BABILONIC, -Ă adj. 1. babilonian. 2. uriaș, enorm, măreț, somptuos; (fig.) exuberant. (<germ. babylonisch)

babilonic, -ă adj. 1 Care aparține Babilonului sau babilonienilor, care se referă la Babilon sau la babilonieni; babilonian, (înv.) babilonesc. ♦ Din vremea Babilonului ◊ Robia babilonică = perioada exilului iudeilor în Babilon, în vremea regelui Nabucodonosor. 2 Care este uriaș, enorm, măreț, somptuos. ♦ Fig. Exuberant. • pl. -ci, -ce. /<lat. babylōnĭcus, -a, -um; cf. germ. babylonisch.

buiac (buiacă) adj. – 1. Nechibzuit, nebunatic. – 2. Exaltat, nebun, aiurit. – 3. Chefliu, petrecăreț. – 4. (Înv.) Exuberant, roditor. Sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 48; Cihac, II, 32; Berneker 98). Pentru sensul 4, cf. fr. herbes folles. Cf. buiestru, buimac. Der. buieci (var. buici), vb. (a prospera, a fi din belșug; a se mîndri; a chefui); buiecie, s. f. (mîndrie, nebunie); îmbuieci, vb. înv. (a se mîndri; a se îngrășa).

BUIAC adj. 1 † Sălbatic (despre animale) ¶ 2 Sglobiu, sburdalnic, nebunatic, neastîmpărat: Bată-l crucea de diac, Cumu-i, Doamne, de ~! (IK. -BRS.) ¶ 3 🌿 🐒 Care crește foarte mare, cu multă îmbelșugare (despre plante), foarte gras (despre animale), exuberant: au răsărit o buruiană... cu niște frunze mari și late... și... văzîndu-o el așa de ~ă, s’au bucurat tare (SB.); dă... peste o herghelie de cai buiaci și grași (MERA) [vsl. bujakŭ „nebun”].

buĭác, -ă adj., pl. ĭecĭ, ĭece (vsl. buĭi, sălbatic, nebun, buĭac, de unde și rut. pol. slovac. buĭák, taur, d. turc. buĭ, osm. büĭuk, mare; ung. buják, buĭac, exuberant, zburdalnic. V. buĭecesc, buĭmac). Impetuos, aprins: om, cal buĭac. Exuberant, crescut nebunește: un nuc buĭac. Adv. A crește buĭac.

CAMERUN 1. Republica ~, stat în Africa Ecuatorială, cu ieșire la G. Guineii; 475,4 mii km²; 11.54 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: franceza și engleza. Cap.: Yaoundé. Orașe pr.: Douala, Nkongsamba, Maroua. Este împărțit în zece prov. ad-tive cu 50 departamente. Podiș întins traversat de lanțuri muntoase, între care masivul Adamaoua în centru. În zona litorală apare masivul vulcanic C. (4.070 m). Climă ecuatorială cu precipitații bogate (pînă la 10 mii mm anual), care determină existența pădurii exuberante pe coastă și tropicală în care mai mare parte a țării; în nord vegetație de savană. Expl. de petrol (8,64 mil. t 1989), huilă, aur și bauxită. Pe 14,7% din supr. țării, se cultivă manioc (1,53 mil. t 1989), sorg, arahide, porumb (430 mii t, 1989); orez; plantații de cacao (440 mii ha, 120 mii t, 1989), trestie de zahăr (1,3 mil t. 1989), bananieri (1,15 mil. t, 1989) și arbori de cauciuc (31,2 mii t cauciuc natural, 1989). Se cresc bovine (4,6 mil. capete, 1989), ovine (3,2 mil capete, 1989), porcine (1,3 mil. capete, 1989). Pescuit: 82.5 mii t (1988). Pădurile ocupă 52,1% din terit. țării și sînt bogate în esențe valoroase (abanos, mahon, okoumé). Întreprinderile ind. ale C. produc energie electrică (2, 4 miliarde kWk, 1988), aluminiu (79 mii t, 1987), ciment, conserve de carne, uleiuri vegetale, zahăr ș.a. Cf.: 1,2 mii km. Căi rutiere: 67 mii km. Moneda: 1 C. f. a. = 100 centimes. Exportă cacao și cafea (c. 40%), petrol, lemn prețios, bumbac, aluminiu, cauciuc natural, banane, bumbac ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, semifabricate și materii alim. – Istoric. În ev. med. timpuriu, pe terit. C. au exista mai multe state (Bornu, Bagirmi). În sec. 17, C. a devenit una dintre sursele comerțului de sclavi negri pentru America. În 1884, Germania proclamă C. colonie. După primul război mondial, cea mai mare parte a țării a trecut sub administrația Franței ca terit. sub mandat al Ligii Națiunilor, iar partea de NV, sub administrația Marii Britanii. La 1 ian. 1960, C. francez a devenit stat independent, sub denumirea de Republica C. În 1961, ca urmare a unui plebiscit, partea de N a C. britanic a intrat în componența Nigeriei. Totodată partea de S a C. britanic (devenită C. de Vest) s-a unit cu Rep. C. (devenită C. de Est), constituind Rep. Federativă c. În 1972, în urma unui plebiscit, este adoptată o nouă Constituie, care proclamă C. stat unitar cu numele de Republica Unită C., iar din 1984 de Republica C. Este o republică prezidențială. Puterea executivă este deținută de un cabinet numit de președinte, iar cea legislativă de președinte și Adunarea Națională. 2. Masiv muntos vulcanic activ în Africa de Vest (Rep. Camerun) pe țărmul G. Guineea. Alt. max.: 4.070 m (vf. Fako). Ultima erupție: 1959. Climă ecuatorială umedă (c. 10.000 mm/an). Păduri ecuatoriale.

cântec (în folclorul românesc) I. 1. C. propriu-zis. Genul (1, 3) cel mai bogat în tipuri melodice și teme poetice, preponderent liric, al folclorului românesc. Gen neocazional (în afară de c. de joc), c. se execută de oricine (tineri și bătrâni, femei și bărbați), solistic sau în grup. Uneori este însoțit, heterofonic*, de instr. tradiționale (fluier*, cimpoi*). A luat naștere, în mod inegal, pe plan regional, pe baza elementelor de expresie ale unui fond străvechi, însumând și unele trăsături ale altor genuri, ocazionale (colindă*, de ex. c. de nuntă) sau neocazionale (doină*); în extremitatea nordică transilvăneană, singurul gen la care se adaptau texte poetice ocazionale sau neocazionale, epice sau lirice, era doina, până aproape de al doilea război mondial, deci c. a fost creat sau adoptat aici mai târziu, fenomen observat și în Câmpia Dunării. Influențele succesive, suprapunerile ulterioare genezei genului, transformările permanente ale interpreților („aici interpretarea se confundă aproape cu creația” [Brăiloiu]) au îmbogățit nucleul originar, dând naștere unui mare număr de tipuri melodice, variate ca structură: stilurile istorice (vechi și nou) și cele regionale. Terminologia pop. a c. este variată: hore, cântică, zicală, iar verbul a cânta (forma reflexivă a se cânta este utilizată numai în c. ceremoniale funebre), a zice, a hori. Tematica poetică reflectă intima legătură între c. și viața omului, complexitatea vieții lui sufletești și dinamica trăirilor umane, atitudinea față de natură, de muncă, de societate, funcția genului de-a lungul vremii (de „stâmpărare”, de delectare, de comunicare etc.), în imagini de o deosebită profunzime și de o negrăită frumusețe („Eu nu cânt că știu să cânta / Ci-mi mai stâmpăr inima”; „Cine-a făcut horile / Aibă ochi ca zorile / Și fața ca florile” etc.); „C-a izvorât direct din inima poporului; deci firea și inima lui o găsim în c.” (D.G. Kiriac); „este vorba de simțiri comune tututor, rostite într-un chip cunoscut oricui, din copilărie” (Brăiloiu). Constantele c. propriu-zis, numit astfel de Brăiloiu pentru a-l deosebi de c. ocazionale, sunt: formă strofică, fixă, alcătuită din 3-4 rânduri melodice*, ritm parlando rubato sau giusto silabic [v. sistem (II, 6)], bogăție tonal-modală, cu preponderența sistemului (II, 4) pentatonic* anhemitonic, profil descendent, melodică melismatică* sau silabică, raporturi variate între sunetele de cadență (1) ale rândului melodic și ale cadenței finale (de secundă*, terță*, cvartă*), concordanță între dimensiunea și structura versului și a rândului melodic, structurare a melodiei în părți egale (2+2) sau inegale (1+2 sau 1+2), forme variate ale sistemelor sonore (paralelism de terță major*-minor* sau de secundă*), „metabola* pentatonică”, combinații de 2 microstructuri etc., sunete netemperate (v. temperare) sau mobile (bogăție coloristică), cadențe finale descendente (prin subton* VII, secundă mare, coborâre a treptei a două – frigică – prin salt de terță, cvartă sau cvintă*); melodia se desfășoară pe sintagme octosilabice, rar hexasilabice; emisiuni vocale [v. voce (1)] variate (de piept, nazală, cristalină etc.). Asocierea aceleiași melodii cu texte diferite este caracteristică c. cu condiția concordanței conținutului emoțional și a structurii (de ex.: o melodie croită pe un metru de 8 silabe nu poate fi adaptată decât la un vers de aceeași dimensiune). Același tipar arhitectonic poate conține tipuri melodice diferite după: conținutul rândului melodic, locul cezurii (4) principale, structura modală (v. mod) și sistemul cadențial. Condiții diferite de viață și nivel inegal de dezvoltare, trăsături psihice proprii unei colectivități, influențe etc., au determinat nașterea stilurilor regionale, formând adevărate „graiuri muzicale regionale”, care, păstrând caracteristicile specifice genului, se deosebesc prin elemente secundare. Bartók, pasionat cercetător și admirator al creației folc. românești, cunoscând parțial creația pop. românească și dintr-o deficiență de metodă (compararea a două genuri diferite ca structură și geneză), considera aceste graiuri muzicale foarte depărtate, numindu-le „dialecte”. În adevăr, se pot considera „dialecte muzicale” numai c. diferitelor ramuri ale poporului român (aparținând dialectelor aromân sau macedo-român, megleno-român, istro-român), alături de cel daco-român (de pe teritoriul țării noastre), ramură principală ca număr, unitate socială și și importanță. Graiul melodic regional acoperă, în linii mari, provinciile istorice. Dar, în interiorul acestora, se observă mai multe subgraiuri, ale căror caracteristici sunt mai pregnante în „centrul de intensitate” (Cocișiu), satele mărginașe ale zonei respective fiind mai puțin reprezentative din cauza unor influențe și împrumuturi interregionale. Cel mai valoros, din punct de vedere artistic, și mai diversificat în sitluri locale (ale „țărilor”, zone etnografice cu caracteristici pregnante locale) este graiul transilvănean. Concluziile lui Brăiloiu rămân o bază de pornire pentru cercetători, cu unele amendamente (rezultat al investigațiilor ulterioare ale folcloriștilor români), cu privire la rolul și ponderea unor influențe externe asupra repertoriului din Maramureș și „Câmpia” Transilvaniei. Extremitatea nordică a Transilvaniei (Maramureș, Oaș) se individualizează prin următoarele trăsături: strofă de 4-5 rânduri melodice, cu cezura după rândul 2 sau 3, preferință pentru structuri modale majore, melodii pentatonice (hemitonice sau anhemitonice) sau heptatonice* cu substrat pentatonic, metabolă metatonică, cadențele interioare pe treptele 1, 3, 5; cadența finală evoluează prin secundă-terță, recitativ* pe treapta 1 prin coborâre la cvarta inferioară plagală; înlocuirea ultimului rând melodic (sau ultimelor 2 rânduri finale) cu text de refren specific („Ș-apoi daina și daina / Și iară daina, daina” sau cu silabe variate); portamente* și glissando*-uri frecvente, formule (II) ritmice proprii sistemului giusto silabic, cu alternarea, regulată sau liberă*, a troheului* cu spondeul* sau lărgirea pătrimilor*; tendință spre ritm și mișcare regulată. Graiul năsăudean se particularizează prin: amploarea strofei melodice (4-6 rânduri) și labilitatea ei (în interpretare se pot eluda sau adăuga rânduri melodice), înrudirea cu doina prin sistemul de melismare, unele desene melodice și preferința pentru modul doric (cu treapta a 4-a cromatizată*); locul variabil al cezurii principale, forma cadențelor interioare descendente pe același sunet sau pe sunetele apropiate. Înrudit ca melodică, ornamentarea* și amploarea formei este subgraiul sălăjean; caracter profund dramatic și emisiune puternică de piept. Melodiile provenite din N, denumite „moroșenești”, circulă aici în formele originare sau asimilate în stilul local. Subgrupa zonei numită de Bartók, „Câmpia” este înrudită cu graiul sud-vestic; câteva particularități locale: mobilitatea strofei melodice și a ornamentării, în aceeași piesă (unele strofe melodice pot fi bogat melismatice, altele silabice), circulație slabă a melodiilor cu mai puțin de 4 rânduri, cezură după rândul al doilea (răspândită în tot S-V Transilvaniei), existența unor melodii construite pe un metru* endecasilabic, preluat din folc. maghiarilor conlocuitori. Melodia astfel îmbogățită este asociată tot cu versul tradițional românesc de 8 silabe, la care se adaugă trei silabe (trai lai lai sau ș-ai lai lai) sau se repetă ultimele trei silabe ale versului („Cine-a făcut dragostile” + „dragostil’”). Sudul Transilvaniei are câteva trăsături comune. Strofă de 3 rânduri, cezură după rândul 2, sistem cadențial în care raporturile de secundă sunt frecvente, fie pe treptele VII, VII, fie pe 1, 1, 2; melodie bogată, cadență finală prin secunda superioară sau prin subton*, sistem pentatonic (sau moduri heptatonice cu 2 centri modali) și unele diferențieri locale, mai pregnante în Ținutul Pădurenilor (V. jud. Hunedoara până în jud. Alba), particularizat prin puternic substrat pentatonic, moduri cu cvartă lidică, între subton și treapta a 3-a, instabilă chiar de la o strofă la alta, varietatea conținutului rândului melodic (alături de AAAc, AAB, ABB, ABBAc, ABAB, ABAC, ABBC etc.), melismatică bogată, cadențe finale variate, dintre care se impun cadența frigică, dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic, după cezură, foarte melismatic, chiar când restul melodiei este silabic, (desen care, prin dezvoltare până la metrul de 8 sau 6 timpi [I, 2], amplifică strofa) și înlocuirea, uneori, a versului în ultima parte a melodiei cu silabe speciale („lai, lai...”; „le, le, lea”, „Hai, hai” și „nu, dorule, nu” etc.); timbru* specific datorat unei emisiuni puternice de piept, terminarea sunetelor lungi cu lovitură de glotă și oprire bruscă, susținerea sunetelor lungite în aceeași intensitate (2), ceea ce conferă melodiei un caracter dramatic, sobru. Bine caracterizat prin câteva trăsături este și subgrupul bihorean: melodică de factură arhaică, utilizarea unui număr redus de sunete (4-5), lipsa cadenței finale frigice (Bartók) și preferința pentru cadența finală prin salt descendent (de terță, cvartă sau cvintă), frecvența structurilor modale lidiene, treapta a 3-a cromatizată (stabilă sau nu), forme reduse de 3 rânduri, adesea cu același conținut muzical (A A Ac și cezura după rândul al 2-lea), dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic interior, executat pe silabe speciale („oi, hoi,” „ei, hei” etc.), intervale mari neumplute, pseudo-refrene (nu au loc fix melodic). Pilonii melodiei formează un „acord” în răsturnarea a 2-a, de tip major, iar în ultimul rând, un „acord” minor* (re-sol si; mi-sol si), ca și la Pădureni. Subgrupul bănățean se particularizează prin: strofe mai dezvoltate (cel puțin 4), la care se adaugă, adesea, refrene* regulate de 8 silabe sau refrene versificate (al căror text se modifică uneori după sensul versurilor); ultimul sau ultimele două refrene pot fi cântate pe silabe de refrene („Au, Doamne, că greu îi doru” etc.); scurte refrene interioare („Dodă, dodă”, „Ș-ai, Lino, dodă” etc.); cadențe finale variate și în plus cadențe pe tr. 2 sau prin secundă mărită; material sonor care depășește octava, pilonii primelor rânduri formează un acord major, iar în rândul final, acord minor al treptei a 2-a. În S-E Transilvaniei se disting mai multe subgrupuri (Țara Bârsei; Țara Oltului; Țara Târnavelor; Mărginimea) având ca trăsături comune: formă de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1; rândul al 2-lea este unit cu rândul 3 printr-o broderie sau notă de pasaj, frecvența cadenței finale frigice și a cadenței interioare pe treapta a 3-a (3-3-1 sau 3-6-1; 3-1-1 etc.), în afară de cadența de subton și secundă mare descendentă; melodică puțin melismatică, formule melodice speciale. Deosebirile diferitelor subgrupe se rezumă la preferința pentru anumite formule, pentru unele raporturi cadențiale, tipul strofei, prezența și locul (sau absența) refrenului, sistemul de ornamentare. Graiul Munteniei și al Olteniei de N, înrudit cu graiul din S-E Transilvaniei, are ca trăsături proprii: tipul formulelor intonaționale, varietatea structurilor modale și ritmice (uneori combinații ale sistemului giusto silabic cu parlando rubato), varietate de raporturi cadențiale (combinații variate ale cadențelor pe treptele VII, 3, 1, 4 sau 5); precizarea funcției pienilor* și frecvența lor în melodie au generat scări variate cu caracter pendulatoriu (hexacordice, heptatonice, adesea cromatizate*). În zona sudică, prezența doinei se face simțită prin numărul mare de rânduri melodice în melodica cu formă maleabilă, melismatică bogată sau stil silabic în giusto silabic, mobilitatea treptelor (ceea ce a determinat circulația unor melodii cromatice). Un subgrup original, înrudit de aproape cu al bănățenilor din zona de S-E (înrudirea a fost cauzată de schimburile de populație) se păstrează până astăzi în N Jud. Mehedinți, caracterizat prin: forma dezvoltată, adesea maleabilă, a strofei, melisme apropiate de cele ale doinei, intercalarea unor desene interioare (refrene reduse, interjecții melodice, expresii tipice), uniformitatea cadenței interioare, utilizarea modului mixolidic sau doric, fragmentare sau complete (confirmă nașterea c. propriu-zise prin filiație directă din doină). Graiul moldovenesc N este bine conservat și are ca elemente proprii: forma de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1 (trăsătură specifică și subgrupului S-E transilvănean), cadență frigică, alături de cadențele celelalte, coloratură modală locrică, în eolic (prin coborârea instabilă a treptelor 2 și 5), formule apropiate de doină (recitative recto-tono pe hemistih, rotirea în jurul unor trepte principale, mobilitatea formei). Graiul moldovenesc central și S, slab individualizate prezintă elemente comune cu zonele vecine, transilvănene sau muntenești. Cercetările sitematice au început și aici târziu, de aceea este dificil a defini cu precizie particularitățile, în trecut probabil mult mai evidente, ale unor graiuri regionale. Graiul dobrogean este eterogen, ca și structura populației. La fondul local străvechi se alătură stiluri variate, aduse de păstorii veniți din toate provinciile, unii stabiliți aici definitiv. Se pare că stilul local se apropie de cel din S Munteniei și al Moldovei, forma liberă fiind aici predominantă (ca și în extremitatea nordică a Transilvaniei). În ultimele două secole, a luat naștere, tot în cadrul graiurilor regionale și pe baza fondului național, un nou stil, numit „modern” (Brăiloiu), ca urmare a schimbărilor importante în viața oamenilor materiale, sociale și culturale (dezagregarea treptată a economiei închise țărănești și a vieții patriarhale, mari mutații de populații, fie în căutare de lucru, fie pentru a scăpa de exploatare, pendularea intensă sat-oraș sau sezonieră, serviciul militar, importanța accentuată a lăutarilor* în viața satelor și repertoriul eterogen al acestora etc.). Noul stil se impune prin marea sa accesibilitate, circulație largă, rapidă, dezvoltarea inegală pe plan regional (se pare că primele c. de stil nou au apărut în zona subcarpatică), caracterul exuberant, dinamic, realizat prin mișcare rapidă și ritm regulat (apropiat de de ritmul măsurat), simplificarea melodiei prin renunțarea la bogăția melismatică, contur melodic variat. Alte trăsături: dezvoltarea strofei melodice prin adăugarea unor noi rânduri melodice sau repetare, ca și a arcului melodic al rândului melodic, prin adăugarea, la tiparul metric tradițional, a unor interjecții, scurte desene melodice cântate pe silabe de refren, la începutul sau sfârșitul rândului melodic, amplificarea materialului sonor și a ambitusului (1), diversitatea cadenței interioare în afară de cadența pe treptele VII, 1, 3, 5, cadențe în registrul superior al modului (pe tr. 6, 7, 8); o mai mare plasticitate ritmică, noi raporturi între cadența finală și cadențele interioare, apariția tonalității (1) major-minore, structură tonală, sensibile*, formule de cadențe ascendente, preferința pentru melodii cu un singur centru funcțional, prezența refrenului în final sau în interiorul discursului muzical. Încadrarea melodiei în ritm de horă (1) sau de sârbă*, trăsătură proprie inițial Olteniei, s-a generalizat, ca și adaptarea textelor lirice la melodii de joc, ceea ce are unele consecințe negative: pierderea caracterului liric al genului, simplificarea structurilor modale și înlocuirea lor treptată cu tonalitatea major-minoră, apariția unor forme hibride, în care nu se mai conservă trăsăturile inițiale ale genului și ale specificului național. Cel mai puternic este afectat metrul, prin crearea urro versuri care depășesc dimensiunea octosilabicului; utilizarea heterometriei, din necesitatea asocierii textului poetic cu melodii de joc* ale căror trăsături stilistice și struturale diferă de cele ale c. propriu-zis și a unor tipuri de strofe și formule ritmice nespecifice genului. 2. C. de leagăn. Deși în unele zone păstrează melodii cu trăsături proprii (ritm iambic*, melodie silabică, formă redusă, pentatonică sau hexatonică), în cele mai multe regiuni, textul poetic, mai bine conservat, este asociat cu melodii de c. propriu-zis sau de doină. 3. C. epic. În unele zone (Transilvania, parțial Moldova) textele epice se intonează pe melodii de c. propriu-zis („c. baladă”), fenomenul fiind frecvent pentru baladele nuvelistice și în ultimele secole, și pentru alte categorii epice [v. baladă (IV)]. 4. Cântece ceremoniale și rituale, c. integrate unui obicei sau unui rit, care se cântă de obicei în grup sau, mai rar, individual, și sunt însoțitte de o recuzită specială (bastoane, brad, steag etc.). Numite și ocazionale, acestea au un caracter agrar (caloian*, paparudă*, c. cununii*) sau sunt legate de evenimentele importante din viața omului (c. de nuntă: al miresei, al mirelui, al soacrei, al zorilor etc.; de înmormântare: c. bradului*; zorile*; de priveghi etc.; c. de șezătoare, c. de stea, cu trăsături literare și muzicale proprii). O parte din acestea au împrumutat melodii de c. propriu-zis („ritualizare” – Brăiloiu) ori au pătruns în repertoriul neocazional („dezafectare” – Brăiloiu), uneori după schimbarea melodiei inițiale. 5. C. orășenesc, c. cu caracter eterogen în ce privește originea, influențele (orient. sau occid.), structura și stilul; unele pătrunse din mediul rural, altele create de către orășeni, de către lăutari sau compozitori. Sunt interpretate de locuitorii suburbiilor sau de lăutari. Se cunosc mai multe specii de c. orășenești, între care și c. de lume*, melodii populare cu text erotic, de influență greco-orientală (creații semi-culte sau ale unor autori ca Anton Pann, Ucenescu ș.a.); c. „în stil popular”, sunt uneori cuplete (II) de revistă*; c. „de ascultat”, multe izvodite de lăutari. 6. C. muncitoresc-revoluționar, ca gen folcloric, a luat naștere în ultimele decenii ale sec. 20, în strânsă legătură cu c. țărănesc, cristalizându-și lent caracteristici de conținut și formă proprii. Inițial, textele literare, reflectare veridică a vieții și năzuințelor clasei muncitoare, au fost adaptate la c. de stil vechi, din diferite zone (parțial transformate pentru a corespunde conținutului nou de viață) sau la melodii compuse de personalități cunoscute, adesea cu pregătire muzicală (v. cântec de masă). II. Prezența c. pentru voce și acompaniament* în muzica culturală românească corespunde formei pe care a căpătat-o la noi genul de largă circulație în romantism* al liedului* (germ.) sau melodiei (fr.) Specificul românesc al genului este precizat încă din creația precursorilor, fie în domeniul muzicii vocale de cameră* (G. Stephănescu, C. fluierașului) sau corală (G. Stephănescu, C. satului natal), marcând diferențierea față de practicarea unui stil mai apropiat de tipul europ. menționat anterior. Dar, și în condițiile unei relații de interinfluență stilistică cu romantismul epocii, faptul că G. Dima, G. Stephănescu creează muzică pe versurile unor poeți români contemporani lor (V. Alecsandri, M. Eminescu, Tr. Demetrescu) sau pe versuri pop. dovedește orientarea pe un făgaș autohton a c. pentru voce și pian. Evoluția genului continuă în sec. 20, atât pe linia de confluență cu stilul general ap epocii (G. Enescu, Șapte c. pe versuri de Clément Marot, op. 15 și Melodii pe versuri de F. Gregh, J. Lemaître, S. Prudhommeș; A. Alessandrescu, Melodii pe versuri de Tr. Klingsor, Hélène Vacaresco, A. Musset; F. Lazăr, Melodii pe versuri de H. Heine; D. Lipatti, c. pe versuri de A. Rimbaud, P. Eluard, P. Valéry), cât și pe cea a creării unui stil românesc de c. prin armonizări*, aranjamente* și prelucrări* de melodii populare (D.G. Kiriac, T. Brediceanu, S. Drăgoi, G. Breazul, C. Brăiloiu). Sinteza c. românesc pentru voce și pian atinge, prin întreaga creație a lui Mihail Jora, nivelul superior al relației genului cu sursele muzicii naționale de sorginte populară, prin maxima potențare a versurilor originale inspiratoare (atitudine demonstrată exemplar în C. din fluier pe versurile lui T. Arghezi, și dezvoltată cu consecvență în ciclurile de cântece pe versuri de L. Blaga, T. Arghezi, O. Goga, Z. Stancu, Mariana Dumitrescu, pe parcursul a mai bine de cinci decenii). Creația contemporană cunoaște o afirmare complexă a acestui gen în lucrările unor compozitori care i-au oferit o excepțional de diversă configurație în muzica de cameră, de la miniatura vocală (D. Gheciu, Zeno Vancea, T. Ciortea, P. Bentoiu, Felicia Donceanu, N. Coman) la ciclul de cântece (P. Constantinescu, Șapte cântece din ulița noastră; H. Jerea, Patru cântece antirăzboinice). Se adaugă și formule noi, de îmbogățire a aparatului instr. de acompaniament, tinzând spre complexitatea formelor moderne de exprimare sonoră (L. Feldman, Cinci poeme pentru recitator și cvintet, pe versuri de Mariana Dumitrescu). C. vocal este prezent și în repertoriul muzical destinat copiilor, în culegeri de prelucrări și antologii (G. Breazul, Carte de c. pentru copii pentru cl. I-a primară, 1932), în creația unor compozitori, uneori sub forma melodiilor corale, având un specific intonațional și ritmic apropiat de universul vârstei și de repertoriul popular specific (H. Brauner, Ploaia, Pârâuș, apă vioară, Ce de flori). În unele lucrări vocal-simf. sau de operă* c. înlocuiește aria (1) ca moment solistic, atunci când se dorește o subliniere a sursei de inspirație pop. (P. Constantinescu, C. lui Ilie din actul III al operei Pană Lesnea Rusalim; Gh. Dumitrescu, C. Mamei lui Tudor, din oratoriul Tudor Vladimirescu). C. coral apare sub diverse forme, de la c. liric la cel patriotic. Acesta din urmă are o îndelungată tradiție, începând cu compozitorii precursori (Al. Flechtenmacher, C. Porumbescu, G. Musicescu, D.G. Kiriac) și devenind în contemporaneitate un gen major de exprimare a atitudinii patriotice, prezent în creația majorității compozitorilor. O formă mai nouă este cea a c. de tineret, c. ostășesc, c. de muncă, intens promovat în numeroase festivaluri și concursuri tematice. C. de muzică ușoară, bazat pe tradiția romanței și a c. liric reprezintă actualmente o variantă națională a șlagărului* contemporan, cu trăsături stilistice datorate inspirației din folc. C. este prezent și în muzica instr. sugerând apropierea de melodica vocală (M. Jora, Șase c. și o rumbă; Th. Grigoriu, C. din fluier din Suita Pe Argeș în sus).

CIUREZU, D(umitru) (1901-1978, n. Pleșnița, jud. Dolj), scriitor român. Lirică bucolică, cu accente folclorice, a peisajului oltean („Răsărit”) și exuberant-vitalistă („Pămîntul luminilor mele”), evoluînd către esențializarea simbolică, bogat metaforică a sentimentelor („Cununa soarelui”).

DEBORDANT, -Ă adj. 1. care se revarsă. 2. (fig.) exuberant. (< fr. débordant)

DEBORDANT, -Ă adj. Care se revarsă. ♦ (Fig.) Exuberant. [Cf. fr. débordant].

DELIR ~uri n. 1) Stare a unui bolnav (mintal sau cu febră mare), caracterizată prin tulburarea conștiinței, halucinații și aiureală. 2) fig. Stare de exaltare, cauzată de emoții sau pasiuni puternice; entuziasm exuberant. /<fr. délire

desfrînát, -ă adj. și s. Vechĭ. Fără frîŭ, neînfrînat, impetuos, pornit: să nu să hie pus (să nu se fi pus) să oprească desfrînata prostime, pozna mare (răscoala) s’ar hi întîmplat (Cost. 1, 293). Exuberant, prea mare, imens. Azĭ. Destrăbălat, stricat, corupt. – Și desfîrnat (Mold. sud).

DOMINGO, Placido (n. 1941), tenor spaniol. Voce remarcabilă prin timbrul exuberant, sensibilitate și tehnică perfectă (în operele lui Verdi, Puccini). A cântat pe marile scene ale lumii (Scala, Metropolitan Opera, Covent Garden ș.a.). Roluri în ecranizări ale unor opere celebre („Othello”, „Traviata”, „Carmen”).

eshuberant, ~ă a vz exuberant

esuberant, ~ă a vz exuberant

EXAGERARE. Subst. Exagerare, exagerație (rar); hiperbolă. Exces, extremism, abuz, deboșare, necumpătare. Ostentație, extravaganță, excentricitate, paradă (fig.). Grandilocvență; grandomanie, megalomanie, gigantomanie; gigantism. Gigant, colos, uriaș, namilă, titan. Grandoman, megaloman. Supra- (supraabundență; supraaglomerare, supraaglomerație; supraalimentare, supraalimentație; supraestimare, supraevaluare; supraîncărcare; supraom; suprapopulare etc.). Hiper- (hiperaciditate; hipersecreție; hiperexactitate; hipersensibilitate; hipertensiune; hipercorectitudine etc.). Arhi- (arhimilionar etc.). Ultra- (ultrademagog; ultrareacționar etc.). Prea- (preamărire). Adj. Exagerat, excesiv, abuziv, hiperbolic, umflat (fig., fam.), tras de păr. Extravagant, excentric, fistichiu (fig.), neobișnuit, ciudat, bizar; exuberant, ostentativ, bombastic. Excepțional, admirabil; gigantic, gigantesc (livr.), enorm. Supra- (supraabundent; supraaglomerat; supraalimentat; supraevaluat, supraestimat; supraîncălzit; supranatural; supraomenesc etc.). Hiper- (hiperexcitabil; hipercorect; hipersensibil; hipertensiv etc.). Arhi- (arhicunoscut; arhiplin; arhireacționar; arhipopulat etc.). Ultra- (ultramodern; ultrareacționar; ultrasensibil etc.). Prea- (preabun; preacurat; preafericit; preaputernic etc.). Extra- (extrafin; extraordinar etc.). Vb. A exagera, a amplifica, a mări, a umfla (fig.), a da proporții, a forța nota, a întinde coarda (ața, sfoara), a abuza, a depăși limita, a trece peste preatcă; a întrece măsura, a merge prea departe, a se întrece cu gluma (cu șaga), a face din țînțar armăsar, a auzit-o cît un bold și a făcut-o de un cot, a îngroșa culorile, a spune lucruri cu moț, a înflori cele spuse, a trage bărbi (arg.), bărbieri (fig., arg.). Supra- (a supraaprecia; a supraestima; a supraevalua etc.). Prea- (a preamări, a preaslăvi). Adv. Exagerat de, fără noimă, din cale afară de..., nespus de..., foarte, prea de tot, extraordinar de.... V. afectare, automulțumire, ciudățenie, grandilocvență, grandoare; manie, ostentație, saturație, statură, superlative. EX AMEN 104

EXPANSIV, -Ă adj., s. m. f. (om cu temperament) exuberant, comunicativ, vioi. (< fr. expansif)

EXPANSIV adj. 1. exuberant. (Om ~.) 2. comunicativ, prietenos, sociabil, volubil, (rar) social, vorbitor, (înv.) soțios, (fig) deschis. (O fire ~.)

EXPANSIV, -Ă adj. Exuberant, comunicativ, deschis, vioi. [< fr. expansif].

EXPANSIV ~ă (~i, ~e) Care își manifestă sentimentele prin numeroase demonstrații exterioare; exuberant. /<fr. expansif

EXPANSIV adj. 1. v. exuberant. 2. v. sociabil.

expansiv, ~ă [At: MARIAN, F. 8/13 / V: (înv) esp~ / Pl: ~i, ~e / E: fr expansif] 1-2 a Expansibil (1-2). 3-4 smf, a (Om) care are tendința de a-și împărtăși deschis și spontan gândurile, impresiile și sentimentele. 5-6 smf, a (Om) exuberant. 7-8 smf, a (Om) vioi.

exuberant, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) esu~, eshu~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr exubérant] 1 Care depășește limitele obișnuite (prin cantitate, intensitate etc.) Si: îmbelșugat, abundent, luxuriant. 2 (D. stil, d. opere de artă etc.) Care se caracterizează prin bogăție (excesivă) de imagini, de mijloace de expresie etc. 3 Care este plin de vivacitate, însuflețire. 4 (Pex) (D. oameni) Care își exteriorizează fără reținere sentimentele (de bucurie, de satisfacție etc.) Si: expansiv. 5-6 (D. manifestări, creații etc. ale oamenilor) Care rezultă dintr-o stare de exuberanță (3-4). 7-8 (Pex) Care exprimă exuberanță (3-4).

exuberant a. prea abundant.

exuberant adj. m., pl. exuberanți; f. exuberantă, pl. exuberante

EXUBERANT adj. expansiv. (Om ~.)

EXUBERANT, -Ă, exuberanți, -te, adj. 1. Care își manifestă sentimentele prin numeroase demonstrații exterioare; foarte vioi; expansiv. 2. (Rar) Abundent, îmbelșugat. – Din fr. exubérant, lat. exuberans, -ntis.

EXUBERANT, -Ă, exuberanți, -te, adj. Care își manifestă sentimentele prin demonstrații exterioare excesive; de o vioiciune excesivă, expansiv. Era o scrisoare exuberantă, ca un strigăt de triumf și veselă ca o glumă. V. ROM. noiembrie 1953, 68. Sînt două puncte culminante contrastînd în viața poporului: primul e căsătoria, nunta, cu toată veselia ei exuberantă, al doilea e moartea, cu toată durerea ei nemărginită. GHEREA, ST. CR. III 320.

*exuberánt, -ă adj. (lat. exúberans, -ántis). Foarte abundant, buĭac: vegetațiune exuberantă. Adv. În mod exuberant.

EXUBERANT, -Ă adj. 1. care își manifestă sentimentele prin demonstrații exterioare, vii, excesive; expansiv. 2. abundent; luxuriant. (< fr. exubérant, lat. exuberans)

exuberant adj. m., pl. exuberanți; f. exuberantă, pl. exuberante

EXUBERANT, -Ă, exuberanți, -te, adj. 1. Care își manifestă sentimentele prin numeroase demonstrații exterioare; de o mare vioiciune, foarte vioi; expansiv. 2. (Rar) Abundent, îmbelșugat. – Din fr. exubérant, lat. exuberans, -ntis.

EXUBERANT adj. expansiv. (Om ~.)

exuberant adj. m., pl. exuberanți, f. sg. exuberantă, pl. exuberante

EXUBERANT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care manifestă exuberanță; expansiv. Caracter ~. 2) Care se caracterizează prin abundență. Vegetație ~tă. /<fr. exubérant, lat. exuberans, ~ntis

*EXUBERANT adj. Peste măsură de îmbelșugat, prea bogat: vegetație ~ă; a răsărit din toate părțile... o artă ~ă care a uimit lumea VLAH.; stil ~, stil plin de exuberanță [fr.].

EXUBERANT, -Ă adj. 1. Excesiv, înflăcărat în manifestările sentimentelor sale; foarte vioi, expansiv. 2. Abundent, îmbelșugat. [< fr. exubérant, cf. lat. exuberans].

EXUBERANȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă. 2. bogăție, varietate. (< fr. exubérance, lat. exuberantia)

*flóră f., pl. e (d. Flora, zeița florilor la Romanĭ). Totalitatea plantelor care cresc într’o regiune: flora tropicală e exuberantă. V. faună.

GHERASIM, Marin (n. 1937, Rădăuți), pictor român. Lucrări în care interesul pentru limbaj și ample sinteze cromatice se întâlnește cu simbolistica și reprezentarea creștină; geometrismul formal coexistă cu tonuri exuberante și rafinate în același timp (ciclul „Porți”).

jodler s. n. (cuv. germ.) Cântec popular din Tirol ◊ „Grupuri de schiori se îndreaptă spre teleferic, tineri, numeroși, veseli, exuberanți, se bat cu zăpadă, lansează «jodlere» spre tării, râd și cântă.” Sp. 28 XII 84 p. 2 [pron. iodler] (DEX, DN3)

KABAIWANSKA, Raina (n. 1934), soprană bulgară. Carieră internațională. Repertoriu de operă italian (Verdi, Puccini ș.a.). Prezență atrăgătoare și vocea exuberantă, bogat colorată, dublată de o rară intensitate dramatică, fac din ea una dintre marile cântărețe de operă ale secolului nostru.

KAPOOR [kapúr], Raj (1924-1988), actor, cântăreț, regizor și producător de film indian. S-a impus cu rolul vagabondului exuberant, inspirat din eroul chaplinian („Vagabondul”, „Articolul 420”).

KOSCINA [kóʃina], Sylva (1933-1994), actriță italiană de film de origine croată. Stabilită în Italia (1945). A interpretat cu un temperament exuberant roluri de vampă, uneori parodiindu-le („Soții periculoase”, „Femei pentru o vară”, „Giulietta și spiritele”, „O găină, un tren și câțiva monștri”).

LUME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

LUME, lumi, s. f. I. 1. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din) totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te mântuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2. (În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

LUXURIANT, -Ă adj. 1. (despre vegetație) care crește din abundență; bogat. 2. (fig.) exuberant, abundent, încărcat, (prea) plin de... (< fr. luxuriant, lat. luxurians)

luxuriant, ~ă a [At: LM / V: (înv) lusu~ / P: ~ri-ant / Pl: ~nți, ~e / E: fr luxuriant, lat luxurians, -tis] 1 (Mai ales d. vegetație) Extrem de abundent. 2 (Fig) Exuberant. 3 (Fig; rar) Deosebit. 4 (Fig; rar) Strălucitor. 5 (Fig; rar) Exotic.

*luxuriánt, -ă adj. (lat. luxúrians, -ántis, d. luxuriari, a crește exuberant). Care se dezvoltă exuberant: vegetațiunea luxuriantă a codrilor Americiĭ de Sud. Fig. Stil luxuriant, prea ornat.

luxuriant -ă adj. 1 (despre vegetație) exuberant, <pop.> buiac, buietic. În pădurile tropicale vegetația este luxuriantă. 2 fig. (rar) v. Exotic.

LUXURIE s. f. (biol.) creștere exuberantă. (< lat. luxuria)

mare¹ adj. I (indică dimensiunea) 1 (în opoz. cu „mic”; despre întinderi de pământ, teritorii, ținuturi etc.) cuprinzător, extins, imens, întins², larg, vast², <înv. și reg.> mereu, <înv.> desfătat, mult, <fig.; rar> răsfățat². În toate provinciile țării sunt câmpii mari. Are o moșie mare. 2 (în opoz. cu „mic”; despre suprafețe, spații etc.) amplu, întins², larg. Epidemia s-a extins pe un teritoriu mare. 3 (despre spații delimitate sau închise, mai ales despre construcții, părți componente ale lor) cuprinzător, încăpător, întins², larg, spațios. Casa are un salon mare. 4 (în opoz. cu „îngust”, „strâmt”; despre obiecte, corpuri etc.) larg, lat. Patul din dormitor este foarte mare. Pe câmp erau brazde mari. 5 (în opoz. cu „scund”; mai ales despre oameni) înalt, lung, <reg.> cotolenos, <înv.> vladnic. Fratele ei este un bărbat mare. 6 (în opoz. cu „scurt”; despre lucruri, obiecte, păr etc.) lung. Mânecile rochiei trebuie scurtate pentru că sunt prea mari. Fetița are părul mare. 7 (în opoz. cu „subțire”; mai ales despre mâinile, picioarele, degetele oamenilor) butucănos, gros, grosolan, <reg.> butucos. Picioarele mari abia îi intră în pantofi. 8 (despre părți ale corpului oamenilor sau al animalelor) dezvoltat, <înv. și reg.> dezvoltat. Vacile din această rasă au ugerele mari. 9 (despre ochi) bulbucat, exoftalmic, mărit³, umflat, <rar> larg, <pop. și fam.> bleojdit, boldit, căscat², holbat², zgâit², <pop.> belit², bolboșat, <reg.> bălăbănos, boboșat, măduliat, <înv.> zgăurat. Are ochii cam mari și s-a dus la doctor să afle cauza. 10 (tipogr.; în opoz. cu „minuscul”; despre caractere de literă) capital², majuscul, verzal. Titlurile capitolelor lucrării sunt scrise cu litere mari. 11 (despre vase, recipiente etc.) cuprinzător, încăpător, larg, voluminos. Damigeana este destul de mare pentru vinul pe care îl cumpără. 12 (despre obiecte, pachete etc.) gros, voluminos, <pop. și fam.; glum.> borțos. Inculpatul are la judecătorie un dosar mare. 13 (despre boabele cerealelor, granule etc.) bombat, mășcat, plin, <reg.> măzărat. Grâul are boabele mari. 14 (despre ape, cavități, forme de relief etc.) adânc, afund, profund, <rar> adâncos. Vara, apa râului este puțin mare, putând fi trecută cu piciorul. La marginea satului este o râpă mare. 15 (art.; cinemat.) marele ecran = a ecran, ecran cinematografic. Pe marile ecrane se proiectează filme; b cinematografie, ecran. Este o tânără speranță a marelui ecran românesc. 16 (art.; anat.) marele simpatic = nervul mare simpatic (v. nerv), sistem nervos ortosimpatic, sistem nervos simpatic, sistem simpatic, <înv.> simpaticul cel mare (v. simpatic). Marele simpatic este partea sistemului nervos vegetativ care reglează funcțiile glandelor și ale organelor interne. 17 (art.; zool.; precedă subst. determ.) marele-alb = york-mare. Marele-alb este o rasă de porci creată în Anglia; marele-negru = cornwall. Marele-negru este o specie de porci originară din Anglia. 18 (art.; zool.; precedă subst. determ.) marele-panda = Ailurus melanoleucus; panda, panda-mare. II (arată cantitatea) 1 (despre mărimi, cantități, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, notabil, remarcabil, ridicat², semnificativ, serios, substanțial, <înv.> simandicos, <fig.> consistent, frumos, frumușel, frumușică, generos, gras, masiv, respectabil, <fig.; rar> miezos, <arg.> baban, barosan. Are o leafă mare. 2 (despre prețuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, neabordabil, ridicat², scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, <fig.> astronomic, colosal, deocheat, încărcat², nebunesc, piperat, sărat², scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă mare pentru un autoturism. 3 (despre recoltă, producție etc.) abundent, bogat, bun, îmbelșugat, îndestulat, mănos, mult, opulent, <livr.> exuberant, profuz, <înv. și reg.> belșugos, spornic, <reg.> biu, <înv.> sățios¹, <fig.> zdravăn. Anul acesta recoltele au fost mari. 4 (despre ape, râuri etc.) crescut², umflat. Apele mari ale râului au inundat localitățile riverane. 5 (în opoz. cu „redus”, „restrâns”; despre colectivități) numeros, <reg.> sabadaș, <fig.> larg, <fig.; înv.> lat. L-a înconjurat un grup mare de copii. 6 (art.) marele public = publicul larg (v. public), <rar> publicul cel mare (v. public). Această scriere a poetului este necunoscută marelui public. III (indică intensitatea) 1 (despre lumină sau despre surse de lumină) eclatant, fervid, intens, puternic, strălucitor, tare, viu, <înv.> lucitor. Lumina lămpii este prea mare pentru această cameră. 2 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, năprasnic, puternic, strașnic, tare, violent, zdravăn, <fig.> aspru, crud, sălbatic, <fig.; reg.> mașter, trăsnit². Peste oraș bate un vânt mare. Astăzi este un ger mare. 3 (despre dureri, suferințe fizice etc.) chinuitor, intens, năprasnic, puternic, violent, viu, <livr.> terebrant, <înv.> zbuciumător, <fran.> mortifiant, <fig.> arzător, ascuțit², săgetător, sfredelitor, străpungător, subțire. Simte un junghi mare în inimă. 4 (despre dureri, suferințe sufletești etc.) acut, adânc, imens, intens, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu, <livr.> terebrant, <pop. și fam.> iute, <fig.> ascuțit², săgetător, subțire. Decepția i-a provocat o durere mare. 5 (despre stări fiziologice sau psihice, sentimente etc. ale oamenilor) adânc, intens, profund, puternic, viu. Expoziția i-a produs o emoție mare. 6 (despre manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) aprig, dârz, înflăcărat, înverșunat, pasionat, violent <pop. și fam.> strașnic, <fig.> aprins², înfierbântat. Disputa mare dintre cei doi pare fără sfârșit. 7 (despre păcate, greșeli etc.) greu, <înv. și reg.> rău. Are de ispășit un păcat mare. 8 (în opoz. cu „cald”; înv. și pop.; despre vreme, zile, nopți, anotimpuri etc.) v. Friguros. Geros. Rece. IV (indică durata; despre timp sau despre noțiuni temporale) destul, îndelung, îndelungat, lung, mult, <reg.> uitat², <înv.> delungat. A zăbovit pe malul mării o perioadă mare de timp. V (despre ființe, indică stadiul dezvoltării lor) adult, matur, vârstnic. Poate să-și ia responsabilitățile unei familii, întrucât este om mare. VI (indică valoarea, calitatea) 1 (mai ales despre realizări, creații, acțiuni ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, notabil, prețios, remarcabil, semnificativ, serios, substanțial, temeinic, valoros, <fig.> consistent, monumental, <fig.; rar> miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuție mare la dezvoltarea literaturii. 2 (despre stări, situații etc.) apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, perceptibil, semnificativ, sensibil, simțitor, vădit, vizibil. Influența mediului asupra pictorului este mare. 3 adânc, capital², cardinal, chintesențial, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, <rar> temeinic, <fig.> puternic, <fig.; rar> cumpănitor, nodal. În ultimii ani au avut loc prefaceri mari în societate. 4 (despre anumite date) deosebit, important, însemnat. Prima zi de școală este pentru copii o zi mare în viața lor. 5 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandios, luxos, magnific, pompos, somptuos, splendid, <înv.> pohfălos, <fig.> sclipitor, strălucit, strălucitor, <fig.; pop.> strălucios, <fig.; înv.> strălucind. Reședința regală este mare. 6 deosebit. Pentru meritele lui i se dă o mare onoare. 7 (despre intelectul experiența, sentimentele etc. oamenilor sau despre rezultate ale activității lor) <fig.> bogat, întins², vast². Se remarca printr-o memorie mare. Este foarte bun în domeniu, pentru că are o mare experiență. 8 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creații etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) arhicunoscut, bine-cunoscut, celebru, faimos, ilustru, legendar, renumit, reputat, ultracunoscut, vestit, <astăzi rar> slăvit, <înv. și pop.> mărit³, numit, <reg.> hireș, hiriclit, lumit, revestit¹, <înv.> ilustrie, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, <grec.; înv.> perifan, <fig.> strălucit, strălucitor, <fig.; înv.> lucitor, străluminat. Apreciatul actor american este și un mare regizor. Faptele sale de arme au rămas mari. Este autorul unor mari aforisme. 9 (despre oameni sau despre aptitudini manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) ales², deosebit, distins, eminent, extraordinar, grozav, ilustru, remarcabil, titanic¹, <rar> eminentisim, <pop.> șoiman, <fam.> senzațional, <reg.> tontoroi, țunțurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat marelui artist întreaga carieră. 10 (despre familie, neam, nume, viță) ales², aristocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, înalt, nobil, <înv. și pop.> mărit³, slăvit, <fam.> simandicos, <înv.> blagorod, blagorodnic, cilibiu, evghenisit, <grec.; înv.> evghenicos, evghenis, <fig.; înv. și pop.> luminos, <fig.; înv.> luminat². Face parte dintr-o familie mare. 11 (despre Dumnezeu) atotputernic. Bun este Dumnezeu și mare! 12 (despre posturi ranguri) important, înalt, însemnat, <înv.> acătării, însemnător. Deține un rang mare în ierarhia militară. Are un post mare în minister. 13 avansat, înaintat. Piesa are un mare grad de uzură. 14 mare proprietar = latifundiar, moșier, <reg.> spahie², spăiluc. Averea sa nu se putea compara cu cea a marilor proprietari. 15 (art.; relig.; precedă subst. determ.) marele-lama = dalai-lama. Marele-lama este șeful suprem al lamaismului din Tibet și Mongolia. VII (indică calitatea, rangul) 1 (în Ev. Med., în Țările rom.; despre boieri) velit. Boierii se împărțeau în boieri mari, adică de rangul întâi, și boieri de rangul al doilea. 2 (în Ev. Med., în Țările rom.) mare-logofăt = logofăt mare, logofătul cel mare (v. logofăt), vel-logofăt. Marele-logofăt era membru al Sfatului Domnesc, conducea cancelaria domnească, far m lipsa domnitorului sau a mitropolitului prezida Divanul; mare-hatman = mare-spătar = spătar mare (v. spătar), spătarul cel mare (v. spătar). Marele-hatman, în Moldova, respectiv marele spătar, în Țara Românească, era comandantul oștilor țării în lipsa domnitorului; mare-paharnic = paharnic mare, paharnicul cel mare (v. paharnic), vel-paharnic. Marelele paharnic era dregătorul cu funcția de șef al paharnicilor, mare pitar = vel-pitar. Marele-pitar, care avea în subordine mai mulți pitari, era însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești, precum și cu îngrijirea cailor și a caleștilor domnești; mare-portar = portar mare, vel-portar. Marele-portar îndeplinea, la curtea domnească, rolul de maestru de ceremonii; mare-postelnic = postelnic, <înv.> stratornic. Marele-postelnic era membru al Sfatului Domnesc, însărcinat cu paza dormitorului domnitorului, cu pregătirea audiențelor la domn și cu organizarea ceremoniilor de la curte; mare-șătrar = șătrar mare, vel-șătrar. Marele-șătrar era șeful boierilor care aveau în grijă corturile domnești și tunurile și care asigurau aprovizionarea armatei în timp de război; mare-vistier = (art.) marele-vistier = vistier¹, vistier mare (v. vistier¹), vistierul cel mare (v. vistier¹), vistiernic, <înv.> haznatar, protovistier, vel-vistier. Marele-vistier era membru al Sfatului Domnesc, însărcinat, în principal, cu administrarea financiară a vistieriei statului; mare-vornic = (art.) marele vornic = vornic, vornicul cel mare (v. vornic), <înv.> vel-vornic. Marele-vomic era membru al Sfatului Domnesc care administra curtea domnească, care avea dreptul de jurisdicție asupra curtenilor și slujitorilor domnești și care, în lipsa domnului, avea calitatea de comandant al armatei în timp de război; (art.) marea-logofeteasă = logofeteasa cea mare (v. logofeteasa), logofeteasă. Marea-logofeteasă era soția marelui-logofăt. 3 (în Ev. Med., în Mold.) mare-vornic de Țara de Jos = (art.) marele-vornic de Țara de Jos = vornic, vornic de Țara de Jos. În sec. al XV-lea, când Moldova a fost împărțită în cele două țări, unul din dregătorii domniei a fost numit mare-vornic al Țării de Jos. Cercetătorii sunt de părere că Moțoc a fost primul mare-vornic de Țara de Jos. 4 (în Ev. Med., în Mold.) mare-vornic de Țara de Sus = (art.) marele-vomic de Țara de Sus = vornic, vornic de Tara de Sus. Marele-vomic de Tara de Sus era dregătorul care își exercita autoritatea asupra jumătății de nord din Principatul Moldovei. Spancioc a fost mare-vornic de Țara de Sus. 5 (polit.; în Țările rom., în timpul Regulamentului Organic) mare-logofăt al dreptății = logofătul cel mare al dreptății (v. logofăt), logofătul dreptății (v. logofăt), <înv.> vel-logofăt al dreptății. Funcțiile marelui-logofăt al dreptății echivalau cu cele ale unui ministru al Justiției; (art.) marele-logofăt al credinței = logofăt al credinței, logofăt al Cultelor, logofăt al pricinilor bisericești, logofătul bisericesc (v. logofăt), logofătul credinței (v. logofăt), logofătul Cultelor (v. logofăt), logofătul pricinilor bisericești (v. logofăt), logofătul trebilor bisericești (v. logofăt). Funcțiile marelui-logofăt al credinței echivalau cu cele ale unui ministru al Cultelor, marele-vornic = vornic, vornicul cel mare (v. vornic), <înv.> marele-vornic al trebilor din lăuntru, marele-vornic din lăuntru, vornicul din lăuntru (v. vornic), vornicul pricinilor din lăuntru (v. vornic). Marele-vornic avea atribuțiile unui actual ministru de Interne; (înv.) marele-vornic al trebilor din lăuntru, marele-vornic din lăuntm v. Marele-vomic. Vornic. Vornicul cel mare (v. vornic); (ieșit din uz) marele-postelnic v. Ministru (de Externe). Secretar de stat (v. secretar²). 6 (în Țările rom.; sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XlX-lea) mare-vornic al cutiei = mare-vornic al obștii = mare-vornic de cutie = mare-vornic de obște= (art.) marele-vornic al cutiei = marele-vornic de cutie = vel-vornic al obștii, vel-vornic al obștirilor, vel-vornic de obște, vel-vornic de obștiri, vornic al obștii, vornic de cutie, vornic de obște. Marele-vornic de obște administra casa sau cutia milelor și avea atribuții edilitare și judecătorești; (art.) marele-vornic de politie = vel-vornic de politie, vornic al politiei, vornic de politie. Marele-vornic de politie avea atribuții administrative, judecătorești și financiare în capitalele celor două țări românești. 7 (art.; în Țările rom., în timpul Regulamentului Organic) marele-vornic = vornic, vornicul cel mare (v. vornic), <înv.> marele-vornic al trebilor din lăuntru, marele-vornic din lăuntru, vornicul din lăuntru (v. vornic), vornicul pricinilor din lăuntru (v. vornic). Marele-vornic avea atribuțiile unui actual ministru de Interne; (înv.) marele-vornic al trebilor din lăuntru = marele-vornic din lăuntru v. Marele-vornic. Vornic. Vornicul cel mare (v. vornic). 8 (în Imperiul Otoman) mare-vizir = vizirul cel mare (v. vizir). Marele-vizir era prim-sfetnic al sultanului, având însărcinări corespunzătoare acelora ale unui prim-ministru. 9 (art.; polit.; în Țările rom., în timpul Regulamentului Organic; ieșit din uz; nm. pr.) Marea Logofeție a Pricinilor Bisericești v. Ministerul Cultelor (v. minister); Marea Logofeție v. Ministerul Justiției (v. minister).

MINULESCU, Ion (1881-1944, n. București), poet, prozator și dramaturg român. A condus două publicații simboliste: „Revista celorlalți” (1908) și „Insula” (1912). Director al Teatrului Național din București (1926). Debutul lui M. reprezintă un moment novator în evoluția liricii românești prin practica versului liber, regenerarea lexicului poetic și impunerea simbolismului. Lirică a sonorităților muzicale de un sentimentalist exuberant, celebrând, într-un limbaj alegoric, cu melancolie și umor, marea, erosul, mirajul depărtărilor, stările sufletești enigmatice („Romanțe pentru mai târziu”, „De vorbă cu mine însumi”, „Strofe pentru toată lumea”, „Nu sunt ce par a fi”). Proză de atmosferă fantastico-simbolistă („Casa cu geamuri portocalii”, „Cetiți-le noaptea”), romane („Roșu, galben și albastru”, „Corigent la limba română”, „Bărbierul regelui Midas”). Piese de teatru („Pleacă berzele”, „Manechinul sentimental”). Premiul Național (1928).

MODERN-STYLE [módən stail] (loc. engl.) s. n. Stil în artele decorative, dezvoltat în Marea Britanie în perioada 1895-1910 și caracterizat prin fantezie exuberantă, prin predominarea elementelor de inspirație florală, cu contururi pline de grație. M.-S. a avut ca echivalent curentele: Jugendstil (Germania), Art Noveau, Style 1900 (Franța), Secession (Austria), stil „Floreale” (Italia), stil „Joventud” (Spania). V. și „Arta 1900” (sau „Arta nouă”).

petulant, ~ă a [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~anți, ~e / E: fr pétulant] (Frm) 1 Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă, bruscă și adesea dezordonată. 2 (Pex) Temerar.

PETULANT adj. Care manifestă o ardoare exuberantă; vioi, zburdalnic. [< fr. pétulant, cf. lat. petulans – viu, impetuos].

PETULANȚĂ, petulanțe, s. f. (Livr.) Ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneală, temeritate. – Din fr. pétulance.

PETULANȚĂ s.f. Ardoare exuberantă; zburdălnicie, neastîmpăr, vioiciune. [< fr. pétulance].

PETULANȚĂ s. f. (Livr.) Ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneală, temeritate. – Din fr. pétulance.

petulanță sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 41 / Pl: ~țe / E: fr pétulance] (Frm) 1 Ardoare exuberantă bruscă și adesea dezordonată. 2 (Pex) Temeritate.

PIERSIC, Florin (n. 1936, Cluj), actor român. Dezinvolt, exuberant, dar și cu mari disponibilități pentru jocul interiorizat, a creat numeroase roluri de june-prim, apoi roluri de compoziție atât în comedii cât și în drame (în teatru: „Tragedia optimistă”, „Discipolul diavolului”, „Orfeu în Infern”, „Oameni și șoareci”, „Un fluture pe lampă”, „Năpasta”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”; în film: „Haiducii lui Șaptecai”, „De-aș fi... Harap Alb”, „Rug și flacără”, „Drumul oaselor”, „Trandafirul galben”, „Racolarea”, „Mihai Viteazul”, „Pintea”,„Columna”). Foarte popular datorită rolurilor din filme de aventuri și aparițiilor în show-uri de televiziune.

PRECOLUMBIÁN, -Ă (< fr.; de la n. pr. Columb) adj. Artă ~ = arta dezvoltată pe teritoriul Americii înaintea descoperirii ei de către Cristofor Columb (1492). Manifestări artistice reprezentative s-au produs în cadrul civilizațiilor maya, olmecă, toltecă, aztecă și inca. Arta p. din regiunea Americii Centrale (maya) și a Podișului Mexican (aztecă) se caracterizează prin construcția de temple piramidale în trepte („Templul Soarelui” de la Teotihuacán; templele din Palenque, Uxmal; piramida de la Chichén Itzá etc.), prin decorația exuberantă în basorelief și în frescă (Bonampak). În civilizația toltecă și aztecă, un loc important îl ocupă sculptura (stele, zeități, cariatide) legată de arhitectură. Arta inca se caracterizează prin construcții grandioase de palate și de temple cu o decorație sobră (ruinele de la Cuzco, Machu Picchu, Vilcabamba etc.), printr-o mare dezvoltare a ceramicii, a textilelor și orfevrăriei.

pygmalionesc, -ă adj. În genul lui Pygmalion ◊ „La portretul de călător în stele, imaginația populară, care e și ea pygmalionescă, adaugă o trăsătură savantă de distracție, de tinerețe exuberantă și pătimașă.” Luc. 7 IV 73 p. 1 (din n.pr. Pygmalion + -esc)

SOCIABILITATE. Subst. Sociabilitate, comunicativitate; volubilitate, locvacitate (livr.), limbuție. Spontaneitate, naturalețe, dezinvoltură. Cordialitate, căldură (fig.), amabilitate, afabilitate; simpatie, afecțiune, atașament. Reciprocitate, legătură (fig.), relație, raport, contact; comunicare, comuniune. Unire, unitate, coeziune, solidaritate; devotament, devoțiune (rar), credință, abnegație. Prietenie, prieteșug (pop.), amiciție, tovărășie, frăție, fraternitate, frățietate; camaraderie, colegialitate. Caracter deschis, fire deschisă. Prieten, amic, tovarăș, camarad, coleg. Vorbăreț, guraliv. Adj. Sociabil, comunicativ; volubil, vorbăreț, vorbar (reg.), locvace (livr.), guraliv, gureș, bun de gură, limbut. Spontan, natural, firesc, dezinvolt (livr.). Cordial, cald (fig.), amabil, afabil, afectuos. Unit, solidar; devotat, credincios. Apropiat, intim, familiar. Prietenos, prietenesc, amical, tovărășesc, frățesc, camaraderesc, colegial. Deschis, exuberant, expansiv. Vesel, glumeț, hazliu, spiritual, mucalit, hîtru (reg.), ghiduș (fam.), ghidușar (rar). Vb. A se apropia, a se lega, a se atașa; a se împrieteni, a lega o prietenie, a se întovărăși, a se însoți, a se înfrăți, a fraterniza. A fi împreună, a fi alături, a ține companie, a ține tovărășie, a întovărăși, a însoți; a trăi (a fi) în intimitatea cuiva. Adv. Prietenește, frățește; cu prietenie, cu bunăvoință; amical, amabil. V. coeziune, comportare, glumă, limbuție, prietenie, simpatie, uniune.

SPUMEGA, spumeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre ape) A face spume, a fi plin de spume; a spuma. Spumegînd se bate Dunărea de maluri, Caicul pornește, clătinat pe valuri. IOSIF, V. 78. Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oști. EMINESCU, O. I 147. Naltă e stînca, marea-i adîncă! Spumegă valul jos clocotind! ALECSANDRI, O. 122. ◊ Tranz. fact. Vîslași cari cu lopețile spumegă fața apei. ODOBESCU, S. III 110. 2. (Mai ales despre cai) A face clăbuci la gură, a se acoperi de spumă pe corp (în urma unui efort). Nebun se duce calul de spaimă spumegînd... Și lupii după dînsul aleargă tot urlînd. ALECSANDRI, P. III 243. Trăsura... mergea atît de răpide, încît roatele sfîrîiau, iar caii spumegau de sudoare. NEGRUZZI, S. I 294. Armăsarii spumega, Frîiele și le mușca. ANT. LIT. POP. I 509. ◊ Expr. (Despre oameni) A spumega de furie (sau de mînie) = a fi mînios (sau furios) din cale-afară. Sultanul turcilor turba și spumega de mînie. ISPIRESCU, M. V. 32. Zmeul, spumegînd de mînie, îi amenință cu un toiag... și îi împietri pe dată. POPESCU, B. II 92. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Viața care se zbătuse în Rîureni atîtea zile se readunase îndîrjită și spumega cîntece, chef și chiote. GALACTION, O. I 262.

spumos, ~oasă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~oși, ~oase / E: spumă + -os] 1 a Spumant (1). 2 a (D. ape, valuri etc.) Spumat (2). 3 a (Înv; îs) Piatră ~oasă Spumă-de-mare. 4-5 sn, a (Vin) spumant (2). 6 a (D. roci, preparate culinare etc.) Care are consistența și aspectul structural al spumei (1). 7 a (Pex) Pufos. 8-9 a, av (D. țesături, dantele, d. unele articole de îmbrăcăminte etc.) (Care este) ca spuma (1) de alb, de transparent, de fin etc. Si: diafan (2), fin¹ (2), străveziu, vaporos. 10-11 a, av (Fig; d. felul de a se exprima al oamenilor sau d. manifestările, creațiile etc. lor) (Care este) plin de vervă, colorat și scânteietor. 12-13 a, av (Rar; d. unele stări ale oamenilor) Exuberant (3). 14 a (Rar) Spumat (3). 15 a (Trs; d. oameni sau d. animale) Spumat (4).

Ștefănescu (Barbu) m, zis Dela Vrancea; prozator exuberant și pitoresc: Nuvele și Teatru (1838-1918).

*vegetațiúne f. (mlat. vegetátio, -ónis). Acțiunea de a vegeta (o plantă care merge bine, un om care trăĭește retras orĭ o duce greŭ). Verdeață (plante, copacĭ): exuberanta vegetațiune tropică. Med. Crescătură, excrescență (în nas, gît saŭ urechĭ). – Și -áție. V. polip.

viață sf [At: PSALT. HUR. 51^v/18 / P: vi-a~ / S și: (înv) vii~ / Pl: vieți / E: ml *vivitia (<vivus) sau viu + -eață] 1 Proprietate esențială a ființelor care evoluează de la naștere până la moarte Si: suflet, suflare, trai, trăire, (înv) cust (1), custare (1), viețuire (1), (îvr) viare (3), vietate (3). 2 (Îs) Asigurare pe ~ Tip de poliță de asigurare în care se prevede plata unei sume de bani stabilite prin contract în cazul accidentării sau al decesului asiguratului. 3 (Îvr; îs) Certarea (sau pedeapsa) vieții Pedeapsa capitală. 4 (Îvr; îs) Cumpănă de ~ Pericol de moarte. 5 (Îla) În (sau, înv, cu) ~ Care este (încă) viu. 6 (Îla) Fără ~ Mort. 7 (Îla) De ~ și de moarte Capital³ (1). 8 (Îal) Absolut (1). 9-10 (Îljv) Pe ~ și pe moarte (Într-un mod) desperat. 11-12 (Îal) Din toate puterile și fără a ține cont de riscuri. 13 (Îlav) Cu prețul vieții Cu orice risc. 14 (Îe) A fi (sau a se afla, a rămâne) în (sau, înv, cu) ~ A trăi. 15 (Îae) A supraviețui. 16 (Îe) A da ~ (cuiva sau la ceva) sau a da cuiva ~ța A face să ia ființă. 17 (Îae) A naște. 18 (Îe) A da ~ (cuiva sau la ceva) A învia. 19 (Fig; îae) A reînvia. 20 (Fig; îae) A face să apară, să se manifeste. 21 (Fig; îae) A face să prindă substanță. 22 (Fig; îae) A însufleți. 23 (Îe) A lua (sau a căpăta) ~ A lua ființă. 24 (Îe) A (se) ține în (sau cu) ~ sau (înv) a ține (cuiva) ~ța A (se) menține viu. 25 (Îe) A lăsa (ori a cruța, a ierta cuiva) ~ța sau a dărui (cuiva) ~ța (ori, pop, ~), a lăsa (pe cineva) în (sau cu) ~, (înv) a ierta (pe cineva) cu ~ A-i permite (cuiva) să (mai) trăiască (după ce îi fusese hotărâtă moartea). 26 (Îe) A scăpa cu ~ A se salva de la moarte. 27 (Fig; îe) A i se ține (sau a-i sta, a-i atârna) ~ța într-o ață (sau într-un fir de ață, de păr¹, de pai) A fi (mereu) într-o situație nesigură. 28 (Fig; îae) A fi în mare primejdie. 29 (Îe) A înceta (sau a se stinge, a se săvârși, înv, a conteni) din ~ ori a-și sfârși (sau, înv, a-și săvârși, a-și mântui) ~ța, a i se sfârși (sau, îvp, a i se stinge, a i se săvârși) ~ța (cuiva) A muri¹. 30 (Îls) Încetarea (sau stingerea, rar, săvârșirea) din ~, (înv) încetarea vieții Moartea. 31 (Îe) A-i lua (sau, îvp, a-i răpi, înv, a-i stinge, a-i sfârși, reg, a-i strânge cuiva) ~ța ori (pop) a găti (sau, înv, a lipsi) (pe cineva) de ~ A ucide. 32 (Îe) A-și lua (sau, înv, a-și răpi) ~ța A se sinucide. 33 (Îe) A-și da ~ța A se jertfi (din devotament față de o persoană, pentru o cauză etc.). 34 (Reg; îae) A prefera moartea. 35 (Îe) A-și pune ~ța în joc (sau, pop, la mijloc) sau a se juca cu ~ța A risca foarte mult. 36 (Fam; îe) Pe ~ța mea sau să n-am parte de ~ța mea! Formulă de jurământ pentru a întări o afirmație. 37 (Fig) Impresie de viață (1) pe care o creează artistul în opera sa prin mijloace specifice. 38 (Fig; mai ales în legătură cu verbul „a fi”; adesea urmat de un aps) Ceea ce constituie pentru cineva rațiunea de a trăi. 39 (Fig; mai ales în legătură cu verbul „a fi”; adesea urmat de un aps) Obiect al iubirii, al admirației necondiționate și exclusive a cuiva. 40 (Înv; fam; dov; adesea urmat de un aps) Termen cu care se dezmiardă o persoană dragă. 41 (Ccr) Tot ceea ce are viață (1) Si: ființă (18). 42 (Spc) Om. 43 (Spc) Persoană. 44 (Spc) Suflet. 45 Forță vitală. 46 (D. oameni sau părți ale corpului lor; îla) Fără (de) ~ sau fără (un) pic de ~ Cu funcțiile vitale parțial pierdute Si: inert. 47 (Îae) Lipsit de energie Si: apatic (2). 48 (D. ochi; îal) Cu privirea fixă, fără țintă. 49 (D. obiecte sau d. abstracte; îal) Artificial (4). 50 (D. abstracte; îal) Neviabil. 51 (Îe) A aduce (sau, înv, a întoarce, a trezi pe cineva) la ~ A face (pe cineva) să-și revină în simțiri. 52 (Îae) A însănătoși (pe cineva). 53 (Îe) A avea șapte vieți A avea o mare rezistență fizică (și morală). 54 (Îae) A trăi mult. 55 Vivacitate (1). 56 Exuberanță (4). 57 (D. oameni; îla) Plin de ~ Viguros (1). 58 (D. oameni; îal) Energic (3). 59 (D. oameni; îal) Exuberant (4). 60 (D. oameni; îla) De ~ Căruia îi place să petreacă. 61 (D. oameni; îal) Sociabil. 62 (Îlav) Cu ~ Cu putere. 63 (Pan) Însuflețire. 64 (Pan) Forfotă (1). 65 (Blg) Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, reproducere, autoreglare etc.) pe care le prezintă toate organismele vegetale și animale de la naștere până la moarte. 66 (Bot; reg; îc) ~ța-omului Gheață (Begonia semperflorens). 67 (Bot; reg; îac) Crăciun (Begonia metallica). 68 Existență umană. 69 Curs al lucrurilor pământești. 70 (Îe) Când ți-e ~ța mai dragă Când nici nu te gândești. 71 (Îe) A izbuti (sau a răzbi) în ~ A reuși să ajungă într-o situație materială sau socială bună (în ciuda vicisitudinilor, a greutăților inerente). 72 (D. oameni; îe) A intra (sau a păși) în ~ A începe să se confrunte cu realitatea. 73 (Rar; îe) A intra în ~ A începe să funcționeze. 74 (Îe) A (se) trece (sau a se petrece, îvp, a se muta, a se strămuta, a ieși, pop, a se duce) din (sau de la această) ~ A muri¹. 75 (Îvr; îe) A muta (sau a izgoni) (pe cineva) din (această) ~ A omorî (pe cineva). 76 (Îvr; îls) Mutare dintru această ~ Moarte. 77 (Îoc imaginar, ireal) Realitate obiectivă. 78 (Flz; îoc neființă) Existență obiectivă. 79 (Bis; șîs ~ța veșnică, ~ța de veci, (înv) ~ța de veac, ~ța veacului, ~ța vecilor, ~ța de vecie sau urmat de determinări ca „fericită”, „cerească”, „fără de sfârșit”) Fericirea veșnică de care se vor bucura drept-credincioșii. 80 (Bis; și îas) Starea de mântuire. 81 (Bis; îs) ~ța de apoi (sau viitoare, cealaltă) Existența de după moarte Si: lumea cealaltă, vremea de apoi. 82 Existență pe care o duce cineva Si: trai, trăire (1), (înv) cust (2). 83 Mod în care trăiește cineva. 84 Condiții în care se desfășoară existența unei persoane sau a unei colectivități. 85 (Îe) A-și îngropa (sau a-și închide) ~ța (undeva) A duce o existență lipsită de satisfacții. 86 (Îe) A-și reface ~ța A se recăsători. 87 (Pop; îs) ~ cusută (sau legată, cârpită) cu ață Existență grea, plină de necazuri și lipsuri. 88 (Îs) ~ de câine Existență grea, plină de umilințe. 89 (Fam; îe) Un trai și-o ~ Se spune despre cineva care se bucură de o existență îmbelșugată, fără muncă și fără griji. 90 (Fam; îe) Altă ~ ! Se spune când intervine o schimbare benefică în existența cuiva. 91 (Rar; d. femei; îe) A-și face ~ța A duce o existență imorală. 92 (Trs) ~ bună Formulă de salut. 93 (Udp „de”) Manieră de existență. 94 (Înv; de obicei urmat de determinări ca „bună”, „rea”, „dreaptă”, „păcătoasă” etc.) Comportament (1). 95 (Îrg) Temperament. 96 (Îrg) Caracter (7). 97 (Reg; îe) Ține-ți ~ța! Păstrează-ți calmul! 98 (Reg; d. oameni; îla) Lăsat de ~ Nelegiuit. 99 Conviețuire (între soți). 100 (Pop; îe) A-și petrece (sau a-și trăi, a-și duce, a-și trece, reg, a-și face, a-și mânca) ~ța cu … ori (înv) a-și avea ~ între … A conviețui. 101 (Îvr; îe) A se da în ~ cu… A face voia (cuiva). 102 (Pfm; îae) A stabili relații intime cu… 103 (Îvp; îe) A avea (sau a trăi) ~ bună (sau dulce) (cu…) A se înțelege bine (cu…). 104 (Rar; d. soți; îe) A-și desface ~ța A se despărți. 105 Mod de existență proprie unei persoane sau unui grup de persoane, care se caracterizeză printr-un ansamblu de condiții sociale, economice, culturale etc. sau prin ocupații, activități ori preocupări specifice. 106 Totalitatea activităților specifice unei persoane, unei colectivități, unui domeniu. 107 Formă de manifestare a existenței umane. 108 Subzistență. 109 (Ccr) Ceea ce este necesar (hrană, îmbrăcăminte etc.) pentru existența zilnică a cuiva. 110 (Îe) A-și ține (sau, îvr, a-și sprijini) ~ța (cu…) A face față cheltuielilor necesare traiului Si: a se întreține (cu…). 111 (Pop; îe) A-și ține ~ța de azi pe mâine A fi foarte sărac, trăind la limita subzistenței. 112 Perioadă de timp cuprinsă între nașterea și moartea cuiva. 113 Durată a existenței cuiva Si: (înv) vreme (49). 114 (Prin exagerare; în legătură cu verbe ca „a consacra”, „a închina” etc.) Parte considerabilă a vieții (112) cuiva. 115 (Îlav) În (sau din) ~ Încă din timpul când trăiește (cineva). 116 (Îlav) În ~ Niciodată (pe parcursul vieții). 117 (Îcn; îlav) În (toată) ~ța mea (sau ta, lui etc.) Niciodată. 118 (Îcn; îal) Nicidecum. 119 (Înv; îlav) După ~ța (cuiva) După moartea (cuiva). 120 (Îe) A-i tăia (sau a-i curma cuiva) firul (ori ața) vieții sau a-i tăia (ori a-i curma, a-i ciunti) (cuiva) ~ța, a pune capăt vieții (cuiva) A ucide (pe cineva). 121 (Îe) A i se rupe (sau a i se frânge) ~ța A muri¹. 122 (Îe) A-și pune capăt vieții sau a-și curma ~ța A se sinucide. 123 (Îvr; îe) A(-și) împlini zilele vieții sau a-și plini ~ța A ajunge la sfârșitul vieții. 124 (Pop; îe) Ți s-a împlinit cu ~ța Formulă prin care cineva este amenințat cu moartea. 125 (Îlav) De-o ~ sau (de-) o ~ de om (De) foarte mult timp. 126 (Pan) Timp de funcționare în bune condiții a unei unelte, a unui aparat, a unei mașini etc. 127 (Pex) Existență istorică. 128 (Determinat prin „toată” sau „întreagă”; adesea precedat de pp „în”, „pe”, „pentru”) Timpul care rămâne de trăit cuiva (începând dintr-un moment determinat) până la moarte. 129-130 (Îljv) Pe ~ (Care durează) până la moartea cuiva. 131 (Îe) Pe ~ (și) pe moarte Pentru totdeauna. 132 (Șir de) fapte, întâmplări, evenimente etc. trăite de cineva. 133 Totalitatea acțiunilor săvârșite de cineva în timpul vieții (112) sale. 134 (În credința creștină; îs) Cartea (sau, rar, cărțile) vieții Carte în care sunt înscrise numele și faptele aleșilor lui Dumnezeu. 135 (În credința creștină; îas) Carte în care sunt înscrise faptele (rele) după care vor fi judecați morții, la ziua de apoi. 136 (Îe) A(-i) fi scris (cuiva) în cartea vieții A(-i) fi sortit (cuiva). 137 (Îe) A șterge (pe cineva) din cartea vieții A scoate din rândul celor vii. 138 (Spc) Gen de scriere care are ca obiect descrierea faptelor, a evenimentelor trăite sau a acțiunilor săvârșite de cineva Si: biografie. 139 (Înv) Loc în care își duce cineva existența. 140 (Înv) Locuință a cuiva.

viață s.f. 1 Formă superioară de mișcare a materiei, care apare pe o anumită treaptă a dezvoltării acesteia și care reprezintă o sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care au loc în organism; faptul de a fi viu; starea a ceea ce este viu. Mă face să fiu în stare a-mi jărtfi viața pentru tine (EMIN.). ◊ Loc.adj. Fără (pic de) viață = a) care este lipsit de vlagă și de voință, fară vigoare; slăbănog, neputincios; b) care este mort. Mama nu mai era frumoasă fără viață... arăta mai bătrînă cu zece ani (PRED.). De viață și (de) moarte = capital, crucial; absolut, total. ◊ Loc.adj., adv. Pe viață și (sau ori) pe moarte = (în chip) deznădăjduit, aprig; cu înverșunare, din toate puterile, cu riscul vieții. Tecla se îndrăgise de Stoica pe viață și pe moarte (GAL.). ◊ Loc.adv. Cu viață = a) în mod energic, hotărît; b) viu, teafar. Cu prețul vieții = cu orice risc. ◊ expr. A fi în viață = a trăi. Mai erau în viață încă vreo zece (SADOV.). A da viață = a) a crea, a naște, a aduce pe lume. Acești oameni... mi-au dat viață și, odată cu ea, cîte o parte din temperamentul lor (CĂL.); b) a readuce la viață, a reînvia. Din inimă-i pămîntul la morți să deie viață (EMIN.); c) fig. a face să apară, să se producă, să se manifeste. Lună tu, stîpîna mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci (EMIN.); d) fig. a anima, a însufleți. Soarele răsare Dînd viață luminoasă cu-o caldă sărutare (ALECS.). A aduce (pe cineva) la viață = a face (pe cineva) să-și recapete cunoștința, sănătatea; a însănătoși. A (se) trece din viață = a muri. A-și da viața = a se jertfi din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Și-ar da viața ca să apere femeia iubită (CA. PETR.). (A fi) între viață și moarte = (a fi) în pericol să moară, (a fi) în pragul morții. A mîntui (cuiva) viața = a scăpa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-și pune viața în primejdie (sau la mijloc) ori a-și risca viața = a face ceva cu riscul vieții, a risca foarte mult. A lua (sau a căpăta) viață = a lua ființă, a se naște; a se înființa, a se ivi; a se produce. A lăsa (ori a cruța) viața sau a dărui viața, a lăsa (pe cineva) în viață = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărîtă moartea). Cruță-mi viața, Aleodor (ISP.). A scăpa cu viață = a se salva de la moarte. Încă mă mir cum am scăpat cu viață (CR.). A înceta (sau a se stinge, a se săvîrși, a conteni) din viață ori a-și sfîrși viața, a i se sfîrși viața (cuiva) = a muri. Descrise împrejurările în care poetul se săvîrșise din viață (STANCU). A se juca cu viața v. juca. A-i lua (cuiva) sau a-și lua viața v. lua. A-(și) pierde viața v. pierde. A plăti cu viața v. plăti. A prinde viață v. prinde. A reveni la viață v. reveni. A da semn (sau semne) de viață v. semn. A o sfîrși cu viața v. sfirși. A-și încheia socotelile cu viața v. socoteală. A-și vinde scump viața v. vinde. ♦ Epitet pentru o ființă iubită, care reprezintă totul în existența cuiva. Viața mea era Alta (CA. PETR.). ♦ fig. Vietate, ființă; spec. om. Cîte vieți, cîte inimi, cîte suflete n-ar fi putut găsi mormîntul lor (HOG.). ♦ Putere, energie, vlagă. Băutura îl învinețise parcă, ai fi zis că vinul alunga viața din el în loc s-o biciuie (PRED.). ◊ expr. A-și stoarce viața v. stoarce. 2 Vivacitate, vioiciune; veselie, bună dispoziție, exuberanță. Privirea-i strălucea de viață (PRED.). ◊ Loc.adj. Plin de viață sau cu viață = energic, viguros, vioi; vesel. Ea îl revedea, adolescent plin de viață (G. m. ZAMF.). De viață = (despre oameni) care este vesel, exuberant, sociabil; căruia îi place să petreacă. Era un om de viață, îi plăcea să se distreze cu prietenii. ◊ expr. A prinde viață sau a prinde la viață v. prinde. 3 (biol.) Ansamblul fenomenelor biologice (creștere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezintă organismele animale sau vegetale de la naștere pînă la moarte. Apa e elementul în care s-a produs șocul primordial al nașterii vieții (PRED.). 4 Existență umană, petrecere a omului pe pămînt După ce descoperim că viața n-are nici un înțeles, nu ne rămîne altceva de făcut decît să-i dăm un înțeles (BLA.). ◊ expr. Cînd ți-e viața mai dragă = cînd nici nu te aștepți, cînd nici nu te gîndești. A izbuti (sau a răzbi) în viață = a reuși să ajungă într-o situație materială sau socială bună. Voi munci, voi răzbi în viață, dar cu tine și pentru tine (CĂL.). A intra în viață = a) (despre oameni) a începe să se confrunte cu realitatea; b) a începe să activeze, să funcționeze. A mînca cuiva (sau a-și mînca cu cineva sau cu ceva) viața v. mînca. A i se urî cu viața v. urî. Valurile vieții v. val. ♦ Realitate, lume obiectivă. Arta cere în fizicul actorului tot atîta variație cîtă a creat viața (CA. PETR.). ◊ expr. A traduce în viață v. traduce. 5 (relig.; determ. prin „de apoi”, „de dincolo”, „cealaltă” etc.) Existență de dincolo de moarte, trăire în lumea de apoi. Eu o lacrimă de-aicea nu mi-aș da-o pentru toată nesfîrșita fericire din viața de apoi (VLAH.). ♦ (și viața veșnică, viața de veci) Fericirea veșnică de care se vor bucura drept-credincioșii. A trecut de la deșărticiune la viață veșnică, unde nu mai este nici întristare, nici suspinare (AGÂR.). ◊ (ca atribut al lui Iisus Hristos) Eu sînt Calea , Adevărul și Viața (BIBL.). 6 Mod în care trăiește cineva; condiții, mediu în care se desfășoară existența unei persoane sau a unei colectivități. De ce să-și amărască el viața de dragul ei? (SLAV.). ◊ expr. A-și îngropa viața (undeva) = a duce o existență lipsită de satisfacții, de împliniri. A-și reface viața = a se recăsători. A duce o viață bună v. bun. Viață de cîine v. cîine. A-și cîrpi viața v. cîrpi. A-și face (sau a-și găsi, a-și croi) (un) drum (nou) în viață v. drum. A (se) lupta cu viața v. lupta. ♦ Conviețuire, trai. Cinci ani de viață cu un om istovit... ; în urmă văduvă (CAR.). ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață v. tovarăș. ◊ expr. A duce viață comună cu cineva v. comun. A(-și) lega viața de cineva sau de viața cuiva v. lega. 7 Mod de existență sau manieră de a trăi proprie unei persoane sau unui grup de persoane, care se caracterizează printr-un ansamblu de condiții sociale, economice, culturale etc. sau prin activități ori preocupări specifice; totalitatea activităților specifice unei persoane, unei colectivități, unui domeniu. Viața monahală nu m-ar speria (D. ZAMF.). ◊ Viață contemplativă v. contemplativ. Viață publică v. public. 8 Faptul de a subzista; concr. ceea ce este necesar pentru existența zilnică a cuiva (hrană, îmbrăcăminte etc.); trai (zilnic). Trebuie să ne cîștigăm cu amar viața între ceilalți oameni (SADOV.). 9 Perioadă de timp cuprinsă între nașterea și moartea cuiva; totalitatea evenimentelor petrecute în acest timp; durata vieții cuiva. Am avut parte în viața mea de odihna vîntului și de liniștea valurilor (SADOV.). ◊ Asigurare pe viață = mod de asigurare care garantează contractantului sau unei persoane desemnate de acesta o sumă de bani sau o rentă în cazul decesului asiguratului sau în cazul atingerii de către acesta a termenului stabilit prin contractul de asigurare. ◊ Loc.adj., adv. Pe viață = (care este) pentru tot timpul cît trăiește cineva. Δ Închisoare pe viață v. închisoare. Din viață = (care este) din timpul cînd trăiește (cineva), cînd este încă viu. Oamenii eminenți sînt onorați, sărbătoriți în viață și după moarte (RALEA). ◊ Loc.adv. În viața mea (sau a ta, a lui etc.) = (în constr. neg.) niciodată. În viața mea n-am văzut ceva mai îngrozitor (VLAH.). De-o viață = (de) foarte mult timp. Apoi eu de-o viață trăiesc între munteni (SADOV.). ◊ expr. O viață de om = vreme foarte îndelungată, mult timp. ♦ Timpul care rămîne de trăit cuiva (începînd dintr-un moment determinat) pînă la moarte. Nu gîndesc o fericire mai deplină... decît să te știu... apărată de mine pentru toată viața (CA. PETR.). ◊ Amurgul vieții v. amurg. ◊ expr. Pe viață (și) pe moarte = pentru totdeauna, pentru tot restul vieții, pînă la moarte. A-și încheia viața (undeva) v. încheia. 10 Totalitatea actelor, întîmplărilor, evenimente etc. trăite de cineva în timpul existenței sale. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal (CAR.). ♦ Șir de acțiuni, fapte săvîrșite de cineva în timpul vieții sau al unei perioade din viață. Nu-i place să vorbească despre viața lui din tinerețe. ♦ spec. Gen de scriere care are ca obiect descrierea faptelor, a evenimentelor etc. trăite sau a acțiunilor săvîrșite de cineva; biografie. Dosoftei a tradus „Viețile sfinților”. 11 (fiz.) Viață medie = media aritmetică a duratelor de existență a particulelor instabile de același fel. • pl. vieți. /lat. *vivitiam < vīvus, -a, -um.

VIAȚĂ, vieți, s. f. 1. (În opoziție cu moarte) Formă specială de mișcare a materiei, care apare pe o anumită treaptă a dezvoltării acesteia și care este reprezentată printr-un număr infinit de organisme, de la cele mai simple pînă la cele superior organizate; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu, ființă vie. Peste moarte a biruit pretutindeni viața. STANCU, U.R.S.S. 84. Care om nu ține la viață înainte de toate? CREANGĂ, P. 206. Pe cînd totul era lipsă de viață și voință. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adj. și adv. Pe viață și (sau ori) pe moarte = în chip deznădăjduit; cu înverșunare, din toate puterile, cu riscul vieții. Tecla se îndrăgi de Stoicea pe viață și pe moarte. GALACTION, O. I 51. E o luptă pe viață și pe moarte. Să nu rămînem nimenea deoparte. D. BOTEZ, F. S. 12. Hotărîți cum mergeam pe viață și pe moarte, simțeam pentru întîia dată în noi o tainică mîndrie. GANE, N. II 102. ◊ Loc. adv. Cu viață = viu, teafăr. Ano, mamă, bine că dumnezeu m-a ținut cu viață ca să-mi văd dreptatea la lumină. BASSARABESCU, S. N. 158. Rareori bolnavul ajungea cu viață la cîmpul ciumaților. GHICA, S. A. 55. Cu prețul vieții = cu orice risc. Între viață și moarte (mai rar între moarte și viață) = în agonie, pe moarte, aproape de moarte; fig. într-o situație grea, penibilă. Simt că sînt între moarte și viață. CAMIL PETRESCU, U. N. 216. L-au lăsat luptîndu-se între moarte și viață. DRĂGHICI, R. 11. ◊ Loc. adj. Plin de viață = plin de energie, cu activitate intensă, vioi, sănătos, robust; vesel. (Fig.) Uzina a regăsit-o mai plină de viață. SAHIA, N. 35. Fără (pic de) viață = fără vlagă, fără vigoare. Pelița ei sămăna. cu batista subțire, fără pic de viață. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. A fi în viață = a fi viu, a trăi. Dase ordin ca... în toate zilele să se puie talerul ei la masă, ca și cînd ar fi fost încă în viață. BOLINTINEANU, O. 370. A fi om de viață = a fi om vesel, exuberant, dornic de petreceri. A prinde (la) viață v. prinde (VI 2). A-și da viața v. da³ (I 7). A da viață v. da³ (I 11). A-și lua (sau a lua cuiva) viața (sau zilele) v. lua (II 3). A trece (sau a se trece) din viață = a muri. Au căpătat oftică ți s-au trecut din viață. DRĂGHICI, R. 3. A reveni la viață v. reveni² (2). A aduce (pe cineva) la viață = a face (pe cineva) sănătos, a vindeca de o boală grea. A mîntui (cuiva) viața = a scăpa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. Ce cîne? – Acel ce au mîntuit viața a doi oameni. DRĂGHICI, R. 103. A lungi (sau a scurta) viața cuiva = a cruța (sau a ucide) pe cineva, a lăsa (sau a nu lăsa) pe cineva viu. Domnule, măria-ta, Mai lungește-mi viața. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. A-și pierde viața v. pierde. A înceta din viață v. înceta. A(-și) mînca viața v. mînca. A ridica viața v. ridica (I 2). A-și pune viața în primejdie sau a-și pune viața la mijloc = a face ceva cu riscul vieții, a risca foarte mult. Nime n-ar fi cutezat să treacă pe vreo uliță fără ca să-ți puie viața la mijloc. MARIAN, T. 265. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A avea nouă vieți v. nouă. A lua (sau a căpăta) viață = a lua ființă, a se naște, a se produce. Ceea ce a spus Lenin a căpătat viață, a devenit realitate. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 2/1. Șoaptele, adînci murmure ce iau viață în pustii. ALEXANDRESCU, M. 20. ♦ Fig. Ființă iubită, care reprezintă totul în existența cuiva. Tu ești viața mea și fericirea vieții mele. ALECSANDRI, T. I 436. ♦ Existență umană, petrecerea omului pe pămînt. Cîndva un semen al nostru va pomeni de trecerea noastră și, din veacul vieții, va zîmbi umbrelor noastre trecute pe alt tărîm. SADOVEANU, D. P. 176. Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. Cînd ți-i viața mai dragă = cînd nu te-aștepți, cînd nici nu te gîndești. ♦ Fig. Vietate; om. Ce uțor este să dai în schimbul unei vieți o jucărie. SAHIA, N. 60. Izvor ețti de vieți Și dătător de moarte. EMINESCU, O. I 177. 2. În credințele religioase, determinat prin «de apoi», «de veci», «veșnic», «viitor» etc.) Existență dincolo de moarte. Eu o lacrimă de-aicea nu mi-aț da-o pentru toată Nesfîrșită fericire din viața de apoi. VLAHUȚĂ, O. AL. 44. 3. Mod, fel, condiții materiale și morale, mediu în care se desfășoară existența unei persoane sau a unei colectivități; totalitatea actelor săvîrșite de cineva în timpul existenței sale. Vai de viața lui dacă aceea pe care o iubește nici nu vrea să se uite la dînsul. SADOVEANU, O. I 464. Un pictor italian se instalase pe puntea de sus ca să schițeze cîteva scene din viața de bord. BART, S. M. 32. Veghează-n noi porniri de viață nouă. IOSIF, P. 15. Toate gîndurile lui se abătură asupra acestei vieți curate, pentru care lumea nu era încă decît vis și lumină. VLAHUȚĂ, O. AL. II 36. ◊ Expr. (Familiar) Viață cusută cu ață v. ață (1). A duce viață comună cu cineva v. comun. ♦ Ceea ce este necesar (hrană, îmbrăcăminte etc.) pentru existența zilnică a cuiva; trai (zilnic). Retribuția... nu i-ar fi ajuns nici la întreținerea vieții. BOLINTINEANU, O. 414. Costul vieții v. cost. ♦ Experiență (cîștigată prin contactul cu fenomenele). Viața ne învață că experiența conducătorilor poate da cele mai bune rezultate atunci cînd se bazează pe experiența maselor, a poporului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 77. 4. Timpul care trece de la nașterea pînă la moartea cuiva; șirul evenimentelor întîmplate în acest timp. Cînd ne-am sculat, am avut în fața noastră una din acele priveliști pe care rareori în viață ai prilejul de a le întîlni. BART, S. M. 53. În o clipă mi se păru că am trăit o viață întreagă. HOGAȘ, M. N. 25. Vedea întreaga ei viață, Un cîmp pustiu, prin care ea Cu multă plîngere-și ducea Durerea timpului de față. COȘBUC, P. II 260. N-am pățit eu asta numai o dată în viața mea. CREANGĂ, P. 124. Cu întemeierea acestor state, evoluțiile istorice ale romînilor se fac mai lămurite, viața lor ne este mai bine cunoscută. BĂLCESCU, O. II 12. ◊ Loc. adj. și adv. Pe viață = pentru tot timpul cît trăiește cineva. A fost amestecat într-un complot... Asta i-a adus arestarea, judecarea și osîndirea la temniță pe viață. SADOVEANU, E. 49. Însurătoarea nu-i măr să-l muști și, de nu ți-o place, să-l zvîrli, ci-i pe trai și viață. SEVASTOS, N. 53. Titlurile n-au fost decît pe viață, fără a lăsa drept la urmași. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ Loc. adv. Din viață = din timpul cînd trăiește cineva, cînd este încă viu. I-a dat din viață partea lui de moștenire. (În construcții negative) În viața mea = niciodată. ◊ Expr. O viață de om = vreme îndelungată. Nu-i revăzusem de 22 ani! o viață de om! NEGRUZZI, S. I 67. Primăvara vieții v. primăvară. ♦ Povestire a faptelor și a întîmplărilor din timpul cît a trăit cineva; biografie. Deschid viețile sfinților și văd atîtea și atîtea. CREANGĂ, A. 22. 5. (Bot.,în expr.) Arborele vieții v. arbore.

viu, vie [At: PSALT. HUR. 71^r/26 / Pl: vii, (înv) vie af, sf / E: ml vivus, -a, -um] 1 a (D. ființe; îoc mort) Care este în viață Si: (înv) vivant (1), (îvr) vietățit (1). 2 a (D. ființe; îoc mort) Înzestrat cu viață Si: (înv) vivant (2), (îvr) vietățit (2). 3-4 a (Îljv) De ~ Fiind încă în viață. 5 a (D. oameni; îla) Mort de ~ Epuizat din punct de vedere fizic. 6 a (D. oameni; îas) Lipsit de fermitate morală. 7 a (Olt; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îas) Care este putred (din cauza vechimii). 8 a (Olt; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îas) Care este rărit din cauza uzurii. 9 a (Îe) A (se) băga (sau a duce) (pe cineva) de ~ în mormânt (sau în pământ) A (se) omorî. 10 a (Pex; îae) A necăji foarte tare pe cineva. 11 a (Îe) A-i lua (cuiva) pielea (sau a jupui pe cineva) de ~ A pedepsi aspru pe cineva. 12 a (Îae) A fi fără milă față de cineva. 13 a (Îae) A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 14 a (Îae) A-i lua cuiva tot ce are Si: a jecmăni, a jefui. 15 a (Îe) A (se) îngropa (sau înmormânta) de ~ A (se) retrage într-un loc anume, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea. 16 a (Îae) A nimici. 17 a (Arg; îae) A băga în buzunar ceea ce s-a furat. 18 a (Îe) A mânca (pe cineva) de ~ A omorî. 19 a (Îe) A fi mort de ~ A fi foarte slab. 20 a (Îae) A fi foarte bolnav. 21 a (Rel; îlv) A face ~ A învia. 22 a (Îe) (A fi) mai mult mort decât ~ (A fi) într-o stare de epuizare maximă (din cauza bolii, a fricii etc.). 23 a (Îlav) ~ sau mort sau ori ~, ori mort În orice stare s-ar afla, în viață sau mort. 24 a (Îal) Cu orice preț. 25 a (Pop; îla) ~-viuț (sau -viuleț) În viață. 26 a (Pop; îal) Nevătămat. 27 a (D. animale; îoc oviparitate, sciziparitate; îe) A naște (sau a făta) pui vii A se înmulți în modul caracteristic mamiferelor. 28 a (Îs) Pământ ~ Pământ care nu a fost lucrat niciodată sau care a fost lăsat multă vreme nelucrat Si: paragină¹, pârloagă, țelină², (îrg) ogor, (reg) cățea (23), rât². 29 a Care este constituit din una sau mai multe ființe vii. 30 a (D. locuri) Care este animat (prin ființe în viață). 31 a Foarte asemănător Si: aidoma, leit. 32 a (În religia creștină; d. Dumnezeu) Care este etern. 33 sm Dumnezeu (1). 34-35 smf, a (Persoană) care prin mila divină va dobândi viața veșnică. 36 smf Persoană care este în viață. 37 smf (D. acte juridice; îla) Între vii Care are valabilitate numai în timpul vieții părților contractante. 38-39 sm (Îljv) Pe ~ (În mod) direct. 40-41 sm (Pct; îal) (Care este realizat) după natură. 42-43 sm (Îal) (Care este emis, transmis, rostit sau care are loc) în direct. 44-45 sm (Med; îal) (Care se face) fără anestezie. 46 smp (Îe) Morții cu morții (și) viii cu viii Îmbărbătare adresată celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. 47 smp (Îae) Se spune în legătură cu atitudinea nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea unei rude sau a unei persoane cunoscute. 48 smp (Îe) Nici cu viii, nici cu morții Se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se însănătoșește. 49 sm (Îe) A lua (și) de pe (sau de la) ~ (ori vii), și de pe (ori de la) mort (ori morți) A fi lacom. 50 smp (Înv; îe) A șterge (sau a rade) (pe cineva) dintre vii (ori din cartea viilor) sau a se cura de cărțile viilor A omorî. 51 smp (Îvp; îe) A ieși (sau a pieri, a se duce) dintre (ori, pop, de printre) vii (sau, înv, dintre numărul viilor) A muri. 52 smp (Îe) (A fi sau a rămâne) mort între vii (A fi sau a rămâne) ca și mort. 53 smf (Înv; mpl) Ființă care este în viață. 54 smf (Înv; mpl) Totalitatea viețuitoarelor de pe pământ. 55 smf (Înv; spc) Totalitatea oamenilor de pe pământ Si: omenire, umanitate. 56 a (D. celule, organisme, materie etc.) Care are viață prin structura sau prin esența sa. 57 a (D. celule, organisme, materie etc.) A cărui funcționare face posibilă viața. 58 a (D. plante sau părți ale lor) Care este în plină vegetație. 59-60 a (D. plante sau părți ale lor) Verde (18-19). 61 a (D. semințe) Care își păstrează puterea germinativă. 62 a (D. părți ale corpului, organe, țesuturi etc.) Care aparține unei ființe în viață. 63 a (Îs) Carne (sau rană, plagă) vie Carne (1) a unui organism în viață, de pe care s-a jupuit pielea. 64 a (Îas) Plagă care sângerează. 65 a (Îas) Carne (22) crudă. 66 a (Îas) Animale destinate sacrificării pentru consumul alimentar. 67 a (Îas) Grup de persoane care practică prostituția. 68 a (Fig; îas) Om în viață. 69 a (Îe) A tăia (sau a trage etc.) în (sau din) carne vie (ori, pop, în cărnuri vii) A tăia (sau a trage etc.) în plin, în ființe vii (1). 70 a (Fig; îae) A încerca să elimine răul prin măsuri radicale. 71 a (Îs) Inventar ~ Totalitatea vitelor și a păsărilor care aparțin unei gospodării sau unei crescătorii. 72 a Care dăinuie încă. 73 a Care (mai) este viabil¹ (3). 74 a (D. limbă, cuvinte etc.) Care este comunicat oral. 75 a (D. limbă, cuvinte etc.) Care este în circulație. 76 a (D. afixe) Productiv. 77 a (Îlav) Prin (sau, rar, din, cu) ~ grai (sau, rar, glas) ori, rar, prin grai ~, cu glas ~, înv, prin voce vie Oral. 78 a (D. ființe) Care are o vitalitate deosebită. 79 a (D. ființe) Care este plin de viață Si: exuberant (3). 80 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care trădează un temperament dinamic. 81 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care exprimă inteligență. 82 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care are o expresie însuflețită. 83 a (D. gândire, imaginație) Care este creativ, productiv. 84 a (D. gândire, minte) Pătrunzător. 85 a (D. stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care se manifestă cu intensitate și persistență (dezvăluind un temperament pasionat, energic). 86-87 a, av (Care se desfășoară) cu energie, dinamism. 88-89 a, av (Care se produce) cu rapiditate. 90-91 a, av (Care se manifestă) cu intensitate. 92-93 a, av (Într-un mod) pronunțat. 94-95 a, av (Care se produce) cu simpatie și entuziasm. 96 a (D. discuții) Care se poartă cu însuflețire (și vehemență). 97 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Expresiv (2). 98 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Viabil¹ (3). 99 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Care însuflețește. 100 a (D. moarte) Care se produce în mod violent. 101 a (D. viață) Tumultuos. 102 a (D. viață) Care se desfășoară în lumea pământeană. 103 a Care se raportează la fapte reale, autentice. 104 a Elocvent (5). 105 a (D. ape) Curgător (1). 106 a (D. izvoare) Care are un debit de apă constant. 107 a (Pex; d. ape) Curat (8). 108 a (Mtp; îs) Apă ~ Apă miraculoasă care poate învia sau însănătoși pe cineva. 109 a (Rel; îas) Apă sfințită care mântuiește. 110 a (D. apă) Care curge cu repeziciune. 111 a (D. mare) Care este agitată. 112 sn (Îvr) Izvor. 113 a (D. foc) Care arde cu vâlvătăi. 114 a (D. flăcări) Care se mișcă cu intensitate în timpul arderii. 115 a (D. cărbuni) Aprins² (1). 116 a (Ent; reg; îc) Foc-~ sau pământ-~ Licurici (Lampyris noctiluca). 117 a (Ent; reg; îac) Omidă cu peri. 118 a (D. corpuri luminoase) Care strălucește cu intensitate. 119 a (D. surse de lumină) Care răspândește o lumină puternică. 120 a (D. strălucirea corpurilor) Intensă. 121 a (D. culori) Strălucitor. 122 a (D. culori) Strident. 123 a (D. obiecte) Care are o culoare intensă. 124 a (D. voce, sunete, zgomote) Cu sonoritate puternică. 125 a (D. voce, sunete) Care impresioneză. 126 a (D. voce) Care trădează emoție. 127 a (D. muzică, melodii etc.) Care are un ritm accelerat și antrenant. 128 a (D. ritmul unei compoziții muzicale) Care are o desfășurare rapidă. 129 a (D. aer) Curat (24). 130 a (D. mirosuri) Pătrunzător. 131 a (D. băuturi) Care are o concentrație mare de alcool Si: tare. 132 a (D. elemente din natură, corpuri etc.) Care se deplasează într-un ritm rapid. 133 a (D. elemente din natură, corpuri etc.) Care este mobil. 134 a (D. mișcare, deplasare) Rapid. 135 a (D. fenomene, procese fizice sau chimice) Care se produce și se propagă cu rapiditate. 136 a (Înv; îs) Calce ~ Var nestins. 137-139 a Vital (1-3). 140 a (Fig; îs) Forță vie (de mișcare) Energie cinetică. 141 sn (Rar) Forță vitală. 142 sn (Rar) Viață (1). 143 sn (D. carne; îla) În ~ Care aparține unui animal încă nesacrificat pentru consumul alimentar. 144 sn (Îvr; d. păsări, insecte etc.; îlv) A da în ~ A ieși din învelișul protector la capătul dezvoltării embrionare. 145 sna (Reg; îs) ~ul nopții Miezul nopții. 146 sna (Reg; îs) ~ul codrului (sau pădurii) Mijlocul unui codru (sau al unei păduri). 147 sna (Reg; îs) ~ul apei (sau de apă) Albia unei ape curgătoare. 148 sna (Reg; îas) Loc în albia unui râu unde apa este adâncă și repede. 149 sna (Reg; îs) ~ul focului Porțiune a focului unde acesta arde mai intens. 150 sna (Reg; îs) ~ul târgului Parte a unei așezări unde este concentrată activitatea comercială.