CANTINĂ, cantine, s. f. Local unde se servește masa salariaților dintr-o întreprindere, studenților, elevilor etc. ♦ (Ieșit din uz) încăpere în interiorul unei unități militare, de unde se puteau cumpăra diferite alimente și obiecte. – Din fr. cantine.

CARTELĂ, cartele, s. f. 1. Carnețel, bucată de hârtie sau de carton, cu bonuri detașabile, imprimate și numerotate, pe baza cărora se pot obține produse raționalizate sau se poate servi masa la o cantină. 2. Bandă de carton perforată care indică desenul unei țesături. 3. (Inform.; în sintagma) Cartelă perforată = suport de informație imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automată a datelor și reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforații. – Din it. cartella.

CĂMIN, (1, 4, 6) căminuri, (2, 3, 5) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coș pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural; cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine; cămin cultural = instituție înființată în scopul propagării culturii la sate (5); cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala; cămin spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina.

cantină s. f., g.-d. art. cantinei; pl. cantine

CANTINĂ ~e f. Local de alimentație publică într-o întreprindere, instituție etc. ~ studențească. /<fr. cantine

CANTINIER ~a (~i, ~e) m. și f. Persoană care administrează o cantină. [Sil. -ni-er] /<fr. cantinier

POPOTĂ ~e f. Cantină pentru ofițeri și subofițeri. /<fr. popote

CANTINĂ s.f. 1. Local în care se servește masa angajaților dintr-o întreprindere, instituție etc. 2. Încăpere în interiorul unei unități militare, de unde se pot cumpăra diferite alimente și obiecte. [< fr. cantine, it. cantina].

CANTINIER, -Ă s.m. și f. Administrator al unei cantine. [Pron. -ni-er. / cf. fr. cantinier].

CARTELĂ s.f. 1. Carnețel, hîrtie care conține bonuri de masă pentru cantină, bonuri cu care se obțin produse raționalizate etc. 2. Fișă-tip folosită la păstrarea și la prelucrarea codificată a informației la calculatorul electronic. 3. Bandă de carton perforată după un anumit desen, după care se țese o stofă. [< it. cartella].

POPOTĂ s.f. Cantină pentru ofițeri și subofițeri. [Pl. -te. / < fr. popote].

CANTINĂ s. f. 1. local în care se servește masa angajaților dintr-o întreprindere, instituție etc. 2. încăpere a unei unități militare pentru cumpărat diferite alimente și obiecte. (< fr. cantine)

CANTINIER, -Ă s. m. f. administrator al unei cantine. (< fr. cantinier)

CARTELĂ s. f. 1. carnețel, fișă (de carton) cu bonuri detașabile de masă pentru cantină, pentru produse raționalizate etc. 2. fișă-tip folosită la păstrarea și prelucrarea codificată a informației la calculatorul electronic. 3. bandă de carton perforată după un anumit desen, după care se țese o stofă. (< it. cartella)

FALANSTER s. n. 1. sistem de locuințe în comun, cu ateliere, biblioteci, cantine etc., destinat viitoarei societăți preconizate de socialistul utopist Fourier. 2. grup care trăiește în comunitate. (< fr. phalanstère)

POPOTĂ s. f. cantină pentru ofițeri și subofițeri. (< fr. popote)

bandist, -ă, bandiști, -iste adj. (stud.) care mănâncă de pe bandă (la cantina studențească)

cantină, cantine s. f. (glum.) stomac.

iepure, iepuri s. m. 1. (înv.) elev care absentează nemotivat. 2. (înv.) student care mănâncă la cantină fără să plătească.

STOMAC abataj, cantină, ghiozdan, jgheab, magazie, pipotă, raft.

CANTINĂ, cantine, s. f. Local unde se servește masa salariaților dintr-o întreprindere, studenților etc. ♦ Încăpere în interiorul unei unități militare, de unde se pot cumpăra diferite alimente și obiecte. – Fr. cantine (< it.).

CANTINIER, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Fr. cantinier.

falanstér s.n. 1 (în doctrina socială utopică a lui Ch. Fourier) Asociație de producție și de consum, bazată îndeosebi pe îndeletniciri agricole, în care membrii unei falange trăiau în comun. ♦ Ansamblu de clădiri, în care se aflau locuințele în comun, atelierele, cantinele, bibliotecile etc. destinate membrilor unei falange¹ (I 2). Îmi arată falansterul construit pentru muncitori (CE. PETR.). 2 Grup care trăiește în comunitate. ♦ Locul acestui grup. • pl. -e / <fr. phalanstère.

antiviral, -ă adj. Care distruge acțiunea virusului ◊ „Specialiștii Institutului de igienă și sănătate publică au experimentat un nou dezinfectant antibacterian și antiviral ce poate fi utilizat în spălătoriile spitalelor, cantinelor, hotelurilor și internatelor.” R.l. 15 IV 76 p. 5. ◊ „Farmacistul I.M. și dr. N. M. din Cluj-Napoca au realizat un extract vegetal antiherpes și antiviral [...]” R.l. 17 VI 82 p. 5; v. și interferon (din engl., fr. antiviral; BD 1969)

cantină-restaurant s. f. ◊ „Cantinele-restaurant se înființează și se organizează prin decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare orășenești, municipale sau județene.” Sc. 25 III 71 p. 2. ◊ „La începutul lunii februarie c. va avea loc o consfătuire cu responsabilii tuturor cantinelor-restaurant din țară.” R.l. 13 I 75 p. 5. ◊ „Primul furnizor al cantinei-restaurant – gospodăria-anexă” I.B. 20 XII 84 p. 4; v. și 11 II 75 p. 1, Sc. 6 XII 75 p. 2 (din cantină + restaurant)

dispensar-staționar-salvare s. n. Stabiliment medical cu dispensar, staționar și stație de salvare ◊ „[...] avea la dispoziție o mare cantină-restaurant cu săli de mese în anexele sociale ale halelor, cămine pentru tineret, un club și un dispensar-staționar-salvare.” Sc. 21 I 78 p. 1 (din dispensar + staționar + salvare)

gospodărie-anexă s. f. ◊ „Înființarea unor gospodării-anexe pe lângă cantinele întreprinderilor craiovene facilitează aprovizionarea cu legume și alte produse agro-alimentare a acestora.” R.l. 28 IV 74 p. 5. ◊ „Creșterea numărului de gospodării anexe, în vederea asigurării aprovizionării cantinelor-restaurant cu carne, legume și zarzavaturi din resurse proprii.” R.l. 5 I 78 p. 5; v. și cantină-restaurant (din gospodărie + anexă)

microcantină s. f. Cantină de mici proporții (de obicei din întreprinderi) ◊ „În municipiul Ploiești, întreprinderea cu cele mai multe microcantine este «1 Mai».” R.l. 17 II 75 p. 2. ◊ „Găsești la garaj [...] o microcantină în care poți lua un ceai fierbinte, o cafea sau o gustare la orice oră din zi și din noapte.” Sc. 7 XI 75 p. 3. ◊ „Multe secții de fabricație au microcantine.” Sc. 9 XI 78 p. 3 (din micro- + cantină; DEX-S)

restaurant-cantină s. n. Restaurant cu profil de cantină ◊ „TAPL București ne-a anunțat ieri că a deschis în localul fostului restaurant-cantină din str. Lipscani un nou restaurant cu autoservire, prevăzut cu o linie modernă.” R.l. 24 II 67 p. 3. ◊ „Ar fi mult mai necesare restaurante-cantină.” Cont. 26 II 74 p. 9 (din restaurant + cantină)

*cantínă f., pl. e (fr. cantine, d. it. cantina). Locu unde se vinde mîncare și băutură soldaților la cazarmă saŭ în tabară, lucrătorilor în fabrică, deținuților, școlarilor ș. a.

*cantiniér, -ă s. (fr. cantinier, -ière, d. it cantiniere, -era). Acela saŭ aceĭa care ține o cantină. V. vivandieră.

2) fundác n., pl. e (d. fund). Nord. Înfundătură, fundătură, stradă înfundată. Cantină orĭ han (pe cîmp). Șiră de paĭe. V. impas.

cantină s. f., g.-d. art. cantinei; pl. cantine

cantină f. odinioară, în Mold. dare anuală pe băuturi spirtoase. [Vechiu rom. camănă, piatră (a cincea parte dintr’o majă) = slav. KAMENĬ].

cantină f. locul unde se vinde de băut și de mâncat soldaților, prizonierilor, lucrătorilor.

cantinier m. cel ce ține o cantina.

CANTINĂ, cantine, s. f. Local unde se servește masa pentru personalul unor instituții (muncitori, studenți etc.) sau pentru persoane defavorizate. ♦ (Ieșit din uz) Încăpere în interiorul unei unități militare, unde se puteau cumpăra diferite alimente și obiecte. – Din fr. cantine.

CARTELĂ, cartele, s. f. 1. Carnețel, bucată de hârtie sau de carton, cu bonuri detașabile, imprimate și numerotate, pe baza cărora se pot obține produse raționalizate sau se poate servi masa la o cantină. 2. Bandă de carton perforată care indică desenul unei țesături. 3. (Inform.; în sintagma) Cartelă perforată = suport de informație imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automată a datelor și reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforații. 4. (În sintagma) Cartelă magnetică = dreptunghi de material plastic, acoperit cu substanță magnetică, pe care poate fi înregistrată informația prin magnetizarea unor zone de suprafață într-un cod prestabilit. – Din it. cartella.

CĂMIN, (1, 2, 3, 6) căminuri, (4, 5) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coș pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural: cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine; cămin cultural = instituție înființată în România la începutul decen. 3 al sec. XX în scopul propagării culturii la sate (5)^[1]; cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala; cămin-spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina.

ABONAMENT, abonamente, s. n. Convenție prin care, în schimbul unei sume (plătite anticipat și uneori cu reducere), o persoană obține dreptul de a se folosi de ceva sau de a se bucura de o prestație regulată, pe un timp limitat. Mi-am reînnoit abonamentul la «Scînteia». Abonament la cantină. ♦ Dovada pe care o posedă abonatul ca să-și poată revendica drepturile. Abonament la tramvai. ♦ Sumă plătită pentru obținerea acestui document. Și-a plătit abonamentul la radio.

ECONOMAT, economate, s. n. (Ieșit din uz) Magazin care aproviziona pe salariații unei instituții sau unei întreprinderi. De ce nu era obligat patronatul să facă economate, să înființeze cantine? PAS, Z. IV 48.

GOSPODĂRIE, (1, 2) gospodării, s. f. 1. Totalitatea bunurilor (în special casa cu acareturile ei și cu dependințele pentru animalele domestice), care constituie averea unui locuitor de la țară. Iuga avea de descurcat niște socoteli cu un slujbaș... care ținea contabilitatea gospodăriei. REBREANU, R. I 91. Cum aș fi vrut, zău, cumătră Irincă, să văd și eu pe Gheorghe al meu însurat, să aibă și el gospodăria lui. BUJOR, S. 96. O răzeșie destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păseri, alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. ♦ Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele care o locuiesc și care trăiesc în comun. Satul e format din 300 de gospodării. ▭ Oamenii de la cele mai apropiate gospodării soseau într-ajutor. SADOVEANU, B. 103. ♦ Totalitatea bunurilor unei case de oraș. 2. (De obicei determinat prin «țărănească» sau «agricolă») Unitate de producție (mai ales agricolă) împreună cu toate instalațiile și utilajul necesar producției respective. Micile gospodării țărănești, nefiind în stare să facă o agricultură înaintată cu o înaltă productivitate a muncii, nu pot asigura țăranilor săraci și mijlocași bunăstarea materială și culturală, nu pot scăpa definitiv țărănimea săracă și mijlocașă de starea de dependență economică față de chiaburi, de exploatarea chiaburească. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 176. ◊ Gospodărie (agricolă) colectivă = mare gospodărie agricolă socialistă realizată prin asocierea de bunăvoie a gospodăriilor individuale ale țăranilor muncitori, bazată pe proprietatea cooperatistă de grup asupra pămîntului și a principalelor mijloace de producție, pe munca colectivă și al cărei scop este eliberarea definitivă a țărănimii muncitoare de exploatare și mizerie. V. colhoz. Mai aveau de mers ca la un ceas pînă la gospodăria agricolă colectivă «Drum nou». MIHALE, O. 8. Te luăm cu noi, mergem la Tupilați, întemeiem gospodărie colectivă și acolo. CAMILAR, TEM. 401. Gospodărie agricolă de stat = mare întreprindere agricolă socialistă în care statul este proprietar al pămîntului și al celorlalte mijloace de producție. V. sovhoz. Gospodăriile agricole de stat trebuie să devină astfel de gospodării-model, încît să dovedească maselor celor mai largi ale țărănimii muncitoare superioritatea muncii mecanizate și pe terenuri întinse. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1981. Gospodărie (agricolă) anexă = unitate de producție înființată pe lîngă o întreprindere sau o instituție, pentru cultivarea de zarzavaturi, pentru creșterea vitelor, a păsărilor, a albinelor etc. și care e menită să îmbunătățească aprovizionarea oamenilor muncii. Experiența de pînă acum a gospodăriilor anexe a arătat că ele au mari posibilități de valorificare a resurselor locale și că sînt baze temeinice de aprovizionare cu produse leguminoase și animale a cantinelor, a căminelor de copii și a creșelor de copii din cadrul întreprinderilor și instituțiilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2733. Gospodărie piscicolă de stat = întreprindere piscicolă socialistă de stat. Același entuziasm în muncă domnește și la pescarii din secția Ghecet a gospodăriei piscicole de stat Galați. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2733. 3. Munca, activitatea casnică a gospodinei. Dar mai pe urmă, strîngînd ea din umere, a zis în inima sa: Dacă așa au vrut cu mine părinții... apoi așa să rămîie. Și s-a și apucat de gospodărie. CREANGĂ, P. 86. Eu sînt mama Adeluții de cînd o murit răposata... Eu am învățat-o gospodăria. ALECSANDRI, T. I 356.

CANTINĂ, cantine, s. f. 1. Local unde se servește masa salariaților dintr-o întreprindere, dintr-o instituție etc. Cantinele dietetice oferă celor suferinzi o alimentație corespunzătoare indicațiilor medicale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2684. La cantină îi povestii și lui de drumul meu. PORUMBACU, A. 57. Încăpere în interiorul unei unități militare, de unde se pot cumpăra diferite alimente și obiecte. E o cantină cu un steag, Pe deal, în rariștea de brazi. Dintr-însa ies cîntînd, la braț, Două catane-camarazi. IOSIF, V. 31.

CANTINIER, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care administrează o cantină. A fost solicitată... să, presteze o lună de serviciu voluntar în calitate de cantinieră. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 4/8. – Pronunțat: -nier.

CAZINOU, cazinouri, s. n. (În societatea burgheză) Local public în stațiunile balneare și climaterice, cu restaurant, sală de spectacol și de dans, cu săli pentru jocuri de noroc etc. În vechile cazinouri din țara noastră azi s-au deschis cantine și cluburi pentru oamenii muncii.

CĂMIN, (1, 4) căminarii (2,3) cămine, s. n. 1. Sobă zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă, joasă și cu coșul în formă de pîlnie răsturnată. Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Maria intra deodată în salonul încălzit și luminat numai de razele roșii ale jăratecului din cămin. EMINESCU, N. 83. Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153. Focul pîlpîie voios în cămin. ALECSANDRI, T. 1198. 2. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. Îi părea rău că își zdrobise liniștea căminului pentru o rătăcire. CAMILAR, N. I 109. Omul atîta vreme înstrăinat simți în el putere și o dorință nebiruită de a se întoarce la cămin. SADOVEANU, M. 178. Plecase... Lăsînd în părăsire căminul său și țara. MACEDONSKI, O. I 257. 3. (Urmat de diverse determinări) Numire dată unor instituții cu caracter social-cultural: a) cămin cultural = instituție care desfășoară o operă de culturalizare a maselor, organizînd conferințe și spectacole artistice, popularizînd cărți și reviste etc. În munca de educare comunistă a maselor muncitoare, un rol de seamă revine căminelor culturale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 312, 2/1; b) cămin de zi = instituție în care sînt îngrijiți și educați copiii de vîrstă preșcolară în timpul cînd părinții sînt la muncă. (Fără determinare) Și cînd trec în drum pe la cămin Și aud glăscior de clopoței, Simt că puii ăștia sînt ai mei. DEȘLIU, în POEZ. N. 171. Cămin sezonier = cămin de zi care funcționează la țară în timpul muncilor sezoniere; c) cămin studențesc = instituție în care sînt găzduiți studenții pe timpul cursurilor. S-au creat elevilor și studenților condițiile materiale prielnice învățăturii, prin înființarea de internate, cămine studențești, cantine. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 5/1. 4. Încăpere subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, folosită pentru accesul la o conductă subterană.

DESERVIRE s. f. Acțiunea de a deservi¹. S-a îmbunătățit deservirea cu energie electrică. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2388. Pe lîngă fiecare instituție... va putea funcționa o cantină pentru deservirea salariaților. B. O. 1951, 1044. ◊ Brigadă de bună deservire = brigadă de salariați (din magazinele de stat) care și-au luat angajamentul să servească publicul cît mai bine.

DIETETIC, -Ă, dietetici, -e, adj. Privitor la dietă¹, de dietă; pe bază de dietă. Bucătărie dietetică. Tratament dietetic. ▭ În cadrul cantinelor din întreprinderi și instituții funcționează și cantine dietetice. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2799. – Pronunțat: di-e-.

COMUNĂ, comune, s. f. I. Unitate administrativă compusă din unul sau mai multe sate, condusă de un sfat popular comunal. Comuna este un centru important de populație țărănească, compus din unul sau mai multe sate, avînd o populație în jurul a 3000 de locuitori. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 9-10, 44. ◊ (În vechea organizare administrativă a țării) Comună urbană v. urban. Comună rurală v. rural. ♦ (În evul mediu) Așezare urbană în țările din apusul Europei (în special în Franța, Italia și Germania), care s-a dezvoltat în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și care se bucura de o anumită autonomie. 2. (În expr.) Comuna primitivă = prima formație socială, corespunzînd unor forțe de producție slab dezvoltate, în care baza relațiilor de producție o constituia proprietatea în comun a mijloacelor de producție, relațiile între oameni fiind de colaborare și ajutor reciproc, fără clase sociale și fără exploatarea omului de către om. În orînduirea comunei primitive, baza raporturilor de producție o formează proprietatea socială asupra mijloacelor de producție. STALIN, PROBL. LEN. 877. Comuna agricolă forma cea mai înaltă a cooperării gospodăriilor țărănești, în care proprietatea obștească se va extinde asupra tuturor mijloacelor de producție. Comunele agricole apărute în U.R.S.S. în prima etapă a organizării colhozurilor erau premature datorită tehnicii insuficient dezvoltate și au fost reorganizate în arteluri. Comuna agricolă viitoare va apărea atunci cînd pe ogoarele și în fermele artelurilor vor fi din abundență cereale, vite, păsări, legume și tot felul de alte produse, cînd artelurile vor avea spălătorii mecanice, bucătării-cantine moderne, fabrici de pîine etc. STALIN, O. XIII 372. Comuna (din Paris) = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate și constituind prima încercare de instaurare a dictaturii proletariatului. Aniversarea Comunei. ▭ Comuna din Paris a dat avînt proletariatului din lumea întreagă în lupta contra orînduirii sociale capitaliste, înarmîndu-l cu experiențele dobîndite de ea în lupta pentru socialism. ENGELS, la MARX, R. CIV. 6. Comuna din Paris s-a născut în focul luptei proletariatului parizian pentru apărarea patriei cotropite de armatele germane și pentru răsturnarea burgheziei, care, trădînd interesele naționale, a capitulat în fața cotropitorilor și s-a aliat cu ei împotriva propriului popor. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1989. 3. (În expr.) Camera Comunelor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez.

HIBĂ, hibe, s. f. (Regional) Defect, cusur. Las’ că vedem noi ce hibă are. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 6/2. Și mai sînt și alte hibe: amenzi fără rost, un soi de cantină, de prăvălie, unde-i jefuiește ca-n codru. GALAN, Z. R. 392.

RESPONSABIL, -Ă, responsabili, -e, adj. Care poartă răspunderea unui lucru, a unui fapt; răspunzător. Clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a știut ce face. CARAGIALE, O. II 42. ◊ (Substantivat) Regele Ferdinand e... singurul și adevăratul responsabil de toate crimele săvîrșite în numele lui și de toate urmările pe care, fatal, le vor avea aceste crime. LIT. ANTIMONARHICĂ 161. ♦ (Substantivat, de obicei urmat de determinări indicînd felul, natura responsabilității) Persoană care este însărcinată cu o funcție de conducere, care are o sarcină de răspundere, căreia i s-a încredințat o responsabilitate. Responsabil cultural. ▭ Noi ne-am însușit propunerea tovarășului responsabil organizatoric. DUMITRIU, N. 284. Este responsabil cu cantina. A cîntărit de dimineață materialul pentru masa tovarășilor săi. I. BOTEZ, ȘC. 229.

POPOTĂ, popote, s. f. Cantina ofițerilor, local unde ofițerii iau masa în comun. Auzise, de-atîtea ori, la popotă, glume nesărate, triviale și totdeauna se prefăcea că nu le aude. CAMILAR, N. I 155. Făcuse un drum la București numai să obțină de la corp mutarea unui bucătar special la popota regimentului. C. PETRESCU, Î. I 8. Ahmet Mamet.... a furat două pîini de la popota ofițerilor. SAHIA, N. 114.

PORȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate dintr-un anumit fel de mîncare, considerată ca necesară unei persoane la o masă. V. rație. O porție de ciorbă. O porție de înghețată. ▭ Turnă o ceașcă... mai turnă una; tot așa pînă la trei. – Aceasta-i porția mea! declară satisfăcut.. C. PETRESCU, Î. II 173. Dă fuga la cantină... să-ți mai dea o porție pentru mine. REBREANU, I. 15. Pentru o jumătate de porție de varză cu carne... nu mi se lua decît douăzeci de parale. HOGAȘ, DR. II 48. ◊ (Glumeț) Deși a mai primit o porție de pumni la prefectură și la comenduire, el era fericit că se putuse în sfîrșit manifesta din nou. PAS, Z. IV 27. ♦ Cantitate dintr-un material sau dintr-o substanță destinată a fi utilizată o dată sau într-un interval de timp determinat. Cu trei degete își scoate o porție [de tutun] cam mare pentru o biată foiță «Dorobanțul». BASSARABESCU, V. 36. 2. (Transilv., azi rar) Impozit, dare. Bate, doamne, pe popa, Pe popa pentru popie, Pe birău pentru porție. POP. – Accentuat și: (2) porție.

ÎNCĂPERE. Subst. Încăpere, sală, săliță (dim.), hipostil (arhit.), tabliniu (ant.); incintă, casă (reg.). Locuință, apartament, garsonieră, mansardă. Cameră, cămară (înv.), cuhnie (reg.), odaie (pop.), odăiță (dim.), sobă (reg.); chilie (fam.), chilioară (dim.), chiliuță; cameră de zi; sufragerie, sală de mîncare, prînzitor (înv. și reg.), tricliniu (ant.), refector (rar); cameră de oaspeți, salon, salonaș (dim.); dormitor, cameră de dormit, iatac, ietăcel (dim.); cameră de lucru, cabinet, birou. Bucătărie, bucătărioară (dim.), cuhnie (reg.), becerie (înv.), chicinetă. Debara; cămară, cămăruță (dim.), șpais (reg.), celar, celărel (pop., dim.), chiler (reg.). Anticameră, hol, foaier, antreu, antrețel (dim.), vestiar, vestibul, protiron (ant.), marchiză; coridor, coridoraș (dim.), culoar. Baie, băiță (dim.), cabină de baie. Toaletă, spălător, spălătorie; toaletă, closet, budă (fam.), veceu (fam.), umblătoare (pop.), privată (pop.), hazna, latrină, vespasiană (livr.), pisoar. Pivniță, beci, hrubă, subsol, bașcă (înv. și reg.). Clasă, sală de clasă; sală de seminar; laborator; atelier; amfiteatru, sală de curs, auditoriu, aulă; sală de festivități, sală de spectacole; sală de teatru; sală de expoziție, salon, galerie; sală de sport, sală de gimnastică, hală (de sport). Cancelarie, cancelariat, birou, oficiu, calem (înv.). Cantină, sală de mese. Club; sală de biliard; sală de dans; fumoar; parloar (livr.), vorbitor; vestiar, garderobă. V. așezămînt de cult, construcție, închisoare, local, locuință, magazie, școală.

LOCAL. Subst. Local (de consum), restaurant, birt, ospătărie (înv. și pop.), bodegă, circiumă, cîrciumioară (dim.), crîșmă (reg.), crîșmuliță (dim.), crîșmușoară (reg.), crîșmuță (reg.), orîndă (înv. și reg.), tavernă; cramă.; mustărie; țuicărie; berărie; braserie. Han, locandă, locantă (înv.), birt (înv.), făgădău (reg.), tractir (înv.), rateș (reg., înv.), caravanserai (în Orient). Bufet, bufet-expres, expres; bistro; rotiserie; cantină, cantină-restaurant, popotă, pensiune; lacto-bar; patiserie, plăcintărie; cofetărie; ceainărie (înv.); cafenea, mihamea (turcism înv.). Bar; bar de noapte, cabaret, dancing (rar), șantan (rar). Speluncă, bombă (fig., arg.). Restaurator, birtaș, ospătar (înv.), cîrciumar, crîșmar (reg.), orîndar (înv., reg.), orîndaș (reg.); berar. Hangiu, locantier (înv.), făgădar (reg.), tractirgiu (înv.). Bufetier; cantinier, popotar; plăcintar; cofetar; cafegiu (înv.). Barman; cabaretier (rar). Ospătar, chelner; oberțal (ieșit din uz), țal (ieșit din uz); chelner-șef, ober (ieșit din uz), ober-chelner (ieșit din uz); picolo, garson (ieșit din uz). Vb. A ține un local; a cîrciumări (pop.). A se duce (a merge) la (un) local, a frecventa un local. A servi (ceva), a consuma. V. comerciant, comerț, construcție, locuri comerciale.

cantină sf [At: SCÂNTEIA, 1949, nr. 322 / Pl: ~ne / E: fr cantine] 1 Local unde se servește masa salariaților dintr-o întreprindere, instituție, școală etc. 2 Personalul unei cantine (1). 3 Persoanele care mănâncă la o cantină (1).

cantinele sfp [At: CHEST. II, 369 / 242 / E: nct] (Reg) Lemne subțiri care se bat pe pereții caselor de lemn pentru a ține tencuiala.

cantinier, ~ă smf, a [At: CONTEMP., Seria II, 1949, 4 / 8 / P: ~ni-er / Pl: ~i, ~e / E: fr cantinier] 1-2 (Persoană) care conduce o cantină (1).

cartelă sf [At: CONTEMP, Seria II, 1948, nr. 108, 2/4 / Pl: ~ele / E: it cartella] 1 (Iuz) Carton (cu numere care se anulează pe măsura întrebuințării) pentru abonament la restaurant, la bărbier etc. 2 Carnețel, bucată de hârtie sau de carton, cu bonuri detașabile, imprimate și numerotate, pe baza cărora se pot obține produse raționalizate sau se poate servi masa la o cantină. 3 (D. mărfuri, alimente etc.; îoc la liber, îlav) Pe ~ Care se poate cumpăra pe baza unei cartele (2). 4 Bandă de carton perforată care indică desenul unei țesături. 5 (Inf; îs) ~perforată Suport de informație imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automată a datelor și reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforații.

cămin sn [At: DOSOFTEI, V. S. 2/2 / Pl: ~e, ~uri / E: vsl ϰаминa] 1 Cuptor. 2 Vatră. 3 Coș pe unde iese fumul Si: horn. 4 Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă Si: șemineu. 5 Moșie după care se numea neamul. 6 (Fig) Casă părintească. 7 (Pex; fig) Familie. 8 Instituție care asigură cazarea anumitor categorii de persoane. 9 (Îs) ~ de copii Instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal. 10 (Îs) ~ studențesc Așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând, uneori, și cantine. 11 (Îs) ~ cultural Instituție înființată în scopul propagării culturii la sate. 12 (Îs) ~ școală Instituție care cuprinde un cămin (8) și o școală. 13 (Îs) ~ spital Cămin (8) (de bătrâni) în care se acordă și asistență medicală. 14 Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. 15 Gaură făcută în masivul de cărbuni pentru a uni o galerie cu alta în vederea aerisirii minei.

iepure sm [At: DOSOFTEI, PS. 356 / V: ep~, ~ră sf / Pl: ~ri / E: ml lepus, -oris] 1 Gen de mamifere rozătoare, cu urechile lungi, cu doi incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele de dinapoi mai lungi decât cele de dinainte și cu coada scurtă Si: (reg) șoldan, văitui (lepus). 2 (Îc) ~-de-mosc Iepure domestic, cu carne comestibilă (Lepus cuniculus). 3 (Îc) ~-berbec-francez Iepure cu urechi lungi de aproximativ 45 cm, în greutate de 6-8 kg și de culoare cenușie. 4 (Îc) ~-uriaș-belgian Iepure în greutate de 5-8 kg, cu corpul lung de 60-70 cm. 5 (Reg; îs) ~ de două hotare Locuitori în zona de frontieră, care își schimbă domiciliul dintr-o țară în alta, pentru a scăpa de serviciul militar. 6 (Pop; îe) A ajuns griva ~le S-a apropiat timpul să răspundă pentru faptele sale. 7 (Pop; îe) A prinde ~le cu mâna A face o încercare zadarnică. 8 (Pop; îe) Nu știi de unde sare ~le O împrejurare favorabilă poate oricând să apară. 9 (Pop; Îlav) Câți ~ri în biserică Deloc. 10 (Pop, îs) Brânză de ~ Ceva inexistent. 11 (Fig; fam; înv) Elev care fuge de la școală. 12 (Fig; fam; înv) Student care e lăsat să mănânce la cantină fără să plătească. 13 (Îcs) De-a ~le Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 14 (Bot) Specie de struguri nedefinită mai îndeaproape. 15 (Mun, Trs) Fâșie de carne de lângă coloana vertebrală a porcului. 16 (Reg) Carne de pe pântecele porcului, care face legătura cu capetele coastelor. 17 (Pop) Parte a plugului. 18 (Pop) Supapă prin care intră aerul în foale, la fierărie. 19 (Îs) Buză de ~ Defect anatomic care se caracterizează prin despicarea buzei inferioare. 20 (Pop) Boală la vite care se manifestă prin ruperea uneia dintre buze. 21 (Reg) Mănunchi de spice nesecerate lăsate în lan.

masă¹ sf [At: PSALT. HUR. 58^v/16 / G-D: mesei, mesii, (reg) unei măsi / Pl: mese, (reg) măși, meși / E: ml mensa] 1 Mobilă, de obicei de lemn, alcătuită dintr-o suprafață plană sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și având diverse utilizări, mai ales pe aceea de obiect pe care se servește mâncarea. 2 (Pop; îe) Tu îl chemi (sau îl poftești) la ~ și el se bagă (sau se trage) sub ~ Se spune despre cel care nu prețuiește cinstea sau binele care i se face. 3 (Pop; îe) Unde-s șepte fete-n casă, Nici câlți în casă, Nici mălai pe ~ Unde poruncesc mulți, nu iese treaba cum trebuie. 4 (Pop; îe) Mireasa nimerește ~sa Omul împins de nevoie devine îndrăzneț. 5 (Îs) ~ verde Masă (1) acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc. 6 (Pex; îas) Joc de noroc. 7 (Îas) Masă (1) în jurul căreia se duc tratative diplomatice. 8 (Bis) Sfânta ~ Pristol. 9 (Îs) Sală de mese Încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. 10 (Îs) Capul mesei sau (rar) cap de ~ Loc de cinste la o masă (1), la un ospăț. 11 (Îe) A aduce sau a duce (ceva) Ia (sau pe, reg în) ~ A servi mesenilor o mâncare sau o băutură. 12 (Îe) A pune (sau a întinde) ~sa A pune, a pregăti pe masă (1) toate cele necesare pentm servirea mâncării. 13 (Îe) A strânge ~sa A aduna de pe masă (1) mâncările rămase, vasele din care s-a mâncat, tacâmurile etc. 14 (Fam; îe) Pune-te (sau întinde-te) ~, scoală-te (sau ridică-te) ~ Se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata. 15 (Fam; îae) Se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. 16 (Îe) A pune ~sa cu toții A se împrieteni cu toată lumea. 17 (Îe) A întinde cuiva ~ A da cuiva de mâncare. 18 (Îe) A întinde ~ mare sau a ține ~ sa întinsă A oferi ospețe, banchete. 19 (Pex; îae) A se ține de petreceri. 20 (Fam; îe) A lăsa pe cineva sub ~ A nu da cuiva nici o atenție. 21 (Îe) A-i fi (cuiva) casa casă și ~sa A fi chibzuit. 22 (Îae) A trăi tihnit, liniștit. 23 (Îe) A avea casă și ~ A avea cele necesare pentru existență. 24 (îae) A duce o viață tihnită. 25 (Îe) A avea ce pune pe ~ A avea existența asigurată. 26 (Îae; îcn) A fi foarte sărac. 27 (Îe) N-are casă, n-are ~ Se spune despre un om fără căpătâi. 28 (Reg; îe) A fi Ia ~sa cuiva A se afla, ca soție ori ca rudă apropiată, în dependență materială față de capul familiei. 29 (Reg; îe) A pune pe cineva Ia ~ cu tine A trata pe cineva ca pe un prieten apropiat. 30 (Îs) Umplutul meselor Datină constând din umplerea cu alimente a diferite vase care se dau de pomană, la Moși sau la Rusalii. 31 (Pex; csc) Persoane care mănâncă la aceeași masă (1) Si: meseni. 32 Prânz. 33 Cină. 34 (Bis; înv, îs) ~sa cea tainică Cina cea de taină Vz cină. 35 (Îlav) Înainte de ~ În partea zilei care precedă prânzul. 36 (Îas) În fiecare dimineață. 37 (Îlav) După ~ În partea zilei care urmează după prânz Si: după-amiază, după-prânz. 38 (Îal) În fiecare după-amiază. 39 (Îlv) A ședea (sau a sta) la ~ sau a lua ~sa A mânca de prânz sau de cină. 40 (Îe) Poftim (sau poftiți) Ia ~ Formulă de politețe cu care inviți pe cineva să se așeze la masă pentru a mânca. 41 Ospăț. 42 (Pop; îs) ~sa mare sau ~sa de dar, a doua ~ Ospăț dat de părinții mirelui după cununie pentru perechea căsătorită. 43 (Pex) Ceea ce se mănâncă la amiază și seara Si: mâncare, (pop) bucate. 44 Mâncare de pe masă (1) Si: mâncare, (pop) bucate. 45 (Pgn) Hrană. 46 (Îrg) Față de masă. 47 (Trs; îs) ~ de gumi (sau de piele) Mușama. 48 (Pan) Obiect sau parte de obiect care seamănă cu o masă (1) ori cu o parte a ei ca formă, ca funcțiune etc. 49 (Șîs ~ lungă) Tarabă. 50 (Șîs ~sa dulgherului) Tejghea a dulgherului. 51 (Prc) Placă de sus, dreptunghiulară, a tejghelei și a scaunului de dulgherie, pe care dulgherul fasonează materialul Si: blană, față. 52 (Șîs ~sa olarului) Disc de lemn prin care trece fusul roții și pe care olarul își ține bucățile de lut. 53 (De obicei cu determinarea „de tras doage”) Placă dreptunghiulară de lemn, sprijinită pe două picioare mai lungi și două mai scurte și în care este fixată custura sau dalta pe care se trage doagele Si: câme. 54 (Reg) Față a gealăului. 55 (Îs) ~ de operație Obiect de metal asemănător cu o masă (1) pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 56 (Reg) Fund de mămăligă sau pentru tăiței. 57 (Reg; îs) ~sa ferestrei Pervaz la fereastră. 58 (Reg) Perinoc de dinainte al carului. 59 Parte componentă la dricul carului. 60 (Reg) Pod al osiei. 61 (Reg; îs) ~ de pus proțapul Cruce la sanie. 62 (Ban; Mol) Piesă a plugului cu cotigă, care servește la ridicarea grindeiului pentru a potrivi adâncimea brazdei. 63 (Reg) Car al joagărului. 64 Placă dreptunghiulară la teasc, pe care se reazemă coșul Si: strat. 65 (Îs) ~sa pietrelor Parte a morii pe care stau pietrele Si: (reg) corună, fruntar. 66 (Îs) ~sa tigăii Punte a morii de vânt Si: (reg) talpa tigăii, puntea prâsnelului, copăița morii. 67 (Pes; îs) ~sa cârligelor Coș sau tavă specială de lemn, de marginea căreia se atârnă cârligele de pescuit. 68 (Pes; îs) ~sa năvodului Scândură lungă de la fundul bărcii, pe care se așază năvodul când se scoate din apă. 69 (Pes; îs) ~sa carmacelor Scândură cu marginea de tablă care se fixează în muchia de dinapoi a lotcii, cu tabla în afară, și care servește la pescuitul sturionilor. 70 (Înv) Mică unitate administrativă într-o instituție Vz birou, serviciu. 71 (Ggf; rar) Podiș. 72 (Trs; pbl) Loc plan. 73 (Înv; Olt; îe) A face ~ A face corp unitar format din mai multe întinderi de teren cultivabil Si: comasa. 74 (Mtp; reg; îs) ~sa milostâncilor (sau a sfintelor, a ielelor) Loc unde joacă ielele, vântoasele. 75 (Ban) Joc constând din aruncarea unor bețe, astfel încât să înainteze sărind în capete spre o limită fixată. 76 Una dintre figurile geometrice rezultate din încrucișarea într-un anumit fel a unei sfori legate la capete și petrecute pe după degetul mare și arătătorul de la fiecare mână. 77 (Trs) Figură obținută prin îndoirea într-un anumit mod a unui pătrat de hârtie. 78 (Bot; reg; îc) ~sa-raiului Plantă erbacee cu flori roz-purpurii Si: dragoste (Sedum carpaticum)

microcantină sf [At: DEX-S / Pl: ~ne / E: micro¹- + cantină] Cantină pentru un număr restrâns de persoane.

popotă sf [At: BARCIANU / A și: (reg) popotă / Pl: ~te / E: fr popote] 1 Cantină pentru ofițeri și subofițeri. 2 (Pex) Local unde se află popota (1).

prânzitor sn [At: DRLU / Pl: ~oare / E: prânzi + -tor] 1 (Îrg) Sufragerie. 2 (Îrg) Cantină. 3 (Reg) Mobilier pentru sufragerie.

solvent², ~ă [At: DDRF / Pl: ~nți, ~e / E: ger Solvent] 1-2 smf, a (Îoc bursier) (Elev sau student) care plătește taxă pentru internat sau pentru cămin și cantină. 3-4 smf, a (Elev sau student) care nu este bursier. 5-6 a (D. debitori) Solvabil (1-2).

supliment sn [At: (a. 1822) URICARIUL, V, 135/1 / V: (înv) ~lemânt, ~lem~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr supplément] 1 Ceea ce se adaugă la o scriere peste numărul obișnuit de pagini și care se pune la sfârșitul textului și formează o fasciculă separată, completând textul ori suplinind lipsuri ale acestuia sau având un caracter literar, distractiv etc. Vz adaos (2), anexă (1), apendice (1), completare (2). 2 Tichet de călătorie sau de spectacol, anexă la un bilet, care acordă avantaje în plus. 3 Ceea ce se adaugă la o anumită cantitate pentru a completa, a întregi sau ca surplus Si: adaos (2) Vz spor². 4 (Spc) Porție de mâncare cerută în plus la cantină. 5 (Gmt; îf suplem~) Diferența dintre două unghiuri drepte (180⁰) și un unghi dat.

văsărie s.f. Totalitatea vaselor dintr-o gospodărie, dintr-un restaurant, dintr-o cantină etc., din care se mănîncă sau în care se pregătește mîncarea; veselă. • pl. -ii. g.-d. -iei. /vas + -ărie.

MÁSĂ¹ s. f. I. 1. (Adesea urmat de determinări care indică materialul folosit sau destinația) Mobilă, de obicei de lemn, alcătuită dintr-o suprafață plană sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și avînd diverse folosiri, mai ales pe aceea de mobilă pe care se servește mîncarea. Ca o masă cînd o vezi tocmită cu bucate. CORESI EV. 50. Și văzînd Pafsanie atîtea mesă de aur și de argint și altă gâtire minunată se miră de atîta bine. HERODOT (1645), 498. Viind înaintea bucatelor domnești le tocmește pre masă. SIMION.,DASC LET. 23. Lățimea unei măsi. ECONOMIA, 219/17. 4 mese faine de tissaholz (a. 1817). IORGA, S. D. XII, 114. Pe jilțu-mi, lîngâ masă, avînd condeiu-n mînă. . . Scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor. ALECSANDRI, P. III, 4, cf. id. O. P. 101. S-a desfătat pînă la adînci bătrînețe, văzîndu-și pe fiii fiilor săi împrejurul mesei sale. CREANGĂ, P. 60. Acel vas. . . se află pe o masă. ISPIRESCU, L. 29. Într-o clipă masa e plină cu de-ale gurii. VLAHUȚĂ, O. A. I, 88. Masa cea mare care se gătește cu bucate pe la ajunuri, stă la fereastra din răsărit. PAMFILE, I. C. 408. Între cele două ferești de la stîngă, o masă de brad, alb odată, dar mohorît acum de vremuri. HOGAȘ, M. N. 137. Cind obosesc, deschid fereastra și întorc spatele mesei de lucru. C. PETRESCU, Î. II, 267. Se poate să nu pui nici un cuțit pe masă? SAHIA, N. 60. Toate mesele, în cafenea și grădină, erau ocupate. BART, E. 25, cf. BENIUC, V. 49. Frunză verde liliac, Badiu meu tînăr diac Șede la masă scriind Și din inimă oftînd. JARNIK-BÎRSEANU, 125. Pîn-eram lá maica fată Eram luger după masă, Trandafir roșu-n fereastră. id. ib. 177, cf. 197, 251, 281. Mămăliga să răstoarnă ori pe fund ori pe masă. ȘEZ. V, 5, cf. MAT. FOLK. 1426, 1464. Cam în trunchiul casîei. . . Cam în cornul mesîei. GR. S. VI, 225. A fi totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară. NEGRUZZI, S. I, 247, cf. 251. Capra sare masa și iada sare casa. CREANGĂ, P. 250. Tu îl chemi (sau îl poftești) la masă și el se bagă (sau se trage) sub masă, se spune despre cel care nu prețuiește cinstea sau binele care i se face. ZANNE, P. iii, 653. Unde-s șepte fete-n casă, Nici cîlți în casă, Nici mălai pe masă (= unde poruncesc mulți, nu iese treaba cum trebuie). Cf. ZANNE, P. II, 125. Nu-i apucă soarele sfărîmitura de pe masă, se spune despre omul zgîrcit. Cf. id. ib. III, 654. Nepoftitul n-are loc la masă. id. ib. IV, 224. Mireasa nimerește masa (= omul împins de nevoie devine îndrăzneț). Cf. id. ib. 450. ◊ Masă verde = a) masă (I 1, de obicei acoperită cu postav verde) la care se joacă jocuri de noroc; p. e x t. joc de noroc. Glume inventate anume pentru jocul de cărți, necunoscute altor oameni, au fost de astă dată cu prisosință puse în circulație la masa verde. GANE, N. III, 172. La masa verde, nedreptate și ocară îți apare agonisita vecinului, alături de dispariția ultimei dumitále lețcaie. TEODOREANU, M. U. 105. Moștenise. . . și patima mesei verzi. id. M. II, 92; b) masă (I 1) în jurul căreia se duc tratative diplomatice. Cf. DL, DM. (Bis.) Sfínta masă = pristolul. COSTINESCU, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Sală de mese = încăpere în care se servește mîncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină étc. Soldații mai stau încă în sala de mese. SAHIA, N. 116. Față de masă v. f a ț ă. ◊ (Ca termen de comparație) O zidire în patru colțuri ca masa, avîndu-și curtea la mijloc. GOLESCU, Î. 41. Un șes drept ca masa. REBREANU, I. 208. ◊ E x p r. Capul mesei sau (rar) cap de masă = (de obicei construit cu verbele „a pune în”, „a sta în”) loc de cinste la o masă (I 1), la un ospăț. Făcut-au craiul ospâți măriii sale lui Constandin. . . șezînd am[î]ndoi în capul measii (a. 1700). GCR I, 336/14. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, O. I, 85. I-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Cioropina sta în capul mesei pe șapte perne. ISPIRESCU, L. 203. A aduce sau a duce (ceva) la (sau pe, regional în) masă = a servi mesenilor (o mîncare sau o băutură). Medelniceriu mare. . . taie fripturile ce se aduc în masă. SIMION DASC., LET. 297. Pune-i piper, zeamă de năramză acră și cu apa lor ce-ș lasă, calde. . . du [stridiile] la masă (a. 1749). GCR II, 43/26. Li s-au adus mai la urmă în masă și niște sălăți. CREANGĂ, P. 210. Aduse [bucatele] pe masă la împăratul. ISPIRESCU, L. 23. A pune (sau a întinde) masa = a pune, a pregăti pe masă (I 1) toate cele necesare pentru servirea mîncării. DICȚ. (Cu altă construcție) .Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate. EMINESCU, O. I, 85. Stroie Orheianu intră în odaia unde era întinsă masa. SADOVEANU, O. V, 551. Muierea lui îl așteaptă acasă cu masa pusă. PREDA, D. 168. Porțile erau deschise. . . Și mesele toate-ntinse; Pe mese făclii aprinse. ȘEZ. II, 9. Pe nepusă masă sau cu nepus în masă v. n e p u s. A strînge masa = a aduna de pe masă (I 1) mîncările rămase, vasele din care s-a mîncat, tacîmurile etc. Mama Zoița strîngea masa, aruncînd fârmâturile la pui. BUJOR, S. 86. Strînge masa, nu mănînc. Pune șaua să mă duc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 506. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata. Băteau din palme, ba să vie una, ba să vie alta: pune-te, masă; scoală-te masă. TEODOREANU, M. U. 92, cf. ZANNE, P. III, 652, com. din PIATRA NEAMȚ; se spune cînd ești obligat să servești mereu de mîncare. (Rar) A pune masa cu toții = a se împrieteni cu toată lumea. ZANNE, P. III, 653. A întinde cuiva masă = a da cuiva de mîncare. Mesele fură întinse pe de rînd tuturor oamenilor. VISSARION, B. 80. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a oferi ospețe, banchete; p. e x t. a se ține de petreceri. Cum n-a mai întins masă mare, prietenii s-au făcut nevăzuț. CARAGIALE, O. II, 254. Ținînd casă deschisă, masă întinsă. D. ZAMFIRESCU, A. 23. (Eliptic) Masa întinsă Te lasă cu punga linsă. ZANNE, P. III, 647, cf. 651. A lăsa pe cineva sub masă = a nu da cuiva nici o atenție. Cf. id. ib. 653. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a fi chibzuit; a trăi tihnit, liniștit. Ele caută ca să le fie casa casă și masa masă.i IONESCU, M. 205. Dacă nu știi să vorbești, taci, ca să-ți fie casa, casă și masa, masă. ZANNE, P. II, 841. A avea casă și masă = a avea cele trebuitoare pentru existență; a duce o viață tihnită. Maico, din copiii tăi, Toți au casă, Toți au masă, Numai eu trag la pedeapsă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 180. (Eliptic, cu forma negativă a expresiei) A doua zi, nici tu masă, nici tu casă, băiatul începu iarăși să plîngă. ISPIRESCU, L. 162. A avea ce pune pe masă = a) a avea existența asigurată. Cf. ZANNE, P. III, 657; b) (În construcții negative) a fi foarte sărac. N-are casă, n-are masă, se spune despre un om fără căpătîi. Cf. ZANNE, P. III, 86. ◊ (În construcții ca „a (se) pune”, „a (se) așeza”, „a fi”, „a (se) afla”, „a sta”, „a ședea” la. . ., sau „a (se) ridica”, „a (se) scula” de la. .., cumulînd ideea de mîncare, prînz, cină) Îț voi întra-n sfînta casă, Unde ședzi doamne la masă. DOSOFTEI, PS. 21/2. Se scoală de la masă Cu inima friptă, arsă (a. 1774).GCR II, 104/38. L-au primit. . . să șadă cu dânsul la masă. DRĂGHICI, R. 12/31. Avea obicei cînd se punea la masă, să înghită mai întăi șepte, opt bolovani. NEGRUZZI, S. I, 246. Dar pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mînă fruntea lui se lasă. BOLINTINEANU, O. 31, cf. 110, 272, 277. Și s-așază toți la masă. EMINESCU, O. I, 85. Împăratul se afla la masă cu toți boierii. ISPIRESCU L. 2, cf. 5, 12. La masă punîndu-te Niciodată să nu-mbuci. JARNIK-BÎRSEANU D. 263. Omul la masă cînd șade să mînînce cum să cade. ZANNE, P. III, 649. Plătește birul cu fugiții, șede la masă cu nepoftiții, se spune despre un om fără căpătîi. Cf. id. ib. V, 81. ❖ E x p r. (Regional) A Fi la masa cuiva = a se afla, ca soție ori ca rudă apropiată, în dependență materială față de capul familiei. De cîndu-s la masa ta, Bătută-s de Precista; De cîndu-s la blidul tău, Bătută-s de Dumnezeu! JARNIK-BÎRSEANU, D. 184. ◊ (Regional) A pune pe cineva la masă cu tine = a trata pe cineva ca pe un prieten apropiat. Să am eu o slugă așa de vrednică. . .aș pune-o la masă cu mine. CREANGĂ, P. 229. ◊ Umplutul meselor = datină constînd din umplerea cu alimente a diferite vase care se dau de pomană, la moși sau la rusalii. Cf. PAMFILE, S. V. 11. ◊ P. e x t. (Cu sens colectiv) Persoanele care mănîncă la aceeași masă (I 1); mesenii. Cf. CHEST. II 2/44. 2. (Abstract) Prînz; cină. Chibzuind. . . din cursul soarelui vremea mesii. DRĂGHICI, R. 150/19. Mă invita la masă. NEGRUZZI, S. I, 56, cf. 86. Voiră însă a scoate și ele din sîn ce puseseră în timpul mesei, ISPIRESCU, L. 40. Nu mîncă nimic la masă și vorbi foarte puțin. VLAHUȚĂ, O. A. I, 99. E rău, cînd anu-ntreg ți-e post, Și masa cînd ți-e-n drum. COȘBUC, P. I, 229. Rămase la masă cu cocoana și cu popa Roșea. DELAVRANCEA, O. H, 328, cf. 88. Nu rămîn la masă decît rudele. BUJOR, S. 101, cf. 60. A doua zi au venit la masă după ce toată lumea se așezase. CAMIL PETRESCU, U. N. 106, cf. 39, C. PETRESCU, C. V. 135. Din somn la masă, coconița noastră. ZANNE, P. IV, 311. ◊ (Bis.; învechit, rar) Masa cea tainică = cina cea de taină, v. cină. Pentru ceia ce vorbescu cuvinte în deșărt, în ceasul cel înfricoșat al sf[i]ntei leturghii, a measei cei tainice (a. 1691). GCR I, 293/20. Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prînzul. DICȚ. ; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prînz; după amiază, după prînz. Pe la opt ceasuri după masă. DRĂGHICI, R. 150/16. După masă, tata a trecut în dormitor. SAHIA, N. 57 ; b) în fiecare după amiază. Boierul cît de sărac, tot își odihnește bucatele după masă. ZANNE, P. IV, 279. ◊ Expr. A ședea (sau a sta) la masă sau a lua masa = a mînca (de prînz sau de cină). După ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod. CREANGĂ, P. 289. Zise. . . într-o zi cînd ședeau la masă. ISPIRESCU, L. 14. Vrei să luăm mîine seară masa împreună? ARGHEZI, P. T. 134. Dar de badea ce mai știi? Știu bine că-i sănătos, Șede la masă voios. JARNIK-BÎRSEANU, D. 119. Poftim la masă, formulă de politețe cu care inviți pe cineva să se așeze la masă pentru a mînca. Asta-i mai rău decît poftim la masă. CREANGĂ, P. 201. Poftim la masă Dacă ți-ai adus de-acasă. ZANNE, P. III, 650, cf. v, 520, com. din PIATRA NEAMȚ. (Popular) Bună masă v. b u n. 3. Ospăț, banchet, praznic, petrecere, chef. Unde ți-s mesele cu beauturile și cu mîncările (a. 1550). CUV. D. BĂTR. II, 451/22. Toată nevoința bogatului [era] de a veșmintelor cealea scumpele și de measeși de uspeațe. CORESI, EV. 364. Nu era ei acolo grije. . . de mâncări și de mease, nice de casă sau de slujnice. VARLAAM, C. 366. Făcea masă împărătească. HERODOT (1645), 508. La mease și ospeațe să fie blând și linișor. EUSTRATIE, PRAV. 9/8. Făcînd mare masă să veseli cu dînșii. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 155^v/2. Făcea și într-alți ani slujitorilor lui masă. NECULCE, L. 231. Și în viața lui era tot cu mese mari, cu cîntări și cu feliuri de feliuri de muzici. id. ib. 318. La ospeațe și la mease punea totdeauna un frîu în mijloc. MOLNAR, RET. 127/21. Measele ceale înalte domnești (a. 1799). GCR II, 170/25. Fac mese mari, cheltuiesc. Chem oaspeți ce-i lingușesc. MUMULEANU, ap. GCR, II, 248/13. Cît a ținut masa, cu fruntea-n- seninată Măria sa pe Despot zîmbind l-a ascultat. ALECSANDRI, T. II, 99. Se puse o masă d-alea împârăteștile. ISPIRESCU, L. 39. După cîteva zile de mese mari. . . familia puse din nou pe tapet viitorul meu. BRĂESCU, A. 237, cf. H II 82. Maică, măiculeana mea, De te lasă inima, Din partea mea cea din casă Fă, maică, masă frumoasă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 198. Cu lăutari și cu masă Aduci pe dracu în casă. ZANNE, P. VI, 580. Cînd ești poftit la vro masă Pleacă sătul de-acasă. id. ib. III, 646. Veniți înțelepților să mîncați la masa nebunului, se zice despre cel care-și risipește averea în petreceri. Cf. ZANNE, P. III, 647. ◊ (Popular) Masa mare sau masa de dar, a doua masă = ospăț dat de părinții mirelui după cununie (și la care mesenii înmînează darurile pentru perechea căsătorită). La masa cea mare, cum e obiceiul, negoțitoriul, după ce a băut paharul cel dulce, a dăruit celor tineri o căruță plină de odoare scumpe. MARIAN, O. II, 321. Plocoanele aduse de la ginere le frigea și le punea la socri mari „al doilea masă”. id. NU. 187, cf. 653, DR. IV, 782, H II 32, 82, 119, X 506, XII 205. Nuntașii au stat cu toții la masa mare. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-MEDGIDIA. 4. P. e x t. Ceea ce se mănîncă (mai ales la amiază și seara); mîncarea de pe masă (I 1); mîncare, (popular) bucate. Fie masa lor înraitea lor. PSALT. HUR. 58^v/16. Cîinii încă mănîncă de fărîmele ce cad den measele domnilor lor. CORESI, EV. 322. Nici de fărîmele measeei meale nu-i da. id. ib. 367, cf. N. TEST. (1648), 20^v/11. Iar sluga-i gătiia masa de să cineaze acolea în corabie (a. 1675). GCR I, 223/2. Lua cîte doao, trii blidede bucate din masa lui și pîine și vin și le trimetea acelor oameni. NECULCE, L. 32. Masa ne așteaptă. DRĂGHICI, R. 32/8, cf. 18/29. Îl aștepta cu masa ca de obicei. REBREANU, I.392. De cele mai multe ori ni se aducea masa sus. C. PETRESCU, Î. II, 238. Un marinar se dete lîngă mine și-mi șopti că. . . îmi va servi separat, bunătăți, din masa comandantului. BRĂESCU, A. 212. Turcii mult nu așteptau, Ci îndată răspundeau: „Noi de masă-ți mulțumim, Că n-am venit să prînzim”. JARNIK-BÎRSEANU, D. 493, cf. ȘEZ. III, 211. Ia din masă! I. CR. IV, 121. (În contexte figurate) Masă de învățături sufletești. CORESI, EV. 263. Nici poate priimi sațiu de sufleteasca masă cine va să se sature. id. ib. 264. ♦ P. g e n e r. Hrană. Decît roabă Turcilor Mai bine masă Peștilor. BIBICESCU, P. P. 267. 5. (Învechit și regional) Față de masă. Masă de pînză leșească (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 160. Masă leșească cu 12 șărvete (a. 1796). IORGA, S. D. VIII, 33, cf. 68. Trei mese, însă una în 5 ițe și două în trei ițe (a. 1813). URICARIUL, XIV, 234. Masa. . . e țesută un fir, un dinte. . . și reprezintă o țesătură foarte deasă. PĂCALĂ, M. R. 523. Toată vara mi-ai lucrat La o masă de bumbac. JARNIK-BÎRSEANU, D. 452. Băbâreasa ia un taler, un cîrpător, un ciur ori o masă, pe pat întinde 41 de boabe de porumb pe ele. ȘEZ. III, 232, cf. MAT. FOLK. 818, BREBENEL, GR. P. Masă de mătasă, D-îndoită-n șasă. VICIU, COL. 116. Să nu te ștergi niciodată pe masa de pînză. GOROVEI, CR. 22, cf. GR. S. I, 137, A II 3, 12. (Prin Transilv.) Masă de gumi (sau de piele) = mușama. ALR II/I MN 147, 3925/130, cf. ib. 3925/140. ♦ (Regional) Bucată de pînză folosită ca boccea (ALR II/I MN 148, 3928/141, 157, 172, 762, 812, 848, ALR I 727/810), sau în care se stoarce cașul (CHEST. v 69/91, 82/9), se strecoară laptele (ib. v 90/95, 127/9) la stînă etc. După ce s-a adunat tot cașul la o margine, se scoate din zar băgînd pe sub el o masă, apoi se adună masa și se stoarce. CHEST. V 82/9. Masă legată-n spate. ALR II/I MN 148, 3928/141. II. P. anal. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă (I 1) ori cu o parte a ei ca formă, ca funcțiune etc. 1. (Și în sintagma masă lungă. ALR II 3650/102, 325) Tarabă, tejghea. În piața centrală a orașului s-au construit mese speciale pentru desfacerea mărfurilor de către producători. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2813, cf. ALR II 3650/29, 36, 53, 64, 95, 141, 235, 272, 316, 346, 353, 574. 2. (De obicei determinat prin „dulgherului”) Tejgheaua dulgherului; p. r e s t r. placa de sus, dreptunghiulară, a tejghelei și a scaunului de dulgherie, pe care dulgherul fasonează materialul, blană, față. Cf. DAMÉ, T. 114, PAMFILE, I. C. 122, H II 62, 195. 3. (De obicei determinat prin „olarului”) Disc de lemn prin care trece fusul roții și pe care olarul își ține bucățile de lut. Cf. DAMÉ, T. 73, PAMFILE, I. C. 388. 4. (De obicei cu determinarea „de tras doage”) Placă dreptunghiulară de lemn, sprijinită pe două picioare mai lungi și două mai scurte și în care este fixată custura sau dalta pe care se trag doagele; cîine. Cf. PAMFILE, I. C. 161. ♦ (Regional) „Fata gealăului”. ALR II 6689/682, cf. 6689/727, 762, 886. 5. (În sintagma) Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. Întins pe masa de operație, dormea acum Vlăstare îmbătat de cloroform. MIRONESCU, S. A. 34. 6. (Regional) Fund de mămăligă (ALR I 697) sau pentru tăiței (ALR II 3981/520, 537, 705, A III 2).7. (Regional, în sintagma) Masa ferestrei = pervaz la fereastră (Bărca-Băilești). CHEST. II 180/28. 9. (Regional) Perinocul de dinainte al carului (i. IONESCU, M. 710, PAMFILE, I. C. 131) ; parte componentă la dricul carului (H XVIII 142, 283); „podul osiei” (ALRM SN I h 225). Deasupra policioarei de pre osie, care se zice și masă, se pune un ferchedeu. LIUBA-IANA, M. 107. ♦ (Regional, determinat prin „de pus proțapul”) Cruce (la sanie). ALR SN II h 358. 9. (Prin Ban. și prin Mold.) Piesă a plugului cu cotigă, care servește la ridicarea grindeiului pentru a potrivi adîncimea brazdei. Între osie și masă, la dreapta, vine un lemn ce să zice cîrlig. LIUBA-IANA, M. 107, CÍ. LEXIC REG. 61. 10. (Regional) Carul joagărului. ALR II 6424/29, cf. 6424/762. 11. Placă dreptunghiulară la teasc, pe care se reazemă coșul; strat. Cf. DAMÉ, T. 82, PAMFILE, I. C. 222. 12. (În sintagmele) Masa pietrelor = parte a morii pe care stau pietrele; (regional) corună, fruntar. Cf. DAMÉ, T. 153. Masa tigăii = punte a morii de vînt; (regional) talpa tigăii, puntea prîsnelului, copăița morii. id. ib. 162, cf. H II 244, 271, ALR SN I h 171. 13. (Pescuit; în sintagmele) Masa cîrligelor = coș sau tavă specială de lemn, de marginea căreia se atîrnă cîrligele de pescuit. Cf. ANTIPA, P. 315. Masa năvodului = scîndură lungă de la fundul bărcii, pe care se așază năvodul cînd se scoate din apă. Cf. id. ib. 468. Masa carmacelor = scîndură cu marginea de tablă care se fixează în muchea de dinapoi a lotcii, cu tabla în afară, și care servește la pescuitul sturionilor. Cf. id. ib. 331. III (Învechit) Mică unitate administrativă într-o instituție. V. birou, serviciu. Despărțirea a 3-a . . . se subtîmparte în 4 ramuri sau mese care sînt acestea. CR (1829), 64²1. Să va face lege ca toate hîrtiile care ies de la divan în limba rumâneascâ să fie însemnate cu numărul, despărțirea și masa de unde să trimite, ib. 64²/21. Șefu mesii, Constandin Rîmniceanu (a. 1844). DOC. EC. 816. La anul 1842, Alexandrescu a fost numit Impiegat la postelnicie, la masa jălbilor. GHICA, S. 668. VI 1. (Geogr.; rar) Podiș. Cf. MEHEDINȚI, G. F. 2. (Prin Transilv.) „Loc șes, scufundat”. VICIU, GL. Ai grijă cînd vezi că stret ( = strechie) vacile, du-le în vreo masă la umbră! id. ib. 3. (Învechit și regional, prin Olt., mai ales în legătură cu verbul „a face”) Corp unitar format din mai multe întinderi de teren cultivabil. Cf. c o m a s a. Făcînd aceste trei trupuri masă s-au găsit de toți stînjeni 2170 (a. 1709). URICARIUL, XXIII, 271. În hrisoave nu scrie ca să să fie făcut moșia masă vreodinioară (a. 1746). IORGA, S. D. XXI, 330. Moșia să nu o facă masă, ci să o tragă și pă la mijloc și pă la căpătîie (a. 1746). id. ib. 332. Pămîntul este masă. CIAUȘANU, GL. 4. (Regional, în superstiții, în sintagma) Masa milostîncilor (sau a sfintelor, a ielelor) = loc unde joacă ielele, vîntoasele. ALRT II 4, cf. 275, 294. V. Nume dat mai multor jocuri de copii: a) (prin Ban.) joc constînd din aruncarea unor bețe astfel încît să înainteze sărind în capete spre o limită fixată. Cf. h XVIII 147; b) una dintre figurile geometrice rezultate din încrucișarea într-un anumit fel a unei sfori legate la capete și petrecute pe după degetul mare și arătătorul de la fiecare mînă. Cf. HEM 2092, PAMFILE, J. II, 77; c) (prin Transilv.) figură obținută prin îndoirea într-un anumit mod a unui pătrat de hîrtie. PĂCALĂ, M. R. 423. VI. (Bot.) Compus: (regional) masa-raiului = dragoste (Sedum carpaticum). Unii pun în grindă planta numită masa-raiului. PAMFILE, DUȘM. 72, cf. PANȚU, PL., ȘEZ. XV, 74. – Pl.: mese, (regional) măși și meși (JAHRES-BER. IV, 261). Gen.-dat. și: mesii, (regional) unei mâsi. – Lat. mensa.

blat² s.n. (fam.) 1 Loc.adv. Pe blat = fără a plăti ceva. A intrat pe blat la meci. ◊ A călători (sau a merge) pe blat ori a face blatul = a călători fără bilet într-un mijloc de transport public. Mergi pe blat = Fă-te că nu știi!, Fă-te că nu observi! A face un blat (sau blatul) = a beneficia de un serviciu, a obține ceva fără a plăti. A făcut blatul la cantină. 2 (sport) Meci de fotbal trucat. • pl. -uri. /cf. blau.

MERITÓS, -OÁSĂ adj. (Despre oameni sau despre acțiunile, realizările lor) Care are merite, este (destul de) bun, reușit, valoros. V. m e r i t o r i u. Primarul Mizilului este un tînăr foarte meritos. CARAGIALE, O. I, 264. Să se convingă și directorul că are într-însul un colaborator meritos. REBREANU, R. I, 243. Elevii merituoși. . . primesc, din partea statului, burse, cămin și cantină. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 396. Acest scenariu e o lucrare merituoasă prin concepțiile înaintate pe care le propagă. V. ROM. martie 1954, 274. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care merită să fie lăudat. Din dorința meritoasă de a ne instrui și orienta, urmărim profesional articolele de critică științifică. LOVINESCU, C. V, 38. - Pl.: meritoși, -oase. – Și: merituos, -oásă adj. – Merit + suf. -os. – Merituos, prin apropiere de defectuos, fastuos etc.

cantină s. f., g.-d. art. cantinei; pl. cantine

la¹ prep. A I (introduce un circ. de loc) 1 (după vb. de mișcare; circ. indică direcția de deplasare, în raport cu punctele cardinale sau cu alte repere de orientare în spațiu) către, înspre, spre. Cei doi au consultat busola și au pornit la nord. 2 (după vb. de mișcare; circ. indică traseul, direcția unei deplasări) în, spre. Tinerii merg grăbiți la vale, pentru a prinde autobuzul. 3 (circ. indică direcția unei mișcări sau a unei acțiuni) asupra, către, înspre, spre, <înv.> a², despre, între, supra. Profesorul își aruncă privirea la elev și-l vede copiind. 4 (după vb. de mișcare; circ. indică destinația, care este un loc în direcția căruia se deplasează cineva) către, înspre, spre. Mergea la cantină pentru a lua masa. 5 (după vb. de mișcare; circ. indică destinația, care este o suprafață sau o parte definită a acesteia) pe. Ajunge la un țărm cu nisipul fin. 6 (după vb. de mișcare; circ. indică mișcarea înspre un spațiu, înspre un loc, pentru a ajunge, pentru a staționa sau pentru a face ceva) de², în. O duce la partea cealaltă a drumului. 7 (circ. indică un spațiu închis, în care se află sau se introduce ceva) în. La piscină apa este rece. A fost îngropat la mormântul familiei. 8 (circ. indică un local cu destinație specială, în care se află, stă cineva ori ceva sau în care se petrece o acțiune, un fapt) în, <înv.> za¹. La cofetărie se vând și produse de patiserie. La hotel nu mai sunt camere libere. 9 (circ. indică reperul față de care se face o raportare în spațiu) în. Când era soarele la crucea amiezii, au plecat spre pădure. 10 (circ. indică reperul față de care este orientată poziția cuiva) către, spre. Dorm cu spatele la perete. 11 (circ. indică apropierea de un reper spațial) lângă, pe. Pescarii au tras bărcile la mal. 12 (circ. indică proximitatea, prin exprimarea reperului spațial în vecinătatea căruia se află, stă cineva sau ceva) lângă. Femeile stau de vorbă la gard. 13 (circ. indică o suprafață, un loc pe care se află, stă cineva sau ceva ori pe care se petrece un fapt, o acțiune) pe. Stă la țărmul mării. 14 (circ. indică obiectul peste care se așază, se aplică ceva) pe, peste. Este legată la cap cu un batic. A pus la gura cuptorului un capac. II (introduce un circ. de timp) 1 (circ. indică anul în cursul căruia se petrece un fapt, un eveniment etc.) în. Revoluția a avut loc la 1848. 2 (circ. indică durata) în. A pățit așa ceva numai o dată la viața lui. 3 (în opoz. cu „înainte” sau „după”; circ. indică simultaneitatea) cu. La venirea serii, vietățile pădurii se retrag în culcușuri. 4 (circ., format dintr-un subst. precedat de un num., indică posterioritatea) după, în, peste. S-a întors în țară la cinci ani de la plecare. 5 (compl. indică ocazia, prilejul când se petrece acțiunea) de². La Paște obișnuiesc să meargă la mănăstire. 6 pe. Nu are ce bea la drum. 7 pe. Șoferul a circulat cu o viteză de 180 kilometri la oră. III (introduce un compl. indir. care indică ideea de adversitate, de ostilitate) asupra, contra¹, împotriva, pe, spre, <înv. și reg.> alean, <înv.> către, despre. Câinii au sărit la hoți. IV (introduce un circ. de relație) în, <înv.> întru, l-a promis că o va asculta la toate. Este neîntrecut la fugă. V (introduce un circ. de scop) pentru, <înv.> spre. Seara, toată familia se strânge la masă. VI (introduce un circ. de cauză) pentru. Îl bate la cea mai mică greșeală. B (cu val. de adv.; modal; exprimă ideea de aproximație; pop.) v. Aproape. Aproximativ. Cam. Circa. Relativ. Vreo.

*CANTINĂ (pl. -ine) sf. ⚚ 🎖️ Loc unde se vînd băuturi, uneori și de-ale mîncării, soldaților dintr’o cazarmă, dintr’un cantonament sau lucrătorilor de la o bina sau o uzină [fr.].

*CANTINIER sm., CANTINlERĂ (pl. -re) sf. ⚚ 🎖️ Care ține o cantină; care vinde de băut soldaților în marș [fr.].

BAN A avea bani (strânși) la ciorap = A fi econom: Soacra melița, că Raveica are bani la ciorap că ar putea să-i deschidă lui bărbatu-său un magazin de bijuterii în centru. (MARIA BANUȘ) A avea bani sau a se culca pe bani, a mânca banii cu lingura, a se juca cu banii, a fi doldora (sau plin) de bani = A fi foarte bogat, a dispune de parale multe: − Iordache, zice, am auzit că ai bani. − Am, domnule Ivanceo, zic. Am, cum să n-am. Sunt plin de bani, că și de la tata ce-am mai moștenit. (PETRU DUMITRIU) Mie mi-a dat boierul ăl bătrân brevet de cârciumar să înșel oamenii și să mă umplu de bani și de toate, ori matale?... (LIVIU REBREANU) A face bani = A agonisi, a strânge bani; a câștiga parale: Am vrut să-mi fac și bani de drum. (MIHAI DAVIDOGLU) Înțelege-te cu moș Alexe baciul și vindeți cât trebuie din oile canarale [= îngrășate], ca să faceți bani. (MIHAIL SADOVEANU) A fi (sau a lăsa) (pe cineva) în banii săi (fig.) = A fi liber (sau a lăsa) să facă ce vrea: Așa îl urâse ele de tare acum, că, dacă ar fi fost în banii lor, s-ar fi lepădat de Spân ca de Ucigă-l-crucea. (ION CREANGĂ) [...] Aici au fost lăsați oamenii fără nicio cunoștință exactă. Ba li s-au spus multe minciuni și fiecare a fost lăsat în banii lui, cu greșelile și ereziile sale. (http://www.credinta-adevarata.ro/) A fi doldora de bani = A fi foarte bogat, a avea mulți bani: Chiar dacă era doldora de bani, omul era chibzuit în felul său. Cu ajutorul unei sume de bani, Hayym a căpătat de la directorul ziarului cantonal informațiile pe care le dorea: în primul rând, de când au început aparițiile ... aluzie clară la portofelul lui Hayym, doldora de bani grație armatei Marelui Imperiu. (I. P. CULIANU) A fi în banii lui (reg.) = A nu fi în pagubă: Nu știu cum făcea, dar mai tot timpul era în banii lui. A înota în bani (sau în aur) = A fi foarte bogat: Unii trăiesc de pe o zi pe alta, iar alții înoată în bani și nu mai pot de bine. […] armele și toate lucrurile, până și florile pe care puse mâna se făcură de aur. Înota, cum se zice, numai în aur. (P. ISPIRESCU) A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) (sau doi bani) (pfm.) = A nu valora nimic. A avea o părere proastă (despre cineva sau ceva): Tăcu din gură și înghiți rușinea ce-i făcură frații înaintea tatălui său. Se gândi el, acum o mie de vorbe un ban nu face. (P. ISPIRESCU) Mândra când e rumenită / Cu cinci sute nu-i plătită, / Dar când se desrumenește / Nici doi bani nu mai plătește! (JARNÍK-BÎRSEANU) Toate planurile și hotărârile nu fac doi bani dacă rămân neîmplinite. (LIVIU REBREANU) A plăti în bani gata (sau bani gheață, peșin, în naht sau numărați) (pfm.) = A plăti imediat suma întreagă: − Nu te teme despre preț, adaose postelnicul, cam atins la mândrie. Scoate tot ce ai mai bun și voi plăti cu bani peșin (gata). (NICOLAE FILIMON) Eu n-am jucat pe credit, ci-n bani numărați pe masă, și dac-am făcut-o, trebuie să am și curajul de a o mărturisi. (IOAN SLAVICI) După ce s-au târguit puțin, el a plătit cu bani gheață. A strânge (sau a pune) bani la ciorap (pfm.) = A economisi; a fi zgârcit: De mic strângea bani la ciorap și ne certa când eram nechibzuiți. Sunt convins că pune bani la ciorap, că are cecuri de care eu n-am habar și pe care le ține ascunse pe la rude. (TRAIAN TANDIN) A strânge bani albi pentru zile negre (pfm.) = A economisi: Iustin nu strângea bani albi pentru zile negre. Mânca zilnic la cantina profesorilor din Institut, împreună cu cei mai mulți dintre noi. (VALERIU ANANIA) Dacă ar fi să ne luăm după declarația de avere a directorului general al Agenției Naționale Apele Române, Vasile Pintilie, am putea spune că în fruntea acestei instituții este o furnicuță care strânge bani albi pentru zile negre. (http://m.ziuanews.ro/) A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun (pfm.) = A fi foarte prețuit: Am să te ieu cu mine și-i trăi pe lângă noi ca banul cel bun. (ION CREANGĂ) A umbla cu doi bani în trei pungi (pfm.) = a) A încerca să înșeli (pe cineva cu ceva): […] cei mai mulți generali și colonei din cetățileșigarnizoaneleUngarieișiale Transilvaniei, care până atunci umblau cu doi bani în trei pungi și nu cutezau să arunce masca, o aruncară acum departe […] (http://www.casajarda.com/) b) (reg.; d. femei) A avea mai mulți iubiți. A umbla în banii lui (reg.) = A umbla în voie, cu aroganță: Bărbatul umbla în banii lui și nu se sinchisea de ce spune lumea. A-și spune banii (înv.) = A se lăuda cu averea: [...] să vedzi ispravă; îndată au dat de au jăcuit toate chervăsăriile, și pe turci îi purta tot legați pre uliță bătându-i să-ș[i] spune[ă] banii pe la cine sântu. (BOGDAN MURGESCU) Ban roșu = Monedă care valora 1/4 dintr-un ban vechi: Îndatorirea românilor către turci sta într-un ușor tribut anual de 3000 bani roșii. (NICOLAE BĂLCESCU) Subt Mircea cel Bătrân tot soldatul primea pe zi câte doi bani roșii, care fac 13 parale. Matei Basarab mări leafa și o făcu de opt bani roșii. (IDEM) Bani gata (sau buni, lichizi, gheață, peșin, bătuți sau numărați) = Bani în numerar, disponibili, cu care poți plăti imediat: Când a auzit că ginerele are douăzeci de mii de lei bani gheață, bătrânul s-a bucurat la bani. (MARIN PREDA) Fecior (sau băiat) de bani gata = Fiu de oameni avuți care irosește banii primiți sau moșteniți de la părinți: În ochii tânărului se vedea dorința sinceră de a auzi, de a sorbi cuvintele lui Dan... Nimic din fumurile și strâmbăturile feciorilor de bani gata! (AL. VLAHUȚĂ) Fecior de bani gata... trecuse prin școală și prin lume dus de mână, ca un copil, de averea și influența lui tată-său. (IDEM) N-are nevoie să muncească, deoarece e fecior de bani gata. (C. DOBROGEANU-GHEREA) Nu-l dau banii afară din casă = Se spune despre cel căruia nu-i prisosesc banii, care are (doar) un minimum de existență asigurat: Și pleacă. Așa mănâncă și se răcorește, și pe el îl dau banii afară din casă. (BARBU DELAVRANCEA) Oameni cu hrana în bani (îlsd.) = Soldați care primesc bani pentru hrană: Amândoi luptară având hrana în bani și cu foarte mult eroism, însă în cele din urmă Gayk [...] renunță de a se mai bate și ceru pace. (URMUZ)