ARIE¹ ~i f. 1) Loc special amenajat unde se adună și se treieră cerealele; fățare. 2) Orice suprafață plană. 3) Mărime a unei suprafețe (exprimată în unități de măsură). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat în permanență de anumite ființe sau plante. 5) Loc (de răspândire) al anumitor fenomene, activități; domeniu. ~a preocupărilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

FRONT ~uri n. 1) Teritoriu pe care se desfășoară acțiuni militare în timp de război. 2) Grupare operativă compusă din mai multe armate, aflată sub o comandă unică pe un astfel de teritoriu. ~ul de nord. 3) Formație de militari, de elevi sau de sportivi, aliniați cu fața la persoana care dă dispoziții. 4) Sferă de activitate; domeniu; tărâm. ~ ideologic. 5) fig. Grupare de forțe obștești în vederea unei activități comune. 6) fig. Partea din față a ceva. /<fr. front

TĂRÂM ~uri n. 1) pop. Teritoriu de mare întindere, având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ținut. ◊ Celălalt (sau alt) ~ ținut fantastic subpământean, locuit de ființe ireale. 2) Sferă de activitate; domeniu. /cf. turc. tarim, ung. terem

UNIVERS ~uri n. 1) Ansamblu de ființe și lucruri, manifestate în diverse forme de existență și infinite în timp și în spațiu; lume. 2) Suprafață a globului pământesc. 3) Totalitate a oamenilor care locuiesc pe globul pământesc. 4) Ansamblu al corpurilor cerești, privit ca un sistem unic, infinit în timp și în spațiu. 5) Mediu material și spiritual în care trăiește cineva; câmp de activitate; domeniu de preocupări. /<fr. univers, lat. universum

CAPITAL 1. Bogăție, sumă mare de bani, patrimoniu. 2. Sumă de bani constituind elementul principal al unei datorii. 3. P. ext. Ansamblul resurselor acumulate la nivel micro- sau macro-economic. 4. Ansamblul valorilor materiale, spirituale rezultate din activitatea umană și și totalitatea valorilor financiare deținute de o persoană, întreprindere, țară, utilizate în scopul obținerii unui venit. Din punct de vedere al rolului și modului de valorificare în circuitul economic, c. se diferențiază în c. productiv și c. financiar. ♦ C. productiv (factor de producție) cuprinde c. real (bunuri de c. tangibil) și c. uman (bunuri de c. intangibil). C. real (valorile materiale sub forma mijloacelor de producție folosite la obținerea altor bunuri de c. și a bunurilor de consum) este format din c. fix (mașini, utilaje, instalații, echipamente, construcții etc., care participă la mai multe cicluri de producție, depreciiindu-se treptat) și c. circulant (materii prime, combustibili, semifabricate, care se consumă într-un singur ciclu de producție). C. uman include valorile spirituale productive sub forma calificării profesionale, a cunoștințelor încorporate în forța de muncă prin investiții în educație, învățămînt, cultură, sănătate etc., care sporesc eficiența muncii. C. financiar reprezintă ansamblul c. bănesc și al hîrtiilor de valoare. C. bănesc include c. lichid (cantitatea de bani necesară cumpărării de c. real și creșterii stocului de c.) și c. de împrumut (credite). Hîrtiile de valoare cuprind acțiuni, obligațiuni etc. Din punctul de vedere al eficienței economice c. se împarte în c. utilizat, consumat și acumulat. C. utilizat semnifică valoarea totală a a resurselor economice folosite în procesele productive și de distribuire a bunurilor și serviciilor, provenite din c. subscris (c. vărsat la înființarea firmei), părți din profitul realizat, emisiuni de acțiuni, înprumuturi pe diferite termene, vînzări de acțiuni. C. consumat reprezintă valoarea recuperată din amortizările anuale, inclusă în costul de producție. C. acumulat desemnează sporul de c. obținut în urma procesului de acumulare și al investițiilor nete. ♦ C. brut = masa echipamentelor în expresie valorică. C. monetar = valoarea ansamblului fondurilor disponibile exprimată în unități monetare. C. intensiv = metodă productivă care folosește mai mult c. real în comparație cu cel uman pe unitate de produs. C. flotant = parte a c. unei societăți pe acțiuni care nu este deținută de acționarii ce controlează societatea, fiind disponibilă în orice moment pentru vînzare-cumpărare de acțiuni pe piața de valori. C. individual = patrimoniul firmei unui singur agent economic. C. social (nominal) = patrimoniul aflat în proprietatea întreprinzătorilor asociați sau al unei societăți pe acțiuni; infrastructura unei economii naționale. C. permanent = c. propriu (c. social plus rezerve) la care se adaugă creditele pe termen lung și mediu. C.-risc = parte a c. unei firme investit într-o afacere riscantă, dar cu un profit probabil mare. În funcție de domeniul activității economice, c. se diferențiază în c. industrial (v. industrial), c. comercial (v. comercial) etc. 5. (În teoria marxistă) Rezultat al muncii colective însușit de proprietarii mijloacelor de producție, reprezentînd sursă a plusvalorii extorcate producătorilor direcți (salariaților) și a valorii; cuprinde: c. constant (mijloace de producție) și c. variabil (parte a c. investit în cumpărarea forței de muncă).

CÎMP (lat. campus; unele sensuri după fr.) s. n. 1. Suprafață mare de pămînt, de obicei, plană, destinată agriculturii; șeș, cîmpie; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca cîmpului = lucrarea pămîntului. ◊ Artilerie de cîmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai la șeș sau pe un teren puțin accidentat. ◊ Loc. În plin cîmp sau în cîmp deschis = sub cerul liber, departe de orice așezare omenească. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a apuca) cîmpii = a) a porni orbește, fără țintă; b) a înnebuni, a o lua razna. ◊ A bate cîmpii = a divaga ♦ (GEOGR.) Porțiune de cîmpie, nefragmentată, situată între două văi principale (ex. C. Colentinei). ◊ C. de dune = porțiune de teren rezultată din îngemănarea dunelor, barcanelor etc. ◊ C. de pietre = cîmp alcătuit din blocuri sau sfărîmături adeseori mobile, formate prin dezagregare pe pantele slab înclinate. ◊ C. de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață formată din blocuri, care, mărindu-și dimensiunile, se contopesc; aisfild. 2. (METEOR.) C. baric = distribuția în spațiu a presiunii atmosferice la un moment dat. Pe hărțile sinoptice de la sol se reprezintă prin izobare, iar pe cele de la înălțime prin izohipse. ◊ C. de înaltă presiune v. anticiclon; c. de joasă presiune v. ciclon. 3. (MILIT.) C. de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. ◊ C. de tragere = a) porțiune de teren amenajată pentru executarea exercițiilor militare cu cu trageri; b) unghi orizontal sau vertical în limitele căruia poate executa trageri o gură de foc numai prin modificarea poziției țevii, fără deplasarea afetului. ◊ C. de mine = porțiune de teren sau de apă pe care s-au plantat mine pentru a împiedica trecerea inamicului. ◊ C. de observare = spațiu cuprins cu privirea sau cu un aparat optic în limitele căruia se desfășoară o activitate de observare. ◊ C. vizual = porțiune de spațiu cîtă poate fi cuprinsă cu privirea. ♦ (FILOZ.) C. ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și obiectelor care desemnează limitele istorice în interiorul cărora se elaborează o știință, o doctrină, o creație culturală etc. ◊ C. epistemologic = ansamblul schemelor sau configurațiilor inconștiente dintr-o perioadă istorică dată ce stau la temelia cunoașterii. ◊ C. de activitate = domeniu de activitate; limitele între care se desfășoară o activitate. 4. (FIZ.) Regiune în spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică bine determinată (ex. c. acustic, c. de viteze etc.); mărimea (scalară, vectorială, tensorială sau spinorială) care caracterizează starea locală a acestei regiuni. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita pondero-motoare asupra corpurilor. Ex. c. gravitațional (v. gravitațional), c. electric (v. electric), c. magnetic (v. magnetic) etc. ♦ Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule (ex. c. electromagnetic, c. mezonic etc.). 5. Mulțime de valori ale uneia sau ale mai multor mărimi variabile. ◊ C. de toleranțe = intervalul dintre valorile maximă și minimă admise în care se poate găsi dimensiunea efectivă a unei piese. 6. (MED.) C. operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. ♦ Fîșie de pînză sterilă care delimitează plaga operatorie. 7. (ARTE PL.) Fond în limitele căruia poate fi reprezentată o imagine pastică, un motiv ornamental etc. ♦ Suprafața colorată a scutului pe care se înscriu armele. ♦ (CINEMAT.) Spațiu delimitat în care este cuprinsă imaginea pe o peliculă cinematografică. 8. (INFORM.) Componentă adresabilă a unei structuri date. 9. (MAT.) Corp comutativ (ex. Cîmpul lui Galois). ◊ C. de evenimente = perechea formată dintr-o mulțime de evenimente aleatoare (numite evenimente elementare) și un clan (corp) borelian de părți ale acesteia.

PROPRIETÁTE (< fr., lat.) s. f. 1. (Dr.) Stăpânirea deplină a unui bun în baza unui drept recunoscut de lege. ◊ P. publică = proprietate care aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formată din bunuri care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. Bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietății publice sunt bogățiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de lege. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile și pot fi date în administrarea regiilor autonome ori a instituțiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. ◊ P. privată = proprietate care aparține persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formate de obicei din orice bunuri, cu excepția celor aflate exclusiv în proprietate publică, și asupra cărora titularul sau proprietarul exercită posesia, folosința și dispoziția în interes propriu, însă în limitele determinate de lege. P. privată este conform Constituției garantată, iar în condițiile legii, inviolabilă; bunurile p. private se află în circuitul civil. ◊ (EC.) P. imobiliară = terenul și resursele naturale ca și amenajările și construcțiile atașate terenului prin prin activitate umană. ◊ P. intelectuală = drepturile referitoare la: opere literare, artistice și științifice; interpretări ale artiștilor interpreți și execuții ale artiștilor executanți, fonograme și emisiuni ale radiodifuziunii; invenții în toate domeniile activității umane, descoperiri științifice; desene și modele industriale; mărci de fabrică, de comerț și de serviciu, precum și nume comerciale și denumiri comerciale; protecția împotriva concurenței neloiale și orice alte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile: industrial, științific, literar și artistic. 2. Obiect, bun aflat în proprietatea (1) cuiva. 3. Caracteristică, însușire, trăsătură predominantă a cuiva sau a ceva. 4. Calitatea unui cuvânt, a stilului etc. de a fi propriu (4).

efort sn [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~uri / E: fr effort] 1 Concentrare voluntară a forțelor fizice sau psihice în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit Si: strădanie, străduință. 2 Acțiune energică, fizică, intelectuală sau psihică. 3 Desfășurare a unei activități susținute, fizice sau intelectuale, într-un anumit domeniu. 4 Activitate dirijată într-un anumit scop. 5 (Fiz) Rezultantă a forțelor interioare dintr-o secțiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare. 6 (Îs) ~ unitar Efort (5) raportat la unitatea de suprafață a secțiunii pe care acționează.

șantier sn [At: VLAHUȚĂ, R. P. 8 / P: ~ti-er / V: (reg) șănțir / Pl: ~e / E: fr chantier] 1 Loc pe care se construiește (sau se repară) o clădire, un obiectiv industrial, un pod, o șosea etc., împreună cu materialele și utilajele folosite în acest scop. 2 (Îs) ~ naval Întreprindere industrială specializată în construirea și repararea navelor, amplasată pe malul unei ape navigabile. 3 (Pan; fig; urmat de determinări care indică domeniul) Activitate. 4 (Sil) Depozit de lemne. 5 (Îla) Pe (sau în) ~ În curs de elaborare.

printru pp [At: PSALT. HUR. 74^v/18 / V: pen~, (pop) pîn~, (îrg) păn~, pin~, (înv) păîn~, pean~, peîn~, pentră, preîn~, priîn~, pren~, (reg) păntu, pântu, pentu, pintu, prîntra, prîn~^[1], pun~ / E: pre + întru] 1-2 Semnifică ideea de includere a unei realități (în cuprinsul unui element singularizat față de altele subînțelese de același fel sau) în cuprinsul nedeterminat al mai multora singularizate dintr-o multitudine subînțeleasă de elemente identice. 3 Exprimă situarea unei realități în cuprinsul unei suprafețe singularizate față de altele subînțelese Se jucau printr-o curte. 4 Arată că suprafața pe care se situează o realitate este parte a unui interior spațial singularizat față de altele de același fel L-a găsit printr-un sertar. 5 Exprimă faptul că interiorul spațial este un mediu lichid sau masa unui material afânat, unei structuri elastice Se bălăceau printr-o apă murdară. 6 Exprimă faptul că interiorul spațial este gândit ca plasat între limitele unei stări fizice, ale manifestării unui fenomen meteorologic etc. Se vedea casa printr-o ceață alburie. 7 Arată că starea fizică gândită ca interior spațial este un mediu sonor sau optic Vocea se auzea printr-un zgomot infernal. 8 Exprimă faptul că interiorul spațial este constituit din părți rămase neocupate de vreunul dintre elementele de același fel aflate într-o aglomerare discontinuă Avea vizuina printr-o pădure de fagi. 9 Arată că situarea în cuprinsul unui spațiu este percepută explicit senzorial Omul pândea printr-o gaură a gardului. 10 Exprimă faptul că senzația este resimțită ca localizată într-una sau mai multe părți din interiorul spațial al corpului unei ființe Simțea o durere printr-un picior. 11 Exprimă străbaterea unui traseu nedefinit pe una sau mai multe linii posibile de traversare a unei suprafețe singularizate față de altele de același fel Au trecut printr-o localitate. 12 Arată că suprafața traversată este un loc de trecere care permite intrarea și ieșirea a ceva dintr-un spațiu în altul A intrat printr-o spărtură a gardului. 13 Arată că suprafața traversată este o cale de trecere dintr-un loc în altul Printr-o cărare îngustă se ajunge la râu. 14 Exprimă faptul că interiorul spațial este constituit din părți, zone de pătrundere, de străpungere, de infiltrare într-o masă materială compactă Morcovul îl pasezi printr-o sită. 15 În legătură cu o suprafață, cu un cuprins spațial, determinate cantitativ, exprimă extinderea a ceva pe tot întinsul indicat de determinant prin singularizare față de alte întinderi identice Printr-un sfert de țară a plouat. 16 Exprimă îndrumarea unei deplasări spre o localizare spațială singularizată ca reper orientativ sau spre mai multe localizări spațiale singularizate Evacuarea s-a făcut printr-o ieșire de serviciu. 17 Arată că localizarea spațială singularizată ca reper orientativ este parte a unui interior Treceți printr-aceeași cameră pe unde ați venit. 18 Exprimă mijlocirea realizării a ceva de către o orientare spațială singularizată față de altele de același fel Printr-un drum drept ajungi mai repede. 19 Exprimă încadrarea a ceva într-un interval de timp sau în decursul duratei unei circumstanțe. 20 Exprimă plasarea petrecerii unui fapt într-un interval calendaristic singularizat față de altele de același fel Era printr-un august ploios. 21 Exprimă faptul că interiorul duratei privește perioada desfășurării unei stări fizice, fiziologice, meteorologice etc. Muncea printr-o arșiță mare. 22 Exprimă parcurgerea unui interval de timp delimitat calendaristic și singularizat față de altele de același fel Am trecut printr-o vară secetoasă. 23 Este urmat de determinări care marchează explicit durata în interiorul căreia se manifestă o circumstanță A trecut printr-un moment dificil. 24 În legătură cu un interval de timp determinat cantitativ, exprimă extinderea pe toată durata indicată de determinant prin singularizare față de alte durate de același fel A trecut printr-un deceniu de frământări sociale. 25 Exprimă faptul că perioada de desfășurare a unui fapt este delimitată în tot interiorul duratei unei circumstanțe Printr-una din acele ierni, n-a existat zi fără zăpadă. 26 Exprimă proiectarea unui fapt într-un interval de timp singularizat față de altele subînțelese Vom face excursia printr-o lună de vară. 27 Exprimă rolul mediator în favoarea sau în defavoarea împlinirii unui fapt, al scurgerii unui interval de timp singularizat față de altele de același fel Printr-o lună de practică, muncitorii au deprins meșteșugul. 28 Exprimă faptul că intervalul de timp care favorizează împlinirea unui fapt este delimitat de o circumstanță Mi-am revenit printr-un concediu de odihnă. 29 Exprimă integrarea a ceva în sfera unui domeniu, a unei posibilități, a unei modalități etc. 30 Exprimă implicarea a ceva ca aspect înglobat, ca parte componentă în sfera unitară a unui domeniu singularizat față de altele de același fel Prezența elementelor progresiste printr-unele literaturi occidentale este evidentă. 31 Arată că sfera de implicație în care se singularizează aspectele eterogene ale unui tot este o însușire dominantă unificatoare Operele se caracterizează printr-o sobrietate stilistică remarcabilă. 32 Exprimă faptul că sfera de implicație este suportul obiectiv al unui act de comunicare Nu se înțelegea nimic printr-aceste vorbe laconice. 33 Exprimă petrecerea de către cineva sau ceva a unui fapt singularizat față de altele de același fel El trece printr-o criză morală. 34 În legătură cu un fapt determinant cantitativ, exprimă amploarea modului de manifestare, de săvârșire a acestui fapt Se remarca printr-o bogată activitate literară. 35 Exprimă faptul că amploarea modului de manifestare a unui fapt rezultă din aspectul cantitativ al realității asupra căreia se extinde Aducerea aminte a acelei epoci se păstrează printr-o mulțime de legende. 36 Exprimă direcționarea către ceva singularizat ca reper intermediar în descrierea desfășurării cursului evolutiv al unui fapt Romantismul a trecut printr-unii poeți minori până la marii săi reprezentanți. 37 În legătură cu un termen care indică o modalitate, exprimă recurgerea la un factor mediator sau datorarea decurgerii a ceva din manifestarea unui factor mediator Printr-acest mijloc obținură victoria. 38 Arată că factorul mediator la care se recurge privește modalitatea de trimitere sau de primire a ceva Animalele vii se trimit printr-o coletărie specială. 39 Arată că factorul mediator la care se recurge privește modalitatea de justificare a manifestării unui fapt E vestit printr-un castel încărcat de opere de artă. 40 Exprimă faptul că factorul mediator prin care poate fi demarcată o manifestare specifică este o modalitate de exteriorizare particulară Boala începe printr-o stare de indispoziție. 41 Arată că factorul mediator privește modalitatea adecvată de realizare a ceva A trântit-o printr-o lovitură. 42 În legătură cu un termen care indică un instrument, exprimă faptul că factorul mediator la care se recurge este un mijloc concret Apa a fost absorbită printr-o pompă. 43 Arată că mijlocul concret la care se recurge privește transportarea a ceva Ziarele veneau printr-o bandă rulantă. 44 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge privește actul recepționării unei informații îi vorbisem printr-un videofon. 45 Exprimă faptul că mijlocul concret la care se recurge privește eficiența îndeplinirii unui fapt Circulația era dirijată printr-un semafor. 46 În legătură cu un termen cu valoare operațională, exprimă faptul că factorul mediator este o cale de obținere a unui rezultat Am închis robinetul printr-o înșurubare bruscă. 47 Arată că mijlocul la care se recurge privește felul de redare a unui conținut de idei sau de sentimente Relatase totul printr-un grai foarte colorat. 48 În legătură cu un termen care indică un document, exprimă faptul că mijlocul mediator la care se recurge este un asemenea înscris Și-a lăsat averea printr-un testament legalizat. 49 Exprimă faptul că înscrisul la a cărui valoare mediatoare se recurge privește transferarea unei sume de bani Suma e transferată printr-o foaie de virament. 50-51 Exprimă faptul că înscrisul la a cărui valoare mediatoare se recurge privește (aducerea la cunoștință sau) justificarea unui fapt îl anunț printr-o telegramă. Mă justific printr-o chitanță. 52 Exprimă faptul că înscrisul datorită căruia poate fi consemnată o manifestare specifică într-un anumit stadiu din desfășurarea unei activități este o fonnă de contribuție în domeniul activității respective Și-a încheiat activitatea printr-un roman istoric. 53 În legătură cu un termen care indică o persoană, o instituție, un organ administrativ, exprimă faptul că factorul mediator este un asemenea intermediar Nota a fost remisă printr-o ambasadă. 54 Arată că intermediarul la al cărui serviciu se recurge privește aducerea unei probe despre ceva L-am convins printr-un martor ocular. 55 Arată că intermediarul datorită căruia poate surveni trecerea într-un nou stadiu al unei situații este un agent declanșator Totul a început printr-un prieten care ne-a făcut cunoștință. 56 Exprimă faptul că intennediarul datorită căruia pot fi puse în legătură două sau mai multe elemente este un factor determinant al unirii sau separării Suntem legați printr-un copil. 57 În legătură cu un termen care indică o stare psihică, exprimă faptul că factorul mediator datorită căruia decurge ceva este o reacție afectivă sau comportamentală O îmbună printr-un compliment. 58 Arată că reacția afectivă sau comportamentală privește exteriorizarea atitudinii față de ceva sau față de cineva Ea își manifestă dezaprobarea printr-o tăcere ostentativă. 59 Exprimă faptul că reacția comportamentală datorită căreia poate fi generată o ambianță specifică este o formă de manifestare consacrată în circumstanța dată Ceremonia se încheia printr-o horă mare. 60 Exprimă faptul că reacția comportamentală prin intermediul căreia pot fi puse în legătură două elemente este o manifestare a divergenței dintre ele Se deosebea de colegii săi printr-o rară dibăcie.

ACOLIT, -Ă, acoliți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.^[1]

AGENȚIE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghenție s. f.] – Din it. agenzia.

ALMANAH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicație anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar și un bogat material beletristic sau de altă natură, precum și diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicație periodică de literatură, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus.

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil).

BRANȘĂ, branșe, s. f. Ramură, specialitate, domeniu de activitate (în meserii, negoț etc.). ◊ Loc. adj. De branșă = de meserie; specialist. – Din fr. branche.

CAIET, caiete, s. n. 1. Fasciculă de foi de hârtie legate sau broșate împreună, folosită la scris, desenat etc. 2. Publicație periodică cuprinzând diverse studii, note, informații (dintr-un anumit domeniu de activitate). ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde condițiile tehnice, de calitate, termenele și programele de lucru etc. privitoare la executarea unei lucrări. Caiet program = program (de spectacol) sub formă de caiet(1). Caiet catalog = catalog de expoziție sub formă de caiet(1). [Pr.: ca-iet] – După fr. cahier. Cf. pol. kajet.

CALIFICARE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională; calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica.

CALIFICAT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.

CARIERĂ², cariere, s. f. Profesiune, ocupație; domeniu de activitate; timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. ♦ Etapă, treaptă în ierarhia socială sau profesională. ♦ Poziție în societate, situație bună. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carrière.

DICȚIONAR, dicționare, s. n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dictionnaire, lat. dictionarium.

EMUL, emuli, s. m. Persoană care se străduiește să egaleze sau să întreacă pe cineva într-un domeniu de activitate. – Din fr. émule, lat. aemulus.

EMULAȚIE, emulații, s. f. Sentiment, dorință, strădanie de a egala sau de a întrece pe cineva într-un domeniu de activitate; întrecere. [Var.: emulațiune s. f.] – Din fr. émulation, lat. aemulatio, -onis.

GAZETĂRIE s. f. Profesiunea de gazetar; domeniu de activitate al gazetarului; ziaristică, jurnalistică. – Gazetar + suf. -ie.

GRAFIC, -Ă, grafici, -ce, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Referitor la metoda de a reprezenta prin desen (linii, puncte, figuri etc.) o mărime, variația unei mărimi sau raportul dintre două sau mai multe mărimi variabile; care aparține acestei metode. 2. Care ține de sau privitor la felul în care se realizează o tipăritură. II. 1. S. n. Reprezentare prin desen a unei mărimi, a variației unei mărimi sau a raportului dintre două sau mai multe mărimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, hărți etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 2. S. f. Ramură a artei plastice la baza căreia se află desenul de sine stătător și care folosește diverse procedee tehnice și diferite materiale. – Din fr. graphique.

INIȚIA, inițiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoștințe. 2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei acțiuni, a organiza o mișcare, o activitate. [Pr.: -ți-a] – Din fr. initier, lat. initiare.

INSTITUȚIE, instituții, s. f. 1. Organ sau organizație (de stat) care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Instituția căsătoriei. 3. Organizație care desfășoară o activitate de interes internațional. [Var.: instituțiune s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

INTRODUCE, introduc, vb. III. Tranz. 1. A face ca cineva sau ceva să intre, să pătrundă în ceva, undeva; a băga, a vârî. ♦ A include, a adăuga, a îngloba. ♦ Refl. A intra undeva (cu forța sau pe furiș). 2. A face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc. ♦ A ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate. 3. A pune în practică; a institui, a stabili (un obicei, o practică etc.). [Perf. s. introdusei, part. introdus] – Din lat. introducere. Cf. fr. introduire.

ÎNCEPĂTOR, -OARE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

ÎNVĂȚĂMÂNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement).

ÎNVĂȚĂTURĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură.

VOCABULAR, vocabulare, s. n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ◊ Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite în mod efectiv de cineva în exprimare și care variază de la o categorie de vorbitori la alta. Vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii le înțeleg, dar nu le utilizează (decât accidental). Vocabular de bază (sau fundamental) = fondul principal de cuvinte. Vocabular secundar = masa vocabularului (1). ♦ Totalitatea cuvintelor specifice unei anumite categorii sociale, unui anumit domeniu de activitate, unui anumit stil al limbii, unui scriitor sau vorbitor etc. 2. (Înv.) Dicționar, de obicei de proporții mici; lexic, glosar. [Var.: (înv.) vocabulariu s. n.] – Din fr. vocabulaire, lat. vocabularium.

VOCAȚIE, vocații, s. f. 1. Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință; chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesiune. 2. (Jur.; în sintagma) Vocația succesorală = îndreptățire a unei persoane de a veni la o succesiune în temeiul calității sale de rudă. [Var.: (înv.) vocațiune s. f.] – Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis.

MAESTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al Sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană care poartă acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie sau de ceremonii = persoană indicată prin protocol să organizeze desfășurarea unei ceremonii. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

MEDALIE, medalii, s. f. Piesă de metal (sau, uneori, de marmură), în formă de monedă, gravată cu figuri și inscripții, emisă în cinstea unei personalități sau în memoria unei acțiuni glorioase. ♦ Piesă de metal dată ca premiu la diferite concursuri sau ca distincție pentru merite deosebite în diferite domenii de activitate. ◊ Expr. Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații. – Din it. medaglia.

DECORAȚIE, decorații, s. f. 1. Distincție (ordin, medalie) ce se acordă cuiva pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru o faptă eroică sau pentru servicii excepționale aduse statului. 2. (Rar) Acțiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la împodobire, la ornamentație. [Var.: (înv.) decorațiune s. f.] – Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis.

CONCURENȚĂ, concurențe, s. f. 1. Rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări etc. pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, pentru clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

PREMIU, premii, s. n. Recompensă materială sau distincție acordată cuiva pentru meritele deosebite obținute într-un domeniu de activitate, la un concurs etc. ♦ Distincție acordată la sfârșitul anului școlar elevilor care au obținut cele mai bune rezultate la învățătură. – Din lat. praemium.

RECORD, recorduri, s. n. Rezultat realizat într-o competiție sportivă oficială, a cărui valoare reprezintă cea mai bună performanță, omologată de o persoană juridică; p. gener. realizare maximă, performanță supremă obținută într-un domeniu de activitate, într-o acțiune etc. ◊ Expr. A bate recordul (în ceva) = a atinge treapta cea mai înaltă (în ceva). A ține (sau a deține) un record = a păstra un record obținut; a fi neîntrecut în... – Din fr. record.

TEHNIC, -Ă, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține tehnicii (II), privitor la tehnică. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, și care este folosit la construirea obiectului în spațiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o știință etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor și a practicilor producției dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze și să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor întrebuințate în practicarea unei meserii, a unei științe etc. 3. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. – Din fr. technique.

TEREN, terenuri, s. n. 1. Întindere de pământ delimitată (considerată după relieful sau după situarea sa în spațiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipăi, a tatona) terenul = a observa cu atenție situația, împrejurările, înainte de a întreprinde ceva; a se informa. A câștiga teren = a progresa puțin într-o acțiune; a-și consolida poziția. A părăsi terenul = a se da bătut, a ceda. A pierde teren = a pierde șansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupări. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fața locului; la locul de producție. 3. (Urmat de determinări care arată destinația) Spațiu special amenajat într-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.

FORȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță = acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. ◊ Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Economie; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale care există în organismul omului și pe care el le pune în funcțiune atunci când îndeplinește o activitate socială utilă; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II.1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau asupra unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. – Din fr. force, it. forza.

FRUNTAȘ, -Ă, fruntași, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este în frunte într-un domeniu de activitate și care poate servi de exemplu. 2. S. m. și f. Denumire a gradului militar dintre ostaș și caporal; persoană care are acest grad. – Frunte + suf. -aș.

APARATAJ, aparataje, s. n. Totalitate a aparatelor folosite într-un anumit domeniu de activitate. – Aparat + suf. -aj (după fr. appareillage).

VICTORIE, victorii, s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție (armată); biruință, izbândă. 2. Succes obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obținut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.

PERSONALITATE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de a fi persoană juridică. 2. Persoană cu aptitudini deosebite și cu alese însușiri intelectuale și morale, care se realizează și se manifestă în mod practic prin reușite într-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoană care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

PERFORMANȚĂ, performanțe, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p. ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance.

VIRTUOZITATE, virtuozități, s. f. Însușirea de a fi virtuoz în executarea unei bucăți muzicale; p. gener. măiestrie, dexteritate, iscusință deosebită într-un anumit domeniu de activitate (artistică). [Pr.: -tu-o-] – Din it. virtuosità, fr. virtuosité.

PROFESIONIST, -Ă, profesioniști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează într-un anumit domeniu de activitate pe baza unei pregătiri corespunzătoare. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Professionist.

PROFESOR, -OARĂ, profesori, -oare, s. m. și f. Persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ (în școală). ♦ (Impr.) Învățător. ♦ P. gener. Persoană care îndrumă, educă, învață pe cineva. [Acc. și: profesor] – Din fr. professeur, germ. Professor.

STAGIAR, -Ă, stagiari, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care își face stagiul (într-un domeniu de activitate). 2. Care ține de stagiu, privitor la stagiu. [Pr.: -gi-ar] – Din fr. stagiaire.

EPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2). ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epocă. – Var.: (înv.) epohă s. f.] – Din fr. époque.

CORIFEU, -EE, corifei, -ee, subst. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie. 2. S. m. Conducătorul corului în tragedia și comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée

TERMEN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (Înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (În loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de legi. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (În expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme).

LIBERTATE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință; posibilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii (și stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii și a societății. ◊ Loc. adv. În libertate = după bunul plac, nestingherit. ◊ Expr. A-și lua libertatea să... (sau de a...) = a-și îngădui, a-și permite să... 2. Starea unei persoane libere, care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ Situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată. ◊ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. Independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină). 4. (De obicei la pl.) Drepturi cetățenești. ◊ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conștiință = dreptul oricărui cetățean de a avea o opinie proprie în orice domeniu de activitate. Libertate de gândire sau libertatea cuvântului = dreptul de a exprima prin viu grai sau prin scris opiniile proprii. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis.

STĂPÂNI, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân.

MESERIE, meserii, s. f. Profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesiune (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).

MEȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

NOMENCLATURĂ, nomenclaturi, s. f. 1. Totalitatea termenilor întrebuințați într-o anumită specialitate sau într-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizați metodic. 2. Listă, catalog etc. conținând titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate într-un anumit fel). 3. Spec. Schemă de organizare a unei instituții conținând enumerarea posturilor sau a instituțiilor care se află în subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura.

STIL, stiluri, s. n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. ◊ Greșeală de stil = greșeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Ansamblul particularităților de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. ◊ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acționa, de a se comporta. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în antichitate pe tăblițele de ceară. III. (Bot.) Porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul. [Pl. și: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus.

DOCUMENTAȚIE, documentații, s. f. Totalitatea mijloacelor de informare relative la o problemă sau la un domeniu de activitate; documentare. – Din fr. documentation. Cf. rus. dokumentațiia.

STRUCTURĂ, structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenților unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, cum și prin aranjarea lor unul față de celălalt. ♦ Spec. Dispoziție a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. 2. Mod de așezare și asamblare a părților corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale țesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformație. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social-politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate, a unei instituții, organizații etc. – Din fr. structure, lat. structura.

TITLU, titluri, s. n. 1. Calificare căpătată de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre.

TEHNICISM s. n. Tendința de a folosi în mod exagerat procedeele tehnice caracteristice unui domeniu de activitate, lăsând pe planul al doilea tezele teoretice care trebuie să conducă munca practică. – Tehnic + suf. -ism. Cf. rus. tehnițizm.

TELEFICA, pers. 4 teleficăm, vb. I. Tranz. (Rar; folosit numai la pers. 4, 5, 6) A introduce televiziunea în diverse domenii de activitate. – Tele- + electrifica.

TELEFICAT, -Ă, teleficați, -te, adj. (Despre domenii de activitate, procese tehnologice etc.) în care s-a introdus televiziunea. – V. telefica.

RESORT¹, resoarte, s. n. Sector, domeniu de activitate; p. ext. persoanele care îl reprezintă. ◊ Autoritate de resort = autoritate sub a cărei jurisdicție intră o problemă și care are competența de a o rezolva. ◊ Expr. A fi de resortul cuiva = a fi, a ține de competența, de specialitatea cuiva; a intra în atribuțiile cuiva. [Pl. și: resorturi] – Din fr. ressort.

RÂNDUI, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui.

DILETANTISM s. n. Faptul de a se ocupa ca diletant de o ramură a artei, a științei sau a tehnicii. ♦ (Peior.) Lipsă de pregătire temeinică, de seriozitate sau de însușiri necesare, dovedite de cineva în propriul domeniu de activitate. – Din fr. dilettantisme.

SOMITATE, somități, s. f. Persoană care se bucură de un mare prestigiu pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate. – Din fr. sommité.

STILISTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectivă, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor. – Din fr. stylistique.

COMPARTIMENT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment.

COMPUTERIZA, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. – Din engl. computerize.

CONSFĂTUIRE, consfătuiri, s. f. Acțiunea de a se consfătui și rezultatul ei. ♦ Întâlnire de lucru a salariaților unei instituții sau întreprinderi, a membrilor unei organizații, a reprezentanților unor domenii de activitate, ai unor state etc., în care se discută probleme de interes comun, general. – V. consfătui.

CONSILIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului; organul suprem al jurisdicției administrative; organul administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutelă alcătuit din membrii familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea muncii științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.

CUPRINDERE, cuprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) cuprinde și rezultatul ei. ♦ Încadrare, atragere într-un domeniu de activitate. ♦ (Înv.) Conținut (al unei opere). ♦ (Rar) Interior. [Var.: coprindere s. f.] – V. cuprinde.

ABECEDAR ~e n. 1) Manual pentru învățarea scrisului și cititului. 2) fig. Carte care cuprinde noțiunile elementare într-un domeniu de activitate. /<lat. abecedarius, fr. abécédaire

ANTECESOR ~i m. Persoană care a precedat pe cineva într-o funcție, într-un domeniu de activitate; predecesor; premergător. /<it. antecessore, lat. antecessor

BIRUINȚĂ ~e f. Succes deplin obținut printr-un efort deosebit (într-o luptă, într-o competiție sportivă, într-un domeniu de activitate etc.); victorie; izbândă. [G.-D. biruinței; Sil. -ru-in-ță] /a birui + suf. ~ință

BOBOC ~ci m. 1) Pui de gâscă sau de rață. * Toamna se numără ~cii rezultatul unei munci se apreciază la sfârșit. A paște (sau a păzi) ~cii a pierde timpul în zadar. 2) fig. Floare care abia începe să se deschidă. 3) fig. Persoană care abia face primii pași într-un domeniu de activitate; novice; începător; debutant. /<ngr. bubúki

BREVIAR ~e n. 1) rel. Carte de rugăciuni citite de preoții și călugării catolici la diferite ore ale zilei. 2) Lucrare care conține informația indispensabilă unui anumit domeniu de activitate. [Sil. -vi-ar] /<lat. breviarium, fr. bréviaire

BULETIN ~e n. 1) Document oficial, prin care se consemnează sau se confirmă ceva. * ~ (de identitate) act oficial care atestă identitatea unei persoane. 2) Informație oficială despre evenimente sau chestiuni de actualitate și de interes public. ~ meteorologic. ~ de știri. 3) Publicație periodică oficială, cuprinzând legi, decrete, dispoziții. 4) Publicație periodică care cuprinde dări de seamă, studii scurte și informații dintr-un anumit domeniu de activitate. 5): ~ de vot imprimat pe care se scrie lista candidaților la o alegere și prin care alegătorii își exercită dreptul de vot. /<fr. bulletin

BUSOLĂ ~e f. 1) Instrument de orientare, constând dintr-un cadran și un ac magnetic mobil, care indică direcția nord; compas. * A-și pierde ~a a) a-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci; a se buimăci; a se năuci; b) a pierde simțul măsurii; a-și ieși cu totul din fire. 2) fig. Principiu călăuzitor (în viață sau într-un domeniu de activitate). /<fr. boussole

CAIET ~e n. 1) Fascicul de foi de hârtie (albă) legate, folosit, mai ales, pentru scris sau pentru desenat. 2) Publicație periodică cuprinzând diverse studii, note sau informații dintr-un anumit domeniu de activitate. ~e filozofice. [Sil. ca-iet] /<fr. cahier

A SE CALIFICA mă calific intranz. 1) A obține calificare; a căpăta cunoștințe într-un domeniu de activitate; a se specializa. 2) A obține dreptul de a concura la o etapă superioară a unei competiții (sportive, culturale etc.). /<lat. qualificare, fr. qualifier

CALIFICARE ~ări f. 1) v. A CALIFICA. 2) Pregătire teoretică și practică într-un anumit domeniu de activitate profesională. 3) Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, în care se selectează concurenții. /v. a (se) califica

CAPACITATE ~ăți f. 1) Cantitate care poate încăpea într-un recipient. 2) tehn. Proprietate pe care o are un corp sau un sistem de a acumula o cantitate de materie sau de energie. ~ termică. ~ electrică. 3) Posibilitate de a realiza ceva într-un domeniu de activitate; aptitudine; facultate. ~ de muncă. 4) Proprietate de pătrundere în esența lucrurilor; competență. [G.-D. capacității] /<fr. capacité, lat. capacitas, ~atis

CARTE cărți f. 1) Scriere tipărită, legată sau broșată în volum. ◊ ~ de căpătâi lucrare preferată de cineva, absolut indispensabilă într-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunoștințe pe care le posedă cineva; învățătură; studii. ◊ A face ~ a însuși cunoștințe. A ști ~ a fi om învățat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om învățat. A lega ~ea de gard a renunța la învățătură. 3) Document oficial, cu date personale care confirmă drepturile unei persoane; carnet. ~ de muncă. 4) Bucată de carton de dimensiuni mici, care conține diferite însemnări și servește la anumite scopuri. ~ de vizită. ~ poștală. ~ de joc. 5) înv. Comunicare în scris trimisă cuiva; scrisoare; răvaș. A trimite ~. 6) înv. Caiet unde se fac diferite însemnări cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cărții] /<lat. charta

CĂLĂUZĂ¹ ~e f. 1) Persoană care conduce un grup de turiști sau de vizitatori, dând explicațiile necesare; ghid. 2) fig. Îndrumător (persoană, învățătură, teorie etc.) în viață sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. călăuzei; Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis

CODAȘ ~ă (~i, ~e) și substantival Care rămâne în urma altora într-un domeniu de activitate; care se află printre ultimii.

COFĂ ~e f. 1) Vas din doage cercuite, cu o singură toartă, având formă de cilindru sau de trunchi de con, în care se păstrează apă. ◊ A pune (sau a băga) în ~ pe cineva a) a pune în încurcătură pe cineva; a dezorienta; b) a-și demonstra superioritatea față de cineva într-un domeniu de activitate. Plouă (sau toarnă) cu ~a plouă tare. 2) (în Moldova medievală) Unitate de măsură pentru lichide egală cu aproximativ 1,288 l. /cf. bulg., sb. kofa

COMPARTIMENT ~e n. 1) Cabină într-un vagon de cale ferată având banchete pentru mai multe persoane; cupeu. 2) Diviziune dintr-o încăpere sau dintr-o mobilă. 3) Domeniu de activitate; sector. 4) Porțiune a unei lucrări scrise; parte. /<fr. compartiment

A CONFERI confer 1. tranz. (premii, decorații, distincții, titluri etc.) A acorda drept recompensă pentru succesele obținute într-un domeniu de activitate; a decerna. 2. intranz. A discuta asupra unei probleme importante. /<fr. conférer

DEBUT ~uri n. 1) Primă încercare, pe care o face cineva într-un anumit domeniu de activitate (în special, literară și artistică); început de carieră. 2) Lucrare care marchează intrarea cuiva într-o profesiune. /<fr. début

DEBUTANT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care debutează (într-un domeniu de activitate); novice; începător. /<fr. debutant

A DECERNA ~ez tranz. (premii, decorații, distincții, titluri etc.) A acorda drept recompensă pentru succesele obținute într-un domeniu de activitate; a conferi. /<fr. décerner, lat. decernere

A DEFERI defer tranz. 1) (persoane) A trimite spre judecare. ~ justiției un acuzat. ◊ ~ jurământ a depune jurământ (în fața judecății). 2) rar (distincții, onoruri) A acorda drept recompensă pentru succesele obținute într-un domeniu de activitate; a conferi. /<fr. déférer, lat. deferre

A SE DEZANGAJA mă ~ez intranz. 1) (despre forțe armate adverse) A înceta o stare de încordare sau o ciocnire. 2) A părăsi un domeniu de activitate sau o funcție; a se retrage. /<fr. désengager

DICȚIONAR ~e n. Lucrare lexicografică care cuprinde cuvintele unei limbi sau ale unui domeniu de activitate, aranjate, de obicei, în ordine alfabetică și explicate în aceeași limbă sau traduse în altă limbă. [Sil. -ți-o-] /<fr. dictionnaire, lat. dictionarium

DIRECTOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care dirijează un domeniu de activitate. Comitet ~. 2) Care determină direcția. Semn ~. 3) Care indică o linie de conduită. Idee ~oare. /<fr. directeur, lat. director, ~oris

DOCTOR ~i m. 1) Persoană, cu studii superioare de specialitate, care profesează medicina; medic. 2) Grad științific superior. 3) Persoană care posedă titlul științific superior. ~ în istorie. ~ în filologie. 4) fam. Persoană care vădește cunoștințe profunde într-un domeniu de activitate. /<lat. doctor, fr. docteur

DOCUMENTAȚIE ~i f. Ansamblu de documente referitoare la o problemă sau la un domeniu de activitate. [Art. documentația; G.-D. documentației; Sil. -ți-e] /<fr. documentation

ELEV elevă (elevi, eleve) m. și f. 1) Persoană care învață într-o școală; școlar. 2) Adept și continuator al unei persoane într-un anumit domeniu de activitate; discipol; ucenic. /<fr. éleve

EMULAȚIE ~i f. livr. Tendință de a egala sau de a întrece pe cineva într-un domeniu de activitate; întrecere. [G.-D. emulației] /<fr. émulation, lat. aemulatio, ~onis

EROU ~i m. 1) Persoană care se distinge prin bărbăție, vitejie și curaj pe câmpul de luptă. 2) Persoană care se remarcă într-un domeniu de activitate prin muncă și calități morale înalte. 3) Personaj principal al unei opere literare. ~ul unui roman. 4) Personaj mitic născut dintr-o ființă pământească și o zeitate; semizeu. /<fr. héros, lat. heros

EXPERIENȚĂ ~e f. 1) Ansamblu de cunoștințe într-un domeniu de activitate achiziționate în procesul practicii îndelungate. Schimb de ~. 2) Rezultat al interacțiunii omului cu lumea obiectivă, reflectat în conștiință. 3) Procedeu de cercetare în știință constând în provocarea intenționată a unor fenomene, pentru a le studia în anumite condiții; experiment. [G.-D. experienței; Sil. ex-pe-ri-en-ță] /<fr. expérience, lat. experientia

EXPERIMENTAT ~tă (~ți, ~te) 1) Care a acumulat experiență într-un domeniu de activitate. Medic ~. 2) Care a trecut prin greutățile vieții; încercat; călit; oțelit. /v. a experimenta

EXPERT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Specialist cu o pregătire înaltă; om care posedă cunoștințe fundamentale într-un anumit domeniu de activitate. 2) Specialist însărcinat de un organ de stat să facă o expertiză. /<fr. expert, lat. expertus

EXPOZIȚIE ~i f. 1) Prezentare publică a realizărilor dintr-un domeniu de activitate (artă, agricultură, industrie etc.). 2) Ansamblu de obiecte expuse. 3) Loc sau clădire unde sunt expuse obiecte; salon. 4) Parte a unei opere literare. [G.-D. expoziției; Sil. -ți-e] /<fr. exposition, lat. expositio, ~onis

FAR ~uri n. 1) Turn construit pe o coastă sau pe o insulă, prevăzut cu o sursă puternică de lumină în partea superioară, servind drept reper la orientarea navelor și avioanelor în timpul nopții. 2) Dispozitiv de iluminat, instalat în partea din față a unui vehicul, destinat să lumineze drumul. 3) fig. Lucru care luminează o cale nouă. 4) fig. Persoană care se află în fruntea unui domeniu de activitate, servind drept exemplu demn de urmat. /<fr. phare, lat. pharus

GAZETĂ ~e f. Publicație periodică (de obicei cotidiană), care conține știri și informații din diferite domenii de activitate (social, economic, politic etc.); ziar; jurnal. * ~ de perete foaie mare de hârtie afișată periodic, (în special cu ocazia unei sărbători), care cuprinde materialele (în manuscris sau dactilografiate) privind activitatea unui colectiv. /<fr. gazette

GENERAL¹ ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu particular, individual) Care se referă la toate cazurile sau la toți indivizii. Observații ~e. Regulă ~ă. 2) Care interesează pe marea majoritate sau pe toți; la care participă marea majoritate sau toți. Grevă ~ă. ◊ Repetiție ~ă ultima repetiție înaintea unei reprezentații în public. 3) și substantival Care este propriu tuturor elementelor unei clase; comun. Trăsătură ~ă. 4) Care cuprinde esențialul. Plan ~. ◊ În ~ luând în considerație doar cazurile de bază; fără referire la un caz particular. În linii ~e (sau mari) în ansamblu; exceptând detaliile. 5) (în opoziție cu local) Care se extinde peste tot; care cuprinde ceva în întregime. Anestezie ~ă. 6) Care poartă toată răspunderea în conducerea unui domeniu de activitate. Director ~. /<lat. generalis, fr. général

A GERA ~ez tranz. (domenii de activitate, afaceri etc.) A administra în locul (și pe socoteala) altei persoane. /<fr. gérer, lat. gerere

GHID² ~uri n. Lucrare care cuprinde informații pentru orientare (într-un muzeu, într-un oraș, într-un domeniu de activitate etc.); îndrumar; îndreptar; călăuză. /<fr. guide

GONIOMETRU ~e n. Instrument pentru măsurarea unghiurilor folosit în diferite domenii de activitate (în topografie, geodezie, cristalografie etc.). /<fr. goniometre

GRAD ~e n. 1) Unitate de măsură a mai multor mărimi fizice variabile (temperatură, densitate, presiune etc.). * ~ de comparație categorie gramaticală specifică pentru adjectiv și adverb având trei aspecte: pozitiv, comparativ și superlativ. * ~ de rudenie raport de apropiere între rude. 2) Unitate de măsură a unghiurilor, a longitudinii și a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de măsură; gradație. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponenților necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuație de ~ul întâi (sau doi) ecuație a cărei necunoscută este la puterea întâi (sau a doua). 5) fig. Treaptă de dezvoltare a ceva; măsură în care se manifestă evoluția unui lucru; nivel. ~ de cultură. ◊ În cel mai mare ~ la maximum. În cel mai mic ~ la minimum. 6) Treaptă într-o ierarhie. Diplomă de ~ul I. ~ de căpitan. 7) Etapă în evoluția unui proces; treaptă. 8) Calificare dobândită într-un domeniu de activitate; titlu. ~ științific. /<fr. grade, lat. gradus

IDEAL² ~uri n. 1) Reprezentare sau întruchipare a unui tip perfect. 2) Scop suprem (și greu de atins) către care tinde cineva în viață sau într-un domeniu de activitate. [Sil. -de-al] /<lat. idealis, fr. idéal

A SE INIȚIA mă ~ez intranz. A acumula noțiunile inițiale (dintr-un domeniu de activitate). [Sil. -ți-a] /<fr. initier, lat. initiare

A INOVA ~ez 1. tranz. (domenii de activitate, sisteme tehnice) A supune unei inovații. 2. intranz. A face inovații într-un anumit domeniu de activitate. /<fr. innover, lat. innovare

INOVAȚIE ~i f. 1) Descoperire tehnică sau organizatorică care constituie o noutate și este introdusă în practică (pentru a mări productivitatea muncii). 2) Achiziție sau realizare nouă (introdusă într-un domeniu de activitate); noutate. [G.-D. inovației] /<fr. innovation, lat. innovatio, ~onis^[1]

INSTITUȚIE¹ ~i f. Organ sau unitate (de stat) care îndeplinește anumite funcții (administrative, economice, politice, cultural-educative etc.) sau cuprinde un anumit domeniu de activitate. [G.-D. instituției; Sil. -ți-e] /<fr. institution, lat. institutio, ~onis^[1]

IZBÂNDĂ ~zi f. 1) Succes deplin obținut printr-un efort deosebit (într-o luptă, competiție sportivă, într-un domeniu de activitate); biruință; victorie. 2) Rezultat bun obținut în urma depunerii unui efort fizic sau intelectual; reușită; succes. /v. a izbândi

A ÎMBRĂȚIȘA ~ez tranz. 1) A înconjura cu brațele (pentru a-și demonstra dragostea sau afecțiunea); a strânge în brațe; a cuprinde. 2) fig. (idei, doctrine, teme) A decide să urmeze, acceptând ca bun. 3) fig. (profesii, ocupații) A alege drept domeniu de activitate permanentă. 4) fig. (despre lucruri) A conține în sfera sa (în mod global). Romanul acesta ~ează o multitudine de probleme. 5) fig. A cuprinde dintr-o privire. /în + brățiș (braț)

ÎNCEPĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care face primii pași într-un domeniu de activitate; debutant; novice. 2) pop. Om care pune începutul unei acțiuni; inițiator. /a începe + suf. ~ător

ÎNCEPUT ~uri n. 1) v. A ÎNCEPE. 2) Prima realizare într-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care începe sau cu care începe ceva. ~ul anului. ◊ De la ~ din capul locului; din prima clipă. La ~ a) în stadiul inițial; b) mai întâi; în primul rând. 4) înv. Punct de plecare; obârșie; origine. A marca ~ul scrisului român. /v. a începe

ÎNVĂȚĂTURĂ ~i f. 1) Totalitate a tezelor teoretice și a îndrumărilor practice într-un domeniu de activitate; doctrină. 2) Ansamblu de cunoștințe acumulate de cineva; studii. 3) Proces de acumulare a cunoștințelor într-o instituție de învățământ. A se afla la ~. Drept la ~. 4) Concluzie dedusă din practica vieții sociale sau individuale; învățământ; lecție. ◊ A-i fi cuiva de (sau spre) ~ a-i servi drept povață pentru a se feri de greșeli. [G.-D. învățăturii] /a învăța + suf. ~ătură

LIMBĂ ~i f. 1) Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucală și servind la mestecarea, înghițirea și determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii. ◊ A-și mușca ~a a regreta vorbele spuse. A scoate ~a de un cot a) a gâfâi de oboseală; b) a lucra din greu. A vorbi în vârful ~ii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea ~a lungă (a fi lung de ~) a) a avea înclinație spre pălăvrăgeală; b) a fi limbut. A avea mâncărime de ~ a nu fi în stare să păstreze un secret. A-și pune frâu la ~, a-și ține ~a (după dinți) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a păstra o taină. ~a oase n-are se zice despre cineva, care vorbește ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de ~ a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe ~ a-și aminti vag un cuvânt fără a-l putea exprima. Pasărea pe (pre) ~a ei piere de multe ori omul dă de necaz, pentru că nu știe să tacă când trebuie. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat după anumite legi gramaticale și având o structură fonetică specifică; limbaj. ~a unui popor. 3) Limbajul unei comunități umane constituite istoricește. 4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decât sunetele articulate) a sentimentelor și ideilor. ~a surdomuților. 5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (în special a unui scriitor); stil. ~a presei. ~a lui Creangă. ◊ (A spune ceva) cu ~ de moarte (a spune ceva) ca ultimă dorință, exprimată pe patul de moarte. 6) înv. Prizonier folosit pentru a obține informații despre armata inamică. 7) înv. Totalitate a oamenilor trăind pe același teritoriu, având în comun o cultură, o tradiție, o credință; popor; neam. 8) Orice obiect sau instrument asemănător ca formă sau funcție cu organul respectiv. ~a clopotului. ◊ ~a ceasornicului pendul al unui orologiu. ~ de încălțat obiect de metal sau de plastic, care servește la încălțat. ~a ghetei bucată de piele care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde se petrec șireturile. ~i de foc flăcări de foc alungite. 9) Fâșie lungă și îngustă (de pământ, de pădure, de apă etc.). 10): ~a-boului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe. ~a-broaștei plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată și cu flori albe sau trandafirii, ce crește prin locuri umede; limbariță. ~a-mielului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosită contra tusei. 11): ~ -de-mare pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte, care trăiește mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. limbii] /<lat. lingua

LUCEAFĂR luceferi m. 1) Stea (foarte) strălucitoare (în special planeta Venus). 2) Personalitate cu calități deosebite într-un anumit domeniu de activitate spirituală. /<lat. lucifer

MATERIAL² ~e n. 1) Totalitate de materii prime sau de semifabricate din care se produc diverse obiecte. 2) Produs textil; țesătură; materie. 3) Ansamblu de date (informații, documente etc.) necesare pentru realizarea unei lucrări literare sau științifice. 4) Totalitate de fapte, date sau informații (referitoare la o anumită problemă sau domeniu de activitate). [Sil. -ri-al] /<fr. matériel, lat. materialis

MINISTER ~e n. 1) Organ central al administrației de stat, care conduce un anumit domeniu de activitate a statului. 2) Instituție care reprezintă acest organ administrativ. 3) Clădirea unde se află această instituție. /<fr. ministere

NOMENCLATOR ~oare n. Listă sau culegere care cuprinde nomenclatura unui domeniu de activitate, sistematizată după anumite criterii. /<fr. nomenclateur, lat. nomenclator

NOTAȚIE ~i f. 1) v. A NOTA. 2) Sistem de semne grafice convenționale (litere, cifre etc.) adoptat într-o ramură a științei sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. notației; Sil. -ți-e-] /<fr. notation, lat. notatio, ~onis^[1]

NOVATOR² ~i m. Persoană care introduce și promovează idei sau metode noi într-un domeniu de activitate. /<fr. novateur, lat. novator

NOVICE ~e (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care face primii pași într-un domeniu de activitate; începător; debutant. /<fr. novice, lat. novicius

OPERĂ¹ ~e f. 1) Activitate de amploare realizată cu un anumit scop. 2) Lucrare de valoare într-un anumit domeniu de activitate (literatură, artă, știință). 3) Ansamblu de lucrări ale unui om de creație. 4) la pl. Ediție care include toate sau cele mai reprezentative lucrări ale unui autor. [G.-D. operei] /<lat., it. opera

PALMARES ~uri n. 1) Listă în care se înscriu succesele sau victoriile obținute de cineva într-un domeniu de activitate. 2) Totalitate a succeselor și victoriilor obținute într-un anumit domeniu. /<fr. palmares

PATRIARH ~i m. 1) (folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Slujitor al cultului având cel mai înalt grad în ierarhia bisericii ortodoxe autocefale. 2) Cap al bisericii ortodoxe într-o țară. 3) Bărbatul cel mai în vârstă al unei familii din societatea gentilică. 4) Căpetenie a unei ginți. 5) fig. Persoană în etate cu multe merite și cu mulți discipoli într-un domeniu de activitate. [Sil. -tri-arh] /<sl. patrijarhu, ngr. patriárhis

PĂRINTE ~ți m. 1) Bărbat în raport cu copiii săi. 2) la pl. Tata și mama. 3) mai ales la pl. Persoană care aparține generațiilor precedente; strămoș; străbun. 4) fig. Persoană care a pus temelia unui domeniu de activitate; întemeietor; fondator. 5) fig. (folosit și ca adresare către un preot sau un călugăr) Îndrumător spiritual. /<lat. parens, ~tis

PEPINIERĂ ~e f. 1) Teren agricol rezervat pentru cultivarea și înmulțirea materialului săditor. ~ legumicolă. ◊ ~ piscicolă rezervor special amenajat pentru producerea puietului de pește. 2) fig. Instituție care pregătește în permanență specialiști într-un anumit domeniu de activitate. [Sil. -ni-e-] /<fr. pépiniere

A SE PERFECȚIONA mă ~ez intranz. 1) A face să devină mai bun din punct de vedere calitativ; a apropia de perfecțiune; a desăvârși. ~ un mecanism. ~ metodele de diagnosticare. 2) A-și ridica calificarea, acumulând cunoștințe noi într-un domeniu de activitate. [Sil. -ți-o-] /<fr. perfectionner

PERFORMANȚĂ ~e f. 1) Rezultat (deosebit de bun) obținut de o persoană într-o competiție sportivă. 2) Succes deosebit obținut într-un domeniu de activitate; record. 3) tehn. Indice calitativ de funcționare sau de randament (al unui motor, sistem tehnic, al unei mașini-unelte etc.). /<fr. performance

PIONIER² ~i m. 1) Colonist care se instalează primul într-un ținut necunoscut pentru a-l valorifica. 2) Militar din trupele speciale de construcții (de drumuri, de fortificații etc.) necesare operațiilor militare. 3) fig. Deschizător de drumuri într-un domeniu de activitate umană. [Sil. pi-o-ni-er] /<fr. pionnier, germ. Pionier, rus. pioner

PRACTICĂ ~ci f. 1) Activitate volitivă care vizează un rezultat concret; acțiune de transformare a lumii. 2) Mod concret de exercitare a unei activități. ~ca vieții. 3) Ansamblu de metode și procedee aplicate în anumite condiții concrete. 4) Ansamblu de deprinderi concrete dobândite în procesul exercitării unei profesii sau specialități; experiență. 5) Proces de aplicare și de verificare într-un domeniu de activitate a cunoștințelor teoretice acumulate prin studiu. [G.-D. practicii] /<germ. Praktik, fr. pratique

PREDECESOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care a precedat într-un domeniu de activitate, într-o funcție; premergător; antecesor. 2) mai ales la pl. Persoană care a precedat generația actuală; strămoș. /<fr. prédecesseur

PREMERGĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care a precedat într-un domeniu de activitate, într-o funcție; predecesor; antecesor. /pre- + mergător

PREMIU ~i n. Recompensă (mai ales în bani) acordată cuiva pentru succese deosebite sau realizări remarcabile într-un domeniu de activitate. /<lat. praemium

A SE PRICEPE mă pricep intranz. 1) A avea cunoștințe suficiente într-un domeniu de activitate. 2) A da dovadă de iscusință; a fi în stare. /<lat. percipere

PRIMĂ ~e f. 1) Recompensă (mai ales în bani) acordată cuiva pentru succese deosebite sau realizări remarcabile într-un domeniu de activitate; premiu. 2) Sumă alocată cuiva cu titlu de ajutor, de recompensă sau pentru încurajare într-o activitate. 3): ~ de asigurare sumă ce trebuie s-o plătească asiguratul asiguratorului. /<fr. prime

PROFAN ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu este inițiat într-un domeniu de activitate; neștiutor; ignorant. Sunt ~ în muzică. 2) Care nu respectă ceea ce este considerat de religie drept sfânt. 3) Care nu ține de religie; înstrăinat de religie; lumesc; laic. Artă ~ă. /<fr. profane, lat. profanus, ~a, ~um

PROST² proastă (proști, proaste) și substantival 1) (despre persoane sau despre manifestări ale lor) Care vădește lipsă de inteligență; netot; neghiob; nătărău; nătâng; nerod; tont; stupid; tâmp; năuc. ◊ Dă în gropi de ~ ce e, ~ ca noaptea, un ~ și jumătate foarte prost. A o face pe ~ul a se preface că-i prost. 2) înv. Care se trage din popor; de jos; de rând. ◊ Soldat ~ soldat fără grad. 3) înv. Care nu știe carte; neștiutor de carte; neînvățat. 4) Care este de calitate inferioară; lipsit de valoare; nesatisfăcător; necorespunzător; ordinar. Poezii proaste. 5) (despre situații, știri etc.) Care provoacă neplăcere, nemulțumire; care supără; supărător. ◊ Glumă proastă glumă care nu stârnește râsul, ci jignește. Vorbă proastă vorbă care insultă. 6) (despre timp sau despre perioade de timp) Care nu este prielnic; nefavorabil; urât; rău. 7) Care are pregătire slabă într-un domeniu de activitate; care este sub nivelul cerințelor unei specialități; necalificat; nepregătit. /<sl. prostu

RAMURĂ ~i f. 1) Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă; ram. 2) Fiecare dintre ramificațiile coarnelor unor animale (cerb, căprior etc.). 3) fig. Diviziune a unui întreg (a unei ape curgătoare, a unei căi de comunicație, a unui domeniu de activitate etc.); ramificație. 4) Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; specialitate; branșă. [G.-D. ramurii] /Din ram, ramuri

RÂND ~uri n. 1) Grup de obiecte sau de ființe aranjate unele lângă altele în linie; șir. Un ~ de soldați aliniați. ◊ Pe ~ în ordine succesivă. ~ pe ~, ~uri-~uri unii după alții. În primul ~ înainte de toate; mai ales. Haină la două ~uri haină bărbătească cu două șiruri de nasturi. A fi în primele ~uri a) a ocupa locul din față într-un șir; b) a ocupa un loc de frunte într-un domeniu de activitate; a fi fruntaș. A strânge ~urile a se uni mai strâns; a se consolida. De ~ a) din popor; b) obișnuit; ordinar. 2) Serie de cuvinte care formează o linie orizontală într-un text; șir. ◊ A citi printre ~uri a pricepe și ceea ce nu se spune direct în text. 3) Loc sau moment stabilit în cadrul unei activități. ◊ La ~ potrivit unei ordini stabilite. Cu ~ul cu schimbul; alternativ. Fără ~ fără a respecta ordinea stabilită. A ține (sau a păstra) ~ul a respecta locul ori ordinea stabilită. La ~ul meu în ce mă privește. În mai multe ~uri de mai multe ori. 4) Succesiune de elemente omogene; șir; serie. ◊ A plânge cu zece ~uri de lacrimi a plânge foarte tare (de obicei pentru un lucru lipsit de importanță). 5) Ansamblu de obiecte care formează un complet. Un ~ de haine. 6) mai ales la pl. Grup de persoane aflate în anumite relații sau unite într-o organizație. În ~urile prietenilor. ◊ (A fi) în ~ cu oamenii (sau cu lumea) a fi la nivelul tuturor celorlalți. 7) înv. Mod de desfășurare a unei acțiuni; rânduială. ◊ A ști ~ul a cunoaște mersul lucrurilor. /<sl. rendu

RECORD ~uri n. 1) Rezultat obținut într-o competiție sportivă, care depășește nivelul atins până atunci. 2) Realizare remarcabilă într-un domeniu de activitate; performanță. ◊ A bate ~ul a atinge treapta cea mai înaltă (în ceva) /<fr. record

A SE RETRAGE mă retrag intranz. 1) A se întoarce, mergând spre locul de pornire. 2) A se da deoparte; a se duce într-o parte. 3) A pleca, părăsind un loc. 4) (despre armate) A da înapoi în fața inamicului. 5) A părăsi un domeniu de activitate sau o funcție. 6) A se depărta de tumultul vieții, trăind în singurătate; a se pustnici; a se închide; a se izola. ~ la țară. 7) (despre ape) A reintra în albie (după revărsare). 8) (despre mare) A fi în reflux. /re- + a trage

REVOLUȚIE¹ ~i f. 1) Etapă a dezvoltării în care se produc transformări sociale profunde în toate domeniile vieții. 2) filoz. Acțiune organizată și condusă de o clasă progresistă (care antrenează la luptă masele populare), având adesea ca rezultat o schimbare radicală a vieții economice, sociale și politice. 3) Schimbare radicală într-un domeniu de activitate (în știință, tehnică, artă etc.). [G.-D. revoluției; Sil. -ți-e] /<fr. révolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution

REVOLUȚIONAR¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de revoluție; propriu revoluției. Situație ~ă. 2) Care este orientat spre înfăptuirea unei revoluții. Mișcare ~ă. 3) Care este stabilit de revoluție; menit să consolideze biruința revoluției. Grup ~. 4) fig. Care revoluționează un domeniu de activitate. Transformări ~e în producție. [Sil. -ți-o-] /<fr. révolutionnaire

REVOLUȚIONAR² ~i m. 1) Adept al unei revoluții. 2) Persoană care participă la o revoluție. 3) Persoană care a inițiat o transformare radicală într-un domeniu de activitate. [Sil. -ți-o-] /<fr. révolutionnaire

SECTOR² ~oare n. 1) Subdiviziune administrativ-teritorială într-un oraș. 2) Domeniu de activitate; compartiment. ~ economic. 3) Zonă de acțiune a unei unități militare. /<fr. secteur, lat. sector, germ. Sektor

SLUJITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) înv. Persoană angajată pentru a sluji cuiva, îndeplinind anumite munci. 2) fig. Persoană care lucrează cu devotament într-un domeniu de activitate. ~ al artei. /a sluji + suf. ~tor

SOMITATE ~ăți f. Persoană cu merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, care se bucură de un mare prestigiu. /<fr. sommité

A SE SPECIALIZA mă ~ez intranz. 1) A căpăta cunoștințe într-un domeniu de activitate; a deveni specialist; a se califica. 2) (despre întreprinderi sau despre instituții) A se orienta spre o activitate îngustă. /<fr. specialiser

STAGIAR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de stagiu; propriu stagiului. 2) și substantival (despre persoane) Care își face stagiul într-un domeniu de activitate. [Sil. -gi-ar] /<fr. stagiaire

STIL¹ ~uri n. 1) Mod specific de exprimare și prezentare artistică a realității într-un anumit domeniu (în diferite perioade de timp). ~ în pictură. ~ în arhitectură. ~ clasic. ~ gotic. ~ național. 2) Ansamblu de procedee folosite într-un domeniu de activitate. ~ de conducere. ~ de înot. 3) Totalitate a mijloacelor de limbă specifice unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu sau unui anumit grup de vorbitori. ~ publicistic. ~ științific. ~ familiar. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stýlos

ȘCOALĂ școli f. 1) Instituție de învățământ elementar. 2) Instituție de învățământ specializată. ~ muzicală. 3) Clădire unde se află această instituție. 4) Totalitate a instituțiilor de învățământ de toate treptele; sistem de învățământ. ◊ ~ superioară denumire comună pentru întreg sistemul de învățământ superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunoștințelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent într-un domeniu de activitate, având mai mulți adepți. ~a flamandă. [G.-D. școlii] /<sb. škola, pol. szkola

TALENT ~e n. 1) Aptitudine deosebită cu care este înzestrat cineva; dar. ◊ De ~ a) talentat; înzestrat; dotat; b) care vădește talent; de virtuozitate. 2) Persoană înzestrată cu capacități deosebite într-un domeniu de activitate creatoare. /<lat. talentum, fr. talent, germ. Talent

TATĂ tați m. 1) (și cuvânt de adresare) Bărbat considerat în raport cu copiii săi. ◊ ~ bun tată adevărat. ~-socru tatăl soțului sau al soției, privit în raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-moșu bunic. Din ~ în fiu din generație în generație. 2) Bărbat de vârstă aproximativ egală cu a unui părinte. 3) (și ca termen de adresare a unui tânăr către un om mai în vârstă) Bărbat respectat și apropiat cuiva. 4) pop. Persoană care a inițiat un domeniu de activitate sau o realizare importantă. 5) Persoană care protejează pe cineva sau îi acordă un sprijin. 6) (în religia creștină) Creator a tot ce există; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugăciuni la creștini. (A ști) ca (pe) „~l nostru” a ști (ceva) foarte bine; a ști pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

TÂNĂR ~ă (tineri, tinere) 1) și substantival (despre persoane) Care încă nu este matur; neajuns la maturitate; june. ~a generație. 2) Care există de puțin timp; aflat la începutul existenței sau dezvoltării. Livadă ~ă. Cal ~. ◊ De ~ a) din tinerețe; b) de timpuriu. Tineri căsătoriți (sau însurăței) soți uniți de curând prin căsătorie. 3) fig. Care este la început de cale (într-un domeniu de activitate). ~ specialist. /<lat. tener

TEHNICĂ ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor și a mijloacelor de muncă, perfecționate în cursul dezvoltării istorice a omenirii, care permit obținerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee și deprinderi folosite într-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicală. 3) Totalitate a mașinilor, mecanismelor și aparatelor aflate în întrebuințare. ◊ ~ de luptă totalitate a mijloacelor de luptă cu care sunt dotate forțele armate ale unei țări. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus

TEHNICIAN ~ană (~eni, ~ene) m. și f. 1) Specialist în tehnică. 2) Persoană care stăpânește la perfecție o anumită tehnică într-un domeniu de activitate. [Sil. -ci-an] /<fr. technicien

TEHNICISM n. Tendința de a folosi (în mod exagerat și mecanic) procedeele tehnice într-un domeniu de activitate, neglijând partea teoretică. /tehnic + suf. ~ism

TEREN ~uri n. 1) Întindere de pământ (delimitată în funcție de relief); porțiune de pământ. ◊ A pregăti ~ul a face lucrări pregătitoare înainte de a întreprinde ceva. A sonda (sau a pipăi, a tatona) ~ul a cerceta împrejurările (înainte de a întreprinde ceva) pentru a-și asigura reușita. A câștiga ~ a progresa într-o acțiune, reușind puțin câte puțin. A părăsi ~ul a ceda; a se da bătut. 2) Sol dintr-o porțiune a scoarței terestre, considerat din punct de vedere al naturii sale. ~ argilos. 3) Suprafață de pământ special amenajată în vederea anumitelor lucrări sau activități. 4) fig. Domeniu de activitate; sferă de preocupări. ◊ Pe ~ la fața locului; la locul de muncă. /<fr. terrain

TERMEN² ~i m. 1) Unitate normativă cu sens delimitat care desemnează o noțiune proprie unui anumit domeniu de activitate. 2) Cuvânt sau expresie proprii unui vorbitor. ◊ A fi în ~i buni (sau răi) cu cineva a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. /<lat. termen, ~inis, fr. terme

TERMINOLOGIE ~i f. 1) Totalitate a termenilor speciali folosiți în știință, tehnică sau în alt domeniu de activitate. ~ științifică. 2) lingv. Compartiment al lexicologiei care se ocupă cu studiul termenilor. [G.-D. terminologiei] /<fr. terminologie

TITLU² ~ri n. 1) Nume acordat de autor operei sale sau unei părți a acesteia, care indică tema tratată. ◊ Cu ~ de... cu caracter de... 2) la pl. Traducere a dialogului imprimată sub imaginea unui film vorbit într-o limbă străină. 3) Calificare obținută (într-un domeniu de activitate). ~ de campion. ~ științific. 4) Nume calificativ. ~ de prieten. 5) Denumire onorifică (desemnând o demnitate, un rang sau o funcție înaltă). ~ de conte. 6) Act juridic al unui drept. ~ de moștenire. /<lat. titlus, sl. titlo, ngr. titlos, fr. titre

TRIMIS ~și m. 1) Persoană împuternicită cu o misiune specială; delegat. 2) Reprezentant diplomatic, inferior ca rang ambasadorului. ◊ ~ extraordinar diplomat cu rang de ministru plenipotențiar. 3) fig. Adept și propagator al ideilor cuiva într-un domeniu de activitate. /v. a trimite

UCENIC ~ci m. 1) Persoană care învață o meserie sub conducerea unei alte persoane calificate. 2) Adept și continuator al cuiva într-un anumit domeniu de activitate; discipol. /<sl. uțeniku

UCENICIE ~i f. 1) Însușire a unei meserii sau a cunoștințelor dintr-un domeniu de activitate sub îndrumarea unui meșter. A face ~. 2) Timp petrecut în calitate de ucenic. /ucenic + suf. ~ie

URIAȘ¹ ~i m. 1) (în basme) (în opoziție cu pitic) Personaj imaginat ca fiind neobișnuit de înalt și înzestrat cu o forță fizică fantastică. 2) fig. Persoană dotată cu capacități excepționale într-un domeniu de activitate; titan. [Sil. -ri-aș] /<ung. óriás

URMĂ ~e f. 1) Semn lăsat de cineva sau de ceva pe o suprafață oarecare. ~e de animal. ~ de tractor. ~a unei lovituri. ◊ A da de ~ a dispune de informația necesară. A-i da (cuiva) de ~ (sau a ști de ~a cuiva) a găsi locul unde se află cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de ~ a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A dispărea fără ~ a pleca fără a lăsa vreun indiciu despre sine. Nici ~ de... deloc; nici un pic. 2) Fază de la sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen. ◊ ~a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârșit. Ceasul din (sau de pe) ~ ultimele clipe din viață. La ~ a) cel de pe urmă; ultimul; b) în încheiere; la sfârșit. La ~a ~ei (sau ~a ~elor) în definitiv. În cele din ~ (sau până la ~) în (la) sfârșit. În (sau din) ~a cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndărătul cuiva (sau a ceva). Pe ~ mai târziu; ulterior. A rămâne (sau a fi) în ~ a) a nu se putea ține de alții; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rău decât alții într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma

VECHI veche (vechi) 1) (în opoziție cu nou) Care este făcut demult; care este în întrebuințare de mult timp. Oraș ~. Haină veche. Cuvânt ~. ◊ Vorbă veche vorbă din bătrâni; proverb. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anilor trecuți. Grâu ~. Cartofi ~. ◊ Vin ~ vin având calități deosebite, datorită păstrării îndelungate. 3) (despre alimente, medicamente etc.) Care și-a pierdut proprietățile pozitive; alterat; stricat. Carne veche. 4) (despre persoane) Care este cunoscut de multă vreme. Prieten ~. Colaborator ~. ◊ Lumea veche a) lume care a existat în antichitate; b) orânduire socială perimată. 5) ( mai ales despre specialiști) Care are experiență bogată într-un domeniu de activitate; care activează de multă vreme. Medic ~. 6) Care vine din vechime; rămas din bătrâni; bătrânesc. Idee veche. Metode ~. /<lat. veclus

VEDETĂ¹ vedete f. 1) Artist vestit (mai ales de teatru, cinema); stea. 2) fig. Persoană care se impune în mod intenționat într-un domeniu de activitate. /<fr. vedette

VIITOR² n. 1) Timpul care vine; perioadă care succede prezentului. ~ul va demonstra adevărul. ◊ Pe (sau în) ~ de acum înainte. 2) Situație care urmează să existe. ◊ (Plin) de ~ (sau cu ~) care are perspective mari într-un anumit domeniu de activitate. A avea ~ a avea șanse sigure de supraviețuire în timp. /a veni + suf. ~tor

VOCABULAR ~e n. 1) Totalitate a cuvintelor dintr-o limbă; lexic. 2) Totalitate a cuvintelor specifice unui anumit domeniu de activitate (știință, artă, tehnică etc.). 3) Dicționar succint sau specializat. 4) Totalitate a cuvintelor folosite efectiv de o anumită persoană; limbaj. /<fr. vocabulaire, lat. vocabularium, it. vocabulario

ZIAR ~e n. Publicație periodică (de obicei cotidiană), care conține știri și informații actuale din diferite domenii de activitate (socială, economică, politică etc.); jurnal; gazetă. [Sil. zi-ar] /Din zi + suf. ~ar

COD s.n. 1. Culegere de legi dintr-un anumit domeniu al dreptului. ◊ Codul muncii = ansamblu de norme care reglementează raporturile de muncă. ♦ (Fig.) Culegere de norme referitoare la un anumit domeniu de activitate. 2. Sistem de simboluri (semne) care este folosit ca să reprezinte și să transmită informații (mesaje). 3. (Biol.) Codul genetic = sistem natural prin care se înregistrează, se conservă și se transmite informația ereditară. [< fr. code, cf. lat. codex].

DOCUMENTAȚIE s.f. Totalitatea informațiilor, a documentelor cu privire la o anumită problemă sau la un anumit domeniu de activitate. [Gen. -iei, var. documentațiune s.f. / cf. fr. documentation].

RESTAURAȚIE s.f. (În gastronomie) Cuvânt recent, utilizat tot mai frecvent în literatura de specialitate în locul sintagmei alimentație publică, pentru domeniul de activitate cuprinzând producția culinară (pregătirea preparatelor culinare, de patiserie și de cofetărie) și desfacerea acestora, precum și a băuturilor (servirea pentru consumul pe loc sau livrarea la comandă, în afara localului), activitate desfăsurată în cadrul unor unități economice specializate. – Din fr. restauration.

REPARTIZA vb. I. tr. 1. A distribui, a împărți. 2. A pune pe cineva într-un anumit loc sau domeniu de activitate; a numi. [Cf. fr. répartir, it. ripartire].

VOCABULAR s.n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ◊ Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite în mod curent de cineva; vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii nu le utilizează decît accidental. 2. Totalitatea cuvintelor întrebuințate de un scriitor, de un individ sau folosite într-un text sau într-un anumit domeniu de activitate. 3. Dicționar mic, restrîns ca număr de cuvinte; glosar. [< fr. vocabulaire, cf. lat. vocabulum – cuvînt].

COMPUTERIZA vb. tr. 1. a prelucra cu ajutorul computerului. 2. a introduce computerul în diverse domenii de activitate. (<engl. computerize)

ALMANAH s.n. 1. Publicație periodică, de obicei anuală, care, pe lîngă indicații astronomice și meteorologice, cuprinde date diverse, texte literare și artistice etc. 2. Publicație periodică care cuprinde cu precădere articole dintr-un anumit domeniu de activitate. [Pl. -huri. / < fr. almanach, cf. lat. med. almanachus < ar. al-manakh – prezicere].

VICTORIE s.f. 1. Biruință, izbîndă (într-un război, într-o luptă etc.). 2. Succes obținut împotriva unui rival. 3. Biruință a unei idei, a unui principiu etc. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. [Gen. -iei. / < lat. victoria].

COMPARTIMENT s.n. 1. Parte dintr-un spațiu împărțit în mai multe subunități, separată cu pereți despărțitori etc.; despărțitură. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate). [Pl. -te. / cf. fr. compartiment, it. compartimento].

DILETANTISM s.n. Faptul de a fi diletant. ♦ (Peior.) Lipsă de pregătire și de seriozitate într-un domeniu de activitate; superficialitate. [Cf. fr. dilettantisme].

DOCUMENTARIST, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu documentarea, cu informarea științifică referitoare la o problemă sau la un domeniu de activitate. 2. Autor de filme documentare. [Cf. fr. documentariste].

LAUREAT s.m. și f. 1. (La romani) Învingător în competiții căruia i se decerna în semn de cinstire o cunună de lauri. 2. Cel care a obținut un înalt premiu pentru meritele sale într-un domeniu de activitate. [Pron. la-u-re-at. / < fr. lauréat, cf. lat. laureatus].

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizează o persoană și o deosebește de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridică = calitatea de a fi persoană juridică. 2. Om de seamă, important, persoană cu calități și merite deosebite într-un domeniu de activitate (știință, artă, viață social-politică etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendențioase la adresa cuiva. [Pl. -tăți. / cf. fr. personnalité, it. personalità].

PREMIU s.n. Recompensă acordată cuiva pentru merite sau succese deosebite într-un domeniu de activitate. [Pron. -miu. / < lat. praemium, cf. it. premio].

RESORT¹ s.n. Sector, domeniu de activitate; (p. ext.) persoanele care reprezintă acest sector. ♦ Autoritate de resort = autoritate în competența căreia intră rezolvarea unei probleme. [Pl. -oarte, -orturi. / < fr. ressort < ressortir – a fi din aceeași jurisdicție].

SOMITATE s.f. Om cu renume mare, capacitate necontestată într-un anumit domeniu de activitate. [< fr. sommité, cf. lat. t. summitas].

STAGIAR, -Ă adj. Referitor la stagiu. // adj., s.m. și f. (Persoană) care-și face stagiul (într-un domeniu de activitate). [Pron. -gi-ar. / < fr. stagiaire].