FILDEȘ s. n., (1) fildeși, s. m. 1. Colț de elefant. ♦ (Rar, învechit) Elefant. Cum ajunse fata la podul de argint, unde îi ieși leul înainte cu gura căscată... cu niște colți ca cei de fildeș și cu niște gheare ca secerile. ISPIRESCU, L. 17. 2. Substanță osoasă, de culoare albă, din care sînt constituiți colții elefantului și din care se fac diferite obiecte ornamentale, de toaletă etc.; ivoriu. A tras de la chimirul lui mare-armaș jungherul din teaca de fildeș. SADOVEANU, N. P. 385. Poet furat pe veci zadarnic de cerul larg și policrom, Azvîrle harpa de alb fildeș și uită calea către stele. MACEDONSKI, O. I 98. Buzele ei sînt ca mărgeanul, iar dinții albi ca fildeșul. FILIMON, la TDRG. ◊ Fildeș animal = material preparat din diverse oase de animale și folosit pentru a fabrica diverse obiecte. Fildeș vegetal = material foarte dur extras din semințele unor palmieri și servind la fabricarea nasturilor.

defensă sf [At: NEGULICI / Pl: ~se / E: fr défense] (Frî) 1 Apărare. 2 Ocrotire. 3 Interdicție. 4 Prohibiție. 5 (Zlg) Fiecare dintre colții elefantului.

păduche sm [At: HERODOT (1645), 105 / Pl: ~chi / E: ml peduculus] 1 (La om; șîc) ~-de-cap Insectă de circa 2 mm lungime, cu corpul oval-alungit, de culoare cenușie, cu marginile mai întunecate și cu numeroși peri, care trăiește pe pielea și în părul omului, depunând ouă, numite lindini, care se lipesc de firele de păr, și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) mișcoace, mișcoi, nicoreț¹, păducheare (1) (Pediculus capitis). 2 (Șîc) ~-de-cămașă, ~-de-corp, ~-de-haine, ~-de-rufe, ~-de-straie Insectă lungă de circa 3 mm, cu corpul oval-alungit, de culoare albă-cenușie, cu un punct negru pe spate și cu peri puțini, care trăiește și își depune ouăle în încrețiturile hainelor omului și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) păducheare (2) (Pediculus vestimenti sau corporis). 3 (La om; șîc) ~-lat Insectă lungă de circa 1,5 mm, cu corpul lat, de culoare albicioasă sau galbenă, care stă nemișcată înfigându-și adânc capul în pielea de la rădăcina părului din regiunea pubiană, uneori și în regiunea axilară Si: (reg) păducheare (3) (Phthirius pubis sau inguinalis). 4 (La om; șîc) ~-de-piele Insectă mică ce se înmulțește foarte repede, răspândindu-se mult pe întreg corpul Si: (reg) păducheare (4) (Pediculus tabescentium). 5 (Îe) Nu mi-i ciudă că trece ~ pe iarbă, dar mi-i ciudă că face cărare Se spune despre un lucru care e supărător nu atât pentru ceea ce reprezintă el, cât mai ales pentru marea lui frecvență. 6 (Îe) Caută ~i în capul altuia Se preocupă de defectele altuia, fară să-și vadă propriile lipsuri. 7 (Îe) Are ~i în loc de bani Este complet lipsit de mijloace de trai. 8 (Îs) Az, buche și-un ~ Se spune despre cineva care nu știe carte. 9 (Îe) A ieși ca ~le (în frunte sau înainte) A căuta să se pună în evidență. 10 (Îae) A apărea la timpul și la momentul nepotrivit, a stingheri. 11 (Îls) ~ leșinat Om lacom, apucător. 12 (Îal) Om foarte slab și lihnit de foame. 13 Om care parazitează pe alții. 14 (Șîc) ~-de-vită Mică insectă parazită care trăiește mai ales pe vitele rău întreținute Si: (reg) hâră (Pediculus vituli). 15 (Șîc) ~-de-bou Insectă parazită care trăiește pe vitele cornute (Haematopinus eurysternus). 16 (Șîc) ~-de-porc Insectă parazită care trăiește pe porci (Haematopinus suis). 17 (Șîc) ~-de-câine, ~-câinesc Insectă parazită care se prinde de firele de păr din blana câinelui (Haematopinus piliferus). 18 (Șîc) ~-de-găină Parazit din familia arahnidelor, de dimensiuni foarte mici, care trăiește pe găini (Dermanysus avium). 19 (Șîc) ~le-crapului Crustaceu mărunt care trăiește ca parazit pe crap, prinzându-se de solzii acestuia cu ajutoml a două ventuze (Argulus foliaceus). 20 (Șîc) ~le-albineIor Insectă foarte mică, de culoare roșie-întunecată, acoperită de perișori negri, care se lipește de perii albinelor, mai ales ai trântorilor și ai mătcii (Braula coeca). 21 (Zlg; pop) Căpușă la oi (Ixodes ricinus). 22 Insecte parazite pe frunzele pomilor sau ale altor plante, și care se hrănesc cu sucul acestora Vz mușiță. 23 (Îc) ~-țestos Insectă parazită, de formă variată, caracterizată prin însușirea de a secreta o ceară care formează un scut protector solzos unde sunt adăpostite ouăle și, mai târziu, adulții, și care aduce prejudicii arborilor fructiferi, viței-de-vie, plantelor ornamentale de tipul leandrului etc. (Chermes). 24 (Îc) ~le-ulmului Insectă parazită care atacă puieții de ulmi (Chermes ulmi). 25 (Îc) ~-roșu Insectă parazită care atacă mai ales merii, înmulțindu-se repede și pricinuind uscarea pomului (Schizoneura lanigera). 26 (Îs) ~-de- (sau -din) San- (ori St)-José Insectă parazită originară probabil din China, descoperită în California și răspândită pe întreg pământul, de dimensiuni foarte mici, aproape invizibilă, acoperită cu un fel de solzișor protector, și care atacă pomii fructiferi (Aspidiotus perniciosus). 27 (Îc) ~-de-câmp Ploșniță de câmp (Palomena prasina). 28 (Ent; pop; îc) ~-de-lemn sau (Trs) ~-de-perete Ploșniță (Cimexlectularius). 29 (Ent; Trs; îc) ~-de-cal Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris). 30 (Bot; pop; îc) ~-le-calului (sau calicului, elefantului) Colțul-babei (Tribulus terrestris). 31 (Bot; pop; îc) ~i-de-țigan Dentiță (Bidens tripartitus). 32 (Bot; reg; îc) ~ii-popii Spânz (Helleborus purpurescens).

FILDEȘ s. (ZOOL.) 1. defensă. (~ al unui elefant.) 2. ivoriu. (Colții de elefant sunt formați din ~.)

FILDEȘ² ~i m. 1) Colț de elefant; dinte incisiv al elefantului. 2) înv. Mamifer exotic cu corpul masiv, cu trompă lungă, mobilă, cu urechi late și cu doi colți mari; elefant. /<turc. fildiși

DEFENSĂ s.f. (Zool.) Fiecare dintre colții (incisivii) elefantului; fildeș. [< fr. défense].

fildeș s. n. Substanță din care sunt alcătuiți colții de elefant. – Mr., megl., fildiș. – Tc. fil diși „dinte de elefant” (Șeineanu, II, 171; Lokotsch 607), cf. fil, cuman. fil tisi, sp. marfil, și de asemenea, ngr. φίλδισι, alb. filjdič, bg. ildiši, sb. fildiš. – [3367]

DEFENSĂ s. f. fiecare dintre colții (incisivii) elefantului, mistrețului etc. (< fr. défense)

OLIFANT s. n. instrument muzical medieval din familia cornului, de origine orientală, confecționat din colți de elefant. (< fr. olifant)

olifant, instrument aerofon cu emisie naturală* cunoscut deja în sec. 10, confecționat din colți de elefant, decorat adesea cu basoreliefuri artistice. Ca și sabia, o. aparținea ținutei vestimentare a cavalerilor cruciați.

FILDEȘ, (1) fildeși, s. m., (2) fildeșuri, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre colții unui elefant. ♦ (Înv.) Elefant. 2. S. n. Substanță osoasă de culoare albă din care sunt alcătuiți colții de elefant și din care se fac diferite obiecte ornamentale, de toaletă etc.; ivoriu; p. restr. obiect confecționat dintr-o astfel de substanță. ◊ Fildeș animal (sau artificial) = substanță asemănătoare cu fildeșul (2), obținută prin macerarea oaselor de animale în clorură de var. Fildeș vegetal = material foarte dur, extras din semințele unor palmieri, servind la fabricarea nasturilor. – Din tc. fildiși.

FILDEȘ s. (ZOOL.) 1. defensă. (~ al unui elefant.) 2. ivoriu. (Colții de elefant sînt formați din ~.)

IVORIU s. 1. fildeș. (Colții unui elefant sînt formați din ~.) 2. (ANAT.) dentină. (~ dintelui.)

PĂDUCHELE-ELEFANTULUI s. v. colțul-babei.

păduchele-elefantului s. v. COLȚUL-BABEI.

FILDEȘ I. sbst. Colț, dinte de elefant, din care se fabrică diverse obiecte (🖼 2097). II. sm. ‡ Elefant: în toate părțile să te duci după vînat, numai în pădurea ~ilor nu ISP. [tc. fil-diši].

PROBOSCIDIAN ~eni m. 1) la pl. Ordin de mamifere înzestrate cu trompă lungă și cu o pereche de colți mari de fildeș (reprezentant: elefantul). 2) Mamifer din acest ordin. [Sil. -di-an] /<fr. proboscidien

NĂSOl s. n., s. m. sg. 1. s. n. Augmentativ al lui nas¹. cf. ddrf, dr. vi, 218. ♦ spec. (Rar) Trompa elefantului. Elefantul se apăra vitejaște cu năsoiul său și cu colții. gorjan, h. ii, 25/34. 2. s. m. sg. (Regional) Năsăilă (1); com. din țepeș vodă-cernavodă, cf. alr ii/i mn 5, 6 838/520. ♦ Epitet dat unui om care s-a supărat (Manoleasa-Botoșani). scl 1963, 18. – pl.: (1) năsoaie. – Și: (regional, 1) nasoi s. n. ddrf. – Nas¹ + suf. -oi.

COLȚ s. 1. cotlon, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Într-un colț al odăii.) 2. v. extremitate. 3. colțul gurii v. comisură. 4. v. canin. 5. v. dinte. 6. dinte, măsea. (Colț la grapă.) 7. dinte, zimț. (Colț al ferăstrăului.) 8. țintă, (reg.) cui. (Colț pe talpa încălțămintei.) 9. (BOT.) colțul-babei (Tribulus terrestris) = (reg.) păducheriță, păducherniță, păduchele-calului, păduchele-elefantului.

COLȚ s. 1. cotlon, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Într-un ~ al odăii.) 2. cap, capăt, extremă, extremitate, limită, margine, (înv.) sconcenie. (La celălalt al țării.) 3. (ANAT.) colțul gurii = comisură. 4. (ANAT.) canin. 5. dinte. (~ al greblei, al furcii.) 6. dinte, măsea. (~ la grapă.) 7. dinte, zimț. (~ al ferăstrăului.) 8. țintă, (reg.) cui. (~ pe talpa încălțămintei.) 9. (BOT.) colțul-babei (Tribulus terrestris) = (reg.) păducheriță, păducherniță, păduchele-calului, păduchele-elefantului.

colț (-ți), s. m. – 1. Dinte, canin. – 2. Canin de mistreț sau de elefant. – 3. În general, vîrf, proeminență a unui obiect. – 4. Zimț de ferăstrău. – 5. Fiecare din vîrfurile ascuțite ale greblei. – 7. Extremități ale tăișului securii. – 8. Știft, bolț, bulon. – 9. Cui, țintă care împiedică alunecarea pe gheață. – 10. Cîrlig, scoabă. – 11. Vîrf, țanc, stîncă ascuțită. – 12. Crestătură, semn. – 13. Zuluf, cîrlionț. – 14. Mugure, vlăstar. – 15. Germen, embrion. – 16. Boboc, mugure. – 17. Loc format de două străzi care se întîlnesc, unghi. – 18. La pîine, capăt, extremitate. – 19. Intersecție, răscruce. – 20. Extremitățile laterale ale gurii (unde se întîlnesc buzele). Sl. kolĭcĭ, de la klati, koljǫ „a înțepa” (Cihac, II, 70; Conev 50; DAR); cf. bg. kolec „țăruș”, sb. kolac „țăruș”, rut. kolecĭ „germen”, pol. kolec „ghimpe”. – Der. colțui, s. m. pl. (broderie în formă de triunghi, la cămașă); colțișor, s. n. (ungher; ornament triunghiular; buclă, cîrlionț; plantă, Dentaria bulbifera); colțoi, s. m. (colțui); colțăriș, s. n. (stîncărie); colțos (var. colțat), adj. (cu dinții canini mari; trufaș, înfumurat, mîndru; certăreț, scandalagiu); colțuros, adj. (stîncos; aspru; colțat, ascuțit); colțurat, adj. (colțuros, rar); colță, s. f. (Trans. de Sud, agrafă de păr), cu toată incertitudinea DAR care nu crede că este vorba de un der. de la colț, datorită lipsei diftongării; colțan, s. m. (persoană sau animal cu dinții canini mari; libarcă; gîndac; castană de apă, Trapa natans; vîrf, țanc); colțan, s. m. (gogoașă de stejar); colțar, s. m. (bîrnă ce formează unghi sau colț exterior; dinte canin; Trapa natans; colț de stradă; poliță, masă ori canapea așezate în colțul camerei; zgardă cu ghimpi, pentru cîinii de pază; darac, dărăcitor; bocanc cu ținte pentru alpiniști); colțar, s. n. (echer; culegător, culegar; piesă a războiului de țesut; gogoașă de stejar); cloțan, s. m. (stîncă; țanc), metateză a lui colțan; încolți, vb. (a înfige dinții, a mușca; a hăitui; a germina; a înmuguri).

elefant m. cel mai mare dintre animalele actuale, mamifer pachiderm cu niște colți mari (producând fildeșul) și cu nasul prelungit în formă de trompă mobilă. În India și în Africa tropicală, el servește ca animal domestic.

ELEFANT ~ți m. Mamifer de talie mare, cu nasul modificat într-o trompă lungă, mobilă, și cu colți lungi de fildeș. /<fr. éléphant, lat. elephantus

elefant (elefanți), s. m. – 1. Animal mamifer, cel mai mare dintre cele terestre de astăzi, cu pielea groasă, trompă și colți de fildeș. – 2. (Arg.) Bilet de o mie de lei. – 3. (Arg.) Persoană care plătește mereu. – Var. alifant. Mr. elefandu. Fr. éléphant. Var., mai ales cu sensurile 2 și 3; în mr., din ngr. ἐλέφαντας.

ELEFANT s. m. mamifer din Asia și Africa, foarte mare, cu nasul modificat în formă de trompă și cu colți mari, de fildeș. ♦ a avea memorie de ~ = a fi ranchiunos, a nu uita un rău făcut de cineva. (< fr. éléphant, lat. elephantus)

ELEFÁNT (< fr., lat.) s. m. Mamifer din ordinul proboscidienilor, cel mai mare mamifer erbivor actual, cu trompa mobilă și colți lungi. E. african are c. 4 m lungime, peste 7 t greutate, urechi mari și prezintă colți la ambele sexe (Loxodonta africana); e. asiatic (indian) are talia de până la 3 m, maximum 3 t greutate, urechi mici și prezintă colți numai masculul; se îmblânzește ușor (Elephas maximus). A apărut la începutul Cuaternarului. ◊ E. de mare = mamifer carnivor din ordinul pinipedelor, care prezintă o proeminență (excrescență) pe maxilarul superior (focă cu trompă). Trăiește în mările polare ale Oc. Pacific. Specie ocrotită.

COLȚ² ~i m. 1) Dinte cu vârf ascuțit, situat între dinții incisivi și măsele; dinte canin. ~i de morsă. ~i de elefant. ◊ A-și arăta ~ii a-și da pe față firea agresivă. A fi la ~i cu cineva a trăi rău cu cineva; a nu se putea înțelege. 2) Bucată rămasă dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele în formă de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de greblă. ~ de furcă. 4) Cui cu gămălia mare și crestată, care se aplică pe talpa încălțămintei de sport sau de iarnă pentru a împiedica alunecarea. 5) Vârful unei plante, mai ales al ierbii, când răsare din pământ. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a încolți. 6) Proeminență cu vârf ascuțit. ~ de stâncă. 7) Fiecare dintre tăieturile triunghiulare făcute pe marginea unei stofe; zimț. 8): Floare-de-~ mică plantă erbacee, cu frunze albicioase, pufoase și ascuțite, care crește pe crestele stâncoase ale munților; floarea-doamnei; albumeală; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

ELEFANT s.m. Mamifer din jungla Asiei și Africii, foarte mare, cu nasul modificat în formă de trompă și cu colți mari de fildeș. [Cf. fr. élephant, it. elefante, lat. elephantus, gr. elephas].

ELEFANT, elefanți, s. m. Cel mai mare mamifer terestru de azi, cu pielea groasă și aspră, cu nasul modificat într-o trompă și colții (v. fildeș) foarte mari; trăiește în regiunile păduroase ale Asiei de sud-est (Elephas maximus) și pădurile umede seculare ale Africii (Laxodonta africana). Elefantul ți se părea purece pe lîngă acest cucoș. CREANGĂ, P. 68. Mai departe este Delhi, cetate fără rivale. Doisprece elefanți intră pe-a sale porți triumfale, Purtînd turnurile lor. NEGRUZZI, S. II 131. În vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul leu sătule, dezgustate, Își aleseră lor Un alt stăpînitor, Pe domnul elefant, cu nasul învîrtit, Puternic îndestul, dar însă necioplit. ALEXANDRESCU, P. 126.

*ELEFANT sm. 🐒 Cel mai mare din mamiferele de pe uscat din epoca actuală; are pielea foarte groasă, capul mic în raport cu trupul, urechile mari și blege, nasul prelungit în formă de trompă ce se întinde sau se strînge după nevoie, și doi colți foarte lungi ce ies din falca de sus și cari își găsesc întrebuințarea în industrie sub numele de fildeș; o speță trăește în Asia (India) și alta în Africa (Elephas indicus 🖼 1974, E. africarnus 🖼 1973): ~ul li se părea purice pe lîngă acest cucoș CRG. [fr.].

nas¹ sn [At: PSALT. HUR. 99^v/5 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml nasus] 1 Parte proeminentă a feței, situată între obraji, gură și frunte, servind ca organ de respirație și ca organ olfactiv Si: (îrg) nară (9), (arg) nasuliu (8). 2 (Pex) Bot al unor animale Si: (îrg) nară (10). 3 (Îs) ~acvilin (sau coroiat, cocârjat) Nas (1) cu vârful încovoiat, ca ciocul acvilei. 4 (îs) – ascuțit Nas (1) lung și subțire. 5 (Pop; îcs) Suflarea ~ului fără degete Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Pop; îcs) -ul la prășit Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 7 (Îlav) Sub (sau, rar, în) ~ul (cuiva) sau sub ~ În imediata apropiere. 8 (Îlav) În fața cuiva. 9 (În legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta”; îlav) Pe ~ Cu timbru nazal. 10 (Îlv) A avea ~ sau a-și ridica ~ul A îndrăzni. 11 (Îe) A strâmba (sau a cârni) din ~ sau (rar) a-și cârni ~ul A-și manifesta nemulțumirea, dezaprobarea, disprețul. 12-13 (Îe) A da (sau a băga) pe sub ~ A mânca (cu lăcomie). 14 (Îe) A-i da (cuiva) și pe gură și pe ~ A da cuiva mai mult decât îi trebuie Si: a îmbuiba. 15 (Îe) A râde pe sub ~ A râde pe ascuns, discret. 16 (Îe) A nu vedea de ~ Se spune în bătaie de joc, atunci când cineva nu vede un lucru aflat chiar în apropierea sa. 17 (Îae) A fi neatent. 18-19 (Îe) A nu vedea mai departe de(cât) lungul ~lui (A fi prost sau) a fi limitat din punct de vedere intelectual. 20 (Îae) A fi neprevăzător. 21-22 (Îe) A (nu)-și cunoaște (sau ști) lungul ~ului A (nu) ști să-și limiteze pretențiile. 23-24 (Îae) A (nu) fi modest. 25-26 (Îae) A (nu)-și da seama de măsura pe care trebuie să o păstreze față de alții. 27-28 (Pex; îae) A (nu) se comporta cuviincios. 29-30 (Îae) A (nu)-și da seama de câte este în stare să facă cu forțele proprii. 31 (Fam; d. oameni; îe) A-și arăta sau a(-și) scoate ~ul (la iveală) A se arăta undeva unde nu a mai fost văzut de mult timp Si: a apărea. 32 (Îe) A da cu ~ul (pe undeva sau prin ceva) A trece în grabă pe undeva. 33 (Îae) A trece întâmplător pe undeva. 34 (Îe) A da cu ~ul de ceva A întâmpina o dificultate. 35 (Îe) A da ~ul (cu ceva) A lua cunoștință de ceva. 36 (Îae) A se familiariza cu ceva. 37 (Îe) A da ~ul cu cineva A se întâlni cu cineva pe neașteptate și de obicei fără a dori. 38 (Îe) A avea lumânări la ~ Se spune despre cineva care este încă un copil. 39 (Îae) Se spune despre cineva care se comportă copilărește, prostește. 40 (Îe) A-și beli (sau jupui, rupe) ~ul A fi în primejdie. 41 (Îae) A se păcăli. 42 (Îae) A o păți. 43 (Fam; îe) A-și băga (sau a-și vârî) ~ul (undeva) sau în (ori la) ceva sau unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă, afacere etc. care nu-l privește. 44 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~ sau a da (sau a pune cuiva, ceva) peste ~, a scoate (cuiva ceva) pe (ori prin, pe sub) ~, a(-i) trece (cuiva ceva) pe sub ~, a-i freca (ceva) sub ~, a-i trage una (ori un ibrișin) pe la ~ A face pe cineva să simtă că nu s-a purtat cum se cuvine. 45 (Îae) A-i face cuiva aluzii răutăcioase. 46 (Îae) A-i reproșa cuiva ceva cu răutate. 47-48 (Îe) A (nu) (-i) da ~ (cuiva) A (nu) permite cuiva să fie prea familiar, prea îndrăzneț sau obraznic. 49 (Îe) A-și lua ~ul la purtare sau a(-și) lua ~, a-și lungi ~ul A deveni prea îndrăzneț. 50 (Pex; îae) A se obrăznici. 51 (Îe) A umbla (sau a fi, a se ține, a merge) cu ~ul pe sus (sau în vânt) sau a-și ține (ori a-și ridica, a-și purta etc.) ~ul (pe sau în) sus A fi îngâmfat. 52 (Îae) A fi obraznic. 53 (Îae) A fi sfidător. 54 (Îe) A pune (sau a lăsa) ~ul în jos (sau în pământ) A se rușina. 55 (Îae) A se simți vinovat. 56 (Îlav) Cu ~ul (lăsat) în jos Rușinat. 57 (Îal) Umilit. 58 (Îe) A(-și) pleca ~ul A se umili. 59-60 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) îndrăzni. 61-62 (Îae) A (nu) avea autoritate, trecere, credit. 63 (Reg; îe) A avea (sau a fi cu) ~ de câine A fi fără rușine. 64 (Îe) A tăia (sau a frânge, a rupe, a scurta, reg, a tâmpi) (cuiva) ~ul A pune pe cineva la locul lui. 65 (Pex) A umili pe cineva. 66 (Îae) A pedepsi pe cineva. 67 (Îe) Să-mi tai ~ul dacă... Se spune pentru a întări o afirmație sau negație. 68 (Îe) A-i crește (cuiva) ~ul cel tăiat A se obrăznici din nou, după ce a fost mustrat, pedepsit. 69 (Fam; îe) A-i cădea (sau a-i pica, rar, a i se muia cuiva) ~ul A-și pierde mândria. 70 (Fam; îae) A-și pierde îndrăzneala. 71 (Fam; îae) A rămâne rușinat. 72 (Fam; îae) A rămâne umilit. 73 (Fam; îe) Nu-ți pică sau nu-ți cade ~ul ori nu-ți ia din ~ Nu ți se întâmplă nimic. 74 (Fam; îae) Nu-ți pierzi din demnitate. 75 (Îe) A nu-i ajunge (cuiva) cu prăjina (sau cu strămurarea) la ~ A fi foarte îngâmfat. 76 (Rar; îe) A-și face -ul mătură A-și pierde omenia. 77-78 (Îe) A (nu) fi (sau face) de ~ul (cuiva) sau a (nu)-i fi de ~ A (nu) fi potrivit cu cineva. 79-80 (Îae) A (nu) fi destul de bun pentru cineva. 81 (Îlv) A-i fi (rușine) pe la ~ A se rușina. 82 (Îlv) A da ~ul (să...) A îndrăzni. 83 (Îe) A-i râde (cuiva) în ~ A-i râde cuiva în față, bătându-și joc de el. 84 (Îe) A se întâlni (sau a da) ~ în ~ (cu cineva) A se întâlni față în față cu cineva pe neașteptate. 85 (Îlav) ~ în ~ Față în față cu cineva. 86 (Reg; îe) A-și duce ~ul undeva A răspunde de ceva. 87 (Reg; îae) A păți rușine pentru ceva. 88 (Îe) A-i întoarce (cuiva) ~ul A ignora în mod voit și ostentativ prezența cuiva. 89 (Îae) A manifesta dispreț față de cineva. 90 (Îe) A-i da (cuiva) cu ardei (sau cu chibritul, cu frunză de tutun, cu ceva) pe la ~ A supăra pe cineva. 91 (Îae) A întărâta pe cineva. 92 (Îe) A stoarce cuiva ceapa (sau lămâia) în ~ sau a-i freca cuiva rădichea la ~ A înfrunta vehement pe cineva. 93 (Îlv) A-și umfla ~ul sau a-i tremura (ori a-i fumega) cuiva ~ul, a-i veni (cuiva) muștarul (ori musca) la ~, a fi (sau a umbla) cu țâfna la (sau în) ~, a-i da (cuiva) dracul cu coada pe la ~ A se supăra. 94 (Îal) A se înfuria. 95 (Îe) A-i sări (cuiva ceva) în ~ A fi supărăcios, sensibil. 96 A se simți jignit. 97 (Îe) A cădea cu ~u-n terci sau a-și turti ~ul, a lua în ~ (rușinea) A-și pierde reputația. 98 (Îae) A păți ceva rușinos. 99 (Îe) A-i da (sau a-i ajunge, a-i mirosi cuiva) pe sub ~ A se simți jignit. 100 (Îe) A-i sta (cuiva) ca piperu-n ~ A nu-i fi pe plac cuiva. 101 (Îe) A fi cu ~ul de ceară A se supăra ușor și din nimic. 102 (Îae) A fi mofturos. 103 (Îae) A fi timid, rușinos. 104 (Îe) A-i da (sau a-i ieși cuiva) ceva pe ~ sau (înv) a vărsa ceva pe ~ A o păți. 105 (Rar; îlv) A-i da (cuiva) cu luleaua în ~ A nesocoti. 106 (Îal) A disprețui. 107 (Reg; îlv) A prinde (pe cineva) de ~ A mitui pe cineva. 108 (Îe) A-i pune (cineva) belciug(ul) în ~ sau (reg) a-i atârna (cuiva) cinghelul (sau iabașaua) de ~ A conduce pe cineva după voie. 109 (Îae) A obliga pe cineva la o acțiune, mituindu-l. 110 (Îe) A duce (sau a purta, a târî, a ține pe cineva) de ~ A stăpâni pe cineva, determinându-l să acționeze într-un anumit fel. 111 (Îae) A purta pe cineva cu vorba Si: a amăgi. 112 (Îae) A înșela pe cineva. 113 (Reg; îe) A duce (sau a trage) pe cineva cu ~ul la teică A da în judecată pe cineva. 114 (Îe) A-i trânti (sau a-i închide, a-i da cuiva cu) ușa-n ~ A refuza să primească pe cineva. 115 (Îae) A goni pe cineva cu dispreț. 116 (Îae) A pleca supărat, trântind ușa. 117 (Îlv) A-i da (cuiva) cu cădelnița pe la ~ A linguși pe cineva. 118 (Îlv) A da (sau a trece cuiva ceva) pe la (sau pe lângă) ~ A tenta. 119 (Îal) A amăgi. 120 (Îe) A umbla (sau a fi) cu plosca (ori cu țuica) la (sau în) ~ sau a puți a ~ belit, a-i ieși cuiva vinul în ~ A fi bețiv. 121 (Gmț; irn; îe) Îi curge untura (sau îi dă grosul) pe ~ Se spune despre oamenii slabi. 122 (Îe) Cu ~u-n șold, cu mâna-n vânt Se spune despre ceva nepotrivit. 123 (Îlv) A scoate panglici pe ~ A exagera. 124 (Îal) A minți. 125 (Îe) A se întoarce (de undeva) cu ~ul în jos A se întoarce rușinat. 126 (Fam; îe) Să-ți fie de ~! Se spune pentru a arăta că unei persoane ar trebui să-i fie rușine. 127 (Îe) A-i trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) ~ A-i trece pe dinaintea ochilor. 128 (Îae) A pierde un prilej favorabil. 129 (Îe) A se împiedica de ~ A avea nasul (1) excesiv de lung. 130 (Fam; îe) A arunca ceva cuiva în ~ A-i spune cuiva ceva în față fără menajamente. 131 (Îe) Nu miroase a ~ de om Nu e faptă de om vrednic. 132 (Mol; îc) ~ul-vlădichei Partea posterioară a coloanei vertebrale la păsări, de unde cresc penele cozii Si: târtiță. 133 (Bot; pop; îc) ~ul-curcanului Moțul-curcanului (Polygonum orientale). 134 (Bot; pop; îae) Busuioc-roșu (Amarantus caudatus). 135 (Bot; îrg; îc) ~-de-cocor Greghetin (Geranium pratense). 136 (Fig) Miros dezvoltat, fin. 137 (Fig) Simț de orientare dezvoltat în împrejurări dificile. 138 Capacitate de intuire exactă a unei situații. 139 (Pop) Trompă de elefant. 140 (Prin sinecdocă) Față. 141 (Pex) Cap. 142 (Pan) Parte anterioară a corpului unei nave sau a fuselajului unui avion. 143 (Buc; pan) Parte din vârf a opincii, strânsă cu nojițe Si: (reg) gurgui. 144 (Reg; pan) Vârf al securii. 145 (Pan) Căpăcel care apără împotriva vântului gura unui coș de aerisire. 146 (Reg; lpl) Colțuri ale scoabei. 147 (Reg) Picior al plugului de la piuă, în care se prind aripile. 148 (Teh) Proeminență pe o piesă sau pe un organ de mașină care servește fie la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese sau a unui alt organ al aceleiași mașini, fie la fixarea acestora într-o anumită poziție.

TROMPĂ s. f. 1. prelungire cărnoasă a nasului la elefant, tapir etc., pentru prinderea hranei și pentru apărare. ◊ organ adaptat pentru supt, la unele insecte. 2. canal prin care se elimină celulele sexuale formate în ovar; oviduct; salpinx. ♦ Trompa lui Eustache = canal interior al urechii între timpan și faringe. 3. (tehn.) carcasă metalică în care se montează lagărele unui arbore. ◊ aparat de laborator, din sticlă, pentru evacuarea aerului dintr-un recipient. 4. (arhit.) boltă de colț în consolă pentru susținerea unui element în relief față de planul fațadei. ◊ element de construcție, boltă trunchiată, înlesnind trecerea de la un plan pătrat la unul octogonal. (< fr. trompe)

SUBSTANTIV s. n. (cf. fr. substantif, lat. substantivus < substans „substanță” < sub „dedesubt” + stans „așezat”): parte de vorbire care denumește obiectele gramaticale. Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, prin flexiune după număr și caz (parțial după gen), prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice în cadrul propoziției (subiect – funcție de bază; nume predicativ, atribut, complement direct, complement indirect, complement de agent, complement circumstanțial, apoziție și element predicativ suplimentar) și prin distribuție unidirecțională. ◊ ~ moștenit: s. transmis în limba română din latină sau din limba geto-dacilor, ca de exemplu cap, casă, câine, floare, frate, pâine etc. (din latină); barză, buză, mânz, sâmbure, viezure etc. (din substratul geto-dacic). ◊ ~ împrumutat: s. pătruns în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în etape diferite, ca de exemplu luncă, muncă, nevastă, plug, vreme etc. (din v. sl.); gând, hotar, marfă, oraș, sobă etc. (din maghiară); basma, cataif, cearșaf, cioban, zambilă etc. (din turcă); dascăl, hârtie, patimă, piper, tipar etc. (din neogreacă); ban, clacă, crap, grădină etc. (de la slavii de sud); boroană, borș, horn, nadă, posmag etc. (de la slavii de nord și de est); cartof, cufăr, flanelă, halbă, stofă etc. (din germană); algebră, balon, diviziune, epidemie, fotograf etc. (din franceză); ◊ ~ format pe terenul limbii române prin derivare, prin compunere sau prin conversiune (provenit din alt substantiv, din adjectiv, din numeral, din pronume, din verb, din adverb și din interjecție), ca de exemplu iepuraș, lupoaică, nucet, străbun, tristețe, țărănime etc.; bunăvoință, Câmpulung, miazăzi, Bolintinul din Vale, floarea-soarelui, Cluj-Napoca etc.; doiul, treiul, ielele, sinea, aproapele, binele, leneșul, oful, grăpatul, rănitul etc. ◊ ~ denominativ: s. derivat de la un nume – de la un substantiv sau de la un adjectiv, ca de exemplu cățeluș (< cățel + suf. -uș), puiandru (< pui + suf. -andru), strămoș (< pref. stră- + moș), răutate (< rău + suf. -ătate), frumusețe (< frumos + suf. -ețe), înălțime (< înalt + suf. -ime) etc. ◊ ~ concret: s. care are un conținut reprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu arbore, bondar, cioară, lăstun, masă, pământ, trăsnetele. ◊ ~ abstract: s. care are un conținut nereprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu corectitudine, curaj, dezvoltare, dreptate, înțelepciune, necesitate, posibilitate, vigoare etc. ◊ ~ simplu: s. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie (orice substantiv moștenit, împrumutat sau format prin derivare și conversiune), ca de exemplu adevăr, albină, cer, inimă; bec, halva, hârleț; blândețe, copilaș, strămoș; viteazul, doiul, sinea, aratul etc. ◊ ~ compus: s. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie (orice substantiv format prin compunere), ca de exemplu bună-cuviință, scurt-circuit, planisferă, radiorecepție, cineclub, microfotografie, miniautomobil, telecinematecă, aeronavă, electromotor, Albă ca Zăpada, Cheile Bicazului, Curtea de Argeș, floare de colț, rochița rândunicii, untdelemn, Câmpulung etc. ◊ ~ articulat (determinat): s. însoțit de articol nehotărât sau hotărât (de aici sintagmele: articulat nehotărât – articulat hotărât, determinat nehotărât – determinat hotărât), ca de exemplu un om – niște oameni, omul – oamenii; o coasă – niște coase, coasa – coasele; un cerc – niște cercuri – cercul – cercurile. ◊ ~ nearticulat (nedeterminat): s. neînsoțit de articol nehotărât sau hotărât, ca de exemplu om, coasă, cerc – oameni, coase, cercuri. ◊ ~ comun (apelativ); s. care denumește obiecte gramaticale de același fel, ca de exemplu animal, copac, fag, frate, leu, mamă, nor, om, plantă, pod, turturea, viespe, zebră etc. ◊ ~ propriu: s. care denumește obiecte gramaticale individualizate, ca de exempiu Andrei, Anișoara, Badea, Constantin, Cristina, Dumitru, Despina, Eustațiu, Eufrosina; Florescu, Filipescu, Pietreanu, Stamate, Tudorache; Grivei, Joiana, Roiba; Caransebeș, Satu-Mare, Suceava, China, Iugoslavia, România; Dunărea, Mureșul, Nistrul, Oltul; Bucegi, Carpați, Himalaia etc. ◊ ~ epicen: s. care are o singură formă pentru ambele genuri (sau numai forma de masculin, sau numai forma de feminin), ca de exemplu cocostârc, cuc, dihor, elefant, pițigoi, rinocer etc.; cămilă, cârtiță, lebădă, pupăză, veveriță, zebră etc. ◊ ~ mobil: s. format în limba română prin moțiune (v.), cu ajutorul unui sufix moțional (v.). fie de la masculin, fie de la feminin, ca de exemplu lupoaică (< lup + suf. -oaică), tigroaică (< tigru + suf. -oaică), porumbiță (< porumb + suf. -iță) etc.; rățoi (< rață + suf. -oi), vulpoi (< vulpe + suf. -oi), curcan (< curcă + suf. -an), gâscan (< gâscă + suf. -an) etc. ◊ ~ individual: s. care denumește la forma de singular un singur obiect gramatical, ca de exemplu bujor, dimineață, ferigă, fiu, gutui, măr, salcie, șah, uragan etc. ◊ ~ colectiv: s. format cu ajutorul unui sufix colectiv; s. care denumește la forma de singular o multitudine de obiecte gramaticale identice, considerate ca un întreg. Astfel: brădet, nucet, pietriș, stejăriș, studențime, țărănime, iniște, porumbiște; companie, grupă, stol, turmă etc. ◊ ~ defectiv (de număr): s. lipsit de unele forme flexionare de singular sau de plural; s. care dispune de o flexiune sau de o paradigmă incompletă (fie la singular, fie la plural), ca de exemplu aur, lapte, mărar, mei, pătrunjel, piper, sânge, unt etc.; icre, moaște, ochelari, pantaloni, tărâțe etc. ◊ ~ cu forme multiple de singular sau de plural, ca de exemplu călăuz – călăuză, cojoc – cojoacă, țol – țoală; berbec – berbece, flutur – fluture; basc – bască, poem – poemă; cifru – cifră; bobi – boabe, ochi – ochiuri; capi – capete – capuri; curenți – curente, derivați – derivate; coli – coale, roți – roate; cărni – cărnuri, blăni – blănuri; mărfi – mărfuri, trebi – treburi; cămine – căminuri, refrene – refrenuri; rapoarte – raporturi, resoarte – resorturi etc. ◊ ~ de declinarea I: s. terminat la nominativ singular nearticulat în -ă neaccentuat și în -a și -ea accentuate, ca de exemplu duminică, fată, sâmbătă, ziuă; papă, pașă, popă, tată, vlădică, vodă etc.; baclava, cherhana, dandana, mahala etc.; andrea, boccea, canea, cișmea, dușumea, perdea etc. ◊ ~ de declinarea a II-a: s. terminat la nominativ singular nearticulat în consoană dură, consoană muiată, -u vocalic, -u semivocalic, -i vocalic accentuat, -i semivocalic și -o accentuat sau neaccentuat, ca de exemplu bărbat, unchi, zimbru, leu, vulpoi, taxi, sloi, tango, radio etc. ◊ ~ de declinarea a III-a: s. terminat la nominativ singular nearticulat în -e neaccentuat, ca de exemplu codice, femeie, nume, pepene, pește, vulpe etc. ◊ ~ de tipul flexionar I: s. comun feminin, cu două forme cazuale la singular (una de N. Ac. și alta de D. G.) și cu o singură formă cazuală la plural (identică cu aceea de D. G. singular), ca de exemplu o casă – unei case, niște case – unor case etc. ◊ ~ de tipul flexionar II: s. comun masculin sau neutru, cu o singură formă cazuală la singular și cu o altă formă cazuală la plural, ca de exemplu alai – alaiuri, butoi – butoaie, câine – câini, codru – codri etc. ◊ ~ de tipul flexionar III: s. comun, masculin, feminin sau neutru, cu o singură formă cazuală la ambele numere, ca de exemplu ochi, pui; directoare, învățătoare; codice, nume etc. ◊ ~ apreciativ: s. care sugerează prin conținutul său lexical o atitudine de apreciere deosebită față de obiectul denumit, ca de exemplu cărturar, învățat maestru, magistru, meșter, savant etc. ◊ ~ depreciativ (peiorativ): s. care sugerează prin conținutul lui lexical o atitudine de dispreț, de lipsă de considerație, de batjocură față de obiectul denumit, ca de exemplu ageamiu, cârcotaș, farfara, gură-spartă, lichea, mojic, nulitate, otreapă, poltron, secătură etc.

colț [At: DOSOFTEI, V. S. 20/2 / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: ucr колици, cf bg колец srb kolac, pn kolec] 1 sm Dinte al animalelor și al oamenilor. 2 sm (Pop; îe) A-și arăta ~ii A manifesta o atitudine agresivă. 3 sm (Pop; îe) A scăpa din ~ii cuiva A scăpa dintr-o mare primejdie. 4-5 sm (Pop; îlv) A (se) lua în ~i A (se) certa. 6 sm (Îae) A fi gata de încăierare. 7 sm (Pop; îe) A fi la ~i A trăi rău. 8 sm (Pop; îe) A prins de la ~ A se obrăznici. 9 sm (Înv; îe) A avea ~i A fi obraznic. 10 sm (Îc) ~de-lup Bucățele mici de os desprinse dintr-un os mort, care ies printr-o fistulă împreună cu puroi. 11 sm (Îae) Răni pline de puroi. 12 sm (Îae) Tuberculoză osoasă. 13 sm (Reg; îc) ~ul lupului Cancer. 14 sm (Bot; reg; îae) Crăbin (Cirsium erisithales). 15 sm (Bot; reg; îc) ~ul babei sau ~ii babei Plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase Si: păducheniță, păduchele-caiului, păduchele-elefantului (Tribulus terrestris). 16 sm (Îae) Buruiană cu ghimpi. 17 sm (Bot; reg; îc) ~ul leului (după ger Löwenzahn) Capul călugărului (Leoilolon antumnalis). 18 sm (Bot; reg; îc) ~de-cal Specie de porumb cu bobul mare, lat și albicios Si: dinte-de-cal, dintele-calului. 19 sm (Pop; îs) Boală de ~i Boală a porcilor. 20 sm (Reg) Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemănătoare. 21 sm (Reg) Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață. 22 sm Vârf ascuțit, proeminent de stâncă, de gheață etc. 23 sm (Reg) Papilă pe limba rumegătoarelor. 24 sm (Mdv; lpl) Ridicături tăioase pe marginea măselelor cailor, care, prin rănile pe care le produc, împiedică mestecarea furajelor și cauzează indigestii și colici. 25 sm Șuviță de păr ondulat, trasă pe frunte sau pe tâmple. 26 sm Vârful plantelor, în special al ierbii, când încolțesc. 27 sm (D. plante; reg; îlv) A da ~ A încolți. 28 sm Plantă care încolțește. 29 sm Mugurul unei plante. 30 sm Porțiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremitățile reunite ale laturilor lui. 31 sn (Șîs) ~ de pâine Coltuc. 32 sn (îas; pgn) Orice bucată de pâine tăiată de la o margine. 33 sn (Îs) ~ul colțarului Unghiul din afară al echerului. 34 sn Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. 35 sn (Spt; îs) Lovitură de ~ Lovitură executată dintr-un colț al terenului când un jucător trimite balonul peste linia de fund a terenului. 36 sn (Îs) ~ul gurii Fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. 37 sn Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc. 38 sn Locul format de fiecare dintre colțuri. 39 sn (Înv) Loc îndepărtat. 40 sn (Înv) Ascunziș. 41 sn (Îlav) ~ cu... În unghiul format de străzile... 42 sn (Îla) În (sau c) ~uri Colțuros. 43 sn (Îlav) În (sau din) toate ~urile (lumii) (De) pretutindeni. 44 sn (Pop; îe) A prinde pe cineva la ~ A prinde pe cineva la strâmtoare. 45 sn (Pop; îe) A da din ~ (în ~) A recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. 46 sn (Îe) A pune la ~ A blama. 47 sn (Îae) A pedepsi. 48 sn (Fig) Coloană de susținere. 49 sn Conducător. 50 sn (În publicistică) Rubrică rezervată unei anumite specialități. 51 sn Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților. 52 sn Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 53 sn Tăietură în formă aproximativ triunghiulară făcută pe marginea unei stofe. 54 sn Dantelă împletită triunghiular.

MONTÁ¹ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică piesele unui sistem tehnic, ale unui ansamblu) A îmbina între ele pentru a forma un tot (și pentru ca sistemul, ansamblul să poată fi folosit, să funcționeze), a asambla; (complementul indică o piesă, o parte componentă a unui mecanism, a unui obiect etc.) a fixa Ia locul său, în cadrul ansamblului. Cf. BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. Pietrele să fie montate în două inele. C. PETRESCU, A. 320. Explicațiile regizorului și replicile interpreților se împletesc cu bătaia ciocanelor și cu freamătul muncii celor ce montează decorurile. CONTEMP. 1949, nr. 158, 8/1. Stă rezemat de un stîlp cu mîinile la spate și privește la un om care montează o piesă. ib. 1955, nr. 463, 3/7. ◊ R e f l. p a s. La reluarea lucrului se destupă găurile și se montează la loc toate aparatele. IOANOVICI, TEHN. 43, cf. 40. Piesele fabricate. . . le expedia apoi sub pază la cealaltă fabrică, unde se montau. BENIUC, M. C. I, 263. 2, (Complementul indică sisteme tehnice, piese, p. e x t. fabrici etc.) A plasa, a amplasa pe locul de funcționare. Cristescu apăsă un buton mare, montat pe colțul biroului, GALAN, B. I, 9. ◊ R e f l. p a s. Pentru ca mașinile- unelte să lucreze în condiții optime,. . . acestea nu se așază direct pe pardoseala atelierului, ci se montează pe o fundație anume construită. IOANOVICI, TEHN. 350. 3. A pregăti un spectacol artistic (din punct de vedere al decorurilor și costumelor). Spre a pune o piesă în scenă, mai ales una originală, se cere munca autorului pentru a o scrie, munca actorilor pentru a o studia și munca întregului aparat al regiei de scenă pentru a o monta. CARAGIALE, O. III, 292. Liceul cheltuia parale montînd „Apus de soare” cu mucava. I. BOTEZ, B. I, 65. 4. A pune la cale; a crea un incident, o întîmplare (cu scopul de a trage foloase). Cf. ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Treburi montate de cele mai multe ori din fir în păr, ca și faimoasele naufragii ale faimosului lanulea. BOGZA, Î. 331. ♦ (Complementul indică oameni) A întărită împotriva cuiva sau a ceva; a ațîța. Cf. BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. Gîndi. . . , ofensat de tonul ultimelor cuvinte ale Elefantului, că va ieși acum o dandana cumplită, cu urmări care îl speriară. Nu trebuia sâ-l monteze pe Elefant. PAS, Z. III, 25. – Prez. ind.: montez. – Din fr. monter.