RESPIRAȚIE, respirații, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizează schimbul de gaze (absorbirea oxigenului și eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră aerul ambiant conținând oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. ◊ Respirație artificială = mijloc de reanimare care constă în efectuarea unui ansamblu de mișcări ce se execută asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea mișcărilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopă etc., în vederea introducerii și scoaterii alternative și ritmice a aerului din plămâni. Operă (sau studiu, lucrare) de largă respirație = operă (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexă. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.

STOP interj. Stai, oprește! // s.n. 1. Semafor pentru reglarea circulației, folosit la întretăierile străzilor. ♦ Panou care impune în mod obligatoriu oprirea la intersecție. ♦ Lampă de semnalizare montată la partea din spate a unui autovehicul și care se aprinde cînd se acționează frînele acestuia. 2. Oprirea mingii (cu piciorul la fotbal) și a pucului (la hochei). 3. Termen folosit în telegrafie pentru separarea frazelor în locul punctului. 4. (Med.) Stop cardiac = oprirea temporară a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporară a respirației datorită intoxicării cu gaze, cu medicamente, electrocutării etc. 5. (Cinem.) Stop-cadru = efect constînd în oprirea momentană a mișcării, persistența imaginii statice și reluarea mișcării la faza la care a fost oprită; stop-camera = procedeu de filmare combinată, care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, efectuarea unor modificări scenice și reluarea filmării. [< fr., engl. stop].

MIOGLOBINĂ s. f. pigment hemoglobinic din fibrele musculare care are rolul de a fixa și furniza acestora oxigenul necesar. (< fr. myoglobine, engl. myoglobin)

STOP I. interj. 1. stai! oprește! 2. (în telegrafie, pentru separarea frazelor) punct! II. s. n. 1. semafor pentru reglarea circulației rutiere; panou care impune în mod obligatoriu oprirea la intersecție. ♦ lampă de semnalizare montată la partea din spate a unui autovehicul, care se aprinde când sunt acționate frânele acestuia. 2. oprirea balonului la fotbal și la hochei. ♦ (tenis) minge trimisă scurt, lângă fileu, când adversarul se află plasat pe fundul terenului. 3. stop cardiac = oprirea temporară a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporară a respirației, datorită intoxicării cu gaze, cu medicamente, electrocutării etc. 4. stop-cadru = imagine asupra căreia se oprește momentan aparatul de filmat; stop-camera = procedeu de filmare combinată constând în oprirea bruscă a aparatului de filmat și a personajelor din cadru, efectuarea unor modificări scenice și realuarea filmării. 5. unghi format de frunte și linia botului, care poate caracteriza o rasă de animale. (< fr., engl. stop)

RESPIRAȚIE, respirații, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizează schimbul de gaze (absorbirea oxigenului și eliminarea dioxidului de carbon) între organismele vii și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră aerul ambiant conținând oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră dioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. ◊ Respirație artificială = mijloc de reanimare care constă în introducerea și scoaterea alternativă și ritmică a aerului din plămâni, pentru a provoca reluarea mișcărilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopă etc. Operă (sau studiu, lucrare) de largă respirație = operă (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexă. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.

ANAEROB, -Ă, anaerobi, -e, adj. (În opoziție cu aerob) 1. (Despre microorganisme) Care trăiește și se înmulțește fără aer, oxigenul necesar fiind luat din mediu prin descompunerea unor componente ale acestuia. Putrefacția se datorește în primul rînd unor bacterii ana- erobe care descompun materia organică. 2. (Despre procese biochimice) Care se produce într-un mediu lipsit de aer. Fermentația alcoolică a glucidelor este un proces anaerob.

ANAEROBIOZĂ s. f. (În opoziție cu aerobioză) Formă de viață a unor microorganisme (de obicei bacterii) în absența oxigenului liber din aer, organismele luînd oxigenul necesar din alte surse.

RACHETĂ, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii explozibile colorate, care se aprind în momentul cînd tubul e aruncat dintr-un pistol special și care produc o lumină puternică pe o traiectorie întinsă; e întrebuințat la semnalizări și la focuri de artificii. Rachete sclipitoare fulgeră scurt în noapte. Răsună împușcături într-un loc sau altul. PAS, Z. III 202. În răstimpuri se înălțau în văzduh rachete orbitoare care se spărgeau deasupra satului din vale, îl luminau vreo două minute și apoi piereau. REBREANU, N. 56. Sori luminoși s-aprindeau, și rachete, zburînd peste case, Dungi sclipitoare scriau și apoi recădeau în buchete Ca niște flori de scîntei. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 99. 2. Paletă ovală cu un mîner lung alcătuită dintr-o rețea de coarde fixate pe un cadru de lemn, întrebuințată la jocul de tenis. O lovitură scurtă de rachetă și glasul ei anunță...: «22-20». SEBASTIAN, T. 85. ♦ Paletă ovală formată dintr-o placă de lemn acoperită cu un strat de cauciuc zimțat sau cu plută și folosită la jocul de tenis de masă. 3. Proiectil propulsat prin reacție, caracterizat prin faptul că are la bord combustibilul și oxigenul necesar putînd astfel fi utilizat și în regiunile rarefiate ale atmosferei sau în stratosferă.

RESPIRA, respir, vb. I. 1. Intranz. A introduce în plămîni prin inspirație aerul ambiant (conținînd oxigenul necesar întreținerii vieții) și a da afară prin expirație acidul carbonic și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. Cobor geamul, aplecîndu-mă să respir. CARAGIALE, O. II 270. ♦ Tranz. A inhala aer în plămîni; a inspira. O parte din lume ieșea în grădinița din față, ca să respire aerul curat și rece care adia dinspre mare. BART, E. 145. Să ne oprim să respirăm Aerul suav și dulce. MACEDONSKI, O. I 238. ◊ Fig. Sînt fericit de a respira dulcele aer al țării. ALECSANDRI, S. 205. 2. Tranz. Fig. A răspîndi, a revărsa, a împrăștia, a degaja. Lumina feerică a saloanelor, zgomotul, mișcarea invitaților respirau veselie. BASSARABESCU, S. N. 147. Scrierile unuia... vor respira energie, sănătate, ale altuia, moliciune. GHEREA, ST. CR. II 23. Pădurile, munții respirau o dulce liniște de seară. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. ♦ Intranz. A se degaja, a se revărsa. De pretutindeni în opera sa respiră aerul de țară. CĂLINESCU, E. 52. Din povestirea aceasta respiră o iubire adîncă pentru pămînt și oameni. SADOVEANU, E. 218. Din toate manifestările intelectuale, morale și artistice ale acestor clase respiră un aer greoi de descompunere. IONESCU-RION, C. 109.

RESPIRAȚIE, respirații, s. f. Proces fiziologic constînd din schimburi de gaze între țesuturile vii ale plantelor și animalelor și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră (pe nas sau pe gură) aerul ambiant conținînd oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. Și toți, îngrămădiți la provă, ca o turmă speriată, muți și palizi, cu respirația tăiată, privesc țintă înainte la orizont. BART, S. M. 38. El urmă mai departe rar, de-abia vorbind, cu respirația scurtă. D. ZAMFIRESCU, R. 57. ◊ (Poetic) După ora două nu s-a mai auzit decît respirația domoală a orașului adormit. BOGZA, M. S. 10. ◊ (Rar, considerat ca unitate de măsură) Izvorul e aproape, la cîteva respirații numai. BOGZA, C. O. 18. ◊ Respirație artificială = mișcare mecanică care se execută asupra corpului unui pacient, pentru a provoca reluarea mișcărilor normale respiratorii, întrerupte în caz de asfixie, sincopă etc. ◊ Expr. Operă (studiu, lucrare) de largă respirație = operă (studiu, lucrare) de mare amploare. ♦ Aerul expirat, suflare. Încep a obosi, te ocolesc, nu se mai pleacă deasupra să le simți respirația caldă. C. PETRESCU, Î. II 54. Îi simt respirația fierbinte. SAHIA, N. 20.

inhalator sn [At: DA ms / Pl: ~oare / E: inhala + -tor] 1 Aparat pentru inhalații. 2 Aparat care furnizează piloților de avion oxigenul necesar unei respirații nonnale în condițiile zborului la înălțimi mari, unde presiunea aerului este scăzută. 3 Stabiliment, în stațiile termale, în care pacienții sunt expuși vaporilor, gazelor și emanațiilor ce se degajă din izvoare.

ANOXIE f. Stare patologică provocată de lipsa cantității necesare de oxigen în țesuturile organismului. /<fr. anoxie

CERERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. (Ec. pol.) Cantitate totală de bunuri materiale și servicii pe care cumpărătorii doresc și pot să le achiziționeze, la nivelul prețurilor existente pe piață, într-o anumită perioadă. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen dizolvant, necesară pentru descompunerea substanțelor organice, prezentă în apă, și care indică gradul de poluare a apei. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

RESPIRÁȚIE (< fr., lat.) s. f. (FIZIOL.) 1. Proces fiziologic fundamental prin care organismele realizează un schimb de oxigen și dioxid de carbon cu mediul înconjurător. La plante, aerul încărcat cu oxigen pătrunde prin stomate și se răspândește la țesuturi prin spațiile intercelulare. La animale, schimbul de gaze se realizează la nivelul unor structuri specializate (aparat respirator). Aerul (sau apa în cazul animalelor acvatice) este introdus în organele respiratorii prin mișcări respiratorii ritmice, controlate de centri aflați în sistemul nervos (r. externă sau ventilație); de aici oxigenul trece în sânge și este transportat la țesuturi. Deoarece în organism nu există depozite de oxigen, întreruperea r. pentru mai mult de câteva minute provoacă moartea. ◊ R. artificială = ansamblu de mișcări având drept scop introducerea și scoaterea alternativă și ritmică a aerului din plămâni, executate asupra unei persoane ale cărei mișcări respiratorii normale au fost temporar întrerupte (în caz de asfixie, înec etc.). 2. Proces metabolic prin care moleculele organice bogate în energie (ex-glucoza) sunt degradate prin oxidare în molecule mai mici, eliberându-se energia necesară vieții. La majoritatea plantelor și animalelor oxidarea se realizează cu ajutorul oxigenului atmosferic (r. aerobă) și are ca produși finali dioxidul de carbon și apa. Sin. r. celulară, r. internă, r. tisulară. ◊ R. anaerobă = tip de r. în care substanțele nutritive sunt oxidate în absența oxigenului atmosferic. Deoarece oxidarea nu este completă, cantitatea de energie degajată este mai mică decât în cazul r. aerobe. Se întâlnește la unele drojdii și bacterii și în țesutul muscular lipsit de oxigen.

ÎNTREȚINE, întrețin, vb. III. 1. Tranz. A ține în stare bună, a păstra ceva în bune condiții. Întreține curat mașina. 2. Tranz. A da, a asigura cuiva mijloacele materiale necesare traiului. A-și întreține părinții. ▭ Că bătrînul n-a avut bani spre a întreține cum se cade pe copiii săi, acolo unde îi trimisese nobilele sale intenții, aceasta este probabil. CĂLINESCU, E. 25. ♦ Refl. A-și procura, a cîștiga mijloacele necesare traiului. Se întreținea din poleitul lentilelor comandate. CAMIL PETRESCU, T. II 212. 3. Tranz. (Cu privire la ardere, foc etc.) A face să dureze, a alimenta. Oxigenul întreține arderea. ◊ Fig. Să gonim.... acea moliciune ce întreține dezbinarea și neunirea în inimile noastre. ODOBESCU, S. I 24. 4. Refl. (Franțuzism) A sta de vorbă cu cineva; a vorbi cu cineva. Se întreținuse îndelung cu el. PAS, Z. IV 183.

DIOXÍZI (< fr.) s. m. pl. Combinații chimice ale oxigenului cu elementele nemetalice, de tipul EO₂, sau cu elemente metalice, de tipul MO₂. ◊ Dioxid de carbon = compus oxigenat al carbonului, gaz incolor cu miros înțepător, mai greu decât aerul, necesar plantelor pentru sinteza hidraților de carbon; întrebuințat la fabricarea bicarbonatului de sodiu, a ureii etc., în ind. zahărului, la prepararea unor băuturi gazoase, iar în stare solidă în tehnica frigului; anhidridă carbonică. ◊ Dioxid de mangan = compus oxigenat al manganului; apare în natură sub formă de piroluzită și se prezintă ca o pulbere cristalină bruno-neagră; oxidant, toxic, întrebuințat ca depolarizant la pile Leclanché, în ind. cauciucului, chibriturilor, a sicativilor, a glazurilor ceramice, a sticlei etc. ◊ Dioxid de siliciu = compus oxigenat al siliciului, care se găsește în natură sub formă de cuarț, opal, agat etc.; intră în compoziția a diferite roci și este componentul principal al nisipului. Se mai găsește și ca pământ de infuzori (diatomit, kiselgur). Servește ca materie primă pentru pentru combinațiile siliciului și pentru fabricarea sticlei; silice. ◊ Dioxid de sulf = compus oxigenat al sulfului (se lichefiază la -10,2°C și se solidifică la -73°C), gaz incolor, sufocant; se întrebuințează la fabricarea acidului sulfuric, ca decolorant în vopsitorie, ca mijloc de conservare a fructelor, la sulfitare în ind. zahărului, la rafinare în ind. petrolieră și ca insecticid; anhidridă sulfuroasă. ◊ Dioxid de titan = compus oxigenat al titanului, cristalizat, alb, insolubil în apă, folosit ca pigment în pictură, la prepararea vopselelor și a cernelurilor poligrafice albe, în ind. textilă, a sticlei și a ceramicii, în cosmetică etc.; alb de titan. Sin. bioxizi.

cerere sf [At: N. TEST. (1648), ap. DA / A: cerere / Pl: ~ri / E: cere] 1-2 (Înv) Încercare de a (întâlni sau) afla ceva Si: cerut¹ (1-2). 3-4 (Căutare sau) trecere în comerț Si: cerut¹ (3-4). 5-6 Cantitate de (bunuri și) servicii necesare pentru a se acoperi consumul. 7-8 (În economia de piață; îs) ~ solvabilă Cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. 9 (Îlav) La ~ Când se solicită. 10 (Teh; îs) ~ de oxigen Cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de purificare biologică. 11 (Teh; îs) ~ maximă de putere Valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. 12 Încercare de a face ceva cuiva Si: cerut¹ (5). 13 Încercare de a obține ceva dorit Si: cerut¹ (6). 14-15 Dorință afirmată insistent de a avea pe cineva sau ceva Si: cerut¹ (7). 16 Pretenție (în baza unui drept) Si: revendicare Si: cerut¹ (8). 17 Impunere a unei necesități Si: cerut¹ (9). 18 Exigență în îndeplinirea unei datorii Si: cerut¹ (10). 19 Trebuință stringentă Si: cerut¹ (11). 20 Exprimare a dorinței de a avea ceva Si: cerut¹ (12), implorare, rugăminte. 21 (Pex) Act adresat unei autorități de o persoană prin care se solicită ceva ce intră în atribuțiile acestei autorități Si: (înv) petiție. 22 Stăruință de a obține un lucru Si: cerut¹ (13). 23 Exprimare a dorinței ca cineva să facă ceva Si: cerut¹ (14), solicitare. 24 Rugăminte. 25 Solicitare a unei permisiuni Si: cerut¹ (16). 26 (Îs) ~ în căsătorie Pețire. 27 Cerșire.

CERERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. Căutare, cerință; cantitate de bunuri și de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de curățare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

REACTÓR (< fr.) s. n. 1. (CHIM.) Aparat industrial sau de laborator în care se efectuează reacții chimice (catalitice sau necatalitice) în scopul obținerii anumitor substanțe. R. constituie partea principală a unei instalații chimice. Există r. în care materiile prime se introduc o singură dată, la început, iar după terminarea reacției se scot produsele finite (r. discontinuu), sau în care se introduc materiile prime și se scot produsele finite în mod continuu (r. continuu). După natura procesului chimic se deosebesc r. termice, electrochimice, biochimice și fotochimice, iar după fazele prezente în proces se deosebesc r. în care fazele reactante sunt gaze (gaz-gaz), lichide (lichid-lichid omogen sau neomogen), solide și gaz (gaz-solid) etc. (ex. r. pentru oxidarea amoniacului în amestec cu oxigen și vapori de apă, r. pentru nitrarea benzenului etc.) 2. (AV.) Motor termic folosit pentru asigurarea propulsiei unor vehicule (de obicei avioane), în interiorul căruia are loc transformarea energiei chimice a combustibilului în energia cinetică a unui curent de fluid (jet de gaze de ardere), în scopul producerii forței de propulsie (care apare datorită efectului de reacțiune provocat de gazele de ardere de viteză mare). R. la care aerul necesar arderii combustibilului este introdus în camera de ardere, sub presiune, de către un compresor (axial sau centrifugal) antrenat de o turbină cu gaze se numesc turboreactoare. Principalele elemente componente ale unui turboreactor sunt: difuzorul (care are rolul de a frâna curentul de aer atmosferic la intrarea în motor), compresorul, camera de ardere, turbina cu gaze și efuzorul (în care are loc destinderea gazelor evacuate din turbină). În prezent, turboreactoarele cu compresor centrifugal sunt prevăzute cu camere de ardere individuale, iar cele cu compresor axial au camere de ardere inelare (camere bloc). R. care echipează avioanele cu viteze de zbor supersonice pot fi construite fără compresor, comprimarea aerului necesar arderii făcându-se în difuzor (datorită vitezei foarte mari cu care aerul atmosferic intră intră în motor). R. fără compresor pot fi: statoreactoare, când aerul și gazele de ardere circulă în curent continuu în interiorul motorului, și pulsoreactoare, în care circulația gazelor este intermitentă (pulsatorie); r. fără compresor pot funcționa numai după ce avioanele pe care sunt montate au fost lansate în zbor prin alte mijloace (rachete, catapulte etc.). Sin. motor cu reacție. 3. (ELT.) Bobină electrică cu reactanță mult mai mare decât rezistența ei electrică, utilizată în instalațiile electrice pentru limitarea curenților de scurtcircuit.

PRINCÍPIU (< lat.) s. n. 1. (În sens temporal) Început, origine; la început. 2. (În sens cauzal) Ceea ce constituie rațiunea de a fi, cauza suficientă a unui lucru. 3. (FILOZ.) Element constitutiv al unui lucru, în sens fizic, precum hidrogenul și oxigenul în apă, sau în sens metafizic, precum, în filozofia tradițională, materia, „elanul vital” etc. în ființele materiale. ♦ (În ordinea acțiunii) Propoziție, adesea implicită, care direcționează activitatea și servește drept normă pentru diferite tipuri de judecăți practice (p. morale, p. politice etc.). ♦ (În sens epistemologic) Ipoteză care explică un mare număr de cazuri și considerată definitiv verificată (p. din fizică). ◊ Primele principii = propoziții, de regulă implicite, care nu sunt nici deduse din alte propoziții, nici rezultatul unei experiențe unice, ci sunt presupuse ca normă absolută în orice operație rațională. 4. (LOG.) Propoziție care este la originea unei operații deductive în calitate de condiție necesară și care nu este pusă în discuție. ◊ Principiile logicii = cele mai generale legi ale logicii, din care derivă celelalte legi și reguli logice, care asigură validitatea operațiilor logice cu propoziții și termeni (p. identității, p. necontradicției, p. terțului exclus, p. rațiunii suficiente); aceste p. au fost identificate și formulate de Aristotel și Leibniz. 5. Element primordial considerat în Antichitate și în Evul Mediu ca origine a lumii fizice. ◊ (CHIM.) P. activ = substanță care imprimă caracterul specific unui produs de origine vegetală sau animală (ex. alcaloizii din opiu reprezintă p. a. al acestuia). P. lui Le Chatelier = principiu conform căruia, atunci când se modifică una dintre condițiile unui sistem fizico-chimic în echilibru, echilibrul se deplasează în așa fel, încât tinde să diminueze, atât cât este posibil, modificarea intervenită. 6. (FIZ.) Lege cu caracter foarte general, care nu poate fi demonstrată direct, ci doar verificată prin oricare dintre consecințele sale (ex. p. minimei acțiuni, p. inerției etc.) ◊ Principiul corespondenței v. corespondență. 7. Convingere intimă, punct (propriu de vedere). P. cosmologic = p. al cosmologiei moderne conform căruia Universul prezintă aceeași imagine indiferent de locul din care este observat; este izotropic și omogen. ◊ Om cu (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri ori convingeri ferme, cu (sau fără) nome de conduită precise. ◊ Loc. În principiu = din punct de vedere teoretic, în teorie, în general. Din principiu = conform unui punct de vedere hotărât.

balon¹ s.n. 1 (aeron.) Aerostat alcătuit dintr-o învelitoare impermeabilă umplută cu un gaz mai ușor decît aerul, de care se atașează o nacelă. ◇ Balon captiv = balon legat de un punct fix cu cabluri, pentru a nu se ridica mai sus de o anumită înălțime. Balon de protecție = balon captiv care împiedică trecerea avioanelor deasupra unei regiuni. ◇ Expr. (fam.) A lua (pe cineva) în balon = a) a rîde de cineva; b) a-și bate joc, a ironiza (pe cineva). ◇ Compuse: (meteor.) balon-sondă = balon liber, umplut cu hidrogen, care transportă spre înălțimi aparatura necesară măsurării presiunii, temperaturii și umezelii aerului, uneori a radiației solare și a vîntului; balon-pilot = balon liber, umplut cu hidrogen, care se lansează în atmosferă și se urmărește cu unul sau două teodolite, în scopul măsurării vitezei vîntului la diferite altitudini. 2 Obiect din cauciuc foarte subțire, mai ales în formă de sferă, umplut cu aer sau cu un gaz ușor. ◇ Balon de încercare = a) mic balon căruia i se dă drumul pentru a cunoaște direcția vîntului; b) fig. idee sau știre lansată pentru a se constata opinia sau reacția publicului ori a unei persoane în legătură cu o anumită problemă. 3 Balon de săpun = a) bășică formată din clăbuci de săpun; b) fig. vorbă goală, amăgitoare. Toate promisiunile au fost baloane de săpun. 4 (sport) Minge de diferite forme folosită la anumite jocuri sportive, alcătuită dintr-un înveliș din piele, cauciuc sau material plastic (și o cameră elastică umplută cu aer). ◇ Sportul cu balonul rotund v. sport. ◇ Expr. A juca balonul v. juca. 5 (mar.) Velă triunghiulară la ambarcațiile de regate. 6 (electron.) Înveliș etanș al incintei vidate sau umplute cu gaz sub presiune joasă a unei lămpi electrice, a unui tub electronic etc. 7 (chim.) Vas sferic de sticlă, cu unul sau mai multe gîturi, folosit în laborator în anumite operații chimice. ◇ Balon de oxigen = a) rezervor de oxigen prevăzut cu un tub de aspirație, întrebuințat la reanimarea unui bolnav; b) fig. ajutor nesperat, salvator. Scăderea inflației a fost un balon de oxigen pentru industrie. • pl. -oane. /<fr. ballon.

AUTO- „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil”. ◊ gr. autos „el însuși” > fr. auto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. auto-. □ ~alogamie (v. alo-, v. -gamie), s. f., prezența în cadrul aceleiași specii a unor indivizi parțial autogami și parțial alogami; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., 1. Scriere literară aparținînd genului epic, în care autorul își povestește viața. 2. Biografia unei persoane, scrisă de ea însăși; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie a organismelor individuale; sin. idiobiologie; ~blast (v. -blast), s. n., microorganism sau germen solitar; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin autofecundare; ~carpie (v. -carpie), s. f., autogamie urmată de formarea fructului; ~cartograf (v. carto-, v. -graf) s. n., aparat pentru obținerea de planuri și hărți prin restituția automată a fotogramelor; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Care se bucură de autocefalie. 2. Care se conduce singur; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., independență a unei biserici ortodoxe naționale; ~cheratoplastie (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație plastică, de refacere a corneei distruse, cu material prelevat de la aceeași persoană; ~cinetic (v. -cinetic), adj., care este capabil să se miște fără a primi impuls din afară; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de topire a unui țesut organic prin fermenți proprii; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care răspîndesc semințele prin deschiderea bruscă a fructelor; ~corie (v. -corie₂), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor și fructelor prin mijloace proprii; ~crat (v. -crat), adj., s. m. și f. (conducător) cu puteri absolute; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt, în care întreaga putere a statului este concentrată în mîna unei singure persoane; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de realizare a reproducerilor colorate prin imprimarea succesivă a mai multor culori peste o autotipie alb-negru; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom obișnuit de care se prind cromozomii sateliți în timpul procesului meiotic; ~dem (v. -dem), s. n., populație formată din indivizi care se reproduc prin autofertilizare; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc diferite zone ale suprafeței aceleiași celule; ~dinamic (v. -dinamic), adj., care este mișcat de propria sa forță; ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat, destinat curselor de automobile; ~ecolalie (v. eco-₁, v. -lalie), s. f., simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte; ~erastie (v. -erastie), s. f., dragoste excesivă față de propria-i persoană, devenită obiectul instinctual sexual deviat; sin. narcisism; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor la excitațiile interne; ~fag (v. -fag), adj., care prezintă autofagie; ~fagie (v. -fagie), s. f., consumare a propriilor țesuturi ale unui organism supus inaniției; ~fen (v. -fen), adj., (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă care se manifestă autonom în cursul transplantelor; ~fil (v. -fil₁), adj., autogam*; ~filie (v. -filie₁), s. f., autoapreciere exagerată patologic; ~filogenie (v. filo-₁, v. -geme₁), s. f., dezvoltare a unor frunze din lamina altor organe foliare; ~fit (v. -fit), s. m., făt teratologic care poate trăi în viața extrauterină; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe care se nutresc, prin fotosinteză, direct din materia organică; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre plante) care își produce singur substanțele nutritive; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a fi singur; ~fonie (v. -fonie₁), s.f, rezonanță obsedantă a propriei voci; ~fonomanie (v. fono-₂, v. -manie), s. f., tendință patologică spre sinucidere; ~fundoscop (v. -fundo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop pentru examinarea fundului de ochi propriu; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care fecundația se realizează cu polen din staminele florii în care se află și pistilul; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; 2. Tip de autofecundare la protozoare, constînd în unirea a două nuclee formate în aceeași celulă; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Creat sau existent prin sine însuși. 2. A cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (Despre sudură) Care utilizează energia termică produsă de arderea acetilenei în oxigen; ~geneză (v. -geneză) s. f., 1. Reproducere prin polen propriu. 2. Teorie conform căreia dezvoltarea în natura vie se datorează exclusiv factorilor interni ereditari, negîndu-se acțiunea mediului ambiant. 3. Teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; sin. generație spontanee; ~genie (v. -genie₁), s. f., capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce; ~genotipic (v. geno-₁, v. -tipic), adj., care provine din același genotip; sin. izogenetic; ~gnoză (v. -gnoză), s. f., cunoaștere de sine însuși; ~gonie (v. -gonie), s. f., autogeneză* (1, 2, 3); ~graf (v. -graf), adj., s. n., 1. adj. și s. n., (Text, document) scris de autorul însuși. 2. s. n., Aparat folosit în fotogrammetrie la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu prin care se reproduc pe o piatră litografică sau pe o hîrtie specială un text, un desen etc. 2. Produs tipografic obținut prin acest procedeu; ~gramă (v. -gramă), s. f., telegramă trimisă automobiliștilor în deplasare și afișată la stațiile de benzină; ~hematoterapie (v. hemato-, v. -terapie), s. f., tratament care constă în injectarea de sînge provenit dintr-o venă a aceluiași bolnav; sin. autohemoterapie; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., distrugere a globulelor roșii de către propriul ser al bolnavului; ~hemoterapie (v. -hemo-, v. -terapie), s. f., autohematoterapie*; ~historadiografie (v. histo-, v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~homogamie (v. homo-, v. -gamie), s. f., autopolenizare excepțională; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent; sin. indigen, aborigen. 2. Care este limitat la un areal restrîns. 3. Relativ la cărbunii care s-au format pe locul de origine a plantelor din care aceștia provin. 4. Referitor la formațiile geologice care nu au suferit mișcări tectonice de translație; ~htonie (v. -htonie), s. f., caracter autohton; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a eului propriu; ~leucocitoterapie (v. leuco-, v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a leucocitelor provenind de la aceeași persoană; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere tipografică a lucrărilor executate direct pe piatra litografică, pe o placă de metal sau pe hîrtie de transport; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a celulelor și țesuturilor organice sub acțiunea enzimelor proprii; sin. autocitoliză, autopepsie, autoproteoliză; ~log (v. -log), adj., s. n., 1. s. n., Produs sau component care provine de la același organism. 2. adj., Ceea ce apare în mod natural într-un anumit sector organic sau care este prezent în mod normal în țesuturile sau umorile corpului. 3. (Despre un neoplasm) Provenit din celule care apar în mod normal în organul respectiv; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., proces de autofecundare, la care copulează doi gameți sau două nuclee de același sex; ~mizofobie (v. mizo-, v. -fobie), s. f., teamă patologică de mirosuri neplăcute, care ar putea proveni de la propria persoană; ~mobil (v. -mobil), adj., care se mișcă prin el însuși sau care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu; ~morf (v. -morf), adj., privind mineralele rocilor limitate de formele cristaline proprii speciei lor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare organică morfologică și. funcțională, condiționată de factori interni; ~nastie (v. -nastie), s. f., curbură de creștere inegală a organelor vegetale datorită unor cauze interne; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., operație chirurgicală de excludere funcțională totală a rinichiului tuberculos; ~nictitropic (v. nicti-, v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care în mod spontan își ia poziția obișnuită din timpul nopții; ~nom (v. -nom₁), adj., care se bucură de autonomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Drept al unui stat de a se administra singur. 2. Faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 3. Distanță maximă pînă la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul etc. fără a se mai alimenta cu combustibil pe parcurs; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., partenogeneză sub acțiunea unui stimul fizic sau chimic; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre organisme) care trăiește permanent în stratul superior al apelor mării; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., autoliză*; ~plasmoterapie (v. plasmo-, v. -terapie), s. f., utilizare a plasmei sanguine în scop terapeutic; ~plast (v. -plast), s. n., granulă de clorofilă; ~plastic (v. -plastic), adj., referitor la reacțiile sau la adaptările orientate spre modificarea organismului propriu; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurigicală de refacere a unui țesut organic distrus cu material prelevat ce la același individ; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces de dezvoltare în care unele celule ale embrionului se diferențiază morfologic și biologic într-o anumită direcție; sin. autodiferențiere^[1]; ~pneumocefalie (v. pneumo-, v. -cefalie), s. f., formație tumorală intracraniană plină cu aer sau cu gaz; ~podiu (v. -podiu), s. n., zona distală a membrelor toracale sau pelviene; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid poliploid care prezintă mai mult de două garnituri cromozomale; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre organisme) care prosperă în ape curgătoare; ~proteoliză (v. proteo-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~radiografie (v. radio- v. -grafie), s. f., metodă modernă de cercetare, bazată pe studiul imaginii obținute pe o peliculă radiografică a unui organ sau țesut ccnținînd o substantă radioactivă; ~scoliotropic (v. scolio-, v. tropic), adj., care prezintă autotropism; la care organele vegetale cresc și se dezvoltă în linie curbă; ~scopie (v. -scopie), s. f., percepție halucinatorie, care constă în faptul că bolnavul are impresia că se vede pe sine însuși; ~seroterapie (v. sero-, v. -terapie), s. f., metodă de tratament cu ser scos din sîngele bolnavului; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., proces de împerechere a cromozomilor cu aceeași origine, în meioză; ~spor (v. -spor), s. m., aplanospor forma în celula parentală și asemănător cu aceasta; ~terapie (v. -terapie), s. f., vindecare a unei boli pe cale naturală; ~tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s. m., hibrid tetraploid care prezintă genomuri asemănătoare; ~tip (v. -tip), s. n., tip de taxon stabilit de autorul însuși; ~tipie (v. -tipie) s. f., procedeu fotochimic de executare a unui clișeu zincografic cu ajutorul unor puncte sau linii de diferite mărimi; ~tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s. f., tipar înalt, ale cărui clișee se prepară prin corodarea unei plăci de metal pe care imaginile au fost executate direct; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. (La unele animale) Pierdere reflexă și spontană, în caz de primejdie, a unei părți a corpului (coadă, apendice, picior etc.) care, ulterior, se poate regenera. 2. Capacitate a unor vegetale de a pierde și apoi de a reface anumite părți ale organismului; ~trof (v. -trof), adj., care este capabil să-și producă singur substanțele organice necesare, pornind de la elemente minerale; ~trofie (v. -trofie), s. f., capacitate a plantelor cu clorofilă de a-și sintetiza singure substanțele nutritive; sin. autotrofism*^[2]; ~uroterapie (v. uro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a urinii recent emise și sterilizate provenind de la același bolnav; ~vaccinoterapie (v. vaccino-, v. -terapie), s. f., utilizare a autovaccinurilor în scop terapeutic; ~zit (v. -zit), s. m., făt dezvoltat care se poate hrăni singur în caz de monștri dubli, deosebit de cel parazit; ~zom (v. -zom), s. m., Cromozom comun celor două sexe, prezent în celulele somatice și care, împreună cu alozomul, formează genomul.