cu privire la părți ale corpului; în expr.) A face o gură cît o șură = a deschide, a căsca gura mare. A face ochi = a) (despre puii unor animale) a deschide ochii (la cîteva zile după naștere). Cînd fată Griva opt-nouă căței, noi îi lăsăm să sugă o săptămînă pînă fac ochi. STANCU, D. 15. (Glumeț, despre oameni) Cunoaștem meșteșugul acesta de cînd am făcut ochi. C. PETRESCU, Î. II 138; b) (familiar) a se trezi, a se scula (din somn). În vremea asta coloniștii făceau ochi și se grăbeau să se adune la sfatul de dimineață. SADOVEANU, P. M. 249. Mai era vreme pîn’ la ziuă, cînd Andrieș se simți scuturat de mîna lui Morocine: – Ei, tinereță, încă n-ai făcut ochi? Scoală, scoală: trebuie s-o pornim. id. O. I 501. A face burtă (sau pîntece) = a căpăta burtă, a-i crește burta. [Cocoșul] a făcut un pîntece mare, mare, cît un munte. CREANGĂ, P. 66. A face față (cuiva sau la ceva) v. față. A face fețe-fețe v. față. A face mutre v. mutră (4). (Despre pantaloni) A face genunchi = a se vedea, după multă purtare, urmele genunchilor pe pantaloni. III. (Folosit și absolut; exprimă acțiunea de a provoca ceva; urmat de o propoziție completivă sau consecutivă uneori cu nuanță finală). 1. A aduce (pe cineva sau ceva) în situația de a..., a întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da (cuiva) posibilitatea de a... Eu oi face ca să nu te vadă nime. SBIERA, P. 201. Am venit să te întreb... dacă ai ceva leacuri, care să ne facă să avem copii. ISPIRESCU, L. 1. C-un zîmbet faci gîndirea-mi să se-mbete. EMINESCU, O. I 200. ◊ (Eliptic) Nu mă faceți, că ia acuși vă ard cîteva jordii! CREANGĂ, A. 128. ◊ Intranz. Lovi cu ciomagul coarnele cerbului, care și picară, și făcu de șarpele îl putu înghiți. RETEGANUL, P. II 42. Pesemne că și straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit. CREANGĂ, P. 148. ◊ Refl. Această împărăteasă, cu rostul ei cel blajin... se făcu de o iubiră pînă și cumnatele ei. ISPIRESCU, L. 40. 2. A determina; a convinge. Pînă la vremea asta, nici el de la sine, nici prietenii... tot nu l-au putut face să se însoare. CREANGĂ, P. 142. Cu umbre, care nu sînt, v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți. EMINESCU, O. I 59. M-ai făcut de te crezui. ALECSANDRI, P. P. 357. 3. A obliga, a sili, a constrînge, a pune (pe cineva) să... Nu mă face să-ți zic pe nume! ALECSANDRI, T. 750. Oh! părinte! Ce mă făcuși să fac! NEGRUZZI, S. I 163. 4. A predispune (la ceva); a îndemna. Susurul acestor izvoare o făcea să se uite galeș la ele și-i plăcea să le vadă curgerea lor. ISPIRESCU, L. 17. Eu te fac s-auzi în taină Mersul cîrdului de cerbi. EMINESCU, O. I 110. IV. (Exprimă acțiunea de a da sau de a atribui unei ființe sau unui lucru o altă stare, însușire, formă sau menire decît cea pe care o avea sau o are). 1. (Urmat de un nume predicativ exprimat printr-un adjectiv, o locuțiune adjectivală, un participiu etc.) A aduce (pe cineva sau ceva) într-o anumită stare. Stătea pe gînduri și se uita la lampă. O făcu iarăși mai mică. DUMITRIU, N. 277. Eu l-aș face într-o noapte căzut în Dunăre. BART, E. 287. Ieri mi te-am făcut scăpată; Azi nu-mi scapi nesărutată! COȘBUC, P. I 99. Stăpîne, dacă-i numai atîta, apoi lască te fac eu cu grîu. CREANGĂ, P. 155. Stăi, măi Fulgo, barbă neagră, Să te fac cu mintea-ntreagă. ALECSANDRI, P. P. 56. ◊ Expr. A face (refl. a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca. Se jură că într-un ceas îl face bine. VLAHUȚĂ, la TDRG. A face (pe cineva) cunoscut = a aduce (pe cineva) în situația de a fi cunoscut (de alții), de a fi renumit. A face (ceva) cunoscut = a vesti, a da de știre (prin lume). A face (ceva) de vînzare = a destina (ceva) vînzării. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Dar acu, vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți, Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale. EMINESCU, O. I 146. A face pe dracu-n patru v. drac. A face (refl. a se face) de ocară sau, de poveste, de rîs, de rușine v. c. A face (pe cineva sau ceva) una cu pămîntul v. unu. 2. (Urmat de un nume predicativ; numele ființei sau al lucrului care suferă transformarea stă în cazul acuzativ sau este introdus prin prep. «din») A aduce (pe cineva sau ceva) dintr-o stare în alta; a preface, a schimba, a transforma în... Însuși Sinan-pașa cel grozav... venise să facă țara pașalîc. ISPIRESCU, M. V. 25. I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită și făcînd-o boț, a zis... CREANGĂ, P. 143. Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie. EMINESCU, O. I 94. Și în sine împăcată stăpînea eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă, iară el devine tatăl. id. ib. 132. Negru-i, doamne, pămîntu, Da-i mai negru urîtu; Din om te face neom. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. ◊ Expr. A face din țînțar armăsar sau, mai rar, a face calul armăsar = a exagera, a da lucrurilor o importanță mai mare decît au în realitate. Că dușmanul e dușman, Face calul armăsar, Și se pune pe cărbuni, Umple satul cu minciuni. TEODORESCU, P. P. 316. A face (pe cineva) din cal măgar = a-și bate joc de cineva; a înjosi. Nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. A face (pe cineva) cuc (sau tun) = a îmbăta pe cineva. Cucoana însă tot îndesa paharele boierului... pînă îl făcu cuc. ISPIRESCU, L. 181. A face (cuiva) coastele pîntece = a bate pe cineva tare. Și-i da piste un omușor, care ți-a face coastele pîntece. NEGRUZZI, S. I 250. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a veghea toată noaptea. Biata femeie nopțile le făcea zi. ISPIRESCU, L. 58. A-l face (pe cineva) în două sau (în) patru = a despica (pe cineva) în două sau în patru, a tăia (pe cineva) în bucăți; a sfărîma, a ucide. Dacă nu se da în lături lupul, în două îl făcea cu paloșul. ISPIRESCU, L. 17. Pe butuc Că-l așeza, Cu baltac Patru-l făcea. TEODORESCU, P. P. 589. A face (refl. a se face) bucăți sau bucățele, fărîme, grămadă, praf, pulbere, scrum, țăndări etc. v. c. A face (cuiva) capul călindar v. calendar. A (-i sau a i se) face (cuiva) gura pungă v. gură (2). A-și face urechea toacă v. toacă. A-și face coada bîrzoi v. bîrzoi. A face (cuiva) pîntecele (sau spinarea) tobă v. tobă. A face (cuiva) chica topor v. topor. ◊ Refl. Lovi cerbul de trei ori în burtă și îndată se făcu dintr-însul o căruță cu doisprezece cai de foc. ISPIRESCU, L. 116. Dar atuncea greieri, șoareci, Cu ușor-măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. EMINESCU, O. I 106. Răul se face fire, simțirea amorțește. ALEXANDRESCU, P. 79. 3. (Urmat de un substantiv sau de un adjectiv predicativ) A zice, a spune (despre cineva) că este..., a învinui, a acuza (pe cineva) de... Credea că cei ce-l fac urît îl iau numai în batjocură. SBIERA, P. 228. A început a te lua lumea la ochi și a te face prost. ȘEZ. V 130. Vorbă-ndată-i trimetea Și netrebnic că-l făcea. TEODORESCU, P. P. 640. ◊ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî pe cineva rău, fără a-și alege cuvintele. Își adusese aminte Borțosul... că ea te-a adus la atelier, și a făcut-o cum i-a venit la gură. PAS, Z. I 276. ◊ Refl. Da ia lasă-mă la pîrdalnicul, stîpîne... Nu te mai face așa de bătrîn, că doar nu ți-i vremea trecută. CREANGĂ, P. 154. V. (Complementul e un substantiv concret; verbul exprimă acțiunea de a da unui lucru o formă definitivă sau potrivită destinației sale). 1. A aranja, a potrivi (ceva) pentru un anumit scop, a pregăti. Gospodina făcu paturile devreme. SADOVEANU, B. 102. Se întreceau care de care să facă baia mai potrivită de caldă stăpînului său. ISPIRESCU, L. 31. Făcu un culcuș stăpînului său. id. ib. 287. Preferanțul giucăm?... Eu fac cărțile. ALECSANDRI, T. I 74. Abia aveam vreme a-mi face toaleta. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ Expr. A-și face ghetele (sau pantofii) = a-și lustrui ghetele (sau pantofii). 2. (Cu privire la păr, unghii, buze, sprîncene) A îngriji, a aranja, a drege. [Chirița:] Să mă arăte la o mulțime de boieri, cum m-am troienit în Păcurari, și cum îmi fac sprîncenile! ALECSANDRI, T. I 158. Haide, apucă-te de-ți fă părul, că acuși însărează. id. ib. 37. VI. (Complementul e un abstract; verbul are sens foarte larg, exprimînd acțiunea de a lucra, de a săvîrși ceva). 1. A săvîrși, a făptui. De cîte ori se lumina orizontul, ea făcea sforțări ca să poată privi în larg. BART, E. 387. Ce mi-ai făcut cu atîta sumedenie de oștire...? ISPIRESCU, M. V. 31. Toate trebile cîte le făcea, le făcea pe dos. CREANGĂ, P. 39. Mergînd ea acum zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci. id. ib. 288. Tu ești, Pepelaș? Ce faci acolo? ALECSANDRI, T. I 332. ◊ Absol. Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă. CREANGĂ, P. 46. Cine face, lui își face. Capul face, capul trage. Tace și face. ◊ Expr. A face abstracție de... = a ignora, a lăsa la o parte, a nu lua în considerare. Avînd un obiect de studiat, fie de ordine materială, fie de ordine psihică, [metafizicienii] fac abstracție de toate elementele lui, de toate condițiunile lui de existență reală. GHEREA, ST. CR. II 33. Face ce face (sau ce poate) și... = încearcă în toate felurile și izbutește să...; nu știu ce face, vorba e că... Muma zmeului făcu ce făcu și trecu muntele. ISPIRESCU, L. 25. Dar nu știu ce face dracul, că face el ce face și, cu mare greu, scapă din labele lui moș Ursilă. CREANGĂ, P. 53. Ce face și cum face... sau ce (sau cum) face și ce (sau cum) drege... = ce pune la cale și cum o învîrtește că... (sau ca să...). Nu știa cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat. ISPIRESCU, L. 11. El știe ce face, ce drege, de-mi aduce din cînd în cînd așa cîte puține [salate], de poftă. CREANGĂ, P. 211. A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea ocupație. Dracul cînd n-are ce face, știți ce face... Intră înlăuntru și începe a-și purta codița cea bîrligată pe la nasul unchiașului. CREANGĂ, P. 53; b) a nu-i rămîne nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro. Boierul acela cică era cam zgîrcit, dar, văzînd că Ivan este om împărătesc, n-are ce să facă. CREANGĂ, P. 301. Vai de mine, cam m-aș duce Seara la guriță dulce!... N-am ce face, sus îi locul, Inima-mi arde ca focul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133; c) a face o gafă, o imprudență, o prostie, o trăsnaie. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) trebuință de..., a nu-i trebui; a nu avea (nici un) folos de... N-are ce face cu atîta avere. RETEGANUL, P. IV 33. Iți dau și dumitale punga asta, că eu n-am ce face cu dînsa. CREANGĂ, P. 45. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o mai duci? Feciorul meu ce mai face? – Face bine, că-i sănătos. RETEGANUL, P. II 62. Dar tu, dragă, ce mai faci? BIBICESCU, P. P. 61. A face totul sau a face tot posibilul (sau toate chipurile) să (sau ca să)... = a încerca tot posibilul, a se căzni în toate felurile spre a... Nu putem trăi în casa aceasta, de n-om face toate chipurile să scăpăm de hîrca de babă. CREANGĂ, P. 12. Ce face? = ce? cum? (exprimînd surpriza sau faptul că nu sîntem de acord cu cele auzite). Iartă-mă! – Ce face? Să te iert?- Eu, o tigoare, o scorpie? NEGRUZZI, la TDRG. Ce (tot) faci (sau ce ai făcut) de...? = ce ți s-a întîmplat că...? care e cauza că...? Vai, mîndruță de departe, Ce tot faci de nu scrii carte? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? Să lăsăm toate la o parte și, pănă la una alta, hai să vedem ce-i de făcut cu cerbul. CREANGĂ, P. 224. N-am făcut nimic = n-am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic, n-am nici un folos. Ai fost ieri la tîrg? – Da, dar n-am făcut nimic. Fă bine și... (sau de...) v. bine² (3). Văzînd și făcînd = procedînd conform situației, împrejurărilor, fără un plan stabilit dinainte. [De cel mai mic copil] nu se despărțea, îl ținea lîngă dînsa, și mai tîrziu – «văzînd și făcînd». MACEDONSKI, O. III 23. A avea a (sau de-a) face cu cineva sau cu ceva = a avea de lucru cu cineva (sau cu ceva), a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva). Așa mi ți-a fost povestea? zise el încetișor, stai măi, dară, să-ți arăt eu cu cine ai a face. ISPIRESCU, L. 377. (Amenințător) O să ai de-a face cu mine. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? ce interesează? și ce-i cu asta? și ce dacă? Harap-Alb, Gerilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă se pun ei de ospătează și beu cît le trebuie. Dar ce are a face? parcă nici nu se cunoștea de unde au mîncat și au băut. CREANGĂ, P. 260. N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! A-și face apariția v. apariție. A face caz (de ceva sau de cineva) v. caz. A face cunoștință (cu cineva) v. cunoștință. A(-și) face loc v. loc. A-și face mendrele v. mendre. A face moarte (de om) v. moarte. A face parte din... v. parte. A face pasul... v. pas. A face pași mari v. pas. A face rost (de ceva) v. rost. ◊ Refl. (În expr.) S-a făcut = ne-am înțeles, s-a aranjat, fii fără grijă. Adu-mi cărțile împrumutate. – S-a făcut! ◊ (Învechit și popular; în locuțiuni verbale) A-și face închipuire = a-și închipui. A-i face trebuință = a-i trebui. A face tocmeală = a se tocmi etc. A-și face joc = a se juca. Apoi ca-n glumă el le prinde De mînecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor. COȘBUC, P. I 88. A face o știre = a înștiința. Ieremia-vodă... făcu o știre cardinalului, că Mihai-vodă voiește a intra în Ardeal. BĂLCESCU, O. II 222. A face monopol = a monopoliza. Monopol fac azi de drepturi. ALEXANDRESCU, P. 139. A face întrebare = a întreba. Moșul iarăși... face întrebare. PANN, P. V. I 12. 2. A provoca, a da naștere la..., a cauza. Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo! ISPIRESCU, L. 13. Începe a face un tărăboi, de s-a sculat toată ograda în gura lui. CREANGĂ, P. 304. Acel soi ciudat de barzi... Sînt cîntați în cafenele și fac zgomot în saloane. EMINESCU, O. I 137. ◊ Expr. Nu face nimic = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără să vrea) n-are nici o importanță. A o face lată v. lat. ◊ Refl. Mare vîlvă se făcu în împărăție. ISPIRESCU, L. 31. De la o vreme se face tăcere. CREANGĂ, P. 227. ♦ (Cu determinări în dativ, indicînd persoana care e interesată în acțiune) A pricinui, a cășuna. Și-o întreb, și nu-mi răspunde! Și mă mir ce i-am făcut! COȘBUC, P. I 49. Își ceru iertăciune pentru relele ce-i făcuse. ISPIRESCU, L. 144. Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vrun neajuns! CREANGĂ, P. 87. De astă dată nu-ți fac nemica. EMINESCU, N. 15. Nu-mi mai face supărare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 16. ◊ Expr. A i-o face (bună sau lată sau cu vîrf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a aduce cuiva un rău, o vătămare; a învăța minte (pe cineva). Stăi, măi, că ți-o fac eu. ISPIRESCU, U. 41. Taci! că i-oi face eu cumătrului una, de și-a mușca labele, CREANGĂ, P. 29. Eu i-am făcut-o cu vîrf. TEODORESCU, P. P. 656. A face (cuiva) bine cu ceva v. bine² (3). A-i face (cuiva) bine (sau rău) v. bine² (3), rău. A face sfîrșit sau capăt (cuiva sau unui lucru) v. sfîrșit. A face (cuiva) zile fripte v. fript ◊ Refl. (Cu pronumele în dativ și formînd, împreună cu complementul care indică o stare sufletească locuțiuni verbale cu sensul determinat de complinire) A-și face gînduri sau griji ( = a se îngrijora). A-și face inimă rea ( = a se întrista). ▭ Bătrîna a ieșit clătind din cap și zicînd: maica domnului să-și facă milă de fata mea! NEGRUZZI, S. I 27. Și-au făcut curaj, urmîndu-și drumul. DRĂGHICI, R. 91. Tot vin beau și tot mîncau, Voie bună își făceau. BIBICESCU, P. P. 302. Întru-n casă la copile, Ele-și fac spaimă de mine, Parcă-i ursul din pădure. ȘEZ. I 49. (Expr.) A-și face de lucru (cu cineva) v. lucru. A-și face de lucru (cu ceva) v. lucru. A-și face osîndă (cu cineva) v. osîndă. A-și face (singur sau însuși) seama v. seamă. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. (Refl. pas.) Negustorul se minună de atîta cinste ce i se făcu. ISPIRESCU, L. 277. 3. A aduce la îndeplinire, a realiza, a îndeplini, a împlini. Nu știau ce voie să-i facă. ISPIRESCU, L. 11. Și-a făcut datoria de ostaș. CREANGĂ, P. 297. Piste o săptămînă... voi face poronca d-tale. KOGĂLNICEANU, S. 47. ◊ Expr. A face tîrg = a încheia tîrgul, a cădea de acord. Nouă ne-a plăcut de d-voastră și am făcut tîrg. SEVASTOS, N. 62. ♦ A executa. Facem o partidă de șah? 4. (Complementul indică o ocupație, o meserie) A exercita, a practica. Face avocatură. ▭ Mai făcea el, nu-i vorbă, și alte negustorii. CREANGĂ, P. 112. ♦ (Complementul indică un obiect de studiu sau o formă de învățămînt) A studia, a urma. Face medicina la București. 5. (Cu complementul «semn»; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «din», indicînd o parte a corpului) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. Copiii... nu mai îndrăzneau să se apropie, cînd ea le făcea semn. PAS, Z. I 87. Face semn dracului cu mîna. CREANGĂ, P. 52. N-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face. EMINESCU, O. I 146. ◊ (Cu elipsa complementului) A face din cap că da. ▭ Ipate care da oca pe spate Și face cu mîna, să-i mai aducă una. CREANGĂ, P. 150. Cînd treci tu pe lîngă noi, Nu face cu pălăria, Să priceapă dușmănia. HODOȘ, P. P. 69. C-o mînă pe carte scrie Și cu alta-mi face mie Să merg în cănțelărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. Zărindu-l în slava cerului printre stolul de corbi, începu a-i face cu degetul și-i zise... dă-te jos d-acolo, omule! ISPIRESCU, L. 46. A face (cuiva) cu mustața = (despre bărbați) a cocheta (cu cineva). Într-o zi se încumese a-i face cu mustața, dară cam cu sfială. ISPIRESCU, L. 391. A face (cuiva) cu ochiul (sau, mai rar, din ochi) = a) a face (cuiva) un semn ascuns sau cochet. Tovarășul își puse degetul la buze și face cu ochiul, arătînd mutește la cei care dormeau în jurul focului. BART, E. 279. S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii. Pe cînd ei sucesc musteața, iară ele fac cu ochii? EMINESCU, O. I 157. Poftim! ca și cînd eu, Balașa, la vîrsta me, aș face cu ochiu logofeților! ALECSANDRI, T. 942; b) fig. a atrage, a îmbia. [Copiilor] le face cu ochiul hambarul. BENIUC, V. 84. Am un pui de cotnari, care face cu ochiul. ALECSANDRI, T. I 328. 6. (Complementul indică un drum sau o distanță) A străbate, a parcurge. Trenul face 50 km pe oră. Am făcut un drum lung. 7. (Complementul exprimă o noțiune temporală) A petrece; a împlini. Aci se așeză, ca... să-și facă amiazul. RETEGANUL, P. I 63. A făcut, atîția ani de slujbă. ȘEZ. II 60. Pe toate le-aș culege, Să-mi fac traiul și să mor, Legănat pe sînul lor! ALECSANDRI, P. P. 337. 8. (Cu privire la prietenie, tovărășie) A lega, a întreține. Cine-a mai dori să facă tovărășie cu tine aibă-și parte și poarte-ți portul, că pe noi știu că ne-ai amețit. CREANGĂ, P. B. Intranz. I. (Urmat de determinări modale) 1. A proceda, a se comporta. Se coborî cel mijlociu și făcu și el ca cel dintîi. ISPIRESCU, L. 84. Apoi dar fă cum știi, moș Nichifor, numai să fie bine. CREANGĂ, P. 128. Cine-a face altă dată ca mine, ca mine să pățească. CREANGĂ, P. 253. Așa mi-ai poroncit, așa am făcut. ALECSANDRI, T. I 179. Cu scurteica de atlaz, Face multora-n necaz. TEODORESCU, P. P. 314. ◊ Expr. A face bine (sau rău) că (sau de...), exprimă o aprobare sau o dezaprobare a acțiunilor cuiva. Bine faci că nu te arăți mic la suflet. DRĂGHICI, R. 91. A face bine (sau a nu face rău) să..., (numai la modul optativ) se spune pentru a da cuiva un sfat. Ai face bine să mai înveți. N-ați face rău să veniți deseară la noi. A-și face de cap v. cap¹ (I 5). A face (ceva) de (sau din) capul său v. cap¹ (I 4). A face frumos v. frumos. ◊ (Determinat de o onomatopee prin care se imită o mișcare repede și zgomotoasă sau vîjîitoare) Să faci cu el zup! în fundul pămîntului. RETEGANUL, P. III 55. Voinicul face harști! cu sabia și-i taie capul. SBIERA, P. 125. Talpa iadului atunci face țuști! înlăuntru și dracii tronc! închid poarta. CREANGĂ, P. 311. ♦ (În comparații în care o acțiune se compară cu ea însăși e întrebuințat în locul verbului care exprimă acea acțiune și care îl precedă, îl urmează sau se înțelege din context) A proceda, a lucra (în felul cum obișnuiește... ). Mă rugați... să cînt cum cîntă cocoșii, să fac cum latră cîinii? CAMIL PETRESCU, T. II 105. Ele începură a zîzîi într-un chip scîrbos așa cum face o mare mulțime de... țînțari. ISPIRESCU, U. 100. Judecau... pricinile de vini mari politice, cum fac camerele lorzilor. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ Refl.(Sens contaminat cu acela de «a făptui», «a săvîrși»; apare în construcții interogative și interogative indirecte, cu un complement exprimat prin pron. «ce»; uneori cu determinări introduse prin prep. «cu», indicînd persoana sau lucrul cu care cineva nu știe cum să procedeze, alteori cu determinări introduse prin prep. «de», indicînd cauza care face pe cineva să nu știe cum să procedeze) Ce mă fac cu tine, dacă te îmbolnăvești? ▭ Nu știa ce să se mai facă de frică. SEVASTOS, N. 272. E! Ce te faci tu acum? căci seara se apropie, și loc de repaos nu este, și casă de găzduit, nici pomeneală. ISPIRESCU, L. 389. 2. (Popular; determinat prin «bine» sau «rău») A-i merge, a o duce. Ce mai face lelița Anica?... – Face bine, mi-a răspuns el. SADOVEANU, N. F. 13. 3. (Determinat prin «a bine», «a rău», «a ploaie» etc.; uneori în superstiții) A prevesti (ceva). Iaca, și acuma fac nourii a ploaie. SADOVEANU, M. 180. Parcă nu faceți a bine, de nu vă mai astîmpără dracul nici la vremea asta. CREANGĂ, P. 254. Vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vînt și vreme rea. id. A. 34. 4. (În superstiții; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») A vrăji, a fermeca, a lega prin vrăji. [Usturoiul] e bun de făcut de dragoste. SEVASTOS, N. 4. Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu știu ce avea, că începuse a scîrțîi; ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea, ba-i e făcut de năjit, ba că-i e făcut pe ursită, ba că-i e făcut de plînsori. CREANGĂ, P. 111. Îți face cu ulcica, se vede... cela... Știi tu?... ALECSANDRI, T. 144. Nu ți-am făcut ca să mori, Ți-am făcut ca să te-nsori. ȘEZ. II 10. II. (Echivalează cu verbe care conțin ideea de «valoare») 1. A valora, a prețui. L-au prețuit că face mai mult decît o împărăție. SBIERA, P. 44. Nu face băietul ista atîția husăși, cu straie cu tot, cîți am dat eu pentru dînsul pînă acum. CREANGĂ, A. 16. ◊ Expr. Nu face fața cît ața v. ață. ♦ (În operațiile aritmetice) A fi egal cu... Doi cu doi fac patru. 2. A costa. Cît face untul? ▭ Murgulețu tare-mi place, Spune-mi mie, cîți bani face? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. 3. (La pers. 3, cu valoare impersonală; de obicei urmat de o propoziție subiectivă) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Face să vezi spectacolul acesta. ◊ Expr. Fie, că face! sau scump, dar face! se exclamă în fața unui lucru scump, greu de dobîndit, dar valoros (bun, frumos etc.). În adevăr, mobilarea-i prea frumoasă, dar și ține cam scump. – Fie, că face! ALECSANDRI, T. 802. Face parale v. para. Nu face parale sau nu face nici o para (chioară) sau nici două parale v. para. 4. (În expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru... E iute! N-are cumpăt... nu face pentru un prefect. CARAGIALE, O. I 111; b) nu e de prestigiul cuiva. Domnule Iancule, nu face pentru d-ta să stai între boccii. CARAGIALE, M. 285. III. (Întrebuințat în locul altor verbe) 1. (Determinat printr-un adverb, o locuțiune adverbială sau un complement circumstanțial de loc care indică o direcție) A se îndrepta, a merge, a porni, a o apuca, a o lua. Fă-ndărăt, bărbate, – i-a mai zis nevasta. VISSARION, B. 97. Cînd noi voiam să facem hoisa, ne sfătuiai să luăm ceala, pentru ca să nu putem da de urma tîlharilor. ALECSANDRI, T. 233. Mi-am pus șaua pe cal Și-am făcut pe Olt la deal. ȘEZ. I 78. Bădiță, la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos, Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el. ALECSANDRI, P. P. 51. ◊ Expr. (Învechit) A nu avea încotro face = a nu se putea împotrivi, a se resemna. La vîrsta me să duc dorul... nebuniilor? eu, o babă cuminte... Căci sînt babă... n-am încotro face... și cuminte... de nevoie. ALECSANDRI, T. 1198. ♦ Refl. (Familiar; cu determinări locale) A se abate, a se da, a se duce (sau a veni). Fă-te-n lături! ▭ Vai, sărace poloboace, de te-ai face mai încoace. CREANGĂ, A. 139. 2. A zice; a spune. Alinierea! face. Nu ești aliniat. DUMITRIU, B. F. 24. «Am să-ți rup oasele», făcea el. PREDA, Î. 52. De unde vii, măi Toadere? făcu Serafim Mogoș, ieșind în uliță. REBREANU, R. II 67. C. Refl. I. (Exprimă faptul de a apărea, de a se produce, de a se ivi) 1. (Despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi. În sufletul lui Melchior se făcuse însă furtună, o furtună pe care n-o mai avusese și nici nu știa cum s-o stingă. V. ROM. martie 1952, 145. Se făcea întunerec pe pămînt. ISPIRESCU, U. 43. Cînd începu a se face ziuă, Mihai-vodă ridică tabăra. BĂLCESCU, O. II 96. ◊ (Poetic) Albastru e cerul pe luncă Și-n suflet se face senin. CORBEA, A. 67. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru (sau roșu, verde, galben) înaintea ochilor = a vedea negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor, v. vedea. I se făcea galbăn înaintea ochilor. VLAHUȚĂ, N. 12. ♦ Impers. (Arătînd că acțiunea se petrece în vis sau în fantezie) A se arăta, a apărea înaintea ochilor. Se făcea că e toamnă și că începe culesul porumbului. PREDA, Î. 176. Deseori mi se întîmplă să mă răsucesc în somn... Se face că plutesc pe o apă albastră, fără hotare. STANCU, D. 128. Se făcea că vede [în vis] pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors cătră ea, trecînd spre asfințit o revărsare de ape. SADOVEANU, B. 19. 2. (Despre drumuri, văi etc.) A se forma, a începe. Se face o cărare la stînga. ▭ Se făcea nu departe de poștă o vale lungă și răpide. ALECSANDRI, T. 51. 3. (Despre senzații sau sentimente; construit cu dativul persoanei) A se naște, a se produce (în cineva) deodată starea de..., a fi cuprins de... I s-a făcut sete. I s-a făcut frig. ▭ Pe urmă i se făcea somn. SBIERA, P. 140. I s-a făcut așa de jele, încît a început a plînge. CONTEMPORANUL, III 656. I se făcu frică. ȘEZ. I 162. ♦ Impers. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau prin conj. «să») A fi cuprins de o atracție puternică spre ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă. I s-a făcut de însurat. ▭ Du-te o dată, ori ți s-a făcut pesemne de vun conflict. CARAGIALE, O. I 71. Că mie mi s-a urît Și mie mi s-a făcut Să mînînc carne de cuc. TEODORESCU, P. P. 615. ◊ (Metaforic) În mirosul fără asemănare de dulce pe care-l dă cîmpului sulcina cînd e coaptă și iarba cînd i s-a făcut de coasă, în acest farmec măreț și liniștit al singurătății, inima lui atît de trudită la vîrsta de optusprezece ani, ușura de povara tuturor durerilor pămîntești. VLAHUȚĂ, N. 23. 4. A se întîmpla. «De asin dară, să se facă urechile lui Midas-împărat!» Și cum zise el, așa și se făcu. ISPIRESCU, U. 110. ◊ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce s-a ales (de cineva)? ce a devenit? cum s-a descurcat? Tovarășe... ce ne-am fi făcut noi, dacă nu era partidul? CAMILAR, TEM. 107. Nu știu ce s-a făcut omul meu. Am început să am grijă. SADOVEANU, B. 39. Furnicile parcă intrase în pămînt, s-au mistuit de nu se știe ce s-au mai făcut. CREANGĂ, P. 264. Ce s-a făcut cu...? = ce s-a întîmplat cu...? Au venit împăratul... și n-am știut ce s-au făcut cu dînșii. SBIERA, P. 191. Cum se face că... (sau de... )? = cum se poate întîmpla că...?, cum e posibil că...? Fata nu se putea domiri cum se face de bărbatu-său ziua este porc și noaptea om. ISPIRESCU, L. 54. Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. II. (Exprimă faptul de a deveni, de a ajunge într-o anumită stare) 1. A ajunge, a deveni. De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț. ISPIRESCU, L. 2. Nici frumos pînă la douăzeci de ani, nici cuminte pînă la treizeci și nici bogat pînă la patruzeci nu m-am făcut. CREANGĂ, A. 71. Cu întemeierea acestor state evoluțiile istorice ale romînilor se fac mai lămurite. BĂLCESCU, O. II 12. Să te faci, grîule, faci, Să te faci, grîule, nalt Și să stai la secerat Ca mîndra la sărutat! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 377. ◊ Expr. A se face stăpîn pe ceva = a lua un lucru în stăpînire cu forța. (Despre un drum) A se face în două = a se despărți, a se bifurca. Cînd ajung la moara nouă Calea lor se face-n două. COȘBUC, P. I 131. A se face dunăre (turbată) v. dunăre. A se face foc v. foc. A se face oale și ulcele (sau ulcioare) v. oală. A se face trup și suflet cu cineva v. trup. A se face (tot) una cu cineva v. unu. ◊ (Urmat de adjective predicative, împreună cu care formează locuțiuni verbale echivalente cu verbele derivate de la adjectivele respective) Moșul se făcu galben. DUNĂREANU, CH. 22. Dragii mei copii, v-ați făcut mari; mergeți de vă căutați ursitele. ISPIRESCU, L. 33. Cînd văzu pe voinic, se făcu... vînăt. ȘEZ. I 69. Du-te-acasă, fa buhoasă, Și te lă, te fă frumoasă. ib. V 16. ♦ A ajunge la vîrstă de..., la numărul de... la un total de... Tata se făcuse de șaizeci de ani cînd a murit. ▭ Mai am unu, mai am doi [ibovnici], Cu Fălică se fac trei. ȘEZ. I 174. ♦ (Urmat de determinări care indică o profesiune) A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Cînd voi fi mare, poate mă fac Inginer sau sondor. CASSIAN, H. 37. ◊ Tranz. Tata zicea că să mă facă profesor. SADOVEANU, P. M. 54. ♦ (Determinat prin «la loc» sau «iară») A ajunge din nou (ceea ce a fost înainte), a redeveni. Se făcuseră iară oameni. ISPIRESCU, L. 88. [Țugulea] se dete iară de trei ori peste cap și se făcu om la loc. id. ib. 315. ♦ (Despre preparate culinare etc.) A ajunge în starea potrivită pentru a fi folosit. V. reuși. Dulceața nu s-a făcut bine. ▭ Încetul cu-ncetul se face oțetul. 2. (Urmat de un nume predicativ exprimat printr-un infinitiv sau de o propoziție predicativă introdusă prin conj. «că», «să» sau loc. conj. «ca și cum») A se preface, a simula. Întoarse capul făcîndu-se că nu s-a întîmplat nimic și păși voinicește înainte. DUMITRIU, N. 150. La vorbă-n drum, trei ceasuri trec – Ea pleacă, eu mă fac că plec. COȘBUC, P. I 118. Mănîncă el acolo, bea bine, să ospătează, dar o dată se face ca și cum și-ar scăpa pălăria, și atunci toți îl văd. RETEGANUL, P. II 75. De vorbiți mă fac că n-aud, Nu zic ba și nu vă laud. EMINESCU, O. IV 201. ◊ (Urmat de un adjectiv predicativ) Se făcu bolnavă și sta zile întregi lîncezind în pat. BART, E. 61. Împăratul se făcu supărat. RETEGANUL, P. I 33. S-au făcut ca mort. SBIERA, P. 96. Toți ciobanii că fugea! Numai unul rămînea, Lîngă foc se întindea, Bolnăvior că se făcea. ALECSANDRI, P. P. 87. ◊ Expr. A se face niznai v. niznai. ◊ Intranz. (Popular, rar) Cînd a mai dezbrăca voinicul calul și o pune pielea jos, atunci fata împăratului să facă că se întinde și să împingă pielea cu picioarele în foc. SBIERA, P. 44. ♦ Intranz. (Urmat de determinări substantivale introduse prin prep. «pe») A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... A face pe grozavul. A face pe prostul. ▭ Cocheta face pe nevinovata. NEGRUZZI, S. I 65. ♦ Intranz. (Urmat de determinări substantivale introduse prin «pe») A juca rolul de..., a împlini funcția de... Fusese șofer la oraș și acum făcea pe mecanicul. DUMITRIU, V. L. 130. – Part. și: (învechit și regional) fapt (PĂSCULESCU, L. P. 39, TEODORESCU, P. P. 29).

OKAYAMA, oraș în Japonia (Honshū), port la gura de vărsare a fl. Asahi în G. Kojima al Mediteranei Japoneze, la 125 km V de Ōsaka; 626,6 mii loc. (2000). Nod feroviar. Aeroport. Constr. navale, de mașini agricole și electrice. Ind. chimică (fibre sintetice, prelucr. a cauciucului), textilă (țesături din lână și mătase), a celulozei și hârtiei, alim. Produse de artizanat (obiecte din ceramică și porțelan; țesături). Pescuit de corali și perle. Universitate (1949). Muzeu de artă. Observator astronomic. Grădină zoologică. Castel din perioada Sengoku (1467-1568) situat în parcul Kōrakuen (1786).

HODJENT, oraș în N Tadjikistanului, pe cursul superior al Sîr-Dariei, în V Oazei Fergana; 164,5 mii loc. (1991). Expl. de uraniu. Mare centru al ind. mătăsii. Produse textile (egrenarea bumbacului, conf. și tricotaje). Fabrici de mobilă, sticlărie, încălț., mat. de constr. și alim. (conserve de carne). S-a aflat pe fostul „drum al mătăsii” care ducea din China în Europa. Ruinele mausoleului Tubahon (sec. 14); moscheea-mausoleu a șeicului Muslihitdin (sec. 14). Muzeu de istorie și arheologie. Teatru. Grădina botanică. Cunoscut din sec. 7. În perioada 1936-1991 s-a numit Leninabad.

CLUJ-NAPOCA, municipiu pe Someșu Mic, reșed. jud. Cluj; 325.106 loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport (Someșeni). Termocentrală. Ind. constr. de mașini și de prelucr. a metalelor (combinat de utilaj greu, material rulant feroviar și rutier, utilaje pentru telecomunicații și ind. ușoară, constr. metalice, instrumente medicale, calculatoare electronice etc.), chimică (medicamente, produse cosmetice, electrozi), mat. de constr. (produse refractare, ceramică fină), de prelucr. a lemnului (mobilă), piel., blănărie și încălț. (singurul combinat din ramură), textilă (țesături de lînă, conf., tricotaje), faianță și porțelan alim. etc.; întreprindere de producere a bujiilor (unică în țară). Filială a Academiei Române, cu 2 institute; șase instituții de învățămînt superior (Universitatea „Babeș-Bolyai”, fundată în 1872, Universitatea de Științe Agricole, Universitatea de Medicină și Farmacie, Institutul Politehnic, Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”, Academia de Muzică „Gh. Dima”), trei colegii (tehnic, agricol și economic), trei teatre (din care unul în limba maghiară), două opere (română și maghiară), o orchestră simfonică, biblioteci (printre care Biblioteca Centrală Universitară înființată în 1872). Cea mai importantă grădină botanică din România (înființată în 1923 sub îndrumarea lui Al. Borza), cu o supr. de 13 ha, cuprinzînd c. 10.000 de specii de plante de pe toate continentele. În sere (2.000 m²) cresc multe plante exotice. Monumente arhitectonice în stil gotic: Biserica Sf. Mihail, 1349 – către 1450; biserica reformată, 1484-1494; Casa Matei Corvin (sec. 15-16), în stilul Renașterii (case din sec. 16-17), barocului (biserica iezuiților, 1718-1724; Palatul Bánffy, 1773-1785), neoclasic (Palatul Teleki, colegiul reformat, începutul sec. 19). Muzeu de artă plastică, de istorie, de etnografie. Pe locul actualului oraș, în antic. a existat Napoca, așezare rurală dacică ce a cunoscut o însemnată dezvoltare în timpul stăpînirii romane. Vestigiile arheologice atestă aici, din sec. 9, o așezare întărită, precum și o cetate; din 1316 a avut statut de oraș (civitas), iar la începutul sec. 15 s-a înconjurat cu o centură de ziduri. Populația săracă din C.-N. a avut un rol important în timpul răscoalelor țărănești din 1437-1438, 1514 și 1784-1785. După constituirea principatului autonom al Transilvaniei (1541) sub suzeranitate turcească, a devenit cel mai important centru economic, politic și cultural al acestuia. În 1790-1848 și 1861-1867 a fost capitala principatului sub stăpînirea Imp. Habsburgic. În mai 1894 la C.-N. s-a desfășurat procesul intentat de către guvernul maghiar memorandiștilor; cu acest prilej au avut loc manifestări de solidaritate cu autorii Memorandum-ului la care au participat c. 40.000 de români. Puternic centru al luptei pentru emancipare socială și națională a românilor din Transilvania. La 31 aug. 1940 și în zilele următoare s-au desfășurat demonstrații împotriva Dictatului de la Viena; eliberat, după lupte grele, la 11 oct. 1944. Declarat municipiu în 1868. Denumirea de Cluj-Napoca a fost atribuită la 16 oct. 1974.

EDINBURGH [édinbərə], oraș în NE Marii Britanii (Scoția), port la estuarul Firth of Forth; 630 mii loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicații. Important centru financiar și cultural. Șantiere navale. Siderurgie; ind. textilă, chimică, a sticlei, de prelucr. a lemnului, a celulozei și hârtiei și alim. Universitate (1583), institute de cercetări, muzee, biblioteci. Castelul ducilor de E. (sec. 11). Catedrala gotică Saint Giles (sec. 12, reconstruită între 1387 și 1500), mănăstirea și palatul Holyrood (sec. 13, reședință regală). Galeria națională a Scoției (pictură modernă), Muzeul Național al Scoției. Grădină botanică regală. Festivaluri de film, teatru și muzică. Reședință regală în sec. 11. Capitală a Scoției și sediu al Parlamentului din 1437. Începând din 1707, după unirea Scoției cu Anglia, și-a pierdut importanța politică.

RIO DE JANEIRO [ríu də jənəíru] 1. Oraș în SE Braziliei, centrul ad-tiv al statului cu același nume (din 1975), situat pe țărmul G. Guanabara al Oc. Atlantic, străjuit de masivul granitic Pão de Açúcar (404 m alt.) și de vf. Corcovado (704 m alt.); 5,9 mil. loc. (2003) (cu suburbiile ajunge la 11,2 mil. loc.). Port comercial și port turistic. Aeroporturile Galeão și Santos Dumont. Nod de comunicații. Metrou (inaugurat în 1979). Legat prin pipe-line cu Belo Horizonte și printr-un pod peste G. Guanabara (14 km lungime) cu orașul Niterói. Important centru comercial, financiar-bancar, de transport, cultural-științific, turistic (carnavalul de la Rio) și balnear (celebrele plaje Copacabana, Ipanema, Barra de Tijuca). Șantier naval. Ind. electrotehnică, chimică, a cauciucului, textilă, de prelucr. a petrolului, a lemnului (mobilă) și a tutunului, sticlăriei, hârtiei, pielăriei și încălțămintei, alim. Cinci universități. Muzeu Național de Artă; Muzeu de Artă Populară. Biblioteca națională cu peste 2 mil. vol. Teatru. 44 școli de samba, cu peste 100.000 de cursanți, care pregătesc pe cei amatori să participe la carnaval. Grădină botanică (1808), cu pește șapte mii de varietăți de plante, extinsă pe 141 ha. Parc zoologic. Monumente: mănăstirile Candelária (1775) și São Bento (sec. 17), în stil colonial, Catedrala metropolitană (1590), bisericile Carmo (1752), Nossa Senhora da Glória do Outerio (1714), São Antonio, franciscană (1773), São Francisco da Pentência (1773), Palatul Quinta da Boa Vista, în stil Empire, în care se află Muzeul Național de Științele Naturii, Palatul Tiradentes (1926) – fosta Cameră a Deputaților, Palatul Ministerului Educației (1939), clădirea Facultății de Arhitectură, construită după planurile arhitectului Oscar Niemeyer, Noua Catedrală (1976), clădirea Teatrului Municipal, replică a Operei din Paris, statuia monumentală a lui Iisus Hristos (38 m înălțime), iluminată noaptea, situată pe vf. Corcovado. Stadionul Maracana (165.000 locuri). Golful Guanabara, în care se află orașul R. de J., a fost descoperit la 1 ian. 1502 de portughezul A. Gonçalves, unul dintre membrii expediției lui Amerigo Vespucci, atribuindu-i numele de Rio de Janeiro (Râul Ianuarie), deoarece a fost descoperit în luna ianuarie. În 1555, expediția francezului Nicolas Durand de Villegaignon amplasa în această zonă primele locuințe ale unei colonii hughenote, dar în 1565, portughezii fondează orașul propriu-zis cu numele de São Sebastião de R. În 1676 sediul unui episcopat, iar din 1670 al Căpităniei Braziliei Meridionale. Importanța sa sporește începând din sec. 18, o dată cu exportul minereurilor de aur și diamante. Între 1763 și 1960, R. de J. a fost capitala Braziliei. ◊ Conferința de la ~, conferință mondială sub auspiciile O.N.U., asupra „mediului și dezvoltării”, supranumită „summitul Terrei” (iun. 1992). La lucrări au participat reprezentanți ai țărilor din întreaga lume care consacră „Carta asupra Pământului”, declarație privind drepturile și îndatoririle fundamentale privind protejarea mediului, concretizate în „Agenda 21”, pe baza principiului dezvoltării durabile. 2. Stat în SE Braziliei, cu ieșire la Oc. Atlantic, creat în 1975 prin fuziunea Districtului Federal Rio de Janeiro cu statul Guanabara; 43,7 mii km²; 14,8 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Rio de Janeiro. Cereale, cafea, plante tropicale; creșterea animalelor. Turism.

SIGHETU MARMAȚIEI, municipiu în jud. Maramureș, situat în NV depr. Maramureș, la poalele dealurilor Solovan, Dobăieș, Câmpu Negru ș.a., pe Iza, în apropiere de confl. cu Tisa, la granița cu Ucraina; 41.991 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1875). Nod rutier. Expl. de balast. Constr. și reparații de utilaj minier, constr. de piese pentru diferite mașini și utilaje. Combinat de prelucr. a lemnului. Fabrici de șuruburi, de piese de schimb pentru autovehicule, de confecții, tricotaje, covoare, cărămizi, încălțăminte și de produse alim. Moară de cereale.Rezervația naturală „Dealul Solovan”. Parcul „Grădina Morii”, cu arbori seculari. Muzeul municipal (1926, reorganizat în 1957), cu secții de istorie, etnografie și artă populară; Muzeu de științele naturii (1878); Muzeul arhitecturii populare maramureșene, situat în aer liber, pe dealul Dobăieș, cuprinde toate tipurile de construcții din mediul rural maramureșan; Muzeu memorial închinat victimelor comunismului (organizat în sediul fostului penitenciar), inaugurat la 20 iun. 1997. Teatru popular. La S. m. a existat în anii regimului comunist unul dintre cele mai dure penitenciare din țară. Cele mai vechi urme de locuire identificate pe terit. actualului oraș datează din Paleolitic și Neolitic, iar pe dealul Solovan au fost descoperite (1964-1965) vestigiile unei așezări fortificate din Epoca bronzului târziu. Localit. apare menționată documentar, prima dată, în 1329. În 1334 figurează în documente cu numele Plebanus Dygnet/Zygnet sau Zyket, iar în 1346 cu denumirea Zyghet. În 1394, așezarea a devenit reșed. voievodală a comitatului Maramureș (fiind, totodată, și loc de adunări și târguri), pe care rutenii o numeau Sihot. În 1397, localit. este consemnată în documente ca oppidium, în 1459 ca civitas (oraș), iar ulterior cu toponimul Marmatia (Datum Marmatiis). În sec. 16-17, la S. m. a existat o școală calvină românească, în 1836 s-a deschis o Academie de Drept (reorganizată în 1869), care și-a încetat activitatea în 1920. Intelectualii maramureșeni au fundat „Asociațiunea pentru cultura poporului român din Maramureș” (1861-1867); în 1862 a fost întemeiată Preparandia, care a funcționat până în 1872, iar în 1867 a fost înființată „Societatea de lectură a românilor maramureșeni <Dragoșeanca>”. Până la 1 ian. 1965, orașul s-a numit Sighet, iar la 17 febr. 1968 a fost declarat municipiu În prezent are în subordine ad-tivă 5 localit. componente: Iapa (atestată documentar în 1406), Lazu Baciului, Șugău, Valea Cufundoasă și Valea Hotarului. Monumente: biserică din sec. 14 (azi biserică reformată), reconstruită în stil neogotic (1859-1862); biserica fostei mănăstiri a Piariștilor (1730-1775); biserica romano-catolică (1736); biserica ucraineană Înălțarea Sfintei Cruci (1791); biserica Adormirea Maicii Domnului (1892); clădirea fostei școli reformate (1802), în care a funcționat (1836-1920) Academia de Drept, azi Liceu pedagogic; clădirea fostei Primării (sec. 19), azi Casa Armatei; clădirea fostului Tribunal (1893), azi sediul Primăriei municipale; Cazarma (1850-1890); clădirea Gării C.F.R. (1893-1897); Sinagogă (1902); Palatul Cultural (1913).

ROUEN [ruã], oraș în NV Franței (Normandia), port fluvio-maritim pe Sena, situat la 130 km de țărmul Oc. Atlantic și 114 km NV de Paris; 106,5 mii loc. (2002). Nod de comunicații. Șantier naval. Ind. metalurgică, constr. de mașini, chimico-farmaceutică, textilă, pielăriei și încălțămintei, hârtiei și alim. (coniac). Centru comercial. Renumit centru de faianță (din sec. 16) și porțelan (sec. 17). Turism. Universitate (1964). Teatru. Muzee de antichități și artă (colecții de pictură și sculptură de după sec. 17), de ceramică și de științele naturii. Casele memoriale „Pierre Corneille” și „Gustave Flaubert”. Grădină botanică. Monumente: catedrala Notre-Dame (1202-1500; restaurată după al Doilea Război Mondial), în stil gotic, de mari dimensiuni (135 m lungime, 32 m lățime și 28 înălțime la interior), cu vitralii, portal sculptat, cu un turn centrat de 151 m înălțime (cel mai înalt turn bisericesc din Franța) și un alt turn de 76 m înălțime; bisericile Saint-Quen (sec. 14-16), în stil clasic, cu remarcabile vitralii și un turn de 82 m înălțime, Saint-Maclou (sec. 16-17), în stil gotic flamboyant, cu vitralii, Sainte-Jeanne-d’Arc (1979); Turnul Jeanne-d’Arc – un donjon de castel datând din 1207, în care a fost închisă (1430-1431) eroina franceză; palatele Justiției (sec. 15-16), în stil gotic, al Curții de Conturi (sec. 16), în stil renascentist și al Bursei (sec. 18); Marele Ceas (Gros-Horloge, turn din 1300, cu ceas din sec. 15 și poartă renascentistă din 1527). Veche așezare celtică, cu numele Rotomagus, iar din anul 260 d. Hr. un important centru episcopal. Jefuit și ocupat de normanzi în 876. În Ev. med. a fost capitala ducatului Normandia. Stăpânit de englezi în anii 1066-1203 și 1419-1449. A prosperat sub francezi în perioada 1204-1337. La R. a fost închisă Jeanne d’Arc și executată (prin ardere pe rug) la 30 mai 1431.

SAN DIEGO [sæn diéigou], ora șn VSV S.U.A. (California), situat pe țărmul golfului omonim la Oc. Pacific, la 160 km SE de Los Angeles și la 20 km N de granița cu Mexic; 1,2 mil. loc. (2000). Aeroport „Lindbergh”. Port comercial și de pescuit. Bază navală (69 mii ha), din 1917. Construcții navale, de rachete și componente aerospațiale, de aparataj electronic și electrotehnic. Ind. chimică, textilă (țesături) și alim. (conserve de pește). Muzeu aerospațial; Muzeu antropologic; Muzeu de științele naturii; Galerie de artă. Teatru dramatic; Teatru de operă și balet; Orchestră simfonică. Universitatea de Stat „San Diego” (1897). Planetarium. Parcul Balboa cu Grădina botanică și o foarte valoroasă Grădină zoologică. Far (1855). Festival anual național „Shakespeare” (iun.-sept.). Podul San Diego-Coronado (3,5 km lungime) peste G. San Diego. Stațiune balneară. Turism. La 28 sept. 1542, navigatorul portughez în serviciul Spaniei, Juan Rodríguez Cabrillo, a descoperit golful pe care l-a numit San Miguel, iar la 10 nov. 1602, exploratorul spaniol Sebastián Vizcaino a ajuns în acest golf, arborând pe țărm steagul Spaniei, numindu-l San Diego de Alcalá de Henares. La 16 iul. 1769, Gaspar de Portolá întemeiază un post militar, iar misionarul franciscan Junipero Serra și-a stabilit reședința aici. Declarat oraș în 1834. În 1846 S.U.A. cuceresc orașul de la mexicani; noii stăpânitori au proiectat, în 1867, un nou oraș, care a cunoscut un avânt deosebit o dată cu racordarea la calea ferată ce venea de la Santa Fe (3).

SAN ANTONIO [sæn əntóuniou], oraș în S S.U.A. (Texas), port pe râul San Antonio; 1,1 mil. loc. (2000). Aeroport. Nod feroviar. Expl. și rafinarea petrolului. Constr. de avioane, de echipament pentru foraj și petrolier, de refrigeratoare și de aparate medicale. Ind. siderurgică, electrotehnică, electronică, chimică (îngrășăminte), de prelucr. a lemnului (mobilă), textilă, a confecțiilor, pielăriei și alim. Mare centru turistic și climateric. Cinci baze militare. Patru universități: Saint Mary (1852), Trinity (1869), Our Lady of the Lake (1896) și University of Texas (1973). Institut militar. Târg internațional (1968). Muzeu de artă (1981); Orchestră simfonică; Teatru. 70 de parcuri. Grădină zoologică. Monumente: Catedrala romano-catolică (1873); Turnul Americilor (225 m înălțime) sau Centrul expozițional internațional „Hemis Fair Plaza”, construit în 1968; Palatul guvernatorilor spanioli (sec. 19). La 13 iun. 1691, membrii unei expediții spaniole au descoperit râul San Antonio, pe care au găsit un sat al indienilor, numit Coahuiltecan. La 1 mai 1718, militarii spanioli care mergeau într-o expediție în Mexic și-au stabilit aici o garnizoană (în rândul acestora fiind și misionarii franciscani Antonio de San Buenaventura y Olivares și Martin de Alarcón), numind locul Villa de În 1731 s-au așezat mai multe familii de civili, iar în 1837 așezarea a devenit oraș.

PORTLAND [pórtlənd], oraș în NV S.U.A. (Oregon), situat pe râul Willamette, la 16 km SE de confl. cu fl. Columbia, la 160 km de țărmul Oc. Pacific; 529,1 mii loc. (2000). Port fluvio-maritim. Nod feroviar. Aeroport. Metalurgia aluminiului. Șantier naval. Ind. de prelucr. a lemnului, a sticlăriei, celulozei și hârtiei, chimico-farmaceutică, textilă, electronică, constr. de avioane, de mașini de transport și utilaje electrotehnice, alim. Centru comercial activ. Exportă lemn, aluminiu celuloză și hârtie, legume și fructe. Piață pentru lână. Universități (1901, 1905, 1946, 1955, 1974). Orchestră simfonică. Teatru. Muzeu de artă. Washington Park (41 ha). Grădină zoologică. Centru turistic (în apropiere se află cascada Multnomah de 259 m, barajul Bonneville ș.a.). Podul de oțel Fremont (cu deschiderea principală de 366 m). Întemeiat în 1829, s-a dezvoltat după 1844.

FONTAINEBLEAU [fõtenbló], oraș în N Franței (Île-de-France), la 60 km SE de Paris; 35,6 mii loc. (1982). Ind. mecanică și a mat. de constr. Castel celebru (azi muzeu) construit, începând din 1527, pentru Francisc I, după planurile arhitecților G. Le Breton, S. Serlio și Ph. Delorme; cuprinde și clădiri mai vechi, din sec. 10-12. Bogat decorat de maeștrii italieni, care au format „școala de la F.” (G.B. Rosso, F. Primaticcio, B. Cellini) și de artiști francezi (A. Cousin, J. Goujon, A. Caron). În timpul lui Henric IV construcția a fost mărită considerabil. Grădinile au fost proiectate de A. Le Nôtre (sec. 17). Ateliere de tapiserie sub Francisc I. Manufactură de porțelan în sec. 18.

MONTRÉAL [mõreál], oraș în SE Canadei (Québec), extins în cea mai mare parte pe ins. omonimă, situată între fl. Sf. Laurențiu (S și E) și brațul Rivière Praires (V), port pe fl. Sf. Laurențiu; 3,3 mil. loc. (1996). Nod de comunicații. Aeroporturi: Dorval, Mirabel. Important centru industrial și financiar bancar. Ind. de prelucr. și chimizare a petrolului, electrotehnică, constr. de mașini (locomotive Diesel și vagoane de c. f.), constr. de nave și avioane, chimică, textile, a conf. și alim. Fabrici de mobilă, hârtie, încălțăminte și de țigarete. Patru universități (1821, 1876, 1896, 1969). Muzee. Teatre. Parcuri și grădini publice. Catedrala St. James sau Marie Reine du Monde (1657), castelul Ramezay (1705), biserica Notre-Dame (1824-1829), în stil neogotic. Întemeiat în 1642 de un grup de coloniști francezi, condus de Paul de Chomedey, sub numele de Ville-Marie de M. Capitala Canadei în anii 1844-1849. La M. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară din 1976, la care Nadia Comăneci a obținut, pentru prima oară în istoria gimnasticii, nota 10 la bârnă și paralele.

SAPPORO, oraș în N Japoniei (Hokkaidō), situat în C. Ishikari, la poalele de E ale m-ților Nakayama, pe râul Toyohira (afl. stg. al lui Ishikari), la 800 km NNE de Tōkyō; 1,8 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv al ins. Hokkaidō (din 1886). Aeroportul Chitose. Nod feroviar. Ind. metalurgică, chimică, de prelucr. a petrolului și a lemnului (mobilă), poligrafică, textilă, a ceramicii, cauciucului și alim. (preparate din lapte, ulei vegetal, conserve, bere, făină). Centru comercial și turistic. Stațiune a sporturilor de iarnă. Festival anual al sculpturilor gigantice în gheață. Universitățile „Hokkaidō” (1876) și „Hokkai Gakuen Kitami” (1918). Grădină botanică. Fundat în 1871. Șa S. s-au desfășurat Jocurile Omipice de iarnă din 1972.

LISABONA (LISBOA [liʒbóə]), capitala Portugaliei, port la gura de vărsare a fl. Tajo în Oc. Atlantic; 681,1 mii loc. (1991). Aeroportul Portela. Pr. centru economic, politic și ad-tiv al țării. Ind. metalurgică, constr. de nave și vagoane de cale ferată, electrotehnică, chimico-farmaceutică, de prelucr. a lemnului și petrolului, a sticlăriei, textilă, a celulozei și hârtiei, alim. (zahăr, bere, făină). Academie de științe (1779). Șase universități (cea mai veche fiind cea din 1288). Muzeul Național de Artă Veche; Biblioteca Națională (1796). Grădină botanică. Monumente: castelul fortificat São Jorge, în stil maur (sec. 14-16, restaurat în anii 1938-1940); catedrală (1147, renovată în 1344 și reconstruită după cutremurul din 1755); biserica-hală Sé Patriarcal (1499-1571); Bisericile São Roque (1566-1570) și São Vicente de Fora (1582-1627); Basilica da Estrela (1779-1790); Turnul (Torre) Belém (1515-1521); Palacio Real (1745-1750); clădirea Conservatorului (1835), a Teatrului Național (1841-1846), în stil neoclasic; Primăria (1865-1880); statuia ecvestră a lui José I (1775); Obeliscul independenței (1882) de 30 m înălțime; podul suspendat (2.770 m lungime) construit peste fl. Tajo în 1962-1966. Întemeiată de fenicieni, ulterior așezare a lusitanilor iberici (Olisipo), L. a fost stăpânită succesiv de romani (sec. 2 î. Hr., Felicitas Iulia), suevi (sec. 5), vizigoți și arabi (din 714). Orașul a fost eliberat de Alfons I Henriques. În 1245, viitorul rege Alfons III a mutat sediul reședinței sale de la Coimbra la L. În urma marilor descoperiri geografice, L. a cunoscut o perioadă de prosperitate, devenind un mare și puternic centru comercial. Aici s-a semnat tratatul din 13 febr. 1668 din Spania și Portugalia, mediat de Anglia, care consfințea independența Portugaliei, eliberată de sub stăpânirea Spaniei (1581-1640). În nov. 1755, L. a fost distrusă în cea mai mare parte de un cutremur; reconstruită la sf. sec. 18.

POZNAŃ, oraș în partea de V a Poloniei, centrul ad-tiv al voievodatului Wiełkopolskie, situat pe râul Warta, la confl. cu Cybina, la 280 km V de Varșovia; 574,8 mii loc. (2000). Port fluvial. Aeroport. Nod de comunicații. Ind. metalurgică, constr. de mașini (vagoane de c. f., motoare Diesel, mașini-unelte, mașini agricole, aparate de măsură și de precizie), chimică (cauciuc sintetic), de prelucr. a lemnului și a tutunului, poligrafică, textilă (țesături), a sticlăriei și alim. Piață agricolă (cereale, legume, animale ș.a.). Centru comercial (Târg internațional de mostre, anual din 1921). Universitate (1919). Academie de Literatură (1518). Institut Politehnic (1919); teatre de dramă și operă, muzee. Grădină zoologică. Monumente: Domul Sfinții Petru și Pavel (sec. 13-14, reconstruit după al Doilea Război Mondial), în stil gotic; Biserica Sf. Stanislaw, în stilul baroc; Primărie în stil renascentist (sec. 16). Fundat în 800, a devenit capitala primului episcopat polonez întemeiat de cneazul Mieszko I (968). A aderat la Hansă (1253). Anexat de Prusia (1793) și supus unui puternic proces de germanizare (început din sec. 13), a fost restituit Poloniei (1919). Ocupat de germani în al Doilea Război Mondial. Muncitorii din P. au declanșat (iun. 1956) o puternică grevă, având și conotații politice, care a fost reprimată de armată (50 morți și peste 300 răniți). Denumirea germană: Posen.

LAGOS 1. Oraș în SV Nigeriei (statul Lagos), situat pe țărmul G. Benin (Oc. Atlantic), în zona de vărsare a fl. Ogun în laguna Lagos; 1,5 mil. loc. (1996). Se extinde atât pe continent (cartierele Suru-Lere, Yaba, Apapa, Ebute-Metta ș.a.), cât și pe insulele din apropiere (Logos, Victoria, Iddo, Ikoyi ș.a.). Pr. port maritim al țării. Aeroport (Murtala Muhammed). Important centru industrial, comercial, cultural și de comunicații. Constr. și reparații navale; asamblare de automobile; ateliere feroviare. Ciment, cauciuc, încălțăminte, medicamente, cherestea; produse electrotehnice (aparate de radio, televizoare), petrochimice, textile și alim. (cafea, ulei de palmier, margarină, conserve de fructe și carne, bere etc.). Universitate (1962). Muzeul Național. Biblioteca Națională. Grădina botanică. Podul feroviar „Carter” (800 m lungime) leagă cartierul Ebute-Metta din zona continentală cu ins. Iddo. Monumente: Palatul regilor („Iga Idunganran”), construit de portughezi în 1705; Palatul apei („Ilojo”), sec. 19; Arhiepiscopia catolică (1950). Fundat de portughezi în sec. 15, a devenit în sec. 19 principalul centru de comerț cu sclavi. Ocupat de Marea Britanie în 1851, a fost, din 1861, centrul ad-tiv al protectoratului și apoi (din 1914) al coloniei și protectoratului. În perioada 1960-1982, a fost capitala Republicii Federale Nigeria, dată după care capitala a fost transferată la Abuja. 2. Stat federal în SV Nigeriei, pe țărmul G. Benin; 3,3 mii km²; 6,4 mil. loc. (1995). Centrul ad-tiv; Ikeja. Culturi de porumb, arahide ș.a. Plantații de palmieri.

SAINT LOUIS [sent lúis], oraș în partea central estică a S.U.A. (Missouri), situat pe dr. fl. Mississippi, la 16 km aval de confl. acestuia cu Missouri; 348,1 mii loc. (2000). Port fluvial. Aeroport. Mare nod feroviar (25 de linii de c. f.). Șantier naval. Constr. aeronautice (avioane și capsule spațiale; în 1927 la S.L. a fost construit avionul „Spirit of S.L.”, cu care C.H. Lindbergh a traversat Atlanticul), de automobile și subansamble pentru automobile, de material feroviar și de echipament electric. Ind. siderurgiei feroase și neferoase (oțel, plumb, zinc, cupeu, aluminiu), de prelucr. și chimizarea petrolului, de prelucr. a lemnului, textilă, poligrafică, a încălțămintei și alim. Mare piață pentru cereale și animale. Cinci universități: „Saint Louis” (1818), „Washington” (1853), „Maryville” (1872), Webster (1915) și „Missouri Saint Louis” (1963). Conservator (1924). Muzee de artă, al transporturilor (locomotive vechi, autobuze, camioane ș.a.) al științelor naturii; Muzeul memorial „Thomas Jefferson”. Teatrul municipal, Teatru de operă, Orchestră simfonică (din 1880), Planetariu. Grădină botanică (inaugurată în 1860) extinsă pe 30 ha, cu peste 11 specii de plante și arbori; seră; 70 de parcuri, din care Forest Parc are 567 ha. Catedrală episcopală (1859-1867); biserică romano-catolică (1831-1834); Noua catedrală (1907-1914), decorată în stil bizantin; clădirea Tribunalului (1846); Arcul memorial „Jefferson”, construit de Eero Saarinen în anii 1948-1964; Gateway Arch, cel mai mare monument de acest fel din S.U.A. (1959-1965). Așezarea a fost întemeiată în febr. 1764 de Pierre Laclède, un comerciant francez din New Orleans, și numit așa, în onoarea regelui francez Ludovic al IX-lea („cel Sfânt”). A aparținut Spaniei (1770-1800), Franței (până în 1803), iar apoi, împreună cu întreaga Louisiană, a intrat în posesia Marii Britanii. Din 1821, aparține S.U.A. Oraș din 1822. La S.L. au avut loc Jocurile Olimpice din 1904.

MĂSURĂ (fr. mesure < lat. mensura, măsură) Numărul silabelor unui vers. Variată, măsura merge adesea de la 4 silabe, ca în versul tetrasilabic, pînă 16-18 silabe, folosit de D. Anghel în multe din poeziile sale. Ex. La Făgădău, La Vadul Rău, Vin trei haiduci Pe cai mărunți... (4 silabe) (ȘT.O. IOSIF, Doina) Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gînduri blînde... Ce iertător și bun ți-e gîndul în preajma florilor plăpînde. (18 silabe) (D. ANGHEL, În grădină) Măsura versului combinată cu felul ritmului constituie caracteristicile de bază ale versificației. De exemplu, în Miorița, Pe-un picior de plai, versul este un vers trohaic de 5 silabe. În Luceafărul, A fost odată ca-n povesti, un vers iambic de 8 silabe, iar în sonetul Veneția, S-a stins viața falnicei Veneții - un vers iambic de 11 silabe sau un iamb endecasilab etc. Versurile unei poezii au, de obicei, aceeași măsură. Uneori însă se folosesc și măsuri diferite, ca în versificația fabulelor, unde se pare că se află obîrșia versului liber. Versuri de măsuri diferite, alternative în succesiunea lor într-o poezie, se întîlnesc mai ales în opera lui I. Minulescu: Ex. În orașu-n care plouă de trei ori pe săptămînă Orășenii, pe trotuare, Merg ținîndu-se de mînă, Și-n orașu-n care plouă de trei ori pe săptămînă, De sub vechile umbrele, ce suspină Și se-ndoaie, Umede de-atîta ploaie, Orășenii pe trotuare Par păpuși automate, date jos din galantare. (I. MINULESCU, Acuarelă)

SAT (lat. fossatum) s. n. 1. Așezare umană a cărei populație se ocupă îndeosebi cu agricultura sau alte activități neindustriale (pescuit, meșteșuguri tradiționale). Constituie în general unitatea cea mai mică din punct de vedere ad-tiv-teritorial; este alcătuit de obicei din locuințe individuale însoțite de grădini și construcții gospodărești anexe („vatra” satului) și dintr-un terit. adiacent de pe care se obține producția agricolă (numit „hotarul”, „moșia” sau „mereaua” s.). În prezent, în România există 13092 s. Unul (mai rar) sau mai multe sate la un loc formează o comună. În funcție de modul de grupare a locuințelor se disting sate de tip adunat (cu case așezate unele lângă altele într-un perimetru compact), de tip răsfirat (cu case dispuse pe câteva direcții principale, în funcție de neregularitățile reliefului), sau de tip risipit (s. de munte, cu gospodării puternic dispersate, la distanță mare unele de altele); există însă numeroase forme intermediare și mixte. Pe măsură ce a luat amploare navetismul spre oraș și pe de altă parte, mai ales în țările dezvoltate, tendința de deplasare a locuințelor în afara spațiului urban, unele sate au început să aibă preponderent caracter de „sate-dormitor”, principalele venituri provenind din afara teritoriului s.; sat de vacanță = complex de vile sau sau de căsuțe destinate turiștilor, cu spații comune pentru activități recreative și sportive; sat turistic = sat situat într-un ținut pitoresc, adesea cu un specific etnografic bine conturat în care există posibilități de cazare la localnici (în sistem de pensiune), în condiții corespunzătoare de igienă și confort, în scop de odihnă și recreere, eventual și pentru a asista și chiar a participa la activități și manifestări tradiționale. 2. Locuitorii unui s. (1); sătenii. ♦ Țărănime.

BUCUREȘTI, cap. României, municipiu în S țării, în Cîmpia Română, pe Dîmbovița și afl. său Colentina, la 70-90 m alt., la intersecția paralelelor de 44°25′50″ lat. N cu meridianul de 26°06′50″ long. E; 2.107177 loc. (1991; împreună cu Sectorul Agricol Ilfov 2.375.679 loc. și o densitate de 1.277 loc./km²). Municipiul propriu-zis se întinde pe 226 km² și este împărțit în șase sectoare ad-tive urbane. Sectorul Agricol Ilfov, care este subordonat municipiului, are 1.594 km², 268.502 loc. (1991) și cuprinde un oraș (Buftea) și 38 com. Cel mai important centru politic, economic, științific și cultural al țării. Ind. puternică (c. 13% din producția ind. a țării) cu o mare diversitate de ramuri. Mari termocentrale (București-Sud, București-Vest Militari ș.a.), laminoare, întreprinderi constructoare de mașini: utilaj greu, linii de ciment, turboagregate, motoare cu combustie internă, utilaj siderurgic, petrolier și chimic, mașini-unelte și agregate, mașini și utilaje agricole, locomotive și vagoane, avioane și elicoptere, autobuze, troleibuze și tramvaie. Se detașează subramurile electrotehnică (cabluri, ascensoare, bunuri casnice ș.a.), electronică (calculatoare și mașini de calcul, cinescoape, elemente pentru automatizări, aparate de radio și TV ș.a.) și mecanică fină și optică (aparatură medicală, ace de tricotat, microscoape, aparate de măsură și control, utilaj de precizie etc.); întreprinderi chimice (mase plastice, vopsele și coloranți, anvelope și articole din cauciuc, produse farmaceutice și cosmetice ș.a.); întreprinderi de materiale de construcții (prefabricate de beton, prelucr. marmurei, articole de porțelan și faianță ș.a.); întreprinderi de prelucr. a lemnului (mobilă, placaje și furnire, instrumente muzicale, chibrituri). Numeroase întreprinderi de piel., marochinărie, blănărie și încălț., poligrafice, textile (filaturi și țesături de bumbac, lînă, mătase, in și cînepă, iută și pîslă ș.a.) și alim. (morărit și panificație, conserve din carne și legume, produse lactate, uleiuri vegetale, produse zaharoase, alcool, bere, țigarete ș.a.). Pr. nod feroviar (nouă magistrale și o c. f. de centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „București-Otopeni” (inaugurat 1970, pentru traficul internațional). Metrou cu 3 linii magistrale, construite între 1974 și 1989, însumînd c. 60 km lungime. În B. își au sediul Parlamentul, Guvernul, Președenția, marea majoritate a partidelor politice, numeroase instituții cultural-științifice printre care: Academia Română (fundată în 1866), peste 60 de institute de cercetări științifice, studii și proiectări, mari biblioteci (a Academiei, fundată în 1867, c. 7,5 mil. vol.; Biblioteca Națională, fundată în 1955, c. 7 mil. vol.: Biblioteca Universitară, fundată în 1896, c. 2 mil. vol., incendiată în 22-23 decembrie 1989). Învățămîntul superior este reprezentat prin Universitatea B. (înființată în 1864), Universitatea de medicină și Farmacie „Carol Davila”, institutele Politehnic, Construcții, de Arhitectură „Ion Mincu”, Agronomic „N. Bălcescu” și academiile de Studii Economice, de Muzică, de Teatru și Film, de Artă, de Educație Fizică (în total cu 56 de facultăți), precum și prin numeroase colegii tehnice, economice, de administrație și secretariat, informatică și asistență socială etc. În B. există numeroase instituții muzicale: Opera Română, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Națională a Radiodifuziunii ș.a. și teatre („Național”, „Comedie”, „Mic”, „Lucia Sturdza-Bulandra”, „C.I. Nottara”, „Odeon”, de Revistă „C. Tănase” ș.a.). Monumente de arhitectură: bisericile Curtea Veche, Mihai Vodă (sec. 16), a Patriarhiei, Doamnei, Sf. Gheorghe Nou (sec. 17), Colțea, Kretzulescu și Stravropoleos (sec. 18), mănăstirile Radu Vodă (sec. 17) și Antim (sec. 18), palatele Ghica-Tei, Șuțu, Știrbei, Regal, Justiției, Poștelor (azi Muzeul Național de Istorie), C.E.C., Cantacuzino (azi Muzeul Muzicii Românești), Victoria (sediul Guvernului); casa Melik, Hanul lui Manuc, clădirea Școlii Centrale de Fete, Universitatea, Ateneul Român, Rectoratul Universității, Academia Militară, numeroase statui, busturi, fîntîni etc. Muzee: Național de Istorie, de Artă al României, Satului, de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, Militar Central, Colecțiilor de Artă, Geologiei, Țăranului Român, Tehnic „ing. D. Leonida”, Sticlei și Porțelanului etc. În B. există mari complexe și baze sportive (Stadionul Național, „Steaua”, „Dinamo”, „Steaua”, „Giulești”, „Palatul Sporturilor și Culturii”), parcuri („Tineretului”, 200 ha, „Herăstrău”, 187 ha, „Cișmigiu”, 13 ha – cea mai veche grădină publică, inaugurată în 1860, „Parcul Carol”, 36 ha) ș.a. Grădina Botanică (10,5 ha), Grădina Zoologică Băneasa ș.a. În B. se află numeroase edituri de stat și particulare, studiouri centrale de radio și televiziune și altele independente, apar o mare diversitate de ziare și reviste. În anii de după cel de al doilea război mondial, B. a cunoscut un proces intens de modernizare și sistematizare într-o concepție urbanistică cvasiunitară, monotonă, construindu-se mari și uniforme ansambluri de locuințe (Titan-Balta Albă, Drumul Taberei, Berceni-Giurgiului, Rahova-șos. Alexandriei, Militari, Pantelimon, Colentina, Floreasca ș.a.), dar și unele clădiri monumentale: Casa Presei Libere (1952-1957), Sala Palatului (1960), Pavilionul Expoziției (1964), Studioul de televiziune (1969), Institutul Politehnic (1972), Teatrul Național (1974), Hotelul „Intercontinental” ș.a. În cadrul așa-zisului program de sistematizare a centrului istoric al orașului a fost demolată c. 1/3 din suprafața zonei centrale a municipiului, o dată cu aceasta dispărînd numeroase monumente istorice și de arhitectură. În urma cutremurelor din 1940, 1977, 1986 și 1990, în B. au fost distruse și avariate un număr mare de locuințe, edificii administrative, monumente istorice, școli, spitale ș.a., înregistrîndu-se totodată numeroase pierderi de vieți omenești. Menționat pentru prima oară într-un hrisov dat la 20 sept. 1459, de către Vlad Țepeș, orașul B. are însă o existență mult mai veche. Pe terit. actual al orașului s-au descoperit urme de așezări din neolitic, epoca bronzului și a fierului, iar din sec. XIV existența unei așezări feudale. Grație așezării sale favorabile din punct de vedere comercial, orașul s-a dezvoltat și s-a extins, începînd încă de la mijl. sec. 16 (din vremea domniei lui Mircea Ciobanul) și continuînd în sec. 17 (în vremea domniilor lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brîncoveanu), devenind pr. centru economic, politic și cultural al țării. Capitala permanentă a Țării Românești din 1659, B. a fost principalul centru al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. După înfăptuirea Unirii Principatelor de la 24 ian. 1859, B. a devenit capitala statului român (1862) și a cunoscut în a doua jumătate a sec. 19 o puternică dezvoltare. Ocupat de germani și de aliații lor la 23 nov. /6 dec. 1916, în timpul primului război mondial, orașul a fost eliberat în nov. 1918, devenind, după unire, capitala statului național unitar român. În perioada interbelică, în B. s-au înființat și și-au desfășurat activitatea numeroase instituții publice, administrative, economice și culturale. Orașul a avut mult de suferit de pe urma bombardamentelor anglo-americane din primăvara și vara anului 1944, și a bombardamentelor germane din aug. 1944, care au avariat numeroase clădiri (Teatrul Național ș.a.) și au făcut numeroase victime. La 23 aug. 1944, în B. a avut loc o lovitură de stat, soldată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei. La 8 nov. 1945, de ziua regelui, a fost reprimată, de autoritățile comuniste, marea manifestație promonarhică inițiată de organizațiile de tineret ale PNL și PNȚ. În cadrul Revoluției Române din dec. 1989 la B. s-a desfășurat (21-22 dec.) mari manifestații populare anticomuniste și anticeaușiste, soldate cu ciocniri între demonstranți și forțele de represiune, în urma cărora regimul dictatorial a fost răsturnat. La B. au fost semnate următoarele tratate de pace: 1) la 16/28 mai 1812, tratatul prin care se punea capăt Războiului ruso-turc (1806-1812); Basarabia era anexată Rusiei; Serbia obținea autonomie internă; totodată se sancționa alipirea Gruziei de V la Rusia; 2) la 19 febr. / 3 mart. 1886, tratatul care punea capăt războiului dintre Serbia și Bulgaria; 3) la 28 iul. / 10 aug. 1913, tratatul care încheia al Doilea Război Balcanic. Grecia obține S Macedoniei și o parte din Tracia apuseană, iar Serbia aproape întreaga parte de N a Macedoniei; totodată, prin acest tratat s-a hotărît ca partea de S a Dobrogei, jud. Durostor și Caliacra, Cadrilaterul pînă la linia Turk-Smil-Ekrené să între în componența României. 4) la 4 aug. 1916, tratatul de alianță între România și Aliați (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia) privind intrarea României în război. 5) la 24 apr. / 7 mai 1918, tratatul dintre România și Puterile Centrale, încheiat în urma defecțiunii militare a Rusiei soldată cu semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk; prin el se impuneau României condiții înrobitoare: cedarea Dobrogei către Bulgaria, rectificări de frontieră (5.600 km²) în Carpați în favoarea Austro-Ungariei, clauze economice dezastruoase privind livrările de produse agricole, lemn, petrol ș.a. Tratatul nu a fost ratificat de Parlament și suveran și România l-a denunțat la 28 oct. 1918.

MUSTRĂ¹ s. f. 1. (Învechit și popular; adesea In legătură cu verbele „a face”, „a învăța”) Instrucție ostășească, exercițiu militar, (învechit) o c e n i e, ș m o t r u, (ieșit din uz) m u s t r u l u i a l ă (1), (neobișnuit) m u s t r e a l ă; p. e x t. manevră (1). Armele . . . nu le dă decît numai cînd vor să meargă la război sau să facă muștru. IST. AM. 15^r/18. Învață a purta aceste arme făcînd mustre de obște. ib. 19^a/8. Aciia fac și soldații mustra cea obicinuită. GOLESCU, Î. 15, cf. 118. De aice au mers în grădină, undi se sevîrșea exerciția seau mustracadeților. AR (1829), 134²/11. Supt personala comandă a feldmarșalului contelui Dibici Zabalkanski s-au făcut o mustră mălitărească. ib. 248²/5. Pașa de două tuiuri . . . s-au aflat de față la manevrurile (mustră) care s-au făcut aproape de tabăra de la Crasnoe-Selo. CR (1829), 155¹/16. Grănicerul . . . făcea două ronduri de plaiu . . . , apoi mustră, reviziuni, conscripțiuni. CODRU-DRĂGUȘANU, C. X. Deprinderea la arme afară de celea 2 ieșiri la mustră pe an să se mărginească pe zilele de duminecă și de serbători. ap. BARIȚIU, P. A. II, 188. M-o scos la muștru. ALECSANDRI, T. 4, Am văzut într-o dup-amiaz de vară, in fața prăvăliei, pe desfrînații aceia beți turtă, făcînd mustră și defilînd soldățește. CARAGIALE, O. III, 17. E chiar lîngă oraș o cîmpie întinsă, potrivită pentru muștrul ostășesc. CAMIL PETRESCU, O. II, 273. Să văd frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. F (1890), 439, cf, JARNIK-BÎRSEANU, D. 312. [Cătanele] era bătute și chinuite în toate zilele, pentru că nu putea face mustrul. SBIERA, P. 147. O dată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II, 22. N-au milă de viața noastră, zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Noul recrut căpătă acuma ca comandant preste el iar pre tatăl său, care avea să-l învețe muștra. CĂTANĂ, P. B. II, 101. Făcea muștră, îi zicea pe atunci ocenie, închipuieri de răzbel. GRAIUL, I, 7, cf. 118. Se băgă cătană, umblă la muștră. COM. SAT. V, 108. Am învățat muștăru cu pușci dă lemn. ARH. FOLK. III, 80. ♦ Trecere în revistă (a unor unități militare); inspecție. La 19 iunie a făcut riga la Strasburg o mustră mare care a ținut mai toată ziua. CR (1831), 177¹/15. Duca de Nemur . . . au purces de la Liunevil, unde venisă ca să facă mustru oștilor franțuzești. KOGĂLNICEANU, S. 42. 2. (Rar) Militărie. A fost un soldat care făcuse mustră vreme lungă: douăzeci și patru de ani. RĂDULESCU-CODIN, Î. 258. - Pl.: mustre. – Și: mustru s. n., muștră s. f., muștru, (regional) muștăr s. n. – Din pol. musztra, magh. mustra, it. mostra, rus. муштра, germ. Muster.

RÎND, rînduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat) de lucruri sau de ființe. Se vedeau rîndurile [grîului] încrucișate, dese, ca o țesătură verzuie întinsă peste ogoare. MIHALE, O. 436. [Mihai] pătrunse printre rîndurile deschise. C. PETRESCU, C. V. 35. Număr etajele după rîndurile ferestrelor luminate. BART, S. M. 39. ◊ (În construcție cu verbele «a fi», «a sta», «a merge», «a se așeza» etc. și precedat de prep. «în» sau, regional, fără prep.) Stam în fața comisiei, trei candidați în rînd pe cîte un scaun. I. BOTEZ, ȘC. 82. Ne așezam în două rînduri și deschideam calea. CREANGĂ, A. 10. Numai Petrea nu-i în rînd; El de-o parte stă pe gînd. ALECSANDRI, P. A. 94. Merg cătanele tot rînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. ◊ Loc. adv. De-a rîndul (învechit și regional de sau de-a rînd) = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, consecutiv. Gheonoaia, de bucurie, ținu masa trei zile d-a rîndul. ISPIRESCU, L. 5. Îi arată apoi o fîntînă, unde trebuia să se ducă trei zile de-a rîndul. CREANGĂ, P. 95. Bădița... mă întreabă Fostu-i-am vreodată dragă? Eu răspund dintr-un cuvînt... Că i-am fost trei ani de-a rînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44; b) de la un capăt la altul, peste tot, pretutindeni. Vezi, de-atunci eu alergai Lumile de-a rîndul. COȘBUC, P. I 260. Comoara nu să găsește cînd ici, cînd colea săpînd, Ci lesne să nemerește cînd iei pămîntul de rînd. PANN, P. V. II 90. Pe rînd = a) unul după altul, succesiv. Luară pe rînd pe toți cei mai deocheați din toate trei satele. REBREANU, R. I 99. Cerul acum se învălea cu o haină posomorîtă; stelele piereau pe rînd. NEGRUZZI, S. I 57. Dragele mele nepoate, Nu vă pot juca pe toate; Faceți bine și iertați, Că pe rînd toate jucați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. Aud vinul gîlgîind Și mîndruțele-alergînd, Ca să le sărut pe rînd. ALECSANDRI, P. P. 314; b) de la unul la altul. Femeile... umplu paharul și-l poartă pe rînd. COȘBUC, P. I 143. (Pe) rînd, pe rînd (sau rînduri-rînduri) = treptat-treptat, unul după altul. Rînduri-rînduri, spre cîmpie Se perindă nori de plumb. TOPÎRCEANU, P. 212. Au plecat toți... rînd pe rînd ca și la sosire. CARAGIALE, O. III 72. Și se duc pe rînd, pe rînd, Zarea lumii-ntunecînd. EMINESCU, O. I 214. În primul rînd = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rînduri = a ocupa locul întîi într-un șir; fig. a fi în fruntea unei activități. Comuniștii sînt în primele rînduri ale întrecerii socialiste. ◊ Haină (încheiată) la două rînduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a se încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formînd o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. [Apucă] tocul să continue rîndul început. C. PETRESCU, C. V. 291. O muscă amețită, întîrziată în iarnă, se plimbă cu neliniște pe rîndurile scrisorii. BASSARABESCU, V. 33. Scrie două-trei rînduri Și-l ajung niște gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 120. ◊ Rînd alb = interval nescris între două șiruri scrise. ◊ Expr. A citi printre rînduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune direct (într-un text). Am să mai cetesc o dată bucata aceea... dar mai mult printre rînduri. SADOVEANU, E. 109. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. Se întocmise o sală mare, cu parter, galerii și trei rînduri de loji. SADOVEANU, E. 65. Și io ți-oi așterne Trei rînduri de perne. TEODORESCU, P. P. 644. ♦ (Astăzi rar) Cat. V. etaj. Pe o uliță răsare o lungă construcție de un singur rînd, destinată în chip vădit dughenelor. CĂLINESCU, I. C. 64. A găsit o casă mare și frumoasă cu mai multe rînduri. SADOVEANU, B. 76. Casa proprietarului nostru era făcută de zece ani numai. Cu două rînduri, cu un balcon de fier la rîndul întîi. BOLINTINEANU, O. 413. ◊ Rîndul de jos = parterul. Rîndul al doilea = etajul întîi. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. O veșnică larmă și certuri aprinse se ridicau între cărăuși pentru rîndul cuvenit. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23. ◊ Loc. adv. La rînd = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Și multe veacuri la rînd A răbdat țara gemînd, Cu frunțile la pămînt. DEȘLIU, M. 65. N-avea înscrise nici numele, nici adresa... Urma să-i afle pe fiecare, la rînd, după răbojul întipărit în cuget. C. PETRESCU, A. R. 10. Cu rîndul = cu schimbul, alternativ. Stam la masă toți împreună, făcînd mîncare cu rîndul, fiecare dintr-al său, pentru o zi. CREANGĂ, O. A. 83. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rînd = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. Acum să stăm aici în ceea ce te privește pe dumneata și să luăm pe istalalt la rînd. CREANGĂ, A. 148. A ține rîndul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A intra la rînd = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. Și întră la rînd moșneagul cu baba. ȘEZ. III 182. A lăsa (sau a ceda) cuiva rîndul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. (Fig.) Gonise vîntul nopții furtunile cerești, Lăsînd acuma rîndul furtunii omenești. ALECSANDRI, P. A. 144. A fi (sau a veni) rîndul cuiva sau a veni rîndul (pentru ceva) = a sosi momentul pentru a se face un lucru. Venise și rîndul său să le arate ce poate. C. PETRESCU, A. 450. E rîndul domnului să vă judece. DELAVRANCEA, O. II 159. Aștepta de două zile să-i vie rîndul la moară. SLAVICI, O. I 228. La rîndul meu (tău etc.) = atunci cînd este momentul potrivit pentru mine (tine etc.), în urma altora; din partea mea (a ta etc.), în ce mă (sau te) privește. Vezi că nu le-am uitat [cuvintele] și le semăn și eu la rîndul meu și fac dar din darul tău. VLAHUȚĂ, O. AL. II 92. Iar Pandele-i asculta Și la rîndu-i cuvînta... ALECSANDRI, P. P. 136. De rînd = de serviciu, conform ordinii stabilite. Din noaptea acelei zile am intrat de rînd la telefon. I. BOTEZ, ȘC. 73. Pe cînd era de rînd viteazul nostru să pîndească, ieși balaurul. ISPIRESCU, L. 200. (Regional) A nu-și da rînd = a lucra de zor, a fi neobosit, a se îmbulzi la treabă, la vorbă. Sărea piticu-ntr-un picior, De nu-și da rînd. COȘBUC, P. I 58. Cum s-au văzut, îndată s-au îmbrățișat... și-apoi nu-și mai da rînd unul altuia cu întrebările. SBIERA, P. 52. O tulesc la fugă... și de la o casă la alta nu-și dau rînd cu uratul. ȘEZ. III 179. A nu-și putea da rînd cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. De bună seamă că... nu-și vor fi putînd da rînd cu dînsele [cu jigăniile]. MARIAN, O. II 311. A da rînd la... = a ține seamă de... Iar tată-său, ca și-altădată, N-a dat acestor vorbe rînd. COȘBUC, P. I 255. Fără (de) rînd = fără chibzuială, fără seamăn. Cîntă cucu pe pămînt, Necăjită-s fără rînd; Cîntă cucu jos pe iarbă, Necăjită-s fără treabă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. De ce sînt cu fața slabă?... Eu zic dorului plîngînd C-am iubit fără de rînd. ALECSANDRI, P. P. 300. Sac fără fund e omul fără rînd. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. Un rînd de plăcinte și un rînd de vin – pînă ce picioarele se muiară și glasurile se înduioșară. SADOVEANU, O. I 302. Nu cumva actele făcute... au vreun clenci și ne mai scoate datori să plătim încă un rînd de parale Iloveanului? C. PETRESCU, R. DR. 252. Am început a plînge cu zece rînduri de lacrimi. CREANGĂ, A. 27. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie, și care se folosesc deodată. Am fost tocmit... cu două rînduri de schimburi pe an. C. PETRESCU, R. DR. 241. C-un rînd de haine o văd mergînd La muncă, La joc și hori același rînd. COȘBUC, P. I 127. Argintarul nu mai putea de bucurie și-i făcu un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Un rînd de case = un corp de case, v. corp (3). Singure au rămas, mama și fata, cu două rînduri de case, alături de aceea în care stăteau. SADOVEANU, M. 115. Știu că Scarlat are un rînd de case și o moșioară. C. PETRESCU, Î. II 68. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. Într-alt rînd am socotit și m-am gîndit că tot pe șoseaua Romanului ar trebui... o fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. În atîtea rînduri Leonida îi împrumutase, la nevoi. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83. ◊ (Cu precizări temporale) De rîndul trecut am intrat eu, acum intră tu. ISPIRESCU, L. 372. 4. Grup de persoane (mai rar de obiecte) formînd un tot omogen. O parte din versurile sale au trecut în rîndurile cîntecelor populare. BENIUC, P. 24. În rîndurile dușmane se iscă... o frămîntare grăbită. SADOVEANU, O. VI 47. M-aș prăvăli de pe scaunul Moldovei drept la mănăstirea Putnei, în rîndul strămoșilor. DELAVRANCEA, O. II 54. ◊ Expr. În rînd cu cineva (sau în rîndul cuiva) = în categoria cuiva, alături de cineva; pe aceeași treaptă, la același nivel. Nu mă voi dezlipi de tine pînă ce nu te-oi... vedea om în rîndul oamenilor. ISPIRESCU, L. 287. Ne-a pus în rînd cu ceilalți școlari și ne-a dat de învățat. CREANGĂ, A. 27. Istoria pe drept l-ar pune în rîndul lui Tit. NEGRUZZI, S. I 193. 5. (Învechit) Categorie sau clasă socială; tagmă. Întîmplîndu-se ca Mihai și Pătrașcu să moară fără moștenitori... împăratul să aibă a întări pe domnul ce se va alege prin învoirea obștească a boierilor, staturilor și rîndurilor țării. BĂLCESCU, O. II 192. ◊ (Astăzi în loc. adj.) De rînd = din popor, fără rang; p. ext. lipsit de strălucire, comun, obișnuit, vulgar. Era o biată fată săracă, din oameni de rînd. SADOVEANU, O. VIII 221. M-a privit cu o ură ștearsă, de rînd. CAMIL PETRESCU, U. N. 156. Da, împărate, căci moșneagul ce privești Nu e om de rînd, el este domnul Țării Romînești. EMINESCU, O. I 147. Dacă sînt într-o grădină, pe la flori de rînd nu merg. ALEXANDRESCU, P. 49. 6. Obicei, rînduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. Ce rînd e pe acest pămînt de umblă viii cu morții? RETEGANUL, P. IV 68. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt! ALECSANDRI, P. A. 94. Și la nuntă petrecea în cîntări și veselie, Cum e rîndul la domnie. id. P. P. 108. ◊ Expr. A ști rîndul = a ști rînduiala, a cunoaște: rostul, mersul treburilor. De unde aș putea cumpăra puțină pîne de-aici, eu nu știu rîndul; n-ai face bine să te îngrijești d-ta? RETEGANUL, P. IV 40. Dolca, haita cea bătrînă... știa rîndul la stînă. ALECSANDRI, P. P. 55. (Regional) Cum e rîndul? = cum stau lucrurile? cum e situația? Cum e rîndu la oraș? – Nu prea bine, Grigoraș. MARIAN, S. 191. A umbla de rîndul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. Că m-o trimes tatu-tău Să-ți umblu de rîndul tău. ȘEZ. I 109. Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că îmblu de rîndul tău. ALECSANDRI, P. P. 141. ♦ (Regional) Fel, soi. Se duse... să-și aducă niște lemne de rîndul meșteșugului său, căci toate lemnele cîte le avusese... i s-au fost sfîrșit. MARIAN, O. II 159. De rîndul gurii (sau al mîncării) = pentru a mînca, pentru a-și potoli foamea. Avea ce-i trebuie de rîndul gurii. RETEGANUL, P. III 63. Sfarmă-Piatră au rămas acasă, să caute de rîndul mîncării. SBIERA, P. 82.

SEUL (SEOUL, SÖUL [səul] sau KYONG SONG), cap. Rep. Coreea, situată în NV țării, la poalele m-ților Pkhan, pe râul Han, la 60 km E de țărmul Mării Galbene, la 55 km S de zona demilitarizată stabilită între cele două Corei, în 1953; 9,8 mil. loc. (2000). Nod de comunicații. Aeroportul Kimp’o. Metrou. Pr. centru economic, politic, financiar-bancar, comercial, cultural-științific și turistic. Ind. metalurgică (oțel), a constr. de mașini (autovehicule), chimică, electronică și electrotehnică, de prelucr. a cauciucului, textilă, încălțămintei, tipografică, alim. Muzeul Național (1908); Muzeul Național al Științei (1926); Muzeul Național de Artă Modernă; Biblioteca Națională (1923), cu c. 3 mil. de vol.; Biblioteca Universitară (1946), cu c. 2 mil. de vol.; Orchestră simfonică; Teatru Național; Operă; Institut Național de muzică clasică; universități, între care: Yonsei (1885), Univ. Coreii (1905); Univ. pentru fete „Ewha” (1886). Academia Națională de Științe (1964); Academia de studii coreene (1978). Grădină botanică; grădină zoologică. Stadion olimpic. Complexul sporturilor (construit în 1986). Sediul celei de-a 24-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară (1988). Palatele imperiale Kyǒngbok (construit în 1392, în timpul dinastiei Yi, și reșed. imperială între 1392 și 1592, azi adăpostește Muzeul Național), Toksu (sec. 15, reșed. imperială în anii 1593-1611), Ch’angdok (1405), care conține chivotul imperial Chongmyo, datând din 1395, fostă reșed. imperială în perioada 1611-1872; pe ins. Youido de pe râul Han se află clădirea Adunării Naționale și Muzeul Războiului; Templele Pongwunsa și Shinhungsa; Pagodă (sec. 15); catedrală romano-catolică; Turnul Sǒul; Primăria; 20 de poduri peste râul Han. Fondat în 1096 cu numele Hangjang. Distrus de invazia mongolă în 1231.Capitala întregii Corei din 1394 și până în 1910, când a fost instituit protectoratul Japoniei asupra Coreei. Reșed. autorităților japoneze de ocupație (1910-1945) și a administrației americane (1945-1948). Din 1953 orașul a început să cunoască o amplă campanie de reconstrucție.

SÎMBURE, sîmburi, s. m. 1. Parte tare (lemnoasă) care se găsește în interiorul unor fructe și care conține sămînța. Fira să pună Sîmbure de-alună Și iarbă nebună... să fiarbă la foc. COȘBUC, P. II 148. Ia degrabă... sîmburi de pepene. MARIAN, NA. 14. (Și în forma simbure) Trecut și viitori e în sufletul meu, ca pădurea într-un simbure de ghindă. EMINESCU, N. 32. Am să-i prezentez simburi de mere pe vîrful cuțitului. ALECSANDRI, la TDRG. 2. Miezul comestibil al sîmburelui (1). Dulceață cu sîmburi de caise. ♦ (Impropriu) Sămînță (1). Sub icoana afumată unui sfînt cu comănac Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU, O. I 84. 3. Parte centrală (socotită ca cea mai importantă); miez, inimă, nucleu, germen. Cremlinul a fost sîmburele în jurul căruia a crescut orașul. STANCU, U.R.S.S. 97. ♦ Fig. Esență, idee esențială. (Atestat în forma sîmbur) Magul priivea pe gînduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun... Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite: Au aflat sîmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. EMINESCU, O. I 44. ♦ (Concretizat) Mic grup (de oameni) care formează începutul unei grupări mai mari. Era gloată deasă în jurul sîmburelui de oameni care fuseseră la el în ogradă. DUMITRIU, B. F. 105. Noi, tinerii, devenisem sîmburele împrejurul căruia se grupau ideile viitorului. GHICA, S. 104. 4. Părticică, fărîmă. În întunerec, flacăra înecată de fum a opaițului abia tremura un sîmbure de lumină cețoasă. C. PETRESCU, S. 34. ◊ (Poetic) Minerii noștri harnici de pe Jii Farămă muntele în cioburi mărunte, În sîmburi de trăsnet și soare. DEȘLIU, G. 46. A intrat apoi într-o grădină; Dintr-un zarzăr înflorit, pe brațul lui întins Petalele-au căzut ca niște sîmburi de lumină. D. BOTEZ, P. O. 166. – Variante: simbure, sîmbur s. m.

MAHALA¹ s. f. 1. (Adesea urmat de un calificativ sau de un nume propriu; astăzi adesea depreciativ) Stradă sau cartier (mărginaș) al unui oraș sau al unui tîrg; periferie. Am vîndut o casă... în mahalao popii Drăgșin (a. 1761). BUL. COM. ist. v, 254. A găsit pe unul la Galata in mahalaoa turcească, ca să le cumpere (sfîrșitul sec. XVIII), LET.² III, 240, cf. AETHIOPICA, 66^r/4. Prădară tot norodul prin hanuri și mah(a)lale (a. 1782). GCR II, 127/21. Acești slujitori a soarelui umbla prin toate mahalalele. IST. AM. 48 ^r/4. Și cîți stînjâni va cuprinde partea fiecăreia mahala să se osebească cu petre hotară (a. 1816). URICARIUL, V, 206/16. [Focul] s-au răvărsat preste cvartirele de pe împregiur și mai cumplit preste măhălaua Galatei. AR (1829), 58²/9. Adrianopolul are unsprezece porți, se împarte în mai multe mahalale și coprinde două saraiuri. ib. 199²/19. Văd bine că n-avem stare și șădem la maala. PR. DRAM. 95. Tot suindu-se pînă-n mahalaua Sărăriei, stătu la portița unei căsuțe. NEGRUZZI, S. I, 16. Într-o ulicioară întunecoasă ce duce în mahalaua Dudescului sta de mai multe ore o butcă. FILIMON, O. I, 134, cf. 116. Iată cele întîi case a mahalalei Socola. ALECSANDRI, O. P. 183. El a fost odată, cînd a fost, trăitori în mahalaua țuțuienii din Tîrgul Neamțului. CREANGĂ, P. 105. De acolo se începe chiar orașul, adecă mahalaua bulgărească. COMTEMPORANUL, III, 658, cf. DELAVRANCEA, S. 107. La mahala în fiecare zi se întîmplă sfezi și mai totdeauna se mîntuie cu împăcare. GHEREA, ST. CR. I, 22. Domnul începe îndată să-i spuie că se duce să se plimbe pe Calea Victoriei, fiindcă lui nu-i place mahalaua, și numai ghinionul l-a făcut să ia casă p-aici. REBREANU, NUV. 146, cf. BACOVIA, O. 15. Ne-am coborât pe uliți de mahala uitată. D. BOTEZ, P. O. 76. Ținea în această mahala o prăvălie cu mărunțișuri. SAHIA, N. 91. Ajunsese pînă în cele mai depărtate măhălăli vestea întîmplărilor înfricoșate de la curte. SADOVEANU, N. P. 388. Prin măhălălile mărginașe de la Filaret și Vitan. C. PETRESCU, A. R. 6. Războiul nu alterase duhul de veche, patriarhală mahala bucureșteană. BENIUC, M. C. I, 256. E-un sat, sau mahala, sau nu știu ce-i. V. ROM. ianuarie 1954, 129. Au ți-e mahalaua mică, De nu-ți găsești ibovnică? TEODORESCU, P. P. 323, cf. ȘEZ. II, 184. Zări într-o uliță de mahala înfundată o lumină de luminare licărind prin fereastra unei căsuțe. POPESCU, B. i, 104. Mă petreci cu lumina, Lumina și inima, Câ-i grădina cam spinoasă, Și măhala-ntunecoasă. HODOȘ, C. 38, cf. VICIU, GL., ALR II 2613/2, 2614/2. Umblă întărîtînd cîinii prin mahala, se spune despre cel care își pierde nopțile la chefuri. Cf. ZANNE, P. I, 388. Rîsul rîde țara și mascaraua mahalaua, se spune despre cel care rîde de altul, fiind el singur de rîs. Cf. id. ib. II, 698. Găina, cînd va oua, Aude o mahala. id. ib. I, 471. ◊ L o c. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. e x t. (peiorativ) de rînd, vulgar, grosolan. Cine ar fi crezut că asemenea platitudine de mahala să se îmbrace vreodată în vesmîntul poeziei? MAIORESCU, CR. I, 100. Nu-i minune ca simțirea-i să se poată înșela, Să confunde-un crai de pică Cu un crai de mahala. EMINESCU, O. I, 162. Această cucoană, cu morala ei de mahala, parcă trăiește înaintea ochilor noștri. GHEREA, ST. CR. II, 200. Era o fată de mahala, nu prea tânără, puțin căruntă la tîmple. M. I. CARAGIALE, C. 27. Se vedea de la primul contact că... se trage din oameni de mahala. STANCU, R. A. IV, 319. ◊ E x p r. Gura mahalalei v. g u r ă. ♦ P. r e s t r. Stradă sau cartier din imediata apropiere a locuinței cuiva. Cînd se apropia ziua nunții, mahalaua se împodobea cu brazi de la casa ginerelui pînă la casa miresei. GHICA, S. 33. Într-o zi dispăru și nu se mai întoarse; băieții din mahala spuneau că s-a înecat. VLAHUȚĂ, O. A. III, 79. Aduna crenguțe. . . să fabrice fluiere pentru toți copiii din mahala. C. PETRESCU, C. V. 215, cf. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 64. 2. P. e x t. Populația din cartierele (mărginașe ale) unui oraș sau din jurul locuinței cuiva. Te-ai înhăitat cu țiganii lui Velcea și jăfuiți mahalaua. FILIMON, O. I, 139. A băgat spaima în maala. CARAGIALE, O. II, 81, cf. 222. Apare ca un produs caraghios al ecoului pe care l-a avut în mahala acea semicultură repede și pocit introdusă la noi în veacul trecut. IBRĂILEANU, S. 47.Mă fac de rîsul mahalalei. REBREANU, NUV. 9. Vara, ridicam în picioare toată mahalaua. BRĂESCU, V 20. Într-o noapte de primăvară, Simion muri. N-a fost de loc un eveniment pentru mahala. SAHIA, N. 108. A spus totdeauna tot ce avea pe inimă... de-o auzea toată mahalaua. DEMETRIUS, C. 34. 3. (Regional) Cătun. Spre crivăț, peste Ozană, vine Tîrgul Neamțului, cu mahalaua Pometea. CREANGĂ, A. 72, cf. ALR I 379/418, 510. – Pl.: mahalale și (rar) măhălăli. – Și: (regional) maalá, măhălá, măhálă, (rar) mala (LM) s. f. – Din tc. mahalle.

arde [At: VARLAAM, C. 239, 1 / Pzi: ard, (pop) arz / E: lat ardeo, arsi, arsum, *ardere] 1 vi (D. foc) A fi aprins. 2 vi (D. obiecte, orașe etc.) A fi distrus prin foc. 3 vi (Pop; îe) A ~ la cineva A fi incendiu la o casă, într-o gospodărie. 4 vt A incendia. 5 vt (Pfm; îe) ~-l-ar focul A blestema să moară de foc. 6 vt (Gmț; rar; îae) Exprimă bucurie. 7 vt (Gmț; rar; îae) Exprimă apreciere. 8 vt (Pfm; îe) A nu-i ~ (cuiva) tăciunii în vatră A fi necăjit. 9 vr (D. becuri, aparate electrice) A se strica. 12 vtri (D. curentul electric, lemne, gaze etc.) A (se) consuma. 13 vt A trece o flacără peste o suprafață, pentru a coji vopseaua, a da un anumit aspect etc. 14 vt A incinera. 15 vt (D. animale; îe) A ~ cu fierul roșu A însemna cu un fier înroșit în foc. 16 vt (D. oameni; îae) A stigmatiza. 17 vi (D. cuptor) A încinge. 18 vi (D. lămpi cu gaz) A consuma combustibil pentru a produce lumină. 19 vi (D. aparate electrice de încălzit) A încălzi. 20 vi (D. soare) A răspândi căldură mare Si: a dogori. 21 vr (Pop; cu pp „în”, „la”) A se încălzi la soare, la un foc etc. 22-23 vtr (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) soarele la cap A face insolație. 24 vi A lumina. 25 vi (Pex) A străluci. 26 vi (Pop; d. grădini; îe) ~ de trandafiri A avea mulți trandafiri. 27 vi (Pfm; d. obiecte; îe) ~ de curat ce e A fi foarte curat. 28 vt (Pfm; îe) A ~ gazul (de pomană sau degeaba) A pierde timpul. 29-30 vtr A (se) pârli. 31-32 vtr A (se) înnegri. 33 vr A se bronza excesiv. 34-35 vtr A (se) distruge prin acțiunea focului. 36-37 vtr (D. mâncare) A (se) strica pentru că a fost expusă prea mult la foc (mare). 38 vt (D. răni) A cauteriza. 39 vt A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. 40-41 vtr A distruge printr-o reacție chimică. 42 vt (D. obiecte de lut, ceramică etc.) 43 vt (Înv; îe) A ~ un coș A curăța prin arderea funinginii^[1] depuse pe pereți. 44-45 vtr A produce cuiva (sau a suferi) o arsură Si: a (se) frige. 46-47 vtr A (se) tortura cu focul sau cu obiecte incandescente. 48-49 vtr A (se) opări. 50 vt (Pex; rar) A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 51 vi (Pfm; fig; d. corp sau părțile lui) A avea febră. 52 vi (Pfm; fig; îe) A-i ~ călcâiele sau tălpile (după cineva) A fi îndrăgostit. 53 vi (Pfm; fig; îe) A-i ~ călcâiele sau tălpile (după ceva) A fi mânat de o dorință mare. 54 vi (Pfm; fig; îae) A fi fără astâmpăr. 55 vi (Pfm; fig; îe) A-i ~ buza după... A avea mare nevoie de ceva. 56 vi (Fig; în legătură cu gura, gâtul etc.) A suferi de sete. 57-58 vtr (Pop; fig) A face să sufere (sau a suferi) sufletește. 59 vt (Pop; fig; îe) A ~ pe cineva (cu vorba) A critica aspru. 60 vt (Pop; fig; îae) A ironiza. 61-62 vtr (Fam; fig) A (se) păcăli. 63 vr (Fam; fig) A se înșela, pierzând într-o afacere. 64 vt (Fam; fig; complementul indică biciul, nuiaua etc.) 65 vt (Fam; fig; complinit de „palme”, „pumni” etc.) A lovi. 66 vt (Pfm; fig; îe) A-i ~ câteva A bate cu lovituri puternice și iuți. 67-68 vtr (Fig; în legătură cu sentimente, dorințe etc.) A covârși. 69 vi (Fam; fig; îe) A ~ de... A fi cuprins de... 70 vi (Fam; fig; îe) ~ să (sau de a)... A aștepta cu nerăbdare să... 71 vi (Pop; fig; îe) A ~ la inimă A suferi sufletește. 72 vi (Pfm; fig; îae) A simți o mare plăcere. 73-74 vir (Pop; fig; îe) A i se ~ inima (sau sufletul) A suferi de dragoste. 75 vi (Pfm; fig; îe) A-i ~ (cuiva) de (ceva) A dori mult să... 76 vi (Pfm; fig; îae) A fi preocupat de ceva. 77 vt (Fam; fig; d. dansuri, cântece etc.) A face (ceva) cu pasiune. 78 vi (Pop; fig) A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). 79 vr (Reg; fig) A-și da seama. 80 vt (Fam; fig; d. băuturi) A bea rapid. 81 vr (Fam; fig) A avea relații sexuale. corectat(ă)

MIREASMĂ s. f. 1. (Adesea la pl.) Miros deosebit de plăcut (răspîndit mai ales de flori); parfum, aromă, balsam. A șasea zi feace Dumnezeu raiul cu toate pomeatele și cu frumoase mirizmă și cu dulceață desfătată. MOXA, ap. GCR i, 57/38. Direpții să vor veseli. . . de frămsiațea. . . și de mirezma ce va ieși din vistearele ceriului. VARLAAM, ap. GCR I, 106/34. Pre carea mirosind. . . ne umplem de prea scumpul ei miros, ca de o d[u]mnezeiască mireazmă (a. 1742). GCR II, 30/19. Înviorează mirezmile florilor cîmpului. PISCUPESCU, O. 62/8. Mulțimea păsărilor de tot soiul. . . ce cînta prin acele pline de mireazmă și cu flori împodobite păduri. DRĂGHICI, R. 61/7. O boare lină Care. . . mireazmă împărțeaște. BĂRAC, A. 79/2. Florile-i cu gura de miresme plină. ALECSANDRI, POEZII, 529. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I, 84. Miresme plutesc prin grădină, Iar roua deșiră mărgele. MACEDONSKI, O. I, 194. Copacii înfloresc – în aer Plutesc miresme-mbătătoare. VLAHUȚĂ, O. A. I, Un vînt. . . a trecut și a împrăștiat mireazma grea a teilor. ANGHEL, PR. 7. Luă o bucată de colac și mireasma lui părea câ-l îmbată. AGÎRBICEANU, A. 508. Rămăsese pierdut, răsuflînd mireasma îmbătătoare. GÎRLEANU, L. 30. Miresmele de floare se înalță în văzduh. EFTIMIU, Î. 126. O mireasmă dulce ca mierea. . . îmi izbea în obrajii înfierbîntați. GALACTION, O. 39. Pe-atunci înflorea liliacul Și noaptea cădea parfumată Umplînd de mirezme cerdacul. TOPÎRCEANU, B. 63. E mereu o mireazmă de brad și de fîn copt. CAMIL PETRESCU, U. N. 227. Salcîmi mulți, din a căror puzderie de flori se răspîndea o mireazmă îmbătătoare. STĂNOIU, C. I. 88. Și-acum mă simt un car de fîn cosit Adus în tîrg pe-o noapte-ntunecoasă, Să port pe-aici miresme de la coasă. D. BOTEZ, P. O. 17. Acorduri slabe de violină. . . expirau în unde depărtate, ca niște suspine ușoare ale naturii amețită de miresme și vrajă. BRĂESCU, V. 17. Vîntu-mi prinde fața-n palme de mirezme răcoroase. LESNEA, A. 73. Coborîm repede în vale, pe lîngă finețe care ne trimit, pe boarea fină, miresme calde. SADOVEANU, O. IV, 142. Tot orașul dormea sub mireasma trandafirilor înfloriți. BOGZA, A. Î. 528. Vîntul poart-o blîndă mîngîiere De miresme. BENIUC, C. P. 111. Foșnetul pomilor umplu încăperea, o dată cu o puternică mireasmă de flori de cîmp. CAMILAR, N. I, 105. Miresme de codru coboară din munți în șesuri cu holdele coapte. FRUNZĂ, Z. 55. Nu cereți trandafirului să răspîndească aceiași mireasmă ca violeta. CONTEMP. 1953, nr. 338, 4/6. E o zi de octombrie luminoasă și caldă, încărcată de miresmele florilor ofilite și ale ogoarelor brăzdate de arătură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 816. Burnița. . . Se scurge-n ramurile joase, Cu murmurînde picături Pe trunchii palidei păduri, Stîrnind miresme rășinoase. V. ROM. octombrie 1954, 25. ◊ F i g. Și s-au arătat noaî astădzi primăvara, plină de mirezma tuturor florilor celor sufletești (a. 1661). GCR I, 179/15. Patruzeci de lăcașuri sfinte, de unde neîncetat în toate zilele buna mireasmă a rugilor cătră Dumnezeu pentru pămîntul acesta se rădică (cca 1770). ARHIVA, I, 67/23. Peste tot, răscolitoare, plutea mireazma tinereții. MACEDONSKI, O. I, 223. S-a cățărat pe stînd cîntarea mea Și-a smuls aripa din cătușa grea; Ci iată azi de-aicea de pe culme Din viitor miresme tari adulmec. BENIUC, M. 95. 2. (De obicei la pl.) Nume dat unor uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului (sau a unei părți a lui), pentru ardere în scopul parfumării aerului etc.; balsam, (învechit) mirodie (1). Cei dezmierdați carii iubesc afumăturile ceale cu bună mirezmă. CHEIA ÎN. 99^r/5. Ungîndu-te cu mireazme cinstite. MINEIUL (1776), 116^r2/4, cf. 6^v2/3, 106^v2/30, 157^r1/26,164^r2/16. Să duce spre răsăritul soarelui, și [a]duce mulțimea mult[ă] de mirezme bune (a. 1777). GCR II, 109/12. Mirezmele ard asupra jirtvenicului. BELDIMAN, N. P. II, 129/2, cf. 146/17. Afumîndu-o cu felurimi de miresme ca să-și vie în simțiri. GORJAN, H. I, 98/32, cf. ODOBESCU, S. III, 54, MACEDONSKI, O. I, 151. Repausatul așezat pe un pat înalt și uns cu miresme unsuroase, este întins cu picioarele înțepenite spre ușă. MARIAN, Î. 75. A cumpărat mirezme scumpe. HOGAȘ, M. N. 28. Negoțul cu luminări de ceară și alte mirezme întrebuințate în biserici li se oprește prin anumite hrisoave. N. A. BOGDAN, C. M. 180. Am ars mirezme otrăvitoare în trepieduri de argint. MINULESCU, V. 48. Miresmele care au ars în vase largi. GALACTION, O. 341. L-au scăldat și l-au uns cu miresme. . . și i-au pus cunună de trandafiri. SADOVEANU, D. P. 25. ◊ F i g. Tăcerea și soră-sa uitarea Sint sfintele mirezme ce toarnă alinarea Pe rănile deschise. PETICĂ, O. 113. – PI.:miresme. – Și: mireázmă (pl.șimireazme), (învechit) mirézmă, mirizmă s. f. – Din slavonul муризма.