ATP, denumire prescurtată a acidului adenozintrifosforic, compus cu rol de acumulator energetic, prezent în toate celulele, reprezentînd principala sursă de energie necesară contracției musculare, secrețiilor glandulare, transportului activ și proceselor de biosinteză.

BIOSINTEZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteză a unui compus chimic care se produce în organism sau în contact cu celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl. biosynthesis.

biosinteză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biosintezei; pl. biosinteze

biosinteză (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biosintezei; pl. biosinteze

biosinteză s. f. (sil. bi-o-) → sinteză

biosinteză s.f. (biol.) Sinteză a unui compus chimic la nivelul celulei vii. • sil. bi-o-. pl. -e. /<fr. biosynthèse; cf. gr. βίος „viață”, σύνθεσις „compunere; sinteză”.

BIOSINTEZĂ s.f. (Biol.) Sinteză a unui compus biologic făcut de celula vie. [< fr. biosynthèse, cf. gr. bios – viață, synthesis – sinteză].

BIOSINTEZĂ s. f. sinteză a unui compus organic la nivelul celulei vii. (< fr. biosynthèse, engl. biosynthesis)

biosinteză sf [At: DEX² / P: bi-o~ / Pl: ~ze / E: fr biosynthése, eg biosynthesis] (Blg) Sinteză a unui compus chimic în contact cu celulele vii.

biosinteză s. f. (biol.) Sinteza unui compus chimic produs în organism ◊ „Biosinteza și biotehnologia constituie calea spre viitor, cale ce va deschide porți încă nebănuite, atât în domeniul cunoașterii vieții, cât și cel al modelării ei în sensul dorit.” R.l. 12 V 83 p. 5 (din fr. biosynthèse; cf. engl. biosynthesis; PR 1960; DN3, DEX-S)

BIOSINTEZĂ s. (BIOL.) sinteză.

BIOSINTEZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteza unui compus chimic in vivo sau in vitro de către celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl. biosynthesis.

biotehnologie s. f. ◊ „Biotehnologia este o ramură tânără a științei care își propune să contribuie la prevenirea efectelor penuriei mondiale de alimente, materii prime și de energie, prin studiul posibilităților oferite de activitatea enzimelor în procesele industriale.” Sc. 21 VII 81 p. 5. ◊ „Apariția biotehnologiei este legată de revoluția biologiei moleculare, care a urmat anilor ’50 și a permis înțelegerea profundă a legăturilor dintre structura moleculară, cea morfologică și capacitatea de funcționare, creștere și multiplicare ce dau sistemelor biologice particularitățile lor unice.” Cont. 9 XII 83 p. 6. ◊ „Dezvoltarea rapidă a microprocesoarelor, biotehnologiei, combinația computerelor cu telecomunicațiile [...] iată noutăți care nu reprezintă doar o prelungire în linie dreaptă a mașinilor din era industrială.” Fl. 14 III 86 p. 22; v. și R.l. 9 V 84 p. 6; v. și biosinteză (cf. engl. biotechnology, it. biotecnologia (1974); DPN 1983)

CITOPLÁSMĂ (< fr. {i}; {s} cito- + gr. plasma „formație”) s. f. (BIOL.) Componentă esențială a celulei, cuprinsă între membrană și nucleu, cu structură complexă. La microscopul electronic se evidențiază: c. fundamentală (hioalopasma), nestructurată, alcătuită dintr-o matrice fin granulată: organite comune tuturor celulelor (ergastoplasmă, reticul endoplasmatic neted, ribozomi, mitocondrii, aparat Golgi, centrosferă) și specifice unora dintre ele (corpusculi Nissi, sarcozomi, miofibrile); incluziuni citoplasmatice, vacuole, dispozitive fibrilare ș.a. În c. se realizează procese esențiale ale vieții (metabolism, biosinteze – peste 1500 de reacții diferite, într-o fracțiune de secundă), cu excepția sintezelor acizilor nucleici, și este sediul genelor eredității extranucleare (plasmagenele).

EU- „bine, normal, frumos, armonios”. ◊ gr. eu „bine, bun” > fr. eu-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. eu-. □ ~antie (v. -antie), s. f., concepție a originii strobilare a florii; ~arheofite (v. arheo-, v. -fit), s. f. pl., plante ruderale sau nitrofile din neolitic; ~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., grupă din clasa ascomicetelor, cuprinzînd ciuperci care formează ascocarpi cu pereții proprii; ~capnie (v. -capnie), s. f., prezență a bioxidului de carbon sanguin în cantități normale în sîngele arterial; ~cefal (v. -cefal), adj., (despre insecte) prevăzut cu un cap chitinizat, distinct de corp; ~ciclic (v. -ciclic), adj., care prezintă un număr egal de piese în fiecare verticil floral; ~claz (v. -claz), s. n., mineral din familia silicaților avînd o compoziție foarte apropiată de cea a beriliului; ~colie (v. -colie₁), s. f., stare normală a fierii; ~coloid (v. colo-₂, v. -id), s. m., substanță macromoleculară cu proprietăți coloidale; ~crazie (v. -crazie), s. f., constituție fizică bună; ~croic (v. -croic), adj., (despre un organ vegetal) care prezintă o culoare sau o pigmentație naturală; ~cromocentru (v. cromo-, v. -centru), s. n., cromocentru al nucleului în stare de repaus; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom tipic și normal; ~dicotomie (v. dico-, v. -tomie), s. f., tip de dicotomie normală cu ramuri dezvoltate și ramificate uniform; ~fenie (v. -fenie), s. f., ramură a geneticii care urmărește ameliorarea fenotipului, fără să acționeze asupra structurilor genetice; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., succesiune armonioasă de sunete; ~forie (v. -forie), s. f., stare exagerată de bună dispoziție, întîlnită în unele boli neuropsihice; ~fotic (v. -fotic), adj., 1. (Despre plancton) Aflat în zona apelor cu lumină abundentă. 2. (Despre stratul de apă) Cuprins între suprafață și limita la care pătrund razele luminoase; ~fototropic (v. foto-, v. -tropic), adj., (despre frunză) cu lamina așezată perpendicular pe razele de lumină; ~gamie (v. -gamie), s. f., fecundație normală, tipică; ~genetic (v. -genetic), adj., referitor la eugenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază ameliorarea caracterelor ereditare ale speciei umane; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f. pl., geofite a căror perioadă de repaus biologic se datorează lipsei de lumină sau căldură corespunzătoare; ~geogen (v. geo-, v. -gen₁), adj., (despre o rocă) ușor dezagregabil; ~gnație (v. -gnație), s. f., ocluzie dentară normală; ~halin (v. -halin), adj., (despre organisme) care trăiește numai în apele sărate; ~haploid (v. haplo-, v. -id), s. m., haploid adevărat în ale cărui celule somatice se află un singur set de cromozomi; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., menstruație normală; ~micete (v. -micete), s. f. pl., clasă de ciuperci cu miceliul septat, cuprinzînd un număr mare de specii parazite pentru om și pentru animale; ~micofite (v. mico-, v. -fit), s. f. pl., ciuperci cuprinzînd ficomicetele, ascomicetele, bazidiomicetele și deuteromicetele; ~morfic (v. -morfic), adj., cu dezvoltare somatică normală; ~morfie (v. -morfie), s. f., dezvoltare armonioasă și normală a corpului omenesc; ~notozaur (~notosaur) (v. noto-₁, v. -zaur), s. m., reptilă mică din permian, considerată strămoș al broaștelor țestoase, avînd dinți pe oasele palatine și pe maxilare; ~osmie (v. -osmie₁), s. f., stare normală a simțului olfactiv; ~pareunie (v. -pareunie), s. f., îndeplinire normală a actului sexual; ~patie (v. -patie), s. f., resemnare în fața suferinței; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., digestie fiziologică ușoară; ~picnoză (v. -picnoză), s. f., colorare și spiralizare normală a unor cromozomi sau segmente cromozomiale; ~pnee (v. -pnee), s. f., respirație normală; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre plante) care trăiește în ape curgătoare și în bazine acvatice; ~praxie (v. -praxie), s. f., capacitate de a executa mișcări coordonate; ~prosop (~prozop) (v. -prosop), adj., (despre un individ) a cărui față este mai mult lată decît lungă; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., 1. Combinație armonioasă de linii, sunete și mișcări. 2. Funcționare regulată a oricărei activități organice ritmice. 3. Ritm regulat al pulsului; ~semie (v. -semie), s. f., totalitatea simptomelor favorabile în evoluția unei boli; ~sporie (v. -sporie), s. f., dezvoltare normală a sporilor în urma unei meioze obișnuite; ~static (v. -static), adj., referitor la variația nivelului general al oceanelor, de origine climatică sau tectonică; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru vegetal central cu fascicule liberolemnoase concentrice; ~stenurie (v. sten o-, v. -urie), s. f., condiție în care se elimină o urină finală cu presiune osmotică normală; ~stil (v. -stil), s. n., colonadă în care coloanele sînt distanțate între ele prin spații proporționate după diametrele lor; ~tanasie (v. -tanasie), s. f., 1. Moarte ușoară, fără suferință. 2. Metodă medicală de provocare a morții precoce unui bolnav incurabil. 3. Sacrificare prin procedee rapide și nedureroase a animalelor bolnave; ~tecă (v. -tecă), s. f., zid al hexacoralierilor dezvoltat din centre de calcifiere distinctă; ~tectic (v. -tectic), adj., (despre un amestec chimic) care se topește sau se solidifică la temperatură constantă, inferioară punctului de topire a fiecăruia dintre constituenți; ~terofite (v. tero-₁, v. -fit), s. f. pl., plante anuale cu flori; ~texie (v. -texie), s. f., fenomen prezentat de un amestec a cărui temperatură de fuziune constantă este mai joasă decît aceea a altui amestec făcut în alte proporții; ~timie (v. -timie), s. f., dispoziție afectivă normală; ~tocie (v. -tocie), s. f., naștere normală, fără complicații; ~trof (v. -trof), adj., (despre lacuri) care conține, în cantități echilibrate, substanțe necesare biosintezei; ~trofic (v. -trofic), adj., (despre lacuri) bogat în materii nutritive; ~trofie (v. -trofie), s. f., stare normală de nutriție, creștere și dezvoltare a unui organism; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care prezintă fototropism negativ; ~tropie (v. -tropie), s. f., adaptare a unor flori la polenizare numai prin anumite insecte specializate; ~xerofitic (v. xero-, v. -fitic), adj., (despre plante) care prezintă o adaptare pronunțată la perioadele de uscăciune.

LYNEN, Feodor (1911-1979), biochimist german. Prof. univ. la München. A descoperit mecanismul de reglare a biosintezei și degradării acizilor grași în organism (a realizat biosinteza colesterolului). Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1964), împreună cu K. Bloch.

microzom s.m. (biol.) ribozom. Microzomul este un organit din citoplasmă de dimensiuni microscopice, cu rol important în biosinteza proteinelor, în transmiterea caracterelor ereditare etc.

OCHOA [outʃóuə], Severo (1905-1993), biochimist american de origine spaniolă. Prof. univ. de farmacologie și ulterior de biochimie la New York. Contribuții importante la descifrarea codului genetic și al mecanismului biosintezei acizilor nucleici. A demonstrat rolul important al acidului ribonucleic în creșterea celulară. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1959), împreună cu A. Kornberg.

POLICONDENSÁRE (< poli- + condensare) s. f. Reacție chimică (metodă de sinteză a polimerilor) în care are loc unirea alternantă a mai multor molecule de reactanți într-o macromoleculă, cu eliminarea concomitentă a unor produși secundari (apă, amoniac, acid clorhidric etc.). Se aplică în ind. chimică la obținerea poliamidelor, rășinilor sintetice, polimerilor silico-organici. P. și procesele similare stau la baza biosintezei protidelor, acizilor nucleici, celulozei.

POPOV, Lucia-Doina (n. 1943, București), biolog român. M. coresp. al Acad. (2001). Cercetător al Institutului de Biologie și Patologie Celulară „N. Simionescu” din București. Contribuții în enzimologie, biosinteza betaglucoronidazei lisozomale în medii acelulare, în biologia celulară a vaselor sangvine.

RIBO- „granular, sferic”. ◊ gr. ribos „boabă, grăunte” > fr. ribo-, germ. id., engl. id. > rom. ribo-. □ ~zom (v. -zom), s. m., organit celular granular din citoplasmă, avînd un rol important în biosinteza proteinelor, în transmiterea caracterelor ereditare etc.

RIBOZOM s. m. organ celular granular din citoplasmă, important în biosinteza proteinelor, în transmiterea caracterelor ereditare etc., format din proteine și acizi ribonucleici. (< fr. ribosome)

RIBOZOM s.m. (Biol.) Organit celular granular din citoplasmă, avînd un rol important în biosinteza proteinelor, în transmiterea caracterelor ereditare etc. [< germ. Ribosom].

SINTEZĂ s. 1. rezumat. (Și-a alcătuit o ~ din cele citite.) 2. (BIOL.) biosinteză. 3. (CHIM.) sinteză oxo v. oxosinteză.