ABSORBANT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant.

ABSORBI, absorb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi).

absorbție s. f. 1. încorporare a unei substanțe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, țesuturi sau organe. 2. mișcare a intensității unei radiații care trece printr-un corp, datorită pierderii de energie. 3. încrucișare a unei rase perfecționate cu una neameliorată. 4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăți în beneficiul uneia dintre ele. 5. (jur.) drept al unei instanțe superioare de a lua din competența instanțelor inferioare o cauză în curs de judecare. (< fr. absorption, lat. absorptio)

ACUMULATOR, acumulatori, s. m. Aparat sau rezervor care înmagazinează energie electrică. – Din fr. accumulateur. modificată

ADMISIUNE, admisiuni, s. f. 1. Intrare dirijată a unui fluid într-o mașină care transformă o formă de energie în altă formă de energie. 2. Fază a ciclului de funcționare a unor mașini, efectuată în timpul intrării agentului motor în mașină. [Pr.: -si-u-. – Var.: admisie s. f.] – Din fr. admission, lat. admissio, -onis.

AEROGENERATOR, aerogeneratoare, s. n. Instalație folosită la transformarea forței eoliene în energie electrică. [Pr.: a-e-] – Din engl. aerogenerator.

ALBEDO s. n. Mărime care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp. – Din fr. albédo.

ALIMENTA, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instituții, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter.

AMPLIFICATOR, amplificatoare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu construit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur.

ANTIFORMANT, antiformanți, s. m. (Fon.) Zonă de minimă energie, situată între doi formanți apropiați. – Din fr. antiformant.

ANTIMATERIE s. f. Denumire dată unei substanțe ipotetice constituite din antiparticule, care prin aspect și însușiri seamănă cu substanța corpurilor din jur, dar, în situația în care ar intra în contact cu materia propriu-zisă, ambele s-ar anihila spontan, degajând o mare cantitate de energie. – Anti- + materie (după fr. antimatière).

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil).

ARGINT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b) fig. om plin de energie. 2. S. m. (Mai ales la pl.) Ban¹, para³. – Lat. argentum.

ARTERĂ, artere, s. f. 1. Vas sangvin care asigură circulația sângelui de la inimă la diverse organe și țesuturi. 2. Cale importantă de comunicație și de transport. ♦ Conductă hidraulică principală de alimentare prin care se transportă apa spre locul de consum. ♦ Linie electrică de alimentare prin care se transportă energie spre locul de consum. – Din fr. artère.

ATOMIC, -Ă, atomici, -ce, adj. Care ține de atomi, privitor la atomi, specific atomilor. ◊ Energie atomică = energie nucleară. Armă (sau bombă) atomică = instrument de luptă a cărui putere e bazată pe energie nucleară. Masă (sau greutate) atomică = raportul dintre masa atomului unui element chimic și a 12-a parte din masa atomului de carbon. Pilă atomică = reactor nuclear. – Din fr. atomique.

ATOMOELECTRIC, -Ă, atomoelectrici, -ce, adj. Care se bazează pe electricitatea produsă cu ajutorul energiei atomice. Centrală atomoelectrică. [Pr.: -mo-e-] – Din fr. atomoélectrique.

AUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apă folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

AUTOPROPULSAT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltatea unei surse proprii de energie. [Pr.:a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

AVÂNT, avânturi, s. n. 1. Vioiciune, energie, forță în mișcări. ◊ Loc. vb. A-și lua avânt = a se avânta. 2. Însuflețire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).

AVÂNTA, avânt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. ♦ A insufla avânt. – A³ + vânt.

BATERIE, baterii, s. f. 1. Subunitate de artilerie compusă din patru, șase sau opt tunuri, cu mijloacele de tracțiune, utilajul și personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate în vederea executării unei operații. ◊ Baterie electrică = reunire a mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. Baterie solară = sursă de energie formată dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transformă energia radiației solare în energie electrică. 3. Ansamblul instrumentelor de percuție (într-o orchestră). 4. Vas cu gheață în care se află sticle cu băutură. ♦ P. ext. Un litru de vin și o sticlă de sifon luate împreună. – Din fr. batterie.

BĂRBĂTESC, -EASCĂ, bărbătești, adj. 1. Caracteristic bărbaților, de bărbat. 2. Care exprimă bărbăție; plin de energie, de curaj, de hotărâre; viril. – Bărbat + suf. -esc

BECISNIC, -Ă, becisnici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) 1. (Om) vrednic de compătimire, lipsit de personalitate, de inteligență și de energie; ticăit². 2. (Om) debil, slăbănog, neputincios, bolnăvicios. [Var.: bicisnic, -ă adj., s. m. și f.] – Din sl. bečistĭnikŭ.

BEVATRON s. n. Accelerator de particule capabil să dea electronilor o energie de miliarde de electronvolți. (din fr. bévatron)

BIOENERGETIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-e-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.

BIOENERGIE s. f. Energie de natură organică. [Pr.: bi-o-e-] – Din engl. bioenergy.

BLEANDĂ¹, blende, s. f. (Pop.) Sperietoare de păsări. ♦ Epitet pentru o persoană fără energie, molâie, bleagă. – Et. nec.

BLEG, BLEAGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. scr. bleka.

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil aerodinamic încărcat cu materie explozivă, incendiară etc., care se aruncă din avion asupra obiectivelor terestre; (rar) proiectil de tun. ◊ Bombă atomică (sau nucleară) = bombă bazată pe energia nucleară, cu o putere de distrugere extraordinară. 2. (În sintagma) Bombă vulcanică = bucată de lavă aruncată în aer din crater și rotunjită prin învârtirea în atmosferă. 3. (În sintagma) Bombă calorimetrică = vas rezistent de metal întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 4. Fig. (Sport) Lovitură de minge trasă puternic spre poartă. 5. Fig. (Arg.) Știre senzațională. 6. Fig. (Arg.) Speluncă. – Din fr. bombe.

BRANȘAMENT, branșamente, s. n. Legătură între o conductă principală a unei rețele de distribuție (de energie electrică, de apă, de gaze etc.) și una secundară, care servește la alimentarea unui consumator. – Din fr. branchement.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie; cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat complex cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ în unele țări. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

CANALIZAȚIE, canalizații, s. f. 1. Instalație aeriană, subterană sau submarină care transportă sau distribuie energie electrică. Canalizație electrică. 2. Canalizare. – Din fr. canalisation.

CAPACITATE, capacități, s. f. 1. Volum al unui recipient. 2. Însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Persoană capabilă. 5. Însușirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacité, lat. capacitas, -atis.

CAPTATOR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. ◊ Captator solar = instalație pentru captarea și transformarea energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat pe vehicule cu tracțiune electrică pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor.

CĂLDURĂ, călduri, s. f. 1. Starea sau gradul de încălzire a unui corp; faptul că un corp posedă o anumită temperatură; senzație produsă de corpurile calde; temperatură ridicată. 2. (Fiz.) Mărime scalară prin care se exprimă transferul de energie între sistemele fizico-chimice sau între diferite părți ale aceluiași sistem în cadrul unei transformări în care nu se efectuează lucru mecanic; p. ext. parte a fizicii care studiază fenomenele termice. ◊ Căldură specifică = căldură necesară ridicării cu un grad Celsius a temperaturii unui gram dintr-un corp. ◊ Căldură animală = energie calorică rezultată în decursul metabolismului pe seama proceselor de oxidare a substanțelor nutritive. 3. (La pl.) Timp călduros, atmosferă fierbinte; vreme toridă. 4. (La pl.) Temperatură ridicată a corpului; febră. 5. Fig. Ardoare, înfocare, patimă. ♦ Afecțiune, amabilitate, prietenie. 6. (La pl.) Perioadă din ciclul sexual în care animalele femele manifestă dorința naturală de a se împerechea. – Lat. pop. caldura.

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune brun = cărbune de culoare brun-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intestinal etc. ♦ Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ◊ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția în mușchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuță (1). – Lat. carbo, -onis.

CENTRAL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

CHELTUI, cheltuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da o sumă de bani pentru a cumpăra sau a plăti ceva, pentru a ajuta pe cineva etc.; (peior.) a risipi, a irosi banii pe ceva, cu cineva etc. 2. A consuma, a folosi energie, timp etc. – Din magh. költeni.

CHELTUIALĂ, cheltuieli, s. f. Faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiți. ◊ Cheltuieli de judecată = sumă de bani pe care este obligată s-o plătească, pe baza unei hotărâri judecătorești, partea care a pierdut un proces părții care a câștigat procesul. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloace bănești oferite de altcineva. Bani de cheltuială = bani destinați cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuială = a cheltui mult (și nerațional). A băga (sau a pune pe cineva) la cheltuială = a face (pe cineva) să cheltuiască bani mulți. (Fam.) A da cuiva de cheltuială = a bate pe cineva. ♦ Consum de mijloace materiale, de muncă, energie etc. pentru satisfacerea unor nevoi, a unor obligații etc. ♦ (În contabilitate; la pl.) Rubrică dintr-un registru în care se trec sumele cheltuite. [Pr.: -tu-ia-] – Cheltui + suf. -eală.

CHEMOSINTEZĂ, chemosinteze, s. f. Fenomen prin care organismele vii folosesc, în sintezele organice, energia chimică rezultată prin oxidarea unor substanțe minerale; chimiosinteză. – Din germ. Chemosynthese.

CINETIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique.

COMBUSTIBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7.000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible.

CONSERVATIV, -Ă, conservativi, e, adj. 1. (Rar) Conservator². 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif.

CONTACT, contacte, s. n. 1. Atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două forțe, două energii etc. ◊ Expr. În contact cu... = în nemijlocită apropiere de..., în legătură strânsă cu... ♦ (Concr.) Piesă care servește la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legătură electrică între două piese sau elemente conductoare, realizată prin atingere. 2. Apropiere între oameni; relație, legătură. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legătură cu (cineva); b) (Mil.) a ajunge în imediata apropiere a inamicului și a începe primele lupte. – Din fr. contact, lat. contactus.

CONTOR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor.^[1]

DISIPA, pers. 3 disipează, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A risipi, a pierde energia sau a o elimina sub formă de căldură. – Din fr. dissiper.

DISIPATIV, -Ă, disipativi, -e, adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalații) Care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipatif.

DISIPATOR, disipatoare, s. n. (Tehn.) Corp, sistem tehnic sau instalație care disipează energie sau căldură. – Din fr. dissipateur.

DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

ELECTRIC, -Ă, electrici, -ce, adj. Care aparține electricității, privitor la electricitate, care produce sau are energie legată de prezența electricității. ◊ (Adverbial) Aparat care funcționează electric. ◊ Energie electrică = energie proprie câmpurilor electrice, cantitate de electricitate; (impr.) electricitate (1). Lumină electrică (și substantivat, f.) = sistem de iluminație în care sursele de lumină sunt alimentate cu energie electrică. – Din fr. électrique.

ELECTRICITATE s. f. 1. Una dintre proprietățile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariția, de mișcarea și de interacțiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. ♦ Totalitatea fenomenelor electrice. ◊ Electricitate atmosferică = ansamblul fenomenelor electrice din atmosferă (fulgere, trăsnete etc.). Electricitate animală = energie electrică produsă de țesuturile vii. ♦ Lumină electrică. 2. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice. – Din fr. électricité.

ELECTRIFICA, electrific, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.

ELECTRIFICARE, electrificări, s. f. Acțiunea de a electrifica și rezultatul ei; ansamblu de lucrări efectuate pentru introducerea și extinderea folosirii energiei electrice în diferite scopuri în toate ramurile economiei naționale, în activitatea social-culturală și în consumul casnic, pe calea sporirii producției de energie electrică. – V. electrifica. Cf. fr. électrification.

ELECTRIFICAT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.

ELECTROBUZ, electrobuze, s. n. Autovehicul de transport în comun, acționat de un motor electric alimentat de la un acumulator propriu (mecanic sau electric) de energie. – Din germ. Elektrobus, fr. électrobus.

ELECTROCHIMIE s. f. Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers, precum și legile acestor fenomene. – Din fr. électrochimie.

ELECTROENERGETIC, -Ă, electroenergetici, -ce, adj. De energie electrică, referitor la energia electrică. [Pr.: -tro-e-] – Din fr. électro-énergétique.

ELECTROGEN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. – Din fr. électrogène.

ELECTROGEOTERMIC, -Ă, electrogeotermici, -ce, adj. Care produce electricitate pe baza energiei calorice a apelor termale. [Pr.: -ge-o-] – Electro- + geotermic.

ELECTRON-VOLT, electron-volți, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. – Din fr. électron-volt.^[1]

ELECTRONVOLT s. m. Unitate de măsură a energiei egală cu energia câștigată de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. (din fr. électron-volt)

ELECTROPRELUCRARE s. f. Prelucrare a metalelor prin folosirea directă a energiei electrice. – Electro- + prelucrare.

ELECTROTERMIE s. f. Parte a electrotehnicii care se ocupă cu utilizarea energiei electromagnetice pentru obținerea căldurii necesare unor operații tehnologice sau pentru încălzit; electrocăldură. – Din fr. électrothermie.

ENERGETIC, -Ă, energetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la producerea și la folosirea diferitelor forme de energie. ◊ Sistem energetic = ansamblu de instalații organizat unitar în scopul producerii, transmisiunii și distribuției energiei electromagnetice pe un anumit teritoriu. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele produse în sistemele fizice din punctul de vedere al transformărilor de energie dintr-o formă în alta; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul surselor și al posibilităților tehnico-economice de exploatare și de utilizare a diferitelor forme de energie. – Din fr. énergétique.

ENERGETISM s. n. Curent filozofic idealist inițiat la sfârșitul sec. XIX, care a încercat să înlăture noțiunea de materie, înlocuind-o cu aceea de energie, considerată ca substanță unică a lumii, rupând astfel mișcarea de materie. – Din fr. énergétisme, rus. energhetizm.

ENERGIC, -Ă, energici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de vigoare, de energie (2); hotărât, viguros; care oglindește, exprimă energie (2). ♦ (Despre medicamente) Cu acțiune promptă, puternică și imediată; eficace. – Din fr. énergique.

ENERGIE, energii, s. f. 1. Capacitate a unui sistem (fizic) de a efectua lucru mecanic în trecerea dintr-o stare în altă stare dată. 2. Forță, putere, tărie, vigoare, capacitate de a acționa. ♦ Fermitate, hotărâre în atitudini, în acțiuni. – Din fr. énergie, lat. energia.

ENERGIZANT, -Ă, energizanți, -te, adj. Care dă energie. – Din fr. énergisant.

ENERGOINTENSIV, -Ă, energointensivi, -e, adj. (Despre procese tehnologice) Mare consumator de energie. – Energ[ie] + intensiv.

ENZIMĂ, enzime, s. f. Compus organic de natură proteică, prezent în celule vii, care dirijează procesele de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, producând și păstrând energie; ferment. – Din fr. enzyme.

ERG¹, ergi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a energiei, egală cu lucrul mecanic efectuat de o forță de o dină care își deplasează punctul de aplicație cu un centimetru. – Din fr. erg.

EXCITA, excit, vb. I. Tranz. 1. A provoca (prin mijloace fizice, chimice sau biologice) intrarea în acțiune a unei celule, a unui țesut sau a unui organ. 2. A ațâța, a întărâta. ♦ A provoca, a stârni o senzație, un sentiment. 3. A produce un câmp magnetic util într-o mașină electrică sau într-un aparat electric; a produce un surplus de energie. – Din fr. exciter, lat. excitare.

FLASC, -Ă, flasci, -ce, adj. Moale, fleșcăit². ♦ Fig. Fără vigoare, fără forță, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fără rezistență la turtire, la răsucire sau la încovoiere. – Din fr. flasque.

FLEAȘCĂ s. f. 1. Materie moale și apătoasă, fără consistență; fleșcăială. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molâu. 2. (Pop.) Palmă, lovitură dată cu palma. – Cf. fleașc.

FLUX, fluxuri, s. n. 1. Fază de ridicare periodică a nivelului apei oceanelor sau a mărilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influența mișcării de rotație a Pământului și a atracției Lunii și a Soarelui. ♦ Fig. Revărsare puternică, șuvoi; val¹, năvală. ◊ Flux verbal = afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 2. (Fiz.) Curent de particule. ◊ Flux de căldură = energie termică transferată dintr-o suprafață dată în unitatea de timp. Flux luminos = cantitatea de lumină pe care o emite un izvor de lumină într-o unitate de timp. Flux electric = produsul dintre inducția electrică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Flux magnetic = produsul dintre inducția magnetică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. Densitate de flux = fluxul raportat la unitatea de arie. 3. (În sintagmele) Flux tehnologic = circulația continuă a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operațiilor dintr-un proces tehnologic. Producție în flux = formă de organizare superioară a producției, în cadrul căreia produsele se obțin în condiții de adâncă divizare a procesului tehnologic. Flux de informație = raportul dintre cantitatea de informație și timpul în care ea este transmisă. – Din fr. flux.

FORȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță = acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. ◊ Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Economie; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale care există în organismul omului și pe care el le pune în funcțiune atunci când îndeplinește o activitate socială utilă; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II.1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau asupra unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. – Din fr. force, it. forza.

FOTODEZINTEGRARE, fotodezintegrări, s. f. Dezintegrare a unui nucleu atomic ca urmare a absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. – Foto- + dezintegrare. Cf. fr. photodésintégration.

FOTOENERGETICĂ s. f. Ramură a biologiei care studiază influența energiei radiante a soarelui asupra activității vitale a organismelor vegetale și animale. – Din fr. photoénergétique.

FOTON, fotoni, s. m. (Fiz.) Particulă elementară a radiației electromagnetice care posedă energie și impuls și care nu poate exista în stare de repaus. – Din fr. photon.

FRIGIDER, frigidere, s. n. Dulap de construcție specială echipat cu un agregat frigorigen, care menține o temperatură scăzută produsă cu ajutorul energiei electrice, a gazului metan sau a unui combustibil lichid, destinat răcirii și păstrării temporare a alimentelor și a produselor ușor alterabile. – Din fr. frigidaire.

FRIGORIGEN, -Ă, frigorigeni, -e, adj. Care poate produce frig. ◊ Agent frigorigen = substanță cu putere de vaporizare mare, care absoarbe căldura. Instalație frigorigenă = parte componentă a unei instalații frigorifice, în care, prin consum de energie, agentul frigorigen își modifică continuu starea de agregare, producând frig. – Din fr. frigorigène.

GENERATOR, -OARE, generatori, -oare, adj., subst. I. Adj. Care generează, produce, determină ceva. II. S. f. Linie dreaptă care generează prin deplasarea în spațiu (pe o traiectorie curbă) o suprafață riglată. III. S. n. 1. Aparat, mașină sau instalație care servește la producerea unei forme de energie, folosind energie de o altă formă. ◊ Generator cuantic = generator sau amplificator de radiații electromagnetice care funcționează pe baza fenomenului de emisie stimulată a radiațiilor. Generator de zgomot = dispozitiv electronic care produce o tensiune de zgomot (de obicei aleator) spre a fi folosită în măsurători. Generator de aeroioni = aeroionizator. 2. Aparat sau instalație care servește la producerea unui fluid sau a unei suspensii fluide. – Din fr. générateur, lat. generator, -oris.

HELIOTEHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.

HIDROCENTRU, hidrocentre, s. n. Regiune geografică bogată în ape și energie hidraulică. – Din fr. hydrocentre.

HIDROELECTRIC, -Ă, hidroelectrici, -ce, adj. (Despre instalații) Care transformă energia hidraulică în energie electrică. ◊ Centrală hidroelectrică =ansamblu de instalații, clădiri și amenajări în care se produce energie electromagnetică prin transformarea din alte forme de energie; hidrocentrală. ♦ (Despre centrale electrice) Care folosește debitul și căderea unui râu sau al unui fluviu. [Pr.: -dro-e-] – Din fr. hydro-électrique.

HIDROENERGETIC, -Ă, hidroenergetici, -ce, adj. Referitor la energia care se produce cu ajutorul apei. [Pr.: -dro-e-] – Hidro- + energetic.

HIDROENERGIE s. f. Energie produsă de apa în mișcare; energie hidraulică. [Pr.: -dro-e-] – Din fr. hydroénergie.

HIDROSONICITATE s. f. Ramură a fizicii care studiază transmiterea energiei prin unde elastice în medii lichide. – Hidro- + sonicitate.

HIDROTEHNIC, -Ă, hidrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu folosirea apei și cu proiectarea și executarea lucrărilor de folosire a apei, a energiei hidraulice și a lucrărilor de prevenire a distrugerilor provocate de ape. 2. Adj. Privitor la hidrotehnică (1), care aparține hidrotehnicii. – Din fr. hydrotechnique, germ. Hydrotechnik.

INDOLENT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

INDOLENȚĂ, indolențe, s. f. Lipsă de energie; nepăsare, apatie; lene, trândăvie. – Din fr. indolence, lat. indolentia.

INERȚIE, inerții, s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacționa slab sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolență, apatie. 4. (Med.; în sintagma) Inerție uterină = lipsă de contracție și retractare a mușchiului uterin după naștere. – Din fr. inertie, lat. inertia.

INIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord¹. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă². 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: inemă s. f.] – Lat. anima.

INSTALAȚIE, instalații, s. f. 1. Faptul de a (se) instala. 2. Ansamblu de construcții, de mașini etc. montate astfel încât să formeze un tot în scopul executării unei anumite funcțiuni sau operații în procesul de producție. ◊ Instalație electrică = ansamblu unitar de conductoare, aparate, mașini etc. destinate producerii sau utilizării energiei electrice. [Var.: instalațiune s. f.] – Din fr. installation.

INTENSITATE, intensități, s. f. 1. Însușirea de a fi intens; grad de tărie, de putere, de forță. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor mărimi. ◊ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forța mecanică cu care se rostește un sunet. 3. (Economie; în sintagma) Intensitatea muncii = gradul de încordare al muncii, căruia îi corespunde un anumit consum de energie musculară și nervoasă a lucrătorului. – Din fr. intensité.

INTERCONECTA, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

INTERCONEXIUNE, interconexiuni, s. f. 1. Legătură stabilită între mai multe rețele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrică; interconectare. 2. Ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea interconexiunii (1) unor sisteme energetice. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. interconnexion.

INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

IONOFON, ionofoane, s. n. Traductor electroacustic care transformă direct energia electrică în energie acustică. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionophone.

ÎNCĂRCA, încarc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A adăuga prin înșelătorie un plus la socoteală. 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. – Lat. *incarricare.

ÎNCĂRCAT², -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) În care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărui armături au sarcină electrică. – V. încărca.

ÎNMAGAZINA, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.

ÎNVIETOR, -OARE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător.

JERBĂ, jerbe, s. f. 1. Buchet mare de flori, așezate în așa fel încât să aibă fața orientată în aceeași parte. 2. (Fiz.; în sintagma) Jerbă nucleară = fascicul de urme ale particulelor provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic în nenumărate fragmente, ca urmare a ciocnirii sale de o particulă cosmică cu energia foarte mare. – Din fr. gerbe.

JOULE, jouli, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu lucrul mecanic efectuat de forța de un newton, când punctul ei de aplicație se deplasează cu un metru în direcția și în sensul forței. [Pr.: jul] – Din fr., engl. joule.

KILOCALORIE, kilocalorii, s. f. Unitate de măsură pentru energia termică, egală cu o mie de calorii; calorie mare. [Abreviat: kcal] – Din fr. kilocalorie.

KILOELECTRONVOLT, kiloelectronvolți, s. m. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură pentru energie, egală cu o mie de electronvolți. [Pr.: -lo-e-. – Abr.: keV] – Din fr. kiloélectronvolt.

KILOJOULE, kilojouli, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru energie, egală cu o mie de jouli. [Pr.: -giul și -jul. – Abr.: kJ] – Din fr., engl. kilojoule.

KILOWATT, kilowați, s. m. Unitate de măsură a puterii, egală cu o mie de wați. ◊ Compus: kilowatt-oră = unitate de măsură a energiei, egală cu energia produsă într-o oră de o sursă cu puterea de un kilowatt. [Abr.: kW] – Din fr. kilowatt.

LAC¹, lacuri, s. n. Întindere mai mare de apă stătătoare, închisă între maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu. ◊ Lac de acumulare = lac (artificial) situat în amonte de o hidrocentrală, care constituie rezerva de apă necesară producerii energiei. ◊ Expr. A sări (sau a cădea, a da etc.) din lac în puț = a da de un rău mai mare, încercând să scape de alt rău. ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid. – Lat. lacus.

LASER, lasere, s. n. Dispozitiv pentru amplificarea sau generarea undelor electromagnetice din domeniul optic pe baza efectului de emisiune forțată a sistemelor atomice, care permite o concentrare de energie corespunzătoare unei temperaturi de zeci de mii de grade. – Din engl., fr. laser.

LĂSA, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situație, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruța viața cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situația în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, o dată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aștepta, a păsui¹. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredința cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi! ◊ Expr. Las’ dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăți fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosință) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăși, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunța la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moștenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se mențină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziție (în momentul plecării, la despărțire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ◊ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paștelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paștelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preț, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se așeza; a se culca. ◊ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimți cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare.

LÂNCED, -Ă, lâncezi, -de, adj. 1. (Înv.) Slăbit de boală, sleit de puteri. 2. Lipsit de vigoare sau de energie; moale. – Lat. languidus.

LEGĂTURĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile etc. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ◊ Forță de legătură = forță care unește între ele particulele constitutive ale unui sistem material. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ♦ Fașă, bandaj. 5. Scoarțele și cotorul în care se află legată o carte. 6. Obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ◊ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (În loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura.

LIMFATISM s. n. Stare patologică (frecventă la copii) caracterizată prin mărirea volumului organelor limfatice și însoțită de paloare, lipsă de energie, slabă rezistență la infecții. – Din fr. lymphatisme.

LINIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în țările românești, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

LOCOMOTIVĂ, locomotive, s. f. Vehicul motor de cale ferată, cu sursă de energie proprie sau străină, folosit pentru a remorca și a deplasa vagoanele. – Din fr. locomotive.

LUCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ Lucru în sine = noțiune a filozofiei lui Kant desemnând realitatea obiectivă, existentă independent de cunoașterea noastră, care, deși percepută sub formă de reprezentare, nu poate fi cunoscută în esența ei. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ♦ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru; c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) A avea o ocupație, a fi în slujbă; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în evul mediu țăranii dependenți din țările române și care consta în prestații de muncă în folosul domnitorului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componenta forței care acționează asupra corpului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă. 2. Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv).

LUMINĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.

LUMINESCENȚĂ, luminescențe, s. f. Proprietate pe care o au unele substanțe de a emite radiații luminoase provenite dintr-o energie netermică; emisiune de raze luminoase reci. – Din fr. luminescence.

LUMINOZITATE, luminozități, s. f. 1. Însușire a unui corp de a fi luminos (I 1); strălucire. ♦ (Fiz.) Caracteristică a instrumentelor optice, exprimată prin raportul dintre iluminarea imaginii unui obiect și strălucirea obiectului. ♦ (Astron.) Strălucire a stelelor, exprimată fie prin emisiunea totală de energie luminoasă, fie în raport cu luminozitatea soarelui. 2. Însușirea unui loc, a unei incinte etc. de a fi luminoase (I 2). 3. Fig. Seninătate, limpezime; optimism; bucurie. – Din fr. luminosité.

MAGNETOHIDRODINAMIC, -Ă, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază legile generale ale comportării fluidelor electroconductoare în câmp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamică (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transformă direct în energie electrică energia termică a unui fluid fierbinte ionizat, supus acțiunii unui câmp magnetic. – Din fr. magnétohydrodynamique.

MAȘINĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, mașinărie. ◊ Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. 2. Locomotivă. 3. Autovehicul, automobil. 4. Sobă de bucătărie, care servește la pregătirea mâncării. 5. Fig. (De obicei urmat de determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucrează mult și cu mișcări automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

MAU s. n. (Pop. și fam.; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a pierde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avânt, elan; energie, vlagă. ◊ Expr. A lua (cuiva) maul = a) a ameți; a face (pe cineva) să-și piardă cunoștința (în urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) în situația să nu mai poată spune nimic. – Cf. scr. mah.

MĂMĂLIGAR, mămăligari, s. m. 1. Persoană care mănâncă multă mămăligă. ♦ Epitet depreciativ folosit (în trecut) la adresa țăranilor. 2. Epitet depreciativ pentru un om lipsit de personalitate și de energie. – Mămăligă + suf. -ar.

MĂMĂLIGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [Var.: (reg.) măligă s. f.] – Et. nec.

MĂMĂLIGOS, -OASĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

MEGAERG, megaergi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru energie, egală cu un milion de ergi. [Abr.: Merg] – Din fr. mégaerg.

METABOLISM s. n. Totalitatea proceselor complexe de sinteză, de asimilare (cu înmagazinare de energie), de degradare și de dezasimilare (însoțită de eliberare de energie), pe care le suferă substanțele dintr-un organism viu. ◊ Metabolism bazal = cantitatea de calorii produse într-o oră, în condiții de repaus al organismului, raportată la un metru pătrat din suprafața corpului. – Din fr. métabolisme.

MIȘEL, -EA, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

MITOCONDRIE, mitocondrii, s. f. (Biol.) Organit citoplasmatic la plante și animale alcătuit din proteine, lipide și enzime care asigură celulei energia necesară. – Din fr. mitochondrie.^[1]

MOALE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

MOLATIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molatec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

MOLĂTATE, molătăți, s. f. (Rar) Lipsă de avânt și de energie în mișcări, acțiuni. – Moale + suf. -ătate.

MOLÂU, -ÂIE, molâi, -âie, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. – Moale + suf. -âu.

MOLEȘEALĂ, moleșeli, s. f. Senzație de diminuare a puterii, a energiei, adesea însoțită de somnolență; moliciune; sfârșeală; toropeală. – Moleși + suf. -eală.

MOLEȘI, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

MORBIDEȚE s. f. (Livr.) Rafinament bolnăvicios, moliciune, sensibilitate excesivă; lipsă de vitalitate, de energie. ♦ Delicatețe și moliciune reflectate în creații artistice (mai ales plastice). [Var.: morbideță s. f.] – Din it. morbidezza, fr. morbidesse.

MORMOLOC, mormoloci, s. m. 1. Larvă cu coadă a batracienilor în prima fază de dezvoltare, având branhii în loc de plămâni. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, încet în mișcări. ♦ Epitet glumeț dat copiilor mici. – Din scr. mrmoljak.

MORTĂCIUNE, mortăciuni, s. f. Stârv, hoit, leș de animale și de păsări; p. ext. cadavru. ♦ Fig. Ființă foarte slabă, lipsită de energie și de sănătate. – Lat. morticina.

MOTOR, -OARE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). (În sintagmele) Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. (În compusul) Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. Motor eolian. Motor electric. Motor hidraulic. Motor pneumatic. Motor cu ardere internă. II. Adj. 1. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Fig. Care stimulează, declanșează o acțiune. ♦ (Substantivat, n.) Factor, agent care dă impuls unei acțiuni; stimul, imbold. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

MUIAT², -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.

MUTATOR, mutatoare, s. n. Aparat sau instalație pentru transformarea energiei electromagnetice de o anumită formă în energie electromagnetică de altă formă. – Din fr. mutateur.

NECONVENȚIONAL, -Ă, neconvenționali, -e, adj. 1. Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalețe, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată. [Pr.: -ți-o-] – Ne- + convențional.

NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Ne- + putință.

NERV, nervi, s. m. 1. Organ de transmisiune a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este format din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susținut. – Din lat. nervus, it. nervo.

NEVALORIFICAT, -Ă, nevalorificați, -te, adj. Care nu este pus în valoare, pentru care nu s-a făcut ceva spre a primi o anumită valoare, a cărui valoare nu este scoasă în evidență. ♦ (În special despre surse de energie, materii prime) Care nu este folosit în procesul de producție spre rentabilizare. – Ne- + valorificat.

NEVOLNICIE s. f. (Pop.) Stare a celui nevolnic (1); lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, neputință (2); incapacitate. – Nevolnic + suf. -ie.

NUCLEAR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie obținută prin dezintegrarea atomului în urma unor reacții nucleare; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

NUCLEARIZA, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

NUCLEONICĂ s. f. Disciplină al cărei scop este aplicarea energiei nucleare în știință și în industrie. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléonique.

NUTRIȚIE, nutriții, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele își procură hrana necesară creșterii și dezvoltării, obținerii energiei pentru desfășurarea proceselor vitale, refacerii țesuturilor etc.; p. ext. hrănire, alimentare; hrană. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.

ODIHNI, odihnesc, vb. IV. 1. Refl. și (rar) intranz. A întrerupe temporar o activitate pentru a-și recâștiga energia, pentru a se reface; a se afla, a fi în repaus. ◊ Loc. adv. Pe odihnit(e) = a) după un interval de odihnă, fără oboseală; fără zor, comod; b) în liniște, în tihnă. ♦ Tranz. A lăsa să stea la odihnă (1); a pune la repaus; a da, a oferi cuiva odihnă; p. ext. a adăposti, a găzdui. 2. Refl. și (rar) intranz. A se reface prin somn; a dormi. 3. Intranz. și refl. A fi mort; a zăcea în mormânt. ◊ Expr. (Tranz.) Domnul (sau Dumnezeu) să-l odihnească (în pace), formulă prin care se invocă îndurarea lui Dumnezeu pentru cei morți. 4. Refl. (Înv.) A se potoli, a se calma, a se liniști. 5. Refl. și tranz. A (se) sprijini, a (se) rezema. 6. Refl. și intranz. Fig. A sta undeva, a-și avea locul, a fi situat undeva. [Formă gramaticală (în loc.): odihnite. – Var.: (reg.) hodini, odini vb. IV.] – Din bg. otdihna.

ODIHNITOR, -OARE, odihnitori, -oare, adj. Care reface energia, puterile; reconfortant; care liniștește, calmează; calmant, liniștitor. – Odihni + suf. -tor.

OSCILATOR, oscilatoare, s. n. 1. Sistem fizic care poate efectua oscilații libere. 2. Aparat sau dispozitiv care produce oscilații electromagnetice, alimentat de la o sursă de energie (electrică). ◊ Oscilator pilot = oscilator destinat să producă o oscilație de frecvență constantă utilizată ca frecvență de referință. Oscilator multispot = oscilator care poate afișa simultan mai multe imagini. – Oscila + suf. -tor. Cf. fr. oscillateur.

OSCILAȚIE, oscilații, s. f. 1. Mișcare periodică alternativă și simetrică a unui corp în raport cu o anumită poziție a sa; vibrație, pendulare, oscilare. 2. Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoțită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. 3. Fig. Nehotărâre, șovăială; fluctuație. – Din fr. oscillation.

PARATROFIE, paratrofii, s. f. (Biol.) Formă de parazitism în care energia necesară pentru dezvoltarea unui microorganism este furnizată de gazdă. – Din engl. paratrophy.

PASANT, pasante, adj. (În sintagma) Contor pasant (și substantivat, n.) = contor care înregistrează consumul de energie electrică defalcat din consumul înregistrat de un contor general. – Din germ. passant.

PAUȘAL, -Ă, paușali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Sistem de plată pentru o prestație de serviciu, pentru un consum de energie etc. prin fixarea cu aproximație a unei sume globale. 2. Adj. (În sintagmele) Tarif (sau preț) paușal = tarif sau preț care se plătește uniform, stabilit în baza experiențelor sau a unei evaluări. Asigurare paușală = asigurare pentru bunuri, persoane etc. contra plății unei prime de asigurare unice (medie). [Pr.: pa-u-] – Din germ. Pauschale.

PĂPA, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

PERPETUUM MOBILE subst. 1. Sistem mecanic, termic, electric etc. imaginar, care ar fi capabil să funcționeze neîncetat, efectuând lucru mecanic sau producând energie, fără să primească energie din exterior sau consumând numai din energia termică a unui singur corp, fără a se afla în contact și cu un alt corp mai rece decât primul. 2. Denumire dată unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate cu ritm rapid, alcătuite din note scurte și de valoare egală, a căror succesiune repetată lasă impresia unei mișcări continue. – Loc. lat.

PERVITINĂ s. f. Substanță organică întrebuințată ca stimulent al sistemului nervos, pentru a face să dispară senzația de oboseală și de somn și pentru creșterea temporară a energiei și a puterii de muncă. – Din fr. pervitine, germ. Pervitin.

PILĂ², pile, s. f. 1. Dispozitiv (alcătuit din doi electrozi introduși într-un electrolit) care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = ansamblu de instalații care servește la producerea treptată și reglabilă a fisiunii nucleare în lanț; reactor (nuclear). 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Ieșit din uz) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.), Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

PITIC², -Ă, pitici, -ce, subst., adj. 1. S. m. și f. Individ care aparține unor populații din Africa centrală, cu statura mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, caracterizat prin vioiciune și istețime. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare; pigmeu. 3. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 4. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparține unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

PLUTONIU s. n. Element chimic de sinteză, radioactiv, obținut din uraniu, capabil să întrețină reacții nucleare în lanț, întrebuințat la obținerea energiei nucleare prin bombardarea cu neutroni. – Din fr. plutonium.

POTENȚIAL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea lui din poziția în care se află până la un indice de referință. 2. (Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. ◊ Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ionizarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci; p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel.

PROSTRAT, -Ă, prostrați, -te, adj. (Rar) 1. (Despre tulpinile plantelor) Care crește culcat la pământ. 2. Fig. Lipsit de energie morală. – Din lat. prostratus, fr. prostré.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ◊ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

PUTERE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. În (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul plac al cuiva. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile centrale = nume dat în primul război mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei dominante, care, folosind statul ca instrument al său, înfăptuiește conducerea societății. Putere populară = regim social-economic în care conducerea politică, conducerea statului aparține clasei muncitoare și aliaților ei; stat cu un asemenea regim. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. În puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea.

PUTERNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic.

QIGONG /cicung/ s. n. Complex de tehnici tradiționale chineze pentru păstrarea energiei vitale. (< chin. qigong)

RACORD, racorduri, s. n. 1. Legătură, contact între două părți ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2. Piesă (constituită din una sau din două părți tubulare cu piulițe) cu care se face legătura între două conducte și prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Porțiune de circuit electric care pune în legătură aparatul, mașina sau locul de utilizare a energiei electrice cu rețeaua de distribuție. 4. Legătură între două secvențe de film care asigură continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord.

RAD, razi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură egală cu doza radiației care cedează o energie de 100 de ergi unui gram din substanța în care este absorbită. – Din fr. rad.

RADIOMETRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique.

SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură). ◊ (Tehn.) Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, fabricată izolat de acesta și menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată, a mecanismului. (Fiziol.); Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul și se elimină bioxidul de carbon. ◊ Loc. adj., adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul, pe rând. (Mil., în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. În schimb = drept compensație, ca echivalent. ◊ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. ◊ Casă de schimb = întreprindere comercială care se ocupă cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o sumă de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoană intermediară care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoane care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuita în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană. 5. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp (sau de pat) care înlocuiește pe cea murdară; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

SERVOMOTOR, servomotoare, s. n. Motor (electric, hidraulic sau pneumatic) al unui sistem de comandă automată sau de reglare automată folosit pentru acționarea unui element de execuție al unui sistem tehnic, transformând un semnal aplicat la intrare într-o mișcare de cele mai multe ori de rotație și folosind o sursă auxiliară de energie. – Din fr. servomoteur.

SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ.

SLĂBIT², -Ă, slăbiți, -te, adj. 1. Care a pierdut din grăsime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți ale omului etc.) Care nu-și mai îndeplinește bine funcția, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slăbi.

STIMULA, stimulez, vb. I Tranz. A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mări activitatea unei funcții organice, a activa, a excita un organ, o funcție. – Din fr. stimuler, lat. stimulare.

SURSĂ, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate găsi sau de unde se propagă ceva; sediul sau obârșia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumină, radiații nucleare etc. ◊ Sursă de energie electrică (sau electromagnetică) = generator de energie electrică (sau electromagnetică). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de câmp, care furnizează purtătorii de sarcină majoritari. 2. Posibilitate de câștig. 3. Fig. Loc de unde emană o informație, o noutate. 4. Fig. Izvor, obârșie, origine. ◊ Sursă de inspirație = domeniu din care se inspiră un scriitor – Din fr. source.

TEMPERAMENT, temperamente, s. n. Ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase ale unei persoane, care determină diferențieri psihice și de comportament între indivizi; fire. ♦ Energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. tempérament, lat. temperamentum.

TEMPERAMENTAL, -Ă, temperamentali, -e, adj. Care aparține temperamentului, privitor la temperament, de temperament. ♦ Plin de energie, de elan, de pasiune. – Temperament + suf. -al.

TERMIFICARE, termificări, s. f. Sistem de alimentare centralizată cu căldură a unor clădiri, întreprinderi industriale sau a unui oraș printr-o rețea de distribuție specială de la un centru în care se produc concomitent energia electrică și cea termică. [Var.: termoficare s. f.] – V. termifica.

TRANSMITE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) a trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.

TRÂNTI, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja.

UZINĂ, uzine, s. f. 1. Întreprindere industrială de mari proporții în care se produc utilaje, semifabricate sau materii prime pentru alte industrii. 2. Instalație producătoare de energie electrică, termică sau de alimentare cu apă a unei așezări, a unei zone, a unei locuințe. (În sintagma) Uzina verde = natura, vegetația privite ca sursă de energie și hrană. – Din fr. usine.

VALORIFICAT, -Ă, valorificați, -te, adj. Care este pus în valoare, pentru care s-au depus eforturi spre a primi valoarea maximă; a cărui valoare este pusă în evidență. ♦ (În special despre surse de energie, materii prime) Care este folosit (în procesul de producție) cât mai rațional, cât mai rentabil etc. – V. valorifica.

VAROMETRU, varometre, s. n. Contor electric pentru măsurarea în varore a energiei electrice reactive. – Din fr. varheuremètre.^[1]

VARSECUNDĂ, varsecunde, s. f. (Fiz.) Unitate de măsură pentru energia reactivă. [Abr.: vars] – Din fr. varseconde.

VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

VIGOARE s. f. 1. Forță fizică, putere (de lucru, de acțiune); energie; vitalitate. 2. (În loc. adj.) În vigoare = (despre legi, dispoziții etc.) valabil într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. vigueur, lat. vigor, -oris.

VIRIL, -Ă, virili, -e, adj. De bărbat, specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, plin de forță, de energie; energic, viguros, impetuos. – Din fr. viril, lat. virilis.

VITALITATE, vitalități, s. f. Caracterul a ceea ce este viu; putere de viață, vigoare vitală; energie, forță, dinamism. – Din fr. vitalité, lat. vitalitas, -atis.

WATT, wați, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a puterii egală cu puterea care corespunde schimbului de energie sau lucrului mecanic de un joule într-o secundă. – Din fr., engl. watt.

WATTORĂ, wattore, s. f. Unitate de măsură pentru energia electrică egală cu 3600 de jouli. – Watt + oră (după fr. watt-heure).

WATTORMETRU, wattormetre, s. n. Contor pentru măsurarea în wattore a energiei electromagnetice care trece printr-un circuit. – Din fr. watt-heuremètre.

ZAHARISI, zaharisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre dulcețuri, miere etc.; la pers. 3) A căpata o îngroșare specifică datorită cristalizării zaharurilor conținute. 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A-și pierde vigoarea, energia, vioiciunea gândirii; a se ramoli. 3. Tranz. Fig. (Rar) A îndulci tonul sau timbrul vocii; a face mieros. – Din ngr. zaharóso (viitorul lui zaharóno).

ZAHARISIT, -Ă, zaharisiți, -te, adj. 1. (Despre dulcețuri, miere etc.) Care s-a îngroșat prin cristalizarea zaharurilor conținute. ◊ Fructe zaharisite = fructe conservate prin fierbere în sirop de zahăr. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Care și-a pierdut vigoarea, energia, vioiciunea gândirii; ramolit. ♦ (despre cuvinte, expresii, ton etc.) Mieros, dulceag, siropos. – V. zaharisi.

ZBOR¹, zboruri, s. n. 1. Mod de planare și de mișcare în aer a unei păsări, a unei insecte, a unui obiect etc. cu ajutorul aripilor și a căror sustentație poate fi realizată fie cu consum de energie din interior (la păsări, avioane, elicoptere etc.) sau din exterior (la planoare, zmeie etc.), fie fără consum de energie sau prin mișcare balistică; p. ext. deplasarea în spațiu a unei rachete sau a unei astronave. ◊ Platformă de zbor = platformă pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor portavion, de pe care decolează avioanele. ◊ Loc. adv. Din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului; b) în fugă, repede, iute; c) dintr-o dată; d) în treacăt. ◊ Expr. A-și lua zborul = a) a se înălța în aer; b) a începe să alerge repede; c) a pleca; a evada, a fugi; d) a se pierde, a dispărea; e) fig. (rar) a se dezvolta, a-și lua avânt. A trece în zbor = a trece foarte repede. ♦ Trecere rapidă prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vânt. 2. Fig. Mers iute, vijelios; viteză, goană, fugă. ♦ Avânt, elan. – Din zbura (derivat regresiv).

ZGOMOT, zgomote, s. n. 1. Sunet sau amestec de sunete discordante, puternice, care impresionează în mod neplăcut auzul. ♦ Gălăgie, vacarm; vuiet, tumult. ◊ Expr. A face zgomot = a produce senzație, a face vâlvă. 2. (În sintagmele) Zgomot de fond = perturbație sonoră (de mică intensitate) care apare în orice mediu de transmisie a semnalelor. Zgomot alb = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat prin energie egală pe lățime de bandă constantă. Zgomot colorat = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat printr-un spectru continuu și uniform într-un domeniu de frecvențe specificat. Zgomot roz = zgomot de bandă largă, folosit în măsurători electroacustice, caracterizat prin energie constantă pe octavă. – Din scr. glomot.