HOMINIZARE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor^[1] superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.

homo sapiens s. m.

HOMINIDE s.n.pl. Gen de hominieni, cuprinzînd specia homo-sapiens, din care face parte omul actual. [Sg. hominid. / < fr. hominidés, cf. it. ominidi, germ. Hominiden < lat. homo – om].

HOMO SAPIENS s.m. (Biol.) Individ din ordinul primatelor socotit de Linné ca tip al speciilor umane. [< lat. homo sapiens – omul inteligent].

NEOANTROP s.m. (Pal.) Tip uman fosil; homo sapiens. [Pron. ne-o-an-. / cf. it. neoantropo < gr. neos – nou, anthropos – om].

HOMO SAPIENS s. m. individ din ordinul primatelor, socotit de Linné ca tip al speciilor umane. (< lat. homo sapiens, omul inteligent)

NEOANTROP s. m. tip uman fosil; homo sapiens. (< germ. Neanthropus)

AURIGNACIÁN (< localit. Aurignac, Franța) s. n. 1. Perioadă a Paleoliticului superior corespunzătoare bazei Postglaciarului (Pleistocen), caracterizată prin Homo sapiens fossilis și faună de climă rece cu Elephas primigenius, Cervus etc. 2. Cultură aparținînd Paleoliticului, în care au fost descoperite resturi arheologice.

CIOCLOVINA USCATĂ, peșteră în NV M-ților Șureanu, la 775 m alt., pe terit. satului cu același nume (jud. Hunedoara). Lungime: 450 m. Constituită dintr-o galerie orizontală, fosilă, cu porțiuni concreționare; locuită în epoca paleolitică (Paleoliticul superior). În stratul de cultură aurignaciană, în care apar și elemente musteriene, a fost descoperită o cutie craniană de tip „homo sapiens fosilis” (c. 60.000-10.000 î. Hr.).

HOMINÍDE (< fr. {i}; {s} lat. homin- „om” + gr. eidos „aspect”) s. f. pl. Suprafamilie de primate (Hominidae) ai căror reprezentanți au apărut în Cuaternar și au evoluat spre genul Homo – omul actual. Ramapithecus, un semibiped, popula zonele de savană, hrănindu-se cu rădăcini. Australopitecii, un grup eterogen, cuprindea doi reprezentanți tipici: Australopithecus gracilus (1,30 m înălțime, 30 kg greutate și 450 cm³ capacitate craniană) și Australopithecus robustus (1,60 m înălțime, 60 kg, 530 cm³ capacitate craniană). Primul reprezentant al genului Homo este Homo habilis, apoi Homo erectus, care a cunoscut o largă răspândire, ce explică diferențele de detaliu în cadrul structurii craniene, separându-se astfel grupe geografice distincte: pitecantropii (Pithecanthropus) din ins. Java, sinantropii (Sinanthropus) din China, atlantropii (Atlanthropus) din Africa de Nord-Vest, teleantropii (Teleanthropus) din Africa de Sud, „omul de Mauer” (Homo heidelbergensis) din Europa Centrală etc. Acesta este grupul „oamenilor arhaici” (arheantropii), care foloseau unelte din silex; caracteristicile Paleoliticului mijlociu, reprezentați prin „oamenii de Neanderthal” (Homo sapiens neanderthalensis), în perioada glaciațiilor Würm I-II și în interglaciarul Würm I-II, în Europa și Asia Mică. Urmează grupul neantropilor (1,50 m înălțime și 1.300 cm³ capacitate craniană) cu două importante subspecii: a) Homo sapiens fosilis – apare în interglaciarul Würm I-II cu principalele tipuri geografice: Cro-Magnon (1,80 m înălțime) în Europa, Asia, Africa, Grimaldi (1,70 m), metis mediteranid cu nord-african (negrid), Chancellade (1,60 m), cu caractere mongoloide și europeide (1.700 cm³ capacitate craniană); b) homo sapiens sapiens – apare la sfârșitul ultimei glaciații Würm IV. Foloseau unelte prelucrate din os sau fildeș.

CRO-MAGNON [cro-mañõ], peșteră în SV Franței (Aquitania), lîngă localit. Les Eyzies-de-Tayac. Aici au fost descoperite trei schelete fosile considerate mult timp ca fiind rasa majoritară în Europa; reprezintă faza protoeuropidă din evoluția lui Homo sapiens.

CUATERNÁR, perioadă a erei Cenozoice, divizată în Pleistocen și Holocen, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climatului, culminînd cu formarea unor imense calote glaciare. În N Europei s-au succedat patru glaciațiuni importante: Günz, Mindel, Riss, Würm, separate prin perioade de relativă încălzire, oscilațiile climatice fiind ilustrate prin extinderea, respectiv restrîngerea florei și faunei. În C. s-au desfășurat cele mai recente faze tectogenetice ale ciclului alpin însoțite de magmatism și a avut loc evoluția hominidelor, de la specia ancestrală Homo habilis la Homo sapiens sapiens. Se mai numește Antropogen.

NEANDERTHAL, vale în Germania (Renania de Nord-Westfalia), în bazinul râului Düssel, afl. al Rinului. – Omul de ~, tip uman fosil, denumit astfel după craniul descoperit (1856) în valea N., resturilor fosile găsite în Europa, Africa de Nord și Asia (Palestina). Anatomistul englez W. King, bazat pe descoperirile lui T.H. Huxley, introduce (1864) denmirea de Homo neanderthalensis. Omul de N. a fost contemporan cu Homo sapiens sapiens din Orientul Apropiat și Homo sapiens din Africa de Sud și China. În România au fost descoperite resturi fosile în peștera de la Ohaba-Ponor.

NEANTRÓP (< fr., it.) s. m. Denumire generică dată hominizilor în forma actuală (Homo sapiens sapiens), vii și fosili.

GRIMALDI, grotă în Alpii Maritimi, în localit. Ventimiglia (Liguria-Italia), la granița cu Franța. – Omul de la ~, nume dat, după cele două schelete găsite la G., unor resturi fosile considerate, în antropologia clasică, aparținând rasei negride, părere astăzi contestată, O. de la Grimaldi, fiind considerat reprezentant al lui Homo sapiens sapiens.

PALEOANTRÓPI (< fr.) s. m. pl. Denumire atribuită oamenilor de Neanderthal (Homo sapiens Neanderthalensis), care au trăit în Europa și Asia în Pleistocenul mijlociu și superior. De la p. au rămas culturile Paleoliticului mijlociu.

PITECANTRÓP (< fr. {i}; {s} gr. pithekos „maimuță” + anthropos „om”) s. m. Reprezentant al lui Homo erectus, descoperit de E. Dubois, în 1891, lângă Trinil, în ins. Java, care a trăit în urmă cu c. 700.000 ani și care prezenta caractere intermediare între Homo habilis și Homo sapiens (Homo erectus Javanensis). Studiile antropologice efectuate au stabilit că p. era adaptat atât la viața terestră, cât și la cea arboricolă; avea calota craniană turtită ca a maimuțelor, osul frontal avea o proeminență continuă, dar capacitatea craniană era mai mare decât a maimuțelor; dantura era de tip simian, iar femurul avea o formă absolut asemănătoare cu cea omenească.

POPESCU-GOPO, Ion (1923-1989, n. București), regizor român de film. Figură proeminentă a animației mondiale, încununat cu Palme d’or la Cannes (1957) pentru „Scurtă istorie”, unde lansează celebrul personaj Omulețul și concentrează istoria umanității în 10 minute. Produce o revoluție anti-Disney prin grafismul esențializat și un nou mod de narațiune cinematografică. Pelicule de animație („7 arte”, „Săruturi”, „Homo Sapiens”, „Allo, Hallo!”); lungmetraje de ficțiune („S-a furat o bombă”, „Pași spre lună”, „Harap-Alb”, „Comedia fantastică”, „Maria Mirabela”). Autorul volumului „Filme, filme, filme”.

PRZYBYSZEWSKI [pʃibiʃéfski], Satanisław (1868-1927), scriitor și critic literar polonez. A condus revista „Viața” a grupării neoromantice „Tânăra Polonie”, care a avut o mare influență asupra a numeroși scriitori polonezi, ruși și cehi. Creație simbolistă, într-un univers fantastic, atentă la sfera subconștientului. Poeme în proză („De profundis”, „Liturghia morților”), romane psihologice de expresie decadentă („Fiii Satanei”, „Homo sapiens”, „Urletul”), drame în manieră ibseniană („Zăpada”, „Vâltoarea”). Eseuri („Despre dramă și scenă”, „Expresionismul”), memorialistică („Contemporanii mei”).

HOLOCEN, diviziune superioară a Cuaternarului, care începe o dată cu retragerea ultimei glaciațiuni din emisfera nordică. Se caracterizează prin desăvârșirea treptată a tipurilor umane și dezvoltarea culturii materiale (Homo sapiens sapiens trece de la prelucrarea pietrei cioplite, din Paleolitic, la cea a pietrei șlefuite și la folosirea metalelor). Climă rece, arctică, trece treptat de la cea boreală, la cea atlantică, tinzând spre clima actuală, modificări ce au marcat și evoluția faunei și a florei. Sin. Aluviu.

RÁSĂ¹ (< fr., germ.) s. f. 1. (BIOL.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante sau animale, prezentând unele caractere comune, constante, conservate ereditar. 2. Rase omenești = grupări mari, naturale, de oameni, unitare prin origine și printr-un ansamblu de caractere somatico-ereditare (pigmentația pielii, forma nasului și dispoziția nărilor, epicantusul, forma și dispoziția oaselor malare, aspectul secțiunii firului de păr etc.), dar având o mare variabilitate individuală, apărută ca rezultat al evoluției în condiții diferite de mediu. R. o. sunt expresia variabilității speciei umane Homo sapiens sapiens. Antropologia modernă consideră că rasele sunt populații ce diferă una de alta prin frecvența anumitor gene. Antropologia clasică consideră că ar exista trei rase mari principale, împărțite la rândul lor în rase secundare: a) r. europidă sau caucaziană (cu rasele secundare mediteraneană, nordică, est-europidă etc.); b) r. mongolidă (cu rasele secundare nord-asiatică, amerindiană, nord-chineză etc.); c) r. negridă sau negrid-australidă (cu rasele secundare australoidă, veddoidă, jawaneză, singaleză etc.). 3. (ZOOT.) Grup individualizat de animale domestice din aceeași specie, cu proprietăți biologice și productive asemănătoare. ◊ R. amelioratoare = r. specializată, consolidată și cu calități productive ridicate, având mare valoare de prăsilă; este folosită la îmbunătățirea calitativă a raselor locale. ◊ R. ecologică = r. atașată de un anumit biotip; ecotip. R. geografică = r. atașată de o anumită regiune din arealul speciei, nu de un anumit biotip definit; subspecie. ◊ Loc. De rasă = de soi bun; select.

HOMINIZARE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.

hominid sn [At: DEX / E: fr hominides] 1 (Lpl) Gen de hominieni, cuprinzând specia homo sapiens, din care face parte omul actual. 2 Reprezentant al hominidelor (1).

hominizare sf [At: DEX² / Pl: ~zări / E: cdp fr hominisation] Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens.

homo sapiens sms [At: DN³ / E: lat homo sapiens] (Blg) Individ din ordinul primatelor considerat ca tip al speciilor umane.