RĂȚUȘCĂ, rățuște, s. f. 1. Diminutiv al lui rață; rață mică, pui de rață, boboc. Jucau sîrba porumbeii, Că e jocul lor, Și-au luat la joc cîrsteii Pe-o rățușcă – vai de mine! COȘBUC, P. II 37. Deprinde... rățușca să înoate abia ieșind din ou. NEGRUZZI, S. II 264. 2. Joc de copii, care constă în aruncarea unei pietricele plate pe apă, în așa fel încît ea să facă mai multe salturi la suprafața apei înainte de a se scufunda; (cu sens restrictiv) fiecare din aceste salturi. [Copilul] se așază pe malul pîrăuașului care trece prin mijlocul tîrgușorului și... se necăjește cu cîteva petricele să facă rățuște. SADOVEANU, M. 9.

fofolog, fofoloagă, fofologi, fofoloage, s.m. și f. (pop.) 1. om greoi, îndesat, leneș, împiedicat, tont. 2. (la pl.) smocuri de păr crescute pe partea de jos a picioarelor unor cai. 3. boboc de rață.

a da la boboci / la rațe expr. a vomita, a vărsa.

A VOMITA a beli vulpea, a borî, a da la boboci / la rațe, a decarta, a se răsti la bocanci, a striga Iorgu, a-l striga pe Bebe / pe Iorgu, a-și vărsa și mațele, a-i veni cu taxă inversă.

bobóc m. (sîrb. bobuk=klobuk, clăbuc, bobiță de aer; rus. bobók, grăunte, d. dim. bob, bob, de unde și ngr. bubúki, boboc, alb. bubukĭe, boboc, rudă cu vgr. bombýkion, gogoașă, și decĭ și cu rom. bumbac). Mugur de floare, floare înaĭnte de a deschide. Fig. Un boboc de fată, o fată foarte frumoasă. Puĭ de pasăre înotătoare, fofoloc: boboc de rață. Fig. Iron. Om naiv: ești boboc, băĭete! Adv. Coz, ca un boboc de floare: frumoasă boboc, boboc de frumoasă. Cu inima boboc de bucurie, foarte vesel.

NIDIFÚG, -Ă (< fr.; {s} lat. nidus „cuib” + fugio „a fugi”) adj. (Despre puii unor păsări) Care, la ieșirea din ou, este bine dezvoltat, putând părăsi imediat cuibul (ex. bobocii de rață).

BALTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, alimentată din izvoare proprii și prin revărsările unor rîuri sau fluvii învecinate, de obicei puțin adîncă și avînd o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26. Izvorul curge subțire, întinzînd în față, ca pe o năframă, o baltă mică pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, cîte o rază de soare. GÎRLEANU, L. 20. Văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălții. ODOBESCU, S. III 13. (Hiperbolic) Lacrămile-i curg pîrău. De face baltă și tău. BIBICESCU, P. P. 93. ◊ Compus: bou-de-baltă v. bou. ◊ Expr. A da cu bîta-n baltă = a face o gafă. A rămîne (sau a sta, a zăcea) baltă = (despre un lucru)a fi lăsat în părăsire, neisprăvit; a sta pe loc,a stagna,a nu maiînainta. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece... și însurătoarea rămînea baltă. CREANGĂ, P. 142. Fost-ai și d-ta la tinerețe, nu zic, dar acum îți cred;. dă, bătrînețe nu-s? Cum n-or sta trebile baltă? CREANGĂ, P. 230. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, neterminat; a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Las-o baltă! ♦ Fig. Apă sau alt lichid vărsat în cantitate mare pe jos; băltoacă. Vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152. 2. Întindere (mai mare sau mai mică) de apă stătătoare, rămasă în urma revărsării unui rîu; (mai ales la sg.) regiunea mlăștinoasă de la țărmul Dunării (cu deosebire cea din Muntenia de răsărit). Mirosul de humă trezită se înteți. Venea dinspre Dunăre, amestecat cu mirosul de baltă. DUMITRIU, B. F. 15. De la baltă pînă la munte = de la Dunăre pînă în Carpați. ♦ (Impropriu) Regiune care a fost inundată și care, după secarea apelor, se acoperă cu o vegetație îmbelșugată, devenind loc de pășune. Turmele de oi iernează pe baltă. 3. Apă de ploaie adunată într-o adîncitură (mai mică) de teren; groapă (mică) cu apă sau cu mocirlă. V. băltoacă. Apa se adună în gropi, iar cînd calci într-o baltă ajungi cu adevărat paparudă. PAS, L. I 55. Prin bălțile de noroi... treceau niște ciubote mari, cărora nu le-ar fi păsat nici de potop. EMINESCU, N. 33.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul care conține floarea înainte de a se deschide și a se dezvolta pe deplin; floare nedeschisă și nedezvoltata pe deplin. V. mugur. Pe țărîna proaspătă se înălțau ici-colo pîlcuri de zambile pline de clopoței fragezi; pe sub zaplaz, boboci sfioși de toporași se dezvăleau. SADOVEANU, O. IV 41. Era o tulpină ierboasă plină de boboci galbeni și cari semănau surprinzător cu florile trandafirului. GALACTION, O. I 349. Numai un stuf de trandafiri mai era înfrunzit și plin de boboci. ISPIRESCU, L. 77. ◊ (Poetic) Mărica e un boboc de fată. DELAVRANCEA, S. 42. ♦ Fig. (Familiar) Termen de dezmierdare pentru ființa iubită. Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva. CARAGIALE, O.92. 2.Pui de gîscă sau de rață. Spunea [popa] c-o s-o pună pe preoteasă să-i facă duminică un boboc pe varză. PAS, Z. I 233. Pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț Și cercînd ca să adune într-un cîrd bobocii mulți. EMINESCU, O. I 83. Văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălții. ODOBESCU, S. III 13. ◊ Expr. Toamna se numără bobocii = numai la sfîrșit se poate aprecia rezultatul unui efort, al unei străduințe. A paște (sau a păzi) bobocii = a fi gură-cască, a-și pierde vremea. D-voastră, cinstiți oaspeți, se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta. CREANGĂ, P. 233. 3. Fig. (Familiar) începător într-o meserie sau într-o profesie, lipsit de experiență; ageamiu. Sublocotenentul Andreescu... e băiețandru, boboc, abia ieșit din școala militară. STANCU, D. 244. Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aiestea, se potrivește spinului. CREANGĂ, P. 205.

PAȘTE², pasc, vb. III. 1. Intranz. (Despre vite, rar despre unele păsări etc.) A-și culege hrana rupînd, smulgînd iarba. Pe sub marginea pădurii Boii pasc pe lîngă car. COȘBUC, P. I 262. Pe cînd caii pasc alături Ea-l privea cu suflet dus. EMINESCU, O. I 67. Printre ițe și fuștei Paște-o scroafă cu purcei; Printre ițe, printre spată Paște-o iapă-mpiedicată (Pînza îngustă). JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ◊ (Poetic) Ca niște turme al căror păstor nu se mai vede, așa pasc satele pe așternutul verde al țării. ARGHEZI, P. T. 9. ◊ Tranz. Cîteva vite pasc într-o bahnă iarbă verde ca buraticul. SADOVEANU, O. VI 232. Murgul apă n-a băut, Iarbă verde n-a păscut. ALECSANDRI, P. P. 248. Paște, murgule, iarbă verde v. iar bă (1). ◊ Fig. Numai cine-a păscut dorul Știe cin’ mi-a albit părul. TEODORESCU, P. P. 327. 2. Tranz. A păzi animalele care pasc (1), a duce la pășune. Din cînd în cînd ne întîlneam cu băiețandri care-și pășteau în șanțuri boulenii albi cu coarnele lucii. SADOVEANU, O. VII 320. Nu ești bun decît să paști bobocii și să încîlcești fuioare. ALECSANDRI, T. 907. Cîmpul alb, oile negre, Cin’ le paște le cunoaște (Cartea). ◊ (Metaforic) Văzu cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălței. ODOBESCU, S. III 13. ◊ Expr. A paște bobocii v. boboc. (Familiar) Ce paști aici? = ce treabă ai aici? ce faci aici? A paște muștele (sau vîntul) = a pierde vremea fără rost. Dar tu, – striga el cu energie militară, – ce paști muștele? Vrei să ne ajungă iarna aici!? SLAVICI, N. II 234. ♦ Compus: paște-vînt = pierde-vară. De s-ar purta cît de bine și d-ar umbla ca un sfînt, Tot îl defaimă orcine și îi zice: paște-vînt. PANN, P. V. N 114. 3. Tranz. (Cu privire la persoane) A urmări, a pîndi pe cineva, a se ține de cineva pentru a-i provoca un neajuns, un rău. Și el mă dușmănește acuma și mă paște, dar mie nici nu-mi pasă. C. PETRESCU, Î. II 29. Mîncă la repezeală niște pumni de la Toader Strîmbu, care de mult îl păștea. REBREANU, R. II 175. De cînd îi pasc eu că doar i-oi prinde cu oca mică și să-i trîntesc la dubă. ALECSANDRI, T. 156. ◊ (Subiectul este un abstract: primejdie, păcat, moarte, noroc, gînd, dor etc.) Chiar de va fi să pier în drum – Doar moartea m-a păscut mereu – Garoafă roșie, de-a pururi Vei înflori pe pieptul meu! BENIUC, V. 104. Biata nevastă-sa nici nu bănuiește ce primejdie îi paște, și nici ceilalți ai casei. REBREANU, R. I 96. Tot chinuindu-ne așa, era să ne pască alt păcat: cît pe ce să ne toropească bradul aprins. CREANGĂ, A. 31.

TOLOȘCAN, -Ă, toloșcani, -e, s. m. și f. (Regional) Copil gras, dolofan. ♦ Boboc de rață sau de gîscă. Hulpea de-aici, din Valea Morii. Asta-i, alta nu poate fi. Mi-a mîncat optsprezece rățuște, – toloșcane de patru luni. SADOVEANU, O. A. II 105.

PĂSĂRI DOMESTICE. Subst. Păsări domestice, păsări de curte, orătănii, cobăi (reg.), gobăi (reg.), galițe (reg.), oare (reg.). Găină, găinușă (dim.), cobaie (reg.), cloșcă, cloță (reg.); cocoș, cocoșel (dim.), cucurigu. Bibilică, pichere (reg.); bibiloi, picheroi (reg.). Curcă, curcioaică (rar); curcan, curcănaș (dim.). Rață, rățușcă (dim.), rățișoară, rățucă (rar); rățoi, rățoiaș (dim.). Gîscă, gîsculiță (dim.); gîscan, gîscoi (rar), gînsac (pop;). Păun, păunaș (dim.), păunei; păuniță, păună (rar); păunărie (rar). Porumbel, porumb (pop.), porumbaș (pop.), hulub (reg.), hulubaș (dim., reg.), hulubel (reg.); porumbiță, porumbioară (rar), porumbă (pop.), porumbea (reg.), hulubiță (dim., reg.). Pui, puișor (dim.), puiuc (rar), puiuleț, puigan (reg.), puiandru (augm.); puica, puicuță (dim.), puichiță (rar), puiculiță (pop.), puiculeană (pop.). Boboc (de rață, de gîscă), bobocel (dim.). Avicultură. Avicultor. Găinărească, găinăriță (rar); gîscar. Vb. A ciuguli; a oua; a cloci. V. glasuri de păsări.

fofolog, ~oagă [At: PANN, P. V. II, 117/19 / V: (1-2) fomf~ smf, (3) ~oc sm, (4) fotoloage snp / Pl: ~ogi, ~oage / E: fo] (Pop) 1 smf Persoană greoaie și proastă. 2 smf Persoană leneșă și indolentă. 3 sm (Îffofoloc) Boboc de rață. 4 snp Smocuri de păr care cresc pe partea de jos a picioarelor unor cai.

mani² i [At: H XI, 379 / E: fo] (Reg; rep) Strigăt cu care se cheamă rațele sau bobocii de rață.

rățică sf [At: ALR I, 991/164 / Pl: ~țele / E: rață + -ică] (Reg) Pui de rață (1) Si: boboc (7).

rățușcă sf [At: NEGRUZZI, S. II, 264 / Pl: ~ște, (reg) ~ști / E: rață + -ușcă] 1-2 (Șhp) Rață (1) mică Si: rățișoară (1-2), (reg) rățucă (1-2), rățuică (1-2), rățușoară (1-2), rățuță (1-2). 3 Pui de rață Si: boboc (7), rățișoară (3), (reg) rățucă (3), rățuică (3), rățușoară (3), rățuță (3). 4 (Bot; reg; lpl) Specie de cartofi timpurii de formă lunguiață. 5 Joc de copii, constând din aruncarea unei pietricele în apă, în așa fel încât să facă mai multe sărituri la suprafața apei înainte de a se scufunda. 6 (Prc) Fiecare dintre săriturile pietrei la rățușcă (5) Si: părăluțe.

MAL¹ s. n. 1. (Învechit și popular) Ridicătură de pămînt mai puțin înaltă decît dealul, avînd coastele cu povîrnișuri repezi. V. c o l n i c, dîlmă, dîmb, măgură, movilă. Văzu 4 capete de aspidă, unde să iviră din malul acela. NEAGOE, ÎNV., ap. GCR I, 165/35. Oastea leșascâ ce ave cu sine o au tocmit mai la cîmp, despre Șcheia, pe supt un mal. M. COSTIN, O. 46. Precum munții cei înalți și malurile ceale înalte, cînd să năruiesc de vreo parte, precît sînt mai înalți, pre atîta și durăt fac mai mare cînd să pornesc. M. COSTIN, ap. GCR I, 199/28. După o jumătate de ceas, ajunserăm pe un mal ridicat și plin de flori. ALECSANDRI, O. P. 12. Și să-mi alergați La valea Adîncă, La poteca Strîmtă, La răscruce-n deal, La muche De mal. TEODORESCU, P. P. 498. ◊ (Ca termen de comparație, sugerînd proporțiile exagerate) Vezi cîte un hodorogit, d-abia să tîrăște, și trăiește, parcă l-a uitat moartea, și o fată cît un mal se duce-n cîteva zile. CARAGIALE, O. VII, 262. Cît malu m-aș face..., de mi-ar șiui pă la ureche vestea că... , cu mic cu mare, și-au îndulcit inima. JIPESCU, O. 21. Unii abia așteaptă Ignatul, să-și taie grăsunul cît malul. DELAVRANCEA, S. 7. Am un cal Cît un mal. TEODORESCU, P. P. 241, cf. ZANNE, P. II, 580, 767, CIAUȘANU, GL. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Nu vezi că-i coșcogemite mal de om? DUNĂREANU, CH. 223. Olivanca, un mal de femeie, cu un ochi umflat, gemea într-un colț. CAMILAR, N. II, 301. Mal de femeie. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ Expr. Un deal ș-un mal = interval mare de timp. Mai ie un dial ș-un mal pînă la primăvarî. ALR I 1385/746. ♦ (Adverbial, pe lîngă verbul „a cădea”) Ca un mal¹ (1), greoi. Împiedicîndu-se d-un bostan. . . , cade mal peste . . . copilași. SĂM. I, 387. Cade mal peste trupurile celorlalți. CIOCÎRLAN, P. P. 97, cf. DR. IV, 730. ♦ (Învechit) Mal de (sau cu) sare = munte de sare. V. o c n ă, s a l i n ă. Păzitorii malurilor cu sare (a. 1830). DOC. EC. 459. În sud... Să află malurile de sare (a. 1830). ib. 460, cf. 457. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de” și indicînd componența ) Grămadă (mare). Sentimentul de belșug și senzația coloristică sînt maxime pentru cine se află deodată în fața unui mal de știuleți de porumb. CONTEMP. 1961, nr. 782, 2/7, cf. H XI 322, ALR SN I h 33. O rîdicat un mal di pămînt. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Popular) Perete, margine (rîpoasă) a unei adîncituri de teren (v. r î p ă); p. e x t. fîșie îngustă de pămînt de-a lungul unei adîncituri. Cf. LB. Sus, pe malul lunecos Și-n tăcerea adîncită, Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. I, 11. Cînd sărea peste cîte un șanț, malul se prăbușea în urma lui. BUJOR, S. 127. A luat poteca de pe malul șanțului, pe lîngă salcîmi. POPA, V. 110. Lîngă drum bătut de sănii Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii. TOPÎRCEANU, B. 17. Munții s-or cutremura, Maluri mari că s-or surpa. TEODORESCU, P. P. 627. ◊ (Prin exagerare) Cele patru degete țapene ale dreptei sale. . . surpau din malul mămăligei. HOGAȘ, M. N. 69. ◊ E x p r. A da (pe cineva sau ceva) de mal = a nimici, a prăpădi; a da de rîpă, v. r î p ă. Domnule Caracudi, nu merge așa! Cu informațiuni ca ale dumitale, dăm de mal gazeta. CARAGIALE, M. 54. Au fost în stare să dea de mal un zmeu așa de spurcat. ap. DDRF. (Glumeț) Joacă hora și bătuta, brîul și chindia, de dîrdîie pâmîntul, pînă dă de mal pe toți flăcăii satului. CARAGIALE, S. N. 129. A da carul de mal = a eșua într-o acțiune sau într-o întreprindere. Cf. ZANNE, P. V, 131. ♦ (Regional) Rîpă adîncă, prăpastie. Cf. ALR I 394/610, 898, 922, A V 26, 35. Cînd o oaie dă de mal, toate se duc după ea, se spune despre un om care imită fără discernămînt pe alții. Cf. ZANNE, P. I, 570. 3. Fîșie (îngustă) de pămînt, de-a lungul unei ape. V. ț ă r m, f a l e z ă. Răpegiunea apii îndată-l va duce la malul dintîiu, de undi au ieșit. CANTEMiR, ap. GCR I, 327/14. Să facă dovadă la fața locului că amîndouă malurile sînt ale lor (a. 1760). BUL. COM. IST. IV, 201, cf. BUDAi-DELEANU, LEX., LB. Versurile făcute pe malul unui pîrîiaș, la umbra unui copaciu. HELiADE, O. II, 124. Un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri. ALEXANDRESCU, M. 26. Apriga furtună. . . Se-nalță, se lățește și vîjîie și tună, Zdrobindu-se de mal. ALECSANDRI, P. I, 193, cf. III, 12. Gemea sub maluri rîul. BOLINTiNEANU, O. 6, cf. 427. De-a lui maluri sînt unite cîmpii verzi și țări ferice. EMINESCU, O. IV, 113. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile? id. ib. 396. Se aruncă cu calul în apă, o trece înot dincolo de cela mal. CREANGĂ, P. 237, cf. 205. Cînd văzu cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălței, se miră. ODOBESCU, S. III, 13. Dunărea începe să vîjîie mînioasă, e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. II, 115. Rară E zbaterea apei, cînd valul Atinge cu aripa-i malul. COȘBUC, P. II, 28. Gîrlele... se umflă din mal în mal, parc-ar fi Dunărea. REBREANU, R. I, 74. Râulețele, departe, își sărută malul ud. EFTIMIU, Î. 126. Valurile lepăiesc ușor, și la fiecare lovitură malul se surpă într-o fârîmare ușoară. SADOVEANU, O. III, 80. Curge domol printre maluri înalte, rîpoase. STANCU, U.R.S.S. 159. M-am apropiat de el ca de un mal drag, pe care multă vreme l-am visat. V. ROM. august 1958, 53. De-a întreba unde sînt eu, Tu să-i spui că eu m-am dus Pe malul apei, în sus. ALECSANDRI, P . P. 21. Salcie pletoasă. . . Ce pe mal creștea. TEODORESCU, P. P. 455. Frunză verde de pe mal, Rădiță de către deal, Ce lași vremea-așa uitată? JARNIK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ F i g. După malul cel mărginit al vieții întinz a mea vedere. MARCOVICI, C. 10. ◊ Exp r. A fi una cu malul = (despre o apă) a crește, a se umfla, a umple toată albia. Cf. CIAUȘANU, GL. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfîrșit, a o scoate la capăt. Cine dă din mâni nu se îneacă, ci iese mai curînd la mal. SBIERA, P. 215 L-a scos apa la mal, se zice cînd cineva scapă cu bine dintr-o primejdie sau dintr-o nenorocire. Cf. ZANNE, P. I, 207. A se bate ca apa de maluri = a se frămînta zadarnic, a nu găsi ieșire dintr-o situație dificilă. Cf. ZANNE, P. I, 207. Să te bați ca apa de maluri. ȘEZ. II, 72. (Cu parafrazarea expresiei) Bătută-s de gînduri Ca vîntul de dealuri, Ca apa de maluri. POP., ap. GCR II, 346. A se îneca (tocmai sau ca țiganul) la mal = a da greș într-o acțiune sau a renunța la ceva tocmai cînd scopul era aproape atins. Cum se poate să se lase, ca să se înece tocmai la mal? ISPIRESCU, L. 59. Să nu te îneci ca țiganu la mal. ȘEZ. II, 72. – Pl.: maluri. – Cf. alb. m a l l „munte”.

MANI interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă rațele sau bobocii de rață. Cf. H XI 379, RĂDULESCU-CODIN, CIAUȘANU; GL., PAȘCA, GL. - Formație onomatopeică. Cf. ngr. μάνι.

MĂCĂÍ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre rațe, impropriu despre gîște) A scoate strigătul caracteristic speciei, a face mac-mac; (regional) a măcăli, a măcăni. Se pomeni cu cîțiva boboci de rață măcăind după dînsul. ISPIRESCU, L. 325. În fundul ogrăzii, o rață leșească fuge-naintea noastră, măcăind speriată. VLAHUȚĂ, O. A. 382. Rațe cu capete de smarald măcăiesc. ANGHEL-IOSIF, C. L. 172. Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele. SADOVEANU, O. I, 410. Rațele, închise în coștirețe, se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II, 32. Cîrduri de gîște și rațe măcăiau la ușile cuhniilor. V. ROM. aprilie 1 954, 99. Toată noaptea măcăiește și cînd sboară, șuierește. ȘEZ. VII, 122. ♦ Fig. (Despre armele de foc) A produce un zgomot scurt și sacadat; a pocni. Tocmai noaptea tîrziu, pe front, în dosul mitralierelor care măcăiau înfricoșător. . . își mai veni în fire. REBREANU, NUV. 307. ♦ F i g. (Peiorativ, despre oameni) A trăncăni. V. c l ă m p ă n i. Cf. COSTINESCU, DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. (Regional, despre broaște) A orăcăi. ALR SN III h 730. – Prez. ind. pers. 3: măcăie și măcăiește. – Și: (popular) macai (H III 4, 101, 140, 325, VI 74, VII 133, VIII 98, X 208, 465, XI 75, XIII 174, XIV 436, 464, 488, XV 425, 490), (regional) măcaí (ib. X 423, 478), mîcăi (ib. III 245, X 85, XIV 4, 237, XVIII 140), mîcîí (ib. I 170, III 195), mîcaí (ib. VI 215, XVIII 304), macăí (ib. II 80, 117, 167, 207, ALR SN II h 381), (prin reduplicare) măcăcăi (ALEXI, W., H IV 429, ALR SN II h 381) vb. – Mac¹ + suf. -ăi.

boboc s.m. 1 (bot.) Caliciul nedeschis al unei flori; floare nedeschisă și nedezvoltată pe deplin; mugur. Pe sub zaplaz, boboci sfioși de toporași se dezvăleau (SADOV.). ◊ Compar. Un boboc de fată. ♦ Fig. (fam.) (Termen de dezmierdare pentru o) ființă iubită. Ca dumneata, bobocule, mai rar (CAR.). 2 (ornit.) Pui de gîscă sau de rață. Văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălții (ODOB.). ◊ Zic. Toamna se numără bobocii = numai la sfîrșit se poate aprecia rezultatul unui efort. ◊ Expr. A paște (sau a păzi) bobocii = a-și pierde vremea degeaba. D-voastră, cinstiți oaspeți, se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta (CR). A da (mîncare) la boboci = a vomita. N-am păscut bobocii împreună (sau cu tine, cu el etc.) v. paște. A turna bobocilor v. turna. 3 Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu; restr. recrut; student, elev în primul an. E băiețandru, boboc, abia ieșit din școala militară (STANCU). ◊ Balul bobocilor = petrecere prin care tinerii înscriși la universitate în primul an sărbătoresc începerea studenției. • pl. -ci. /<ngr. μπουμπούκι.

MIRA¹ vb. I. R e f l. 1. (De obicei urmat de propoziții completive sau de determinări introduse prin prep. „de” și, învechit, rar, „pentru”) A fi sau a rămîne nedumerit, surprins; a găsi că ceva este curios, ciudat, de neînțeles, (învechit) a s e c i u d i; p. e x t. a fi uimit, uluit. Aceia așea mirară-se. PSALT. HUR. 40^r/25. Frații miei, nu vă mirareți. COD. VOR. 160/19, cf. 158/22. Ne mirăm de răbdare lor (cca 1 550). GCR I, 1/24. Ucenicii... se mirară că cu muiarea grăiia. CORESI, EV. 153, cf. 62, 159, 223, id. L. 62/17, 389/11. Nu iaste a să mira că însuși satana să schimbă in chip a înger luminat (cca 1618). GCR I, 47/41, cf. HERODOT (1645), 488. Ucenicii să mirară de cuvintele lui. N. TEST. (1648), 54^v/17, cf. 103^r/14. Puteare i-au dat lui giudeț să facă. . . ce nu vă mirareț[i] de aceasta. MOLITVENIC (sec. XVII), 309. Mă mir de tine, au zis, pentru că adeverești asupra noastră ceale bune. AETHIOPICA, 36^v/4. Un lucru foarte de mierat. IST. AM. 13^r/3. Nu mă mier când văd tineri cari, cetind, nu pironescu nice o idee la celi cetite (a. 1825). CAT. MAN. II, 114. S-au mirat. . . văzînd grăunțile ca mărgăritariul. DRĂGHICI, R. 143/16. Mă mier că dumneta nu-mi scrii nimică. KOGĂLNICEANU, S. 106, cf. CONACHI P. 274. Azi hainile vechi au rămas un suvenir, de care ne mierăm cînd se mai ivește. RUSSO, S. 17, cf. 11, 60, 93. El o iubea și se mira că o iubește ca și în ziua cînd culese cea întâi dulce sărutare. NEGRUZZI, S. I, 21, cf. 73. Hei, bine zicea tata: La noi să nu te miri Nici cînd îi videa plopii dînd flori de trandafir. ALECSANDRI, T. II, 149, cf. JIPESCU, O. 23. Ea a doua zi se miră cum de firele sînt rupte. EMINESCU, O. I, 79, cf. IV, 120. Ba zău, încă mă mier c-am avut răbdare să țin casă cu baba pîn-acum. CREANGĂ, P. 118, cf. 51, 127, 133, 135, 188. Cocoana nu se poate mira îndestul de prietenia ce-mi arată Bubico. CARAGIALE, O. II, 99. Se miră și nu știa ce să crează ochilor săi, băgînd de seamă că se schimbase. ISPIRESCU, L. 30, cf. 14, 17, 43. Mă hotărăsc a rămînea și în viitor din ceata acelora cari, cînd văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălței, se miră. ODOBESCU, S. III, 13. Ce te miri?. . . Sînt bătrîn! M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I, 260. Dacă această legendă. . . e povestea celor mai mulți, m-aș mera, scumpa mea cuconiță Liză, să fie și povestea vieții unei femei pentru care nici soarele n-a putut să apună. HOGAȘ, DR. II, 145. Cum se poate una ca asta? se miră părintele Dumitrache. SADOVEANU, O. VII, 297. Irena se miră că nu a fost întrebată, CAMIL PETRESCU, N. 130. Nastasia a clătinat capul, mirîndu-se de întrebarea asta. GALAN, Z. R. 36. Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNIK-BÎRSEANU, D. 29, cf. 219, 275, 510, 513, MAT. FOLK. 1322, 1328. Mare-i satul, eu nu-ncăp, Mult mă mer eu ce le fac, Că nici pragu nu le calc. ȘEZ. I, 79. Dracul se miră de porumbe negre, Și pe el nu se vede, se zice cînd cineva rîde de greșelile altora și nu-și dă seama de ale sale. Cf. ZANNE, P. VI, 557, IV, 256, 386. ◊ L o c. a d j. (Rar) De mirat = surprinzător, uimitor, de mirare. De merat lucru esti di Mihai Vodă, domnu bătrîn, și cu ce minte . . . i-au stătut nărocul. . . tot împotrivă. NECULCE, L. 340. ◊ E x p r. Te miri cine (sau ce) = (depreciativ) un oarecare, oricine, oricare. Vorba era vorbă, la locul ei, și nu-l putea răpune te miri cine. CREANGĂ, ap. CADE. Cine știe dacă altfel n-ar fi lepădat răspunderea de la sine și aici, transcriind pe te miri ce ignorant diac cu pretenții de cronicar. IORGA, L, I 101. Te miri (sau, rar, miră) ce (și mai nimic sau nimica, rar, nimică) = un lucru neînsemnat, mărunt; un lucru lipsit de valoare, o nimica toată. Ai mai strîns ceva din banii birului? – Te miri ce și mai nimică, vorba ceea, că oamenii îs lipiți pămîntului. ALECSANDRI, T. 713. Într-o zi. . . îmi găsi pricină de la te mieri ce. GANE, N. II, 164. Lasă, bade Ipate, lasă; nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. Lui îi da te miră ce. ISPIRESCU, L. 338. Inimă slabă. . . să se-n- duioșeze de te miri ce, n-avea cuvioasa, VLAHUȚĂ, N. 138. Se mulțâmesc cu „te miri ce”, zic ei; o pîine și o ceapă li e destul. BRĂESCU, M. B. 114, cf. id. A. 162. Mahalaua aceasta. . . era o încîlcitură de cocioabe, cele mai multe fără acoperiș adevărat, ci cu cîrpituri din te miri ce, adunate parcă din gunoaie. CAMIL PETRESCU, O. II, 491. Îi vorba că-i fată de gospodar și nu mă-ndur s-o dau cu te miri ce. SEVEASTOS, N. 45. În anul întîi. . . așteptam să văd zbîrnîială ca la șes; cînd colo ce să văd? te meri ce și mai nimică. ȘEZ. III, 180. (Cu o construcție amplificată) Trecea gîrla pe oameni în circă, te miră pe ce lucru de nimic. ISPIRESCU, U. 74. Ea era fiica împăratului Galbin, o luase de la acela zmeul, iar te miri pentru ce treabă ce i-o făcuse. RETEGANUL, P. I, 34. Te miri unde = undeva, cine știe unde. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I, 79. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Cf. IORDAN, STIL. 287. (Rar) Te miră de nu . . . = cine știe dacă nu . . . De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb. ISPIRESCU, L. 36. ♦ T r a n z. A provoca nedumerire, a surprinde; p. e x t. a uimi. Cu învățături. . . pre toți au luminat, în seamne și minuni pre mulți mirînd. DOSOFTEI, V. S. septembrie 21^v/27. Primirea D. B. mă miera. . . căci omul nu avea nimică de cele ce impune o persoană soțietăței lașului. RUSSO, S. 27. Rochia ei de mireasă. . . mira, în ziua nunței, pe toți. MACEDONSKI, O. III, 17. Mă miră că tu le-ai uitat acestea așa de curînd. C. PETRESCU, C. V. 226. Și, de este deochiat De femeiă cu bărbat, Crape-i țîțele, Curgă-i laptele, Să mire noroadele, TEODORESCU, P. P. 372. 2. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A manifesta admirație; a se minuna (3). Iară noi, fraților, să ne mirăm de credința cestui bolnav și cumu-l vindecă pre el Hristos. CORESI, EV. 59. Și să slăvim și mărim și ne mirăm prea bunului și meșterului Dumnezeu, cela ce adauge și întoarce toată lumea spre noire. id. ib. 87. Iară tribunii noaptea deaca-l luară . . . să mirară de nevoința lui și de. . . portul cel cinsteș a cuvîntului și omeniei. DOSOFTEI, ap. GCR I, 256/33. Să mira craiul și toți domnii leșești și lăuda de frumoasă țărămonia ce are beserica. NECULCE, L. 98. Așadar slăvește ceriul, rabdă a ta slăbiciune Și miră-te întru toate de înalta-nțelepciune. CONACHI, P. 288. Să ne-ngroape totodată, Să se mire lumea toată, C-a fost dragoste curată . . . Și de-ai, tăi, dragă, stricată, JARNIK-BÎRSEANU, D. 57. Cine-n ochi te-o vedea să se mire. GR. S. VI, 87. 3. (Învechit și popular, urmat de determinări sau de propoziții subordonate care precizează obiectul sau cauza acțiunii) A nu ști, a nu înțelege, a nu-și da seama, a se întreba. Că văzură orbul și știa că aș[a] au născut. Mira-se și pururea ispitiia să înțeleagă. CORESI, EV. 168. Cînd ne vor tîlni acei. . . vameși, cătră dînșii ni-om mira ce vom dzîce. DOSOFTEI, V. S. octombrie 96^v/3, cf. noiembrie 128^v/10. Iară Ureche logofătul numai ce să mira încătro să va duce, de urîtul lui Aron Vodă. N. COSTIN, l. 570. Mirîndu-se ce om este acela ce ară duminica, îndată au trimes . . . ca să-l găsească. NECULCE, ap. GCR II, 33/30. Craiul Laslău, văzîndu-să slab de oști și de puteri, și mierăndu-să cum va face, și cum va putea să stea înpotrivă a atîta mulțime . . . CANTEMIR, HR. 136. La aceste cereri s-au mirat boierii ce vor face. DIONISIE, C. 206. Au socotit să însămneză pe acest par și niște slove . . . dar să mira în ce limbă. DRĂGHICI, R. 130/7. Se mira cu ce cuvinte Să-i mai bage în cap minte, PANN, P. V. III, 451/23. Și-o întreb și nu-mi răspunde! Și mă mir ce i-am făcut! COȘBUC, P. I, 49. Cuculeț cu pene verzi. . . Mă mier iarna ce mînînci? ȘEZ. I, 290. Mă miram ce-mi place mie ... Badea-nalt cu pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. 4. (Învechit) A fi neliniștit, a se zbuciuma, a se frămîntă; a-i fi teamă, a se înspăimînta. Deaca s-au făcut zio, să mira și tremura cum va face să-l ascunză (a. 1675). GCR I, 222/15. Împăratul Moscului. . . oaste are multă, nu să miară de turci. NECULCE, L. 213. Gîndirea. . . se miră și se cutremură. MARCOVICI, C. 11/19. 5. (Învechit și regional) A cerceta cu privirea, a se uita (cu băgare de seamă și cu curiozitate), a privi (cu atenție). Mergînd în Verona. . . au început a să mira la casa craiascâ, socotind a fi o bisearică mare (a. 1799). GCR II, 169/19. Du-te și miră-te de mai plouă pe afară. Com. din POȘAGA-TURDA. Doi stau, Doi dau, Doi se miră, Doi se-nchină (îmblătitorii). GOROVEI, C. 4. ♦ S p e c. (Regional; despre femei însărcinate) A se uita cu insistență la ființe diforme (riscînd, potrivit unei credințe populare, să nască copii diformi) (Someș Guruslău-Zălau). Cf. MAT. DIALECT, I, 212. ♦ (Prin Transilv., urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A se îngriji de cineva sau de ceva, a avea grijă de . . . , a lua seama la. . . Mergi, Ioane, miră-te de oi. viciu, gl. Hai să ne mirăm după vaci. id. ib. – Prez. ind.: mir. – Și: (învechit și regional) mierá vb. I. – Lat. mirari.

UTI! sau UTIU! interj. Strigăt cu care se chiamă bobocii de rață (R.-COD.).

NĂPRUI, -IE adj. (Regional; și substantivat) (Om) prost, idiot, nătîng (I 1). Cum era puțin năprui, Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe, coșbuc, p. i, 272. Bună-ziua, măi Istrate. – Doi boboci de rață, frate. – Măi Istrate, tu ești surd? – Mai trecu unu c-un cîrd. – Bală-te Dumnezeu, năprui. – Nițică cînepă ziceam să-mi pui. zanne, p. vi, 168. Bună ziua, lele Floare! – La Stan cu demîncare... – Hei, bată-te de năpruie! – Cînipă zicea să puie. RĂDULESCU-CODIN, 52, cf. PAȘCA, GL., BUL. Fil. ii, 290. ♦ Zănatic, țicnit, într-o ureche. Cf. scl 1963, 17. – pl.: năprui. – Etimologia necunoscută.

fofolóc și -óg n., pl. oace (var. din folmotoc, holmotoc, glomotoc și din rus. hoholók, dim. d. hohól, moț. V. înfofolesc). Mold. sud. Colcovan, vălătuc de stofă. S. m. Mold. nord (-oc). Boboc de gîscă, de rață. Munt. est. Fam. Copil durduliŭ. Adj. Mold. sud. (-og, -oágă). Prost, bleg. V. mototol, tofolog, budulac.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul care conține floarea înainte de a se deschide și a se dezvolta deplin; floarea nedeschisă și nedezvoltată deplin. ◊ Fig. Un boboc de fată. 2. Pui de gîscă sau de rață. ◊ Expr. Toamna se numără bobocii = numai la sfîrșit se poate aprecia rezultatul unui efort. A paște (sau a păzi) bobocii = a-și pierde vremea degeaba. ♦ Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; (prin restricție) recrut. – Ngr. bubúki.

toloșcan, ~ă smf [At: DDRF / V: (reg) tuluș~ / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Mol) 1 Copil dolofan Si: (reg) toloșman (1). 2 Boboc de gâscă sau de rață bine dezvoltat Si: (reg) toloșman (2). 3 (Dep) Persoană leneșă. 4 (Dep) Persoană proastă.

FOFOLOG, ‼FOFOLOC sm., FOFOLOAGĂ (pl. -ge), ‼FOFOLOACĂ (pl. -ce) sf. 1 Care abia mișcă picioarele, de lene, de trîndăvie ¶ 2 Cu părul sbîrlit, ciufulit; buhos ¶ 3 pl. m. și f. Termen de desmierdare pentru pui de găină, boboci de gîscă sau de rață și pentru fetișoare: fofolocii gălbiori de rață fug de la cloșcă și-i dau tîrcoale DLVR. ¶ 4 pl. FOFOLOAGE, smocuri de păr care cresc pe partea de jos a picioarelor la unii cai.

boboc m. 1. potirul ce conține floarea înainte de a se deschide și a se desvolta pe deplin; 2. floare nedesvoltată de trandafir; 3. fig. tânăr și frumos, în prima floare a tinereții: un boboc de fată; 4. puiu de gâscă sau de rață. [Gr. mod. BUBUKI]. ║ adv. ca un boboc de floare: frumoasă boboc.

BOBOC ~ci m. 1) Pui de gâscă sau de rață. * Toamna se numără ~cii rezultatul unei munci se apreciază la sfârșit. A paște (sau a păzi) ~cii a pierde timpul în zadar. 2) fig. Floare care abia începe să se deschidă. 3) fig. Persoană care abia face primii pași într-un domeniu de activitate; novice; începător; debutant. /<ngr. bubúki

boboc (boboci), s. m. – 1. Floare care începe să se deschidă. – 2. Frumusețe, minunăție. – 3. Pui de rață sau de gîscă. – Mr. bubuche, megl. babuchie. Ngr. μπουμπούϰι (Cihac, II, 639; DAR), cf. alb. bubukje. – Der. îmboboci, vb. (a se deschide, a se desface), cf. mr. mbubuk isescu.

EVOLUA, evoluez, vb. I. Intranz. 1. A trece printr-o serie de transformări, prin diverse faze progresive, spre o treaptă superioară; a se dezvolta. Tehnica a evoluat repede în cursul ultimelor două secole. ♦ A-și urma cursul, a se desfășura. Boala evoluează normal. 2. A se deplasa cu mișcări largi (de obicei circulare). Oltul le-o ia tuturor, vertiginos, înainte, așa cum din rîndurile unei armate evoluînd în mase compacte, o avangardă sprintenă se desprinde. BOGZA, C. O. 113. Bobocii, în urma gîștelor bătrîne, evoluau grațios în partea cealaltă a lacului, spre rațe, prin cele dintîi fulgerări ale răsăritului. SADOVEANU, N. F. 65. – Pronunțat: -lu-a.

ráță f., pl. e și (est) rățĭ (sîrb. raca, nsl. raca, [de unde și ung. réce]; alb. rosă). Un fel de pasăre palmipedă domestică maĭ mică de cît gîsca și cu botu lat (ánas): rața măcăĭește. Rața leșească, gotcă. Mers de rață, mers legănat, ca de om gras. A arunca cuĭva o rață în traĭstă (pin aluz. la măcăitu trădător al rațeĭ), a răspunde la acuzațiunile saŭ ironiile cuĭva pintr’o vorbă care să-l pună la locu luĭ orĭ să-l coste orĭ să-l compromită. – Rațele sălbatice îs maĭ micĭ de cît cele domestice și trăĭesc pe la noĭ în mare număr, maĭ ales pe lacurĭ. Oŭăle de rață îs maĭ marĭ și maĭ gustoase de cît cele de găină, ĭar coaja lor e verzuĭe, dar și albă une-orĭ. V. boboc.

BOBOC sm. 1 🌿 Caliciul care conțini floarea pînă a nu se desvolta pe deplin ¶ 2 🌿 Floare nedeschisă încă pe deplin (🖼 518): avea o fată... frumoasă... și fragedă ca un ~ de trandafir (ISP.) ¶ 3 fig. Bărbat tînăr de tot, sau fată tinerică, de o frumusețe uimitoare: Mărica e un ~ de fată (DLVR.) ¶ 4 🐦 Puiu de gîscă sau de rață: se pomeni cu cîțiva ~i de rată măcăind după dînsul (ISP.); toamna se numără ~ii, urma alege; 👉 PAȘTE ¶ 5 Fig. Prostuț, nepriceput: fiul craiului. ~ în felul lui la trebi de aieste (CRG.) [ngr. μπουμποδχι].

boboc [At: CANTEMIR, IST. 262 / V: (înv) bub~ / Pl: ~oci sm, (rar) -boace sn / E: pbl ngr βυβύϰι] 1 sm Caliciul nedeschis al unei flori. 2 sn Floare care începe să se deschidă. 3 sm (Înv; îe) S-a încheiat (sau s-a închis) ~ul Nu se mai poate face nimic. 4 sm (Fig) Termen de dezmierdare. 5 a (Fig) Mic. 6-7 sm Pui de gâscă sau de rață. 8 sn (Îe) A paște (sau a păzi) ~oci A-și pierde vremea degeaba. 9 sm (Îe) A da (mâncare) la ~oci A vomita. 10 sm (Fig) Începător Cf gâscă, agramat. 11 sm Recrut. 12-13 sm Student (sau elev) în primul an.