EUNUC s. m. 1. (în Orient) bărbat castrat, paznic al unui harem. 2. nume dat ofițerilor regilor evrei, însărcinați cu garda camerei acestora. 3. ofițer care avea în grijă garderoba și iatacul împăratului în Imperiul Roman de Răsărit. 4. (fig.) om laș, fricos, lipsit de energie virilă. (< fr. eunuque, lat. eunuchus)

TELEFON, telefoane, s. n. 1. Telecomunicație care permite convorbiri prin mijlocirea undelor electromagnetice, propagate de-a lungul unor fire conductoare; ansamblul instalațiilor necesare în acest scop. Seara aflase că telefonul cu gara Salcia e întrerupt. DUMITRIU, N. 103. De-a lungul șoselei, sîrmele telefonului se încărcaseră de ciorchini albi. C. PETRESCU, S. 200. 2. Aparat înzestrat cu un transmițător și un receptor care, legat de o instalație telefonică centrală, permite convorbiri la distanță. În camera de gardă a salvării zbîrnîie telefonul. BOGZA, A. Î. 27. Vorbește cu directorul, cheamă-l la telefon. DEMETRIUS, C. 18. Va avea și el un birou separat cu telefon. C. PETRESCU, C. V. 129. Cînd au început a zbîrnîi telefoanele cu felicitări și cu întrebări, Elefterescu a rămas năucit. POPA, V. 204. ◊ Telefon interior = telefon în interiorul unei instituții, legat de o centrală telefonică mică, prin intermediul căreia se face legătura cu celelalte posturi dintr-o localitate. ♦ Chemare telefonică. N-a fost nici un telefon din provincie pentru mine? BARANGA, I. 164. ◊ Expr. A da (sau a primi) un telefon = a face (sau a primi) o comunicare telefonică. Nu uita, dă-mi un telefon și trimite-mi băiatul. C. PETRESCU, C. V. 111. ♦ Numărul pe care îl poartă instalația telefonică a unui abonat (și care permite stabilirea legăturilor). Notează-ți telefonul meu.

gardă sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 69/23 / V: (înv) ~die, guardie, gvardie, gva~, va~ / Pl: gărzi^[1] / E: fr garde, rs гвардия^[2]] 1 Pază într-o unitate militară, într-o instituție civilă etc. 2 (Ccr) Grup de persoane sau persoană care asigură garda (1). 3 (Îe) A face (sau a fi) de ~ A păzi. 4 (Îae; d. medici, asistente, infirmiere) A rămâne în spital, în policlinică, până ziua următoare supraveghind starea sănătății bolnavilor și rezolvând cazurile urgente. 5 (Îs) Corp de ~ Grup de soldați însărcinați să păzească ceva. 6 (Îas; pex) Casă în care stă corpul de gardă (5). 7 (Îs) Cameră de ~ Serviciu medical într-un spital, într-o policlinică etc. care funcționează fără întrerupere și rezolvă cazurile de internare, cele urgente și cele care survin în afara orelor obișnuite de funcționare. 8 (Înv; îs) ~ a pieții Soldați însărcinați cu paza unui oraș. 9 (Înv; îas; pex) Cazarmă unde locuia garda (8). 10 (Înv; îas; pex) Închisoare militară. 11 (Îs) ~ de onoare Subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale. 12 (Îas) Pază simbolică în semn de respect la ocazii solemne Cf escortă. 13 (Îas) Grup de militari care efectuează garda (12). 14 (Îs) ~ personală (sau de corp) Grup de persoane însărcinate cu paza vieții unui demnitar, unei persoane foarte bogate, a unei celebrități etc. 15 (Îs) ~ civică (sau națională) Unitate de voluntari care asigură paza și liniștea într-un oraș. 16 Nume dat diferitelor organizații politice cu caracter militar. 17 (În timpul Revoluției socialiste ruse din 1917; îs) ~da albă Armata contrarevoluționară. 18 (Îs) ~da roșie Cete muncitorești care au servit ca bază a armatei sovietice. 19 (La noi în țară; îs) ~da de fier Organizație politică extremistă, naționalistă, de dreapta dintre cele două războaie mondiale condusă de Corneliu Zelea Codreanu Cf legionar. 20 (Îs) ~da veche Grup de persoane cu experiență într-un anumit domeniu. 21 (Îas sau vechea ~) Cei care au participat în trecut la o acțiune socială. 22 (Îs) Tânăra ~ Nume dat de scriitorul A. Fadeev tinerilor comuniști ruși care au luptat ca partizani împotriva germanilor. 23 (Îas; îoc ~da veche) Grup de persoane care începe să capete experiență într-un domeniu, urmând să continue activitatea de acolo. 24 Poziție a brațelor și a corpului luată de un boxer, de un luptător etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. 25 (Îe) A se pune în ~ A-și lua poziția de apărare sau de atac, la scrimă. 26 (Fig; îas) A-și lua toate măsurile de apărare pentru a nu fi surprins de ceva neplăcut. 27 (La jocul de șah; rar; șîs ~ la regină) Avertisment dat partenerului că regina este amenințată. 28 Apărătoare metalică pentru mână, montată între mânerul și lama unei săbii, unei spade etc. 29 (Îs) ~da trăgaciului Piesă de protecție a trăgaciului la armele de foc. corectat(ă)

garderob, ~ă [At: RUSSO, S. 16 / V: (pop) ~op, ~dilop, ~dirop / Pl: ~uri sn, ~e sf / E: fr garde-robe] 1 sn Dulap, mai rar, cameră, în care se păstrează haine, obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie. 2 sf Loc special la teatru, în locurile publice etc. unde se pot lăsa paltoanele, pălăriile etc. 3 sf Îmbrăcăminte pe care o posedă cineva. 4 sf Costume ale unui teatru.

‡ CAVAZ-BAȘA sm. 🔎 Șeful gărzii domnești care păzea dinaintea ușii camerei Domnului (🖼 1003) [tc.].

cavaz-bașa m. od. șeful gardei domnești care sta în picioare afară la ușa camerei lui Vodă. [Turc. KAVAZ BAȘY].

caraulă f. 1. sentinelă, strajă sau. corp de gardă: soldații erau de caraulă; 2. Mold. (caraul) starea în colțul camerei (pedeapsa copiilor neascultători): să te duci de grabă la caraul și să nu crâcnești AL. [Turc. KARAVUL].

*corp n., pl. urĭ (lat. corpus). Orĭ-ce substanță, organică saŭ anorganică: toate corpurile-s solide, lichide saŭ gazoase. Partea materială a uneĭ ființe, trup: corp de om, de vită. Parte de armată maĭ mare de cît diviziunea: armata românească are șapte corpurĭ. Regiment: baniĭ corpuluĭ. Corporațiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toțĭ la un loc: corpu didactic (corepunde terminațiuniĭ -ime cînd e vorba de profesiunĭ: corpu studențesc = studențimea). Parte principală din ceva: casa asta are doŭă corpurĭ, corp de pompă. Corp ceresc, stea saŭ bolid. Corp de gardă, post militar, soldațĭ de pază. Corp al delictuluĭ, obĭect care probează existența delictuluĭ, cum ar fi un cuțit rămas de la asasin. Corpurĭ legĭuitoare, Camera și Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu orĭ cu societatea din care facĭ parte. A te constitui în corp, a te aduna, a te strînge formînd un corp. În Lat. córpus (rus. pol. korpus) și (grecizat) córpos, pl. urĭ, corp de armată (ca 3, 266-267).

MAMELÚC s. m. 1. Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt. Cf. COSTINESCU. Mamelucii zboară prin cîmpii cei sălbatici Ca pulberea în vînt, Și umbrele lor mute, cu caii lor fantastici, Reintră în mormînt. BOLINTINEANU, O. 189, Cf. BARCIANU, ALEXI, W. Cairo e tot un cimitir. Morminte de califi, de mameluci, de faraoni. RALEA, S. T. I, 246. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială. Grenadirii, tiralerii, mamelucii, dragonii împărătesii, matrozii mergea mestecați unii cu alții. GT (1841), 3²/35. 2. F i g. Om fără personalitate și fără păreri proprii. La Cameră nu deschisese gura niciodată, fiind mameluc guvernamental. REBREANU, I. 416, cf. id. R. II, 33. Regele va ajunge, cu concursul mamelucilor politici, la dictatură personală. STANCU, R. A. IV, 192. - Pl.: mameluci. – Din fr. mamelouk.

* CORP (pl. -puri) sn. 🔬 sm. 🫀 Partea materială a unei ființe vii, totalitatea organelor unei ființe însuflețite, trup.: ~ul omenesc; a se lupta ~ la ~. a se lupta piept, pieptiș ¶ 2 Trup mort, cadavru, leș ¶ 3 📻 Porțiune de materie care formează un tot și care posedă cele trei dimensiuni (lungime, lățime și adîncime): atracțiunea ~urilor ¶ 4 📐 Figură ce înfățișează un solid geometric: ~ geometric (🖼 1504) ¶ 5 🔬 Substanță: ~ simplu, alcătuit din atomi absolut identici, spre deosebire de ~ compus, format din atomii mai multor corpi simpli (👉 ELEMENT): aerul e un ~ compus ¶ 6 Partea de căpetenie a unui obiect, a unei mașini ¶ 7 Clădire deosebită: un ~ de case ¶ 8 🫀 Numele unor părți ale corpului omenesc, de formă și de substanță diferită: ~ calos; ~ cavernos ¶ 9 🌿 ~ lemnos, partea tulpinei coprinsă între măduvă și scoarță ¶ 10 📰 Unitatea cu care se măsoară mărimea literelor; cel mai mic ~, uzitat, de altfel foarte rar, este ~ul 4 (👉 TABELA XIX): dicționarul acesta e tipărit cu caractere de ~ 7 ¶ 11 Grupare de persoane care au aceeași ocupațiune, corporațiune, breaslă: ~ul avocaților; ~ul didactic, toți membrii învățămîntului (profesori, institutori, etc.) ¶ 12 ⏲ Corpul diplomatic, ambasadorii și miniștrii plenipotențiari acreditați pe lîngă un Stat ¶ 13 Corpuri constituite, tribunale și administrațiunile ¶ 14 ⏲ Corpurile legiuitoare, Camera și Senatul ¶ 15 🎖️ Subdiviziune a unei armate coprinzînd toate trupele de aceeași armă. ~de artilerie; ~ de armată, oștire compusă din mai multe divizii, pusă sub comanda unui general ¶ 16 🎖️ Corpul de gardă, localul, încăperea unde stau soldații care fac garda ¶ 17 🎭 Corp de balet, toți dansatorii și dansatoarele care execută un balet ¶ 18 💫 Corpuri cerești, soarele, luna, stelele, etc. ¶ 19 ⚖️ Corpul delictului, faptul material, obiectul care dovedește existența crimei [lat. corpus, cu accepțiunile fr. corps].

corp n. 1. porțiune de materie formând un tot distinct: toate corpurile sunt solide, lichide sau gazoase; 2. trup, totalitatea organelor unei ființe însuflețite: corpul omului; 3. cadavru. 4. parte principală a unui obiect: corp de pompă, corp de casă; 5. grupare de trupe, porțiune de ostași: șef de corp; armata noastră e împărțită în șapte corpuri sau comandamente: fiecare corp coprinde câte două divizii de infanterie, două brigăzi de artilerie și una de cavalerie, două batalioane de vânători, un batalion de geniu, un escadron de tren, o companie sanitară, o companie de subzistență și un stat-major; corp de gardă, post militar; 6. corp ceresc, astru; 7. corpul delictului, ceea ce probează existența unui delict sau a unei crime; 8. corporațiune: corp de erudiți; corp diplomatic, ambasadorii sau miniștrii străini cari rezidă pe lângă o Putere; corpuri constituite, diferite tribunale și administrațiuni într’un Stat; corpuri legiuitoare, Camera și Senatul.

PAROLĂ, parole, s. f. 1. Cuvînt secret folosit de militarii care au anumite misiuni (gardă, curier etc.) pentru a fi recunoscuți de alți militari care cunosc acest cuvînt. ◊ Expr. A da parola = a spune cuvîntul secret de recunoaștere. ♦ Cuvînt de recunoaștere, convențional și secret, între membrii unei organizații conspirative. 2. (Franțuzism învechit) Cuvînt, vorbă; cuvînt de onoare. Dacă avem libertatea parolii în camere, libertatea presei, credem că totul este aici. BOLINTINEANU, O. 257. Hotărî ca a doua zi să fie gata de a se cununa cu tînărul polon, către care era angagiată parola sa de domn. NEGRUZZI, S. I 107. ◊ Expr. A-și da parola = a-și da cuvîntul; a se angaja, a promite, v. cuvînt. Nu este secretul meu și nici n-am dat parola să tac. BOLINTINEANU, O. 346. Pe parola mea de onoare = pe cuvîntul meu de onoare, v. onoare. Nu tremura! Pe parola mea de onoare, ești scăpat. CARAGIALE, O. I 175. ♦ (Impropriu) Lozincă. Parole revoluționare decorează fațada fabricii. SAHIA, U.R.S.S. 84. 3. (Învechit) Numele unui dans. Ș-apoi, din vreme în vreme-și anina poalele anteriului în brîu, își azvîrlea papucii... și giuca parola. ALECSANDRI, T. 82.

CIPRU, stat în ins. cu același nume din E M. Mediterane; 9.251 km²; 690 mii loc. (1989). Limbi oficiale: greaca și turca (81% din populație sînt greci și 18,7% turci). Cap.: Nicosia. Orașe pr.: Limassol, Famagusta, Larnaca. Este împărțit în cinci districte. Terit. țării este străbătut de două lanțuri muntoase care încadrează o cîmpie mai înaltă, fertilă și bine populată. Climă mediteraneană. Vegetație de maquis. Expl. de gips (46 mii t, 1987), min. de fier (114 mii t, 1987), pirite, cuprifere, azbest. Terenurile agricole ocupă 17,6% din supr. țării (33.000 ha irigate, 1988), pe care se cultivă orz (95% din producția de cereale), cartofi (193 mii t, 1989), tutun; plantații de citrice și măslini. Viticultură (30 mii ha, 212 mii t struguri, 1989). Creșterea animalelor (caprine și ovine). Întreprinderi ind. care produc ulei de măsline, conserve de pește, ciment (1 mil. t, 1989), țesături, încălț., produse chim. ș.a.; rafinărie de petrol. C. f.: 35 km. Căi rutiere: 9,2 mii km. Flota comercială: 8,2 mil. t (1985). Trafic maritim internațional: 6,15 mil. t (1988). Moneda: 1 liră = 1.000 mils. Exportă textile și conf (c. 1/3), legume, cartofi și fructe (c. 1/5), produse electronice, produse petroliere, ciment, azbest ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse alim. ș.a. – Istoric. În insulă s-au stabilit prin milen. 2 î. Hr. aheii; ulterior, C. s-a aflat în stăpînirea succesivă a egiptenilor, hitiților, asirienilor, perșilor, Egiptului elenistic, romanilor, bizantinilor, arabilor, cruciaților, Veneției. În 1571 a fost cucerit de turci. În 1878, Turcia, în baza unui acord secret, a trecut temporar Marii Britanii drepturile sale asupra insulei. În 1914, după intrarea Turciei în primul război mondial, de partea Germaniei, Marea Britanie a anexat C., declarîndu-l în 1925 colonie britanică. În 1955 ciprioții au trecut la lupta armată pentru eliberarea națională a țării; la 16 aug. 1960, C. a fost proclamat republică independentă. În 1963 au avut loc primele incidente grave între membrii comunităților greacă și turcă, marcînd începutul unei îndelungate crize. În iul. 1974, o lovitură de stat organizată de Garda Națională greacă duce la înlăturarea, temporară, a președintelui rep. C., arhiepiscopul Makarios III (care părăsește ins. și se reîntoarce în dec.). În partea de nord a ins. debarcă trupele turcești, care au ocupat o parte din terit. Tratativele intercomunitare sînt reluate (ian. 1975), dar în febr. 1975, administrația cipriotă turcă proclamă ilegal N ins. drept „stat autonom și federat”. Negocierile intercomunitare desfășurate, cu unele întreruperi, între 1975 și 1983, sub egida O.N.U., nu au dus la rezultate concrete. În nov. 1983, administrația cipriotă turcă proclamă unilateral „Republica Turcă a Ciprului de Nord” și întrerupe tratativele cu comunitatea cipriotă greacă. Negocierile au fost reluate ulterior sub egida secretarului general O.N.U., dar nu au dus la nici un rezultat semnificativ (1989-1990). Potrivit constituției din 1960, puterea executivă este deținută de un cabinet condus de președintele statului, iar cea legislativă de Camera Reprezentanților.

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.