HIDROGEN s. n. Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul în anumite proporții, formează o moleculă de apă. ◊ Hidrogen fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic; fosfină.^[1] Hidrogen greu = deuteriu. Hidrogen sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic; acid sulfhidric. – Din fr. hydrogène.

SULFHIDRIC, sulfhidrici, adj. m. acid ~ = Hidrogen sulfurat. (din fr. sulfhydrique)

SOLFATARĂ, solfatare, s. f. Emanație vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat și bioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

SULFURAT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se întrebuințează în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.

ACID s. (CHIM., FARM.) acid acetic = acid etanoic; acid acetilsalicilic v. aspirină; acid aminobenzoic v. acid antranilic; acid antimonic = acid hexahidroantimonic; acid antranilic = acid aminobenzoic; acid ascorbic v. vitamina C; acid azotic = acid nitric, (pop.) apă tare, (prin Ban.) apă vie; acid azotos = acid nitros; acid carbolic v. fenol, acid fenic, (înv.) carbol; acid carbonic = (impr.) bioxid de carbon; acid cianhidric = acid prusic; acid citric = acid tartric, sare de lămâie, (pop.) săricică; acid clorhidric = (înv.) spirt-de-sare; acid dietilbarbituric v. veronal; acid ditionos = acid hidrosulfuros; acid etanoic v. acid acetic; acid fenic v. fenol, acid carbolic, (înv.) carbol; acid folic = acid pteroilglutamic; acid fosforic = acid ortofosforic; acid glutamic = glutacid; acid hexahidroantimonic v. acid antimonic; acid hidrosulfuros v. acid ditionos; acid nalidixic v. negram; acid nicotinic v. vitamina PP; acid nitric v. acid azotic; acid nitros v. acid azotos; acid ortofosforic v. acid fosforic; acid ortosilicic v. acid silicic; acid paraaminobenzoic v. vitamina H1; acid paraaminosalicilic v. pas; acid picric = trinitrofenol; acid pirogalic v. pirogalol; acid prusic v. acid cianhidric; acid pteroilglutamic = acid folic; acid rodanhidric v. acid tiocianic; acid silicic = acid ortosilicic; acid sulfhidric v. hidrogen sulfurat; acid sulfocianhidric v. acid tiocianic; acid sulfuric = vitriol; acid sulfuric fumans v. oleum; acid tanic v. tanin; acid tartric v. acid citric; acid tiocianic = acid rodanhidric, acid sulfocianhidric.

HIDROGEN s. (CHIM.) hidrogen arsenios = arsină; hidrogen fosforat = fosfină; hidrogen greu v. deuteriu; hidrogen sulfurat = acid sulfhidric, (înv.) hidrogen pucioșit.

HIDROGEN PUCIOȘIT s. v. acid sulfhidric, hidrogen sulfurat.

SULFHIDRIC adj.: Acid ~ hidrogen sulfurat. [Sil. sulf-hi-dric] /<fr. sulfhydrique

SULFOBACTER s.m. Bacterie care folosește în procesul de chimiosinteză energia rezultată din oxidarea hidrogenului sulfurat. [Var. sulfobacterie s.f. / cf. fr. sulfo-bactérie].

HIDROGEN s.n. Gaz incolor, inodor, insipid și inflamabil, care împreună cu oxigenul intră în compoziția apei. ◊ Hidrogen greu = deuteriu; hidrogen sulfurat – combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, rău mirositor, toxic; acid sulfhidric. [< fr. hydrogène, cf. gr. hydor – apă, gennan – a produce].

pucioșit, -ă, adj. (reg.; în sintagma) hidrogen pucioșit = hidrogen sulfurat.

sulfhidrometru, sulfhidrometre, s.n. (înv.) instrument reprezentat ca un tub gradat, cu care se determina cantitatea de hidrogen sulfurat din apele minerale sulfuroase.

SOLFATARĂ s.f. Emanație de gaze de natură vulcanică, conținînd o mare cantitate de bioxid de sulf, de hidrogen sulfurat și mici cantități de vapori de apă. [< it. solfatara, cf. fr. solfatare].

SULFHIDRIC adj.m. Acid sulfhidric = hidrogen sulfurat. [< fr. sulfhydrique].

SULFURAT, -Ă adj. Combinat cu sulf. ♦ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate; acid sulfhidric. [Cf. fr. sulfuré].

DESULFURAZĂ s. f. enzimă care produce descompunerea aminoacizilor ce conțin sulf, la nivelul ficatului, cu formarea de hidrogen sulfurat. (< fr. désulfurase)

SOLFATARĂ s. f. emanație vulcanică de gaze, conținând o mare cantitate de bioxid de sulf, hidrogen sulfurat și mici cantități de vapori de apă. (< fr. solfatare, it. solfatara)

SULFHEMOGLOBINĂ s. f. hemoglobină modificată în cursul intoxicării cu hidrogen sulfurat sau cu sulfamide. (< fr. sulfhémoglobine)

SULFHIDRISM s. n. intoxicație profesională prin inhalarea de hidrogen sulfurat. (< fr. sulfhydrisme)

SULFOBACTERIE s. f. bacterie care folosește în procesul de chimiosinteză energia din oxidarea hidrogenului sulfurat. (< fr. sulfobactérie)

TIOFENOL s. m. 1. (pl.) derivați organici ai hidrogenului sulfurat. 2. compus organic lichid cu miros pătrunzător. (< fr. thiofénol)

hidrogen sulfurat expr. (glum.) gaze intestinale, vânt, pârț.

GAZE INTESTINALE bășină, hidrogen sulfurat, noxă, pârț, rachetă, târtâită, vânt.

fumarole, (engl.= fumarole), emisiune de gaze și vapori combustibili provenită în urma activității vulcanice și caracterizată prin temperaturi ridicate și compoziție chimică complexă. În funcție de acești factori se disting: f. uscate, cu tempe-raturi mai mari de 373°C, lipsite de apă și bogate în azot, oxid de carbon, hidrogen, metan, vapori de clorură de Na și de K etc.; f. acide cu temperaturi apropiate de punctul critic al apei (373°C), bogate în hidrogen sulfurat, dioxid de sulf, oxid de carbon etc.; f. alcaline cu temperaturi cuprinse între 400 și 1 000°C și o compoziție dată de clorura de amoniu, amoniac, apă, oxid de carbon. V. și solfatare.

petrol, (engl.= petroleum, oil), combustibil mineral de origine organică și de consistență lichidă până la păstoasă, de obicei de culoare închisă, având densitatea între 0,82 – 0,96. P. provine din materia organică furnizată în principal de microorg. planctonice care au populat mările din trecut și care, după moartea lor, au căzut pe fundul mărilor și au fost incluse în mâlurile in curs de acumulare. Din p.d.v. chimic, p. este un amestec de hidrocarburi, incluzând: hidrocarburi saturate sau parafinice cu formula CnH2n+2, în care n variază între 5 și 15; hidrocarburi ciclice cu formula CnH2n; mai rare sunt hidrocarburile aromatice cu formula CnH2n-6. În afară de acești componenți principali, p. mai poate conține, în procente variabile, compuși cu sulf, cum ar fi hidrogenul sulfurat, compuși cu oxigenul, ca acizii naftenici, fenolii etc., compuși cu azotul, compuși anorganici minerali ai metalelor și metaloidelor, care dau, în final, cenușa reziduurilor de distilare. Principalele reg. petrolifere din țara noastră se înscriu în zona flișului carpatic, în zona de molasă, în Depr. Getică și în Plat. Valahă. Sin. țiței. petrologie,(engl. = petrology) ramură a geol. care se ocupă cu studiul rocilor din punct de vedere al compozitiei, a structurii și texturii lor, cu scopul reconstituirii proceselor geologice care le-au generat; p. cuprinde petrografia și petrogeneza; p. structurală; p. magmatică și metamorfică (endogenă); p. sedimentară. P. mai include și studiul rocilor ce alcătuiesc zonele profunde ale scoartei terestre.

CHEMOTRÓFE (< germ.) adj. (Despre microorganisme) Care își procură energia necesară din substraturi oxidabile anorganice (chemoautotrofe) sau organice (chemoheterotrofe). De ex. bacteriile sulfooxidante Thiobacillus oxidează aerob hidrogenul sulfurat.

IUPITER (JUPITER) 1. (În mitologia romană) Divinitate supremă. Stăpân al zeilor și al oamenilor, zeu al cerului, ocrotitor al Romei. Recompus mitologic după modelul lui Zeus. 2. Cea mai mare dintre planetele sistemului nostru solar (c. 144 mii km diametru) și a doua ca strălucire (după Venus). Văzută pe cer ca astru de mărimea stelară 2,5. Se află la 775 mil. km depărtare de Soare. Revoluție: 11 ani și 315 zile. Rotație: aproape 10 ore. Masă: de c. 320 de ori mai mare decât a Pământului; volumul: de peste 1300 de ori mai mare decât al Pământului. Atmosfera conține amoniac, apă, hidrogen sulfurat. Pe suprafața planetei se observă o pată de culoare roșie și formă ovală (semnalată în 1665 de astronomul G.D. Cassini). Se cunosc 16 sateliți (primii patru: Io, Europa, Ganymede și Callisto, descoperiți de Galilei în 1610). În ultimul timp, cu ajutorul stațiilor automate „Pioneer” 10 și 11, care au explorat planeta din imediata vecinătate, s-a pus în evidență existența unui câmp magnetic și a unor centuri de radiații asemănătoare a celor ale Pământului. În 1995 a fost plasată pe orbita planetei sonda americană „Galileo” pentru a-i studia, timp de doi ani, principalii sateliți; modulul sondei a întrat în atmosfera lui I. și a transmis rezultatele măsurătorilor efectuate.

SOFFIÓNI (cuv it.) (GEOL.) Emanație de vapori și de ape fierbinți însoțite de diferite gaze (amoniac, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat, acid boric ș.a.), legată de activitatea magmatică; poate fi utilizată pentru extragerea unor elemente utile.

SAPRÓB 1. s. m. Organism care absoarbe nutrienții organici solubili din materia organică moartă. 2. Adj. (referitor la ape). În care există substanțe organice putrescibile. Se disting ape oligosaprobe, slab poluate, mezosaprobe, cu poluare medie (betamezosaprobe, în care conținutul de oxigen dizolvat se menține încă ridicat, și alfamezosaprobe, cu deficit de oxigen), polisaprobe, foarte poluate (cu oxigen foarte, puțin sau deloc, adesea bogate în amoniac și hidrogen sulfurat).

PEȘTERA DE LA MOVILE, peșteră situată în S Dobrogei, la V de Mangalia, la c. 3 km de litoral. A fost descoperită în urma unui foraj executat în 1986, care la adâncimea de 18 m a interceptat un gol carstic, lipsit de legătură cu exteriorul. Adăpostește un ecosistem extrem de original, având ca bază trofică chemosinteza realizată de bacterii prin utilizarea hidrogenului sulfurat furnizat de apele mezotermale sulfuroase din rețeaua de fisuri și goluri carstice din S Dobrogei. S-au identificat aici 30 de specii și câteva genuri noi din diverse familii de nevertebrate.

PRIESTLEY [prí:stli], Joseph (1733-1804), chimist, fizician și teolog britanic. A izolat oxigenul (1774), fenomenul de respirație la vegetale, hidrogenul sulfurat, etilena (1783); studii în domeniul opticii și electricității. Liber cugetător, deist, partizan al Revoluției Franceze, a fost nevoit să părăsească Anglia în 1794, emigrând în S.U.A.

PUCIOSU, masiv vulcanic de mici dimensiuni (de fapt un con vulcanic bine conservat), situat în SE m-ților Harghita, pe stg. văii Oltului, în zona defileului de la Tușnad, format din andezite și piroclastite. Alt. max.: 1.301 m. În craterul de explozie al conului se află cantonat lacul Sf. Ana, iar la 1 km NE de acesta se extinde tinovul Mohoș sau Lacul cu Mușchi (40 ha), un fost lac, tot de crater, în prezent colmatat. Masivul P. este acoperit de păduri de molid, brad, pin și fag. Cunoscut și sub numele Ciomatu Mare sau Ciumatu Mare. Rezervație naturală complexă (speologică, floristică și faunistică), în cadrul căreia se află cinci peșteri cu atmosferă interioară puternic încărcată cu hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. Zonă turistică.

SOLFATARĂ, solfatare, s. f. (Înv.) Emanație vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

SULFHIDRIC, sulfhidrici, adj. (În sintagma) Acid sulfhidric = hidrogen sulfurat. – Din fr. sulfhydrique.

SULFURAT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se folosește în chimie; acid sulfhidric. – V. sulfura.

HIDROGEN s. n. Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul în anumite proporții, formează o moleculă de apă. ◊ Hidrogen fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic; fosfină. Hidrogen greu = deuteriu. Hidrogen sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic; acid sulfhidric. – Din fr. hydrogène.

SULFHIDRIC adj. m. (Chim.; în expr.) Acid sulfhidric = hidrogen sulfurat.

SULFURAT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen sulfurat = gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate, care se găsește în apele minerale sulfuroase sau se obține prin putrezirea substanțelor albuminoide și care se întrebuințează în chimie; acid sulfhidric.

ACID s. (CHIM., FARM.) acid acetilsalicilic = aspirină; acid aminobenzoic = acid antranilic; acid antranilic = acid aminobenzoic; acid ascorbic = vitamina C; acid azotic = acid nitric, (pop.) apă-tare, (prin Ban.) apă-vie; acid azotos = acid nitros; acid carbolic = fenol, acid fenic, (înv.) carbol; acid carbonic = (impr.) bioxid de carbon; acid cianhidric = acid prusic; acid citric = acid tartric, sare de lămîie, (pop.) săricică; acid clorhidric = (înv.) spirt-de-sare; acid dietilbarbiluric = veronal; acid fenic = fenol, acid carbolic, (înv.) carbol; acid folic = acid pteroilglutamic; acid fosforic = acid ortofosforic; acid nitric = acid azotic, (pop.) apă-tăre, (prin Ban.) apă-vie; acid nitros = acid azotos; acid ortofosforic = acid fosforic; acid ortosilicic = acid silicic; acid paraaminobenzoic = vitamina H₁; acid paraaminosalicilic = pas; acid picric = trinitrofenol; acid pirogalic = pirogalol; acid prusic = acid cianhidric; acid pteroilglutamic = acid folie; acid rodanhidric = acid sulfocianhidric, acid tiocianic; acid silicic = acid ortosilicic; acid sulfhidric = hidrogen sulfurat, (înv.) hidrogen pucioșit; acid sulfocianhidric = acid rodanhidric, acid tiocianic; acid sulfuric = vitriol; acid sulfuric fumans = oleum; acid tanic = tanin; acid tartric = acid citric, sare de lămîie, (pop.) săricică; acid tiocianic = acid rodanhidric, acid sulfocianhidric.

HIDROGEN s. (CHIM.) hidrogen arseniat = arsină; hidrogen fosforat = fosfină; hidrogen greu = deuteriu; hidrogen sulfurat = acid sulfhidric, (înv.) hidrogen pucioșit.

hidrogen pucioșit s. v. ACID SULFHIDRIC. HIDROGEN SULFURAT.

emanație sf [At: KRETZULESCU, M. 30/4 / V: (înv) ~iune, (nob) emănăciune / P: ~ți-e / Pl: ~ii și (înv) ~iuni / E: fr émanation, lat emanatio, -onis] 1 Degajare a unui miros, gaz, a căldurii etc. dintr-un corp. 2 (Ccr) Ceea ce se degajă Si: exalație. 3 (Glg; îs) ~ vulcanică Emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanului. 4 (Glg; îas) Produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, amoniac, hidrogen, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 5 Gaz radioactiv, obținut prin dezintegrarea elementelor radioactive. 6 Emisie. 7 (Fig) Ceea ce își are originea într-un lucru oarecare. 8 Răspândire. 9 Exalație (5).

mercaptan sm [At: LTR² / Pl: ~i / E: fr mercaptan] Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit la odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz.

pucios, ~oasă [At: PSALT. 17 / V: (reg) pâci~ / E: puți + -os] 1-2 a, sf (Chm; îvp; șîs piatră sau, înv, iarbă ~oasă) Sulf. 3 sf (Trs) Chibrit. 4 a (Reg; îs) Pere ~oase Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 5 a (Îrg; d. substanțe, materii etc.) Sulfuros. 6 a (Pex) Care miroase urât, a sulf sau a hidrogen sulfurat. 7-8 sf, a (Șîs Apă ~oasă sau apă de -oasă) (Apă minerală) sulfuroasă. 9-10 smf, a (Mun; Dob) (Om) murdar, care miroase urât. 11-12 smf, a (Reg; pex) (Om) trândav. 13 a (Reg) Nesuferit. 14 a (Reg; d. lemne) Plin de apă. 15 a (Reg; csnp) Plin de sevă.

pucioșit, ~ă a [At: AR (1830), 236¹/44 / Pl: ~iți, ~e / E: cf pucios] (Chm; înv; îs) Idrogeniu ~ Hidrogen sulfurat.

zinc sn [At: IST. NAT. 15 / V: (îrg) ți~, (reg) țin, țim, ținclu^[1] / E: fr zinc] 1 Element chimic, metal de culoare albă-albăstruie, care se găsește în natură sub formă de sulfură și carbonat, întrebuințat în industrie mai ales în aliaje. 2 (Îs) Clorură de ~ Sare incoloră, solubilă în apă, obținută prin dizolvarea deșeurilor de zinc (1) sau a oxidului de zinc cu acid clorhidric, folosită în industrie. 3 (Îs) Bromură de ~ Pulbere de culoare albă, solubilă în apă și alcool, folosită în medicină ca sedativ și ca antispasmodic. 4 (Îs) Oxid (sau alb) de ~ Praf alb amorf, folosit în industria coloranților și a cauciucului. 5 (Îs) Sulfat de ~ Sare incoloră obținută prin dizolvarea zincului (1), a oxidului de zinc sau a deșeurilor acestuia în acid sulfuric, folosită în industria coloranților sau la obținerea zincului electrolitic. 6 (Îs) Sulfură de ~ Sare albă obținută prin tratarea soluției unei sări de zinc (1) cu hidrogen sulfurat sau cu o sulfură alcalină, folosită în vopsitorie. 7 (Îs) Strat de ~ Pulbere ușoară, onctuoasă, insolubilă în apă, folosită în cosmetică și în industria cauciucului. 8 (Îc) ~-dur Aliaj de zinc (1), fier și plumb care se formează la suprafața pieselor de oțel introduse în zinc topit. corectat(ă)

piritizare sf [At: LTR² / Pl: ~zări / E: pirită] (Glg) Fenomen caracteristic zonelor neaerisite, bogate în hidrogen sulfurat, constând în înlocuirea moleculelor carbonatului de calciu din cochiile fosile, prin pirită.

sofioni smp [At: LTR² / P: ~fi-oni / S și: (după it) soffioni / E: it soffione] (Glg) Emanații de vapori și de ape fierbinți, însoțite de diverse gaze ca amoniac, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat, acid boric etc., legate de activitatea magmatică.

solfatară sf [At: BARASCH, I. N. 59/9 / Pl: ~re / E: it solfatara, fr solfatare] 1 (Iuz) Teren caracterizat prin emanații de gaze constituite în special din vapori de apă, hidrogen sulfurat și bioxid de carbon. 2 Emanație vulcanică de vapori de apă, hidrogen sulfurat și bioxid de carbon.

sulfhidric a [At: MARIN, PR. I, 18/22 / V: (îvr) sulh~ am / S: ~hyd~ / Pl: ~ici / E: fr sulfhydrique] (Chm; îs) Acid ~ Combinație a sulfului cu hidrogenul, sub formă de gaz toxic, incolor cu miros neplăcut, de ouă stricate, care se găsește în natură în apele minerale sulfuroase (2) sau care rezultă din putrezirea substanțelor aluminoide, care este întrebuințat ca reactiv în chimia alimentară Si: hidrogen sulfurat, (înv) hidrogen pucioșit.

sulfhidrometru sn [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~re / E: ns cf fr sulfhydrométrie] (Îvr) Instrument ca un tub gradat, cu care se determina cantitatea de hidrogen sulfurat din apele minerale sulfuroase.

MERCAPTAN s. m. Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplăcut, folosit la odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz. Unii mercaptani inferiori apar în natură că produși de putrefacție, LTR². - Pl.: mercaptani. – Din fr. mercaptan.

HIDROGEN s. n. gaz incolor, inodor, insipid și inflamabil, care împreună cu oxigenul intră în compoziția apei. ♦ ~ greu = deuteriu; ~ sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, sub formă de gaz incolor, rău mirositor, toxic; acid sulfhidric. (< fr. hydrogène)

HIDROGÉN (< fr. {i}; {s} hidro- + gr. gennao- „a produce”) s. n. Element chimic (H; nr. at. 1, m. at. 1,008, p. t. -259°C, p. f. -252,8°C). Gaz incolor, inodor, insipid, inflamabil, de 14,4 ori mai ușor decât aerul. Este foarte răspândit, reprezentând peste 70% din materia Universului. H. se găsește în natură atât în stare liberă (în păturile superioare ale atmosferei, în unele gaze naturale), cât și sub formă de combinații (apa, substanțele organice etc.). Se combină cu multe elemente, formând hidruri. În combinații funcționează monovalent. Se obține prin electroliza apei, prin descompunerea termică a metanului etc. Este întrebuințat în industrie, în numeroase sinteze (amoniac, carburanți etc.), precum și, recent, ca sursă alternativă de energie (automobile alimentate cu h.). A fost descoperit de H. Cavendish, în 1766. ◊ H. fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul. Gaz incolor, foarte toxic, este un puternic agent reducător. Sin. fosfină. ◊ H. greu = deuteriu. ◊ H. sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul. Gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic, întrebuințat ca reactiv în chimia analitică. Sin. acid sulfhidric. ◊ Bombă cu h. v. bombă.

hidrogen sns [At: MACAROVICI, CH. 242 / E: fr hydrogène, ger Hydrogen] 1 (Chm) Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul (în proporție de doi atomi de hidrogen la un atom de oxigen) formează (o moleculă de) apă. 2 (Îs) ~ fosforat Combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic Si: fosfină. 3 (Îs) ~ greu Deuteriu. 4 (Îs) ~ sulfurat Combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic Si: acid sulfhidric.

sulfurat, ~ă a [At: AR (1830) 236¹/44 / Pl: ~ați, ~e / E: sulfura] 1 Care conține sulf². 2 (Îs) Hidrogen ~ Combinație a sulfului cu hidrogenul, sub formă de gaz toxic, incolor, cu miros neplăcut de ouă stricate, solubil, care se găsește în natură în apele minerale sulfuroase sau care rezultă din putrezirea substanțelor albuminoide și care se întrebuințează ca reactiv în chimia analitică Si: acid sulfhidric, (înv) hidrogen pucioșit.

SULFURAT, -Ă, sulfurați, -te, adj. Combinat cu sulf. ◊ Hidrogen ~ = Gaz incolor, toxic, cu miros de ouă stricate; acid sulfuric. (din fr. sulfuré)

MANGANOS, -OÁSĂ adj. Care derivă din mangan¹, care conține mangan. Prin arderea în curent de hidrogen a oxizilor superiori, se formează oxidul manganos. MACAROVICI, CH. 408. Sulfura manganoasă. id. ib. - PI. : manganoși, -oase. – Mangan¹ + suf. -os.