abalienare s. f. pierdere, diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale. (după engl. abalienation, lat. abalienatio)

abazic, -ă adj., s. m. f. (suferind) de abazie. (după germ. abatisch)

ABĂTUT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – Din fr. abattu (modificat după abate²).

abcede vb. intr. a (se) transforma în abces. (< fr. abcéder, lat. abscedere, var. (după alte surse) abceda)

abcedografie s. f. radiografie a unui abces după puncție, evacuare sau injecție cu aer. (< fr. abcédographie)

abdominoscop s. n. instrument în abdominoscopie; peritoneoscop. (< fr. abdominoscope, var. (după alte surse) abdomenoscop).

ABIOGENEZĂ s. f. Concepție după care originea materiei vii trebuie căutată în materia fără viață. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogenèse.

ablutomanie s. f. tendință obsesivă de a se spăla. (după fr. ablutiomanie, lat. ablutio)

ABRUDEANCA s. f. art. Numele unui dans popular ardelenesc cu mișcare moderată; melodia după care se execută acest dans. – Abrud (n. pr.) + suf. -eancă.

abrutiza vb. tr., refl. a face să-și piardă, a-și pierde însușirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza. (după fr. abrutir)

ABSOLUT, -Ă, absoluți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Filoz.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).

ABSORBI, absorb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi).

absorbitor, -oare I. adj. absorbant (I). II. s. n. organ al unei instalații frigorifice în care se produce absorbția agentului frigorigen. (după fr. absorbeur)

abstrage vb. I. tr. a efectua o abstractizare. II. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare. (după fr. abstraire, lat. abstrahere)

ABSTRAGE, abstrag, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).

ABȚINE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s’)abstenir (după ține).

abunda vb. intr. a fi, a se găsi, a avea din belșug. (după fr. abonder, lat. abundare)

abundent, -ă adj. care abundă; profuz. (după fr. abondant, lat. abundant)

abundență s. f. cantitate mare, belșug; bogăție. ◊ cornul ~ei = corn cu fructe și flori, simbol al belșugului. (după fr. abondance, lat. abundantia)

abzice vb. tr. a nu admite, a refuza, a dezaproba. (după germ. absagen)

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor; înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști. 2. Școală de învățământ superior. [Acc. și: (după lat.) academie] – Din fr. académie, lat. academia.

ACALMIE s. f. Potolire sau încetare temporară a mișcării (vântului sau valurilor). ♦ Fig. Răstimp de liniște în cadrul sau după o perioadă frământată. – Din fr. accalmie.

ACETIFICA, acetific, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

ACIDIFICA, acidific, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

ACIDOREZISTENȚĂ s. f. Proprietate a unor bacterii de a rezista după colorarea cu un colorant de anilină, la acțiunea decolorantă a acizilor. – Acid + rezistență.

ACOPERĂMÂNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. [Var.: acoperemânt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

ACOSTAMENT, acostamente, s. n. Fâșie laterală din platforma unei șosele, cuprinsă între marginea părții carosabile și marginea șoselei. – După fr. accotement.

ACRESCĂMÂNT, acrescăminte, s. n. Creștere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlăturării de la această succesiune a altor persoane ori a renunțării lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – După fr. accroissement.

ACRESCENT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

ACTINIDE s. n. pl. Grup de 14 elemente din sistemul periodic al lui Mendeleev, situate după actiniu, având proprietăți asemănătoare cu ale acestuia. – Din fr. actinides, germ. Aktiniden.

ACUMBET, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

AD LIBITUM adv. După voie, după faptă, după plac; oricum. – Loc. lat.

ADONIS s. m. invar. Nume care se dă (după un personaj legendar din antichitate) unui tânăr foarte frumos. – Din fr. adonis.

ADSORBI, pers. 3 adsoarbe, vb. IV. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. – Din fr. adsorber (după sorbi).

ADSTRAT s. n. (Lingv.) Totalitatea elementelor străine care se adaugă unui idiom după constituirea lui. – Din fr. adstrat.

ADULTERARE, adulterări, s. f. (Livr.) Falsificare, denaturare. – După fr. adultération, engl. adulteration.

ADUMBRI, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).

AD VALOREM adv. (De obicei despre calcularea taxelor vamale) După valoare. – Loc. lat.

AEROB, -Ă, aerobi, -e, adj. (Despre microorganisme) Care nu poate trăi fără oxigen; aerobiotic. [Pr.: a-e-] – După fr. aérobe.

AEROCARTOGRAF, aerocartografe, s. n. Aparat automat pentru întocmirea hărților și a planurilor topografice după fotograme aeriene. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérocartographe.

AERONAVĂ, aeronave, s. f. Vehicul aerian care se menține și se deplasează în aer¹; aerovehicul. [Pr.: a-e-] – Din aero- + navă (după fr. aéronef).

AEROPOȘTAL, -Ă, aeropoștali, -e, adj. Care aparține poștei aeriene, privitor la această poștă. Serviciu aeropoștal. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéropostal (după poștă).

AEROPURTAT, -Ă, aeropurtați, -te, adj. Care se transportă cu aeronavele. Trupe aeropurtate. [Pr.: a-e-] – Aero- + purtat (după fr. aéroporté).

AFACERE, afaceri, s. f. 1. Tranzacție financiară, comercială sau industrială, bazată de obicei pe speculă sau pe speculații. 2. (Fam.) Întreprindere cu rezultat favorabil. 3. Treabă (importantă), îndeletnicire, ocupație. ◊ Afaceri interne (sau externe) = treburi obștești privind problemele interne (sau externe) ale unei țări. – A³ + facere (după fr. affaire).

AFEMEIAT, afemeiați, adj., s. m. (Bărbat) care umblă după femei, căruia îi place să facă curte femeilor; muieratic. [Pr.: -me-iat] – Femeie + suf. -at (probabil după fr. efféminé).

AFET, afeturi, s. n. Suport pe care se fixează țeava unui tun. – După fr. affût, germ. Laffette.

AFINATĂ, afinate, s. f. Băutură alcoolică preparată din afine. – Afină + suf. -ată (după vișinată).

AFIPT, afipte, s. n. (Înv.) Afiș. – Din afige (ieșit din uz „a afișa” < lat., după înfipt).

AFLORIMENT, aflorimente, s. n. Loc unde apar la suprafața Pământului rocile sau mineralele, din cauza eroziunii sau a decopertării lor artificiale; deschidere geologică. – După fr. affleurement.

AFRONTA, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afront. – Var.: afrunta vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).

AFURISENIE, afurisenii, s. f. (Bis.) Anatemă. ◊ Loc. adv. (Fam.) (Nici) măcar de-afurisenie = câtuși de puțin; defel. [Var.: afurisanie s. f.] – Afurisi + suf. -enie (după sl. zaklin, -anie).

AGĂNĂU s. n. (Reg.) Un fel de horă jucată de bărbați; melodie după care se execută această horă. – Et. nec.

AGITATORIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

AGRĂI, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

AGROINDUSTRIAL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. [Pr.: -gro-in-] – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

AGROTEHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

AGROTEHNICIAN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

AGROZOOTEHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. [Pr.: -zo-o] – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

AIEST, AIASTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Reg.: când urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl. aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Pr.: a-iest. – Var.: aiesta adj. dem.] – Lat. ad + istum.

AIST, aiști, adj. dem. m. (Reg.; când urmează după substantiv are forma aista) Acest. [Gen.-dat. sg.: aistui, gen.-dat. pl.: aistor; (când are forma aista) gen.-dat. sg.: aistuia, gen.-dat. pl.: aistora – Var.: aista adj. dem. m.] – V. aiest.

AJUNGE, ajung, vb. III. I. 1. Intranz. A se afla într-un loc după parcurgerea unui drum, a atinge capătul unui drum; a sosi. ◊ Expr. A ajunge departe = a răzbi prin greutăți și a atinge scopul dorit. A (sau a-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterii; a fi într-o situație disperată. ♦ Intranz. și tranz. A atinge (o limită în timp), a apuca (o anumită vreme). 2. Tranz. A întâlni, venind din urmă, o ființă sau un vehicul în mișcare; a prinde din urmă. ◊ Expr. A-l ajunge pe cineva zilele = a îmbătrâni. ♦ Fig. A egala pe cineva. 3. Tranz. A nimeri, a lovi pe cineva sau ceva. ♦ Fig. (Despre un neajuns) A da peste... ♦ Fig. (Despre o stare sufletească) A cuprinde, a răzbi. 4. Intranz. A se întinde până la...; a atinge. ♦ A reuși să atingă ceva situat sus sau departe. ◊ Expr. A nu-i ajunge (cuiva nici) cu prăjina la nas, se zice despre un om înfumurat. 5. Intranz. (Despre prețuri; p. ext. despre mărfuri) A atinge un anumit nivel. II. 1. Refl. A se întâlni, a se împreuna, a se uni. ♦ Fig. A se înțelege, a se învoi. 2. Intranz. A realiza, a împlini. A ajunge la un rezultat. ♦ Intranz. și tranz. A fi în situația de a... 3. Intranz. A deveni. ◊ Expr. A ajunge rău = a decădea. A ajunge bine = a dobândi succese; a reuși, a izbuti. A ajunge pe mâinile cuiva = a fi la discreția cuiva. ♦ Intranz. și refl. (Peior.) A parveni. III. Intranz. și refl. A fi în cantitate suficientă. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajunge (pe cineva) mintea (sau capul) = a se pricepe, a ști ce e de făcut. – Lat. adjungere „a uni, a lipi”.

ALAI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay.

ALĂPTA, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A³ + lapte (după fr. allaiter).

ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

ALBGARDIST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Participant la lupta armată împotriva Puterii sovietice în perioada războiului civil (1918 – 1920); contrarevoluționar. – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț).

ALBUM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hârtie specială, în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc. ♦ Caiet în care se scriu versuri, citate sau în care se schițează desene. 2. Colecție de fotografii, de ilustrații, de schițe etc., reunite, într-un volum, după o temă unitară. Album de artă. [Pl. și: albumuri] – Din fr., lat. album.

ALBUMINOMETRU, abuminometre, s. n. Aparat cu care se poate determina cantitatea de albumină dintr-un lichid organic. – După fr. albuminimètre.

ALCAIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque.

ALCALINITATE s. f. Calitate a unei substanțe de a fi alcalină; grad de saturație cu alcaliu a unei soluții. – După fr. alcalinité.

ALCALINO-PĂMÂNTOS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

ALCHILARE, alchilări, s. f. (Chim.) Introducere a unui alchil în molecula unui compus organic. – După fr. alkylation.

ALCOOLMETRIE s. f. Totalitatea proceselor întrebuințate pentru determinarea concentrației unei soluții alcoolice. [Pr.: -co-ol-] – După fr. alcoo(lo)métrie.

ALCOOLMETRU, alcoolmetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea concentrației de alcool a unei soluții. [Pr.: -co-ol-] – Alcool + metru (după fr. alcoo(lo)métre).

ALCOOLSCOP, alcoolscoape, s. n. Instrument pentru determinarea alcoolemiei. [Pr.: -co-o-] – Din alcool. (după bronhoscop, stetoscop etc.).

ALDĂMAȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. [Var.: adălmaș s. n.] – Din magh. áldomás.

ALEGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la nimereală, la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Operație care se efectuează conform unor norme precise și dinainte stabilite, pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate să îndeplinească o anumită sarcină. – V. alege.

ALERGA alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).

ALES¹ s. n. Faptul de a (se) alege. ◊ Loc. adj. Pe ales(e) = deosebit, special. ◊ Loc. adv. Pe ales(e) sau într-ales = la liberă alegere, după plac. [Formă gramaticală: (în loc.) alese] – V. alege.

ALESĂTURĂ, alesături, s. f. Procedeu de ornamentare a țesăturilor populare românești prin separarea și îmbinarea cu mâna, după un model, a firelor de urzeală și de băteală. ♦ Motiv decorativ colorat, realizat în arta populară românească prin procedeul descris mai sus. – Ales² + suf. -ătură.

ALEXANDRIN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, n.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus.

ALINEAT, alineate, s. n. Rând retras într-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care începe cu un asemenea rând. ♦ Pasaj în articolele de legi. [Pr.: -ne-at. – Var.: aliniat s. n.] – După fr. alinéa.

ALINIA, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A³ + linie (după fr. aligner).

ALISMATACEE s. f. pl. Familie de plante acvatice, monocotilodenate, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu canale aerifere în tulpini și frunze. – După fr. alismacées.

ALIVANCĂ, alivenci, s. f. (Reg.) 1. Turtă făcută din mălai amestecat cu lapte bătut și cu brânză și coaptă în cuptor cu unt sau cu smântână. 2. (La pl.) Numele unei hore; melodia după care se execută. – Et. nec.

ALLEMANDĂ, allemande, s. f. Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior, moderat, grav, în doi timpi; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. allemande.

ALTERABIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable.

ALTOGRAVURĂ, altogravuri, s. f. Reproducere după originalele de artă prin folosirea clișeelor metalice gravate de mână sau pe bază de acvaforte. – Din fr. altogravure.

ALTORELIEF, altoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură în relief, față de un fond de care ține sau pe care a fost aplicată. [Pr.: -li-ef] – Din it. alto rilievo (după relief).

ALTUL, ALTA, alții, altele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de față sau care este cel obișnuit) Să răspundă altul. ◊ Expr. Unuia (și) altuia = oricui. Unii (și) alții = mulți. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Poveste, întâmplare. ◊ Expr. Alta (acum)!, exprimă dezaprobarea față de o propunere sau o veste neașteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (și) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preț; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu „unul”, „una”) Celălalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter.

ALUNEA, alunele, s. f. 1. Aluniță (1). 2. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -ea.

ALUNEASCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -easca.

ALUNEL, alunei, s. m. 1. Diminutiv al lui alun. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 3. Aluniță (2). – Alun + suf. -el.

ALUNGA, alung, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus).

ALUNGI, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger.

ALUNGIT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A³ + lungit. (după fr. allongé).

ALUNIZA, alunizez, vb. I. Intranz. A aseleniza. – După fr. alunir.

ALUVIONARE s. f. 1. Formare de aluviuni. 2. Mod de concentrare a minereurilor și a cărbunilor prin depunerea materialelor granulare aduse de un curent de apă într-un jgheab orizontal, în ordinea greutății lor specifice. [Pr.: -vi-o-] – După fr. alluvionnement.

AMÂNAT², -Ă, amânați, -te, adj., adv. 1. Adj. Care a fost sau va fi îndeplinit la un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. Adv. (înv. și reg.) Târziu, după mult timp. – V. amâna.

AMENAJABIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – După fr. aménageable.

AMENITATE s. f. (Franțuzism) Atitudine binevoitoare, amabilitate, politețe. – După fr. aménité, lat. amoenitas, -atis.

AMFIMIXIE s. f. Tip de înmulțire în care zigotul se formează după unirea gameților de sex contrar. – Din fr. amphimixie.

AMINOZAHARURI s. n. pl. Derivați cu amina ai zaharurilor, care intră în componența unor substanțe naturale importante. – Amino + zaharuri (după fr. amino-sucres, germ. Amino-zucker).

AMIRALITATE, amiralități, s. f. Comandament suprem al marinei militare; local, clădire în care își are sediul acest comandament. – Amiral + suf. -itate (după fr. amirauté, it. amiralita).

ANGIOGRAFIE s. f. Studiu radioscopic sau radiografic al vaselor sanguine după introducerea unor substanțe radioopace. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. angiographie.

ANROCAMENT, anrocamente, s. n. Îngrămădire de bolovani, de piatră, de beton etc., care formează platforme de întărire, diguri etc. – Din fr. enrochement (după rocă).

ANTIFURT adj. invar., s. n. (Dispozitiv) care avertizează în cazul pătrunderii unei persoane în spațiul supravegheat sau care face mai dificil furtul. – Anti- + furt (după fr. antivol).

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil).

APARTE adv. În mod separat, deosebit (de...). ♦ (În teatru, ca indicație pentru actori). Ca și cum ar vorbi cu sine însuși, dar cu glas tare. ♦ (Adjectival) Deosebit, special, anumit. Trăsătură aparte. – A³ + parte (după fr. à part).

APARȚINE, aparțin, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține).

AROMÂN, -Ă, aromâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român; care vorbește dialectul aromân; care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor(1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor. [Var.: armân, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român.

AUGUR, (1) auguri, s. m., (2) augure, s. n. (În antichitatea romană) 1. S. m. Preot căruia i se atribuia facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor sau după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S. n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). – Din fr. augure.

AUTENTIFICA, autentific, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

AUTOAPĂRARE s. f. Apărare prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + apărare (după fr. autodéfense).

AUTOCRITIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

AUTODETERMINARE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală; p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (după fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).

AUTODISTRUGERE s. f. Faptul de a se distruge singur. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, după străbaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase în cazul în care nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

AUTODRUM, autodrumuri, s. n. Drum construit pentru a asigura circulația în bune condiții a autovehiculelor. [Pr.: a-u-] – Auto² + drum (după fr. autoroute).

AUTOFECUNDARE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).

AUTOIMPUNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească pe care o colectivitate o fixează și o dă de bună voie, în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (după rus. samooblojenie).

AUTOIMUNITATE s. f. (Biol.) Proces patologic care constă în producerea de anticorpi îndreptați împotriva propriilor constituenți ai organismului. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + imunitate (după fr. auto-immunisation).

AUTOREFERAT, autoreferate, s. n. Expunere (scurtă) făcută de cineva asupra unei lucrări proprii (mai ales în vederea susținerii tezei de doctorat). [Pr.:a-u-] – Auto¹- + referat (după rus. avtoreferat).

AUTOSERVIRE s. f. Mod de desfacere a mărfurilor în magazine speciale sau a mâncării în restaurante, în care clientul se servește singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + servire (după rus. samoobslujivanie).^[1]

AUTOSTOPIST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul. [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

AUTOTUN, autotunuri, s. n. 1. Tun de calibru mare tractat de un autovehicul. 2. Autovehicul de luptă echipat cu tun. [Pr.: a-u-] – Auto² + tun (după fr. autocanon).

AVERTIZA, avertizez, vb. I. Tranz. A atrage cuiva atenția, a preveni pe cineva (că va suferi consecințele acțiunii pe care intenționează să o săvârșească). – După fr. avertir.

AZI adv. 1. În ziua de fața, în ziua care e în curs; astăzi. ◊ Azi noapte = în noaptea care tocmai a trecut. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e în curs. ♦ (În corelație cu „mâine”) a) Zi cu zi, zi după zi. b) Când..., când. ◊ Expr. De ieri până azi = într-un timp neașteptat de scurt. Ba azi, ba mâine, exprimă ideea de amânare continuă. Azi-mâine = în curând, zilele acestea; astăzi-mâine. A trăi de azi pe mâine = a trăi necăjit, strâmtorat, în sărăcie. (Rar) Cu azi cu mâine = încet-încet. 2. În epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum. – Lat. hac die.

BABORD, baborduri, s. n. Partea stângă a unei nave după direcția înaintării. ◊ Marginea din stânga a fuzelajului unei nave aeriene (privind în direcția de zbor). – Din fr. bâbord.

BALAMA, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.

BALCANISTICĂ s. f. Ansamblu de studii și cercetări referitoare la limbile, folclorul, etnografia și istoria popoarelor balcanice. – Balcani (n. pr.) + suf. -istică (după lingvistică, folcloristică etc.).

BALCANOLOG, -Ă, balcanologi, -ge, s. m. și f. Specialist în balcanistică; balcanist. – Balcani (n. pr.) + suf. -olog (după filolog, sociolog etc.).

BALE s. f. pl. Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gură. ◊ Expr. (Fam.) A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori mult ceva. ♦ Materie mucilaginoasă care acoperă corpul peștilor. ♦ Urmă mucoasă lăsată de melc în mers. – Cf. lat. *baba.

BALET, balete, s. n. 1. Dans artistic figurativ executat după o compoziție muzicală. ♦ Corp de balet v. corp. ♦ Spectacol format din asemenea dansuri. 2. Ansamblu de balerini și balerine. – Din fr. ballet, it. balletto.

BAN², bani, s. m. 1. Guvernator al unei regiuni de graniță în Ungaria feudală. 2. (Titlu și funcție de) mare dregător în Țara Românească după sec. XV; (și în forma mare ban) (titlu purtat de) boierul care guverna Banatul Severinului, apoi Oltenia. ♦ (În Muntenia) Cel mai înalt rang boieresc; persoană care deținea acest rang. – Cf. magh. ban, scr. ban.

BANCRUTAR, bancrutari, s. m. (Rar) Persoană care a suferit o bancrută. – Bancrută + suf. -ar (după fr. banqueroutier).

BARABOI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans țărănesc asemănător cu hora; melodia după care se execută acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.

BARICADA, baricadez, vb. I. Tranz. A închide printr-o baricadă o intrare, o ieșire, un drum etc.; a bloca. ♦ Refl. A se pune la adăpost (după o baricadă). – Din fr. barricader.

BASCULATOR, basculatoare, s. n. Dispozitiv care servește la răsturnarea unui vas sau a unui vagonet, cu scopul de a-l goli de conținut; culbutor. – Bascula + suf. -tor (după fr. basculeur).

BATCĂ³, batce, s. f. 1. Pește mic, asemănător cu plătica, verde-albăstrui pe spate și argintiu pe abdomen (Blicca björkna). 2. (Reg.) Pelican, babiță. – Din ucr. babka (refăcut după bate).

BĂBESC, -EASCĂ, băbești, adj., s. f. 1. Adj. (Peior.). După felul, obiceiurile sau portul babelor. ◊ Expr. Vorbe (sau fleacuri) băbești = vorbe cărora nu trebuie să li se dea importantă. Leacuri băbești = mijloace empirice cu care se încearcă vindecarea unor boli. Socoteală băbească = socoteală făcută în mod simplist, empiric; fig. judecată greșită, îngustă. 2. S. f. Soi românesc de viță de vie, cu struguri rămuroși și boabe rotunde, de culoare neagră-albăstruie, din care se produc vinuri roșii. – Babă + suf. -esc.

BĂNEASCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. ban².

BĂRBUNC s. n. 1. (Înv. și reg.) Numele unui dans (ostășesc) care în trecut, se executa cu prilejul recrutării; melodia după care se executa acest dans. 2. (Înv.) Înrolare în armată; recrutare. – Din germ. Werbung.

BĂTRÂN, -Ă, bătrâni, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care trăiește de mulți ani, care este înaintat în vârstă. ◊ Fată bătrână = fată rămasă nemăritată după vremea măritișului. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care și-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrânețe. 2. Care există de mult timp, de demult. II. S. m. și f. 1. Persoană în vârstă înaintată. ◊ Loc. adj. și adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moși-strămoși. 2. (Fam., la m. sg.) Tată; (la f. sg.) mamă; (la m. pl.) părinți. – Lat. betranus (= veteranus).

BĂTUT², -Ă, bătuți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care este sau a fost lovit, care a suferit lovituri. 2. (În sintagma) Bani bătuți = bani în numerar, disponibili, bani gheață, bani peșin. 3. (Despre flori) Învolt² (1). 4. (Despre o cale, un drum etc.) Pe care se umblă mult; bătătorit. 5. (În sintagma) Lapte bătut = lapte fermentat, cu gust acrișor. II. S. f. Numele mai multor dansuri populare; melodia după care se execută aceste dansuri. III. Adj. (Despre țesături, tricotaje) Care este țesut sau tricotat foarte strâns; des² (I 1). – V. bate.

BECAȚINĂ, becaține, s. f. Becață. – Din fr. bécassine (după becață).

BEMOL, bemoli, s. m. Semn grafic muzical (asemănător cu litera „b”), care arată că nota sau șirul de note de după el coboară cu un semiton. – Din fr. bémol, it. bemolle.

BERACEA s. f. art. Numele dat unui dans popular și melodia după care se execută.

BETON s. n. 1. Amestec de pietriș, nisip, ciment (sau asfalt, var hidraulic etc.) și apă, care se transformă prin uscare într-o masă foarte rezistentă și se folosește în construcții. ◊ Beton armat = amestecul descris mai sus, turnat peste o armătură de vergele metalice. (În sintagma) Beton vibrat = beton de ciment a cărui compactitate este sporită după turnarea în cofraje prin imprimarea unor oscilații rapide cu ajutorul unor aparate speciale. 2. (Sport) Sistem de apărare folosit în unele jocuri sportive (mai ales în fotbal), constând în utilizarea supranumerică a jucătorilor în linia defensivă. – Din fr. béton.

BIBLIOTEHNICĂ s. f. Tehnica producerii materiale a unei cărți. [Pr.: -bli-o-] – După fr. bibliotechnie.

BIENAL, -Ă, bienali, -e, adj. 1. Care durează doi ani. ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) Care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis.^[1]

BILUNAR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel).^[1]

BINE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine. ◊ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).

BINECRESCUT, -Ă, binecrescuți, -te, adj. Care a primit o educație aleasă; cu purtări cuviincioase. – Bine + crescut (după fr. bien-élevé).^[1]

BINECUVÂNTA, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvânt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).

BINEFACERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).

BINEFĂCĂTOR, -OARE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant).

BINEÎNȚELES adv. Desigur, firește. – Bine + înțeles (după fr. bien entendu).

BINEVENIT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu).

BIOCATALIZATOR, biocatalizatori, s. m. Substanță care provoacă sau grăbește o reacție chimică în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Bio- + catalizator (după fr. biocatalyseur).

BIOINGINER, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-in-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).

BIOINGINERIE s. f. 1. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și științe tehnice. 2. Inginerie genetică. [Pr.: bi-o-in-] – Bio- + inginerie (după engl. bioengineering).

BIORITMOGRAMĂ, bioritmograme, s. f. (Biol.) Grafic al evoluției bioritmului. [Pr.: bi-o-] – De la bioritm (după diagramă, cardiogramă).

BIPĂTRAT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre ecuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. – Din bi- + pătrat (după fr. bicarré).

BITUMINOS, -OASĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus.

BLAU s. n. (Rar; în expr.) A face blau= a lipsi de la lucru a doua zi după o sărbătoare. – Din germ. blauer [Montag].

BLUES, bluesuri, s. n. Dans lent, cu caracter visător, melancolic; melodia după care se dansează acest dans, care își are originea în cântecele negrilor din America. [Pr.: bluz] – Cuv. engl.

BOB¹, (1) boabe, s. n. (2, rar 1) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. – Din sl. bobŭ.

BOBÂRNAC, bobârnace, s. n. Lovitură dată peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă, înțepătură la adresa cuiva. – Et. nec.

BOBINATOR, -OARE, bobinatori, -oare, s. m. și f. Persoană care are profesiunea de a construi și a repara bobine de mașini electrice. – Bobina + suf. -tor (după fr. bobineur).

BOGHIU, boghiuri, s. n. Cuplu de patru roți pe care este articulat șasiul locomotivelor și al vagoanelor de cale ferată și care le permite luarea curbelor. – După fr. bogie, boggie.

BOLERO, bolerouri, s. n. 1. Haină femeiască scurtă până deasupra taliei, ca un ilic. 2. Numele unui dans național spaniol, care se dansează cu acompaniament de chitară și castaniete; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. boléro, sp. bolero.

BOLOVĂNEL, bolovănei, s. m. 1. (Rar) Diminutiv al lui bolovan. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Bolovan + suf. -el.

BONIFICA, bonific, vb. I. Tranz. A scădea dintr-o factură o sumă oarecare (ca despăgubire pentru lipsa la o marfă, pentru o pierdere sau o deteriorare întâmplătoare). ♦ A face rabat. – După fr. bonifier.

BONITARE, bonitări, s. f. Determinare a calității; apreciere pe baza unor criterii stabilite; clasificare după calitate. ♦ Apreciere complexă a unui animal în vederea selecției. – Cf. bonitate.

BONJURIST, bonjuriști, s. m. Nume dat după 1830-1840 tinerilor români progresiști care studiaseră în Franța. – Bonjur + suf. -ist.

BOOGIE-WOOGIE s. n. Dans de origine nord-americană, asemănător cu blues-ul; melodie după care se dansează acest dans. [Pr.: bughi-ughi] – Cuv. engl.

BORHOT, borhoturi, s. n. Ceea ce rămâne din amestecul fermentat de fructe sau de cereale, după ce a fost folosit la fabricarea țuicii, a berii etc. ♦ (Rar; la pl.) Mațe, măruntaie de porc, de miel etc. necurățate. – Et. nec.

BOȘTINĂ, boștine, s. f. (Reg.) 1. Ceea ce rămâne din fagure după ce s-au scos mierea și ceara. 2. Tescovină. [Var.: hoștină s. f.] – Din sl. voština.

BOURREE s. n. 1. Vechi dans popular francez, cu ritm vioi; melodie după care se dansează. 2. Un fel de fagot. [Pr.: bure] – Cuv. fr.

BOX¹ s. n. 1. Sport în care doi adversari luptă între ei, pe ring, după anumite reguli, cu pumnii îmbrăcați în mănuși speciale; pugilistică, pugilism, pugilat. 2. Armă albă, alcătuită dintr-o placă de metal cu găuri pentru degete și cu o creastă de sinuozități, cu care se atacă ținând pumnul strâns. – Din fr. boxe.

BOXA, boxez, vb. I. Intranz. A practica boxul¹, a lupta după regulile boxului¹. ♦ Tranz. (Fam.) A lovi cu pumnii ca la box. – Din fr. boxer.

BRACARE s. f. Rotire a părții mobile a unor sisteme tehnice pentru a fi aduse sau orientate într-o anumită poziție sau direcție. – După fr. braquage.

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ◊ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.

BRADFORD s. n. Sistem englezesc de clasificare a lânurilor, după calitate, în cifre care reprezintă numărul de sculuri obținute dintr-o livră de lână. [Pr.: bredford] – Cuv. engl.

BRAHĂ s. f. 1. Orz măcinat, întrebuințat la fabricarea berii. 2. Reziduu rămas după fabricarea rachiului. – Din ucr. braha.

BRAHILOGIE s. f. Tip de elipsă care constă în evitarea repetării unui element al frazei exprimat anterior. – După fr. brachyologie.

BRAȚETĂ s. f. (Fam.; în expr.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) de braț. – Din it. [a] bracetto (modificat după braț).

BRAZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie îngustă de pământ, tăiată și răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug; brăzdătură. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazdă = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazdă = a îndrepta pe cineva; a-l face să se acomodeze. A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situație, a se acomoda. 2. Bucată de pământ înierbată, de formă paralelipipedică, desprinsă de pe terenurile acoperite cu iarbă, care servește la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazdă de udare = element provizoriu al sistemului de irigație, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor. 3. Rând de iarbă, de grâu etc. cosit; polog¹. 4. Strat de legume sau de flori; răzor¹. 5. Urmă, dâră, pârtie. ♦ Crestătură. 6. Fig. Zbârcitură, cută a feței; rid. – Din sl. brazda.

BRĂILEANCĂ, brăilence, s. f. 1. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Brăila. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Brăila. 2. (Art.) Dans popular românesc asemănător cu hora, răspândit în jurul Brăilei; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: bră-i-] – Brăilean + suf. -că.

BRÂULEȚ, brâulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brâu; brâușor, brânișor. 2. Numele mai multor dansuri populare; melodie după care se execută aceste dansuri; brâu. [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -uleț.

BREAZA s. f. art. (În sintagma) Ca la breaza = dans popular românesc răspândit în zona subcarpatică munteană, și în sudul Ardealului, cu ritm sincopat; melodie după care se execută acest dans. – Din n. pr. Breaza.

BROTAC, brotaci, s. m. (Zool.) Broatec. – Probabil refăcut din brotăcel (după modelul lui gândac – gândăcel etc.).

BUC², (2) buci, s. m. (Reg.) 1. Pleavă rămasă după vânturarea semințelor de cânepă sau de in, după măcinarea boabelor de porumb etc. 2. (La pl.) Scame rămase de la melițarea și pieptănarea inului și a cânepii. – Cf. alb. byk.

BUCATĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ◊ Expr. A vinde (sau a cumpăra) cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu. A plăti cu bucata (sau, rar bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord. A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucată = om integru. 2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ◊ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. – Lat. buccata.

BUCĂTĂRIE, bucătării, s. f. 1. Cameră (sau clădire) în care se gătește mâncarea; cuhnie; p. ext. totalitatea obiectelor, a mijloacelor care servesc la gătirea mâncării. ◊ Bucătărie de campanie = vehicul prevăzut cu aparatura necesară preparării hranei calde pentru trupele aflate în deplasare. ♦ Fig. (Fam.) Totalitatea accesoriilor sau acțiunilor care servesc la susținerea unei demonstrații, la efectuarea unei lucrări după ce s-a stabilit ideea de bază. 2. Faptul de a pregăti mâncare; mod specific de a prepara mâncarea. – Bucătar + suf. -ie.

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calități. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă (sau un cuvânt) bun(ă) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun. ♦ Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.

BUNA-VESTIRE s. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate anunțării nașterii lui Isus Cristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije).

BUNĂSTARE s. f. Situație materială bună, prosperă; prosperitate. [Gen.-dat.: bunăstării și (mai vechi) bunei stări] – Bună + stare (după germ. Wohlstand).

BUNĂVOINȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia).

BURBĂ, burbe, s. f. Rămășiță sau drojdie rezultată după limpezirea mustului și constituită din pielițe, bobițe sfărâmate, codițe etc. – Din fr. bourbe.

BURHAI, burhaie, s. n. (Rar) 1. Ceață (rară) care se ridică după ploaie. 2. Ploaie deasă și rece de toamnă. – Contaminare între bură și buhai („ceață, bură”, puțin folosit).