ABACĂ, abace, s. f. (Arhit.) Placă subțire (pătrată) care constituie partea superioară a capitelului unei coloane și face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus.

ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

ABATIZĂ, abatize, s. f. (Mil.) Dispozitiv de apărare făcut din copaci tăiați și culcați cu vârful spre inamic sau din crăci înfipte în pământ. – Din fr. abattis.

abilita vb. tr. 1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs. 2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici. (< germ. habilitieren, lat. habilitare)

abilitate s. f. 1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie. 2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva. 3. (pl.) șiretlicuri. (< fr. habilité, lat. habilitas)

abona vb. I. tr., refl. a (-și) face un abonament. II. refl. (fam.) a veni cu regularitate undeva. (< fr. abonnér)

ABONA, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A-și face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner.

abranhial, -ă adj. (despre respirație) care nu se face prin branhii. (< engl. abranchial)

ABRUTIZA, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir.

abrutiza vb. tr., refl. a face să-și piardă, a-și pierde însușirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza. (după fr. abrutir)

absolut, -ă I. adj. 1. care nu comportă nici o restricție, necondiționat. 2. total, complet, desăvârșit. ◊ adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). 3. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce există în sine și prin sine. III. adv. cu desăvârșire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)

ABSTRACȚIE, abstracții, s. f. Abstractizare; (concr.) lucru abstract. ◊ Expr. A face abstracție de... = a nu lua în considerare; a ignora. [Var.: abstracțiune s. f.] – Din fr. abstraction, lat. abstractio, -onis.

abstracție s. f. 1. noțiune, idee rezultată din procesul de abstractizare. 2. abstractizare. ◊ a face ~ de = a nu lua în considerare. (< fr. abstraction, lat. abstractio)

ABȚIGUI, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face cuiva un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmărit); p. ext. a falsifica. – Et. nec. – abțiguire s. f.; abțiguit, -ă adj.

ABUZA, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (2). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. corectat(ă)

abuza vb. intr. 1. a face abuz (1) de ceva. 2. a comite un abuz (2). (< fr. abuser)

ACARINATĂ, acarinate, s. f. (La pl.) Păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă și cu aripi reduse; (și la sg.) pasăre care face parte din această clasă; ratite. – Din lat. acarinatus.

ACCES, accese, s. n. 1. Posibilitatea de a pătrunde, drept de ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă, și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

ACERACEE s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, cu flori grupate în inflorescențe și cu fructe disamare, folosite în industria lemnului sau ca plante decorative; (și la sg.) plantă care face parte din această familie [Pr.: -ce-e] – Din fr. acéracée.

ACHIZIȚIE, achiziții, s. f. 1. Formă de comerț care constă în procurarea de produse (agroalimentare) sau de materiale (pe calea unor contracte speciale); achiziționare. 2. Procurare de obiecte rare. ◊ Expr. A face o achiziție = a procura, în condiții avantajoase, ceva de pret, un lucru rar. ♦ (Concr.) Bun obținut prin achiziție (1). – Din fr. acquisition, lat. acquisitio, -onis.

ACIOAIE s. f. Nume popular pentru diferite metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – Cf. it. acciaio „oțel”.

ACOLO adv. În acel loc (relativ) îndepărtat (de cel care vorbește); în alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Într-acolo = spre acel loc, spre direcția aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Până acolo... = până la situația..., la împrejurarea (care depășețe limita îngăduită)... ◊ Expr. (Reg.) (Pân’) pe-acolo = peste măsură, din cale-afară (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau în mână etc.)? Ce faci acolo? = cu ce te ocupi (chiar în momentul de față)? Fugi de acolo! = da’ de unde! nici gând! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce mă privește, ce avantaj am din asta? [Acc. și acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

ACOPERI, acopăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune peste un obiect sau peste o ființă ceva care le ascunde sau le protejează. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A acoperi în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ♦ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a face față cheltuielilor. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acoperă, conj. pers. 3: acopere] – Lat. acco(o)perire.

ACOPERIRE, acoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) acoperi și rezultatul ei. 1. Punere, așezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apăra etc. 2. Operație de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, pădure sau localitate care împiedică observarea inamicului. ♦ Măsură specială de protecție care asigură anumite acțiuni (de concentrare sau manevră) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o acțiune săvârșită conform unor indicații precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face față unor obligații, unei plăți, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face eșalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigură această posibilitate. ◊ Acoperire în aur = stoc de aur și de alte active pe baza cărora băncile de emisiune asigură convertibilitatea bacnotelor. – V. acoperi.

ACOTILEDONAT, -Ă, acotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. ♦ (Substantivat, f. pl.) Clasă de vegetale care se înmulțesc prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

ACRANIAT, -Ă, acraniați, -te, s. m. și f. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.

ACREDITIV, acreditive, s. n. 1. Sumă de bani special rezervată de un cumpărător din contul său, la o bancă ce deservește un furnizor, pentru ca acestuia să i se facă plata în momentul în care dovedește predarea furniturilor în condițiile stabilite înainte prin contract. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

ACRI, acresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. a se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

ACRIT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

ACROBATIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arată un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva. 2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva). A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultatul unei activități conștiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune principală a unei opere dramatice, reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

ACTINOPTERIGIAN, actinopterigieni, s. m. Subclasă de pești fosili, osoși, apărută din mezozoic, din care face parte majoritatea peștilor actuali; exemplar din această subclasă. – Cf. fr. actinoptérygiens.

ACTIVIZA, activizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

ACTUALIZA, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

ACȚIONA, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o] – Din fr. actionner.

ACULEAT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéates.

ACVILIDĂ, acvilide, s. f. (La pl.) Familie de păsări răpitoare, având ca tip principal acvila (1); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – Din fr. aquilidés.

ADAPTA, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare.

ADĂUGA, adaug, vb. I. 1. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var.: adăoga vb. I, adaoge vb. III, adăogi, adăugi vb. IV] – Lat. *adaugere.

ADÂNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus.

ADÂNCI, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adânca vb. I] – Din adânc.

ADECVA, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv) – adecvare s. f. corectat(ă)

ADJUDECĂTOR, -OARE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur.

ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. ◊ (Substantivat) Adjunctul directorului. – Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.

ADJUTANT, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant.^[1]

ADNOTA, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare.

ADRESA, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

ADUMBRI, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).

ADVERSAR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva altuia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius.

AFACERE, afaceri, s. f. 1. Tranzacție financiară, comercială sau industrială, bazată de obicei pe speculă sau pe speculații. 2. (Fam.) Întreprindere cu rezultat favorabil. 3. Treabă (importantă), îndeletnicire, ocupație. ◊ Afaceri interne (sau externe) = treburi obștești privind problemele interne (sau externe) ale unei țări. – A³ + facere (după fr. affaire).

AFÂNA, afânez, vb. I. Tranz. A face un material granular să fie mai rar, mai puțin compact, a-i mări volumul prin săpare, fărâmițare etc. – Din lat. *affenare.

AFEBRIL, -Ă, afebrili, -e, adj. (Med.) Care nu are sau nu face febră. – Din fr. afébrile.

AFECTAT, -Ă, afectați, -te, adj. 1. Mâhnit, întristat. 2. (Despre oameni și unele manifestări ale lor; adesea adverbial) Care se arată altfel decât este în realitate, pentru a face o impresie favorabilă; prefăcut, nenatural, prețios, nefiresc. – V. afecta².

AFEMEIAT, afemeiați, adj., s. m. (Bărbat) care umblă după femei, căruia îi place să facă curte femeilor; muieratic. [Pr.: -me-iat] – Femeie + suf. -at (probabil după fr. efféminé).

AFGAN, -Ă, afgani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație indo-europeană din Asia-Centrală, formând populația de bază de religie musulmană a Afganistanului. 2. Adj. Care aparține Afganistanului sau afganilor (1), privitor la Afganistan sau la afgani. ♦ Limba afgană (și substantivat, f.) = limbă din grupul limbilor iraniene vorbită de afgani. 3. S. m. Unitate monetară din Afganistan. – Din fr. Afghan.

AFID, afide, s. n. (La pl.) Subordin de insecte homoptere, cuprinzând păduchii de plante mici, cu forme aripate și nearipate (Aphidinea); (și la sg.) insectă care face parte din acest subordin. – Din fr. affide.^[1] modificată

AFIȘA, afișez, vb. I. Tranz. 1. A expune, a lipi un afiș. 2. Fig. A manifesta în mod ostentativ o anumită atitudine, a face paradă de... ♦ Refl. (Fam.) A apărea (în societate) în tovărășia cuiva (în mod ostentativ). – Din fr. afficher.

AFRICAN, -Ă, africani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația băștinașă a Africii. 2. Adj. Care aparține Africii sau africanilor (1), privitor la Africa sau la africani. – Africa (n. pr.) + suf. -an. Cf. lat. africanus, it. africano, fr. africain.

AFUNDA, afund, vb. I. 1. Tranz. și refl. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) cufunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A pătrunde adânc; fig. a se pierde în depărtări, a dispărea. ♦ Fig. A se cufunda într-o acțiune. – Lat. affundare (< ad + fundum).

AGAVĂ, agave, s. f. Nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze lungi până la 2 m, late și groase, cu spini pe margini, originare din America (Agave); din fibrele frunzelor uneia dintre specii (Agave americana) se fac frânghii și diferite țesături. – Din fr. agave.

AGERI, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva ager la minte. – Din ager.

AGIOTA, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. agioter.

AGITATOR, -OARE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la amestecarea substanțelor solide sau fluide în vederea omogenizării lor. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

AGNATĂ, agnate, s. f. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice lipsite de maxilarul inferior; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. agnathes.

AGRAMAT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

AGRAVA, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

AHO interj. 1. Strigăt cu care se încetinește sau se oprește mersul boilor (înjugați). 2. Strigăt cu care începe plugușorul. 3. Strigăt prin care căutăm să oprim pe cineva de a face ceva. – Onomatopee.

AI² interj. (Fam.) Exclamație cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai?

AJUNGE, ajung, vb. III. I. 1. Intranz. A se afla într-un loc după parcurgerea unui drum, a atinge capătul unui drum; a sosi. ◊ Expr. A ajunge departe = a răzbi prin greutăți și a atinge scopul dorit. A (sau a-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterii; a fi într-o situație disperată. ♦ Intranz. și tranz. A atinge (o limită în timp), a apuca (o anumită vreme). 2. Tranz. A întâlni, venind din urmă, o ființă sau un vehicul în mișcare; a prinde din urmă. ◊ Expr. A-l ajunge pe cineva zilele = a îmbătrâni. ♦ Fig. A egala pe cineva. 3. Tranz. A nimeri, a lovi pe cineva sau ceva. ♦ Fig. (Despre un neajuns) A da peste... ♦ Fig. (Despre o stare sufletească) A cuprinde, a răzbi. 4. Intranz. A se întinde până la...; a atinge. ♦ A reuși să atingă ceva situat sus sau departe. ◊ Expr. A nu-i ajunge (cuiva nici) cu prăjina la nas, se zice despre un om înfumurat. 5. Intranz. (Despre prețuri; p. ext. despre mărfuri) A atinge un anumit nivel. II. 1. Refl. A se întâlni, a se împreuna, a se uni. ♦ Fig. A se înțelege, a se învoi. 2. Intranz. A realiza, a împlini. A ajunge la un rezultat. ♦ Intranz. și tranz. A fi în situația de a... 3. Intranz. A deveni. ◊ Expr. A ajunge rău = a decădea. A ajunge bine = a dobândi succese; a reuși, a izbuti. A ajunge pe mâinile cuiva = a fi la discreția cuiva. ♦ Intranz. și refl. (Peior.) A parveni. III. Intranz. și refl. A fi în cantitate suficientă. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajunge (pe cineva) mintea (sau capul) = a se pricepe, a ști ce e de făcut. – Lat. adjungere „a uni, a lipi”.

AJURA, ajurez, vb. I. Tranz. A face ajur. – Din fr. ajourer.

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) situație favorabilă în evoluția unei acțiuni, în starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitură. (Mai) de Doamne-ajută = (mai) de seamă, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

ALAMBICA, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer.

ALBANEZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Albaniei. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau populației ei, privitor la Albania sau la populația ei; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese.

ALBI, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmenții naturali. ♦ A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. ♦ A decolora, parțial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb.

ALBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi, acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.

ALBIT², -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit². 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.

ALCĂTUI¹, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.

ALCOOL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau ca combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. [Pr.: -co-ol] – Din fr. alcool.

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., subst. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.

ALEURONAT s. n. Produs alimentar, bogat în proteine, obținut din gluten, din care se fac preparate culinare dietetice pentru bolnavii de diabet. [Pr.: -le-u-] – Din fr. aleuronate.

ALFA² s. m. invar. Plantă graminee originară din Algeria, din care se fac coarde, fibre etc. (Stipa tenacissima). ◊ Hârtie alfa = hârtie de calitate superioară, fabricată din frunzele acestei plante. – Din fr. alfa.

ALGERIAN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Algeriei. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau poporului ei, privitor la Algeria sau la poporul ei. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien.

ALIMBA, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb.

ALOGAM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la o altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame.

ALTAR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia. ♦ Masă de cult pe care se oficiază liturghia, în biserica creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în antichitate, se aduceau jertfe zeilor. 3. (În expr.) Pe altarul patriei = (sacrificându-se, făcând totul) pentru patria sa. 4. (Tehn.) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra. – Lat. altarium.

ALTERA, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.) – Din fr. altérer, lat. alterare.

ALTERNA, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare.

ALTÎNCOTRO adv. (Rar, în expr.) A nu avea (face) altîncotro = a nu putea să facă altfel. – Alt + încotro.

ALUZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza. [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis.

AMAR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus.

AMARILIDACEE, amarilidacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb și cu ovar inferior; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amaryllidacées.^[1]

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.

AMBALA, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer.

AMBARDA, ambardez, vb. I. Intranz. (Despre mare) A face ambardee. – Din fr. embarder.

AMBIGUIZA, ambiguizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza.

AMENINȚA, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”).

AMENTACEE, amentacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase cu inflorescență în formă de amenți; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amentacées.

AMERICAN, -Ă, americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populația de bază a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține (populației) Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populația din) Statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain.

AMESTECA, amestec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se băga, a se vârî (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare.

AMFIPOD, amfipode, s. n. (La pl.) Clasă de crustacee care se caracterizează prin faptul că au două feluri de picioare, unele servindu-le la sărit și altele la înotat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. amphipode.

ANGIOSPERM, -Ă, angiospermi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are semințele închise în fructe. 2. S. f. (La pl.) Încrengătură de plante cu flori, cu semințe închise în fructe, răspândite pe tot globul pământesc; (și la sg.) plantă care face parte din această încrengătură. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. angiosperme.

ANTIFURT adj. invar., s. n. (Dispozitiv) care avertizează în cazul pătrunderii unei persoane în spațiul supravegheat sau care face mai dificil furtul. – Anti- + furt (după fr. antivol).

APARȚINE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).

ARAHNIDĂ, arahnide, s. f. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura artropodelor, cu corpul format dintr-un cefalotorace cu șase perechi de apendice și din abdomen; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. arachnide.

ARAP, arapi, s. m. (Pop.) 1. Persoană care face parte dintr-o populație africană negroidă; p. gener. om cu pielea și părul de culoare neagră. 2. Arab. [Var.: harap s. m.] – Din bg. arap.

AROMÂN, -Ă, aromâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român; care vorbește dialectul aromân; care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor(1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor. [Var.: armân, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român.

ASIBILA, pers. 3 asibilează, vb. I. Tranz. și refl. (Fon.) A face să capete sau a căpăta caracterele unei consoane africate. – Din fr. assibiler.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

AUSTRALIAN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau populației ei, privitor la Australia sau la populația ei. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

AUSTRIAC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau populației ei, privitor la Austria sau la populația ei. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

AUTENTIFICA, autentific, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

AUTOANALIZA, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

AUTOILUZIONA, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

AUTOMAT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.) Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care efectuează o anumită operație fără intervenția omului. Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

AUTOPSIA, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

AUTOR, -OARE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, care produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. au[c]tor.

AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A împuternici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publică). ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

AUTORIZAT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

AUTORIZAȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document oficial prin care se dovedește un drept sau o împuternicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorisation.

AUTOSTOPIST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul. [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

AUTOTRACȚIUNE s. f. Tracțiune care se face cu mijloace auto² proprii. [Pr.: a-u-to-trac-ți-u-] – Auto² + tracțiune.

AUZI, aud, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.) ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) auz] – Lat. audire.

AVANS, avansuri, s. n. 1. Plată anticipată a unei părți dintr-o sumă curentă datorată ca retribuție sau salariu, ca acoperire a unei lucrări efectuate în contul unor zile-muncă, la încheierea unui contract etc. 2. (În expr.) A face (cuiva) avansuri = a încerca să obțină prietenia sau dragostea cuiva prin lingușiri, concesii (de ordin etic) etc. 3. Interval de timp, distanță etc. cu care cineva sau ceva se află înaintea altuia. – Din fr. avance.

AVAR², -Ă, avari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație turcică așezată în Câmpia Panoniei în timpul marilor migrațiuni ale popoarelor de la începutul evului mediu. 2. Adj. Care aparține avarilor (1), privitor la avari. – Din fr. Avares, lat. Avarus.

AVARIA, avariez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o avarie; a (se) strica, a (se) deteriora. [Pr.: -ri-a] – Din fr. avarier.

AVEA, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee. ◊ Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet. ◊ Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă. ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

AVIATOR, -OARE, aviatori, -oare, s. m. și f. Persoană care pilotează un avion sau care face parte din echipajul unui avion (ori al altei aeronave mai grele decât aerul). [Pr.: -vi-a-] – Din fr. aviateur.

AVIZA, avizez, vb. I. 1. Tranz. A înștiința (printr-un aviz); a face cuiva o comunicare oficială. ♦ A atrage cuiva atenția în legătură cu o problemă. 2. Intranz. A-și exprima părerea autorizată într-o chestiune în care a fost solicitat. – Din fr. aviser.

AVOCAT, -Ă, avocați, -te, s. m. și f. Persoană care are profesiunea de a acorda asistență juridică celor interesați. ◊ Expr. A se face (sau a fi) avocatul cuiva = a lua apărarea insistentă a cuiva. [Var.: advocat, -ă s. m. și f.] – Din fr. avocat, lat. advocatus.

AXĂ¹, axe, s. f. Dreapta care se consideră orientată într-un anumit sens. ♦ Dreaptă (sau obiect în formă de dreaptă) care ocupă o anumită poziție într-un sistem tehnic. ♦ Dreaptă închipuită în jurul căreia se face mișcarea de rotație a unui corp în jurul lui însuși. ♦ Axa lumii = prelungire a dreptei care unește polii pământului până la intersecția cu sfera cerească. – Din fr. axe.

AZBEST s. n. Minereu fibros și mătăsos de culoare albă, din care se fac diferite piese și țesături neinflamabile și izolatoare. [Acc. și: azbest – Var.: asbest s. n.] – Din fr. asbeste.

AZERBAIDJAN, -Ă, azerbaidjeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Azerbaidjanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Azerbaidjanului sau azerbaidjenilor (1), privitor la Azerbaidjan sau la azerbaidjeni. – Din Azerbaidjan (n. pr.).

AZIMUT s. n. Unghi pe care îl face un plan vertical fix, de obicei planul meridian al unui loc, cu un plan vertical care trece prin locul respectiv și printr-un punct dat. – Din fr. azimut.

AZTEC, -Ă, azteci, -ce, s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoana care făcea parte dintr-o uniune de triburi amerindiene care au trăit în Mexic. 2. Adj. Care aparține aztecilor (1), privitor la azteci. – Din fr. Aztèque.

BABĂ, babe, s. f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinerețe; băbătie, babetă¹. ♦ Spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare. ♦ (Fam. și glumeț) Soție. ♦ (În sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe „gaia”; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă de sprijinire a unui acoperiș sau a unui planșeu de lemn. 2. Parte a unei copci în formă de toartă (numită și femeiușcă), în care se prinde cealaltă parte a copcii, în formă de cârlig (numită și moș). 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede. – Din bg., scr., ucr. baba.

BAC¹, bacuri, s. n. 1. Ambarcație cu fundul și capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcație cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

BAGAJ, bagaje, s. n. 1. Totalitatea lucrurilor care se iau într-o călătorie. ◊ Expr. A-și face bagajele = a se pregăti de plecare; p. ext. a pleca. 2. Fig. (Urmat de determinări) Cantitatea de cunoștințe de care dispune cineva. – Din fr. bagage.

BAGHETĂ, baghete, s. f. 1. Vărguță de lemn, os, metal etc. cu care dirijorii conduc orchestra sau corul; fig. măiestria dirijorului. ◊ Expr. Sub bagheta = sub conducerea dirijorală. ◊ Bețișor de lovit instrumentele muzicale de percuție. ◊ Vergeaua de lemn a arcușului. 2. (Și în sintagma baghetă magică) Nuielușă vrăjită cu care se fac minuni în povești; bețișorul scamatorilor. 3. Piesă tehnică în formă de cilindru subțire din diverse mecanisme sau aparate. 4. Ajur sau dungă ornamentală la ciorapi. – Din fr. baguette.

BAI, baiuri, s. n. (Reg.) Necaz, încurcătură, supărare, belea, bucluc. ◊ Expr. Nu-i (nici un) bai (că...) sau de asta nu (mi)-i bai = nu face nimic, nu este nici o pagubă. – Din magh. baj.

BAIE¹, băi, s. f. I. 1. Scăldat, scaldă, îmbăiere. 2. Cadă, vas special de îmbăiat; feredeu. ♦ Apă de îmbăiat. ◊ Expr. Baie de sânge = cantitate mare de sânge pierdută de cineva; p. ext. măcel. ♦ Clădire cu instalații speciale de îmbăiere; p. restr. încăpere special amenajată pentru îmbăiere. 3. (Urmat de determinări) Expunere a corpului (gol), în scop igienic sau curativ, la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc. 4. Recipient în care se pune un lichid, o soluție chimică etc. în vederea unor operații tehnice; p. ext. lichidul, soluția chimică etc. în care se fac asemenea operații. II. (La pl.) Stațiune balneară. [Pr.: ba-ie] – Lat. bannea (= balnea). Cf. sl. banja.

BAIERĂ, băieri, s. f. Curea, sfoară, ață etc. cusută sau prinsă de un obiect spre a putea fi transportat, atârnat, strâns etc. ◊ Expr. A strânge băierile pungii = a face economii, a deveni econom. A avea nouă băieri la pungă = a fi zgârcit. A (i se) rupe băierile inimii = a simți (sau a produce cuiva) o mare durere sufletească. A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui. A ofta (sau a striga, a râde) din băierile inimii = a ofta (sau a striga, a râde) foarte tare, foarte puternic. [Pr.: ba-ie-. - Pl. și: baieri. Var.: baier s. n.] – Din lat. bajulus, bajula.

BALANSA, balansez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca când într-o parte, când într-alta; a (se) legăna, a (se) hâțâna, a pendula. 2. Tranz. A face egale, a echilibra părțile unei balanțe (2), ale unui cont etc. – Din fr. balancer.

BALIE, balii, s. f. (Reg.) Vas mare circular, făcut din doage, pentru spălatul rufelor. – Din ucr. balija.

BALONA, balonez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) umfla, a (se) rotunji ca un balon. ♦ A i se umfla sau a face să i se umfle cuiva abdomenul din cauza gazelor de fermentație din intestine. – Din fr. ballonner.

BALTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. baltë.

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetară și monedă egală cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. monedă măruntă, divizionară a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă); monedă de metal sau hârtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată; argint (2). ◊ Expr. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. ♦ (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (strânși) la ciorap sau a strânge bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strânge o sumă de bani; a fi zgârcit. Fecior (sau băiat) de bani gata = fiu de oameni avuți care face extravaganțe cu banii primiți sau moșteniți de la părinți. – Et. nec.

BANALIZA, banalizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină banal. – Din fr. banaliser.

BANCĂ², bănci, s. f. 1. Intreprindere financiară care efectuează operații de plată și de credit (și organizează circulația bănească). ♦ Bancă de organe = serviciu medical care dispune de sânge pentru transfuzii, de cornee pentru transplantări etc. 2. (La unele jocuri de cărți) Sumă pe care bancherul (2) o ține în fața lui spre a plăti câștigurile celorlalți jucători. ◊ Expr. A sări (sau a face să sară) banca (în aer) = a câștiga un pot egal cu întreaga sumă pusă de bancher (2) în joc. – Din it. banca, fr. banque.

BANCO s. n. invar. (La jocul de bacara; în expr.) A face banco = a susține singur miza jocului împotriva băncii² (2). – Din fr., it. banco.

BANDIT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă¹ de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.

BANIȚĂ, banițe, s. f. Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l; dublă (1). ♦ Vas special (făcut din doage) care are această capacitate. – Din bg. banica.

BARBAR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci și de romani oricui nu era grec sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul evului mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ Persoană cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.

BARIERĂ, bariere, s. f. 1. Bară mobilă care arată că trecerea peste o șosea, peste o linie ferată etc. este oprită temporar; p. ext. loc unde se întretaie o șosea cu o linie ferată. ♦ Fig. Obstacol, piedică în calea realizării unui lucru. ◊ Barieră socială = situație prin care este denumit în sociologic elementul care face dificil sau chiar imposibil accesul dintr-o grupare socială ierarhic inferioară într-o grupare socială superioară. Barieră luminoasă = fascicul luminos folosit pentru comanda unui fotoreleu, în scopul semnalizării prezenței corpurilor străine într-o anumită zonă. 2. Punct de intrare în oraș, unde se încasau altădată taxele pentru mărfurile aduse spre vânzare; p. ext. periferie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. barrière.

BARIȘ, barișe, s. n. 1. Broboadă de lână foarte subțire și ușoară. ◊ Expr. (Reg.) A-și da barișul pe ceafă = a se face de râs, a pierde rușinea, a încălca regulile bunei-cuviințe. 2. Stofă de lână foarte subțire și fină. [Var.: barej, bariz s. n.] – Din fr. barège.

BASCHETBAL s. n. Joc sportiv disputat între două echipe de câte cinci jucători, care marchează punctele făcând să treacă mingea prin coșul de sfoară împletită fixat de un panou înalt pe terenul echipei adverse; baschet. – Din engl., fr. basket-ball.

BASM, basme, s. n. 1. Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm= a se face de râs. 2. Născocire, minciună, scornitură. – Din sl. basnĩ.

BASORELIEF, basoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură cu figuri scoase în relief pe un fond cu care fac corp comun. [Pr.: -li-ef. - Var.: (înv.) basoreliev, (neobișnuit) basrelief s. n.] – Din it. bassorilievo, fr. bas-relief.

BATARDOU, batardouri, s. n. Dig, baraj (provizoriu) așezat în amonte de diverse lucrări de fundații, reparații etc. spre a seca terenul pe care se fac aceste lucrări; p. ext. spațiul astfel delimitat. – Din fr. batardeau.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BATJOCORI, batjocoresc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva sau ceva de râs, de rușine, de ocară; p. ext. a umili, a înjosi. ♦ A necinsti o femeie [Var.: (reg.) batjocuri vb. IV] – Din batjocură.

BATJOCURĂ, batjocuri, s. f. Luare în râs, bătaie de joc; vorbă, faptă, lucru de râs, de ocară, de insultă. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a se face) de batjocură = a fi (sau a ajunge, a se face) de râs, a deveni ridicol. [Var.: batjocoră s. f.] – Refăcut din batjocuri (pl. lui batjoc înv. „bătaie de joc” < bate + joc).

BATRACIAN, batracieni, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate care cuprinde animale amfibii; (și la sg.) animal care face parte din această clasă; amfibian.[Pr.: -ci-an] – Din fr. batracien.

BĂBEȘTE adv. Ca babele. ◊ Expr. A socoti (sau a face socoteli, a o lua) băbește = a face calcule în mod simplist, empiric. – Babă + suf. -ește.

BĂGA, bag, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra². ◊ Expr. (Tranz.) A băga ceva în gură = a mânca. A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda. A(-și) băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discuție. A băga (ceva) în (sau la) cap = a ține minte un lucru. A băga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) să creadă un lucru (curios), să fie obsedat de ceva. A(-și) băga mințile în cap = a se cuminți, a reveni la o comportare conformă cu interesele sale. A băga (cuiva) frica în oase sau a băga pe cineva în sperieți (sau în răcori) = a speria rău (pe cineva). A băga (pe cineva) în boală (sau în boale) = a înspăimânta (pe cineva). A băga (pe cineva) în draci = a necăji, a întărâta (pe cineva). (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a face (pe cineva) să lucreze repede, fără răgaz. (Refl.) A se băga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistență observat de cineva spre a-i câștiga încrederea, a nu slăbi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesată) etc. (Tranz.) A băga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari supărări. A o băga pe mânecă = a fi prins cu minciuna, a nu mai ști cum să îndrepte o greșeală, a o sfecli. A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă) (între oameni) = a învrăjbi, a produce discordie. (Arg.) A băga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. și refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Își bagă toți banii în cărți de specialitate. S-a băgat slujbaș la primărie. S-a băgat slugă. ◊ Expr. (Tranz.) A băga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujbă. (Arg.) A băga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bătaie (pe cineva). (Fam.) A băga actele (de căsătorie) = a depune actele cerute pentru căsătorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A băga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A băga în seamă (ceva sau pe cineva) = a da atenție (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.

BĂGĂTOR, -OARE, băgători, -oare, adj. (Mai ales ir.; în sintagma) Băgător de seamă = care nu face decât să observe fără a acționa; care nu are un rol precis într-o treabă. – Băga + suf. -ător.

BĂI¹, băiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A face baie¹. – Din baie¹.

BĂNICER, băniceri, s. m. 1. Meseriaș care face coșuri sau banițe din coajă de tei. 2. Cel care măsoară cereale cu banița. 3. Bănicioară. – Baniță + suf. -ar.

BĂNUI, bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimți; a întrevedea o anumită situație, o anumită soluție etc. 2. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele); a suspecta. 3. Intranz. (Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări. 4. Intranz. (Reg.) A regreta, a se căi. – Din magh. bánni.

BĂRBÂNȚĂ, bărbânțe, s. f. (Reg.) Vas de lemn făcut din doage, în care se păstrează mai ales lapte și brânzeturi. [Var.: berbință s. f.] – Din magh. berbence.

BĂȘCĂLIE s. f. (Arg. și fam.; în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. – Et. nec.

BĂȘICA, bășic, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a face bășici; a (se) umple de bășici. [Var.: (reg.) beșica vb. I] – Din bășică.

BĂȘICĂ, bășici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor și al animalelor, în care se strâng unele secreții ale organismului; vezică. Bășica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat și întrebuințat ca pungă, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajută peștii la plutire. 2. Umflătură a pielii conținând o materie lichidă (seroasă). 3. Umflătură mică plină cu aer, care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticlă) în formă sferică. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) beșică s. f.] – Lat. *bessica(=vessica).

BĂTĂTORI, bătătoresc, vb. IV. 1. Tranz. A tasa un teren; a bătuci. 2. Refl. A face bătături (2). [Var.: bătături vb. IV] – Din bătătură.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. – Et. nec.

BÂNTUI, bântui, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre forțele naturii: la pers. 3) A lovi insistent și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦ Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri) A pustii, a devasta, a face ravagii. 2. Tranz. (Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (Reg., în imprecații) A pedepsi, a bate. Să (mă) bântuie (Dumnezeu)! – Din magh. bántani.

BEAT², -Ă, beți, -te, adj. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut² (2), cherchelit, făcut², matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de amor. Beat de fericire. – Lat. bibitus.

BELADONĂ, beladone, s. f. (Bot.) Mătrăgună. ♦ Medicament făcut din frunzele și rădăcinile acestei plante. – Din fr. belladone.

BELGIAN, -Ă, belgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Belgiei sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Belgiei sau populației ei, privitor la Belgia sau la populația ei. [Pr.: -gi-an] – Belgia (n. pr.) + suf. -ean.

BENEVOL, -Ă, benevoli, -e, adj. Făcut de bunăvoie; facultativ. – Din fr. bénévole, lat. benevolus.

BENGALEZ, -Ă, bengalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor indo-european care populează regiunile de pe malurile cursului inferior al Gangelui și al Brahmaputrei; (și la sg.) persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține bengalezilor (1), privitor la bengalezi. – Bengal (n. pr.) + suf. -ez.

BENGHI, benghiuri, s. n. (Pop.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. ♦ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să fie ferit de deochi. [Var.: benchi, zbenghi s. n.] – Cf. tc. benek.

BEȘLIU, beșlii, s. m. Soldat (turc) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați. – Din tc. beșli.

BEȘTELI, beștelesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face pe cineva de ocară, a mustra pe cineva cu ocări, cu insulte. – Et. nec.

BETEJI, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. (Reg.) A se îmbolnăvi. [Var.: betegi vb. IV] – Din beteag.

BICEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps.

BICHIRI, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec.

BIELORUS, -Ă, bieloruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bielorusiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Bielorusiei, sau populației ei, privitor la Bielorusia sau la populația ei. – Din rus. belorus.

BIJUTERIE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie.

BIJUTIER, bijutieri, s. m. Persoană care face sau vinde bijuterii; giuvaergiu. [Pr.: -ti-er.] – Din fr. bijoutier.

BILUNAR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel).^[1]

BINE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine. ◊ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).

BINEFACERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).

BINEFĂCĂTOR, -OARE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant).

BINEVENIT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu).

BIRMAN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Birmaniei sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania sau la birmani. – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv).

BISERICUȚĂ, bisericuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui biserică. 2. Fig. Cerc îngust de oameni uniți prin dorința de a-și rezolva interesele lor personale în dauna colectivității din care fac parte. – Biserică + suf. -uță.

BITUMA, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer.