CABALĂ, (2) cabale, s. f. 1. Interpretare ebraică ezoterică și simbolică a Vechiului testament; doctrină bazată pe această interpretare. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale.

CABALĂ, (2) cabale, s. f. 1. Doctrină mistico-religioasă ebraică, bazată pe interpretarea Vechiului Testament. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Fr. cabale.

*CABALĂ (pl. -le) sf. 1 Tălmăcire tradițională, mistică și alegorică, a Vechiului Testament ¶ 2 Știință care pretindea că inițiații ei se pot pune în legătură cu ființele supranaturale ¶ 3 Fig. Complot urzit de mai multe persoane care urmăresc același scop; intrigă: dorința mea a fost ... de a vedea pe acei care-și iubesc țara legați... nu prin interese de partid, prin cabale I. -GH. ¶ 4 Totalitatea persoanelor care iau parte la un astfel de complot [fr.].

cabală s. f., g.-d. art. cabalei; (intrigi) pl. cabale

cabală sf [At: GHICA, S. 148 / Pl: ~le / E: fr cabale, ger Kabale] 1 Interpretare ebraică, ezoterică și simbolică a Vechiului Testament. 2 Doctrină bazată pe această interpretare. 3 Uneltire.

cabală s. v. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. UNELTIRE.

CABALĂ, (2) cabale, s. f. 1. Doctrină mistică-religioasă ebraică, bazată pe interpretarea Vechiului Testament. 2. Uneltire, intrigă (în care sînt amestecați mai mulți). Dorința mea a fost totdeauna de a vedea pe acei care-și iubesc țara legați între dînșii printr-o comunitate de idei și de principii, iar nu prin... cabale. GHICA, S. 148.

cabală f. 1. tradițiune ebraică despre interpretarea mistică și alegorică a Vechiului Testament; 2. pretinsă știință de a comunica cu spiritele; 3. complot; 4. cei ce complotează.

cabală s. f., g.-d. art. cabalei; (intrigi) pl. cabale

*cabálă f., pl. e (fr. cabale, it. cábala, d. ebr. kabbalas, tradițiune). La Jidanĭ, interpretarea mistică a vechĭuluĭ testament. Pretinsă știință de a comunica cu spiritele morților. Intrigă, complot. În Francia, trupă de oamenĭ tocmițĭ să aplaude o piesă în teatru.

CABALĂ, (2) cabale, s. f. 1. Tradiție religioasă ebraică, bazată pe interpretarea ezoterică și simbolică a Vechiului Testament; știință ocultă de a comunica cu lumea exterioară. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale.

CABALĂ s. f. 1. doctrină teozofică iudaică, care, recurgând la o interpretare mistică a Vechiului Testament, și la practici oculte, pretindea a comunica cu spiritele. 2. (fig.) uneltire, intrigă; conspirație. (< fr. cabale, germ. Kabale)

CABALĂ s.f. 1. Doctrină teozofică iudaică, care, recurgînd la o simbolică fantezistă a numerelor și literelor, înfățișa natura ca o emanație a divinității. ♦ (Rar) Practică mistică prin care se pretindea că se poate intra în legătură cu spiritele. V. magie, spiritism. 2. (Fig.) Uneltire, intrigă. [Cf. fr. cabale, germ. Kabale, ebr. qabbalah – tradiție].

CABALĂ s. v. complot, conjurație, conspirație, intrigă, mașinație, uneltire.

cabală s. f., g.-d. art. cabalei; (intrigi) pl. cabale

CABALĂ ~e f. 1) (în evul mediu) Doctrină iudaică constând în interpretarea mistico-alegorică a Vechiului Testament. 2) fig. Acțiune reprobabilă uneltită pentru a stârni vrajbă sau a zădărnici ceva; intrigă; uneltire. /<fr. cabale, germ. Kabale

CABALIST s.m. Adept și practicant al cabalei. [Cf. fr. cabaliste, germ. Kabalist].

CABALIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Adept al cabalei. /<fr. cabaliste, germ. Kabalist

*cabalíst m. (d. cabală), Jidan versat în pretinsa știință a cabaleĭ.

CABALIST, -Ă s. m. f. (adept, practicant) al cabalei (1). (< fr. cabaliste, germ. Kabalist)

cabalist, ~ă smf [At: DA ms / Pl: ~iști, ~e / E: fr cabalist, ger Kabalist] 1-3 Persoană inițiată în cabală (1-3).

cabalist m. cel versat în cabala judaică.

*CABALISTIC adj. 1 Privitor la cabala judaică ¶ 2 Care are legătură cu pretinsa știință a cabalei; misterios: semne ~e; schime ~e care-i duc mintea într’o lume de fermece și de farmazonii VLAH. [fr.].

CABALISTIC, -Ă adj. 1. care aparține cabalei. 2. magic, enigmatic. ◊ obscur. (< fr. cabalistique)

CABALISTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de cabală; propriu cabalei. 2) fig. Care conține o taină; greu de priceput; misterios; mistic; enigmatic; tainic. Teorie ~că. /<fr. cabalistique

*cabalístic, -ă adj. (d. cabalist). Relativ la cabala Jidanilor: carte cabalistică. Magic.

cabalistic a. 1. ce ține de cabală; 2. ce privește pretinsa știință de a comunica cu spiritele.

COMPLOT s. conjurație, conspirație, intrigă, mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv.) măiestrie, (fig.) lucrătură, urzeală.

COMPLOT s. conjurație, conspirație, intrigă, mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv.) măiestrie, (fig.) lucrătură, urzeală.

CONJURAȚIE s. complot, conspirație, intrigă, mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv.) măiestrie, (fig.) lucrătură, urzeală. (~ a fost descoperită.)

CONSPIRAȚIE s. complot, conjurație, intrigă, mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv.) măiestrie, (fig.) lucrătură, urzeală. (~ îndreptată împotriva cuiva.)

conspirați(un)e f. 1. complot în contra Statului; 2. cabală particulară; 3. înțelegere, învoeală secretă.

coterie f. reunire de persoane cari trăesc în intimitate sau cari urzesc cabale împreuna.

DEXTERITATE, (2) dexterități, s. f. 1. Abilitate, dibăcie, îndemînare. Toate acestea învăluite într-un văl de legendă... și de cabală pe care bătrînul îl plimba cu dexteritate și cu convingere. GALACTION, O. I 484. Un picolo... distribui cu dexteritate farfurioarele. C. PETRESCU, Î. I 4. 2. (Ieșit din uz) Materie de învățămînt (desen, muzică, caligrafie, gimnastică, gospodărie, lucru de mînă) avînd drept scop să dezvolte însușirile artistice și îndemînarea practică a elevilor.

IDEL, Moshe (n. 1947, Târgu-Neamț), erudit evreu originar din România. Prof. univ. la Ierusalim. Lucrări ce avansează o nouă interpretare a Cabalei, pe care o studiază din perspectiva misticismului ebraic („Experiența mistică la Abraham Abufalia”, „Cabala. Noi perspective”, „Mesianism și mistică”, „Golem”).

ILUMINÍSM (< fr., lat.) s. n. Curent filozofic și religios, apărut în sec. 18-19 în țările Europei, Americii de Nord și de Sud, reprezentând emanciparea culturală a noii clase burgheze în ascensiune. Inspirat din neoplatonism, mistica renană (Meister Eckhart, Tauler), alchimie și Cabală, și-a aflat deplina expresie în sec. 18. Reprezentanții săi, influențați de teozoful Jakob Boeme (Emanuel Swedenborg, William Blake, Louis Claude de Saint-Martin) înfățișează raporturile dintre Dumnezeu și om dintr-o perspectivă dualistă, făcând distincția între o lume spirituală interioară și lumea vizibilă exterioară, precum și între spirit și literă, cea din urmă fiind veșnic supusă erorii și multiplicității. Trecerea de la materialitatea literei către spiritualitate se poate face fie printr-o interpretare adecvată a semnelor exterioare, fie folosind capacitățile „imaginației creatoare”, căci, spun iluminiștii, omul descoperă înlăuntrul său propriu-i infern și propriu-i paradis. Influențe ale i. se întâlnesc în romantism și, într-o mai mică măsură, la Baudelaire, Nerval, Henri Corbin și C.G. Jung. Bazat pe încrederea deplină în capacitatea rațiunii de a explica lumea și de a rezolva problemele sociale și politice, i. a promovat o analiză critică a oricărei forme de autoritarism, în special a absolutismului monarhic. Concepția despre lume a i. a fost sintetizată în „Enciclopedia franceză” (1751-1780). Către sfârșitul sec. 18, ideile i. au pătruns în Țările Române prin opera de culturalizare întreprinsă de unii clerici și cărturari (Iacov Stamati, Chesarie Râmniceanul), prin creația literară a unor scriitori (Văcăreștii, C. Conachi, D. Golescu) și îndeosebi prin mișcarea culturală și ideologică a Școlii Ardelene. Se mai numește luminism.

INTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. (Adesea construit cu verbele «a face», «a băga», «a umbla cu» etc.) Uneltire, acțiune ascunsă dusă prin mijloace necinstite pentru realizarea unui scop sau a unei cauze nedrepte sau pentru zădărnicirea unui lucru; cabală (2). V. vrajbă, zîzanie. Umbla cu vorbe și cu intrigi proaste. SADOVEANU, B. 280. Nu te amesteca în intrigi. NEGRUZZI, S. I 249. 2. Totalitatea incidentelor care dezvoltă acțiunea unei piese de teatru sau a unei opere epice. Intriga se încurcă așa de rău, încît autorul nici nu îndrăznește s-o descurce de pe scenă, ci între culise. GHEREA, ST. CR. I 364. Aceste două opere ale lui Filimon nu sînt niște romanțuri, în cari să se desfășure peripețiile unei intrigi. GHICA, S. A. 80.

INTRIGĂ s. 1. mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și reg.) marghiolie, (Munt. și Olt.) școală, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) marafet, tehnă, tocmeală, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevră, manoperă, urzeală, (fig. rar) mreajă, rețea, tramă, țesătură, (fam. fig.) mîncătorie, panglicărie, sforărie. (Umblă cu tot felul de ~i.) 2. complot, conjurație, conspirație, mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și pop.) meșteșug, meșteșugire,(înv.) măiestrie, (fig.) lucrătură, urzeală. (O ~ de curte.) 3. acțiune, afabulație, fabulație, subiect, (livr.) tramă, (rar) fabulă, (fig.) țesătură. (~ unui roman.)

INTRIGĂ s. 1. mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și reg.) marghiolie, (Munt. și Olt.) școală, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) marafet, tehnă, tocmeală, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevră, manoperă, urzeală, (fig. rar) mreajă, rețea, tramă, țesătură, (fam. fig.) mâncătorie, panglicărie, sforărie. (Umblă cu tot felul de ~i.) 2. v. complot. 3. v. acțiune.

INTRIGĂ. Subst. Intrigă, uneltire, manevră (fig.), mașinații, cabală (fig.), urzeală (fig.), zavistie (înv.), sforărie (fam.), zîzanie. Complot, conspirație, conjurație (rar). Bisericuță (fig.), gașcă (peior.), clică. Denunțare, denunț, delațiune, pîră, pîrîciune (pop.), pîrîtură (înv.). Instigare, instigație, incitare (livr.), incitație (livr.), întărîtare, ațîțare (fig.), asmuțire (fig.), sumuțare (pop.). Dezbinare, discordie, disensiune, dezacord, neînțelegere, dihonie (reg.), ceartă, filonichie (înv.). Intrigant, cutră, uneltitor, sforar (fig.), fitilist (fam.), complice. Denunțător, delator, pîrîcios, pîrîtor, turnător (fam.). Complotist, complotaș (înv.), conjurat (rar). Adj. Intrigant, zavistios (înv.), zavistnic (înv.), zavistuitor (înv.), dezbinător (rar). Vb. A face (a băga) intrigi, a intriga (înv.), a zavistui (înv.), a trage sforile, a unelti, a urzi (fig.), a conspira, a țese (fig.), a băga discordie, a băga zîzanie, a băga (a vîrî) fitil (fitiluri) (fam.), a băga ac în miere; a agita spiritele, a incita (livr.), a monta (fig.), a ațîța (fig.), a sumuța (pop.), a asmuți (fig.), a dezbina. A denunța, a turna (fig.), a pîrî. V. ceartă, defăimare, dezacord, invidie, provocare, răzvrătire.

jonglerie s.f. fig. intrigă, mașinație, uneltire,<fig.> cabală, manevră, manoperă, tramă, țesătură, urzeală, <fig.; rar> mreajă, rețea, <fig.; fam.> îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), șopârlă, <fig.; reg.> mrejire, școală, <fig.; înv.> lucrare, lucrat¹, machină, urzitură. Este dezgustat de jongleriile colegilor de serviciu.

lucrare s.f. I 1 efectuare, executare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvârșire, <înv.> înființare, săvârșit¹, umplere, umplut¹. Pentru lucrarea în bune condiții a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 acțiune, operație. Muncitorii efectuau lucrarea de îndepărtare a dărâmăturilor. 3 (la pl.; adm.) lucrări publice = <înv.> lucrări de bine public. Construirea autostrăzilor, consolidarea blocurilor, repararea șoselelor sunt lucrări publice; (înv.) lucrări de bine public v. Lucrări publice. 4 (mai ales pop.) prelucrare, prelucrat¹, <înv. și pop.> lucrat¹. Lucrarea metalelor prețioase l-a pasionat din tinerețe. 5 (agric.) cultivare, cultură, lucrat¹. Lucrarea pământului se face pentru a se obține produse agricole. 6 (art.; agric.) lucrarea pământului = agricultură. Cei mai mulți dintre țărani se ocupă cu lucrarea pământului. 7 (rar) v. Lucru. Muncă. Treabă. 8 (înv. și pop.) v. Caznă. Chin. Efort. Forțare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforțare. Silință. Strădanie. Străduință. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 9 (înv.) lucrare-dimpreună = lucrare-laolaltă v. Colaborare. Conlucrare. Cooperare. Cooperație. 10 (milit.; înv.) lucrare în oaste v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar. 11 (înv.) v. Act¹. Acțiune. Faptă. 12 (art.; agric.; înv.) lucrarea plugului v. Arare. Arat¹. Arătură. Plug. Plugărie. Plugărit. 13 (mat.; înv.; adesea constr. cu vb. „a face”) v. Calcul. Socoteală. 14 (înv.) v. Acțiune. Efect. Influență¹. Înrâurire. Rezultat. 15 (înv.; adesea urmat de determ. care indică felul, natura, domeniul etc.) v. Fenomen. Proces. 16 (înv.) v. Amplificare. Amploare. Creștere. Dezvoltare. Extensiune. Extindere. Îmbogățire. Lărgime. Lărgire. Mărire. 17 (tehn.; înv.) v. Funcționare. Mers. 18 fig. (înv.) v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Mașinație. Tramă. Țesătură. Uneltire. Urzeală. II (concr.) 1 creație, operă, producție, <fam.> lucru, <înv.> producere, product, <grec.; înv.> singramă. Scriitorul a lansat o nouă lucrare valoroasă. 2 înfăptuire, operă, realizare. Sculptorul este mândru de lucrările sale. 3 (arhit.) operă. Lucrările arhitectonice gotice impresionează prin grandoare. 4 carte, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, <livr.> op, <reg.> poflioagă. Are un număr mare de lucrări ale clasicilor literaturii universale. 5 (lit.) lucrare dramatică = operă dramatică, piesă, scriere dramatică, <german. înv.> ștuc. Cunoscutul regizor a pus în scenă lucrările dramatice ale lui Caragiale. 6 studiu. Profesorul i-a recomandat să consulte mai multe lucrări de lingvistică. 7 operă, scriere, text, <livr.> op, <rar> pagini (v. pagină), <înv. și pop.> scriptură, <înv.> operat¹, scriitură, scrisoare, uvraj, <fig.; peior.> maculatură¹. Și-a predat lucrarea la tipografie, pentru a fi tipărită. 8 (pedag.) lucrare de control = lucrare scrisă = extemporal¹. Au dat astăzi lucrare de control la matematică; lucrare de diplomă = lucrare de licență; lucrare de licență = lucrare de diplomă. Lucrarea sa de licență a primit nota maximă. 9 (înv.) v. Organizare. Structură.

lucrat¹ s.n. I 1 (agric.) cultivare, cultură, lucrare. 2 (rar) v. Croire. Croit. Tăietură. 3 (rar) v. Lucru. Muncă. Treabă. 4 (înv. și pop.) v. Lucrare. Prelucrare. Prelucrat¹. II fig. (înv.) v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Mașinație. Tramă. Țesătură. Uneltire. Urzeală.

lucrătură s.f. 1 execuție. Covorul are o lucrătură admirabilă. 2 fig. complot, conjurație, conspirație, intrigă, mașinație, uneltire, <fig.> cabală, scenariu, tramă, urzeală, urzire, <fig.; înv.> urzitură. Domnitorul a fost victima unei lucrături.

machină s.f. (înv.) 1 v. Automobil. Mașină. 2 fig. v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Mașinație. Tramă. Țesătură. Uneltire. Urzeală.

manevră s.f. I 1 manevrare, manipulare, manipulație, mânuire. 2 (mai ales la pl. manevre; milit.) aplicație, <înv.> manoperă. Generalii au participat la manevrele trupelor din cele două garnizoane. II fig. 1 intrigă, mașinație, uneltire, <fig.> cabală, jonglerie, manoperă, tramă, țesătură, urzeală, <fig.; rar> mreajă, rețea, <fig.; fam. > îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), șopârlă, <fig.; reg.> mrejire, școală, <fig.; înv.> lucrare, lucrat¹, machină, urzitură. Este dezgustat de manevrele colegilor de serviciu. 2 (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Cal troian. Calul troian (v. cal). Învârtitură. Manej. Stratagemă. Subterfugiu. Șiretenie¹. Șiretlic. Șmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleșug. Vulpenie.

manoperă s.f. I (înv.) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Cale. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. 2 (mai ales la pl. manopere; milit.) v. Aplicație. Manevră. II fig. intrigă, mașinație, uneltire, <fig.> cabală, jonglerie, manevră, tramă, țesătură, urzeală, <fig.; rar> mreajă, rețea, <fig.; fam.> îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), șopârlă, <fig.; reg.> mrejire, școală, <fig.; înv.> lucrare, lucrat¹, machină, urzitură. Este dezgustat de manoperele colegilor de serviciu.

mașinație s.f. 1 intrigă, uneltire, <fam.> fitileală, mișculație, tertip, <înv. și reg.> marghiolie, <reg.> șcort, <înv.> amestec, diavolie, geambașie, marafet, tehnă, tocmeală, umblet, urzitură, zavistie, <fig.> cabală, jonglerie, manevră, manoperă, tramă, țesătură, urzeală, <fig.; rar> mreajă, rețea, <fig..; fam.> îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), șopârlă, <fig.; reg.> mrejire, școală, <fig.; înv.> lucrare, lucrat¹, machină, urzitură. Este dezgustat de mașinațiile colegilor de serviciu. 2 complot, conjurație, conspirație, intrigă, uneltire, <rar> complotare, <înv. și pop.> meșteșug, meșteșugire, <înv.> bont¹, coaliție de inamici, încurcală, încurcătură, măiestrie, neodihnă, pierzătură, <fig.> cabală, lucrătură, scenariu, tramă, urzeală, urzire, <fig.; înv.> urzitură, <arg.> iudalâc. Domnitorul a fost victima unei mașinații.

MAȘINAȚIE s. 1. intrigă, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și reg.) marghiolie, (Munt. și Olt.) școală, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) marafet, tehnă, tocmeală, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevră, manoperă, urzeală, (fig. rar) mreajă, rețea, tramă, țesătură, (fam. fig.) mîncătorie, panglicărie, sforărie. (Umblă cu tot felul de ~ii.) 2. complot, conjurație, conspirație, intrigă, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv.) măiestrie, (fig.) lucrătură, urzeală. (O ~ de curte.)

SABBATHAI ZWI (1626-1676), mistic evreu. Inspirat de cabală, se considera Mesia și voia să-l înlăture pe sultanul otoman din Instanbul; sub amenințări, a trecut la islam. Adepții săi au format secte iudeo-musulmane.

Semne cabalistice – Cabala era la vechii evrei interpretarea mistică, alegorică, a bibliei, transmisă printr-un șir de inițiați, care alcătuiau așa-numita „școală cabalistică”. Ei acordau „Vechiului testament” o interpretare ocultă în afară de sensul textual. În acest scop cabaliștii care de obicei se adunau în grupuri mici și în locuri tainice (lăcașuri subterane ca faimoasa „Sinagogă a cabaliștilor” din Ierusalim) foloseau numerele și literele în combinații și simboluri fantastice, cu ajutorul cărora prezentau natura ca emanație a divinității. Se urmărea astfel ca, prin misticism, să crească autoritatea preoților asupra poporului. Cu timpul, cabala, care în ebraică înseamnă „tradiție”, și-a pierdut, o dată cu influența religioasă, și sensul inițial. Însuși cuvîntul a căpătat mai tîrziu altă accepțiune. Avînd în vedere caracterul ocult și de grup restrîns, cabala a ajuns, prin comparație, să desemneze o intrigă, o uneltire pusă la cale de mai multe persoane care urmăresc același scop ascuns. În acest sens utilizează cuvîntul Ion Ghica în „Scrisori către V. Alecsandri”, cînd spune: „Dorința mea a fost întotdeauna de a vedea pe acei care-și iubesc țara, legați între dinșii printr-o comunitate de idei și de principii, iar nu prin... cabale”. Tot cu înțelesul de intrigă, cuvîntul a fost folosit de Friedrich Schiller, care și-a intitulat una dintre cele mai cunoscute piese: Kabale und Liebe (Intrigă și iubire). Cuvîntul cabalistic și-a păstrat însă sensul primar de: ocult, enigmatic, tainic. Bunăoară: semne cabalistice, adică misterioase; sau formule cabalistice, adică magice, obscure, așa cum erau și formulele întrebuințate de către vechii cabaliști la tălmăcirea bibliei. Vorbind despre specula comercianților și loviturile bancherilor, Claparon, personaj din romanul César Birotteau al lui Balzac, spune: „E un mijloc de a exploata speranța, în sfîrșit, o nouă cabală! Nu sîntem însă decît zece sau douăsprezece capete pricepute, inițiate în secretele cabalistice ale acestor minunate combinații” (Opere, vol. V, ESPLA, 1959, pag. 521). BIB.

TĂINUIRE. Subst. Tăinuire, ascundere, dosire (pop. și fam.), pitire (pop.), pitulare (pop.), camuflare, camuflaj, mascare; deghizare (fig.), travestire (fig.); disimulare. Taină, tăinicie (pop.), secret, arcan (livr.); mister, enigmă, rebus (fig.), șaradă (fig.), criptogramă. Criptonim; pseudonim. Clandestinitate (rar), conspirativitate, ilegalitate. Uneltire, intrigă, cabală (fig.), urzeală (fig.); complot, conspirație, conjurație (rar). Asociație secretă. Secret militar; secret de stat. Tainiță, taină (fig.), loc ascuns, ascunzătoare, ascunziș. Tăinuitor. Conspirator, complotist, conjurat (rar); ilegalist. Adj. Tainic, tăinuit; neștiut (de alții), ascuns, ferit, dosit (pop. și fam.), pitit (pop.), pitulat (pop.), camuflat, mascat (fig.), deghizat (fig.), travestit (fig.); disimulat. Secret, strict secret, confidențial. Misterios, enigmatic; criptonim; criptografic. Clandestin, conspirativ, ilegal. Vb. A tăinui, a ascunde, a acoperi, a dosi (pop. și fam.), a piti (pop.), a pitula (pop.), a camufla, a masca (fig.), a deghiza (fig.), a travesti (fig.); a disimula. A ține în secret, a ține sub lacăt (sub cheie), a închide cu șapte lacăte, a păstra un secret (o taină). A se ascunde, a se tăinui (rar), a se dosi (pop. și fam.), a se piti (pop.), a se pitula (pop.), a se feri, a se pune la adăpost, a se adăposti, a sta (a fi, a rămîne) în (la) umbră (întuneric). A unelti, a urzi (fig.), a conspira, a complota. Adv. În (mare) taină, în secret. Pe furiș, în (pe) ascuns, pe pitulate; pe nevăzute, pe nesimțite; cu ascunzișuri. Incognito. V. ilegalitate, împotrivire, răzvrătire.

UNELTIRE s. 1. complot, conjurație, conspirație, intrigă, mașinație, (livr.) cabală, (înv. și pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv.) măiestrie, (fig.) lucrătură, urzeală. (O ~ de curte împotriva suveranului.) 2. intrigă, mașinație, (livr.) cabală, (înv. și reg.) marghiolie, (Munt. și Olt.) școală, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) marafet, tehnă, tocmeală, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevră, manoperă, urzeală, (fig. rar) mreajă, rețea, tramă, țesătură, (fam. fig.) mîncătorie, panglicărie, sforărie. (Umblă cu tot felul de ~i.)