BLOCA vb. I. tr. 1. a supune unei blocade. 2. a împiedica mișcarea, circulația etc. 3. a imobiliza într-o anumită poziție. 4. a interzice (temporar) ocuparea unui post vacant. 5. a suspenda folosirea unor credite, conturi etc.; a interzice schimbarea unor prețuri, salarii fără autorizație guvernamentală. II. refl. (med., tehn.; despre organe) a se imobiliza, a nu mai funcționa. (< fr. bloquer)

BALANȚĂ, balanțe, s. f. 1. Aparat pentru măsurarea greutății corpurilor, format dintr-o pîrghie la capetele căreia se așază, de o parte, obiectul de cîntărit și, de cealaltă parte, greutatea care echilibrează acest obiect. ◊ Expr. A pune în balanță = a cumpăni fapte sau argumente în vederea luării unei hotărîri. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelații din emisfera australă; cumpăna. 2. (Fig.) Comparație, raport între două sume, conturi etc. ◊ Balanță de verificare = operație contabilă constînd din totalizarea separată a cifrelor din debitul și din creditul conturilor; situația conturilor la o anumită dată. Balanță comercială (a unei țări) = raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului. – Fr. balance.

BALANȚĂ, balanțe, s. f. 1. Aparat pentru măsurarea greutății corpurilor, format dintr-o pîrghie cu brațe egale sau neegale, la capetele cărora se pun (de obicei pe talere), de o parte, obiectul de cîntărit și, de cealaltă parte, greutatea-tip care echilibrează acest obiect. V. cîntar, cumpănă. ◊ Balanță analitică (sau de precizie) = balanță cu brațe egale, cu ajutorul căreia se poate cîntări cu o precizie de o zecime de miligram. Balanță romană = balanță formată dintr-o pîrghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal; pe brațul mai lung și gradat alunecă o greutate, care echilibrează obiectul de cîntărit pus pe talerul sau în cîrligul aflat la capătul brațului mai scurt. Balanță zecimală (sau cu basculă) = basculă. ◊ Expr. A ține balanța dreaptă = a fi drept, nepărtinitor. A apleca balanța (în favoarea cuiva) = a fi părtinitor, a părtini pe cineva. A pune în balanță = a cumpăni faptele sau argumentele cuiva în vederea luării unei hotărîri; a compara avantajele și dezavantajele unei situații. A arunca (ceva) în balanță = a arunca în cumpănă. V. cumpănă. ◊ Fig. (Articulat) Numele unei constelații din emisfera australă; cumpăna. 2. Fig. (Numai în expresii din domeniul financiar și comercial) Comparație, raport între două sume, conturi etc. ◊ Balanță de verificare sau balanța sumelor = operație contabilă constînd din totalizarea separată a cifrelor din debitul și din creditul conturilor; situația conturilor la o anumită dată. V. bilanț. Balanța soldurilor = așezarea paralelă a soldurilor debitoare și creditoare, ale căror totaluri trebuie să fie egale. Balanța comercială (a unei țări) sau balanța comerțului exterior = raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului; diferența dintre cifra importului și cea a exportului. Balanță comercială activă = predominarea exportului față de import. Balanță comercială pasivă (sau deficitară) = predominarea importului față de export. Balanță de plăți (internaționale) = raportul dintre sumele pe care o țară le plătește altei (sau altor) țări și acelea pe care le încasează de la țara respectivă (sau de la țările respective). Balanță de plăți activă. Balanță de plăți pasivă.

descărca [At: (a. 1645) HERODOT, 3 / Pzi: ~carc și (reg) ~cărc / E: ml discarricare] 1 vt (C.i. încărcătura) A goli, parțial sau în întregime, un vehicul de transport. 2 vt (D. corăbii, nave, vase) A lăsa la mal Si: a debarca. 3 vr (Îvr) A naviga. 4 vt (Îvr) A trece ceva în contul altuia. 5 vt A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. 6 vt A declanșa o armă de foc. 7 vt A trage un foc de armă. 8-9 vtr A (se) despovăra. 10 vt A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. 11 vt A suprima sau micșora forțele care acționează asupra unei piese, unei construcții, unui sistem tehnic etc. care ar putea produce deformarea acestuia. 12-13 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde încărcătura electrică. 14 vr A se elibera sufletește (împărtășind ceva cuiva). 15 vr (Îe) A-și ~ inima sau sufletul ori conștiința A-și ușura inima (sufletul, conștiința) prin confesare. 16 vt (C.i. sentimente sau stări sufletești apăsătoare) A da la iveală printr-o comportare violentă, nestăpânită (care se răsfrânge asupra unei ființe sau asupra unui obiect). 17-18 vtr A (se) repercuta. 19 vr A-și explica, a-și motiva o acțiune, o atitudine Si: a se justifica. 20 vt A scuti de pedeapsă. 21 vt A trece în creditul contului. 22 vr A se ușura de o vină, de un păcat etc. 23 A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă și că nu e nimic de imputat gestionarului.

bancár, -ă adj. (fin.) Care aparține băncii, privitor la bancă, specific băncii. ◇ Capital bancar = capital bănesc de care dispun băncile și din care se acordă împrumuturi cu dobîndă. Concern bancar v. concern. Consorțiu bancar v. consorțiu. Cont bancar v. cont. Credit bancar v. credit. Depozit bancar v. depozit. Garanție bancară v. garanție. Interdicție bancară v. interdicție. Împrumut bancar v. împrumut. • pl. -i, -e. /<it. bancario, fr. bancaire.

bloca vb. I. I tr. 1 (compl. indică localități, teritorii etc.) A izola prin blocadă. Orașul a fost blocat de inamic. 2 (compl. indică artere de circulație sau circulația) A închide; a interzice temporar accesul. În cadrul unui filtru, poliția a blocat strada principală. ♦ A face să fie închis, ca urmare a unor cauze naturale, a unor accidente etc. Copacii prăbușiți au blocat șoseaua. 3 A opri accesul cuiva într-o anumită zonă, la un anumit obiect etc. Scaunul căzut a blocat ușa de la intrare. 4 A imobiliza într-o anumită poziție. Sistemul antifurt a blocat volanul. ◊ Expr. (A fi) blocat la mantinelă v. mantinelă. 5 A întrerupe temporar funcționarea unui aparat, a unui mecanism etc. Cînd s-a culcat a blocat soneria. 6 A interzice (temporar) ocuparea unui post vacant în sistemul bugetar. 7 (econ.) A suspenda (temporar) folosirea unor credite, conturi, a unor produse etc. ♦ A interzice schimbarea unor prețuri, a unor salarii fără autorizație guvernamentală. 8 (sport) A efectua un blocaj. 9 (tipogr.) A folosi o literă întoarsă pentru a înlocui provizoriu o literă care lipsește. II refl. 1 (med.; despre organe) A nu mai funcționa. Rinichii s-au blocat. 2 (psih.) A se inhiba din cauze afective, cognitive sau voluntare. 3 (tehn.) A se imobiliza, a se fixa într-o anumită poziție. S-a blocat motorul. • prez.ind. -chez. /<fr. bloquer.

blocare s.f. 1 Izolare prin blocadă a unei localități, a unui teritoriu etc. 2 închidere a unei artere de circulație. ♦ Oprire a circulației vehiculelor sau a pietonilor 3 Imobilizare într-o anumită poziție. 4 Interzicerea (temporară) a ocupării unui post vacant în sistemul bugetar. 5 (econ.) Suspendare (temporară) a folosirii unor credite, conturi, a unor produse etc. ♦ Interzicere a schimbării unor prețuri, a unor salarii fără autorizație guvernamentală. ◊ Blocare a contului = sistare de către bancă a plăților din contul de decontare al unei persoane fizice sau juridice. 6 (sport) Efectuare a unui blocaj. ♦ (la volei) Acțiunea de blocare a mingii la fileu. 7 (tipogr.) Culegere intenționată a uneia sau a mai multor litere cu floarea în jos pentru a atrage atenția corectorului. 8 (med.) Întreruperea funcționării unor organe. 9 (tehn.) Imobilizare, imposibilitate de funcționare. • pl. -ări. /v. bloca.

BALANȚĂ, balanțe, s. f. 1. Instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți etalonate. ◊ Balanță romană = cântar cu o singură greutate etalonată, care se deplasează pe brațul lung al pârghiei inelate de al cărei punct fix este atârnat un talger pentru obiectele de cântărit. ◊ Expr. A pune în balanță = a compara două lucruri sau două fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelații din emisfera australă. 2. (Fin.) Comparație, raport între mai mulți indicatori care trebuie echilibrați; (concr.) tabel, situație care conține o asemenea operație etc. ◊ Balanță de verificare = operație contabilă de totalizare a cifrelor din debit și a celor din credit; situația conturilor la o anumită dată. Balanță comercială (a unei țări) = raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului. – Din fr. balance.

PARTIDĂ, partide, s. f. 1. Desfășurare completă a unui joc distractiv sau sportiv, cu toate fazele lui succesive, în urma cărora se stabilesc câștigătorii; întrecere sportivă; meci. ◊ Expr. (Fam.) A pierde partida = a nu reuși într-o acțiune sau într-o întreprindere, a suferi un eșec, a nu avea nici o șansă. ♦ Petrecere, distracție în grup, organizată după un anumit program. O partidă de vânătoare. 2. Căsătorie sau proiect de căsătorie (avantajos); p. ext. persoană vizată pentru un proiect de căsătorie. 3. (Înv.) Partid; grupare, tabără. ◊ Expr. A fi de partida cuiva = a fi partizanul unei grupări. A lua partida cuiva = a trece de partea cuiva, a lua apărarea cuiva. 4. (Cont.) Cont. ◊ (Contabilitate în) partidă dublă = metodă de evidență contabilă în care înregistrarea operațiilor se face concomitent în debitul unui cont și în creditul altui cont. (Contabilitate în) partidă simplă = metodă de evidență contabilă în care înregistrarea se face fie numai în debitul unor conturi, fie numai în creditul altor conturi. 5. Cantitate de mărfuri vândută sau cumpărată o dată. 6. Parte dintr-o compoziție muzicală executată de unul dintre membrii unui ansamblu, care execută această parte. [Pl. și: (4) partizi] – Din ngr. partídha, it. partita, fr. partie.

A CREDITA ~ez tranz. 1) (sume de bani, bunuri materiale) A da pe credit; a acorda prin credit. 2) (sume de bani) A da pentru un timp (cu condiția restituirii); a împrumuta. 3) (mărfuri) A vinde pe credit. 4) (sume de bani, materiale) A înscrie în creditul unui cont. /<fr. créditer

SOLD ~uri n. 1) Diferența dintre debitul și creditul unui cont. 2) Rest de plată la încheierea unor socoteli. 3) la pl. Marfă nevândută care se pune din nou în vânzare, dar cu un preț mai mic. /<fr. solde

BALANSA vb. I. 1. tr., refl. A (se) mișca în așa fel încît să oscileze fără să-și piardă echilibrul; a oscila, a (se) legăna. 2. tr. A balansa un cont = a egala debitul cu creditul unui cont. 3. tr. A crea un echilibru între doi factori; a cumpăni. [Var. balanța vb. I. / < fr. balancer].

SOLD s.n. 1. Diferență dintre debitul și creditul unui cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei socoteli. 2. Rest, rămășiță dintr-o marfă, care urmează să se vîndă cu un preț mai scăzut. [< fr. solde, engl. sold < sell – a vinde].

BALANSA vb. I. tr., refl. a (se) mișca în așa fel încât să oscileze fără să-și piardă echilibrul; a oscila, a (se) legăna. II. tr. 1. a ~ un cont = a egala debitul cu creditul unui cont. 2. a crea un echilibru între doi factori. (< fr. balancer)

CREDITA vb. tr. 1. a acorda (cuiva) un credit (1); a vinde cuiva pe credit. ◊ (fig.) a arăta cuiva considerație, stimă. 2. (cont.) a înregistra creditul unui cont. (< fr. créditer)

SOLD s. n. 1. diferență dintre debitul și creditul unui cont. ◊ rest de plată la lichidarea unei socoteli. 2. rămășiță dintr-o marfă, care se vinde cu preț redus. (< fr. solde)

sold (-duri), s. n. – Diferență între debitul și creditul unui cont; rest de plată; marfă cu preț redus. Fr. solde. – Der. soldă, s. f. (salariu în armată); solda, vb. (a calcula soldul unui cont; a lichida o socoteală; a vinde o marfă cu preț redus), din fr. solder; soldat, s. m., din fr. soldat; soldățesc, adj. (militar); soldăție, s. f. (serviciu militar; carieră de soldat); soldățime, s. f. (mulțime de soldați).

cont n., pl. urĭ (fr. compte, it. conto, d. lat. cómputus, cont, computare, a socoti la un loc. V. acont, scont, deputat, imput). Socoteală, samă: a face contu cheltuĭelilor. Raport, samă: daŭ cont de însărcinarea mea. Pe cont, pe credit, pe datorie. Țin cont, ĭaŭ în samă, ĭaŭ act. Cont curent, contabilitate între doĭ inșĭ dintre care unu primește și dă banĭ p. cel-lalt. Înalta Curte de Conturĭ, așezămînt care verifică conturile administrațiunilor statuluĭ. – Fals compt. În est pop. pe conta mea (ta, luĭ), pe contu meŭ (tăŭ, luĭ), cu baniĭ meĭ (tăĭ, luĭ).

deschíd, -chís, a -chíde v. tr. (lat. dĭsclúdere. V. închid). Desfac, daŭ în lăturĭ: a deschide ușa, fereastra [V. descuĭ]. Daŭ în lăturĭ învălitoarea, ușa, capacu lăsînd liberă intrarea: a deschide cutia, casa, dulapu, ochiĭ, gura, cartea. Stabilesc, fac: a deschide o cale, un canal. Spintec, taĭ: a deschide o vînă, pîntecele. Fig. Încep: a deschide ședința, balu, campania, focu (cu armele). Excit, ațîț, stimulez: a deschide apetitu. Ceru s’a deschis, s-a luminat, s-a înseninat. A deschide ochiĭ, a fi atent. A deschide cuĭva ochiĭ, a-ĭ atrage atențiunea, a-ĭ denunța ceva. A-țĭ deschide cuĭva inima, a-ĭ spune secretele tale. A deschide cuĭva casa ta, a-l primi ca pe un bun amic. A deschide cuĭva capu, spiritu, a-ĭ atrage atențiunea, a-l face maĭ capabil, maĭ inteligent. A deschide un credit, un cont cuĭva, a începe să-ĭ face credit. – În Munt. deșchid și (în vest) dășchid.

DOBÂNDĂ (< dobândi) s. f. Preț (taxă) al serviciului de creditare pe care debitorul îl plătește creditorului, stabilit ca o cotă procentuală din suma împrumutată; volumul d. depinde de suma creditată, timpul de imobilizare a mijloacelor bănești, rata d. (exprimată în procente); d. simplă este proporțională cu timpul și mărimea creditului, spre deosebire de d. compusă care are o creștere exponențială în raport cu timpul de imobilizare a sumei creditate. ◊ D. fixă = d. a cărei rată rămâne constantă pe toată perioada de rambursare. D. variabilă = d. a cărei cotă se modifică în funcție de evoluția pieței ratei d. ◊ D. negativă = d. încasată de debitor (este o măsură de limitare a importului de capital). ◊ D. statuară = cotă procentuală din valoarea nominală a unei acțiuni pe care acționarii unei societăți au dreptul să o primească ca prime dividente. ◊ D. preferențială = rată a d., percepută la creditele în cont curent, constituind baza de calcul pentru stabilirea celorlalte genuri de d.

DÁTĂ (< fr.) s. f. I. Timpul precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează a se produce un eveniment; indicația acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. (pusă la întocmirea lor). ◊ (Dr.) D. certă = dată (I) calendaristică începând de la care existența unui înscris sub semnătură privată (indiferent dacă a fost sau nu datat de către părți) nu mai poate fi contestată de către terți, fiind considerată a constitui, pentru aceștia, adevărata dată a actului respectiv. II. 1. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. ◊ (INFORM.) Structuri de date = capitol al informaticii, care studiază modul de organizare a datelor. 2. (MAT.) Fiecare dintre numerele, mărimile, relațiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unei cercetări și urmează a fi supuse unei prelucrări logice sau matematice. ♦ Reprezentare a informației (2) care poate fi memorată, transmisă sau prelucrată în cadrul unui sistem informatic. 3. (EC.) Date preliminare = indicatori asupra unui fenomen ce se desfășoară în timp, calculați înainte de încheierea lui, pe baza unor realizări efective și pe baza informații legate de posibilitățile și tendințele existente. 4. (FIN.) D. de emisiune = a) data punerii în circulație a unei bancnote, monede, hârtii de valoare, polițe, cec etc. b) data lansării efective a unui împrumut care corespunde cu cea a publicării lui în Monitorul Oficial și de la care se calculează rata actuarială de împrumut (taxa de emisiune). D. de reglementare = d. la care subscripțiile trebuie reglementate prin calcularea unei alte rate actuariale (rată de regularizare). D. de acceptare = d. la care o poliță, un cec etc. pot fi acceptate sau onorate. Data valorii = (despre un cont bancar) d. la care este înregistrată în creditul unui cont suma totală a unui vărsământ sau a unui cec remis spre încasare, iar în debit suma totală a unei ieșiri din cont. D. de achiziție = d. efectivă a cumpărării unei valori.

PARTIDĂ, partide, s. f. 1. Desfășurare completă a unui joc distractiv sau sportiv, cu toate fazele lui succesive, în urma cărora se stabilesc câștigătorii; întrecere sportivă; meci. ◊ Expr. (Fam.) A pierde partida = a nu reuși într-o acțiune sau într-o întreprindere, a suferi un eșec, a nu avea nicio șansă. ♦ Petrecere, distracție în grup, organizată după un anumit program. O partidă de vânătoare. 2. Căsătorie sau proiect de căsătorie (avantajos); p. ext. persoană vizată pentru un proiect de căsătorie. 3. (Înv.) Partid; grupare, tabără. ◊ Expr. A fi de partida cuiva = a fi partizanul unei grupări. A lua partida cuiva = a trece de partea cuiva, a lua apărarea cuiva. 4. (Cont.) Cont. ◊ (Contabilitate în) partidă dublă = metodă de evidență contabilă în care înregistrarea operațiilor se face concomitent în debitul unui cont și în creditul altui cont. (Contabilitate în) partidă simplă = metodă de evidență contabilă în care înregistrarea se face fie numai în debitul unor conturi, fie numai în creditul altor conturi. 5. Cantitate de mărfuri vândută sau cumpărată o dată. 6. Parte dintr-o compoziție muzicală executată de unul dintre membrii unui ansamblu, care execută această parte. [Pl. și: (4) partizi] – Din ngr. partídha, it. partita, fr. partie.

BALANSA, balansez, vb. I. 1. Refl. A oscila în jurul unui centru de echilibru (ca brațele unei balanțe); a se pleca, a se înclina cînd într-o parte cînd într-alta; a se legăna. Se balansează pe scaun. ▭ Sub bula care se balansează după legile pendulului există discul cu nisip. SAHIA, U.R.S.S. 57. ◊ Tranz. În zorii zilei, cînd vaporul își balansa mașina... Penelopa, zveltă, sprintenă, suia scara. BART, E. 46. 2. Tranz. (Numai în expr.) A balansa un cont = a compara sumele din debitul și creditul unui cont spre a constata egalitatea sau diferența totalurilor; a face să se egaleze debitul cu creditul. 3. Tranz. Fig. (Franțuzism neobișnuit) A crea un echilibru (între doi factori, două forțe etc.), a ține cumpăna (la ceva); a cumpăni, a echilibra. V. contrabalansa. (Atestat în forma balanța) [Radu cel Mare] cercă atunci a balanța puterea boierilor. BĂLCESCU, O. II 16. – Variantă: (învechit) balanța vb. I.

PARTIDĂ, partide și (4) partizi, s. f. 1. (La unele jocuri și sporturi) Desfășurare completă a unui joc, cu toate fazele lui succesive, din momentul începerii și pînă la obținerea unui rezultat sau pînă la atingerea unei limite de timp. Colonelul zvîrlise cărțile, se uita peste umăr, la jocul vecinului, să nu scape cumva vreun amănunt din capriciile partidei. C. PETRESCU, S. 108. Ne întoarcem la partida de șah. SEBASTIAN, T. 181. Se juca o partidă interesantă. CARAGIALE, O. III 14. ◊ Expr. (Familiar) A pierde partida = a suferi un eșec, a nu reuși într-o acțiune sau într-o întreprindere. ♦ Îndeletnicire distractivă în grup, organizată după un program stabilit. ◊ (Franțuzism) Partidă de plăcere = petrecere organizată în grup. Se-ntorcea compania de la Urlătoare, cu lăutari. Fusese o partidă de plăcere improvizată, o fantazie a locotenentului. CARAGIALE, O. II 201.2. Căsătorie sau proiect de căsătorie; p. ext. persoană care este luată în considerare pentru un proiect de căsătorie. Înainte Zoie, pînă nu-l luase, A respins partide mult mai serioase. TOPÎRCEANU, P. 234. Postelnicul George era partidă strălucită în București. BOLINTINEANU, O. 414. Rămase încîntată, văzînd că se înfățișează o astfel de partidă, văzînd că cere pe fiică-sa un postelnic. NEGRUZZI, S. I 72. ◊ Expr. A face o partidă bună = a face o căsătorie avantajoasă. 3. (Învechit) Partid, grupare. Nu voiți pace cu partida adversă, căci credeți că oamenii care o compun v-au atacat privilegiile de clasă. BOLINTINEANU, O. 421. Mulți din cei mari... înjghebară o partidă contrarie. NEGRUZZI, S. II 145. ◊ Expr. A fi de partida cuiva = a aparține unei grupări, a fi partizanul unei grupări. A fost o luptă cu pietre între orășenii ce erau de partida lor, cu ceilalți. GHICA, A. 253. A lua partida cuiva = a trece de partea cuiva, a lua partea cuiva. Femeile, mai generoase decît bărbații, au luat partida ta. BOLINTINEANU, O. 405. 4. (Contabilitate) Cont. ◊ Contabilitate în partidă dublă = metodă de evidență contabilă în care înregistrarea operațiilor economice se face concomitent în debitul unui cont și în creditul altui cont. Contabilitate în partidă simplă = metodă veche de contabilitate, în care se înregistrau numai anumite operații, iar înregistrarea se făcea fie numai în debitul unor conturi, fie în creditul altor conturi. 5. Cantitate de mărfuri formînd un lot care se vinde sau se cumpără angro. O magazie lungă... în care se depozita marfa gata, în baluri și partide. ARDELEANU, D. 102.- Pl. și: ((3) învechit) partizi (RUSSO, S. 34).

VIRA, virez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vehicule sau convoaie de vehicule) A schimba direcția, făcînd o curbă din mers. Coloana din dreapta începe foarte prudentă lupta, pentru ca să dea timp navelor învăluitoare să ajungă în poziție de tragere... Apoi imediat virează și ea. CAMIL PETRESCU, T. II 175. Mașina... viră nebunește și dispăru. C. PETRESCU, Î. N 222. ♦ (Despre persoane) A face ca un vehicul să-și schimbe direcția; a coti, a cîrmi. Am virat brusc și am intrat în șanț... Mașina nu s-a răsturnat. CAMIL PETRESCU, P. 124. ♦ Fig. A schimba vorba, a trece la alt subiect de conversație. Sonia îl mai privește o dată cu ochi care roagă, pe urmă virează brusc: -A! iată pe d-na Ionescu! CAMIL PETRESCU, T. II 27. ◊ Tranz. Sabina... viră brusc discuția în altă direcție. C. PETRESCU, C. V. 84. 2. Tranz. A trece o sumă de bani de la un cont la altul. Vă rog... să deschideți un cont la banca dv. pentru domnișoara Otilia Mărculescu, virînd în creditul acestui cont, prin debitul contului meu, lei 100000. CĂLINESCU, E. O. II 205. 3. Tranz. A pune o copie fotografică într-o soluție specială, pentru a-i schimba nuanțele de negru în alte nuanțe.

SOLDA, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula diferența dintre debitul și creditul unui cont; a face soldul. ♦ Refl. Fig. (Despre acțiuni) A se încheia cu... (mai ales cu un insucces), a avea drept rezultat... (mai ales unul nesatisfăcător). Tratativele s-au soldat cu un eșec. 2. A vinde (mărfuri) cu reducere de preț. 3. A lichida (o datorie).

credita vt [At: GORUN, F. 91 / Pzi: ~tez / E: fr créditer] 1 A deschide cuiva un credit Si: (înv) credetălui (1). 2 A vinde pe datorie Si: (înv) credetălui (2). 3 A înscrie în creditul (22) cuiva ceea ce i se datorează Si: (înv) credetălui (3). 4 A acredita. 5 A da cuiva o scrisoare de credit (3) Si: (înv) credetălui (5). 6-8 (Îoc a debita) A înregistra în creditul (20-22) unui cont Si: (înv) credetălui (6-8). 9 (Îe) A ~ un cont A înscrie contul debitor corespunzător și suma respectivă. 10 (Fig) A acorda încredere cuiva.

creditare sf [At: DA ms / Pl: ~tări / E: credita] 1 Deschidere a unui credit pentru cineva Si: creditat¹ (1), (înv) credetăluire (1), credetăluit¹ (1). 2 Vânzare pe datorie Si: creditat¹ (2), (înv) credetăluire (2), credetăluit¹ (2). 3 Înscriere în creditul (22) al cuiva ceea ce i se datorează Si: creditat¹ (3), (înv) credetăluire (3), credetăluit¹ (3). 4 Acreditare. 5 Dare a unei scrisori de credit cuiva Si: creditat¹ (5), (înv) credetăluire (5), credetăluit¹ (5). 6-8 (Îoc debitare) Înregistrare în creditul (20-22) unui cont Si: creditat¹ (6-8), credetăluire (6-8), credetăluit¹ (6-8). 9 (Îe) ~ a unui cont Înscriere a contului debitor corespunzător și a sumei respective. 10 (Fig) Acordare de încredere cuiva Si: creditat¹ (9), (înv) credetăluire (9), credetăluit¹ (9).

creditor, ~oare [At: (a. 1754) IORGA, S. D. XII, 68 / Pl: ~oare / E: fr créditeur, it creditore] 1-6 a (Sumă) (cont sau) sold care arată care este creditul (20-22) cuiva. 7-9 smf, a (Persoană sau) (instituție) care a dat bani cu împrumut sau care are de primit o sumă datorată Si: împrumutător. 10 a Referitor la credite. 11 a (D. sume) Care se înscrie în creditul unui cont. 12-13 sm Titular al unui drept de creanță (1-2). 15 sns (Iuz; csnz) Tip de stofa.

partidă sf [At: AR (1829), 7¹/25 / V: (înv) ~ită / Pl: ~de, (îvp) ~izi / E: ngr παρτίδα, it partita, fr partie] 1 (Udp. „de”) Desfășurare completă a unui joc distractiv sau sportiv, cu toate fazele succesive și în urma căreia se stabilesc câștigătorii. 2 (Udp „de”) Întrecere între doi jucători, între doi sportivi, între două echipe etc. 3 (Fam; îe) A pierde ~da A nu reuși într-o acțiune sau într-o intreprindere. 4 (Fam; îae) A nu mai avea nici o șansă. 5-6 (Asr; șîs ~ de plăcere, ~a plăcerii) Petrecere (cu orgii sexuale) organizată în grup. 7 Grup de persoane care susțin și apără aceleași opinii, au aceleași năzuințe etc. Si: grupare, parte, tabără, (înv) partid (1). 8 (Îs) Spirit (sau înv, duh) de ~ Atitudine părtinitoare față de un anumit grup. 9 (Îas) Solidaritate cu concepțiile unei grupări. 10 (Înv; îe) A fi de ~da cuiva A aparține unui grup. 11 (Înv) A lua ~da cuiva A fi de partea cuiva. 12 (Rar) Partid (2). 13 (Ctb) Cont. 14 (Ctb; îs) ~ dublă (sau, înv, îndoită) Înregistrare și reflectare în două conturi a unei operații economice și care constă în trecerea aceleiași sume atât în debitul unui cont cât și în creditul altui cont. 15 (Ctb; îs) ~ simplă Înregistrare și reflectare a unei operații economice într-un singur cont. 16 Cantitate de mărfuri care formează un lot, vândut sau cumpărat cu ridicata. 17 Proiect de căsătorie. 18 Persoană vizată pentru un astfel de proiect, considerată din punctul de vedere al situației sale sociale sau materiale Si: (pop) parte. 19 Căsătorie. 20 (Îe) A se căsători cu cineva pentru a obține avantaje materiale sau poziție socială. 21 (Muz) Parte dintr-o compoziție armonică executată de unul dintre membrii unui ansamblu sau de mai mulți membri la unison. 22 (Îf partită) Veche denumire a suitei. 23 (Îs) ~ de sex Contact sexual considerat ca divertisment și performanță, de obicei între persoane necăsătorite.

sold¹ sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: fr solde] 1 Diferență între totalul sumelor înregistrate în debitul și în creditul aceluiași cont. 2 Rest de plată după compensarea reciprocă a unor obligații. 3 (Îs) ~ debitor Sumă în debitul unui cont mai mare în comparație cu creditul aceluiași cont. 4 (Îs) ~ creditor Sumă în creditul unui cont mai mare în comparație cu debitul aceluiași cont. 5 Marfa rămasă, cu defecte sau nepotrivită cu sezonul, care se vinde cu preț redus Si: (îrg) marda. 6 (Îlav) La ~ Cu preț redus (la lichidare).

balanțà v. 1. a se mișca, plecându-se într’o parte si într’alta, a se legăna; 2. a echilibra: a balanța conturile, a face creditul egal cu debitul.

creditat², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: credita] 1 Căruia i s-a deschis un credit Si: (înv) credetăluit² (1). 2 Căruia i se vinde pe datorie Si: (înv) credetăluit². 3 Căruia i s-a înscris, în credit, ceea ce i se datorează Si: (înv) credetăluit² (3). 4 Acreditat². 5 Căruia i s-a dat o scrisoare de credit Si: (înv) credetăluit² (5). 8 Căruia i se înregistrează în creditul (20-22) său un cont Si: (înv) credetăluit² (6-8). 9 (Fig) Căruia i se acordă încredere Si: (înv) credetăluit² (9).

înregistrare sf [At: COD. PEN. R. P. R. 566 / Pl: ~rări / E: înregistra] 1 Înscriere într-un registru Si: înregistat¹ (1). 2 Reținere prin scris a unui eveniment, fapt etc. Si: înregistat¹ (2). 3 Imprimare prin mijloace tehnice a sunetelor, a fenomenelor luminoase etc. Si: înregistat¹ (3). 4 (Fig) Memorare. 5 Obținere a unui succes Si: înregistat¹ (5). 6 (Fin) Operație prin care se consemnează consecutiv intrarea și ieșirea mijloacelor economice dintr-o administrație, întreprindere etc. Si: înregistat¹ (6). 7 (Fin; îs) ~re dublă Metodă de înregistrare în conturi a aceleiași sume în debitul unui cont și în creditul altuia Si: înregistat¹ (7).

EXTRAS s.n. 1. Fragment, pasaj, citat scos, reprodus dintr-o lucrare. ♦ Act în care s-au reprodus fragmentar părțile esențiale dintr-un document. ◊ În extras = reprodus aparte, fragmentar; extras de cont = copie a situației creditului și a debitului unui cont curent într-o anumită perioadă de timp. ♦ Articol, studiu apărut într-o publicație periodică etc. tipărit aparte în broșură. 2. Extract. [Var. estras s.n. / < extrage, cf. lat. exstractum, fr. extrait].

EXTRAS s. n. 1. fragment, pasaj, citat dintr-o scriere. 2. (jur.) act în care s-au reprodus fragmentar părți esențiale dintr-un document. ♦ în ~ = reprodus parțial, fragmentar; ~ de cont = copie a situației creditului și a debitului unui cont într-o anumită perioadă de timp. 3. articol, studiu apărut într-o publicație periodică etc., tipărit aparte în broșură. 4. extract (2). (< extrage)

DEBITÓR, -OÁRE (< fr., lat.) adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care datorează; (despre sume) care se înscriu în debit² (2), datorat; (despre soldurile acelor conturi) la care debitul² (2) depășește creditul. ◊ Sold d. = soldul conturilor al căror debit este mai mare decât creditul. Suma d. = sumă înscrisă în debitul unui cont. 2. S. m. și f. Datornic; persoană fizică sau juridică ce a contractat o datorie față de un terț, numit creațier. ◊ D. insolvabil = d. care nu-și poate achita datoriile la scadență. D. principal = d. care a contractat un împrumut pentru a cărui achitare au garantat alte persoane. D. ipotecar = d. care garantează rambursarea unui împrumut cu bunuri ce pot fi ipotecate. ♦ (Dr.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva.

EXTRAS, extrase, s. n. 1. Fragment sau pasaj scos dintr-o scriere. ◊ Loc. adv. În extras = reprodus fragmentar, parțial. ◊ Extras de cont = situația la zi a creditului și debitului unui cont curent într-un răstimp determinat; formular pe care sînt trecute aceste date. ♦ Articol sau studiu scos dintr-o revistă, dintr-un volum omagial sau din altă publicație colectivă și tipărit separat în broșură. 2. Extract (1).

balanță sf [At: OTESCU, CR. 27 / V: (pop) pa- / Pl: ~țe / E: fr balance] 1 Instrument pentru cântărirea corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți etalonate 2 (Îs) -romană Cântar cu o singură greutate etalonată, care se mișcă pe brațul lung al pârghiei inegale de al cărei punct fix este atârnat un talger pentru obiectele de cântărit. 3 (Îe) A pune în – A compara două lucruri, două fapte sau argumente, idei diferite pentru a lua o hotărâre. 4 (Fig; îe) A ține -ța dreaptă A fi nepărtinitor. 5 (Fig; îe) A apleca -ța (în favoarea cuiva) A fi părtinitor. 6 (Ast) Constelație din emisfera australă situată între Oficus și Fecioară. 7 (Îs) – cu basculă Balanță în care echilibrarea greutății corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. 8 Comparație, raport între mai mulți indicatori care trebuie echilibrați. 9 (Ccr) Tabel care conține balanța (8). 10 (Îs) – de verificare Operație contabilă de totalizare a cifrelor din debit și a celor din credit. 11 (Îas) Situație a conturilor la o anumită dată. 12 (Îs) ~ comercială (a unei țări) Raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului.

corespondent, ~ă [At: STAMATI, D. / Pl: ~nți, ~e / E: fr correspondant] 1 smf Persoană care colaborează la un ziar sau la o publicație periodică, trimițând spre publicare informații din locul unde se află. 2 smf Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3 smf (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență (4). 4 smf (Înv) Funcționar la o bancă însărcinat cu ținerea corespondenței (5). 5 smf Negustor care este în legătură cu alt negustor. 6 a Corespunzător. 7 a (Îs) Membru ~ Membru al unei academii, instituții științifice etc., având aceleași obligații și drepturi ca și un membru activ, cu excepția dreptului de a vota. 8 a (Gmț; îs) Unghiuri ~e Fiecare din unghiurile formate de o secantă și două drepte paralele. 9 a (Corn; îs) Cont ~ Cont pentru instituțiile de credit cu care lucrează o bancă.

DEBITOR, -OARE I. adj. (despre sume de bani) care se înscrie în debit² (2); datorat. ◊ (despre conturi) în care debitul² (2) depășește creditul. II. s. m. f. datornic, cel care este creditat. ◊ persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea sau să (nu) facă ceva. (< fr. débiteur, lat. debitor)

hologramă s. f. (foto) Fotografie tridimensională ◊ „Holografia permite automatizarea operației de depistare a celulelor canceroase [...] Specialiștii vest-germani au realizat o instalație cu ajutorul căreia proba este comparată de calculator, prin intermediul hologramei, cu celule canceroase aflate în diferite stadii ale patogenezei [...]” Cont. 26 XII 75 p. 5. ◊ „Cartea de credit [în S.U.A.] este prevăzută cu o hologramă care reproduce amprentele digitale ale posesorului.” R.l. 14 VIII 78 p. 6. ◊ „Pânzele, sculpturile, piesele de metal prețios, porțelanurile, transpuse în limbajul tridimensional al hologramei, constituie o adevărată încântare pentru vizitatori, dându-le impresia că sunt reale.” R.lit. 30 VIII 79 p. 23. ◊ „Spre deosebire de procedeele cunoscute până în prezent, prin care hologramele (înregistrări ale imaginii tridimensionale a unui obiect) erau produse în încăperi speciale, o echipă de cercetători de la Massachussetts Institute of Technology (S.U.A.) a conceput și realizat un sistem holografic care permite proiectarea imaginii tridimensionale în spațiul liber [...] cu tot progresul realizat, holografia încă se mai găsește într-un stadiu incipient [...]” I.B. 4 VIII 86 p. 8; v. și holografie (din fr. hologramme; cf. engl. hologram; BD 1968; DT; DEX, DN3)

*crédit n., pl. e (fr. crédit, d. it. crédito, derivat d. crédere a crede). Reputațiune că-țĭ plăteștĭ datoriile: a avea credit. Amînare de plată, datorie: a avea credit pe (saŭ de) doŭă lunĭ, a cumpăra pe credit. Com. Parte dintr’un cont în care scriĭ supt numele cuĭva ceĭa ce i se datorește de un negustor. A deschide un credit cuĭva, a-l autoriza să ĭa în numele tăŭ de la o casă banĭ cît îĭ trebuĭe. Fig. Autoritate, considerațiune: a avea credit. Fin. Sume care se pot cheltui din buget în virtutea legiĭ. Credit fonciar, stabiliment care, supt controlu statuluĭ, te împrumută, pe imobile, cu sume plătibile după lungĭ termine pin anuitățĭ calculate așa în cît, la terminu fixat, cel care s’a împrimutat să-șĭ achite și capitalu, și interesele. Credit mobiliar, societate comercială care te împrumută dacă-ĭ lașĭ amanet acțiunĭ, obligațiunĭ și alte titlurĭ.

GAUDIN [godẽ], Martin Michel Charles (1756-1841), financiar și om politic francez. Ca ministru al Finanțelor (1799-1814), a inițiat o reorganizare financiară; a pus bazele cadastrului, a creat Curtea de Conturi și a impulsionat sistemul creditelor.

*stornéz v. tr. (it stornare, rudă cu rom. a răs-turna). Com. Trec un cont de la debit la credit orĭ invers.

CREDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfă pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit.

CREDIT s. n. 1. relație ce se stabilește între o persoană (creditor) care acordă, sub formă de împrumut, o sumă de bani sau alte valori și o altă persoană (debitor), care primește împrumutul, urmând ca restituirea să se efectueze la o dată ulterioară, determinată; împrumut acordat; creanța creditorului; obligația (bănească) a celui creditat. 2. sferă a circulației bănești cuprinzând relațiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezintă sumele avansate. 4. (fig.) încredere, considerație, stimă, autoritate de care se bucură cineva. (< fr. crédit, lat. creditum)

CREDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă² unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit.

SOLD, solduri, s. n. 1. Diferența dintre totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul lui. 2. Rest de plată la lichidarea unei socoteli. 3. Rest de marfă (cu defecte sau nepotrivită cu sezonul) care se vinde cu preț redus.

ANALÍZĂ (< fr., lat. m.) s. f. 1. Descompunere reală sau mintală a unui obiect, fenomen sau a relațiilor dintre obiecte, fenomene etc., în părțile lor componente, în scopul cunoașterii; examinare amănunțită, parte cu parte, a unei probleme, a unui obiect de studiu. V. sinteză. ♦ A. psihologică = modalitate de investigare prin diverse procedee (descriere, introspecție, monolog interior etc.) a conștiinței, a trăirilor sufletești, a raporturilor omului cu mediul. (SOCIOL.) A. funcțională = metodă de cercetare punînd accentul pe evidențierea articulațiilor reciproce ale elementelor și pe descrierea traiectoriei ce caracterizează dinamica de ansamblu a obiectului considerat. A. sistemică = metodă dezvoltată în cadrul teoriei generale a sistemelor. A. de conținut = ansamblu de tehnici aplicate comunicărilor orale sau scrise ale indivizilor, în vederea interpretării lor științifice. A. critică = procedeu de studiu al lucrărilor literare, prin punerea în lumină a elementelor constitutive; analiză de text. A. chimică = procedeu pentru stabilirea compoziției chimice (calitative sau cantitative) a substanțelor cu ajutorul unor reacții chimice specifice sau pe baza proprietăților fizico-chimice specifice. A. conformațională = domeniu al stereochimiei care studiază proprietățile fizice și chimice ale conformerilor, stabilind conformația privilegiată. A. biochimică = procedeu de cercetare care pune în evidență o substanță chimică aflată într-un lichid organic; este folosită curent în clinică pentru decelarea unor tulburări ale metabolismului. A. biologică = operație prin care se determină acțiunea fungicidă sau insecticidă a produselor chimice destinate combaterii bolilor sau dăunătorilor. A. economică = cercetare obiectivă (cantitativă sau calitativă) bazată pe descompunerea în elementele componente ale proceselor și fenomenelor economice, a factorilor de influență în scopul cunoașterii științifice a întregii activități economice. A. contabilă = stabilirea pe bază de documente, în mod distinct pentru fiecare operațiune economică, a conturilor corespondente și a părților acestora (debit sau credit) în care urmează să se înregistreze concomitent aceleași sume; stabilirea corelației dintre pozițiile (posturile) de bilanț. A. marginală = cercetare bazată pe folosirea multiplicatorilor, a metodelor calculului diferențial și integral în studierea fenomenelor economice. 2. A. statistică = stabilirea și explicarea legăturilor și legităților în dezvoltarea fenomenelor de masă, pe bază de date obținute prin observare și prelucrare statistică. 3. (TELEC.) Analiza imaginii = descompunerea unei imagini în elemente simple, susceptibile de a fi transformate în semnale electrice transmisibile individual; este utilizată în televiziune, telefotografie etc. 4. A. matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele și aplicațiile lor (ex. derivatele, diferențialele, integralele etc.), precum și relațiile în care intervin acestea. Bazele a.m. au fost puse de Newton și Leibniz prin introducerea calculului diferențial și integral. Dezvoltări ulterioare se datorează Euler, Cauchy, Riemann, Cantor etc. A. numerică = ramură a matematicii care studiază rezolvarea numerică a problemelor și evaluarea erorilor ce pot să apară în soluțiile bazate pe metode de calcul aproximativ. A. funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul spațiilor vectoriale, topologice și al funcțiilor definite pe aceste spații. Contribuții în a.f. au adus V. Voltera, D. Hilbert și St. Banach. A. combinatorie (combinatorială) = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, combinările și problemele în care este necesară numărarea diverselor posibilități de ordonare a unor elemente, după reguli date. A. factorială v. factorial. 5. (FIZ.) Determinare a gradului și a planului de polarizare a luminii. ♦ A. armonică = descompunere a unei mărimi periodice nesinusoidale într-o sumă de armonice. A. spectrală v. spectral. 6. (INFORM.) A. informației = atribuirea de indicatori pentru fiecare element memorat care să reflecte informația stocată. 7. A. granulometrică v. granulometrie.

BALANSA, balansez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) înclina cînd într-o parte, cînd într-alta; a (se) legăna. 2. Tranz. (În expr.) A balansa un cont = a face să se egaleze debitul cu creditul. 3. Tranz. Fig. A crea un echilibru între doi factori; a cumpăni. – Fr. balancer.

avere sf [At: CORESI, EV., VII/26 / Pl: ~ri / E: avea] 1 Posedare. 2 Deținere. 3 Stăpânire a cuiva sau a ceva Si: avut¹ (3). 4 (Ccr) Totalitate a bunurilor care se află în posesia unei colectivități sau a unui individ Si: avut¹ (4), avuție (1), bogăție. 5 (Îe) A avea ~ A fi bogat. 6 (Îe) A face ~ A agonisi. 7 (Îae) A parveni. 8 (Îe) A pierde ~a A deveni sărac. 9 (Îe) A se bucura de ~ A fi lacom de bani. 10 (Îs) ~ părintească Moștenire de la părinți. 11 (Înv; îs) ~ mișcătoare Bunuri mobile. 12 (Înv; îs) ~ nemișcătoare Bunuri imobiliare. 13 (Ccr) Bani. 14 (Ecn) Parte dreaptă a unui cont sau a unei partide Si: (rar) avut¹ (7), credit. 15 (Fig) Totalitate a experiențelor și cunoștințelor deținute în mintea cuiva Si: (rar) avut¹ (8), avuție (4). 16-18 (Fig) Relație (de rudenie, de subordonare, afectivă) cu cineva. 19-21 (Fig; ccr) Persoană cu care cineva are o relație (de rudenie, de subordonare, afectivă). 22 (Fig) Deținere a unei capacități abstracte Si: (rar) avut¹ (9). 23 (Pex; rar) Primire a ceva de la cineva. 24 (Pex; rar) Câștig. 25 (Pex; rar) Dar. 26 (Pex; rar) Participare la ceva. 27 (Pex; rar) Posibilitate de a dispune de serviciile cuiva Si: (rar) avut¹. 28 (Pex; rar) Componență. 29 (Pex; rar; ccr) Parte componentă Si: avuție (7). 30 (Pex; rar) Conținut. 31 (Pex; rar) Dimensiune. 32 (Fig) Înzestrare a cuiva cu o anumită calitate Si: (rar) avut¹ (14). 33 (Fig; rar) Senzație. 34 (Fig; rar) Sentiment. 35 (Fig; rar) Boală. 36 (Fig; rar) Independență. 37 (Înv; fig; rar) Existență. 38 (Înv; fig; rar) Stare. 39 (Înv; fig; rar) Menire. 40 (Înv; fig; rar) Voință. 41 (Înv; fig; rar) Necesitate. 42 (Înv; fig; rar) Posibilitate. 43 (Înv; fig; rar) Destinație. 44 (Înv; fig; rar) Scop.

*BALANȚA (-țez) I. vb. tr. 1 ⚚ A stabili un echilibru, a echilibra; ~ conturile, a face să se potrivească debitul cu creditul ¶ 2 A mișca cînd într’o parte, cînd într’alta, a legăna. II. vb. refl: 1 ⚚ A se echilibra debitul cu creditul: ajunsesem la patruzeci (de) milioane de lei... pasiv, care se balanța cu valoarea proprietăților sale (I.-GH.) ¶ 2 A se legăna [fr. balancer].

credit sn [At: (a. 1837) PRAVILA COMERCIALĂ, ap. DA / V: ~det / Pl: ~uri^[1] / E: lat creditam, fr crédit, it credito, ger Kredit] 1 Încredere în solvabilitatea cuiva, pe baza căreia poate obține bani sau mărfuri pe datorie Si: (înv) credință (60), veresie. 2 (Îe) Pe (sau în) ~ Pe datorie. 3 (Îs) Scrisoare de ~ Document care autorizează pe purtător să ridice o sumă de bani de la acela căruia îi este adresată scrisoarea. 4 (Nob; îas) Scrisoare de acreditare. 5 (Iuz; îs) Monedă de ~ Bancnotă. 6 (Îs) ~ul public Încredere pe care o inspiră particularilor solvabilitatea statului pentru datoria publică. 7 Sumă de bani pusă la dispoziția cuiva pentru împrumut. 8-9 (Îe) A cumpăra (sau a vinde) pe~ A cumpăra (sau a vinde) pe datorie. 10 (Iuz; îs) Stabiliment de ~ Bancă. 11 (Îe) A deschide cuiva un ~ A autoriza pe cineva să ia împrumut de la o bancă până la o anumită sumă. 12 Amânare de plată acordată unui debitor. 13 Termen de plată. 14 Sumă prevăzută în bugetul statului spre a fi cheltuită pentru un serviciu public. 15 (Îs) ~e ordinare Credite pentru cheltuielile obișnuite, prevăzute de la început cu determinare precisă în buget. 16 (Îs) ~e extraordinare (sau suplimentare) Credite acordate pentru necesități neprevăzute ce apar în cursul anului bugetar. 17 (Îs) ~e deschise Sume de care dispun ordonatorii de credit. 18 (Îs) ~e virate Sume trecute de la un articol la altul sau de la o instituție la alta. 19 (Îs) Suplimentări de ~ Sume acordate peste creditele inițiale. 20 (Îoc debit) Parte (din dreapta) a unui cont sau a unei partide în care se trec, pe numele cuiva, în cazul conturilor de activ, toate ieșirile (scăderile) de activ. 21-22 (Îoc debit) Parte (din dreapta) a unui cont sau a unei partide în care se trec, pe numele cuiva, în cazul conturilor de pasiv, toate intrările, sumele (care sunt primite sau) pe care le are de primit. 23 Instituție financiară particulară care (sub supravegherea statului) dă bani cu împrumut proprietarilor rurali, urbani, industriașilor etc. 24 Sistem financiar de împrumuturi cu dobândă. 25 Sumă de bani dată cu împrumut. 26-27 Procurare de bani prin împrumut pe baza (încrederii sau) a solvabilității. 28 Relație financiară care se stabilește între persoana fizică sau juridică (creditor) care acordă un împrumut în bani sau vinde mărfuri ori servicii pe datorie și persoana fizică sau juridică (debitor) care primește împrumutul în bani sau cumpără mărfuri ori servicii pe datorie. 29-30 Împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de plata unei dobânzi). 31 (Fig) Încredere. 32 (Fig) Considerație de care se bucură cineva. 33 (Fig) Autoritate a cuiva în fața semenilor. 34 (Îrg; rar) Credință în Dumnezeu.

extras², ~ă [At: STAMATI, D. / V: (înv) est~ / Pl: ~ași, ~e / E: extrage] 1 a (D. întregii unei fracții) Scos în fața liniei de fracție. 2 a (D. rădăcina unui număr) Determinat prin calcul. 3 a (D. substanțe) Separat dintr-un compus sau din secreția unui organ, a unei plante. 4 a (D. idei, concluzii etc.) Scos, degajat dintr-un ansamblu de fapte, o situație etc. 5 a (D. abstracte) Dedus². 6 a Scos, tras afară dintr-un loc unde s-a format sau a fost introdus. 7 a (D. pasaje, rezumate) Selectat, detașat, transcris dintr-o lucrare. 8 sn Fragment, pasaj reprodus dintr-o lucrare. 9 sn Variantă rezumativă a unui text Si: (înv) extract (2), extrăsătură (2). 10 sn (Îlav) În ~ Reprodus fragmentar. 11 sn (Îal) Rezumativ. 12 sn (Îs) ~ pentru pian Aranjare a unei piese orchestrale pentru pian. 13 sn (Îs) ~ de cont Copie de pe un cont care reflectă situația la zi a debitului și creditului. 14 sn Articol scos dintr-o publicație (periodică sau colectivă) și tipărit separat în broșură. 15 sn (Îlav) În ~ În broșură. 16 sn Extract (2). 17 sn (Rar) Extract (1). 18 a (D. minerale, țiței etc.) Scos din pământ Si: exploatat. 19 (D. corpuri străine, organe sau părți din organe bolnave etc.) Înlăturat pe cale chirurgicală.

CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operații constând din debit și credit, care exprimă valoric existența și mișcarea unui mijloc sau proces economic într-o anumită perioadă de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care conține astfel de operații. * A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua în râs pe cineva; a-și bate joc. A ține ~ de ceva a ține seama de ceva; a lua în considerație. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteală de ceva; a se îndreptăți. Pe ~ propriu din proprie inițiativă și pe răspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Listă în care este trecut prețul unei consumații într-un local public. 4) Sumă de bani depusă la o casă de economii de o persoană. /<fr. compte

CONT, conturi, s. n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

CONT s. n. 1. operație contabilă cuprinzând cele două părți (debit și credit) care exprimă valoric (și cantitativ) existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp. ◊ evidența acestei operații. 2. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ține ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere. (< it. conto, germ. Konto, fr. compte)

ACREDITIV s.n. 1. Faptul sau efectul unui credit sau al unei creditări. 2. Sumă de bani rezervată de un cumpărător din contul său la o unitate bancară ce servește un furnizor pentru ca acestuia să i se poată face plata în momentul în care dovedește expedierea (predarea) mărfurilor. ♦ Sumă de bani depusă de cineva la o unitate a Casei de economii și consemnațiuni pentru a-i sta la dispoziție (la cerere) la o altă unitate; documentul prin care se certifică o asemenea depunere. [< fr. accréditif].

manipula [At: GHICA, ap. CADE / V: (înv) măn~ / Pzi: ~lez / E: fr manipuler] 1-2 vtr A mânui (1). 3-4 vtr (C. i. instrumente, aparate sau sisteme tehnice) A manevra (3). 5 vt (C. i. bani, credite etc.) A face operații financiare vânzând, cumpărând, trecând banii de la un cont la altul etc. 6-9 vti (Fig) A manevra (5-8). 10-11 vt (A lua sau) a duce în mână ceva în mod curent Si: a mânui (4).

MANIPULA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică diverse substanțe, materiale etc.) A manevra, a mînui; (complementul indică instrumente, aparate sau sisteme tehnice) a pune în mișcare, a face să funcționeze, (franțuzism ieșit din uz) a mania. Alunecau printre țevi și cazane, manipulînd în mod primitiv un element pe care nu-l cunoșteau îndeajuns. V. ROM. august 1960, 79. (R e f l. pa s.) [Dinamometrele] trebuie să se manipuleze ușor, să aibă pornire constantă. IONESCU-MUSCEL, FIL. 61. ◊ (În contexte figurate) Timpul e un instrument greu de manipulat. RALEA, S. T. III, 47. ◊ I n t r a n z. F i g. Manipulăm cu același material limbistic. MAIORESCU, CR. III, 368. 2. (Complementul indică bani sau credite, cifre) A face operații financiare (vînzînd, cumpărînd, trecînd banii de la un cont la altul etc.). Acei cari au negociat și au manipulat operațiunile împrumuturilor. GHICA, ap. CADE. Abilitatea. . . de a manipula cifrele. I. IONESCU, M. 245. – Prez. ind.: manipulez. – Și: (învechit) mînipulá vb. I. PONTBRIANT, D. – Din fr. manipuler. – Mînipulá: prin apropiere de mînă.

*viramént n., pl. e (it. viramento, fr. virement, d. virer, a vira; d. virare, a vira; d. virare, a vira, a întoarce corabia înapoĭ. V. reviriment). Com. Operațiunea de a vira o datorie de la un creditor la altu. (De ex.: A și B îs creditoriĭ uneĭ băncĭ; A e dator luĭ B și dă ordin ca banca să vireze în contu luĭ B o sumă de banĭ; atuncĭ banca debitează contu luĭ A și creditează contu luĭ B cu acea sumă). Operațiunea de a transporta la un capitul din buget creditele votate p. alt capitul. – Fals viriment.

CREDIT ~e n. 1) Operație bănească prin care creditorul acordă un împrumut debitorului. 2) Sumă de bani acordată prin această operație. 3) Parte din dreapta a unui cont unde se înregistrează sumele de bani. 4) fig. Considerație de care se bucură cineva; trecere. /<fr. crédit

CREDIT, credite, s. n. 1. Sistem financiar constînd în împrumuturi cu dobîndă; (concretizat) sumă de bani împrumutată (în capitalism) de către particulari (mai rar de. stat) persoanelor sau întreprinderilor în scopul obținerii unei dobînzi sau (în sistemul socialist) de către stat întreprinderilor sale, precum și gospodăriilor agricole colective, țăranilor muncitori cu gospodărie individuală, oamenilor muncii etc. în scopul de a ajuta dezvoltarea lor. O dată cu dezvoltarea producției capitaliste se dezvoltă și creditul. Capitalul bănesc pe care capitalistul nu poate să-l utilizeze încă în propria sa întreprindere este utilizat de alte persoane de la care primește dobîndă. MARX, C. II 265. Statul va ajuta cooperativele meșteșugărești prin acordarea de credite necesare completării nevoilor cerute de activitatea lor normală. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 20, 472. Scrisoare de credit = scrisoare care autorizează pe purtător să ridice o sumă de bani. ◊ Expr. A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția unei întreprinderi sau a unei persoane particulare, cu respectarea formelor legale, o sumă de bani în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat. A cumpăra pe credit = a cumpăra fără a plăti imediat. A face (cuiva) credit = a vinde (cuiva) marfă pe datorie, a aștepta cîtva timp pentru primirea unei sume datorate; fig. a se încrede în cineva, a aștepta cu încredere comportarea lui ulterioară. Nemaigăsind pe nimeni să-i facă nițel credit, se-ntoarse-n țară. VLAHUȚĂ, O. A. 446. 2. (Contabilitate; în opoziție cu debit) Partea din dreapta a unui cont, în care se trec fondurile proprii, sumele pe care le are de primit cineva din partea unui debitor etc. 3. Fig. Considerație de care se bucură cineva prin încrederea pe care o inspiră; influență, trecere, autoritate. Tu te ascunzi de mine... Ascultă, fiul meu! Tu poți a-mi spune toate ca la al tău părinte... Ce? nu mai are credit învățătorul tău? BOLINTINEANU, O. 200. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150 ◊ Expr. A avea credit (la cineva) = a se bucura de încrederea cuiva. A-și pierde creditul = a pierde încrederea cuiva, a nu se mai bucura de încredere.

DEBIT², debite, s. n. (În opoziție cu credit) Evidență ținută de contabilitatea unei instituții cu privire la bunurile ei și la anumite sume datorate după specificul conturilor; coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru în care se înscrie această evidență.

CREDIT s.n. 1. Procurare de capital prin împrumut făcut pe baza încrederii sau a solvabilității. ♦ Sistem financiar care constă în împrumuturi cu dobîndă; sumă de bani dată cu împrumut. 2. Partea din dreapta a unui cont, care reprezintă sumele avansate. 3. (Fig.) Considerație, stimă, influență, autoritate de care se bucură cineva în fața semenilor săi. [Pl. -te. / cf. fr. crédit, it. credito, lat. creditum].

intrat², ~ă [At: (a. 1803) URICARIUL IV, 149/4 / V: (înv) în- / Pl: ~ați, ~e / E: intra] 1 a Care a trecut din afară înăuntru. 2 a Care a trecut dintr-un loc deschis într-un loc închis. 3 a Care are permisiunea de a intra. 4 a Care are posibilitatea de a intra. 5 a Care are dreptul de a intra. 6 a (Înv) Care s-a apropiat de cineva. 7 a Care a început să frecventeze o societate. 8 a (Îla) ~ în pământ Mort. 9 a (Îal) Dispărut². 10 a (Îla) ~ în mănăstire Călugărit². 11 a (Îla) ~ în spital Internat². 12 a Introdus². 13 a Forțat să încapă în ceva. 14-15 a Care s-a asociat cu cineva (în scopul săvârșirii unei fapte reprobabile). 16 a Care a îmbrățișat o profesie. 17 a (Îs) ~ la stăpân Care s-a angajat în serviciul cuiva. 18 a Care s-a amestecat într-o afacere. 19 a (Îs) ~ în gura satului (sau lumii) Care dă prilej de bârfe. 20 a Care își începe participarea la ceva. 21 a Care s-a implicat în ceva. 22 a (Îs) ~ în vorbă (sau în discuție) Care a început o conversație cu cineva. 23 a (Îs) ~ în serviciu Angajat într-un post. 24 a (Îas) Care începe efectuarea unei gărzi într-un spital sau într-o unitate militară. 25 a (Jur; d. legi, regulamente; îs) ~ în vigoare Care începe să fie pus în aplicare. 26-27 a (Îs) ~ în război (sau în luptă) Care a început (ostilitățile sau) participarea la un război. 28 a Aderat² la o organizație, la o asociație. 29 a (D. un obiect ascuțit) Înfipt în ceva. 30 a (D. idei) Pătruns în conștiință. 31 a Care s-a strecurat într-un spațiu închis. 32 a Care a ajuns undeva. 33 a (Jur; îs) ~ în posesie Care a obținut proprietatea și dreptul de folosință asupra unui obiect. 34 a (Îs) ~ în sânge Care s-a transformat în act reflex. 35 a (Mat; înv; d. numere) Care se cuprinde de un anumit număr de ori în alt număr. 36 a (D. materiale) Care este necesar într-o anumită proporție sau cantitate pentru obținerea unui produs. 37 a (D. materiale textile; îs) ~ la apă Care s-a micșorat după spălat. 38 a Care aparține la ceva. 39 a Introdus într-o rubrică. 40 a (Fin; d. bani) Înscris la rubrica de credit. 41 sfp (Ctb; rar; îoc ieșite) Hârtii, acte sau scrisori sosite la un oficiu, instituție etc. 42 a (Fin; d. bani) Adunat într-un cont. 43 a (D. informații) Preluat în memoria calculatorului. 44 a (D. armate) Care a ocupat un teritoriu străin. 45-46 smf, a (Candidat) care a trecut examenul de admitere. 47-48 smf, a (Candidat) care a ocupat un loc într-o unitate de învățământ.

LOMBÁRD (< germ., fr.) s. n. 1. Instituție de credit care acordă împrumuturi garantate cu obiecte sau titluri de valoare. Se mai numește casă de amanet. Apărută în sec. 15, în Franța, fiind organizată de cămătari originari din Lombardia. 2. Obiecte sau titluri de valoare depuse drept garanție pentru obținerea unui împrumut. ◊ Credit l. (overdraft) = formă de refinanțare cu totul specială, acordată de banca națională a unei țări băncilor pentru asigurarea plăților zilnice ale acestora; creditul acordat de băncile comerciale unor clienți, în limita și pentru termenul stabilit printr-un contract, pentru a asigura achitarea obligațiilor la timp (în cazul apariției situației de descoperire de cont).

cont² sn [At: EMINESCU, N. 80 / V: (înv; după fr) compt, conta, (înv; după it) conto / Pl: ~uri/ E: fr compte, it conto, cf ger Konto] 1 Socoteală scrisă alcătuită din două părți, debit și credit, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. 2 Evidență a acestor operații. 3 (Lpl; îs) Curte de ~uri Instituție superioară de stat însărcinată cu controlul și verificarea cheltuielilor publice. 4 (Îe) A trece Ia (sau în) ~ A înscrie o notă de plată la rubrica datoriilor cuiva. 5 (Îe) A cere (cuiva) ~ A trage pe cineva la răspundere pentru cele spuse sau făcute. 6 (Îe) A da (cuiva) ~ A da cuiva lămuriri asupra faptelor sau socotelilor sale Si: a justifica. 7 (Fig) Seamă. 8 (Îe) A ține ~ (de ceva) A lua ceva în considerare. 9 (Îe) Pe ~ propriu Pe propria răspundere. 10 (Îae) Independent. 11 (Îe) În ~ul (cuiva sau a ceva) Pentru cineva sau ceva. 12 (Fig; în poezia populară; lpl) Complicație. 13 Notă de plată. 14 (Îe) A vinde sau a cumpăra pe ~ A vinde sau a cumpăra pe credit, pe datorie.

* CONT (pl. -turi) sn. 1 Socoteală; seamă: au început a lucra pe ~ul lor (I.-GH.); în ~ul meu; a ținea ~, ținea seamă, a avea în vedere; a (-și) da ~, a(-și) da seamă; a cere ~, a cere socoteală ¶ 2 ⚚ ~ curent, credit deschis la un bancher, la un negustor, la un particular ¶ 3 ⏲ Curtea de ~uri, instituțiune care verifică cheltuelile tuturor administrațiunilor Statului [fr. compte].

DÉBIT² (< it., lat. debitum „datorie”) s. n. 1. Datoria celui creditat. 2. Coloană (în partea stângă) a fiecărui cont, în care, în cazul conturilor active, se înscriu sporurile (creșterile) de activ, iar în cazul conturilor de pasiv reducerile (scăderile) de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. 3. Sumă de bani care determină creșterea conturilor de cheltuieli și diminuarea activelor (orice cont de cheltuieli are balanța în debit și orice cont activ, capital sau venit are balanța în creditare). ♦ Primă săptămânală, stabilită de agentul de asigurări, care urmează să fie primită de asigurat pentru o asigurare pe viață. ♦ Parte a prețului de vânzare a unei valori (acțiuni, bonuri etc.) sau mărfuri acoperită de un credit acordat de un broker.

ACREDITIV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare în economia socialistă, constînd dintr-un document prin care o instituție de credit dă altei instituții dispoziția de a plăti cuiva, după îndeplinirea unor obligații, o anumită sumă de bani (asigurată prin imobilizarea ei prealabilă la bancă). ♦ (În economia capitalistă) Mandat pe care îl dă o instituție comercială alteia, împuternicind-o să plătească la cerere, unei terțe persoane, o sumă de bani în sarcina contului său. – Fr. accréditif.

intrare sf [At: PSALT. 269/32 / V: (îvr) în~ / Pl: ~rări / E: intra] 1 (Îoc ieșire) Trecere din afară înăuntru. 2 Trecere dintr-un loc deschis într-un loc închis Si: intrat¹ (1). 3 Permisiune de a intra. 4 Drept de a intra Si: acces. 5 (Fig; înv) Apropiere de cineva Si: închinare. 6 Începere a frecventării unei societăți. 7 (Îls) ~ în spital Internare (1). 8 (înv; îoc sfârșit) Introducere. 9 (îvp) Determinare a unui obiect să intre în ceva Si: băgare. 10 Asociere cu cineva în scopul săvârșirii unei fapte reprobabile. 11 (Fig) Îmbrățișare a unei profesii. 12 Amestecare într-o afacere. 13 Implicare a cuiva în ceva. 14 (Îs) ~ în serviciu Angajare într-un post. 15 (Îas) Începere a efectuării unei gărzi într-un spital sau într-o unitate militară. 16 (Jur; îs) ~ în vigoare Punere în aplicare a unei legi, a unui regulament etc. 17 (Îs) ~ în război (sau în luptă) Începere a ostilităților sau a participării la un război. 18 Mizare la jocurile de noroc. 19 Aderare la o organizație, la o asociație. 20 Înfigere în ceva a unui obiect ascuțit. 21 Pătrundere a unor idei într-o colectivitate. 22 Strecurare a ceva într-un spațiu închis. 23 (Îs) ~ în posesie Obținere a proprietății și a dreptului de folosință asupra unui obiect. 24 (Mat; înv) Cuprindere de un anumit număr de ori în alt număr. 25 Proporție sau cantitate în care un material este necesar pentru realizarea unui anumit produs. 26 Apartenență la ceva. 27 (Ctb) Înscriere a unei sume de bani sau a altor valori la rubrica de credit Si: încasare. 28 (Ctb) Înregistrare la sosire. 29 (Ctb; îs) Registru de ~ Registru în care se trec adresele, rapoartele, petițiile etc. înregistrate la intrare. 30 (Îs) ~ la apă Micșorare a dimensiunilor unui obiect textil în urma spălării. 31 (Muz; d. dirijor; îe) A da ~a A face un semn pentru ca o voce sau un instrument să intervină (după o pauză) în execuția bucății muzicale, printre alte instrumente sau voci. 32 (Muz; ccr) Moment al intervenției unui instrument, al unei voci, al unui grup de instrumente în execuția unei bucăți muzicale. 33 (Fin) Adunare a unor sume de bani într-un cont Si: intrat¹ (2). 34 Loc sau deschizătură pe unde se intră Cf poartă, ușă. 35 Stradă mică, înfundată la capăt Si: fundătură. 36 (Elt) Punct sau aparat prin care un semnal este introdus într-un sistem. 37 Ansamblu al influențelor și informațiilor care parvin unui sistem, organism, mecanism Si: input (3). 38 Ocupare a unui teritoriu de către o armată. 39 Promovare a unui examen de admitere. 40 Ocupare a unui loc într-o instituție de învățământ Si: intrat¹ (3).

lua [At: COD. VOR. 86/12 / P: lu-a / Pzi: 1 iau, 4 luăm / E: ml levo, -are] 1-2 vtr (Înv; asr; mai ales în locuțiuni) A (se) mișca de jos în sus. 3-4 vtr (Îvr) (A așeza ceva sau) a se așeza la un nivel mai înalt Si: a înălța. 5 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) la că(u)tare sau la ochi A ține pe cineva sub observație, suspectându-l de ceva rău. 6 vt (Reg; îe) A-și ~ poalele-n brâu A depăși orice limită. 7-8 vt (Pfm; îe) A-și ~ picioarele la spinare (sau călcâiele de-a umere) sau a-și ~ ușa-n cap sau în spate A pleca repede de undeva. 9 vt A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ciocul, în coarne etc. pentru a-l ridica sau a-l da la o parte. 10 vt (Fam; îe) A(-și) ~ lumea în cap A pleca în lume. 11 vt (Pop; îe) A o ~ în gât A face un lucru împotriva rațiunii sau sfatului cuiva. 12 vt (Pfm; îe) A ~ ca din strachină (sau ca din oală) A face ceva fară nici o dificultate. 13 vt (Îe) A ~ prin surprindere (pe cineva) A surprinde pe cineva. 14 vr (Pfm; îe) A se ~ în coarne cu cineva A se certa cu cineva. 15 vt A pune mâna pe ceva sau pe cineva pentm un anumit scop Si: a apuca. 16 vt A cuprinde cu brațul de după... 17 vt (Pop; îe) A ~ focul (sau cărbunele) cu mâna altuia A se folosi de cineva într-o situație dificilă. 18 vt (Pop; îe) A ~ biciul A amenința pe cineva cu pedeapsa. 19 vr (Pfm; îe) A se ~ de mână cu cineva A avea aceleași obiceiuri. 20 vr (Pfm; îe) A se ~ de gât cu cineva A fi prieten la cataramă cu cineva. 21 vt (Îrg; îe) A ~ (pe cineva) de grumaz A face pe cineva prizonier. 22 vt (Pfm; îe) A o ~ de coadă A se pune pe treabă. 23 vt A (se) ~ cu luleaua (neamțului, a lui Dumnezeu etc. sau (reg) a ~ purceaua (sau bitia) de coadă (pop) a ~ apă la cap (sau a o ~ în cap) A se îmbăta. 24 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâinile de cap, (sau de păr) A fi îngrozit de ceva. 25 vt (Reg; îlv) A ~ armele A se înarma. 26 vt (Reg; îe) A ~ grânele la mână A vântura grânele. 27 vt (Pfm; îe) A ~ o afacere în mână A începe o treabă pentru a o duce la bun sfârșit. 28 vt (Pfm; îe) A ~ la măsea A bea peste măsură. 29 vt (Pop; îlv) A ~ la cap A învăța. 30 vt (Pop; îe) A ~ (o lucrare) cu ruptu A face o lucrare cu bucata. 31 vt (Pop; îe) A ~ pasărea din zbor A doborî o pasăre cu săgeata sau glonțul. 32 vt (Pop; îae) Se spune despre un vânător foarte bun. 33 vt (Pop; îe) A ~ foc cu gura A face tot posibilul. 34-35 vr (Fam; îe) A se ~ de cineva A ataca verbal pe cineva. 36 vr (Fam; îae) A pune stăpânire pe cineva. 37 vrr (Pop) A se acuza unul pe altul. 38 vt (C. i. un aliment, o băutură) A consuma puțin și pe apucate. 39 vt (Fam; îlv) A ~ masa A mânca. 40 vt (Spc) A înghiți o doctorie, un medicament. 41 vt (Îlv) A ~ jurământul A face un jurământ. 42 vt (Înv; fig; îe) A ~ credință A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului, pentru a se asigura că nu sunt otrăvite. 43 vt (Pfm; îe) A ~ aer A ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 44 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A purta. 45 vt (Pop; îe) A ~ doliu (sau haine de jale) A se îmbrăca în negru. 46 vt (Înv; îe) A ~ caftanul A deveni domn. 47 vt (Înv; îae) A deveni boier. 48 vt A apuca cu forța Si: a înhăța, a înșfăca, a umfla. 49 vr (Pop; îe) A se ~ de piept (sau de cap) cu cineva A sări la bătaie. 50 vr (Pop; îae) A se certa în mod violent cu cineva. 51 vr (Pop; îlv) A se ~ în colți (cu cineva) A se certa. 52 vr (Nob; îlv) A se ~ la arme A se lupta. 53 vt (Înv) A ataca pe dușman. 54 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu bâta (ciomagul, topoarele, mătura etc.) A ataca pe cineva cu bâta, ciomagul, topoarele, mătura etc. 55 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu furca (cea) lungă A certa. 56 vt (Reg; îe) A ~ pe (cineva) în (pe) gurgui A alunga. 57 vt (Reg; îe) A ~ (sau a apuca) (pe cineva) în unghii (în unghie sau în colți și-n unghii) A pune stăpânire pe cineva. 58 vt (Reg; îae) A certa foarte tare pe cineva. 59 vt (Reg; îae; șîe a ~ în spăngi sau la briptă) A bate. 60-61 vtr (Pop; îe) A (se) ~ pe (lângă) cineva cu binele (rar bine), cu binișorul (cu buna), cu frumosul sau încet (încetișor ori cu încetișorul) A proceda cu blândețe, înțelegere sau bunăvoință față de cineva supărat sau irascibil. 62 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva rău (sau cu răul) A se purta urât cu cineva. 63 vt (Îlv) A ~ sub ocrotire (sau sub aripa sa) A ocroti. 64 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu cuvântul A duce cu vorba. 65 vt (Fig; îe) A ~ pe cineva în gură (sau, nob, în cap) A vorbi de rău pe cineva Si: a bârfi. 66 vt (Fig; îae) A critica pe cineva. 67 vt (Fig; îlv) A ~ pe cineva în batjocură (în bătaie de joc, în râs, în șfichiu, în zeflemea, în târlie, în deșert, reg, în har, în hulă sau în defăimare, peste picior, la vale sau, înv, în batgioc) ori, pfm, a ~ pe cineva încolo, a ~ pe cineva în balon, a ~ apă la galoși A batjocori. 68 vt (Îe) A ~ altă vorbă (sau a ~ pe cineva înainte) A nu lăsa pe cineva să vorbească, schimbând cu dibăcie subiectul unei discuții. 69 vt (Reg; îe) A ~ la (sau a-i ~ cuiva) dopros A interoga pe cineva. 70 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) la rost (la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală, împrejur, reg, la ghermete) A-i cere cuiva socotelă pentru ceea ce a făcut. 71 vt (Pfm; îe) A mustra pe cineva. 72 vt (Reg; îlv) A ~ cu măgulele sau (a se ~ pe lângă cineva cu binele) A măguli pe cineva pentru a-i câștiga bunăvoința. 73 vt (Pop; îe) A ~ cu asprime (reg, în răspăr) A trata aspru. 74 vt (Pop; îlv) A ~ cu amenințări A amenința. 75 vt (Reg; îlv) A ~ cu huideo A huidui. 76 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de departe (sau în sus, în jos) A începe cu cineva o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el, de a-i comunica ceva neplăcut etc. 77 vt (Reg; îe) A o ~ moldovenește A acționa fățiș și ferm. 78 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva de sus A trata pe cineva cu superioritate. 79 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva așa A vorbi urât cuiva Si: a repezi. 80 (Pop; îe) Nu mă ~ așa Nu-mi vorbi în felul ăsta nepotrivit. 81 vrr (Îe) A se ~ dragi A se îndrăgosti. 82 vt (Înv) A ține cont de ceva Si: a aprecia, a prețui. 83 vt (Înv) A judeca. 84 vt (Îlv) A ~ în considerare A ține seama de ceva Si: a considera. 85 vt (Fam; îe) A o ~ de bună A crede ceea ce se spune. 86-87 vt (Fig; îe) A ~ în (sau a) nume de bine (sau de rău) A judeca (ne)favorabil. 88 vt (Fig; îe) A o ~ în glumă A socoti drept o glumă. 89 vt (Pop; îe) A o ~ așa A considera un lucru așa cum este. 90 vt (Pop; îe) A ~ la sigur A ataca pe cineva cu dovezi evidente, fară a-i lăsa posibilitatea de a se eschiva. 91 vt (Pop; îe) A ~ pe credință A lua pe datorie. 92 vt (Pop; îlv) A ~ pe cineva în antipatie A antipatiza pe cineva. 93 vt (Fig; îe) A ~ lucrurile cum sunt A fi realist. 94 vt (Îae) A se împăca cu situația. 95 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva (ceva) de (sau drept)... A considera pe cineva sau ceva drept altceva sau altcineva Si: a confunda. 96 vt (Îe) A ~ (ceva) de nimic A nu acorda importanță unui lucru. 97-98 vt (Îe) A (nu) ~ (ceva sau pe cineva) în serios A (nu) trata un lucru sau pe cineva cu seriozitate. 99 vt (D. oameni; subiectul este o stare fizică sau psihică) A fi cuprins de... Si: a apuca, a cuprinde. 100 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva ceva înainte A copleși. 101 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A paraliza. 102 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A urâți. 103 vt (Pfm; îe) A ~ frica cuiva (sau a ceva) sau, reg, cu frică (înv) a ~ de frică A se teme de ceva sau de cineva. 104-105 vr (Pop; îe) A se ~ de (sau pe) gânduri, de mirare A fi cuprins (de gânduri sau) de mirare. 106 vt (Pop; îae) A începe să fie îngrijorat Si: a se îngrijora, a se neliniști. 107 vt (Îlv) A ~ foc A se aprinde. 108 vt (Îe) A ~ foc A se supăra foarte rău. 109 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ ciutul (sau părul) foc cuiva A fi bătut foarte rău. 110 vt A-și însuși ceva. 111 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ cuiva apa de la moară A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 112 vt (Pop; fig; îe) A-și ~ gura de pe cineva A nu mai certa pe cineva. 113 vt (Pop; îe) A-și ~ nădejdea A nu mai spera. 114 vt (Fig; îe) A-și ~ gândul de la... A nu se mai gândi la... 115 vt (Înv; îe) A ~ în lături A respinge. 116 vt (Înv; îae) A discredita. 117-118 vri (îe) A-și ~ seamă sau de seamă A se răzgândi. 119 vt (Pfm; fig; îe) A-și ~ lua ochii de la (sau de pe) ceva A se uita în altă parte. 120 vt (Îe) A nu-și ~ ochii de la (sau de pe)... A privi insistent ceva sau pe cineva. 121 vt (Înv) A elimina un pasaj dintr-un text. 122 vt A nu mai acorda un bine, o favoare etc. 123 vt A culege. 124 vt A da jos un obiect. 125 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în (sau la goană), ori la (sau pe) fugă (sau la fugărit) A goni pe cineva. 126 vt A face să înceteze, să dispară Si: a desființa. 127-128 vtr (Îvr) A (se) risipi. 129 vr (D. culori) A se decolora. 130 vt (Înv) A reduce. 131 vt (Pfm; îe) A-și ~ o grijă de cap A scăpa de o grijă Si: a se elibera. 132 vt (Pfm; îe) A ~ cu mâna (ori cu căușul) boala sau durerea, suferința etc. A vindeca rapid pe cineva. 133 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) o piatră de pe inimă A scăpa de o grijă, de o durere, de o suferință etc. chinuitoare. 134 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva calea (sau drumul) din picioare A scuti pe cineva de a mai face un drum. 135 vt (Îoc a băga) A scoate. 136 vt (Îvp; îe) A ~ sânge A face cuiva o incizie, lăsând sângele să curgă, în scop terapeutic. 137 vt (Fam; îe) A ~ cuiva vorba din gură A spune tocmai ce voia să spună altcineva. 138 vt (Pop; îlv) A ~ o copie (de pe ceva) A copia. 139-140 vt (A împrumuta idei sau) a copia dintr-un autor. 141 vt (Înv; îe) A ~ afară A nu ține seamă de faptul că... 142 vt A lipsi pe cineva de ceva Si: a deposeda. 143 vt (Reg; îe) A ~ (Avram) cuiva sporul A împiedica pe cineva să progreseze, să prospere. 144 vt (Reg; îae) A aduce cuiva ghinion. 145 vt (Pfm; îe) A ~ cuiva pâinea (sau, îrg, pita) de la gură A lăsa pe cineva muritor de foame. 146 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mințile A face pe cineva să-și piardă judecata. 147 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva ochii, vederile (sau vederea), văzul, luminile A atrage privirea cuiva, orbindu-l prin frumusețe sau strălucire. 148 vt (Îae) A impresiona puternic pe cineva Si: a ului, a zăpăci. 149 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva auzul (sau urechile) A asurzi. 150 vt (Pfm; îe) A (-i) ~ cuiva cuvântul A întrerupe. 151 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva maul A face pe cineva să-și piardă cunoștința în urma unei lovituri. 152 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva piuita (sau piuitul) A lăsa pe cineva fară replică. 153 vt (Rar; îae) A ucide. 154 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva respirația A provoca cuiva o emoție mare. 155 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva viața, sufletul, zilele (pop) a ~ mirul cuiva A ucide. 156 vt (Pfm; îlv) A(-și) ~ (singur) viața sau zilele A se sinucide. 157 vt (Reg; în superstiții; îe) A ~ mana de la vite A face ca vitele să nu dea lapte. 158 vt A duce ceva sau pe cineva undeva. 159 vt (Reg; îlv) A-și ~ tălpășița (reg tălpășițele, teșchereaua, tărăbuțele ori funia în traistă) A pleca. 160 vt (Reg; îe) A-și ~ traista și ciubucul Se spune despre un om foarte sărac, atunci când părăsește un loc. 161 vt A duce pe cineva sau ceva cu sine, pentru a-l scăpa, a-l îngriji etc. 162 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe procopseală A ține pe cineva pe lângă sine pentru a-l ajuta. 163 vt (Reg) A mâna vitele. 164 vt (Reg; îe) A ~ în porneală A mâna oile la pășune. 165 vt (Pfm; îlv) A ~ la (sau în) armată, în (sau miliție), de miliție, la oaste, cătană, la cătane, în cătănie, la sorți, la număruș A înrola. 166 vt (Pfm; îe) A ~ pe sus A duce pe cineva cu sine, fără voia acestuia. 167 vt (Reg; îe) A ~ pe nepusă masă (sau a ~ pe cineva pe nepregătite) A nimeri peste cineva fără veste, fără să fie așteptat. 168 vt A reține prizonieri. 169 vt A fura. 170 vt (D. apă, vânt, vijelie etc.) A ridica ceva din locul în care se găsește și a-l duce departe. 171 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva moartea sau Dumnezeu (sau dracul sau mama dracului) (înv) a se ~ de pe pământ sau a-și ~ cale(a) spre drumul veșniciei A muri. 172 vt (Pfm; îe) L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba) Se spune atunci când cineva se află într-o situație critică. 173 vt (Pfm; îae) Se spune atunci când cineva este la capătul puterilor în urma unui efort fizic foarte mare. 174 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva gura pe dinainte (sau, nob, înainte) A vorbi prea mult, spunând lucruri care nu ar fi trebuit rostite. 175 vt (Pfm; îe) A striga (sau țipa, răcni sau a se văita) cât îți (sau te) ia gura A striga foarte tare. 176 vt (Pfm; îe) A fugi cât îi iau picioarele A fugi foarte tare. 177 vt (Pfm; îe) A ~ ceva înapoi (sau îndărăt) A recupera. 178 vt (Pfm; îe) A-și ~ vorba înapoi A se răzgândi. 179 vr (D. vopsea) A se lipi. 180 vt (Pop) A se căsători cu cineva. 181 vt (Pop) A duce un trai comun. 182 vt A aduce în posesiunea sa pe cale pașnică și legală. 183 vr (D. boli) A fi contagioasă. 184 vt A adopta obiceiul de a... 185 vt (Pop; îe) A ~ în cap A pricepe. 186 vt (Pop; îae) A începe să facă un lucru cu entuziasm. 187 vt (Pop; îae) A se încăpățâna. 188 vt (Pfm; îe) A-și ~ (așa) în cap A face de capul său, fară să asculte de nimeni. 189 vt (Pop; îe) A-și ~ de gând A-și pune în gând. 190 vr (Pop; îe) A se ~ de gânduri A fi dezamăgit de ceva sau cineva. 191 vt (Îlv) A ~ cu chirie A închiria. 192 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) arendă A arenda. 193 vt (C. i. un aliment, o băutură) A înghiți. 194 vt (C. i. un aliment, o băutură sau o doctorie) A consuma. 195 vt (Pop; fig; îe) Parcă a ~t în arendă vorba Se spune despre cineva care nu lasă și pe alții să vorbească. 196 vt (Reg; d. pământ; îe) A ~ în parte A lua în arendă, dând proprietarului jumătate din recoltă. 197 vt A(-și) face rost de ceva. 198 vt (Pfm; îe) Ia-l de unde nu-i Se spune despre ceva care nu se află la locul lui. 199 vt (Îlv) A ~ măsura cuiva A-i măsura dimensiunile, pentru a-i confecționa haine, încălțăminte etc. 200 vt (Pfm; îe) A-i ~ urma cuiva (sau a ceva) A descoperi pe cineva sau ceva căutat. 201 vt (Pfm; îe) A-și ~ rămas-bun, ziua-bună etc. A se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas-bun. 202 vt (Pop; îe) A-și ~ timp A-și face timp pentru a îndeplini ceva. 203 vt (Îe) A ~ la cunoștință A fi înștiințat. 204 vt (Îvr; îlv) A ~ obraz A se obrăznici. 205 vt (Îvr; îal) A îndrăzni. 206 vt (Îe) A ~ lecții A studia o disciplină cu ajutorul unui profesor. 207-208 vt (Îe) A ~ o notă bună (sau rea) A obține o notă (bună sau) rea. 209 vt (Pop; îe) A-și ~ măsuri A se proteja. 210 vt (Îlv) A ~ inițiativa A fi primul care începe o acțiune, care propune o idee etc. 211 vt (Îe) A – comanda A fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni militare. 212 vt (Îe) A-i ~ cuiva comanda A înlătura pe cineva de la comanda unei unități militare. 213 vt (Pex; îae) A înlătura pe cineva de la un post de răspundere. 214 vt (Îe) A ~ (ceva) în primire A primi un lucru asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. 215 vt A-și ~ răspunderea A se declara și a se socoti răspunzător de ceva. 216 vt (Îe) A nu ști de unde să iei pe cineva A nu-și aduce aminte în ce împrejurare a cunoscut pe cineva. 217 vt (Îvr) A procura cuiva ceva. 218 vt A cumpăra. 219 vt (Îlv) A ~ cu împrumut, (pe sau în) datorie, în (sau pe credit, înv pe credință, pe cambie etc). A împrumuta de la cineva. 220 vt A percepe o taxă, un impozit etc. 221 vt A sechestra. 222 vt A confisca. 223 vt (C. i. o persoană) A angaja pe cineva într-un serviciu. 224 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva părtaș (sau tovarăș) A face pe cineva asociat. 225 vt (Pfm; îe) A ~ la joc (sau la dans) A invita la dans. 226 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe garanție sau pe (înv în) chezășie, pe credință A garanta pentru cineva. 227 vt (Pop; îe) A ~ martor (sau în mărturie) pe cineva A se servi de cineva ca martor. 228 vt A-și apropia pe cineva sufletește Si: a înfia. 229 vt A călători cu un mijloc de transport. 230 vt (Îlv) A ~ loc A se așeza pe un scaun. 231 vt (Îlv) A-și ~ angajamentul A se angaja. 232 vt (Îe) A ~ puterea A prelua conducerea unei armate, instituții, a unui stat etc. (prin abuz, lovitură de stat etc). 233 vt (Pop; îlv) A ~ grija unui lucru A se angaja să aibă grijă de ceva. 234 vt (Înv; îe) A ~ cu sufletul său A jura. 235 vt (Înv; îae) A pune la contribuție. 236 vt (Pfm; îe) A ~ ceva asupra sa sau (înv spre sine) A-și asuma o răspundere, obligație, o vină etc. 237 vt (D. o demnitate, o funcție etc.) A-și aroga. 238 vt (Înv; îe) A și-o ~ asupră A băga în cap. 239 vrr (Înv; îlv) A se ~ la prinsoare (sau la rămășag) A paria. 240 vt A-și însuși un lucru străin Si: a apuca, a fura, a răpi. 241 vt (Reg; îe) A ~ cu hapca (sau cu japca) sau (înv) cu jacul A-și însuși ceva repede și pe nedrept. 242 vt (C. i. o cetate, o țară etc.) A cuceri cu asalt. 243 vt A primi. 244 vt (Îlv) A ~ în gazdă A primi în gazdă Si: a găzdui. 245 vt A primi spre păstrare o sumă de bani. 246 vt A primi o marfă în comision. 247 vt A obține. 248 vt A câștiga. 249 vt (Pfm; îe) A-și ~ numele, (înv nașterea) A se trage din... 250 vt (Îae) A purta un nume care amintește de... 251 vt (Pop; Îe) A ~ hasnă (sau folos) din ceva A profita de ceva. 252 vt (Îe) A ~ aspectul, înfățișarea etc. A se prezenta sub aspectul, înfățișarea etc. 253 vt (Îae) A da impresia Si: a părea. 254 vt (Îe) A ~ un nou aspect, o nouă formă A se transforma. 255 vt (Pfm; îe) A ~ o mină bună A arăta mai bine la față. 256 vt (Înv; îlv) A ~ izbânda A învinge. 257 vt (Îlv) A ~ sfârșit (sau, înv, săvârșirea) A se termina. 258 vt (Înv; îlv) A(-și) ~ tămăduirea A se vindeca. 259 vt (Înv; îlv) A ~ izbăvirea A se elibera. 260 vt (Îvp; d. o femeie sau femelă) A concepe. 261 vt (Înv; îlv) A ~ în pântece A rămâne însărcinată. 262 vt (Îlv) A ~ grâu (porumb) A recolta. 263 vt A obține ceva în urma unei solicitări, cereri, stăruințe Si: a căpăta. 264 vt (Îrg; îe) A ~ o năframă A fi ocărât. 265 vt (Pop; îe) A (o) ~ în nas (sau a ~ peste nas) A primi mustrări aspre. 266 vt (Pfm; îe) A o ~ pe coajă (sau la ceafă) A primi bătaie. 267 vt A primi înapoi Si: a relua. 268 vt A primi în dar Si: a căpăta. 269 vt (Înv; îe) A ~ primire de A accepta. 270 vt (Îlv) A ~ de veste A afla. 271 vt (D. ambarcațiuni; îe) A ~ apă A se umple de apă. 272 vt (Pop; îe) A ~ apă la galoși A o păți. 273 vt (Îvp) A accepta. 274 vt (Înv; îe) A ~ un lucru în preț A accepta un obiect în loc de bani, pentru o datorie. 275 vt (Înv; îe) A ~ de cuvânt A asculta de cineva. 276 vt A obține un anumit preț la vânzarea sau confecționarea unui obiect. 277 vt (C. i. o boală, paraziți etc.) A contracta. 278 vt (D. capacitatea unui vas sau d. un gol) A cuprinde. 279 vt (Îlv) A o ~ (de la început) A începe. 280 vr (Pfm; îe) A se ~ de (sau la) ceva A se apuca de ceva. 281 vr (Pop; îe) A se ~ cu cineva A fi ocupat cu cineva. 282 vr (Pop; îae) A începe să se certe cu cineva. 283 vt (Îe) A ~ hainele la purtare A începe să poarte hainele. 284 vt (Îlv) A ~ ofensiva A începe o luptă ofensivă. 285 vt (Îlv) A ~ cuvântul A începe să vorbească. 286 vt (Îlv) A ~ vorba despre... A aduce vorba despre... 287 vt (Pop; îe) A (o) ~ cu gura înainte A răspunde fără a lăsa pe altul să vorbească. 288 vt (Pop; îe) A ~ vorba mai înainte A continua vorba. 289 vr (Pop; îe) A se ~ la (sau de vorbă cu cineva) A intra în vorbă cu cineva. 290 vr (Îe) A se ~ în (sau de) gură (cu cineva) A se certa cu cineva. 291 vt (Îlv) A ~ pe cineva la bătaie (sau la palme, pumni etc.) A începe să bată pe cineva. 292 vr (Îlv) A se ~ la luptă (la bătaie sau la trântă) A se bate corp la corp cu cineva. 293 vt (Reg; îe) A ~ (la depănat sau la descântat) A mustra. 294-295 vtr (Îlv) A (se) ~ la (în) ceartă (înv; în cuvinte, la sfadă, la harță) A începe cearta. 296 vr (Îlv) A se ~ la întrecere A se întrece. 297-298 vtr (Incoativ; d. ființe în mișcare) A porni într-o anumită direcție Si: a apuca, a pleca, (înv) a purcede. 299 vt (Îlv) A o ~ din loc A porni rapid. 300 vt (Îal) A înnebuni. 301 vt (Îrg; îlv) A o ~ în porneală A porni brusc. 302 vt (Îvp; îe) A-și ~ calea în picioare A pleca. 303 vr (Înv; fig; îe) A se ~ pre cineva A apela la cineva. 304 vt (D. prețuri; îe) A o ~ la vale A scădea. 305 vt (Fig; urmat de determinări care arată o orientare, o preocupare; îe) A ~ drumul A se apuca de... 306 vt (Fig; îe) A ~ drumul uliței A umbla fără țintă. 307 vt (Fam; îe) A o ~ înainte (sau a-și ~ drumul înainte) A continua drumul. 308 vt (Fam; îe) A o ~ înainte cu ceva A continua. 309 vt A merge înaintea altuia sau altora, pentru a-i conduce. 310 vt (Fam; îe) A i-o ~ cuiva înainte (pop pe dinainte) A sosi înaintea cuiva Si: a întrece. 311 vt (Pfm; îe) A o ~ peste câmp A se abate de la subiectul vorbirii Si: a aiura. 312 vt (Fig; îe) A o ~ pe altă cale A se abate de la drumul cel bun. 313 vr (Înv; d. grupuri de persoane; îe) A se ~ într-o parte A se izola de ceilalți. 314 vt (Pop; îe) A-și ~ rândul A se așeza în șir. 315 vt (Reg; îe) A o ~ hăbăuca A vagabonda. 316 vt (Pfm; îlv) A o ~ la (sau pe picior) sau a o ~ la sănătoasa (sau la goană) (înv) a o ~ la papuc ori a-și ~ papucii A fugi. 317 vt (Pfm; îe) A o ~ la (sau pe picior) A porni la un drum lung. 318 vt (Pfm; îlv) A o ~ razna, sau a(-și) ~ câmpii A înnebuni. 319 vt (Mai ales d. cai; îlv) A o ~ la galop, la trap A începe să meargă la trap, la galop etc. 320 vt (Îe) A o ~ la dreapta (stânga) A coti la dreapta sau la stânga. 321 vt (Pfm; îe) A(-și) ~ câmpii A(-și) pierde cumpătul. 322 vt (D. cai sau un vehicul) A fi în stare să parcurgă. 323 vt (D. vederi) A cuprinde. 324 vr (Fam; îe) A se ~ după cineva (sau ceva) A merge în urma cuiva sau a ceva. 325 vt (Pop; îae) A merge împreună cu cineva Si: a însoți. 326 vt (Fam; îal) A supraveghea pe cineva. 327 vt (Fam; îae) A fugi după cineva Si: a alunga, a fugări, a urmări. 328 vt (Fam; îae) A asculta de cineva. 329 vt (Fig; îae) A imita pe cineva. 330 vt (Fig; îae) A-i păsa de cineva. 331 vt (Fam; îe) A (o) ~ (pe) urma cuiva A semăna cu cineva 332 vt (Îae) A îmbrățișa aceeași meserie, aceleași preocupări cu cineva. 333 vr (Îvp; îe) A se ~ (împreună) cu cineva A pleca la drum împreună cu cineva. 334 vr (Pop; îae) A se întovărăși cu cineva. 335 vr (Pop; îae) A se atașa de cineva. 336 vr (Pop; îe) A se ~ de ochi cu... A se îndrăgosti de cineva. 337 vr (Mol; îe) A se ~ cu cineva sau ceva A-și petrece vremea cu cineva sau ceva. 338 vr (Mol; îae) A se destăinui cuiva. 339 vr (Mol; îae) A se distra. 340 vr (Fam; îe) A se ~ cu una, cu alta A vorbi de toate. 341 vr (Pop; îe) A se ~ la ceva A se îndemna la ceva. 342-343 vrt(a) (îe) A (se) ~ aminte A fi atent la cineva sau ceva Si: a cerceta, a observa. 344 vt (Îae; șîe a ~ întru minte) A ține seama de ceva Si: a considera. 345 vt (Reg; îe) A ~ întru minte A înțelege. 346 vt (Îlv) A ~ apărarea A apăra. 347 vt (Îlv) A ~ atitudine A adopta o poziție clară. 348 vt (Iuz; îlv) A ~ o baie A face baie. 349 vt (Îlv) A ~ o hotărâre A hotărî. 350 vt (Înv; îlv) A-și ~ începutul A începe. 351 (Înv; îlv) A-și ~ îndrăzneala A îndrăzni. 352 vt (Îlv) A-și ~ inima în dinți A îndrăzni. 353 vt (Îlv) A ~ la înțelegere A cădea de acord. 354 vt (Îlv) A ~ pe cineva la întrebare (sau întrebări) A chestiona. 355 vt (Fam; îlv) A o ~ pe mânecă A se speria. 356 vt (Pfm; îlv) A ~ nas (sau a-și ~ nasul la purtare) A se obrăznici. 357 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de olac A grăbi pe cineva. 358 vt (Fam; îlv) A ~ parte A participa. 359 vt (Pfm; îlv) A-i ~ cuiva pielea A distruge. 360 (Pfm; îal) vt A ucide. 361 (Pfm; îal) A sărăci. 362 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva porumbul de pe foc A dejuca planurile cuiva. 363 vt (Înv; îlv) A ~ sațiu A se sătura. 364 vt (Îlv) A ~ în scris A procura o dovadă scrisă despre ceva. 365 vt (Pfm; îe) A ~ din (sau de) scurt pe cineva A obliga pe cineva să se justifice. 366 vt (Îlv) A ~ (în) seamă A fi atent la ceva. 367 vt (Îlv) A ~ parte A participa. 368 vt (Înv; îlv) A ~ stricăciune A se strica. 369 vt (Înv; îe) A ~ la tărbacă A bate rău pe cineva. 370 vt (Îal) A-și bate joc de cineva. 371 vt (Pop; îe) A și-o ~ în traistă A-și însuși ceva. 372 vt (Reg; îe) A ~ pe cineva de țuluc A părui pe cineva. 373 vt (Pop; c. i. femei) A poseda. 374 vt (D. vânat, infractori etc.; îe) A ~ urma A afla date despre locul în care se află. 375 vr (Îe) A-și ~ zborul A porni în zbor. 376 vr (Fig; îae) A părăsi o rudă, un prieten etc. stabilindu-se în altă parte. 377 vr (Fig; îae) A pleca în grabă. 378 vt (Pop; îe) A ~ hainele la purtare A îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. 379 vt (Înv; îe) A ~ veste (sau scrisoare, răspuns etc.) A primi veste, scrisoare, răspuns etc. 380 vt A prelua. 381 vt (Trv; a, femei; îe) A o ~ în gură A face sex oral. 382 vt (C. i. organe, țesuturi) A preleva.