argint s. n. – 1. Metal prețios de culoare albă strălucitoare. – 2. Argintărie, obiecte de argint. – 3 (S. m.) Monedă de argint. – Argint-viu, mercur. – Mr. arzint, răzint, istr. arzint. Lat. argentum (Pușcariu 116; Candrea-Dens., 82; REW 640; DAR); cf. alb. ërgënd, it. argento, v. prov., fr., cat. argent, v. sp. argento. Pl. arginți se folosește numai cu sensul 3. Numele de mercur apare încă în lat. argentum vivum, cf. it. argento vivo, v. fr. argent vif (fr. vif argent), v. sp. argent bivo (Castro, RFE, 1921, p. 17). Der. arginta, vb.; argintar, s. m., care poate fi de formație internă (Pușcariu 117; REW 638, și DAR îl derivă din lat. argentarius, cf. it. argentaio, fr. argentier, cat. argenter, sp. argentero); argintărie, s. f. (argint bătut; argintărie; tacîmuri de argint); argintăriță, s. f. (plantă chenopodiacee, Potentilla anserina); arginteală, s. f. (argintare); arginti, vb.; argințică, s. f. (arbust, Dryas octopetala); argintiu, adj.; argintos, adj. (argintiu); argintui, vb.

BIOMICROSCOPIE s. f. 1. Examinare a țesuturilor vii cu ajutorul microscopului „in vivo” și „in vitro”. 2. Examinare a unor structuri oculare cu un microscop corneean binocular. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomicroscopie.

BIOSINTEZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteza unui compus chimic in vivo sau in vitro de către celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl. biosynthesis.

CUSTA vb. 1. (Mold., Ban., Criș., Trans. SV) A trăi, a fi în viață. Să custe în mulți ani. VARLAAM. Hainele și veșmintele cîte făcea cu-nuse pînă custa. AP. 1646, 32^v. Au custat numai 25 de ani. NCCD, 261; cf. DOSOFTEI, PS; CD 1698, 16^v; CD 1770, 19^r. C: Nime nu poate învăța așea mult, nice custa așea îndelung. SA, 13^r. Iară să vei custa, rob ruianilor vei fi. C 1692, 512^r. Kuszt, kuszti, kuszte. Conservor. Vivo. AC,. 49. Unii au custat cîte 9 sute de ani. CSOM, 1^v: cf. SA, 2^{v), 14^{r}, 15^r, 1^v-42^r; MOL. 1695, 91^v; MISC. SEC. XVII, 4^v; CSOM, 2^r. 2. (Mold., Trans. SV) A ține în viață. A: Să ne custe Domnul. DOSOFTEI, PS. C: Pînă ne va custa milostivul Dumnezeu. SICRIUL DE AUR. Etimologie: lat. constare. Vezi și cust. Cf. i l u i.

EXPERIMÉNT (< germ., lat.) s. n. Procedeu de cercetare în știință care constă în reproducerea artificială sau modificarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor ce le guvernează, potrivit, de regulă, unor ipoteze sau modele prealabile; observație provocată. Sin. experiență (3). V. in vitro; în vivo. ◊ E. crucial = e. destinat să aibă un rol decisiv în alegerea uneia dintre două ipoteze contradictorii.

INDICAȚII DE EXECUȚIE MUZICALĂ. Adv. Adagietto, adagio, adagio assai, addolcendo, addolorando, adirato, affeto, affetuoso, affretando, allargando, alla breve, allegretto, allegro assai, amabile, amoroso, andante, andantino, a piacere, arioso, assai, a tempo, calando caloroso, cantabile, capriccioso, commodo, con anima, con brio, concertino, con moto, crescendo, descrescendo, diluendo, diminuendo, dolce, dolente, facile, forte-piano, fortissimo, forzato, frettando, funesto, furioso, giocoso, glissando, grave, imitando, irato, larghetto, largo, legato, lento, libero, maestoso, marcando, marcato, marciale, mezzo forte, mezzo piano, mezzo tinto, moderato, molto, morendo, non troppo, ostinato, patetico, pesante, pianissimo, piano, poco, precipitando, prestissimo, presto, rallentando, recitando, religioso, rinforzando, risoluto, ritardando, ritenuto, rubato, scherzando, sforzando, sforzato, smorzando, sostenuto, stacato, temperando, vibrando, vibrato, vivace, vivo. V. forme și genuri muzicale.

in vivo av [At: DN³ / E: lat in vivo] (În legătură cu desfășurarea unui proces biologic) În interiorul organismului viu.

IN VIVO loc. adj. și adv. (În legătură cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) În interiorul organismului viu. – Loc. lat.

in vivo loc. adv.

!in vivo (lat.) loc. adj., loc. adv.

IN VIVO adv. (În legătură cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) În interiorul organismului viu. – Loc. lat.

IN VIVO loc. adv. (Despre felul experimentării unui proces biologic) În organismul viu. [< lat. in vivo].

IN VIVO loc. adv. (despre un proces biologic) reprodus experimental în organismul viu. (< lat. in vivo, în viață)

OMNE VIVUM EX OVO (lat.) orice ființă vie provine dintr-un ou – Maximă aparținând lui W. Harvey; a devenit un principiu al embriologiei moderne sub formularea mai generală: „Omne vivum ex vivo” („Tot ce-i viu provine din viu”).

OMNE VIVUM EX VIVO (lat.) = Ori-ce ființă iese din altă ființă. Ambele sînt principii biologice, prin care se arată derivarea ființelor unele din altele.

Omne vivum ex vivo (lat. „Orice ființă vie provine dintr-o ființă vie”) – axiomă de bază a biologiei moderne. Rezultă din formularea mai veche a medicului englez William Harvey (sec. XVII): Omne vivum ex ovo (Orice viețuitoare provine dintr-un ou, dintr-un germene). ȘT.

REÁCȚIE (< fr.) s. f. I. 1. Faptul de a reacționa. ♦ Manifestare, atitudine ca răspuns la ceva. ♦ (PSIH.) Orice răspuns integral sau parțial al unui sistem la o stimulare exterioară lui sau străină de el. ◊ R. electrodermală = r. r. legată de activitatea sistemului nervos simpatic, care se manifestă printr-o variere a rezistenței electrice a pielii ca urmare a unei excitații senzoriale sau a unei emoții, susceptibile să provoace activitatea glandelor sudoripare. Primele studii privind r.e. datează de la sfârșitul sec. 19 și se datorează psihologilor francezi R. Vigouroux, C. Ferré și J. Tarchanoff. 2. (CHIM.) Transformare pe care o suferă substanțele sub acțiunea unor agenți fizici sau a altor substanțe chimice, în urma căreia se formează substanțe noi, cu proprietăți diferite de ale celor inițiale. În cursul r. se pot forma atomi, radicali sau noi molecule, ca urmare a descompunerii moleculelor inițiale (ex. r. de cracare); procesul poate consta însă și din unirea mai multor molecule inițiale într-una nouă (ex. r. de combinare, de polimerizare, de hidrogenare etc.) sau din schimbul de atomi sau radicali între moleculele substanțelor care participă la r. (ex. r. de dublu schimb, r. de substituție etc.). R. se reprezintă prin ecuația chimică respectivă. Diferitele r. se produc în timp, cu viteze care depind de însuși procesul chimic, de concentrația reactanților, de temperatură, de solvent (dacă au loc în soluție) și de prezența unor substanțe, denumite catalizatori, care, deși aparent nu participă la r., influențează viteza acestora. R. se împart în r. mono-, bi- și trimoleculare, după cum în procesul respectiv are loc r. unei molecule, a două sau a trei molecule. Din studiul dependenței vitezei de r. de concentrația reactanților s-a putut defini ordinul de reacție. R. de ordinul zero, întâi, al doilea și al treilea au vitezele proporționale cu concentrațiile reactanților la puterea zero, unu, doi și trei, definindu-se astfel condițiile cinetice în care are loc procesul chimic. Cercetarea molecularității, a ordinul de reacție, a factorilor termodinamici și structurali permite descrierea mecanismului de r., adică a r. elementare, a căror succesiune formează r. chimică, reprezentată global prin ecuația chimică respectivă. Interpretarea mecanismului de r. se poate face cu ajutorul chimiei cuantice, considerând că în fiecare r. elementară sistemul trece printr-o stare intermediară, de tranziție. R. se produce datorită capacităților moleculelor de a interacționa chimic, iar aceasta (reactivitatea chimică) depinde de natura atomilor ce compun moleculele, de structura moleculară și mai ales de structura electronică. Unele r. sunt ireversibile, adică au loc într-o singură direcție până la epuizarea reactanților, iar altele sunt reversibile, având loc simultan în ambele sensuri până la stabilirea unei stări de echilibru, în care, la presiune și temperaturi constante, concentrațiile substanțelor care participă la r. nu se modifică în timp. Starea de echilibru se stabilește datorită faptului că viteza r. într-un sens este egală cu cea a r. în sens opus. După efectul termic al r. (degajare, respectiv absorbție de căldură), acestea se pot clasifica în r. exoterme și r. endoterme. R. care se produce în urma intervenției unui factor fizic (acțiunea luminii, la electrozi sau în urma procesului electrochimic etc.) se denumește în mod corespunzător r. fotochimică, r. electrochimică etc., iar când se produce datorită intervenției unor substanțe biocatalitice (enzime) se numește r. enzimatică. După cum au loc într-o singură fază sau în mai multe faze, r. se clasifică în r. omogene, respectiv r. eterogene. – R. unei soluții = grad de aciditate sau alcalinitate a unei soluții, exprimat de obicei, în unități pH. R. în lanț, reacție care constă dintr-o succesiune de r. elementare, astfel încât substanțele produse în una dintre r. iau parte la r. următoare. R. elementară inițială poate fi fotochimică, termică etc., după care procesul poate continua de la sine, fără nicio intervenție din afară. Un asemenea lanț de r., compus din zeci, sute sau chiar mii de r. elementare, poate fi întrerupt în urma unor r. secundare. – R. specifică, reacție care, în condiții bine determinate (pH, temperatură, prezența substanțelor complexante etc.), este dată numai de un anumit ion. Reacție imună v. răspuns imun. (BIOCHIM.) R. antigen-anticorp, reacție dintre anticorpii din serul imun și antigeni. Este o reacție specifică, deoarece anticorpul reacționează numai cu acel antigen sub influența și în prezența căruia a luat naștere. Există mai multe tipuri de r.a.-a.: unele (aglutinare, precipitare) sunt puse în evidență mai cu seamă in vitro, altele (bacterioliză, hemoliză) atât in vitro cât și în in vivo, iar altele (neutralizarea toxinelor și a virusurilor) de obicei numai in vivo. R.a.-a. au multe aplicații practice, în biologie în general și în medicină în special. 3. (FIZ.) v. Reacțiune. 4. (FIZ.) R. nucleară = fenomen care constă în ciocnirea a două sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai acestora), în urma căreia, datorită interacțiunii cauzate cu precădere de forțele nucleare, se produc unul sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai lor). Ciocnirea particulelor inițiale poate duce fie la o împrăștiere elastică sau inelastică a lor (modificându-se numai impulsul, respectiv impulsul și energia particulelor), fie la o r.n. propriu-zisă, în urma căreia se schimbă numai impulsul și energia, dar și natura (eventual numărul) particulelor care intră în reacție. Astfel, prin r.n. se poate face transmutația elementelor și se pot obține izotopi care nu există în natură sau chiar elemente noi (transuranice). Cel mai adesea, r.n. sunt realizate prin bombardarea nucleelor imobile cu neutroni, cu nuclee sau cu particule accelerate (particule α, deuteroni, protoni etc.). Izbind nucleul particula incidentă poate provoca diferite fenomene: smulgerea unei particule din nucleu, captarea unei particule incidente urmată (sau neurmată) de expulzarea din nucleu a altei particule, fisiunea nucleului în câteva fragmente etc. Deoarece r.n. constituie fenomene deosebit de complexe, explicarea lor se face cu ajutorul unor metode intuitive simplificate, numite mecanisme de reacție. Toate r.n. respectă anumite legi de conservare, unele mărimi fizice globale având în starea finală aceeași valoare ca în starea inițială (de ex. energia, numărul de masă, sarcina electrică, impulsul, momentul cinetic etc.); există însă legi de conservare respectate numai de unele r.n. (ex. legea conservării spinului izotopic). Spre deosebire de reacțiile chimice, care se desfășoară la nivelul învelișului electronic al atomilor, r.n. se petrec la nivelul nucleelor atomilor. Ca urmare, este mult mai mare energia implicată într-o r.n. (v. și energie). Din punct de vedere energetic, cele mai importante r.n. sunt fisiunea nucleară și fuziunea nucleară. Prima r.n. a fost realizată de E. Rutherford (1919) prin folosirea particulelor α emise de radiu. R. termonucleară v. termonuclear. 5. (CIB.) v. reacțiune (2). II. (în forma reacțiune) Împotrivire politică și economică față de orice manifestare a progresului social; totalitatea, acțiunilor, a inițiativelor etc. care au ca scop restaurarea unui regim politic autoritar; complex de forțe, tendințe, curente cu caracter conservator care determină instituirea unui regim cu structură autoritară; p. ext. totalitatea forțelor reacționare.

viforât, ~ă a [At: PSALT. HUR. 93^v/19 / V: (înv) ~rat, viho~, vihorit, (reg) vivorat, vivo~ / Pl: ~âți, ~e / E: viforî] 1-2 (Îvp; d. vânt) Viforos (1-2). 3 (Reg; fig; d. coama cailor) Răvășit de vânt. 4 (Înv; fig) Zbuciumat.

viforî [At: COD. VOR.² 44^r/14 / V: ~ra (Pzi și: 3 viforă), (îrg) vivo~, (înv) viho~, vihora, (reg) bihori, ~ri (Pzi: 3 ~rește), viora, vivora / Pzi: 3 ~răște / E: vifor] 1 viim A fi vânt puternic (cu ninsoare). 2 viu (D. vânt, furtună etc.) A sufla cu putere. 3 vtim (Înv; c. i. oameni) A-l bate viforul (2). 4 vtu (Reg; c. i. semănături; îf viora) A strica. 5 vt (Înv; fig) A provoca (cuiva) neliniște sufletească.

viforniță sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 227 / V: (îrg) vivo~,^[1] (reg) biho~, viho~, zghiho~,^[2] zghivo~^[3] / Pl: ~țe, (rar) ~ți / E: vifor + -orniță] Vânt puternic, însoțit de ninsoare (sau de ploaie).

viforos, ~oasă a [At: ANON. CANTAC., CM I, 159 / V: (înv) viho~, vivo~ / Pl: ~oși, ~oase / E: vifor + -os] 1 Care are violența viforului (2) Si: (rar) vifornic (1), (asr) viforatic (1), (îvp) viforât (1). 2 Caracteristic viforului (2) Si: (rar) vifornic (2), (asr) viforatic (2), (îvp) viforât (2). 3 (Fig) Năvalnic. 4 Răscolit de vifor (2). 4 (Fig) Zbuciumat. 5 (Fig) Impetuos.

viu (-ie), adj. – 1. Care trăiește, care are viață. – 2. Alert, însuflețit. – 3. Prompt, rapid. – 4. (S. m.) Vietate, ființă. – 5. (S. m.) Inimă, centru, mijloc. – Mr., megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Pușcariu 1915; REW 9420), cf. it., sp., port. vivo, logud. biu, prov., cat. viu, fr. vif. Uz general (ALR, II, 182). – Der. viață (var. viiață, mr., megl. vață „animal”), s. f. (existență), cu suf. -eață, ca roșu › roș(e)ață, negru › negreață etc. (Iordan, Dift., 57; de la un lat. *vivitia după Pușcariu 1910 și Candrea; din lat. vivācem, după Cipariu, Gram., 22); viețui, vb. (a trăi); viețuitor, adj. (care trăiește); viețuitoare, s. f. (ființă); conviețui, vb., după fr. cohabiter; conviețuitor, adj. (care trăiește în același loc cu cineva), nefolosit înainte de 1945; vietate, s. f. (ființă, viețuitoare); vioi, adj. (viu, vivace; deștept, dezghețat), cu suf. -os; vios (var. voios), adj. (vesel, bine dispus, înv., plăcut, agreabil; înv., sănătos, robust), cu suf. -os (voios se consideră în general der. de la voie „voință”, soluție care pare dificilă semantic; vios este înv.); vioiciune, s. f. (vivacitate); învioșa (var. învioșa, învioși), vb. (a însufleți, a întineri, a înveseli); voioșie, s. f. (veselie, voie bună, satisfacție); vior, adj. (proaspăt, pur), aproape numai în expresia apă vioară „apă de izvor, limpede”, cu suf. -or (după Pușcariu 1903; Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617-23; Spitzer, Dacor., III, 654, direct dintr-un lat. *vivŭla, cf. it. acqua vivola; după Philippide, Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legătura cu lat. vibrāre, sugerată de Pușcariu, Dacor., IV, 704, este improbabilă); înviora, vb., v. aici. – Cf. via. Der. neol. din fr. vivace, adj.; vivandieră, s. f.; vivant, adj.; vivat, interj., din lat. vivat.

1) viŭ, víe adj., pl. m. și f. viĭ (lat. vivus, rudă cu vsl. živŭ, viŭ [V. jivină]; pv. cat. viu, it. sp. pg. vivo, fr. vif. V. vĭață, viez). Care trăĭește, care nu e mort. Gard viŭ, gard de copacĭ verzĭ. A tăĭa în carne vie, a tăĭa în carne sănătoasă, (fig.) a proceda energic pentru a pedepsi vinovațiĭ. De viŭ, din vĭață, trăind încă: a ars de viŭ. Fig. Vioĭ, însuflețit: povestire vie. Limbă vie, limbă care se vorbește încă în popor. S. m. Persoană vie: viiĭ și morțiiĭ. Adv. A călca viŭ.

VIVACE I. adj. inv. 1. vioi, ager, plin de viață. 2. peren (1). II. adv. (muz.) foarte repede, între allegro și presto; vivo. (< it., fr. vivace)

vivace (cuv. it. „vioi, însuflețit, plin de viață”), termen care, folosit singur, reprezintă o indicație de mișcare (2) rapidă între allegro* și presto*. Alăturat unui alt termen de mișcare devine indicație de expresie* pentru o interpretare însuflețită, plină de vioiciune (De ex.: Sllegro vivace). Superlativ: vivacissimo „foarte vioi”. Sin.: vivo.

vivace [At: HELIADE, O. II, 164 / V: (îvr) ~aci a / Pl: (nob) ~aci / E: it, fr vivace, lat vivax, -acis] 1 ain (Liv; d. oameni) Care are o vitalitate deosebită, manifestată prin rapiditate și ușurință în mișcări. 2 ain (Liv; d. manifestările, fizionomia oamenilor etc.) Care exprimă însuflețire. 3 ain (Liv; d. oameni) Care este înzestrat cu o minte ageră, pătrunzătoare Si: perspicace, subtil. 4 ain (Liv; d. mintea, inteligența oamenilor) Care dovedește subtilitate. 5 ain (D. tempoul unei bucăți muzicale sau d. ritmul versurilor) Rapid. 6 av (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo rapid, între allegro și presto Si: vivo. 7 ain (Asr; d. ființe) Care poate trăi mult timp Si: (înv) viețuielnic (2), (îvr) viețuial vz viețual (4). 8 ain (D. plante sau părți ale acestora) Care trăiește mai mulți ani, fără a fi nevoie de o nouă însămânțare Si: peren. 9 ain (D. plante sau părți ale acestora) Care rodește timp de mai mulți ani la rând Si: peren. 10 ain (Fig; asr) Persistent.

vivo² (muz.) adv.

vivo adv. (muz.; indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Vivace. • /<it. vivo.

vivo¹ (in ~) (lat.) loc. adj., loc. adv. (experiență ~, a experimenta ~)

vivo v. vivace.

vivo adv.

vivo av [At: ENC. ROM. III, 1227 / E: it vivo] (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Vivace (6).

VIVO adv. (muz.) vivace. (< it. vivo)

vivo (it.) adv.

VIVO adv. (Muz.; ca indicatie de execuție) Vivace. [< it. vivo].