ACROȘA, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer. ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

ACROȘAJ, acroșaje, s. n. 1. Acroșare. 2. Oprire, interceptare a mingii sau a pucului. – Din fr. accrochage.

AUT (2) auturi, adv., s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru împotriva jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

BADMINTON s. n. Joc sportiv asemănător cu tenisul, practicat cu o minge de plută prevăzută cu pene, care se aruncă cu racheta. – Din engl., fr. badminton.

BALON, baloane, s. n. 1. Aerostat alcătuit dintr-o învelitoare impermeabilă umplută cu un gaz mai ușor decât aerul, căruia i se poate atașa o nacelă. ◊ Expr. (Fam.) A lua (pe cineva) în balon = a-și bate joc, a ironiza (pe cineva). ♦ Jucărie de cauciuc foarte subțire, mai ales în formă de sferă, umplută cu aer sau cu un gaz ușor. ♦ (Sport) Minge. 2. (În sintagma) Balon de săpun = bășică suflată din clăbuci de săpun; fig. vorbă goală, amăgitoare. 3. Vas sferic de sticlă, întrebuințat în laborator în anumite operații chimice. ♦ (În sintagma) Balon de oxigen = rezervor de oxigen prevăzut cu un tub de aspirație și întrebuințat la reanimarea unui bolnav. 4. Balonzaid (2). – Din fr. ballon.

BASCHETBAL s. n. Joc sportiv disputat între două echipe de câte cinci jucători, care marchează punctele făcând să treacă mingea prin coșul de sfoară împletită fixat de un panou înalt pe terenul echipei adverse; baschet. – Din engl., fr. basket-ball.

BASE-BALL s. n. Joc sportiv nord-american, practicat între două echipe de câte nouă jucători cu o minge ca cea de oină, care se lansează cu un bătător spre terenul echipei adverse, de unde poate fi trimisă înapoi tot prin lovire cu bătătorul. [Pr.: beiz-bol] – Cuv. engl.

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor și al animalelor, în care se strâng unele secreții ale organismului; vezică. Bășica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat și întrebuințat ca pungă, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajută peștii la plutire. 2. Umflătură a pielii conținând o materie lichidă (seroasă). 3. Umflătură mică plină cu aer, care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticlă) în formă sferică. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) beșică s. f.] – Lat. *bessica(=vessica).

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie; cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat complex cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ în unele țări. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef (< lat. caput).

CENTRA, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

CENTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

DESCHIDERE, deschideri, s. f. I. Acțiunea de a (se) deschide și rezultatul ei. ♦ (La șah) Primele mișcări cu care începe o partidă. ♦ (Sport) Trecere a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a întreprinde o acțiune ofensivă. ◊ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-un cuplaj sportiv. II. 1. Distanța, depărtarea dintre fălcile (2) unei unelte de prindere, ale unei piese de apucat sau ale unui dispozitiv (1) de fixare pentru prelucrarea pieselor. ♦ Distanța orizontală dintre marginile spațiului unui gol. 2. Spațiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare și aerisire sau pentru circulație. ♦ Locul unde apare sau unde se formează o deschizătură, o gaură, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafață rocile de adâncime în urma eroziunii (1) scoarței pământului. ◊ Deschidere geologică = loc unde apar, la suprafața pământului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Lărgimea canalului fonator în timpul articulării unui sunet. [Var.: (pop.) deșchidere s. f.] – V. deschide.

GOL¹, goluri, s. n. (La unele sporturi) Introducere a mingii în poarta echipei adverse; punct marcat în favoarea echipei care a reușit această introducere. – Din engl. goal.

GOLF¹ s. n. 1. Joc sportiv, între două sau patru persoane, în care se urmărește introducerea unei mingi mici și dure în mai multe găuri succesive (aflate pe un teren special) prin lovirea ei cu o crosă. 2. (În sintagma) Pantaloni golf = pantaloni (inițial de sport) mai largi decât cei obișnuiți, legați strâns dedesubtul genunchiului, cu faldurile căzând (până deasupra gleznei) peste legătură. – Din engl., fr. golf.

HALEA-MALEA s. f. Numele unui joc de copii cu mingea, în care se recită aceste cuvinte.

HANDBAL s. n. Joc sportiv de echipă, în care jucătorii, aruncând mingea cu mâna, încearcă s-o introducă în poarta echipei adverse. – Din germ. Handball, fr., engl. hand-ball.

HENDS s. n. (La fotbal) Atingere nereglementară a mingii cu mîna, atrăgînd după sine o penalizare. – Engl. hands.

HENȚ, hențuri, s. n. (La fotbal) Atingere nereglementară a mingii cu mâna de către un jucător de câmp în suprafața de joc, atrăgând după sine o penalizare. – Din engl. hands.

HOCHEI s. n. Joc sportiv pe gheață sau pe iarbă, în care jucătorii, servindu-se de o crosă, caută să introducă în poarta echipei adverse un puc sau o minge. – Din fr., engl. hockey.

INTERCEPȚIE, intercepții, s. f. (Rar) Interceptare. ♦ (Sport) Joc de intercepție = sistem de joc care se bazează pe interceptarea mingii pe care adversarii și-o pasează între ei. – Din fr. interception.

ÎNCERCARE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.

SETBOL s. n. Minge la jocul de tenis, volei etc. servită la sfârșitul setului care, câștigată, asigură victoria în setul respectiv. – Din engl. set ball.

ȚINE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ◊ Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ◊ Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...). A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: ținea vb. II] – Lat. tenem.

VOLEI s. n. Joc sportiv practicat pe un teren dreptunghiular de două echipe adverse compuse din câte șase jucători, care aruncă o minge specială peste o plasă întinsă sus, în mijlocul terenului. [Var.: volei-bal s. n.] – Din engl. volley[-ball].

VOLEU¹, voleuri, s. n. (Sport) Lovitură prin care mingea este expediată înainte ca ea să atingă pământul. – Din fr. volée.

ANGAJA, angajez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A lua pe cineva sau a intra în slujbă; a (se) încadra într-un loc de muncă; a (se) tocmi. ♦ Tranz. A primi să efectueze o lucrare, o însărcinare specială etc. în condiții determinate. A angaja o lucrare de arhitectură. ♦ Tranz. A lua cu chirie un vehicul. 2. Refl. A se obliga la ceva, a-și lua un angajament. ♦ Tranz. și refl. A atrage după sine o obligație. Articolul nu angajează revista. 3. Tranz. și refl. A (se) antrena într-o acțiune; a apuca sau a face să apuce într-o anumită direcție. ♦ Refl. A o lua pe un anumit drum. ♦ Tranz. (Mil.) A începe o acțiune etc. Trupele au angajat lupta. 4. Tranz. (La hochei sau la baschet) A pune pucul sau mingea în joc. – Din fr. engager.

CROSĂ¹, crose, s. f. Un fel de baston curbat la un capăt, cu care este condus pucul sau mingea la jocul de hochei, polo și golf. – Din fr. crosse.

OFENSIVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale armatei, constând în luarea inițiativei operațiilor prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și cucerirea terenului pe care îl ocupă. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, lichidării unei situații neconvenabile, cuceririi unui nou obiectiv sau unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive.

PALETĂ, palete, s. f. 1. Placă de lemn, de porțelan etc., prevăzută cu o deschizătură pentru a putea fi ținută cu mâna, pe care pictorii își întind și își amestecă vopselele când lucrează. ♦ Fig. Gamă cromatică specifică unui pictor sau unei picturi; cromatică, colorit; p. ext. măiestrie artistică a pictorului; p. gener. măiestrie artistică. 2. Lopățică rotundă sau ovală de lemn, de obicei acoperită cu cauciuc sau cu plută, cu care se lovește mingea în tenisul de masă. 3. Piesă (plată) de forme variate, folosită ca suport, ca unealtă de presat, de netezit etc. sau la diferite mecanisme și instrumente. ♦ Pală² (de dimensiuni mici). – Din fr. palette.

PLASĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

RACHETĂ², rachete, s. f. 1. Obiect de joc în tenisul de câmp sau în badminton, alcătuit dintr-o rețea de coarde fixate pe un cadru oval de lemn prevăzut cu mâner, cu ajutorul căruia se lovește mingea. 2. Paletă ovală aplicată pe talpa încălțămintei pentru a nu se afunda în zăpadă. – Din fr. raquette.

RELANSA, relansez, vb. I. 1. Intranz. A mări miza la jocul de cărți. 2. Tranz. A arunca, a trimite înapoi mingea (la jocul de tenis). – Din fr. relancer.

FOTBAL s. n. Joc sportiv cu mingea între două echipe de câte 11 jucători, fiecare dintre jucători căutând să introducă mingea în poarta celeilalte echipe, lovind-o cu piciorul sau cu oricare altă parte a corpului, în afară de mâini. – Din engl., fr. football.

PASA, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face să ajungă sau să treacă în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sită fructe sau legume; a zdrobi, a mărunți. – Din fr. passer.

PASĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Mar.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.

PASSING-SHOT s. n. (Tenis) Minge care trece pe lângă adversarul venit la fileu. [Pr.: pasing-șot] – Cuv. engl.

PELOTĂ, pelote, s. f. 1. Perniță pentru ace. 2. Joc cu mingea originar din regiunile bascilor. – Din fr. pelote.

ANGAJAMENT, angajamente, s. n. 1. Promisiune, făgăduială de a realiza ceva. 2. Angajare a cuiva într-un loc de muncă; (concr.) contract prin care o persoană își pune serviciile sale la dispoziția unei alte persoane sau a unei instituții și care prevede condițiile de angajare. 3. (La hochei sau la baschet) Punere a pucului sau a mingii în joc. – Din fr. engagement.

PIVOT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

PIVOTA, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

PLASA, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

POARCĂ, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafă. 2. Joc de copii, la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un băț spre o groapă o minge, o bilă etc., în timp ce ceilalți jucători încearcă să-i oprească trecerea; p. ext. minge, bilă etc. cu care se joacă ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

POLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apă”) Joc sportiv de echipă în care jucătorii, deplasându-se înot într-un bazin, încearcă să marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mâna în poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipă practicat călare, în care mingea este lovită cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo.

PRIZĂ, prize, s. f. 1. (Tehn.) Dispozitiv de conectare cu ajutorul căruia se realizează legătura electrică a unui receptor mobil la o rețea electrică prin intermediul unei fișe de curent; p. restr. orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se realizează legătura electrică. ◊ Priză aeriană de curent = priză în formă de bară, de liră etc., prin care se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană și un tramvai, o locomotivă electrică etc. Priză de pământ = dispozitiv prin intermediul căruia se realizează o legătură electrică conducătoare directă cu pământul. 2. Deschizătură în peretele exterior al unei construcții prin care se face aerisirea. 3. Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 4. Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți care se fololosesc în construcții. 5. (În sintagma) Priză de aterizare (sau de teren) = ansamblul manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 6. (Fam.; în expr.) A avea (sau a fi cu) priză la cineva (sau asupra cuiva) = a avea trecere (la cineva), influență (asupra cuiva), a trezi interesul (cuiva). 7. (Livr.) Cantitate mică de tutun care se trage pe nas. 8. Doză (mică) de medicament. 9. Modul în care este prinsă mingea la handbal, baschet, rugbi etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. 10. (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 11. (Cin.; în sintagma) Priză directă = tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești. – Din fr. prise.

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., scr. puh.

PUNCTBAL, punctbale, s. n. Minge în formă de pară, suspendată de o frânghie, care servește pentru antrenament la box. [Pl. și: punctbaluri] – După fr. punching-ball.

PURCEA, -ICĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; p. gener. scroafă (tânără). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucători împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc., în timp ce ceilalți jucători caută să-i împiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care servește la acest joc. – Lat. porcella.

OFSAID, ofsaiduri, s. n. (Sport) Împrejurare, penalizată de arbitru, în care un jucător aflat în posesia mingii se găsește în zona pe care o formează linia ultimului jucător al echipei adverse și linia porții adverse. – Din engl. off-side.

OINĂ s. f. Joc sportiv care se dispută între două echipe compuse din câte 11 jucători fiecare, o echipă aflându-se „la bătaie”, pe linia de așteptare, și cealaltă „la prindere”, în câmpul de joc, tehnica constând în lovirea unei mingi cu un baston de lemn de către fiecare jucător, pentru a o trimite în terenul adversarului. – Et. nec.

OGOI¹, ogoaie, s. n. (Reg.) Loc în care se joacă copiii cu mingea sau loc delimitat (îngrădit) pentru jocuri de copii. – Et. nec.

STOP interj., (2, 3) stopuri, s. n. 1. Interj. Stai! Oprește! ♦ (În telegrame, ca termen convențional pentru a marca sfârșitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire bruscă a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care reglează circulația la întretăierea străzilor; lampa din spate a unui autovehicul, care se aprinde când autovehiculul frânează. 4. S. n. (Cin.; în compusele) Stop-cadru = efect folosit în cinematografie și televiziune, constând în oprirea mișcării și menținerea unei imagini staționare, după care se reia mișcarea, din faza la care a fost oprită. Stop-camera = procedeu de filmare combinată care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, în efectuarea unor modificări scenice și reluarea filmării. – Din fr., engl. stop.

ȘUT², șuturi, s. n. Lovitură (puternică) dată cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument special în minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

ȘUTA, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

OBSTRUCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act nereglementar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce sa o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstruction, lat. obstructio.

OBSTRUCȚIONA, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tabulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție.

CORNER¹, cornere, s. n. Lovitură din colțul terenului, la fotbal, care se acordă echipei în atac, dacă un jucător din apărare trimite mingea în spatele liniei propriei porți. – Din engl., fr. corner.

MINGE, mingi, s. f. 1. Obiect sferic (rar ovoidal), de diverse dimensiuni și greutăți, confecționat din cauciuc, piele, celuloid, material plastic etc. (umplut cu aer), care se folosește în diferite jocuri (sportive), în gimnastica medicală etc.; balon (1). 2. Joc cu mingea (1). [Var.: mingie s. f.] – Cf. sl. mêč.

LIBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici unei constrângeri; slobod. ◊ Liber arbitru = libertate absolută a voinței omului, postulată la idealismul filozofic¹, în opoziție cu determinismul. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesiune liberă = profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: (Substantivat) liber-profesionist = persoană care exercită o profesiune liberă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândești; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) În aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

LUFT, lufturi, s. n. 1. Distanță sau spațiu liber dintre două elemente (piese fixe sau mobile) situate foarte aproape unul de altul; interstițiu. 2. (Sport) Eroare comisă de un jucător care șutează pe lângă minge, puc etc. – Din germ. Luft.

LIFTA, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

LIFTAT, -Ă, liftați, -te, adj. 1. (Despre minge, la tenis) Căreia i s-a imprimat, prin aruncare sau lovire, anumite efecte. 2. (Despre țiței) Care a fost scos la suprafață. – V. lifta.

LOB², loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o mai poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil aerodinamic încărcat cu materie explozivă, incendiară etc., care se aruncă din avion asupra obiectivelor terestre; (rar) proiectil de tun. ◊ Bombă atomică (sau nucleară) = bombă bazată pe energia nucleară, cu o putere de distrugere extraordinară. 2. (În sintagma) Bombă vulcanică = bucată de lavă aruncată în aer din crater și rotunjită prin învârtirea în atmosferă. 3. (În sintagma) Bombă calorimetrică = vas rezistent de metal întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 4. Fig. (Sport) Lovitură de minge trasă puternic spre poartă. 5. Fig. (Arg.) Știre senzațională. 6. Fig. (Arg.) Speluncă. – Din fr. bombe.

DESCHIDE, deschid, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a sili pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A-și deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică), a face începutul; a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A trece mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai luminoasă, mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchide vb. III] – Lat. discludere.

MECIBOL, meciboluri, s. n. Situație din finalul unei partide de tenis sau de volei în care ultima lovitură de minge poate să decidă pe câștigător. – Din engl. match ball.

MIJLOCAȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., subst. I. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș.

MINGIE s. f. v. minge.^[1]

MOTOBAL s. n. Joc sportiv de echipe, în care mingea este lovită de sportivi de pe motocicletă sau cu motocicleta și introdusă în poarta adversarului. – Din fr. motoball.

NEȚ, nețuri, s. n. (La tenis) Lovitură în care mingea trece în terenul advers atingând marginea de sus a plasei. – Din germ. Netz, engl. net.

DROPGOL, dropgoluri, s. n. (La rugbi) Lovitură de picior dată în minge în momentul când aceasta atinge pământul și care face ca mingea să treacă peste bara de sus a porții adverse, consemnând înscrierea a trei puncte. – Din engl., fr. dropgoal.

DUBLU², -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.

DRIBLA, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în așa fel încât să-și înșele adversarul direct și să poată trece de el. ♦ Tranz. A-și înșela și a-și depăși adversarul direct printr-o conducere înșelătoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A păcăli, a înșela. – Din fr. dribbler.

DRIVE s. n. (La tenis) Lovitură prin care mingea este expediată cu putere în terenul advers, razant cu plasa. [Pr.: draiv] – Din engl. drive.

TALONA, talonez, vb. I. Tranz. (La jocul de rugbi) A trage mingea cu piciorul din grămadă; (în diverse sporturi) a urmări pe adversar îndeaproape pentru a-l împiedica să-și continue acțiunea. – Din fr. talonner.

TALONER, taloneri, s. m. Jucător de rugbi care se găsește în grămadă între cei doi pilieri, având sarcina de a talona mingea. – Din fr. talonneur.

TENIS (1) s. n., (2) teniși, s. m. 1. S. n. (Și în sintagma tenis de câmp) Joc sportiv care se practică cu mingi mici, lovite cu rachete de către doi sportivi sau două perechi, pe un teren special amenajat, despărțit în două printr-o plasă joasă; sportul alb. ◊ Tenis de masă = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid și cu palete, pe o masă specială de formă dreptunghiulară, despărțită în două părți egale de un fileu, care se desfășoară între doi jucători sau între două perechi; ping-pong. 2. S. m. (Mai ales la pl.) încălțăminte pentru tenis. Pereche de teniși. – Din engl., fr. tennis.

SĂRI, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal = a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”). A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire.

TOPSIN¹, topsine, s. n. Lovitură de atac la tenis (de masă), în urma căreia mingea urmează o traiectorie neprevăzută. – Cf. engl. top-side.^[1]

TUȘĂ¹, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă¹ (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

RUGBI s. n.^[1] Joc sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris și: rugby] – Din engl., fr. rugby. modificată

DEMIVOLEU, demivoleuri, s. n. Lovitură (la tenis) prin care mingea este expediată imediat după contactul ei cu solul. – Din fr. demi-volée.

DEGAJA, degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. [Prez. ind. pers. 3 și: degajă] – Din fr. dégager.

SERVI, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

SERVICIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În construcție cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune care servește, avantajează pe cineva; îndatorire, obligație. ◊ Expr. A face un prost (sau un rău) serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) un rău. ♦ Scară de serviciu = scară secundară într-un imobil (pentru acces la dependințe). 2. Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat; slujbă. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ◊ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligați, prin lege, cetățenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile forțelor armate. Serviciu comandat = însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = slujbă religioasă. ◊ Expr. (Despre angajați, ostași, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) însărcinat cu o misiune specială în cadrul obligațiilor profesionale. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Funcție. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. cuprinzând mai multe secții; p. ext. colectivul de muncă corespunzător. 4. Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. Serviciu de cafea. 5. Mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.^[1]

SERVIT², -Ă, serviți, -te, adj. Slujit, ajutat. ♦ (La unele jocuri cu mingea sau de noroc) Pus în joc. – V. servi.

SMEȘ, smeșuri, s. n. Lovitură de atac la tenis, prin care o minge înaltă primită este expediată cu putere în terenul adversarului. [Var.: smeci s. n.] – Din engl., fr. smash.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

COȘ¹, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie în formă de piramidă la mașina de treierat, în care se bagă snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĩ.

CRICHET s. n. Joc sportiv între două echipe a câte 11 oameni care lovesc cu niște bastoane speciale mingea, încercând s-o introducă în poarta adversarului. – Din engl., fr. cricket.^[1]

ACROȘARE s. (SPORT) acroșaj. (~ mingii, la fotbal.)

BALON s. v. minge.

BĂȘICĂ s. v. aerostat, balon, glob, gogoașă, minge, păpălău.

COTCĂ s. v. minge.

HAPUC s. v. minge.

MAIDAN s. teren viran, (înv.) viranea. (Jucau mingea pe un ~.)

MINGE s. (în unele sporturi) balon, (reg.) hapuc, (Transilv. și Olt.) cotcă, (Ban. și Transilv.) pilă, (prin Ban.) pulmă, (Transilv. și Ban.) surducă, (arg.) bășică. (Bate ~ pe maidan.)

PILĂ s. v. cunoștință, minge, relație.

PULMĂ s. v. minge.

SURDUCĂ s. v. bulgăre, cocoloș, minge.

minge s. f., art. mingea, g.-d. art. mingii; pl. mingi

A ANGAJA ~ez tranz. 1) A lua la lucru pe bază de contract. 2) A face să se angajeze. 3) A lua cu chirie; a închiria. ~ un vehicul. 4) A înscrie în efectivul armatei; a încorpora; a înrola. 5) sport (mingea sau pucul) A pune în joc. /<fr. engager

ANGAJAMENT ~e n. 1) Obligație luată de cineva pentru efectuarea unui lucru. 2) Angajare a cuiva la un loc de muncă. 3) Contract de muncă. 4) (la hochei și la baschet) Punere a pucului sau a mingii în joc. /<fr. engagement

ANVELOPĂ ~e f. 1) Înveliș protector din cauciuc al camerei cu aer a unei roți de vehicul. 2) Înveliș exterior al unei mingi de fotbal, de volei etc. 3) Învelitoare de carte; supracopertă. [G.-D. anvelopei] /<fr. enveloppe

ARUNCARE ~ări f. 1) v. A ARUNCA și A SE ARUNCA. 2) Probă de atletism care constă în azvârlirea la distanță a discului, suliței, greutății etc. 3) Procedeu tehnic de azvârlire a mingii la baschet, handbal etc. /v. a (se) arunca

AUT² ~uri n. sport Situație când mingea iese în afara terenului de joc. /<engl. out

A AZVÂRLI azvârl 1. tranz. 1) A face să ajungă printr-o mișcare bruscă la o oarecare depărtare; a arunca. ~ mingea. 2) A îndepărta considerând inutil; a arunca. Paharul s-a stricat și l-am azvârlit 2. intranz. 1) A da cu ceva (în cineva sau în ceva); a arunca. ~ cu bolovani în gard. 2) (mai ales despre cai) A lovi cu picioarele (din urmă); a da cu copita. /v. a zvârli

BADMINTON [pr.: bedminton] n. sport Joc asemănător cu tenisul, practicat cu o minge mică și ușoară, prevăzută cu pene, care este lovită cu o rachetă. /Cuv. engl.

BALON ~oane f. 1) Obiect de zbor fără mijloace de propulsie proprii, alcătuit dintr-un înveliș impermeabil de formă sferică, umplut cu un gaz mai ușor decât aerul, la care se atașează o nacelă; aerostat. ~ de sondaj. ~-pilot. ◊ A lua în ~ (pe cineva) a lua în râs (pe cineva); a-și bate joc (de cineva). 2) Jucărie constând dintr-o membrană elastică subțire, care, fiind umplută cu aer, este folosită ca jucărie sau pentru a practica anumite jocuri sportive sau distractive; minge. 4) Vas de sticlă de formă sferică, folosit în laborator pentru anumite operații chimice. ~ cu fund plat. 5): ~ de săpun bășică obținută prin suflare din clăbuci de săpun. 6): ~ de oxigen rezervor de oxigen prevăzut cu o mască sau cu o sondă nazală și folosit la reanimarea unui bolnav. /<fr. ballon, it. ballone

BASCHETBAL n. Joc sportiv, practicat între două echipe a câte cinci jucători, care tind să introducă mingea cu mâna într-un coș fixat pe un stâlp de pe terenul echipei adverse. /<engl., fr. basket-balle

BOMBĂ ~e f. 1) Proiectil cu încărcătură, folosit la bombardamentele de aviație. ~ atomică. ~ cu hidrogen. ◊ ~ vulcanică bucată de lavă, aruncată în atmosferă, mai ales la începutul erupției vulcanice. 2) fig. fam. Știre senzațională, sosită pe neașteptate. * A cădea ca o ~ a veni pe neașteptate. 3) sport Șut de minge. 4) med. Recipient pentru gaze sau substanțe radioactive. [G.-D. bombei] /<fr. bombe

CAMERĂ ~e f. 1) Încăpere în interiorul unei case; odaie. ~ mobilată. ◊ Muzică de ~ compoziție muzicală, executată de un număr redus de instrumente. 2) Încăpere cu destinație specială. ~ de comandă. 3) Încăpere specială din care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice. 4) Spațiu dintr-un dispozitiv, instalație asemănătoare cu o odaie sau însăși instalația, în care se produce un proces tehnic. ~ de luat vederi. ~ de combustie. 5) Tub de cauciuc în care se introduce aer sub presiune, având diferite întrebuințări. ~a unei mingi. ~ de bicicletă. 6) Organ legislativ al parlamentului. /<it. camera, engl. camera, fr. caméra

A CENTRA ~ez tranz. 1) A fixa sau a amplasa în centru (pe o axă sau într-o poziție corectă); a regla după o axă; a axa. ~ o piesă. 2) fig. A amplasa în centru. ~ un desen. 3) fig. (elemente răzlețe) A dispune în jurul unui nucleu. 4) sport (mingi) A trimite de la marginea terenului spre centru. /<fr. centrer

CICLOBAL n. Probă sportivă desfășurată între două echipe de cicliști, pe un teren special amenajat, constând în introducerea mingii în poarta adversarului lovind-o de pe bicicletă sau cu bicicleta. /<fr. cycloball

COȘ¹ ~uri n. 1) Obiect împletit din papură, nuiele etc., cu sau fără torți, de diferite forme și mărimi, servind la transportarea sau păstrarea unor obiecte. ◊ A arunca (sau a da) ceva la ~ a se debarasa de ceva netrebuincios; a arunca ceva ca fiind lipsit de valoare. 2) Conținutul unui obiect de acest fel. Un ~ de mere. 3) Îngrăditură din nuiele pentru prins pește; coteț. 4) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune încărcătura; benă. ~ul camionului. 5) (la casele de locuit, fabrici, vapoare etc.) Canal vertical de evacuare a fumului sau a gazelor din sobe sau din cuptoare, ridicat la o anumită înălțime. ~ul locomotivei. ~ul navei. 6) (la trăsuri) Acoperământ pliabil care se întinde pentru a feri pasagerii de intemperii. 7) (la mori) Ladă în care se toarnă grăunțele de măcinat. 8) (la batoze) Pâlnie în care se introduc snopii pentru a fi treierați. 9) (la teascuri) Îngrăditură din stinghii rare în care se încarcă strugurii zdrobiți. 10) (la baschet) Plasă fixată pe un cerc metalic, prin care trebuie trecută mingea. 11) anat. Cavitate a corpului în care se află principalele organe ale sistemului respirator și circulator; torace. ~ul pieptului. ◊ A fi tare în ~ a fi complet sănătos. 12) geol. Canal care face legătura între vatra vulcanului și exterior. ~ vulcanic. /<sl. koši

CRICHET n. Joc sportiv între două echipe în care fiecare dintre jucători se străduie să plaseze mingea în poarta adversarilor, servindu-se de un baston de lemn. /<engl., fr. cricket

CROSĂ ~e f. 1) Baston având la un capăt o curbătură cu care se lovește pucul sau mingea la hochei, polo, golf. 2) Patul puștii sau al pistolului. 3) Cârjă episcopală. [G.-D. crosei] /<fr. crosse

A DEGAJA ~ez tranz. 1) A face să se degajeze; a exala; a emana. 2) (gaze) A elimina dintr-o combinație chimică. 3) (artere de comunicație) A elibera de obstacole (pentru a repune în circulație); a debloca. 4) (persoane) A scuti de o obligațiune. 5) (terenuri, piese) A elibera de surplusul de materiale (pentru a înlesni lucrările ulterioare). 6) sport (mingea) A trimite cât mai departe de poarta proprie pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. /<fr. dégager

A DEVIA ~ez intranz. 1) A se abate de la direcția dată (sub influența vântului sau a curenților). Mingea a~at. 2) A se abate de la calea bună (comițând fapte reprobabile). 3) fig. A se îndepărta de la subiectul discuției. [Sil. -vi-a] /<fr. dévier, lat. deviare

A DRIBLA ~ez 1. intranz. (la fotbal, handbal, baschet, hochei) A conduce mingea sau pucul cu abilitate, ocolind adversarii. 2. tranz. 1) (adversari) A depăși prin conducerea abilă a mingii sau a pucului. 2) fam. (persoane) A face să ia un neadevăr drept adevăr; a păcăli; a amăgi; a înșela; a minți. /<fr. dribbler corectat(ă)

DRIBLING ~uri n. sport Procedeu tehnic de înaintare cu mingea, constând în driblarea adversarului. /<engl. dribbling

FOTBAL n. Joc sportiv cu mingea, între două echipe, pe un teren special amenajat, care constă în introducerea mingii în poarta adversarului, lovind-o cu piciorul (sau altă parte a corpului în afară de mână). /<engl., fr. football

GIMNASTICĂ f. 1) Ansamblu de exerciții fizice care contribuie la fortificarea corpului omenesc. 2) Gen de sport care cuprinde un astfel de ansamblu de exerciții. * ~ sportivă gimnastică la aparate. ~ artistică gimnastică cu diferite obiecte (cercuri, mingi etc.). ~ medicală gimnastică specială pentru corectarea unor deficiențe fizice. [G.-D. gimnasticii] /<fr. gymnastique, germ. Gymnastik

GOL³ ~uri n. 1) (la unele jocuri sportive) Introducere a mingii în poarta echipei adverse. 2) Punct marcat în favoarea echipei ce a reușit această introducere. /<sl. golu

GOLF¹ n. sport Joc care constă în introducerea mingii lovite cu un baston special în mai multe găuri aranjate succesiv. * Pantaloni-golf pantaloni largi, legați strâns sub genunchi, cu faldurii căzând peste legătură. /<engl., fr. golf

HANDBAL n. Joc sportiv între două echipe constând în introducerea mingii cu mâna în poarta adversarului. [Sil. hand-bal] /<engl. hand-ball

HENȚ ~uri n. (la fotbal) Încălcare a regulilor de joc, constând în atingerea sau oprirea mingii cu mâna, atrăgând după sine o penalizare. /<engl. hands

HOCHEI n. sport. Joc între două echipe pe un teren acoperit cu gheață sau iarbă, constând în introducerea pucului sau a mingii în poarta adversarului cu ajutorul crosei. /<engl., fr. hockey

INTERCEPȚIE ~i f. 1) v. A INTERCEPTA. 2) Prindere de către adversari a mingii pasate între jucătorii unei echipe. /<fr. interception, lat. interceptio, ~onis

MECIBOL ~uri n. Situație din finalul unei partide de tenis sau de volei în care ultima lovitură de minge poate decide învingătorul. /<engl. match ball

MINGE ~i f. Obiect sferic, de diverse dimensiuni, elastic, care, fiind umplut cu aer, este folosit ca jucărie sau pentru a practica anumite jocuri sportive sau distractive. ~ de fotbal. [G.-D. mingii] /cf. sl. mĕci

MOTOBAL n. Joc sportiv constând în lovirea și introducerea mingii în poarta adversarului de pe motociclete. /<fr. motoball

OFSAID ~uri n. (la fotbal) Situație (care se penalizează) când un jucător, aflat pe jumătatea de teren a echipei adverse, este pus în posesia mingii în momentul când se găsește mai aproape de linia porții decât jucătorii din formația opusă (cu excepția portarului). /<engl. offside

OINĂ f. (în unele țări) Joc sportiv între două echipe a câte unsprezece jucători, scopul celor de „la bătaie” fiind de a trimite mingea cât mai departe în teren (lovind-o cu un băț), pentru a-l putea parcurge și a se întoarce la linia de așteptare, fără a fi atinși cu mingea de cei de „la prindere”. /Orig. nec.

PALETĂ ~e f. 1) Placă de lemn pe care pictorul își dispune și își amestecă culorile. 1) Gamă de culori caracteristică pentru opera unui pictor; cromatică; colorit. 3) fig. Măiestrie artistică a pictorului. 4) Ansamblu de mijloace expresive folosite în creația unui om de artă. 5) sport Rachetă mică de lemn acoperită cu cauciuc sau cu plută și folosită pentru a lovi mingea la tenisul de masă. 6) Piesă a unei mașini cu rotor, având forma unei aripi cu fețe curbe. /<fr. pallete

A PASA ~ez tranz. 1) (mingea) A trimite altui jucător din echipă (în timpul jocului). 2) (lucruri, bani etc.) A face să ajungă (direct sau indirect) la altcineva; a pune în posesia cuiva; a transmite. 3) (fructe sau legume) A zdrobi trecând printr-o sită. /<fr. passer

PASĂ ~e f. 1) sport Transmitere a mingii către un coechipier. 2) (la jocurile de cărți) Sumă de bani care trebuie depusă la fiecare tur nou. ◊ A fi în ~ bună (sau proastă) a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva; a-i merge cuiva bine (sau rău). /<fr. passe, engl. pass

PELOTĂ ~e f. 1) Pernă mică (de obicei atârnată în cui) în care se înfig acele pentru a nu se pierde; perniță de ace. 2) Joc sportiv cu mingea, originar din regiunile bascilor. /<fr. pelote

A PLASA ~ez tranz. 1) A pune (printr-un efort special) într-un anumit loc (realizând o intenție). ~ într-un post. ~ o minge. 2) (sume, capitaluri etc.) A da ca investiție; a investi. 3) (mărfuri, bilete etc.) A da contra cost sau gratuit. 4) (vorbe, replici etc.) A spune la timpul sau la locul potrivit. 5) A face să îmbrățișeze o meserie, o slujbă. 6) A băga. /<fr. placer

PLONJON ~oane n. 1) sport Salt orizontal al unui jucător (de fotbal, de handbal, de volei etc.) realizat în vederea interceptării mingii. 2) Săritură în apă (de pe trambulină). /<fr. plongeon

POARCĂ ~ce f. 1) pop. Femelă a porcului (sau a mistrețului); scroafă. 2) la sing. Joc de copii la care participă mai mulți jucători așezați în cerc, dintre care unul, numit porcar, se străduiește să împingă cu bățul un obiect (os, ciot, minge etc.) într-o gropiță, numită goger, iar ceilalți se străduiesc să-l împiedice. A se juca de-a ~ca. 3) Obiect care se folosește la acest joc. /<lat. porca

POARTĂ porți f. 1) Deschizătură într-un gard sau zid care face posibilă intrarea într-un spațiu împrejmuit și ieșirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care închide această deschizătură. * Din ~ în ~ din casă în casă; la fiecare casă. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a rămâne) ca vițelul la ~ nouă a rămâne dezorientat, uluit în fața unei situații neașteptate. A bate la toate porțile a se adresa tuturor după ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) într-un oraș sau într-o cetate. 4) Cadru cuprins între două bare verticale unite în partea de sus printr-o orizontală și închis printr-o plasă, în care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) înv. Curtea sultanului turcesc. ◊ ~a Otomană Imperiul Otoman. 6) Vale îngustă între două șiruri de munți (prin care trece o apă curgătoare). [G.-D. porții] /<lat. porta

POLO n. invar. Joc sportiv între două echipe a câte patru jucători călări, pe un teren special amenajat, care constă în introducerea unei mingi de lemn, prin lovire cu un baston flexibil, în poarta adversarului. ◊ ~ pe apă joc sportiv între două echipe a câte șapte jucători, într-un bazin special amenajat, care constă în introducerea mingii în poarta adversarului, înotând și aruncând cu mâna. /<fr., engl. polo

PRESING ~uri n. 1)(în jocurile sportive cu mingea) Tactică defensivă prin care fiecare membru al unei echipe trebuie să supravegheze un jucător advers, neutralizându-l în permanență. 2) Presiune exercitată asupra adversarului. /<engl. pressing

PUC pucuri n. Obiect de cauciuc dur, având formă circulară și plată, întrebuințat în loc de minge la jocul de hochei pe gheață. /<engl. puck

PUNCTBAL ~e n. Obiect de forma unei mingi alungite care, fiind atârnat de o funie, servește pentru antrenament la box. /cf. fr. punching-ball

RACHETĂ² ~e f. (la tenis și la badminton) Obiect plat alcătuit dintr-o rețea de coarde fixate pe un cadru oval, prevăzut cu mâner și folosit pentru a lovi mingea. /<fr. raquette

RUGBI n. Joc sportiv desfășurat între două echipe, pe un teren special, cu o minge ovală, care poate fi lovită atât cu piciorul cât și cu mâna. /<engl., fr. rugby

A SERVI ~esc 1. tranz. 1) (persoane, cauze, idealuri etc.) A susține printr-o activitate permanentă; a sluji. ~ patria. 2) (persoane) A asigura cu cele solicitate. ~ un client. 3) (persoane) A face să bea sau să mănânce, oferind (din belșug); a ospăta; a trata. ~ cu ceai. 4) (mâncăruri, băuturi) A oferi la masă. 5) (dejunul, prânzul, cina) A oferi, punând bucatele și cele necesare pe masă. 6) (mingea sau cărțile de joc) A pune în joc. 7) (guri de foc) A asigura cu material explozibil. ~ un tun. 2. intranz. 1) pop. A fi slujbaș; a sluji. ◊ ~ ca ostaș a face serviciul militar. 2) (despre obiecte) A fi util; a folosi; a sluji. Tirbușonul servește la deschiderea sticlelor. 3) A (putea) fi folosit (drept); a ține locul de... ~ drept mărturie. /<fr. servir

SETBOL n. Minge la jocul de volei, de tenis etc. servită la sfârșitul setului, care câștigată, asigură victoria. /<engl. set ball

SMECI ~uri n. (la jocul de tenis) Lovitură de rachetă prin care o minge înaltă se întoarce în terenul adversarului. /<fr., engl. smash

STOP² ~uri n. 1) Semafor pentru reglarea circulației la intersecția străzilor. 2) Far mic (de obicei roșu) montat în partea de dinapoi a unui autovehicul pentru a semnaliza frânarea. 3) sport Oprire bruscă a mingii sau a pucului. /<fr., engl. stop

ȘUT² ~uri n. (în unele jocuri sportive) Lovire puternică a mingii sau a pucului cu scopul de a înscrie un punct. ~ cu capul. ~ în poartă. /<fr., engl. shoot

TACKLING [pr.: tecling] n. (la fotbal) Mijloc dur de deposedare a adversarului de minge. /Cuv. engl.

TENIS n. Joc sportiv între doi jucători sau între două perechi de jucători pe un teren special amenajat, constând în aruncarea mingii peste o plasă, lovind-o cu racheta. ◊ ~ de masă tenis jucat cu mingi mici de celuloid pe o masă specială, despărțită în două jumătăți printr-un fileu; ping-pong. /<fr. tennis, engl. tennis

VELOBOL n. Joc cu mingea, care se practică pe biciclete speciale, golurile marcându-se cu roata biciletei. /<fr. vélobol, engl. veloball

VOLEI-BAL n. Joc sportiv între două echipe a câte șase jucători, constând în aruncarea mingii peste o plasă fixată la o anumită înălțime în mijlocul unui teren amenajat special. [Var. volei] /< engl. volley[ball]

VOLEU ~ri n. (la tenis) Lovitură prin care mingea este expediată înainte ca ea să atingă pământul. /<fr. volée

WATERPOLO [pr.: uotăr-polo] n. sport Joc practicat între două echipe a câte șapte persoane, într-un bazin special amenajat, în care jucătorii, deplasându-se în înot, încearcă să introducă mingea în poarta adversarului; polo pe apă. /Cuv. engl.

ACROȘAJ s.n. 1. (Tehn.) Agățare, atîrnare. 2. Intersecția dintre un puț de mină și o rampă subterană. 3. (Sport) Interceptare a mingii în aer la fotbal. ♦ (Box) Ținerea adversarului. [< fr. accrochage].

ALIMENTA vb. I. 1. tr., refl. A (se) hrăni, a (se) nutri (cu alimente). ♦ tr. A întreține, a menține. 2. tr. A aproviziona cu ceva necesar traiului. ♦ A aproviziona, a da cele necesare pentru funcționare (unui motor, unei mașini etc.). ◊ (Sport) A alimenta cu mingi = a pasa mingile (cuiva), a trimite mingile în direcția unui jucător. [< fr. alimenter, cf. it. alimentare].

BADMINTON s.n. Joc sportiv, originar din China și Japonia, asemănător cu tenisul, practicat cu o minge mică prevăzută cu pene sau un fel de aripioară de plastic, care se aruncă cu racheta. [Pron. bedminton. / < engl. badminton, cf. Badminton – oraș în Anglia].

BANDY s.n. Hochei pe gheață care se practică cu mingea în loc de puc, pe un teren de fotbal. [Pron. bendi. / < engl. bandy].

BASCHET s.n. Joc de echipă cu mingea în care fiecare echipă urmărește să arunce mingea într-un coș fixat de un stîlp pe terenul echipei adverse. // s.m. pl. Încălțăminte de sport asemănătoare unor ghete de pînză cu talpă groasă, folosită în practicarea jocului de baschet. [Var. baschetbal, baschetbol s.n. / < engl., fr. basket(-ball)].

BOMBĂ s.f. 1. Proiectil (lunguieț) cu încărcătură explozivă, incendiară etc., folosit la bombardamentele de aviație. ◊ Bombă atomică = proiectil avînd ca exploziv energia obținută prin dezagregarea atomului; bombă cu hidrogen = bombă bazată pe o reacție termonucleară, prin care atomii de hidrogen se transformă în atomi de heliu cu o uriașă degajare de căldură și de energie; ♦ Bombă vulcanică = bucată (rotundă) de lavă, azvîrlită de un vulcan de obicei la începutul erupției. 2. Recipient folosit în medicină pentru gaze sau substanțe radioactive. 3. (Peior.) Cîrciumă sordidă, murdară. 4. (Fig.; sport) Lovitură puternică de minge. 5. (Fig.; argou) Știre, fapt care produce senzație. [Var. boambă s.f. / < fr. bombe, it. bomba, cf. lat. bombus, gr. bombos – zgomot].

BOCCE s.n. Joc de origine italiană în care se urmărește a se plasa o serie de mingi de lemn cît mai aproape de o minge reper a adversarului. [< it. (partita alle) bocce].

BOCCIA s.f. Minge de lemn folosită în jocul bocce. [Pron. boc-cia. / < it. boccia].

BREC interj. Comandă dată luptătorilor la box sau la catch să se despartă, să înceteze lupta corp la corp. // s.n. 1. Fantezie muzicală sau ritmică în jaz, situată în genere la finele unei faze, cînd se întrerupe acompaniamentul ritmic și cîntă numai solistul; (p. ext.) însăși această întrerupere. 2. (Tenis) Săritură a mingii după lovitura de deschidere, punct înscris împotriva serviciului adversarului. ♦ (Box) Desfacere din clinci; despărțire a adversarilor dictată de arbitru. [Scris și break. / < engl. break].

ANGAJAMENT s.n. 1. Obligație luată de cineva, din proprie inițiativă, de a face ceva; promisiune solemnă. ◊ (Ec.) Angajament de plată = obligație asumată în scris de o întreprindere față de bancă, la contractarea unui credit, cu privire la utilizarea și rambursarea creditului respectiv. 2. Punerea pucului sau a mingii în joc (la hochei și baschet). [< fr. engagement].

COȘGHETER s.m. Sportiv care înscrie cele mai multe puncte la baschet (prin introducerea mingii în coșul echipei adverse). [Var. coșgeter s.m. / < coș, după golgheter].

DEGAJA vb. I. tr. 1. A lua înapoi ceea ce a fost dat în gaj; a retrage din gaj. 2. A elibera (un loc), a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică ori îngreuiază. 3. A produce o emanație, a exala, a răspîndi. 4. A trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acțiune periculoasă. ♦ (La scrimă) A-și desprinde sabia de sabia adversarului. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jînd. / < fr. dégager].

DEMARCAJ s.n. Demarcare. ♦ (Sport) Plasamentul unui jucător în teren astfel încît să i se poată trimite mingea. ♦ Luarea unor pasaje dintr-o carte spre a le transpune în alta. [< fr. démarquage].

DEMI-VOLEU s.n. (Sport) Repriză a mingii imediat după contactul ei cu solul. [< fr. demi-volée].

DRAIV s.n. 1. Lovitură puternică la tenis, golf și base-ball, care imprimă mingii o viteză mare pe o traiectorie razantă. 2. (Jaz) Manieră de execuție caracterizată prin elan stimulator, vigoare, forță impulsivă. [Scris și drive, pl. -vuri. / < engl. drive].

DROPGOL s.n. Înscriere de puncte la rugbi prin introducerea mingii în poarta adversă. [Var. drop s.n. / < engl. drop-goal].

DUBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeași natură. ♦ (s.m.) Dublu băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă cîte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mișcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constînd în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rînd terenul sau masa de joc. [< fr. double].

DUBLĂ s.f. 1. Variantă a fiecărui cadru dintr-un film care, pentru a se obține efectul artistic urmărit de regizor, se turnează de mai multe ori. 2. Minge dublă. V. dublu (3) [în DN]. ♦ (Echit.) Săritură dublă. ♦ (La scrimă) dublă lovitură. [< fr. double].

EFECT s.n. 1. Fenomen care rezultă cu necesitate dintr-o cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; urmare, rezultat. ♦ Traiectorie neobișnuită pe care o capătă mingea (la tenis, volei, fotbal) lovită după anumite procedee. ◊ Minge cu efect = minge care, în urma unei anumite lovituri, ia o anumită traiectorie. 2. Impresie făcută de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbește, atrage privirile, auzul etc. ◊ De efect = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (La pl.) Obiecte, bunuri (mai ales veșminte) care aparțin cuiva. ♦ (Mil.) Echipament. ♦ Valori care se pot negocia (scrisori de schimb, bilete la ordin etc.) [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. effectus, cf. germ. Effekt, fr. effet].

EN-AVANT loc. adv. (Franțuzism) Greșeală comisă de un jucător la rugbi, constînd în trecerea mingii în direcția înainte cu mîna. [Pron. an-a-van. < fr. en-avant].

ESEU s.n. 1. Studiu de proporții reduse, în care autorul atacă probleme de ordin filozofic, literar, științific etc., expunînd un punct de vedere personal, fără a epuiza subiectul. 2. Încercare; probă. ♦ (Filat.) Probă preliminară de mărci poștale pe hîrtie și în culori diferite, din care se alege cea care va rămîne prototipul definitiv al întregului tiraj. 3. (La rugbi) Așezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. [Pl. -uri. / < fr. essai].

FOREHAND s.n. (op. backhand) Lovitură a mingii la tenis executată în așa fel încît mîna care ține racheta are palma îndreptată în afară, nu spre corp. [Pron. forhend, pl. -duri, var. forhend s.n. / < engl. forehand].

FOTBAL s.n. Joc cu mingea practicat pe un teren de anumite dimensiuni între două echipe de cîte unsprezece jucători, care pot lovi mingea numai cu piciorul sau cu capul pentru a o băga în poarta adversarului. [Var. futbol s.n. / < engl., fr. football < engl. foot – picior, ball – minge].

GIMCANA s.f. (Sport) Întrecere automobilistică sau motociclistă care obligă pe participanți să treacă obstacole improvizate sau probe neobișnuite, bizare. [< engl., fr. gymkhana, it. gimcana, cf. hind. gend khana – sală de joc cu mingea].

GOLF¹ s.n. 1. Joc sportiv care constă în introducerea unei mingi într-o serie de gropițe succesive cu ajutorul unui baston special. 2. Pantaloni golf = pantaloni de sport bufanți, care se leagă sub genunchi. 3. Golf de cuvinte = joc de cuvinte care constă în a ajunge de la un cuvînt la altul trecînd printr-o serie de alte cuvinte, fiecare reprezentînd metagrama celui dinainte. 4. Stofă pentru capoate de femei. [< engl., fr. golf].

HANDBAL s.n. Joc sportiv între două echipe de cîte unsprezece sau șapte jucători, în care se aruncă mingea cu mîna și se caută a o introduce în poarta echipei adverse. [Pron. și hend-bol. / < engl. hand-ball, cf. hand – mînă, ball – minge].

HURLING s.n. Joc sportiv originar din Irlanda, care se practică cu o minge de plută îmbrăcată în piele, condusă și lovită cu un fel de crosă, și care trebuie introdusă în poarta adversă. [Pron. arling. / < engl. hurling)

INTERCEPTA vb. I. tr. A reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A prinde, a surprinde ceva adresat, destinat altcuiva, (spec.) o scrisoare, o comunicare. ◊ (Sport) A intercepta o minge = a interveni schimbînd direcția unei mingi. [< fr. intercepter].

LIFT s.n. 1. Ascensor. 2. Instalație mecanică servind pentru scoaterea la suprafață a țițeiului acumulat în sonde. 3. (Sport) Lovitură la tenis și la volei, care imprimă mingii o traiectorie ascendentă. [Pl. -turi. / < engl. lift].

LONGLINE s.n. (Sport) Minge la tenis plasată în lungul liniei. [Pron. longlain. / < engl. long-line].

NET s.n. (Sport) Plasă pentru jocul de tenis. ♦ Expresie folosită de arbitrul de fileu pentru a arăta că mingea a lovit plasa. [< engl. net].

NETBOL s.n. (La tenis) Minge care atinge fileul. [< engl. net-ball].

OBSTRUCȚIE s.f. 1. Astupare, gîtuire a unui canal, a unui vas de sînge, oprind sau împiedicînd astfel circulația normală a substanțelor din organism; ocluzie, obliterație. 2. Manevră, uneltire, opunere înverșunată pentru a zădărnici o acțiune (parlamentară). 3. (Sport) Manevră neregulamentară prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea fără ca el însuși să încerce s-o joace. ♦ Acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. [Gen. -iei, var. obstrucțiune s.f. / < fr. obstruction, cf. rus. obstrukțiia].

OFSAID s.n. (Sport) Greșeală constînd în depășirea fără minge a ultimului jucător din echipa adversă (cu excepția portarului) de către un fotbalist sau a liniei pe care se află mingea de către un rugbist. ◊ (Argotic) A prinde în ofsaid = a prinde pe picior greșit, a surprinde într-o situație nefavorabilă, în care nu are dreptate. [Pron. of-said, scris și offside. / < engl. offside].

PALETĂ s.f. 1. Plăcuță de lemn, de obicei ovală, pe care pictorii își amestecă culorile cînd lucrează. ♦ (p. ext.) Denumire dată gamei cromatice specifice unui pictor sau unei lucrări. ♦ (Arheol.) Obiect de formă plată, geometrică sau animalieră, din șist, pe care se crede că erau preparate culorile. 2. Plăcuță rotundă cu mîner care se folosește pentru lovirea mingii la tenisul de masă. 3. Organ al turbinelor sau al roților hidraulice care conduce fluidul; pală mică. 4. (Mar.) Platformă folosită în porturi și pe nave la manipularea și la stivuirea unor mărfuri. [< fr. palette].

PASĂ¹ s.f. 1. Trecerea mingii prin lovitură unui jucător din aceeași echipă. 2. Înaintare către adversar la scrimă. 3. Miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. Mișcare a mîinii la hipnotizatori. 5. (Mar.) Pasă de navigație = drum navigabil amenajat printr-o zonă de pericole sau printr-un baraj de mine. 6. Stare, situație (trecătoare). [< fr. passe].

PELOTĂ s.f. 1. Perniță în care se înfig ace. 2. Joc sportiv originar din regiunile bascilor, care constă în aruncarea unei mingi de cauciuc brut, cu mîna sau cu o rachetă, într-un perete, de unde trebuie să ricoșeze într-un anumit sector al terenului; mingea însăși. [< sp. pelota, fr. pelote].

PRIZĂ s.f. 1. Dispozitiv prin care se face legătura între un aparat electric și rețeaua electrică respectivă. ♦ Dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conductă, dintr-un recipient etc. 2. Trecerea în stare solidă a pastei unui liant hidraulic. 3. Priză de aterizare = ansamblul manevrelor care precedă aterizarea unui avion executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 4. A avea priză = a avea trecere, a trezi interesul. 5. Mică porție de praf de tutun care se trage pe nas. ♦ (Med.) Administrare perorală a unui medicament făcută la un moment dat; luare a unui medicament. 6. Asperitate, proeminență pe care un alpinist o folosește pentru a escalada o stîncă. 7. Luare, apucare, prindere. 8. (Sport) Poziția mîinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal sau de baschet etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. ♦ (Despre o piesă de șah) În priză = amenințată să fie capturată. 9. Priză directă = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul în care arborele primar transmite direct mișcarea arborelui secundar; b) poziție a schimbătorului de viteze care dă acest cuplu. [< fr. prise].

PUNCTBAL s.n. (Sport) Minge în formă de pară suspendată de o frînghie, care servește pentru antrenament la box; punching-ball. [Pl. -le, -luri. / după engl. punching-ball].

RAZANT, -Ă adj. Care rade, care trece cu repeziciune pe lîngă ceva, atingîndu-l. ♦ (s.f.) Lovitură de tenis dată astfel încît mingea trece aproape de partea superioară a plasei. [< fr. rasant].