ABAJUR, abajururi, s. n. Dispozitiv de metal, de sticlă, de hârtie etc. care ferește ochii de lumina unei lămpi sau îndreaptă razele într-o anumită direcție. [Pl. și: abajure] – Din fr. abat-jour.

ABANDON, abandonuri, s. n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, a familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon.

abces s. n. colectare de puroi într-un țesut sau organ. (< fr. abcès, lat. abscessus)

aberație s. f. 1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate. ♦ (biol.) abatere de la tipul normal al speciei. ◊ ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei. 2. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic. ◊ ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 3. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. (< fr. aberration, lat. aberratio)

ACADEMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

ACCEPTOR, acceptori, s. m. (Fiz.) Atom trivalent care introdus într-un semiconductor primește electroni de la un atom din rețeaua cristalină a acestuia. – Din fr. accepteur.

ACCES, accese, s. n. 1. Posibilitatea de a pătrunde, drept de ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă, și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

ACCIDENTA, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

ACOLIT, -Ă, acoliți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.^[1]

ACOLO adv. În acel loc (relativ) îndepărtat (de cel care vorbește); în alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Într-acolo = spre acel loc, spre direcția aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Până acolo... = până la situația..., la împrejurarea (care depășețe limita îngăduită)... ◊ Expr. (Reg.) (Pân’) pe-acolo = peste măsură, din cale-afară (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau în mână etc.)? Ce faci acolo? = cu ce te ocupi (chiar în momentul de față)? Fugi de acolo! = da’ de unde! nici gând! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce mă privește, ce avantaj am din asta? [Acc. și acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

ACTIVITATE, activități, s. f. 1. Ansamblu de acte fizice, intelectuale și morale făcute în scopul obținerii unui anumit rezultat; folosire sistematică a forțelor proprii într-un anumit domeniu, participare activă și conștientă la ceva; muncă, ocupație, îndeletnicire, lucru. ♦ Sârguință, hărnicie. 2. (În sintagma) Activitate solară = totalitatea fenomenelor care se produc în păturile exterioare ale suprafeței soarelui și care pot influența suprafața terestră. 3. (Fiz.) Numărul de particule emise pe secundă de o sursă radioactivă. – Din fr. activité, lat. activitas, -atis.

ACȚIUNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare, care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

ADAGIO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). [Pr.: -gi-o] – Din it. adagio.

ADAOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare. ♦ (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var.: adaus s. n.] – V. adaoge.

ADAPTARE, adaptări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptație. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, în urma căruia rezultă o corelare a structurii morfologice și a funcțiunilor fiziologice ale viețuitoarelor în raport cu mediul înconjurător. 3. (În sintagma) Adaptare literară = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, în vederea reprezentării lui pe scenă, la radio, într-un film. – V. adapta.

ADĂPOSTI, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost.

ADENOCARCINOM s. n. Tumoare malignă cu punct de plecare într-o glandă. – Din fr. adénocarcinome.

ADEVĂR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.

ADEVĂRAT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc. adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer, neprefăcut. – V. adevăra.

ADIPOZITATE s. f. Îngrămădire patologică de grăsime într-un țesut celular subcutanat. – Din fr. adiposité.

ADIȚIE s. f. 1. (Chim.) Adăugare. ◊ Reacție de adiție = reacție chimică prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă cu caracter nesaturat. 2. (Fiziol.; în sintagma) Adiție latentă = apariție a unei reacții fiziologice într-un organism în urma unor excitații succesive; sumație. 3. (Mat.) Adunare. – Din fr. addition, lat. additio.

ADJUTANT, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant.^[1]

ADMINISTRA, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un anumit medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare.

ADMISIUNE, admisiuni, s. f. 1. Intrare dirijată a unui fluid într-o mașină care transformă o formă de energie în altă formă de energie. 2. Fază a ciclului de funcționare a unor mașini, efectuată în timpul intrării agentului motor în mașină. [Pr.: -si-u-. – Var.: admisie s. f.] – Din fr. admission, lat. admissio, -onis.

ADMITERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o instituție de învățământ. – V. admite.

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

ADUNARE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnul dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna.

ADVERS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. – Din fr. adverse, lat. adversus.

AER¹ s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. ◊ Aer lichid = lichid obținut prin răcirea aerului până sub temperatura de -183°C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică obținut cu compresoarele. Aer condiționat = sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer curat. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A fi (sau a rămâne) în aer = a se afla într-o situație critică, a nu avea nici o perspectivă. 3. Înfățișare, aspect, expresie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).

AERAJ s. n. Primire și distribuire a aerului¹ (1) într-o mină, într-o sală de spectacole etc. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérage.

AERAȚIE, aerații, s. f. Ventilație și răcire a cerealelor aflate într-un siloz cu ajutorul aerului¹ (1). [Pr.: a-e-] – Din fr. aération.

AERISI, aerisesc, vb. IV. Tranz. A lăsa să pătrundă aer¹ (1) proaspăt într-o încăpere; a expune un obiect (de îmbrăcăminte) la aer¹. ♦ Refl. A ieși afară pentru a respira aer¹ proaspăt; a se răcori. [Pr.: a-e-] – Din ngr. aerízo (aor. aérisa).

AERODINAMIC, -Ă, aerodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii fluidelor care se ocupă cu studiul mișcării aerului¹ și, în general, al gazelor, precum și cu studiul mișcării corpurilor într-un mediu gazos. 2. Adj. Referitor la aerodinamică (1). ♦ (Despre vehicule) Care este astfel construit încât să întâmpine în deplasare, o rezistență minimă din partea aerului¹. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérodynamique.

AEROIONIZATOR, aeroionizatoare, s. n. Aparat pentru concentrarea anionilor negativi într-o încăpere în scopul obținerii unui aer asemănător celui natural. [Pr.: a-e-ro-i-o-] – Din fr. aéroionisateur.

AEROSOL, aerosoli, s. m. (Mai ales la pl.) Sistem prin care se realizează împrăștierea mecanică în aer¹ sau într-un gaz a unor particule solide sau lichide și care este folosit în medicină în tratamentul unor boli, în agricultură la combaterea dăunătorilor etc. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérosol.

AFERENT, -Ă, aferenți, -te, adj. 1. Care este în legătură cu ceva, care depinde de ceva sau decurge din ceva. 2. (Jur.) Care se cuvine sau revine cuiva. 3. (Anat.; în sintagmele) Vase aferente = vase care se varsă în altele sau pătrund într-un organ. Nervi aferenți = nervi care transmit excitațiile periferice centrilor nervoși. – Din fr. afférent.

AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a se amesteca, a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = (să) nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”.

AFLUX, afluxuri, s. n. 1. Afluență. 2. Îngrămădire a unui lichid (mai ales a sângelui) într-un punct al corpului. – Din fr. afflux, lat. affluxus.

AFORISM, aforisme, s. n. Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu. – Din fr. aphorisme, lat. aphorismus.

AFUND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A³ + fund.

AFUNDA, afund, vb. I. 1. Tranz. și refl. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) cufunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A pătrunde adânc; fig. a se pierde în depărtări, a dispărea. ♦ Fig. A se cufunda într-o acțiune. – Lat. affundare (< ad + fundum).

AFUNDAT, -Ă, afundați, -te, adj. 1. Care a intrat adânc într-un lichid sau într-o materie moale, care e acoperit bine de un lichid sau de o materie moale. 2. (Rar) Foarte depărtat, abia zărit. – V. afunda.

AFURCA, afurc, vb. I. Tranz. A ancora o navă cu ajutorul a două ancore, având lanțurile cu lungime egală și fixate într-un punct cu o cheie. – Din it. afforcare.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

AGĂȚAT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățat, -ă adj.] – V. agăța.

AGENT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ, care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghent s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

AGENȚIE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghenție s. f.] – Din it. agenzia.

AGHIOTANT, aghiotanți, s. m. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; adjutant.[Pr.: -ghi-o-] – Cf. rus. adiutant.

AGITA, agit, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unor enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

AGREGA, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

AIDOMA adv. 1. La fel, ca și. 2. (Rar) Aievea, într-adevăr. – A³ + sl. vidomŭ „vizibil”.

AIEVEA adv., adj. I. Adv. 1. În realitate. ♦ Cu adevărat, într-adevăr. 2. Lămurit; clar, limpede. 3. (Înv.) În văzul tuturor, pe față; deschis. II. Adj. Real; palpabil, concret. [Pr.: a-ie-. – Var.: aieve adv.] – Din sl. javĕ, bg. jave.

AIUREA adv., adj. 1. Adv. În alt loc, în altă parte; undeva, altundeva. ◊ Într-aiurea = fără țintă; la întâmplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost, a bâigui. ◊ (Cu valoare de interj. fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zăpăcit, aiurit, cu capu-n nori. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.

AJUNGE, ajung, vb. III. I. 1. Intranz. A se afla într-un loc după parcurgerea unui drum, a atinge capătul unui drum; a sosi. ◊ Expr. A ajunge departe = a răzbi prin greutăți și a atinge scopul dorit. A (sau a-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterii; a fi într-o situație disperată. ♦ Intranz. și tranz. A atinge (o limită în timp), a apuca (o anumită vreme). 2. Tranz. A întâlni, venind din urmă, o ființă sau un vehicul în mișcare; a prinde din urmă. ◊ Expr. A-l ajunge pe cineva zilele = a îmbătrâni. ♦ Fig. A egala pe cineva. 3. Tranz. A nimeri, a lovi pe cineva sau ceva. ♦ Fig. (Despre un neajuns) A da peste... ♦ Fig. (Despre o stare sufletească) A cuprinde, a răzbi. 4. Intranz. A se întinde până la...; a atinge. ♦ A reuși să atingă ceva situat sus sau departe. ◊ Expr. A nu-i ajunge (cuiva nici) cu prăjina la nas, se zice despre un om înfumurat. 5. Intranz. (Despre prețuri; p. ext. despre mărfuri) A atinge un anumit nivel. II. 1. Refl. A se întâlni, a se împreuna, a se uni. ♦ Fig. A se înțelege, a se învoi. 2. Intranz. A realiza, a împlini. A ajunge la un rezultat. ♦ Intranz. și tranz. A fi în situația de a... 3. Intranz. A deveni. ◊ Expr. A ajunge rău = a decădea. A ajunge bine = a dobândi succese; a reuși, a izbuti. A ajunge pe mâinile cuiva = a fi la discreția cuiva. ♦ Intranz. și refl. (Peior.) A parveni. III. Intranz. și refl. A fi în cantitate suficientă. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajunge (pe cineva) mintea (sau capul) = a se pricepe, a ști ce e de făcut. – Lat. adjungere „a uni, a lipi”.

AJUTOR, -OARE, ajutori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secundând-o și subordonându-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistență acordată cuiva; ajutorință. ◊ A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutor, -is, adjutorium.

ALALTĂSEARĂ adv. În seara zilei de alaltăieri. ◊ Mai alaltăseară = (într-una din) serile trecute. – Alaltă (=aialaltă) + seară.

ALBITOR, -OARE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor.

ALBITORIE, albitorii, s. f. Secție într-o întreprindere textilă în care se albesc produsele prin distrugerea pigmenților naturali ai fibrelor. – Albitor + suf. -ie.

ALBUM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hârtie specială, în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc. ♦ Caiet în care se scriu versuri, citate sau în care se schițează desene. 2. Colecție de fotografii, de ilustrații, de schițe etc., reunite, într-un volum, după o temă unitară. Album de artă. [Pl. și: albumuri] – Din fr., lat. album.

ALCOV, alcovuri, s. n. Loc mai ridicat decât podeaua sau firidă într-o cameră de dormit, unde se așază patul; p. ext. pat. ♦ Dormitor al unei femei. [Var.: (înv.) alcovă s. f.] – Din fr. alcôve.

ALEE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație, mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée.

ALEGE, aleg, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere (= eligere).

ALENE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – A³ + lene.

ALERGA alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).

ALES¹ s. n. Faptul de a (se) alege. ◊ Loc. adj. Pe ales(e) = deosebit, special. ◊ Loc. adv. Pe ales(e) sau într-ales = la liberă alegere, după plac. [Formă gramaticală: (în loc.) alese] – V. alege.

ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

ALICOTĂ, alicote, adj. f. (Mat. în sintagma) Parte alicotă = parte care se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o cantitate dată. – Din fr. aliquote.

ALICUANTĂ, alicuante, adj. f. (Mat.; în sintagma) Parte alicuantă = parte care nu se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o anumită cantitate dată. – Din fr. aliquante.

ALIFIE, alifii, s. f. Preparat farmaceutic de uz extern, compus din substanțe medicamentoase încorporate într-o masă onctuoasă și întrebuințat în medicină și în cosmetică. – Din ngr. alifi „unsoare”.

ALINEAT, alineate, s. n. Rând retras într-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care începe cu un asemenea rând. ♦ Pasaj în articolele de legi. [Pr.: -ne-at. – Var.: aliniat s. n.] – După fr. alinéa.

ALINIA, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A³ + linie (după fr. aligner).

ALIVANTA interj. (Astăzi rar) 1. Exclamație (glumeață) rostită când cade cineva. ◊ (Adverbial, în expr.) A da (sau a cădea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cădea etc.) peste cap. 2. Pleacă! șterge-o! [Var.: alivanti interj.] – Probabil ngr. alla vanda („într-o parte, la o parte”).

ALLA BREVE loc. adv. Termen care indică executarea într-o mișcare rapidă în doi timpi a unei compoziții muzicale scrise în măsura de patru timpi. – Loc. it.

ALLEGRETTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Într-un tempo vioi (dar mai moderat decât allegro); repejor. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it.

ALOCA, aloc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.

ALONJĂ, alonje, s. f. 1. Piesă mobilă sau demontabilă care servește la prelungirea unor obiecte. 2. (Sport) Mișcare de întindere rapidă a brațelor. ♦ Lungime a brațelor unui sportiv angajat într-o luptă directă cu un adversar. – Din fr. allonge.

ALTĂDATĂ adv. Într-un moment nedeterminat din trecut sau din viitor; odată, cândva, altcândva. – Altă + dată.

ALTER EGO s. m. Al doilea eu; persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui. ♦ Om de încredere, prieten nedespărțit. – Loc. lat.

ALUVIONARE s. f. 1. Formare de aluviuni. 2. Mod de concentrare a minereurilor și a cărbunilor prin depunerea materialelor granulare aduse de un curent de apă într-un jgheab orizontal, în ordinea greutății lor specifice. [Pr.: -vi-o-] – După fr. alluvionnement.

AMÂNA, amân, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A³ + mâne (= mâine).

AMBALA, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer.

AMBUTEIAJ, ambuteiaje, s. n. 1. (Franțuzism) Îmbuteliere. 2. Blocare într-un port sau într-un bazin a unor nave din cauza îngrămădirii lor într-un spațiu mic, a aglomerării, a dificultăților de manevrare provocate de aglomerare etc. ♦ Blocare a circulației rutiere, din cauza îngrămădirii (în dezordine a) unor vehicule. [Pr.: -te-iaj] – Din fr. embouteillage.

AMESTEC, amestecuri, s. n. 1. Reuniune de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut prin punerea laolaltă a mai multor substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea un (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv).

AMESTECA, amestec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se băga, a se vârî (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare.

ASTIGMATISM s. n. Aberație a unui sistem optic, care formează o imagine întinsă pentru un obiect. ♦ Defect al lentilelor sau al corneei și cristalinului ochiului omenesc, care constă într-o abatere de la forma sferică, ele având razele de curbură diferite în două plane perpendiculare, ceea ce duce la deformarea imaginilor. – Din fr. astigmatisme.

ATLANT, atlanți, s. m. 1. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, folosită ca element de susținere în locul unei coloane sau ca pilastru. 2. Locuitor legendar sau fantastic al Atlantidei. – Din fr. atlante.

AUDITORIU, (2) auditorii, s. n. 1. Totalitatea auditorilor; asistență. 2. Sală de cursuri într-o școală (de grad superior). [Pr.: a-u-] – Din fr. auditoire, lat. auditorium.

AULĂ, aule, s. f. Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților, conferințelor, cursurilor etc. [Pr.: a-u-] – Din lat. aula.

AUTOLABORATOR, autolaboratoare, s. n. Laborator instalat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto² + laborator.

AUTOLIBRĂRIE, autolibrării, s. f. Librărie instalată într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto² + librărie.

AUTOMAGAZIN, automagazine, s. n. Magazin instalat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto² + magazin.

AUTOSERVI, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

AVANPORT, avanporturi, s. n. Zonă amenajată la intrarea într-un port, pentru o scurtă staționare a navelor. – Din fr. avant-port.

AVÂNT, avânturi, s. n. 1. Vioiciune, energie, forță în mișcări. ◊ Loc. vb. A-și lua avânt = a se avânta. 2. Însuflețire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).

AVIZA, avizez, vb. I. 1. Tranz. A înștiința (printr-un aviz); a face cuiva o comunicare oficială. ♦ A atrage cuiva atenția în legătură cu o problemă. 2. Intranz. A-și exprima părerea autorizată într-o chestiune în care a fost solicitat. – Din fr. aviser.

AVIZAT, -Ă, avizați, -te, adj. (Despre oameni) Care dovedește informare, pregătire, competență (într-un anumit domeniu). – Din fr. avisé.

AXA, axez, vb. I. 1. Tranz. A aduce o piesă cilindrică în poziția în care axa ei de simetrie sau de rotație coincide cu o axă dată. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) orienta, a (se) desfășura într-un anumit sens, a (se) concentra în jurul a ceva. – Din fr. axer.

AXĂ¹, axe, s. f. Dreapta care se consideră orientată într-un anumit sens. ♦ Dreaptă (sau obiect în formă de dreaptă) care ocupă o anumită poziție într-un sistem tehnic. ♦ Dreaptă închipuită în jurul căreia se face mișcarea de rotație a unui corp în jurul lui însuși. ♦ Axa lumii = prelungire a dreptei care unește polii pământului până la intersecția cu sfera cerească. – Din fr. axe.

AZI adv. 1. În ziua de fața, în ziua care e în curs; astăzi. ◊ Azi noapte = în noaptea care tocmai a trecut. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e în curs. ♦ (În corelație cu „mâine”) a) Zi cu zi, zi după zi. b) Când..., când. ◊ Expr. De ieri până azi = într-un timp neașteptat de scurt. Ba azi, ba mâine, exprimă ideea de amânare continuă. Azi-mâine = în curând, zilele acestea; astăzi-mâine. A trăi de azi pe mâine = a trăi necăjit, strâmtorat, în sărăcie. (Rar) Cu azi cu mâine = încet-încet. 2. În epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum. – Lat. hac die.

BA adv. 1. (Exprimă opoziția față de ideea din propoziția negativă sau negativ-interogativă anterioară, de obicei cu reluarea verbului) N-am timp acum de tine! – Ba ai! Nu mi-ai văzut ochelarii? – Ba i-am văzut pe birou. ◊ (Întărind pe nu) Mă duc la meci. – Ba n-ai să te duci! ◊ (Întărind pe da prin care se răspunde la o propoziție interogativ-negativă sau se rectifică ideea din propoziția negativă anterioară) N-ai bani (?) – Ba da, am. Expr. A nu zice (sau spune) nici da, nici ba = a nu se pronunța într-o problemă; a se abține. ◊ (Reg.; în expr.) Ca mai ba sau nici (cam) mai ba! = nici vorbă! nici pomeneală! ◊ (Pop.) Nu. Fost-ai azi la sapă? – Ba! ◊ (Cu slăbirea ideii de opoziție, în expr.) Ba bine că nu = evident că da, se-nțelege. Ba (nu) zău! = a) (ir.) haida de! să fim serioși!; b) să fim drepți! 2. (Urmat de și sau chiar, încă) Mai mult, în plus, pe deasupra. Cine bea fără măsură își bea banii, mintea, ba și sănătatea. 3. (În corelație cu el însuși, având rol de conjuncție disjunctivă) Sau... sau; când... când; acum... acum; aci... aci. – Din bg., scr., pol., ucr. ba.

BACALAUREAT, -Ă, bacalaureați, -te, subst. 1. S. n. Examen general pentru absolvenții liceului, a cărui promovare dă dreptul la înscrierea într-o instituție de învățământ superior. ◊ Titlu obținut în urma acestui examen. 2. S. m. și f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.

BADIJONA, badijonez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A unge o parte bolnavă a corpului cu o pensulă sau cu un pămătuf de vată înmuiate într-un medicament. ◊ Tranz. A unge trunchiul unui pom cu o soluție specială pentru a distruge insectele și ouăle lor. 2. Tranz. A unge suprafața unei șosele asfaltate cu o soluție impermeabilă. – Din fr. badigeonner.

BAGAJ, bagaje, s. n. 1. Totalitatea lucrurilor care se iau într-o călătorie. ◊ Expr. A-și face bagajele = a se pregăti de plecare; p. ext. a pleca. 2. Fig. (Urmat de determinări) Cantitatea de cunoștințe de care dispune cineva. – Din fr. bagage.

BAIONETĂ, baionete, s. f. Armă albă în formă de sabie scurtă, care se poate fixa la țeava puștii militare. ◊ Atac (sau asalt) la baionetă = luptă corp la corp. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă a două piese care se fixează una într-alta prin împingere și rotire cu un sfert sau cu o jumătate de cerc. [Pr.: ba-io-] – Din fr. baïonnette.

BALANSA, balansez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca când într-o parte, când într-alta; a (se) legăna, a (se) hâțâna, a pendula. 2. Tranz. A face egale, a echilibra părțile unei balanțe (2), ale unui cont etc. – Din fr. balancer.

BALTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. baltë.

BANCHETĂ, banchete, s. f. 1. Bancă¹ mică (capitonată) fără spetează; bancă¹ sau canapea montată în vehicule. 2. Porțiune orizontală, în formă de treaptă, într-o lucrare de terasament. 3. (În echitație) Obstacol natural format dintr-o moviliță acoperită cu iarbă – Din fr. banquette.

BAR³, baruri, s. n. 1. Local în care se vând băuturi alcoolice, cafea etc. și în care consumatorii stau de obicei în picioare sau pe scaune înalte în fața unei tejghele; p. restr. tejghea la care se servesc băuturi. ♦ Dulap sau compartiment într-un dulap, în care se țin sticlele cu băuturi alcoolice (fine). 2. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de varietăți etc.; cabaret. – Din fr. bar.

BARAJ, baraje, s. n. 1. Construcție care oprește cursul unui râu spre a ridica nivelul apei în amonte, a crea o rezervă de apă, o cădere de apă pentru hidrocentrale etc.; stăvilar, zăgaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificație făcută spre a opri înaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea înaintării inamicului. Foc de baraj= tragere calculată spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafață de teren, care să devină astfel inaccesibilă inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedică (în drum). 3. Întrecere suplimentară între mai mulți concurenți sau între mai multe echipe care au obținut același număr de puncte, pentru a se putea departaja într-un clasament oficial.4. (Psih.; în sintagma) Baraj psihic = simptom al schizofreniei care constă în oprirea bruscă și nemotivată a unui act (4). – Din fr. barrage.

BARBACANĂ, barbacane, s. f. 1. Deschizătură mică lăsată din loc în loc într-un zid de sprijin pentru scurgerea apelor colectate în spatele acestuia. 2. Deschizătură înaltă și îngustă pentru aerisire și lumină, făcută în zidul unei clădiri cu arhitectură medievală. – Din fr. barbacane.

BARBOTAJ, barbotaje, s. n. 1. (Chim., Fiz.) Trecere forțată a unui gaz printr-un lichid; barbotare. 2. (Tehn.) Ungere automată a organelor interne ale unui motor prin scăldarea lor într-un rezervor de ulei special. – Din fr. barbotage.

BARIERĂ, bariere, s. f. 1. Bară mobilă care arată că trecerea peste o șosea, peste o linie ferată etc. este oprită temporar; p. ext. loc unde se întretaie o șosea cu o linie ferată. ♦ Fig. Obstacol, piedică în calea realizării unui lucru. ◊ Barieră socială = situație prin care este denumit în sociologic elementul care face dificil sau chiar imposibil accesul dintr-o grupare socială ierarhic inferioară într-o grupare socială superioară. Barieră luminoasă = fascicul luminos folosit pentru comanda unui fotoreleu, în scopul semnalizării prezenței corpurilor străine într-o anumită zonă. 2. Punct de intrare în oraș, unde se încasau altădată taxele pentru mărfurile aduse spre vânzare; p. ext. periferie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. barrière.

BARITON, (1) s. n., (2) baritoni, s. m., (3) baritoane, s. n. 1. S. n. sg. Registru al vocii bărbătești, intermediar între tenor și bas. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru. 3. S. n. Instrument de alamă care are, într-o orchestră, un rol analog cu acela al baritonului (2) într-un cor. [Acc. și: bariton] – Din it. baritono, fr. baryton.

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BATERIE, baterii, s. f. 1. Subunitate de artilerie compusă din patru, șase sau opt tunuri, cu mijloacele de tracțiune, utilajul și personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate în vederea executării unei operații. ◊ Baterie electrică = reunire a mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. Baterie solară = sursă de energie formată dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transformă energia radiației solare în energie electrică. 3. Ansamblul instrumentelor de percuție (într-o orchestră). 4. Vas cu gheață în care se află sticle cu băutură. ♦ P. ext. Un litru de vin și o sticlă de sifon luate împreună. – Din fr. batterie.

BAZĂ, baze, s. f. I. 1. Parte care susține un corp, o clădire sau un element de construcție; temei, temelie. ♦ Latură a unui triunghi sau a unui poligon ori față a unui poliedru (care se reprezintă de obicei în poziție orizontală). ♦ Dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 2. Fig. Ceea ce formează temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial. ◊ Loc. adj. De bază = fundamental, esențial. Fără bază = neîntemeiat, inconsistent. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = în conformitate cu..., pe principiul... ◊ Expr. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva (sigur). A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. 3. (De obicei urmat de determinarea „economică”) Totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care servește ca punct de plecare pentru o anumită activitate. Bază de aprovizionare. Bază de recepție. Bază de atac. ◊ Bază aeriană = aeroport militar. Bază navală = port militar. Bază sportivă = complex de instalații sportive. 5. (În sintagma) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă. II. Corp chimic alcătuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili, care albăstrește hârtia roșie de turnesol, are gust leșietic și, în combinație cu un acid, formează o sare. III. 1. Distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonică. 2. (Electron.) Electrod corespunzător zonei cuprinse între cele două joncțiuni ale unui tranzistor. 3. (Electron.; în sintagma) Bază de timp = unitate funcțională a unor aparate electronice, care generează impulsuri la intervale de timp precise. – Din fr. base, (I 3) rus. [ekonomiceskaia] baza.

BĂCIUI, băciuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A prepara brânzeturi. 2. Fig. A întârzia mult într-un loc (izolat, singuratic). – Baci + suf. -ui.

BĂGA, bag, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra². ◊ Expr. (Tranz.) A băga ceva în gură = a mânca. A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda. A(-și) băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discuție. A băga (ceva) în (sau la) cap = a ține minte un lucru. A băga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) să creadă un lucru (curios), să fie obsedat de ceva. A(-și) băga mințile în cap = a se cuminți, a reveni la o comportare conformă cu interesele sale. A băga (cuiva) frica în oase sau a băga pe cineva în sperieți (sau în răcori) = a speria rău (pe cineva). A băga (pe cineva) în boală (sau în boale) = a înspăimânta (pe cineva). A băga (pe cineva) în draci = a necăji, a întărâta (pe cineva). (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a face (pe cineva) să lucreze repede, fără răgaz. (Refl.) A se băga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistență observat de cineva spre a-i câștiga încrederea, a nu slăbi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesată) etc. (Tranz.) A băga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari supărări. A o băga pe mânecă = a fi prins cu minciuna, a nu mai ști cum să îndrepte o greșeală, a o sfecli. A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă) (între oameni) = a învrăjbi, a produce discordie. (Arg.) A băga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. și refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Își bagă toți banii în cărți de specialitate. S-a băgat slujbaș la primărie. S-a băgat slugă. ◊ Expr. (Tranz.) A băga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujbă. (Arg.) A băga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bătaie (pe cineva). (Fam.) A băga actele (de căsătorie) = a depune actele cerute pentru căsătorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A băga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A băga în seamă (ceva sau pe cineva) = a da atenție (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.

BĂGĂTOR, -OARE, băgători, -oare, adj. (Mai ales ir.; în sintagma) Băgător de seamă = care nu face decât să observe fără a acționa; care nu are un rol precis într-o treabă. – Băga + suf. -ător.

BĂI², băiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A lucra într-o mină (de aur). – Din baie².

BĂIAȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie¹ publică. – Baie+ suf. -aș.

BĂIAT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc. ◊ (Reg.; la pl.) Copii (indiferent de sex). 2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vârsta copilăriei; p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, despre bărbați mai în vârstă) Bun băiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. (Rar) Servitor, slugă. Băiat la vite. ◊ Băiat de prăvălie = adolescent care învăța negoțul, lucrând într-un magazin; p. ext. vânzător comercial. [Var.: (reg.) băiet s. m.] – Et. nec.

BĂIEȘ, băieși, s. m. Lucrător într-o mină (de aur). – Baie² + suf. -aș.

BĂIEȘIȚĂ², băieșițe, s. f. (Reg.) 1. Soție de băieș. 2. Femeie care lucrează într-o mină. – Băieș + suf. -iță.

BĂLĂBĂNI, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deplasa într-o parte și într-alta, adesea cu mișcări legănate, șovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a bălălăi, a se bănănăi. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. – Et. nec. sau formație onomatopeică.

BĂLTI, pers. 3 băltește, vb. IV. Refl. (Rar; despre apă) A stagna într-un loc, a forma o baltă. – Din baltă.

BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. ◊ Loc. vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvânta etc.) în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rău. (Fam.) A da bătaie = a zori, a grăbi. Bătaie de cap = frământare a minții; p. ext. trudă, osteneală. Bătaie de joc = batjocură; p. ext. faptă urâtă, incalificabilă. 2. (Înv.) Luptă, bătălie. ♦ Bombardament cu artileria. 3. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire, izbire (repetată) a unui obiect de altul. ◊ Bătaie de aripă (sau de aripi) = fâlfâit. ♦ Lovitură a vatalei la războiul² de țesut. ♦ (Concr.) Băteală. ♦ Stârnire a peștelui sau a vânatului. 2. Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.) ♦ Fiecare dintre zvâcniturile inimii sau ale pulsului. 3. Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcție. 4. Distanță până la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc; felul cum trimite o armă proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. Distanță până la care poate ajunge vederea cuiva; rază vizuală. 5. (În legătură cu anumite fenomene ale naturii, a căror denumire determină sensul cuvântului) a) Suflare a vântului; adiere. b) Cădere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreală, arșiță. d) Lumină. 6. (Reg.) Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor. 7. Boiște. ♦ Epocă în care se împerechează cocoșii-de-munte. III. 1. (Sport) Izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol, la o săritură. 2. (În expr. și loc. adv.) (A cântări) cu bătaie = (a cântări) cu puțin peste greutatea exactă. [Pr.: -ta-ie] – Lat. batt(u)allia.

BÂȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită o mișcare rapidă și nervoasă (într-o parte și în alta). [Var.: bâța interj.] – Onomatopee.

BEC¹, becuri, s. n. 1. Sferă sau pară de sticlă în care se află filamentul unei lămpi electrice; p. ext. Lampă electrică. ◊ Expr. (Fam.) A fi (sau a cădea) pe bec = A fi sau a ajunge într-o situație fără ieșire; a i se înfunda, a o păți. 2. Sita unei lămpi de gaz. 3. Orificiu prin care țâșnește un lichid vaporizat, un jet de gaz sau un amestec de gaze sub presiune, spre a putea fi aprinse. – Din fr. bec [de gaz].

BETON s. n. 1. Amestec de pietriș, nisip, ciment (sau asfalt, var hidraulic etc.) și apă, care se transformă prin uscare într-o masă foarte rezistentă și se folosește în construcții. ◊ Beton armat = amestecul descris mai sus, turnat peste o armătură de vergele metalice. (În sintagma) Beton vibrat = beton de ciment a cărui compactitate este sporită după turnarea în cofraje prin imprimarea unor oscilații rapide cu ajutorul unor aparate speciale. 2. (Sport) Sistem de apărare folosit în unele jocuri sportive (mai ales în fotbal), constând în utilizarea supranumerică a jucătorilor în linia defensivă. – Din fr. béton.

BIBAZIC, bibazici, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique.

BILANȚ, bilanțuri, s. n. Tablou contabil al activului și pasivului unei intreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. bilancio.

BILET, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care acesta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto.

BIOCENOZĂ, biocenoze, s. f. (Biol.) Asociație biologică de plante care se află într-un echilibru dinamic dependent de mediu. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénose.

BIOCOMPLEX, biocomplexe, s. n. Ansamblu de specii de organisme vegetale și animale instalate într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos sau pentru asigurarea unui sistem ecologic la bordul acesteia. [Pr.: bi-o-] – Bio- + complex.

BIROCRATIZAT, -Ă, birocratizați, -te, adj. Care s-a transformat într-un birocrat; care a căpătat caracter birocratic. – V. birocratiza.

BIRUIT, -Ă, biruiți, -te, adj. Bătut în luptă, întrecut într-o competiție, învins, înfrânt. ♦ Fig. Stăpânit de un sentiment puternic, de o patimă etc. – V. birui.

BIUNIVOC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. (Mat.) Care se află într-un raport reciproc și exclusiv de unu la unu. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque.

BLASTULĂ, blastule, s. f. Stadiu embrionar la metazoare, de formă globulară, cu celulele dispuse într-un singur strat și cu o cavitate în interior. – Din fr. blastule.

BLAT² s. n. (Arg.; în expr.) A călători (sau a merge) pe blat sau a face blatul, se spune despre cineva care călătorește fără bilet sau abonament într-un mijloc de transport. – Et. nec.

BLEHĂI, blehăi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A lătra. 2. Intranz. Fig. A vorbi într-una și fără rost. – Onomatopee.

BLOCA, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola un oraș, un port sau un stat prin blocadă. 2. A închide o arteră de circulație; a împiedica circulația vehiculelor sau a persoanelor. 3. Tranz. și refl. A nu mai funcționa sau a face să nu mai funcționeze (fixându-se sau imobilizându-se) într-o poziție dată. 4. A interzice în mod legal folosirea unor produse, a unor fonduri etc. 5. (Sport) A efectua un blocaj (2). – Din fr. bloquer.

BLODOGORI, blodogoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A vorbi neînțeles (într-o limbă străină), neclar. – Din sl. blagodariti.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe să se deschidă. 2. Pui de gâscă sau de rață. ◊ Expr. A paște (sau a păzi) bobocii = a-și pierde vremea degeaba. A da (mâncare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu; p. restr. recrut; student în primul an. – Din ngr. bubúki.

BOBOT, bobote, s. n. 1. (Înv. și reg.; precedat de „în”, „din”) Întâmplare. ◊ Expr. A vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) în bobote (sau în bobot) = a vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) fără rost, la întâmplare, fără socoteală, într-aiurea. 2. (Reg.) Acces (de furie, de mânie). [Var.: bobotă s. f.] – Din bg., scr. bobot.

BOCCEA, boccele, s. f. 1. Pachet cu diverse obiecte casnice mărunte puse într-o pânză, ale cărei capete se leagă cruciș; boccealâc. 2. (Înv. și reg.) Șal mare pe care îl purtau femeile pe spate. – Din tc. bohça.

BOLBOROSI, bolborosesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi nedeslușit. ♦ A vorbi într-o limbă străină (pe care ascultătorii nu o înțeleg). 2. Intranz. (Despre lichide) A gâlgâi, a scoate un zgomot asemănător cu cel al apei care fierbe. ♦ (Pop.) A chiorăi. – Formație onomatopeică.

BOMBARDA, bombardez, vb. I. Tranz. 1. A arunca un proiectil (exploziv) asupra unei ținte, a trage cu tunul într-un obiectiv. 2. A proiecta particule elementare (neutroni, protoni etc.) asupra unor nuclee atomice. – Din fr. bombarder.

BONĂ, bone, s. f. Îngrijitoare angajată într-o familie pentru a crește copiii și a-i învăța o limbă străină. – Din fr. bonne, germ. Bonne.

BONIFICAȚIE, bonificații, s. f. Bonificare. ♦ Avantaj acordat primilor clasați într-o cursă ciclistă pe etape, care constă în scăderea unor secunde sau minute din timpul realizat de aceștia în etapa respectivă. – Din fr. bonification.

BOXĂ, boxe, s. f. 1. Despărțitură, compartiment de dimensiuni reduse, în interiorul unui local, al unei încăperi, al unei case (pentru acuzați la tribunal, pentru o masă separată la restaurant etc.). ♦ Despărțitură într-un grajd, făcută pentru un singur animal. ♦ Compartiment amenajat la malul unei ape, care servește la parcarea ambarcațiilor cu motor. ♦ Ladă care servește la încărcarea și la descărcarea animalelor (de) pe o navă. 2. (Fam.) Incintă acustică. – Din fr. box.

BRACARE s. f. Rotire a părții mobile a unor sisteme tehnice pentru a fi aduse sau orientate într-o anumită poziție sau direcție. – După fr. braquage.

BREȘĂ, breșe, s. f. 1. Culoar în barajele sau în obstacolele construite de inamic, în scopul trecerii trupelor. ♦ Spărtură în zidul unei fortificații; străpungere făcută în dispozitivul de luptă al inamicului. 2. Spărtură într-un gard, într-un zid, într-o îndiguire etc. – Din fr. brèche.

BROASCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

BRODERIE, broderii, s. f. Cusătură în relief (reprezentând flori sau alte ornamente), executată pe un material textil. ♦ P. gener. Ornamentație fină. ♦ Notă muzicală de ornament folosită într-o compoziție (depărtată de nota muzicală de bază cu un ton sau cu un semiton). – Din fr. broderie.

BROȘA, broșez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broșuri, ale unei cărți, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin așchiere o piesă de metal, găurind-o sau șănțuind-o. – Din fr. brocher.

BROȘAT², -Ă, broșați, -te, adj. (Despre broșuri, cărți, caiete etc.) Cu colile sau foile așezate și legate împreună (într-o copertă moale). – V. broșa.

BRUM s. n. Perturbație care poate să apară într-un sistem de transmisie audio, manifestându-se ca un zgomot de frecvență joasă, suprapus semnalului util. – Din germ. Brummen.

BUC¹ subst. (Reg., în loc. adv.) Într-un buc = imediat, într-o clipă, foarte repede. – Et. nec.

BUCEA, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.

BUFON, -Ă, bufoni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Personaj comic îmbrăcat în haine grotești, care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic buf³ într-o piesă de teatru. ♦ (Peior.) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate. 2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din fr. bouffon.

BUHAI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BULBOANĂ, bulboane, s. f. Adâncitură într-un râu, unde apa formează un vârtej; vâltoare, bulboacă. – Cf. bulbuc.

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calități. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă (sau un cuvânt) bun(ă) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun. ♦ Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.

BUTONIERĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonnière.

BUTUCI, butucesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A băga picioarele, mâinile sau gâtul unui arestat sau ale unui prizonier într-un butuc (5). – Din butuc.

BUZAINĂ, buzaine, s. f. (Reg.) Magazie sau șopron într-o curte țărănească, în care se păstrează butoaie, cazane și alte vase de gospodărie. – Et. nec.

CABINĂ, cabine, s. f. Încăpere mică, amenajată într-o clădire sau într-un vehicul, pe plajă etc., având diverse destinații. Cabină telefonică. Cabină de proiecție. – Din fr. cabine.

CABOȘON, caboșoane, s. n. 1. Piatră prețioasă sau semiprețioasă fără fațete, fixată într-o montură de metal. 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. – Din fr. cabochon.

CADENȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei încheieri într-o compoziție muzicală. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.

CADRA, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer.

CAFAS, cafasuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Încăpere deschisă în catul de sus al unei case sau într-un turn, din care se poate privi nestingherit în afară; foișor. 2. Balcon unde cântă corul într-o biserică. ♦ Balcon din care familia domnitorului asculta slujba religioasă. 3. (Înv.) Grilaj de vergele de lemn care se întretaie ca o leasă. – Din ngr. kafási.

CAFÉ-CONCERT s. n. Muzică instrumentală de largă accesibilitate (executată într-un restaurant). [Pr. și: -conser] – Din fr. café-concert.

CAIAFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: -ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

CALAMINĂ, calamine, s. f. Reziduu de cărbune provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, care se depune pe pereți, pe bujii etc., provocând perturbații în funcționarea motorului. – Din fr. calamine.

CALCULOZĂ, calculoze, s. f. Boală care constă în formarea unor calculi într-un organ intern; litiază. – Din fr. calculose.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

CALEIDOSCOP, caleidoscoape, s. n. Aparat optic format dintr-un cilindru opac în interiorul căruia se găsesc mai multe oglinzi, dispuse astfel încât mici piese viu colorate, aflate la capătul opus celui prin care se privește, să formeze, prin rotirea cilindrului, diferite imagini simetrice. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu un conținut extrem de variat. – Din fr. kaléidoscope.

CALIFICA, calific, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a ajuta să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate (împreună cu recunoașterea oficială a acestei pregătiri). 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare.

CALIFICARE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională; calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica.

CALIFICAT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.

CALOFILIE s. f. (Lit.) Tendință de a da expresiei literare o atenție deosebită sau excesivă; expresie (extrem sau excesiv de) cizelată într-o operă literară; calofilism. – Calofil + suf. -ie.

CAMBIE, cambii, s. f. Act, document prin care cel care-l semnează se obligă să plătească necondiționat, la un anumit termen și într-un anume loc, o sumă de bani. – Din it. cambio.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie; cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat complex cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ în unele țări. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

CAMPANIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor executate de forțele armate ale unei țări sau de o parte a lor, pe un câmp de luptă, într-o anumită perioadă de timp, cu scopuri strategice parțiale. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor sarcini politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. ◊ Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia.

CAMPION, -OANĂ, campioni, -oane, s. m. și f. 1. Persoană, echipă etc. care cucerește primul loc într-o competiție sportivă (națională, internațională, mondială, olimpică). 2. Fig. Luptător, apărător de frunte al unei cauze, al unei idei. [Pr.: -pi-on] – Din it. campione.

CANALIZA, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser.

CANALIZARE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Ansamblu de lucrări tehnice executate pentru colectarea, epurarea și evacuarea apei întrebuințate într-o localitate, într-un sistem tehnic, pe un teren etc., sau a apei de ploaie, în vederea păstrării salubrității solului și a aerului; canalizație. – V. canaliza.

CANCELLING s. n. (Mar.) Clauză înscrisă într-un contract de transport potrivit căreia se poate anula contractul dacă vasul nu a sosit în portul de încărcare până la termenul convenit [Pr.: chensăling] – Cuv. engl.

CANDIDA², candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus candidat în alegeri; a-și pune candidatura într-o alegere. 2. A se prezenta la un examen. ♦ (Fam.) A aspira la un post, la un grad, la o poziție etc. – Din candidat și candidaturi (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren.

CANDRIU, -IE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”.

CANEA, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: cana s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela).

CANTONA, cantonez, vb. I. Intranz. 1. A se instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner.

CANTONAMENT, cantonamente, s. n. 1. Staționare vremelnică (a unor unități militare) într-o localitate, în afara cazarmei; loc unde sunt instalați cei cantonați. 2. Loc de cazare special amenajat și perioada de timp în care o echipă sau un lot de sportivi se pregătesc în comun (în vederea participării la o competiție de amploare). – Din fr. cantonnement.

CAPAC, capace, s. n. Acoperitoare care se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.

CAPACITATE, capacități, s. f. 1. Volum al unui recipient. 2. Însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Persoană capabilă. 5. Însușirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacité, lat. capacitas, -atis.

CAPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Nici un capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita).