AZOT s. n. Corp gazos simplu, incolor și inodor, parte componentă a aerului; intră în compoziția albuminei și a altor substanțe chimice și este un element esențial al țesuturilor vegetale și animale; nitrogen.

AZOT s. (CHIM.) nitrogen.

azot sms [At: PONI, CH. 62 / E: fr azote] (Chm) Element simplu, gazos, incolor, inodor, insipid, inactiv chimic, impropriu pentru ardere și respirație, care intră în componența aerului atmosferic în proporție de 4/5 și a țesuturilor vegetale și animale Si: nitrogen.

*azót n. (vgr. ázotos, fără vĭață). Chim. Un gaz care formează vre-o patru cincimĭ (79%), din aeru atmosferic și care nu poate întreținea nicĭ respirațiunea, nicĭ arderea, din care cauză Lavoisier l-a și numit așa. Are o greutate atomică de 14. – Se numește și nitrogen.

AZOT s. n. Corp gazos simplu incolor și inodor, parte componentă a aerului și element esențial al țesuturilor vegetale și animale; nitrogen. – Fr. azote (< gr.).

AZÓT (< fr. {i}; {s} gr. a- „fără” + zoe „viață”). s. n. Element chimic (N; nr. at. 7, m. at. 14,007, p. t. -209,86°C, p. f. -195,8°C), gazos, mai ușor decît aerul, care se găsește în atmosferă în proporție de 78,4 la sută în volume sau de 76 la sută în greutate. La temperatura ordinară este inactiv, dînd compuși numai în condiții speciale (temperatură, presiune, catalizatori). Este întrebuințat la umplerea becurilor electrice, ca agent frigorigen (a. lichid), la obținerea amoniacului, a acidului azotic, a cianamidei de calciu etc.; nitrogen. A fost descoperit în 1772 de D.R. Rutherford.

AZOT s. n. element gazos incolor, inodor și insipid, care intră în compoziția aerului atmosferic în proporție de circa patru cincimi; nitrogen. (< fr. azote)

AZOT s.n. Element gazos incolor, inodor și insipid, care intră în compoziția aerului atmosferic în proporție de circa patru cincimi; nitrogen. [< fr. azote, cf. gr. a – fără, zoe – viață].

AZOT n. Element chimic gazos care intră în componența aerului în proporție de aproape 80%; nitrogen. /<fr. azote

azot (nitrogen) s. n.; simb. N

AZOT s. (CHIM.) nitrogen.

Eugen Răspîndite în toată Europa și destul de frecvente astăzi, Eugén și Eugénia reproduc numele pers. gr. Eugénios, Eugénia, cu rare și tîrzii apariții în izvoarele grecești. Semnificația numelor nu pune probleme dificile întrucît ele pot fi cu ușurință apropiate de adj. eugenés și subst. eugenia, ambele compuse, la origine, din eu- „bine” (ca în → Eufemia, Eufrosina, Evdochia etc. sau în numeroase neologisme românești de origine grecească) și radicalul verbal gen- „a zămisli, a naște, a produce” (din aceeași familie fac parte gen, genă, genealogie, a genera, generație, geneză, genitiv, genuin, oxigen, nitrogen, eterogen, omogen și multe alte cuvinte românești). Cum sensul original al numelui este „de neam bun, nobil”, Eugenios se încadrează într-o bogată serie de antroponime, cunoscute la multe popoare vechi, care inițial se refereau la originea nobilă a purtătorului. Foarte frecvente în primele secole ale erei noastre, bine atestate în epigrafia latină creștină (în Europa, nordul Africii, Asia Mică, Siria, Armenia etc.) sub formele Eugenius, Eugenia din care provin actualele forme occidentale, numele pătrund în onomasticonul creștin și se răspîndesc pe continentul nostru prin cultul martirilor și sfinților celebrați de biserică. Numele grecești pronunțate astăzi [evienis, evienia], pătrund în limbile slave vecine și prin intermediul acestora, în română. Evghenia, Evghenița, Avghinia, Aghenia, Ghenia, Ghenuța sau masc. Oghenie, Ghenie, Ghenea etc., mai frecvente în documente începînd cu sec. 17, sînt înlocuite astăzi în mare parte de formele moderne apusene Eugen, Eugeniu, Genu, Genuțu, Eugenia, Genia, Geni, Genica, Genuța și foarte frecventul Jeni. Existența formelor paralele Eugen – Evghen este ilustrativă pentru o întreagă serie de prenume românești de origine grecească; formele vechi pătrunse la noi prin intermediar slav sînt înlocuite de forme care au parcurs un drum mai lung, și anume greacă → latină → limbi romanice → română. Dacă primele forme explică modificările petrecute în greaca primelor secole ale erei noastre și în limbile slave vecine, formele moderne se datoresc în primul rînd evoluției numelor în limbile romanice occidentale. ☐ Engl. Eugen, Eugenia, fr. Eugène, Eugénie, germ. Eugen, Eugenia, it., sp. Eugenio, Eugenia, magh. Jenő, bg., rus. Evghenii, Evghenia etc. ☐ Pictorul francez Eugène Delacroix, criticul și istoricul literar Eugen Lovinescu, dramaturgul american Eugen O’Neill. ☐ Evghenii Oneghin, cunoscutul roman în versuri al lui A.S. Pușkin (după care opera cu același nume de P.I. Ceaikovski și baletul lui J. Cranko).

N² 1. (METR.) Simbol pentru newton. 2. Simbol chimic pentru azot (nitrogen). 3. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor naturale.

* nitril m., pl. elĭ în teoria chimică, ĭar în colo n., pl. urĭ. Corp care se produce dintr’o idrocarbură în care se înlocuĭesc pin nitrogen treĭ atomĭ de idrogen de la un atom de cărbune.

nitrogen sm [At: NEGULICI / Pl: ~i / E: fr nitrogène] (Chm) Azot.

nitrogen (desp. ni-tro-) s. m.; simb. N

NITROGEN s. (CHIM.) azot. (~ este un element chimic gazos.)

NITROGEN, nitrogeni, s. m. Azot.

* nitrogén n. (nitru; și -gen din oxigen). Chim. Rar. Azot.

nitrogen (ni-tro-) s. m.; simb. N

NITROGEN s. m. azot. (< fr. nitrogène)

NITROGEN s.m. Azot. [< fr. nitrogène, germ. Nitrogen].

nitrogen s. m. (sil. -tro-); simb. N

NITROGEN s. v. azot.

*NITROGEN sbst. 🔬 Nume cu care se designa la început azotul, pentru că intră în compoziția nitrului sau azotatului de potasă [fr.].

POPE [poup], Sir William Jackson (1870-1939), chimist britanic. Prof. univ. la Manchester și Cambridge. Studii asupra compoziției nitrogenului, sulfurilor, azotului și seleniului; s-a ocupat de prepararea gazului asfixiant în Primul Război Mondial. M. de onoare al Acad. Române (1925).