CIVIL, -Ă, civili, -e, adj. Care privește pe cetățenii unui stat (cu excepția militarilor și a reprezentanților bisericii) sau care aparține, este specific acestor cetățeni; care se referă la raporturile juridice ale cetățenilor între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților bisericii), precum și la raporturile economice ale acestora cu organele și organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute ca atare. Drept civil = ramură a dreptului care studiază și reglementează relațiile sociale (convenite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și a preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivil, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis.

CĂSĂTORIE s. 1. (pop. și fam.) căpătuială, căpătuire. (~ cuiva la ofițerul stării civile.) 2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.) 3. partidă. (A făcut o ~ bună.) 4. unire, (pop.) însoțire, luare. (După ~ lor...) 5. v. cununie. 6. v. însurătoare. 7. v. măritiș. 8. v. căsnicie.

DECLARANT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care face o declarație (la ofițerul stării civile). [< fr. déclarant].

civil a. 1. privitor la cetățeni: societate civilă; răsboiu civil, luptă fratricidă între cetățenii aceleeaș țări; 2. în opozițiune cu militar și uneori cu ecleziastic: autorități civile; 3. în opozițiune cu criminal: codul civil; drepturi civile, cari apără interesele individuale; parte civilă, care reclamă daune interese; stare civilă, faptul de a fi major sau minor, flăcău sau însurat; registrele stării civile coprind actele de naștere, de căsătorie și de moarte: primarii sunt ofițerii stării civile; căsătorie civilă, fără vreo ceremonie religioasă. ║ m. cel ce nu e nici militar, nici preot: un civil.

publicați(un)e f. 1. acțiunea de a publica: publicațiunea unui decret; 2. ordonanță publică; 3. tipărire și punere în vânzare: publicațiunea unei opere; 4. opera însăș: publicațiuni ilustrate; 5. strigare: ofițerul stării civile va face două publicațiuni.

CIVIL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivil, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis.

CELEBRA, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvîrși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. Ofițerul stării civile a celebrat căsătoria tinerilor. ◊ (Poetic) Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează însoțirea naturii cu mîndrul soare. ALECSANDRI, P. III 58. 2. A sărbători un eveniment însemnat. V. prăznui. Astăzi celebrează lehimea-n sărbătoare Victoria dorită a zilei viitoare! ALECSANDRI, P. A. 140.

CIVIL, -Ă, civili, -e, adj. 1. Care privește pe cetățenii unui stat; care se referă la raporturile juridice ale cetățenilor între ei, precum și la raporturile economice ale acestora cu organele și cu organizațiile statului. Să ne rădicăm la o viață civilă și politică. GHICA, S. XIX. Drepturi civile = drepturi privitoare la interesele private pe care le au cetățenii unui stat și de care se bucură în parte și străinii. Drept civil = ramură a științei dreptului care studiază condițiile persoanelor, raporturile lor de familie, diferitele raporturi juridice din care se nasc drepturi și obligații etc. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane, așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Acte de stare civilă. ▭ Ofițer al stării civile = delegat al sfatului popular însărcinat cu încheierea actelor stării civile. (În opoziție cu căsătorie religioasă) Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile, în conformitate cu prevederile legale. (Jur.) Parte civilă = partea vătămată printr-o infracțiune și care are pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite. Despăgubiri civile v. despăgubire. 2. Care nu este militar, care nu are caracter milităresc. Haine civile. Autorități civile. Aviație civilă. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ◊ (Substantivat) Persoană care nu este militar sau care nu poartă uniformă militară. Mai făcu doi-trei pași spre un grup de trei civili. CAMIL PETRESCU, N. 17. – Variantă: (învechit și popular) țivil, -ă (CAMILAR, N. II 377, CARAGIALE, O. I 144, RUSSO, S. 121) adj.

OFIȚER, ofițeri, s. m. 1. Rang în ierarhia militară, mergînd de la sublocotenent pînă la colonel inclusiv; persoană avînd în ierarhia militară unul dintre gradele de la sublocotenent la colonel (în Vorbirea obișnuită, de la sublocotenent la general). Dacă ofițerul secund nu e cu ochii în patru peste tot, unde ajunge vasul? DUMITRIU, P. F. 70. La 1828, am avut în gazdă un ofițer, de cazaci. ALECSANDRI, T. I 344. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale. Ofițer de port. ▭ Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172. ◊ Ofițer al stării civile delegat al sfatului popular (în trecut al primăriei) însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. Birjarul și un zugrav, Florian Cotuf, declarau moartea la ofițerul stării civile. CĂLINESCU, E. 41. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decît cel de cavaler) conferit de anumite decorații.

CĂSĂTORIE s. 1. (pop. și fam.) căpătuială, căpătuire.(~ cuiva la ofițerul stării civile.) 2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.) 3. partidă. (A făcut o ~ bună.) 4. unire, (pop.) însoțire, luare. (După ~ lor...) 5. cununie, (pop.) nuntire, nuntit. (~ oficiată la biserica Amzei.) 6. însurat, însurătoare, (rar) însurare, (înv.) însurăciune. (~ unui bărbat.) 7. măritat, măritiș, (rar) măritare, (pop.) mărit. (~ unei femei.) 8. casă, căsnicie, menaj, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoțire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (Are o ~ ideală.)

căsătorie sf [At: (a. 1675) GCR I, 217/33 / Pl: ~ii / E: căsător + -ie] 1 Uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii. 2 (Îs) ~ religioasă Căsătorie (1) oficiată înaintea preotului. 3 (Îs) ~ civilă Căsătorie încheiată înaintea ofițerului stării civile. 4 (Îs) ~ mixtă Căsătorie (1) între două persoane de religii (sau confesiuni) diferite. 5 (Îs) ~ morganatică Căsătorie (1) a unui nobil (sau a unui principe) cu o persoană de o condiție socială inferioară. 6 (Îe) A da (pe fiul sau, pe fiica sa etc. cuiva) în ~ A căsători pe fiul, fiica sa etc. cu cineva, cu voia (sau fără voia) celui dintâi. 7 (Îae) A consimți căsătoria (1) fiului, fiicei etc. 8 (Îe) A lua (pe cineva) în ~ A se căsători (cu cineva). 9 Trai comun între soți Si: căsnicie (2).

declarant, ~ă smf, a [At: DEX / Pl: ~nți, ~e / E: fr déclarant] 1-4 (Persoană) care face o declarație (la ofițerul stării civile).

civil, ~ă [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 303/9 / V: (îvp) ți~ / Pl: ~i, ~e / E: fr civil, lat civelis] 1 a Care privește pe civili (6). 2 a Care aparține civililor (16). 3 a Care este specific civililor (16). 4-5 a Care se referă la raporturile juridice ale civililor între ei (sau la raporturile economice ale acestora cu organele și organizațiile statului). 6 a (Îs) Drepturi ~e Drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute ca atare. 7 a (Îs) Drept ~ Ramură a dreptului care studiază și reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. 8 a (Îs) Cod (sau înv, codice, condică) ~ Culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. 9 a (Îs) Stare ~ă Situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. 10 a (Îs) Ofițer al stării ~e (sau, înv ofițer țivil) Salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. 11 a (Îs) Căsătorie ~ă Căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale (înaintea căsătoriei religioase). 12 a (Îs) Parte ~ă Persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea acțiunii. 13 a (Îs) Război ~ Conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. 14 a (Înv; îs) Listă ~ Sumă alocată anual de la bugetul statului pentru cheltuielile private ale regelui. 15 a (Înv; îs) Fructele ~e Chiriile caselor, venitul rentelor etc. 16 a (Îe) A se constitui parte ~ă (într-un proces) A cere, la judecată, despăgubiri bănești pentru pierderile cauzate de vinovat. 17 sm Cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. 18 sm Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu militare sau preoțești). 19 av (Îe) A fi (îmbrăcat) în ~ A purta haine obișnuite.

NĂSCUT², -Ă s. f. art., adj. 1. s. f. art. (Învechit, rar; determinat prin „Dumnezeului”) Fecioara Maria, mama lui Isus Hristos; născătoare (v. născător, I 1). Cîntarea Dzeului născuta (a Dzăului născătoarea v, Dumnădzău născătoarei d). psalt. 333. 2. adj. (Și substantivat) (Cel) care a căpătat viață, a luat ființă, a venit pe lume; (substantivat) fiu, vlăstar, progenitură; p. ext. descendent. Cine iubeaște născătoriul, iubeaște și născutul. coresi, l. 201/19. Curând după aceea au murit Elena..., după ce au binecuvăntat pe toți născuții săi. șincai, hr. iii, 139/26, cf. budai-deleanu, lex. Nu se poate tîlcui putearea carea o are vieața... părinților și a maicelor, spre a face pre născuții lor aseamenea șie (a. 1809). gcr ii, 202/31. Să nu mai fii de astăzi născuta mea! să piară Și numele tău! coșbuc, p. ii, 200. O, pieri de-aici o dată, născutule din sclavă. id. s. 27. Zeul Apolon, născutul din Leta, pletoasa zeiță. murnu, i. 4, cf. 39. Natura și temperamentul sînt concepte care au fost introduse în artă abia de Zola, și mi se pare că, din nenorocire, soarta lor a fost soarta născuților morți. petică, o. 363. ◊ Nou născut = a) născut de curînd; (substantivat) sugaci, prunc. Vericine va găsi un copil nou născut, va fi dator a-l încredința ofițerului stării civile. hamangiu, c. c. 25, cf. ygrec, m. n. 7, 151. (Prin analogie, despre animale) Vaca-mamă prea iubitoare... nu convenea să-și abandoneze noul născut. bart, s. m. 89; b) fig. renăscut. A trimis stelele dimineții să înceapă veselul lor drum peste lumea nou-născută. marcovici, c. 9/1. Întîiul (sau primul, cel dintîi, învechit, de-a prima) născut = a) cel dintîi, cel mai vîrstnic dintre copiii unei familii. Ucise toate întăniele născute în țeara Eghypetului. psalt. 160, cf. 221, 283. Rubenu, născutul mieu de-a prima, tu, tăria mea. palia (1581), ap. gcr i, 35/22. Nu existau privilegii pentru primii născuți. f (1906), 34; b) (învechit; la f. pl.) primele fructe din recolta unui an. Aduce ceale dentîiu roade ale pămîntului nostru și ceale dentîiu născute ale roadei a tot lemnul... la casa Domnului. biblia (1688), 351²/13. (Învechit) Unul sau (singur) născut = a) unicul copil, singura odraslă; spec. (în textele bisericești) Isus Hristos. Dumnezeu au dat schimb pentru spăseniia noastră cinstit și curatul sînge al fiul[ui] său, unul născut. coresi, ev. 74, cf. gcr i, 32/20, 124/10, ii, 95/28. Avea un copil, sîngur născut. herodot (1645), 423. Dumnezeu n-a cruțat nici pre unul născut fiul său. neagoe, înv. 11/21. O, prea milostivul mieu părinte, iartă greșeala unuia născut fiu al tău. drăghici, r. 89/8, cf. 26/15; b) fig. (în textele bisericești; la f. art.) biserica. Sîngură născuta mea cu mine Să scape de mînule de cîine. dosoftei, ps. 67/15. ◊ Expr. Născut, iar nu făcut = ale cărui însușiri sînt înnăscute sau ereditare, nu dobîndite. v. veritabil, autentic. cf. zanne, p. ii, 647. (Cu parafrazarea expresiei) Caracterul foarte laborios al creațiunii flaubertiene ar indica în autorul ei un scriitor făcut, iar nu născut. vianu, m. 211. (Rar; calc după fr. bien né) Bine născut = de familie bună; de neam, de viță. (Glumeț) O bună ospătare cu un vin așa de bine născut și așa de bine crescut ca vinul lui Zibal. caragiale, o. i, 60. – pl.: născuți, -te. – v. naște.

* CIVIL adj. 1 Privitor la cetățeni: războiu ~, luptă între cetățenii aceleiași țări ¶ 2 ⚖️ Stare ~ă, situațiunea unei persoane cu privire la vîrsta ei sau în raport cu familia (major sau minor, însurat sau holteiu, dacă are copii sau nu, etc.); actele stării ~e, actele de naștere, de căsătorie, de deces sau de adopțiune; ofițer al stării ~e, primarul sau consilierul municipal delegat să dreseze actele stării civile ¶ 3 Care nu e nici militar nici bisericesc: autoritate ~ă; căsătorie ~ă, care se săvîrșește de ofițerul stării civile ¶ 4 ⚖️ În opoziție cu criminal: codul ~ ¶ 5 Drepturi ~e, care regulează raporturile între particulari și independente de drepturile politice ¶ 6 ⚖️ Parte ~ă, care lucrează pe seama sa, împotriva unui acuzat, cerîndu-i despăgubiri. II. sm. 1 Cel ce nu este militar ¶ 2 📆 An ~ 👉 AN 5 [fr. < lat.].

CIVIL, -Ă adj. 1. Privitor la cetățenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetățeni. ◊ Drept civil = ramură a dreptului care se ocupă cu condițiile persoanelor, raporturile lor de familie și diferite legături juridice care dau naștere la drepturi, obligații etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile de drept civil; stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie etc.; ofițer al stării civile = delegat al puterii de stat însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă; parte civilă = partea care pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracțiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter milităresc. ◊ Război civil = conflict armat pentru putere între două grupuri adverse din același stat. // s.m. și f. Persoană care nu face parte din armată. [Var. țivil, -ă adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

rege, regi, s.m. – Suveran, monarh. ♦ (onom.) Regele, porecla unui locuitor din Moisei, fin al Regelui Mihai: „Cu actul nr. 1.559 din 30 aprilie 1947, se arată că în registrul de născuți Matricol botezați, la rubrica Observații, înregistrarea cerută a numelui Mihai s-a făcut în fața reprezentantului Majestății Sale Regele Mihai I al României, ca nănaș. Ofițerului de stare civilă i se va cere corectarea numelui în Teodor Mihai. Este vorba de fiul lui Coman Gheorghe Ceapă (Cârznic), născut la 18 ianuarie 1947. Copilul este al 20-lea născut în familie și al 13-lea în viață. S-a prezentat prefectul județului, Nicolae Vancea și Anderco Iulia, ambii fii ai Borșei. De atunci, cel botezat este poreclit Regele” (Coman, 2004: 25). ♦ (top.) Grădina Regelui (Grădina Crăiască), o poiană mărginită cu arbori seculari de larice, situată în apropiere de Cavnic, în partea de est, sub Hija. Rezervație naturală. Copacii au fost plantați în anul 1736, cu ocazia redeschiderii minei Roata. În prezent, au mai rămas 24 de exemplare din coniferi, având fiecare o circumferință de circa 2 m. La plantarea arborilor a asistat și principele Reiner. Din acest motiv zona a primit numele de Poiana / Grădina Regelui. – Lat. rex, regis (Scriban, DEX, MDA).

ofițer sm [At: FN 91 / V: (îvp) ~țir, (înv) ~iu, ~ear, ~icer, ~icier, ~țier, ~iciar, ~ițiiar / Pl: ~i / E: pn oficer, rs офицер, fr officier, ger Offizier] 1 Comandant al unui grup de ostași. 2 Grad militar de la sublocotenent până la general. 3 Persoană care are acest grad. 4 (Îs) ~ de serviciu Ofițer (2) numit pe timp de 24 de ore pentru asigurarea ordinii interioare și executării îndatoririlor de către personalul de serviciu într-o unitate militară. 5 (Pex) Angajat însărcinat, în anumite ocazii, cu paza și ordinea interioară. 6 Personaj, la vicleim sau la capră, îmbrăcat în haine asemănătoare cu ale ofițerilor (1). 7 (Asr) Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale. 8 (Asr) Persoană având acest titlu. 9 (Îs) ~ul stării civile Persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 10 (Iuz) Grad mai mare decât cel de cavaler, conferit prin anumite decorații. 11 (Iuz) Persoană care a primit acest grad. 12 (Pop) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus).

*civíl, -ă adj. (lat. civilis, d. civis, cetățean. V. cetate). Cetățenesc: drepturĭ civile. Se zice în opoz. cu militar și ecleziastic: funcțiune, autoritate civilă. Fig. Cĭoplit, civilizat, bine crescut. Moarte civilă, perderea drepturilor de cetățean. Războĭ civil, între cetățeniĭ aceluĭașĭ stat. Dreptu, codu civil, cel relativ la drepturile și datoriile cetățeanuluĭ. Căsătorie, înmormîntare civilă, făcută numaĭ cu actele oficiuluĭ stăriĭ civile, decĭ fără preut. Stare civilă, situațiunea unuĭ om conform actelor de la oficiŭ stăriĭ civile (la primărie), de ex. dacă e bărbat, femeĭe, însurat orĭ nu, viŭ saŭ mort: ofițeru stăriĭ civile. Bĭurou în care se țin hîrtiile acesteĭ situațiunĭ. S. m. Un civil, o persoană civilă (nu militar, nicĭ preut). Adv. A te cununa civil, fără preut, ci numaĭ la primărie. Cu politeță: a te purta civil. – Vechĭ, azĭ pop. țivil (germ. zivil).

stea f. 1. nume dat tuturor astrelor, afară de soarele si luna: stelele sunt tot atâția sori cari ne par așa de mici din cauza imensei lor depărtări; 2. destin, pretinsă influență a stelelor: poporul crede că tot omul are câte o stea de care e tainic legată soarta lui; întunecarea stelei amenință o primejdie, iar căderea ei prevestește peirea: e născut sub o stea fericită, a căuta la stele; a cădea steaua, a fi rău de cineva, a muri; cu stea în frunte, predestinat, favorit al norocului: împărați cu steaua în frunte AL.; 3. pată albă pe fruntea calului; a vedea stele verzi (înaintea ochilor), a nu vedea de amețeală; 4. asterisc; 5. stea mare de hârtie poleită și luminată pe dinăuntru cu care copiii de școală, în cete de câte trei, umblă în sărbătorile Crăciunului din casă în casă, rostind cântece de stea sau colinde; 6. insigniu de decorațiune: Steaua României a fost înființată la 1877 (spre a recompensa servicii civile și militare făcute Statului român) și numără 5 clase (500 cavaleri, 300 ofițeri, 120 comandanți, 60 mari-ofițeri și 20 mari-cruci). [Lat. STELLA].

MILITAR, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (În opoziție cu c i v i l) Persoană care face parte din cadrele armatei, persoană care își îndeplinește stagiul în armată; ostaș, (învechit și popular) oștean. V. s o l d a t, c ă t a n ă. 2 ferdele ovăs, 4 pite . . . am dat la un militari (cca 1800). IORGA, S. D. XII, 130. Voia să aibă militari buni. MOLNAR, I. 241/8, cf. MAN. ÎNV. 80/10, BUDAI- DELEANU, LEX. Un cordon de militeri. AR (1829), 223¹/28. O numeroasă adunare de militari. russo, s. 27. Ce fel de militar ești dumneata? SEBASTiAN, T. 38. Ca vechi militar... îi admir. sadoveanu, M. c. 92. Tăria și puterea . . . pe care o insuflă militarilor. SCÎNTEIA, 1953, nir. 2 782. Frunză verde de stejar, M-a dat satul militar. TEODORESCU, P. P. 300. Militari și ofițeri Stau ca stelele pe ceri. SEVASTOS, C. 281. Și mă cere-un militar. ȘEZ. V, 13. Cinci suti di melitari, Tot călări și pi cai mari. VASILIU, C. 79, cf. ALR I 1423. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc, (învechit și popular) oștenesc. Rînduiala ca la toate instituturile este militară. AR (1830), 358¹/46. Ființa funcționarilor civili și militari. . . da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I, 36. Șeful. . . diviziei a 2-a teritorială militară (a. 1866). URICARIUL, VII, 239. Suceava [era] țelul său, în limbaj militar punctul obiectiv al invaziunii. HASDEU, I. V. 21. Ce tristă operă cînta Fanfara militară. BACOVIA, O. 89. Autoritățile militare. BR[ESCU, A. 257, cf. BART, E. 234, id. S. M. 26. Nu se mai vorbi . . . de pregătirile militare. STANCU, R. A. IV, 216. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar sau (învechit) slujba militară = stagiu obligatoriu de armată pentru toți bărbații valizi. Cheamă pe toți. . . la slujba militară. CR (1830), 63²/37. Arta militară, v. a r t ă. ♦ Pus la dispoziția armatei. Trenul militar e-aici de două zile. VINTILĂ, O. 11. – PI.: militari, -re. – Și: (popular) melitár, -ă, (învechit) militáriu (LB, PONTBRIANT, D., COSTINESCU), militér, -ă s. m., adj. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau... – Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. ◊ Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.

casă¹ sf [At: COD. VOR. 26/9 / Pl: ~se, (reg) ~si, căși^[1] / E: ml casa] 1 Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. 2 (Îla) De ~ Făcut în casă¹ (1). 3 (Pex) Clădire. 4-5 (Îe) (A avea) o ~ de copii (A avea) copii mulți. 6 (Îe) A-i fi cuiva ~a și masa masă A duce o viață ordonată și liniștită. 7 (Îe) A nu avea (nici) ~ și (nici) masă A duce o viață neregulată, plină de griji și frământări. 8 (Iuz; îs) Fată în ~ Servitoare. 9 (Iuz; îs) O pereche (sau un rând) de case Clădire mare, cu multe camere. 10 (Îas) Corp de clădire. 11 (Fig) Adăpost. 12 (Îvp) Cavitate a unor organe în corpul omenesc. 13 (Îvp; îs) ~sa sufletului Capul pieptului, unde se află organele respiratorii. 14 (Reg; fig) Rai. 15 (Reg; fig) Carapace. 16 (Reg; fig) Cochilie. 17 (Pop; îs) ~sa de păianjen Pânza păianjenului. 18 (Pop; fig; îs) ~sa apei Locul ocupat de apă într-o fântână. 19 (Reg) Cameră. 20 (Reg; îs) ~sa (cea sau a) mare Camera cea mai mare a unei case¹ (1) țărănești, unde sunt primiți oaspeții. 21 (Reg; îs) ~sa (cea sau a) mică Cameră dintr-o casă¹ (1) țărănească în care locuiește, de obicei, toată familia. 22 (Ban; spc) Bucătărie. 23-24 (Îs) ~ de veci Mormânt. 25 (Prc) Sicriu. 26 (Pan) Stupină. 27 (Pan) Placentă. 28-29 (Pop; pan) Corpul căruței sau al calului destinat transportului persoanelor sau obiectelor. 30 (Îs) ~sa morii Clădirea care adăpostește instalația pentru măcinat. 31 (Îs) ~sa pietrelor de moară Colacul de lemn sau de piatră unde sunt așezate pietrele morii. 32 (Îs) ~sa ascensorului Spațiul în care se deplasează cabina unui ascensor. 33 (Îs) ~sa scării Spațiu dintr-o clădire care adăpostește o scară. 34 Mică încăpere la o instalație de apă, de energie electrică etc., în care sunt instalate elementele de distribuție (vanele de închidere a apei, tabloul de distribuție a energiei electrice etc.). 35 (Îs) ~sa suveicii Spațiu sau cavitate lângă unul din capetele spatei, în care stă suveica și de unde este aruncată (mecanic) printre ițe. 36 (Iuz) Fiecare dintre cele 64 de câmpuri de pe table de șah Si: căsuță. 37 (La jocul de table) Partea în care fiecare dintre cei doi jucători trebuie să-și aducă piesele. 38 (Tip) Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de același caracter Si: caște. 39 (Reg) Coaja (găoacea) ghindei. 40 (Ast; pop) Steaua gamma din constelația Coroana boreală Si: (pop) coliba, cociorva. 41 Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie). 42 (Îs) ~ grea Familie numeroasă (și greu de întreținut). 43 Neam. 44 Dinastie. 45 (Înv; îs) ~ mare Familie de vază. 46 (Iuz) Totalitatea persoanelor care sunt în serviciul cuiva sau depind de acesta (ca partizani, favoriți, protejați etc.). 47 (Înv) Persoane care sunt în serviciul unui domnitor sau al unui demnitar. 48 (Înv; îs) Copil (sau fecior) din (în sau de) ~ Fiu de boier care făcea serviciu de paj la curtea domnească. 49 (Iuz; îs) ~ militară Aghiotanții, ofițerii de la curtea unui principe, a unui suveran. 50 (Iuz; îs) ~ civilă (a unui domnitor) Persoanele civile din serviciul curții, alcătuind anturajul suveranului. 51 Căsnicie (1). 52 (Îe) A ține ~ cu cineva A fi căsătorit. 53 (Îe) A face (sau a duce) ~ (bună) cu cineva A trăi (în bună înțelegere). 54 (Îe) A face o ~ A se căsători. 55 (Îe) A strica ~a cuiva A strica armonia dintre soți (determinându-i să divorțeze). 56 (Îe) A duce ~ bună cu ceva A se împăca bine cu ceva. 57 (Pop; îs) ~ neprimenită Căsnicie în care partenerii nu au mai fost căsătoriți anterior. 58 Gospodărie. 59 (Îs) ~ deschisă Casă¹ (1) în care oricine este bine primit. 60 (Îe) A avea ~ și masă A fi căsătorit, având gospodărie proprie (și oarecare avere). 61 (Înv) Templu păgân. 62 (Îs) ~sa Domnului (lui Dumnezeu) Biserică. 63 (Iuz; îs) ~ obștească (sau ~sa Obștii) Eforie comunală sau a unei comunități (de proprietate) pentru administrarea unei averi în devălmășie. 64 (Înv; îs) ~ obștească, ~ de economieInstituție publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităților bănești temporare ale populației, acordând, pentru acestea, mai ales dobândă. 65 (Iuz; îs) ~se de bolnavi sau de vindecare Spital. 66 (Iuz; îs) ~ de judecată Judecătorie. 67 (Iuz; îs) ~ de oaspeți sau de străini Han. 68 (Înv; îs) ~ de curvie, de curvăsărie Bordel. 69 (Îs) ~ nebunească sau de nebuni Ospiciu. 70 (Îs) ~ de ajutor reciproc Asociație benevolă a unor angajați sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi și de ajutoare membrilor ei din fondurile obținute din depunerile lor lunare. 71 (Îs) ~ de filme Instituție producătoare de filme cinematografice. 72 (Îs) ~ de cultură Instituție culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative, etc. 73 (Îs) ~ de nașteri Instituție medico-sanitară în care se acordă viitoarelor mame, la naștere, asistență calificată Si: maternitate. 74 (Îs) ~ de vegetație Construcție specială cu acoperișul și cu pereții de sticlă, folosită pentru experiențe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetație. 75 (Îs) ~ de odihnă Sanatoriu. 76 (Îs) ~ de modă Atelier de croitorie de lux. 77 (Reg; îs) ~sa satului Primărie. 78 (Îs) ~ de asigurare Societate de asigurare. 79 (Îs) Casa albă Rezidența președintelui S.U.A., la Washington. 80 (Fig) Președintele S.U.A. 81 (Pex) Personalul Casei albe (79). 82 (Înv) Administrația veniturilor și a cheltuielilor unor instituții Casa milei, Casa pensiilor. 83 (Îs) Specialitatea ~sei Produs specific al unui restaurant, sau al unei întreprinderi, al unei gospodine. corectat(ă)

MAJÓR, -Ă adj. 1. (Despre persoane, în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta legală pentru a putea beneficia de drepturi civile și politice depline. Cf. NEGULICI, STAMATI, D. Majori se socotesc atît bărbatul cît și femeia cari au îndeplinit douăzeci și unu ani. HAMANGIU, C. C. 111. Ca mîine vii să-mi ceri consimțimîntul și nu ți-l dau. .. – Nu-mi pasă: sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. Mi se pare că dînsa-i majoră. C. PETRESCU, Î. II, 172. Cînd și-a publicat primul său volum de ode, tînărul poet nici nu era major. SADOVEANU, E. 224. ◊ (Substantivat) Majorele nu poate să-și atace accepțiunea. HAMANGIU, C. C. 168, cf. 279. 2. Foarte important, de căpetenie; principal. Cf. s u p e r i o r. Calitatea majoră a cărții lui nu constă de aceea numai în faptul că a adus în literatură o lume nouă. CONTEMP. 1949, nr. 159, 2/4. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. Se vor depune eforturi sporite... în vederea orientării ferme către problemele majore care stau în fața științei. CONTEMP. 1963, nr. 871, 7/7. ◊ Caz de forță majoră v. f o r ț ă. ♦ (La unele jocuri de cărți) Terță (sau cvartă, cvintă) majoră = serie de trei (sau patru, cinci) cărți de aceeași culoare, în ordine descendentă, începînd de la as. Cf. COSTINESCU. ♦ (Logică, în sintagmele) Termen major = termen care servește de predicat concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. Cf. DICȚ. 3. (Mil., în sintagmele) Sergent major = grad militar între sergent și plutonier; persoană care are acest grad. Sergent major de pompieri. MAIORESCU, CR. II, 240. Îl cercetează un sergent major, STANCU, D. 160. Instrucția pe școli o făceau sergenți majori. PAS, Z. I, 112. Plutonier major (și substantivat, m.) = cel mai mare grad in ierarhia subofițerilor; persoană care are acest grad. Au rămas majurii... n-am putea intra... decît cu viclenie. SADOVEANU, N. F. 102. Își muștruluiește chiriașii mai abitir decît ne muștruluiesc pe noi majurii la cazarmă. STANCU, D. 245. Toader cornistul își puse la gură cornul și începu, cu glas repezit, adunarea majurilor. CAMiLAR, N. I, 404, cf. 395. Locotenent major = grad militar în ierarhia ofițerilor între locotenent și căpitan; persoană care are acest grad. ♦ Stat major v. s t a t. 4. (Muz.) Care are un caracter dur, aspru. Cf. TIM. POPOVICI, D. M., ȘĂINEANU, D. U. Ritmul roților vagonului bătea măsura pentru muzica amintirilor lui, o muzică aspră, majoră, colorată de mînie. BENIUC, M. C. I, 249. ◊ Mod major = mod a cărui gamă are la bază o terță mare. Gamă majoră = succesiune de opt sunete muzicale dispuse astfel, încît între treapta a treia și a patra, ca și între a șaptea și a opta, să existe un semiton, iar între celelalte trepte să existe tonuri. În muzica modernă se întrebuințează pentru același ton fundamental două game: cea majoră și cea minoră. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. II, 59. – Pl.: majori, -e. – Și: (învechit) majore, maior, -ă, (rar) majoáră (DDRF), (3 popular) majúr adj. – Din fr. majeur, major. Cf. lat. m a j o r.