PIONIER, -Ă, pionieri, -e, subst. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al organizației de masă a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunistă a elevilor. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activități noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 3. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pioner, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

EMIGRAT, -Ă, emigrați, -te, s. m. și f., adj. Emigrant. – Din fr. émigré.

EMIGRANT s., adj. expatriat, pribeag.

EXPATRIAT s., adj. v. emigrant.

PRIBEAG adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. adj. v. răzleț. 3. s. v. refugiat. 4. adj., s. v. exilat. 5. s., adj. v. emigrant. 6. adj., s. străin, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la noi.)

emigrant s. m., adj. m. (sil. -grant), pl. emigranți; f. sg. emigrantă, g.-d. art. emigrantei, pl. emigrante

EMIGRANT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care emigrează; care se află în emigrație. Populație ~tă. [Sil. -mi-grant] /<fr. émigrant

EMIGRAȚIE ~i f. 1) Situație a celui ce emigrează. 2) Durata situației de emigrant. 3) Totalitate a persoanelor emigrate dintr-o țară în alta într-o anumită perioadă de timp. [G.-D. emigrației; Sil. -mi-gra-ți-e] /<fr. émigration, lat. emigratio,~onis

A SE REPATRIA mă ~ez intranz. (despre emigranți, prizonieri etc.) A se întoarce în patrie; a reveni în patrie. [Sil. -tri-a] /<lat. repatriare, fr. repatrier

EMIGRANT, -Ă s.m. și f. Persoană care emigrează. [Cf. fr. émigrant, it. emigrante].

EMIGRAT, -Ă s.m. și f. Emigrant. [Cf. fr. émigré].

colon (-ni), s. m. – Muncitor agricol. Lat. colonus (sec. XVIII). – Der. colonie, s. f., din fr. colonie; colonist, s. m. (emigrant), din germ. Kolonist; colonial, adj., din fr. colonial; coloniale, s. f. pl. (articole alimentare de băcănie), din germ. Kolonialwaren; coloniza, vb., din fr. coloniser; colonizator, adj. (care colonizează).

ANATOPISM s. n. ansamblu de tulburări care apar la unii emigranți ca urmare a neadaptării la noua societate. (< fr. anatopisme)

EMIGRANT, -Ă s. m. f. cel care emigrează. (< fr. émigrant)

PIONIER¹ I. s. m. f. 1. cel care, făcând parte dintr-un grup de coloniști sau de emigranți, desțelenește și cultivă un ținut virgin. 2. (fig.) deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 3. (în țările cu regim comunist, în România) membru al organizației politice de masă a elevilor între 7 și 14 ani. II. s. m. militar din trupele de geniu, specializate în construcții de terasamente, fortificații, minări etc. (< fr. pionnier, germ. Pionier, /I, 3/ rus. pioner)

emigrant, -ă, emigranți, -te s. m., s. f. evadat.

ARGENTINA, Republica Argentina, stat federal în SE Americii de Sud, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (peste 4 mii km²); 2,8 mil. km²; 32 mil. loc. (1989). Limba de stat: spaniola. Cap.: Buenos Aires. Orașe pr.: Córdoba, Rosario, La Plata, Mar del Plata. Pop. urbană: 84,7 la sută (1985). Este împărțită în 22 prov. federale, un teritoriu național și Capitala Federală. Relieful A. este dispus în 3 mari trepte: M-ții Anzi (în V, la graniță cu Chile), podișurile („mesetas”) Patagoniei (în S) și cîmpiile Pampa (c. 600 mii km²), Chaco și Entre Rios („Mesopotamia”) în E și N. Climă variată, de la cea tropicală (în N) la cea temperat-continentală cu nuanțe de ariditate (în S). Expl. de petrol (22,6 mil. t, 1989), gaze naturale, argint, staniu, min. de fier, sare ș.a. Ind. produce energie electrică (48,5 miliarde kWh, 1988), fontă, oțel (3,6 mil. t, 1988), ciment (6,3 mil. t, 1987), articole mecanice, aparate și utilaje, autovehicule (182,4 mii buc., 1987), produse alim., farmaceutice, textile, și din lemn, extract de quebracho; 9,5 la sută din terit. țării se cultivă cu cereale: grîu (7,8 mil. t, 1988), porumb (9,2 mil. t, 1988), orez, plante furajere, floarea-soarelui, (2,9 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), ricin (146 mii t, locul 3 pe glob), bumbac, tutun ș.a.; pomicultură și viticultură (274 mii ha, 3,3 mil. t struguri, 1988). Pe întinsele pajiști naturale (52,1 la sută din supr. țării) se cresc bovine (50,8 mil. capete, 1988), ovine (29,2 capete, 1988), cabaline (3,1 mil. capete, 1988). Pescuit intens (420,3 mii t, 1986). C. f.: 34,5 mii km. Căi rutiere: 207,6 mii km. Flota maritimă comercială: 2,5 mil. t. Moneda: 1 Astral = 100 centavos. Exportă produse agricole (c. 2/5), produse ale ind. constr. de mașini, produse chimice, textile ș.a. și importă materii prime ind. și semifabricate, utilaje și echipament ind., mijloace de transport, produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Populat de triburi indiene (diaquita, chechua, guarani, puelche, araucani etc.), terit. A. a fost cucerit în sec. 16 de conchistadorii spanioli, care din 1536 i-ai inclus în viceregatul Perú, iar din 1776 în viceregatul Rio de la Plata. În 1810 creolii și emigranții au început lupta armată antispaniolă. La 9 iul. 1816 Provinciile Unite din La Plata s-au proclamat independente, iar în 1826 și-au luat numele de Republica Federativă Argentina. Sec. 19 din istoria A. este marcat de lupta pentru putere între unioniști și federaliști și de războaie împotriva Uruguayului și Paraguayului. La sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20 se intensifică pătrunderea capitalului străin și se accelerează dezvoltarea economică. În perioada celui de-al doilea război mondial, A. și-a proclamat, la început, neutralitatea, dar în mart. 1945 a intrat în război de partea coaliției antihitleriste. În primii ani postbelici, președintele Juan Domingo Perón (1946-1955) inițiază o serie de reforme economice și sociale îndrăznețe (naționalizarea transporturilor, a unor ramuri ale ind., etatizarea comerțului exterior, separarea deplină a bisericii de stat ș.a.). După 1955, A. cunoaște o puternică intervenție a forțelor armate în viața politică a statului. Președinții Arturo Frondizi, Arturo Umberto Illia, Juan Carlos Ongania, Roberto Marcelo Levingston și Maria Estella Martinez de Perón au fost înlăturați prin lovituri de stat militare. În perioada 1955-1983 din cei 20 președinți, 12 au fost generali. Războiul cu Marea Britanie izbucnit după ocuparea de către A. a Insulelor Falkland (Malvinas) (apr.-iun. 1982) este urmat de demisia președintelui, generalul L.F. Galtieri, și de dizolvarea juntei militare de guvernămînt (iun. 1982), de legalizarea partidelor politice (iul. 1982) și de ținerea de alegeri generale (dec. 1983) care au permis revenirea la un guvern civil în ian. 1984. Alegerile din 14 mai 1989 au readus la putere Partidul Peronist, noul președinte, Carlos Saul Menem, avînd de făcut față unei situații economice grav deteriorate. A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de Parlament, iar cea executivă de președinte și un cabinet condus de președinte.

AUSTRALIA 1. Cel mai mic continent al Pământului împreună cu Oceania, așezat în emisfera australă, traversat de Tropicul Capricornului; 8,94 mil. km²; 28,2 mil. loc. (1986). Este cuprins între 10°41′ lat. S (Capul York) și 38°55′ lat. S (Wilson’s Promontory), pe 3.600 km și între 113°05′ long. E (Steep Point) și 153°34′ long. E (Capul Byron), pe 3.800 km. Înconjurat de Oc. Indian (la S și V) și Oc. Pacific și mările mărginașe ale acestuia (la E și N). Relieful australian este compus din trei trepte hipsometrice. În E se desfășoară, pe c. 3.400 km de-a lungul coastei, Cordiliera Australiană (Alpii Australieni), formată în timpul cutărilor caledoniene și hercinice, după care a urmat peneplenizarea mezozoică și reînălțarea terțiară. Alt. max.: 2.234 m (vf. Kosciusko). Podișul Australiei de Vest ocupă c. 50 la sută din suprafața continentului și prezintă o reg. aflată sub nivelul Oceanului Planetar. Marginile sale au alt. mai mari, centrul său constituind o imensă arie depresionară, ocupată de pustiurile Victoria, Gibson și Marele Deșert de Nisip. Cîmpiile centrale, desfășurate între G. Carpentaria (la N) și Marele Golf Australian (la S), ocupă c. 30 la sută din suprafața continentului, constituind treapta cea mai joasă a reliefului, cu extindere mai mare în partea centrală și meridională. A. este bogată în zăcăminte de cărbuni, min. de fier, plumb, min. auroargentifere, cupru, zinc, metale rare, min. radioactive etc. Clima și apele. Clima este ecuatorial-musonică în N (cu temperaturi ridicate, amplitudini termice mici și precipitații abundente), tropicală în centru (cu temperaturi ridicate) și subtropicală în S. Cel mai important sistem hidrografic este cel al fl. Murray (cu afl. său Darling). În cîmpiile centrale se găsesc lacurile Eyre și Torrens, iar în Podișul Australiei de Vest lacurile Moore, Barlee, Mackay și Amadeus. 2. Uniunea Australiană, stat federal ocupînd continentul australian, ins. Tasmania, și cîteva ins. mici; 7,68 mil. km²; 16,81 mil. loc. (1989) (81,8 la sută anglo-australieni, 5,7 la sută englezi, 2,1 la sută asiatici, 2 la sută italieni, 1,1 la sută aborigeni ș.a.). Limba de stat: engleza. Cap.: Canberra. Orașe pr.: Sydney, Melbourne, Brisbane, Adelaide, Perth. Este format din 6 state și două terit. federale. Se expl. cărbune (178 mil. t. 1988), petrol (22,73 mil. t, 1989), gaze naturale, min. de fier (97,7 mil t, 1989), bauxită (39,64 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), min. de plumb, zinc, argint, titan, aur, min. radioactive și zirconiu (85 la sută din prod. mondială). Ind. țării produce anergie electrică (140,35 miliarde kWh, 1988), fontă (5,88 mil. t, 1989), oțel (6,7 mil. t, 1989), aluminiu (1,07 mil. t, 1988), motoare, mașini-unelte, instrumente de măsură, motoare electrice, mașini agricole și tractoare, material rulant, autoturisme (332,4 mii buc., 1989), nave, explozibili, îngrășăminte chimice, coloranți, produse farmaceutice, derivate petroliere (capacitatea rafinăriilor 36 mil. t, 1986), ciment (6,9 mil. t, 1989), țesături de bumbac, încălț., zahăr (3,6 mil. t, 1988), produse lactate și din carne. Pe întinsele pășuni naturale (56,7 la sută din supr. țării) s-a dezvoltat creșterea animalelor. A. ocupînd locul 1 pe glob în ce privește efectivul de ovine (164 mil. capete, 1988, majoritatea de rasă merinos, c. 30 la sută din prod. mondială de lînă), alături de care se mai cresc bovine (23,5 mil. capete, 1988), porcine (2,7 mil. capete, 1988), cabaline. Pe 6,2 la sută din supr. țării se cultivă grîu (14,1 mil. t, 1988), orez, sorg (1,6 mil. t, 1988), trestie de zahăr (27,7 mil. t, 1988), bumbac, plante furajere, legume, cartofi (1 mil. t, 1988). Mari prod. de unt, brînzeturi, carne și piei. Pescuit. C. f.: 40,8 mii km. Căi rutiere: c. 900 mii km. Flota comercială: 2,36 mil. t (1988). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Exportă produse agricole, cărbune, minereuri, lînă, mașini, utilaje și mijloace de transport, aur, aluminiu ș.a. și importă mașini și utilaje, materii prime și semifabricate, mijloace de transport, bunuri de larg consum, produse alim. ș.a. A. administrează și teritoriile ins. Christmas (din Oc. Indian), ins. Norfolk, Cocos/Keeling și Teritoriul Antarctic Australian. – Istoric. Triburi de vînători și pescari au populat terit. A. cu 40.000 de ani î. Hr. În sec. 18, cei c. 300 mi aborigeni erau grupați în 500 de triburi. Navigatorii spanioli, portughezi și olandezi descoperă și explorează la începutul sec. 17 coasta de N și V a A. În apr. 1770, James Cook atinge coasta răsăriteană și declară A., la 23 aug. 1770, posesiune engleză. Fondarea primei așezări (26 ian. 1788) este urmată de crearea de colonii separate care primesc, din 1850, o largă autonomie internă. Se intensifică explorarea și popularea interiorului continentului. Descoperirea aurului (1851) în New South Wales și Victoria determină un nou val de emigranți. La 1 ian. 1901 cele șase colonii engleze autonome din A (New South Wales, Victoria, Queensland, Western A., South A. și Tasmania) se unesc, formînd Commonwealth of Tasmania, cu statul de dominion în cadrul Imp. Britanic; colonia britanică Papua și terit. german Noua Guinee sînt administrate de A. (1919-1975). A. participă, alături de Marea Britanie, la primul și al doilea război mondial. În 1986, A. a abolit ultimele prerogative ale intervenției Marii Britanii în afacerile sale interne. Este membru fondator al O.N.U. (1945). A. este o monarhie constituțională, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. Activitatea legislativă este exercitată de Parlamentul Federal (Senat și Camera Reprezentanților), iar cea executivă de Consiliul Executiv, condus de primul-ministru.

BĂLCESCU 1. Constantin B. (1813-1902, n. Dealu Mare, jud. Prahova), om politic român. Membru al societății revoluționare secrete „Frăția” și al „Asociației Literare”. Participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească. 2. Nicolae B. (1819-1852, n. București), om politic, istoric, economist, gînditor democrat-revoluționar și scriitor român. Frate cu B. (1). Înțelegînd rolul proprietății în organizarea socială, a analizat critic evoluția societății și a fundamentat programul de prefaceri revoluționare al cărui punct central a fost desființarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor. Participant la mișcarea revoluționară din 1840; inițiator al societății revoluționare secrete „Frăția” (1843) și secretar al „Asociației Literare” (1845). A editat, împreună cu A.T. Laurian revista „Magazin istoric pentru Dacia”. Unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească, membru în guvernul provizoriu. A militat pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania și pentru unirea forțelor revoluționare române și maghiare. În emigrație, după 1848, a luptat pentru unitatea națională și pentru colaborarea cu revoluționarii italieni și francezi și cu emigranții unguri și poloni. A murit în Italia, la Palermo. Mare scriitor politic prin talentul sintetizator, prin romantismul vizionar care-i animă opera, prin tehnica povestirii, prin cadența și expresivitatea frazei. Op. pr.: „Puterea armată și arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei pînă acum”, „Despre starea socială a muncitorilor plugari din Principatele Române în deosebite timpuri”. „Mersul revoluției în istoria românilor”, „Question économique des Principautés Danubiennes”, „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” (neterminată).

BRAȘOV 1. Depresiunea ~, depr. intracarpatică, de origine tectono-erozivă, situată pe Olt, și afl. săi Bîrsa și Rîul Negru, limitată de M-ții Bodoc și Baraolt la N, de M-ții Ciucaș, Bîrsei, Bucegi și Piatra Craiului la S, de M-ții Vrancei la E și Perșani la V. Supr.: c. 1.800 km². Relief de piemonturi, șesuri, terase și lunci. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Creșterea animalelor. Subdiviziuni: compartimentul vestic (Țara Bîrsei), compartimentul central (Depr. Sfîntu Gheorghe) și compartimentul estic (Depr. Tîrgu Secuiesc). 2. Municipiu în depr. cu același nume, la poalele masivelor Tîmpa, Postăvaru și Piatra Mare, reșed. jud. omonim; 355.593 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Pr. centru politico-ad-tiv, cultural-științific, de transport și al doilea centru industrial al țării. Constr. de mașini (tractoare, autocamioane de mare tonaj, cu motor Diesel de 215 C.P., mașini unelte pentru prelucr. metalelor); întreprindere de rulmenți; ind. chimică (produse cosmetice, locul 2 pe țară, după București, articole tehnice din cauciuc, vopsele). Ind. de prelucr. petrolului, mat. de constr. (prefabricate din beton, produse refractare), de prelucr. lemnului (mobilă, placaje, furnire, cherestea), piel. și încălț., textilă (stofe, tricotaje), ind. alim. și poligrafică. Universitatea „Transilvania”, cu nouă facultăți, două colegii tehnice, teatru de stat, filarmonică, muzeu județean. Monumente istorice: turnurile și bastioanele vechilor fortificații (Turnul Alb, 1494; Turnul Negru, sec. 15; Bastionul Țesătorilor, 1425-1436 ș.a.), Biserica Sf. Bartolomeu, în stil gotic timpuriu (sec. 13, refăcută în sec. 15), Biserica Neagră, în stil gotic (c. 1385-c. 1476) cu o vastă colecție de covoare orientale, Casa Sfatului (sec. 14-18, azi muzeu), Biserica Sf. Nicolae din Șchei (sec. 18) etc. Numeroase case de locuit și biserici din sec. 16-18. Menționat documentar la 1235 (în „Catalogul Ninivensis”) sub denumirea de „Corona”, dar cu o existență anterioară. Pr. centru meșteșugăresc și comercial din S Transilvaniei, B. a întreținut strînse relații comerciale cu Țara Românească și Moldova. În sec. 16 a devenit un important centru cultural românesc (activitatea tipografică a diaconului Coresi, școala de la Biserica Sf. Nicolae din Șchei) și săsesc (umanistul J. Honterus). La B. se organizează primul liceu umanist din țară (1541). În 1546 ia ființă prima moară de hîrtie din țară. Aici au funcționat (începînd din 1788 și 1834) două școli elementare românești și un liceu înființat de Andrei Șaguna (1850) și au apărut din 1838 „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, care au contribuit la închegarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român. Centru al Revoluției de la 1848-1849; la 12/24 mai 1848 emigranții moldoveni la B. au elaborat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, programul revoluționar „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Populația orașului a participat activ la evenimentele revoluționare ce au premers Marea Unire de la 1918. În perioada interbelică, B. a cunoscut o importantă dezvoltare economică și culturală. La 15 nov. 1987, în ziua în care aveau loc alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, muncitorii uzinelor de autocamioane și de tractoare, la care s-au raliat și muncitori de la alte întreprinderi, precum și o mare parte a populației orașului, au manifestat violent împotriva condițiilor extrem de grele de viață și de muncă impuse de regimul comunist și de dictatura ceaușistă. Revolta a fost înăbușită cu brutalitate de forțele de represiune, iar liderii ei întemnițați sau exterminați. În dec. 1989, B. a fost unul dintre centrele Revoluției. Între 1950 și 1968 (cînd orașul a fost declarat municipiu), B. s-a numit Orașul Stalin. Din 1968 reședința jud. cu același nume. 3. Jud. în partea centrală a României, în interiorul arcului carpatic, pe cursul mijlociu al Oltului; 5.351 km² (2,25% din supr. țării); 685.117 loc. (1991), din care 77,0% în mediul urban; densitate: 129 loc/km². Reșed.: municipiul Brașov. Orașe: Codlea, Făgăraș (municipiu), Predeal, Rîșnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărnești. Comune: 43. Relief variat: în S și SE o zonă montană, cu alt. ce depășesc frecvent 2.000 m, cuprinde sectoarele M-ților Făgăraș (vf. Moldoveanu, 2.544 m – cel mai înalt din țară), Piatra Craiului, Bucegi și Ciucaș, în NV o reg. colinară reprezentată prin Pod. Hîrtibaciului (500-650 m alt.), iar spațiile central-nordice, vestice și estice sînt ocupate aît de mari arii depresionare, numite „țări” (Depr. Făgărașului sau Țara Oltului, Depr. Brașov sau Țara Bîrsei), cît și de depr. de mai mică extindere (Depr. Baraolt, Depr. Homoroadelor ș.a.). Ca unități aparte sînt M-ții Perșani, Țaga și M-ții Bîrsei, aceștia din urmă incluzînd masivele Postăvarul (1.799 m) și Piatra Mare (1.844 m). Climă temperat-continentală, moderată, cu temp. medii anuale de -2,5°C în zonele montane înalte, 7,5°C în reg. dealurilor piemontane și 8,2°C în depr. Iarna în depr. se produc frecvente inversiuni de temp. determinînd scăderi bruște (la 25 ian. 1942, la Bod, s-au înregistrat -38,5°C, minima absolută din țară). Precipitații medii între 600 și 700 mm anual. Vînturi dominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică este bine organizată, majoritatea rîurilor mici fiid colectate de Olt, ce străbate jud. pe 210 km. În mare măsură cursul Oltului este regularizat, iar energia apelor lui folosită în hidrocentralele din aval de Făgăraș. Afl. pr.: Ghimbășel, Bîrsa, Șercaia, Sîmbăta, Viștea, Ucea. Resurse naturale: păduri de conifere, calcare (Codlea, Cristian, Rîșnov, Zărnești ș.a.), bazalte (Racoș, Hoghiz, Bogata Olteană), tufuri vulcanice (Cața, Drăușeni, Veneția de Jos), argile caolinoase (Cristian, Holbav), gresii (Teliu), gnaise, dolomite, nisipuri, pietrișuri etc. O bogăție aparte o reprezintă apele minerale clorosodice, iodobromurate, sulfuroase care apar sub formă de izvoare la Rodbav, Zizin, Perșani, Homorod. Economia: Industria are ca pr. ramură constr. de mașini și prelucr. metalelor (51,5% din prod. globală ind. a jud., 1989) care produce tractoare (Brașov, Codlea), autocamioane de mare tonaj, utilaj petrolier și energetic, mașini și utilaje agricole, motoare electrice, mașini-unelte pentru prelucr. metalelor, rulmenți, cabluri de oțel (Brașov), motoplanoare și elicoptere (Ghimbav), echipament electric de bord pentru autovehicule (Săcele), biciclete și motociclete (Tohanu Nou-Zărnești), scule (Rîșnov) ș.a. Celelalte ramuri ind. mai produc: energie electrică (termocentralele Brașov, Făgăraș, Victoria și hidrocentralele Făgăraș, Voila, Zărnești și Viștea), îngrășăminte chim., amoniac, acid azotic și sulfuric, vopsele și coloranți, mase plastice, articole tehnice din cauciuc, cosmetice (Brașov, Făgăraș, Victoria, Codlea, Rîșnov), celuloză și hîrtie (Zărnești, Ghimbav), mat. de constr. (prefabricate din beton, ciment, var, cărămidă, teracotă etc.) la Brașov, Hoghiz, Cristian, Racoș, Feldioara, Timișu de Jos, mobilă, furnire, placaje și cherestea (Brașov, Codlea, Săcele, Zărnești, Cristian, Șercaia, Homorod, Rupea), stofe, tricotaje, conf., covoare (Brașov, Codlea, Hărman), articole din piele (Brașov), produse alim. (preparate din carne și lapte, produse zaharoase, paste făinoase, zahăr, băuturi răcoritoare și alcoolice etc.). Agricultura se caracterizează prin predominarea sectorului zootehnic și prin cultura plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cartofi, in, plante furajere etc.). În 1989, din totalul terenurilor arabile (118.607 ha), 23.816 ha erau cultivate cu grîu și secară, 19.258 ha cu orz și orzoaică, 17.351 ha cu porumb, apoi ovăz, legume, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Pomicultura, în cadrul căreia predomină prunii și merii, este mai dezvoltată în zona dealurilor din Pod. Hîrtibaciului, în apropiere de Rupea, și în zona de contact a depr. cu ramura muntoasă din sud (Lisa, Recea, Drăguș). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 158,3 mii capete bovine, 368,6 mii capete ovine, 232,9 mii capete porcine; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 333 km (166 km linii electrificate), municipiul B. fiind unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Lungimea drumurilor este de 1.348 km, din care 395 km sînt modernizate. Prin jud, trec șoselele internaționale E 60 (Sighișoara-Brașov-Predeal) și E 68 (Sibiu-Brașov). Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitate și două colegii tehnice, trei teatre (dramatic, muzical, de păpuși), o filarmonică („Gheorghe Dima”), 207 școli generale, 34 licee, 576 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, legat de varietatea și frumusețea peisajului montan, cu numeroase trasee turistice, cabane (Trei Brazi, Diham, Susai, Gîrbova, Piatra Mare, Postăvarul etc.), mijloace de transport pe cablu și posibilități de alpinism, de nenumăratele monumente istorice și de arhitectură (cetățile de la Făgăraș, Brașov, Rîșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincșor, castelele medievale de la Bran, Hoghiz, Racoș, turnurile și bastioanele vechilor fortificații, Casa Sfatului, Biserica Neagră ș.a. din Brașov), de stațiunile climaterice și balneoclimaterice (Poaina Brașov, Predeal, Timușu de Jos, Rodbav, Sîmbăta de Jos, Zizin, Perșani), de monumentele naturii de la Dumbrava Vadului (poienile de narcise), Racoș (coloane de bazalt), Cristian (pădurea de stejari seculari) etc. Indicativ auto: BV.

CASTRO [cástru], José Maria Ferreira de (1898-1974), scriitor portughez. Romane realiste inspirate din viața de pe plantațiile de cauciuc ale Braziliei („Emigranții”, „Pădurea”); ample reportaje („În jurul lumii”).

CAXIAS DO SUL, oraș în S Braziliei (Rio Grande do Sul), la N de Pôrto Alegre; 298,1 mii loc. (1989). Nod feroviar. Ind. metalurgică, textilă și a conservelor. Principal centru viticol al țării. Universitate. Întemeiat în 1870 de emigranți italieni.

bejenár (est) și bă- (vest) m. (d. bejenie. Și sîrb. bježunar). Vechĭ. Fugar pribeag, emigrant, refugiat. În est pop. bejă-.

CONDÉ [cõdé], familie de nobili francezi, ramură colaterală a familiei Bourbon. Mai importanți: 1. Louis II, prinț de C., supranumit „Marele Condé” (1621-1686), vestit comandant militar în timpul Războiului de 30 de Ani (1618-1648), în care a repurtat victoriile de la Rocroi (1643), Freiburg (1644), Nödlingen (1645) și Lens (1648). 2. Louis Joseph, prinț de C. (1736-1818), comandant al armatei franceze contrarevoluționare a emigranților din Koblenz, numită „armata lui Condé”. 3. Louis Antoine Henri de C., duce de d’Enghien (1772-1804), ultimul descendent al familiei Condé. Emigrat în Franța în 1789, implicat în complotul regaliștilor, a fost răpit de agenții lui Napoleon Bonaparte de la Baden, judecat și executat la Vincennes.

KISSINGER [kísiŋə], Henry Alfred (n. 1923), diplomat și om politic american. Emigrant din Austria; naturalizat (1943). Secretar de stat (1973-1977). A reprezentat S.U.A. la tratativele de rezolvare pe cale politică a conflictelor militare din Vietnam și Orientul Mijlociu. Rol important în stabilirea relațiilor diplomatice cu China. Premiul Nobel pentru Pace (1973).

LANGE [læŋ], Dorothea (1895-1965), forograf american. Pionieră a reportajului socila-politic căruia îi conferă valoare de document istoric. Se remarcă cu reportajele din perioada 1935-1942 despre condițiile de viață ale muncitorilor agricoli din statele sud-americane și prin cele efectuate în Asia și Orientul Apropiat („Un exod american”, „Mamă emigrantă”).

REPUBLICA ROMÂNĂ, revistă politică și literară a emigranților români, apărută la Paris (1851) și Bruxelles (1853), sub redacția lui C.A. Rosetti și cu concursul fraților I.C. și D. Brătianu și al lui C. Bolliac. A militat pentru unirea Principatelor într-un stat democratic.

REFUGIÁT, -Ă (< refugia) adj., s. m. și f. Persoană care a fost nevoită să-și părăsească patria din diferite motive. Spre sfârșitul sec. 19, când frontierele naționale au devenit fixe și închise, iar numărul de refugiați a crescut, a fost necesară ajutorarea lor prin acțiuni speciale. În 1921, F. Nansen a creat pașaportul Societății Națiunilor („pașaportul Nansen”) care să le permită r. să se deplaseze liber dincolo de granițe. În acea vreme, statutul de r. era acordat numai celor care au fost siliți să-și părăsească patria împotriva voinței lor și își căutau azil în altă țară. În 1938, definiția a fost lărgită incluzând și teama de persecuții din cauza originii etnice, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup sau opiniilor politice. Ulterior, apărând și alte criterii, în categoria r. au fost și cei nevoiți să-și părăsească căminul în propria țară (cum s-a întâmplat cu numeroase familii de români care au părăsit Transilvania de NV ocupată vremelnic de unguri, după Dictatul de la Viena). Statutul de r. încetează când emigrantul se stabilește în altă parte sau se întoarce acasă. În prezent cei mai mulți r. (peste 5 mil.) sunt în Africa, dar conflictele din fosta Iugoslavie și din alte locuri din Europa de după Războiul rece au dus și ele la creșterea numărului de r. ◊ R. politic = persoană care cere azil politic în altă țară. În 1950 a fost creat Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite în cadrul O.N.U. cu obiectivul de a realiza protecția refugiaților politici, iar în 1951 O.N.U. a definit clar statutul de r. într-o convenție semnată de membrii ei. Potrivit acesteia r. din cauze politice nu pot fi repatriați cu forța.

ROCKFORD [rákfərd], oraș în NNE S.U.A. (Illinois), situat pe Rock River, la 129 km NV de Chicago; 151,1 mii loc. (2002). Aeroport. Nod feroviar. Piață agricolă pentru cereale. Ind. constr. de mașini (mașini-unelte, mașini agricole, containere, utilaj textil, aparate și instrumente pentru rachetele aerospațiale, echipament de aer condiționat pentru avioane, piese și subansamble pentru automobile, motoare electrice, aparate de televiziune, șuruburi ș.a.), chimică (vopsele), de prelucr. a lemnului (mobilă), pielăriei, hârtiei și alim. Muzeu de istorie naturală; Galerie de Artă. Orchestră simfonică. Fondat de englezi originari din New England în 1834 sub numele de Midway și menționat documentar în 1836. În anii 1850-1852, aici s-au stabilit numeroși emigranți italieni și suedezi. Declarat oraș în 1852.

SÃO PAULO [səu páulu] 1. Oraș în SE Braziliei, centrul ad-tiv al statului cu același nume, situat pe un platou de la poalele înălțimilor Serra do Mar, la 760-820 m alt., pe râurile Tietê, Pinheiros și Tamanduateí, pe Tropicul Capricornului, la 53 km de țărmul Oc. Atlantic și 354 km SV de Rio de Janeiro; 10 mil. loc. (18,6 mil. loc., cu suburbiile, 2003). Orașul propriu-zis se extinde pe 1.493 km², iar aria metropolitană (cu suburbiile Santo André, Diadema, São Bernardo do Campo, São Caetano do Sul, Osasco, Guarulhos, Mairipora, Barueri, Santana do Parnaiba, Franco da Roca și Mogi das Cruzes) pe 8.382 km². Este un oraș cosmopolit, cu mulți emigranți din Portugalia, Italia, Germania, Spania, Japonia, Liban, Siria ș.a. și, totodată, cel mai mare oraș din America de Sud și un important centru industrial, de transport, comercial, financiar-bancar, cultural-științific, de învățământ și turistic. Mare nod de comunicații rutiere, feroviare și aeriene. Are trei aeroporturi: Congonhas, Cumbicas și Viracopos. Metrou inaugurat în 1976 (430 km lungimea liniilor). Ind. metalurgiei feroase (oțel) și neferoase (aluminiu), a constr. de mașini (motoare, mașini-unelte, asamblare de automobile, material rulant feroviar), textilă (țesături din bumbac, lână și mătase), chimică, de prelucr. a lemnului (mobilă), pielăriei și încălțămintei, hârtiei, sticlăriei, farmaceutică, ceramicii, cauciucului sintetic, electrotehnică și alim. Rafinărie de petrol. Atrași de marea dezvoltare ind. a orașului (cel mai mare oraș ind. din America Latină), în anii ’70 ai sec. 20, în S.P. s-au stabilit peste 350.000 de persoane pentru a se angaja în întreprinderile ind., mulți dintre noii veniți trăind în favellas. Mare piață mondială pentru cafea. Universitățile „São Paulo” (1934), „Catolică” (1946) și „Mackenzie” (1952); Institutul de Istorie și Geografie (1894). Stații de radio-emisie și de TV (din 1950), Teatru municipal (1911); Teatru de operă și balet; Conservator; Orchestră simfonică; Muzee de artă, de istorie, de cultură indiană, de științele naturii, antropologie, de tehnică populară, de artă religioasă; Muzeul „Paulista”, cu colecții de mobilă colonială, artizanat indian ș.a. În S.P. există peste 200 de spitale, peste 100 de librării, stadioanele Morumbi (150.000 locuri) și Pacaembu (70.000 locuri), un parc zoologic cu peste 3.500 animale (cel mai mare din America Latină), parcul Ibirapuera (deschis publicului în 1954), cu monumentul „Bandeirantes” (al pionierilor/primii coloniști) la intrare. Catedrală în stil gotic, completată în 1954; complexul arhitectonic Ibirapuera construit după planurile lui Oscar Niemeyer; bisericile São Francisco, São Bento ș.a. Fundat de misionari iezuiți portughezi la 25 ian. 1554 (în ziua de Sf. Pavel), a devenit oraș în 1711 și o importantă piață de desfacere a diamantelor (în sec. 19). În 1822, Pedro, prințul regent al Casei regale portugheze (împăratul de mai târziu al Braziliei, cu numele de Pedro I) a ales S.P. ca loc de proclamare a independenței naționale a Braziliei. 2. Stat în SE Braziliei, cu ieșire la Oc. Atlantic; 248,2 mii km²; 38,7 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: São Paulo. Expl. de min. de fier, cupru și de șisturi bituminoase. Plantații de arbori de cafea, de bananieri, citrice ș.a. Culturi de bumbac, cereale, trestie de zahăr ș.a. Creșterea animalelor. Turism.

PORTINARI, Candido (1903-1962), pictor, ceramist, litograf și ilustrator brazilian. Picturi de șevalet realizate în tonuri delicate, subtile („Purtătorii de cafea”, „Emigranții”) și vaste decorații murale („Munca pământului”, „Jocurile copiilor”, „Cele patru elemente”, toate la Ministerul Educației din Rio de Janeiro, fresca din Biblioteca congresului, Washington; decorația din catedrala de la Belo Horizonte; panourile „Războiul și Pacea” oferite pentru O.N.U. de Brazilia), în care se remarcă o tendință puternică spre un expresionism aspru și violent.

PORTO ALEGRE [pórtu alégri], oraț în SE Braziliei, situat la gura de vârsare a fl. Gualba în Lagoa dos Patos, centru ad-tiv al statului Rio Grande do Sul, port la Oc. Atlantic; 1,3 mil. loc. (2002). Aeroport. Constr. navale. Ind. alim. (conserve de carne, morărit, vinuri), textilă, confecții, de prelucr. a lemnului, petrolului și cauciucului, sticlăriei, chimică, pielăriei și încălțămintei. Export de produse agricole și de lemn. Stațiune balneară. Două universități (1934, 1948). Fundat în 1742-1743 de emigranții din Azore sub numele de Pôrto dos Cazaes; la începutul sec. 19 aici s-au stabilit numeroși emigranți germani și italieni.

PICHEGRU [piʃgrü], Charles (1761-1804), general francez. Participant la războaiele Franței revoluționare. A comandat armata de la Rin, care în 1794-1795 a cucerit Țările de Jos; ulterior (1796), a trecut de partea emigranților lui Condé. A participat la complotul lui Cadoudal (1804) împotriva lui Napoleon I. Arestat, a fost găsit sugrumat în celulă.

PIECK [pi:k], Wilhelm (1876-1960), om politic german. Unul dintre fondatorii Partidului Comunist din Germania; deputat în Reichstag (1928). Emigrant în Franța (1933), apoi în U.R.S.S. (1939) unde, împreună cu W. Ulbricht, a înființat (1943) Comitetul Național al Germaniei libere. Membru (1928-1943) al Comitetului Executiv al Internaționalei Comuniste. Președinte (1949-1960) al Rep. Democrate Germane și al Partidului Comunist German.

PETERBOROUGH [pi:təborəu] 1. Oraș în SE Canadei (Ontario), pe râul Otonabee și canalul Trent, la 110 km NE de Toronto și la 13 km N de lacul Rice; 102,4 mii loc. Ind. electrotehnică (aparataj electric), a maselor plastice, echipament nautic, produse alim., ceasuri, cherestea. Legat de L. Ontario și G. Georgian prin cea mai mare ecluză-lift din lume (20 m înălțime) construită în 1904. Centru turistic în reg. L. Kawartha. Univ. Trent (f. 1960) și colegiu pedagogic. Fundat în 1825 și populat de emigranții irlandezi sub numele de Peter Robinson, devine oraș în 1905. 2. Oraș în Marea Britanie (Anglia centrală) pe râul Nene, la c. 121 km N de Londra; 134,8 mii loc. (1991). Nod de c. f. Mare centru ind. (motoare Diesel, turbine, pompe, zahăr, conserve de fructe, cărămizi). Catedrală (începută în sec. 12-14) cu mormântul Catherinei de Aragón, prima soție a lui Henric VIII.

*emigránt, -ă adj. și s. (lat. émigrans, -ántis). Care emigrează.

SINGER [síŋgər], Isaac Bashevis (1904-1991), scriitor american de expresie idiș, originar din Polonia. Stabilit în S.U.A. (1935). Romanele și nuvele sale, cele mai multe inspirate din propria sa existență, descriu viața dramatică din ghetourile evreiești poloneze și greutățile pe care le întâmpinau emigranții care soseau în America („Familia Mosca”, „Magicianul din Lublin”, „Conacul”, „Moșia”, „Dragoste târzie”). Premiul Nobel pentru literatură (1978).

LAZARUS [læzərəs], Emma (1849-1887), poetă și eseistă americană. Poeme („Admetus și alte poeme”). Sonetul său „Noul Colos”, închinat Statuii Libertății din New York, gravat pe soclul monumentului, este un cuvânt de bun-venit adresat emigranților sosiți pe pământul american.

LUCA, Vasile (Laszló Lucacs) (1898-1963, n. Cătălina, jud. Covasna), om politic român de origine maghiară. În 1919, a participat la insurecția comunistă ungară, condusă de Bëla Kun. Reîntors în țară, a obținut cetățenia română și s-a alăturat grupărilor comuniste. În anii 1940-1944, emigrant în U.R.S.S. Revenit în țară (sept. 1944), a deținut importante funcții de partid și de stat (ministru de Finanțe, 1947-1952), fiind unul dintre cei care au contribuit la comunizarea și sovietizarea României. Împreună cu Ana Pauker și Teohari Georgescu, a fost învinuit de „deviere de dreapta”, exclus din partid, arestat (1952) și condamnat la moarte, pedeapsa fiind comutată în muncă silnică pe viață. A murit în închisoare.

MAYFLOWER [méiflauə], navă engleză, plecată din Southampton (16 sept. 1620) cu 102 emigranți, care au fondat (26 dec.) prima colonie engleză în America de Nord (Plymouth, Noua Anglie).

MOBERG [mú:beri], Carl Artur Vilhelm (1898-1973), scriitor suedez. Romane configurând realist viața țărănimii („Dați-ne pământ”) opoziția sa față de fascism („Călare noaptea aceasta”) și drama emigranților suedezi în America (ciclul „Emigranții”, „Vechiul regat”, „Țărani pe mare”). Piese de teatru („Odaia fecioarei”).

MROZEK, Słavomir (n. 1930), scriitor și dramaturg polonez. Comediile sale, de o ironie corosivă și grotescă, prezintă cu mijloacele teatrului absurd situații-limită în care se găsește individul în sistemele totalitare („Tango”, „Emigranții”, „Ambasadorul”). Povestiri („Elefantul”, „Ploaia”).

pămînteán, -eáncă d., pl. enĭ, ence (d. pămînt). Care locuĭește pe pămînt, nu aĭurea (în poveștĭ). Indigen, autohton, nu emigrant: pămînteniĭ și străiniĭ. Om pămîntean, femeĭe pămînteancă (subst. ca și în țărancă Româncă), om de pe lumea asta, nu de pe cea-laltă (în poveștĭ). – Vechĭ și pemint-, pămint-.

NABOKOV [nəbokəf], Vladimir Vladimirovici (1899-1977), scriitor american de origine rusă. Emigrant din Rusia (1919) în Europa occidentală până în 1940, când s-a stabilit în S.U.A. A scris în limbile rusă, engleză și franceză. Operă de formulă dostoevkiană și kafkiană, prin care a adus o remarcabilă contribuție la modernizarea narațiunii în limba engleză, datorită construcției romanești, rafinamentului stilistic și tehnicii frazei concentrate. Romane de interogare satirică și ironică asupra destinului uman și a civilizației moderne, de evocare a copilăriei sau de investigare a straturilor obscure ale subconștientului („Invitație la decapitare”, „Camera obscură” sau „Râs în întuneric”, „Adevărata viață a lui Sebastian Knight”, „Lolita” – capodopera sa, ecranizată, „Foc palid”, „Evidență definitivă”). Povestiri („Mașenka”, „Priviți-i pe arlechini”, „Vorbește, memorie”).

PAPADIAMANDIS, Alexandros (1851-1911), prozator grec. Unul dintre cei mai populari nuveliști ai Greciei moderne, a creat un univers populat de oameni simpli, cu moravurile și obiceiurile lor („Christo Milionis”, „Asasina”, „Nuvele de Paști”, „Nuvele de Crăciun”). Romane istorice („Emigranta”, „Negustorii națiunilor”).

PETROPOLIS, oraș în SE Braziliei (Rio de Janeiro), situat la poalele masivului Serra da Estrêla, la 813-878 m alt., la 42 km NE de Rio de Janeiro; 276,8 mii loc. (2002). Ind. chimică, textilă și alim. (bere, țigarete). Șlefuirea diamantelor. Universitate (1961). Palat imperial (sec. 19), azi muzeu; catedrală în stil gotic (sfârșitul sec. 19). Fundat în 1845 de emigranții germani din Bavaria, în sprijinul împăratului Dom Pedro II. Capitala statului Rio de Janeiro (1894-1903).

pribeág, -ă adj., pl. egĭ, ege (vsl. pribĭegŭ, priebĭegŭ, fugar, d, bĭegati, bĭežati, a fugi; rus. pri-bĭegátĭ, a se refugĭa, sîrb. pribegavati; ung. pribég, pribék, fugar, vagabond. V. bejenie). Fugar, rătăcitor: ca o pasăre pribeagă (Al.). Subst. Fugar, emigrant (Vechĭ). – În nord sing. pribag, -ágă. Cp. cu beat, bat.

POTEMKIN („Prințul ~ de Taurida”), crucișător din flota rusă a Mării Negre, pe care a avut loc, între 14 și 24 iun. 1905, o revoltă a marinarilor. Lipsit de rezerve de cărbune, alimente și apă, P. s-a predat autorităților române în portul Constanța, marinarii intrând ca emigranți politici, iar vasul fiind restituit autorităților rusești. Răscoala de pe P. a fost prima manifestare revoluționară de masă din armata rusă. Ecranizat într-un film de excepție („Crucișătorul Potemkin”) de Eisenstein.

HᾹRER (HARAR)m oraș în E Ethiopiei, la poalele M-ților Ahmer; 131,1 mii loc. (1994). Ind. alim. (uleiuri). Piață pentru cafea, tutun, fructe, animale. Prod. meșteșugărească. Academie militară. Colegiu agricol. Fundat în sec. 7 de emigranții din Hadramaut; capitala unui emirat (din sec. 16), H. a fost încorporat Ethiopiei (1887).

KOBLENZ [kóblents], oraș în partea de V a Germaniei (Renania-Palatinat), port la confl. Rinului cu Moselle; 109,1 mii loc. (1993). Nod de comunicații. Ind. constr. de mașini (avioane), de prelucr. a aluminiului, electrotehnică, chimico-farmaceutică, a sticlăriei și a piel.; mobilă. Centru de vinificație. Turism. Monumente: catedrala Sankt Kastor (sec. 12-15), primărie (sec. 16-17), biserica iezuiților (sec. 17). Muzeu. Așezare din epoca romană. Oraș din 1254. Asediat de francezi în 1688. În timpul Revoluției Franceze, la K. a fost principala tabără a emigranților francezi care au format „armata prinților”, condusă de prințul Condé. A intrat în componența Prusiei în 1815, iar din 1871, a Imp. German. Ocupat de trupele americane (1919-1923) și de cele franceze (1923-1929).

KONOPNICKA [kónopnitska], Maria (1842-1910), scriitoare poloneză. Poeme lirice („Zilele de durere și tristețe”, „Carte de cântece istorice”) și epice, cu conținut social, evocând tragismul condiției de emigrant („Pan Balcer în Brazilia”) sau de inspirație campestră și folclorică („Poezii”, „Cântece nostalgice”); nuvele axate pe conflicte dramatice („Cunoscuții mei”); critică literară.

KUKUČIN [kúkutʃin], Martin (pseud. lui Mátej Bencúr) (1860-1928), scriitor și medic slovac. A trăit în Dalmația, dar, în 1908, a emigrat în Chile. Nuvele și romane inspirate din viața rurală („Casa de pe colină”). Romanul „Mama ne cheamă” evocă viața emigranților croați stabiliți în America de Sud.

!emigrant (expatriat) (-mi-grant) adj. m., s. m., pl. emigranți; adj. f., s. f. emigrantă, pl. emigrante

bejenar m. fugar, emigrant: un bejenar vrea să intre argat la mine AL. [Slav. BEJANŬ, fugar].

emigrant m. cel ce emigrează.

COUNTRY adj. (În sintagma) Muzică country = muzică din folclorul american, provenind din cultura emigranților englezi și irlandezi. [Pr.: cantri] – Cuv. engl.

EMIGRAT, -Ă, emigrați, -te, s. m. și f., adj. Emigrant. – V. emigra. Cf. fr. émigré.

PIONIER, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pioner, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

EMIGRANT, -Ă, emigranți, -te, s. m. și f. Persoană care emigrează. V. băjenar. Mulțimea unor emigranți, pe cheiuri, înainte de plecarea vaporului. BOGZA, C. O. 210. Trimise o solie și la craiul Poloniei, poftindu-l ca să nu sprijinească pe dușmanul său, Ieremia Movilă, nici să dea ocrotire emigranților din Ardeal. BĂLCESCU, O. II 279.

BĂJENAR, băjenari, s. m. (Învechit și arhaizant) Fugar care (împreună cu alții) își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria, din pricina unei invazii dușmane, a persecuțiilor politice, a jafurilor administrative sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. V. emigrant. Auzi, să fugi la munte, ca băjenarii! D. ZAMFIRESCU, R. 26. (în forma bejenar) De cîte ori i-a văzut pe bejenarii Moldovei, revărsați în lunile de toamnă și de iarnă, nu mărturiseau unde se duc, de teamă să nu se îngrămădească prea mulți într-un loc, să nască prisos de brațe și să rămîie fără muncă. CĂLUGĂRU, O. P. 37. (În forma bejănar) Au rămas... bejănarii, pînă în ziua de azi, prăpădiți de vatra părintească. SADOVEANU, N. F. 29. Să fie vrun tîlhar... nu cred... a fi, poate, vrun bejănar care vra să intre argat la mine. ALECSANDRI, T. 607. Variante: bejenar, bejănar s. m.

EXPATRIAT, -Ă, expatriați, -te, adj. Care și-a părăsit țara (vremelnic sau pentru totdeauna) stabilindu-se într-o țară străină; emigrant. ◊ (Substantivat) Bucureștii... se lasă a fi dorit pînă la 10 aug... Cam prea mult pînă atunci, pentru un expatriat așa de sentimental. CARAGIALE, O. VII 12. – Pronunțat: -tri-at.

CHEI, cheiuri, s. n. Țărm al unei ape amenajat pentru a preveni inundațiile și surpările; stradă de-a lungul unui astfel de țărm (v. splai); loc amenajat într-un port pentru acostarea vapoarelor (v. port). Venea... din Cotroceni pe lîngă cheiul gîrlei. PAS, Z. IV 107. [Pietrele] care au fost tîrîte pînă la marginea Oltului stau îngrămădite pe malul lui... ca mulțimea unor emigranți pe cheiuri, înainte de plecarea vaporului. BOGZA, C. O. 210. Mușat rămăsese tot visătorul... de pe cheiul Galaților. GALACTION, O. I 131. Nici o viețuitoare nu mai mișca pe cheiurile înfierbîntate. BART, E. 19. – Variantă: cheu (BART, E. 317) s. n.

ENGLEZĂ s. f. (cf. ngr. englézos, it. inglese): limbă germanică din grupul de apus, vorbită de locuitorii Angliei și ai SUA, de majoritatea locuitorilor Canadei, de foarte mulți locuitori din Irlanda și din fostele colonii britanice din Africa, Asia, Oceania și America. E. este un rezultat al contopirii dialectelor populațiilor germanice venite de pe continent în insulă prin secolele al V-lea – al VI-lea e. n., care s-au impus populațiilor autohtone de limbă celtică și latină. În evoluția limbii engleze există trei mari perioade: a) vechea engleză (anglo-saxona) vorbită între secolele al VI-lea și al XI-lea. Este atestată documentar încă din secolul al VII-lea prin poemul epic Beowulf, în care este înfățișată viața și moartea regelui legendar din Iutlanda. Avea o structură sintetică, cu un sistem flexionar bogat și o ortografie fonetică. b) engleza medie, vorbită între secolele al XI-lea – al XV-lea inclusiv și caracterizată prin pierderea treptată a flexiunii (parțial la substantiv, pronume și verb și total la adjectiv) și printr-o ortografie conservatoare cu deosebiri de pronunțare și scriere. A fost puternic influențată de dialectul francez al normanzilor, care au ocupat Anglia în anul 1066 și care au impus franceza, timp de două sute de ani, ca limbă oficială folosită la curte, în administrație, în învățământ, în biserică și în literatură. În secolul al XIV-lea a început reafirmarea limbii engleze prin activitatea marelui poet Chaucer, care prin operele sale a impus dialectul londonez ca bază a limbii literare engleze. Introducerea tiparului la sfârșitul secolului al XV-lea și activitatea neobosită de traducător a primului tipograf englez Caxton au contribuit considerabil la răspândirea dialectului londonez și la fixarea normelor de scriere ale limbii engleze. c) engleza modernă, vorbită de la apariția Renașterii în Anglia (începutul secolului al XVI-lea) până azi și caracterizată prin construcții analitice. În această perioadă, e. a făcut foarte multe împrumuturi din limbile latină (în mod deosebit), greacă, franceză, italiană, spaniolă și portugheză și din limbile popoarelor supuse de spanioli și de portughezi. Împrumuturile acestea au fost făcute în mare măsură de scriitori, lucru care se vede foarte bine în vocabularul marelui dramaturg Shakespeare. Ea a împrumutat și cuvinte internaționale formate pe baza rădăcinilor din limbile clasice. Deși este o limbă germanică, vocabularul limbii engleze are în proporție de 50% cuvinte de origine romanică (mai ales franceză). Engleza literară actuală este asa-numita King’s English, bazată pe dialectele din jurul Londrei. Paralel cu ea se folosește varianta formată sub influența celebrei universități din Oxford în secolul al XIX-lea, accesibilă numai vârfurilor intelectuale britanice și oarecum artificializată. Ortografia actuală a limbii engleze este etimologică; ea are un caracter conservator: nu mai oglindește schimbările apărute în pronunțare, deosebirile dintre scriere și pronunțare fiind foarte mari. Scrierea corectă a limbii engleze constituie în prezent o mare dificultate atât pentru străini, cât și pentru englezi. E. a rămas până în prezent limba internațională cu cea mai întinsă întrebuințare dintre toate limbile internaționale. În același timp, estre limba de pe glob cea mai bogată în cuvinte: circa 800.000; limbă oficială și mijloc de comunicare în peste 60 de state ale lumii (350 de milioane de oameni o au ca limbă maternă). Engleza americană, vorbită în SUA și în Canada, a urmat un drum propriu după cucerirea independenței și formarea SUA (1787). Ea s-a transformat într-o variantă a limbii engleze vorbite în Europa, ale cărei trăsături fundamentale s-au păstrat și pe care a influențat-o după aceea în lexic. Dispune de unele trăsături specifice în fonetică, în gramatică și mai ales în vocabular: pronunțarea lui r (în e. europeană a amuțit), ritm și intonație deosebite de e. europeană, folosirea unor substantive cu valoare adjectivală, folosirea specifică a prepozițiilor, generalizarea auxiliarului will la viitor și a auxiliarului would la optativ la toate persoanele, împrumuturi lexicale din olandeză, din spaniola emigranților și din limbile indienilor, creații specifice (prescurtări), termeni de argou în limbajul curent etc.

SCHÉHADÉ [ʃeadé], Georges (1907-1989), scriitor libanez de expresie franceză. Poezie suprarealistă („Scântei”); creator al unui „teatru de poezie” de sensibilitate și delicatețe, cu tentă umoristică („Monsieur Bob’le”,„Emigrantul din Brisbane”).

OCUPA, ocup, vb. I. I. Tranz. 1. (Cu privire la un teritoriu, un oraș etc.) A pune stăpînire, a lua în stăpînire cu forța armată, a cuceri. Streine armii țara noastră ocupară. ALEXANDRESCU, P. 157. A cuprinde, a umple (un loc, o porțiune din spațiu). Întotdeauna vei ocupa mijlocul trotuarului din fața magazinului. SAHIA, N. 102. ♦ A reține; a păstra. Ocupă-mi un loc în tren. A lua în stăpînire, în posesiune. Acei puțini impiegați ce nu se îndurau a se dezlipi de canțelaria lor, de frică că-și vor găsi locul ocupat de alții, mai rămăseseră. NEGRUZZI, S. I 291. ♦ A deține. Tot romînul a avut dreptul a se face proprietar de pămînt și a ocupa slujbele statului. BĂLCESCU, O. II 14. II. Refl. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se îndeletnici cu ceva, a lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație, profesie. Multă vreme n-am știut cu ce se ocupă tînărul. VLAHUȚĂ, O. A. 447. Cronicarii... s-au ocupat cu descrierea faptelor istorice. ALECSANDRI, S. 25. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se consacra unei preocupări temporare. Se ocupă de probleme de teatru. ♦ Tranz. (Învechit) A preocupa, a absorbi. Împrejurarea care a ocupat pe emigranții noștri... a fost acuzațiunea căzută asupra lui Bolliac. GHICA, A. 624. Aceste pregătiri m-au ocupat pînă sara. NEGRUZZI, S. 1 7. 2. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se interesa, a se îngriji, a avea grijă. Ai lăsa-o pe fata asta muritoare de foame dacă n-aș fi eu. Deși nu știu dacă merită să mă ocup de ea. DUMITRIU, B. F. 41. Te-ai ocupat a-mi lua note după istoricul turc Selaniki? GHICA, A. 609.- Prez. ind. și: (învechit) ocupez (NEGRUZZI, S. II 169).

REPUBLICAN, -Ă, republicani, -e, adj. Referitor la republică, al republicii; în favoarea republicii. Emigranții noștri fac propagandă republicană. BĂLCESCU, la GHICA, A. 245. ♦ (Substantivat) Adept, partizan al republicii ca formă de guvernămînt. Bălcescu a fost republicanul care a văzut limpede, acum un veac, crudele nedreptăți sociale. SADOVEANU, E. 54. Ai uitat că sînt republicană. CARAGIALE, T. II 110.

PIONIER, -Ă, pionieri, -e, s. m. și f. 1. Membru al organizației progresiste a tineretului școlar, care înglobează elevi între 9 și 14 ani și îi educă în spiritul concepției marxist-leniniste, spre a deveni buni cetățeni ai patriei socialiste. Am auzit cîntînd pionierii cu cravate de flacără. SADOVEANU, E. 74. 2. Persoană făcînd parte dintr-un grup (mai ales de coloniști sau de emigranți) care pătrunde pentru prima dată într-un ținut nelocuit, se stabilește acolo, contribuind la dezvoltarea și progresul acelui ținut. ♦ Fig. Persoană care lucrează într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode, unei activități noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. Alecsandri... este unul din pionierii culturii noastre. SADOVEANU, E. 57. Costachi Negruzzi este un nume scump Romîniei și va rămînea în pleiada pionierilor intelectuali ai neamului nostru. ALECSANDRI, S. 37. 3. (Numai m.) Militar făcînd parte din unități pregătite special pentru construcții cerute de operațiile militare. În semiîntunericul hrubei, în pîlpîirile fugare ale vechiului loc haiducesc, neosteniții pionieri se opriră, își lăsară în jos cazmalele și hîrlețele. SADOVEANU, O. VIII 171. Locotenentul Gross... comanda o companie de pionieri. REBREANU, P. S. 52. – Pronunțat: pi-o-ni-er.

SPANIOLĂ s. f. (cf. fr. espagnole, it. spagnolo – după Spania): limbă romanică din grupul occidental, vorbită în Spania, aproape în toate țările Americii de Sud și ale Americii Centrale (cu excepția Braziliei – unde se vorbește portugheza, Guyanelor – unde se vorbește engleza, franceza și olandeza, și a statului Haiti – unde se vorbește franceza), în Mexic, în sudul S.U.A. și în insulele Filipine (parțial). Este una dintre limbile internaționale actuale. Se caracterizează prin ortografie mai simplă decât a portughezei; semne de întrebare și de exclamare puse la începutul și la sfârșitul propozițiilor (cele de la început în poziție răsturnată); elemente lexicale arabe (foarte numeroase), italiene, provensale și franceze (cele arabe între secolele al VIII-lea – al XV-lea); folosirea unui auxiliar dublu – estar (< lat. stare) și ser (< lat. esse); folosirea subiectului după verb etc. Trebuie spus că prin intermediul s. civilizația arabă a devenit cunoscută Europei și a avut o mare influență asupra culturii acesteia în evul mediu (termeni nenumărați din matematică, astronomie, medicină și filosofie s-au răspândit în toate țările Europei, mulți dintre ei devenind termeni internaționali). Este atestată prin documente din secolul al XII-lea; printre acestea a rămas celebru Cidul (El Poema del Mio Cid), epopee populară scrisă în 3730 de versuri, în care sunt evocate luptele împotriva maurilor, conduse de eroul național spaniol Rodrigo Ruy Diaz de Bivar, supranumit de arabi El Cid („domnul”). Datorită descoperirii Americii în secolul al XV-lea și colonizării acesteia de către spanioli, limba spaniolă a căpătat cea mai mare extindere dintre toate limbile romanice. În acel secol și în secolul următor (al XVI-lea) s-a fixat limba literară spaniolă, pe baza dialectului castilian, dialect de centru (de aici și folosirea – alături de termenul de lengua espagñola – a termenului de lengua castellana „limba castiliană”), în care s-a dezvoltat o literatură bogată, ajunsă la apogeu la începutul secolului al XVII-lea prin operele unor scriitori de renume mondial ca Lope de Vega, Cervantes și Calderón de la Barca. S. dispune de trei grupuri de dialecte, dintre care cele mai importante sunt: în grupul de nord, dialectele asturian, leonez și aragonez; în grupul de centru, dialectul castilian și în grupul de sud, dialectul andaluz. Structura s. americane, vorbită în America de Sud, în America Centrală și în Mexic, este în esență aceeași cu structura s. vorbite în Europa. Ea a păstrat unele elemente arhaice și dialectale (cum ar fi pronunțarea spirantă interdentală θ – notată c sau z – ca un s, fenomen generalizat denumit seseo), dar a introdus și inovații proprii, cum sunt transformarea lui e neaccentuat în i (cf. vestido > vistido „îmbrăcăminte”); trecerea lui l palatal (notat ll) la y; modificarea sensurilor unor cuvinte; înlocuirea formei de persoana a II-a plural vosotros, a pronumelui personal, cu forma pronumelui de politețe Usted și a formei de persoana a II-a singular tu, a pronumelui personal, cu forma de persoana a II-a plural vos, a aceluiași pronume; folosirea formei neaccentuate de acuzativ lo, a pronumelui personal, în locul formei le, atât pentru lucruri cât și pentru persoane etc. S. americană este mai unitară în forma scrisă decât în forma vorbită, care prezintă mai multe variante, create prin influența, pe etape, a diverselor limbi indiene existente în țările din aceste zone. Astfel, în prima etapă (a așezării spaniolilor pe coastele Americii), s. a împrumutat cuvintele din limbile indiene araucană și caraibi; în a doua etapă (în timpul expediției lui Cortez în Mexic), ea a împrumutat cuvinte din limba indiană nahuatl (aztecă); în a treia etapă (după cucerirea Perului și a Boliviei), împrumuturile s-au făcut din limba indienilor incași quechua. Trebuie spus că cea mai apropiată de forma s. europene este s. vorbită în Peru, deoarece poziția de centru cultural al imperiului colonial spaniol, pe care o avea această țară (cu școli și universități), a favorizat păstrarea mai bine a aspectului literar al acestei limbi. Totuși, în lexicul ei există destule cuvinte împrumutate din limbile indienilor incași quechua. Aceeași influență o constatăm și în limba spaniolă vorbită în Bolivia. În lexicul s. vorbite în Chile și într-o parte a Argentinei s-a exercitat influența limbii indiene araucană. Foarte multe cuvinte din limba indiană guarani au fost împrumutate de s. vorbită în Paraguay, Uruguay și Argentina (în Paraguay, unde indienii guarani reprezintă jumătate din populația țării, s. este concurată chiar de limba acestora, care este vorbită de cercuri largi de muncitori, comercianți și intelectuali). Nici s. vorbită în Mexic nu este lipsită de influența limbii indienilor; în lexicul și fonetica ei se constată destule elemente din limba indiană nahuatl (aztecă). Pentru s. vorbită în Cuba este vizibilă influența limbii negrilor africani, aduși ca robi pe plantațiile din insulă, iar pentru s. vorbită în Argentina și în Guyana nota caracteristică în lexic este dată de elementele împrumutate din limbile emigranților europeni: în prima, din italiană, iar în a doua, din franceză, olandeză și engleză.

TOCMI, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. A discuta asupra prețului unei mărfi, a căuta să cazi la învoială pentru a cumpăra sau a vinde ceva; a se tîrgui, a se precupeți. În pragul mai tuturor prăvăliilor sînt musafiri care se tocmesc îndîrjit. CAMIL PETRESCU, O. I 640. Se tocmește cu tata și cad la învoială: o să ne dea trei duble de grîu. STANCU, D. 108. În alte prăvălii... se tocmesc pentru marfă. id. ib. 385. ◊ Tranz. (Complementul indică marfa în discuție) Poate s-or înțelege bădia și cu Bibescu și mi-or tocmi niște haine. SADOVEANU, P. M. 43. Tocmea, precupețea... fînul, orzul ori făina. GALACTION, O. I 110. Noi murguțu vom tocmi Și pînă ne-om învoi, Amîndoi că vom cinsti. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. 2. Tranz. (Învechit) A angaja (ca slugă, lucrător etc.). Pentru asta tocmește și plătește lăutari. STANCU, D. 169. De vreme ce Alecu iubește mult a zugrăvi, de aceea, babacă, te-aș ruga ca să-i tocmești un dascăl de zugrăvit. KOGĂLNICEANU, S. 86. ◊ Refl. Alți oameni, cei săraci care se tocmiseră toată viața lor ciobani la chiaburi... cunoșteau cărările ocolite. DUMITRIU, N. 197. Nu voia să se tocmească nicăieri, nu voia să muncească nimic. SADOVEANU, O. VII 358. Cît să-ți dau pe an ca să te tocmești la mine? CREANGĂ, O. A. 189. ♦ (Cu privire la lucruri, mijloace de transport etc.) A închiria. Nu aveau trăsura lor și nici măcar cu ce să tocmească una din Piața Teatrului. PAS, L. I 104. Maică, inimă de piatră, Tocmește-ți un car cu plată Și mai ai la mine-o dată. BIBICESCU, P. P. 89. 3. Tranz. (Învechit) A pune în rînduială, a așeza într-o anumită ordine; a orîndui, a potrivi, a aranja, a întocmi. Își chemă oastea și o tocmi pre ea. ISPIRESCU, M. V. 37. Auzind gloatele de venirea lui Făt-Frumos, veneau droaie să se scrie la oaste... Făt-Frumos le tocmi și le învăță cum să meargă la război. id. L. 111. ◊ Refl. A doua zi... alaiul domnesc se tocmi, cu boierii mari și mici înainte, călări pe cai aleși. SADOVEANU, O. VII 71. ♦ A așeza, a pune (ceva sau pe cineva) într-un anumit loc; a fixa, a instala. Și-n biserici mă tocmesc, Cu aur mă zugrăvesc Și cu toții mă cinstesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 508. ♦ Refl. A se așeza, a se instala, a se cuibări. Apoi se tocmește și el mai bine și adoarme. SBIERA, P. 143. 4. Tranz. (Regional, cu privire la lucruri) A drege, a repara, a reface. Cum îi zări că vine boierul... să te faci că tocmești straturile și că îndrepți cărările. SBIERA, P. 159. Dar s-a rupt grindeiu-n două, Grindeiul pîn’ l-am tocmit, S-a gătat de plugărit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. ♦ A potrivi, a așeza. Ionu Bodii își tocmea pușca și începea să buciume. AGÎRBICEANU, S. P. 17. Sucește De trei ori capu-i luminat... Începe-apoi la descîntat, Tocmindu-și barba ca păunul. COȘBUC, P. II 228. ♦ (Învechit) A liniști, a potoli, a domoli, a astîmpăra. Drăguță, drăguță, Nu fi tu nebună, Ci mergi de-l cunună, Cu dînsul cinstește, Inima-i tocmește. SEVASTOS, C. 188. 5. Tranz. (Învechit) A întocmi, a pune la cale, a înjgheba, a alcătui, a organiza, a constitui. Să găsim și pe ceilalți emigranți și să tocmim un comitet. GHICA, A. 243.

PRIBEAG, -Ă, pribegi, -e, adj. 1. Rătăcitor din loc în loc, care nu este nicăieri statornicit, așezat. Și de dorul ei lăsat-a doi părinți, și-apoi pribeag Rătăcit-a zi și noapte peste țări. COȘBUC, P. II 138. El vede... că tot ce-i mai rămîne să facă e să plece pribeag în lume. GHEREA, ST. CR. II 175. Decît catană-n șireag, Mai bine-n codru pribeag. ALECSANDRI, P. P. 294. ◊ Fig. Ostenit din aripi bate, Ca un vis pribeag, un graur. GOGA, P. 64. Și din gură-n gură-acum Umblă doina cea pribeagă. Iară azi o chită toți, De răsună țara-ntreagă. IOSIF, V. 114. Și nu mă-ntrebi ce plîns nebun Am plîns de-atunci? O, cum s-adun în vorbe-atîta gînd pribeag Și cum să-ncep. COȘBUC, P. I 284. ◊ (Substantivat) Cei doi pribegi se întorceau pe cărare cu donițile și căldările de apă, fîșîind cu opincile prin țărîna aspră. SADOVEANU, P. M. 272. De-ar ocoli cu anii pămînturile toate, Să fugă de el însuși nici un pribeag nu poate. CERNA, P. 69. Primiți la vatra voastră Să hodinească și pribeagul. IOSIF, PATR. 55. 2. Refugiat, băjenar, fugar, emigrant. Domnița Magda și-a purtat lumina ochilor ei prin țări străine și pribeagă a rămas pînă la mormînt. SADOVEANU, O. VII 172. Boierii, care cei mai mulți erau încuscriți cu polonii și cu ungurii, se supărară și, corăspunzîndu-se cu boierii pribegi, hotărîră pieirea lui. NEGRUZZI, S. I 144. ◊ (Substantivat) Sînt Tudor, feciorul lui lonașcu. răspunse mișcat Șoimaru; dintre toți pribegii, eu singur mă întorc înapoi. SADOVEANU, O. VII 61. El cu domnul se-nvrăjbea Și călare pribegea Pe drumul Bugeacului, Scăparea pribeagului. ALECSANDRI, P. P. 179. ◊ (Rar, urmat de determinări care exprimă motivul pribegiei) Pribegi de bir și clacă, Copii fără noroc, Tu-i strîngi în codru noaptea Sub brazi pe lîngă foc. COȘBUC, P. I 217. 3. Singur, izolat, răzleț. Prin cîteva spărturi de nori de-abia se zărea cîte o stea pribeagă. La TDRG. Mari pietroaie sure și murgi, unele grămădite la un loc... altele răsipite prin livezi ca vacile cînd pasc pribege. ODOBESCU, S. M. 195. – Variantă: (regional) pribag, -ă (COȘBUC, P. I 48, NEGRUZZI, S. I 57) adj.

SCHIȚA, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a face o schiță preliminară, fugitivă, din cîteva linii generale. Căuta... să-l schițeze în diferite momente expresive, cu creionul. CAMIL PETRESCU, O. II 555. Un pictor italian se instalase pe puntea de sus, ca să schițeze cîteva scene din viața de bord a emigranților. BART, S. M. 32. ♦ Fig. A contura, a descrie prin cîteva trăsături caracteristice. În linii repezi, schița figurile scriitorilor mai însemnați și felul lor de a înțelege arta. VLAHUȚĂ, O. A. 271. La începutul operei schițarăm în cîteva cuvinte generale starea Europei de atunci. HASDEU, I. V. 8. ♦ (Cu complementul «gest», «zîmbet», «surîs») A executa, a face în mod vag, incomplet. Ion Ozun schiță un gest modest de apărare. C. PETRESCU, C. V. 38. Adineaori am lăsat Chitila – observă conductorul schițînd un zîmbet drept răspuns. REBREANU, R. I 12. Și cînd buzele lui schițau un fin surîs... ea înțelese, fără cuvinte, impresia ce făcuse înfățișarea ei. BART, E. 49. 2. A fixa punctele principale ale unei lucrări ce urmează a fi dezvoltată, a proiecta în linii mari, a concepe. Mi-a schițat o dramă pe care va scri-o. VLAHUȚĂ, O. A. 225.

budușlău, budușlăi, s.m. – (reg.) 1. Fugar, pribeag. 2. Haimana, vagabond – Din budușlui (Scriban, MDA); din magh. bujdosó „pribeag, emigrant”.

SEATTLE [siætl], oraș în NV S.U.A. (Washington), situat între golful Puget (Elliott) și lacul Washington; 563,3 mii loc. (2000). Nod de comunicații. Aeroport. Port comercial. Piață pentru lemn și pește. Constr. de rachete și avioane Boeing, de nave maritime, computere, aparate medicale și instrumente stomatologice. Ind. metalurgiei feroase și neferoase (aluminiu), chimică (mase plastice, cauciuc sintetic), electronică, mat. de constr., de prelucr. a lemnului (mobilă), celulozei și hârtiei, sticlăriei, cosmeticii (parfumuri), textilă, farmaceutică și alim. (conserve de pește). Producție de jucării. Târg internațional (din 1962). Muzeu de artă. Operă. Teatru-orchestră simfonică. Universitatea Washington (1861), Universitatea Seattle Pacific (1891), Universitatea Seattle (1891). Catedrala romano-catolică St. James (sec. 19). Are 150 de parcuri și grădini (Seward Park, Woodland Park – cu grădină zoologică, Lincoln Park ș.a.) care acoperă c. 2.000 ha. Turism. Primii emigranți s-au stabilit în această zonă în toamna anului 1851, întemeind așezarea S.; oraș din 1869.

GHEORGHIE gr. Γεώργιος „agricultor”. I. A. Gheorghe forma comună; -a (Ard II 146). 1. Cont. cu Gherghel: Gheorghelaș (G. Dm 591). 2. Gheorghi formă mold.; -e formă cultă, literară; cu afer.; Orghie, P., munt. (BCI XI 20); Gheorghi/eș (Sur IV; Șez); -an, Preda, buc., 1790 (Băl VI); -an, Iosif. mitr.; Gheorghi/nă (Cand 141); -oiu, T. (Vr C 103); -oa, hațeg (Cand 141); Gheorghișor V. (AO XXI 173; Sc); – I. (Ul 137); Gheórghiu, Ian. (BCI X 106); – Coste (Băl VI); Gheorghiu, + suf. ngr. -iu, obișnuit la nume străine și răspîndit la noi, prin imitație, în locul lui -escu, în sec. XIX. 3. Gheiorghie Părtoacă, munt., 1629 (BCI V187). 4. Gheorghin/a f.; -oiu (Am); -escu act. 5. Gheorghiț/a, f. (Grș 12; Î Div); -ă (Dm), frecv. act.; -an. 6. Cu afer., ipoc. obișnuit: Ghiță, frecv. act; nume unic (17 B II 317); Ghițău fam. (Racovița r, R-S); Ghița, ar. (Ant Ar); -n, olt. (Cand 142); Ghiț/ea (Dm); -escu, Ilie (Băl VI); -ești s.; Ghițeș megiaș (16 A III 331); Ghiț/oi; -oiu, olt.; -uică; -un, Gh., act.; -ulescu, act.; -ulan (Cand 141); -ulete (ib); cf. Gîțulescu, T. (Bîr I). B. *GHEORGA: 1. Gheorgan, 1789 (AO XIX 108); – N. (AO XII 385); Gheorganii fam. olt. (AO XV 65). Cf. blg. Γеорга (Weig).Cu afer.: Gane, -a, cf. blg. Γане (Weig); v. Gan. 3. + -man: Gheorgoman (Cat.) C. -ică: 1. Gheorghică, mold. (Sd XXI); olt. (Cand 141). 2. Cu afer.: Ghica moșu(16 B IV 295), formă ce se întîlnește cu alb. GHIKA, adus de emigranți din Albania; boierul Ghika își ia numele, ca Domn, „Gheorghe Ghika”, făcînd din prenume un nume de familie „Ghiculeștii”; Ghica pren., 1746 (B Cr 53, 74). 3. Ghican (Bibi. rom. veche III); V. Bălaru (Șoimari); -i s. 4. Ghicul, Coman, 1658, munt. (BCI XII 104); -eț (Sd XVI); -escu, L. (IS 274). D. Cu fon. ard. ghe > dĭ: 1. Gheordie (Hur 222). 2. Dĭorde și Dĭurdea (Mar 183); Dĭordei An., ard. act. 3. Dorda f., mold. act.; Dorde (Mar 183); -a, I., act. II. GHERGHE; 1. Ghierghie banul Băleanul (Aș Br 34); Ghierghe (Mano 20). 2. Gherghi spătar (16 B II194) -e (Pom; 16 A II 72). 3. Gherghe (Dm; Cat; Rel; Sd XVI 140; Ard I 59; 17 B II 77; An C III 746), etc.; – Ungurul; – Sasul (17 B II 37, 225); Ghergh/easa, -ești ss. (Sur II); -escul (Bîr III). 4. Gherghei, V. (BCI VII 10). 5. Ghergăe (17 B IV 302). 6. Ghergheș, frecv. (M mar); -an, dobr. (RI XI 208); Gherghiș diac (D Buc); Gherghișanu, act. 7. Gherga sasul, transcriere a germ. Georg, burgmeister din Sibiu (RS 77); Ghergani s. 8. Gherghiu pren. (RI XV 137). 9. Ghergul, V. (Bîr IV); -escu act. 10. Gherguș (C Dom; 16 B VI 160). 11. Gherghin, Chelbe (AO XXI 143), în contaminare cu subst. gherghin, -ă; Gherghina pren., 1664 (Acte Sc; P Bor 50) etc.; – boier (Rel; Giur; 17 B 11); – diac (Cat); – f.; Gherghena b. (17 B I 243); Gherghinica jude (Cat); Gherghinoiu, olt. (VM). 12. + -ar; Gherghinar fam. (Buc). 13. Gherghiț/ă (Cand 140); -a tîrg, -oiu, olt. (Cand 140). 14. + Grighentie: Gherghentie, R., mold. (Isp II²). Forma Gherg – se poate explica și prin germ. Georg, ca mai sus, prin ngr. Γεργουί prin alb. Gyergi, Gergj, sau blg. Γерга. 15. Ghirghi (17 B I 19); – diac (ib 183; 424); -e, vornic (Sur V). 16. Ghirgiu, Stepan (BCI IV 108). III. Cu o < eo: GORGHE, formă ce apare deseori ca eroare de scriere sau scurtare, dînd lui g cirilic valoarea de ghe; este evident însăcă forma a circulat și în graiu. 1. Gorghie (Mar 183; Isp I¹; 17 A II 206); – Iura (Ard I 242). 2. Gorghe (P³; Sd XVI 189, 192, XV 243; Ard I 45; 16 A I 441); Gorghea (Ard II); Gorghești s.; Gorgești s. (C Bog); Gorgea și Gorjea, mold. (16 A I 441); Gorgescu, 1644 (RI XIII 279); Gorgiulescu, act. 3. Gorga (Paș; 13-15 B 223; 16 A III 129; 17 B I 346; III 371; (Puc); – f. și fiica sa Ana; Gorgoae, Ana (Cat mold II); Goarga t. (Mus). 4. Gorghi = Gheorghi (Sd XVI 189); Gorghieș (Cat mold II); Gorghiță (Isp III²); Gorguța (17 A III 162). 5. Gorgul (Sur XII). 6. Gorgan (P¹² Bîr III; Kog 1308; Tis); -u, Stan, zis și Gorgon (Puc nr. 286, 323); cu afer. Orgon; Gărgan (17 B III 354). Pentru etim. cf. și subst. gorgan și calend. Gorgonie. 7. Gorgoiu (Puc); Gorgoești t. (Mus). 8. Gorghină, țig (Vit 30). 9. Gorgoceală (17 B 1297). 10. + -otă: Gorgota(Mînăstirea), și Gorgotescu, A. (Puc nr. 37); cf. însă și ebr. Golgota cu rotacism și srb.-cr. Grgota derivat din Grigorie (Rad vol. 82 p. 125). 11. Pt. Gorgos (Vr; Isp VI²) și Gorghias, Ion, mold. (Sd V 263), cf.și gr. γοργος „vehement” și gr. Γοργίας. 12. Cu mutarea lui g în h: Horghie, Stan, călăraș din Rușii de Vede zis și Horghea (BCI XI 18), și cu afer.: Orghie (Paș); se poate conchide și la o relație între Horga, Orga (v. Partea a II-a) și Gorga. IV. Forme de origine balcanică. A. GOG/U, -A. 1. Gog, -a fam. (Ard; Paș). 2. Goga, frecv. ar. (AO VII 224); – munt. (16 B IV 53, 444; 17 B I 463, III 54; Am); – mold (Sd XVI 160; Cat mold II; Arh); -ard. sec. 18; topice: – pîrîu (Ștef) și sat lîngă Rîfov. 3. + -an, Gogan, I., munt. (RI XVI 372); -ul t.; cf. arm. gogan „prună sălbatică” și antroponim (DR II). 4. Gogancea, act. 5. Gogănici (Giur 274). 6. Gogea, T. (17 A II 95); Goğa nr. (Fărș); + -eală: Gogealea, Vlad, 1721 (Pol 117); Gogean (Vr); Gogescul (17 B I 368); Gogiulescu, olt. (Nif); Gogioiul, I. (Puc 364); cf. și subst. gogeá (de sare). 7. Gogă, N, (Ocina); Goagă comis, originar albanez (Cotr 45); Goaga, C-tin, ar. (Cat gr I), cf. subst. mold. gogă (coajă de nucă). 8.. Gogolea, C., 1643 (Vit 7); Goglea (Nif); Gogolina s.; cf. și rus Γоголи. 3. Gogoiu (AO XII 83; Vr; Paș); -s. (Dm). 10. Gogoncea (Vr; 17 B I 168). 11. + -otă: Gogotă (Sd XXI; Mar); – ard., 1726 (Paș); Gogotan Mar); Gogoțea, olt, (Sd XXI). 12. Gogu, Mihail (Cat mold) II); -ar. și dr. act.; Gogul(C Ștef; Tec I; Sd XXI; 17 A V 322); -escu. 13. Goguț și scurtat: Guță ușer, mold. (Sur V); Gută olt. (17 B II 274; P Bor 59); dar Guțu și Guțan < Neguțu sau < Griguță. 14. Gogă este și supranumele dat aromînilor de către albanezi, cf. „Gogii aromînii vestiți zidari” (BIFR I 70); obișnuit la aromîni, numele apare de timpuriu în Vrancea (Gogoi, -asa, -ești etc.) și în genere în Muntenia și Moldova. B. Cu sincopa lui g final: 1. Ghcore, ard.(Paș). 2. Gheoroe, Stanciul (17 B I 240) zis și Ghioroae (17 B II 60; Cand); Gheoroaia t. (16 A I 304). Această formă se întîlnește și se confundă cu cea sîrbească Dĭora, Dĭura (Rad v. 82 p. 83) și srb.-blg. Dyра, Тюра (Weig). 3. Ghiura, 1489 (Ț-Rom 377; Cat; Ard); – călăraș, 1655 Sd IV 42); – paharnic (16 B II 67); – log. zis și Giura (Cat; 16 B II 128, 130, 233, 390; 17 B 1453); Ghiura, ar. (RI IX 144). 4. Ghiureș, mold. (Sd XXI). 5. Ghiurca (Met 135; Moț); cf și magh, Gyurka. C. GIURA, cf. blg. Džuro, Džurko (Weig). 1. Giura pren. (P⁴); Giurlea, -escu; -ești, -oiu, ss.; Giurău, act,; Giuran (VT); Giurul, mold.; Giurica, olt, (Cand). 2. Giurca (Dm; Cat; Moț; Sd X; RS 14; Mar); Giurcă rumîn (AO III nr, 73); Giurcă sau Jurcă Pîntece (Ștef). 3. Giurcu, -lescu. 4. Giurcanu (Vr; Cand 141). 5. Giurconiu, P. (Tg-Jiu). 6. Jurca, mold. (P Gov 18); Jurchescu, R.; Giurcani = Jurcani (Ștef,). D. IORG(A)-U, fonetism ngr. 1. Iorgu, ar. (Cara 28); – frecv. dr.; -lescu, 2. Iorga pren. (P³; P Bor 7, 55); – ar; – mold (Ștef; Ard); olt., 1604 (17 B 1120); Iorga post., unchiul lui Vasile Lupu; – (RA II 277); Iorgă f., ar. (Fărș). 3. Iorgea (Sur V); prob. Orgești (Sur IV) cu afer. 4. + -ociu: Iorgociu, I. (Tg-Jiu), + suf. gr. -ache; Iorgache (Sd XXII); – Mavrodin (Ins 278) < gr. Γιωργάϰης (But); cu afer.: Orgache zis Iorga (17 B III 442), identitate ce confirmă derivația Orga < Iorga, prin afereză; Iorgachi ~ Iurgachi (Cat mold II). 6. + -an: lorgan, olt. și hațeg. (Cand 142).7* Iorghiceni = Iurghiceni (Cat mold II). E. Cu g>d: IORDACHE. 1. Iorda armaș (D Buc); -Pelin, mold. (Sd V226); cf. Gheordie(Hur 222). 2. + -ache; Gheordache popa, 1760, munt. (RI XI 516); Ieordache; Iorgachi devine din sec. XVII, Iordache (P Bor etc.) frecv; Cantacuzino, doi cu acest nume după 1600. Iordachia f, (Grș 9; P¹; P²). 3. Iordăcuță (Sd XVI); Iordăch/escu; -ești, -eni ss.; -ioiu, act. Cf. alb. Jordi, pren. lui Gheorglie Castriota. F. Din srb.-cr. JUKO (Rad v. 82, p. 111); 1. Iuca (Dm); – vistierul lui Dim. Cantemir; Iucaș (Dm; Ștef); Iucașanul, Cîrstea (16 A I 133); Iucul,1750 (Paș). 2. Iucuș, T. (16 A II; Iocușeni și Icușeni ss. (Sd XVI). 3. Iucșă (Dm); Iucșa Piteș (16 A 1133). Cf, blg. Юка (Weig) și srb. Юкo < Gheorghie (Rad 82 p. 135 – 6). 4. Din tcl kidrelez sărbătoare musulmană la 23 april, „prima zi a primăverii”: a) Catîrleț nume vechiu al portului Sf. Gheorghe; b) Cotărleci moșier buzoian (16 B I 153). V. GIURGIU, cf. it. Giorgio. 1. Giorgia, ar. (Ant Ar); Giorgiu, mold. (16 A III 379). 2. Giurg/ea, mold. (Dm; Ștef; C Bog); -ea (Ștef; Moț; Ard; 16 B II 160); -escu, act.; -eni, -ești ss. 3. Giurgi, olt. (Cand 141; 17 B IV 18); Giurgi/că (Dm); Giurgilă, olt. (Cand 141). 4. Giurgeaca, D., munt. (Sd VI 528); Giurgeală b. (16 A I 542, III 171). 5. Giurgeu, Moga (Sd IV 16). 6. Giurgin (Sur V). 7. Giurgița s. 8. Giurgioana s. 9. Giurgiu b. (Dm, frecv; Moț; M mar); – băn. (Cat); -lești s. 10. Giurgiuca, Em., poet; cu afer.: Giuca Zănescul, olt.(Sd VII 6); Giucă, olt. (Am); 11. Giurgiuman (Isp VI²; 17 A I 97). 12. + suf. sl. -ov: Giurgiuv și Giurgiov (formă cultă pentru orașul Giurgiu în doc. slave: v. N. A. Constantinescu, Cetatea Giurgiu, 1916). Giurgiuv/-ul, munte (Drj V); -an (Băl VI); -ean, locuitorul orașul Giurgiu. 13. Gĭurja păcurar mold. (Sd V 212); Giurjea (17 A I 149) și cu metat.: Jurgea (v. mai jos). 14. Girgina (16 A II 8); cf. blg. Γаргина. 15. Ghiurghiu și -leț, bb. ard.(Paș) 16. Giurg, ar.; -achi (Ant Ar), înainte de a se introduce litera ∏ în scrierea cirilica a doc. slavo-romîne, consoana ğ era redată cu г + ĭ, cu цж, cu дц, cu дж sau simplu ж (v. Ioan Bogdan, Doc. lui Ștefan cel Mare II, numele Giurgiu, la index. Grafia cu ж a avut ecou în pronunțarea Jurja pentru Giurge(a) și Jurcă pt. Giurcă, etc. VI. Cu ğ > j: JURG, JURJ, cf. srb-cr. Žurg < Georgius (Rad II p. 135). 1. Jurg Costi (Sur XV); Jurga (Bih). 2. Jurgea (C Ștef; 16 A III 413, IV 263). 3. Giurgea zis și Jurja vornic (Ștef); Jurj, frecv. (Dm; Ștef; C Ștef; Ard II 42; Băl II; Sur XIX). 4. Jurja, frecv. mold. (Ștef); – Tomăscul (16 A IV 258); Jurjă (C Bog); Jurjiu (Mar); Jurjoaia (Băl IV); 5. Jurje (Dm; C Ștef); -a (17 A IV 105); -a Stravici (16 A III 157); Jurjești s. (Tec I). 6. Jurjani s. (Ț-Rom 366); Jorjanii s. (16 B 15); Jurjanescul, act.; Jurjoń, hațeg (Cand 141). 7. Jurjuman (16 A III 310). 8. Jorj, ar. (Cara 26-28); -a, mold. (C Ștef 136); -a boier, 1436 (Sd XIX 11); Jorje (Tec I); Jorjeni = Giurgeni s. munt. (Cat). VII. Sub infl. ucr. A. 1. Jura fam. act. (Jiul ard).- (Ard; Mar). 2. Jurea, țig. (Ștef); Jurescul (16 A IV 201); Jurești (Sur II) și s. 3. Jurel, ard. (nu din juratu, etim. Paș). 4. Jurca (Ard; Măr); Jurcă = Giurcă. B. 1. Jora b. (Ștef; Tec; Arh); s.; – frecv. (Băl II; Tut; Șez). 2. Joran (Deal 127). Cu grafie greșită: Ioranu (deputat în Adunarea ad-hoc). 3. Jora = Jorea, 1669, mold.; Jorea, Sim. (16 A IV 268); – I. (Isp II¹), Jorăști s. 4. Joriță (C Ștef). 5. + -ca: Jorea vornic (Isp I²). Cf. srb. Žore (Rad vol. 82, p. 99). C. IURG. 1. Iurg (C Ștef); -a b. (17 B II 125); -a fiul lui Dinga (17 A V 276); Iurghiu, Ileș (Ard); + Iorgachi: Iurgachie (D Cpol).Iurghici (Dm; Ștef); Iurghiceni, devenit prin etim. pop. Erbiceni s. (Dm I 467). > Erbiceanu, C. D. Din ucr. Юр, Юра, Юрiй, Юрко (Grinc): 1. Iura (Dm; Ștef; Ard; Mar); Iurani s.; Iurașcu (Sd XVI; Dm; Băl II); cu lectură greșită: Iorașcu (Tec II); cu afer.: Urașcu (Cat mold II). 2. Iurie, Jurii, frecv. (Dm; Ștef; C Bog); – Dăvidescul (Ștef); Iuriescul, Gav. (17 A II 293). 3. Cu afer.: Urie cleric (Bis R); Uriia s.; Uriian, Mincul (Aș Br 139); Urianu (An C III 747; I Div; IO 32); – Iancu (AO X 382); – Istrati (RI I 22). 4. Iuriaș (16 B III 134; C Ștef); Jure (Ard; Mar); *Iurea > Urea, Gh. (AO XXI 222); Jurești s.; Jurescul (Băl II; 16 A III. 5. Jureș (Ștef). 6. Juriceni s. (Dm).Jurinca (Sur II). 8. Iurș/a (Dm; Ștef; C Bog); -u, ard., 1696 (Paș); cf. srb.-cr. Iuroș > Uroș (Weig). 9. + -cu: Jurc, -ă, -a (Dm; C Ștef); -ani, -eni, -ești ss. (Dm); -o (C Bog; 17 A II 260); -u (Orh). 10. Cu o < u: Iorc log. (Tut); -u (CL); -ani s. (Dm). Formele derivate din ucr. Iurg și Iurie au pătruns în Maramureș și Moldova la persoane cu pa- tronim romînesc. Din ucr. Ir, -ĭa ipoc. din Iuriĭ: Irea, v. Ire. E. IUGA. Iuga, frecv. mar. și mold. (Mar; M mar; Dm; Ștef; CL); – ard, 1680 (Paș); – olt. (13-15 B 153; Sd VII 50). „Ignatie zis Juga mare vistiernic” (Ștef I 70, 211). Iug/ani, -ești, ss. 2. Iugaș (ard). 3. Iugșa (Dm; Sur II). F. Din blg. Γoчo, Γoo, Γoшo, Γoтo sintome < Gheorghie; 1. Gociu, -l, Goc/ești, -ilă, Goceanu, care se pot raporta și la subst. Gociu (DLR), v. aceasta (Partea a II-a). 2. Goț/a, -ul, -e, -eală etc., care se pot raporta și la subst. Goță (var. la gogoriță), v. aceasta (Partea a II-a). 3. Goș/u, -ea -oiu, -ești, cf. expresia goș-gogea (Partea a II-a). 4. Got, -a, -e, -ea, -eș, -ar etc., care se pot raporta și la Sava Gotul, și la scurtarea Gotă < Neagotă, v. Got și Neagu (Partea a II-a). VIII. Direct din lat. Sanctus Georgius: Sîngeors (Mar); Singeorz, T. (RI XIV 159). 2. Sîngeorz (Mar; cf. și DR VI 321); – b., munt., 1593 (Cat); – olt. (Hur 240); -eni s. mold.; Sîngeordz s. (Năsăud); Singeor(d)z, sărbătoarea (Candrea, Enc.); Sămgiorz, Toader (Isp VI²; Sur XI); Sîngĭrogĭ ar. (Ant Ar); Sîngeorgiu ard. 3. Fără sin: Giorzu, olt. (17 B IV 84); mold. (16 A IV 229); -l (Sur V); Giordzu b. și Giordzești s. (17 A III 24); Giordzu, zis și Giorgiu de Urzici (16 A III 379); Georza (Moț); 4. Cu g pentru ge: Gorza (M mar); cf. Groza, ca metateză(?). 5. Semjordzu din Plăcicoi (16 B VI 64); Sînjorz sărbătoare (Ard II 187); Jordzeanul (16 A I 428); Sînjorj răzeș dorohoian (Arh), redat la 1711 în forma: Ion sin Giorziu (Acte mss Singeorgiu). 6. Somgiordz, meglenoromîn (DR I). 7. Sînzor datină (Sc). 8. Zorza stolnic, 1400 (Iorga III 267; Ț-Rom 79); Prob. cu grafie germană: Sors, V. ard. (Met 69); Zorzi Iancu, zis și Jurge, I. vornic, 1837 (Bîr II). 9. Zorge zis și Zorj mold. (Sur VII). Zorzilă s. (Gorj). 10 Prob. Zuze, Zuza mar. (Ard I 258 – 9). 11. În cont. cu forma calendaristică: Sănghiorghii. Ioan, mold. (RI XIII 286); Singheorghe, Ileana (Acte Sc).

ARANITI alb., mică dinastie albaneză, înrudită cu ramura Comnenilor din Epir; numele adus de emigranți, s-a răsp.îndit la noi modificat prin afereză. 1. Aranita, boier (Cat; Giur 23); – log. (16 B VI 31). 2. Cu afer.: Ranițe, Gr. din Craiova (Ard II 58); Gh., mold., 1780 (Sd VII 333); Raniti din Focșani 1776 (Ct. Erbiceanu, Cr. greci; An C VI 42); Raneti, pîrc. mold., 1690 (Tec; – C-tin din Tecuci, 1718 (RA IV² 261) zis și C-tin Ranet, 1741 (RI XI 265). 3. Ranete (Bîr I; Isp I); Raneti, Gh. 4. Contaminat cu nume ca: Hrană, Hrănitul: Hrănită Miriuță, mold. scris și Hranete sau Hrănite, log. (16 B V 456, VI 58; 17 B IU 454); Hrănitul spătar 1493, olt. (D Gorj).

BIRO subst. ar. (june) < alb. bir „fecior”; cf. și subst. bir (impozit). 1. Biru Ch. (Sur IV); Birești s.; Birescu (An. Pl 123). 2. Birovescul, Ivan, Sîrbul, 1683 (AO II 219). 3. Bira b., ar.; Hagibira ar., act. 4. Biran și Biroilă (16 B VI 133, 181), nume aduse în Muntenia de emigranți aromîni și albanezi.

LOCUITOR. Subst. Locuitor, cetățean; localnic, băștinaș, autohton, indigen, aborigen, (livr.), pămîntean. Muntean, plăieș; cîmpean; pădurean. Orășean, citadin, tîrgoveț; orășenime (rar), tîrgovețime. Sătean, țăran; țărănime. Mărginaș, mărginean (înv. și reg.). Mahalagiu; mahala. Străin, venetic (adesea peior.), imigrant, emigrant, emigrat. Compatriot, simpatriot (grecism înv.), concert, consătean. Vecin, megieș (pop.), vecinătate, megieșie (înv. și pop.). Populație, poporație (înv.), poporime (înv. și reg.). Adj. Cetățenesc. Localnic, băștinaș, de baștină, autohton, indigen, aborigen (livr.), pămîntean, pămîntesc, pâmîntenesc (înv.). Orășenesc, citadin, urban; sătesc, țărănesc. Mărginaș, mărginean (înv. și reg.). Străin, venetic adesea peior.), emigrant, imigrant. Vecin, megieș (pop.). Vb. A locui, a sta, a ședea, a trăi, a sălășlui (pop.); a se stabili, a se statornici, a se instala, a se aciua, a se aciola (rar), a se pripăși, a se oploși, a se adăposti, a-și găsi locul, a-și afla locul. A popula, a locui (înv.), a coloniza. A fi de loc din..., a se trage din..., a fi din partea locului. A se învecina, a fi vecin, a se megieși (înv. și reg.), a se mărgini. A se orășeniza (rar); a se urbaniza. Adv. Cetățenește; orășenește; țărănește. V. localitate, locuire, națiune.

PLECARE. Subst. Plecare, pornire, urnire, purcedere (pop.), purces (înv. și pop.), deplasare; demaraj, demarare; decolare, lansare, start. Ieșire, ieșit. Depărtare, îndepărtare, retragere. Părăsire, abandonare, fugă, evadare, dezertare. Evacuare. Migrație. Exilare. Emigrare, emigrație (rar), expatriere; exod, băjenie, băjenărie (înv.), băjenărit (înv.). Fugar, fugit, dezertor, evadat, emigrant, emigrat; băjenar. Adj. Plecat, pornit. Părăsit, abandonat. Fugit, fugar, evadat, dezertor; expatriat, exilat; emigrat, emigrant. Vb. A pleca, a porni, a purcede (pop.), a porni la drum, a ridica ancora, a pleca din loc, a o lua din loc, a se pune în mișcare, a se urni, a se mișca, a se deplasa, a demara; a-și lua avînt, a se avînta. A se duce, a se depărta, a se îndepărta, a se retrage; a dispărea, a se face nevăzut, a se evapora (fig.); a fugi, a da bir cu fugiții, a spăla putina, a-și lua catrafusele, a o întinde, a evada, a dezerța. A ieși, a părăsi. A abandona. A (se) evacua. A migra. A emigra, a (se) expatria, a exila; a (se) băjeni, a băjenări (înv.). V. călătorie, fugă, început, mișcare.

STRĂIN. Subst. Străin, persoană străină, (om) necunoscut; nou venit; nou sosit. Musafir, oaspete, invitat. Intrus, venetic (adesea peior.); emigrant, emigraț, imigrant, refugiat, expatriat, exilat, deportat, fugar, băjenar, pribeag, surghiunit, surghiun (înv.). Lume străină, străinime; țară străină, străinătate. Cosmopolitism. Xenomanie, xenofilie. Xenofobie. Cosmopolit. Xenoman, xenofil. Xenofob. Adj. Străin, străinel (dim., pop.), străinior, străinuc (rar), necunoscut de origine străină, de peste mări. Emigrant, emigrat, imigrant, refugiat, expatriat, exilat, deportat, fugar, fugit, pribeag, pribegitor (rar), relegat (înv.). surghiunit. Vb. A fi străin, a se simți străin, a trăi printre străini, a mînca pîine străină, a fi departe de ai săi, a trăi în pribegie, a pribegi. A părăsi locurile natale, a se înstrăina, a emigra, a se refugia, a se expatria, a (se) exila, a se băjeni, a se băjenări (înv.). A deporta, a exila, a expulza, a expatria, a relega (înv.), a surghiuni. Adv. Prin (printre, în) străini; prin (în) străinime; peste hotare; de peste hotare; din străinătate, din țări străine. V. călătorie, locuitor, pedeapsă, plecare, singurătate, vizită.

EMIGRANT s., adj. expatriat, pribeag.

EXPATRIAT s., adj. emigrant, pribeag.

PRIBEAG adj., s. 1. adj., s. hoinar, rătăcitor, vagabond, (înv.) stranic. (Nu e decît un biet ~ fără cămin.) 2. adj. izolat, rătăcit, răzleț, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 3. s. fugar, refugiat, (înv.) băjenar. (Niște ~ din calea năvălitorilor.) 4. adj., s. (JUR.) alungat, exilat, gonit, izgonit, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun. (~ din patria sa.) 5. s., adj. emigrant, expatriat. (Un ~ politic.) 6. adj., s. străin, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la ei.)

băjenar sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/9 / V: bej~, (reg) bejăn~ / Pl: ~i / E: băjeni + -ar] 1-6 Persoană care își părăsea, vremelnic, (casa sau) provincia ori (patria) din pricina (invaziilor dușmanului sau a) persecuțiilor politice ori a oprimării fiscale și care se reîntorcea după trecerea primejdiei. 7 (Rar) Emigrant. 10 Persoană reîntoarsă din bejenii (1-3). 11 (Reg) Om sărac lipit pământului. corectat(ă)

emigrant, ~ă [At: TEODOROVICI, P. 137 / Pl: ~nți, ~e / E: fr émigrant] 1 smf (De obicei urmat de determinări care indică naționalitatea) Persoană care emigrează (1) Si: emigrat. 2 smf Migrator (2). 3 a (Rar) Care emigrează (1).

emigrat, ~ă [At: HELIADE, O. II 408 / Pl: ~ați, ~e / E: emigra] 1 smf Emigrant (1) Si: refugiat. 2 smfa Migrator.

expatriat², ~ă [At: ISIS (1859), 31²/7 / V: (înv) esp~ / Pl: ~ați, ~e / E: expatria] 1-2 smf, a (Persoană) care este obligată să-și părăsească patria de origine. 3-4 smf, a (Persoană) care se expatriază (2) Si: emigrant. corectat(ă)

indezirabil, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr indésirable] 1 a Nedorit. 2 a Neplăcut. 3 a Inoportun. 4-5 smf, a (Persoană) care se află în dizgrația autorităților unei țări sau a unui regim, fiind socotită primejdioasă. 6 smf Emigrant pe care o țară refuză să-l primească.

pionier¹, ~ă [At: CR (1829), 55²/26 / V: (reg) peo~, pionar, (pop) ~ner^[1], (înv) ~nir / P: pi-o-nier / Pl: ~i, ~e / E: fr pionnier, ger Pionier, rs пионер] 1 sm Militar care face parte din una dintre unitățile de geniu pregătite special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, culoarele prin barajele de mine, barajele explozive etc. 2 sm (Rar sf) Persoană care face parte dintr-un grup de coloniști sau de emigranți care pătrunde pentru prima oară într-un ținut virgin pe care îl desțelenește și-l cultivă, punând bazele unei vieți civilizate. 3 smf (Fig) Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, sau care pune bazele unei metode noi, unei activități noi etc. 4 sm Deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 5 smf (Iuz) Membru al unei organizații de masă a elevilor de 7-14 ani, care, îndrumată de partidul comunist, avea drept scop educarea comunistă și militară a elevilor. corectat(ă)

transmigrant sm [At: BARIȚIU, P. A. I, 396 / Pl: ~nți / E: fr transmigrant] (Înv) Emigrant (1).

+expatriat (emigrant) (desp. -pa-tri-at) adj. m., s. m., pl. expatriați; adj. f., s. f. expatriată, pl. expatriate; abr. (fam.) expat

budușlău, budușlăi, adj., s.m. (reg.) 1. Fugar, pribeag. 2. Haimana, vagabond. – Din budușlui (Scriban, MDA); din magh. bujdosó „pribeag, emigrant”.

emigrant (expatriat) (desp. -mi-grant) adj. m., s. m., pl. emigranți; adj. f., s. f. emigrantă, pl. emigrante

*EMIGRANT sm., *EMIGRANTĂ (pl. -te) sf. Acela, aceea care emigrează, pribeag(ă), bejenar [fr.].