BESTIE, bestii, s. f. Fiară. ♦ Fig. Om cu apucături sau cu instincte de fiară. – Din it., lat. bestia.

Bestie ≠ bonom

BESTIE s. v. fiară.

CIUTĂ s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.

FIARĂ s. bestie, dihanie, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (~ele pădurii.)

GAD s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.

GADINĂ s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.

JIGANIE s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.

SĂLBĂTICIE s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, paleolitic, sălbăticiune.

SĂLBĂTICIME s. v. barbarie, bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, primitivism, primitivitate, sălbăticie, sălbăticiune.

SĂLBĂTICITURĂ s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.

bestie (fiară) s. f. (sil. -ti-e), art. bestia (sil. -ti-a), g.-d. art. bestiei; pl. bestii, art. bestiile (sil. -ti-i-)

BESTIAL ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care este asemănător cu bestiile; cu manifestări de bestie. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care este propriu bestiilor; (ca) de bestie. O furie ~ă. Cu purtări ~e. [Sil. -ti-al] /<lat. bestialis, fr. bestial

BESTIAR² ~uri n. înv. Luptă între oameni și bestii, practicată pe arena circului. /<lat. bestiarius

BESTIE ~i f. 1) Animal sălbatic de talie mare; fiară. 2) fig. Om crud, nemilos. [Art. bestia; G.-D. bestiei; Sil. -ti-e] /<lat. bestia

FIARĂ ~e f. 1) Animal sălbatic, de talie mare; bestie. 2) fig. Om crud, nemilos. [G.-D. fiarei; Sil. fia-ră] /<lat. fera

BESTIAL, -Ă adj. De bestie; animalic; feroce. [Pron. -ti-al. / cf. fr. bestial, lat. bestialis].

BESTIAR s.n. Gen de lucrare, caracteristică evului mediu, cuprinzînd culegeri de fabule sau de povestiri alegorice despre animale. [Pron. -ti-ar, pl. -re, -rii. / < fr. bestiaire, cf. lat. bestiarius < bestia – animal, it. bestiario].

BESTIE s.f. Animal sălbatic, fiară. ♦ (Fig.) Om cu fire de fiară, crud, sălbatic. [< lat. bestia].

beschie (beschii), s. f. – Ferăstrău de mînă. Var. bestie, bișchie; bașchie, s. f. (instrument cu care dulgherii strîng cercurile la butoaie). Tc. biçki „cuțit, ferăstrău de mînă” (DAR, Scriban), de unde bg., sb. bičkiia, mag. bicska; cf. briceag.

bestie (bestii), s. f. – Animal, vietate. It. bestia (sec.XIX). – Der. bestial, adj. și bestialitate, s. f., din fr.

bour (bouri), s. m. – 1. Taur sălbatic, bou sur. – 2. (Mold., rar) Bou. – 3. Capăt încovoiat al unui obiect. – 4. Emblemă, stemă, pecete a Moldovei. – 5. (Înv.) Impozit pe vin. – 6. (Adj.) Se spune despre coarnele îndoite în așa fel încît se unesc la vîrfuri. – Var. buăr, buor, boar, bo(ho)r, toate înv. Lat. būbălus (Tiktin, ZPRh., XII, 221; Pușcariu 214; REW 1351; Candrea-Dens., 172; Philippide, II, 635; DAR); cf. alb. bualj, v. fr. bugle, sp. bubalo. Lat. bubalus se alterase deja, cf. bobulum „bestia silvatica, habet cornibus magnis” (Silos 58). Este de ademenea posibil să fi existat o confuzie cu lat. bubulus „tăuraș”, ceea ce ar fi ușurat confuzia ulterioară între cele două animale, bou și bour, prin intermediul unei singure denumiri. Cipariu, Arhiv., consideră că bour este reprezentant al lat. bos urus. Der. boura, vb. (a îndrepta, a înălța, a ridica); bourean, s. m. (bou; nume propriu de bou), pe care Candrea-Dens.,169, îl derivă de la bou; cf. opinia contrară a lui Pascu, Beiträge, 16; bourel, s. m. (bour tînăr; melc; animal, Lucanus cervus; pasăre, aurel; instrument muzical popular); bourel, adj. (ascuțit, cu vîrf); bouresc, adj. (de bour); bouri, vb. (a ridica, a îndrepta); bourie, s. f. (grajd de boi); bouriu, adj. (ascuțit, cu vîrf). Trebuie adăugat probabil aici bur, care apare numai în expresia destul de rară, bou bur „bou bălan”. După Diculescu, Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416) ar fi vorba de lat. burrus. Dar ar putea fi și una din diferitele formule de reducere a lui bour, cf. buăr, boor › bor. Această reducere, care ar fi normală (cf. nour › nor), s-a oprit probabil întrucît cuvîntul a ieșit mai mult sau mai puțin din uz, o dată dispărut animalul (cf. Candrea-Dens., 172; după Graur, BL, III, 53, conservarea lui ou se datorează influenței lui r).

fiară (fiare), s. f. – Animal sălbatic, bestie. – Mr. hiară. Lat. fĕra (Pușcariu 601; Candrea-Dens., 582; REW 3264; DAR); cf., it., sp. fera, fr. fier. – Der. fieros, adj. (feroce, crud), creație artificială (sec. XIX), pe baza fr. féroce; fieroșie, s. f. (ferocitate), termen literar; fioros, adj. (feroce; înspăimîntător, cutremurător), cuvînt identic cu fieros, însă popular și modificat prin confuzie cu fior (ultimul sens este artificial și literar; totuși dicționarele îl derivă pe fioros de la fior). Fieratec și înfieratic, adj. (sălbatic, crud), par a fi der. personali ai lui Dosoftei (sec. XVII).

BESTIAL, -Ă adj. de bestie; animalic; feroce, crud, inuman. (< fr. bestial, lat. bestialis)

BESTIE s. f. animal sălbatic, fiară. ◊ (fig.) om crud, feroce; brută. (< it., lat. bestia)

lighioană (lighioane), s. f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populară a lui leghion, s. n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), parțial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae „legiuni” există încă de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicații sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα „vietăți mici” (Cihac, II, 669) sau în loc de *lighian < libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explică prin înțelesul intermediar de „demon”, plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventă în literatura religioasă.

BESTIAL, -Ă, bestiali, -e, adj. De bestie; feroce. [Pr.: -ti-al] – Fr. bestial (lat. lit. bestialis).

BESTIE, bestii, s. f. Animal sălbatic; fiară. ♦ Fig. Om cu apucături sau cu instincte de fiară. – It. bestia (lat. lit. bestia).

fiară, fiare s. f. Animal sălbatic mare și rău; bestie. ♦ Personificare a lui Antihrist în Biblie, în formă de balaur, al cărui număr în Apocalipsă este de 666. – Din lat. fera.

nonom s. m. Persoană lipsită de calități umane, derbedeu ◊ „Pe această pânză s-ar întâlni escrocii care distrug câțiva oameni, cu bestiile care distrug mii de oameni. Sunt non-oameni care populează filmul lui Weiss.” Gaz. lit. 17 VII 61 p. 7; v. și nonautor (1960) //din non + om; FC II 170//

*abrutizéz v. tr. (fr. abrutir, d. brute, vită, bestie, cu term. după alte verbe în -izez). Îndobitocesc: beția l-a abrutizat.

*bestiál, -ă adj. (adj. bestialis). De bestie, neomenos, brutal: furie bestială. Adv. Ca o bestie.

*1) béstie f. (lat. bestia). Animal feroce, feară. Fig. Om feroce saŭ lipsit de gîndurĭ intelectuale, artistice saŭ morale: nu instigațĭ bestia vulgară!

2) béstie v. bișchie.

bișchíe, bischíe, bischie și bes- f. (turc. bičku, feresteŭ, cosor, rudă cu byčak, rom. briceag. D. byčky vine sîrb. bičkija, și bg. -iĭa, feresteŭ). Sud. Feresteŭ mare de tăĭat grinzĭ în lat (de curmat), numit și caras și joagăr (Cel care se mișcă vertical se numește trișcă). – În nord béschie și béstie. În Rn. și bréschie.

LANG, Fritz (1890-1976), regizor și scenarist american de origine austriacă. Stabilit în S.U.A. (1934) și naturalizat (1939). Promotor al expresionismului. Având ca teme predilecte moartea, destinul și puterea, filmele sale realizate în Germania („Moartea obosită”, „Dr. Mabuse”, „Nibelungii”, „Metropolis”, „M – un oraș își caută ucigașul”), apoi în Franța și S.U.A. („Bestia umană”, „Sunt nevinovat”, „Și călăii mor”), denunță violența și intoleranța pe care le poate ascunde respectabilitatea burgheză și instituțiile democratice.

RENOIR [renuár], Auguste R. (1841-1919), pictor, grafician și sculptor francez. Influențat șa început de Courbet și Delacroix, a devenit unul dintre reprezentanții de seamă ai impresionismului, din limita căruia iese prin preferința manifestată pentru compoziție cu personaje și pentru portrete („Le Moulin de la Galette”, „Loja”, „Balansoarul,” „Jeanne Saray”, „D-na Charpentier și fiicele sale”), pictate ca și numeroasele sale tablouri nude feminine, într-o gamă caldă, luminoasă, cu o notă de senzualitate senină („Judecata lui Paris”, „Nud în soare”, „Femei la scăldat”, „Tinere la pian”, „Dejunul vâslașilor”). Reprezentat în Muzeul Național de Artă al României. 2. Jean R. (1894-1979), regizor francez de film. Fiul lui R. (1). Unul dintre marii maeștri ai cinematografului mondial. Reprezentant al realismului poetic din cinematograful anilor ’30 ai sec. 20, autorul câtorva capodopere („Azilul de noapte”, „Iluzia cea mare”, „Regula jocului”, „Bestia umană”, „Cei din sud”). Filme îmbinând perfecțiunea tehnică cu o profundă intuiție psihologică, în care sentimentul predilect este cel al iubirii („Jurnalul unei cameriste”, „Caleașca de aur”, „Fluviul”, „French Cancan”, „Elena și bărbații”, „Testamentul dr. Cordelier”). Premiul Oscar onorific: 1974.

MARAIS [maré], Jean (pe numele adevărat J. Villain-Marais) (1913-1998), actor francez. Dotat cu un fizic atrăgător, a abordat mai ales roluri de romantic îndrăgostit sau de aventurier („Legenda îndrăgostiților”, „Frumoasa și bestia”, „Orfeu”, „Taifun la Nagasaki”, „Cocoșatul”, „Piele de măgar”, „Fantomas”, „Masca de fier”). Carieră remarcabilă în teatru („Părinți teribili” de J. Cocteau).

MARCH [martʃ], Fredric (pe numele adevărat Frederick Ernest McIntyre Bickel) (1897-1975), actor american de film. Carieră impresionantă prin longevitate și diversitate; a excelat în roluri de compoziție, mai ales în filme psihologice („Moartea unui comis-voiajor”, „Procesul maimuțelor”, „Sechestratul din Altona”). Premiul Oscar: 1931 („Dr. Jeckyll and Mr. Hyde/Bestia”), 1946 („Cei mai frumoși ani ai vieții noastre”).

bestie (-ti-e) s. f., art. bestia (-ti-a), g.-d. art. bestiei; pl. bestii, art. bestiile (-ti-i-)

bestial a. cu aplecări de bestie: neomenos, brutal.

bestialitate f. 1. faptă de bestie; 2. caracterul celui care se dedă instinctelor dobitocești.

bestie f. 1. animal cu instincte sângeroase, fiară; 2. fig. om fără îndurare, crud ca o fiară sălbatică.

BESTIE, bestii, s. f. Fiară. + Fig. Om crud, feroce. – Din it., lat. bestia.

BATOZĂ, batoze, s. f. Mașină de treierat pusă în mișcare de un tractor, de o Iocomobilă, de un motor electric etc. Batoza duduie la arie și geme lung... cîrd are de mestecat snopi plini, nedesfăcuți cum trebuie. CAMILAR, N. I 312. E cu luare-aminte la toate; oriunde ar fi, la arat, la semănat, la batoză, el e în frunte. SADOVEANU, M. C. 25. Unii cară clăile de pe cîmp, alții adună paiele în șiră, alții stau sus pe batoze și hrănesc mașina, care le smulge snopii din mîini cu lăcomia furioasă a unei bestii hămesite. VLAHUȚĂ, O. A. 368.

BESTIAL, -Ă, bestiali, -e, adj. De bestie, de fiară sălbatică; feroce. V. crud, sălbatic. Atunci se încinse o ceartă înveninată. Sufletele lor trimurau de ură.: O poftă bestială de a sfÎșia îi apucase pe amîndoi. VLAHUȚĂ, O. AL. III 183. – Pronunțat: -ti-al.

BESTIE, bestii, s. f. Animal sălbatic, fiară. Mă gîndesc la bestiile din menajerii; ele, afară de chinul dureros al captivității, mai sufăr unul, care acuma văd eu cît e de neplăcut să rabzi, fără să le fi solicitat, privirile persistente ale unei mulțimi curioase. CARAGIALE, O. II 13. ♦ Fig. Om cu apucături sau instincte de fiară; om crud, sălbatic, feroce. E o bestie. E putredă de bani și mi-i mai ia și pe ai mei. DUMITRIU, B. F. 42. Ce bestii! zise Dan, arătînd cu dezgust spre ceata care se depărta cu zbierete și scălîmbăieri de sălbatici. VLAHUȚĂ, O. AL. II 47. – Pronunțat: -ti-e.

CAPTIV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate, prizonier. Valurile se smîceau și urlau ca niște bestii captive. GALACTION, O. I 198. ◊ (Glumeț) Mi-a încuiat ghetele și pălăria în scrin. O săptămînă m-a ținut astfel captiv, pînă s-a potolit primejdia. CARAGIALE, M. 280. ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de un punct de pe sol.

CLEFĂI, clefăi, vb. IV. Intranz. 1. A mînca cu zgomot, a plescăi; a clefeti. V. molfăi. Rupse o margine din pîine și începu să clefăie încet. STĂNOIU, C. I. 164. La dejun, Dan înfulica bucături mari și clefăia repede, c-o lăcomie de bestie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 198. ◊ Tranz. Se mai oprește calul. Mai rupe o gură de iarbă din marginea potecii. O clefăie. STANCU, D. 327. O mînă... ținea funia vitei, care nu mai clefăia iarba de dinainte-i. PAS, L. I 138. 2. A deschide și a închide gura plescăind. Trăgea aer în piept, clefăind și pocnind din limbă cu... plăcere. GALAN, Z. R. 237. 8. 3. A plescăi mergînd prin noroi. Dricul primăriei clefăia prin glod. LESNEA, C. D. 87. – Prez. ind. și: clefăiesc (BOGZA, Ț. 89). – Variantă: clepăi (DUMITRIU, N. 176) vb. IV.

HĂMESIT, -Ă, hămesiți, -te, adj. 1. (Uneori determinat prin «de foame») Foarte flămînd, lihnit (de foame), mort de foame. Mașina... le smulge snopii din mîini cu lăcomia furioasă a unei bestii hămesite. VLAHUȚĂ, O. A. 368. Era buimac de cap și hămesit de foame, de atîta îmblat. CREANGĂ, O. A. 187. 2. Nesățios; lacom. Peste drum, baba Ioana, cu o strachină de boabe în brațe, își hrănea orătăniile, ocărînd pe cele mai hămesite, ocrotind pe cele fricoase. REBREANU, R. II 109. – Variante: hămisit, -ă (CREANGĂ, P. 245), hemesit, -ă (VLAHUȚĂ, O. A. 215) adj.

SCĂLÎMBĂIERE, scălîmbăieri, s. f. (Și în forma scălămbăiere) Faptul de a se scălîmbăia; scălîmbăială. Ce bestii, zise Dan, arătînd cu dezgust spre ceata care se depărta cu zbierete și scălîmbăieri de sălbateci. VLAHUȚĂ, O. AL. II 47. – Variantă: scălămbăiere s. f.

NEÎNDURARE. Subst. Neîndurare, neînduplecare, înverșunare, neomenie, cruzime, cruzie (înv.), crîncenie (înv.), nemilă (rar), cîinie, cîinoșenie. Atrocitate, ferocitate, barbarie, brutalitate, violență, monstruozitate, bestialitate, sălbăticie, sadism. Răutate, ură, dușmănie. Pedeapsă, pedepsire, sancționare, sancțiune, condamnare, osîndă (pop.), osîndire (pop.), represalii, reprimare, represiune. Chinuire, chinuială (rar), caznă, maltratare, brutalizare, molestare, schingiuire, schingi (înv.), tortură, torturare. Răzbunare, revanșă, vendetă, talion. Tiran, despot (fig.), satrap (fig.), călău (fig.), gîde (pop.), gealat (peior.), cîine (fig.), barbar, brută, monstru (fig.), bestie (fig.), sadic. Adj. Neîndurător, neîndurat (rar), fără (de) milă, neînduplecat, necruțător, înverșunat, neomenesc, neomenos, neomenit (înv.), inuman, crunt, crud (fig.), sîngeros, sîngeratic (înv.), crîncen, crîncenit (rar), nemilos, nemilostiv, cîinesc (fig.), cîinos, încîinit (rar); atroce, feroce, cumplit, înfiorător, îngrozitor, fioros, groaznic, barbar, brutal, violent, monstruos, bestial, sălbatic, sadic. Rău, plin de răutate, înrăit; dușmănos, dușmănesc (înv.), vrăjmășesc, vrăjmășos (rar), pătimaș, pizmaș (pop.), pizmăreț (rar), pizmuitor, ranchiunos. Pedepsitor (rar), osînditor (rar). Chinuitor. Răzbunător, revanșard, vindicativ (livr.). Tiran, tiranic, tiranicesc (înv.), tirănesc (înv.), despotic. Vb. A fi neîndurător, a fi crud. A se înverșuna, a se înrăi, a se încîina (rar). A se purta fără milă (cu cineva), a-și face osînda cu cineva. A urî, a dușmăni, a vrăjmăși, a pizmui. A pedepsi, a sancționa, a condamna, a osîndi (pop.), a reprima. A chinui, a maltrata, a brutaliza, a molesta (livr.), a schingiui. A se răzbuna, a vărsa sînge. Adv. Fără (de) milă, cu cruzime, (în mod) barbar, cu brutalitate. V. asuprire, batjocură, bătaie, constrîngere, dușmănie, neomenie, omor, pedeapsă, răutate, severitate.

BESTIE s. dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (În pădure trăiau multe ~.)

ciută s. v. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. SĂLBĂTICIUNE.

DIHANIE s. bestie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (În pădure trăiau multe ~.)

FIARĂ s. bestie, dihanie, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (~ele pădurii.)

gad s. v. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. SĂLBĂTICIUNE.

gadină s. v. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. SĂLBĂTICIUNE.

jiganie s. v. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. SĂLBĂTICIUNE.

JIVINĂ s. bestie, dihanie, fiară, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (În pădure trăiesc multe ~.)

LIGHIOANĂ s. 1. bestie, dihanie, fiară, jivină, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (În pădure trăiau multe ~.) 2. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, necuvîntător, vietate, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ din natură. )

bestial, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, D. 306 / Pl: ~i, ~e / E: bestie + -al] 1 Animalic. 2 De o cruzime feroce. 3 (Fig) Formidabil. 4 (Fig) Foarte dificil.

bestie¹ sf [At: VLAHUȚĂ, P. 52 / V: (Trs) beș~, (reg) beștieraie / Pl: ~ii / E: lat bestia] 1 (Înv) Animal. 2 (Fig) Om cu apucături sau instincte de fiară.

bestie² sf vz beschie

beștie sf vz bestie²

beștieraie sf vz bestie¹

sălbăticie s. v. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. PALEOLITIC. SĂLBĂTICIUNE.

sălbăticime s. v. BARBARIE. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. PRIMITIVISM. PRIMITIVITATE. SĂLBĂTICIE. SĂLBĂTICIUNE.

sălbăticitură s. v. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. SĂLBĂTICIUNE.

SĂLBĂTICIUNE s. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (În pădure trăiesc multe ~.)

brută¹ sf [At: DA / Pl: ~te / E: fr brute] 1 Animal. 2 (Fig) Persoană lipsită de inteligență, sensibilitate și morală Si: bestie, vită.

fiară sf [At: COD. VOR. 124/3 / V: (îrg) hi~ / Pl: ~re, (înv) fieri, fiere, (îrg) fiară / E: ml fera] 1 Animal sălbatic mare Si: bestie. 2 (Fig) Om extrem de rău, de crud, de violent.

bestial, -ă adj. 1 De bestie; animalic; sălbatic, fioros. O poftă bestială de a sfișia îi apucase pe amîndoi (VLAH.). 2 Care este de o cruzime feroce; crud, inuman. Trupele de ocupație au avut atitudini de o cruzime bestială. ◊ (adv.) Se poartă bestial cu adversarii. 3 Fig. (fam.) Formidabil, grozav. Filmul de ieri a fost bestial. 4 Fig. (fam.) Foarte dificil. Problema de la examen a fost bestială. • sil. -ti-al. pl. -i, -e. /<fr. bestial, lat. bestialis, -e.

bestie s.f. 1 Animal sălbatic, fiară. ◊ compar. S-a purtat ca o bestie cu bietul copil. 2 fig. Om cu fire de fiară, crud, sălbatic; brută. I-a reproșat că este o bestie fără suflet • pl. -ii. g.-d. -iei. /<it., lat. bestia.

bestie (desp. -ti-e) s. f., art. bestia (desp. -ti-a), g.-d. art. bestiei; pl. bestii, art. bestiile (desp. -ti-i-)

jiganie s.f. (zool; pop.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune.

BESTIE sf. 1 🐒 Fiară (sălbatecă): mă gîndesc la bestiile din menagerii (CAR.) ¶ 2 familiar Om cu apucături de fiară sălbatecă [lat.]

jigodie s.f. I 1 (zool.; mai ales deprec.) javră, potaie, cotei, cotarlă, jigăraie, șarlă, cotaie, holă, păhaie, pohârlă, pujlă, teaucă, tută (v. tut²), <reg.; deprec.> cotiuhă, jagardea, schilă. O mulțime de jigodii se adună în jurul tomberoanelor. 2 (zool.; pop.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. 3 (med. vet.; pop.) v. Boala lui Carré (v. boală). II fig. (mai ales deprec.) derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, pușlama, secătură, căzătură, javră, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanță, <fig.; înv. și pop.> lingoare, <fig.; pop. și fam.>scârnăvie, <fig.; fam.; deprec.> cârnat, pintenat, tinichea, <fig.; reg.> jagardea, loază, lozenie, postoroncă, <fig.; reg.; deprec. sau peior.> jabă, șulfă, <fig.; deprec. > poamă, <fig.; peior.> gunoi. Individul este o jigodie lipsită de caracter.

jivină s.f. (zool.) animal, bestie, dihanie, fiară, sălbăticiune, <înv. și pop.> lighioană, gadină, jiganie, jigodie, bidiganie, ciută, gad, oară², pociganie, poghibală, sălbăticie, sălbăticime, sălbăticitură. Se teme să nu fie atacat de jivinele pădurii.

lighioană s.f. I 1 (zool.; înv. și pop.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. 2 (zool.; înv. și pop.) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Ființă. Necuvântător. Vietate. Viețuitoare (v. viețuitor). 3 (ornit.; înv. și pop.) v. Orătanie. Pasăre. Pasăre-de-casă. Pasăre-de-curte. Pasăre-domestică. II fig. 1 (pop. și fam.; deprec.) v. Josnic. Mârșav. Mișel. Mizerabil. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. 2 (pop.; deprec.) v. Străin.

❍ CLEFĂI (-ăesc) vb. intr. Mold. 1 A mesteca mereu din gură, mîncînd, din lipsa dinților ori a măselelor, a molfăi ¶ 2 A plescăi din gură, mîncînd cu lăcomie: înfulica bucături mari, și clefăia repede c’o lăcomie de bestie (VLAH.) [onom.].