MAȘINĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊ Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. 2. Locomotivă. 3. Autovehicul, automobil. 4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării. 5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

SEMAFOR s.n. 1. Semnalizator optic folosit pentru a transmite navelor din larg anumite comunicări privind navigația. 2. Dispozitiv optic de semnalizare mecanică, care indică mecanicului locomotivei dacă este liberă sau nu porțiunea de cale ferată pe care o are în față. 3. Semnalizator cu lumini colorate pentru reglementarea circulației pe străzi; stop. [Pl. -oare, -oruri. / < fr. sémaphore, cf. gr. sema – semn, phoros – purtător].

SEMAFOR s. n. 1. semnalizator optic care transmite navelor din larg anumite comunicări privind navigația. 2. dispozitiv de semnalizare care indică mecanicului locomotivei dacă este liberă sau nu porțiunea de cale ferată pe care o are în față. 3. semnalizator cu lumini colorate pentru reglementarea circulației pe străzi; stop. (< fr. sémaphore)

MAȘINĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊ Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. 2. Locomotivă. 3. Autovehicul, automobil. ◊ Compus: mașină-capcană = mașină cu încărcătură explozivă care este acționată prin telecomandă sau printr-un ceas special, folosită în atentate teroriste. 4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării. 5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

PILOT¹ ~ți m. 1) Persoană specializată în conducerea unui avion; aviator. 2) Marinar specializat în manevrarea navelor (mai ales în condiții grele de navigație). 3) Mecanic de locomotivă specializat în conducerea trenurilor pe sectoare dificile de circulație. 4) Persoană care conduce o mașină de curse. /<fr. pilote

MARCHIZĂ s. f. I. soție, fiică de marchiz. II. 1. acoperiș de sticlă, deasupra intrării principale a unei case. 2. mic vestibul cu pereții de sticlă la intrare. 3. cabina mecanicului de locomotivă. III. inel de podoabă cu o montură de pietre de formă ovală. IV. numele unor pere zemoase. (< fr. marquise)

grilă s. f. Sistem de remunerație ◊ „În iunie li s-a promis [mecanicilor de locomotivă] că li se vor calcula salariile după o nouă grilă.” R.l. 18 VIII 93 p. 9; v. și plajă (din fr. grille; DMC 1964; DEX, DN3 – alte sensuri)

prezeș, -i, (prezăș), s.m. – 1. Președinte, conducător 2. Mecanic de locomotivă: „Bate, Doamne, prezășu / Care-ndriaptă ghezășu” (Bârlea 1924 II: 156). – Lat. praeses „cel din frunte, mai mare peste” (MDA); Der. regr. din germ. Präsident.

CINCISUTIST, cincisutiști, s. m. Titlu de cinste acordat unui mecanic de locomotivă care parcurge, potrivit unui plan riguros stabilit, cel puțin 500 km în 24 de ore. Organizațiile sindicale desfășoară la C.F.R. o muncă de masă permanentă, cu bune rezultate în organizarea întrecerii socialiste, a mișcării cincisutiștilor. GHEORGHIU-DEJ, CONSF. F.R. 42. ◊ (Adjectival) Mișcarea mecanicilor cincisutiști are drept scop îmbunătățirea organizării transporturilor pe baza unei utilizări mai intense a mijloacelor materiale ale transportului pe calea ferată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2557.

prezeș, prezeși, (prezăș), s.m. – (reg.; înv.) 1. Președinte, conducător 2. Mecanic de locomotivă: „Bate, Doamne, prezășu / Care-ndriaptă ghezășu” (Bârlea, 1924, II: 156). – Lat. praeses „cel din frunte, mai mare peste” (MDA); din germ. Präsident.

TREN. Subst. Tren, trenuț (dim.), trenuleț, țug (reg.), trăsură cu aburi (înv.), car de foc (înv. și pop.). Tren personal, personal; tren accelerat, accelerat; tren rapid, rapid; simplon; tren expres, expres; motor; automotor, autorapid, aerodinam; cursă. Tren de marfă, mărfar. Trenuț, drezină, autodrezină, decovil, mocăniță (glumeț). Tren subteran, metrou, metropolitan (rar). Locomotivă, locotractor; locomotivă cu aburi; locomotivă electrică, diesel. Vagon; vagon de dormit, vagon restaurant; vagon de poștă, vagon de bagaje, patvagon; vagon de marfă; vagonet; tender. Feroviar, ceferist; impiegat; acar. Șef de tren, mecanic de locomotivă, mașinist; fochist; controlor (de bilete). Stație, gară, haltă. Peron. Șef de stație (de gară). Cale ferată, linie-ferată, drum-de-fier. Vb. A lua trenul, a pleca cu trenul, a călători cu trenul. A pleca din stație. A se opri în stație. V. călătorie.

prézeș, prezeși, (prezăș), s.m. (reg.; înv.) 1. Președinte, conducător 2. Mecanic de locomotivă: „Bate, Doamne, prezășu / Care-ndriaptă ghezășu” (Bârlea, 1924, II: 156). – Lat. praeses „cel din frunte, mai mare peste” (MDA); din germ. Präsident.

ATAȘA, atașez, vb. I. 1. Tranz. A alătura (vremelnic), printr-o legătură mai mult sau mai puțin solidă, pe cineva sau ceva de, la sau pe lîngă cineva sau ceva. Mecanicul a atașat locomotiva la tren. Am atașat decontul la raport. ◊ Eram căprar, atașat ca instructor la compania a zecea. SADOVEANU, O. VI 193. Aceleași pietre teșite... au fost adoptate, pentru același sfîrșit, în armata romană și lăsate pe seama ostașilor atașați pe lîngă legiuni, în calitate de... azvîrlitori de pietre. ODOBESCU, S. II 145. 2. Refl. A se lega sufletește de cineva sau de ceva. Educatoarea s-a atașat de copii. ▭ Trebuie să veghem ca în fruntea gospodăriilor colective și întovărășirilor din Republica noastră să stea oameni cinstiți, oameni ai muncii atașați cu trup și suflet regimului democrat-popular, cauzei socialismului. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 16.

platformă sf [At: MO (1860), 71/12 / Pl: ~me / E: fr plate-forme] 1 Suprafață de teren plană, orizontală, amenajată în vederea folosirii în diverse scopuri Si: platou (2). 2 (Pex) Construcție plană, orizontală, amenajată pe o platformă (1). 3 Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc. 4 (Îs) ~ de lansare Suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical. 5 (Îs) ~ spațială Satelit artificial de mari dimensiuni, constituind o bază permanentă pentru cercetarea spațiului cosmic și pentru lansarea navelor interplanetare. 6 (Îs) ~ de foraj marin Platformă (3) pe care se află instalații de forare a puțurilor pentru extragerea petrolului de pe fundul mării. 7 Formă de relief plană, situată la o altitudine oarecare Vz platou. 8 (Glg) Unitate structurală veche a scoarței pământului, cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. 9 (Îs) ~ continentală Regiune a fundului bazinelor oceanice cuprinsă între linia de țărm și coasta continentală. 10 Element de construcție al unei clădiri cu o suprafață plană Vz terasă. 11 Palier¹ al unei scări. 12 Acoperiș al unei clădiri, în formă de terasă. 13 (Pex) Camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. 14 (Îc) Vagon-~ Vagon prevăzut cu o platformă (3) de mari dimensiuni. 15 Parte a unui tramvai, autobuz, vagon de cale ferată, orizontală și plană mai înălțată sau mai coborâtă față de rest, situată la cele două capete ale vehiculului, unde pasagerii stau în picioare. 16 Loc de pe locomotivă unde stă mecanicul. 17 Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini și aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 18 (Spt) Instalație prevăzută cu o suprafață plană și orizontală, rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 19 (Fig) Program ideologic, de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări, al unui om politic etc. 20 (Rar) Obiect, probleme, nivel, punct de vedere al unei discuții.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf. Botul cizmei. 3. Partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

mașină [At: CR (1832), 55²/6 / V: (rar) ~șin s, (reg) marș~, mărș~, măș~, mârșână, meș~, moș~, muș~ / Pl: ~ni / E: fr machine, ger Maschine] 1 Sistem tehnic de transformare a unei forme de energie în alta sau în lucra mecanic util. 2 (Prc) Dispozitiv. 3 (îc) ~-unealtă Mașină de lucra care prelucrează materiale prin operații mecanice. 4 (Spc) Automobil. 5 (Spc) Locomotivă. 6 (Spc; reg) Tren. 7 (Înv; șîs ~ de gătit) Sobă de bucătărie. 8 (Reg) Stomac. 9 Mașinărie (1). 10 (Reg) Fabrică. 11-12 (Fig) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 13 Om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. 14 (Reg) Chibrit 15 (Reg; if moșină) Bumbac de urzit.

bot s.n. I Partea dinainte a capului unor mamifere, avînd forma alungită, cuprinzînd gura și nările; rît. Mai punea o mînă de fin sub botul calului (AGÂR.). ♦ Ext. (pop.) Gură, față. Alaiul... fu înconjurat de o droaie de copii... cu boturile nespălate (SADOV.). ◊ Loc.adv. (fam., deprec.) Bot în bot = în relații de intimitate cu cineva. Δ Expr. A sta bot în bot = a sta la taifas, a bîrfi. A se pupa în bot cu cineva v. pupa. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea ultimul pabar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. Să le mai dea cîte un pahar, să bea la botu calului (ISP.). A se întîlni (cu cineva) bot în bot = a se întîlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, (fam., deprec.) A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a pune la respect pe cineva. A face (sau a pune) bot = a se supăra, a se bosumfla. (pop.; iron.) A pune botul (la ceva) = a crede prea ușor (o minciună), a se lăsa păcălit; a se lăsa ispitit de ceva. (pop.) A cădea în bot = a depune un efort exagerat și gratuit. Cu botul pe labe v. labă. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe v. labă. A linge în bot pe cineva v. linge. A se linge pe bot v. linge. A se linge în bot cu cineva v. linge. A pupa în bot pe cineva v. pupa. A se spăla pe bot de ceva v. spăla. A se șterge pe bot sau a se șterge la bot (de... sau,pop., despre...) v. șterge. A-i tunde (cuiva) botul v. tunde. II Analog. 1 Partea anterioară ascuțită sau alungită a unui obiect; vîrf. Botul cizmei. ◊ Bot de deal = proeminență de teren pe povîrnișul unui deal. 2 Partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul automobilului; botul locomotivei. ♦ Prora vaporului. Vaporul... își îndreptă botul... spre cheiul dinfață (DUN.). • pl. -uri. /cf. lat. *botium.

Stephenson m. (cit. Stifnson), mecanic și inginer englez, inventatorul locomotivei (1781-1848).

MAȘINIST s. mecanic, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.)

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf; partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

MARCHIZĂ², marchize, s. f. 1. Apărătoare, de obicei de sticlă, prinsă într-o armătură de fier și așezată deasupra intrării principale a unor case. Marchiza de sticlă, în chip de scoică deasupra porții, le ferea de ploaie. DUMITRIU, B. F. 91. 2. Construcție cu acoperiș și pereți cu geamuri numeroase, așezată dinaintea ușii de intrare a unei clădiri pentru a o apăra de intemperii. Lîngă odaie, în fața ușii, are un fel de cutie ca o gheretă ce servă de «marchiză». ARDELEANU, D. 14. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit s-apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. CARAGIALE, O. II 272. 3. (Adesea determinat prin «de locomotivă») Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui.

marchiză sf [At: CALENDAR BUDA (1818), 21 / V: (înv) ~che~ / Pl: ~ze / E: fr marquise] 1-2 (Soție sau) fiică de marchiz. 3 Acoperiș de sticlă fixată într-o armătură metalică sau de lemn, deasupra intrării principale a unor case. 4 Mică încăpere cu pereții în întregime sau numai în partea lor superioară din sticlă, care protejează de intemperii intrarea principală a unei locuințe. 5 Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui. 6 (Rar) Inel cu montura de formă ovală.

MARCHIZĂ s. f. I. Soție sau fiică de marchiz. Doamna marcheza de Fouroze. CALENDAR BUDA (1818), 21. Marchiza. . . se socotea una din cele. . . mai învățate femei. CALENDAR (1852), 75/5. Freza unei marcheze din veacul XIV. NEGRUZZI, S. I, 195, cf. PONTBRIANT, D., C. PETRESCU, Î. II, 55. II. 1. Acoperiș (de sticlă fixată îritr-o armătură de fier), deasupra intrării principale a unor case. Cf. ȘĂINEANU, D. U. Urcară scara de marmură sub marchiza uriașă de sticlă. VORNIC, P. 128. Ușa înaltă, cu un fel de marchiză în miniatură, era deschisă. T. POPOVICI, s. 381. 2. Mică încăpere cu pereții (în întregime sau numai în partea lor superioară) de sticlă, care protejează de intemperii intrarea principală a unei locuințe. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit s-apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. CARAGIALE, O. II, 101, cf. id. M. 330. Casa lui este nouă, încăpătoare, cu o marchiză în față și învelită cu tinichea. DELAVRANCEA, H. T. 216. Domnul Niță ocupă apartamentul de la stradă; îi spune apartament pentru că, pe lîngă odaie, în fața ușii are un fel de cutie ca o gheretă, ce servă de „marchiză”. ARDELEANU, D. 14. După ce îi deschisese o slujnică ușa de la marchiză, se trezise în sala din mijloc. CAMIL PETRESCU, O. II, 71. 3. Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui. DICȚ. III. (Rar) Inel cu montura de formă ovală. Cf. ȘĂINEANU, D. U., CADE. - Pl.: marchize. – Și: (învechit, I) marchéză s. f. – Din fr. marquise. – Pentru varianta marcheză, cf. it. m a r c h e s a.

BERLIN, cap. Germaniei, situată în E țării, pe rîurile Spree și Havel. Constituie un land cu o suprafață de 883 km² și formează o aglomerație urbană de 5,09 mil. loc. (1988). Cuprinde cartierele Tiergarten, Charlottenburg, Spandau, Zehlendorf, Tempelhof etc. (în V orașului) și Pankow, Weissensee, Köpenick, Treptow, Lichtenberg (în E). Important nod de comunicații. Port fluvial. Aeroporturi internaționale (Tempelhof, Schönefeld). Centru comercial și ind.; aparataj electrotehnic și electronic (uzinele concernelor „Siemens” și „A.E.G.”), mecanică de precizie, mijloace de transport (autoturisme, locomotive), mașini-unelte, utilaj energetic, oțeluri și laminate, prod. chim. și alim., conf. și tricotaje, poligrafie. Important centru cultural; universități („Humboldt”, 1810 etc.), Academie de Științe, Academie de Arte frumoase. Centru cinematografic. Galerie națională de pictură. Muzee (Pergamon, Bode, etnologic etc.). Teatre („Berliner Ensemble”, „Komische Oper” etc.). Grădină zoologică. Monumente: Marienkirche (sec. 14) și Nikolaikirche (sec. 13-15), Castelul Grünewald (sec. 16-18), Palatul Charlottenburg (sec. 17-18), Zeughaus (sec. 17), Sophienkirche (sec. 18), Palatul Schwerin (sec. 18), Teatrul de Operă (sec. 18), Poarta Brandenburg cu sculpturi de Schadow, Altes Museum de arh. Schinkel, Reichstagul (sec. 19), Domul (sec. 19). Menționat pentru prima oară ca oraș în 1230, a fost membru a Hansei, iar din sec. 15, cap. a Brandenburgului și reșed. dinastiei de Hohenzollern, apoi cap. a Prusiei. În a doua jumătate a sec. 18 cunoaște o mare dezvoltare; unul dintre pr. centre ale Revoluției de la 1848-1849 din Germania. Din 1871 a devenit cap. Germaniei unificate. După al doilea război mondial, B. s-a aflat pînă 1990, sub administrația comună a U.R.S.S., S.U.A., Marii Britanii și Franței. Partea estică a B. a fost cap. Republicii Democrate Germane (R.D.G.) (1949-1990), iar cea vestică a constituit B. Occidental. În nov. 1961, autoritățile din zona estică, pentru a stăvili emigrarea masivă spre V, precum și pentru a separa cele două zone, au construit celebrul zid al B, care în nov. 1989 a fost dărîmat; zidul a constituit locul unde numeroși locuitori ai fostei R.D.G. au fost uciși încercînd să treacă în R.F.G. Demolarea lui a însemnat practic încetarea perioadei „războiului rece” și a divizării Europei. În 1991 a redevenit cap. Germaniei. La B. au avut loc mai multe conferințe și congrese internaționale și s-au semnat trate de pace. – Congresul de la ~, congres convocat în 1/13 iun. – 1/13 iul. 1878, din inițiativa marilor puteri europene, pentru revizuirea Tratatului de la San Stefano. Recunoaștea independența României, proclamată la 9 mai 1877, și restabilea autoritatea statului român asupra Dobrogei. Totodată, recunoștea independența Serbiei și a Muntenegrului, stabilea constituirea principatului Bulgaria, vasal Turciei, și transforma Bulgaria de Sud în reg. autonomă (Rumelia Occidentală) în cadrul Imp. Otoman. A sancționat ocuparea Bosniei și a Herțegovinei de către Austro-Ungaria. – Conferința de la Berlin v. Postdam, Conferința de la ~.

putérnic, -ă adj. (d. putere cu suf. slav. -nic). Plin de putere, robust, viguros: om, cal, puternic; vegetațiune puternică. Plin de forță mecanică, de energie chimică, termică, ș. a.: locomotivă puternică, remediŭ puternic, lumină puternică (vie, intensă). Violent, impetuos: vînt puternic. Tare, plin de forță: armată puternică. Bogat și cu armata mare: țară puternică. Fig. Care poate produce efecte marĭ: presa jidănească e încă foarte puternică. S. m. Cel care e la putere, la guvern, care e bogat, bine situat: puterniciĭ zileĭ. Adv. Cu putere, violență, impetuos, energic: a striga puternic, vîntu bătea puternic, medicamentu a lucrat puternic.

MECANIC s., adj., adv. 1. s. mașinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. v. mecanizat. 3. adj. fizic. (Acțiunea ~ a vântului.) 4. adj. v. automat. 5. adv. automat. 6. adj. v. papagalicesc. 7. adv. v. papagalicește. 8. adj. v. dogmatic.

MECANIC s., adj., adv. 1. s. mașinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. mecanizat, (rar) mașinizat, sistematic. (Mori ~.) 3. adj. fizic. (Acțiunea ~ a vîntului.) 4. adj. automat, automatic, inconștient, instinctiv, mașinal, reflex. (Gest, act ~.) 5. adv. automat, automatic, inconștient, mașinal, mașinalicește, reflex, (înv.) mecanicește. (Merge, reacționează ~.) 6. adj. papagalicesc. (Reproducere, asimilare ~.) 7. adv. automat, mașinal, papagalicește. (Repetă ~ ceea ce aude.)

rulant, ~ă a [At: ORBONAȘ, MEC. 136 / Pl: ~nți, ~e / E: fr roulant] (Teh) 1 Care este construit pentru a se deplasa cu ajutorul unor organe de rostogolire (roți, rulmenți etc.). 2 (Îs) Pod ~ Macara compusă dintr-un pod metalic ce se deplasează la înălțime pe o cale de rulare și un cărucior pe care e montată instalația de ridicat și transportat sarcina, folosită în ateliere, hale de montaj etc. 3 (Îs) Bandă ~ă Fâșie continuă de piele, cauciuc sau metal, acționată mecanic, servind la transportul obiectelor, materialelor etc. 4 (Îs) Material ~ Totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe linii de cale ferată.

MECANIC, -Ă adj. 1. Acționat de o mașină sau de un mecanism. 2. Referitor la mecanică (2) [în DN]. 3. (Despre o acțiune, un gest) Făcut automat; reflex, mașinal. // s.m. Lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ♦ Conducător al unei locomotive. [Var. mehanic, -ă adj. / cf. fr. mécanique, germ. Mechanik, lat. mechanicus, gr. mechanikos].

MECANIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acționat de o mașină, de un mecanism. 3. (despre o acțiune, un gest; și adv.) făcut automat; mașinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ◊ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. știință care studiază legile mișcării și ale repausului corpurilor. ♦ ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mișcarea corpurilor cerești. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinație. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)

BRUXELLES [brüsél] (flam. BRUSSEL), cap. Belgiei, situată în centrul țării, pe un canal navigabil; 2,4 mil. loc. (1987, cu suburbiile Anderlecht, Ixelles, Molenbeek-St. Jean, Saint-Gilles, Schaerbeek, Uccle și Forest). Mare port fluvio-maritim. Nod de comunicații. Aeroport internațional (Zavanthem). Al doilea centru ind. al țării; mecanică de precizie, autoturisme, aparataj electrotehnic, constr. de mașini și utilaje, locomotive, conf., țesături, dantele, marochinărie, produse chimice (coloranți, medicamente, cauciuc) și alim. Centru comercial și financiar. Universitate (1834). Academie de științe, litere și arte (1772). Monumente: catedrala Sainte Gudule (sec. 13), Porte de Hal (sec. 14), primăria (sec. 15), Palatul Regal (sec. 18). Muzee. Parcul Expoziției Mondiale (1958). Menționat documentar pentru prima oară în sec. 11. Centru al Revoluției belgiene (1830), după victoria căreia a devenit capitală a Regatului belgian. Ocupat de trupele germane (1914-1918 și 1940-1944). Sediul NATO și al Comunității Economice Europene. Locul mai multor conferințe internaționale. Tratatul de la B., pact militar și economic, încheiat în 1948, între Belgia, Franța, Luxemburg, Marea Britanie și Olanda (cunoscut sub denumirea de Uniunea Occidentală); stă la baza creării, prin acordurile de la Paris din 1954, cu participarea R.F.G. și Italiei, a Uniunii Europene Occidentale.

ȘASIU, șasiuri, s. n. 1. Cadru rigid de rezistență, care se montează pe roțile unui vehicul cu tracțiune mecanică (automobil, vagon, avion etc.) și care suportă caroseria. Zăceau acolo, amestecate în stive nesfîrșite, cazane de locomotivă, roți și volane de tractor, radiatoare, blocuri, șasiuri. GALAN, B. I 23. 2. Nume purtat de diferite tipuri de rame sau cadre, întrebuințate în industrie, în legătoria de cărți, în fotografie, în tipografie etc,

MECANIC² ~ci m. 1) Specialist în mecanică. 2) Muncitor specializat în montarea, întreținerea și reparația mașinilor, mecanismelor, motoarelor sau aparatelor. 3) Persoană care conduce sau supraveghează un vehicul sau un motor; mașinist. 4) Conducător al unei locomotive; mașinist. /<lat. mechanicus, germ. Mechaniker

MAȘINĂ ~i f. 1) Sistem tehnic constând din piese ce funcționează coordonat, transformând o formă de energie în alta sau efectuând un lucru mecanic util. * ~-agricolă mașină folosită în agricultură. ~-unealtă mașină echipată cu scule pentru așchiere, forfecare, tăiere sau pentru deformare plastică. ~ electrică mașină care transformă energia electrică în energie mecanică și invers. ~ de calcul (sau de calculat) mijloc tehnic de mecanizare sau de automatizare a operațiilor de calcul și de prelucrare a informației, care poate fi acționat manual, electric sau electronic. 2) Orice mecanism (cu motor) sau dispozitiv, instrument (mecanic) ce efectuează un lucru util. ~ de spălat. ~ de cusut. ~ de scris. ~ de gătit. 3) Autovehicul pentru transportul de persoane și materiale; automobil. 4) Vehicul de cale ferată pentru remorcarea vagoanelor; locomotivă. 5) fig. Ansamblu complex de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). ~ de stat. [G.-D. mașinii] /<fr. machine, germ. Maschine

FORȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță = acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. ◊ Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Economie; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale care există în organismul omului și pe care el le pune în funcțiune atunci când îndeplinește o activitate socială utilă; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II.1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau asupra unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. – Din fr. force, it. forza.

FORȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță v. tur. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Ec.; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului puse în funcțiune pentru crearea bunurilor economice; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II. 1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor constrângeri. – Din fr. force, it. forza.

BUCUREȘTI, cap. României, municipiu în S țării, în Cîmpia Română, pe Dîmbovița și afl. său Colentina, la 70-90 m alt., la intersecția paralelelor de 44°25′50″ lat. N cu meridianul de 26°06′50″ long. E; 2.107177 loc. (1991; împreună cu Sectorul Agricol Ilfov 2.375.679 loc. și o densitate de 1.277 loc./km²). Municipiul propriu-zis se întinde pe 226 km² și este împărțit în șase sectoare ad-tive urbane. Sectorul Agricol Ilfov, care este subordonat municipiului, are 1.594 km², 268.502 loc. (1991) și cuprinde un oraș (Buftea) și 38 com. Cel mai important centru politic, economic, științific și cultural al țării. Ind. puternică (c. 13% din producția ind. a țării) cu o mare diversitate de ramuri. Mari termocentrale (București-Sud, București-Vest Militari ș.a.), laminoare, întreprinderi constructoare de mașini: utilaj greu, linii de ciment, turboagregate, motoare cu combustie internă, utilaj siderurgic, petrolier și chimic, mașini-unelte și agregate, mașini și utilaje agricole, locomotive și vagoane, avioane și elicoptere, autobuze, troleibuze și tramvaie. Se detașează subramurile electrotehnică (cabluri, ascensoare, bunuri casnice ș.a.), electronică (calculatoare și mașini de calcul, cinescoape, elemente pentru automatizări, aparate de radio și TV ș.a.) și mecanică fină și optică (aparatură medicală, ace de tricotat, microscoape, aparate de măsură și control, utilaj de precizie etc.); întreprinderi chimice (mase plastice, vopsele și coloranți, anvelope și articole din cauciuc, produse farmaceutice și cosmetice ș.a.); întreprinderi de materiale de construcții (prefabricate de beton, prelucr. marmurei, articole de porțelan și faianță ș.a.); întreprinderi de prelucr. a lemnului (mobilă, placaje și furnire, instrumente muzicale, chibrituri). Numeroase întreprinderi de piel., marochinărie, blănărie și încălț., poligrafice, textile (filaturi și țesături de bumbac, lînă, mătase, in și cînepă, iută și pîslă ș.a.) și alim. (morărit și panificație, conserve din carne și legume, produse lactate, uleiuri vegetale, produse zaharoase, alcool, bere, țigarete ș.a.). Pr. nod feroviar (nouă magistrale și o c. f. de centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „București-Otopeni” (inaugurat 1970, pentru traficul internațional). Metrou cu 3 linii magistrale, construite între 1974 și 1989, însumînd c. 60 km lungime. În B. își au sediul Parlamentul, Guvernul, Președenția, marea majoritate a partidelor politice, numeroase instituții cultural-științifice printre care: Academia Română (fundată în 1866), peste 60 de institute de cercetări științifice, studii și proiectări, mari biblioteci (a Academiei, fundată în 1867, c. 7,5 mil. vol.; Biblioteca Națională, fundată în 1955, c. 7 mil. vol.: Biblioteca Universitară, fundată în 1896, c. 2 mil. vol., incendiată în 22-23 decembrie 1989). Învățămîntul superior este reprezentat prin Universitatea B. (înființată în 1864), Universitatea de medicină și Farmacie „Carol Davila”, institutele Politehnic, Construcții, de Arhitectură „Ion Mincu”, Agronomic „N. Bălcescu” și academiile de Studii Economice, de Muzică, de Teatru și Film, de Artă, de Educație Fizică (în total cu 56 de facultăți), precum și prin numeroase colegii tehnice, economice, de administrație și secretariat, informatică și asistență socială etc. În B. există numeroase instituții muzicale: Opera Română, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Națională a Radiodifuziunii ș.a. și teatre („Național”, „Comedie”, „Mic”, „Lucia Sturdza-Bulandra”, „C.I. Nottara”, „Odeon”, de Revistă „C. Tănase” ș.a.). Monumente de arhitectură: bisericile Curtea Veche, Mihai Vodă (sec. 16), a Patriarhiei, Doamnei, Sf. Gheorghe Nou (sec. 17), Colțea, Kretzulescu și Stravropoleos (sec. 18), mănăstirile Radu Vodă (sec. 17) și Antim (sec. 18), palatele Ghica-Tei, Șuțu, Știrbei, Regal, Justiției, Poștelor (azi Muzeul Național de Istorie), C.E.C., Cantacuzino (azi Muzeul Muzicii Românești), Victoria (sediul Guvernului); casa Melik, Hanul lui Manuc, clădirea Școlii Centrale de Fete, Universitatea, Ateneul Român, Rectoratul Universității, Academia Militară, numeroase statui, busturi, fîntîni etc. Muzee: Național de Istorie, de Artă al României, Satului, de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, Militar Central, Colecțiilor de Artă, Geologiei, Țăranului Român, Tehnic „ing. D. Leonida”, Sticlei și Porțelanului etc. În B. există mari complexe și baze sportive (Stadionul Național, „Steaua”, „Dinamo”, „Steaua”, „Giulești”, „Palatul Sporturilor și Culturii”), parcuri („Tineretului”, 200 ha, „Herăstrău”, 187 ha, „Cișmigiu”, 13 ha – cea mai veche grădină publică, inaugurată în 1860, „Parcul Carol”, 36 ha) ș.a. Grădina Botanică (10,5 ha), Grădina Zoologică Băneasa ș.a. În B. se află numeroase edituri de stat și particulare, studiouri centrale de radio și televiziune și altele independente, apar o mare diversitate de ziare și reviste. În anii de după cel de al doilea război mondial, B. a cunoscut un proces intens de modernizare și sistematizare într-o concepție urbanistică cvasiunitară, monotonă, construindu-se mari și uniforme ansambluri de locuințe (Titan-Balta Albă, Drumul Taberei, Berceni-Giurgiului, Rahova-șos. Alexandriei, Militari, Pantelimon, Colentina, Floreasca ș.a.), dar și unele clădiri monumentale: Casa Presei Libere (1952-1957), Sala Palatului (1960), Pavilionul Expoziției (1964), Studioul de televiziune (1969), Institutul Politehnic (1972), Teatrul Național (1974), Hotelul „Intercontinental” ș.a. În cadrul așa-zisului program de sistematizare a centrului istoric al orașului a fost demolată c. 1/3 din suprafața zonei centrale a municipiului, o dată cu aceasta dispărînd numeroase monumente istorice și de arhitectură. În urma cutremurelor din 1940, 1977, 1986 și 1990, în B. au fost distruse și avariate un număr mare de locuințe, edificii administrative, monumente istorice, școli, spitale ș.a., înregistrîndu-se totodată numeroase pierderi de vieți omenești. Menționat pentru prima oară într-un hrisov dat la 20 sept. 1459, de către Vlad Țepeș, orașul B. are însă o existență mult mai veche. Pe terit. actual al orașului s-au descoperit urme de așezări din neolitic, epoca bronzului și a fierului, iar din sec. XIV existența unei așezări feudale. Grație așezării sale favorabile din punct de vedere comercial, orașul s-a dezvoltat și s-a extins, începînd încă de la mijl. sec. 16 (din vremea domniei lui Mircea Ciobanul) și continuînd în sec. 17 (în vremea domniilor lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brîncoveanu), devenind pr. centru economic, politic și cultural al țării. Capitala permanentă a Țării Românești din 1659, B. a fost principalul centru al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. După înfăptuirea Unirii Principatelor de la 24 ian. 1859, B. a devenit capitala statului român (1862) și a cunoscut în a doua jumătate a sec. 19 o puternică dezvoltare. Ocupat de germani și de aliații lor la 23 nov. /6 dec. 1916, în timpul primului război mondial, orașul a fost eliberat în nov. 1918, devenind, după unire, capitala statului național unitar român. În perioada interbelică, în B. s-au înființat și și-au desfășurat activitatea numeroase instituții publice, administrative, economice și culturale. Orașul a avut mult de suferit de pe urma bombardamentelor anglo-americane din primăvara și vara anului 1944, și a bombardamentelor germane din aug. 1944, care au avariat numeroase clădiri (Teatrul Național ș.a.) și au făcut numeroase victime. La 23 aug. 1944, în B. a avut loc o lovitură de stat, soldată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei. La 8 nov. 1945, de ziua regelui, a fost reprimată, de autoritățile comuniste, marea manifestație promonarhică inițiată de organizațiile de tineret ale PNL și PNȚ. În cadrul Revoluției Române din dec. 1989 la B. s-a desfășurat (21-22 dec.) mari manifestații populare anticomuniste și anticeaușiste, soldate cu ciocniri între demonstranți și forțele de represiune, în urma cărora regimul dictatorial a fost răsturnat. La B. au fost semnate următoarele tratate de pace: 1) la 16/28 mai 1812, tratatul prin care se punea capăt Războiului ruso-turc (1806-1812); Basarabia era anexată Rusiei; Serbia obținea autonomie internă; totodată se sancționa alipirea Gruziei de V la Rusia; 2) la 19 febr. / 3 mart. 1886, tratatul care punea capăt războiului dintre Serbia și Bulgaria; 3) la 28 iul. / 10 aug. 1913, tratatul care încheia al Doilea Război Balcanic. Grecia obține S Macedoniei și o parte din Tracia apuseană, iar Serbia aproape întreaga parte de N a Macedoniei; totodată, prin acest tratat s-a hotărît ca partea de S a Dobrogei, jud. Durostor și Caliacra, Cadrilaterul pînă la linia Turk-Smil-Ekrené să între în componența României. 4) la 4 aug. 1916, tratatul de alianță între România și Aliați (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia) privind intrarea României în război. 5) la 24 apr. / 7 mai 1918, tratatul dintre România și Puterile Centrale, încheiat în urma defecțiunii militare a Rusiei soldată cu semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk; prin el se impuneau României condiții înrobitoare: cedarea Dobrogei către Bulgaria, rectificări de frontieră (5.600 km²) în Carpați în favoarea Austro-Ungariei, clauze economice dezastruoase privind livrările de produse agricole, lemn, petrol ș.a. Tratatul nu a fost ratificat de Parlament și suveran și România l-a denunțat la 28 oct. 1918.

forță sf [At: URICARIUL XIV, 146/8 / V: (nrc) ~ție / Pl: ~țe / E: fr force, it forza] 1 Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor Si: putere fizică, tărie, vigoare. 2 (Lpl) Resurse fizice. 3 (Îs) Tur de ~ Acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 4 Ansamblul resurselor intelectuale și morale ale unui individ. 5 Energie (morală). 6 Capacitate de a realiza ceva. 7 (Îla) De ~ Foarte capabil. 8 (Fig) Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 9 Putere de acțiune pe care o conferă unui grup numărul membrilor săi, mijloacele materiale și organizarea sa. 10 (Csc; îs) -ța publică Ansamblul organismelor de menținere a ordinii publice. 11 (Mpl; îs ~ armată) Totalitatea unităților militare ale unui stat Si: armată. 12 (Îs) ~țe militare Subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. 13 (Îs) ~ vie Termen prin care se definește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 14 (Pan) Grup social care exercită o influență. 15 (Ecn; în terminologia marxistă; îs) ~ de muncă Totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale ale omului, pe care acesta le solicită atunci când îndeplinește o activitate socială utilă Si: capacitate de muncă. 16 (Pex; îas) Totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 17 (Ecn; în terminologia marxistă) ~țe de producție Mijloace de producție. 18 Putere de influență sau de acțiune. 19 (Îs) Idee ~ Idee pe care se bazează un raționament. 20 Grad de intensitate, de eficacitate. 21 (Îlav) În ~ Cu mare intensitate. 22 Energie existentă în natură. 23 (Fiz) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează. 24 (Fiz; spc) Acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp. 25 (Fiz) Mărime dirijată care reprezintă o forță (24). 26 (Fiz; înv) Energie. 27 (Fiz; îs) ~ motoare Energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. 28 (Mec; îs) ~ de tracțiune Forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. 29 Putere de constrângere. 30 Violență. 31 (Îlav) Cu ~ța În mod forțat. 32 (Îlav) Prin ~ța împrejurărilor Constrâns de motive obiective. 33 (Îs) Caz de ~ majoră Eveniment imprevizibil care impune (împotriva voinței) un anumit tip de conduită sau de acțiune și care presupune exonerarea de obligații sau de răspundere. 34 (Îs) Lovitură de ~ Intervenție violentă. 35 (Îs) Probă de ~ Conflict în care voința de a triumfa asupra unui adversar este predominantă. 36 Autoritate. 37 (Jur; îs) ~ executorie Calitate a unui act juridic care îi permite, dacă este cazul, să recurgă la forța publică pentru executarea sa.

tren sn [At: NEGRUZZI, S. I, 331 / V: (pop) trin / Pl: ~uri / E: fr train] 1 Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă Si: (îrg) car-de-foc, ghezăș, țug, (reg) mașină. 2 (Iuz; îs) ~-fulger Tren (1) care merge cu viteză foarte mare. 3 (Îs) ~ de marfă (sau de mărfuri) Tren (1) format din vagoane destinate transportului de mărfuri Si: mărfar. 4 (Îs) ~ petrolier Tren (1) special amenajat pentru a transporta petrol. 5 (Îs) ~ subteran Metrou. 6 (Fam; îe) A scăpa (sau a pierde) ~ul A pierde o ocazie favorabilă, un prilej, o șansă. 7 (Reg; sîcs de-a ~ul) Joc de copii în care se imită mersul și zgomotul trenului (1). 8 Convoi de vehicule cu tracțiune animală sau mecanică, formând o unitate de transport. 9 (Înv, îs) ~ regimentar Convoi de căruțe sau de camioane care transporta pe front proviziile unui regiment. 10 (Înv; îs) ~ de luptă Convoi de vehicule care aproviziona cu muniții trupele din linia de luptă. 11 (Înv; îs) ~ de artilerie Trupe speciale însărcinate cu conducerea echipajelor de artilerie. 12 Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. 13 (Îs) ~ fix Ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. 14 (Îs) ~ de laminare Dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. 15 (Îs) ~ de aterizare Ansamblu de piese (bare de susținere, roți amortizoare și frâne) care asigură deplasarea (rularea) pe sol a unui avion. 16 (Îs) ~ de amerizare (sau de amerizaj) Ansamblul organelor care asigură deplasarea pe apă a unui hidroavion la decolare sau amerizare. 17-18 (Îs) ~ anterior sau ~ posterior Partea de dinainte sau de dinapoi a corpului unui animal (de tracțiune). 19 (Îs) ~ de roți Sistem de roți dințate montate pe același arbore. 20 (Rar; cdp fr train de vie) Totalitatea elementelor de confort ale unei persoane sau ale unei familii.

MAȘINĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate care transformă o formă de energie în energie mecanică a unor solide mobile sau invers. Scot fum negru mașinile cu coș înalt. STANCU, D. 215. ◊ Mașină de forță = mașină care cedează energie utilizabilă în tehnică numai după ce a mai fost supusă unei transformări. Mașină de lucru = mașină care transformă energie cedînd lucru mecanic folosit direct la prelucrarea sau la deplasarea unor obiecte. Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice de așchiere, tăiere, forfecare etc. Îmbunătățirea calității mașinilor-unelte este strîns legată de o serie de măsuri tehnico-organizatorice. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2677. ◊ (Urmat de determinări arătînd forma de energie folosită) Mașină electrică. ◊ (Urmat de determinări arătînd operația la care e folosită) Nevasta lui Mogrea duruie la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î.II 128. Mașină de gătit = instalație specială în bucătărie, pe care se gătește; plită. ◊ (Determinarea este subînțeleasă) Dosarul... s-a trecut la dactilografiat. Cu cine ai bătut la mașină, Marine? BARANGA, I. 205. Trecură în fugă peste rîndurile scrise de mașină. MIHALE, O. 478. Un manuscris transcris curat la mașină, ca un raport administrativ. C. PETRESCU, C. V. 23. ◊ (Urmat de determinări calitative) Lucrează tăcut și automat, ca o mașină de precizie. CAMIL PETRESCU, U. N. 399. Mașină infernală v. infernal. ◊ (Urmat de determinări arătînd domeniul în care este folosit sistemul) Mașini agricole. Fig. [Oamenii sovietici] au sfărîmat fioroasa mașină de război nazistă, au cîștigat cea mai mare victorie din toate timpurile. STANCU, U.R.S.S. 190. 2. Nume dat în mod curent cîtorva sisteme tehnice acționate prin motoare de diferite tipuri: a) locomotivă. Mașina fluieră, trenul urni din loc. C. PETRESCU, S. 41. Sosește trenul de la Tecuci și se oprește mașina chiar în dreptul ferestrei lui moș Gheorghe. SP. POPESCU, M. G. 34. Ne-am suit în vagon și: mînă, băiete! Mînă, băiete, adecă șuieră mașină! NEGRUZZI, S. I 324. b) batoză. Domnul Ivancea vrea să vii cu snopii de la cîmp drept la mașină. DUMITRIU, B. F. 24. Și am început să arunc la snopi în mașină. PREDA, Î. 22. c) automobil. Mă așteaptă la colț mașina lui văru-meu. C. PETRESCU, C. V. 73. M-am urcat într-o mașină de curse. SAHIA, U.R.S.S. 92. 3. (Popular) Mașinărie. (Fig.) S-a întors mașina lumii, cu voi viitorul trece; Noi sînteni iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece. EMINESCU, O. I 35. – Variantă: mahină (KOGĂLNICEANU, S. 83) s. f.

MAȘÍNĂ s. f. I. 1. Sistem tehnic de transformare a unei forme de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. res.tr. dispozitiv, instrument, aparat. Cf. VALIAN, V., NEGULICI. Nu cruță ostinele și cheltuiele de a înzăstra... [tipografia] cu mașinile, uneltele și caracterele cele mai alese și mai frumoase (a. 1851). URiCARIUL, XIII, 342, cf. POLIZU. Are velniță cu mașină. NEGRUZZI, S. I, 199. A! Civilizare! Secol de progres și industrie, Ai mașini de aburi duse, și cu trăsnetul te joci. MACEDONSKI, O. I, 82. Inamicul lucrează tăcut și automat ca o mașină de precizie. CAMIL PETRESCU, U. N. 399. Se scoate din fabrică o mașină nouă. SAHIA, N. 30. Pírghia este cea mai simplă, mașină. ENC. TEHN. I, 225. Mașini cu mișcare alternativă. SOARE, MAȘ. 107. În filatura bumbacului normal, se utilizează, pentru torsul subțire, două feluri de mașini. IONESCU-MUSCEL, FIL. 212, cf. 214, 295. Mașina în economia socialistă reprezintă un mijloc puternic de ușurare a muncii, de ridicare a productivității. LUPTA DE CLASĂ, 1 952, nr. 4, 69. Îara noastră nu avea întreprinderi producătoare de mașini. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 387. Cărbune de lemn mînă marșîna. ALR I 1672/18, cf. ALR II 4136/27, 53, 105, 141, 235, 6 705/551, A I 22, 26, III 16. ◊ (Mai ales la pl.) Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. Mașini-unelte pentru prelucrat lemnul, de dat la rindea, de frezat, de găurit, de ascuțit scule de tîmplărie. NICA, L. VAM. 152. Progresele realizate în ultimul timp în construcția mașinilor-unelte dau posibilitatea prelucrării foarte exacte a pieselor de cea mai mare precizie. IOANOVICI, TEHN. 6, cf. 136, 193, 230. ORBONAȘ, MEC. 63. Întreprinderile producătoare. . . utilate cu cel puțin 5 mașini-unelte. leg. ec. pl. 26. Îmbunătățirea calității mașinilor-unelte. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2677. ◊ (Urmat de determinări care indică domeniul în care este folosit sistemul tehnic) Mașini industriale pentru industria textilă. NICA, L. VAM. 151. Dezvoltarea industriei a creat posibilitatea de a se trimite la sate un mare număr de mașini agricole. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 547, cf. ALR II 5107/64, 157, 316. ◊ (Urmat de determinări care indică operația efectuată și alcătuind, împreună cu determinarea, denumirea sistemului tehnic respectiv) În Bavaria s-au aflat o mașină (unealtă) de treirat, prin care într-un ceas se treiră 59 snopi. CR (1 832), 55²/6, cf. BIANU, D. S. Mașini de tors. GOLOGAN, R. 30. Îndoirea se face la rece, cu ajutorul mașinii de îndoit. IOANOVICI, TEHN. 157. Mașinile de filetat sînt mașini de construcție specială. id. ib. 345. Nevasta lui Mogrea duruie la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î. II, 128. Nu s-au gîndit să cumpere o mașină de tuns pentru copiii săraci, o mașină a școlii. I. BOTEZ, B. I, 150. Așteaptă. . . , îi porunci ea, aprinzînd mașina de spirt la care trebuia să încălzească bulionul de găină. TEODOREANU, M. II, 57. În timp ce Măndița înfierbîntase mașina, de călcat, el își lustruise pantofii galbeni. id. ib. 164. Majoritatea găurilor executate în atelier se fac la mașinile de găurit. ORBONAȘ, MEC. 239, cf. 216, 300. Mașină de stropit (sau de împietrit) vie. DS 188. Mașina de răsucit cu inelușe. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 212. Mașina de spirt clocotea neîntrerupt, iar fumul țigărilor se amesteca cu aburul de cafea și alcool denaturai, învelind în cețuri pe locatar. CĂLINESCU, E. 180. Prindea volan unei fuste largi, încrețite, la mașina de cusut. STANCU, R. A. II, 100. Între timp, ca un huruit îndepărtat, se auzea din lăuntrul casei zgomotul mașinii de cusut. PREDA, M. 165, cf. ALRM SN I h 155, 156. Mașină de secerat. ALR SN I h 57. Mașină de vînturat. ALR I 925/708, cf. ALR SN I h 82. Mașină de măcinat (cafea, piper etc.). Cf. ALR I 709/77, 388, ALR II 3 978/260, 365. Mașină de zdrobit (sau de stors) struguri. Cf. ALR SN I h 232, 233, 235. Mașină de tăiat scînduri. ALR I 1850/59, cf. ALR II 6423/272, 325. Mașină de sapă. ALR SN I h 99, cf. A II 12. (Eliptic) Despărțirea semințelor din paie se face. . . prin baterea snopilor cu mașina. I. IONESCU, C. 182/27. Vă trimit o copie bătută la mașină. C. PETRESCU, Î. II, 49. A fost tuns pe scăunel cu mașina gospodăriei. ARGHEZI, C. J. 89. Am început să arunc la snopi în mașină. PREDA, Î. 22. Trecură în fugă peste rîndurile scrise de mașină. MIHALE, O. 478, cf. GRAIUL, I, 336, ALR I 921, 925, ALR II 3 387, 4 136, ALR SN I H 61, 72, 83, ALR SN II H 526, A I 20, 23, 35, 42. ♦ S p e c. Automobil. Era atît praf și larmă pe șosea, mai ales că mașini treceau necontenit, încît nu auzeam și nu vedeam nimic. CAMIL PETRESCU, p. 123. Mă așteaptă la colț mașina lui văru-meu. C. PETRESCU, C. V. 73, cf. id. Î. I, 20. M-am dus. . . pe șosea și am oprit o mașină. SEBASTIAN, T. 20, cf. 339. Dacă vreți vă trimit mașina să vă plimbați. TEODOREANU, M. II, 29. O doamnă blondă, tînără, s-a urcat la volan, și-n clipa următoare mașina s-a desprins, lină, din amorțirea ei. PAS, Z. I, 12. Or fi găsit cei de la comandament mașina în drum fără stăpîn. V. ROM. septembrie 1 954, 25. ♦ S p e c. Locomotivă. Mînă băiete, adecă, șuieră mașină! NEGRUZZI, S. I, 324. Un șuier ascuțit al mașinii vestea apropierea unei stații. SĂM. VI, 445. Sosește trenul de la Tecuci și se oprește mașina chiar în dreptul ferestrei lui Moș Gheorghe. SP. POPESCU, M. G. 34. Mașina fluieră, trenul urni din loc. C. PETRESCU, S. 40. Fumul mașinei, îndesit, tulbură noaptea. TEODOREANU, M. II, 207, cf. ȘEZ. VII, 187, BÎRLEA, C. P. 17, ALR III h 871. ** S p e c. (Regional) Tren. Cf. DENSUSIANU, Ț. H. 324. Bată-te focu moșînă, Cînd ești goală meri mai lină. ARH. FOLK. VI, 175, cf. ALR SN III h 867. ◊ Sobă (de bucătărie). Cf. CADE. Bucătăria mare e întunecată, cu mașinile răcite. DEMETRIUS, A. 40, cf. ALR II/I h 279. ♦ (Regional) Stomac (Niculițel-Tulcea). Cf. ALR I 124/684. 2. Mașinărie (1). Cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., DM. 3. (Regional) Fabrică. În mahalaua Tătărașii, lîngă biserica sf. Dimitrie, s-au deschis o mașină unde se face fede, macaroane, steluțe. AR (1841), 296²/17, cf. L. ROM. 1 964, nr. 5, 458, 459, 460. 4. F i g. (De obicei cu determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). Mașina academică mergea în gol, cu unsoarea laudei de sine sau a elogierilor reciproce. CONTEMP. 1948, nr. 109, 7/1. Proletariatul, cucerind puterea, nu mai poate să se servească de vechea mașină de stat, instrument de asuprire sîngeroasâ in slujba claselor exploatatoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 563. Partidul chema pe toți patrioții să lupte cu arma în mînă împotriva mașinii de război fasciste, să saboteze producția de război. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV³. 536, cf. 630. 5. Epitet dat unui om care lucrează mult (și cu mișcări automate, mecanice). II. (Regional) 1. Chibrit. Sclipind ca niște capete de mașini. MARIAN, ap. CADE, cf. VAIDA. Bît di mașînă. ALR I 1610/87, cf. ALR II/I h 276. Aprindem o mașină. ALR II/I MN 128, 3 858/310, cf. 3 858/325, A I 12, 17, 20, 21, 22, 23, 31, 35, 36, LEXIC REG. 9, 20. 2. (În forma moșină) Bumbac de urzit (Cășeiu-Dej). CV 1 949, nr. 7, 34. Cînd facem pînză amestecată, urzim tăt un fir de moșină și unu de cînepă. ib. - Pl.: mașini. – Și: (rar) mașín (COSTINESCU) subst.; (regional) mășină, moșină, meșínă (ALR SN II h 526, ib.III h 871), mușină (ALR I 1610/266, 283, 345, A I 20), marșínă, mărșínă (ALR II 5 163/21, 95), mîrșînă (ALR SN II h 526) s. f.- Din fr. machine, germ. Maschine.

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.