Salix fragilis L., « Salcie fragedă, Salcie plesnitoare, Răchită ». Specie care înflorește primăvara, în același timp cu frunzele. Flori (cele femele cu ovar pedicelat, cele mascule cu 2 stamine) în amenți verzi-gălbui, cei femeii mai lungi, scvamele verzui sau verzi-gălbui. Frunze lanceolate sau alungit-lanceolate, cca 12 cm lungime, cu vîrf alungit, acuminate, fin-dințate pe margini, pe ambele părți glabre, cea inferioară verde-gri, cea superioară verde-închis-lucios, pețiolate și cu 2 glande imediat sub limb, cu stipele. Arbore pînă la 20 m înălțime, lujeri glabri fără peri, elastici, foarte sensibili la rupere în punctul de inserție.

somieră f. saltea elastică din păr de cal: somiere de lemn cu resorturi.

DOLICHOTHÉLE (K. Schum.), Britt. et Rose, DOLICOTELE, fam. Cactaceae. Gen originar din Mexic și Texas (S.U.A.), cca 10 specii, plante globulare, cărnoase, gălbui, cu rădăcini pivotante, formează multe corpuri cu mamile moi, conice; axile cu țepi roz sau albi și peri. Spini slabi, elastici: cei centrali galbeni, maro, erecți, ascuțiți, iar cei marginali albi-gălbui, foarte subțiri. Flori portocalii, galbene sau albe. de mărimi diferite, cu tub floral lung, stil concrescut la bază cu tubul floral.

BIGUDIU ~ri n. Obiect de toaletă feminină în formă de tub mic (de metal sau de masă plastică), prevăzut cu elastic, servind la ondularea părului. [Sil. -gu-diu] /<fr. bigoudi

STRUNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din păr de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva. 2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza fierăstrăului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjoară bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

legat⁴, ~ă a [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: lega¹] 1 (D. fire, funii) Unit printr-un nod. 2 (D. șireturi, nojițe) Înnodat pentru a strânge încălțămintea pe picior. 3 (D. cravată) Fixată la gât printr-un nod special. 4 (D. bani, obiecte de valoare) Păstrat înnodat în batistă. 5 (D. păr) Strâns cu o panglică, cu un elastic. 6 (D. obiecte) Pus într-un sac sau pachet prins cu sfori înnodate. 7 (D. haine) Încins cu brâu, cordon. 8 (D. butoaie) Prins cu doage. 9 (D. roți) Întărit cu șine peste obezi. 10 (D. plante) Fixat pe arac. 11 (D. unelte) Fixat în toc, mâner, coadă. 12 (D. cuvinte) Îmbinat în propoziții, fraze. 13-14 (D. cuvinte) Ortografiat (fără spațiu alb sau) cu linioară de unire. 15 (D. oameni) Căsătorit. 16 (D. oameni) Încătușat sau înlănțuit pentru a nu fugi din arest. 17 (D. oameni) Care a făcut un jurământ. 18 (D. fenomene, idei) Între care există o relație logică.

Salix babylonica L., « Salcie plîngățoare ». Specie care (înflorește primăvara înainte sau odată cu înfrunzirea. Flori dispuse în amenți verzi-gălbui jpe pedunculi frunzoși, cele mascule cu 2 stamine, iar cele femele cu ovar-sesil. Frunze liniar-lanceolate, fin-dentate, cca 14 cm lungime, alungit-ascuțite, glabre, pe spate verzi-cenușii, pețiol pubescent, stipele lanceolate. Arbore, cca 12 m înălțime, ramuri subțiri, elastice, galbene, foarte lungi, îndoite pînă la suprafața solului, fără peri, lucioase.

MLĂDlOS, -OÁSĂ adj. 1. Care se pleacă, se îndoaie cu ușurință (fără să se frîngă); flexibil, elastic. Pe iarba mlădioasă cu flori îndamascatâ, Ca pruncul într-un leagăn dormea prima femeie. HELIADE, O. I, 368. Un băț bun, mlădios de tei. PR. DRAM. 327. Pasul tău ușor Abia se însemnează Pe iarba mlădioasă. ALEXANDRESCU, O. I, 151. Cele șapte curtene dimprejurul mesii au început să-i facă vînt cu niște apărători de pene mlădioase de păun. CARAGIALE, O. II, 269. Acel model al rasei cînești avea o coadă subțire, lungă, aspră la păr, mlădioasă. ODOBESCU, S. III, 67. Și vocea-i ca și arcul cu coardă mlădioasă. MACEDONSKI, O. I, 254. Ierburile subțiri și mlădioase . . . își plecau molatec fruntea lor înspre pămînt. HOGAȘ, M. N. 180 ♦ (Rar, despre suprafața apelor) Unduios, vălurit. Singuratica și mlădioasa pînză a mărilor. MARCOVICI, D. 14/7. 2. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Suplu, zvelt, elastic; cu mișcări grațioase; mlădiu (2), (astăzi rar) mlădiat. O gingașă greacă cu părul frumos, Cu negre sprincene, cu rumănă față, Și trup mlădios. NEGRUZZI, S. II, 30, cf. I, 38, 226. După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zîmbește, mlădioasă ca o creangă de alun. EMINESCU, O. I, 144, cf. 85, 121, id. N. 59. Nalt la stat, lat în spete, subțire la mijloc, mlădios ca un mesteacăn, ușor ca o căprioară și rușinos ca o fată mare. CREANGĂ, A. 85. O iubeau împărăteasa și împăratul pe fată de-o pierdeau din ochi, cît era de mlădioasă cînd umbla de colo pînă colo pe covoarele moi. CARAGIALE, O. I, 118. Înalt și mlădios, cu umerii lați și cu pieptul ieșit, el calcă lat și pe întreaga talpă. SLAVICI, N. I, 84. Ca un vis, ca o părere, se coborî de pe stîncă mîndră albă fată, naltă, mlădioasă ca o trestioară. ODOBESCU, S. III, 200, cf. I, 141. Nalt și mlădios pășește, Legănîndu-se ușor. VLAHUȚĂ, O. A. I, 164. Talia mlădioasă a fetei. GHEREA, ST. CR. II, 85. Stăpînul. . . îi cuprinde talia mlădioasă. F (1906), 30. Oameni chipeși, subțirei și mlădioși. MOLIN, R. B. 282. Trupul ei mlădios era plecat ușor peste fierul de călcat. REBREANU, R. I, 200, cf. PRIBEAGUL, P. II. 15. Avea ochii mai ageri, brațele mai vînjoase, mijlocul mai mlădios, picioarele mai sprintene. STANCU, R. A. III, 261. O copilă din cel sat, . . . Cu chip dulce luminos, Cu trup gingaș mlădios. ALECSANDRI, P. P. 20. Și-a ales un soț atît de plăcut la față și mlădios la făptură, de să-l sorbi cu lingura. RETEGANUL, P. III, 25. ♦ Sprinten, agil (în mișcări). Sînt prea bătrîn. . ., și mîna nu-mi mai este Destul de mlădioasă ca să mai pot cu dînsa Pecetlui aceste din urmă-a tale fapte. I. NEGRUZZI, S. VI, 633. ♦ (Despre mișcări, gesturi) Care arată suplețe, grație; grațios. Cu o mișcare mlădioasă. . . își lipi răpede de buzele mele unghia degetului celui mic de la mîna dreaptă, HOGAȘ, DR. I, 167. 3. F i g. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care cedează, se adaptează ușor, maleabil (2), conciliant; p. e x t. nehotărît, oscilant. Găsește în ministerul liberal un guvern mai mlădios. MAIORESCU, D. II, 54. Ambițios, fără scrupule, dar dulce la vorbă ș mlădios cu toată lumea . . . el. . . se ilustră chiar din prima legislatură. VLAHUȚĂ, D. 73. Ca la toate ființele hotărîte, tot așa și la dînsa, firea mlădioasă a lui bărbatu-său o umplea de temere. D. ZAMFIRESCU, Î. 115, cf. id. R. 44. 4. F i g. (Despre sunete, voce etc.) Bogat în inflexiuni, plăcut la auz; melodios, armonios. Din cînd în cînd îl chema pe acesta cu vocea dulce, mlădioasă. AGÎRBICEANU, L. T. 392. Vorbind se aprindea repede, iar vocea lui aspră neplăcută, devenea mlădioasă și cuceritoare. REBREANU, P. S. 56. ◊ (Adverbial) Îi părea că fetița aceea vorbește deosebit de mlădios cînd era în apropierea lui. AGÎRBICEANU, A. 54. 5. F i g. (Despre limbă, stil etc.) Variat bogat, expresiv, colorat. [Limbă] mlădioasă și sonoră. VLAHUȚĂ, R. P. 62. A fost încîntat întăi, de limba mlădioasă, nuanțată, așa de simplă și de artistică în același timp a marelui scriitor de la Humulești. SADOVEANU, E. 133. – Pronunțat: -di-os. – Pl.: mlădioși, -oase – Mlădia + suf. -os.

MOÁLE¹ adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare (modificîndu-și forma); p. e x t. afînat, pufos. Ca nește ceară să ne plecăm cătră dragostea lu Dumnezeu, sau ca nește lut moale cîndu-l pleci în voia ta. CORESI, EV. 198. Fîn uscat perină moale (a. 1600-1650). GCR I, 136/34. În loc de pat moale, culcare grea (a. 1689). id. ib. 285/31. Un om nu poate suferi să stea pre un așternut moale și frumos totdeauna (a. 1700). id. ib. 338/24. Ceara cînd iaste moale să închipuiaște și să tipăreaște în fealiu de fealiu. MOLNAR, RET. 53/6. Ca să-i fie mai moale culcușul, au așternut niște iarbă uscată. DRĂGHICI, R. 54/5. Este o ceară moale pe care o întorc cum mi-e voia. NEGRUZZI, S. I, 77. S-a tologit. . . pe un divan moale ca bumbacul. CREANGĂ, P. 302. Mă lungii într-un cot pe iarba moale. HOGAȘ, M. N. 183. Era trudită după două zile de umblet călare și se gîndea c-o simțire de plăcere la un culcuș moale. SADOVEANU, B. 120. Se așezase peste toate o zăpadă moale și nouă care lumina ușor în noaptea fără lună. id. M. C. 58. Felix, suie-te să vezi ce fîn moale ! CĂLINESCU, E. O. I, 117. Asfaltul e proaspăt întins și-l simțim moale. . . sub călcîie. STANCU, U.R.S.S. 185. Bădiță cu șase boi Vinde doi Pe perini moi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 421. Omul se culcă unde-i moale (= fiecare umblă după ceea ce este bun, avantajos). Cf. ZANNE, P. II, 529. (F i g.) În loc luminat, în loc moale, în loc de răpaos (a. 1669). GCR i, .186/6. ◊ Carne moale = carne fără oase; (regional) carne fragedă. Tăie o bucată de carne moale din coapsa piciorului. ISPIRESCU, L. 90. Bine alege și bine culege . . . – din carne moale – și din oase vărtoase. POP., ap. GCR II, 340, ALR II 4 069/2, 76,105, 848, 872. Cine poate oase roade; cine nu nici carne moale. CREANGĂ, P. 248. Ou moale = a) ou fiert sau copt astfel ca să nu fie complet coagulat. Cîte oauo moi coapte au putut mînca uriiașul Goliat pre nemîncate ? BĂRAC, T. 26/22; b) ou ouat fără găoace sau cu găoacea incomplet calcificată. Cf. ALR II 5 712. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. Lipirea moale se execută cu o compoziție de cositor și plumb. IOANOVICI, TEHN. 181. ◊ E x p r. A-i fi (cuiva) moale sau (substantivat) a trăi (sau a se așeza) pe moale (și la cald sau și la căldură) =a duce o viață liniștită, fără griji; a se simți bine. Văzînd că . . . nu mai are putere nici cît un țintar, îl bușiiu o dată cît putui de niște pietri, și temîndu-mă că îi va fi moale, mai luai ș-un pui de piatră. GORJAN, H. II, 63/10. Da să știi d-ta, că babei mele n-are să-i fie moale, cînd m-oi întoarce acasă. CREANGĂ, P. 126, cf. id. A. 156. Eu trăiesc bine, pe moale și la cald. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Mireasa gătită de nuntă se pune să șadă pe o perină, crezîndu-se că apoi în viața ei conjugală va duce-o bine, îi va fi moale. GOROVEI, CR. 240. Să fie până-n ziuă la lucrurile ei, că de nu, n-are să-i fie moale. MERA, L. B. 190, cf. ZANNE, P. III, 230. ♦ (Substantivat) Parte moale (I 1) a unui lucru. Ș-afunda capul din ce în ce în moalele pernei. DELAVRANCEA, S. 108. Mi-am luat de-o grijă, zise m-me Sandopol. . ., scufundîndu-se în moalele unui fotoliu de piele fină. MIRONESCU, S. A. 105. Moalele capului = fontanelă; p. e x t. creștetul capului. Beliră o curea [de piele] din moalele capului pînă gios la unghe la picior. DOSOFTEI, V. S. octombrie 73^v/18. O muchie dă topor să ne hi dat în moalili capului și ne prăpădea și pă noi poate. JIPESCU, O. 138. înc-o lovitură strașnică în moalele capului l-a prăvălit pe pîntece. SANDU-ALDEA, U. P. 28. Gîndul îl duru atît de rău parcă l-ar fi izbit cu parul în moalele capului. REBREANU, I. 280. Cînd Zbranca dădu să iasă din închisoare, badea Isac îl șterse în moalele capului. SADOVEANU, O. VII, 360, cf. MIRONESCU, S. A. 104. A primit din senin o măciucă în moalele capului și caută amețit un sprijin. I. BOTEZ, B. I, 113. Învățătorul înalt, osos. . ., ciocănea copiii în moalele capului. CAMILAR, N. I, 19. Miai s-a învîrtit și l-a lovit pe Lisandru drept în moalele capului. PREDA, Î. 122. Începu a-l netezi cu mîna pe cap. Netezindu-l așa, dădu de moalele capului. ȘEZ. V, 131. Cum îi căuta așa în cap, îi vîră cele două ace în moalele capului și pe loc a murit biata fată. I. CR. III, 202; b) (regional) tîmplă. PAMFILE, B. 81, cf. ALR I/I h 14. (Regional) Moalele urechii = „groapa de după urechi”. ALR I 51/87, cf. 51/98, 337. (Regional) Moalele frunții (sau obrazului) = tîmplă. ALR I/I h 14. (Neobișnuit) Moalele spetelor = șezut. Am făcut. . . un buboi la moalele spetelor. ap. TDRG. ♦ (Substantivat, m. sg. art.; regional) Penis. PASCU, C. 180. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos; fraged. Era leită Safta. . . Tot așa voinică, obrajii la fel de mari, ochii căprui trași spre tîmple și neastîmpărați. . . Gura cu buze groase și moi. CAMIL PETRESCU, O. III, 12. Of ! două buze dulci și moi, Săruta-m-aș eu cu voi. BIBICESCU, P. P. 33. ♦ Moleșit, flasc; puhav. Mici și moi, coapsele arată slâbăciune, cilibiu și fricos om (a. 1785). GCR II, 145/20. Se apropie de canapeaua ei o femeie încă tînără . . . puțin cam subțire în talie și cu un gît lung și moale, care-i dădea un aer bătrînicios. CAMIL PETRESCU, O. III, 70. I-am văzut pe toți, deslușit. . . Pe miliardarii cu burțile moi. DEȘLIU, G. 44. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. Fă mămăligă mare, măi Ioane; fie crudă, fie moale, numai mare. ZANNE, P. III, 607. La baliga moale, puțină apă trebuie, se zice despre cei lipsiți de rezistență, pe care cea mai mică dificultate îi doboară. Cf. id. ib. I, 322. ♦ Care poate fi ușor străpuns, tăiat, despicat. La mintea spre înțeleagere gătată mai tare pătrunde cuvîntul adevărului, decît prin moale grosimea trupului ascuțita simceaua fierului. CANTEMIR, IST. 63. ◊ Sămînță moale = (cu înțeles neprecizat, probabil) sămînță cu înveliș subțire, puțin rezistent. Cînd iaste creașterea lunei, sămînța vîrtoasă să samine. . . iară cînd scade luna, sămî[n]ța cea moale cum iaste inul, cînepă (a. 1733). GCR II, 26/32. ♦ (Despre pîine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. Să pun la ciochine niște plăcinte moi anume pregătite, care ne fac nouă trebuință pe cale. SADOVEANU, F. J. 520. Pită proaspătă sau pită moale. ALR II 4 013/235. Mulțimea de boale, la dohtor pîine moale. ZANNE, P. V, 272, cf. III, 532, IV, 48. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. Oarecare meșteraș A trimis un băiețaș. . . Ca să ia de la băcan Icre roșii de un ban. li mai dete și alți doi Să ia icre negre moi. PANN, P. V. III, 64¹/8. In comerț i[crele] se găsesc sub două forme: . . . moi sau proaspete și tescuite. ENC. AGR. III, 135. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț (1). Pepenii galbeni. . . se numesc. . . mâlăieți cînd sînt moi. PAMFILE, A. R. 175. Mută-ți casa lîngă noi, C-am un păr cu pere moi, Și le-om mînca amîndoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 48. ♦ Flexibil, elastic. Un registru cu scoarțele moi. PREDA, M. 155. Dacă un mort va fi moale, este semn că va muri vreo rudă a sa după el. ȘEZ. III, 122. 2. (Despre pămînt) Umed, reavăn, jilav. Sămînța vîrtoasă să samine la pămînt uscat,. . . sămî[n]ța . . . cum iaste inul, cînepă iproci să o samine în pămînt moale (a. 1733). GCR II, 26/33, cf. ALR II 5 060/64, 310, 705, 723, 762, 791. ◊ (Substantivat) Prășitul se face pe moale. PAMFILE, A. R. 74. Trag, iar, în mocirlă, după noi. Nădăjduim că acolo cel puțin, obuzele lovind în moale, nu vor mai exploada toate. CAMIL PETRESCU, U. N. 363. ♦ (Mai ales prin Munt.) Care a fost arat de două sau de trei ori după ce s-a făcut desțelenirea. Cf. H II 244, VII 210, 245, 337. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgîriat etc. Cînd oțelul este prea moale, coasa se îndoaie; cînd este prea iute, coasa se rupe. PAMFILE, A. R. 125. Prin procesele de înnobilare sau curățire se obține din fontă fier moale cu 0,05-0,5 %C. MACAROVICI, CH. 412. Materialul din care se confecționează aceste organe este oțelul moale laminat. IOANOVICI, TEHN. 154. În limbajul curent spunem că oțelul este casant, iar plumbul este moale. CIȘMAN, FIZ. i, 240, cf. I. CR. III, 226. ◊ (Regional, substantivat, în sintagma) Moalele securii = muchia securii. Pe moalele (muchia) securei se pisează usturoiu. ȘEZ. XII, 194. 4. (Despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpînd; gingaș, delicat. Nu-i putință să să poată povesti truda și ruga ei și nevoința cu carea au adevăsît ș-au topit acel trup moale și gingaș. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/25, cf. CHEST. VI 22/26. Moale în trup. ALRM II/I h 142/260. ◊ Moale în gură sau cu gura moale = (despre cai) cu gura sensibilă, care suportă greu zăbala; p. e x t. care poate fi condus ușor cu ajutorul hățurilor. Cf. ZANNE, P. I, 461. Moale de gură = (despre oameni) cu dinți nerezistenți, slab de gură. Cf LM. ◊ E x p r. A avea picioare moi = a umbla, a se mișca încet. Cf. COSTINESCU. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. Maria rămase moale, gînditoare, fără să zică o vorbă. DUNĂREANU, CH. 194. Nevastă-mea. . . a căzut moale într-un fotoliu. CAMIL PETRESCU, U. N. 132. Cîteva vecine o urcară pe femeia care era moale, topită de durere și nu-și dădea seama de nimic. id. O. II, 492. Atunci [fata]. . . a căzut moale. . . peste masa de lucru. PAS, Z. I, 310. Călcîndu-și pe inimă, Cristescu i-a întins peste birou o mînă moale, gata parcă să se desfacă din toate încheieturile. GALAN, B. I, 8. * (Adverbial) Și arcul să-și tragă moale. DOSOFTEI, PS. 189/11. ♦ (Regional) Paralizat. ALR II/I h 123/727, cf. MAT. DIALECT, I, 231. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nebotărîtă, influențabilă. Mihai Vodă nu este, cum s-arăta, blînd, șigaci cu toțîi și moale, ce într-alt chip, că are multe hiri, nu numai o hire. NECULCE, L. 185. Învățătorul. . . , mai moale ca toți, se și îmblânzise puțin. REBREANU, I. 246. Mi s-a părut un băiat de treabă, deși cam moale. CĂLINESCU, E. O. I, 61. Deocamdată Soleiman Pașa va fi dezavuat de Poartă fiindcă a fost prea moale, asta fiind prima etapă, apoi va fi înlocuit cu Fuad Effendi, cunoscut ca mai energic. CAMIL PETRESCU, O. III, 108. Fusese un bărbat înalt, voinic, Radu Ochian, moale, trîndav. STANCU, D. 5, cf. PAS, Z. I, 145. Te cunosc, lele, pe poale, Că ești o femeie moale; Că de-ai fi femeie iute, Poalele ți-ar fi lăute. BUD. P. P. 62. Dacă ți-i bărbatul moale, Du-l în tîrg și-l dă pe oale. ZANNE, P. IV, 253, cf. ii,4 Moale de gură sau moale la vorbă = care vorbește puțin, care nu e bun de gură. Nu e bun Argeșiu, fiind bătrîn și cu patimă de boală și moale la vorbă și. . . prefăcut. ZILOT, CRON. 73. Unde s-a văzut advocat moale de gură ? F (1883), 15. ◊ E x p r. A (o) (sau a se) lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. Nu te lăsa, rumâne, moale. JIPESCU, O. 37, cf. SCRIBAN, D. Lăsați gluma, măi. . . Vorba e, acum ce facem ? Mergem așa cum am mers, oblu, ori o lăsăm mai moale. CAMIL PETRESCU, O. III, 490. Te lași moale, Te bagă-n foaie. ZANNE, P. V, 295. Cine să lasă moale, cel mai tare ăl dăspoaie. id. ib. VIII, 290. ♦ (adverbial) Lipsit de convingere, de curaj; în silă. De ce să n-ascult ? se apără moale colonelul. C. PETRESCU, Î. I, 11. Asta n-aș crede-o, se împotrivi moale Mînecuță. SADOVEANU, P. M. 136. Oamenii s-au privit, te-au privit, și unul ți-a spus moale, nedumerit: – Apoi pe nici unul nu ne cheamă Dumitru. PAS, Z. I, 140. ♦ Blînd, îngăduitor. Nu-i moale ea-n treburi de-acestea ! COȘBUC, AE. 27. Moale ești, Antoane, cînd e vorba de fiu-tu! DEMETRIUS, C. 40. ♦ (Rar, despre activitatea sau despre viața oamenilor) Ușuratic. Carol al Vll-lea. . . înconjurat de curteni desfrînați. . . petrecea, chiar dinaintea ochilor soției sale, o viață moale și nepăsătoare în brațele unei țiitori. ODOBESCU, S. I, 4. 6. F i g. (Învechit, neobișnuit) Slab, șubred; îndoielnic; prost. Tomșa văzînd moale lucrul de dobăndit cetatea cu ai sei, s-au sfătuit cu boierii de au trimis sol la Jicmond craiul unguresc. N. COSTIN, LET. I A, 70/28. Venit-au ponoslu lui Pâtru Vodă de la împărăție, pentru moi lucrurile lui. id. ib. 97/29. II 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. Morunul are sgîrciuri în loc de oase și pielea aspră, pe cînd a somnului e moale. C. ANTONESCU, P. 89. Pre lîngă tine, multe cer: Ceru-m boi cu coarne moi; Ceru-m junci cu coarne lungi. POP., ap. GCR II, 330. Moale ca geamu. ARL II/I MN 31, 2 182/848. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. Aceia ce poartă veșminte moi, în casele împărătești sînt. CORESI, EV. 522, cf. N. TEST. (1648), 14^r/26, GCR I, 276/9. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 170, cf. 82. Niște mușchi pletos, de o podină de gros, moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Mîinile cele albe ca o coală de hîrtie, cu pelea moale ca puful. ISPIRESCU, l. 234, cf. 58. Părul ei, mătasă moale, Ca și inul cînd înfloare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 35, cf. 60. ◊ F i g. E așa de dulce să chemi somnul în murmurul apelor, în răcoarea verde a luncilor, sub mîngîierile moi ale vînturilor ! HOGAȘ, DR. I, 195. ♦ (Regional, despre făină, mălai) Măcinat mărunt. ALR I 1 372. Făină mai aspră, nu moale rău, că nu se coace nici turla. ib. 1372/800. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. e x t. armonios; delicat. Oricît de genial tăiate ar fi formele unei statui, ea niciodată nu ne va putea reda acele linii moi, pătimașe, calde, cari caracterizează un trup frumos, viu. GHEREA, ST. CR. II, 50. Ileana Cosînzeana, cu ochi limpezi, cu trăsături moi și blonde, cu cosița de aur sclipitoare. PETICĂ, O. 277. ◊ (Prin lărgirea sensului, despre ochi, privire) Ochii lui cei moi. . . se pierdură iar în . . . visătorie. EMINESCU, N. 35, cf. id. O. IV, 85. El se uită . . . la expresia caldă a ochilor ei moi, lungi, cu gene mari și clipiri dese. VLAHUȚĂ, O. A. III, 90. Doar ca prin vis vedea privirile moi ale femeii, buzele ei roșii și umede. REBREANU, I. 158. 3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută ; domol, potolit; blînd. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Luna plină de o lumină moale. ALECSANDRI, POEZII, 275. Printre grații luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I, 76. O jună fală. . . acompaniind sunetele ușoare a unor note . . . cu glasul ei dulce și moale. id. N. 47. Umbre moi întinde ceața, Pe cînd raze scad in zare. CERNA, P. 57. Minți ! strigă Ițic întărîtat de glasul moale al căprarului. REBREANU, NUV. 291. Eu nu înțeleg nimic, vorbi cu glas moale domnul țudic. PETRESCU, R. DR. 159. Un vindireu . . . slobozi cîteva fluierături moi. SADOVEANU, O. IX, 132. A răspuns cu mișcări cumpănite și cu vorbe moi la manifestațiile zgomotoase ale lui Temistocle. id. ib. XI, 572. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CAMIL PETRESCU, O. III, 83. Vorbește cu glas moale judecătorul, cu glas dulce, stancu, d. 257, cf. preda, m. 171.4 (Adverbial) Oameni timizi și modești care surîd ușor și vorbesc moale, teodoreanu, m. ii, 169. Albinele bîzîiau moale în prisaca de-aproape. sadoveanu, o. v, 618. Ce învățătură pot să-ți dau eu ție, măi băiete? grăia moale pădurarul. id. ib. XII, 470. Mitropolitul întrebă moale: Asta-i tot ? CAMIL PETRESCU, O. III, 40. Un zurgălău. . . Se auzea de undeva, din vale, Și vîntu-l îneca în răbufniri. Parcă plîngea încet metalul, moale, În palmele-nghețate și subțiri. LABIȘ, p. 15. 4. (Fon.; în opoziție cu d u r, în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată, v. p a l a t a l i z a t. Limba română cunoaște, la finală, consoane moi, notate în ortografia obișnuită printr-un i care întovărășește consoana. ROSETTI, S. L. 59. În multe limbi sînt cunoscute serii duble de consoane, dure și moi. GRAUR, I. L. 61. Poziție moale = poziția unui sunet urmat, în cadrul unui cuvînt, de o silabă care conține o vocală palatală. O deosebită importanță are în dialectul dacoromân poziția „dură” sau „moale”, deci caracterul nepalatal sau palatal al vocalei din silaba următoare. PUȘCARIU, R. I, 76. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. e x t. plăcut, blînd. Iarna, care în alte locuri a fost moale, în Rusia a stătut foarte aspră și iute. CR (1834), 354²/16. Stelele. . . tremură voluptos în aerul moale și clar al serei. EMINESCU, N. 50. [Cînd cocoșul] va cînta seara, înspre amurg. . . de va fi frig, se va muia vremea, iar de va fi moale, se va lăsa frig aspru. PAMFILE, VĂZD. 3. Se crede că dacă în ziua anului nou. . . va fi afară moale și pîclă, apoi. . . vor urma boale. GOROVEI, CR. 293. Duminică, pe-o vreme destul de moale, fără să fie însă dezgheț, m-am înfățișat la curtea de la Comana. SADOVEANU, O. IX, 440. O verificare și mai simplă o facem iarna, pe vreme moale, cînd se apropie dezghețul. CIȘMAN, FIZ. I, 399. Toamna, cîndu-i vremea moale, să mîrlescu oile ǵine. GR. S. V, 332. Dacă e iarna moale . . . umblă [oile] și la pășune. CHEST. V 14/87. ♦ (Regional, despre apă) Care are o temperatură potrivită; călduț (Dobra-Deva). ALR II 4146/105. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blînd; umil, smerit. Grăiesc din gură cuvinte moale, De-ț par ca untul de unsuroase. DOSOFTEI, PS. 182/14. Și grăi-va ție cu rugă, rugăciune moale? Și pune-va cu tine făgăduință? BIBLIA (1688), 381¹/18. Venia cu mare trufă. . . iar când s-au întors înapoi, mai moale au fost. N. COSTIN, LET. II, 49/6. Dojănii pe amurezați cu cuvinte potrivite, adică nici atîta strașnice, căci destul le erea ocara. . . dar nici atîta de moi, căci fapta le erea prea mare. GORJAN, H. IV, 79/22. ◊ E x p r. A fi moale la inimă = a fi bun, milos, îngăduitor. Maica era tare moale la inimă, duioasă. SBIERA, F. S. 97, cf. id. P. 145. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I, 119. Tudor își duse în buiestru calul o vreme, apoi îl lăsă în pas moale, SADOVEANU, O. VII, 163. Bălcescu făcu un semn moale cu mîna, a dezgust. CAMIL PETRESCU, O. III, 153. ◊ (În context figurat) Cu moale zbor de catifea, își lasă umbra dulce peste ochii mei. CAZIMIR, P. 47. ◊ (Adverbial) Calcă mai încet și moale. Tot în vîrful deagetelor. BĂRAC, A. 24/2. Da tu de ce mergi așa de moale ? întrebă el... Așa-i că te doare ? Te-a trîntit și te-a pălit răul cela. SADOVEANU, O. VIII, 124. Munteanca . . . înaintă sprintenă . . . pășind moale pe covor cu opincile. id. ib. X, 547. Scăpă clanța din mînă și ușa se izbi moale de un dulap cu vase. V. ROM. septembrie 1 960, 60. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. Era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab. RUSSO, S. 28. Boul moale se împerechează cu cel iute. DAMÉ, T. 29, cf. TDRG. Dintr-un cal moale, slab și pîntecos. . . ovăzul și îngrijirile lui Vasile au făcut un căluț întinerit, rotund ca un pepene, cu capu-ncordat, cu gusturi de zburdăciune. SADOVEANU, O. VII, 300. Tudor mormăi și le făcu semn cu mîna moale să cînte. CAMIL PETRESCU, O. II, 81. Cură mai binișor, e apa moale. ALR SN III h 828/886. ♦ (Despre fenomene naturale) Puțin intens, lin, domol, potolit. Măceșul s-a desfoiat ca o ninsoare moale. ARGHEZI, C. J. 99. Ploaie moale. ALR I 1 978/846. Foc moale. ALR II/I h 282/520. III. (Despre lichide, în sintagmele) Vin moale = a) vin plăcut la gust. Vădzăndu . . . [vinul] limpede și frumos la față, și moale și dulce la gustare, de-are fi și înțelept neștine, tot să amăgiaște, părăndu-i că nu să va îmbăta. PRAV. 263; b) vin care conține alcool în cantitate mică, vin slab, fără tărie. După tărie poate fi vin tare sau moale. H II 58, cf. XI 326. Apă moale = a) apă care conține săruri în cantitate mică. Prin Bucovina se culege droghița și se fierbe în apă de pîrău neîncepută, care este mai moale decît apa de fîntînă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 20, cf. MACAROVICI, CH. 359; b) (Transilv. și prin Ban.) apă sălcie. Cf. ALR I 798/30, 61, 65, 90, 98, 109, 125, 131, 140, 150, ALR II 4148/102, 141, 334, 349. – Pl.: moi și (învechit, rar, f.) moale. – Lat. mollis, -e.

RULOU s.n. 1. Cilindru de lemn sau de metal care servește ca suport pentru deplasarea pieselor grele prin rostogolire. ♦ Sul subțire de lemn pe care se înfășoară transperantul de la ferestre; (p. ext.) transperantul însuși. ♦ Sul de hîrtie sau de carton în care se păstrau în trecut diplomele și documentele de formate mari. ♦ (Poligr.) Cilindru elastic impregnat cu cerneală. ♦ Tăvălug, cilindru de presat. ♦ (Text.) Valț pentru aplicarea masei de încleiere. 2. Pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat ca un sul. 3. Obiect sau material înfășurat în formă de sul. ♦ Preparat culinar din carne sau din aluat umplut cu frișcă ori cu cremă, care se rulează (1). 4. (Arhit.) Motiv ornamental constînd din șiruri curbe de vute care se încastrează unele în altele. [< fr. rouleau].

FUS¹, (I) fuse și (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă pe care se înfășoară firul de tors, avînd forma unui bețișor rotund, lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit, cu cel de jos rotunjit (și înțepenit într-o rotiță). Întreg norodul ia aminte Și-ascultă jalnica poveste Și fusul se oprește-n mîna Înduioșatelor neveste. GOGA, P. 24. Inul curge din caier pe fus ca un fir de păr. DELAVRANCEA, A. 6. Fata moșneagului... torcea cîte-un ciur plin de fuse. CREANGĂ, P. 284. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus, fusiform. Ceilalți concurenți... toți vor fi fiind, desigur, cu pieptul lat, cu mușchii în fus și cu tendoane elastice. C. PETRESCU, Î. II 216. 2. (În industria textilă) Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară ața. Zbîrnîie fusele, cîntă curelele, Zumzăie firele, subțirelele. DEȘLIU, G. 47. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă ca formă cu fusul (I). Fusul suveicii. Fusul vîrtelniței. 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. Fusul morii. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, ax sau osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui arbore, de la bază pînă la vîrf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În expr.) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fus sferic al pămîntului, corespunzător axei polilor și avînd unghiul diedru de cincisprezece grade (cu care se rotește pămîntul într-o oră).

UNDĂ (pl. -de) sf. 1 Val, talaz, apa mării, unui lac, unui rîu, etc., care se mișcă încoace și încolo ridicîndu-se și coborîndu-se pe rînd: (Sfîntul) au potolit și unda mării ce se scornise și vivorul au încetat (DOS.); Acuma la ureche-i un cîntec vechiu străbate... Ca molcoma cadență a undelor pe lac (EMIN.); își aduce Ialomița dinspre apus undele-i galbene și liniștite (VLAH.); pr. ext. poet. suprafața apei: Pășește lin o barcă pe unda adormită (ALX.); Ⓕ a ieși în ~, a ieși la suprafață: sfînta dreptate a ieșit în ~ pentru toți (ALECS.) ¶ 2 Pr. anal. Tot ce se ridică și coboară ca o undă, clocot: biata cătană se tot uita acum la scalda ce da unde (RET.) ¶ 3 Mold. Trans. Ⓕ Furie momentană (PAMF.) (VIC.) ¶ 4 ~ de sînge, val de sînge, țîșnitură: Și grabnic unda sîngelui țîșni din rană (COȘB.) ¶ 5 Ⓕ Val, roiu de oameni, mulțime nenumărată ce dă năvală: mai mulți din slujitori se mirau, curtea or păzi despre acea ~, au la mănăstiri s’or căra ca și alți tîrgoveți (N.-COST.) ¶ 6 Pr. ext. Ceea ce prezintă ridicături și scufundături ca niște unde; în spec. vorb. de păr: părul ei castaniu ce se slobozea în unde de mătase pe albii ei grumazi (NEGR.); perișorul subțire și tufos îi cădea pe umeri în unde (ISP.) ¶ 7 Succesiune alternativă de reflexe pe care le au unele stofe de mătase, ape ¶ 8 📻 ⚡ Serie de mișcări concentrice ce se propagă într’un fluid elastic în interiorul căruia s’a exercitat o impulsiune; unde sonore, unde luminoase, mișcări care se presupune că sînt produse în aer prin vibrațiunea corpurilor sonore, în eter prin vibrațiunea razelor luminoase, și cu care se explică fenomenele sunetului și al luminei; lungime de ~, distanța străbătută într’o unitate de timp de propagarea impulsiunii care a dat naștere undei; unde scurte, unde a căror lungime e mică [lat. ŭ n d a].

RULOU s. n. 1. cilindru de lemn sau de metal care servește ca suport pentru deplasarea pieselor grele prin rostogolire. ◊ sul subțire de lemn pe care se înfășoară transperantul de la ferestre. ◊ sul de hârtie sau de carton în care se păstrau în trecut diplomele și documentele de formate mari. ◊ (poligr.) cilindru elastic impregnat cu cerneală. ◊ tăvălug, cilindru de presat. ◊ cilindru de cauciuc imprimat cu modele, la zugrăvit. ◊ (text.) valț pentru aplicarea masei de încleiere. 2. obiect, material înfășurat în formă de sul. ◊ preparat culinar din carne sau aluat umplut cu frișcă ori cu cremă, care se rulează (1). 3. (arhit.) motiv ornamental constând din șiruri curbe de vute care se încastrează unele în altele. 4. pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat ca un sul. (< fr. rouleau)

SCLERO- „dur, rigid, scleros; sclerotică”. ◊ gr. skleros „uscat, dur” > fr. scléro-, it. id., engl. id., germ. sklero- > rom. sclero-. □ ~blaste (v. -blast), s. n. pl., celule vegetale poliedrice moarte, cu membrana îngroșată și lignificată; ~carp (v. -carp), adj., s. n., 1. adj., Cu fructe tari. 2. s. n., înveliș dur al sîmburelui; ~caul (v. -caul), adj., care prezintă în structura tulpinii un țesut scleronchimatic dezvoltat; ~caulie (v. -caulie), s. f., structură dură și uscată a unei tulpini; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., formă de sclerodermie a extremităților degetelor; ~dermie (v. -dermie), s. f., boală manifestată prin întărirea și îngroșarea pielii și a țesuturilor subcutanate; ~desmie (v. -desmie), s. f., creștere a consistenței ligamentelor pînă la întărirea lor; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze dure și cu cuticulă groasă, adaptată la secetă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., grup de plante spinoase, lemnoase și sărace în clorofilă, cu frunze persistente și coriacee; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., voce lemnoasă; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Care provoacă întărirea patologică a țesutului conjunctiv. 2. (Despre plante) Care secretă lignină; sin. sclerogenic; ~genic (v. -genic), adj., sclerogen* (2); ~id (v. -id), adj., cu aspect dur; ~malacie (v. -malacie), s. f., afecțiune constînd în subțierea progresivă a scleroticii; ~mer (v. -mer), s. n., jumătatea caudală a unui sclerotom, din care derivă cea mai mare parte a unei vertebre; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare a durității mineralelor și a corpurilor metalice; ~nom (v. -nom₁), adj., (despre legăturile sistemelor de puncte materiale) care nu variază în timp; ~pod (v. -pod), adj., (despre plante) care prezintă un suport rigid; ~poichilodermie (scleropoikilodermie) (v. poichilo-, v. -dermie), s. f., sclerodermie progresivă asociată cu o pigmentație și cu telangiectazie cutanată; ~pter (v. -pter), adj., cu aripi rigide; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru determinarea durității materialelor, prin reacția elastică la lovirea unui percutor; ~sferă (v. -sferă), s. f., zonă externă a scoarței terestre în care rocile, din cauza presiunii litostatice, sînt casante la acțiunea eforturilor de deformare tectonică; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe uscate; ~tom (v. -tom), s. n., parte a somitei mezodemice care participă la formarea vertebrelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizie medicală a scleroticii; ~trih (v. -trih), adj., cu părul dur și rigid; ~xil (v. -xil), adj., cu lemnul dur.

SALIX L., SALCIE, fam. Salicaceae. Gen răspîndit în întreaga emisferă nordică, cca. 295 specii cu nenumărate varietăți și forme hibride, arbori, arbuști și subarbuști cu lujerii elastici, de obicei netezi, cu cîte un mugure spiral, acoperit de un solz, în axa frunzei. Frunze așezate altern, întregi, rar lobate, știpelate, cu pețioli scurți sau sesile. Flori unisexuate, așezate dioic, rar monoic (la bază cu o scvamă păroasă și 2 glande nectarifere), dispuse în amenți drepți, ce apar o dată sau înaintea frunzelor; 2-10 stamine, ovar bicarpelar, stil cu 2-4 stigmate bifurcate. Fruct, capsulă cu 4 valve. Semințe mici, în număr mare, acoperite cu smocuri de peri argintii.

lăsat, -ă adj. I 1 (despre ființe, așezări omenești etc.) abandonat, părăsit, <înv. și pop.> lepădat², oropsit, <înv. și reg.> năpustit, pustiu. Copilul lăsat a fost dat în grija unchiului său. Satele lăsate încep să fie repopulate. 2 (despre o muncă începută) abandonat, delăsat, neglijat. A reluat proiectul lăsat anul trecut. II 1 (despre jaluzele, storuri etc.) coborât, tras, <astăzi rar> scoborât². Storurile lăsate feresc camera de lumina puternică a soarelui. 2 (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părți ale lor) aplecat², curbat, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat², <pop.> pornit, <reg.> polignit. Cireșul are ramurile lăsate. 3 (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părți ale lor care au o poziție verticală) aplecat², înclinat, plecat², povârnit, prăvălit, strâmb, <pop. și fam.> hâit, <pop.> ponorât, pornit, <reg.> șonțit, șovâi, șovârnit, <înv.> povortit, <fig.> șoldit, șoldiu. Poarta lăsată trebuie reparată. 4 (despre urechi) atârnat², bleg, blegit, clăpăug, pleoștit, <pop. și fam.> bleojdit, <pop.> blegoșat, <reg.> bleonc, dăbălăzat, plecozat, plehuș, pliocoșat. Își acoperă urechile cu părul pentru a nu se vedea că sunt lăsate. 5 (despre obraji, sâni etc.) căzut, <fig.; pop. și fam.> fleșcăit. Femeia are obrajii lăsați. 6 (despre mustață) pleoștită (v. pleoștit). Își dă seama când este supărat după mustața lăsată. 7 (despre obiecte, preparate culinare etc.) pleoștit, turtit. Arcurile lăsate ale patului trebuie înlocuite. Cozonacii lăsați nu se mai coc bine.

neted, ~ă [At: HERODOT (1645), 33 / V: (înv) ~tid, (îvr) nedet / Pl: ~ezi, ~e, (înv, a) ~ezi / E: ml nitidus, -a] 1 a (D. obiecte sau părți ale lor) Cu suprafața dreaptă, lipsită de asperități Si: moale. 2 a (D. obiecte sau părți ale lor) Cu suprafața lucioasă Si: alunecos. 3 a (Îs) Mușchi ~ sau fibră (musculoasă) ~ă Mușchi sau fibră care nu prezintă striații. 4 sn (Îvr) Strălucire. 5 a (Reg; d. ființe) Îngrijit. 6 a (Reg; d. ființe) Cochet. 7 a (D. piele, părți ale corpului) Fără zbârcituri Si: întins. 8 a (Pex; d. piele, părți ale corpului) Catifelat. 9 a (Rar; d. ființe) Care are pielea fără zbârcituri, întinsă. 10 a (Pex; rar; d. ființe) Care are pielea catifelată. 11 a (Îvr; d. vorbe) Sincer. 12 a (Îvr; îoc păros) Fără păr. 13 a (D. păr) Lins. 14 a (Rar; d. consistența unei substanțe) Omogen. 15 a (Reg) Teafăr. 16 a (Înv; spc; d. figuri, corpuri geometrice) Plan. 17 a (D. locuri, terenuri) Fără denivelări Si: întins, plan, (rar) șes. 18 a (D. ape) Cu suprafața liniștită, fără valuri. 19 a (D. drumuri) Fără hopuri sau făgașuri Si: drept, lin, plat, uniform. 20 av (îe) A-i fi (sau a-i veni) ~ A-i fi ușor, comod să facă ceva. 21 av (Îe) A merge (ceva) ~ A decurge normal, fără complicații sau dificultăți. 22 a (Rar; d. pași; îoc săltăreț) Care alunecă lin Si: elastic, ușor. 23 a (Îvr; d. oameni; îoc gârbovit) Drept. 24 a (Fig) Clar. 25 a (Pex) Direct.

COARDĂ¹, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele ferăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței de vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).

COARDĂ¹, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).

coardă¹ sf [At: VARLAAM, C. 222/2 / V: (îvr) cordă / Pl: ~de, corzi / E: ml chorda] 1 Fir elastic din metal (din intestine de animale etc.) care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete Si: strună. 2 (Înv; fig; îs) ~a (sau ~dele) inimii Sensibilitate. 3 (Fam; îe) A atinge la ~da sensibilă (sau, înv, simțitoare ori subțire) A pune accentul într-o discuție pe un fapt la care interlocutorul este sensibil Si: (înv) a vorbi pe placul cuiva. 4 (Fam; îe) A întinde ~da până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare ~da A depăși limitele îngăduite într-o anumită situație. 5 (Îvr) Mijloc de impresionare a unei persoane. 6 (Înv; îe) A începe (sau a da) pe altă ~ A încerca alte mijloace (de convingere). 7 (Înv; îe) A lucra pe ~da sa A nu se amesteca în afacerile altuia. 8 (Înv; îe) A (o) lăsa în (sau pe ori pre) ~da de (mai) jos sau a muia ~da A (mai) reduce din pretenții. 9 (Înv; îe) A (o) ține în ~da de sus A avea pretenții mari. 10 (Înv; îe) A mișca toată ~da A face tot posibilul pentru a izbuti. 11 (Îlav) Ca o ~ (întinsă) Foarte încordat. 12 (Îvr; îe) Lăutarul ~de vede, ~de visează Fiecare vede viața prin prisma nevoilor lui. 13-14 (Lpl) (Grup de) instrumente muzicale cu coarde (1). 15 (Îs) ~ vocală Fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și care prin vibrare produc sunete. 16 (Îs) ~ dorsală Schelet intern situat în partea dorsală la cefalopode. 17 Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 18 (Îvp; șfg; îe) A ține (drumul) ~ A merge (drept) înainte. 19 (Mat) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 20 (Îvr; la biliard) Linia trasă prin cele două puncte fixate, peste care nu poate pune bila cel care începe jocul. 21 (Bot; reg; îc) ~ de găină Scânteuță (Anagallis arvensis). 22 (Bot; reg; îc) ~da ielelor Silnic (Glechoma hederaceum). 23 (Bot; reg; îae) Silnic (Glechoma hirsutum). 24 (Reg; îc) ~-(h)ălor-din-vânt Planta Salaginella helvetica. 25 (Bot; reg; îc) ~da-vântorului Buruiană nedefinită mai îndeaproape. 26 (Bot; reg; îf ~de) Fluturei (Gaillardia picta). 27 Sfoară care leagă brațele unui ferăstrău și care, prin întindere cu o pană, întinde lama ferăstrăului. 28 Ramură (tânără și elastică) a butucului de viță-de-vie. 29 Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 30 (Îvp) Funie de ceapă. 31 (Lpl) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a-i împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 32 Frânghie sau sfoară mai groasă de care se folosesc gimnaștii pentru diverse exerciții. 33 Frânghie folosită la exerciții sportive sau jocuri de copii, peste care se sare ritmic. 34 Frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 35 Funie, frânghie sau sârmă pe care merg acrobații. 36 (Spt) Partea interioară a curbei unei piste de alergări. 37 Funie sau sfoară cu care legi sau încingi ceva. 38-39 (Înv) Funie (sau lanț) petrecută peste încărcătura unei căruțe sau sănii, care se strânge prin răsucirea unei prăjini. 40 Dispozitiv din lemne sau nuiele care fixează lemnele plutei. 41 (D. cai; îe) A da la ~ A alerga în cerc un cal legat de gât cu o frânghie. 42 Sfoară cu care se aliniază ceva. 43 Sfoară cu care se întind diferite părți ale uneltelor de pescuit. 44 (Țes) Firele care formează urzeala. 45 (Pop) Vână, nerv, mușhi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 46 (Pop; spc) Ligament de la gâtul animalelor mari. 47 (Pop) Partea de la umeri la coadă la animale. 48 (Pop) Vinele de la burta calului. 49 (Pop) Rădăcină aeriană. 50 (Reg; la minele de aur; îs) ~ stearpă Partea de steril a unei vâne. 51 (Reg) Fân adunat într-un șir lung Si: vândălag. 52 (Pop) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). 53 (Înv; îs) ~ de boltă Arcuirea unei boite. 54 Arc de oțel. 55 (Pop) Muchia de sus a fierului de la coasă. 56 (Reg) Legăturile de dedesubt ale căruței sau carului. 57 (Reg) Bârsa plugului. 58 (Îvp) Arcul ce ține despărțite cele două picioare ale compasului. 59 (Reg) Funie care leagă proțapul de sanie. 60 (Reg; pex) Lemne de care este prinsă coarda (59). 61 (Reg) Lemnele care formează laturile scocului. 62 (Reg) Lemnele orizontale care fixează podul coșului de la moară. 63 (Înv) Șuviță desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și e prea vâscos. 64 (Îrg) Scândurică la coșul vetrei. 65 (Îrg) Om leneș. 66 (Arg) Tânără (ușuratică). 67 (Arg) Prostituată.

umflat², ~ă [At: ȘINCAI, HR. I, 151/35 / V: îm~ (S și: înflat) / S și: unflat / Pl: ~ați, ~e / E: umfla] 1-2 smf, a (Obiect cu pereți elastici sau plianți) care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplere cu aer sau cu un alt fluid. 3 a (Pan; d. ființe sau d. părți ori organe ale corpului acestora) Care și-a mărit volumul din cauza unei mari cantități de aer inspirat, a mâncării excesive, a depunerii de grăsime etc. Si: mărit, dilatat, lărgit, balonat, umflăcios (1). 4 a (Fig; adesea cu determinări ca „de trufie”, „de îngâmfare”, „de biruință” etc.) încrezut. 5 a (Fig) Mâniat. 6 a (D. ființe, corpul lor sau d. părți ale acestora) Cu forme rotunde Si: durduliu, dolofan (1). 7 a (D. ființe, corpul lor sau d. părți ale acestora) Gros¹ (1). 8 a (D. ființe, corpul lor sau d. părți ale acestora) Voluminos. 9 a (Dep) Buhăit⁴. 10 smf (Reg; gmț; art.) Om (foarte) gras. 11 sm (În argoul școlarilor; art.) Denumire dată notei șase. 12 a (D. buzunare, pungi, portofele etc.) Umplut² (1). 13 a (D. pânze de corabie sau d. alte obiecte confecționate din pânză) Înfoiat (de vânt). 14 a (D. păr sau pene) Zburlit. 15 a (D. păsări) Care are penele zburlite. 16 a (D. oameni; îe) ~ în pene Fudul (1). 17 a (D. oameni; îae) Țanțoș. 18 a (D. ape) Care a depășit, prin creșterea volumului, nivelului normal (ieșind din albie). 19 a (D. lemne) Care și-a mărit volumul prin absorbire de apă, prin udare. 20 a (D. piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat din cauza unui traumatism, a unei boli etc. Si: tumefiat. 21 a (Fig; d. prețuri, sume, cifre etc.) Care este exagerat de mare. 22 a (Fig; d. prețuri, sume, cifre etc.) Crescut în mod intenționat. 23 a (Fam; fig; d. cuvinte, stil, ton etc.) Bombastic (1). 24 a Mincinos.

COARDĂ, coarde și (rar) corzi, s. f. I. 1. Fir elastic confecționat din metal sau din intestine de animale care, întins pe anumite instrumente, produce, prin vibrare, sunete muzicale; strună. Coarde de vioară. ▭ Picăturile de ploaie cad ca niște note din coarde obosite. DEMETRESCU, O. 112. Mi-aruncă... floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fig. Ai atins coarda cea mai zbîrnîitoare a inimii mele. ALECSANDRI, T. 1300. Nu ai nici o coardă a inimii izbită De viscolele lumii și de nenorociri. ALEXANDRESCU, M. 127. ◊ Expr. (Familiar) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punînd accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil, a-i aminti ceva care-i produce mai multă plăcere sau supărare; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda pînă se rupe (sau plesnește) = a împinge lucrurile prea departe, pînă la extrem. ◊ (La pl.) Instrumente cu coarde. Concert pentru orgă și orchestră de coarde. ♦ Coardele vocale = cei doi mușchi paraleli din interiorul laringelui, înveliți într-o mucoasă fină, prin vibrația cărora, la expirarea aerului din plămîni, se formează vocea. Timbrul vocii omenești variază după grosimea, lungimea și extensibilitatea coardelor vocale. 2. Fir împletit (din cînepă, păr, intestine de animale sau sfoară) care ține întinse capetele unui arc. Zbîrnîie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vînt. ALECSANDRI, P. A. 46. Mușchii i se întinseseră ca coarda unui arc. NEGRUZZI, S. I 42. 3. Dreapta care unește două puncte ale unei linii curbe sau, în particular, extremitățile unui arc de cerc. În același cerc sau în două cercuri egale, unghiurilor la centru egale le corespund arce și coarde egale. II. 1. Sfoară care, prin învîrtirea penei, se răsucește, apropiind brațele și întinzînd pînza ferăstrăului; strună. 2. (Numai la pl.) Cele trei frînghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. Boxerii intră pe ring trecînd printre corzi. ♦ Frînghie sau sfoară mai groasă de care se servesc sportivii pentru a executa diverse exerciții; frînghie cu care se joacă copiii sărind peste ea. III. 1. (Popular; prin asemănare cu o funie întinsă) Vînă, arteră; nerv; mușchi; tendon, ligament care se încordează la anumite mișcări. Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. EMINESCU, O. I 172. Apoi se spală cu oțet, trăgîndu-l peste frunte, între ochi, între tîmple și coardele gîtului. ȘEZ. XXIII 2. Partea superioară a gîtului la cal, la bou sau la bivol, acoperită de coamă. Daleu! dragă primăvară, De-ai veni cînd aș vrea eu, Să mai ies voinic prin țară... Și pe coarda-i cea pletoasă Să-mi dezmierd murgul voinic. ALECSANDRI, P. A. 57. Briar... Se puse drept în cale-i... Și-i frînse [ bivolului] coarda-n luptă. ALECSANDRI, P. A. 195. ◊ Fig. Frîntă e coarda puterii În trupul sărmanelor vite. NECULUȚĂ, Ț. D. 62. 3. Fiecare dintre vițele, șuvițele sau nuielele unei împletituri. Lică stătea înaintea ei și, împărțind fuiorul în opt șuvițe, începu să împletească în opt coarde, cum ea- nu mai văzuse mai-nainte. SLAVICI, O. I 187. 4. Curmeiul sau lăstarul viței de vie, care se întinde ca o sfoară groasă. La sosirea lui Costandin, se aplecă și-i arătă coardele tăiate de la butuc. DUMITRIU, N. 249. 5. Șuviță de dulceață desprinsă din masa de sirop care s-a întărit prin fierbere. Nu-s destul de legate dulcețile... Privește, nu au coardă nicidecum. ALECSANDRI, T. I 31. IV. 1. (Mold.) Bîrnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei și pe care se păstrează sau de care se atîrnă diferite lucruri din casă; culme. De ger, s-aud într-una în pod corzile trosnind. VLAHUȚĂ, O. A. 87. Acuși iau varga din coardă, și vă croiesc, de vă merg petecile! CREANGĂ, A. 38. Pe coardă stăteau aruncate niște straie. CONTEMPORANUL, IV 392. 2. Piesă elastică de oțel special care, prin destindere, pune în mișcare un mecanism; arc.

umfla [At: DOSOFTEI, PS. 87/4 / V: (îrg) îm~, (reg) im~ / Pzi: ~lu / E: ml inflare] 1 vt A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți prin umplere cu aer sau cu un alt fluid. 2 vr (D. ființe sau d. părți ori organe ale corpului acestora) A-și mări volumul din cauza unei mari cantități de aer inspirat, a unei mâncări excesive, a depunerii de grăsime etc. 3-4 vtr (Îe) A ~ (pe cineva) râsul (sau un râs, plânsul) ori a se ~ de râs (sau de plâns) A nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul). 5 vr (Îe) A se ~ de somn (sau de dormit) A se sătura de somn. 6 vr (Îe) A i se ~ inima în piept A simți o mare bucurie, mulțumire etc. 7 vt (Îe) A ~ în coș (pe cineva) A simți un imbold fierbinte de a face ceva. 8 vr (Îe) A se ~ burduf A mânca foarte mult. 9 vr (Îe) A se ~ în piele A se îngâmfa. 10 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință sau de nepăsare. 11 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) fălcile de potârnogi A bate rău pe cineva. 12 vr (Fig; adesea cu determinări ca „de trufie”, „de satisfacție” etc.) A se mândri. 13 vr (Fig; adesea cu determinări ca „de trufie”, „de satisfacție” etc.) A fi încrezut. 14 vr (Fig; d. oameni) A se înfuria. 15 vt A mări (peste măsură). 16-17 vtr A (se) înfoia. 18-19 vtr (D. păr sau d. pene) A (se) înfoia. 20 vr (D. păsări sau animale) A-și înfoia penele. 21 vr (D. animale) A-și zburli părul. 22 vr (D. lemn sau obiecte din lemn) A-și mări volumul prin absorbție de lichid sau prin micșorarea presiunii. 23 vr (D. ape) A depăși, prin creșterea volumului, nivelul normal. 24 vr (D. ape) A-și mări volumul Si: a crește (28). 25 vr (D. lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 26 vr (Înv; d. gaze) A-și mări volumul. 27 vr (Fig; d. sunete, glasuri, zvonuri etc.) A deveni mai puternic Si: a crește (20), a se intensifica. 28 vr (Fig, d. sunete, glasuri, zvonuri etc.) A se răspândi. 29 vr (D. vânt) A crește în intensitate Si: a se înteți. 30 vri (D. piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama din cauza unui traumatism sau a unei boli Si: a se tumefia. 31 vt (Fam; fig; c. i. prețuri, sume de bani etc.) A exagera în mod intenționat proporțiile etc. 32 vt A face să fie bombastic. 33 vt (Fam; fig) A lua (ceva sau pe cineva) pe neașteptate, cu bruschețe Si: a înșfăca, a înhăța. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) grija A cuprinde (pe cineva) îngrijorarea, teama. 35 vt (În argoul școlarilor; îe) A ~ barosanul A lua nota maximă. 36 vt (Fam; de obicei determinat prin „în spate”, „în cârcă”, „în brațe”, „pe sus” etc.) A apuca, ridicând de la pământ pentru a duce cu sine Si: a ridica, a sălta. 37 vt (Fam; de obicei determinat prin „în spate”, „în brațe”, „pe sus” etc.) A ridica. 38 vt A lua de la cineva Si: a fura (1). 39 vt A lovi pe cineva.

UMFLA, umflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereții elastici sau plianți, umplînd spațiul cu aer sau cu alt fluid. V-ați proptit pe picioare, ați umflat obrajii ca niște foale de potcovar și ați dat iarăși drum cîntecului. PAS, Z. I 75. Libertatea pentru demagogi este un soi de balon: îi ridică după cum îl umflă. Dar balonul lor e captiv. DELAVRANCEA, T. 112. ◊ Refl. (Prin analogie, despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Spinări proletare se încovoaie, în timp ce burțile cîtorva se umflă. SAHIA, N. 31. Strînse zmeul pe Greuceanu... dar acesta... se umflă și se încordă în vine. ISPIRESCU, L. 223. (Glumeț) Au stat în priveală dinaintea palatului și s-au mirat, cît se umflaseră de atîta mirare. SADOVEANU, D. P. 143. ◊ Expr. A-și umfla nările sau (refl.) a se umfla în nări v. nară. A-l umfla pe cineva rîsul (sau plînsul) sau (refl.) a se umfla de rîs (sau de plîns) = a nu-și putea stăpîni rîsul (sau plînsul), a izbucni în rîs (sau în plîns). Cînd știați că v-aude bunica, îi spuneați Cioroiului unchiule și vă umfla rîsul și-l umfla și pe el. PAS, Z. I 99. Călugării cari auziră se umflară de rîs. STĂNOIU, C. I. 148. Pe Catrina o umflă rîsul. Îi venise în minte vreo ghidușie. VLAHUȚĂ, O. A. 349. (Refl.) A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ A întinde, a desface (ca pe niște foale); a înfoia. Din cînd în cînd vîntul îi umfla rochia și parcă voia s-o smulgă de la brațul lui. VLAHUȚĂ, O. AL. II 86. ◊ Refl. Corabia tresare pe-al undei sîn amar Și pînzele se umflă s-o-mpingă cu putere. MACEDONSKI, O. I 109. ♦ Refl. (Despre păr sau despre pene) A se răsfira, a se zburli, a se înfoia. Simți că i se umflă părul. STĂNOIU, C. I. 158. ◊ Expr. A se umfla în pene = (despre păsări) a-și resfira penele; (fig., despre oameni) a se îngîmfa, a se fuduli, a se mîndri. Umflîndu-te în pene Și ridicînd spre tîmple părechea-ți de sprîncene Privești la omenire cu ochi fără scîntei Ca la un cîrd nemernic de proști și de pigmei. ALECSANDRI, P. III 629. A se umfla ca curcanul = a se fuduli. Fii mîndru, te înalță, te umflă ca curcanul. BOLINTINEANU, O. 146. ♦ Refl. (Despre fluide) A se dilata, a-și mări volumul. Să umflă aerul acel închis în pămînt atîta de tare, încît cercînd... să se răsufle, cu sîlnicie cutremură pămîntul. DRĂGHICI, R. 113. ♦ Fig. (Cu complementul «glas») A mări, a face să capete amploare. Cristea își umflă glasul. SADOVEANU, M. C. 139. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări nivelul, a crește (în urma ploilor sau a topirii zăpezilor). Curg șuvoaiele. Se umflă gîrla. STANCU, D. 110. Pentru ce salți Dunăre bătrănă?... apele tale se umflă, sar în sus, vîjîie îngrozite. RUSSO, O. 33. Ce te făcuși Dunăre Și te umflași tulbure? ALECSANDRI, P. P. 255. ◊ (Metaforic) Vîntul se umflă. Frunzele cad. DELAVRANCEA, A. 3. ♦ (Despre lichide) A se urca, în timpul fierberii, spre marginea de sus a vasului. N-a prins de veste că s-a umflat cafeaua și că a dat în foc. C. PETRESCU, A. 453. ♦ Fig. (Despre sunete) A crește, a se ridica. Din balta de la poalele grindului... se umflă cătră slava luminii corul înfricoșat al broaștelor. SADOVEANU, P. M. 294. 3. Refl. (Despre țesuturi organice) A se inflama (din cauza unei boli, a unei lovituri etc.). Din palma aceea... i s-a umflat obrazul. GALACTION, O. I 87. Îi scoate limba... i-o străpunge cu acul... așa că limba îndată se umflă. CREANGĂ, P. 13. ♦ A se congestiona. Simți că i se umflă tîmplele. DUMITRIU, N. 248. 4. Tranz. (Familiar; uneori determinat prin «în cîrcă», «pe sus») A înșfăca, a înhăța. Dau năvală la bucătărie, mă învîrt, mă sucesc, mă las în genunchi, mă întind pe sub pat... Umflu peria, scuip, dau pe botine. SADOVEANU, M. 195. Iute mă sui în pod, umflu pupăza de unde era, sai cu dînsa pe sub streșina casei și mă duc de-a dreptul în tîrgul vitelor s-o vînd. CREANGĂ, A. 56. Pe dînsul, flăcăi!... umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista. ALECSANDRI, T. 384. ◊ Fig. Aiștia doar îs de cei care umflă șîvoiu-n brațe și urcă cu el la deal. HOGAȘ, M. N. 193. ♦ (Neobișnuit) A înfuleca. (Atestat în forma îmfla) Preotul iarăși s-a mirat de ce-s oile așa late de foame, dară văzînd că îmflă bine la fîn în staul, i-a trecut grija că sînt bolnave. SBIERA, P. 9. – Variante: (învechit și regional) îmfla, înfla (SBIERA, P. 167, ȚICHINDEAL, F. 199, ȘEZ. I 35) vb. I.

lăsa vb. 1. I 1 tr. (compl. indică ființe, așezări omenești etc.) a abandona, a părăsi, <livr.>a placa, <înv. și pop.> a oropsi, <înv. și reg.> a năpusti, a pustii, a urgisi, <înv.> a periorisi, a trece, <fran.> a dezampara. Și-a lăsat familia și a plecat în lume. 2 tr. (compl. indică ființe, lucruri ținute strâns; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din^7”) <înv. și pop.> a slobozi, <pop.> a libera. Ursul a lăsat prada din labe. Urmărit de poliție, hoțul a lăsat geanta furată din mână. 3 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a pune, <pop.> a lepăda. Când a intrat în casă, și-a lăsat poșeta pe un scaun. A lăsat pachetul lângă tomberon. 4 tr. (compl. indică obiecte, colete, bagaje etc.) a depune, a preda. A lăsat coletul la poștă pentru a fi expediat. 5 tr. (compl. indică obiecte, acte etc.) a uita. S-a întors din drum pentru că și-a lăsat cheile în ușă. 6 tr. (compl. indică obiecte, bunuri, bani etc.) a încredința, a preda, <livr.> a confia. Înainte de a pleca, i-a lăsat unui vecin banii necesari pentru plata utilităților. 7 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a da². I-a lăsat cheia casei pentru perioada cât vor fi plecați în concediu. 8 tr. (jur.; compl. indică dreptul de posesiune asupra unor obiecte, proprietăți etc.) a ceda, a da², a trece. Îi lasă nepotului său casa de la țară. 9 tr. (jur.; compl. indică bunuri) a testa¹. A lăsat colaboratorului său dreptul de proprietate asupra compoziției la care au lucrat împreună. 10 tr. a opri, a păstra, a reține, a rezerva. A lăsat loc pe un raft al bibliotecii pentru reviste și ziare. Pentru eventualii musafiri au fost lăsate câteva locuri la masă. 11 tr. (fiziol.; despre unele animale și păsări; compl. indică păr, piele, pene etc.) a năpârli, <pop.> a se dezbrăca, a lepăda, <înv. și reg.> a se despuia. Șarpele și-a lăsat pielea. 12 tr. (compl. indică urme, dâre etc.) a face. A lăsat numai urme de noroi prin casă. Limaxul lasă dâre lipicioase. 13 tr. (compl. indică domenii de activitate, acțiuni, planuri etc.) a abandona, a abzice, a renunța. În viitorul apropiat va lăsa acest plan ineficient. 14 tr. (compl. indică acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a conteni, a înceta, a se întrerupe, a opri, <rar> a părăsi. Este momentul să lăsăm dezbaterile. 15 refl. (despre ființe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a se dezbăra, a se dezobișnui, a se dezvăța, a scăpa, <înv.> a se părăsi, <fig.> a se debarasa, a se descotorosi, a se lecui, a se sătura, a se scutura, a se vindeca, <fig.; înv. și pop.> a se dezbăta, <fig.; fam.> a înțărca. S-a lăsat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu se poate lăsa de patima jocurilor de noroc. 16 tr., refl. a renunța, <fig.; pop.> a (se) lepăda, <fig.; înv.> a (se) dezbrăca. A lăsat drogurile din cauza bolii. 17 tr. (compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) a neglija, a omite, a scăpa, a uita, <înv. și pop.> a trece, a întrelăsa, <înv.> a lipsi, a negriji, a neîngriji, a tăcea, <latin.; rar> a pretera. În biografia făcută scriitorului nu a lăsat aspectul anecdotic al vieții lui. A spus definiția pe de rost, fără a lăsa un singur cuvânt. 18 intr. a micșora, a reduce, a scădea. Întrucât marfa nu se vindea, producătorii au lăsat din preț. 19 refl. (despre oameni) a ceda, a se îndupleca, <fig.> a se muia, <fig.; înv.> a se încujba. Cu toate rugămințile, tot nu s-a lăsat. 20 tr. (urmat de vb. ca „a cunoaște”, „a înțelege” la conjunctiv, sau la moduri nepredicative) a da², a îngădui, a permite. Nu-i lăsat oricui să cunoască misterele vieții. 21 tr. a aștepta, a îngădui, a permite. Lasă să mai treacă vreo câteva zile! 22 tr. (compl. indică acțiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a permite, a primi, a vrea, <înv. și pop.> a se prinde, <pop.> a ierta, <înv. și reg.> a se pleca, <reg.> a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulțumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinți¹, <fran.> a marșa, <fig.; înv.> a subscrie. Profesorul a lăsat să se amâne examenul. 23 tr. a hotărî, a rândui, a statornici, a vrea, <înv. și pop.> a orândui. Așa a lăsat Dumnezeu să se întâmple. 24 tr. (compl. indică acțiuni, fapte etc. ale oamenilor) a amâna, a întârzia, a tărăgăna, <reg.> a tămânda, <înv.> a prămândi, a repune, a tinde. Lasă de la o zi la alta să meargă la doctor. 25 tr. a amâna. Pentru că a intervenit acest incident, a lăsat totul pe altă dată. 26 tr. a produce, a provoca. Gestul tânărului a lăsat o impresie bună. 27 refl. (despre oameni) a se abandona. S-a lăsat cu totul plăcerilor. 28 refl. recipr. (jur.; pop. și fam.; despre persoane căsătorite) v. Despărți. Divorța. Separa. 29 refl. (pop.; cu sens intensiv; despre fenomene ale naturii sau sociale, șocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descrește. Diminua. Domoli. Liniști. Micșora. Modera. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Tempera. 30 tr. (înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din^7”) v. Elibera. Ieși. Libera. Scăpa. 31 tr. (relig.; înv.; compl. indică vini, greșeli, păcate etc.) v. Dezlega. Ierta. II 1 tr. (compl. indică jaluzele, storuri etc.) a coborî, a trage, <astăzi rar> scoborî. Trebuia să lase storurile din cauza soarelui puternic. 2 refl. (despre terenuri, drumuri etc.) a se denivela. Din cauza caniculei și a circulației intense, șoseaua s-a lăsat pe unele porțiuni. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părți ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) pleca, <livr.> a sinua, <înv. și pop.> a se povedi, <reg.> a pica², a se poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Ramurile se lasă, pline de rod. Lasă crengile cireșului ca să poată culege fructele. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părți ale lor care au o poziție verticală) a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) pleca, a (se) povârni, a (se) prăvăli, a (se) strâmba, <pop. și fam.> a (se) hâi, <pop.> a (se) pologi, <reg.> a (se) șovârni, <fig.; reg.> a (se) șoldi. Poarta de la gard s-a lăsat în timp. 5 tr. (compl. indică arme sau țevile armelor de foc) a apleca, a coborî. L-a determinat să lase țeava puștii spre pământ. 6 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se așeza, a se depozita, a se depune, a se sedimenta. Aluviunile s-au lăsat pe fundul albiei râului. 7 refl. (despre oameni) a se rezema. Fata se lasă pe umărul lui. 8 refl. (despre brumă, zăpadă etc.) a se așeza, a se așterne, a cădea, a se depune, <pop.> a pica². Bruma se lasă peste câmpii. 9 refl. (despre noapte, întuneric, ceață etc.) a se coborî, <astăzi rar> a scoborî, <fig.> a cădea. Când se lasă noaptea, copiii sunt chemați în casă. Dimineața, ceața s-a lăsat peste oraș. 10 refl. (despre momente ale zilei, fenomene, stări etc.) a se face, a se ivi, a începe, a sosi, a veni. Pornește la drum cum se lasă dimineața. 11 refl. (în opoz. cu „a răsări”; despre aștri) a apune, a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, <livr.> a declina, <astăzi rar> a scoborî, <rar> a scădea, <înv. și pop.> a se lua, <pop.> a scăpăta, a sfinți², <înv.> a se lipsi, <fig.> a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele se lasă în spatele dealului. 12 refl. (despre obraji, sâni etc.) <fig.; pop. și fam.> a se fleșcăi. Îmbătrânind, obrajii i s-au lăsat. 13 refl. (despre mustață) a se pleoști. Mustața i s-a lăsat. 14 refl. (despre obiecte, preparate culinare etc.) a se pleoști, a se turti. Arcurile patului s-au lăsat. Cozonacii s-au lăsat din cauza deschiderii repetate a cuptorului. 15 refl. (despre păr, barbă) a atârna, <fig.> a se prelinge. Pletele i se lasă pe umeri. 16 refl. (pop. și fam.; despre ființe; cu determ. care indică locul, poziția etc.) v. Așeza. Sta. Ședea. III fig. 1 refl. <fig.> a se așterne, a se întrona. După miezul nopții, în casă se lasă liniștea. 2 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice, meteorologice) <fig.> a se pune. S-a lăsat o iarnă grea. 3 tr. (compl. indică elevi, studenți, candidați la un concurs etc.) a respinge, <fig.> a pica², a trânti, <fig.; fam.> a buși. În această sesiune profesorii au lăsat mulți studenți la examene. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se încrede, a se sprijini. În tot ce face se lasă pe părinți. Se lasă pe ajutorul lor.