6813 definiții conțin toate cuvintele căutate (cel mult 200 afișate)
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: ce
ABERAȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism (2). Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.
absoluitate s. f. calitatea a ceea ce este absolut. (< fr. absoluité)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de tavi
- acțiuni
absolut, -ă I. adj. 1. care nu comportă nici o restricție, necondiționat. 2. total, complet, desăvârșit. ◊ adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). 3. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce există în sine și prin sine. III. adv. cu desăvârșire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de tavi
- acțiuni
absurd, -ă I. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ◊ prin ~ = admițând un raționament fals. 2. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi. (< fr. absurde, lat. absurdus)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de tavi
- acțiuni
ABSURD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar duce la absurd. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ABSURDITATE, absurdități, s. f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepție absurdă; prostie, inepție. – Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
absurditate s. f. caracterul a ceea ce este absurd; situație, idee absurdă; aberație. (< fr. absurdité, lat. absurditas)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de tavi
- acțiuni
ACOLISI, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ACOPERĂMÂNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. [Var.: acoperemânt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ACTUALITATE, actualități, s. f. Ceea ce este actual; eveniment, întâmplare curentă, timpul de față, prezent2. ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau interesează în clipa de față, care corespunde prezentului. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ACȚIUNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare, care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ADAOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare. ♦ (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var.: adaus s. n.] – V. adaoge.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ADDENDA, addende, s. f. (Latinism) Ceea ce se adaugă la o lucrare pentru a o completa. ◊ Addenda corrige = addenda prin care se și corectează unele greșeli dintr-o lucrare. – Din lat. addenda.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ADEVĂR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ADMISIBILITATE s. f. (Rar) Posibilitatea de a fi admis, calitatea a ceea ce este admisibil. – Din fr. admissibilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
AGONISEALĂ, agoniseli, s. f. (Pop.) Ceea ce agonisește cineva; economii, agonisită. ♦ Câștig (dobândit prin muncă). – Agonisi + suf. -eală.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ALBESCENȚĂ s. f. (Rar) Starea a ceea ce este alb; albiciune. – Din fr. albescence.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ALCĂTUIALĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui1 + suf. -eală.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ALTERABILITATE s. f. Însușirea a ceea ce este alterabil. – Din fr. altérabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
AMĂGIRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
APLICAȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ◊ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. – Din fr. application.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
ASTIGMATISM s. n. Aberație a unui sistem optic, care formează o imagine întinsă pentru un obiect. ♦ Defect al lentilelor sau al corneei și cristalinului ochiului omenesc, care constă într-o abatere de la forma sferică, ele având razele de curbură diferite în două plane perpendiculare, ceea ce duce la deformarea imaginilor. – Din fr. astigmatisme.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ATICISM s. n. Ceea ce caracterizează stilistic scrierile vechilor atenieni ♦ Stil caracterizat prin măsură, eleganță și rafinament. – Din fr. atticisme, lat. atticismus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de baron
- acțiuni
AURIT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
AUTOMATISM s. n. 1. Caracterul a ceea ce este automatic; mișcare (ca) de automat. 2. Înlănțuire de reacții care se desfășoară fără controlul centrilor nervoși superiori; mișcare, gest stereotip la care nu participă conștiința. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatisme.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
BALAST, balasturi, s. n. 1. Încărcături de saci de nisip, pietriș etc. care reechilibrează o ambarcație sau reglează ridicarea în aer a unui aerostat; lest, savură. ♦ Cameră care se umple cu apă sau cu aer pentru a modifica greutatea unui submarin în vederea manevrei de scufundare a lui la suprafață. ♦ Fig. Ceea ce este împovărător, nefolositor. 2. Pietriș, zgură etc., folosite ca așternut pe care se montează traversele șinelor de tren; amestec de pietriș și de nisip întrebuințat la prepararea betonului, la pietruirea șoselelor etc. – Din fr. ballast.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BALZACIANISM s. n. Ceea ce este specific operei balzaciene; tendință de a prelua și cultiva teme, motive etc. balzaciene. [Pr.: -ci-a-] – Balzacian + suf. -ism.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BANALITATE, banalități, s. f. 1. (La sg.) Caracterul a ceea ce este banal; fel de fi comun și lipsit de originalitate. 2. (Concr.) Lucru banal, vorbă banală, idee banală. – Din fr. banalité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BARAJ, baraje, s. n. 1. Construcție care oprește cursul unui râu spre a ridica nivelul apei în amonte, a crea o rezervă de apă, o cădere de apă pentru hidrocentrale etc.; stăvilar, zăgaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificație făcută spre a opri înaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea înaintării inamicului. Foc de baraj= tragere calculată spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafață de teren, care să devină astfel inaccesibilă inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedică (în drum). 3. Întrecere suplimentară între mai mulți concurenți sau între mai multe echipe care au obținut același număr de puncte, pentru a se putea departaja într-un clasament oficial.4. (Psih.; în sintagma) Baraj psihic = simptom al schizofreniei care constă în oprirea bruscă și nemotivată a unui act (4). – Din fr. barrage.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BAZĂ, baze, s. f. I. 1. Parte care susține un corp, o clădire sau un element de construcție; temei, temelie. ♦ Latură a unui triunghi sau a unui poligon ori față a unui poliedru (care se reprezintă de obicei în poziție orizontală). ♦ Dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 2. Fig. Ceea ce formează temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial. ◊ Loc. adj. De bază = fundamental, esențial. Fără bază = neîntemeiat, inconsistent. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = în conformitate cu..., pe principiul... ◊ Expr. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva (sigur). A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. 3. (De obicei urmat de determinarea „economică”) Totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care servește ca punct de plecare pentru o anumită activitate. Bază de aprovizionare. Bază de recepție. Bază de atac. ◊ Bază aeriană = aeroport militar. Bază navală = port militar. Bază sportivă = complex de instalații sportive. 5. (În sintagma) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă. II. Corp chimic alcătuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili, care albăstrește hârtia roșie de turnesol, are gust leșietic și, în combinație cu un acid, formează o sare. III. 1. Distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonică. 2. (Electron.) Electrod corespunzător zonei cuprinse între cele două joncțiuni ale unui tranzistor. 3. (Electron.; în sintagma) Bază de timp = unitate funcțională a unor aparate electronice, care generează impulsuri la intervale de timp precise. – Din fr. base, (I 3) rus. [ekonomiceskaia] baza.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
BINE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine. ◊ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BORÂTURĂ, borâturi, s. f. (Pop.) Ceea ce se vomită. ♦ (Fam.) Epitet injurios dat cuiva. – Borî + suf. -tură.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
BORHOT, borhoturi, s. n. Ceea ce rămâne din amestecul fermentat de fructe sau de cereale, după ce a fost folosit la fabricarea țuicii, a berii etc. ♦ (Rar; la pl.) Mațe, măruntaie de porc, de miel etc. necurățate. – Et. nec.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
BOȘTINĂ, boștine, s. f. (Reg.) 1. Ceea ce rămâne din fagure după ce s-au scos mierea și ceara. 2. Tescovină. [Var.: hoștină s. f.] – Din sl. voština.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
BRĂCUI, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
BUCĂȚICĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată; bucățea. ◊ Expr. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică, se spune despre o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) până și de strictul necesar traiului. – Bucată + suf. -ică.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
BUCURIE, bucurii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească. ◊ Loc. adv. Cu bucurie sau cu toată bucuria = (foarte) bucuros. 2. (Concr.) Ceea ce bucură pe cineva. – Bucura + suf. -ie.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calități. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă (sau un cuvânt) bun(ă) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun. ♦ Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CADOU, cadouri, s. n. Ceea ce se primește sau se oferă în dar. – Din fr. cadeau.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de viorelgrosu
- acțiuni
CALITATE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind... 4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. – Din fr. qualité, lat. qualitas, -atis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CARE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține locul și propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea. ◊ Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva...? = (oare) nu cumva...? b) (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul... altul..., acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care n-a înțeles întrebarea? ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. ◊ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viața lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror. Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CATOLIC, -Ă, catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține catolicismului, privitor la catolicism; papistășeșc. 2. S. m. și f. Adept al catolicismului; papistaș. ◊ Expr. A fi mai catolic decât papa = a fi exagerat (în ceea ce spune, crede sau face). – Din lat. catholicus, fr. catholique.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CAZUALITATE s. f. Calitate sau stare a ceea ce este cazual (1). [Pr.: -zu-a-] – Cazual + suf. -itate.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CÂNTEC, cântece, s. n. 1. Șir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cântic s. n.] – Lat. canticum.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CÂȘTIG, câștiguri, s. n. Ceea ce câștigă cineva. ◊ Expr. A fi în câștig = a avea un avantaj (față de cineva). – Din câștiga (derivat regresiv).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CÂTIME, câtimi, s. f. (Rar) Ceea ce se poate măsura sau număra; număr, mărime, volum, cantitate. – Cât + suf. -ime.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CE pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanță exclamativă) 1. (Exprimă o întrebare) Ce ai? ♦ (Fam.; ca răspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjecție) Cum adică?! Se poate?! Nu l-am găsit! – Ce? ♦ (Adjectival) Care? ce fel de...? 2. Pentru care motiv? din care cauză? Ce te miri? ◊ Expr. (În formule de răspuns) De ce nu? = a) cum să nu, desigur; b) se poate, e posibil. De ce, de nece, se spune cuiva pentru a încheia discuția când nu vrei să-i răspunzi la întrebare. ◊ (Cu valoare de conjuncție) Nu văd de ce te superi. ♦ (Pop.; cu valoare de conjuncție cauzală) Pentru că, fiindcă, deoarece. 3. (Interogativ-exclamativ, indică surpriza, indignarea, neîncrederea etc.) Cum adică? Nu cumva? Ce! Vrei să spui că n-ai fost? II. (Adverbial) Cât (de tare, de mult), cum. Ce-aș mai râde să te văd păcălit. ◊ Expr. Te miri ce = nimica toată, puțin. Cât pe ce = aproape, gata-gata. Din ce în ce = cu cât trece timpul, tot mai mult. (Pop.) Numai ce = (deodată) iată că..., pe neașteptate. ♦ (Dând nuanță de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-l precedă) Cât de...! III. (Cu valoare de conjuncție) Care lucru anume. Nu mai știa ce să facă de bucurie. ◊ Expr. A ști (sau a afla) ce și cum (e) = a fi bine informat despre ceva. IV. (Relativ) 1. Care. ◊ Expr. Pe zi ce trece (sau merge) sau de ce trece (sau merge) = pe măsură ce trece timpul, tot mai mult. 2. (În legătură cu „a fi”, „a găsi”, cu sens explicativ) Ființă ticăloasă ce ești! ◊ Expr. N-ai (sau n-aveți) pentru ce (sau de ce), formulă de politețe prin care se răspunde cuiva care mulțumește. A (nu) avea de ce... = a (nu) exista motiv întemeiat pentru... 3. Ceea ce. Ați aflat ce s-a întâmplat? ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, de fapt. V. (Nehotărât) 1. Un lucru oarecare, nu știu ce, nu știu cât; ceva. ◊ (Substantivat; precedat de „un”) Un ce anume. ◊ Expr. (Reg.) Cu mare ce = cu mare greutate; greu, anevoie. 2. (Cu repetarea verbului din propoziția principală) A stat ce-a stat. 3. Orice, oricât. Zică cine ce va vrea. – Lat. quid.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CELA, CEEA, ceia, celea, pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CHEZĂȘIE, chezășii, s. f. (Adesea fig.) Faptul de a garanta pentru altul din punct de vedere material sau moral; ceea ce constituie o garanție pentru cineva sau ceva. – Chezaș + suf. -ie.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CHINTESENȚĂ s. f. 1. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. 2. (În filozofia antică) Substanță considerată drept al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcătuite corpurile cerești. [Var.: (înv.) cvintesență s. f.] – Din fr. quintessence.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CHIVERNISEALĂ, chiverniseli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) chivernisi; p. ext. (concr.) ceea ce a chivernisit cineva. – Chivernisi + suf. -eală.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit1. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ionel_bufu
- acțiuni
DRAGOSTE, dragoste, s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, față de) cineva (sau de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să... A se topi (sau a se sfârși, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (Concr.) Ființă iubită; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relații amoroase. II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĭ.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
DUMNEZEU, (rar) dumnezei, s. m. 1. Ființă supranaturală, considerată în credințele religioase drept creatoare a lumii și cea care determină destinul oamenilor. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ECLECTISM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere sau concepții eterogene sau opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. éclectisme.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de laurap
- acțiuni
EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GALOFOB, -Ă, galofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă ostilitate față de tot ceea ce aparține francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobe.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GALOFOBIE s. f. Ostilitate față de tot ceea ce aparține francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobie.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GALOMAN, -Ă, galomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care admiră fără rezerve (și adesea fără spirit critic) tot ceea ce aparține francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomane.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GALOMANIE s. f. Admirație fără rezerve (și fără spirit critic) pentru tot ceea ce aparține francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomanie.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GARANȚIE, garanții, s. f. Obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție răspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigură executarea unei obligații (materiale); (concr.) ceea ce servește drept asigurare că o obligație luată va fi ținută. ◊ Loc. vb. A lua pe garanție = a garanta. ◊ Expr. Pe garanția cuiva = pe răspunderea cuiva. A da garanție = a da asigurări că un lucru va fi îndeplinit. A prezenta garanție de... = a se prezenta astfel încât să trezească încrederea, să ofere siguranță. – Din fr. garantie, it. garanzia.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GĂTEALĂ, găteli, s. f. Faptul de a (se) găti; (concr.) ceea ce servește cuiva spre a (se) găti, spre a (se) împodobi. – Găti + suf. -eală.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GENERAL2, -Ă, generali, -e, adj. 1. Care este comun tuturor (sau marii majorități a) ființelor sau obiectelor dintr-o anumită categorie. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este comun tuturor (sau marii majorități a) ființelor sau obiectelor dintr-o anumită categorie; spec. categorie filozofică reflectând trăsăturile esențiale comune obiectelor dintr-o clasă. ♦ (Despre un fenomen sau o situație) Care privește pe toți, care cuprinde pe toți, la care participă toți (sau marea majoritate). 2. Care privește ceva în ansamblu, în trăsăturile fundamentale, care se ocupă în linii mari de ceva. ◊ Cultură generală = cultură bazată pe cunoașterea elementelor fundamentale ale creațiilor din diferite domenii ale științei și artei. ◊ Loc. adv. În general = în linii mari; fără referire la un caz anumit. 3. Care se întâmplă, care există pe o întindere mare, care cuprinde o arie foarte largă sau totul. 4. Care are toată răspunderea în conducerea unei anumite diviziuni dintr-o instituție, dintr-o întreprindere etc. Director general. – Din fr. général, lat. generalis.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GENERALITATE, generalități, s. f. 1. Caracterul sau însușirea a ceea ce este general2. 2. (La pl.) Idei generale sintetice, privitoare la un anumit domeniu. ♦ Idei generale care nu au o legătură directă cu subiectul tratat, discutat etc. – Din fr. généralité, lat. generalitas, -atis.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GENIALITATE s. f. Caracterul sau însușirea unui geniu ori a ceea ce este genial. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. génialité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GERMANOFIL, -Ă, germanofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care aprobă, admiră, iubește tot ceea ce este german, ce vine de la germani. – Din fr. germanophile.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GINGĂȘIE, gingășii, s. f. 1. Calitate a ceea ce este gingaș, plăpând, firav, delicat, fin1; frăgezime, grație, delicatețe. ♦ Manifestare plină de delicatețe, de sensibilitate, de duioșie. 2. Însușirea unei plante de a nu putea rezista frigului sau căldurii excesive. – Gingaș + suf. -ie.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GREBLĂTURĂ, greblături, s. f. (Rar) Ceea ce s-a adunat cu grebla. – Din grebla + suf. -(ă)tură.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de gall
- acțiuni
GREȘEALĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect. Din greșeală = fără voie, involuntar, neintenționat. – Greși + suf. -eală.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GRINDINĂ, grindine, s. f. Precipitație atmosferică alcătuită din particule de gheață având forma unor pietricele; piatră. ♦ Fig. Ceea ce vine, cade, năvălește în mare cantitate. O grindină de lăcuste. ♦ Fig. (Adverbial) În mare cantitate (și unul după altul). Săgețile cădeau grindină. [Pl. și: grindini] – Lat. grando, -inis.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GRUPARE, grupări, s. f. Acțiunea de a (se) grupa și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se grupează laolaltă. – V. grupa.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
HAINĂ, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. ◊ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, scr. háljina.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
HALEALĂ[1] s. f. (Fam.) Faptul de a mânca (cu lăcomie); (concr.) ceea ce se mănâncă, mâncare. – Hali + suf. -eală. corectat(ă)
- Am corectat (în original apare HELEALĂ). — gall
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
HETEROMORFISM s. n. Calitatea a ceea ce este heteromorf; heteromorfie (1). – Din fr. hétéromorphisme.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
HIBRIDITATE, hibridități, s. f. Însușirea de a fi hibrid, caracterul a tot ceea ce este hibrid. – Din fr. hybridité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
HIERATISM s. n. Spirit sau sistem hieratic; caracterul a ceea ce este hieratic. [Pr.: hi-e-] – Din fr. hiératisme.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
HOTĂRÂRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduită, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc. adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. ◊ Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ♦ Sentință judecătorească. 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
HRANĂ s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Pl.: (rar) hrane – Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IA interj. 1. Cuvânt prin care se atrage atenția ascultătorului asupra unui îndemn care i se va adresa; ian! 2. Iată! iacă1! uite! vezi! ian! ◊ Expr. Ia așa = numai așa, fără nici o intenție precisă. 3. Arată indiferența față de ceea ce urmează. 4. Introduce un răspuns. Unde te duci? – Ia, până la colț. Cf. bg. ja.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IDEALITATE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este ideal. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IDILISM s. n. 1. Caracteristică a ceea ce este idilic; caracter rustic-idealizat al unei opere literare sau al unei literaturi. 2. Caracter romanțios, sentimental al unei opere de artă. 3. Preferință pentru elemente idilice. – Idilă + suf. -ism.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
ILEGALITATE, ilegalități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este ilegal; faptă ilegală. 2. Situație ilegală în care se află o persoană. – Din fr. illégalité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
ILOGISM s. n. (Rar) Caracterul a ceea ce este ilogic. – Din fr. illogisme.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
ILUSTRATIVISM s. n. 1. Calitatea a ceea ce este ilustrativ; caracter ilustrativ. 2. Tendință (exagerată) de a folosi exemplificările. – Din fr. illustrativisme.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMANENȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMATERIALITATE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMATURITATE s. f. Stare a ceea ce este imatur. – Din fr. immaturité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMBOLD, imbolduri, s. n. Ceea ce stimulează la o acțiune; îndemn, stimulent, impuls, bold. – Din îmboldi (derivat regresiv; modificat după impuls).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
IMENSITATE, imensități, s. f. Însușirea a ceea ce este imens; ceea ce copleșește prin proporțiile sale uriașe, prin numărul, intensitatea, importanța extraordinară. ♦ Întindere uriașă, spațiu imens. – Din fr. immensité, lat. immensitas, -atis.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMORALITATE, (2) imoralități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este imoral. 2. Comportare, faptă, vorbă imorală. – Din fr. immoralité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPALPABILITATE s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este impalpabil. – Din fr. impalpabilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPECABILITATE s. f. (Livr.) Calitatea sau starea a ceea ce este impecabil; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. impeccabilité
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPENETRABILITATE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este impenetrabil. – Din fr. impénétrabilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPERCEPTIBILITATE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imperceptibil. – Din fr. imperceptibilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPERFECȚIUNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPERMEABILITATE s. f. Însușirea de a fi impermeabil, starea a ceea ce este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPERSONALITATE s. f. Caracterul a ceea ce este impersonal. – Din fr. impersonnalité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPOSIBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, nici într-un caz, cu nici un preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPOSIBILITATE, imposibilități, s. f. Caracterul sau situația a ceea ce este imposibil; faptul de a nu putea face ceva; neputință. – Din fr. impossibilité, lat. impossibilitas, -atis.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPRACTICABILITATE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este impracticabil. – Din fr. impracticabilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPREVIZIBILITATE s. f. Caracterul a ceea ce este imprevizibil. – Din fr. imprévisibilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPROBABILITATE, improbabilități, s. f. Caracterul a ceea ce este improbabil. – Din fr. improbabilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPROVIZARE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMPROVIZAȚIE, improvizații, s. f. Faptul de a improviza; (concr.) ceea ce se improvizează. ♦ Piesă muzicală improvizată. ♦ Lucru făcut la repezeală, la moment. – Din fr. improvisation.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMUABILITATE s. f. Calitatea a ceea ce este imuabil; permanență, fixitate, imutabilitate. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuabilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IMUTABILITATE s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este imutabil; permanență, fixitate, imuabilitate. – Din fr. immutabilité, lat. immutabilitas, -atis.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
INADMISIBILITATE s. f. Caracterul a ceea ce este inadmisibil. – Din fr. inadmissibilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INALIENARE, inalienări, s. f. (Jur.) Situația, starea a ceea ce este inalienabil, imposibilitate de alienare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénation.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INCITABILITATE s. f. Stare de incitare; însușirea a ceea ce este incitabil. – Din fr. incitabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INCOMPREHENSIBILITATE s. f. Lipsă de înțelegere; caracterul a ceea ce este incomprehensibil. – Din fr. incompréhensibilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INCONTESTABILITATE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este incontestabil. – Din fr. incontestabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INCORIGIBILITATE s. f. (Rar) Neputință de a se corija, de a se îndrepta; însușirea sau starea a ceea ce este incorigibil. – Din fr. incorrigibilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INCREAT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INCURABILITATE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este incurabil. – Din fr. incurabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INDEMONSTRABILITATE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este indemonstrabil. – Din fr. indémonstrabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INDICATIV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților militare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie distinsă de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INDIGENAT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INDISPENSABILITATE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este indispensabil. – Din fr. indispensabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INERENȚĂ s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este inerent. – Din fr. inhérence.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INEXIGIBILITATE s. f. (Livr.) Însușirea a ceea ce este inexigibil. – Din fr. inexigibilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INEXORABILITATE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este inexorabil. – Din fr. inexorabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INEXPUGNABILITATE s. f. (Rar) Însușirea sau starea a ceea ce este inexpugnabil. – Din fr. inexpugnabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INEXTENSIBILITATE s. f. (Rar) Calitate a ceea ce este inextensibil. – Din fr. inextensibilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INFAILIBILITATE s. f. Faptul de a fi infailibil; natura, caracterul sau starea a ceea ce este infailibil. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillibilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INFAMIE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie, mârșăvie. ◊ Expr. A țintui (sau a pune pe cineva) la stâlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public; a condamna, a înfiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INFERIORITATE, inferiorități, s. f. Faptul de a fi inferior; stare a ceea ce este inferior; slăbiciune, scădere, dezavantaj (în comparație cu altceva). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. infériorité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INFERTILITATE s. f. 1. (Rar) Însușirea sau starea a ceea ce este infertil (1). 2. (Med.) Imposibilitate a femeii de a concepe un făt viu sau viabil; (impr.) sterilitate. – Din fr. infertilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de raduraduku
- acțiuni
INFINIT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de raduraduku
- acțiuni
INFLEXIBILITATE s. f. Însușirea a ceea ce este inflexibil; neflexibilitate. ♦ Fig. Fermitate, tărie, intransigență. – Din fr. inflexibilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INSALUBRITATE s. f. Caracterul sau starea a ceea ce este insalubru. – Din fr. insalubrité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INSERȚIE, inserții, s. f. 1. Inserare; (concr.) ceea ce se inserează. 2. Legare, fixare. 3. (Anat.) Locul de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi. 4. Strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între fețele de contact pentru a-i mări rezistenta la rupere sau la sfâșiere. – Din fr. insertion, lat. insertia.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INSIPIDITATE, insipidități, s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este insipid. – Din fr. insipidité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INSONDABILITATE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este insondabil. – Din fr. insondabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INSTABILITATE, instabilități, s. f. Caracterul a ceea ce este instabil; nestatornicie, nestabilitate, inconsecvență, inconstanță. – Din fr. instabilité, lat. instabilitas, -atis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INSTANTANEITATE s. f. Însușirea a ceea ce este instantaneu. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. instantanéité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INSTRUMENTAȚIE, instrumentații, s. f. 1. Etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine spre executare fiecărui instrument în parte. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
INSUFICIENȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = stare patologică manifestată prin imposibilitatea miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuficientia, it. insufficienza.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTEGRALITATE s. f. Stare, situație a ceea ce este întreg, complet. ♦ Proprietatea unei expresii diferențiale de a admite o integrală. ♦ Însușirea de a constitui un întreg (care nu poate fi redus la suma părților sale componente), un sistem; caracter de sistem. – Din fr. intégralité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTELIGENȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligință s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTENȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar, fără să vrea. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihică a unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiune s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTENȚIONALITATE s. f. Caracterul a ceea ce este intenționat, deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnalité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTERDISCIPLINARITATE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este interdisciplinar. 2. Transfer de concepte și metodologie dintr-o disciplină (2) în alta pentru a permite abordarea mai adecvată a problemelor cercetate. – Din fr. interdisciplinarité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTERMEDIU, intermedii, s. n. 1. Ceea ce se află la mijloc, între alte elemente. ◊ Loc. prep. Prin intermediul (cuiva sau a ceva) = prin mijlocirea, prin înlesnirea, cu ajutorul (cuiva sau a ceva). 2. Mică lucrare dramatică (de obicei comică), muzicală ori coregrafică, executată ca moment de divertisment în antracte. – Din it. intermedio, fr. intermède.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTERPOLARE, interpolări, s. f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se interpolează; interpolație. – V. interpola.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTERPRET, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute altuia voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. V. artist, actor. – Din fr. interprèt, lat. interpres, -etis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTIMITATE, (3) intimități, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazată pe legături strânse. ◊ Expr. A trăi (sau a fi) în intimitatea cuiva = a avea legături strânse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunoștințele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adâncime (a unui sentiment, a unui gând etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrâns, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INVARIABILITATE, invariabilități, s. f. Faptul de a fi invariabil; caracterul a ceea ce este invariabil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INVIZIBILITATE, invizibilități, s. f. Starea, însușirea a ceea ce este invizibil; nevizibilitate. – Din fr. invisibilité, lat. invisibilitas, -atis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INVULNERABILITATE s. f. Însușirea, starea a ceea ce este invulnerabil; nevulnerabilitate. – Din fr. invulnérabilité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
IRAȚIONALITATE s. f. Însușirea a ceea ce este irațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. irrationalité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IREALITATE, irealități, s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este ireal; ceea ce se opune realității; nerealitate. [Pr.: -re-a-] – Din fr. irréalité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IREFUTABILITATE s. f. (Livr.) Însușirea a ceea ce este irefutabil. – Din fr. irréfutabilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IREMISIBILITATE s. f. (Franțuzism) Însușirea a ceea ce este iremisibil. – Din fr. irrémissibilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IRENISM s. n. Numele unei orientări teologice care susține unificarea diferitelor confesiuni creștine pe baza a ceea ce au ele comun. – Din fr. irénisme.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IREPROȘABILITATE s. f. Însușirea a ceea ce este ireproșabil. – Din fr. irréprochabilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
IREVOCABILITATE s. f. Însușirea a ceea ce este irevocabil. – Din fr. irrévocabilité.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
ISPITĂ, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. – Din ispiti (derivat regresiv).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
IUȚEALĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, pișcător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎMBÂCSEALĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNCĂRCĂTURĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare. – Încărca + suf. -ătură.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNDEMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNDREPTA, îndrept, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptez] – În + drept.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNFĂȘURĂTURĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNREGISTRARE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. – V. înregistra.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNTÂI, ÎNTÂIA adv., num. ord. I. Adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-așezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce privește spațiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ◊ Loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ◊ Expr. Mai întâi și-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „înainte”).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNTÂMPLARE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNTINERIRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNVELITOARE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNVOI, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere, a cădea de acord, a se înțelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimți la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trăi în bună înțelegere cu cineva, a se înțelege, a se împăca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngădui. ♦ A permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la școală, de la cazarmă etc. – În + voie.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
JERTFĂ, jertfe, s. f. 1. (În unele ritualuri religioase) Ceea ce se aducea ca dar divinității (mai ales vietăți sacrificate pe altar); ofrandă. ♦ Fig. Victimă. ◊ Expr. A cădea jertfă = a fi sacrificat; a muri. 2. Sacrificiu, jertfire. 3. (Pop.) Prisos, belșug (de bucate, vin etc.) – Din sl. žrŭtyva.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
JUSTEȚE s. f. Însușirea a ceea ce este just (1); adevăr, dreptate. ◊ Precizie, exactitate. [Var.: justeță s. f.] – Din fr. justesse.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
MARE1, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins2, vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales2, distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Probabil lat. mas, maris.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
MASĂ2, mese, s. f. 1. Mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și pe care se mănâncă, se scrie etc. ◊ Masă verde = a) masă2 (1), de obicei acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masă2 (1) în jurul căreia stau diplomații când duc tratative internaționale. Masă rotundă = dezbatere liberă pe o temă dată, la care sunt chemați să-și spună cuvântul specialiștii din domeniul respectiv (sau reprezentanți ai publicului larg). Sală de mese = încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. Masă caldă = un fel de tejghea metalică încălzită pe care sunt expuse și menținute calde preparate alimentare, în localurile de alimentație publică. ◊ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă = pe neașteptate, pe nepregătite, deodată. ◊ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a așterne) masa = a aranja, a pregăti și a pune pe masă2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masă2 (1) mâncările rămase și farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi sărac. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata; b) se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a primi invitați mulți, a oferi ospețe, banchete; p. ext. a se ține de petreceri. A pune (pe cineva) la masă cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiași mese2 (1) și mănâncă; mesenii. 2. Ceea ce se mănâncă; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cină; ospăț, banchet. ◊ Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prânzul; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prânz; după-amiază; b) în fiecare după-amiază. ◊ Expr. A lua masa sau a sta (ori a ședea) la masă = a mânca de prânz sau de cină. A avea casă și masă = a avea ce-i trebuie pentru a trăi. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, fără necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă2 (1) și se folosesc în diverse scopuri practice. ◊ Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cristian
- acțiuni
NUANȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de bogdanrsb
- acțiuni
NUDITATE, nudități, s. f. 1. Starea, înfățișarea unei persoane nude; goliciune. 2. Lipsă de podoabe; simplitate. ♦ Fig. Ceea ce se prezintă fără artificii, fără rezerve, fără ascunzișuri, direct. – Din fr. nudité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de bogdanrsb
- acțiuni
NUMĂR, numere, s. n. I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă numărul de protoni din nucleul atomului respectiv. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) număr = nenumărat; p. ext. imens. Cu număr = socotit2; p. ext. limitat. ◊ Loc. adv. În număr = cu socoteală; complet. ◊ Loc. prep. În (sau din) numărul = printre; dintre. ◊ Expr. A nu (mai) avea număr = a fi peste măsură de numeros. Un număr de = câțiva. La număr sau în număr de... = în total. ♦ Mulțime. ♦ Ceată, grup. 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de mărime, de valoare etc.; p. ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poartă pe el o asemenea indicație. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicații periodice care face parte din aceeași serie, din același tiraj etc. 2. Bucată sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estradă, de circ etc.; parte distinctă dintr-o operă (duet, arie etc.). III. (Fam.; în expr.) Numărul unu = de prima calitate, fără pereche; strașnic, excelent. – Lat. numerus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de bogdanrsb
- acțiuni
ONEROZITATE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este oneros. – Din fr. onérosité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de laurap
- acțiuni
PERISABILITATE s. f. Însușirea a ceea ce este perisabil. ◊ Scădere în cantitate a unor mărfuri, intervenită în timp (și din cauze diverse). – Perisabil + suf. -itate.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
PRAGMATISM s. n. Curent filozofic idealist care, negînd adevărul obiectiv, proclamă drept unic criteriu al adevărului numai ceea ce este util și avantajos din punct de vedere practic. – Fr. pragmatisme.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de deka_u
- acțiuni
RĂPI, răpesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine în mod silnic pe cineva; a fura. ♦ A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viața cuiva. ♦ A smulge pe cineva dintr-un loc. 2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stăpân pe un bun material care aparține altuia; a jefui. ♦ A cotropi (un teritoriu, o țară etc.). ♦ Fig. A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce îi revine cuiva. 3. Fig. A fermeca, a încânta, a vrăji, a captiva. [Var.: (înv. și pop.) hrăpi vb. IV] – Lat. rapire (= rapere).
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
RUSTICITATE s. f. Caracterul a tot ceea ce este rustic; fig. bădărănie. – Din fr. rusticité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
SPOR2, (3) sporuri, s. n. 1. Faptul de a progresa ușor, de a avea randament în muncă; progres. ◊ Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede. Fără spor = fără randament; puțin; încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt. Spor la lucru! formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru. 2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, câștig. 3. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment; (concr.) ceea ce reprezintă o creștere, o mărire, un adaos. – Din sl. sporŭ, bg. spor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
TABU, tabuuri, s. n. Interdicție cu caracter religios, în anumite societăți primitive, aplicată la ceea ce este considerat sacru; interdicție rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută de teamă, din pudoare etc. ♦ Fenomen de evitare a folosirii unui cuvânt și de înlocuire a lui cu un altul, din superstiție sau din pudoare; interdicție de limbaj. – Din fr. tabou.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
TESCOVINĂ, (rar) tescovine, s. f. Ceea ce rămâne după stoarcerea fructelor, mai ales a strugurilor sau a sfeclei de zahar; boștină. ◊ Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea resturilor rămase după stoarcerea mustului din struguri. – Cf. sl. tĕskŭ.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de carion
- acțiuni
ȚÂȘNITURĂ, țâșnituri, s. f. Faptul de a țâșni: (concr.) ceea ce a țâșnit de undeva. – Țâșni + suf. -tură.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ȚIGAN, -Ă, țigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană ce face parte dintr-o populație originară din India și răspândită în mai toate țările Europei, trăind în unele părți încă în stare seminomadă. ◊ Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși, a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține. E învățat ca țiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinși cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. II. Adj. (Rar) Țigănesc. – Din sl. ciganinŭ. Cf. rus. țâgan.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ȚINTĂ, ținte, s. f. I. 1. Cui scurt de metal cu floarea de forme și mărimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc. 2. (Despre porumb; în loc. adj.) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt. 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță. II. 1. Semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, țintire. ♦ Ceea ce este sau devine obiectul atenției sau privirii cuiva. E ținta tuturor privirilor. ◊ Expr. A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi în gol. (Adverbial) A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține (ori a sta cu) ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva). 2. Locul către care tinde să ajungă cineva. ◊ Loc. adv. Fără țintă = în neștire, razna. ♦ (Rar) Țelul unei întreceri sportive. 3. Scop final, țel, obiectiv. ♦ Spațiul de deasupra porții la jocul de rugbi; but3. ◊ Teren de țintă = spațiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porții la jocul de rugbi, din care se marchează încercările. – Din sl. centa „ban, monedă”.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
UMEZEALĂ, umezeli, s. f. 1. Însușirea, starea a ceea ce este umed (1); umiditate. ♦ Vaporii de apă care se află în atmosferă, în aer sau într-un anumit mediu. ♦ Loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect pe care îl au ochii înlăcrimați; p. ext. strălucire a ochilor (din cauza lacrimilor). – Umezi + suf. -eală.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
UMIDITATE s. f. Proprietate a unui corp sau a unui mediu ambiant de a absorbi și de a reține o anumită cantitate de apă sau vapori de apă; însușirea, starea a ceea ce e umed; umezeală (1). ♦ Cantitatea de apă pe care o conține un material sau un mediu; spec. conținutul în vapori (sau în picături) de apă ori în cristale de gheață al atmosferei. – Din fr. humidité, lat. humiditas, -atis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
UMPLUTURĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦ Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tură.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
UNIFORMITATE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este uniform. – Din fr. uniformité, lat. uniformitas, -atis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
UNILATERALITATE s. f. Însușirea, starea a ceea ce este unilateral. – Unilateral + suf. -itate.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
UNIVERSALITATE s. f. 1. Caracterul, însușirea a ceea ce este universal; universalism. 2. Totalitate, generalitate. – Din fr. universalité, lat. universalitas, -atis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
UNIVOCITATE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este univoc. – Din fr. univocité.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
URÂȚENIE, (2) urâțenii, s. f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Ființă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni