LUCIDITATE s. f. Însușire a unei persoane sau a unei minți lucide; claritate în gândire. ♦ Deplinătate a funcțiilor intelectuale; stare de conștiență. – Din fr. lucidité.

LUCIDITATE s.f. Calitate a unei persoane sau a unei minți lucide; deplinătate a facultăților intelectuale, stare de conștiență; trezie, limpezime, claritate în gîndire. [Cf. fr. lucidité].

LUCIDITATE s. f. Însușire a unei persoane sau a unei minți lucide; claritate în gândire. ♦ Deplinătate a funcțiunilor intelectuale; stare de conștiență. – Din fr. lucidité.

lucid, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) conștient, <înv.> conștiu, conștiut, <fig.> treaz. A murit lucid, luându-și rămas-bun de la cei dragi. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, limpede, pătrunzător, profund, rațional, <fig.> luminos, subțire, treaz. Este considerat un om cu mintea lucidă. 3 (în concepția lui Nietzsche și a lui Schelling; despre o atitudine în artă sau în cultură) apolinic, rațional. 4 (în opoz. cu „întunecat”, „cețos”, „noros”; rar; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat. Înseninat. Limpede. Pur². Senin. Străveziu. 5 (rar; despre aștri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 6 (rar; despre aștri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafețe lucioase, pietre prețioase etc.) v. Briant. Licăritor². Lucios. Lucitor. Luciu². Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. II adv. (modal; în legătură cu vb. ca „a judeca”, „a gândi”, „a socoti”) clar, limpede, rațional. Judecă lucid faptele când trebuie să ia o hotărâre.

în toate mințile expr. lucid, treaz; sănătos mintal.

LUCID, -Ă adj. 1. conștient; (fig.) treaz. 2. care judecă limpede, cu mintea clară. (< fr. lucide)

PERITONITĂ s. f. Boală cauzată de o infecție ivită la peritoneu. Ca toți cei atinși de peritonită, are mintea extrem de lucidă. CAMIL PETRESCU, U. N. 409.

*lúcid, -ă adj. (lat. lúcidus, lucitor, luminos). Care vede, înțelege saŭ exprimă limpede lucrurile: spirit lucid. Moment lucid (la un nebun), moment cînd mintea-ĭ revine. Somnámbul lucid, persoană ipnotizată căreĭa i se atribue o mare putere de a ghici. Adv. În mod lucid. – Fals -íd (după fr.).

TREZIE f. 1) Stare a unei persoane care nu doarme; veghe. * În ~ aievea. 2) Stare de om treaz. 3) fig. Stare de om cu mintea trează; stare de om lucid. [G.-D. treziei] /treaz + suf. ~ie

Prăpastia lui Pascal – În anul 1654, Blaise Pascal a suferit un accident. În apropierea podului Neuilly, caii de la trăsura sa s-au speriat și au pornit într-o goană nebună. Celebrul scriitor și om de știință francez era să-și piardă viața. De atunci și pînă în clipa sfîrșitului (1662) a fost fără încetare chinuit de spaima că în preajma lui se deschide o prăpastie care-l va înghiți. În medicină sînt cunoscute aceste forme de obsesii, care pot căpăta uneori un caracter anormal. Ele provoacă o anxietate foarte persistentă care în unele cazuri nu cedează nici atunci cînd dispare cauza declanșării ei. Pascal a fost cuprins de o asemenea nevroză, o stare de psihastenie și, deși gînditor cu o minte atît de clară, de lucidă, n-a izbutit totuși prin raționament și voință să se vindece de această maladie. „Prăpastia lui Pascal” semnifică deci un pericol închipuit, o obsesie. LIT.

limpede adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „nedeslușit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) clar, deslușit, distinct, evident, lămurit, precis, <înv.> apriat, chiar, <fig.> curat. După ridicarea ceții, în față, apare imaginea limpede a muntelui. 2 (în opoz. cu „întunecat”, „cețos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, clar, curat, înseninat, pur², senin, străveziu, <livr.> limpid, <rar> lucid, <înv. și pop.> viu, <reg.> despăienjenit, liber, tistaș, <înv.> luciu², seninat², seninos, <poetic> dalb, lin², <fig.> spălat². Cerul a devenit limpede după furtună. 3 (despre lumină sau despre surse de lumină) clar, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, <înv. și reg.> sticlit, strălucios, vederos, sclipos, <reg.> stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit², străluminat. Farul împrăștie o lumină limpede. 4 (despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.) luminos, senin, <înv. și reg.> luced, <poetic> dalb, <fig.> alb. Când s-a trezit, era o zi limpede. Zorii se revarsă limpezi peste oraș. 5 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) clar, cristalin, curat, netulburat, pur², transparent, <rar> lamur, limpetos, pelucid, <înv. și pop.> viu, <pop.> vioară¹, <reg.> rouros, tistaș, viorintă, <înv.> chiar, lichid, limpeziu. Din stâncă iese un izvor cu apa limpede. 6 (despre culori sau, p. ext., despre ceea ce este colorat) clar, deschis, luminos, <înv.> limpeziu. În această dimineață cerul este de un albastru limpede. 7 (despre ochi, privire) clar, luminos, pur², <fig.> curat, senin. Fetița are ochii mari și limpezi. 8 (în opoz. cu „răgușit”, „voalat”; despre sunete, voce) clar, nealterat, pur², <poetic> viu, <fig.> argintiu, argintos, cristalin, curat, <fig.; rar> senin. Soprana are vocea limpede. 9 (despre acțiuni, stări, situații etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, <livr.> obvios, <rar> direct, ostensibil, <fig.> marcat², străveziu. Dă semne limpezi de oboseală. Starea proastă a sănătății lui era limpede. 10 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; mai ales fig.; despre senzații, sentimente, stări sufletești, atitudini etc. ale oamenilor) clar, deslușit, evident, fățiș, manifest, vădit, vizibil, <rar> aparent, <înv.> lămurit, vegheat², <fig.> conturat. Supărarea lui este limpede. Afișează o bucurie limpede că afacerile îi merg bine. 11 fig. (despre modul de viață al oamenilor, despre momente din viața lor etc.) bun, calm², lin², liniștit, netulburat, pașnic, plăcut, tihnit, <fig.> senin, <fig.; înv.> seninos. Toți își doresc o bătrânețe limpede, fără griji. 12 fig. (în opoz. cu „ilizibil”, „indescifrabil”; înv.; despre scrisul de mână sau, p. ext., despre manuscrise, texte) v. Citeț. Clar. Deslușit. Lizibil. II adj. (adesea fig.) 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informații, concepții, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, deslușit, explicit, expres², inteligibil, lămurit, net², precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, <fig.> luminos, transparent, <fig.; rar> neted, <fig.; înv.> luminat². Are o reprezentare limpede a întregului proiect. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, lucid, pătrunzător, profund, rațional, <fig.> luminos, subțire, treaz. Este considerat un om cu mintea limpede. 3 (despre afirmații, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, <rar> direct, <fig.> palpabil. Mărturiile martorilor au fost limpezi pentru judecători în luarea deciziei finale. 4 (despre oameni) clar, coerent, deslușit. Trebuie să fim foarte limpezi când facem o demonstrație. III adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ale percepției, ale distingerii) bine, clar, deslușit, distinct, lămurit, <pop.> luminat², <reg.> răzvedit. Aude limpede cel mai fin zgomot. 2 (în legătură cu vb. ca „a judeca”, „a gândi”,„a socoti”⁷) clar, lucid, rațional. Judecă limpede faptele când trebuie să ia o hotărâre. 3 (în legătură cu vb. ca „a ști”, „a pricepe”, „a se încredința” etc.) exact, precis, <fig.> perfect. Știe limpede ce trebuie să facă. 4 clar, evident, vădit, <înv. și reg.> acurat. În această chestiune are limpede dreptate. 5 aievea, clar, deslușit, explicit, expres², lămurit, răspicat, <reg.> lișteav, nilvan, pur², <înv.> apriat, chiar, <fig.> curat. I-a repetat limpede cum trebuie să procedeze.

LIMPEDE ~zi adj. 1) (despre lichide) Care este lipsit de orice impurități; curat; străveziu. Apă ~. 2) (despre cer, atmosferă) Care este fără nori; senin. 3) (despre ochi, privire) Care reflectă curățenie sufletească; curat; luminos. 4) (despre sunete, voce) Care se aude bine; cu o sonoritate deosebită; argintiu; cristalin. 5) (despre minte, judecată) Care înțelege bine lucrurile; lucid. 6) (despre idei, gânduri) Care este clar, ușor de înțeles; clar; inteligibil; accesibil. Răspuns ~. ♦ ~ ca buna ziua care nu are nevoie de nici un fel de explicații; clar. /<lat. limpidus

LUCID, -Ă adj. Treaz, conștient; cu mintea clară. ♦ adv. În deplinătatea facultăților intelectuale; treaz. [< fr. lucide, cf. lat. lucidus – transparent].

luminos, -oasă adj., s.f. I adj. 1 (despre aștri, surse de lumină) scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, <livr.> efulgurat, <rar> lucid, senin, <înv. și reg.> luced, sticlit, strălucios, vederos, <reg.> lumitor, sclipos, stelos, <înv.> luminăcios, scânteind, scânteios, sclipit², seninos, strălucind, străluminat. Pe cer se vede luceafărul luminos. Candelabrul din salon este prea luminos. 2 (despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.) limpede, senin, <înv. și reg.> luced, <poetic> dalb, <fig.> alb. Când s-a trezit, era o zi luminoasă. Zorii se revarsă luminoși peste oraș. 3 (mai ales despre dimineți) radios, strălucitor, <poetic> dalb. Se bucură de această dimineață luminoasă la malul mării. 4 fosforescent, fosforic. Luminoforul este o substanță luminoasă. Licuricii sunt luminoși. 5 (despre culori sau, p. ext., despre ceea ce este colorat) clar, deschis, limpede, <înv.> limpeziu. În această dimineață cerul este de un albastru luminos. 6 (despre ochi, privire) clar, limpede, pur², <fig.> curat, senin. Fetița are ochii mari și luminoși. 7 (despre ochi, privire, înfățișare) strălucitor, <fig.> fosforescent, fosforic. Când este fericită, ochii îi sunt luminoși. 8 (mai ales fig.; despre fizionomia, privirea oamenilor sau, p. ext., despre oameni) vesel, voios, <fig.> înseninat, însorit. Își întoarce spre el fața luminoasă. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informații, concepții, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, deslușit, explicit, expres², inteligibil, lămurit, limpede, net², precis, răspicat, <fig.> transparent, <fig.; rar> neted, <fig.; înv.> luminat². Are o reprezentare luminoasă a întregului proiect. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, limpede, lucid, pătrunzător, profund, rațional, <fig.> subțire, treaz. Este considerat un om cu mintea luminoasă. 3 apolinic, echilibrat, <fig.> senin. Scriitorul are o structură luminoasă. 4 (rar; despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Bogat. Luxos. Prețios. Princiar. Scump. 5 (înv. și pop.; despre familie, neam, nume, viță) v. Ales². Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. Înalt. Mare¹. Nobil. 6 (înv. și pop.; despre construcții, monumente etc.) v. Grandios. Impozant. Impunător. Maiestuos. Măreț. Monumental. Splendid. Superb. Trufaș¹. III s.f. (bot.) 1 Clematis recta; clematită, <reg.> năprasnică (v. năprasnic), viță-albă. 2 (reg.) v. Clocoțel. Clopoțel. Clematită (Clematis integrifolia). 3 (reg.) v. Curpen. Viță-albă (Clematis vitalba). 4 v. Iarba-fiarelor (v. iarbă) (Cynanchum vincetoxicum). 5 (reg.) v. Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus).

LUCID adj. 1. v. conștient. 2. (fig.) limpede. (Are o minte ~.)

LUCID, -Ă, lucizi, -de, adj. (Despre oameni) Care își dă bine seama de realitate, care are mintea clară; (despre acțiuni sau manifestări ale oamenilor) care dovedește o minte, un gînd limpede, netulburat. Ascundea o cruntă și lucidă cunoaștere a slăbiciunilor omenești. C. PETRESCU, C. V. 102. Avu un moment noțiunea lucidă a nebuniei sale, dar se simțea mînată înainte. D. ZAMFIRESCU, R. 170. ♦ (Adverbial) În mod conștient, cu rațiune. Gîndește lucid, pînă și în clipele de febră. CAMIL PETRESCU, T. II 174. Își vedea trecerea crescînd pe măsură ce... i se întindeau afacerile, conduse lucid, cu mare istețime și cruntă lăcomie de ban. C. PETRESCU, Î. II 142.

LUCID adj. 1. conștient, (fig.) treaz. (Bolnavul este perfect ~.) 2. (fig.) limpede. (Minte ~.)

LIMPEDE, limpezi, adj. 1. (Despre lichide, în special despre apă, vin etc., în opoziție cu tulbure) Transparent, clar. După puțină vreme, dădură de pîrău: o apă limpede, subțire, o săreai cu piciorul. SADOVEANU, O. I 63. Apă limpede cum îi lacrima. CREANGĂ, P. 290. Luna răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede ca seninul ceriului. EMINESCU, N. 6. ♦ Fig. Cinstit, onest, curat. Ai avut un suflet limpede și-ai murit cu cinste. SADOVEANU, O. VI 51. 2. (Despre cer, timp, atmosferă etc.) Senin, lipsit de nori, de ceață; clar, strălucitor. Era o vreme limpede și dulce de toamnă. SADOVEANU, O. VII 160. Departe de furnalele și cazanele rafinăriei, cerul era limpede și înalt. C. PETRESCU, A. 467. Cerul scuturat, dă în limpede și acopere, ca un coviltir argintuit, rotunda arie a pămîntului. DELAVRANCEA, S. 170. Ca lacrima-i limpede cerul. COȘBUC, P. II 7. ♦ (Despre ochi) Clar; pur. În ochii lui mari și albaștri, limpezi ca seninul, scînteiară lumini puternice, pline de zîmbet. V. ROM. decembrie 1951, 217. Îi zîmbi... cu ochii cenușii, limpezi. DUMITRIU, N. 156. ◊ (Adverbial) Vorbea așa de blajin și ne privea așa de limpede cu ochii lui șterși, albaștri! SADOVEANU, O. VII 209. 3. (Despre sunete, p. ext. despre glas, în opoziție cu voalat, răgușit) Care răsună distinct, cristalin, clar. Dascălul nostru cu... glas limpede, puternic, ne-a părăsit. STANCU, D. 289. Sunetele de tălăngi adiau limpezi și dulci prin liniștea cuprinsului. SADOVEANU, O. I 268. Havuzele cîntă... voci limpezi șoptesc. MACEDONSKI, O. I 141. 4. (Despre mintea, spiritul oamenilor, în opoziție cu greoi, obtuz) Care vede, înțelege și expune lucrurile clar; lucid. Îmi simții capul mai limpede. VLAHUȚĂ, N. 167. ◊ (Adverbial) Nu se gîndea el atît de limpede. DUMITRIU, N. 148. Îți cer să privești limpede, cu răceală, la rînduirea trecută a lumii și la cea viitoare... Trebuie să devii un om tare. DEMETRIUS, C. 46. 5. (Despre idei sau felul de exprimare al cuiva, în opoziție cu confuz, încurcat) Ușor de înțeles, lămurit, deslușit. Vreau un răspuns limpede. BARANGA, I. 188. Multe lucruri bune mi-ar fi plăcut și mie... însă nici unul mai mult ca vorba pe dasupra limpede, dar adîncă la înțeles. CARAGIALE, O. VII 159. ◊ (Adverbial) Vorbea limpede, corect, liniștit. VLAHUȚĂ, O. AL. II 11. Pe cît își aducea mai limpede aminte domnul Lefter, pe atît madam Popescu se turbura, se roșea. CARAGIALE, M. 26. ♦ (Despre un fapt, o afirmație etc.) Neîndoios, sigur, evident. Asta e limpede, o știe toată lumea. PREDA, Î. 108. Mi se pare adevărul limpede ca lumina zilei. DEMETRIUS, C. 33. ◊ (Adverbial) Dacă mă apropii de micul șanț al șoselei, e limpede că voi fi văzut. CAMIL PETRESCU, U. N. 317. 6. (Rar, despre o suprafață, un teren etc.) Neted, lipsit de asperități; lipsit de vegetație, larg, deschis. Cănuță s-a aplecat și d-abia a putut ridica greutatea pe loc limpede în prăvălie. CARAGIALE, P. 14. Dintru această zidire drept înainte, încet, încet, să face deal destul de nalt și tot limpede făr’ de copaci. GOLESCU, Î. 75.

lucid, ~ă [At: PISCUPESCU, O., 63 / Pl: ~cizi, ~e / E: fr lucide] 1 a (Înv; asr) Clar. 2 a (Înv; asr) Strălucitor. 3-4 a (D. perioade ale unei boli psihice) În care revine (rațiunea sau) conștiința. 5 a (D. oameni) Care are o minte limpede, pătrunzătoare. 6 a (D. oameni) Care este conștient de realitate. 7 a (D. oameni) Care înțelege și exprimă clar lucrurile. 8 a (D. facultățile intelectuale ale oamenilor și d. manifestările lor) Care este rezultatul unei gândiri profunde, neprejudiciată de afecte. 9 a (D. facultățile intelectuale ale oamenilor și d. manifestările lor) Care dovedește înțelegerea clară, exactă a realității. 10-11 a, av (D. oameni) (Care este) în deplinătatea facultăților mintale Si: conștient, rațional, treaz.

SERIOZITATE. Subst. Seriozitate, maturitate, profunzime, profunditate (livr.), temeinicie. Înțelepciune, cumințenie, cuminție (rar), luciditate, minte; chibzuință, chibzuială, chibzuire, socotință (pop.); cumpătare, cumpăt, cumpăneală, cumpănire (fig.), măsură, moderare, moderație, ponderație (rar). Conștiinciozitate, corectitudine, principialitate; scrupulozitate, meticulozitate; acribie (livr.). Statornicie, constanță, fermitate; perseverență, stăruință. Stăpînire de sine, reținere, sobrietate; gravitate, severitate, rigiditate (fig.), austeritate, intransigență. Adj. Serios, matur, maturizat, profund, temeinic. Înțelept, cuminte, lucid, rațional, rezonabil, cu judecată; chibzuit, socotit, cumpătat, cumpănit, măsurat (fig.), cu măsură, moderat, ponderat, echilibrat (fig.), așezat, la locul lui. Conștiincios, corect, principial; scrupulos, meticulos. Statornic, constant, ferm; perseverent, stăruitor. Stăpînit, reținut, calm, sobru; grav, sever, rigid (fig.), aspru, auster, intransigent. Vb. A fi serios, a fi chibzuit, a fi la locul lui; a-și măsura vorbele (cuvintele), a cumpăni, a socoti, a chibzui, a sta la chibzuială. Adv. Cu seriozitate, cu temeinicie, (în mod) serios, temeinic; cu chibzuială, cu socotință. V. conștiinciozitate, fermitate, maturitate, modestie, prudență, stăpînire de sine, temperament.

MINTE s. 1. gînd, rațiune. (Când cu ~ n-ai gîndit.) 2. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are o ~ de nivel mediu.) 3. gîndire, intelect, judecată, rațiune, spirit. (Operă a ~.) 4. gîndire, intelect, înțelegere, judecată, rațiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede, de lucidă.) 5. judecată, rațiune, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală n-ar fi făcut asta.) 6. judecată, raționament, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (Iată o ~ sănătoasă!) 7. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.) 8. amintire, memorie. (I-au rămas în ~ toate acele zile.)