NEMITE adv. (Rar) Cu atât mai puțin; darămite. [Acc. și: nemite] – Ne- + [dară]mite.

A CUMPĂRA cumpăr tranz. 1) (obiecte, lucruri) A obține contra plată. 2) (persoane) A câștiga de partea sa, dând mită; a mitui. /<lat. comparare

MITUITOR ~i m. Persoană care mituiește; om care dă mită. [Sil. -tu-i-] /a mitui + suf. ~tor

mită (mite), s. f. – Șperț, bani care servesc pentru a da șperț. Sl. myto „recompensă” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 198), cf. sb., cr. mit(o), pol., rus. myto. – Der. mitariu, s. m. (înv., persoană coruptă); mitui, vb. (a da mită); mituială, s. f. (șperțuială); mitărnicie, s. f. (înv., șperț).

băiat salon / solvabil expr. persoană dispusă să dea mită pentru a-și rezolva problemele.

a duce peșcheș expr. v. a da mită.

a mișca din urechi expr. a mitui, a da mită.

mituì v. a da mită, a cumpăra cu bani: a mitui pe judecători.

NEMITE adv. (Pop.) Cu atât mai puțin; darămite. [Acc. și: nemite] – Pref. ne- + [dară]mite.

MITUITOR, -OARE, mituit ori, -oare, s. m. și f. Persoană care mituiește, care dă mită. Inginerul Mindirigiu își închipuie că Matei e un mituitor. V. ROM. mai 1954, 67.

NECINSTE. Subst. Necinste, incorectitudine, necorectitudine, incorecțiune (înv.), corupție, corupere, coruptibilitate, venalitate (livr.). Escrocare, escrocherie, hoție, șarlatanie, șarlatanism (rar), potlogărie (fam.), potlogărit (fam.), pungășie, pungășeală (fam.), borfășie (rar). Înșelare, înșelăciune, înșelătorie, trișare. Infidelitate, nefidelitate, trădare. Ipocrizie, prefăcătorie, fățărnicie, fățărie (înv.), șiretenie, șireție (rar), viclenie, vicleșug, vulpenie. Măsluire, măsluială (rar), mistificare, mistificație (rar), falsificare. Mituială, mituire, șperțuială (fam.). Escroc, hoț, șarlatan, potlogar (fam.), pungaș, borfaș. Înșelător, trișor. Trădător. Ipocrit, fățarnic. Măsluitor, mistificator, falsificator. Mituitor. Șperțar, ciubucar (fig., fam.). Adj. Necinstit, neonest, incorect, corupt, coruptibil, venal (livr.), veros (livr.). Hoțesc, șarlatanesc (rar), potlogăresc (fam.), pungășesc (fam.). Infidel, nefidel, neloial, neleal. Ipocrit, prefăcut, prefăcător (rar), fățarnic, șiret, viclean. Măsluit, falsificat, denaturat. Vb. A fi necinstit, a fi incorect. A escroca, a fura, a hoți (rar), a potlogări (fam.), a pungăși (fam.). A înșela, a duce de nas, a trișa. A trăda. A se preface, a se fățărnici (înv.), a se fățări (înv.). A măslui, a falsifica. A da mită, a mitui, a da șperț, a șperțui. A lua mită, a umbla după șperț (după ciubuc). Adv. (În mod) necinstit, incorect. Hoțește, potlogărește (fam.). V. hoție, imoralitate, înșelătorie, josnicie; minciună, viclenie.

PLATĂ. Subst. Plată, plătire (rar), achitare, lichidare. Plată în rate. Cheltuială, cheltuire; cheltuieli curente; cheltuieli neprevăzute. Bani de buzunar (de cheltuială); bani în numerar, bani gata (buni, lichizi, gheață, peșin, numărați). Remunerare, remunerație, retribuire, retribuție, salariu, onorariu, leafă, lefușoară (dim., fam.), chenzină, simbrie (pop.), simbrioară (dim., pop.); soldă, leafă (înv.); salarizare, salariere (rar). Ajutor financiar (bănesc), subvenție, subvenționare, indemnizație, indemnizare (rar), indemnitate (rar); alocare, alocație; bursă, stipendiu (înv.); pensie, pensioară (dim., fam.); pensie de întreținere (alimentară); rentă viajeră. Răsplată, răsplătire, gratificare, gratificație, recompensă, recompensație (înv.), premiere, premiu. Asigurare, despăgubire, compensare, compensație, recompensă (rar); dușegubină (înv.). Comision. Mită, mituială, mituire, rușfet (turcism înv.), șperț, șperțuială, bacșiș, ciubuc (fig., fam.). Taxă, vamă; contribuție; dare, bir (înv.). Amendă, ștraf (înv.); taxă de locație. Chirie,locație; navlu. Taxare, încasare. Cumpărare; vînzare. Avans, acont, acontare, arvună (pop.), arvunire (pop.). Ramburs, rambursare. Investiție, investire. Împrumut, împrumutare, datorie; credit; cămătărie. Rată, cotă. Cambie, obligă (înv.), bilet de ordin; poliță, vecsel (germanism înv.); notă de plată, bon de plată; chitanță; acreditiv, obligație, cec. Dobîndă, camătă, scont, rentă. Plătitor, platnic, bun (rău) platnic; datornic, debitor; împrumutător; creditor, creanțier (rar), datornic (rar). Cămătar, zaraf (înv.). Adj. Plătitor, platnic. Plătibil. Vb. A plăti, a face plata, a debursa, a achita, a lichida (o datorie, o creanță etc.), a onora (o notă de plată, o poliță etc.). A plăti cu bani gheață (peșin etc.), a deschide punga, a scoate banii din pungă, a desface băierele pungii, a cheltui. A remunera, a retribui, a salariza, a salaria (rar). A acorda (cuiva) ajutor financiar (bănesc), a subvenționa, a acorda (cuiva) o indemnizație, a stipendia (livr.). A răsplăti, a gratifica, a recompensa, a da o recompensă, a premia. A despăgubi, a plăti despăgubiri, a compensa, a indemniza (rar). A mitui, a da mită, a șperțui, a da șperț, a da bacșiș, a da ciubuc. A plăti taxă (vamă, impozit etc.). A plăti amendă. A plăti chirie. A cumpăra; a vinde. A împrumuta, a credita. A se împrumuta, a face datorii, a se îndatora, a se băga în datorii, a se îngloda (a se îneca) în datorii. A avansa, a aconta, a arvuni (pop.). A investi, a face investiții. A rambursa, a da înapoi, a restitui. A plăti dobîndă. Adv. Cu plată; cu taxă. Cu (pe) cheltuiala cuiva. V. bani, impozit, recompensă.

mitui [At: (sf. sec. XVII) MAG. IST. II, 216/29 / V: (înv) miti, (reg) mintui, ~tăli, ~uli, (css) ~tălui / Pzi: ~esc / E: mită] 1-2 vt(a) A da mită (1-2). 3-4 vt(a), vrp (Îvr) A cere și a primi mită (1-2).

MITUI vb. (ȚR, Trans. SV) A da mită. B: Brăilenii mituindu-l făcui-au după voia lor. R. GRECEANU. Vai de judecătoriul acela ce va mitui la hotărîrile judecăților. PRAV. COND. (1780). C: Deaderă bani mulți străjearilor de-i mitiră să dzică că . . . au venit ucenicii lui de l-au furat. C 1729, 45^r; cf. C 1729, 92^v. Variante: miti (C 1729, 45^r, 92^v). Etimologie: mită + suf. -ui. Cf. m î z d i.

MITĂ s. f. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) 1, Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite cuiva pentru a-i cîștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu rîvnă) sau să-și încalce obligațiile de serviciu; (învechit) mituială, mîzdă. V. ș p. e r ț. Nădăiia-se că mită (b a n i N. TEST. 1 648, ) da-se-va lui de la Pavel. COD. VOR. 64/21. Și luară mită . . . de la alalțí. CORESI, L. 80/5. Dă mită pentru să poată călca mișeii. COD. TOD. 219. Turcii toate schimbările fac pentru măsda (mită). URECHE, LET. I, 192/30. Cade-se judecătoriului, adecă a[r]hiereului să fie. . . neluotoriu de mită (a. 1 652) GCR I, 159/23. Balașache. . . paharnic boierindu-se cu mite (a. 1669). MAG. IST. I, 132/18. Vor fi dat cuiva mită și-i vor lăuda. NEAGOE, ÎNV. 242/26. Au fost luat mită de au făcut nedreptate săracilor. IST. Ț. R. 72. Lua slujbele cu dări și cu mite de la greci. NECULCE, L. 380. Mîzda tot ochiul orbeaște și mita tot pierdutul nemereaște. CANTEMIR, IST. 144. Oricare să va dovedi luînd mituri, să va pedepsi foarte greu. PRAV. COND. (1 780), 60. Nici vor să-l îngroape dacă moare, Până nu-și iau plata rînduită Pentru sfîntul dar, sfînta mită. BUDAI-DELEANU, Ț. 397. Pentru o mită de 7 sfanți, vinde pe tată-său. PR. DRAM. 54. [Judecătorii] numai cînd iau mită obicinuiesc dreptate. NEGRUZZI, S. II, 214. Domnia-ta zici aceasta. . . care ai luat mită douăzeci mii de galbeni. . . ? BOLINTINEANU, O. 445. Sînt mîncați ei de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, N. 196. Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință, GHEREA, ST. CR. I, 342. Or să încerce să-ți dea mită. GALAN, I, 43. Unde e mită, acolo și nedreptate. ZANNE, P. VIII, 338. ◊ L o c. adj. (Învechit) Fără de mită = cinstit, drept; incoruptibil. Vom sta înaintea giudețului tău cel fără de mită. MOLITVENIC (sec. XVII), 310. ♦ Infracțiune comisă de cel care dă sau primește mită (1). Condamnat pentru mită. 2. (Învechit și regional) Camătă, dobîndă. Mită încă să nu iai de pre însu. PALIA (1 581), ap. CCR 71/22. Vai. . . de omul acela ce dă auru și argintu în mită (a. 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 15/17. Am dat dragostea-nprumut. . . Ș-aș da mită, ș-aș da bani, Să mi-o iau de la dușmani. ȘEZ. I, 111. Am luat niște bani împrumut și plătesc mită zece lei pe lună după o sută. MAT. DIALECT, I, 285. – Pl.: mite și (învechit) mituri. – Din slavonul мито.

NĂDĂI vb. IV. Refl. 1. (Învechit și regional) A-și pune nădejdea în..., a se încrede; a spera, a nădăjdui (3). Feciorii omenrești întru acoperemîntul arepilor tale nădăescu-se. psalt. hur. 30^v/2, cf. 51^r/17. Depreură și nădăiia-se că mită da-se-va lui de la Pavel. cod. vor. 64/20. Nu vă nădăireți (nedejdireți h, nedejduriț D) în giudeci. psalt. 302, cf. 131, 244, 272, 282. Cu spatele sale umbri-te-va și supt arepile lui nădăești-te. coresi, ps. 252/8, cf. 91/10, 158/13, 323/2. Mă nădăiesc încă că voi veni cătră voi. id. l. 207/2, cf. 446/6. Nădăindu-ne spre mila slaveei lui (a. 1619). gcr i, 55/15. Mă nădăiam și eu că o să iese ceva din el. boceanu, gl. 2. (Învechit și regional) A se aștepta (la ceva); a presimți, a bănui, a presupune. Veni-va domnul slugii aceluia în ziua carea nu s-au nădăit și în ceasul care n-au știut. n. test. (1648), 32^v/16. Și intrînd în Valahia fără de veste pre furiș, au aflat pre Vlad Vodă fără de grije și secur, ca cel ce nu se nădăia de una ca aceasta. șincai, hr. ii, 10/19. Începură a se nădăi în urmă că trebuie că nu-i lucru curat cu buturuga ce-au adus-o în bucătărie. rev. crit. i, 42, cf. vaida, frîncu-candrea, m. 103. M-am nădăit că ai să faci așa. com. din brădișorul DE JOS-ORAVIȚA, cf. GR. S. VI, 241, ARH. FOLK. vii, 92. ♦ Tranz. A aștepta (pe cineva). Ele încă nădăiau afară pe Maxim și în locul lui aflară un domnișor cu haine negre. f (1876), 267, cf. iorga, l. r. 30. ♦ A nu crede (ceva), a se îndoi (de ceva). Satul tot vorbește și el se nădăiește. zanne, p. vi, 306. 3. (Regional) A-și da seama; a se dumiri, a pricepe. Se nădăie că vorbim despre el. sima, m. 184. Io nu mă nădîi ce-o fi; tu te nădii? n. rev. r. viii, nr. 6, 87. Proastă ești, naroadă ești, Că tu nu te nădăiești. reteganul, tr. 125, cf. șez. vii, 182. Noapt’a șuier voiniceșt’e, Dzîua șuier păsăreșt’e. Nime nu să nădăie. țiplea, p. p. 14, cf. 86, bud, p. p. 23. Tîrdzău voi v-aț nădăit, Că Sirolina ș-o murit. t. papahagi, m. 91. Am o tîntă-n grindă Și grăieșt’e Ungureșt’e Nime nu să nădăieșt’e (Rîndunica). id. id. 146. Neagra în grădină Vorbește ungurește, Nime-n lume nu se nădăiește (Rîndunica). gorovei, c. 319. ◊ (Construit cu dativul etic) Maica mea, bolundă ești, Mare ești, puțin pricepi, De nu mi te nădăiești. viciu, col. 141. ◊ Tranz. Să nu nădăiască că tu dormi. MARIAN, S. R. I, 2. 4. (Regional) A se încumeta (Bilbor-Gheorghieni). viciu, gl. 5. (Regional) A se răzgîndi (Moiseiu-Vișeu de Sus). GLOSAR REG. – prez. ind.: nădăiesc și (regional) n’ădăi. – Și: (regional) nădîi, nădui (a vi 4, com. din monor-reghin) vb. IV. – Din v. sl. надаюти сѫ.

ÎNVÂRTIT², -Ă, învârtiți, -te, adj., subst. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

învârtit, învârtiți s. m. (peior.) 1. persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război) 2. persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună prin mijloace dubioase

ÎNVÂRTIT², -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

mită f. bani dați spre a corupe, mai ales pe un judecător: a da, a lua mită. [Slav. MYTO].

mită sf [At: COD. VOR. 64/21 / Pl: ~te, (înv) ~turi / E: slv мито] 1-2 (Cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite cuiva pentru a-i câștiga bunăvoința, (pentru a-l detemiina să-și îndeplinească mai cu râvnă obligațiile de serviciu sau) să comită o încălcare a legalității, regulamentului, uzanței, în favoarea donatorului Si: (înv) mituială (2), mâzdă (1) Vz bacșiș, șperț. 3 (Înv; îla) Fără de ~ Incoruptibil. 4-5 Infracțiune a celui care (dă sau) primește mită (1). 6 (Îvr) Camătă.

AVEA A avea (a)plecare (sau plecăciune) = A avea înclinație spre...: Familia Corbenilor era una din cele mai însemnate sub domnia acestui prinț, și soția marelui logofăt Corbeanu [...] avea acea aplecare la faceri de bine (GR. ALEXANDRESCU) A avea (ceva) la îndemână = A avea (ceva) în imediata sa apropiere. A se putea folosi ușor (de ceva): …a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. (CALISTRAT HOGAȘ) A avea (ceva) pe mână = A dispune de...: Avea pe mână toate facilitățile posibile și tot nu era mulțumit. Așa fiind, acestora nu li se poate da niciun suflet de creștin pe mână. (G. TOPÂRCEANU) A avea (de) gând sau a-i fi (cuiva) gândul să... = A avea intenția, a voi să...: Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de gând să se-nsoare. (I. A. BASSARABESCU) Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă. (P. ISPIRESCU) A avea (h)arțag = A fi certăreț: Că vor zice toți: „Să nu mergem să stăm să dvorim la cel domn, că deaca să îmbată, el își piiarde mintea și are arțag, ci ne va înfrunta și încă de nu ne va și piiarde”. (NEAGOE BASARAB) Femeia nu se lăsă; avea harțag; nu înțelegea de ce le trebuia crâșmă, când stăteau liniștiți în cerdacul bojdeucei și nu duceau lipsă de nimic. (EUGEN LOVINESCU) Omul avea arțag cu toată lumea. A avea (sau a prinde) orbul-găinilor = A nu vedea lucrurile clare, evidente: Ian ascultă, Iorgușorule, nu cumva ai prins orbul găinilor? (VASILE ALECSANDRI) PEPELEA: Ce să-i găsesc, că-i ai pe nas. ARVINTE: Oare?... Se vede că de mult ce-am strănutat... PEPELEA: Ai prins orbu găinilor... (IDEM) A avea (sau a simți) fluturi la (sau în) stomac (arg.) = A fi îndrăgostit: Chiar dacă nu o spun − probabil și pentru că ar părea ciudat după doar câteva întâlniri, bărbații se îndrăgostesc și ei și au „fluturi în stomac”, la fel ca femeile. (http://www.ele.ro/) A avea (sau a-și face treabă) cu cineva = a) A avea de rezolvat ceva cu cineva; a se ocupa de cineva: Du-te până acolo că are treabă cu tine! (MARIN PREDA) b) (reg.) A avea relații de dragoste cu cineva: Rușine mi-e și de iarbă, / Cu cine mi-am făcut treabă. (POP.) A avea (un) vis = A visa: Vis frumos avut-am noaptea. (MIHAI EMINESCU) A avea a face cu... = a) (d. persoane) A avea de lucru, de furcă (cu cineva); a trebui să suporte consecințele: Ai înșelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat. (I. L. CARAGIALE) b) (Despre lucruri) A avea legătură cu ceva: Ziarul radical vine însă cu vecinica minciună în gură: reprezentanții națiunii vor războiul. Spună mai bine dreptul și verde: reprezentanții orașelor, ș-atunci vom ști cu cine avem a face. (MIHAI EMINESCU) Acele învățături înalte n-au a face cu o bună și frumoasă educațiune. (I. L. CARAGIALE) A avea ac de cojocul cuiva = A ști cu ce arme să învingi pe cineva. A ști să înveți minte pe cineva: Într-un rând, crede cânele că i-a găsit ac de cojoc: să nu-i mai dea mâncare. (POP.) A avea academie (sau acioală, capital, cearșaf, jurnal, listă, patalama, salbă) (arg.) = A avea multe condamnări penale, a avea un cazier bogat: Nu bine a intrat în inchisoare și a început să se laude că el are academie multă... A avea aplecare spre… = A avea înclinație spre… Cu divizibilitatea actuală țăranul se simte legat de sforicica lui de pământ și nu are nici cea mai mică aplecare de a lua pământ de la stat. (MIHAI EMINESCU) Avea aplecare spre științele exacte. A avea bășini sau muci în cap (arg.) = a) A avea idei ciudate, extravagante: Cea mai fițoasă femeie din lume!! Are atâtea bășini în cap încât… te uimește, pe bune… (http://xmix.ro/) b) A fi extrem de încrezut. A avea belciug (arg.; d. femei) = A fi serioasă, a-și păstra bunul nume: Spre deosebire de celelalte din grupul lor, tipa avea belciug și era chiar frumoasă. A avea beteșug (d. oameni) = A fi infirm: […] deși era voinic [Pălăgieșu], spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. (LIVIU REBREANU) A avea o jenă (arg.; irn.) = A invoca un pretext imaginar pentru a se eschiva de la îndeplinirea unei sarcini: La începutul mandatului, premierul nu avea nicio jenă să îmi scrie să-l rezolv pe Patriciu. (https://www.google.ro/) A avea bube-n cap (arg.) = A avea antecedente penale. A avea un trecut dubios: Jean Avramescu, care se știa, cum zicea Caterina, „cu bube-n cap”, se cumințise ca un vițeluș abia fătat, avea și el habar de proverbul cu ulciorul. (PAVEL PEREȘ) A avea bucurie = A se bucura: Știai că poți avea bucurie în ciuda stărilor personale și a circumstanțelor prin care treci? (https://www.google.ro/) A avea bunătate = A fi bun: Am auzit că ați avea bunătate a traduce câteva din poveștile scrise de mine. (ION CREANGĂ) Mama avea bunătate și ne oferea tot ceea ce era mai bun pe lume. A avea cale (înv.) = A se pregăti să parcurgă un drum lung: Nu credea să aibă cale atât de lungă. A avea cale (pe undeva) = A avea drum (pe undeva): La cine mi-e mie drag, / N-am cale, și tot îmi fac. (POP.) A avea cap (sau minte) = A fi deștept: − Îți mai dau o dată, acum cumpără-ți măcar și ștreang pe ei, că nu-mi pasă, că de trei ori te-am dăruit, încât de aveai cap... puteai să te faci ca un grof. (I. POP-RETEGANUL) Iar pricina era: / Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra / Și, de avea el minte, / Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. (ALECU DONICI) A avea capăt (sau cap) = A se sfârși, a se termina: Toată boala are leac, / Da urâtu' n-are cap. (POP.) A avea căderea să… = A avea calitatea de a…: […] el [Ion I. C. Brătianu] nu mai avea căderea de a fi reprezentantul României în fața acelora care hotărau chestiunea pe un asemenea teren.(GH. BUZATU) Numai el are căderea de a decide. A avea căutare (d. o marfă) = A fi cerut de clienți: Nu e nevoie de o capacitate de previziune prea mare pentru a ști ce fel de dispozitive nu vor mai avea căutare în anul 2020, în condițiile în care industria IT se află într-o dezvoltare continuă. (http://www.tion.ro/) A avea ceva (de împărțit) cu cineva = A antipatiza pe cineva: Totul a culminat în luna februarie, când elevul-problemă a aruncat cu un scaun într-un coleg cu care avea ceva de împărțit [...] (http://www.obiectivbr.ro/) A avea ceva cu cineva = a) A dori, a pretinde, a vrea ceva de la cineva: Eu nu știu ce are cu mine. (I. POP- RETEGANUL) Ce ai, domnule, cu mine? b) A avea motive (nemărturisite) pentru a căuta nod în papură, a persecuta, a paște (pe cineva): Să știi că are ceva cu tine! A avea ceva în gând (sau în cuget, în minte) = a) A avea o anumită intenție: […] nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. (d. ȚICHINDEAL) − Or rămâi schilod, or păcălesc pe dracu și mă îmbogățesc. Că vezi că avea el în gând ce avea. (POP.) b) A fi preocupat (de cineva sau de ceva): Faptul cert este că mita s-a dat, s-a luat și și-a făcut efectul toxic aducând în sistemul de sănătate persoane care nu vor avea în minte decât calea prin care să-și recupereze cât mai repede și îndoit suma dată drept mită. (http://www.gds.ro/) A avea ceva pe suflet (sau pe conștiință) = A suferi mustrări de conștiință pentru ceva: Parcă avea ochii deschiși și se uita la mine cu frică. […] Am așezat Sfintele Daruri și am întrebat-o dacă avea ceva pe suflet ca să se spovedească. (www.sfaturiortodoxe.ro/) Nu-i aveți pe conștiință pe bebelușii care au murit la Giulești? (http://www.monitorulcj.ro/) A avea ciudă (sau, înv. mânie) (pe cineva) = A urî pe cineva: Explicație halucinantă pentru incendierea pisicilor în cimitir: „Avea ciudă pe ele și a vrut să le omoare.” (http://adevarul.ro/) Cucule, pasăre mândră,/ Du-te-n pădure și cântă. / Pe cine-i avea mânie, / Blastămă-l, străin să fie. (POP.) A avea clonțar la ghebă (arg.; d. o casă) = A avea câine de pază: Greu de intrat înăuntru… Nu vezi că are clonțar la ghebă! A avea curaj (sau îndrăzneală) = A fi curajos: Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. (I. L. CARAGIALE) A avea dar (sau talent) = A fi talentat: Modestia este decorul talentelor tinere. O primadonă plătită foarte scump, chiar dacă ar avea talent, ar însemna că nu e modestă […] (I. L. CARAGIALE) Are dar, ca și sora lui, pentru muzică. A avea darul să... = A fi înzestrat cu puterea de a...: Am văzut în viața mea atâtea sprâncene îmbinate și totuși nici unele din ele n-au avut darul de a-mi strânge ființa atât de puternic în arcul lor fermecat, după cum găsiră cu cale s-o facă, într-o clipă, sprâncenele jupânesei Zamfira. (CALISTRAT HOGAȘ) Avea darul de a citi gândurile în ochii oamenilor și radia, cu surâsul ei pur, numai bunătate și simpatie. (JEAN BART) A avea datină (înv. și pop.) = A avea obiceiul: Ospătăria aceea era a unui om foarte mare de statură… care avea datină să cumpere pre oamenii ce i se aducea de vândut. (POP.) A avea de fală = A se mândri cu ceva: Ismail pașa îl avea de mare fală [Catargiu Iani] și-l ținea liber în conacul său, ca un trofeu, ca un lanț subțire de piciorul său. (ION GHICA) A avea de furcă cu cineva = A avea dificultăți. A avea mult de luptat împotriva cuiva: − Ehe, negustoreasă, nu glumă! Zise bătrânul Iuga. Vom avea de furcă cu tine! (LIVIU REBREANU) A avea de gând să... = A intenționa să...: Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă și calul îi zise […] (P. ISPIRESCU) A avea de grijă = A fi atent la ceva: […] acum să ai grije, că maica-ta mearge la o nuntă! (I. BARAC) A avea de plătit o poliță cuiva (arg.) = A urmări să se răzbune pe cineva: − Pe Marțian de ce l-ai asasinat? Cu ce te incomoda? Marcel Istodor râse din gât: − A plătit o poliță mai veche. (RODICA OJOG-BRAȘOVEANU) Și mai halucinant este însă zvonul conform căruia unul din apropiații lui Zsolt […] l-ar fi dat pe mâna presei, după ce Zsolt i-ar fi plătit o poliță destul de serioasă […]. (http://www.ziarulring.ro/) A avea de știre = A ști: Unde avându Ștefan vodă știre și prinzându limbă, marți noaptea, dichemvrie 15, au aprinsu târgul asupra lor, cându ei era fără de nicio grijă. (GR. URECHE) A avea de-a face cu... = A avea ceva comun cu... A intra în relații cu...: Avem de-a face cu aceeași tentativă de fraudă morală masivă, tentativă de deghizare politică a unei forțe politice cu aspirație totalitară. (http://www.mediafax.ro) A avea dor = A-i fi dor: De trei nopți aceeași cale / Bate călătorul. / Cine n-are dor pe vale / Nu-mi cunoaște dorul. (G. TOPÂRCEANU) A avea dreptate = A fi îndreptățit: Fata avea dreptate de nu vrea să-l asculte. / Cine-a făcut o crimă poate face mai multe. (GR. ALEXANDRESCU) A avea dureri de cap = a) A-l durea capul: Nu poți ști exact dacă vei avea sau nu dureri de cap în timpul sarcinii și nici dacă acestea se vor rări sau, dimpotrivă, îndesi pe parcursul acestei perioade. (www.attct.ro/) b) A fi îngrijorat pentru ceva: A procedat legal și de data aceasta, ca să nu aibă dureri de cap mai târziu. A avea farurile ciupite (Gmț.; d. o persoană în stare de ebrietate) = A vedea ca prin ceață: Se pare că iar ai farurile ciupite... A avea fericirea să… (sau de a…) = A avea onoarea, plăcerea să… (sau de a…): Pe d. Brănișteanu nu avem fericirea să-l cunoaștem. (I. L. CARAGIALE) A avea ființă (pe lume) = A se naște; a exista, a ființa: Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă, / Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. (MIHAI EMINESCU) […] de unde să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? (ION CREANGĂ) A avea folos (sau câștig ori, înv. dobândă) = A profita: Când s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință, și cu astă rânduială n-am să am folos de el niciodată. (ION CREANGĂ) A avea friguri = a) A suferi de malarie: Mâinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. (AL. VLAHUȚĂ) Sunt toți bolnavi, și el și femeia și copilul frigurile de baltă. (I. L. CARAGIALE) Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. (ION CREANGĂ) b) A fi foarte nerăbdător și emoționat:Înainte de a trage biletul de examen, tremura ca varga de parcă ar fi avut friguri. A avea gărgăuni în cap = A fi înfumurat, a avea pretenții nejustificate; a avea idei extravagante: Ne-am făcut închipuire / C-o să dăm de supărare, / Omul, oricum îi din fire, / Gărgăuni în cap tot are. (VASILE ALECSANDRI) A avea grijă = a) A fi neliniștit pentru ceva: Tatăl copilului avea grijă să nu i se întâmple iar vreun necaz. b) A nu uita să...:Titu avusese grijă să oprească masa cea mai bună în bufet. (LIVIU REBREANU) A avea gură (mare) = A fi certăreț: Soacra nu trebuie să fie cu gura mare. (ION CREANGĂ) A avea gură rea = A prevesti evenimente rele care se împlinesc: Să nu mai spui nimic, că mereu ai gură rea! A avea inimă = a) A fi curajos: Dacă nici el nu avea inimă, cine altul din capitală, din țară, din lume, avea? (CONSTANTIN STOICIU) b) A fi milos: Se zbătea femeia, căci om era și avea inimă de părinte. (IOAN SLAVICI) Păcală se învoi pentru că avea inimă miloasă. Luă vaca și plecă. (POP.) A avea iubire = A iubi: Chiar dacă aș muta niște munți, prin credința mea, dacă nu am și iubire la credință, dacă credința mea nu e lucrătoare în iubire, dacă la credința mea nu se adaugă iubirea, credința mea n-are nicio valoare. (http://www.crestinortodox.ro/) A avea în cinste = A cinsti: Ciocnesc un pahar cu cazacii, a căror sabie și galoane roșii le au în mai mare cinste. (ALECU RUSSO) A avea în pântece (d. femei; înv.) = A fi însărcinată: Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile. (BIBLIA) Drama neștiută a Gabrielei Cristea. „Am suportat lucruri foarte grele pentru a avea un suflet în pântece” (http://www.romaniatv.net) A avea la (sau în) degetul (cel) mic = A domina clar; a cunoaște foarte bine: Uscățiv, așa cum este, gârbovit și de nimic, / Universul fără margini e în degetul lui mic. (MIHAI EMINESCU) A avea la nazar (pe cineva) (înv.) = A proteja (pe cineva), a fi binevoitor (cu cineva): Ministrul mă are la nazar. (VASILE ALECSANDRI) A avea milă (de...) = a) (Înv.) A avea parte de...: Tu l-ai măritu-l pe-mpăratul, s-aibă milă de izbândă. (DOSOFTEI) b) A fi milos, a se îndura:Privi-te-voiu cu ochii în lacrime fierbinți... / O marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! (MIHAI EMINESCU) A avea nas = a) A avea miros fin: Distinge orice miros, așa că bucătăresele i-au spus că are nas. b) A fi (prea) îndrăzneț: Când se găsea cafea pe toate drumurile, putea s-o cumpere oricine, acum o dibuia numai cine avea nas. (CRISTIAN TEODORESCU) Doamna Friț, îi trecu prin cap, iar în clipa următoare alungă gândul: n-ar mai avea nas să-i ceară, îi e datoare două milioane... (RADU ALDULESCU) El a cam început să aibă nas și se amestecă în toate. A avea năcăfale = A avea neajunsuri, pretenții: − Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băiatul tău oleacă de carte, nu numaidecât pentru popie, cum chitește Smaranda, că și popia are multe năcăfale, e greu de purtat. (ION CREANGĂ) A avea nădejde = A nădăjdui: Pot să am nădejde în voi? (ION CREANGĂ) A avea nărav = a) (d. cai) A fi nărăvaș: − Are vrun nărav iapa ta, mă țigane? − N-are, zău, nene geambaș, nici un nărav, mînca-ți-aș iaca ce. (P. ISPIRESCU) b) (d. oameni) A avea un viciu: [...] al cincilea [păcat] iaste sămânarea de vrajbă între fraț și între priiateni, care păcat l-au aflat singur satana; și cine are acel nărav iaste asemenea diavolului. (ANTIM IVIREANUL) Năravul pe care-l are este tutunul. A avea nevoie (sau, înv. lipsă, trebuință) de... = A-i fi necesar ceva: Timid la început, când abia ridicase capul din cărți și avea nevoie de tot ajutorul diavolului […] întreprinzătorul profesor sfârșește cu imperialism de stil mare. (PAUL ZARIFOPOL) A avea noroc (sau șansă) = A fi favorizat de întâmplări: Eu firea nu mi-o prefac / D-oi avea noroc să-i plac. (ALECU VĂCĂRESCU) A avea o (sau de) vorbă cu cineva = A trebui să discute cu cineva: Aveam o vorbă cu tine, dar ești greu de găsit. A avea o ceartă = A se certa: Se vede că a avut vreo ceartă cu soră- sa. (P. ISPIRESCU) A avea obicei (sau deprindere) = A obișnui să...: Acest boier avea obicei, când spunea câte ceva, de-și da drumul gurei, astfel încât nici el nu-și mai putea da seama de ceea ce spunea. (P. ISPIRESCU) [...] a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), deprindere pe care n-o are necărturarul. (G. IBRĂILEANU) A avea ocazia (sau înv. prilejul) = A i se da posibilitatea: Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. (ION CREANGĂ) A avea ochi = a) A vedea bine: Copilul avea ochi, spre deosebire de mama sa care purta ochelari. b) A distinge esențialul: El este inteligent; are ochi și găsește cele mai bune soluții. A avea oftică (pe cineva) = A avea resentimente (față de cineva): Dar dacă Mimi avea oftică pe el, sărea după aceea primul și striga: „Căderea ursului din lună!” (M. CĂRTĂRESCU) A avea parte (de ceva) = A fi predestinat să...: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit. (MIHAI EMINESCU) A avea pâră (cu cineva) (Jur.; înv.) = A fi în proces cu cineva: Înțelegându Iancul vodă că l-au mazilit împăratul și domniia o au dat-o iarăși lui Pătru vodă Șchiopul [...] gândi că de va merge la turci, va avea pâră multă și mai apoi să nu care cumva să și piară. (GR. URECHE) A avea pe capul său = A avea o responsabilitate (nedorită): De mâine vei avea pe capul tău și întocmirea referatelor, chiar dacă nu intră în atribuțiile tale. A avea pe cineva de aproape = A avea simpatie sau dragoste pentru cineva: Mi s-a părut că aceste cuvinte redau foarte clar importanța de a avea măcar un suflet aproape de noi, care să tresalte, la unison cu al nostru [...] (http://www.ileanaandrei.ro/) A avea pe cineva drag = A iubi pe cineva: Ei, acum ghicește singur / De te am eu drag ori nu? (G. COȘBUC) El o avea foarte dragă, ca ochii din cap. (I. G. SBIERA) A avea pe cineva la (sau în) inima sa = A iubi pe cineva: În momentele de cumpănă ale vieții simțim nevoia de a avea pe cineva în inima noastră și pe care să ne putem baza. A avea pe dracul = a) A avea un rău inexplicabil. b) A nu avea nimic: – Ce tot te lauzi? Nu te cred... Ai pe dracul... c) A fi foarte rău: „Îl avea pe Dracu' în el”. Un bărbat gol pușcă a mușcat de față un adolescent și a atacat mai mulți oameni, pe stradă. (spynews.ro/) A avea pe vino-ncoace = A fi atractiv: […] perișorul supțire și stufos îi cădea pe umeri, în unde, fața-i are pe vino-ncoace. (P. ISPIRESCU) A avea peri răi (îvp.) = A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular: Precum vremea închisă zămislește visuri spăimântoase, așa poate că voi fi având și eu peri răi, și te înșeală părerile. (P. ISPIRESCU) A avea pitici pe creier (arg.) = A fi nervos, nesatisfăcut, ofticat; a avea draci: Am avut o perioadă grea. Am suferit din dragoste sau din nedragoste. Am pitici pe creier, mi-am făcut eu singur rău. (http://www.wowbiz.ro/) A avea putere = A fi puternic: Voința de putere este egală cu a avea destin; a avea destin înseamnă a avea putere. (GEO VASILE) Nu știi dacă vei avea putere să alegi când să mori. Dar ai puterea să alegi când să trăiești […] (http://www.cabral.ro/) Creierul este special construit pentru a avea putere și a ne ajuta în situații dificile. (www.citatepedia.ro/) A avea răutate = A fi rău: „Jurnal numai pentru mine” conține tot pe data de 29 X ultima însemnare: „Numai de n-aș păcătui. Și de n-aș avea răutate. Acum n-am.” (ION IANOȘI) Duhul Sfânt ne va ajuta atâta timp cât nu vom avea răutate pe nimeni. (ortodox.md/) A avea scăpare = A scăpa: Nu mai ai scăpare din mâna mea! (P. ISPIRESCU) A avea semne (sau presimțiri) = A presimți ceva: Chiar și cei ce au accidente mortale au presimțiri, dar nu le iau în seamă. (http://www.lovendal.ro/) A avea seu la rărunchi (sau a avea cheag) = A fi bogat: Nu cumva ai trebuință de slugă, voinice? Cum te văd, sameni a avea seu la rărunchi. (ION CREANGĂ) A avea socoteală (sau înv. rânduială) = A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni: Deci oricarea între fapte în lucruri are socoteală, aceiași și a sfârșitului socoteală [..] (DIMITRIE CANTEMIR) A avea teamă (sau groază) = A se înspăimânta: Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate; / Ce e rău și ce e bine / Tu te- ntreabă și socoate; / Nu spera și nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece. (MIHAI EMINESCU) A avea trebuință = A-i trebui: Nu am trebuință să mai descriu mulțămirea ce ne-a pricinuit acest concert original la miezul nopții. (VASILE ALECSANDRI) A avea ținere-de-minte (sau memorie) = A putea să-și amintească multe lucruri: S-a împământenit ideea greșită că „a avea o memorie de elefant” e de bine. Cei care o utilizează ca laudă cred că expresia înseamnă „a avea o ținere de minte foarte bună”, ceea ce nu este adevărat. (http://www.avocatnet.ro/) Avea spirit de observație și ținere de minte. A avea un cârlig la cineva (pop.) = A avea o taină, un secret: Ion are el un cârlig pe undeva, de vine întotdeauna târziu acasă. (POP.) A avea un of = A fi necăjit: Nu din dragoste față de SUA sau din ură față de Moscova, avea el un of la inimă cu „foștii” (deși erau de-ai lui) și a vrut să le-arate că nu mai mor caii când vor câinii roșii (hrăniți rusește). (http://www.nasul.tv/) A avea voie (sau permisiunea) să... = A-i fi permis să...: Soția mea avea voie să stea cu mine tot timpul cât nu eram închis în iatac. (IOAN SLAVICI) […] luam baia într-un colț al țărmului mai departe, numit „Paradis”, unde eram numai între bărbați și aveam permisiunea de a ne scălda fără costum. (NICOLAE GANE) Dacă aș avea voie să revăd lucrarea, ar fi nemaipomenit. A avea vreme (sau timp) = A dispune de timp pentru a face ceva. A fi liber, a dispune de timp pentru a se ocupa de cineva: Avem vreme să aducem alte răsaduri, am murmurat eu. (MIHAIL SADOVEANU) Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze. (P. ISPIRESCU) A avea (pe cineva) în de bine (înv.) = A privi (pe cineva) cu ochi buni: Mihai... chemă la sine pe Grigore Mako, fratele lui George, ostaș curajos și acesta, dar mai dulce la caracter decât frate-său și pe care-l avea în de bine, fiindu-i foarte credincios. (NICOLAE BĂLCESCU) A avea... ani = A fi în vârstă de... ani: Peste câteva zile ar avea 79 de ani. A (nu) (mai) avea gură (sau obraz, tupeu) să… = A (nu) (mai) avea curajul, îndrăzneala să…, a nu mai cuteza să…: Ai băut cât șăpte și mai ai obraz să te jăluieșt! (VASILE ALECSANDRI) A (nu) (mai) avea zile bune (cu cineva) = A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva): Cu amar și cu necaz / Ies rujile din obraz! / De-aș mai avea zile bune / Rujile iară s- ar pune. (I. POP-RETEGANUL) Deși ne-ar plăcea, nu putem avea numai zile bune pe parcursul unui an. (www.publika.md/) A (nu) avea (mare sau desăvârșită) cunoștință (de ceva) = A (nu) ști, a (nu) fi (bine) informat (de sau despre cineva sau ceva), a (nu) cunoaște (bine): Aveau smeii cunoștință de vitejia lui. (P. ISPIRESCU) A (nu) avea (sau a (nu) da) greș (sau greșeală) = A (nu) greși: Steaua te și poate ajuta, dar dacă dai greș la Steaua, nu știu dacă mai poți ajunge fotbalistul pe care îl visează unii. (www.evz.ro/) A (nu) avea (un sau niciun) înțeles (sau sens) = A (nu) avea noimă; a (nu) avea logică: Cuvântu-mi pentru tine nu avea înțeles, / Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc. (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea cap (și Dumnezeu sau și chip) să… (sau de a…) = A (nu) fi în stare să …, a (nu) putea să…: Rea bucată-i dragostea; / Cine prinde-a o gusta, / N-are cap de-a o lăsa. (POP.) A (nu) avea loc de întors sau de manevră (arg.) = A (nu) avea condiții favorabile pentru desfășurarea unei activități: Nimic nu mai putea face, că nu avea loc de întors din cauza celor curioși. A (nu) avea milă = A (nu) stârni mila cuiva; a (nu) simți milă pentru cineva: De-ți va da Domnul Dumnezeu putere și tărie, să nu cruți, să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, când te vor vedea înfrânt și ticăit. (AL. ODOBESCU) Femeia avea milă de toți nevoiașii și-i ajuta cu ce putea. A (nu) avea obraz = A (nu) avea bun simț: Noroc că unul a uitat, iar celălalt n-are obraz, astfel că acum sunt prieteni la cataramă […] (http://www.monitorulcj.ro/) A (nu) avea odihnă = A fi mereu activ; a fi neliniștit: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit / Și odihnă n-am avut... (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea pe cineva la stomac = A (nu) putea suporta pe cineva: Ea n-a avut-o niciodată la stomac pe vecina de peste drum și nu-și putea explica de ce. A (nu) avea rost să... = A (nu) fi potrivit să…: Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, luni, în conferința de presă în care a fost prezentat oficial, că nu avea rost să semneze cu FC Rapid un contract pe următorii zece ani având în vedere că este posibil să nu fie o colaborare fericită. (http://www.mediafax.ro) A (nu) avea somn = A (nu) putea dormi: Mai ales la patru el totdeauna mânca bine, serile adormea curând, avea somn bun, ba peste câtva timp a început să mănânce bine și la masă. (IOAN SLAVICI) N-a avut somn toată noaptea. A (nu) avea treabă = A (nu) fi ocupat: − Dacă n-am treabă, ce să fac în târg? − Treabă, ne-treabă, du-te de te mai întâlnește cu bărbați, poate să dai de vreo treabă […] (I. L. CARAGIALE) Mereu are treabă și nu-l găsesc acasă decât duminica. A (nu) avea zile (sau zilișoare) = A (nu) mai trăi; a (nu) se mai bucura de viață: Este cu putință însă, dacă voi mai avea zile, să vă întrețin despre dânsul în chip îndelungat, când voi publica, dacă îl voi publica, un vraf de amintiri […] (RADU ROSETTI) − N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce face = A nu (mai) putea…: Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce zice = A nu (mai) ști. A rămâne fără replică: După toată discuția chiar nu mai aveam ce zice, pentru că totul era confuz. A nu (mai) avea margini = a) A fi foarte întins, peste măsură de mare: Cât vedeai cu ochii, câmpia parcă nu mai avea margini. b) A întrece orice măsură: Supărarea acum nu avea margini. (I. POP-RETEGANUL) A nu avea (sau a nu ști) cum (să…) = A nu avea posibilitatea, mijloacele (să…), a-i fi imposibil (să…): Pentru atâta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc. (AL. ODOBESCU) A nu avea când = A nu mai avea timpul necesar să...: Nu mai avea când să rezolve și ultima cerință și a predat lucrarea. A nu avea chip să... = A nu reuși să...: Azi n-ai chip, în toată voia, în privirea-i să te pierzi. (MIHAI EMINESCU) A nu avea nici cenușă în vatră (sau în casă) sau a nu-i arde nici focul în vatră = A nu avea absolut nimic, a fi sărac lipit pământului: Nu-i casa lor, în care stau, și-n casă nici cenușă n-au. (G. COȘBUC) A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = A nu cunoaște pe cineva. A nu avea nicio legătură cu...: […] tata mi-a dat în grijă, când am pornit de-acasă, ca să mă feresc de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât oi putea; să n-am de a face cu dânșii nici în clin, nici în mânecă. (ION CREANGĂ) Mai știa iară că de omul dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. (P. ISPIRESCU) TRAHANACHE: Zic: ce are a face Cațavencu cu mine și eu cu Cațavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prințipuri, dinpotrivă. (I. L. CARAGIALE) A nu avea niciun chichirez = A nu avea nicio logică; a nu avea niciun haz: De vreme ce toată lumea râde, grăi Ghervasie cu îndrăzneală, se cheamă că toată lumea știe cum a fost, așa că n-ar avea niciun chichirez s-o mai spun, mai ales că e și destul de veche. (VALERIU ANANIA) Încă un eșec îi va fi fatal lui Ungureanu. Iar platforma nu va mai avea, nici ea, niciun chichirez. (http://www.gandul.info) A nu avea niciun sfânt = A fi necredincios: N-au nimic sfânt în ei; n-au decât o credință și un zeu: avuția materiala și banul! De-asta spun că ceea ce a făcut Netanayahu ieri întrece orice măsură. (http://www.ziare.com/) A nu avea ochi decât pentru... = A fi îndrăgostit de...: El nu avea ochi și suflet decât pentru pădurile, dealurile și câmpiile în care trăise în larg în copilărie. (NICOLAE GANE) A nu avea pentru ce (sau de ce) = A nu avea niciun motiv: Nu avea de ce să nu vină; a fost anunțată la vreme de data aceasta. A nu avea unde = A nu exista spațiu disponibil: Se plânge în fiecare zi că nu mai are unde să lucreze, că este prea multă lume și nu se poate concentra. A se avea bine (sau rău) (cu cineva) = A fi în relații bune (sau rele) (cu cineva); a (nu) se înțelege (cu cineva); a fi prieten (sau a se dușmăni) (cu cineva): Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, [Neagoe] se avea bine cu toți din sat [...] (P. ISPIRESCU) Frați, frați erau ei, dar unul cu altul nu se avea bine. (POP.) A se avea bine (sau rău) cu cineva = A fi în raporturi de prietenie (sau de dușmănie); a trăi în armonie, a se înțelege (sau a fi în relații dușmănoase, a fi certat): Se avea bine, ca frații. (P. ISPIRESCU) Cu nimenea-n lume nu se aveau bine. (ANTON PANN) Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul [...] (P. ISPIRESCU) A se avea dragi = A se iubi: Fata și flăcăul se aveau dragi de mici. Crescuseră, oarecum, în vecinătate. (AL. MITRU) A se avea rău (cu cineva) = A se certa; a fi dușmani: De când s-au mutat, cei doi vecini se aveau rău. Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! = Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate: − Atâta bine să am, dacă nu mă crezi! Ce-am avut și ce-am pierdut = a) N-am ce pierde: Dumnealor, că sunt mai tineri și, vorba aia, ce-am avut și ce-am pierdut! dumnealor o să-și puie, doamne ferește! viața în primejdie: (I. L. CARAGIALE) b) Sărac am fost, sărac am rămas. c) Puțin îmi pasă: Așa am interpretat eu, acum poate exista o altă interpretare a regizorului, adică 0- 0, pe ideea „ce-am avut și ce-am pierdut”, la un nivel mult mai profund. (http://www.mediafax.ro/) N-ai decât! = a) Ești liber să...: Zi și noapte stam la drum / Și cântam pentru oricine... / Ai cântat? Îmi pare bine! / N-ai decât să joci acum! (CINCINAT PAVELESCU) b) Încearcă numai, dacă îndrăznești. c) Nu-mi pasă: Faci cum crezi, n-ai decât să mergi singur! N-are a face = Nu se potrivește, nu are nimic comun cu...: N-are a face dacă sunt cretini au ba, nu sunt români și eu cred că nu e normal ca România să fie condusă de alogeni […] (http://activenews.ro) N-are cine să... = Nu există cineva care să...: „La cum ne-am pregătit în acest cantonament, am crescut de la meci la meci, nu are cine să ne pună probleme în România.”, a spus Lucian Filip. (http://www.digisport.ro/) N-are cum (Impersonal) = Nu este posibil. Nu există modalitatea de a...: În felul ăsta, Johannis nu are cum să câștige aceste alegeri, dar Ponta le poate pierde… (http://www.gazetadambovitei.ro/) N-are decât să... și... = E suficient să... pentru a...: Dacă domnul Boc se simte atras de un alt partid, nu are decât să-și dea demisia din PDL și să se înscrie într-un alt partid și nu are decât să susțină pe cine vrea! (http://www.mediafax.ro/) N-are nimic! = Nu are nicio importanță; nu s-a întâmplat niciun rău: Mă gândeam: s-a supărat Miai pe mine, dar n-are nimic, acuma are să mă cheme să-i tai și porcul lui și gata, are să-i treacă supărarea. (MARIN PREDA) Nici acasă n-am de coasă = Nu mă grăbesc; nu am nicio treabă: – Mă!... că mare minune-i asta!... dar nici acasă n-am de coasă... ia să mai odihnesc oleaca aste bătrânețe! (ION CREANGĂ)

sfănțuitor, sfănțuitori s. m. persoană care dă sau care primește mită

mîzdă f., pl. e (vsl. mĭzda). Vechĭ. Mită: argintul săŭ nu dede într’aslamu și mîzdă spre nevinovațĭ nu luo (= luă Ps. S. 14, 5).

MITUIRE s. f. Acțiunea de a mitui; dare (sau luare) de mită. A trimis acea scrisoare... cerînd să se cerceteze Bolliac ca să nu rămîie asupra sa bănuiala de mituire. GHICA, A. 627.

SFĂNȚUIALĂ, sfănțuieli, s. f. (Familiar) Acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei; dare sau luare de mită; corupere. Judecă don premar Mai strașnic ca un jandar... Căci îi cere sfănțuială Și-n cap cîte-o miruială. ȘEZ. XII 35.

mituire sf [At: GHICA, A. 627 / Pl: ~ri / E: mitui] 1-4 (Dare sau) luare de mită (1-2) Si: (înv) mituială (1-4).

MITUÍRE s. f. Acțiunea de a m i t u i; dare (sau luare) de mită (I); (învechit) mituială. Să nu rămlie asupra sa bănuială de mituire. GHICA, A. 627, cf. BARCIANU, ALEXI. W. - Pl.: mituiri. – V. mitui.

MÎZDĂ s. f. 1. (Învechit) Mită (1). Măzdă spre nevinovați nu luo. PSALT. SCH. 37/2 Și dereapta loru împlu-se prețu (m i t ă C², măzdi H, mîzde D). PSALT. 44, cf. 20. Pentru mîzdă ai năpăstuit pre cei trei boiari. VARLAAM C. 394, cf. 393. Pentru căci au giudecat cu măzgă giudeț strâmb, l-au giunghiat. HERODOT (1 645), 283, cf. 416. Turcii toate schimbările fac pentru măsdă (mită). URECHE, LET. I, 192/30, cf. 81/31, 106/18. Hotru să cheamă și cela ce îndeamnă, și amăgeaște pre vrun cucon de-l spurcă cineva și face sodomie, dînd mîzdă vreunui cetaș al lui. PRAV. 172. Cînd veri vrea să giudeci dirept, să nu cauți în obrazul celor ce să pîrăsc. . . nice să iai mîzdă de la nime. EUSTRATIE, PRAV. 13/7 Nice voiaște-n feațe, Luînd mîzde-n giudeațe. DOSOFTEI, PS. 42/24, cf. 188/11. Cel mai de mirat lucru că măzdă sau daruri afară din cele obicinuite nu lua nici cum. AXINTE URICARIUL, LET. II, 174/25. Antenor și Eneas cari sau cu mîzdă agiunși fiind de la Menelaos sau cu mai bune capete . . . îndemna și sfătuia . . . de război cu alți greci să nu să apuce. CANTEMIR, HR. 93, cf. id. IST. 118, 144, 351, BARONZI, L. 114. Ca să izbutească . . . , dădeau bucuros mîzdă, adecă mită. IORGA, C. I. II, 202. Mîzda tot ochiul orbește și mita tot pierdutul nemerește, se zice pentru a arăta puterea banului. ZANNE, P. V, 402. 2. (Regional) Camătă, uzură. Iți ia moșia . . . C-a cuprins-o cu mîzda. BUD, P. P. 40, cf. T. PAPAHAGI, M. 225. leu bań pe mîzdă. ALR I 1 593/361 cf. 1 594/347, 348, 350, 351, 354, 361, ALR, II 3 627/353, 362. 3. (Învechit, rar) Sumă plătită drept chirie pentru locuință. Cf. DHLR II, 515. – Pl.: mîzde și mîzdi. – Și: măzdă s. f. – Din slavonul мьзда.

mîzdă (-de), s. f. – 1. Recompensă, salariu, retribuție. – 2. Mită, cîștig necinstit. – 3. Aldămaș, bacșiș, dare. – Var. măzdă, măzdea. Sl. mizda „recompensă” (Miklosich, Lexicon, 388; Cihac, II, 191). Sec. XVII, înv. – Der. mîzdelnic, adj. (înv., corupt); mîzdi (var. măzdi, măzdui), vb. (a corupe), înv.

sfănțuĭésc v. tr. (d. sfanț, o monetă care se dădea des ca bacșiș). Fam. Mituĭesc, frăncuĭesc, corup pin bacșiș. Scutur de sfanțĭ, fac să-mĭ dea anĭ p. serviciĭ. V. mită.

ȘPERȚ, sperțuri, s. n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Mită, mituială. 2. Șperțuială. – Din germ. Sperrzeug „mănunchi de șperacle”.

MITĂ, mite, s. f. (Întrebuințat mai ales la sg.) Sumă de bani sau daruri date unei persoane oficiale cu scopul de a o corupe să facă un lucru ilegal; șperț. V. plocon. Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință. GHEREA, ST. CR. I 343. Sînt mîncați de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, O. A. 159. ♦ (Învechit) Contribuție bănească plătită unui exploatator. De cinci ani salahorie!... Vatra-mi a rămas pustie Și-ncă-mi cer ciocoii mită. BOLLIAC, O. 207.

MITĂ ~e f. Dar în bani sau în alte valori materiale, dat cuiva sau primit de cineva, în schimbul unui serviciu ilegal. /<sl. mito

*demít și dimít, -mis, a -míte v. tr. (fr. dé-mettre, d. lat. de-mittere, a da jos, a trînti, și di-mettere, a înlătura; it. di-mittere, sp. dimitir). Destituĭ: l-a demis din funcțiune. V. refl. Renunț la o funcțiune, demisionez: a se demite din minister. Mă retrag, mă las de.

MITUI vb. IV. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) A da sau (învechit și regional) a cere, a primi (de la cineva) mită (1). Brâilenii mituindu-l, făcut-au după voia lor (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. II, 216/29. Vai de judecătoriul acela ce va mitui la hotărîrile judecăților. PRAV. COND. (1 780), 46. El mitisă preoții. MOLNAR, I. 409/15, cf. 303/3. Nimenea nu e atîta de bogat să poată miti pre tot norodul. ȚICHINDEAL, F. 249/4. Dau și mituiesc cu bani ca să li se deschidă drum de război. DIONISIE, C. 212. Nevoind să fie bănuit că ar fi fost mituit, a trimis acea scrisoare. GHICA, A. 627. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii. ISPIRESCU, L. 363. Solul. . . mituise pe mai mulți din înalții dregători. ODOBESCU, S. L, 151. Cântaseră ele cucoanele – nu-i vorbă – să mituiascâ pe vreun servitor. HOGAȘ, DR. II, 49. Mituia plutonierii și sergenții. STANCU, R. A. III, 24. Mituiește pre judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL , P. I, 28, cf. ALR I 1 454. ◊ R e f l. p a s. Cel ce lesne se mituiește, pururea la bani gîndește. ZANNE, P. VII, 339. - Prez. ind.: mituiesc. – Și: (învechit) miti, (regional) mituli (ALR I 1 454/59, 107, 112), mitălui (ib. 1 454/87), mităli (ib. 1 454/80, 289, 308), mintui (ib. 1 453/420) vb. IV. – De la mită.

atenție sf [At: CONTEMPORANUL VI, II, 198 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr attention] 1 Activitate psihică complexă (conștientă sau inconștientă) de orientare și concentrare în mod clar și precis asupra unui obiect sau a unei activități, selecționate din mediul ambiant Si: băgare-de-seamă Vz seamă, luare-aminte, luare. 2 (Îs) ~ spontană Atenție (1) provocată instantaneu, involuntar, de un obiect care iese în evidență. 3 (Îe) ~ la...! Ia seama la...! 4 (Îae) Ascultă! 5 (Îs; arg) ~ la cotitură! Pericol! 6 Însușire care constă în capacitatea de atenție (1). 7 Interes. 8 Preocupare specială a cuiva pentru ceva. 9 Îndreptare a bunăvoinței către cineva sau ceva. 10 (Îe) A (nu) da ~ la... A (nu) arăta solicitudine față de... 11 (Îae) A (nu) da importanță unui fapt. 12 (Ccr) Flori, obiecte oferite cuiva în semn de considerație, recunoștință etc. 13 (Prt) Mită.

*promít, -mís, a -míte v. tr. (lat. promittere. V. ad-mit, tri-met). Făgăduĭesc, asigur că voĭ face, că voĭ da, că se va face: îțĭ promit că voĭ plăti, că nu voĭ refuza, îțĭ promit o recompensă. V. intr. Daŭ speranțe: copilu, via promite. V. vătuĭesc 1.

DAR conj., adv. 1. conj. însă, totuși. (Aș vrea să te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. ci, însă, numai, (reg.) fără, (Ban. și Transilv.), ci. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 3. conj. însă, numai, (prin Transilv.) pedig. (Ești prea bună, ~ nu mă iubești.) 4. conj. darămite, (rar) încămite, mite, nemite, (înv. și pop.) necum. (Munte cu munte se întâlnește, ~ om cu om.) 5. conj. așadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la...) 6. adv. (interogativ) oare? păi? (~ așa să fie?)

DAR conj., adv. 1. conj. însă, totuși. (As vrea să te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. ci, însă, numai, (reg.) fără, (Ban. și Transilv.) ma. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 3. conj. însă, numai, (prin Transilv.) pedig. (Ești prea bună, ~ nu mă prea iubești.) 4. conj. darămite, (rar) încămite, mite. nemite, (înv. și pop.) necum. (Munte cu munte se întîlnește, ~ om cu om.) 5. conj. așadar, deci, (livr.) or. (~, nu ne putem limita la...) 6. adv. oare? (~ așa să fie?)

FERI, feresc, vb. IV. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau exprimate prin propoziții cu verbul la conjunctiv) 1. Tranz. (Cu privire la ființe) A lua sub scutul său, a apăra, a proteja, a păzi de o împrejurare neplăcută, de o greșeală sau de o primejdie, reală sau posibilă. Boul acesta năzdrăvan păzea și ferea cirezile ca să nu le prindă și să nu le mănînce zmeii. SBIERA, P. 188. Aceștia [cîinii] trebuie să fie... cu coama măruntă pe grumaz, nu prea stufoasă, dar îndestulă ca să-i ferească de frig. ODOBESCU, S. III 65. Și te-oi coperi, De foc te-oi feri. ALECSANDRI, P. P. 8. ◊ (Mai ales la conjunctiv, în invocații; popular) Mi că nu va vrea să meargă, iar eu, ferească-mă d-zeu să-l fac cu puterea să se ducă. RETEGANUL, P. I 15. Se încinse o luptă de să te ferească dumnezeu. ISPIRESCU, L. 28. Dumnezeu să te ferească De cutremur și de foc. ALECSANDRI, T. I 127. ◊ Intranz. (La conjunctiv, cu valoare de interjecție). De-abia pot merge caii... lunecă, doamne ferește! ALECSANDRI, T. 306. (Cu valoare de negație) Ferească dumnezeu!... să cuget eu, om bătrîn, la una ca asta! CREANGĂ, P. 83. Ferească dumnezeu, au răspuns căpitanul, de a lua mită de la voi. DRĂGHICI, R. 23. ♦ Refl. A se păzi, a se ascunde, a fugi. Tu mi-ai zis să viu la moară Pe-nsărat... Dar la moară dau de prieteni Și de prieteni mă feresc. COȘBUC, P. I 76. Ea se feri să nu o vază nimeni și fugi, și fugi pînă ce ieși din împărăția tatălui său. ISPIRESCU, L. 308. De agie Eu mă tem și mă feresc. ALECSANDRI, T. I 139. Ferește-te de proști și de nebuni! NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Refl. reciproc. Umblau pe uliță... și se fereau unii de alții. DUMITRIU, N. 189. 2. Tranz. (Cu privire la un obiect sau la o persoană) A pune la adăpost; a evita sau a ocoli, pentru a scuti de un risc sau de o primejdie. Moș Chirilă, c-o mînă, își feri mai bine ghioaga, iar cu cealaltă se scărpină în capu-i pleșuv. SADOVEANU, O. VII 32. Își ridică picioarele să le ferească de apă. C. PETRESCU, S. 58. Observînd îndărătnicia copilului, șoferul dădu să-l ferească la dreapta. REBREANU, R. II 32. Îl privi cam mirată și, fără grabă, își feri mîna într-o parte. HOGAȘ, DR. II 143. ♦ (Cu privire la un obiect, o situație etc. care prezintă o primejdie, un risc) A evita, a ocoli cu prudență. O voce se aude strigînd somnoroasă: ferește linia, ferește linia. SEBASTIAN, T. 188. Prin centrul orașului, ferește grupurile de tineri și se uită mereu în urmă. SAHIA, N. 94. ◊ Refl. Șireata de vulpe știe cum să se ferească de mînia ursului. CREANGĂ, O. A. 296. 3. Refl. A se da deoparte, a se trage înapoi. C-un ștergar acoperi masa și se feri la o parte. SADOVEANU, B. 28. Se feri un pas căutîndu-și batista. BART, E. 251. Soarele și luna să feriră din calea ei. RETEGANUL, P. I 40. ◊ Refl. pas. Se face o turtă... și, ferindu-se focul de pe vatră, se pune turta acolo. ȘEZ. V 51. ◊ Tranz. Frunză feri portița într-o latură. CAMILAR, TEM. 29. ◊ Intranz. Agenți în goana cailor treceau strigînd: Feriți... feriți... Și ei abia apucau a se feri. CAMILAR, N. I 8. – Forme gramaticale: imperativ pers. 2 sg. ferește și (regional) feri (CAMILAR, N. I 215, EMINESCU, O. I 164.

PUPA, pup, vb. I. Tranz. (Familiar) 1. A săruta. Dacă Vasile... prindea o fată, o pupa hoțește pe obrajii rumeniți de ger, pe gura roșie și caldă care aburea. CAMIL PETRESCU, O. I 39. Tu mă urăști! Mi-o spune chiar Gurița, frumușica! Întinde-mi-o s-o pup măcar, Și nu-ți mai cer nimica! IOSIF, T. 116. Onufrei al meu, iubite, Vin la neica să te pup. COȘBUC, P. I 331. ◊ Expr. A pupa (pe cineva) în bot = a linguși (pe cineva). Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămînd. CARAGIALE, O. I 107. ◊ Refl. reciproc. Bucuros, răspunse celalalt, și îndată s-au îmbrățișat și s-au pupat. SBIERA, P. 22. ◊ Expr. A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a fi în intimitate cu cineva. Sînt mîncați ei de cercetările și de isprăvile procurorilor, care iau mită și se pupă-n bot cu tîlharul de director. VLAHUȚĂ, O. AL. 154. Bagă sama, căpitane! Noi nu te-am ales pe tine, Ca să te pupi cu boierii și să ne dai de rușine. HASDEU, R. V. 68. 2. (Mai ales în construcții negative) A ajunge la ceva dorit, rîvnit, a căpăta ceva ca o favoare. Nu mai pupă el bani de la mine!

ȘPERȚ, șperțuri, s. n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect și ilegal, cuiva, pentru a-i câștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu râvnă) sau să-și încalce obligațiile de serviciu; mită, mituială. 2. Șperțuială. – Din germ. Sperrzeug „mănunchi de șperacle”.

RUȘFET, rușfeturi, s. n. (Turcism învechit) 1. Mită. Deși e un pumn de om, e mîndru, n-a vrut să plătească rușfet la oamenii agiei, care umblă după gheliruri. CAMIL PETRESCU, O. II 220. Într-a păpușilor țeară, La mulți cinstea-i chiar de ceară; Cît rușfetul se ivește, Cinstea-ndată se topește! ALECSANDRI, T. 1133. Am zis că isprăvniciile se dau cu rușfet, ai înțeles ori ba? FILIMON, C. 137. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii trebuiau s-o facă în trecut moșierilor. Omul se îndoapă cu ciorbă de lobodă și corcoduși, cu urzici și cu ștevie, ca să aibă rușfetul pentru stăpîn. PAS, Z. II 26. – Variante: rușfert (SADOVEANU, P. M. 200, RUSSO, O. A. 47), rășfet (SANDU-ALDEA, D. N. 209) s. n.

ZIGO- „unire, cuplu, joncțiune, acuplare”. ◊ gr. zygon „jug, cuplu” > fr. zygo-, engl. id., germ. id., it. zigo- > rom. zigo-. □ ~auxospor (v. auxo-, v. -spor), s. m., auxospor de rezistență; ~cist (v. -cist), s. n., celulă rezultată din conjugarea a doi gameți similari, înconjurată de o membrană rezistentă; ~dactil (v. -dactil), adj., (despre păsări) cu degete reunite; ~fază (v. -fază), s. f., diplofază din ciclul evolutiv al unui organism vegetal; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante rezultate din conjugarea celor doi gameți; ~for (v. -for), s. n., ramificație hifală plurinucleată din care se formează zigosporii; ~gamie (v. -gamie), s. f., tip de fecundație la care participă doi izogameți sau două organisme unicelulare; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces genetic ca urmare a unei fertilizări sexuate; ~genic (v. -genic), adj., zigogenetic*; ~genetic (v. -genetic), adj., rezultat din fecundare; sin. zigogenic; ~liză (v. -liză), s. f., separare a perechilor alelomorfe de caractere reunite; ~mer (v. -mer), adj., s. n., 1. adj., Divizat în perechi. 2. s. n., Regiune cromozomială care asigură împerecherea cromozomilor omologi, în meioză; ~micete (v. -micete), s. f. pl., grupă de ciuperci inferioare, cuprinzînd mucoraceele, care se înmulțesc prin zigospori; ~mite (v. -mite), s. f. pl., filamente cu potențe sexuale diferite, care participă la procesul de conjugare; ~morf (v. -morf), adj., care are un singur plan de simetrie; sin. monosimetric^[1]; ~morfie (v. -morfie), s. f., tip de simetrie a florilor și frunzelor zigomorfe; sin. zigomorfism^[2]; ~nemă (v. -nemă), s. f., filament cromozomial în stadiul zigotic al meiozei; ~sferă (v. -sferă), s. f., celulă sexuală masculă sau femelă din garnitura cromozomică haploidă care, prin copulare cu un alt gamet de sex opus, dă naștere zigotului; ~sperm (v. -sperm), s. n., zigospor*; ~spor (v. -spor), s. m., celulă rezultată din unirea a doi gameți; sin. zigosperm; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange care conține zoospori; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Atracție reciprocă dintre celulele și organele sexuale masculine și feminine. 2. Atracție dintre talurile de sex diferit pentru conjugare; ~ten (v. -ten), s. n., stadiu al profazei meiotice de la începutul împerecherii cromozomilor omologi; ~zom (v. -zom), s. m., cromozom rezultat din fuzionarea a doi cromozomi omologi în profaza meiotică; ~zoospor (v. zoo-, v. -spor), s. m., spor ciliat mobil, rezultat din conjugarea a două celule sexuale omoloage.

NĂZDRĂVAN, -Ă adj. 1. (Popular; adesea substantivat) (Persoană) fără minte; (om) nepriceput (3), incapabil; (om) aiurit, zăpăcit, țicnit, zănatic. Minte n-ai nici de un ban,... O să ieși un nezdrăvan. pann, h. 66/4, cf. 3/7, POLIZU, TDRG, TUDORAN, P. 98, SCL 1963, 19, arh. folk. iii, 152, alr ii 3 696/791, 836, 872, 899, 928, alr sn v h 1 240/872. Ciobanul nezdravăn oile sale risipește. zanne, p. v, 173. 2. (Regional) Supărăcios, arțăgos, urîcios; rău la inimă. cf. alr ii 3 696/157, alr sn v h 1 247/876. 3. Care se ține de pozne, de năzdrăvănii (2), care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. cf. pontbriant, d. E cam năzdrăvan, Face multe pozne într-un an. hasdeu, r. v. 160. Cînd Ioniță Rotarul – altfel om chipeș, hazliu, năzdrăvan de te ții cu mîna de inimă – s-a încercat s-o sărute, a sărit parc-ar fi călcat pe coadă de șarpe. delavrancea, s. 12. Și eu îl văd pe acest bătrîn cu minte și năzdrăvan la vorbă. vlahuță, ap. cade, cf. ddrf. Prea eram năzdrăvan, trebuia să fiu ținut din scurt. brăescu, a. 103, cf. teodorescu, p. p. 184, alr ii 3 696/182, 250. ♦ (Despre întîmplări, fapte etc.) Comic, vesel. Întîmplarea li se păru oamenilor atît de năzdrăvană, că începură să rîdă acum cînd aflară despre ce e vorba. camil petrescu, o. i, 31. Și bucuros de jocul vieții năzdrăvan, Le voi zîmbi la toate în chipul unei flori. beniuc, v. 60. 4. (În mitologia populară) Înzestrat cu însușiri supranaturale, care are darul de a ști și a prevesti ce se va întîmpla; (neobișnuit) năzdrăvănit. Să fie încălecat pe calul cel năzdrăvan din ceriu cuborît. cantemir, hr. 142, cf. lb. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume. alecsandri, poezii, 20, cf. 81, 310. Românii, la sat, pe cel dintre dînșii... carele aude, mite, și iarba crescînd, îl numesc năzdrăvan. odobescu, s. i, 397. Genarul, om nalt și puternic, avea un cal năzdrăvan cu două inimi. eminescu, n. 14, cf. 5, id. o. i, 79, gane, n. iii, 15. Gerilă, Flămînzilă și Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă și năzdrăvanul Ochilă se opresc cu toți în cale. creangă, p. 275. Calul știa de toate astea, căci nu era el năzdrăvan de florile mărului. ispirescu, l. 29, cf. 5, 16, 216, marian, o. ii, 243. El plîngînd încălecase pe Cal galben de sub soare, Căci e nezdravăn din fire acest cal, știe să zboare. coșbuc, p. ii, 138. O, dați-mi mîndrul buzdugan Și-aduceți calul năzdrăvan Ce-adulmecă jăratic. iosif, patr. 59. Patrocle înțelege vorbele ca un cîne năzdrăvan (ca dobitoacele din povești). ibrăileanu, s. 9, cf. 8, id. s. l. 9. Prin el am făcut cunoștință cu caii năzdrăvani ce vorbeau ca omul. brăescu, a. 52, cf. beniuc, v. 49, deșliu, g. 13. Oiță bîrsană, De ești năzdrăvană... Să spui lui Vrîncean Și lui Ungurean Ca să mă îngroape Aice pe-aproape. alecsandri, p. p. 2. Troian iute s-a întors Și din grajd pe loc a scos Un alt cal, mai năzdrăvan. teodorescu, p. p. 146. Mai încolo sta taică-său, cu o falcă-n cer și cu una-n pămînt, și tot flacără-i ieșea din gură, căci taică-său era năzdravăn. reteganul, p. iii, 14, cf. 21. Puiul de găină de cîntă în găoace e nazdravan. șez. i, 19, cf. 4. Feciorul cel mic era năzdrăvan, adică om care ghicea gîndurile altuia, fie bune, fie rele. popescu, b. ii, 50, cf. 11, i, 5, bota, p. 108, alr I 1404/798, alr ii 3 696/172, 192, 219, 235, 414, 514, zanne, p. iv, 565. Pe un munte de os Paște un cal nazdrăvan (Briciul). păsculescu, l. p. 74. ◊ (Substantivat) S-a -ntîlnit... cu năzdrăvanul. gr. s. vi, 144. 5. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant, de potrivit etc.); măreț (2). Mai temeinică și mai cunoscută întîmplare iaste aceasta decît să sufere niște jucării din nezdravănă măiestrie scornite. bărac, ap. gcr ii, 236/34. Bătrînele-astea au mirosuri bune, Cu nasu tot în cărți de rugăciune, Deosibesc, Cu simțul năzdrăvan, Ce este sfînt, de tot ce e profan. gorun, f. 124. Toate stelele s-asculte Glasul strunei năzdrăvane. goga, p. 73, cf. hogaș, dr. i, 136, dr. v, 214. Le povestește pățănii năzdrăvane, de pe vremea cînd slujea pe împăratul. rebreanu, nuv. 197. Mult iscusita minții limbă Nu-mi spune clipa năzdrăvană Ce mi te-a scos de mult în cale. topîrceanu, p. o. 73. Năzdrăvan, cum altul nu-i, Un băiat al nimănui Născoci, atunci, un cui. arghezi, s. p. 18, cf. blaga, l. u. 51, beniuc, c. p. 10. Cristea Busuioc însă era un român năzdrăvan. tudoran, p. 95, cf. deșliu, g. 26, alecsandri, p, p. 302. Împărătesei îi păru bine că feciorul i-a adus o fată atît de harnică, o torcătoare atît de năzdrăvană. reteganul, p. i, 52, cf. alr i 1 400/269, alr ii 3696/105, 228, 362, 365, 531, 551,682,762. ♦ (Regional; adesea substantivat) (Om sau animal) mare și puternic, sănătos, voinic. cf. ARH. FOLK, v, 173, BUL. FIL. VII-VIII, 369, alr ii/i h 78, alr ii/i mn 49, 2 266/36, alr ii 3 696/27, 36, 53, 76, 272, 310, 386. – pl.: năzdrăvani, -e. – Și: (învechit și regional) nezdravan, -ă, nezdravăn, -ă, nezdrăvan, -ă, (regional) năzdravan, -ă, năzdravăn, -ă, năzdraven, -ă (alr ii 3 696/833), năzdrav, -ă (ib. 3 696/279), nazdrăvan, -ă, nazdraven, -ă (arh. folk. v, 173, alrt ii 326, alr ii 3 696/95) adj. – pref. ne- + zdravăn sau din bg. НЕЗДРаВ, scr. nezdravan.

cuprindere sf [At: DA / Pl: ~ri / E: cuprinde] 1 Stăpânire, prin manifestarea puterii și a voinței, a ceva sau a cuiva. 2 Apucare a ceva de jur împrejur cu mâinile sau cu brațele. 3 Îmbrățișare. 4 (Înv) Primire cu ospitalitate a cuiva. 5 (Înv) Unire într-un tot. 6 (Pop) Prindere a rădăcinilor plantelor. 7 Înconjurare a unei ființe cu scopul de a o prinde. 8 (Înv) Luare de prizonieri. 9 (Înv) Prindere. 10 (Înv) Ocupare a unui teritoriu, a unei cetăți. 11 (Înv) Închidere într-o parte a unui drum, a unei trecători. 12 Tăiere a drumului cuiva. 13 (Trs) Sechestrare. 14 Dominare a omului de către un anumit sentiment sau stare sufletească. 15 (Înv) Dobândire. 16 Atragere de partea sa a cuiva prin mită, farmec personal etc. 17 (Înv) încasare de bani. ^[1] 19 Îmbogățire. 20 Ajungere la ceva. 21 Auzire. 22 Vedere. 23 Înțelegere. 24 Calculare împreună a mai multor sume. 25 Considerare împreună a mai multor fapte, împrejurări etc. 26 Rezumare. 27 Învățare. 28 Acoperire a suprafeței exterioare a unui lucru cu un strat. 29 Învăluire de ceață, praf, noroi, foc, întuneric. 30 Potrivire a unei haine pe corpul cuiva. 31 Surprindere. 32 Acoperire a unei cheltuieli sau datorii. 33 (Înv) Ajungere la suma de... 34 Conținere. 35 Includere în mărimea pe care o reprezintă un număr. 36 Conținere într-o carte. 37 Descriere. 38 (Înv) Specificare într-un document. 39 Întindere a unei epoci pe o perioadă de... 40 Pătrundere a unei epoci pe o perioadă de... 41 Pătrundere a unei mișcări sociale sau de idei. 42 Atragere într-o mișcare socială.

dar² sn [At: COD. VOR. 80/8 / V: (înv) ~iu / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: slv дарь] 1 Obiect primit de la cineva în semn de prietenie Si: cadou, (pfm; înv) peșcheș, (pop) plocon, (înv) cinste, dărușag, prezent¹, prosfora. 2 Obiect primit ca ajutor. 3 Obiect oferit fără plată cuiva în semn de prietenie. 4 Obiect oferit cuiva ca ajutor. 5 (Jur; îs) ~ manual Donație efectuată prin predarea bunurilor (mobile corporale) de la mână la mână, exceptată de la formele obișnuite de validare. 6 (Îla) De ~ Primit gratis. 7 (Îlav) În ~ Gratis. 8 (Înv; îal) Pe un preț de nimic. 9 (Îlv) A aduce (a da, a duce sau a face cuiva) (în) ~(uri) A dărui. 10 (Spc; adesea urmat de determinări introduse prin prepoziția „de”) Cadou făcut de soți unul altuia la căsătorie. 11 (Pex; ccr) Ceea ce primesc mirii la nuntă. 12 (Pex) Ceea ce primesc copiii la masa de botez. 13 (Îs) ~ul miresei Sumă de bani pe care mireasa o primește personal în timp ce dansează o horă asemănătoare periniței. 14 (Mol; Buc) Preparate culinare oferite mirelui și miresei la nuntă, mamei la naștere sau colindătorilor de sărbătorile de iarnă Si: cinste, plocon. 15 (Îrg) Logodnă. 16 (Fig) Rod¹. 17 (Bis) Ofrandă. 18 (Pex) Donație făcută unor instituții de cult. 19 (Pex) Donație. 20 (Mpl; șîs) Sfintele ~uri sau ~ul lui Dumnezeu Pâinea și vinul sfințite pentru împărtășanie. 21 (Lpl) Untdelemn, vin și pâine sfințite spre a fi împărțite. 22 (Înv; astăzi pfm) Mită. 23 (Rar; pfm; îlv) A cădea la ~uri A mitui. 24 (Pex; îal) A face o investiție. 25 (Pex; îal) A plăti. 26 (Spc; îrg) Înțelegere cu schimb de cadouri făcută în preajma logodnei sau a căsătoriei. 27 (Rar) Moștenire. 28 (Înv) Răsplată. 29 (Spc) Premiu. 30 (Îlv) A avea ~ (de la sau, înv, ccr, de cătră cineva) A fi răsplătit. 31 (Îrg) Binefacere. 32 (Pex) Privilegiu. 33 (Îe) A face ~ul cuiva A face o favoare cuiva. 34 Grație divină. 35 (Pex) Ajutor (divin). 36 (Trs; Buc; îe) A fi în starea ~ului A fi gravidă. 37 Însușire (naturală sau dobândită). 38 Trăsătură de caracter pozitivă. 39 (Pex) Vocație. 40 (Pex) Talent. 41 (Îla) Cu ~ Înzestrat. 42 (Îe) A avea ~ul să (sau de a)... A avea puterea de a face ceva. 43 (Îae) A avea priceperea de a face ceva. 44 A avea calitatea de a face ceva. 45 (Îae) A fi în stare de a face ceva. 46 (Îe) A avea ~ul vorbirii A fi bun orator. 47 (Fig; urmat de determinări în genitiv) Viciu. 48-49 (Irn; îe) A avea (sau a lua) ~ul beției A fi (sau a deveni) bețiv. 50 (În concepțiile religiei creștine; adesea cu determinarea „duhului sfânt”) Calitate excepțională primită în mod miraculos prin intermediul celei de-a treia persoane a divinității, duhul sfânt. 51 (Înv) Credință. 52 (Înv) Religie creștină. 53 (Spc; șîs ~ul preoției) Har conferit preoților prin hirotonisire. 54 (Pex) Drept de a oficia actele de cult. 55 Profesie de preot. 56 Fiecare din cele șapte taine ale bisericii ortodoxe.

MAZÍL adj., s. m. I. 1. Adj. (Adesea substantivat) (Demnitar turc din Imperiul otoman sau domn din țările românești) scos din slujbă, destituit; s p e c. (boier) care nu are slujbă de stat. Dimarit fiind mazil, și Leftihid stînd împărat, trimisă Leftihid pre sluga sa la Dimarit, întrebîndu-l. HERODOT (1 645), 332. Și s-au dus cu toată casa lui de iznoavă la țarigrad, mazil la Poartă. N. COSTIN, LET. II, 9/14, cf. 88/24. Aștepta acel sol să vază pre Aron Vodă, sosit mai curund mazil în țarigrad. id. L. 568. Iară mazîl tot au rămas, că apucasă împărăția de pusesă pre Ilieșu domnu. NECULCE, L. 38, cf. 172, GHEORGACHI, CER. (1 762), 224. Au început a strînge pre o seamă de boiari manzîli, la mitropolie (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 50/15. Au fost rămas la mare scâpăciune atît domnii mazili, cît și bezedelele și capichihaiele și alți boieri mulți (sfîrșitul sec. XVIII). GCR II, 102/13. Tot întru acesta an se afla și mazilul Ioann Moghila la Gavriil Betlen, prințul Ardealului. ȘINCAI, HR. III, 16/30. Domnii să nu se facă mazili mai-naintea vremii de șapte ani (cca 1802). ap. TDRG. Dete lui Méhemet Satîrgi Pașa pecetea împărătească în mîini, spunîndu-i că e mazil. BĂLCESCU, ap. ȘIO II₁, 253. Gloata boierilor mazili și boiernașilor. ODOBESCU, S. I, 73. Sultanul declară pe Ioan Vodă de mazil, și dă steag de domnie lui Petru Șchiopul. XENOPOL, I. R. V, 98. Antonie Vodă Ruset e mazil la Țarigrad. SADOVEANU, O. X, 57. 2. S. m. Persoană care aparținea unui corp de cavalerie alcătuit din boierii rămași fără funcție. Căpitanii de mazili ce s-au obicinuit a se face de la o vreme. . . să lipsască (a. 1799). URICARIUL, IV, 74/25. Călârimea sârdarului de mazili, care se alcătuia de toți boierii ieșiți din slujbă. BĂLCESCU, M. V. 592. II. S. m. (În orînduirea feudală din țările românești) 1. Mic boier de țară (v. r ă z e ș), descendent al unei familii boierești de rangul al doilea. Au jăluit ceastă săracă de fâmeaie, anume Ilina, care au fost a Predii mazîlul (a.1 692). BUL. COM. IST. V, 220. Mazilii și mănăstirile să-și stăpînească ocinele. NECULCE, L. 212. Auzirăm că. . . s-au trimis salahori și bumbașiri, mazili, boierănași, ca să dreagă drumul Coziii (a. 1 808). IORGA, S. D. VIII, 44. Mazilii și ruptașii întru hotârîrea poturilor slujbei a fi aceștia întru osebire de ceilalți locuitori (a. 1814). URICARIUL, L, 218/31. Sînt în țară și nobili moșneni și mazili, ce corespund pe deplin cu boierii noștri olteni. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 18. Cînd patria era în primejdie, se ridicau mazilii și breslașii. . . ca să apere patria amerințatâ. BĂLCESCU, M. V. 648. Toate aceste vechi rămășițe a gloriei strămoșești. . . le vizitam călăuzit de un bătrîn mazil din Cotnari. NEGRUZZI, S. I, 184. Să faceți cunoscut tuturor boierilor hale și mazili că eu am lăsat scaunul domniei. FILIMON, O. I, 246. Venitul cutielor sătești se alcătuia din zeciuiala birnicilor, din zeciuiala meseriașilor dezrobiți, din zeciuiala mazililor, a ruptașilor și a ruptelor visteriei. I. IONESCU, D. 101. Alte documente aduc ca marturi fără titluri persoane arătate ca feciori de boieri de țară, adecă mazili. XENOPOL, I. R. III, 169. Mazilii, adecă răzășii ce se coboriau din boieri, nu plăteau cislă, ci erau impuși la dări personale. id. ib. 216. Constantin Mavrocordat se gîndi atunci la mazili, la neamurile sărăcite ale boierilor, care nu mai puteau ajunge la boierie. IORGA, C.I. II, 166, cf. I. BRĂESCU, M. 68. Pe lîngă soli. . . au năvălit și prea mulți boieri și mazili, cărora iarăși le-am dat gazde și cuhnii. SADOVEANU, O. X, 357. Urmașii boierilor de rangul al doilea se numeau mazili și plăteau un impozit special. OȚETEA, T. V. 58. Dușmanii l-au pus la bir! Nu l-au pus ca pe-un copil, Și l-au pus ca pe-un mazil. ALECSANDRI, P. P. 275, cf. TEODORESCU, P. P. 325, MAT. FOLK. 155, VÎRCOL V. 63. ◊ (Adjectival) M-am milostivit domnia-mea de iarăși am hotărît ca cei ce să vor alege că sînt vechi neam de boiernași mazili, să nu plătească dijmărit și vinârici (a. 1754). BUL. COM. IST. V, 251. 2. Răzeș însărcinat cu execuțiile și cu încasarea birurilor (CREANGĂ, GL.) ; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului (ȘIO II_1; 254). Unii dzice că i-au pîrît mazîlii, că, cînd au pus banii steagului, i-ar hi încărcat pe unii cu năpaste. NECULCE, L. 195. Datori să fie ispravnicii... a rîndui la fieștecare ocol cîte un mazîl zapciu, ca să îndemne pe toți locuitorii ținutului să are și să samene cît de mult (a. 1 794). URICARIUL, IV, 50/19. Vornicul Nic-a Petricâi, cu paznicul, vătămanul și cîțiva nespălați de mazili, se purtau pintre oameni, de colo pînă colo. CREANGĂ, A. 8. Știa că răzeșii din Gîsca îs cam ai dracului, mai ales că Ciopîrlă era și mazil. CONTEMPORANUL, IV, 299, cf. 300. Din sat venise primarul. . . cu vreo cîțiva fruntași. . . mazilii Ștefan și Nae Rursuc. XENOPOL, ap. TDRG. Roierii cei mai mici Să râmîie calici,. . . Iară mazilii sâ-i tragă cînii, încă si mitele Să le roază opincile. POP., ap. GCR II, 319. ♦ (Prin vestul Munt.) Om îmbogățit, ciocoi. TOMESCU, GL. .Pl.: mazili. – Și: (învechit) manzíl adj., s. m. – Din tc. mazul. Cf. ngr. μανζίλης.

MĂIÉSTRU, -IÁSTRĂ adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Îndemînatic la lucru ; iscusit la minte, priceput, talentat, ingenios. Apolos alecsandreanin de rudă, bărbat grâitoriu măestru, veni în Efes putearnic fiind întru scripturi. N. TEST. (1 648), 159^v/18. Un eparh oarecare ce-l chema Hursa-Sadem ascuțit la mînie și la muncit măestru. . . dzisă aceasta. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 168^r/32. Căpitan-pașa fiind chitit și măiestru la războiu și viteaz. . . au plecat cu oștile pe mare în corăbii. DIONISIE, C. 170, cf. ALEXANDRIA, 1/14. Tu ești o vioară în care sînt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de o mînă măiastră. EMINESCU, N. 54. Și sub degete măiestre arfele cugetă mite După plac și-mpart mesenii, a cîntării flori uimite. id. O. IV, 112. Dar iată că vara în zări Apare-n alai de crăiasă, Măiastră ca tine-n cîntări Și-asemeni frumoasă. NECULUȚĂ, Ț. D. 29. Ca o horbotă lucrată de o mînă răbdătoare, măiastră, era creasta Bucegilor. PAS, L. II, 156. ♦ (Substantivat, învechit) învățat.Și-nvăță tot meșteșugul învățăturilor elinești. . . la Livanie și Androgatie, dascălii și măestrii de Antiohia. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 122 ^v11. 2. Adj. Lucrat sau executat cu măiestrie (4), cu meșteșug, cu artă, măiestrit (2); p. e x t. frumos, minunat, desăvîrșit. N-au scris cu cuvinte măiastre, carele nu să cuveniia ev[an]gh[e]liei ca să nu stea credința noastră în măestria cuvîntului. N. TEST. (1 648), 203^v/20. Măiastră măiestrie meșterșuguiși. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 147^r/7, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Merge mai aproape, vede că-s ruine D-un castel măiestru din timpul trecut. MUREȘANU, P. 140/8. Pare-o sculă nestimată, Pe pămînt din cer picată Cu măiestrele-i cioplele. ALECSANDRI, POEZII, 591. Se apropie de dînsa, pas cu pas, precum paiangenul, se apropie de musca prinsă în mreaja măiastră. SLAVICI, N. II, 128. Ce minunată inter- pretațiune a vieții vînătorești este, în adevăr, această măiastră melopee. ODOBESCU, S. III, 93. Tot mai citesc măiastra-ți carte, Deși ți-o știu pe dinafară. VLAHUȚĂ, O. A. I, 49. Oricît de măiastră va fi zugrăvirea mării pe pînză, noi nu vom putea să ne scăldăm în ea. GHEREA, ST. CR. II, 50. Pe geamul meu răsar și se dezvoltă Măiestre flori de gheață argintie. NECULUȚĂ, Ț. D. 22. Cîntarea măiastră din codrii cărunți Dă strunelor mele povață. GOGA, C. P. 52. Alungă- aceste gînduri și intrâ-n marea sală De-ascultă cum se-nalțâ cîntarea cea măiastră. PETICĂ, O. Cînd bătea soarele, pînza părea o broderie măiastră de aur. GÎRLEANU, L. 25. Dădu cu dosul mîinii o așa de măiastră lovitură peste catifeaua Floricăi, încît zbură biata catifea tocmai în fundul odăii. HOGAȘ, DR. I, 187. Malurile Oltului amestecau verdele cu galbenul și cu roșul (cireșilor) în fel și fel de potriviri măiestre. GALACTION, O. 263. Geamurile, acoperite de flori măiastre, erau sclipitor luminate de văpaia jăratecului. BRĂESCU, A. 16. Căsuța întreagă înfățișa îmbinări măiestre de hîrtie albă și albastră. VORNIC, P. 83. (Adverbial) Scriind foarte frumos și măestru. DOSOFTEI, V. S. decembrie 246^v/17. [Draperiile statuilor] erau atît de măiestru răsucite de daltă, încît pare că sta să le scuture vîntul. GALACTION, O. 122. (În context figurat) A restituit poporului, măiestru șlefuite, diamantele sufletului generațiilor acestui neam. SADOVEANU, E. 83. 3. Adj. (În basme și în superstiții, despre ființe) înzestrat cu puteri magice; (despre însușiri ale ființelor) care demonstrează putere magică ; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. V. n ă z d r ă v a n. Cf. BUDAI-DELEANU, T. V. 159. Cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind cu totul și cu totul de aur și ciugulind mei tot de aur, înțelese că trebuie să fie lucru măiestru. ISPIRESCU, L. 92. Zise feciorului de împărat: iată, pentru dragostea ta mă lepăd de puterea mea cea măiastră. id. ib. 188. Pică puțintică miere Din muiastra ta putere. MAT. FOLK. 1 078. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. Iat-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur. ALECSANDRI, P. III, 19. Pe umărul Dochiei mîndre cîntă pasărea măiastră. EMINESCU, O. IV, 128, cf. 95, id. N. 67. O pasere măiastră se vede bătînd la fereastră și zicînd cu glas muieratic. CREANGĂ, P. 232, cf. 90. Unde pasăre măiastră nu zboară. CANDREA, F. 340. Acolo sînt livezi cu mere de aur și cîntă paserea măiastră la ferestre împodobite cu mărgăritare. SADOVEANU, O. XII, 90, cf. IX, 378, JARNlK-BÎRSEANU, D. 134, ȘEZ. VII, 166, ALR II 4 238/172, 362. Fă-mă Doamne, ce m-ei face, Fă-m-o pasăre măiastră Să zbor la badea-n fereastră. ANT. LIT. POP. I, 114. (F i g.) Eu sînt măria-ta! – Tu?... Tu ești o pasăre măiastră, care iei grijile și dai bucuriile. DELAVRANCEA, O. II, 199. Zînă măiastră (și substantivat, f.) = a) zînă. Îi povesti că este zînă măiastră, că îl îndrăgostise de cînd îl văzuse la vînat. ISPIRESCU, L. 187. (F i g.) Dar iată că vîntul din somn la cîntu-ți, măiastră, tresare. NECULUȚĂ, Ț. D. 58 ; b) (la pl.) iele ; ursitoare. După ce-nchiz ferestrele Joace-mi măcar măiestrele. PANN, P. V. III, 139/27. Mâiestrele, una din numeroasele denumiri ale ielelor, sînt acele ființe supranaturale îndrăcite. CANDREA, F. 272, cf. 158, GRiGORIU-RiGO, M. P. I, 64. Zînele nu se numesc numai rusalii sau iele, ci și. . . zînele măiestre, măiestrele. PAMFILE, S. V. 22, cf. id. DUȘM. 260, ALRM II/I h 201. Duh măiestru (și substantivat, m.) = duh necurat, v. n e c u r a t. Începu ca un măestru a amăgi pre fecioara. MINEIUL (1 776), 11^r2/24. În oceanul cel mare se află o insulă, adică ostrov, anume Harmostan și este lăcuit de duhuri măiestre. GORJAN, H. II, 179/19. ♦ P. e x t. Ca din basme ; minunat; fermecat. Fecioara măiastră, cea cu păru de aur. BĂRAC, A. 4/11, cf. 18/7, 41/14. El apare lin din unghi Și la fata cea măiastră El își pleacă un genunchi. EMINESCU, P. 146. Mă duc cu gîndul și ajung într-o grădină măiastră. PETICĂ, O. 280. (Substantivat, astăzi regional) Vrăjitor. Aveam de dascăl o babă ce era măiastră vestită și m-a învățat șaptezeci de canoane măiestrești. GORJAN, H. I, 126/27. Aceasta este istoria a doi frați măiestri sau fermecători. id. ib. IV, 168/27, cf. T. PAPAHAGI, M. 225, dr. IV, 1 080. 4. S. m. (Popular, prin confuzie) Maistru. Pat de brad De mulți măestri e lucrat. POP., AP. GCR II, 327, cf. CHEST. II 10/64, ALR I 1824/96. 5. S. m. Maestru² (1). Ce-au să spună măestrii tăi de la Tortoni cînd vor afla? C. PETRESCU, A. R. 40. – Pl.: (m.) mâieștri și (rar) măiestri; (f.) măiestre și (rar) măiastre. – Și: (regional) muiăstră adj. – Lat. magister.

Dumitru Unul dintre cele mai vechi și frecvente nume românești, Dumítru corespunde gr. Demétrios (fem. Demetría). Cu impresionant de multe atestări, dovadă a popularității sale, Demetrios era răspîndit în toată lumea elenică, de la Atena (un arhonte, fiul lui Phanostratos, în anul 309 î.e.n.), pînă în Macedonia (cîteva persoane în sec. 4-3 î.e.n., printre care și doi regi) și Siria (cîțiva cunoscuți regi din dinastia Seleucizilor, întemeiată de Seleucos, unul dintre generalii lui Alexandru Macedon, ginere al lui Demetrius Poliorcetes, rege între 306 și 285 î.e.n.; Demetrios I, supranumit Soter, rege între 162 și 150 î.e.n., apoi Demetrios II, supranumit Nikator, 146-138 și 130-125 î.e.n., Demetrios III, c. 95-86 î.e.n.). La origine o formă adjectivală, Demetrios păstrează pînă astăzi amintirea numelui zeiței Demeter (rom. Demetra corespunde dativului unei forme grecești mai tîrzii, Démetra). Fiică a lui Cronos (care ar fi înghițit-o la naștere) și a Rheei, soră a marilor zei din Olimp, Demetra este o veche divinitate a vegetației și a fertilității pământului, ocrotitoare a ogoarelor și a căsătoriei, cărora le dăruiește rodnicie. Deși foarte vechi, cultul lui Demeter capătă importanță deabia mai tîrziu, în epoca clasică. Necunoscută în inscripțiile miceniene, doar menționată în treacăt la Homer, Demetra începe să fie sărbătorită cu mult fast odată cu dezvoltarea agriculturii, de numele ei fiind legate și vestitele mistere eleusine. La origine avînd caracter pur local, acest cult secret de la Eleusis, bazat pe vechi rituri agricole, capătă din sec. 6-5 î.e.n. o semnificație și o arie de răs- pîndire din ce în ce mai largi. Ca urmare a cererii oracolelor sibiline, cultul lui Demeter a fost introdus și la Roma din anul 496 î.e.n., unde zeița a fost identificată cu o veche divinitate latină a vegetației, Ceres (de numele acesteia este legat și rom. cereale). Chiar din antichitate Demeter era „tradus” prin „pămîntul-mamă”, interpretare acceptată și astăzi de către specialiști, indiferent de modalitatea prin care se ajunge la această semnificație. Considerat în unanimitate nume compus, diferențele de interpretare apar numai în ceea ce privește primul element De-, al doilea, -meter „mamă”, nepunînd nici un fel de probleme. Acest De-, la origine Da- (după cum ne-o arată forma dorică Damáter) după unii nume preelenic al Pămîntului, ar corespunde gr. Gā (uit. gē) „pămînt”; o altă ipoteză propusă, pornind de la varianta eolică Do-, apropie primul element de radicalul indo-european *gdho-, din care ar proveni gr. chton „pămînt”, sanscr. Kșám, forma iliră dam (susținută prin varianta tesalică Dammater) și, desigur, lat. humus. Intrat în latină, Demetrius era purtat aproape în exclusivitate de străini. Nume ale mai multor martiri, Demetrius pătrunde în onomasticonul creștin și se răspîndește mai ales în răsăritul Europei, unde cultul unui martir grec din Salonic s-a bucurat de o mare popularitate. Intrat în onomastica slavă (v. sl. Dimìtriji, Dimitrŭ), numele devine foarte popular la ruși, ucrainieni, sîrbi, bulgari (aceștia din urmă îl consideră pe Dmitri drept sfînt național). Dintr-o perioadă destul de veche prin intermediar slavon Demetrios (pron. Dimītrios) ajunge și la noi, unde numeroasele credințe și obiceiuri populare legate de numele Dumitru dovedesc vechimea și răspîndirea cultului creștin altoit pe un puternic substrat păgîn. Denumirile populare ale sărbătorii, Sămedru, Sîmedru, Simidriu, devenite și nume de persoană, au pus și pun încă probleme specialiștilor noștri. (A fost emisă ipoteza că aceste nume ar continua forma latină Sanctus Demetrius; singura piedică în acceptarea acestei etimologii, modificarea neașteptată a lui -t- în -d-, ar putea fi însă înlăturată de existența formei Sămetru). Specific românească, populară și foarte frecventă, forma Dumitru pune și ea problema explicării primului -u-, cel final avînd rolul de suport pentru grupul de consoane. În cele mai vechi documente românești, numele apare în cîteva variante care se explică prin coexistența în timp a formei populare românești, a celei savante latine, și a formei de influență slavă: Dimitru – prima atestare în documentele Țării Românești, la 1387, Dumitru – prima atestare la 1429, Dimitrie – prima atestare, 1437 (de multe ori aceeași persoană era denumită, în acte diferite, cu două sau trei variante ale numelui, în funcție de pisarul documentului). În anul 1469 este atestat în documentele muntene și unul dintre cele mai frecvente hipocoristice de la Dumitru, Dima. După 1500 frecvența apariției în documente a lui Dumitru crește considerabil, numărul purtătorilor ridicîndu-se la 73, iar al celor numiți Dima la 13. Din această perioadă încep să apară în acte numeroase derivate și hipocoristice ale acestora, formînd o numeroasă, familie de antroponime (împrumutate și creații românești) dintre care cităm selectiv: Mitru, Mitrea, Mitra, Mitu, Mita, Mitac, Mitache, Mite(a), Mitică, Mituș(a), Dumitrache, Mitrache, Diman, Dimancea, Dimcea, Dimache, Dimuț, Dumitran, Mitran(a), Dumitraș, Dumitrașcu, Mitrașcu, Dumitrel, Mitrel, Dumitrică, Dimitriță, Mitriță, Mitiță, Dumitruș, Dumitruț(ă), Mitruț(ă), Mima, Mimi etc. Din secolul trecut au apărut și formele Demetru, Demetra sau numele de familie Demetriade, Demetrescu, Demetriu, care imită grafia latină a vechiului nume grecesc Demetrios. Un hipocoristic de modă apuseană este Mitty. Cu veche tradiție la noi, Dumitru este și astăzi unul dintre cele mai folosite prenume (o statistică recentă din Valea Sebeșului îl situează pe locul 7 ca frecvență). ☐ It. Demetrio, germ. Demetrius, magh. Demeter, Dőmőtor, Demetria, bg. Dimitri, Dimităr, rus. Dmitrii etc. ☐ Dimitrie Cantemir, istoricul Dimitrie Onciul, scriitorii Dimitrie Bolintineanu, Dimitrie Anghel, Demetru Dem. Demetrescu-Buzău (Urmuz), sculptorul Dimitrie Paciurea, chimistul rus Dmitrii Ivanovici Mendeleev etc. ☐ Jupîn Dumitrache și Mitică, renumite personaje din comediile lui I.L. Caragiale. Dmitri din Boris Godunov de Pușkin (și opera cu același nume de P. Mussorgski) etc.

da³ [At: COD. VOR. 32^v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) darem / Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da / Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, dedu, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, diede, 4 (reg) deterăm, 6 (îrg) deteră, (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem, (reg) dedesem, detesem, 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dăduse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee, (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fșa; d. oameni; c.i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau în mâna, brațele, gura etc. cuiva Si: a încredința, a înmâna, a preda, a remite, (înv) a încrede, a porodosi, a tinde. 2 vt (Prc; fșa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (nrc) a servi. 3-4 vtr (Îlv) A ~ gura sau (o) gură ori (o) guriță (sau gurița ori buzele) (cuiva) sau a(-și) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Îlv) A ~ țâță sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (Îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (Îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~ de băut A oferi cuiva mâncare și băutură (plătind, de obicei, consumația la un local) pentru a sărbători ceva. 11 vt A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (Îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărți în mod egal Si: a (se) înjumătăți. 16 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva îndeplinirea unei activități. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva ceva spre realizare, întreținere sau prelucrare. 18 vt (Îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv, la) mâna (cuiva) A încredința ceva (spre păstrare). 19 vt (Fig; îae) A lăsa ceva la dispoziția, la bunul plac, în voia cuiva. 20 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) de lucru (sau de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (Îae) A pune pe cineva în mare încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vt A preda ceva cuiva. 24 vt A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol, o funcție, o demnitate etc. 26 vt A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (Îe) A ~ (cuiva) de lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vt (Îae) A-i găsi cuiva un loc de muncă. 29 vt (Îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (Îe) A ~ în folosință sau în funcțiune, în exploatare A pune ceva la dispoziția cuiva. 31 vt (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (Îlv) A ~ creștere (sau educație) A forma. 33 vt (Îal) A educa. 34 vt (Îe) A ~ lecții (sau meditații) A preda cuiva lecții particulare. 35 vt (Fam; fig; îe) A ~ lecții A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vt (Fam; fig. îe) A ~ o lecție (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vt (Pop; Îlv) A da ocară A ocărî. 38 vt (Îlv) A ~ un impuls A impulsiona. 39 vt (Înv; îlv) A ~ (bună) învățătură (sau învățături, rar, învățăminte) A învăța. 40 (Înv; îal) A sfătui. 41-42 vt (Îe) A ~ (destulă sau puțină ori puțintică sau o deosebită ori o mediocră) atenție sau anu ~ (nici o ori vreo) atenție A (nu acorda (mare) importanță, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vt (Îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vt (Îe) A ~ iertare (sau, înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greșeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (Îae) A scuza. 47-48 vtr (Îe) A(-și) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(și) fixa o întâlnire. 49 vt (Îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o ședință, adunare etc. 51 vt (Îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau reg, slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (Îlv) A ~ ocazia sau prilejul A permite. 53 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) revanșa A permite cuiva să-și ia revanșa după o înfrângere. 54 vt (Îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vt (Îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) chirie A închiria. 57 vt (Îlv) A ~ (cu) împrumut A împrumuta. 58 vt (Îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximație vârsta. 59 vt (Îae) A aprecia cu aproximație câți ani mai are cineva de trăit. 60 vt (Îlv) A ~ în primire A preda. 61 vt (Îal) A muri. 62 vt (Îvp) A restitui. 63 (Îe) A ~ înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (Îe) A-și ~ acordul A fi de acord. 66 vt (Îlv) A ~ ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vt (Îlv) A ~ povață A povățui. 68 vt (Îlv) A ~ sfatul A sfătui. 69 vt (Îlv) A ~ uitării A uita. 70 vt (Îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (Îlv) A ~ o explicație A explica. 72 vt (Îlv) A ~ startul A începe. 73 (Îlv) A ~ întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vt (Îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva un dar Si: a dărui (1), a oferi, (îrg) a prosfora², (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacșiș, șpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (Îlv) A ~ mită A mitui. 78 vt (Îlv) A ~ viață (sau suflarea vieții) A procrea. 79 vt (Fig.; îal) A crea. 80 vt (Fig; îal) A făuri. 81 vt (Fig; îal) A însufleți. 82 vt (Fig; îal) înviora. 83 vt (Îlv) A ~ naștere A naște. 84 vt (Fig.; îal) A produce. 85 vt (Fig.; îal) A determina. 86 vr (Îlv) A-și ~ sfârșitul (sau duhul, obștescul sfârșit) A muri. 87 vr (Îlv) A-și ~ cuvântul A promite. 88 vt (Îlv) A ~ frumusețe A înfrumuseța. 89 vt (Îlv) A ~ pe piatră A ascuți. 90 vt (Îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (Îlv) A ~ formă A modela. 92 vt (Îlv) A ~ la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. țesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vt (Reg; d. țesături; îal) A clăti. 95 vt (Îe) A ~ o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (Îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (Îe) A ~ greș A nu nimeri ținta. 98 vt (Îae) A eșua într-o acțiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greș A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (Îe) A ~ însemnătate A acorda atenție. 101 vt (Îlv) A ~ foc A aprinde. 102 vt (Îe) A ~ bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (Îe) A ~ la mână A pune ceva la dispoziția cuiva. 105 vt (Îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (Îe) A (se) ~ o luptă, o bătălie A (se) desfășura o luptă, o bătălie. 108 vt (Îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentație) A prezenta un spectacol. 109 vr (Îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (Îe) A ~ un concert A susține un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (Îlv) A ~ gata A termina. 114 vt (Îal) A lichida. 115 vt (Fig: îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredința pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (Îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în fața instanțelor judecătorești. 119 vt A pune pe cineva la dispoziția cuiva. 120 vt (Îe) A ~ (cuiva) fata de soție sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soție) A căsători pe cineva cu... 121-122 vtr (D. părinți; îe) A(-și) ~ binecuvântarea sau consimțământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (Îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ binețe A saluta. 124 vt (În formule de salut) A ura. 125 vt (Îe) A ~ onorul A saluta unele autorități, unele evenimente deosebite (fapte de arme, evenimente memoriale etc.), prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însușiri morale) A insufla (forță, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînțeles, este divinitatea sau o ființă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie, să se manifeste într-un anumit fel Si: a destina, a face, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a ursi, (liv) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci, a sorti¹, (înv) a hărăzi, a tocmi. 128-129 vt(a) (Îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vt(a) (Pop; îe) (Ș-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăț, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul și norocul Cum se va nimeri. 132 vt (Îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu În sfârșit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni. 134 vt(a) (Îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vt(a) A achita o obligație materială Si: a plăti. 136 vt(a) A oferi bani cuiva pentru a obține ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preț. 139 vt (Îlv) A ~ bir cu fugiții A dispărea. 140 vt (Îal) A fugi într-un mod laș. 141 vt (Fig; îlv) A ~ ortu’ popii sau a ~ pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb” etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A prețui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) Anu se ~ pentru mult A se prețui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pe una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunța la ceva de preț. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (Îe) A-și ~ viața, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (Înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (Îe) Îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 153-154 vtr (Îvp) A (se) așeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziție, într-un anumit mod). 155-156 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (Îe) A ~ ușa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (Îae) A deschide larg ușa, poarta etc. 159 vr (Îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (Îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (Îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~ la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcție. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A acoperi cu un strat de substanță, de vopsea, de metal Si: a spoi, a unge, a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A se unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A stropi. 172 vt (Îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (Îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (Îlv) A ~ cu poleială A polei¹. 175-176 vtr (Îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C.i. substanțe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziția, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanțe. 181 vt (C.i. oameni) A supune unei activități sau acțiuni (organizate). 182 vt (C.i. oameni) A încredința cuiva în vederea unui scop. 183 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la școală (sau la învățătură) A înscrie pe cineva la școală. 184 vr (Îrg; îlv) A-și ~ moarte sau a se ~ morții A se sinucide. 185 vt (Înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (Înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăți. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (Înv; cu determinarea „prin târg”; c.i. răufăcători) A duce cu forța (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c.i. vite, mai ales oi) A mâna¹. 191 vt (Îvr) A trimite. 192 vt (Îvr) A amâna. 193 vt (Înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Îe) A nu se ~ cu una cu două A nu renunța ușor. 198 vt (Îvr) A admite. 199-200 vtr (Îvp; d. armate, cetăți, comandanți, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relații sexuale cu cineva Si: a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, cuprins, copleșit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A lua un obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr, rar, vi (Îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (Îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (Îae) A (se) îndrepta. 213 vt (Înv) A traduce. 214 vt (C. i., în special, știri, informații, explicații) A aduce la cunoștință Si: a anunța, (rar) a înfățișa. 215 vt (Îe) A ~ la ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (Îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (Îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (Îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (Îal) A arăta. 220 vt (Îal) A publica o scriere. 221 vt (Îe) A ~ în vileag A face publică o afacere, o acțiune etc. (necurată). 222 vt (Îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie un model de urmat. 224 vr (Îe) A-și ~ cu părerea A-și spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (Îlv) A-și ~ cu presupusul A presupune. 226 vt (Îlv) A ~ dovadă de... A dovedi. 227 vt (Îal) A manifesta. 228 vt (Îe) A ~ un avertisment A avertiza. 229 vt (Îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vt (Îlv) A ~ raportul A raporta. 231 vt (Îlv) A ~ ordin A ordona. 232 vt (Îlv) A ~ o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (Îe) A ~ (cuiva) în cărți (sau cu cărțile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc, al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~ să cunoască A lăsa să se înțeleagă. 235 vt (Îe) A-și ~ în petic A-și arăta anumite cusururi. 236 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (Îe) A-și ~ seama A se lămuri. 238 vr (Îal) A înțelege. 239 vt (Îe) A ~ sfară sau sfoară în țară ori a ~ de veste A răspândi o veste. 240 vt (Îe) A ~ de știre A face cunoscut un lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulțumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „drept”) A vrea dă fie considerat, să treacă în loc de..., în calitate de... 243 vr (Îe) A-și ~ aere sau a se ~ mare, a-și ~ importanță A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli, a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declanșa, a se ivi, a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neașteptate asupra cuiva. 247 vt (Îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vt (Îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (Îe) A(-și) ~ inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (Îe) A ~ în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (Îe) A ~ în floare A înflori. 257 vi (Îe) A ~ în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~ în spic A începe să facă spice. 259 vi (Îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (Îlv) A ~ în rod A rodi. 261-262 vt (Îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (Îvp; îe) A (se) ~ în vorbă cu cineva A începe o discuție. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acțiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (Îe) A ~ cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecție) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vt (Prc; d. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C.i. venituri, câștiguri) A aduce prin tranzacții. 276 vt A furniza. 277 vt (D. oameni; c.i. scrieri, concepții) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând). 278 vt (C.i. legi, documente etc.) A elabora și a face cunoscut Si: a emite. 279 vt (D. candidați, elevi etc.; c.i. concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta cunoștințele în scris sau oral, în cadru organizat, pentru a obține un titlu, o promovare etc. Si: a susține. 280 vt (Îe) A ~ (un) examen A susține (un) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printr-un proces fiziologic. 287 vt (Îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, țipăt etc. 288 vi (Înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori niște vorbe) Se spune pentru a arăta admirația față de înțelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c.i. mirosuri, raze etc) A trimite în spațiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (Îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziția „în”) A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată, ritmică) conștientă sau reflexă. 293 vi (Îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (Îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de neștiință, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (Îe) A ~ din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob”) A se legăna. 299 vt (Îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată, în cantități mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna, piciorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi, a trage. 301 vt (Îlv) A ~ brânci A îmbrânci. 302 vi (Îlv) A ~ în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vti (D. două sau mai multe persoane; îe) A-și ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-și atrage atenția asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. 306 vi (Îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam; îe) A ~ lovitura (sau, rar, lovituri) A reuși într-o acțiune, obținând un succes (important și neașteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepozițiile „cu”, rar, „din”, care indică acțiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (Îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuți. 311 vi (Îe) A ~ din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se pune în mișcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce, a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (Îlv) A (se) ~ de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (Îe) A (se) ~ la fund (sau a ~ în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vt (Înv; îe) A ~ (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (Înv; îae) A prigoni. 326 vr (Îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la țintă. 328 vi (Pop; îe) A ~ pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative. 330-331 vit (Reg; îe) A nu ști încotro să dea (sau s-o deie) A nu ști ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) În ce ape se dă În ce ape se scaldă. 333 vt (Îe) A o ~ pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A ~ o raită A trece în grabă, (într-o recunoaștere sau verificare), pe undeva. 335 vt (Fam: îe) A ~ o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A se apropia de cineva. 337 (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A fi mereu în preajma cuiva. 338 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A căuta compania cuiva (pentru a-i câștiga încrederea, bunăvoința, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se ~ (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheață”, „pe derdeluș”) A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania”, „cu patinele” etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheață. 342 vi (Înv; d. ape curgătoare; cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A se vărsa. 343 vi (Îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziția „la”) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfm; îe) A se ~ în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (Îae) A aprecia. 347 vr (Îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (Îvp) A arunca. 349 vi (Îe) A ~ cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilități. 350 vi (Îe) A ~ cu zarul A se lăsa în voia sorții. 351 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toți dracii, în plata Domnului) A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detașa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; șîe) a ~ pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin prepozițiile „cu” sau „din”) A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepozițiile „pe”, „pe la”) A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi. 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situație. 359 vi (Îe) A ~ de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A ajunge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A ~ de dracu A o păți. 362 vi (Îe) A ~ de necaz, rușine, etc. A păți o rușine, un necaz etc. 363 vi (Îe) A ~ de bine A ajunge într-o situație bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară”, „pe din afară”) A ieși din vas din cauza cantității prea mari. 365 vi (D. lichide în fierbere; îe) A ~ în foc A se umfla și a curge afară din vas. 366 vi (Îrg; îe) A ~ de cineva sau ceva că... A observa despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A ~ peste cineva (cu mașina, cu caii, cu droșca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (Îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (Îe) A-i ~ cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-și ~ cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neașteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neașteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (Îlv) A (se) ~ îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (Îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vtr (Îlv) A (se) ~ jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa în voia cuiva. 385 vr A nu opune rezistență Si: a ceda. 386 vr (Îe) A se ~ bătut A se lăsa convins. 387 vr (Îae) A ceda. 388 vi (Îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vt (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în...^[1] corectat(ă)

lua vb. I. A I (predomină ideea de apucare, de ridicare, de manipulare sau depunere, de agățare, de atașare) 1 tr. (compl. indică ființe, obiecte, lucruri etc.) a apuca, a înhăța, a înșfăca, a prinde, <pop. și fam.> a căpui, <pop.> a încăibăra, <reg.> a agâmba, a găbji, a găbui, a gâmba, a încăpui, <grec.; înv.> a proftaxi, <fig.; fam.> a căptuși, a umfla. Câinele ia osul care i-a fost aruncat. Înfuriat, l-a luat de guler și l-a dat afară. 2 tr. (compl. indică ființe, obiecte, lucruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a apuca, a prinde, <înv. și reg.> a sprijini, <reg.> a agâmba, <înv.> a împrinde. Fetița a luat-o de mână pe mama sa când s-a împiedicat. 3 tr. (compl. indică mai ales obiecte) a așeza, a pune. Și-a luat un șal pe umeri. 4 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a îmbrăca, a pune, <înv.> a revesti. Și-a luat cel mai bun costum pentru ceremonie. 5 tr. (compl. indică obiecte de încălțăminte) a încălța, a pune, a trage. Își ia cizmele și iese. 6 refl. (despre ființe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăța, a se apuca, a se atârna, a se prinde, a se ține, <pop.> a se anina, a se zgrepțăna, <reg.> a se tăgârța. Când a alunecat, s-a luat de ramurile copacului ca să nu cadă. tr. (compl. indică obiecte, ființe etc.) a ridica, a sălta, a sui, a urca. Bărbatul a luat un sac de ciment pe umeri. Tatăl își ia fetița pe genunchi. 8 tr. (compl. indică obiecte împrăștiate, răspândite, risipite) a aduna, a culege, a ridica, a strânge, <reg.> a tulduza. În fiecare zi ia hainele copiilor împrăștiate peste tot în cameră. 9 tr. (rar; compl. indică părți ale corpului) v. Înălța. Ridica. Sălta. 10 tr. (înv. și pop.; compl. indică recolte, roade etc.) v. Aduna. Culege. Recolta. Strânge. 11 tr. (fam.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Îmbrăca. Pune. Trage. 12 tr. (înv.; compl. indică pânzele unei ambarcațiuni) v. Înălța. Ridica. II (predomină ideea de înlăturare, de scoatere, de distanțare) 1 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de podoabă) a scoate. Își ia pălăria de pe cap când intră în casă. Își ia lanțul de la gât înainte de a se culca. 2 tr. (compl. indică obiecte sau părți ale lor care acoperă ceva) a îndepărta, a înlătura, a ridica, <reg.> a dezridica. Mireasa și-a luat vălul de pe față când a ajuns în fața altarului. Cortina este luată la începerea spectacolului. 3 tr. (compl. indică lichide aflate într-un spațiu închis sau circumscris, în recipiente) a extrage, a scoate, <înv.> a detrage. A luat vin din butoi. 4 tr. (compl. indică lucruri agățate, suspendate, legate etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de la”, „de pe”) a desprinde, <rar> a dezgăța. Și-a luat lanțul cu chei de la curea. A luat tabloul din cui pentru a-i repara rama. 5 tr. (compl. indică lucruri înfipte, fixate în ceva; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe”) a scoate, a smulge. A luat câțiva bulbi de crizantemă din pământ. 6 tr. a scoate. Ia-ți mâinile din buzunar! 7 tr. (mai ales în formă neg.; compl. indică privirea, ochii) <fig.> a desprinde, a dezlipi. Nu-și poate lua privirea de la tablou. 8 tr. (compl. indică obiecte, colete poștale, scrisori, acte etc.) a ridica, a scoate. S-a dus la poștă să ia un colet. 9 tr. (compl. indică sume de bani depozitate în conturi) a retrage, a scoate, <pop.> a trage. A luat din cont banii de care avea nevoie. 10 tr. (compl. indică timpul pe care îl are cineva la dispoziție sau care este alocat pentru realizarea unei acțiuni) <fig.> a acapara. Lucrul la noua carte îi ia tot timpul. 11 refl. (în opoz. cu „a răsări”; înv. și pop.; despre aștri) v. Apune. Asfinți. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca. 12 refl. (înv. și pop.; despre unități temporale, perioade de timp, anotimpuri etc.) v. Duce². Încheia. Sfârși. Termina. Trece. 13 tr. (înv. și pop.; compl. indică ființe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. Îndepărta. Scoate. 14 tr. (pop.; compl. indică părți ale corpului ființelor, în special membre) v. Reteza. Tăia. 15 tr. (pop.) v. Bărbieri. Rade. 16 tr. (med., med. vet.; pop.; compl. indică ființe, corpul lor sau părți ale corpului lor) v. Paraliza. 17 tr. (tehn.; fam.; compl. indică legături, comunicații între două conducte sau circuite etc.) v. Debranșa. Întrerupe. Suprima. 18 tr. (mat.; înv.; compl. indică numere, mulțimi etc.) v. Scădea. III tr. (predomină ideea dobândirii prin bună înțelegere sau legal) 1 (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) a achiziționa, a cumpăra, a dobândi, a obține, a procura, <înv. și pop.> a neguța, a târgui, <reg.> a închipui, a surzui, <înv.> a scumpăra, <grec.; înv.> a proftaxi. A luat un teren la un preț convenabil. 2 (compl. indică obiecte, acte, informații etc.) a obține, a procura. A luat de la notar toate actele necesare vânzării. A luat de la secretariat datele necesare înscrierii la concurs. 3 (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a căpăta, a primi. Și-a luat casa care îi fusese naționalizată. Și-a luat răsplata pentru fapta sa. 4 (compl. indică diplome, titluri de studii, calificări etc.) a obține. Și-a luat diploma de bacalaureat. 5 (compl. indică titluri, premii, note, calificative etc.) a obține, a primi. A luat Premiul Nobel pentru pace. 6 (compl. indică cicluri de studii, ani de învățământ, examene etc.) a promova, a trece. A luat examenul de licență. 7 (compl. indică sume de bani) a încasa, a primi. După ce și-a luat salariul, și-a plătit datoriile. 8 (fin.; compl. indică taxe, impozite, comisioane, vamă etc.) a încasa, a percepe, a strânge, <pop. și fam.> a ridica, <înv.> a scoate. Primăria ia taxe de la persoanele fizice și juridice. Statul ia impozite pe proprietăți. 9 (compl. indică sume de bani sau bunuri necuvenite) a primi. A luat mită ca sâ-i rezolve problema. Chelnerul și-a luat bacșișul. 10 (jur.; compl. indică bunuri) a confisca, a sechestra, <înv.> a zeberi. Bunurile obținute ilicit i-au fost luate. 11 (compl. indică mai ales sume de bani) a se împrumuta, a se îndatora, <înv.> a se îndemâna. A luat de la un prieten o sumă de bani până la salariu. 12 (înv. și pop.; compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. Îndura. Pătimi. Păți. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 13 (înv.; compl. indică scrisori, reviste etc.) v. Primi. IV tr. (predomină ideea obținerii cu forța sau prin viclenie) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) a fura, a sustrage, <astăzi rar> a zeciui, <rar> a hoți, a înstrăina, <pop. și fam.> a cărăbăni, <pop.> a găbji, <fam.> a achiziționa, a ciordi, a dili, a dispărea, a ghibirdisi, a opera, a sfeterisi, a subtiliza, a șparli, a șterpeli, <fam.; glum.> a împrumuta, <înv. și reg.> a fulăi, <reg.> a bojogări, a ciorti, a ciușdi, a fâșni, a hărșni, a huiji, a linge, a pili¹, a poghirci, a pucului, a șpilui, a șuchea², a șuchiri, a șupi², <peior.> a dijmui, <fig.; fam.> a șterge, <arg.> a aporta, a apreta, a bali, a buli, a caramangi, a cardi, a căduli, a cânta, a coti, a gioli, a horșchi, a îmbrățișa, a juli, a mangli, a panghi, a pașii, a răcui, a șmenui, a șucări, a șuti, a trosni, a ușchi, a zuli. Au fost prinși când luau fier vechi. 2 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparțin altcuiva) a fura, a-și însuși¹, a sustrage, <fam.> a ciordi, a palma, a șparli, a șterpeli, <fam.; glum.> a confisca, a împrumuta, <reg.> a cotârji, <fig.; fam.> a ciupi, a pișca, a volatiliza, <fig.; fam.; glum.> a sălta, <fig.; reg.> a ciupeli, <arg.> a aporta, a bali, a buli, a cardi, a extrage, a furgăsi, a furlua, a gioli, a hali, a panacota, a servi, a speria, a șuti, a tria, a umfla, a ușchi. I-a luat portofelul cu bani. I-a luat cârdul. 3 (milit.; compl. indică orașe, fortărețe, puncte strategice etc.) a cuceri, a ocupa, <înv.> a cuprinde, a dobândi, a prinde, a stăpâni. După un asediu de câteva săptămâni, au reușit să ia orașul. 4 (milit.; compl. indică teritorii, state etc.) a cuceri, a ocupa, a subjuga, a supune, <pop.> a pleca, <înv.> a hăpui, a pobedi, a prididi, a reduce. Traian a luat Dacia și a colonizat-o. 5 (milit.; compl. indică trupe inamice, puncte strategice, persoane care aparțin unor unități militare etc.) a captura, <înv.> a apuca, a cuprinde, a stăpâni. Trupele de gherilă au luat rafinăria orașului. 6 (compl. indică ființe) a răpi, <fig.; fam.> a șterge. Un necunoscut a luat copilul unui influent om de afaceri pentru a-l șantaja. 7 (compl. indică oameni) a aresta¹, <fig.> a ridica, <fig.; fam.> a sălta, a umfla. Mulți opozanți ai regimului erau luați noaptea. 8 (compl. indică ființe) a cuprinde, <fig.> a fura. Căzuse în apă și curentul l-a luat tărându-l la vale. 9 (sport) a deposeda. Jucătorului i-a fost luată mingea. 10 (compl. indică acte, documente etc.) a reține, <fam.> a ridica, <fig.; fam.> a sălta. Polițistul i-a luat permisul de conducere pentru că nu a oprit la culoarea roșie a semaforului. 11 (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleși, a covârși, a cuprinde, a năpădi, a răzbi, <pop.> a prididi, <reg.> a poticăli, <înv.> a supune, <fig.> a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolți, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, <fig.; livr.> a ecrasa, <fig.; pop.> a păli². Grija zilei de mâine o ia. V 1 tr. (compl. indică oameni) a angaja, a încadra, a numi, a primi, <înv. și pop.> a năimi, <pop. și fam.> a băga, <reg.> a pogodi, <înv.> a înnăimi. L-a luat ca economist în firmă. 2 tr., refl. recipr. (înv. și pop.) <înv. și pop.> a (se) prinde. S-au luat frați de cruce. 3 tr. (compl. indică oameni; adesea cu determ. „în gazdă”) a primi. A luat în gazdă două studente. 4 tr. (compl. indică lovituri) a primi, <fig.; fam.> a încasa. A luat o lovitură în plină figură. 5 tr. (sport; fam.; compl. indică goluri, coșuri etc.) v. Primi. 6 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Căsători. Uni². VI 1 tr. (compl. indică mâncăruri, băuturi etc.) <impr.> a servi. A luat o felie de tort. 2 tr. (compl. indică droguri) a consuma¹. A ajuns să ia heroină. 3 tr. (med., med. vet.; compl. indică boli contagioase) a căpăta, a contracta, a face, <pop.> a prinde. A luat o viroză. 4 refl. (despre boli) a se răspândi, a se transmite. Unele boli se iau în anumite sezoane ale anului. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică vopsele, culori) a (se) șterge. Vopseaua de pe ușă s-a luat. Își ia oja de pe unghii cu acetonă. 6 tr. (compl. indică manifestări, atitudini ale oamenilor; cu determ. care indică aspectul, comportarea, felul de a fi al cuiva) a adopta, a alege. Nu știe ce atitudine să ia în această situație. 7 tr. (compl. indică obiceiuri, elemente de cultură materială, idei, imagini etc. sau, p. ext., nume, porecle etc.) a-și însuși¹, <fig.> a împrumuta. A luat de la ea deprinderea de a bea cafeaua cu lapte. Și-a luat un nou nume de scenă. 8 tr. (rar, compl. indică autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) v. Copia. Plagia. 9 tr. (rar, compl. indică tutun, droguri sub formă de pulbere etc.) v. Priza¹. Trage. 10 tr. (pop.; despre recipiente) v. Cuprinde. 11 tr. (fam.; compl. indică alimente, medicamente etc.) v. Ingera. Ingurgita. Înghiți. VII (predomină ideea deplasării în spațiu, a începerii unei acțiuni) 1 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră) a pleca, a porni, <înv.> a clăti, a purcede. Văzând pericolul, a luat-o la goană. 2 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre ființe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre”) a apuca, a se îndrepta, a merge, a păși, a pleca, a porni, <rar> a se îndruma, a se orienta, <pop.> a purcede, a se purta, <înv. și reg.> a năzui, <reg.> a arădui, <fig.; pop.> a se întinde. O luăm pe drumul cel mai scurt către casă. 3 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre ființe, vehicule, cursuri de apă etc.) a coti, a merge, <rar> a oblica, <fam.> a face, <înv.> a șovăi¹. Fluviul o ia la stânga. 4 refl. (despre ființe; cu determ. introduse prin prep. „după”) a merge, a se ține, a veni. Multă lume se ia după cortegiu. Câinele se ia după stăpân. 5 tr. (despre vehicule; compl. indică ființe) a duce², a purta, a transporta. Taxiul i-a luat până la gară. 6 tr. (înv. și pop.; compl. indică activități, acțiuni etc.; compl. indică activități, acțiuni etc. urmat de un vb. la inf.) v. Începe. Porni. 7 tr. (pop.; compl. indică spații, distanțe) v. Măsura. Parcurge. Străbate. VIII 1 tr. (compl. indică oameni; cu determ. modale) a trata. Pe un copil trebuie să-l iei cu vorbe bune pentru a fi cooperant. 2 tr. (compl. indică ființe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „drept”) a asemăna, a asemui, a confunda, a semui, <rar> a confuziona. L-a salutat, luându-l drept altcineva. 3 tr. (compl. indică persoane) a alege, a prefera, a vrea. Ce profesor îți iei la matematică pentru pregătirea olimpiadei? 4 tr. (compl. indică temperatura corpului) a măsura. Având frisoane, își ia temperatura. 5 tr. (milit.; înv. și pop.; compl. indică unități sau subunități militare) v. Ataca. Izbi. Lovi. 6 tr. (înv. și pop.; compl. indică oameni; de obicei cu determ. care indică instrumentul, felul, obiectul agresiunii) v. Agresa. Agresiona. Ataca. 7 refl. (recipr.) (pop.; despre oameni; adesea cu determ. „la harță³”) v. Certa. Învrăjbi. Supăra. B (la imper., pers. 2 sg. ia!; cu val. de interj.; exprimă un îndemn; folosit mai ales când se oferă cuiva ceva) poftim!, ține!, <fam.> na! Ia! Și nu îmi mai cere! Ia! Sunt bani de buzunar!