VIVANDIERĂ, vivandiere, s. f. Femeie autorizată în trecut să însoțească armatele unor țări, pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum. [Pr.: -di-e-] – Din fr. vivandière.

VIVANDIERĂ ~e f. înv. Femeie care însoțea trupele militare pentru a vinde soldaților produse alimentare și alte articole de consum. [Sil. -di-e-] /<fr. vivandiere

VIVANDIERĂ s.f. (Ist.) Femeie care însoțea trupele pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum. [Pron. -di-e-. / < fr. vivandière].

VIVANDIERĂ s. f. (în trecut) femeie care însoțea trupele pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum. (< fr. vivandière)

VIVANDIERĂ, vivandiere, s. f. Femeie autorizată în trecut să însoțească armatele unor țări, pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum. [Pr.: -di-e-] – Din fr. vivandiere.

COMUNISM s. n. 1. Orînduirea socială superioară care urmează după doborîrea capitalismului, ca rezultat al victoriei revoluției proletare și al instaurării dictaturii proletariatului; în această orînduire nu există exploatarea omului de către om și mijloacele de producție sînt proprietate socialistă; în dezvoltarea sa, această orînduire trece prin două faze, dintre care prima e faza socialismului (v. socialism); în a doua fază, cea a comunismului deplin, se va aplica principiul: de Ia fiecare după capacitățile sale, fiecăruia după nevoile sale; nu vor mai exista diferențe de clasă, vor dispărea deosebirile esențiale dintre sat și oraș, dintre munca fizică și cea intelectuală, știința și arta vor ajunge la o înflorire deplină, iar individul va deveni cu adevărat liber. În comparație cu capitalismul, comunismul înseamnă o productivitate a muncii superioară, obținută de muncitorii liberi, conștienți, uniți, care folosesc o tehnică înaintată. LENIN, O.A. II 490. Trecerea de la societatea capitalistă, care se dezvoltă spre comunism, la societatea comunistă e cu neputință fără o «perioadă politică de tranziție», iar statul acestei perioade poate fi numai dictatura revoluționară a proletariatului. LENIN, STAT. REV. 99. Principiul comunismului constă în faptul că în societatea comunistă fiecare muncește după capacitățile sale și primește articolele de consum nu după munca depusă de el, ci după nevoile pe care le are un om ridicat din punct de vedere cultural. STALIN, PROBL. LEN. 514. ◊ Comunism de război = «politică a dictaturii proletariatului, impusă de condițiile de război și de intervenție, o politică care urmărește stabilirea unui schimb direct de produse între oraș și sat nu prin intermediul pieței, ci în afara pieței, prin măsuri de ordin mai ales extraeconomic și în parte cu caracter militar și care are drept scop organizarea unei repartiții a produselor care să poată asigura aprovizionarea armatelor revoluționare de pe front și a muncitorilor din spatele frontului». STALIN, O. XI 160. 2. Ideologia, teoria înfăptuirii orînduirii comuniste. Comunismul nu este o simplă doctrină de partid a clasei muncitoare, ci o teorie a cărei țintă finală este eliberarea întregii societăți, inclusiv a capitaliștilor, din cadrul îngust al actualelor relații. MARX-ENGELS, O. A. II 375. ◊ Comunismul științific = marxism-leninismul.

VIVANDIERĂ, vivandiere, s. f. (Învechit) Femeie autorizată să însoțească armatele, pentru a vinde ostașilor alimente și alte articole de consum. Eu sînt vivandieră Cu suflet voinicel Și drept cartușieră Am un polobocel. ALECSANDRI, T. I 155. – Pronunțat: -di-e-.

marchitan sm [At: (a. 1772) URICARIUL, XXI, 355 / V: ~chetan, ~idan, ~t, ~ghidan, mărchidan, mărghidan / Pl: ~i / E: pn markietan] 1 Negustor de mărunțișuri. 2 (Spc) Negustor ambulant, care își desfăcea marfa la sate Si: (înv) tolbaș, (reg) bocceagiu, coropcar. 3 Persoană care însoțea armate și vindea soldaților alimente și alte articole de consum. 4 (Reg) Giuvaergiu.

MARCHITAN s. m. Negustor (de mărunțișuri); s p e c. negustor ambulant, care își desfăcea marfa la sate (I. CR. VI, 314, TOMESCU, GL., ALR II 6481/793, 987), (învechit) t o l b a ș, (regional) bocceagiu, coropcar; persoană care însoțea armatele și vindea soldaților alimente și alte articole de consum (COSTINESCU, CIHAC, II, 186, BARCIANU). Trei dughene. . . ce au șezut marchitanții și n-au dat nimica (a. 1772). URICARIUL, XXI, 355. Banii ce s-au orînduit a să împlini de la isnafurile neguțătorilor din București. . . 3 000 croitorii, 1 600 marchitanii ruși, 3 000 brutarii (a. 1812). DOC. EC. 146. Cerea la marchitan o pîne și o oca de vin și-i arunca un galbin. DIONISIE, C. 220, cf. 222. Trandafirii de mătase rourați cu sticlă pisată. . . i-a luat anume pentru dînsa de la cel mai de seamă marchitan. MACEDONSKI, O. III, 10. După ce mai dădură o raită prin tîrg, pe la căldârari, pe la marchidani, pe la bogasieri. . . înjugară juncanii și porniră înapoi. CONV. LIT. XLIV₂, 552. Cine dracu i-a îndemnat să se îmbrace ca niște marchidani și să cutreiere satele? HOGAȘ, DR. I, 5. Se jură, se văicăresc fără lacrimi, ca niște marchitani. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Marchitan (articole de fierărie măruntă, paturi de fier, sobe și obiecte de menaj, mărunțișuri, sticlărie etc.). NOM. PROF. 57. Se îmbulzeau amarnic, croindu-și un loc din coate, droaie de condicari, și mărchidani și cavafi. C. PETRESCU, A. R. 7. Marchitanii, funcționarii poștii, pâlărierii și gravorii fac socoteli și scripte. ARGHEZI, B. 35. La spatele lui era un mărchidan cu marfă. ȘEZ. VI, 156. Fuiorul scos din raghilă se perie cu peria de păr de porc, făcută de mărchidani, negustori ambulanți. ib. ix, 143. ♦ (Regional) Giuvaergiu (Furcenii Vechi-Tecuci). ALRM SN I H 385/605. - Pl.: marchitani. - Și: marchetán (ALEXI, W.), marchitánt, marchidán, mărchidán, marghidán (TOMESCU, GL.), mărghidán (ARH. OLT. XXI, 269) s. m. – Din pol. markietan. – Marchitani < rus. маркитант.

ARTICOL, articole, s. n. 1. Compoziție cu caracter informativ, documentar, științific etc., care are un conținut de sine stătător și se tipărește într-o publicație periodică. Articolele din presa burgheză occidentală oglindesc faptul că dificultățile crescinde economice și ascuțirea contradicțiilor economice dintre țările capitaliste capătă tot mai mare însemnătate în determinarea politicii acestor țări. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2642. ◊ Articol de fond = articol cu un conținut general de îndrumare, de orientare în problemele importante actuale; editorial. Cezar... scrie zorit articolul de fond. VLAHUȚĂ, O. A. 256. Articol-program = text scris care cuprinde, în linii largi, concepțiile și programul de activitate ale unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune sau subdiviziune într-un document oficial, juridic, legislativ etc., marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. Constituția R.P.R. are 105 articole. ▭ Uneori se desfăta ascultîndu-se pe sine cum declama cu patos, fără să cunoască nici un articol din lege. BART, E. 265. ◊ Diviziune care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli într-un buget sau într-un lian financiar. V. capitol. 3. Produs al muncii care circulă în societate prin cumpărare și vînzare; obiect de comerț. Capitalistul îl pune, așadar, pe muncitor să confecționeze o valoare de întrebuințare anumită, un articol determinat. MARX, C. I 165 ◊ Articol de larg consum (mai ales la pl.) = obiect produs pentru a satisface nevoile de trai ale omului: alimente, îmbrăcăminte, obiecte casnice etc. Un foarte important element al creșterii salariului real este reducerea prețurilor la articolele de larg consum. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 335, 2/3. 4. Particulă care se alătură unui substantiv sau unui echivalent al lui pentru a individualiza obiectul denumit de acesta. Articol adjectival. Articol hotărît. - Pl. și: (învechit, s. m., 1,2) articoli (ODOBESCU, S. I 499). – Variantă: (învechit, 1) articul s. n.

MAJORAT², -Ă adj. (Despre prețuri, impozite, salarii etc.) Sporit, urcat, mărit. Așezate pe articole de larg consum, impozitele indirecte sînt plătite de consumatori sub forma prețului majorat al mărfii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 80. - Pl.: majorați, -te. – V. majora.

vivandieră s.f. (în trecut) Femeie autorizată, în unele țări, să însoțească armatele, pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de larg consum. De cînd am văzut vivandiera regimentului, nu-mi mai pot aduna gîndurile pe-acasă! (ALECS.). • sil. -di-e-. pl. -e. /<fr. vivandière.

LUDUȘ 1. Colinele Ludușului, subunitate a Câmpiei colinare a Sărmașului, situată între Pârâu de Câmpie (la E) și râurile Valea Florilor și Arieș (la V), alcătuită predominant din argile marnoase, nisipuri și tufuri. C.L. apar în relief sub forma unor culmi prelungi, cu înălțimi de 400-500 m, cu pante domoale și versanți asimetrici, afectați de alunecări de teren și ravene. Zăcăminte de gaze naturale. 2. Oraș în jud. Mureș, situat la poalele de SE ale Colinelor Ludușului, la 274 m alt., pe dr. văii Mureșului, în zona de confl. cu Pârâu de Câmpie; 18.556 loc. (2000). Nod feroviar și rutier. Expl. de gaze naturale. Construcții de articole metalice de larg consum (mobilier metalic, sobe de încălzit). Fabrici de anvelope și camere de aer, de prelucr. a lemnului (mobilier sanitar, de laborator, de birou etc.), de mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămizi) și de produse alim. (zahăr, preparate din lapte, băuturi alcoolice, panificație). Topitorie de in și cânepă. Complex sericicol; fermă de creștere a porcinelor. Sere legumicole. Localitatea apare menționată documentar ca sat în 1377 și a fost declarată oraș în 1960. Castel (sec. 19), în localitatea componentă Gheja.

STAND, standuri, s. n. 1. Spațiu într-o expoziție amenajat cu vitrine, mese, panouri, suporturi etc. pentru aranjarea obiectelor, cărților, diagramelor, cartogramelor și graficelor expuse. Standuri speciale sînt destinate articolelor casnice de larg consum. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2739. 2. (La fabrici și uzine sau în laboratoare) Loc utilat în mod special pentru controlul și încercarea mașinilor noi. Standurile fabricii de automobile. 3. (Sport) Loc de tragere special amenajat pentru întrecerile de tir. – Variantă: ștand s. n.

APROVIZIONA, aprovizionez, vb. 1. Tranz. A prevedea un sector al vieții economice cu materii prime sau cu mărfuri de consum; a asigura din timp cele necesare satisfacerii nevoilor materiale, a procura materiale sau provizii. [Industria] aprovizionează satul cu mărfuri industriale de consum individual – țesături, îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de uz casnic și altele. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 31. ◊ Refl. Lumea se aprovizionează pentru iarnă. ◊ Chemindu-i sub steaguri, principele [Ion-vodă cel Cumplit] îi înștiință de mai nainte de numărul zilelor pentru care trebuie să se aprovizioneze cu hrană. HASDEU, I. V. 80. ♦ (Cu privire la unele arme de foc) A încărca magazia armei cu cartușele care urmează a fi apoi introduse de acolo în țeavă. – Pronunțat: -zi-o-.

PIRELLI, societate italiană fondată, în 1873, de Giovanni Battista P. (1848-1932) pentru producție de cabluri electrice (al 2-lea producător mondial), pneuri pentru vehicule și articole din cauciuc pentru industrie, agricultură și consum. Între 1970 și 1981 a colaborat cu firma Dunlop. Din 1988 și-a concentrat activitatea pentru producția de pneuri (al 6-lea producător mondial) într-o nouă societate, P. Tyre Holding.

HAITI 1. Vechiul nume al ins. Hispaniola. 2. Republica ~ (République d’Haïti/Repiblik Dayti), stat în America Centrală insulară, în partea centrală a arh. Antilele Mari (M. Caaraibilor), cuprinzând treimea vestică a ins. Hispaniola și mai multe ins. mici din apropiere (Île de la Gonâve, Île de la Tortue, Île à Vache ș.a.); 27,8 mii km²; 7,2 mil. loc. (1995). Limbi oficiale: franceza și creola haitiană. Religia: creștină (catolici 80%, protestanți 10% ș.a.), credințe africane (voudou). Cap.: Port-au-Prince. Orașe pr.: Cap-Haïtien, Gonaïves, Les Cayes. Este împărțit în nouă departamente. Relief predominant muntos (2/3 din terit.; alt. max. în vf. Morne la Selle, 2.674 m) mai semeț în SE, calcaros, iar în rest podișuri (în centru și N) și câmpii litorale. Climă tropicală, nuanțată de relief, cu două sezoane ploioase (mai-iul. și sept.-oct.); puternice uragane afectează ma ales coasta sudică. Temp. medie anuală este de 27°C, iar precipitațiile însumează c. 2.500 mm în sezoanele ploioase și c. 500 mm în extrasezon. Vegetație tropicală în câmpii, aridă și semiaridă în munți (pădurile acoperă doar 3,7% din terit.). Lipsit practic de resurse min. (mici zăcăminte de min. de fier, cupru aur, argint, sulf, sere; cele de bauxită s-au epuizat), H. are o economie dominată de o agricultură de subzistență, ce nu asigură necesarul intern. terenurile arabile reprezintă 32,6% din supr. țării, pe care se cultivă porumb, orez, manioc, sorg, tutun, bumbac, arahide, fasole, batate (200 mii t, 1993), igname, legume; în 1993, existau plantații de mango (230 mii t), arbori de cafea (34 mii t, singura cultură comercială) și cacao, trestie de zahăr (2,6 mii t), bananieri, ananas, citrice. Creșterea animalelor (mii capete, 1993): bovine (800), porcine (200), caprine (910). Ind. produce componente electronice, material sportiv, textile și conf., jucării, ciment, cherestea, încălț., medicamente, produse alim. (zahăr, rom, conserve, țigarete, brânzeturi, uleiuri eterice). Pescuit. Cf.: 354 km. Căi rutiere: 4 mii km. Navigație pe râul Artibonite (160 km). Turism: capitala și orașele Cap-Haïtien, (ruinele palatului Paulinei Bonaparte, citadele și ruinele castelului Sanssouci al regelui Henri Christophe – 1811) și Les Cayes (fort, arsenal sec. 18-19). Moneda: 1 gourde = 100 centimes. Export: cafea, zahăr, rom, lemn prețios, mango, jucării și articole sportive, produse electronice. Import: produse alim., utilaje ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili ș.a. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb (5 dec. 1942), care a denumit-o La Isla Española (Hispaniola) și a întemeiat aici (1943) fortul Navidad, nucleul localității Isabela, primul oraș spaniol de teritoriul american. În secolul următor a devenit una dintre principalele baze ale piraților francezi, veniți din insulele Tortuga și Cayman. În mai puțin de un secol populația băștinașă, formată din indienii arawak și tainos, a fost exterminată și înlocuită, treptat, cu sclavi negri aduși din Africa Centrală și de Vest, care erau folosiți pe plantațiile de tutun, indigo, trestie de zahăr și cafea. Prin Tratatul de la Ryswik (1697), partea de V a insulei a fost cedată de spanioli, francezilor, care au denumit-o Saint-Domingue. În sec. 18 a cunoscut o deosebită prosperitate. În preajma Revoluției Franceze, compoziția etnică era: 465.000 de negri, 30.000 de francezi și 27.000 mulatri. Încurajați de primirea drepturilor politice (1790), în 1791 sclavii negri s-au revoltat, sub conducerea lui Toussaint L’Ouverture, și au ocupat întreaga insulă. Intervenția Franței (carre, prin Tratatul de la Basel, 1795, anexase și partea spaniolă) a restabilit temporar autoritatea metropolei. O nouă răscoală, condusă de Jean Dessalines, a fost încununată de succes, trupele franceze fiind alungate. La 1 ian. 1804, întreaga insulă și-a proclamat independența, sub numele de H. (recunoscută de Franța în 1825), iar Dessalines a devenit împărat (1804-1806), sub numele de Iacob I. A urmat o perioadă de instabilitate politică, în urma căreia, partea de E a insulei s-a proclamat independentă (1844), sub denumirea de Republica Dominicană (cu populație hispanică). În 1859, partea de V a devenit și ea republică (cu o populație francofonă), rămânând însă pradă convulsiilor politice. În perioada 1915-1934, S.U.A. a ocupat H., încercând să stabilizeze situația, dar fără succes. După o perioadă de haos, în sept. 1957, François Duvalier (Papa Doc) a instaurat un regim dictatorial sângeros, sprijinit de poliția politică secretă (Tonton Macoutes), continuat după moartea lui (1971), de fiul său, Jean Claude Duvalier, în forme mai atenuate. Confruntat cu ostilitatea crescândă a populației, Jean Claude Duvalier a părăsit H. (1986), puterea fiind luată provizoriu de armată. Încercarea de a institui un regim democratic nu a izbutit, conflictele și tentativele de lovitură de stat multiplicându-se rapid și ducând la pauperizarea accentuată a țării. La 6 dec. 1990, cu o mare majoritate, a fost ales președinte preotul catolic Jean-Bertrand Aristide (primul președinte ales democratic), dar care a fost răsturnat (30 sept. 1991) printr-o lovitură de stat a armatei și obligat să părăsească țara, în care s-a instalat un regim militar. La inițiativa O.N.U. și a Organizației Statelor Americane (O.S.A.) au fost impuse sancțiuni economice și o blocadă militară, solicitându-se revenirea la un regim democratic. În urma intervențiilor Consiliului de Securitate al O.N.U. (24 nov. v1992 și 31 iul. 1994), o forță multinațională (practic, americană) a ocupat H. (18-19 sept. 1994) și l-a reinstalat pe Jean-Bertrand Aristide ca președinte. La expirarea mandatului oficial al lui Aristide (17 dec. 1995) a fost ales președinte René Préval (intrat în funcție la 7 febr. 1996), dar situația economică și tulburările interne continuă să fie o problemă. Republică prezidențială, potrivit Constituției adoptate în mart. 1987, parțial în vigoare. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat și Camera Deputaților, iar cea executivă de un cabinet numit de președinte (ales pentru un mandat de cinci ani).

PLOIEȘTI 1. Câmpia Ploieștiului, câmpie înaltă piemontană, parte componentă a Câmpiei Române, situată între râurile Cricov la V, Ialomița la S, Cricovu Sărat la E și dealurile subcarpatice la N, constituind un mare con de dejecție al râului Prahova. Alt. max.: 280 m. Pâlcuri de păduri de stejar cu tei și carpen; culturi agricole. 2. Municipiu, reșed. jud. Prahova, situat pe interfluviul dintre Prahova și Teleajen, în Câmpia Ploieștiului pe dr. râului Dâmbu; 237.675 loc. (2003). Important centru industrial, comercial și cultural; unul dintre principalele noduri de comunicație a țării (șapte linii de c. f. și șase șosele converg către P.). Ind. de expl. și de prelucr. a petrolului; constr. de utilaj petrolier (uzina „Upetrom” S.A., fostă „1 Mai”, este cea mai mare producătoare de instalații de foraj din România), de utilaj greu și chimic, de rulmenți speciali, de mașini și utilaje agricole, material rulant; produse metalice de larg consum; combinat petrochimic care produce polietilenă, fenol, acetonă, detergenți, coloranți, lacuri și vopsele ș.a.; ind. mat. de constr. (cărămidă, țiglă, sticlărie, articole sanitare din porțelan, faianță), de prelucr. a lemnului (mobilă), a pielăriei și încălțămintei, textilă (țesături de cânepă, in, bumbac și lână; confecții, stofe), alim. (morărit, produse lactate, carne, Coca-Cola, bere, vin și băuturi alcoolice). Tipografie. Universitate (fondată în 1967 ca Institut de Petrol și Gaze). Teatrul „Toma Caragiu”, cu secții de dramă și estradă; orchestră simfonică Muzeul Județean de Istorie și Arheologie și de Științele Naturii; Muzeul Republican al Petrolului (inaugurat în 1960); Muzeul de Artă Populară (organizat în anii 1967-1969); Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” (inaugurat în 1963), cu o colecție de peste 2.000 de exponate (din care peste 300 sunt din sec. 17-19); Muzeul de Artă (fondat în 1931); Muzeele memoriale „Ion Luca Caragiale” (1962) și „Nichita Stănescu”. Hipodrom național. Monumente: biserica Sfinții Voievozi (1628-1648, restaurată în 1712), Sf. Nicolae-Vechi (ctitorie de la sfârșitul sec. 16 a lui Mihai Viteazul, restaurată în anii 1988-1990), Sfinții Apostoli Petru și Pavel sau Biserica Domnească (ctitorie din 1639 a lui Matei Basarab), Precista (1820, în stil neobizantin), Sfânta Vineri (construită în anii 1875-1880, după planurile arhitectului Toma N. Socolescu); catedralele Sf. Ioan Botezătorul (1923-1930), cu un turn înalt de 60 m, și Înălțarea Domnului (1992-1999); Halele Centrale (vast complex comercial construit în perioada 1929-1935, după planurile lui Toma N. Socolescu, cu o cupolă înscrisă într-un pătrat, nesusținută de stâlpi); statuia libertății (dezvelită la 3 sept. 1879), realizată în bronz, la Paris, de sculptorul L. Quandry; statuia lui Mihai Viteazul ș.a. Localitatea apare menționată documentar în 1503 pe niște liste de cărăușie, iar apoi în 1545, 1580 ș.a. În 1599 Mihai Viteazul a ridicat așezarea la rangul de târg domnesc, în sec. 17 s-a dezvoltat ca centru urban, iar din sec. 18 ca puternic centru meșteșugăresc și comercial. În 1854 a fost legat de București prin linie de telegraf; în 1858 a fost introdus iluminatul public cu petrol lampant, iar în 1900 iluminatul electric. În primele decenii ale sec. 19 tinde să ia locul Craiovei ca al doilea mare oraș important din Țara Românească. La 8-9/20-21 aug. 1870, la P. s-a desfășurat, sub conducerea lui Al. Candiano-Popescu o mișcare antidinastică. De la sfârșitul sec. 19 cunoaște o mare dezvoltare, determinată de industria petrolieră. Orașul a avut de suferit în urma bombardamentelor anglo-americane (1942-1944) și apoi germane (1944) în al Doilea Război Mondial. Declarat municipiu la 17 febr. 1968.

ARTICOL ~e n. 1) Expunere scrisă de proporții reduse și tipărită într-o publicație (ziar, revistă, culegere etc.). ◊ ~ de fond articol de ziar, de revistă etc. în care se tratează o problemă importantă de actualitate. 2) Diviziune într-un document (lege, tratat, regulament etc.) marcat printr-o cifră. ~ bugetar. ~ contabil. ~ de cheltuieli. ~ de venituri. 3) Obiect de comerț. ~ de larg consum. 4) lingv. Parte de vorbire flexibilă, care se alătură unui substantiv (sau unui echivalent al lui) pentru a individualiza obiectul desemnat de acesta. ~ enclitic. ~ proclitic. /<lat. articulus, fr. article

SAINT VINCENT și GRENADINELE (Sfântul Vincențiu și Grenadinele), stat în America Centrală insulară (Arh. Antilele Mici), în SE M. Caraibilor; 389,3 km²; 117.500 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 41,6%, protestanți 21,2%, romano-catolici 10,7%) 73,5%, hindusă 3,3%, islamică 1,5% ș.a. Capitala: Kingstown. Orașe pr.: Layou, Chateaubelair, Georgetown. Este format din 32 de ins. și insulițe, mai mare fiind ins. St. Vincent (345 km²); celelalte 7 ins. (în total 44 km²) – între care Bequia, Mustique și Canouan fac parte din miniarhipelagul Grenadinelor de Nord împărțit cu statul vecin Grenada. Ins. principală este dominată de vulcanul activ La Soufrière (1.234 m) cu erupții dezastruoase în 1821, 1902 și 1979. Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri, cel ploios fiind mai-nov., perioadă în care sunt active și cicloanele tropicale care periodic provoacă pagube recoltelor și alte dificultăți ec. Pădurea tropicală ocupă c. 1/4 din terit., pentru prezervarea mediului natural fiind declarate mai multe rezervații naturale (forestiere și de avifaună). Având ca specific agricultura de plantație (mai ales bananieri) economia St. V. și G. și-a modificat serios structura în ultimele decenii. Alături de culturile comerciale: bananieri, cocotieri, citrice, cafea, cacao, mango, arahide, trestie de zahăr, mirodenii (nucșoară), se întâlnesc culturi pentru consumul intern precum batate, manioc, igname, porumb, legume. St. V. și G. sunt primul producător mondial de Maranta arundinacea din rizomii căreia se obține o varietate de amidon (arrowroot). Se cresc: ovine, porcine, caprine, bovine, iar pescuitul și-a pierdut din importanță. Ind. s-a diversificat, și este tot mai mult orientată către export. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, textile și confecții, mobilă, articole de sport, lapte, carne, zahăr, ulei de cocos și de arahide, bere ș.a. În diversificarea surselor de venit, un rol important îl joacă taxele rezultate din înregistrarea și prezența (adesea o simplă adresă poștală) a firmelor străine (off-shore) precum și cele încasate ca urmare a folosirii de către numeroase nave străine (din 54 de țări, inclusiv România) a pavilionului de complezență. Căi rutiere: 830 km (2002). Principalul port și aeroport este Kingstown. Turismul în parte prin intermediul vaselor de croazieră a devenit principala sursă de valută a țării, depășind de peste două ori veniturile obținute din exporturi. Principale zone și obiective: Capitala și împrejurimile, vulcanul La Soufrière, ins. Grenadine unde se află numeroase spații de cazare și agrement. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export: banane, făină, orez, taro, amidon de arrowroot, rachete de tenis; reexporturi. Pr.v parteneri: Marea Britanie, S.U.A., Trinidad și Tobago. – Istoric. Descoperit de Cristofor Columb în 1498 (în ziua de Sfântul Vicențiu, de unde și numele), St. V. și G. devine colonie engleză în 1783, iar în 1979 își proclamă independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru al O.N.U. (16 sept. 1980). Prim-min. Robert Milton Cato (1979-1984). Liderul Noului Partid Democrat, James F. Mitchell, prim-min. (din 30 iul. 1984) cedează puterea (oct. 2000) lui Arnhim Ulrich Eustace, noul lider al Noului Partid Democrat, înlocuit în funcția de prim-min. de Ralph Gonsalves, ca urmare a câștigării alegerilor legislative din 28 mart. 2001. Monarhie constituțională.

ISRAEL 1. Stat sclavagist antic, constituit în N Palestinei (c. 926 î. Hr.) în urma dezmembrării statului iudeo-israelian. A dăinuit până în 722 î. Hr., când a fost cucerit de asirieni. V. Palestina. 2. Statul ~ (Medinat Yisrael), stat în Asia de Sud-Vest, în Orientul Apropiat, cu ieșire la M. Mediterană (188 km) și Marea Roșie (G. ’Aqaba/Elat, 10,5 km); 20,8 mii km²; 5,5 mil. loc. (1994). Limbi oficiale: ivrit (neo-ebraică) și arabă. Religia: mozaică 82%, islamică 4%, creștină. Cap.: Ierusalim (Yerushalayim /Al-Quds). Orașe pr.: Tel Aviv-Yafo, Haifa, Holon, Petah Tikva, Bat Yam, Rishon Lezion, Netanya, Beersheba (Be’er Sheva) ș.a. Este împărțit în 6 districte. Relief variat, care cuprinde o câmpie litorală îngustă, în V, M-ții Galileii (alt. max.: 1.208 m, vf. Meron), în N, ce domină spre E Valea Iordanului (265 km) și lacul Tiberiada (Yam Kinneret), și deșertul Negev (50% din terit.) în S. În centrul țării se află piemontul Shefala, traversat de râuri temporare. Climă mediteraneană, cu ierni blânde, ploioase, și veri uscate, toride (în Negev precipitațiile scad sub 100 mm/an). Vegetație de arbuști, specifici zonei mediteraneene (maquis, garriga) și de tufișuri xerofite (Negev). Parcuri naționale și rezervații naturale. Economie dezvoltată, bazată pe o ind. modernă, diversificată, pe o agricultură de mare randament și pe turism. Expl. de săruri de potasiu (2,1 mil. t, 1993), fosfați naturali (2,7 mil. t), petrol, gaze naturale, sare, min. de fier, cupru, magneziu, brom. Ind. (în care lucrează 25% din populația activă a țării și realizează 35% din venitul național) și produce energie electrică (26 miliarde kWh, 1993), oțel, diamante șlefuite (c. 30% din export), utilaje ind. diverse, motoare electrice, montaj de autovehicule, avioane, produse electronice (aparate radio), derivate petroliere, acid sulfuric și azotic, îngrășăminte chimice, anvelope, mase plastice și rășini sintetice, ciment, hârtie, țesături de lână și bumbac, articole de marochinărie, ceramică, vinuri (12,7 mil. hl, 1993), bere, conserve și sucuri de fructe, carne, produse lactate, ulei de măsline, țigarete (5,5 mii t, 1993). Agricultură (6,2% din populația activă și 5% din venitul național) se practică pe 15,6% din terit. țării (supr. arabilă) cu întinse zone irigate (42%) și este specializată în cultura citricelor (portocale 475 mii t, 1994, grepfruturi 370 mii t, 1994, locul 5 pe glob, lămâi, mandarine), a cerealelor (grâu, porumb, sorg, orz, ovăz, ce acoperă 50% din consumul intern de grâu) și a legumelor. Se mai cultivă bumbac, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun, arahide, fructe (mere, piersici, caise etc.). Plantații de măslini, de Persea americana (fructul avocado), curmali, bananieri și viță de vie. Se cresc bovine, ovine, caprine, porcine și păsări de curte. C. f. (1994): 596 km. Căi rutiere: 14,2 mii km. Flotă comercială: 1,5 mil. t. r. b. (1994). Moneda: 1 shekel = 100 agorot. Turism dezvoltat: c. 1,7 mil. turiști străini (1993). Principalele obiective: Ierusalim, cu obiective de mare interes pentru credincioșii creștini (Biserica Sf. Mormânt, Biserica Ghetsimani etc.), pentru evrei (Zidul de Vest sau Zidul plângerii, mormintele lui David, Absalom, Rachela, Zaharia) și musulmani (Moscheea Al Aksa), Tel Aviv și împrejurimile, stațiunile balneare Netanya, Herzliya, apoi Ramla, cu un minaret din 1268 și moschee – fostă catedrală a cruciaților, NV țării (Haifa, Akko – cu vestigii romane, cruciate și turce), zona Mării Moarte (peșterile Qumrān, stânca Masada, stațiunea balneară ’En Gedi etc.). Export: diamante prelucrate, echipament electric, citrice, utilaje ind. și mijloace de transport, oțel și fontă, cupru, produse chimice (îngrășăminte, mase plastice), textile, legume, confecții, produse alim., băuturi și tutun etc. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse chimice, diamante brute, combustibili, ciment, cherestea, bunuri de larg consum etc. – Istoric. Locuit încă din timpuri preistorice, terit. actual al I. (numit Palestina), reprezenta o cale de trecere privilegiată între Asia și Africa de Est. Civilizația canaaneană, care s-a dezvoltat aici, din milen. 3 î. Hr. a fost influențată, rând pe rând, de mesopotamieni (veniți din Caldeea, sec. 18 î. Hr.), de egipteni (sec. 16-13 î. Hr.) și ocupată de filisteni (sec. 12 î. Hr.) și de evreii veniți din Egipt sun conducerea lui Moise și apoi a lui Iosua (sec. 12 î. Hr.), care, în vremea lui Saul (1029-1004 î. Hr.), au întemeiat regatul Israel, care va ajunge la apogeul expansiunii sale sub David și Solomon. „Biblia” reprezintă principalul izvor de informație privind perioada de instalare și organizare teologico-politică a evreilor în Canaan și a luptelor cu principalii dușmani: filistenii, arameii, amoniții, edomiții, moabiții etc. La moartea lui Salomon regatul a fost divizat în Iudeea (la S) și regatul Israel (la N), cucerit de Alexandru cel Mare (333 î. Hr.), de lagizi (325 î. Hr.), Seleucizi (197 î. Hr.), împotriva cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora a apărut creștinismul. Evreii s-au răsculat împotriva romanilor (66-70), revoltă reprimată de împăratul Titus și în 132-135, sub conducerea lui Bar-Kochba, înfrântă și ea. În urma acestor mișcări, evreii au început să părăsească Palestina, răspândindu-se în Imp. Roman. După ce creștinismul a devenit religie de stat în Imp. Roman, persecuțiile repetate împotriva evreilor au accelerat emigrația lor din Palestina. Inclusă în Imp. Bizantin (395), Palestina a fost ocupată de perși (614), de arabi (din 634; a făcut parte din statele conduse de califii Omeiazi, Abbasizi și Fatimizi), de cruciați (sec. 11 – Regatul latin de Ierusalim). În Evul Mediu, Palestina devine „Țara Sfântă”, iar Ierusalimul oraș sfânt, atât pentru evrei și creștini (ținta cruciaților), cât și pentru musulmani. Recucerit de Saladin (1187), a trecut sub tutela mamelucilor, (1250), apoi a fost inclus în Imp. Otoman (1517). În urma congresului sionist de la Basel (1897), care prevedea crearea unui stat al evreilor din Palestina, începe o imigrare sistematică. În 1917 Palestina a fost ocupată de Marea Britanie. Acțiunile organizațiilor teroriste evreiești (Haganah, Irgun, Stern) au constrâns Marea Britanie să renunțe la mandatul asupra Palestinei, care a fost divizată de O.N.U. în două zone, destinate a deveni una stat al evreilor și alta stat al arabilor palestinieni. Refuzul statelor arabe de a recunoaște noul stat Israel, proclamat la 14 mai 1948, a dus la patru războaie israelo-arabe (1948-1949, 1956, 1967, 1973), încheiate cu victoria I. Cu concursul S.U.A., în 1977, s-au semnat la Camp David (S.U.A.) două acorduri israelo-egiptene (Egiptul a fost prima țară arabă care a recunoscut I.). În iun. 1982, I. a invadat Libanul pentru a pune capăt prezenței combatanților Organizației pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.), care atacau I. la frontiera cu Libanul, I. a instituit o zonă de siguranță (10-20 km), ocupată de „Armata Libanului de Sud”, formațiune militară arabă controlată de I. În urma Conferinței de la Madrid (aug. 1991), I. a recunoscut entitatea palestiniană și reprezentativitatea O.E.P. Negocierile israelo-palestiniene au fost perturbate de ciocnirile în teritoriile ocupate (Infatida), problema așezărilor evreiești din Cisiordania și, în cele din urmă, de asasinarea primului-ministru al I., Yitzhak Rabin (4 nov. 1995). Guvernul lui Benyamin Netanyahu, câștigătorul alegerilor din 1996, a adoptat o poziție dură în negocierile cu palestinienii. Republică parlamentară, I. nu are o constituție propriu-zisă, ci o culegere de legi. Activitatea legislativă este exercitată de Knesseth, iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

RWANDA [ruánda], Republica Ruandeză (Republika y’u Rwanda; Républica Rwandaise; Republic of Rwanda), stat în Africa de Est ecuatorială; 26.338 km²; 8,4 mil. loc. (2005). Limbi oficiale: rwandeza (kinyaRwanda), franceza și engleza. Religia: creștină (romano-catolică 51%, protestanți 28,8%, alți creștini 2,1%) 81,9%, islamică 7,9%, credințe tradiționale 9%, alte credințe 1,2%. Capitala: Kigali. Orașe pr.: Gitarama, Ruhengeri, Butare, Gisenyi. Este împărțită în 12 prov. Situată în inima Africii, fără ieșire la mare, R. are un relief înalt dat de un podiș (1500 m – 2000 m) înclinat spre E și dominat de munți vulcanici (alt. max. 4.507 m în Mt. Karisimbi, în masivul Virunga). În V țării la granița cu R.D. Congo se află depr. lacului Kivu ce se înscrie pe linia Marelui Graben est-african. În R. (la S de Ecuator) își are originea Kagera, unul dintre izvoarele Nilului. Situată în apropierea Ecuatorului țara are – datorită alt. ridicate – un climat subtropical, cu temperaturi medii anuale de 18°C și precipitații între 1.000 și 1.500 mm/an; vf. Karisimbi este adesea acoperit de zăpadă. Vegetația dominantă este savana, pădurile acoperind mai puțin de 10% din supr. țării. Fauna include lei, leoparzi, rinoceri, zebre, felurite antilope ș.a., animale ocrotite în cele două parcuri naționale – Kagera (fondat în 1934, 250.000 ha) și Volcans (cu 7 vulcani și în care sunt protejate gorilele de munte). Resurse de subsol – gaze naturale, casiterit, wolfram, niobiu, tantalit, aur. Țara are cea mai mare densitate a populației de pe continentul african (312 loc./km²), R. se numără între statele cele mai sărace ale lumii, având ca principală ramură economică agricultura predominant de subzistență. Se cultivă (2004), manioc (912 mii t), cartofi (1,1 mil. t), batate (908,3 mii t, locul 2 pe glob, la prod./loc.), taro, sorg, porumb, orez, grâu, fasole, mazăre, trestie de zahăr, soia, ceai, cafea, arahide, banane (plantain, 2,41 mil. t – locul 3 pe glob), piretrum (1.000 t, locul 3 pe glob). Producția agricolă nu reușește să asigure consumul intern, R. importând o bună parte din produsele alimentare necesare. Creșterea animalelor – bovine, ovine, caprine, porcine – este apanajul pop. tutsi, în timp ce cultura plantelor este specifică pop. hutu. Produse industriale: energie electrică (167 mil. kWh, 2002), staniu (metal 200 t, 2002), produse chimice, ciment, cherestea, mobilă, încălțăminte, zahăr, lapte, unt. bere ș.a. În prod. de energie electrică atrage atenția ponderea deținută de hidrocentrale (97,7%) – una din cele mai ridicate la nivel mondial. Sunt prelucrate primar și principalele resurse de subsol (minereurile de staniu și wolfram). Metalele rare (niobiu, tantal) au devenit în ultimii ani principalul articol de export. Infrastructura căilor de comunicații este marcată de absența căilor ferate și calitatea redusă a celor rutiere (doar 8,3% din cei 12000 km sunt asfaltați). Principalul aeroport (al capitalei) poate primi orice tip de aeronavă. Poziția geografică (cel mai apropiat port se află la 2000 km) creează dificultăți suplimentare redresării economice după perioada tragediei interne de la mijlocul anilor ’90 ai sec. 20. Balanța comercială este deficitară, importurile acoperind doar 40% din valoarea exporturilor (2005). Turismul este în fază incipientă în pofida unui potențial remarcabil oferit de cadrul natural, dar dezvoltarea sa este periclitată, în mare măsură, de instabilitatea internă. Principalele zone și obiective: parcurile naționale, cascada Ndaba (cu o cădere de 100 m), în apropierea orașului Kibuye, pădurea Nyungwe (arie protejată); capitală țării Kigali, orașul Butare (principalul centru cultural al R.) micile orașe stațiuni de pe malul L. Kivu ș.a. Moneda: 1 franc R. = 100 centimes. Export (2001): niobiu și tantal (45,2%), ceai (25,6%), cafea (20,1%), piei, casiterit ș.a. Pr. p. (2004): Indonezia (64,2%), China (3,6%), Germania (2,7%). Import (2001): bunuri de investiții (22,1%), produse agro-alimentare (19,4%), combustibili (18,7%), semifabricate (18,1%) ș.a. Parteneri (2004): Kenya (24,4%), Germania (7,4%), Belgia (6,6%), Uganda (6,3%), Franța (5,1%). – Istoric. Pe terit. R., populat de triburile autohtone de agricultori sedentari hutu (wahutu, bahutu) de origine bantu, pătrund, în sec. 15-16, triburile de păstori nomade tutsi (watutsi, batutsi) de neam hamit, care, deși sunt minoritari (10-15% din totalul populației țării), reușesc să se impună ca pătură politică hegemonică. Statul creat de ei cunoaște în vremea regelui Kigeri II Rwaabugiri (c. 1865-1895) o epocă de înflorire, dar în 1899 este ocupat de trupe germane și inclus în colonia Africa Germană de Est. În 1916, terit. R. este ocupat de trupe belgiene și și formează împreună cu Urundi (azi Burundi) între 1922 și 1962, Teritoriul Rwanda-Urundi, sub mandat al Societății Națiunilor (din 1946, sub tutelă a O.N.U.), încredințat spre administrare Belgiei. Atât Germania cât și Belgia, cele două puteri coloniale, au menținut neschimbate structurile social-politice din epoca precolonială, care au perpetuat rolul hegemonic al populației tutsi în societate. Sub presiunea mișcării de eliberare națională, condusă de liderii etniei hutu, Grégoire Kabyibanda și Joseph Habyarimana, are loc, printr-un referendum (2 oct. 1961), abolirea monarhiei și proclamarea R., rep. autonomă, iar la 1 iul. 1962, rep. independentă; președinte fiind ales. G. Kabyibanda. Viața politică a țării a fost marcată de confruntări sângeroase (1959, 1963, 1990, 1992, 1994) între etniile hutu (majoritară) și tutsi (minoritară), în care s-au implicat și țările vecine: Uganda, Tanzania, Burundi și R.D. Congo, soldate cu zeci și sute de victime. În urma unei lovituri de stat militare, puterea este preluată, la 5 iul. 1973, de către generalul Juvénal Habyarimana care încearcă o politică de detensionare a conflictelor interetnice, dar se lovește de intransigența cercurilor tutsi din exil. Acestea, regrupate în Frontul Patriotic Rwandez (FPR), încearcă, venind din Uganda, să preia, în oct. 1990, puterea în R. prin forța armelor, dar sunt înfrânte de unități belgiene, franceze și congoleze sosite în ajutorul guvernului rwandez hutu. Din 1993, sunt reluate operațiunile militare ale rebelilor tutsi pe terit. rwandez, apropiindu-se treptat de Capitală. Prăbușirea, la 6 apr. 1994, în momentul aterizării pe aeroportul din Kigali, a avionului care-l transporta pe președintele R., J. Habyarimana, și pe cel al statului vecin Burundi, devine semnalul declanșării unui adevărat genocid împotriva populației minoritare tutsi (în perioada apr.-iul. 1994, c. 1.000.000 de oameni, reprezentând 3/4 din populația tutsi a țării a fost masacrată de către conaționalii hutu). În urma ofensivei victorioase a rebelilor tutsi din Frontul Patriotic Rwandez, la 19 iul. 1994, este instalat la Kingali o nouă conducere a țării – președinte Pasteur Bizimunga (de etnie hutu) și prim-min. Faustin Twagiraramungu. La 6 apr. 1995 se deschide, la Kingali, primul proces în vederea judecării celor 30000 de persoane aflate în detenție sub acuzația de participare la masacrele din 1994. Pentru a elimina acest pericol, forțele rwandeze sprijină rebeliunea armată izbucnită în R.D. Congo împotriva dictatorului Laurent Désiré Kabila, aliatul milițiilor hutu refugiate pe teritoriu congolez, iar Tribunalul internațional, constituit de O.N.U. la Arusha (Tanzania), a trecut la judecarea oficialităților hutu acuzate de genocidul din 1994. Soldați hutu din taberele de refugiați din R.D. Congo și o nouă „Armată Populară de Eliberare a Rwandei”, a etniei hutu, inițiază noi incursiuni pe terit. R., declanșând alte masacre, în pofida politicii de reconciliere promovată de noile autorități de la Kingali. După demisia lui Pasteur Bizimungu, Paul Kagame (de etnie tutsi), este ales de către Parlament, în mart. 2000, președinte al statului. Prin referendumul din mai 2003 se validează cu 93% noua Constituție a țării, care prevede garantarea securității și democrației, în perspectiva evitării conflictelor sângeroase dintre etniile tutsi și hutu. Republică prezidențială.

OMONIMIE s. f. (cf. fr. homonymie): faptul sau însușirea de a fi omonim; situația în care se află două sau mai multe cuvinte omonime (v. omonim). O. este manifestarea unui proces contrariu sinonimiei (v.), în sensul că același corp fonetic trimite la două obiecte diferite, nu la același obiect. Astfel: bancă („instituție financiară”) – bancă („scaun lung”); ban („a suta parte din moneda națională”) – ban („titlu boieresc în evul mediu”); calcan („soi de pește marin”) – calcan („zid fără uși și fără ferestre”) etc. O. este un mod normal de existență a cuvintelor; una din sursele sale cele mai importante este etimologia populară. Ea poate da naștere la confuzii, motiv pentru care a fost considerată un accident supărător, o piedică în actul de comunicare a ideilor, una din cauzele dispariției cuvintelor. În practica vorbirii, unele o. duc în final la eliminarea unui omonim sau la modificarea lui. Astfel, cuvântul pisoi („pui de pisică”) a scos din circulație termenul pisoi („unealtă de pisat în piuliță”); porumb (plantă) a eliminat în Muntenia pe porumb (pasăre) și a determinat apariția cuvântului porumbel etc. În limba franceză, mai multe cuvinte se pronunță la fel, datorită reducerii corpului fonetic al cuvintelor și situației omonimice create prin această reducere: vert („verde”), verre („pahar”), vers („vers”), vers („către”), ver („vierme”), vair („blana unui anumit animal”). O. este – alături de sinonimie, polisemie și antonimie – una din cele patru modalități de manifestare a organizării vocabularului, un efect al acțiunii celor cinci factori de organizare a sistemului lexical (frecvența, factorul stilistico-funcțional, factorul psihologic, factorul semantic și factorul etimologic – v. vocabular). ◊ ~ tolerabilă: o. parțială care presupune forme diferite printr-un detaliu fonetic, gramatical sau stilistico-funcțional. Astfel a (articol posesiv-genitival) – a (formă de persoana a III-a singular, indicativ prezent, a verbului auxiliar morfologic a avea) – a (interjecție) – a (prepoziție); arcan („laț”) – arcan (înv. „loc tăinuit”); arie („loc amenajat pentru treierat”) – arie („compoziție vocală dintr-o operă sau operetă”); baie („scaldă”) – baie (reg. „mină”); barem („măcar”), adverb – barem („tarif”), substantiv, berc („fără coadă”), adjectiv – berc („dumbravă”), substantiv, bob („grăunte”), cu pluralul boabe – bob („sanie cu cârmă”), cu pluralul boburi; boi, substantiv la plural – boi („făptură”), substantiv la singular – boi („a colora”), verb; bun („bunic”), cu pluralul buni – bun („produs de consum”), cu pluralul bunuri; dragă (adjectiv cu pluralul dragi) – dragă (substantiv cu pluralul drăgi); noi (adjectiv, formă de plural) – noi (pronume personal, persoana I plural); spătar („rezemătoare de scaun” sau „curea de ham”), substantiv cu pluralul spătare – spătar („boier care ținea spada domnului în evul mediu”), substantiv cu pluralul spătari etc. ◊ ~ intolerabilă: o. totală bazată pe identitatea tuturor formelor lexicale ale omonimelor, pe apartenența acestora la aceeași variantă funcțională a limbii, pe apariția lor în cadrul acelorași tipuri de contexte, ca de exemplu căprar („păstor de capre”) – căprar („caporal”), pupilă („parte a ochiului”) – pupilă („minoră tutelată”; „elevă preferată”); fierărie („meseria de fierar) – fierărie (”locul unde se exercită meseria de fierar) etc.

ARGENTINA, Republica Argentina, stat federal în SE Americii de Sud, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (peste 4 mii km²); 2,8 mil. km²; 32 mil. loc. (1989). Limba de stat: spaniola. Cap.: Buenos Aires. Orașe pr.: Córdoba, Rosario, La Plata, Mar del Plata. Pop. urbană: 84,7 la sută (1985). Este împărțită în 22 prov. federale, un teritoriu național și Capitala Federală. Relieful A. este dispus în 3 mari trepte: M-ții Anzi (în V, la graniță cu Chile), podișurile („mesetas”) Patagoniei (în S) și cîmpiile Pampa (c. 600 mii km²), Chaco și Entre Rios („Mesopotamia”) în E și N. Climă variată, de la cea tropicală (în N) la cea temperat-continentală cu nuanțe de ariditate (în S). Expl. de petrol (22,6 mil. t, 1989), gaze naturale, argint, staniu, min. de fier, sare ș.a. Ind. produce energie electrică (48,5 miliarde kWh, 1988), fontă, oțel (3,6 mil. t, 1988), ciment (6,3 mil. t, 1987), articole mecanice, aparate și utilaje, autovehicule (182,4 mii buc., 1987), produse alim., farmaceutice, textile, și din lemn, extract de quebracho; 9,5 la sută din terit. țării se cultivă cu cereale: grîu (7,8 mil. t, 1988), porumb (9,2 mil. t, 1988), orez, plante furajere, floarea-soarelui, (2,9 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), ricin (146 mii t, locul 3 pe glob), bumbac, tutun ș.a.; pomicultură și viticultură (274 mii ha, 3,3 mil. t struguri, 1988). Pe întinsele pajiști naturale (52,1 la sută din supr. țării) se cresc bovine (50,8 mil. capete, 1988), ovine (29,2 capete, 1988), cabaline (3,1 mil. capete, 1988). Pescuit intens (420,3 mii t, 1986). C. f.: 34,5 mii km. Căi rutiere: 207,6 mii km. Flota maritimă comercială: 2,5 mil. t. Moneda: 1 Astral = 100 centavos. Exportă produse agricole (c. 2/5), produse ale ind. constr. de mașini, produse chimice, textile ș.a. și importă materii prime ind. și semifabricate, utilaje și echipament ind., mijloace de transport, produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Populat de triburi indiene (diaquita, chechua, guarani, puelche, araucani etc.), terit. A. a fost cucerit în sec. 16 de conchistadorii spanioli, care din 1536 i-ai inclus în viceregatul Perú, iar din 1776 în viceregatul Rio de la Plata. În 1810 creolii și emigranții au început lupta armată antispaniolă. La 9 iul. 1816 Provinciile Unite din La Plata s-au proclamat independente, iar în 1826 și-au luat numele de Republica Federativă Argentina. Sec. 19 din istoria A. este marcat de lupta pentru putere între unioniști și federaliști și de războaie împotriva Uruguayului și Paraguayului. La sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20 se intensifică pătrunderea capitalului străin și se accelerează dezvoltarea economică. În perioada celui de-al doilea război mondial, A. și-a proclamat, la început, neutralitatea, dar în mart. 1945 a intrat în război de partea coaliției antihitleriste. În primii ani postbelici, președintele Juan Domingo Perón (1946-1955) inițiază o serie de reforme economice și sociale îndrăznețe (naționalizarea transporturilor, a unor ramuri ale ind., etatizarea comerțului exterior, separarea deplină a bisericii de stat ș.a.). După 1955, A. cunoaște o puternică intervenție a forțelor armate în viața politică a statului. Președinții Arturo Frondizi, Arturo Umberto Illia, Juan Carlos Ongania, Roberto Marcelo Levingston și Maria Estella Martinez de Perón au fost înlăturați prin lovituri de stat militare. În perioada 1955-1983 din cei 20 președinți, 12 au fost generali. Războiul cu Marea Britanie izbucnit după ocuparea de către A. a Insulelor Falkland (Malvinas) (apr.-iun. 1982) este urmat de demisia președintelui, generalul L.F. Galtieri, și de dizolvarea juntei militare de guvernămînt (iun. 1982), de legalizarea partidelor politice (iul. 1982) și de ținerea de alegeri generale (dec. 1983) care au permis revenirea la un guvern civil în ian. 1984. Alegerile din 14 mai 1989 au readus la putere Partidul Peronist, noul președinte, Carlos Saul Menem, avînd de făcut față unei situații economice grav deteriorate. A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de Parlament, iar cea executivă de președinte și un cabinet condus de președinte.

IUGOSLAVIA, Republica Federativă ~ (Federativna Republika Jugoslavija), stat în SE Europei, situat în partea de NNV a Pen. Balcanice; 102,2 mii km² (din care 88,4 mii km² Serbia și 13,8 mii km² Muntenegru); 10,6 mil. loc. (1996). Limba oficială: sârba. Religia: creștină (ortodocși 65%, catolici 4%, protestanți ș.a.), islamică (19%) etc. Cap.: Belgrad (Beograd). Orașe pr.: Novi Sad, Niš, Kragujevac, Priština, Subotica, Podgorica (cap. Republicii Muntenegru) ș.a. Este împărțit în două republici (Serbia și Muntenegru) și două provincii autonome (Kosovo și Metohia și Vojvodina) incluse în Serbia. Relieful urcă în trepte de la N spre S. În N se află C. Vojvodinei (sector al C. Panonice), traversată de Dunăre și dominată de vechi masive muntoase joase (ex. Fruška Gora), în centru C. Moravei și o reg. colinară puțin înaltă, în E, la granița cu România și Bulgaria, M-ții Serbiei, cu defileul Dunării, valea râului Timok, și Pod. Miroč, iar în S și SV se desfășoară un sector al Alpilor Dinarici, cu masivele Prokletije (2.656 m, alt. max. din I.), Durmitor, care culminează în vf. Bobotov Kuk (2.522 m alt.). Pe terit. rep. Muntenegru, I. are ieșire la M. Adriatică (277 km). Climă temperat-continentală, cu veri călduroase și ierni relativ aspre, cu precipitații reduse în E și NE și mai bogate (1.000 mm) în S și SV și climă mediteraneană pe coasta adriatică muntenegreană. Vegetație variată, de la pădurile temperate de conifere și foioase, la maquisul mediteranean. Întinse pajiști naturale. Cele două republici au niveluri diferite de dezvoltare economică, Serbia fiind cea mai întinsă și cea mai populată dintre fostele republici iugoslave, iar Muntenegru cea mai puțin dezvoltată dintre ele. Rxpl. de lignit și cărbune brun (40,6 mil. t, 1995, locul 8 în lume), petrol (1,1 mil. t, 1995), gaze naturale, min. de cupru, de fier, mangan, plumb (unul dintre principalii producători europeni), zinc, argint, magneziu, crom, antimoniu, mercur, bauxită. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică (34,2 miliarde kWh, 1995), oțel, metale neferoase (cupru, plumb, aluminiu), autovehicule, nave maritime și fluviale, tractoare și mașini agricole, motociclete, turbine, electromotoare, aparataj electrotehnic și electronic, hârtie și celuloză, anvelope, coloranți, îngrășăminte chimice. produse și derivate petroliere, mase plastice, mobilă și cherestea, sticlă, ciment (1,7 mil. t, 1995), textile și conf., încălț., articole de piele și blănărie, produse alim. (conserve de legume, fructe, carne și pește, zahăr, bere, vinuri, uleiuri vegetale, ulei de măsline, țigarete). Pe terenurile agricole din C. Vojvodinei și Moravei se cultivă porumb (4,86 mil. t, 1994), grâu (3,5 mil. t, 1994), secară, orz, ovăz, orez, sfeclă de zahăr (2,2 mil. t, 1994), in, cânepă (locul 1 în Europa), bumbac, tutun, floarea-soarelui, rapiță, susan, soia, cartofi (0,7 mil. t, 1994), legume (usturoi, 35 mii t, 1994, locul 2 în Europa), fructe (prune, 495 mii t, 1994, locul 1 pe glob), citrice, viță de vie. Creșterea animalelor (mil. capete, 1994): bovine (1,8), porcine (4), ovine (2,8), cabaline, asini, caprine, păsări. Pescuit. C. f.: 3.960 km (din care 1.341 km electrificați). Căi rutiere: 48.961 km. Turism dezvoltat: 3 mil. turiști străini (1995). Principalele obiective: capitala, Belgrad, S Serbiei cu mănăstiri și biserici renumite (Studenica, sec. 12-14, Zica, sec. 13, Novi Pazar, sec. 8, Gračanica, sec. 14), monumente istorice și de arhitectură din Podgorica, Cetinje (fosta capitală a Muntenegrului), Priština (moschee din 1471), Novi Sad (fortăreața Petrovara din sec. 15), Niš monumente bizantine din sec. 4-5) etc., numeroase stațiuni balneoclimaterice (Vrnjacka Banja, Niška Banja etc.) și maritime (Heceg Novi, Tivat, Kotor, Budva, Sveti Stefan), parcurile naționale din Muntenegru (Durmitor, Lovčen). Moneda: 1 dinar iugoslav = 100 para. Export: semifabricate și materii prime, bunuri de larg consum, produse chimice și alim. Import: mașini și utilaje, combustibili, mijloace de transport, produse de larg consum etc. – Istoric. Terit. actualei I. era locuit în Antichitate de triburi traco-ilire, fiind cucerit de romani în sec. 2-1 î. Hr. și inclus în provincia Moesia. Triburile slavilor meridionali ale sârbilor, stabilite aici în sec. 6-7, constituie primele formațiuni statale în reg. Rascia (sec. 8-9) și în S Muntenegrului, în reg. Zeta (sec. 10-11). La mijlocul sec. 9, sub influență bizantină, este adoptat ca religie creștinismul. Cuceriți succesiv de bizantini și bulgari, sârbii și-au câștigat independența sub marele principe Ștefan Nemanja, care întemeiază dinastia ce-i poartă numele și pune bazele unui stat care atinge, în timpul domniei lui Ștefan (Uroš IV) Dušan, maxima sa importanță. După moartea lui Ștefan Dušan (încoronat în 1346 ca „împărat al sârbilor și grecilor”), statul întemeiat de el se destramă. Armatele sârbe sunt înfrânte de turci în bătăliile de la Cirmen, pe Marița (1371) și Kossovopolje (1389), dar Serbia este transformată abia în 1459, iar Muntenegru în 1499 în prov. ale Imp. Otoman, ce și-a exercitat dominația până în sec. 19, în perioada în care Bisericii ortodoxe i-a revenit rolul esențial în păstrarea tradițiilor creștinești și culturale. Începutul sec. 19 marchează redeșteptarea conștiinței naționale, sârbii declanșând, în 1804, sub conducerea lui Karagheorghe, lupta pentru eliberare de sub stăpânirea otomană. În 1812, Serbia obține autonomia internă, iar, în 1878, împreună cu Muntenegru, își dobândește, în urma Războiului ruso-româno-turc, deplina independență (recunoscută prin Tratatul de pace de la San Stafano și Congresul de la Berlin). În 1912-1913, Serbia și Muntenegru participă la cele două războaie balcanice. Atentatul de la Sarajevo, al lui Gavrilo Princip, asupra moștenitorului tronului austro-ungar, Franz Ferdinand, constituie pretextul declanșării primului război mondial, soldat cu ocuparea Serbiei de Puterile Centrale (1915-1918). După terminarea războiului, la 1 dec. 1918 este proclamat Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care include Serbia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croația, Dalmația, Vojvodina și Bosnia-Herțegovina (la 3 oct. 1929, statul adoptă denumirea de Regatul Iugoslaviei). Prin Tratatele de pace din 1919-1920, de la Neuilly-sur-Seine, Saint-Germain-en-Lay, Trianon și Rapallo, sunt fixate granițele noului stat. Domnia regelui Aleksandru I (1921-1934) se caracterizează printr-un regim autoritar și centralist. În 1921, I. încheie cu România și Cehoslovacia Mica Antantă, iar în 1934, împreună cu Grecia, România și Turcia, Înțelegerea Balcanică. În 1934, Alexandru I și L. Barthou sunt asasinați la Marsilia. Atacată, la 6 apr. 1941, de Germania și, la 10 iun., de Italia, la care se raliază Ungaria (11 apr. 1941) și Bulgaria (19 apr. 1941), I. este ocupată și dezmembrată ca stat în cursul lunii următoare. Mișcarea de partizani, declanșată în iul. 1941, condusă de Iosip Broz Tito, s-a opus cu succes ofensivelor declanșate de armata germană, tetir I. nefiind niciodată ocupat în întregime de germani, și a eliberat, în 1944-1945, întreaga I. Constituția din 31 ian. 1946 proclamă Republica Populară Federativă Iugoslavia (din 1963, Republica Socialistă Federativă Iugoslavă) stat federal alcătuit din republicile Serbia, Muntenegru, Croația, Slovenia, Macedonia și Bosnia și Herțegovina. I.B. Tito a condus cu istețime I., din 1944 până la moartea sa, în 1980, și a respins încercarea U.R.S.S. de a subordona politic și economic țara, I. devenind unul dintre promotorii mișcării statelor nealiniate. După moartea lui I.B. Tito, tensiunile și conflictele latențe dintre naționalități s-au adâncit treptat, provocând o adevărată criză politică. În fața tendințelor centrifuge, manifestate inițial de Croația și Slovenia, comunitățile sârbe de pe terit. celorlalte republici urmăresc să obțină deplina lor autonomie, cu intenția de a se lipi ulterior la Serbia. În urma alegerilor parlamentare, Slovenia și Croația se pronunță pentru o confederația de state suverane, în timp de Serbia, sprijinită de Muntenegru, dorește menținerea vechilor structuri federale. La 25 iun. 1991, Croația și Slovenia își proclamă independența de stat, fiind urmate de Macedonia (15 set. 1991) și de Bosnia și Herțegovina (3 mart. 1992). Ca urmare a conflictelor interne, care se transformă (în Croația și în Bosnia și Herțegovina) în adevărate războaie civile, soldate cu masacre și distrugeri de neimaginat, deplasări și deportări de populații pe criteriul „purificării” etnice, Consiliul de Securitate al O.N.U. a hotărât un embargo la livrările de arme către I. (25 sept. 1991), iar Uniunea Europeană, adoptarea de sancțiuni economice (8 nov. 1991). În urma acordului semnat la 12 febr. 1992, Serbia și Muntenegru proclamă, la 27 apr. 1992, noua republică federală iugoslavă, care cuprinde Serbia (cu prov. autonome Vojvodina, Kosovo și Metohia) și Muntenegru. În urma tratativelor de pace de la Dayton, mediate de S.U.A., între șefii de stat ai I., Croației și Bosniei și Herțegovinei, la 21 nov. 1995 au fost semnate documentele ce reglementează conflictul iugoslav. După acordurile de la Dayton, I. trece la normalizarea relațiilor cu statele vest-europene și la reglementarea statutului țării în organismele internaționale, precum și la stabilizarea situației economice interne, afectată de destrămarea statului, de război și de izolarea provocată de embargo. Slobodan Milošević, personalitatea cea mai influentă a vieții politice iugoslave, președinte al Serbiei (1989-1997) și lider al Partidului Socialist, este ales de către camerele reunite ale Parlamentului ca președinte al I., la 15 iul. 1997. În primăvara anului 1998, separatiștii albanezi din provincia Kosovo au început o serie de mișcări politice, urmate de conflicte armate, urmărind desprinderea din cadrul federației. Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 apr. 1992. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Camera Cetățenilor și Camera Republicilor), iar cea executivă, de un Consiliu de miniștri numit de Parlament. Atât Serbia cât și de Muntenegru au organe legislative și executive proprii.

BUZĂU 1. Rîu, afl. dr. al Siretului; 324 km. Izv. din N masivului Ciucaș și trece prin întorsura Buzăului, Nehoiu, Pătîrlagele și pe la N de municipiul Buzău. În cursul inf. irigații. Afl. pr.: Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău. 2. Pas pe valea superioară a rîului B., în apropiere de Întorsura Buzăului, făcînd legătura cu Depr. Bîrsei. Alt.: 869 m. 3. Cîmpia ~, porțiune a Cîmpiei Române, între Călmățui și Buzău, limitată de Cîmpia Gherghiței (la SV) și Cîmpia Rîmnicului (la NE). Culturi de plante industriale și cereale. 4. Munții ~, grupă muntoasă în Carpații de Curbură formată din cinci masive bine delimitate: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu. 5. Municipiu în NE Cîmpiei Române, reșed. jud. cu același nume; 146.556 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Ind. metalurgică (sîrmă și produse din sîrmă, cuie, electrozi pentru sudură), constr. de mașini (subansamble pentru tractoare, utilaje pentru material rulant feroviar, utilaj chimic și petrolier), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin), de prelucr. lemnului (mobilă), mat. de constr. (geamuri șlefuite, cărămidă, țiglă, prefabricate din beton), textilă (filatură de lînă, țesături de bumbac, tricotaje, topitorie de cînepă), alim. (produse de panificație, zahăr, ulei vegetal, bere etc.). Producția de sticlă pentru menaj, de geamuri securizate, semicristal și de bunuri metalice de larg consum. Muzeu. Monumente istorice: Episcopia (inițial schitul Frăsinet, sfîrșitul sec. 15, refăcut de Matei Basarab în 1650), Biserica Banu, construită în 1571 și refăcută în 1722; case din sec. 18 și 19. Menționat documentar pentru prima oară în 1431, ca punct de vamă, s-a dezvoltat în sec. 16, cînd a devenit sediul unei episcopii. Important centru tipografic (sec. 18-19). Declarat municipiu în 1968. 6. Jud. în SE României, în SE Carpaților Orientali, axat pe cursul superior și mijlociu al rîului Buzău; 6.072 km² (2,56% din supr. țării); 520.568 mii loc. (1991), din care 39,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km. Reșed.: municipiul Buzău. Orașe: Nehoiu, Pogoanele, Rîmnicu Sărat. Comune: 81. Relieful este reprezentat prin trei trepte majore (munți, dealuri subcarpatice, cîmpii) care coboară de la NV către SE. Treapta înaltă cuprinde M-ții Buzăului (constituiți din masivele Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu) și prelungirile de SV ale M-ților Vrancea, iar cea mijlocie include Subcarpații Buzăului, formați dintr-un ansamblu de culmi deluroase (Dealurile Istrița, Ciolanu, Cornățel, Dîlma, Bîsoca ș.a.) separate de depr. (Nișcov, Cislău, Pătîrlagele, Sibiciu, Pîrscov ș.a.). Cîmpia extinsă în jumătatea SE a jud., este alcătuită din trei subunități pr. (Bărăganul Ialomiței, C. Buzău-Călmățui și C. Rîmnicului) aparținînd C. Române. Clima are caracter temperat-continental, cu nuanțe zonale determinate de formele de relief. În sectorul montan, temp. medii anuale sînt de 4-6°C, în cel deluros 8-10°C, iar în cel de cîmpie de 10,5°C. Precipitațiile variază între 1.200 mm anual în munți, 600-700 mm în dealurile subcarpatice și sub 500 mm anual în cîmpie. Vînturi predominante dinspre NE și SV. Rețeaua hidrografică, pr. este reprezentată de cursul superior și mijlociu al Buzăului, care colectează majoritatea rîurilor mici (Bîsca Mică, Siriu, Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău ș.a.). Terit. jud. mai este străbătut de cursurile superioare ale rîurilor Sărata, Călmățui și Rîmnic. Resurse naturale: zăcăminte de petrol (Berca, Arbănași, Tisău, Plopeasa, Scorțoasa, Beceni ș.a.) și gaze naturale (Tisău, Roșioru, Boldu, Ghergheasa), diatomită (Pătîrlagele), chihlimbar (perimetrul Mlăjet-Sibiciu-Colți-Bozioru), argilă (Simileasa), gresie, gips, nisipuri, ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice (Sărata-Monteoru, Fișici, Siriu, Nehoiu ș.a.), păduri. Economia. Principalele ramuri industriale sînt constr. de mașini și prelucr. metalelor (21,5% din prod. totală a jud.), cu unități la Buzău și Rîmnicu Sărat, în cadrul căreia se produc utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, petrolieră și chimică, subansamble pentru tractoare, garnituri de frînă și etanșare, materiale feroviare (schimbători cu ace flexibile, tirfoane), diverse produse din metal (mașini de gătit, sobe de încălzit, articole din tuci etc.). Alte ramuri, cu ponderi importante în prod. ind. a jud. sînt: metalurgia feroasă, 14,4% (sîrmă și produse din sîrmă la Buzău), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin la Buzău și Beceni, regenerarea uleiurilor la Rîmnicu Sărat), mat. de constr. (geamuri, prefabricate din beton la Buzău, var la Măgura, cărămizi la Berca, Pătîrlagele), prelucr. lemnului (Buzău, Rîmnicu Sărat, Nehoiu, Vernești, Gura Teghii), textilă (Buzău, Smeeni, Pătîrlagele), conf. (Rîmnicu Sărat, Buzău, Nehoiu), alim. (conserve de legume, preparate din carne și lapte, zahăr, uleiuri vegetale, vin etc.). În 1989, agricultura dispunea de 260.154 ha terenuri arabile, 119.336 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. Supr. arabile sînt dominate de culturile de porumb (88.108 ha), urmate de cele de grîu și secară (61.573 ha), plante de nutreț (26.410 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, orz și orzoaică, tutun, cartofi, legume etc. Culturile viticole (11.543 ha) au o extindere mai mare în zona dealurilor subcarpatice (Pietroasele, Vernești, Greceanca ș.a.). Pomicultura are prod. importante de prune, mere, pere, nuci (Nehoiu, Pătîrlagele, Cislău, Pîrscov, Chiojdu). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de 438,7 mii capete ovine, 233 mii capete porcine, 172 mii capete bovine și 15 mii capete cabaline (la Chislău și Rușețu există mari crescătorii de cai de rasă); avicultură, sericicultură, apicultură. Căi de comunicație (1990): lungimea totală a rețelei feroviare este de 232 km, din care 108 electrificată, iar cea a drumurilor publice de 2.056 km, din care 307 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 387 școli generale, 22 licee, case memoriale, muzee, 156 cinematografe, 512 biblioteci etc. În cadrul manifestărilor etnofolclorice se remarcă „Drăgaica” care se desfășoară anual, în luna iunie, la Buzău. Turism. Pr. obiective de atracție turistice de pe terit. jud. B. sînt: elementele peisagistice (valea superioară a Buzăului, masivele muntoase Siriu și Penteleu, vulcanii noroioși din zonele Pîclele Mari și Mici, Beciu, fenomen unic în țară, declarat monument al naturii, „focurile nestinse” de la Lopătari, rezervația geologică cu stîncile de calcar de la Bădila, denumită „Sarea lui Buzău”, rezervația forestieră Milea-Viforîta, cu molizi seculari etc.), monumentele și locurile istorice (mănăstirea Ciolanu, biserica Cislău, schitul Bradu, complexul arheologic de la Sărata-Monteoru, tezaurul de la Pietroasele, complexul taberei de sculptură în aer liber de la Măgura etc.), stațiunile balneoclimaterice (Sărata-Monteoru, Fișici), bogăția și diversitatea elementelor etnografice (sculpturi în lemn în zona Bisoca, Lopătari, Chiojdu, țesături și covoare la Bisoca, Siriu, Lopătari, instrumente muzicale populare la Mînzălești, Cătina) etc. Indicativ auto: BZ.

MUNCI vb. IV. 1. T r a n z. (Învechit și popular) A supune la munci (1); a tortura, a chinui, a căzni. Legați se-i aducu întru Ier[u]s[a]l[i]m, se-i munciească. COD. VOR. 38/25. Venit-ai încoace ainte de vreame a munci [pe] noi? TETRAEV. (1574), 212. Mearse sprinșii împăratul siriianilor de-i strică și munci ei și-i prădă. CORESI, EV. 155. Să-l dați acela satanei să-i muncească trupul. id. L. 296/2. Pară de foc îmbla într-ănșii, de-i arde și munciia (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 330/20. Fu biruit Roman și prins viu și-l aduseră să-l muncească. MOXA, 398/27. Și-și vărsă veninul amar pre toți creștinii. . . de-i munciia și-i răniia. id., ap. GCR I, 60/19. Au muncit călugării de i-au arsu și i-au tăiat (a. 1622). IORGA, D. B. I, 40. Cu alte munci mari și groaznice te voiu munci. VARLAAM, C. 454. Aceaste doo prepusuri nu agiung amăndoo să facă pre giudeț să muncească pre cineva. PRAV. 64. Cela ce va svătui pre altul să ucigă pre neștine, iară el nu-l va numai ucide, ce încă dentăi-l va munci. . . , să cade să să cearte cu o moarte cumplită. ib. 307, cf. 318, 326. Să aduc și pre aceia carii era acolea legați în Ierosalim să-i muncească. N. TEST. (1648), 164^v/18. Prinse pre toți boierii cei mari. . . și-i munci cu multe munci (a. 1654). GCR I, 171/11. Scoasă pre Vichentie de-l munci cu frecături cumplite. DOSOFTEI, V. S. noiembrie, 119^r/25. După voroava ce-au avut Șerban Vodă cu Cantemir Vodă, prins-au pe Iordache postelnicul Rusăt de l-au închis și l-au muncit. NECULCE, L. 96. Muftiiul s-ascunsesă, și găsindu-l l-au muncit, de-au luat mulți bani de la dînsul, păn l-au omorît. id. ib. 167. Să muncească pre aceia carii nu cred în D[u]mnezău (a. 1700). GCR I, 339/28. L-au muncit cu hiară arsă pre piept pînă lîngă moarte (începutul sec. XVIII). MAG. IST. II, 7/14. Nu cumva, apucîndu-te împăratul, singur să te muncească pentru că n-ai grăit dupre voia inimii lui. VARLAAM-IOASAF, 134^v/6. Îl ajung cu mănii aprinse, îl izgonesc, îl muncesc și ca o batjocură a ticăloșiii îl aruncă de la un loc la altul. MOLNAR, RET. 38/25. Mii de furnici, de tricolici, De vîrcolici, Vai ! mă muncesc ! ALECSANDRI, T. I, 199. Puse de tăie. . . pe mulți boieri, muncindu-i mai întîi spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I, 425. Umbra lui. . . vine noaptea de muncește și chinuiește pe bieții tineri. ISPIRESCU, L. 102. Împăratul cel crud a închis-o și a început s-o muncească. PAMFILE, S. T. 153. Acum, de va fi la iad pentru păcatul ăsta, trebuie să aibă cisterne de gaz și kilometri de fitil sub cazanul în care îl vor fi muncind diavolii. I. BOTEZ, B. I, 165. Era vădit pentru toată lumea, și mai cu samă pentru preot, că în bietul om a intrat un drac și-l muncește. SADOVEANU, D. P. 120. (R e f l. p a s.) Din pricina unei năpăstuiri de furtișag ce au căzut asupra unor țigani ai noștri, care țigani, muncindu-se foarte cumplit. . . s-au spăriit și ceilalți țigani (a. 1786). URICARIUL, XIX, 27. ◊ E x p r. (Popular) A-l munci (pe cineva) dracul = a avea convulsii (epileptice). Pe una dintre fetele lui Zamfirache Ulierul din Colentina, a de s-a logodit cu Ilie Bogasierul de la Bărăție, o muncește dracul de vreo zece zile. CARAGIALE, O. II, 234. ◊ (Prin lărgirea sensului) Fiiarăle . . . ceale mai tari pre ceale slabe le muncesc și le belesc. ȚICHINDEAL, F. 191/15. Ce îi pasă păsăruicei ce muncește pe-un gîndac, Sau paiangenul ce suge capul muștei de smarald ? EMINESCU, O. IV, 228. ◊ F i g. Sînt meșteri care dintr-o coasă rea fac [una] bună de frică: o apucă mînios, o trage la tocilă, o bate, o ascute, o trage la tocilă din nou, o muncește în fel și chip. PAMFILE, C. 142. ♦ (Învechit) A pedepsi, a condamna, a osîndi. Mai vîrtos să cade să muncească pre om la uciderea cea cu otravă decît la alte morți. PRAV. MOLD. 58^v/2. D[u]mnezău munceaște păcatele ceale vremealnice cu munci veacinice (a. 1700). GCR I, 338/11. ♦ (Familiar, rar) A masa¹. Se întoarse numaidecît cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profire, pe cînd fiu-său o muncea pe la tîmple să-și vie în fire. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 15. 2. T r a n z. (Despre senzații, sentimente, gînduri etc.) A provoca (cuiva) suferințe (fizice sau morale); a chinui, a consuma; a preocupa în mod intens. Dzi de dzi sufletul dereptului cu fărâdeleage lucrurele munciia. COD. VOR. 172/26. O, pizmă,. . . cîți muncești ! MOXA, 371/23. Pre cel lacom și gîndurile îl muncescu (a. 1714). GCR II, 14/10. În toate zilele era muncit de gîndul lui. VARLAAM-IOASAF, 12^v/5. Tiran iaste aurul care cu mii de griji și frici munceaște inima omenească. MOLNAR, RET. 29/9. Frigul pe alții mai mult muncește. CONACHI, P. 285. Nu găsi vindecarea grijei ce-l muncea. FILIMON, O. I, 124, cf. 121, 134. O presimțire dureroasă îmi muncește sufletul de astă noapte. ALECSANDRI, T. II, 9, cf. 130. Setea începe a ne munci, fără ca să zărim cît de mic izvor împrejurul nostru. id. O. P. 346. Vino, scumpă, de privește Dorul tău cum mă muncește. EMINESCU, O. IV, 234. Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. CREANGĂ, A. 240. Mă muncea conștiința. CARAGIALE, O. III, 215, cf. 198. O munceau ziua gindurile, iar noaptea visurile. SLAVICI, O. I, 290. Toată ziulica îl munciră gîndurile și nu se domirea de loc. ISPIRESCU, L. 258, cf. 261, 262. Foamea. . . muncea neîndurat pe bietul Nică. CONTEMPORANUL, II, 391. În poezia lui voia să arăte pe tînărul Sabathai muncit de îndoială. VLAHUȚĂ, N. 54. O amenințare . . . muncește acum pe Leiba mai mult decît frigurile. GHEREA, ST. CR. II, 135. Moș Gheorghe era muncit de teama rușinii bieților țărani de pe scenă. SP. POPESCU, M . G. 90. Ceea ce o muncea era pîngărirea sufletească a omului care o iubea. D. ZAMFIRESCU, A. Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70. Vor fi și ele, poate, muncite de durere. PETICĂ, O. 177. E muncit de gînduri. BASSARESCU, S. N. 13, cf. 189. Muncit de gînduri și de planuri. . . a plecat spre București. GALACTION, O. 141. O muncea un gînd, o hotărîre mereu amînată. C. PETRESCU, A. 434. Îl munceau gînduri de amărăciune. SADOVEANU, O. V, 202. Tăcură amîndoi; aceleași gînduri îi munceau. BART, S. M. 66. Mărturisesc că o clipă mă muncise un început de îndoială. CONTEMP. 1950, nr. 185, 3/3. Valeria era muncită de gînduri. V. ROM. februarie 1952, 2. ◊ A b s o l. [Păcatul] are și dulceață și scîrbă, că în puțină vreame se îndulceaști, iar întru veaci munceaște. CORESI, EV. 27. Așa e frumusețea. . . Din preajmă-i ea gonește Durerea ce muncește. ALEXANDRESCU, O. I, 96, cf. EMINESCU, N. 73. ◊ E x p r. (R e f l.) A se munci cu gîndul = a gîndi intens la ceva, a-și supune mintea la eforturi; a se frămînta. Tocmai cînd se muncește cu gîndul acesta, bagă de seamă că s-a mai urcat cineva în tramvai. REBREANU, NUV. 144. Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33. 3. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit și popular) A îndura chinuri (fizice sau morale); a pătimi, a suferi. Să muncescu în pustie și în măguri și în peșteri (cca 1550). GCR I, 1/18. Rău se chinuia și se muncia fiu-său. CORESI, EV. 79. H[risto]s derept noi se-au muncit. id. L. 411/4. Că dûn vecu se munciia ei și nu pute vede lumina (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 320/22, cf. 350/16. Face-voiu [o] cearere de la tine să mă și eu muncescu cu creștinii. COD. TOD. 206. Nice vor munci de foame, nic[e] de sete. ib. 218. Mulți se munciră pentru H[risto]s. MOXA, 363/14. Cine va asculta dînșii, acela nu va veni într-acel loc de muncă unde te muncești tu. VARLAAM, C. 286, cf. 172. Spîndzură în văzduh pre popa idolilor și mult ceas s-au muncit în văzduh și cădzu gios de să stîlci și rău muri. DOSOFTEI, V. S. septembrie, 2^r/18. Va arunca pre acei oameni nemilostivi în temnița iadului ca să se muncească acolo în veaci. CHEIA ÎN. 14^r/12. Ne băgară aice în peșteră și așa ne vom munci pană la sfîrșănia veacului. VARLAAM-IOASAF, 82^v/17. Un musulman ce a crezut curanul și pe Moamet. . . nu este cu putință a se munci în veci. . . , ci cred că. . . merge la rai în pace. VĂCĂRESCUL, IST. 249. Leul. . . se munceaște cu sufletul în gușă și trage de moarte. ȚICHINDEAL, F. 8/7. Duhul tău. . . degeaba se luptă și se muncește. CONACHI, P. 276. Fără să-l prinză somnul, toată noaptea să muncea. PANN, E. I, 49/22. Toderică . . . a mîntuit sufletele coconașilor ce se munceau din pricina lui. NEGRUZZI, S, I, 89. Ion. . . se muncește rău în somn. CARAGIALE, O. VI, 289, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 318. Au dat poroncă . . . să-i vie doftorii în clipă să facă ceva că să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301. 4. R e f l. și (învechit) i n t r a n z. A depune eforturi, a-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. Se nu D[om]nul zidire casa, în deșertu munciră-se (t r u d i r ă – s e C) zidindu. PSALT. SCH. 429/4. Vecirií miei. . . muncia-se (n e v o i i a – s e a C²), cerînd sufletul mieu. PSALT. 72, cf. 122. Învățătoare, toată noaptea ne-am muncit (t r u d i t N. TEST. 1648, o s t e n i n d u – n e BIBLIA 1688), nemică n-am prins. CORESI, EV. 329. Muncește să găsească vreme să rădice sabie asupra împărățiii. IST. Ț. R. 39, cf. 21. Să muncea în tot chipul să le potolească. ib. 113. [Filozofii] în zadar se muncesc a arăta că noi sîntem numai pămînt. MARCOVICI, C. 12/16. Te vei munci să amăgești pe fratele tău și chiar pe creatorul tău. FILIMON, O. I, 311. Capul lui se muncea mereu cu ideea d-a redobîndi tronul., ODOBESCU, ap. DDRF. Așa se munci biata noră pînă după miezul nopții. CREANGĂ, P. 6. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I, 246. Bătrînul deschidea ochii mari, se muncea să se scoale. D. ZAMFIRESCU, T. S. 16. S-a muncit vreo două ceasuri, în zadar. Ideea se zvîrcolea în sufletul lui, dar nu izbutea să se înfăptuiască pe hîrtie. REBREANU, I. 103. Țigănușul se muncea amarnic . . . să-și bage picioarele în botforii de lac. C. PETRESCU, A. R. 42. Luat din scurt, Nică Crețu se fîstîci și se vedea cum se muncește să-și caute răspunsul. MIHALE, O. 46. El se muncise într-atîta, cît îi curgea numai sudorile de pe frunte. SBIERA, P. 199. A venit o pasere și a zis: – Pînă nu mă va aduce pe mine și pe soția mea în biserica asta, nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV, 170. Mă muncii o vară toată Ca se fac streinul tată, Și streinul, Ca pelinul. POP., ap. GCR II, 308. ♦ R e f l. (Învechit, rar) A se lupta. Cu gadinele sălbateci m-am muncit. Ce folosu mie aceaia (a. 1569). GCR I, *13/27. ♦ R e f l (Regional) A se screme (Moișeni-Satu Mare). ALR I 121/345. 5. I n t r a n z. A desfășura o activitate (fizică sau intelectuală), a îndeplini o muncă (3); a lucra. Cela ce au muncit acolia . . ., să-și piiardză toată usteneala. PRAV. 25. Aceia ce un ceas muncește, în veci desfătare gătește (a. 1750). GCR II, 49/28. [Cei mari] n-alerg, nu ostenesc, Cei mici pentru ei muncesc. MUMULEANU, ap. GCR II, 249/14. Tu dormi, în vreme cînd toți ciilalnți varsă sudori de moarte muncind. DRĂGHICI, R. 10/26. Tot omul sănătos și cu minte poate să-și cîștige acele lucruri trebuincioase cît se poate mai bine, numai să muncească. GT (1839), 75²/21. S-a statornicit în satul acela . . . muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139. Muncesc, muncesc și nu s-alege nemica de mine. id. ib. 200. Ia să ne gîndim și la oamenii care muncesc o săptămînă întreagă, de dimineață pînă seara tîrziu. CARAGIALE, O. II, 211. Omule, te văz harnic, muncești de te spetești și doi în tei te văd că nu poți lega. ISPIRESCU, L. 196, cf. 62. Cît am trudit, cît am muncit Și. . . nimic n-am folosit. MACEDONSKI, O. I, 38. Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă și-i supus. VLAHUȚĂ, O. A. 10. Taica pentru dînșii a muncit. REBREANU, R. I, 205, cf. 225. Cînd ai fost deprins să muncești cu mîna pe coada lopeții, e primejdios să te apuce boieria din senin. C. PETRESCU, A. 306. Muncești: ești tractoristă. D. BOTEZ, F. S. 12. Sînt o biată fată care muncesc ca să cîștig pînea. SADOVEANU, O. XIV, 323. Scarlat muncea ca un cîine. CĂLINESCU, E. O. II, 124. Muncind cu brațele nu s-adună o mie dă pogoane ! CAMIL PETRESCU, O. III, 114. În gospodăria colectivă, fiecare trebuie să muncească. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 669. A munci zi de zi în spiritul științei marxist-leniniste, constituie chezășia izbînzii în știință, literatură și artă. CONTEMP. 1953, nr. 339, 1/1. Omul care muncește are drept la toate bucuriile vieții. ib. 1954, nr. 388, 2/4. Munceau, cîntînd, electricienii. BENIUC, C. P. 40. Ultimele luni muncise pe brînci. V. ROM. aprilie 1957, 76. La sărac oi dărui, Să aibă cu ce munci ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 291. Unde toți de obște muncesc, cerșetori nu se găsesc. ZANNE, P. VIII, 373. Cu cît mai mult vei munci, atît mai mult vei dobîndi. id. ib. Mănîncă la mine și muncește la tine. id. ib. III, 629. ◊ L o c. a d j. Pe nemuncite = fără muncă, fără să muncească. Tineri osteniți pe nemuncite. VLAHUȚĂ, ap. DDRF. ◊ (Cu complement intern) Muncă ce-a muncit ? Grădin-a făcut, Flori și-a presădit. TEODORESCU, P. P. 91.* T r a n z. (Complementul indică obiectul sau felul muncii) Să li se pară dezonorant a munci pămîntul. REBREANU, R. I, 37. Stau în drum să mă gîndesc Ce s-apuc, ce să muncesc, Pînea să-mi agonisesc ? ALECSANDRI, P. P. 285. Dar cît îi fi șî-i trăi, să fii vrenic să muncești pămîntu. ȘEZ. III, 100, cf. ALRM SN I h 7. ♦ T r a n z. (Complementul indică o persoană) A osteni, a istovi; a pune la muncă (3), a da de lucru. Iată aci alăturat articolul cu pricina. . . care m-a muncit mai tare decît o comedie în trei acte. CARAGIALE, O. VII, 233. Nouă meșteri mari, Calfe de zidari. . . Că vodă-i ținea Și vodă-i muncea. TEODORESCU, P. P. 469. El muncea lumea ca la robie: îi punea de zidea la cetăți, făcea la podvezi și la drumuri lungi. ȘEZ. V, 20. ♦ Tranz. (Învechit, rar) A potoli, a domoli, a îmblînzi. Limba nimenre nu o poate de la oameni munci (p o t o l i N. TEST. 1648, d o m o l i BIBLIA 1688). COD. VOR. 124/25. – Prez. ind.: muncesc. – Și: (prin Ban.) muci vb. IV. L. COSTIN, GR. BĂN. 141, NOVACOVICIU, C. B. I, 14, ALR II 3 083/36. – Din v. sl. мѪчити (сѧ). Cf. bg. м ъ ч а с (е).