ACONITINĂ, aconitine, s. f. Substanță alcaloidă extrasă dintr-o plantă cu proprietăți toxice, care provoacă inhibiția centrilor nervoși respirator, circulator și vasomotor. – Din fr. aconitine.

ACONITINĂ, aconitine, s. f. Substanță alcaloidă extrasă din omag care provoacă inhibiția centrilor nervoși ai aparatului respirator, circulator și vasomotor. – Din fr. aconitine.

aconitină sf [At: DEX² / Pl: ~ine / E: fr aconitine] Substanță alcaloidă extrasă din omag care provoacă inhibiția centrilor nervoși ai aparatului respirator, circulator și vasomotor. corectat(ă)

aspermie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr aspermie] Absență a ejaculării datorată obstrucției căilor de excreție a lichidului seminal sau inhibiției psihice.

COLÉRIC, -Ă (< fr.) adj. 1. (Despre o persoană) Care are izbucniri de mînie. 2. (PSIH.) Temperament (sau tip) c. = unul dintre cele patru tipuri de temperamente în clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin impulsivitate, nestăpînire și care corespunde, în clasificarea lui I.P. Pavlov, tipului de sistem nervos puternic și neechilibrat, cu predominarea excitației asupra inhibiției.

COLI-₄ „inhibiție”. ◊ gr. kolyein „a opri, a stagna” > fr. coly-, it. coli-, germ. koly-, engl. id. > rom. coli-. □ ~frenie (v. -frenie), s. f., inhibiție a psihicului uman.

dar¹ [At: PRAV. 39 / V: (îpf) da, (îvp) ~ă, ~î, (îvr) deară / E: nct] Exprimă: 1 c Opoziția dintre două stări, acțiuni etc. săvârșite sau suportate de subiecți diferiți Tu râzi, dar eu plâng. 2 c Opoziția dintre două stări, acțiuni etc. săvârșite sau suportate de același subiect în circumstanțe diferite Azi te bucuri, dar mâine vei plânge. 3 c Opoziția dintre o intenție și realitatea care o infirmă L-aș cumpăra, dar nu-mi ajung banii. 4 c Contrastul evidențiat prin raportare negativă la unul din elemente Lucrează nu repede, dar bine Si: ci. 5 c Opoziția dintre un obiect inaccesibil și un echivalent oferit în schimbul obținerii lui Cere-mi orice, dar mai dă-mi o șansă. 6 c Opoziția dintre ceea ce se simulează și ceea ce există în realitate Le făcea de se tocmeau, dar știa socoteala: cât cereau, atât le dădea. 7 c Opoziția dintre două eventualități ale unei alternative Dacă mă va ajuta, bine, dar dacă nu, mă voi descurca singur. 8 c Opoziția dintre două grade diferite de manifestare a unei acțiuni, a unei stări etc. în împrejurări diferite E frig, dar mai frig a fost ieri. 9 c Tratamentul diferențiat aplicat unor elemente distincte, în legătură cu săvârșirea aceleiași acțiuni, cu manifestarea aceleiași stări etc. Să plătească țăranii câte patru bani, dar nu boierii. 10 c Diferențierea unui element aparținând unui grup sau unei clase, prin evidențierea unei trăsături E la fel de înalt ca ceilalți, dar mai slab. 11 c Evidențierea unui element cu rol de catalizator în săvârșirea unei acțiuni, în manifestarea unei stări etc. Totul mergea bine și înainte, dar venirea ta ne-a dat mai mult curaj. 12 c Evidențierea unui element ca factor suplimentar, care se adaugă la altele de același fel Nu numai că e neplăcut, dar e și util. 13 c Evidențierea unui element ca factor de excepție față de celelalte elemente avute în vedere la un moment dat Fac orice, dar asta nu. 14 c Evidențierea unui element ca factor de excepție care fusese omis (neintenționat) Ai crezut că e destul, dar la ceilalți nu te-ai gândit. 15 c (Adesea urmat de și) Semnalarea voit distinctă a cumulării pe baza similitudinii relaționale la un mod de acționare, de manifestare etc. O fac pentru tine, dar și pentru ceilalți. 16 c Asocierea la o acțiune, la o stare etc. existente, deși greu de imaginat sau de admis, și, ca atare, deductibile pentru orice alt element comun Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om Si: (pfm) darămite. 17 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei însușiri, a unei perioade etc. prin evidențierea unui aspect advers E drăguță, dar cam proastă. 18 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. prin evidențierea unei obiecții Era o izbândă mare, dar prea însângerată. 19 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. prin evidențierea unei precizări Se așază pe scaun, dar drept în mijlocul camerei. 20 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. în urma unei nuanțări Folosește-l, dar cu măsură. 21 c Restrângerea^[1] săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. în urma unei specializări Era un cizmar vestit, dar numai pentru încălțăminte de iarnă. 22 c Întreruperea unei acțiuni printr-o acțiune cu caracter opus Porni vesel, dar în prag se opri. 23 c Continuarea unei acțiuni printr-o acțiune cu caracter opus Pleacă hotărât, dar, pe la jumătatea drumului, întoarse. 24 c Evidențierea unui element advers care reprezintă ceea ce nu este permis Cu rudele petrece, dar afaceri nu face. 25 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un efect negativ Cafeaua e plăcută, dar provoacă insomnii. 26 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un efect sub așteptările scontate Planul a fost bun, dar isprava mică. 27 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un impediment în săvârșirea unei acțiuni, în manifestarea unei stări etc. Vrea să doarmă, dar e prea mult zgomot. 28 c Inhibiția în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vroiam să plâng, dar nu puteam. 29 c Reticența în legătură cu săvârșirea unei stări etc. I-aș spune, dar mă tem să nu-l jignesc. 30 c Incapacitatea^[2] în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vrea, dar nu poate. 31 c Schimbarea unei decizii în urma manifestării unei stări etc. Am vrut să vin dar, chibzuind mai bine, m-am răzgândit. 32 c Manifestarea unei reticențe care reprezintă o condiție de a cărei acceptare depinde săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. Vreau să-ți spun ceva, dar să nu te superi. 33 c Impunerea unei condiții de a cărei realizare depinde săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. Fă ce-oi face, dar vino azi la mine. 34 c Impunerea unei anumite clauze în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, unei manifestări etc. O vei primi, dar nu înainte de majorat. 35 c Impunerea unei anumite interdicții în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Privește, dar nu atinge nimic. 36 c Condiționarea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un ultimatum Ți-l împrumut, dar pentru ultima dată. 37 c Condiționarea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un avertisment Fă cum vrei, dar ai s-o pățești. 38 c Impunerea unei condiții ce reprezintă o răsplată pentru săvârșirea unei acțiuni, pentru manifestarea unei stări etc. Du-te și caută, dar să merite osteneala. 39 c Manifestarea satisfacției în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. A durat cam mult, dar măcar am făcut un lucru bun. 40 c Motivarea nerealizării a unei acțiuni, a unei intenții etc. Ar mai fi rămas, clar se grăbea să ajungă la gară. 41 c Prezentarea unei explicații pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Scuză-mă, dar ți-am adus o carte de la prietena ta. 42 c Invocarea unei scuze pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Cred că ești supărat, dar nu sunt eu de vină. 43 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă consecința săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. Văd ce frumos se prăvălește apa în cascadă, dar mi-e tare frică. 44 c Enunțarea unei restricții concesive care compensează un aspect, o apreciere (de obicei negative), în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. E tânără, dar deșteaptă Si: cu toate acestea. 45 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi trebuit să declanșeze săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc., nu le declanșează S-a înnorat, dar nu a plouat Si: cu toate acestea, totuși. 46 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să favorizeze săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc., nu le favorizează Ne cunoșteam, dar nu ne vorbeam. 47 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să împiedice săvârșirea unei acțiuni, nu o împiedică Cetatea a fost distrusă, dar, în mai puțin de două decenii, a renăscut. 48 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să împiedice constatarea unei stări, nu o împiedică E o zi senină de toamnă, dar cât de trist e totul! 49 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși cunoscut, nu este luat în considerare Mi-ai spus de atâtea ori, dar nu te-am crezut. 50 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o hotărâre care, deși luată, nu este respectată Am stabilit așa, dar vom face altfel. 51 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un resentiment care, deși există, nu poate împiedica manifestarea unei stări de spirit contrare Se teme de el, dar nu-l urăște. 52 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o interdicție care, deși exprimată, nu este respectată Ți-am spus să taci, dar tu n-ai ascultat. 53 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o consecință negativă care apare în ciuda desfiderii ei Ție îți arde să glumești, dar nu-i de glumit. 54 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă manifestarea unei atitudini de indiferență, în ciuda evidenței care ar trebui să o împiedice Ai dreptate, dar te-ascultă cineva? 55 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un factor care, deși favorabil, este, totuși salutar Au fost înfrânți, dar înfrângerea i-a ferit de alte nenorociri. 56 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un impediment care, deși luat în considerare, este sau trebuie să fie depășit Mi-e greu, dar voi rezista. 57 c Enunțarea unei restricții concesive ce privește un impediment care va fi depășit prin resemnare sau acceptare Scrâșni din dinți, dar n-avea încotro. 58 c Enunțarea unei concesii ce privește imposibilitatea atingerii unui grad maxim de manifestare a unei stări, a unei însușiri etc., în ciuda oricărei comparații Am mai văzut femei frumoase, dar ca asta niciodată. 59 c Imposibilitatea obținerii unui lucru în ciuda oricărei concesii Cere-mi orice, dar asta nu se poate. 60 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza ineficienței oricărui efort în acest sens L-am dojenit, dar în zadar. 61 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza inutilității oricărui efort depus în acest sens Căută din nou, dar nu găsi nimic. 62 c (În legătură cu un imperativ) Evidențierea manifestării unei stări de nerăbdare Dar deschideți odată! 63 c Evidențierea manifestării unei stări de admirație Măi, da’ frumos mai cânți! 64 c Evidențierea unei mustrări Da’ nu ți-e rușine? 65 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui aspect nou Știu că s-a accidentat, dar cum s-a întâmplat asta? 66 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui subiect nou Eu plec la mare, dar tu ce vei face? 67 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea către un interlocutor nou Voi puteți pleca, dar tu mai rămâi. 68 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin completarea unei relatări cu noi elemente, explicații etc. Asta era situația cumpărărilor, dar, în privința vânzărilor, lucrurile nu mai erau atât de bune. 69 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei dorințe Am auzit, dar aș vrea să văd cu ochii mei. 70 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei rugăminți Am greșit, dar nu te supăra, căci voi rezolva problema. 71 a Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei aprecieri E un om așa voinic, dar cât de blânde îi sunt privirile! 72 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de entuziasm Mai întârziem puțin, dar ce bine că plecăm! 73 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui îndemn Unii reușesc, alții nu, dar încearcă și tu. 74 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui ordin Operațiunea a eșuat; dar să lăsăm asta, căci avem altele de făcut. 75 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui avertisment Pleacă dacă vrei, dar o să ai necazuri. 76 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unei amenințări Nu va păți nimeni nimic, dacă faceți ce spun eu, dar vai de cei ce n-ascultă. 77 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de indignare Dar cum îndrăznești să faci așa ceva? 78 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de iritare Am așteptat o lună, două, un an, dar cât să mai aștept? 79 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de regret Eram tânăr și viața mi se părea un joc, dar s-au dus acele vremuri. 80 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de surprindere Dar e cu neputință ceea ce spui! 81 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de incertitudine Au sosit cumpărătorii casei; dar oare-s cumpărători sau doar vor s-o vadă? 82 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestare unei stări de nehotărâre Știu că nu prea am timp de pierdut, dar dacă aș merge și eu cu voi? 83 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de nedumerire Sunt bune fructele, dar de unde să mai iau acuma? 84 c (Adesea cu caracter deictic) Concentrarea unei comunicări afirmative sau interogative într-o concluzie Să facem, dar, așa cum ni se spune Si: așadar. 85 c (Îvp; îcs) ~ însă Manifestarea unei atitudini cu nuanță emfatică Dar însă și eu am crescut pe câmpul Bărăganului. 86 c Enunțarea unei concluzii cu caracter opozițional față de ceea ce a fost anterior exprimat Mie dar prea puțin îmi pasă dacă se va întâmpla așa. 87 c Enunțarea unei concluzii cu caracter concesiv față de ceea ce a fost anterior exprimat Să-ți povestesc eu dar, deși n-am fost acolo. 88 c Enunțarea unei concluzii care reprezintă o replică dată cuiva într-o comunicare Dar, ia spune, mâine ce ai de gând să faci? întrebă el Si: așadar, deci. 89 c (Îf da) Introducerea unui comentariu incident (conținând o anumită apreciere) S-a întâmplat odată – da-i mult de atunci – să lipsească nemotivat. 90 c (Înaintea unui termen care se repetă) Insistența asupra unei idei într-o comunicare Mă apuc serios de lucru, dar serios! 91 c Întărirea unui răspuns afirmativ Da’ sigur că da! 92 c (Îe) D’apoi (bine) sau ~ cum să nu Răspunsul negativ la o propunere. 93 c (Îe) ~ aș! Nici gând! 94 c (Înv) Afirmație categorică în cadrul unui dialog El ți-a dat scrisoarea? – Dar; l-am întâlnit la poartă. 95 av (Pop; îs) Păi ~! Bineînțeles. 96 av (Pop; îas) Desigur. corectat(ă)

DEBLOCÁRE (< debloca) s. f. 1. Operație de înlăturare a unei blocări (ex. în căile ferate, prin d. se anulează interdicția care împiedică acționarea organelor de comandă sau de execuție). 2. Ridicarea interdicției de transportare sau de vânzare a unei mărfi (de regulă alimentare). ◊ Deblocarea conturilor = dispunerea folosirii libere a conturilor bancare. ◊ Deblocarea prețurilor = permiterea variației libere a prețurilor, mărfurilor, serviciilor, forței de muncă sub influența cererii și a ofertei; liberalizare. 3. (MED.) Suprimare a inhibițiilor afective (care se opun exteriorizării delirului sau conflictelor inconștiente) cu ajutorul anestezicelor sau psihotonicelor (ex. eter, barbiturice, amfetamină ș.a.).

DEZINHIBA, dezinhib, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Pref. dez- + inhiba.

DEZINHIBA vb. tr., refl. a(-și) înlătura starea de inhibiție. (< dez- + inhiba)

DEZINHIBA, dezinhib, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție. – Dez- + inhiba.

dezinhiba vtr [At: DEX / Pzi: dezinhib / E: dez- + inhiba] 1-2 A face să iasă sau a ieși din starea de inhibiție.

dezinhibare sf [At: DEX / Pl: ~bări / E: dezinhiba] Ieșire din starea de inhibiție. Si: dezinhibiție.

dezinhibare s. f. (livr.) Lipsă de inhibiție, de prejudecată ◊ „Oricum, e o lucrare care impune prin seriozitate, competență, ingeniozitate și e demnă de subliniat dezinhibarea față de vreo prejudecată literară curentă în ce privește limba.” R.lit. 14 I 71 p. 22 (din dez- + inhibare)

dezinhibat, ~ă a [At: DEX / Pl: ~ați, ~e / E: dezinhiba] Care a ieșit din starea de inhibiție.

DEZINHIBIȚIE s.f. (Med.) Înlăturarea stării de inhibiție. [Gen. -iei. / < fr. désinhibition].

dezinhibiție s. f. → inhibiție

drum sn [At: (a. 1645) HERODOT, ap. DLR ms / Pl: ~uri / E: vsl друм cf bg, srb друм] 1 Cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat Si: cale. 2 (Îs) ~ de țară (sau ~ul țării) Cale de comunicație terestră, de importanță locală, care leagă mai multe comune și sate. 3 (Reg; îas) Șosea națională. 4 (Îs) ~ de acces Cale de comunicație de interes local, care asigură legătura cu o cale de comunicație importantă, cu o localitate, cu o gară, cu un port etc. 5 (Îs) ~ul mare Șosea de mare circulație, care leagă localități principale. 6 (Pop; îs) ~ fără (de) pulbere Apă (curgătoare). 7 (Ist; îs) ~ul sării Cale de comunicație pe care se transporta sarea de la ocne spre diferite orașe, în Evul Mediu. 8 (Ist; îs) ~ul mătăsii Cale comercială de importanță internațională care lega China de țările din Asia Centrală și Apuseană. 9 (Îs) ~ de halaj (sau de edec) Cale de comunicație amenajată în lungul unui curs de apă, rezervată circulației mijloacelor de tracțiune care remorchează ambarcații. 10 (Mil; îs) ~ de coloană Cale de comunicație terestră, sumar amenajată, care permite deplasarea trupelor. 11 (Îs) Crucea (sau răscrucea, furca, înfurcătura) ~ului Intersecție. 12 (Îc) ~-de-fier Cale ferată. 13 (Înv; îac) Tren. 14 (Înv; îac) Joc de cărți. 15 (Îs) Hoț (sau tâlhar, bandit) de ~ul mare (sau, înv, de ~uri) Hoț care atacă oamenii în drum (1) (sau în văzul lumii) spre a-i jefui. 16 (Îs) Jaf (sau hoție) la ~ul mare (sau, înv, la ~uri) Jaf care se săvârșește în văzul lumii. 17 (Îe) A ieși la ~ul mare A ataca oamenii în drum (1) spre a-i jefui. 18-19 (Îlav) (De) peste ~ În (sau din) față. 20 (Îlav) În ~ În mijlocul drumului (1). 21 (Îal) În calea drumeților. 22 (Îal) În văzul lumii. 23 (Îal) Pe parcurs. 24 (Îlav) Pe toate ~urile Peste tot. 25 (Îe) A-și face ~ A se abate de la traseul inițial spre a se duce undeva sau la cineva. 26 (Îae; șîe a-și croi, a-și sparge ~) A înainta (prin eforturi) într-o mulțime. 27 (Îae) A încerca (cu eforturi) să ajungă sau să pătrundă undeva. 28 (Îae) A se afirma. 29 (Îe) A-și face (sau a-și croi, a-și găsi) un ~ (nou în viață) A dobândi o (nouă) situație materială sau socială, o (nouă) poziție etc. 30 (Îe) A pune (pe cineva) pe ~uri A face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. 31 (Îe) A bate (sau a ține, a păzi) ~ul (sau ~urile) ori a umbla (sau a fi, a sta) pe ~uri A vagabonda. 32 (Îe) A fi pe ~uri A nu avea o locuință stabilă. 33 (Îae) A fi fără un rost în viață și fără sprijinul familiei. 34 (Îe) A rămâne (sau a ajunge) pe ~uri A rămâne fără adăpost. 35 (Îae) A rămâne fără slujbă, fără mijloace de trai Si: a sărăci, a scăpăta. 36 (Îe) A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe ~ (sau pe ~uri) A da (pe cineva) afară din casă. 37 (Îae) A concedia (pe cineva). 38 (Îae) A sărăci (pe cineva). 39 (Îe) A aduna (pe cineva) de pe ~uri A da cuiva adăpost. 40 (Îae) A lua (pe cineva) sub ocrotire. 41 (Îe) A sta (sau a se pune etc.) în ~ul cuiva (sau a-i sta cuiva în ~) A se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.). 42 (Îae) A împiedica pe cineva într-o acțiune. 43 (Îae) A i se împotrivi cuiva. 44 (Îe) A se da din ~ul cuiva A se da la o parte. 45 (Îae) A nu mai împiedica pe cineva în acțiunile sale. 46 (Îe) A-i ieși cuiva în ~ A întâmpina pe cineva. 47 (Îe) A da ~ul (cuiva sau la ceva) A lăsa din mână. 48 (Îae) A reda libertatea cuiva. 49-50 (Îae) A permite cuiva să intre sau să iasă. 51 (Îae) A desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). 52 (Îe) A-și da ~ul A se lăsa în jos Si: a coborî. 53 (Îae) A se avânta. 54 (Fam; îae) A depăși o inhibiție. 55 (Pfm; îae) A începe să povestească. 56 (Pfm; îae) A începe să se destăinuie. 57 (Pfm; îae) A izbucni (într-o avalanșă de vorbe, în țipete, în plâns etc.). 58 (Pop) Fiecare din cele două bârne scobite pe lungimea lor, pe care alunecă carul la roata de apă. 59 Traseu pe care îl efectuează o ființă sau un corp în mișcare Si: curs, parcurs, traiectorie. 60 (Ast; îs) ~ul robilor (sau orbilor, al nașilor, al rătăciților, al laptelui) Calea Lactee. 61 (Îs) ~ aerian Traseu al unei linii de navigație aeriană, marcat prin instalații (faruri optice, radiofaruri, semnalizări la sol etc.) care asigură dirijarea avioanelor pe timp de vizibilitate redusă. 62 (Îs) ~ navigabil Traseu pe care îl pot urma navele fără pericolul de a atinge fundul apei sau a se lovi de stânci. 63 (Îs) ~ maritim Traseu parcurs de nave pe mări și pe oceane, determinat de condițiile de navigație. 64 (Chm; îs) ~ liber mijlociu Distanța mijlocie parcursă de o moleculă de gaz între două ciocniri succesive. 65 (Fig) Direcție de dezvoltare a unei acțiuni, a unui proces etc. Si: linie, orientare. 66 (Fig) Ceea ce servește pentru atingerea unui scop Si: cale, metodă, mijloc, (înv) mijlocire, modalitate, procedeu. 67 (Îs) ~ul judecății (sau de judecată) Proces. 68 (Îe) A apuca (sau a lua) alt ~ A schimba destinația inițială. 69 (Fig; îae) A se iniția în alt domeniu. 70 Deplasare efectuată de cineva într-un loc (mai) îndepărtat (adesea utilizând mijloace de transport), în scopul rezolvării unor probleme, în scop turistic etc. Si: călătorie. 71 (Îe) ~ bun! Urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 72 (Pop; îe) Pe-aici (sau pe-aci, pe ici) ți-e ~ul! Pleacă repede! 73 (Reg; îe) A nu se lua (ceva) din ~ A nu se găsi ușor (ceva). 74 (Îs) ~ drept Călătorie fără ocoluri. 75 (Fig; îas) Comportare ireproșabilă. 76 (Îs) Ultimul ~ Drumul pe care este condus un mort la groapă. 77 (Îe) A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ (sau de cale) A pleca. 78 (Îae) A nu se amesteca în treburile altcuiva. 79 (Îe) A întoarce (pe cineva) pe ~ul cel bun A determina pe cineva să adopte un mod de viață, un comportament etc. (sau să revină la un mod de viață, un comportament etc.) conform normelor vieții sociale. 80-81 (Îe) (A fi) pe ~ (A fi) în timpul călătoriei. 82-84 (Îae) (A fi) pe punctul să se producă, să apară, să se nască. 85 (Mpl) Alergătură. 86 (Mpl) Cursă. 87 (Art) Dans popular lent cu strigături. 88 Melodie după care se execută drumul (87). 89 (Îs) ~ul dracului (sau al dracilor) Dans popular care se execută la nuntă după masa de cununie. 90 Melodie după care se execută drumul (89). 91 (Îs) ~ul Clujului Dans popular cu tempo de brâu. 92 Melodie după care se execută „drumul Clujului” (91). modificată

excitație sf [At: FĂTU, D. 33/14 / V: (înv) es~, escitațiune, ~țiune / P: ex-ci~ / Pl: ~ii / E: fr excitation, lat excitatio, -onis] 1 Excitare (1). 2 (Îoc inhibiție) Proces fiziologic care se manifestă prin activitatea funcțională a unei celule, a unui țesut sau a unui organ, ca răspuns la un factor stimulativ Si: excitare (5). 3 Factor stimulativ care determină o excitație (2). 4 Excitare (2). 5 Excitare (3). 6 (Îe) Proces de ~ Trecere a unui țesut din starea de repaus relativ la starea de activitate. 7 Stare de tulburare, agitație, enervare provocată de un excitant (9). 8 Realizare a câmpului magnetic inductor, necesar funcționării unei mașini electrice. 9 (Îs) Curent de ~ Curent electric ce realizează un câmp magnetic inductor necesar funcționării unui aparat electric. 10 Ansamblul de spire prin care trece curentul de excitație.

EXCITAȚIE, excitații, s. f. (În opoziție cu inhibiție) Proces fiziologic care se manifestă printr-o activitate funcțională, caracteristică a unei celule, a unui țesut sau a unui organ ca răspuns la un stimul extern sau intern. Dacă se distruge un nerv într-o porțiune din lungimea sa, nervul își pierde proprietatea de a transmite excitațiile. ANATOMIA 187.

FRÂNARE s.f. 1. Acțiunea de a frîna; frînaj. 2. Inhibiție. [< frîna]

frânare sf [At: LTR / Pl: ~nări / E: frâna] 1-2 Operațiune de încetinire sau de oprire a unui corp în mișcare Si: frânat¹ (1-2), (rar) frânaj (1-2). 3-4 (Spc) Încetinire sau oprire a unui vehicul cu ajutorul frânei (2) Si: frânat¹ (3-4), (rar) frânaj (3-4). 5 (Fig) Împiedicare a dezvoltării, a cursului sau a manifestării unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. 6 (Fig) Temperare. 7 (Fzl) Inhibiție.

FRÎNARE, frînări, s. f. Acțiunea de a frîna. 1. Oprire sau încetinire a vitezei unui vehicul în mișcare. Frînare automată a trenurilor. 2. Fig. Oprire pe loc a dezvoltării unui proces, a unui sentiment etc. 3. Inhibiție. În timpul stingerii reflexului condițional, în regiunea corespunzătoare a scoarței, în locul stării de excitație ia naștere starea de frînare (inhibiție). ANATOMIA 207.

frustrare sf [At: COD. PEN. R. P. R. 617 / Pl: ~rări / E: frustra] 1 Privare a cuiva de un drept care i se cuvenea Si: (rar) frustrație (1), păgubire. 2 Privare a cuiva de o satisfacție (sexuală) Si: frustrație (2). 3 (Pex) Înșelare. 4 (Pex) Dezamăgire. 5 (Psh; ccr) Stare a unui individ care, din cauza unei piedici sau a unei inhibiții, nu-și poate realiza o dorință sau satisface o plăcere (sexuală) Si: (rar) frustrație (5).

incitație sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 108, 8/1 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: lat incitatio, fr incitation] 1-4 (Liv) Incitare (1-4). 5 (Blg; îoc inhibiție) Stare în care un organism reacționează rapid la stimuli reduși ca intensitate.

INDUCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență¹ (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

INDUCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorită acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență¹ (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

inducție sf [At: MAIORESCU, CR. I, 110 / V: (înv) ~iune / Pl: -ii / E: fr induction, lat inductio, -onis] 1 Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general, de la consecință la principiu, de la efect la cauză. 2 (Ccr) Consecință obținută pe baza inducției (1). 3 (Fiz) Acțiune reciprocă între două corpuri distante dintre care cel puțin unul are o încărcătură electrică sau este magnetizat. 4 (Îs) Self ~ Excitație a unei forțe electromagnetice de inducție (3) în propriul circuit al curentului, când intensitatea acestuia variază. 5 Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. 6 (Îs) ~ magnetică Mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. 7 (Îs) ~ electrică Mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. 8 (Îs) ~ electromagnetică Fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. 9 (Îs) ~ electrostatică Separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorită acțiunii unui câmp electric. 10 Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 11 Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. corectat(ă)

INDÚCȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. (LOG., FILOZ.) Formă fundamentală de raționament care trece de la particular la general, de la fapte la concepte. I. este de două feluri: completă și incompletă, după cum se enumeră sau nu toate cazurile existente. I. științifică se bazează pe dezvăluirea esenței, a legii. Spre deosebire de deducție, cu care se află în raport de subordonare, i. nu are decât o concluzie probabilă. ◊ I. matematică (o formă a inducției complete) = metodă de demonstrație a unor propoziții matematice, ce au drept indici numere naturale, prin parcurgerea următoarelor etape: se stabilește cel mai mic număr pentru care propoziția are sens și se verifică valabilitatea ipotezei în acest caz, apoi se demonstrează că, dacă ipoteza e verificată de propozițiile notate cu indici până la un număr natural, și propoziția notată cu indicele următor este adevărată; se trage, în acest caz, concluzia că toate propozițiile sunt adevărate. 2. (FIZIOL.) Mecanism nervos prin care starea de excitație sau de inhibiție dezvoltată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. ♦ (EMBRIOL.) Proces prin care o celulă sau un țesut influențează celule sau țesuturi învecinate. 3. (FIZ.) Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ I. electromagnetică = producere a unei tensiuni electromotoare (numită tensiune indusă), de-a lungul unei curbe închise, de către un câmp magnetic variabil în timp (numit câmp inductor); tensiunea indusă este proporțională cu viteza de variație a fluxului magnetic inductor, iar sensul său este orientat astfel încât câmpul magnetic al curentului electric pe care l-ar produce să se opună prin câmpul său magnetic variației fluxului inductor. ◊ I. mutuală = i. electromagnetică, cu caracter reciproc, care apare între două circuite alăturate, străbătute de curenți electrici variabili. ◊ I. proprie = i. electromagnetică produsă într-un circuit unic, tensiunea indusă datorându-se variației curentului electric care străbate circuitul; autoinducție, selfinducție. Bobină de i. v. bobină; i. electrostatică v. influență² (2); electrizare prin ~. 4. (FIZ.) i. electrică = mărime vectorială care, împreună cu intensitatea, caracterizează local componenta electrică a câmpului electromagnetic. ◊ I. magnetică = mărime vectorială care, împreună cu intensitatea, caracterizează local componenta magnetică a câmpului electromagnetic.

INDUCȚIE s.f. 1. (Log.) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. ♦ Concluzie obținută prin inducție (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inducțiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. indukțiia].

INDUCȚIE s. f. 1. raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ◊ metodă de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. 2. concluzie prin inducție (1). 3. influență exercitată de un țesut oarecare asupra țesuturilor vecine. ◊ mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează, sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 4. producere sau influențare a unui fenomen ori proces de către stimuli, factori, enzime etc. ◊ producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< fr. induction, lat. inductio)

INHIBARE s. v. inhibiție.

INHIBARE s.f. Faptul de a (se) inhiba; inhibiție. [< inhiba].

INHIBITORIU, -IE adj. Care produce o inhibiție. [Cf. fr. inhibitoire].

inhibiție (desp. -ți-e) s. f., art. inhibiția (desp. -ți-a), g.-d. art. inhibiției; pl. inhibiții, art. inhibițiile (desp. -ți-i-)

INHIBIȚIE s.f. Actul de a (se) inhiba; frînare, suprimare pe cale nervoasă a unei funcții. ♦ (Chim.) Oprire sau încetinire a unei reacții cu ajutorul inhibitorilor. [Gen. -iei, var. inhibițiune s.f. / cf. fr. inhibition].

inhibiție s. f. (sil. -ți-e), art. inhibiția (sil. -ți-a), g.-d. art. inhibiției; pl. inhibiții, art. inhibițiile (sil. -ți-i-)

INHIBIȚIE s. inhibare.

inhibiție

INHIBIȚIE, inhibiții, s. f. Fenomen nervos care suprimă sau încetinește o anumită activitate fiziologică. În timpul stingerii reflexului condițional, în regiunea corespunzătoare a scoarței, în locul stării de excitație ia naștere starea de frînare (inhibiție). ANATOMIA 207.

INHIBÍȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. 2. Proces fundamental al activității nervoase, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea excitației. 3. (BIOL.) I. de contact = încetarea mișcării și, uneori, și a diviziunilor mitotice sau meiotice a celulelor care vin în contact. Celulele canceroase, de cele mai multe ori, fac excepție de la această regulă. ◊ I. enzimatică = stoparea sau reducerea activității enzimatice determinată de diferiți blocanți: ioni și molecule mici, agenți toxici, temperatură, raze X, medicamente etc.

INHIBIȚIE ~i f. Proces de inhibare a anumitor activități fiziologice, a anumitor reacții chimice. [G.-D. inhibiției] /<fr. inhibition, lat. inhibitio, ~onis

INHIBIȚIE s. f. 1. faptul de a (se) inhiba; suprimare pe cale nervoasă a unei funcții. 2. (chim.) oprire sau încetinire a unei reacții cu ajutorul inhibitorilor. (< fr. inhibition, lat. inhibitio)

inhibiție (-ți-e) s. f., art. inhibiția (-ți-a), g.-d. art. inhibiției; pl. inhibiții, art. inhibițiile (-ți-i-)

inhibiție sf [At: RALEA, E. O. 72 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr inhibition] 1 (Med) Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2-3 (Chm) Fenomen (de oprire sau) de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor (3-4).

inhibiționa vt [At: RALEA, E. O. 136 / Pzi: ~nez / E: inhibiție + -iona] (Înv; în filozofia idealistă) 1-2 A inhiba (1-2).

INHIBIȚIUNE s.f. v. inhibiție.

inhibițiune sf vz inhibiție

iradiere sf [At: DA ms / V: ~iare^[1] / P: ~di-e~ / Pl: ~ri / E: iradia] 1 Emisiune de raze de lumină, de căldură etc. Si: iradiație (1). 2 Împrăștiere dintr-un punct central în toate părțile. 3 Cădere a radiațiilor pe suprafața unui corp. 4-5 Iradiație (4-5). 6 (Med; Fzl) Răspândire a unei excitații sau inhibiții de la un centru nervos la altul. 7 (Îs) ~ dureroasă Propagare a durerii de-a lungul unui nerv. corectat(ă)

LABORIT [laborí], Henri (1914-1995), medic și biolog francez. Cercetări privind utilizarea terapeutică a neurolepticelor, comportamentul uman („Biologie și structură”, „Neurofiziologie. Aspecte metabolice și farmacologice”, „Agresivitate indirectă”, „Inhibiția acțiunii”).

LACTENÍNĂ s. f. Substanță existență în laptele crud, care manifestă o puternică acțiune de inhibiție asupra multor specii de germeni din lapte, mai ales asupra streptococilor.

MELANCOLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stăpânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprimă melancolie; care rezultă dintr-o stare de melancolie. Temperament (sau tip) melancolic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin sensibilitate și inhibiție. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspiră melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique.

MERCAPTÁN (< fr. {i}; fr. mer[cure] + capt[er] „a capta”) s. m. Substanță organică R-SH, derivată de la acidul sulfhidric, prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu un radical organic. M. sunt lichide cu miros neplăcut și foarte persistent. Se folosește la sinteza medicamentelor, insecticidelor, pentru inhibiția reacțiilor cu radicali, pentru odorizarea gazelor de uz casnic ș.a. Sin. tiol, tioalcool.

PAN- „tot, întreg, general”. ◊ gr. pan „tot, întreg” > fr. pan-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. pan-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere extinsă la întregul corp; sin. pantalgie; ~alopoliploid (v. alo-, v. poliplo-, v. -id), adj., (despre un organism) care rezultă din încrucișarea a două specii apropiate filogenetic; ~alotriomorf (v. alotrio-, v. -morf), adj., (despre roci magmatice) în care toate mineralele componente mulează forma altor minerale; ~autopoliploid (v. auto-, v. poliplo-, v. -id), adj., (despre un organism) care rezultă din poliploidizarea liniilor pure, avînd cromozomi identici sau aproape identici genetic; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., reducere a numărului de elemente sanguine din sîngele periferic; ~cromatic (v. -cromatic), adj., sensibil la toate culorile din spectrul luminii vizibile; ~cronic (v. -cronic), adj., valabil pentru orice epocă; ~cultură (v. -cultură), s. f., concept care exprimă caracterul general-uman al culturii, indiferent de gradul și de stadiul de dezvoltare a societății; ~demie (v. -demie), s. f., epidemie care cuprinde, într-un timp relativ scurt, teritorii imense; ~fobie (v. -fobie), s. f., stare de anxietate extremă față de tot ceea ce se petrece în jur; sin. pantofobie; ~gamie (v. -gamie), s. f., reproducere, numai accidentală, în cadrul unei populații în care partenerii prezintă posibilități identice de combinare a genelor; ~geneză (v. -geneză), s. f., teorie care explică mecanismul eredității prin existența unor corpusculi proveniți din celulele întregului organism; ~genozom (v. geno-₁, v. -zom), s. m., corpuscul prezent în nucleu în timpul diviziunii cariocinetice, fiind purtător al caracterelor ereditare; ~hidroză (v. -hidroză), s. f., sudorație pe întreaga suprafață a corpului; ~idiomorf (v. idio-, v. -morf), adj., (despre structura rocilor magmatice) în care mineralele componente sînt cristalizate în formele lor proprii cristaline; ~mieloftizie (v. mielo-, v. -ftizie), s. f., dispariție a elementelor hematopoietice din măduva osoasă; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., fenomen prin care fiecare femelă dintr-o populație poate fi fecundată de oricare dintre masculii din acea populație; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., infecție supurativă a tuturor părților componente ale ochiului; ~psihotrop (v. psiho-, v. -trop), adj., (despre substanțe psihoactive) care poate determina efecte inverse de excitare, inhibiție sau depresive, prin simpla invocare exemplificatoare a uneia dintre ele; ~sofie (v. -sofie), s. f., cunoaștere enciclopedică a tuturor cunoștințelor aparținînd disciplinelor umane; ~spermie (v. -spermie), s. f., ipoteză care admite prezența unor germeni de viață pretutindeni în univers; ~sporoblast (v. sporo-, v. -blast), s. n., celulă complexă care cuprinde două sporoblaste înconjurate de o membrană comună; ~trop (v. -trop), adj., (despre microbi) care se localizează în toate organele; sin. pantropic; ~tropic (v. -tropic), adj., pantrop*.

PANPSIHOTROP, -Ă adj. (despre substanțe psihoactive) care poate determina efecte inverse de excitare, inhibiție sau depresiune, prin simpla evocare a uneia dintre ele. (< pan- + psihotrop)

paternalist, -ă adj. (uneori peior.) Care urmărește impunerea unui control, sub pretextul protecției ◊ „Imparțialitatea paternalistă a lui Eisenhower” R.lit. 28 IX 72 p. 22. ◊ „Printr-o figură grandios paternalistă [...] ne pune mâna pe creștete, îndemnându-ne: «Iubiți-vă țara».” R.lit. 33/93 p. 3. ◊ „Ideea europeană nu are cum să fie neutră, ci presupune un angajament politic activ, afirmat clar și fără inhibiții. Cum anume? În primul rând, prin demolarea unui mit de cea mai pură esență totalitară – cel al statului centralizat, puternic, proteguitor, securizant, o instituție semi-filantropică, semi-caritabilă, un patron generos, protector și paternalist.” R.lit. 34/95 p. 2 (din engl. paternalist, fr. paternaliste; C. Lupu în CL 1/83 p. 2)

PROACTIV, -Ă, proactivi, -e, adj. (Psih.) Care are efect asupra unui alt lucru. ♦ (Despre inhibiție) Care duce la uitare, care este exercitată cu cunoștințele actuale asupra celor ce urmează să fie recepționate. (cf. fr. proactif)

prohibi Verbul acesta e explicat de CADE și DLRM prin fr. prohiber, în timp ce Scriban pornește de la it. proibire. Atmosfera semantică nu justifică deloc un punct de plecare italian (și de unde a apărut hi). Dar,în ultimele două secole, verbele latine de conjugarea a doua și a treia, împrumutate și „regularizate” în românește, au trecut la conjugarea întîi (diviza, poseda, preceda, repeta etc.). Așa s-a întîmplat și cu exhiba și inhiba. De ce, din aceeași rădăcină, avem pe prohibi oarecum izolat ca verb de conjugarea a patra? Mai răspîndite în cazul tuturor celor trei verbe formate de la lat. habere au fost și sînt substantivele abstracte: exhibiție, inhibiție, prohibiție și de asemenea adjectivul prohibitiv. De aceea sînt convins că în românește prohibi nu este împrumutat, ci refăcut din prohibiție, după modelul învesti/investiție, eventual din prohibitiv. Dar de ce avem exhiba, inhiba și nu, după același model, *exhibi, *inhibi? A exhiba este un cuvînt livresc, puțin folosit, în timp ce exhibiție, fie și rău pronunțat (eschibiție), este curent în toate stilurile. Dar între ele este o serioasă diferență de înțeles lexical: a exhiba înseamnă „a prezenta (un act etc.)”, pe cînd exhibiție e echivalent cu jonglerie, scamatorie (luate în sens depreciativ). A inhiba și inhibiție nu circulă decît în stilul științific. De aceea cred că toate aceste patru cuvinte au fost împrumutate, fiecare în parte, din franțuzește. Prohibiție, prohibitiv și prohibi, dimpotrivă, sînt cunoscute în cercuri mai largi, sensul rădăcinii fiind același la toate trei. Mi se pare lucru ușor de demonstrat că substantivul a apărut în românește înaintea verbului. S-a putut spune că un lucru este oprit sau interzis, dar oprire și chiar interzicere nu exprima destul de clar ideea pentru care a fost împrumutat termenul prohibiție. După ce acesta s-a răspîndit, a devenit normal să se folosească alături și un verb din aceeași familie.

PSEUDOPARALIZÍE (< pseudo- + paralizie) s. f. (MED.) Limitare a mișcărilor la unul sau la mai multe membre, fără ca aceasta să aibă legătură cu o leziune a centrilor nervoși sau a căilor motoare, fiind provocată de o durere sau de o inhibiție voluntară.

PSIHANALÍZĂ (< fr.; {s} psih- + gr. analysis „analiză”) s. f. (În general) Orice tehnică de cercetare psihologică și de psihoterapie prin exploatarea inconștientului; (în sens restrâns) doctrina psihologică și metoda terapeutică a lui Freud. În p. natura umană este interpretată în termeni de conflict, mintea fiind înțeleasă ca o expresie a forțelor în conflict: unele conștiente și majoritatea inconștiente. Psihanaliștii practicanți pun accentul pe importanța forțelor inconștiente în modul în care lucrează mintea. Freud, fondatorul p. ca metodă terapeutică determinată și știință a inconștientului psihic, atribuia majorității tulburărilor psihice o origine instinctuală sau erotică. „Libido”-ul sau instinctul vieții ne provoacă dorințe pe care „supra-eul” sau conștiința socială ne face să le refulăm în inconștient; când aceste dorințe ajung la același nivel cu conștiința, apar angoasa și tot felul de inhibiții și complexe. „Eul” sau personalitatea se definește ca un echilibru între tendințe instinctive și cenzura conștiinței sociale. Dorințele inconștiente nu se manifestă decât în contextul „asocierii libere”, care are loc doar în vis și în expunerea spontană. În urma conștientizării motivelor reale ale tulburărilor, angoaselor, obsesiilor, fobiilor, se așteaptă restabilirea echilibrului psihic. P. este aplicată în cazul tulburărilor de sexualitate (impotență la bărbați și frigiditate la femei), în psihoze (schizofrenie, pierderea sensului realității), în cazuri de eșecuri repetate în viață etc., cura putând dura foarte mult timp. Printre cei mai importanți psihanaliști: C.G. Jung, A. Adler, E. Erikson, K. Horney, E. Fromm ș.a. Sin. freudism. V. psihologie abisală.

RAPTUS s.n. (Med.) Tulburare mintală constînd din trecerea bruscă de la o stare de inhibiție, produsă de o anxietate puternică, la o stare de agitație psihomotorie, însoțită de obicei de impulsuri agresive. [< fr., lat. raptus].

RAPTUS s. n. tulburare mintală constând din trecerea bruscă de la o stare de inhibiție, produsă de o anxietate puternică, la o stare de agitație psihomotorie, însoțită de obicei de impulsuri agresive. (< fr., lat. raptus)

stăpânire sf [At: CHEIA ÎN. 75^v/20 / Pl: ~ri / E: stăpâni] 1 Dreptul de a folosi, de a dispune de cineva sau de ceva care îi aparține Si: stăpânire (1). 2 Posesiune, deținere efectivă, în baza unui drept recunoscut (sau impus) asupra unui bun material Si: posesiune. 3 (Ccr) Bun material (îndeosebi imobil sau pământ) aflat în deplina posesiune a cuiva Si: proprietate. 4 (Pgn) Avere (4). 5 (Îe) A pune (sau a lua în ori, înv, întru) ~ ceva sau pe cineva A deveni proprietar, stăpân (4-5, 15-16) (prin mijloace abuzive). 6 (Îrg) Proprietar. 7 Deținere sub influența, sub ascultarea, sub autoritatea, sub dominația ori sub administrarea unei țări, a unui teritoriu, a unui oraș, a unei colectivități etc. Si: cârmuire (3), conducere (1), dominare (1), guvernare (1), stăpânire (3), (rar) diriguire, (îvp) oblăduire, (pop) biruire (1), chivernisire (1), (înv) ocârmuire, (îvr) stăpânire (1). 8 (Pex) Domnie (7). 9 (Asr) Ocupație. 10 (Îe) A lua în ~ A ocupa. 11 (Rar; îe) Teritoriu ocupat. 12 (Îvp) Putere. 13 (Înv) Autoritate (4). 14 (Pex) Putere care guvernează un stat Si: cârmuire (3), guvern (1), stăpânire (7). 15 Personaje care reprezintă această putere Si: cârmuire (3), guvern (1), stăpânire (8). 16 Dobândire de cunoștințe (teoretice și practice) temeinice, de procedee, deprinderi etc. într-un domeniu de activitate, într-o meserie etc., pentru a putea lucra cu pricepere, cu îndemânare etc. Si: cunoaștere (1), posedare, știință, (arg) ginire. 17 (Șîs ~ de sine sau înv ~a sineșului) Capacitate de a avea control asupra propriilor porniri, de a nu-și exterioriza, de a nu-și manifesta emoțiile, sentimentele, stările (sufletești) etc. Si: abținere (1), autocontrol (1), autocontrolare, control (9), controlare (2), dominare (1), inhibare, inhibiție, înfrânare, oprire, reținere, (înv) stăpânire (9). 18 Capacitate de a acționa puternic asupra cuiva (impresionându-l, influențându-l, convingându-l) Si: dominare (1), dominație (1), înrâurire, putere. 19 Influență pe care cineva o are asupra cuiva Si: dominare (1), dominație (1), înrâurire, putere. 20 (Îe) A pune (sau, rar, a prinde) ~ (pe, ori, rar, peste ceva sau cineva) ori a lua în ~ ceva sau pe cineva A supune unei influențe, unei presiuni etc. Si: a poseda, a stăpâni (20), a subjuga. 21 (Îae) A urmări fără încetare Si: a poseda, a stăpâni (21), a subjuga. 22 (Îae) A ține sub puterea sa Si: a poseda, a stăpâni (22), a subjuga.

țuțăr s. m. Persoană ușor manevrabilă; favorit; profitor ◊ „Vadim Tudor, țuțerul lui Eugen Barbu.” Cuvântul 33/93 p. 6. ◊ „Când este doar o mică secătură [...] se dă pe lângă alții mai ajunși și este [...] un fripturist, un țuțăr și un ticălos.” R.l. 27 V 94 p. 2. ◊ „Iată o meserie, am putea zice chiar o vocație, care nu va dispărea niciodată: aceea de țuțăr. Greu de găsit în dicționare, cuvântul desemnează o realitate umană complexă, un amestec inextricabil de inhibiții, aspirații secrete și orgolii dramatice, la limita balamucului. [...] țuțărul doar se învârte în jurul persoanei ori grupului în orbita cărora l-au împins interesele, mărginindu-se a scoate nu învățăminte din existența pilduitoare a modelului, ci doar oala lui de noapte.” ◊ Rev. 22 2/95 p. 7; v. și 39/96 p. 15 [scris și țuțer] (probabil din țig. țuț „om pus la patru ace” – comunicat Dragoș Gheorghiță)