pizmaș, ~ă [At: CORESI, EV. 15 / S și: pism~ / Pl: ~ași, ~e / E: pizmă + -aș] 1-2 smf, a (Pop) (Persoană) care manifestă ură, dușmănie, vrăjmășie față de cineva Si: dușman, dușmănos, vrăjmaș, (pop) pizmuitor (1-2), (îrg) pizmăreț (1-2), pizmătar (1-2), pizmătareț (1-2), pizmos (1-2), (înv) pizmitor (1-2), pizmătarnic (1-2). 3-4 smf, a (Persoană) care manifestă împotrivire față de cineva Si: potrivnic, (pop) pizmuitor (3-4), (îrg) pizmăreț (3-4), pizmătar (3-4), pizmătareț (3-4), pizmos (3-4), (înv) pizmitor (3-4), pizmătarnic (3-4). 5-6 smf, a (Persoană) care manifestă invidie față de cineva sau de ceva Si: invidios, (pop) pizmuitor (5-6), (îrg) pizmăreț (5-6), pizmătar (5-6), pizmătareț (5-6), pizmos (5-6), (înv) pizmitor (5-6), pizmătarnic (5-6). 7 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie sau invidie, gelozie Si: (rar) pizmătăreț (1), (îrg) pizmătareț (7), (înv) pizmășesc (1), pizmătar (7), pizmos (7), (îvr) pizmătăresc (1). 8 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care exprimă lăcomie Si: (rar) pizmătăreț (2), (îrg) pizmătareț (8), (înv) pizmășesc (2), pizmătar (8), pizmos (8), (îvr) pizmătăresc (2). 9 a (Înv; d. oameni) Lacom. 10 sma (Îvr) Drac.

râie sf [At: HERODOT (1645) , 236 / P: râ-ie / V: (îvr) răie / Pl: râi / E: ml aranea „păianjen”] 1 (Pop) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin apariția unor bubițe (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime Si: scabie. 2 (Îs) ~ căprească (sau, înv, sălbatică) Formă mai gravă de râie (1), frecventă mai ales la animale (în special la capre). 3 (Îe) Se ține ca ~ia de om Se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 4 (Reg; îe) A(-i) face (cuiva) ~ pe inimă A fi invidios pentru ceva. 5 (Reg; îae) A necăji. 6 (Fig) Termen depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri Si: pacoste, năpastă. 7 (Bot; îc) ~ia-broaștei (sau ~-broștească, ~-de-apă) Mătasea-broaștei (Peplis portula). 8 (Bot; șîc) ~ia-pământului, ~-rusească Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora). 9-10 (Bot; îc) ~-trifoiului Torței (Cuscuta epytimum, cuscuta europaea). 11 Gălbează (3) (Cuscuta trifolii). 12 (Îc) ~ia neagră a cartofului Boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei.

râvnitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 170^v/20 / V: (îrg) rămn~, (înv) răv~, răvnitoriu, răhnitoriu, rev~, ~iu, revnitoriu a, (reg) râhn~, râmn~ smf / Pl: ~i, ~oare / E: râvni + tor] 1 a Care tinde spre cineva sau ceva Si: doritor (1), (înv) râvnaci (1). 2 a (Înv) Credincios (12). 3 a (Înv) Fidel (1). 4 a (Rar) Pofticios. 5-6 smf, a (Cel) care este plin de râvnă Si: sârguitor, zelos. 7 a (Înv) Invidios. 8 a Care pedepsește. 9 smf (În descântece) Persoană care face farmece, care deoache.

dușman a. și m. 1. care urăște pe cineva: Veveriță îmi este vechiu dușman NEGR.; 2. cel cu care ne aflăm în răsboiu: împărăția ne-a fost răpit-o dușmanii (!) ISP.; 3. perfid, viclean: Codre, codre, dușman ești, tu voinicii îi amăgești POP.; 4. invidios, pizmaș: când ai bani, trebue s’ai și dușmani PANN; 5. care are ură pentru ceva: dușmanul minciunei. [Turc. DUȘMAN].

voitor, ~oare [At: PARACLIS (1639), 248 / P: vo-i~ / V: (înv) ~iu, (reg) vroi~ / Pl: ~i, ~oare / E: voi² + -tor] 1-10 smf, a (Îvp) (Persoană) care vrea (1-3, 17-18) ceva. 11 a (Îvr) Care are voință (1). 12 a (Îvr) Care se caracterizează prin voință (1). 13-14 sm, a (Persoană) care manifestă o atitudine favorabilă, de ajutorare sau de înțelegere față de cineva Si: binevoitor (1-2). 15-16 sm, a (Îvp; îls; îla) ~ de bine, (înv) ~ bun, (înv, mai ales în formule de adresare reverențioasă) de bine ~, de tot binele ~, spre tot binele ~ Binevoitor (1-2). 17-18 sm, a (Îvp; îls; îla) ~ de rău (Om) răuvoitor. 19-20 (Reg; îal) (Om) invidios. 21-22 sm, a (Înv; îls; îla) ~ de milă, (îvr) ~ul milii (sau milostiei) (Om) milostiv. 23 a (Lin; îvr; îs) Mod ~ Modul conjunctiv.

NĂLUCI, pers. 3 nălucește, vb. IV. 1. Refl. (Construit cu dativul) A i se părea cuiva că vede năluci, fantasme, a i se năzări cuiva ceva. I se năluci că el ar fi cunoscător mare în ale cîntecelor. ISPIRESCU, U. 109. Vom merge și prin țările vecine... și repurtînd apoi orice lumină ni se va ivi sau chiar ni se va năluci, la țara noastră, ne vom cerca într-astfel să lămurim oareșicum vechile noastre datine. ODOBESCU, S. I 192. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Cine... își nălucește ceva, noi zicem că bate cîmpii. ISPIRESCU, U. 126. 2. Intranz. A se înfățișa vag sau fugitiv vederii; fig. a se ivi în amintire, în minte. Din cînd în cînd năluceau ape în depărtări. SADOVEANU, F. J. 540. Înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede cidori. ANGHEL, PR. 4. Nălucesc pe tăpșane căsuțele satelor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 173. ◊ (Construit cu dativul) Cele paisprezece șipote de subt dealul lui Coman îi năluciseră în amintire. SADOVEANU, Z. C. 290. Soarta e, pe bunuri pămîntești, invidioasă... Cînd un vis ne nălucește, strălucește și s-a stins. MACEDONSKI, O. I 75. 3. Tranz. (Neobișnuit) A lua vederea, a orbi. Arme împotrivă-i are Ce vederea nălucesc. VĂCĂRESCU, P. 6.

SĂPA, sap, vb. I. Tranz. 1. A face în pămînt, cu ajutorul sapei sau al altei unelte de săpat, o groapă, o adîncitură, un șanț. Sapă o groapă adîncă de un stat de om, lîngă un izvor unde în fiecare zi pe la amiază venea cerbul de bea apă. CREANGĂ, P. 124. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu. EMINESCU, O. I 129. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa Și mereu lucra. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Expr. A săpa groapa (cuiva) v. groapă. ◊ Fig. Iar pe-o culme-n depărtare Se videa mișcînd la zare Un cal alb, copil de vînt; Coamele-i erau zburlite, Ș-a lui sprintene copite Săpau urme pe pămînt. ALECSANDRI, P. I 50. ◊ Intranz. Săpăm de zor, Dar cu mișcări înăbușite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Cari săpau cu cazmalele, cari cărau cu tărăboanțele, cari cu căruțele, cari cu covățile, în sfîrșit lucrau oamenii cu tragere de inimă. CREANGĂ, A. 8. ♦ A scoate cu sapa ceva din pămînt. Tînărul nostru împărat A venit cu securi de argint Să sape această floare din pămînt. SEVASTOS, N. 122. Omul văzînd comoara, s-apucă s-o sape. ȘEZ. I 285. 2. A fărîmița pămîntul cu sapa sau cu cazmaua (pentru a-l afîna) pe o porțiune care urmează să fie însămînțată (v. desțeleni); a fărîmița pămîntul la rădăcina unei plante, pentru a afîna locul și a distruge buruienile (v. prăși). Pînă ce-oi veni eu, să gătească de săpat grădina. SADOVEANU, O. I 341. ◊ (Complementul indică plante) A săpa porumbul. ◊ Intranz. Ieri am săpat mult la flori. DRĂGHICI, R. 83. 3. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn, pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. Aceste calități le-au avut, mai mult decît oricari alții, artiștii aceia cari au săpat murmurele columnei dacice, precum și basoreliefurile arcului triumfal. ODOBESCU, S. III 75. Pe copaci au săpat slove. CONACHI, P. 88. ♦ Fig. A lăsa o urmă adîncă; a întipări, a imprima. Bravura cu care sărmanele lui haine înfruntaseră trei ierni întregi, săpase urme neșterse pe la coate și pe la încheieturi. BASSARABESCU, S. N. 166. Nu mă judeca după chip. Văd cum nenorocirile au săpat urme adînci și-ntr-al tău. DELAVRANCEA, O. II 185. ◊ Refl. Pe fețele bătrînilor, în ochii lor, s-a săpat o spaimă adîncă. BASSARABESCU, V. 47. 4. (Mai ales despre elementele naturii) A roade, a mînca, a măcina (surpînd). Cîinele de Olt săpase pe dedesubt tot malul. GALACTION, O. I 74. Și timpul, care vecinic clădirile le sapă, Apasă peste turnuri, le pleacă și le crapă. MACEDONSKI, O. I 24. ◊ Fig. Îl săpa mereu tusea, mai ales de cînd primăvara devenise dintr-o dată ploioasă și rece. CAMIL PETRESCU, O. I 589. ◊ Expr. A săpa pe cineva = a unelti împotriva cuiva. Săpa pe director într-ascuns, căutînd să-l scoată din scaun. I. BOTEZ, ȘC. 103. Invidioșii intriganți căutară să-l sape și, după o campanie înverșunată prin grai și presă, reușiră să producă în cercurile înalte un curent defavorabil amicului Manolache. CARAGIALE, O. II 21. – Prez. ind. și: (regional) săp (SEVASTOS, N. 122).