ANTET, anteturi, s. n. Indicație tipărită în partea de sus a unei foi de hârtie sau a unui plic, cuprinzând numele, adresa etc. unei instituții sau ale unei persoane. – Din fr. en-tête.

antet s. n., pl. antete

antet, pl. anteturi

antet sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr en-tête] Indicație tipărită în partea de sus a unei foi de hârtie sau a unui plic, cuprinzând numele, adresa etc. unei instituții sau a unei persoane.

ANTET, anteturi, s. n. Indicație tipărită în partea de sus a unei hîrtii sau a unui plic, conținînd numele, adresa, numărul de telefon etc. al unei instituții.

ANTET, anteturi, -e, s. n. Indicație tipărită în partea de sus a unei foi de hârtie sau a unui plic, cuprinzând numele, adresa etc. unei instituții sau unei persoane. [Pl. și: antete] – Din fr. en-tête.

!antet s. n., pl. anteturi/antete

ANTET, anteturi, s. n. Indicație tipărită în partea de sus a unei hîrtii sau a unui plic, conținînd numele, adresa etc. unei instituții sau ale unei persoane. – Fr. en-tête.

ANTET s. n. indicație (tipărită) în partea de sus a unei hârtii, a unui plic, conținând numele, adresa etc. ale unei instituții, întreprinderi sau persoane; header. (< fr. en-tête)

antet (-turi), s. n. – Indicație tipărită în partea de sus a unei foi de hîrtie sau a unui plic, cuprinzînd numele, adresa unei instituții sau persoane. Fr. en-tête.

ANTET s.n. 1. Indicație (de obicei tipărită) aflată în partea de sus a unei hîrtii sau a unui plic, conținînd numele, adresa etc. ale unei instituții sau ale unei persoane. 2. Cap de coloană al unui formular, cuprinzînd indicații asupra datelor de completat. [Pl. -turi, -te / < fr. en-tête – în frunte].

ANTET ~uri n. Indicație tipărită în partea de sus a unei foi de hârtie sau a unui plic, conținând numele și adresa unei întreprinderi sau a unei persoane. /<fr. en-tête

!antet s. n., pl. anteturi

HEADER HI-DER/ s. n. (inform.) antet. (< engl. header)^[1]

PEDALĂ, pedale, s. f. 1. Pîrghie de manevră sau de comandă acționată cu piciorul, care: a) (la bicicletă, la mașina de cusut, la tocilă etc.) produce o mișcare de rotație; b) (la autovehicule) produce anumite efecte mecanice (debreiere, accelerare, frînare etc.). Bedros luă piciorul de pe pedala de viteză și apăsă cu talpa pe frînă. DUMITRIU, N. 272; c) (la războiul de țesut) mișcă ițele; d) (la pian) modifică amploarea sunetelor. Infatigabila Frau Kunst, călcind pedala, porni cu brio primele tacturi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 11; e) (la orgă) introduce aerul în tuburile de rezonanță; f) (la harfă) efectuează recordarea instantanee. 2. Presă mică de imprimare, acționată cu piciorul, cu care se imprimă de obicei biletele sau colile cu antet. 3. (Muz.) Notă joasă și gravă care durează, uneori, mai multe măsuri. (Metaforic) în glas i se aștern acum [Oltului] straturi de humă, melodioase, făcîndu-l să capete inflexiuni grave de orgă, deasupra cărora pedalele așază grelele lor perdele sonore de catifea. BOGZA, C. O. 139. ♦ Compoziție în care, deasupra basului, ca ton lung, se mișcă o serie de acorduri care nu stau în mod necesar în raport cu el.

pedală sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (rar) pedal sn / Pl: ~le / E: fr pédale] 1-2 Pârghie acționată cu piciorul (pentru antrenarea unui mecanism sau) pentru efectuarea unei comenzi. 3 (Spc) Paletă pe care se apasă cu piciorul pentru a merge cu bicicleta. 4 (Spc) Fiecare dintre cele două pârghii aflate sub pian, pe care se apasă pentru a mări sau a micșora durata și intensitatea vibrației sunetului. 5 (Îe) A pune ~la A insista asupra unui lucru. 6 Presă tipografică mică, acționată cu piciorul, folosită pentru imprimat bilete, coli cu antet etc. 7 (Muz) Sunet prelungit de bas, însoțit pe treptele superioare de acorduri variate.

A PURTA port tranz. I. 1) (ființe sau lucruri) A deplasa ținând (în brațe, pe spate, într-un loc special amenajat în acest scop etc.); a duce. ~ ghiozdanul. ◊ ~ (pe cineva) pe palme (sau ca pe palme) a avea o grijă deosebită (față de cineva). ~ arma a mânui arma pentru a da onorul. 2) fig. (greutăți de ordin moral) A răbda simțind inutilitatea protestului; a îndura. Poartă cu greu ura dușmanului. ◊ ~ jugul a fi împilat, exploatat. 3) (ființe sau lucruri) A duce dintr-un loc în altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de transport); a transporta; a căra. Trenul l-a ~t prin multe orașe. 4) (ființe) A duce cu sine sau după sine. Poartă copilul la lucru. Îl poartă de mână. ◊ ~ cu vorba (pe cineva) a tărăgăna realizarea celor promise. 5) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, podoabe etc.) A avea cu sine. El poartă barbă. Port cercei de aur. ◊ ~ sarcină a fi gravidă. 6) (acte, bani etc.) A ține la sine (pentru a fi folosit la necesitate). 7) A avea imprimat în calitate de semn distinctiv. Documentul poartă antetul instituției. ◊ Poartă numele (sau porecla, titlul) a avea drept nume (sau poreclă, titlu). 8) (corpul sau părți ale lui) A mișca dintr-un loc în altul sau dintr-o poziție în alta; a deplasa; a dirija. Își purta mâna deasupra capului meu. 9) (unelte și instrumente) A pune în funcțiune operând (dibaci) cu mâinile; a mânui; a manipula. Poartă cu iscusință bisturiul. 10) A face să se poarte. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerând ideea de menținere a unei stări de spirit). ~ (cuiva) de grijă, ~ grija cuiva v. GRIJĂ. ~ răspunderea a răspunde de ceva. ~ dușmănie (sau pică) a dușmăni. ~ cuiva sâmbetele a purta pizmă cuiva. ~ interes v. INTERES. Interesul poartă fesul v. FES. A-i ~ frica cuiva a se teme de cineva. 2) (sugerând ideea de conducere și de organizare) ~ gospodăria a avea în grijă sa treburile gospodăriei. ~ război (sau lupte) a se război. ~ o discuție a discuta. ~ biruință a birui. /<lat. portare