ERGO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) muncă”, „activitate”, „energie”. [< fr. ergo-, cf. gr. ergon].

ERGOGRAMĂ s.f. Diagramă obținută la ergograf. [< ergo- + -gramă].

TANTUM ERGO loc. s. 1. Începutul unui imn liturgic creștin. 2. (Fig.) Spunere a unor lucruri în față, declarație deschisă. [< lat. tantum ergo – un atît de mare (jurămînt)].

ERGO-, -ERGIE elem. „muncă, activitate, energie.” (< fr. ergo-, -ergie, cf. gr. ergon)

ERGOCICLU s. n. cadru metalic fix, cu pedale, asemănător bicicletei, pentru exerciții fizice. (< ergo- + /bi/ciclu)

ERGOSPIROMETRU s. n. aparat pentru examinat funcțiile respiratorii. (< ergo- + spirometru)

TANTUM ERGO loc. s. 1. începutul unui imn liturgic creștin. 2. (fig.) spunere a unor lucruri în față, declarație dechisă. (< lat. tantum ergo, un atât de mare /jurământ/)

COGITO, ERGO SUM (lat.) gândesc, deci (sunt) exist – Decartes, „Principia philosophiae”, IV. Celebră teză care exprimă, în formă concentrată, caracterul antidogmatic și raționalist al filozofiei carteziene, proclamând totodată drept adevăr indubitabil – dovadă a existenței – gândirea.

ergociclu s. n. Cadru metalic fix, cu pedale, asemenea bicicletei, folosit în scopuri terapeutice sau pentru exerciții fizice ◊ „Pentru antrenamente zilnice, la domiciliu, utilizați ergociclul Pedalux 3.” R.l. 26 IX 84 p. 4 //din ergo- + [bi]ciclu//

DUBITO, ERGO COGITO (lat.) mă îndoiesc, deci cuget – V. Cogito, ergo sum.

JE PENSE, DONC JE SUIS (fr.) gândesc, deci exist – Descartes, „Discours de la méthode”, IV, V. și Cogito, ergo sum.

POST HOC, ERGO PROPTER HOC (lat.) după aceasta, deci din cauza aceasta – Sofism care constă în stabilirea legăturii cauzale între două evenimente sau fapte pe baza simplei lor succesiuni în timp.

*ergotéz v. intr. (fr. ergoter. D. lat. ergo, decĭ, pin urmare). Fam. Tot argumentez. Șicanez, contestez fără motiv.

SUBSEMNAT, -Ă, subsemnați, -te, s. m. și f. Nume pe care și-l dă într-o petiție, într-o cerere, semnatarul ei (mai ales în formula de introducere); subscris. ◊ (Glumeț) Morala vei suporta-o și tu, măcar că nu fumezi, ergo nu poți arunca chiostecurile în dreapta și-n stînga. Această supremă eleganță aparține numai subsemnatului. C. PETRESCU, Î. II 52.

BIO- „viață, ființă vie”. ◊ gr. bios „viață” > fr. bio-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. bio-. □ ~bibliografie (v. biblio-, v. -grafie), s. f., scriere care cuprinde prezentarea vieții cuiva și lista analitică a lucrărilor sale; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Substanță ipotetică vie, componentă fundamentală a citoplasmei. 2. Celulă capabilă să trăiască independent; ~calorimetrie (v. calori-, v. -metrie₁), s. f., parte a biologiei care se ocupă cu studiul fenomenelor calorice produse de activitatea organică; ~cenologie (v. ceno-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul biocenozelor; ~cenometru (v. ceno-₁, v. -metru₁), s. n., dispozitiv pentru colectarea cantitativă a nevertebratelor din ierburi; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., ansamblul organismelor animale și vegetale legate de un anumit loc de viață, formînd un tot unitar; ~ciclu (v. -ciclu), s. n., 1. Ciclu vital evolutiv al unui organism. 2. Ansamblul transformărilor ciclice din natură care implică totalitatea organismelor vii. 3. Subdiviziune a biosferei, cuprinzînd biocenozele din principalele medii de viață; ~cid (v. -cid), adj., s. n., (substanță) care poate distruge un organism vegetal sau animal; ~climagramă (v. clima-, v. -gramă), s. f., grafic rezultat din suprapunerea cerințelor termohidrice ale unei specii, exprimate cifric, peste diagrama climatului unei localități date; ~climatolog (v. climato-, v. -log), s. m., specialist în bioclimatologie; ~climatologie (v. climato-, v. -logie₁), s. f., știință care studiază relațiile dintre organisme și climă; ~coloid (v. colo-₂, v. -id), s. m., substanță coloidală prezentă în celulele sau în țesuturile organismelor; ~cor (~chor) (v. -cor), s. n., 1. Linie de hotar între regiunile floristice sau faunistice. 2. Grupare de plante și animale în cadrul unui biotop; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., parte a biocenozei cu durata de existență redusă, care apare ca urmare a unor condiții favorabile; sin. microcenoză; ~crom (v. -crom), adj., s. m., 1. adj., Cu pigmentație biologică. 2. s. m., Pigment produs de plante sau de animale; ~dermă (v. -derm), s. f., totalitatea organismelor din biocenoza unei ape care trăiesc pe tegumentul animalelor; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la fenomenele dinamice vitale ale organismelor; ~dozimetru (v. dozi-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru stabilirea cantității de raze ultraviolete, necesară pentru producerea unui eritem minim; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., ecologie a plantelor și animalelor; ~electrogeneză (v. electro-, v. -geneză), s. f., proces de producere a electricității în celulele și țesuturile organismelor vii; ~ergonomie (v. ergo-, v. -nomie), s. f., ramură a ergonomiei care studiază oboseala organismului în relație cu durata zilei de muncă, cu repausul, cu orarul, cu alimentația etc.; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu organisme vii; ~fenomenologie (v. fenomeno-, v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul fenomenelor vieții; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre elemente chimice) care se concentrează în corpul viețuitoarelor; ~filaxie (v. -filaxie), s. f., ansamblu de mecanisme defensive ale organismului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., microorganisme care nu produc tulburări organismelor-gazdă; ~fiție (v. -fiție), s. f., stare de echilibru instabil al organismului animal sau vegetal, în care se găsesc inactive unele virusuri; ~for (v. -for), s. n., 1. Unitate a substanței ereditare. 2. Ultima unitate ipotetică a celulei; ~fotogeneză (v. foto-, v. -geneză), s. f., fenomen de producere a luminii reci de către unele viețuitoare; sin. bioluminescență; ~gen (v. -gen₁), adj., s. m. și n., 1. adj., (Despre roci) Care a luat naștere prin activitatea organismelor. 2. adj., (Despre organisme) Care trăiește parazit pe alt organism viu. 3. s. m., Moleculă ipotetică, purtătoare a fenomenelor specifice vieții. 4. s. n., Îngrășămînt agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot; ~geneză (v. -geneză), s. f., teorie potrivit căreia orice ființă provine numai din altă ființă care a procreat-o; ~genic (v. -genic), adj., 1. Produs de materia vie. 2. Referitor la valoarea nutritivă a unei ape pentru microorganisme; ~genie (v. -genie₁), s. f., știință care studiază dezvoltarea ontogenetică și evoluția filogenetică a organismelor animale și vegetale; ~geocenologie (v. geo-, v. ceno-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază distribuția geografică a comunităților vegetale și animale; ~geocenoză (v. geo-, v. -cenoză₁), s. f., complex unitar al suprafeței Pămîntului în care biocenoza, și părțile respective din litosferă, hidrosferă, atmosferă și pedosferă se condiționează reciproc; ~geograf (v. geo-, v. -graf), s. m. și f., specialist în biogeografie; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., știință care studiază repartiția organismelor vegetale și animale pe suprafața terestră; ~glifă (v. -glif), s. f., urmă lăsată de viețuitoarele fosile pe suprafața inferioară a straturilor sedimentare; ~gnoză (v. -gnoză), s. f., studiu al cunoașterii proceselor care au loc în materia vie; ~graf (v. -graf), s. m. și f., autor de biografii; ~grafie (v. -grafie), s. f., expunere orală sau scrisă a vieții unei persoane; ~gramă (v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a unui biosistem sau a variațiilor lui în timp; ~id (v. -id), adj., (despre un sistem viabil) capabil să manifeste proprietăți specifice vieții numai în interiorul unui alt organism; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă sedimentară provenind din transformarea substanței organice a viețuitoarelor; ~litic (v. -litic₂), adj., care distruge viața; ~liză (v. -liză), s. f., descompunere a materiei vii sub acțiunea fermenților; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în biologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază organismele vii și diferitele aspecte ale vieții; ~meteorolog (v. meteoro-, v. -log), s. m. și f., specialist în biometeorologie; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., studiul influenței factorilor climatici asupra ființelor vii; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., metodă de cercetare a fenomenelor biologice prin măsurători efectuate asupra ființelor vii; ~metru (v. -metru₁), s. n., denumire generică pentru instrumentele de măsurare a stării de sănătate; ~microscop (v. micro-, v. -scop), s. n., aparat special, utilizat în biomicroscopie; ~microscopie (v. micro-, v. -scopie), s. f., examen microscopic al celulelor și țesuturilor vii; ~morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s. f., proces de dezvoltare a caracterelor biologice și morfologice ale organismelor, în funcție de condițiile de existență; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. Totalitatea modificărilor structurale și funcționale ale organismelor. 2. Acțiune morfogenetică a organismelor vii asupra altora; ~necroză (v. -necroză), s. f., proces de distrugere a unui țesut organic, ca urmare a unor leziuni distrofice; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care se ocupă cu legile de manifestare a vieții; ~nomogeneză (v. nomo-₁, v. -geneză), s. f., proces biologic evolutiv determinat prin legi cauzale și logice; ~noză (v. -noză), s. f., tulburare a activității normale a unui organism produsă de un agent patogen viu; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., patologie privită din perspectivă biologică; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., 1. Materie organică vie, care intră în constituția tuturor viețuitoarelor. 2. Substanța fundamentală, vîscoasă și vie, a celulei; ~plast (v. -plast), s. n., particulă citoplasmatică vie, capabilă de a se reproduce singură; ~plastic (v. -plastic), adj., referitor la proprietatea celulelor vii, de a-și reface distrugerile suferite; ~poieză (v. -poieză), s. f., totalitatea fenomenelor care au contribuit la apariția organismelor vii; ~pulpectomie (v. pulp/o-, v. -ectomie), s. f., extirpare a pulpei dentare vii; ~ritmogramă (v. ritmo-, v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a ritmurilor biologice ale organismului; ~scopie (v. -scopie), s. f., 1. Observație a proceselor vitale. 2. Studiul vieții pe bază de observații; ~sferă (v. -sferă), s. f., totalitatea organismelor vegetale și animale care trăiesc pe suprafața pămîntului; ~sociologie (v. socio-, v. -logie₁), s. f., 1. Teorie neștiințifică care explică viața socială și politică, în primul rînd prin factori biologici. 2. Studiu al comunităților vegetale și animale, fundamentat pe ideea analogiei dintre structurile sociale și cele ecologice; ~spectrometrie (v. spectro-, v. -metrie₁), s. f., aplicare a metodelor spectrometrice pentru determinarea prezenței unui material străin; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., examinare a țesuturilor vii, cu ajutorul spectroscopului; ~speolog (v. speo-, v. -log), s. m. și f., specialist în biospeologie; ~speologie (v. speo-, v. -logie₁), s. f., disciplina care studiază viața plantelor și a animalelor cavernicole; ~stratigrafie (v. strati-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază răspîndirea organismelor de-a lungul epocilor geologice și depozitele sedimentare cu ajutorul fosilelor; ~stratinomie (v. strati-, v. -nomie), s. f., parte a paleontologiei care studiază condițiile în care au fost înglobate în depozitele sedimentare fosilele vegetale și animale de-a lungul erelor geologice; ~taxie (v. -taxie), s. f., disciplină care se ocupă cu clasificarea organismelor vii; sin. biotaxonomie; ~taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s. f., biotaxie*; ~tehnologie (v. tehno-, v. -logie₁), s. f., elaborarea de tehnici și de metodologii științifice pe baza înțelegerii proceselor biologice la toate nivelele de organizare a biosferei; ~telemetrie (v. tele-, v. -metrie₁), s. f., măsurare și determinare a unor procese vitale de la distanță; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a produselor biologice în scop terapeutic; ~termogeneză (v. termo-, v. -geneză), s. f., transformare a energiei chimice în căldură la nivel celular; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Grup de indivizi care au aceeași constituție genetică și care nu se deosebesc morfologic, prezentînd, în schimb, diferențe de ordin biologic. 2. Tip constituțional. 3. Grup de germeni cu proprietăți biochimice asemănătoare, în cadrul unei specii; ~tipologie (v. tipo-, v. -logie₁), s. f., 1. Ramură a biologiei care studiază biotipurile. 2. Disciplină care cercetează pentru fiecare individ relațiile posibile între structura corpului și comportamentul psihologic; ~tom (v. -tom), s. n., aparat cu ajutorul căruia se realizează tomografia; ~tomie (v. -tomie), s. f., studiul structurii unui organism vegetal sau animal prin disecție; ~top (v. -top), s. n., teritoriu de viață limitat, cu condiții ecologice relativ similare; ~trof (v. -trof), adj., (despre organisme) care se hrănește cu substanțe existente în ființele vii; ~trofic (v. -trofic), adj., referitor la nutriția țesuturilor organice; ~zom (v. -zom), s. m., unitate organică și funcțională din citoplasmă.

CICLO- „cerc, ciclu, perioadă, ochi, orbită”. ◊ gr. kyklos „cerc, glob ocular” > fr. cyclo-, engl. id., it. ciclo- > rom. ciclo-. □ ~cefal (v. -cefal), adj., s. m., (individ) care prezintă ciclocefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație congenitală, constînd în lipsa totală sau parțială a organelor olfactive și în situarea ochilor, rudimentari și uniți, într-o singură orbită; ~coriză (v. -coriză), s. f., diviziune a organului axial vegetal într-un mănunchi de axe secundare; ~ergometru (v. ergo-, v. -metru₁), s. n., aparat medical care permite calcularea lucrului mecanic efectuat de un subiect într-o perioadă de timp; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze ovale; ~forie (v. -forie), s. f., heteroforie în sens de torsiune; ~frenie (v. -frenie), s. f., tulburare psihică cu caracter reversibil și periodic, de tip afectiv; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre tulpină) care crește în cercuri concentrice; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitatea fenomenelor meteorologice care conduc la o depresiune atmosferică; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă reprezentînd evoluția unui proces, format din operații care se repetă în cicluri succesive; ~id (v. -id), adj., 1. Asemănător unui cerc. 2. Care este dispus în cerc sau în verticile concentrice; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană descrisă de un punct dat al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe o dreaptă fixă; ~liză (v. -liză), s. f., totalitatea fenomenelor care însoțesc slăbirea și dispariția depresiunilor atmosferice; ~mastopatie (v. masto-, v. -patie), s. f., sindrom periodic, caracterizat prin tumefacția dureroasă a sînilor; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării unui cerc; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea cercurilor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor morfologice pe care le suferă un organism în cursul dezvoltării sale ontogenetice; ~nastie (v. -nastie), s. f., capacitatea plantelor urcătoare de a se cățăra prin mișcări de răsucire în jurul suportului; ~pareză (v. -pareză), s. f., paralizie a mușchiului ciliar al ochiului; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a acomodării globului ocular; ~pter (v. -pter), adj., (despre pești) cu înotătoarele dispuse în cerc; ~scop (v. -scop), s. n., aparat cu care se măsoară cîmpul vizual; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare convulsivă de acomodare a ochiului; ~sperme (v. -sperm), s. f. pl., plante la care embrionul este spiralizat în interiorul seminței; ~steg (v. -steg), adj., (despre cochilii) care are cămăruțele înrulate^[1] în cercuri concentrice; ~stomi (v. -stom), s. m. pl., clasă de vertebrate acvatice inferioare, cu corpul pisciform, lipsite de maxilare și cu gura rotundă; ~timie (v. -timie), s. f., stare psihică morbidă, care se caracterizează prin alternarea stărilor de bună dispoziție cu cele de depresiune; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical întrebuințat în ciclotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizie a mușchiului ciliar; ~trop (v. -trop), adj., s. n., (agent, medicament) care influențează desfășurarea ciclului menstrual.

ERGO- „muncă, activitate, ocupație”. ◊ gr. ergon „lucrare, muncă” > fr. ergo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. ergo-. □ ~dinamograf (v. dinamo-, v. -graf), s. n., ergograf*; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblu de factori care condiționează creșterea organismelor; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru înregistrarea grafică a forței musculare și a lucrului mecanic rezultat din contracția mușchilor; sin. ergodinamograf; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Metodă de înregistrare grafică a oboselii unui mușchi. 2. Descriere analitică a tehnicii muncii specifice unei comunități etnice; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă obținută la ergograf; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință despre bunurile materiale ale culturii; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu determinarea lucrului mecanic efectuat în timpul unui efort fizic; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea lucrului mecanic; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință interdisciplinară care se ocupă cu studiul condițiilor și metodelor de muncă în vederea normării raționale a acestora; sin. etnoergonomie; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratarea unor afecțiuni mintale prin muncă; sin. terapeutică ocupațională; ~tropie (v. -tropie), s. f., stare determinată de intensificarea proceselor de combustie și apărare generală a organismului; sin. ergotropism; ~zom (v. -zom), s. m., agregat ribozomic format dintr-o singură moleculă de mARN^[1] și un grup de ribozomi; sin. polizom.

ETNO- „popor, comunitate etnică, rasă”. ◊ gr. ethnos „popor, națiune” > fr. ethno-, germ. id., engl. id., it. etno- > rom. etno-. □ ~astronomie (v. astro-, v. -nomie), s. f., disciplină care studiază motivele și riturile tradiționale cu caracter astronomic aparținînd unei comunități etnice; ~axiologie (v. axio-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază geneza, structura și funcția valorilor culturale dintr-o comunitate etnică; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., autobiografie a unui popor; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., știință care tratează despre raporturile dintre om și mediul ambiant; ~cid (v. -cid), s. n., 1. Ucidere în masă a unei comunități etnice. 2. Modificare forțată și programată a structurii biosociale sau culturale a unei unități etnice; ~coregrafie (v. core/o-₁, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază activitatea ludică (jocul și dansul) a unei comunități etnice; ~crație (v. -crație), s. f., conducere a unei comunități etnice de către proprii ei reprezentanți; ~cultură (v. -cultură), s. f., cultură proprie unei comunități etnice; ~demografie (v. demo-, v. -grafie), s. f., demografie a unităților și a grupurilor etnice; ~ergonomie (v. ergo-, v. -nomie), s. f., ergonomie*; ~filie (v. -filie₁), s. f., afecțiune deosebită pentru tot ceea ce privește viața unei comunități etnice; ~filozofie (v. filo-₃, v. -zofie), s. f., totalitatea conceptelor filozofice ale unei grupări etnice; ~fobie (v. -fobie), s. f., repulsie patologică față de tot ceea ce aparține unei comunități etnice; ~genealogie (v. genea-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază geneza popoarelor și legăturile lor etnice; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a unui popor ca unitate social-istorică; ~genie (v. -genie₁), s. f., ramură a antropologiei care studiază originea și filiația raselor și a popoarelor; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază influența reciprocă dintre mediul geografic și comunitatea etnică; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază stratigrafia civilizației și culturii unei comunități etnice; ~gonie (v. -gonie), s. f., concept care cuprinde geneza, evoluția și dispariția unui popor din perspectiva mitologiei; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în etnografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază felul de trai, viața materială și spirituală a unui popor; ~gramă (v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a unor fenomene etnografice; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., disciplină care tratează despre datinile, obiceiurile și practicile medicale ale unei comunități etnice; ~id (v. -id), s. m., element constitutiv al unei unități etnice, care nu posedă autonomie; ~lit (v. -lit₂), s. m., element constitutiv al unui fenomen de civilizație sau de cultură, extras prin etnoliză; ~liză (v. -liză), s. f., analiza calitativă a unui fenomen, fapt de civilizație sau de cultură; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în etnologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază liniile directoare ale structurii și evoluției popoarelor; ~metodologie (v. metodo-, v. -logie₁), s. f., metodologie de tip epistemologic a cercetării etnologice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care se ocupă de măsurarea elementelor, relațiilor, proceselor etnoculturale și etnocivilizatoare, proprii unei unități etnice; ~muzicolog (v. muzico-, v. -log), s. m. și f., specialist în etnomuzicologie; ~muzicologie (v. muzico-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază activitatea muzicală a unei comunități etnice; ~pedagogie (v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., știință a educației permanente a maselor de adulți; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază viața unui popor și producțiile sale după însușirile lui psihologice caracteristice; ~sociologie (v. socio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care interpretează fenomenele sociale cu ajutorul datelor etnologiei; ~tanatologie (v. tanato-, v. -logie₁), s. f., disciplină etnologică avînd ca obiect de studiu riturile de înmormîntare ale unei grupări etnice; ~tip (v. -tip), s. n., formațiune biopsihică specifică unui grup etnic, înainte și după procesul de educație complexă; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile reciproce dintre comunitatea etnică și mediul zoologic înconjurător.

PSIHO- „suflet, stare psihică”. ◊ gr. psykhe „suflet, spirit” > fr. psycho-, germ. id., engl. id. > rom. psiho-. □ ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., analiză psihologică și biologică a vieții unei persoane; ~biogramă (v. bio-, v. -gramă), s. f., descriere a dezvoltării caracterologice a personalității, incluzînd și dezvoltarea biologică; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., abordare multilaterală a personalității, susținînd plurideterminarea conduitei umane; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., mișcare comandată psihic; ~chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s. f., metodă de tratare a bolilor psihice prin intervenții operatorii pe creier; ~cronometrie (v. crono-, v. -metrie₁), s. f., studiul timpilor de reacție psihică; ~disleptic (v. dis-, v. -leptic), adj., s. n., (substanță psihotropă) cu acțiune psihotonă, putînd determina diferite sindroame psihotice; ~ergometru (v. ergo-, v. metru₁), s. n., aparat care permite atît prezentarea de stimuli într-un ritm reglabil, cît și înregistrarea perioadei de latență și corectarea răspunsurilor; ~farmacologie (v. farmaco-, v. -logie₁), s. f., ramură a farmacologiei care se ocupă cu studiul substanțelor psihotrope; ~file (v. -fil₁), adj., s. f. pl., (plante) fertilizate de lepidopterele nocturne; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., ramură a psihologiei care studiază procesele psihologice în raport cu procesele fiziologice din organism; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre boli) care apare datorită unor cauze psihice; ~geneză (v. -geneză), s. f., parte a psihologiei care studiază nașterea și dezvoltarea vieții psihice a omului; ~genie (v. -genie₁), s. f., totalitatea tulburărilor psihotice sau nevrotice determinate de factori psihogeni etiologici; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Descriere a aptitudinilor și trăsăturilor biopsihologice și a atitudinilor sociale pe care le cere o profesiune. 2. Psihologie descriptivă; ~gramă (v. -gramă), s. f., imagine grafică a structurii și dezvoltării unei persoane, obținută prin psihografie (1); ~lepsie (v. -lepsie), s. f., scădere bruscă și de scurtă durată a tensiunii psihologice, manifestată printr-o suspendare a proceselor intelectuale; ~leptic (v. -leptic), adj., s. n., (medicament psihotrop) care are acțiune hipnotică, sedativă și neuroleptică; ~lexie (v. -lexie), s. f., totalitatea metodelor de determinare calitativă a proceselor psihice; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studierea activității psihice a omului, a stării și a însușirilor sale psihice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a fenomenelor psihice prin utilizarea metodelor experimentale standardizate și etalonate; ~motor (v. -motor), adj., care intră în acțiune sub influența unor excitări cerebrale fizice; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Termen generic pentru bolile mintale. 2. Maladie a personalității, manifestată prin tulburări de afectivitate, de comportament sau de caracter; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care studiază aspectele patologice ale activității psihice; ~pedagogie (v. ped/o-, v. -agogie), s. f., aplicare a metodelor psihologiei experimentale în pedagogie; ~plegie (v. -plegie), s. f., pierdere temporară a conștiinței; sin. leșin psihic; ~profesiogramă (v. -profesio-, v. -gramă), s. f., profesiogramă cuprinzînd aptitudinile și trăsăturile psihologice ale unei persoane; sin. topoergogramă; ~sexologie (v. sexo-, v. -logie₁), s. f., psihologie a sexelor; ~sferă (v. -sferă), s. f., sfera transformărilor și ameliorărilor biosferei prin inteligența umană; sin. sociosferă; ~sociologie (v. socio-, v. -logie₁), s. f., studiu psihologic al fenomenelor sociale; ~sofie (v. -sofie), s. f., totalitatea speculațiilor preștiințifice care apar din explicația psihologică; ~taxie (v. -taxie), s. f., tendință de adaptare a omului de a căuta situațiile agreabile și de a le evita pe cele penibile și neagreabile; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament prin folosirea factorilor psihici; ~tonic (v. -tonic), adj., s. n., (medicament) cu acțiune stimulatoare asupra psihicului; ~trop (v. -trop), adj., s. n., (medicament) care influențează starea psihică; ~tropie (v. -tropie), s. f., orientare psihologică generală a intereselor și tendințelor în sens extroversiv și introversiv.

TOPO- „loc, regiune, spațiu, areal, direcție”. ◊ gr. topos „loc” > fr. topo-, engl. id., it. id., germ. id. > rom. topo-. □ ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme caracteristice și dominante într-un biotop; ~centru (v. -centru), s. n., loc de observație ca punct de origine; ~climatologie (v. climato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul elementelor meteorologice din imediata apropiere a solului; ~dem (v. -dem), s. n., populație care ocupă o regiune geografică mai mult sau mai puțin bine definită; ~ergogramă (v. ergo-, v. -gramă), s. f., psihoprofesiogramă*; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă dată de un anumit loc; ~fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s. f., mișcare de reacție a plantelor în direcția izvorului de lumină; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare și dezvoltare a configurației morfologice a organismelor în cursul ontogeniei; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în topografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor unei porțiuni mici a suprafeței terestre văzute orizontal, precum și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acesteia. 2. Descriere a configurației și situației unui loc sau a unei regiuni; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină care tratează despre proprietățile figurilor din spațiu, din punct de vedere calitativ. 2. Structură matematică definită pe un spațiu cu ajutorul unor părți ale acestuia; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor necesare pentru întocmirea hărților și a planurilor; ~metru (v. -metru₁), s. m. și f., specialist în lucrări de topometrie; ~morf (v. -morf), adj., (despre un organism sau o populație) care prezintă o serie de particularități produse de mediu; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a plantelor în funcție de izvorul de excitație; ~tip (v. -tip), s. n., organism cu același habitat cu al tipului original.

-URGIE „creație, lucrare, construcție”. ◊ gr. ergo, ein „a face, a crea” > fr. -urgie, germ. id., it. -urgia > rom. -urgie.

VELO- „alergare, iuțeală, viteză”. ◊ L. velox „iute, rapid” > fr. vélo- > rom. velo-. □ ~ergometru (v. ergo-, v. -metru₁), s. n., instrument cu care se măsoară cantitatea de energie consumată de organismul uman; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat folosit pentru măsurarea directă a vitezei curentului de aer.

ergastenie sf [At: DN⁴ / Pl: ~ii / E: ergo- + astenie] Astenie cauzată de o suprasolicitare fizică sau psihică.

ergo¹ c [At: LM / E: lat ergo] (Ltm) Deci.

ergo-² [At: FORM. CUV. I, 248 / E: ns cf fr ergo] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Referitor la muncă. 2 Activitate. 3 Energie. corectat(ă)

ergociclu sn [At: DLR ms / Pl: ~uri / E: ergo²- + (bi)ciclu] Cadru metalic fix, cu pedale, asemănător bicicletei, folosit pentru exerciții fizice (în scopuri terapeutice).

ergodinamograf sn [At: D. MED. / Pl: ~e / E: ergo²- + dinamograf] Ergograf.

ergopsihiatrie sf [At: DN⁴ / Pl: ~ii / E: ergo²- + psihiatrie] Ramură a medicinei care studiază omul în procesul muncii și aspectele legate de psihoigienă.

ergospirometru sn [At: DN⁴ / Pl: ~re / E: ergo²- + spirometru] Aparat care servește la examinarea funcțiilor respiratorii.

plocă (gr. ploke „combinație”), figură care constă într-o împletire de figuri ale repetiției (cu deosebire anaforă + epiforă) realizate cu același cuvânt, în același enunț (R): „Ego cum in gratiam redierim cum Appio Claudio, et redierim per Cn. Pompeium, ego ergo cum redierim...” ( → Q., vol. III, p. 69) („Eu, după ce am ajuns iarăși în bune relații cu Appius Claudius, și am ajuns prin Cn. Pompeius, eu așadar, după ce am ajuns...”) Un autor „întâlnit” de Quintilian (IX, 3, 49) numește plocă și ceea ce trebuie considerat dialogă. De asemenea, în alți autori, figura numită latinește copulatio ar fi o specie a antanaclazei, una de felul diaforei ( → L., § 661): „sed tamen ad illum diem Memmius erat Memmius.” Cf. fr.: „Un père est toujours père, / Rien nen peut effacer le sacré caractère.” (Corneille, Polyeucte; → L., § 662).

tantum ergo Is [At: DN³ / E: lat tantum ergo] 1 Începutul unui imn liturgic creștin. 2 (Fig) Declarație (1) deschisă.

Cogito, ergo sum (lat. „Cuget, deci exist”) – Autorul acestei vestite axiome este filozoful francez René Descartes. Ea apare în latinește, deoarece, pe vremea aceea, savanții își scriau lucrările în limba latină. Însuși Descartes își latinizase numele semnînd Cartesius (prin termenul „cartezianism” se înțelege sistemul filozofic al lui Descartes). În lucrarea sa, intitulată Discurs asupra metodei (1637), el combate supunerea oarbă în fața „autorităților spirituale” și își clădește sistemul filozofic pe rațiune, pornind de la adevărul rezumat în adagiul: Dubito, ergo cogito (Mă îndoiesc, deci cuget), Cogito, ergo sum (Cuget, deci exist). În Principia philosophiae (I, 7), lucrare publicată în limba latină în anul 1644, expune din nou acest principiu de bază al doctrinei sale. El nu admite existența unui adevăr decît atunci cînd examenul rațiunii îl recunoaște ca evident. Descartes așază rațiunea la temelia întregii vieți spirituale. Formula celebră a fost de atunci de multe ori parodiată. Voltaire, într-o scrisoare spunea: „Descartes a spus: Cuget, deci exist. Eu vă spun: vă iubesc, deci exist…” Făcînd aluzie la aceeași axiomă, poetul german Heinrich Heine scria, cu ironia lui obișnuită: ,,... pentru a mă încredința de propria mea existență, îmi imprimam cu toată tăria buzele în gropițele obrăjorilor rumeni ai barcagițelor și-mi ziceam filozofic: «Le sărut, deci exist!»." FIL.

Gaudeamus igitur (lat. „Să ne bucurăm așadar”) – sînt primele cuvinte dintr-un vechi, dar veșnic nou, cîntec studențesc german, compus în latinește și care, popularizat prin diferite piese de teatru, operete, lucrări simfonice și chiar o operă, a fost îmbrățișat de facto ca imn al studenților. „Gaudeamus igitur, iuvenes dum sumus!” (Să ne bucurăm așadar cît sîntem tineri.) Ca expresie, se folosește de obicei numai primul cuvînt: Gaudeamus (să ne veselim). Ridicînd un pahar de vin în mînă, se adaugă cîteodată și: ergo bibamus (deci să bem!), la o agapă colegială de sărbătorire a unui eveniment. MUZ.

Mundus vult decipi, ergo decipiatur! (lat. „Lumea vrea să fie înșelată, fie deci înșelată!) – unul din paradoxele lui Sebastian Frank, cunoscut mai ales sub numele de Francus. Acesta a fost un teolog mistic german care în anul 1533 a publicat o carte intitulată chiar Paradoxa, unde cuvintele de mai sus figurează la nr. 236. Citatul este des întîlnit în literatura scriitorilor idealiști din ultimele trei secole, fiind una din maximele lor preferate. Poetul german Sebastian Brandt spunea și el în cartea ”Narrenschiff„ (Corabia nebunilor) că ”Die Welt will betrogen sein„ (Lumea vrea să fie amăgită). Comentatorii care încearcă să salveze acest paradox din naufragiul uitării susțin că el trebuie interpretat în sensul că ”nur die Welt die will betrogen sein, soll betrogen sein" (numai lumea care se vrea înșelată, să fie înșelată!). LIT.

Post hoc, ergo propter hoc (lat. „După aceasta, deci din cauza aceasta”) – Era formula cu care filozofii scolastici demascau eroarea adeseori săvîrșită de a lua o coincidență drept o consecință și de a socoti drept cauză ceea ce n-a fost decît o întîmplare. Din asemenea greșite interpretări privind fapte întîmplătoare s-au născut și multe superstiții. Un exemplu: în anul 1846 a apărut cometa lui Biela. N-a trecut mult și a izbucnit o epidemie de holeră în Europa. Oamenii neștiutori, dar mai ales cei interesați să mențină ignoranța, au făcut de îndată legătura, susținînd că molima, răspîndită după cometă (adică post hoc), era din cauza ei (adică ergo propter hoc). De asemenea, eclipse de soare sau de lună au fost făcute răspunzătoare de izbucnirea unor războaie ulterioare. Cînd vrem să combatem atare confuzii, greșeli și scorniri, putem cita formula de mai sus, prin care ele erau criticate încă din vremuri de mult apuse. FIL.

COGITO, ERGO SUM (lat.) (Descartes) = Judec, deci exist.

*ERGO conjuncție^[1] lat. Deci, prin urmare. modificată

POST HOC, ERGO PROPTER HOC (lat.) = După aceasta, deci din cauza aceasta. Greșala de a lua drept cauză ceea ce nu e decît întîmplare.