FUS¹ ~e n. 1) Unealtă de tors pe care se înfășoară ața răsucită, având forma unui bețișor bombat la mijloc, ascuțit la capătul de sus, iar la cel de jos terminat cu o sfârlează. 2) Piesă a unei mașini de tors care servește la răsucirea și la înfășurarea firelor. 3) la pl. fig. iron. Picioare foarte subțiri. /<lat. fusus

pestriț, ~ă [At: PALIA (1581), 150/8 / V: (înv) ~it, (reg) pis~, pres~^[1], pristiț, pristit / A și: (reg) pes~ / Pl: ~i, ~e / E: slv пьстрь] 1 a Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite, de obicei alb cu negru Si: bălțat, (rar) pestrițat (1), pistruiat, (îrg) pestrițiu (1), pistrui, (reg) mistreț, mistricioi, mistriu, morajin, pestric (1), picur², picurat², picuriu, pistricos, (îvr) pestricat (1). 2 a Cu culori diferite Si: bălțat, (rar) pestrițat (2), pistruiat, (îrg) pistrui, pestrițiu (2), (reg) mistreț, mistricioi, mistriu, morajin, pestric (2), picur², picurat², picuriu, pistricos, (îvr) pestricat (2). 3 a (Îs) Fontă ~ă Amestec de fontă cenușie cu fontă albă. 4 a (Reg; îs) Ouă ~e Ouă încondeiate. 5 a (Îs) Ață ~ă Ață răsucită din fire de diferite culori. 6 a (Reg; îs) Săptămâna ~ă Cârnedeagă. 7 a (Reg; îc) Șarpe-~ Viperă (Pelias berus). 8 a (Reg; îc) Șopârlă-de-apă-~ă Salamandră (Salamandra maculosa). 9-10 sm, a (Reg; șîc Pește-~) (Peștele) porcușor (Golia gobio). 11 a (Pan; pop) Dungat. 12 a (Reg; d. păr) Cărunt. 13 a (Reg; d. cai) Șarg, cu coada și coama albe. 14 a (Reg; d. oameni) Pistruiat. 15 a (Ban; Trs) Ciupit de vărsat. 16 a (Reg; d. ochi) Căprui. 17 a (Pex) Care este format din elemente de tot felul. 18 a Care este amestec. 19 a Variat. 20 a Eterogen. 21 a Împestrițat. 22 a (Fig) Ipocrit. 23 a Răutăcios. 24 a (Îe; pfm) A fi ~ la mațe sau pe cerul gurii ori (a fi) cu mațe (sau, rar, cu oase) ~e sau a avea mațe ~e A fi rău la suflet. 25 a (Îae) A fi zgârcit. 26 a (Reg) Tare.

uciu² s [At: H XVII, 98 / V: ugiu / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Reg) Ață răsucită cu care coase cizmarul.

BUMBĂCEL sbst. Bumbac subțire și bine răsucit; ață de bumbac: Cămeși de borangic, Alese cu ~ SEV.

ARNICI n. Ață de bumbac răsucită, vopsită în diferite culori și folosită la brodat. /cf. sb. jarenica

spegmă, spegme, s.f. 1. (pop.) ață de cânepă, răsucită și împletită, în două fire. 2. (pop.) smoc format din fire de cânepă, de bumbac, de lână, după dărăcit; câlți de proastă calitate care cad la melițat; smoc de păr sau de iarbă.

creț, ~e'ață [At: ANON. CAR. / V: (reg) cr'ață, crăț / Pl: ~i, ~e și ~uri / E: nct] 1-2 a (D. păr, lână; îoc neted, lins) Răsucit în inele sau în spirală Si: (reg) buclat, încărlionțat. 3 a (Pan; d. ape; îoc lin) Cu valuri Si: încrețit. 4-5 av (Îe) A (se) face ~ A (se) încreți. 6 a (D. ființe, blană sau haine de blană) Cu părul ondulat. 7-8 a (Pan) Care prezintă ridicături și adâncituri sau cute (naturale). 9 a Îndoit în cute regulate Si: încrețit, ondulat, plisat. 10 av (Reg; îe) Calcă ~ Calcă mândru. 11 a (Imp) Zbârcit. 12-13 sm (Mpl) Păr ondulat de la natură sau încrețit Si: buclă, cârlionț, crețeală (1), (îrg) crețitură (1), zuluf. 14-15 sn Îndoitură la haine sau la cizme Si: cută, fald, (reg) curmătură, undă. 16 sn (Cmr; înv) Ață de bumbac răsucită Si: cretișor (2), extra-creț. 17 sn Încrețitură a pielii Si: cută, zbârcitură. 18 sf (Bot; reg) Nalbă (Lavatera thuringiaca). 19 sf (Bot; reg) Izmă creață (Mentha crispa). 20 sf (Bot; reg; pex) Izmă creață (Mentha suaveolens). 21 sf (Bot; reg; pex; lpl) Încrețiturile de pe partea de dedesubt a pălăriei unor bureți. 22 (Bot; reg) Mușcată creață (Pelargonium radula). 23 (Bot; reg; șîs crața broaștelor) Vetrice (Tanacetum vulgare). 24 sf (Bot; reg) Varietate de struguri albi. 25 sn (înv; pan) Depresiune de teren cutată.

spegmă sf [At: ECONOMIA, 221/23 / V: (reg) ~ecmă, ~ecnă, ~emă, ~emnă, spacmă, spagmă, spahmă, spamă (Pl: spămuri), spăcmă, spăcumă, spăg~ (Pl și: spămuri), spămne sfp, spâcnă, spâgmă, spâhnă, spâmă / Pl: ~me / E: nct] 1 (Pop) Ață de cânepă răsucită și împletită în două fire. 2 (Pop) Smoc format din fire de cânepă, de bumbac, de lână etc., după ce a fost tras prin dinții dăracului. 3 Câlți de proastă calitate. 4-5 (Pex) Smoc de păr sau de iarbă. 6 (Reg; lpl; îf spămne) Câlți de proastă calitate care cad la melițat.

AȚĂ (pl. ațe) sf. 1 Fir răsucit de bumbac, de cînepă, de in, etc. cu care se coase, se brodează, se împletește: ~ de cusut; ~ subțire; ~ groasă; fir de ~ ; mosor de ~; ghem de ~ ¶ 2 Ori-ce tort răsucit, sfoară, frînghie: au tăiat ațele cortului asupra lui Ștefan-Vodă (GR.-UR.); ațele opincii, legăturile de la opinci, tărsîne; ațele ițelor 👉 IȚE ¶ 3 proverb: pînă într’un (sau pînă la un) cap de ~, pînă la cea din urmă fărîmă, fără a lăsa (afară) nimic; nici un cap (sau capăt) de ~, nici cît un fir de ~ (PANN), nici cel mai mic lucru, nimic; – se ține într’o ~ (sau într’un fir de ~), stă numai într’un fir de ~, e gata să se prăpădească, abia se mai poate ține; – viață cîrpită cu ~, traiu plin de necazuri, viață prăpădită; – zile înșirate cu ~ (ISP.), zile trecute fără nici o mulțumire, fără nici un folos, vreme pierdută; – mai mult ~ decît față, se zice despre o îmbrăcăminte sărăcăcioasă, haine roase, sdrențuite; – nu face ața cît fața (PAMF.), prea multă trudă pentru un folos de nimic; – cusut cu ~ albă, care se poate ghici lesne (vorb. de o aluziune răutăcioasă, de o minciună grosolană); – din fir pînă în ~, de la început pînă la sfîrșit, pînă în cele mai mici amănunte; – a-I trage ața la (moarte, etc.), a-l împinge soarta, fatalitatea, a nu se putea împotrivi soartei; – nu întinde ața, că se rupe, nu împinge lucrurile prea departe, nu căuta a trage foloase peste măsură, că s’ar putea să pierzi totul; – unde e ața mai subțire, acolo se rupe, necazurile cad mai adesea pe cei slabi; cei nevoiași mai adesea sînt păgubiți ¶ 4 🏠 Ața zidarului, sfoara pe care o întinde zidarul spre a putea lucra zidul drept; de aci proverb: pe ~, de-a dreptul, în linie dreaptă; a merge ~, a se întinde ~, a trage ~, a merge, etc. de-a dreptul, fără înconjur, în linie dreaptă ¶ 5 🌿 Firicel care se desprinde de pe păstăile plantelor leguminoase, ca bobul, fasolea, mazărea, etc. ¶ 6 Firicel, fibră de carne ¶ 7 🫀 Ața limbii, pielița care leagă partea dedesubt a limbii de peretele inferior al cavității bucale ¶ 8 Ața cuțitului, firul de oțel care se desface de pe tăișul cuțitului, cînd se ascute mult: a scoate ața cuțitului ¶ 9 Băn. 🌿 AȚA-APEI¹, mușchiu care crește de la 4-10 cm. înălțime, formînd tufe întinse de o coloare verde-gălbuie; se găsește pe marginea pîraielor și izvoarelor, în cîmpiile mlăștinoase și pe stînci umede (Mnium fontanum); – 🌿 AȚA-APEI² = MĂTASEA-BROAȘTEI [lat. acia].

IBRIȘIN, ibrișine, s. n. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat sau la împletit. ◊ Expr. (Reg.) A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a ironiza. ♦ Papiotă. [Var.: ibrișim s. n.] – Din tc. ibrișim.

A DEZRĂSUCI ~esc tranz. (ațe, frânghii, sârme etc. răsucite) A face să nu mai fie răsucit. /dez- + a răsuci

IBRIȘIN, ibrișine, s. n. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat ori la împletit. ◊ Expr. (Reg.) A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a ironiza. ♦ Papiotă. [Var.: ibrișim s. n.] – Din tc. ibrīșim.

ațică sf [At: POLIZU / Pl: ~ici / E: ață + -ică] 1-22 (Șhp) Ață (1, 20-26, 30, 34, 42) (subțire). 23 (Trs) Bumbac răsucit în două cu care se face urzeala pânzei. 24 (Țes) Pânză țesută din ațică (23) și amici. 25 Pânză de bumbac, rară și subțire, de culoare gălbuie. 25 (Mun; art) Nume al unui dans popular. 26 Melodie după care se execută dansul (25).

ibrișin [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~șim, (înv) eb~ / Pl: ~uri / E: tc ibrișim] 1 sn Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, folosit mai ales la brodat și la împletit. 2 sn Papiotă cu ibrișin (1). 3 av (Pop; d. activități; îe) A merge ~ A se desfășura rapid, fără greutate. 4 sn (Pfm; îe) A da (sau a-i trage) cuiva cu ~ul pe la nas A ironiza pe cineva. 5 sn (Buc) Fir de bumbac de culoare albă sau neagră. 6 sn (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

sibiaș sn [At: KLOPȘTOCK, F. 7 / P: ~bi-aș / Pl: ~e / E: nct] Un fel de ață groasă de bumbac, răsucită, folosită mai ales în cizmărie.

batir s.n. Fir de bumbac răsucit ușor, mai gros decît ața de cusut, care este folosit la însăilat. • pl. -e. /<fr. bâtir.

IBRIȘIN ~e n. Fir de ață de mătase sau de bumbac răsucit, folosit la cusut, brodat sau tricotat. ◊ A-i trage cu ~ pe la nas a) a lua în râs pe cineva; b) a vorbi cuiva despre ceva neplăcut, jenant. [Sil. i-bri-] /<turc. ibrișim

batir² sn [At: LTR / Pl: ~e / E: nct] Fir de bumbac răsucit ușor, puțin mai gros decât ața de cusut, întrebuințat la însăilat.

BATIR, batire, s. n. Fir de bumbac răsucit ușor și puțin mai gros decît ața de cusut, întrebuințat la însăilat; ață de însăilat.

BUMBAC, (I) s. m., ții) s. n. I. Plantă textilă în formă de arbust care în mod obișnuit crește în regiunile tropicale și subtropicale, iar aclimatizată, și în regiunile cu climă temperată (Gossypium); fibrele pufoase care îi acoperă semințele se întrebuințează în industrie. Acum, bumbacul crește pe malurile Oltului, pe vaste întinderi. BOGZA, C. O. 389. ◊ Compus: bumbac-de-cîmp = bumbăcăriță. II. 1. Puf vegetal format din fibrele textile produse de semințele bumbacului (I) și întrebuințat, netors, în industrie și comerț; p. ext. vată. S-a tologit așa îmbrăcat, cum era, pe un divan moale ca bumbacul. CREANGĂ, P. 302. Și de frig la piept și-ncheie tremurînd halatul vechi, își înfundă gîtu-n guler și bumbacul în urechi. EMINESCU, O. I 132. ◊ Expr. A avea bumbac în urechi = a nu auzi bine; a se face că nu aude bine. 2. Fir răsucit de bumbac (II 1), întrebuințat la cusut (v. ață, ațică, bumbăcel) sau la țesut. Pînză de bumbac. Urzeală de bumbac. 3. Țesătură de fire de bumbac (II 1). Fochiștii, nespălați, nerași, cît îî ținea drumul, ieșeau cîte unul din tartarul căldurilor, pe jumătate goi, cu gîtul învelit în săluțul lor de bumbac. BART, E. 47. Lasă-mă, maică, să zac, Pe perină de bumbac, în brațele cui mi-i drag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. Și ți-ai făcut [iie] de bumbac, Tuturor să fii pe plac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 245. ◊ Bumbac mercerizat v. mercerizat.

ață sf [At: PRAV. GOV., ap. TDRG / Pl: ațe / E: ml acia] 1 Fir subțire și lung, răsucit (de in, de cânepă, de bumbac etc.), pentru cusut. 2 (Pex) Mosor sau ghem de ață (1). 3 (Îe) Cusut cu ~ albă Evident fals. 4 (Îae) Care sare în ochi, de care îți dai seama imediat. 5 (Îe) A nu întinde ața (să nu se rupă) A nu întrece măsura (căci nu ți se va permite). 6 (Îe) A se ține numai într-un fir de (sau numai într-o) ~ A fi gata să se rupă. 7 (Îae) A fi în mare primejdie. 8 (D. viață; îae) A fi aproape de sfârșit. 9 (Îe) (Nici) un fir (sau un capăt) de ~ Fără valoare. 10 (Îe) A fi cu șerpar de ~ A fi foarte sărac. 11 (Îe) Până-ntr-un (sau la un) capăt de ~ Până la cel mai mic rest. 12 (Îe) A spune (sau a povesti) din fir până-n ~ A povesti cu toate amănuntele. 13 (Îe) Nu face ața cât fața Folos puțin și trudă multă. 14 (D. haine; îe) Mai mult ~ decât față Ros, de i se vede urzeala stofei. 15 (Îe) Mai scumpă ața decât fața E mai scumpă execuția decât materia primă. 16 (Îe) A-l trage (pe cineva) ața spre (sau la) ceva A fi atras irezistibil, ca de o forță a destinului. 17 (Îvp; îe) A rămâne cu ața mămăligii A rămâne sărac lipit. 18 (Pop; îc) Ața vieții Viața. 19 (Îe) A i se tăia ața vieții A muri. 20 (Înv; îs) Ofițer de ~ Ofițer de administrație sau intendență, care avea tresă albă pe epolet Si: (înv) ațist. 21 (Înv) Șir de mărgele. 22 (Lpl) Feluri (sau culori) diferite de ață (2). 23 (Lpl) Zdrențe. 24 (Pan) Fir de păianjen. 25 (Pan) Fibră din tulpina unei plante. 26 (Pan) Fir format la păstaia plantelor leguminoase când se maturizează. 27 (Pan) Fibră din came. 28 (Pop; îs) Ața limbii Membrană care unește partea inferioară a limbii cu gura Si: (pop) frâul limbii. 29 (Îs) Ața buricului Cordon ombilical. 30 (Înv; îs) Ața cuțitului Fir de metal care se desprinde prin continuă ascuțire. 31 (Pex; înv) Frânghie. 32 (Îrg; îs) Ațele ițelor Sfori de scripeți la războiul de țesut. 33 (Țes; îrg) O parte a urzitoarei. 34 (Țes; îrg) O parte a sucalei. 35 (Înv) Nojiță. 36 (înv) Funie cu care se trage clopotul. 37 (Înv; pex) Bătaie de clopot. 38 (Înv; îs) Ața zidarului Fir cu plumb. 39 (Înv; îe) Ca pe ~ în linie perfect dreaptă. 40 (Înv; îae) Foarte bine. 41 (Înv; îlav) ~ la... Drept la... 42 (Înv; îe) A merge ~ A merge direct, fără ocolișuri. 43 (Îrg) Fitil. 44 (Bot; reg; îc) Ața-apei Mușchi din familia batramiaceelor, înalt de 10 cm, de culoare verde-gălbui, ce crește în tufe dese, pe malul apelor (Philonitis fontana). 45 (Bot; reg; îae) Mușchiul Minium fontanum. 46 (Bot; reg; îae) Mătasea-broaștei. 47 (Bot; reg; îc) ~-de-mare Plantă acvatică, cu tulpină și frunze filiforme și flori verzui, care crește în ape limpezi sărate (Ruppia rostellata). 48 (Iht; îac) Peștișorul marin Nerophis ophidion teres, cu corpul filiform.

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

PESCĂRESC ~ească (~ești) Care este caracteristic pentru pescari. Unealtă ~ească. ◊ Ață ~ească ață rezistentă de bumbac, alcătuită din mai multe fire răsucite. Pantaloni ~ești pantaloni (de damă) strâmți și lungi până sub genunchi. /pescar + suf. ~esc

răsucésc v. tr. (vsl. rasukati-rasučon, a răsuci, d. sukati, a suci; sîrb. raz-sukati, rus. raz-sučitĭ. V. sucesc). Sucesc de maĭ multe orĭ: a răsuci un fir de ață, a-țĭ răsuci mustața. Scrîntesc, luxez: șĭ-a răsucit picĭoru. A te răsuci într’un picĭor, a fi foarte vioĭ și harnic.

cheotoare [At: BIBLIA (1688), 57 / V: cet~ cheu~, chio~, chiu~, (reg) chept~, chiptoare, chet~, cheiet~, chei~, chie~, cheio~ / P: che-o~, (reg) cheo~ / Pl: ~ori / E: ml clautoria] 1 a (înv; îs) Piatră ~ Piatră de hotar. 2 sf Crestătură făcută într-o bucată de lemn, în care se îmbină altă bucată Si: cheotură, cuib, încheietoare, încheietură, mușcătură, prescură. 3 sf Capetele bârnelor, ieșite în afară la cele patru colțuri ale casei, care de obicei nu se văruiesc. 4-5 sf (Pex) Colț de casă sau de stâncă din bârne, fără stâlpi. 6 sf (Reg) Colț de gard. 7 sf Locul unde se întâlnesc două plase de garduri. 8 sf Locul unde se unesc căpriorii unei case. 9 sf (Urmat de „gurii”) Colțul gurii. 10 sf Cele două băieri cu care se încheie cămașa țărănească. 11 sf (Reg) Găitan în care se încheie nasturele de la gura sumanului. 12 sf Legătură. 13 sf Gaură de pe marginea unei haine, prin care se trece un nasture Si: butonieră. 14 sf Legătură de piele cu care se încheie tablele unei cărți Si: cataramă. 15 sf (La coasă) Legătura cu care se prinde cârligul de coasă. 16 sf (La hamurile de la cal) Cureaua care, răsucită după hulubă, leagă cercul. 17 sf (Lpl) Cele două ațe sau curelușe de legat jugul. 18 sf (Pes; lpl) Ochetele care servesc pentru a prinde cu ele plasa de cele patru capete ale arcurilor. 19 sf (Pes) Lațul din capătul analei. 20 sf (Pes; lpl) Ochiurile cu care se prind perimetele. 21 sf (Îf chiutoare) Povarnă în care se fierb prunele pentru prepararea rachiului.

ață (ațe), s. f. – 1. Fir. – 2. Fibră, filament. – 3. (adv.) Direct, fără oprire. – 4. (Fam.) Intendență militară. Lat. acia (Pușcariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atša). – Sensul 4 este o interpretare umoristică a cuvîntului administrație, care înainte se prescurta de obicei sub forma a-ție. Der. ațică, s. f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeală, făcut din două fire răsucite); ațist, s. m. (ofițer de intendență); ațos, adj. (care are ațe; necioplit, înfumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acŭ (Capidan, Raporturile, 220).

AȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir (de bumbac, de in sau de cînepă) răsucit subțire, folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă = evident fals, mincinos. A întinde ața = a întrece orice măsură. Se ține (numai) într-un fir de ață = abia se mai ține; fig. a fi în mare primejdie. A-l trage ața la ceva = a fi mînat de un imbold irezistibil spre o țintă. A spune din fir pînă-n ață = a spune tot, de la început pînă la sfîrșit. Mai multă ață decît față = jerpelit. Mai scumpă ața decît fața sau nu face fața cît ața = costă mai scump executarea sau reparația unui lucru decît valoarea lui; fig. trudă multă și folos puțin. Nici un capăt de ață = nimic. Pînă-ntr-un cap(ăt) de ață = tot. Viață cusută cu ață = viață grea. ♦ (La pl.) Zdrențe. 2. Orice fir care seamănă cu ața (1) sau are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ (Adverbial) Direct la..., fără să se abată din drum. Acea măiestrită șosea... se-ntinde ață pînă la bariera Ploieștilor (ODOBESCU). ♦ (Pop.) Ața limbii = membrană care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fig. Dîră subțire. ♦ (La pl.) Dîre băloase pe care le prezintă uneori zeama de varză. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform (Nerophis ophidiontares). – Lat. acia.

AȚĂ, (2, 3) ațe, s. f. 1. (Numai la sg.) Fir (de bumbac, de in sau de cînepă) răsucit subțire, cu care se coase. O gospodină cumpăra un mosorel cu ață. PAS, L. I 136. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos Și cum neagra veșnicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocele se-nșiră ca mărgelele pe ață. EMINESCU, O. I 140. ◊ Expr. Cusut ață albă = evident fals, mincinos. Povestea aceasta e cusută cu ață albă. ▭ Acest «unde ești?» prea e cusut cu ață albă. DELAVRANCEA, H. TUD. 74. A întinde ața = a întrece orice măsură. Nu întinde ața să se rupă. NEGRUZZI, S. I 251. A se ține sau a sta (numai) într-un fir de ață= a fi aproape de pierzanie, a se mai ține abia- abia. A-l trage (pe cineva) ața la ceva= a fi mînat de un imbold irezistibil înspre o țintă (de obicei primejdioasă, neprielnică). Du-te, băiete, dacă te trage ața la moarte. ISPIRESCU, L. 193. Gazda se sili în toate chipurile să-l oprească de la această hotărîre... Fu peste putință. Îl trăgea ața la rele. ISPIRESCU, L. 280. Unde-l trage pe el ața Ca să-și petreacă viața. PANN, P. V. I 71. Nici un capăt (sau fir) de ață = nimic, nici cel mai mic lucru. Numai văru-meu... fecior de gospodar cinstit, nu luase nici un capăt de ață. CREANGĂ, A. 99. Pînă-ntr-un cap (sau capăt) de ață= tot, pînă la cel din urmă lucru. Au luat tot, pînă-ntr-un capăt de ață. A spune din fir pînă-n ață = a spune tot, de la început pînă la sfîrșit, din fir în păr. Iacă, iacă ce mi s-a întîmplat. Și-i spuse tot, din fir pînă-n ață. ISPIRESCU, L. 106. (Despre o îmbrăcăminte veche) Mai mult ață decît față = așa de ros încît i se vede ața din urzeala stofei; jerpelit. Din călcîie pînă la cap, haina lui mai mult ață decît față. PANN, la HEM. Nu face fața cît ața = costă mai mult confecționarea unui obiect de îmbrăcăminte decît stofa; fig. trudă multă și folos puțin, mai mare daraua decît ocaua. Mai scumpă ața decît fața = este mai scumpă executarea sau reparația unui lucru decît valoarea lui. (Popular) A rămîne cu (sau a găsi în pungă) ața mămăligii = a rămîne sărac lipit, a nu mai avea nimic. Băgai mîna-n punga chingii, Găsii ața mămăligii. TEODORESCU, P. P. 333. Viață Cusută cu ață = viață grea, plină de necazuri. ◊ (La pl.) Capete, resturi de fire rămase de la lucru; (peiorativ) zdrențe. Care de care mai chipos și mai îmbrăcat, de se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii. CREANGĂ, P. 249. 2. Orice fir care seamănă cu ața (1) sau are aceleași întrebuințări. Scoțînd o piele de porc sălbatec... și croind cîte-o păreche de opinci... le-a îngruzit frumos și a petrecut cîte-o păreche de ață neagră de păr de cal prin cele nojițe. CREANGĂ, A. 25. ◊ Fig. Muștele cele moarte și spînzurate pe ațele păianjenilor. ȘEZ. VI 7. Ațele ițelor = sforile cu care se leagă ițele de scripeți. Ața zidarului = sfoară cu un plumb la capăt, care servește de indicator al direcției verticale. ♦ (Adverbial, după un verb de mișcate) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge dracul cel mai isteț ață la mînăstirea sfîntului părinte. RETEGANUL, P. II 65. Acea măiestrită șosea care, din grădina de la capul podului Mogoșoaiei, se-ntinde ață pînă la bariera Ploieștilor. ODOBESCU, S. I 375. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante. [Robii] tîrau în picioare opinci ori zdrențe legate cu ațe de tei. SADOVEANU, Z. C. 232. ♦ (La pl.) Fibrele care se desprind de păstaia plantelor leguminoase (fasole, mazăre) cînd încep să îmbătrînească. Fasole cu ațe. ♦ Firul (foarte subțire) de oțel care se desface de pe ascuțișul unui obiect de tăiat după prima parte a operației de ascuțire. Ața cuțitului. Ața coasei.. 3. Fig. Dîră subțire. Sîngele i se adunase în sprinceană și o ață i se scursese spre colțul gurii. DUMITRIU, B. F. 53. Pe alocuri, de sub ierburi aromate, se prelingea o ață transparentă de apă. C. PETRESCU, S. 220. Înlăuntrul cafenelei ațe de fum se ridicau în tavanul murdar. DUNĂREANU, CH. 47. Prin ușa veche și crăpată deslușii cîteva ațe de lumină în odaia alăturată. DUNĂREANU, CH. 119. ◊ (Popular) Ața limbii = membrană care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii și care oprește unele mișcări ale limbii. ♦ (La pl.) Dîre băloase pe care Ie prezintă uneori zeama de varză.

arnici sn [At: (a. 1779) ap. GCR II, 118/40 / V: ~u, n~u^[1] / Pl: (3) ~uri / E: nct] 1 Bumbac răsucit într-un singur fir, colorat, pentru cusut înflorituri pe cămăși, ștergare. 2 (Spc) Ață de bumbac roșie sau mov. 3 (Și lpl) Diferite tipuri de arnici (1) de culori diferite. 4 (Îvr) Creolină.

drug [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 321/30 / Pl: ~ugi sm, ~uri sn / E: srb druga] 1 sm Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuințări (mai ales în lucrări de construcții) Si: bară, stinghie, traversă, vergea, (îvp) bâtă, (înv) ciomag, măciucă, răzlog, (reg) rudă. 2 sm (Pop; îf druc; îe) A-i merge cuiva ~ A-i merge strună. 3 sm (Pop; îe) A o duce druc A o duce foarte bine. 4 sm (Pop; îe) A o duce druc cu capul de-a hâra A o duce rău. 5 sm (Pop; îe) A o ține druc (înainte) A stărui în ceva. 6 sm (Pop; îe) A se ține(a) druc A lupta. 7 sm (Pop; îe) A se ține druc să A insista să... 8 sm (Pop; îe) A se ține druc de ceva sau cineva A se ține după cineva sau ceva. 9 sm (Pop; îe) A se ridica cu drucu’ A ridica o greutate. 10 sn (Îae) A vomita. 11 sm (La căruță) Oiște. 12 sm Fiecare dintre cei doi carâmbi paraleli ai botinei în care intră spetezele. 13 sm Fiecare dintre prăjinile care se pun în formă de grătar, pentru a putea transporta o cantitate mai mare de fân. 14 sm Fiecare dintre cele două părți laterale ale unei scări mobile, în care se înfig treptele. 15 sm Fiecare dintre gratiile unui grilaj. 16 sm Fiecare dintre cele două lemne groase care alcătuiesc corpul războiului de țesut manual Si: (pop) butuc, crac, fofează, grindei, lemn, plas, talpă, tălpeț. 17 sm Partea superioară a jugului, care se sprijină pe ceafa animalelor Si: (reg) druete (3). 18 sm Oiște a morii de vânt. 19 sm (Tip) Stinghie cu care se apasă teascul. 20 sm Broasca mesei dulgherului. 21 sm (Pes) Fiecare dintre lemnele din capul năvodului, de care trag pescarii Si: (pop) buze, clece, hadaragi. 22 sm (Mrn) Fusul pe care se învârt funiile ancorei. 23 sm Făcăleț. 24 sm Bară de fier, de grosimea mâinii și ascuțită la un capăt, care servește la a face găuri adânci (în pământ). 25 sm (Reg) Știulete de porumb necurățat de boabe Si: (îvr) drugălău. 26 sm (Reg) Știulete de porumb nedesfăcut căruia i s-a luat mătasea. 27 sm (Înv) Lingou. 28 sm (Reg) Cantitatea de lână răsucită pe fuior. 29 sm (Reg) Fus cu roata mare, cu care se răsucește ața. 30 sm Măciucă. 31 sm (Ban) Sucitorul cu care se întinde aluatul pentru tăiței Cf făcăleț. 32 sm (Îvr) Zăvor. 33 sm (Reg; dep) Femeie guralivă și leneșă. 34 sn Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obțin pe cusătură linii (dese și) pline.

pescăresc, ~ească a [At: URECHE, L. 144 / V: (îrg) păs~ / Pl: ~ești / E: pescar + -esc] 1-3 Care se referă la meseria pescarului (1-3). 4-6 Care aparține pescarului (1-3). 7-9 Privitor la pescar (1-3). 10-12 Specific pescarului (1-3). 13-15 De pescar (1-3). 16 (Îs) Ciorbă ~ească sau borș ~ Ciorbă preparată într-un anumit mod, conținând din abundență mai multe feluri de pește². 17 (Îs) Pantaloni ~ești Pantaloni (de damă) strâmți, lungi până sub genunchi. 18 (Îs) Ață ~ească Fir de bumbac foarte rezistent, alcătuit din mai multe fire bine răsucite.

viță² sf [At: COD. VOR². 48^v/2 / V: (reg) viț sn / Pl: ~țe / E: ml vitea] 1 (Șîs ~ de vie) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă, din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri ce se agață prin cârcei, cu frunze mari, lobate, cu inflorescența în racem și cu fructe sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchini Si: vie¹ (1) (Vitis vinifera). 2 (Îs) ~ de vie sălbatică, ~ sălbatică (sau, reg, păsărească ori de pădure) Arbust târâtor sau agățător din familia vitaceelor, cu frunze lobate, cu fructe mici, albastre-violacee, foarte acre, care crește mai ales în păduri Si: (reg) aguridar, lăuruscă, vie-sălbatică (Vitis silvestris). 3 (Îs) ~ de vie sălbatică, ~ sălbatică (sau Izabela) Arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze mari, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre-violacee, rar, roșii sau albe, cu gust caracteristic, asemănător cu al zmeurei sau al coacăzelor Si: (reg) lăuruscă (Vitis labrusca). 4 (Îs) ~ sălbatică (sau Riparia) Arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, folosit mai ales ca portaltoi (Vitis vulpina). 5 (Îs) ~ Berlandier (sau, Trs, albă) Arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze late, lobate, cu fructe mici, negre, cu gust acrișor și astringent, folosit mai ales ca portaltoi Si: (reg) crăiasă (Vitis berlandieri). 6 (Îs) ~ de munte Arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunze late, întregi, cu fructe negre-violacee, folosit și ca portaltoi (Vitis rupestris). 7 (Îs) ~ americană de vară Arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze late, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, cu gust dulceag, neplăcut, folosit și ca portaltoi (Vitis cordifolia). 8 (Îs) ~ de Canada (sau sălbatică, americană, sălbatică americană, pop, puturoasă) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, orginar din America, cu frunze mari, palmat-compuse, care toamna se colorează în roșu, cu cârcei ramificați, terminați cu câte un disc aderent, cu fructe mici, negre-albăstrui Si: iederă-cu-cinci-foi, (reg) rug¹, vie-sălbatică (Parthenocissus quinquefolia). 9 (Îas) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, cu frunze mari, palmat-compuse, cu cârcei ramificați, în general fără discuri aderente, cu fructe mici, negre-albăstrui (Parthenocissus vitacea). 10 (Îs) ~ japoneză (sau sălbatică, de Canada) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, originar din China și Japonia, cu frunze trilobate cu marginea purpurie, cu cârcei scurți, ramificați, terminați cu discuri aderente prin care se fixează de ziduri, cu fructe mici, negre (Parthenocissus tricuspidata). 11 (Fam; îe) A lucra (pe cineva) în foi de ~ A unelti cu abilitate (împotriva cuiva). 12 (Fam; îs) Lucrătură în foi de ~ Intrigă abilă. 13 (Bot; reg; îs) ~ de hamei Hamei (Humulus lupulus). 14 (Bot; îc) ~-albă Arbust agățător din familia ranunculaceelor, cu tulpina subțire, cu frunze penate și cu flori albe, odorante, dispuse în panicule, care crește mai ales prin păduri Si: curpen (7), (reg) luminoasă, vițișoară (1), vie-pădureană (Clematis vitalba). 15 (Bot; reg; îac) Luminoasă (Clematis recta). 16 (Bot; înv; îac) Împărăteasă (Bryonia alba). 17 (Bot; reg; îc) ~-neagră Fluierătoare (5) (Tamus communis). 18 (Bot; reg; îc) ~ța-evreilor, ~ța-evreului, ~ța-corcilor Lăsnicior (Solanum dulcamara). 19 (Bot; reg; îac) Zârnă (Solanum nigrum). 20 Fiecare dintre ramurile tinere, subțiri și flexibile ale viței de vie Si: coardă (28). 21 (Pex) Curpen (1). 22 (Pex) Lujer. 23 (Îrg; șîs ~ oarbă sau moartă) Mlădiță cu trei-cinci ochi tăiată dintr-o coardă de viță de vie care se sădește în pământ pentru a prinde rădăcini și a da naștere la o nouă plantă. 24 (Îrg; șîs ~ de ori cu rădăcină) Marcotă. 25 Reprezentare plastică a viței de vie, cu frunze și struguri. 26 (Pop) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini. 27 (Pop) Rădăcină ramificată. 28 (Reg; pan) Vână (2). 29 (Mol) Boală a oilor, care se manifestă prin inflamarea vinelor (2). 30-31 (Înv; pan) Vână (47-48). 32 (Pan) Fiecare dintre firele de in, de cânepă etc. răsucite, din care se împletește o sfoară. 33 (Pex) Sfoară. 34 (Reg) Mânz. 35 (Trs; îf viț) Fir de ață pe care sunt înșirate mărgele. 36 (Îvr; îlav) La ~ În șirag. 37 (Mar; spc) Mănunchi de fire de sârmă răsucite care se utilizează la împletirea parâmei metalice. 38 Șuviță de păr. 39 (Pop) Șuviță de fire de păr, mai lungi și mai dese, la unele animale. 40 (Pop) Fiecare dintre șuvițele de aluat din care se împletesc colacii. 41 (Îvr) Element decorativ în relief al brâului unei fațade. 42 (Rar) Fâșie îngustă, subțire și lungă. 43 (Fig) Descendență în linie directă dintr-un strămoș comun. 44 (Fig) Totalitatea descendenților care se succedă în timp. 45 (Fig) Descendent direct. 46 (Înv; fig) Generație (de oameni). 47 (Fig; îlav) ~ de ~ța lor Din generație în generație. 48 (Fig) Origine nobilă. 49 (Fig; îla) De ~ veche De obârșie nobilă foarte veche. 50 (Fig) Origine etnică. 51 (Rar; fig) Origine confesională. 52 (Fig; adesea în legătură cu verbul „a se trage”) Obârșie a unui popor. 53 (Fig) Popor. 54 (Înv; fig; îs) ~ omenească Omenire. 55 (Fig) Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge. 56 (Fig) Apartenență prin naștere la o familie de o anumită condiție socială. 57 (Fig; îe) Pe ~, pe sămânță Tuturor, fără excepție. 58 (Mun; fig; îe) A căuta pe ~, pe sămânță A căuta cu multă atenție ceva pierdut. 59 (Înv) Rasă de oameni. 60 (Pop) Specie de animale sau de plante. 61 (Pop) Rasă de animale. 62 (Fig; d. oameni; îla) De ~ Nobil prin naștere. 63 (Ban; fig; d. oameni; îal) Care se înrudește prin legături de sânge. 64 (Fig; d. animale; îal) De rasă. 65 (Fig; îal) De calitate superioară. 66 (Pop; fig; îal; și îla din ~ ) Care este de familie bună. 67 (Înv) Soi¹.

găitan sn [At: DIONISIE, C. 224 / P: gă-i~^[1] / V: găet~, ~iet~ / Pl: ~e / E: tc gajtan] 1 Fir de lână, mătase, metal (aur, argint) răsucit în formă de sfoară groasă și folosit ca ornament la îmbrăcăminte Cf șiret, ceapraz, galon. 2 (Înv) Împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din Evul Mediu. (D. acțiuni, activități; înv; îe) A merge ~ A decurge bine, fără nici o poticneală Si: a merge strună, a merge ață. corectat(ă)

FIR, fire, s. n. 1. Produs de torcătorie sau de filatură, de formă lungă și subțire, obținut prin toarcerea unor fibre textile; p. restr. fibră textilă. ◊ Fir cu plumb = dispozitiv pentru determinarea sau verificarea direcției verticale, format dintr-o sfoară subțire având atârnată la un capăt o greutate metalică. Firul apei = linie imaginară de la suprafața unei ape curgătoare, care unește punctele de viteză maximă ale apei. ◊ Expr. A se ține (sau a sta, a atârna) (numai) într-un fir de ață (sau de păr) = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie sau aproape de moarte. Fir conducător (sau călăuzitor) = direcție de urmat; linie (de conduită). ♦ Fig. Idee, tendință care apare cu consecvență de-a lungul unei acțiuni, al unei opere etc.; mod de desfășurare (neîntreruptă) a unei acțiuni, a unui proces etc. 2. Sârmă de telefon, de telegraf etc., alcătuită din două, uneori din trei conductoare subțiri, izolate și de obicei răsucite; p. gener. orice corp solid în care lungimea este cu mult mai mare în raport cu dimensiunea secțiunii transversale. 3. Șuviță subțire de aur, de argint etc., de forma unui fir (1), folosită la cusături speciale de podoabă. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fiecare dintre elementele, de forma unui fir (1) lung și subțire, care alcătuiesc părul, iarba etc.; p. ext. exemplar dintr-o specie de plante erbacee de același fel; (în special) floare dintr-o specie de flori de același fel. ◊ Loc. adv. Fir cu (sau de) fir = bucată cu bucată. De-a fir a păr sau de-a firu-n păr, din fir până-n ață = cu de-amănuntul, cu minuțiozitate. ♦ Bob, grăunte (de nisip, de mac etc.). ◊ Loc. adv. Fir cu fir = fiecare bob în parte, bob cu bob. ♦ Fig. (Rar) Fărâmă, pic. – Lat. filum.

FIR, fire, s. n. 1. Produs de formă lungă și subțire, obținut prin toarcerea manuală sau mecanizată a unor fibre textile; p. restr. fibră textilă. ◊ Fir cu plumb = dispozitiv pentru determinarea sau verificarea direcției verticale, format dintr-o sfoară subțire având atârnată la un capăt o greutate metalică. Firul apei = linie imaginară de la suprafața unui curs de apă, care unește punctele de viteză maximă ale acestuia. ◊ Expr. A se ține (sau a sta, a atârna) (numai) într-un fir de ață (sau de păr) = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie sau aproape de moarte. Fir conducător (sau călăuzitor) = direcție de urmat; linie (de conduită). ♦ Fig. Idee, tendință care apare cu consecvență de-a lungul unei acțiuni, al unei opere etc.; mod de desfășurare (neîntreruptă) a unei acțiuni, a unui proces etc. 2. Sârmă de telefon, de telegraf etc., alcătuită din două, uneori din trei conductoare subțiri, izolate și de obicei răsucite; p. gener. orice corp solid în care lungimea este cu mult mai mare în raport cu dimensiunea secțiunii transversale. 3. Șuviță subțire de aur, de argint etc., de forma unui fir (1), folosită la cusături artistice. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fiecare dintre elementele, de forma unui fir (1) lung și subțire, care alcătuiesc părul, iarba etc.; p. ext. exemplar dintr-o specie de plante erbacee de același fel; (în special) floare dintr-o specie de flori de același fel. ◊ Loc. adv. Fir cu (sau de) fir = bucată cu bucată. De-a fir a păr sau de-a firu-n păr, din fir pănă-n ață = cu de-amănuntul, cu minuțiozitate. ♦ Bob, grăunte (de nisip, de mac etc.). ◊ Loc. adv. Fir cu fir = fiecare bob în parte, bob cu bob. ♦ Fig. (Rar) Fărâmă, pic. – Lat. filum.

fir sn [At: (a. 1588), CUV. D. BĂTR. I, 197 / Pl:; ~e, (nob) ~uri / E: ml filum] 1 Produs de torcătorie sau de filatură, de formă lungă și subțire, obținut prin toarcerea unor fibre textile. 2 (Prc) Fibră textilă. 3 (Îs) ~ cu plumb Dispozitiv pentru determinarea sau verificarea direcției verticale, format dintr-o sfoară subțire având atârnată la un capăt o greutate metalică. 4 (Îs) ~ul apei Linie imaginară de la suprafața unei ape curgătoare, care unește punctele de viteză maximă ale apei. 5 (Pex) Secreția păianjenului. 6 (Îe) A se ține (sau a sta, a atârna) (numai) într-un ~ de ață (sau de păr) A fi pe punctul de a se rupe. 7 (Îas) A fi în mare dificultate sau primejdie. 8 (Îs) ~ conducător (sau călăuzitor) Direcție de urmat. 9 (Îas) Linie (de conduită). 10 (Fig) Idee care apare cu consecvență de-a lungul unei acțiuni, al unei opere etc. 11 Mod de desfășurare (neîntreruptă) a unei acțiuni, a unui proces etc. 12 (Pex) Succesiune. 13 (Pex) Șir. 14 (Îe) A(-și) pierde ~ul A încurca ideile în cursul unei expuneri. 15 (Îae) A-și pierde cumpătul. 16 Sârmă de telefon, de telegraf etc. alcătuită din două, uneori din trei conductoare subțiri, izolate și de obicei răsucite. 17 (Pgn) Orice corp solid a cărui lungime este cu mult mai mare în raport cu dimensiunea secțiunii transversale. 18 Șuviță subțire de aur, de argint etc. de forma unui fir (1), folosită la cusături speciale de podoabă. 19 (Pex) Cusătură cu fir (18) de aur, de argint. 20 (Urmat de determinări introduse prin pp „de”) Fiecare dintre elementele de forma unui fir (1) lung și subțire care alcătuiesc părul, iarba etc. 21 (Pex) Exemplar dintr-o specie de plante erbacee de același fel. 22 (Spc) Floare dintr-o specie de flori de același fel. 23 (Îlav) ~ cu (sau de) ~ Bucată cu bucată. 24 (Îlav) De-a ~a păr sau de-a ~u-n păr, din ~ până-n ață Cu de-amănuntul. 25 Bob (de nisip, de mac etc.). 26 (Îlav) ~ cu ~ Fiecare bob în parte Si: bob cu bob. 27 (Fig; rar) Fărâmă. 28 (Fig; rar) Pic.

FIR. Subst. Fir, firicel (dim.), firișor, firuț (reg.); fibră, fibră textilă, tort, torsătură, iță, borangic, bumbac, cînepă, lînă, lînică; fibră sintetică, capron, nailon, relon, rolan. Ață, ațișoară (dim.), ață de cusut, batir; papiotă; mosor; scul; ghem, ghemuleț (dim.), ghemușor. Sfoară, sforicică (dim.), sforișoară; baieră; ciripie (reg.), spagat, funie, funioară (dim., rar), frînghie, frînghiuță (dim.), frînghioară (rar), halat (reg.), ștreang, odgon, cablu, pălămar (pop.), hîrzob (reg.), parîmă, bandulă, edec, pripon. Fir de telefon (telegraf), cablu. Fir de pâr, șuviță, floc, gîță (reg.), gîțișoară (reg., dim. ). Fir de păianjen, funigel. Șnur, șiret, firet (rar), ceapraz, găitan, brandenburg, eghilet, drâguleț (înv.), dragon, baibafir (reg.), zarafir (pop.), tasma (reg.); capitalband. Sîrmă, sîrmuliță (dim.); sîrmușoară (reg.), filament, liță. Coardă, strună. Catgut. Adj. Fibros, ațos, firos (rar); fibrilar, filiform, filamentos; sîrmos (rar). Filat, răsucit, tors. Vb. A toarce, a răsuci, a fila, a împleti; a cabla. A coase, a însăila. V. podoabă, țesătură.

melc [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 112^r/14 / V: (îrg) mălc, melci smi, z~ / Pl: ~lci, (13-19) ~ciuri, ~uri / E: ns cf bg мелчо, мелчев, мелчов] 1 sm Specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, cu patru tentacule sensibile la cap, cu corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală Si: (reg) bourel, bouț, cigă, culbec. 2 sn (Șîc ~-de-vii sau ~-de-vie) Specie de gasteropod care are cochilia de culoare gălbuie cu ușoare dungi laterale și cu deschiderea circulară (Helix pomatia). 3 sm (Șîc ~-austriac, ~-de-câmp, ~-șerpesc, ~-vărgat) Specie de gasteropod a cărui cochilie are dungi cafenii de-a lungul spiralei (Helix austriaca). 4 sm (Șîc ~-înfășat, z~-de-baltă) Specie de gasteropod care trăiește în ape dulci, având cochilia ascuțită la vârf, iar spirala prin care iese corpul animalului mult mai largă decât la celelalte (Limnaea stagnalis). 5 sm (Șîc ~-de-frunze) Specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare închisă, aproape neagră, având o muchie pe partea inferioară Si: (reg) babiță (Limax). 6 sm (Șîc ~-de-tunet, ~-vânăt, z~-șerpos) Specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare neagră, uneori roșcată (Arion empiricorum). 7 sm (Îe) A merge (sau a umbla, a fi grabnic) ca ~ul A merge sau a se mișca foarte încet. 8 sm (Prc) Cochilie a melcului (1-4). 9 smp (Mun; Olt) Mărgele alcătuite din mai multe cochilii înșirate pe ață. 10 sm (Reg; dep) Om sau animal rămas în urmă cu creșterea. 11 sm (înv, îf melci) Broască țestoasă. 12 sm (Reg; pcf mâlc; îe) A tăcea ca ~ul sau a tăcea ~ A nu scoate nici un cuvânt Si: a tăcea chitic. 13 sn, (rar) sm (Pan; îrg, îf melci, șîs ~ul ochilor) Orbită a ochiului. 14 sm (Îs) ~ii ochilor Globi oculari. 15 sn (Buc) Parte cartilaginoasă a nasului. 16 sn (Trs; Buc) Parte tare din interiorul cornului, la vite. 17 sn (Trs; Buc) Parte tare a cozii animalelor Si: cotor. 18 sn (Reg) Piele groasă pe care o au caii sub genunchi, la picioarele din spate sau deasupra genunchiului, la picioarele din față Si: castană. 19 sn (Reg) Maia². 20 sm (Pan; șîs ~ul urechii) Parte osoasă a labirintului urechii interne. 21 sm (Pan) Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diverse feluri mișcarea de rotație. 22 sm (Pan; reg) Trior. 23 sm (Pan) Prăjitură făcută din aluat răsucit în spirală și presărat cu nuci. 24 smp (Pan) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe, în vederea ondulării. 25 sma (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 26 sma Melodie după care se dansează melcul (25). 27 sma (Reg; îf melciul) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

MUST'AȚĂ s. f. I. (Adesea la pl. cu valoare de sg.) Părul care crește (la bărbați) deasupra buzei superioare. Iară musteața; acoperindu-i gura . . . , să mesteca cu barba. DOSOFTEI, V. S. octombrie 81^r/27. Nice ș-au tăiat unghiile, nici ș-au tocmit mustața lui. BIBLIA (1688), 235²/36. Vrîsta cea copilandrică, în carea vrîstă scot peri atîta la musteți, cît și la barbă [glosă marginală]. AETHIOPICA, 26^v/21. Copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, carii și astăzi tot tineri să numesc. RUSSO, S. 10. În acel echipagiu era . . . un june brunet care de pe barbetă și musteți se cunoștea că e străin. NEGRUZZI, S. I, 37. Fanariotul surîse cu îngîmfare ; apoi după ce-și răsuci de cîteva ori negrele sale mustăți, zise . . . FILIMON, O. I, 125. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I, 155. Toți erau cu părul, cu barba și cu mustețele pline de promoroacă. CREANGĂ, P. 256. Bogoslovii erau toți oameni mari, cu barbă și cu mustețe. SLAVICI, N. I, 187. Am avut mustațe mari și sure. AGÎRBICEANU, A. 340. Dinții îi străluceau subt tufele de păr ale mustăților. SADOVEANU, B, 38. Zîmbi tușind în musteața stufoasă. C. PETRESCU, R. DR. 87. I-a băgat în răcori un palicar cu falnice musteți de smoală și flinta la umăr. id. A. R 8. Seamănă îngrozitor cu tata. Aceleași musteți lungi și cap uriaș. SAHIA, N. 20. Își chinuia între degete firele sure de musteți. BART, E. 285. Mustața lui întoarsă frumos era ca și șorțul de albă. ARGHEZI, P. T. 116. Purta o mustață neagră și întoarsă. CAMIL PETRESCU, O. I, 28. Are mustăți roșcovane pe buză. STANCU, D. 15. Liteanul că se mira Și musteața-și resucea. ALECSANDRI, P. P. 176, cf. 209. Pe noi colăceri ne-alese, Cu mustețile sumese. TEODORESCU, P. P. 171. Măi bădiță de la școală, Vin-acasă de te-nsoară, Că barba mi te-mpresoară Și musteața-ți taie fața. JARNIK-BÎRSEANU, D. 240. Paloșul că mi-l scotea, Pe palmă mi-l învîrtea, La mustețe mi-l cerca. POP., ap. GCR II, 297. Cine naib-a mai văzut Cioară neagră cu albeață, Fată mare cu mustață. DOINE, 211. Cînd o fi dă trei ani, are să fie om mare cu mustăți șî cu barbă ca toți oamenii. ȘEZ. III, 98. Trei fire de mustețe . . . Mi-au dat în căruntețe. BIBICESCU, P. P. 303. De mustăți și de coate goale să nu te plîngi niciodată. ZANNE, P. II, 301. Hurduc, burduc, de mustăți te duc (Bota). GOROVEI, C. 29. (În context figurat) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur, Cu musteața răsucită șede-n ea un mire flutur. EMINESCU, O. I, 87. Mustață galică v. g a l i c. Mustață pe oală v. o a l ă. ◊ (În legătură cu verbele „a răsări”, „a da”, „a miji” etc., servind ca un indiciu al începutului adolescenței) Deaca răsăriia musteață coconului, atunce se apropiară dinsul nește ărumitori hitleaní și-l măglisiră de-ș goni pre mumă-sa. MOXA, 381/22. Fratele ăla tinerelul, de d-abia-i mijește mustața, călugărașul sprîncenat. CARAGIALE, O. II, 234. Badea meu, tinăr băiat, Nici mustața nu i-a dat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 39. Sugă-mi-te șerpele Cînd ț-or da mustețele Și ți-or fi dragi fetele. HODOȘ, P. P. 133. ◊ E x p r. A-i rîde (sau a-i zîmbi) (cuiva) mustața = a se bucura, a avea un aer satisfăcut. Jupînului Joe îi rîdea mustața cind vedea atîta hoit. ISPIRESCU, U. 84. Îi zîmbea mustața împăratului și îi lăsa gura apă, cînd se gîndea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur. id. L. 72. A rîde (sau a zîmbi, a rînji) pe sub mustață (sau mustăți) = a rîde pe ascuns. Domnul nostru se zîmbi pe sub musteți de minciuna ce cîrpise Toderică. NEGRUZZI, S. I, 82. Zi-i pe nume să ți-l spun, răspunse atunci Ochilă, zîmbind pe sub mustețe. CREANGĂ, P. 245. A trage (sau a duce) la mustață = a bea băuturi alcoolice în cantitate mare, a fi bețiv, a trage la măsea. Cînd tragi sorocoveții la musteață de ce nu te olicăiești atîta ? CREANGĂ, A. 17, cf. PAMFILE, J. III, 91, CIAUȘANU, V. 181, id. GL., ZANNE, P. II, 301. (Regional) A trage pe sub mustață = a mînca, a îmbuca. Cf. CIAUȘANU, V. 181. A-i rade (cuiva) mustața sau o mustață = a-și bate joc (de cineva). Cf. SCRIBAN, D., ZANNE, P. III, 329. (Familiar; ca formulă de întărire a unei afirmații) Baba asta dacă nu vă va pune într-o săptămînă stâpînul pe picioare, să-mi radeți mie mustața ! SADOVEANU, O. I, 216. Să-mi razi mie mustața, dacă nu-ți spun drept. id. ib. 241. A-și răsuci (sau a-și suci) mustața ori a face cu mustața = a cocheta cu o femeie (răsucindu-și mustața). S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii Pe cînd ei sucesc musteața, iară ele fac cu ochii ? EMINESCU, O. I, 157, cf. ZANNE, P. II, 302. ♦ Fiecare dintre cele două părți simetrice din care e formată mustața (I). Cu o mînă îmi prinse o musteață, iar cu cealaltă mă luă pe după gît. HOGAȘ, M. N. 18. Ochii lui Aristică scînteiau ca doi tăciuni aprinși pe fața roșcovană, lată, pe cure o împărțea drept în două perechea de mustăți galbene ca paiele. REBREANU, NUV. 9. Rămînea în urma tutulor, ridicînd sprîncenile îmbinate și imense cît o pereche de mustăți, C. PETRESCU, L. II, 71. Mă țintesc doi ochi ca oțelul, văd două mustăți cît două vrăbii. SADOVEANU, O. I, 167. Subt călcîiul unui deal, Două cozi de cal moscal (Mustățile). ȘEZ. XIX, 149. ♦ P. e x t. (Mai ales la pl.) Fire (lungi) de păr care cresc în jurul botului, la unele animale. O, motani . . . La zgîriet el v-a dat gheară Și la tors v-a dat mustețe. EMINESCU, O. I, 48. Se ivi capul motanului alb cu mustăți zburlite. ANGHEL-IOSIF, C. L. 77. Erau iepuri mari care-și mișcau urechile și mustățile. SADOVEANU, O. VII, 512. Mîngîie motanul îndelung, îl trase ușor de mustăți. V. ROM. octombrie 1958, 53. II. P. a n a l. 1. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. Cf. MARIAN, INS. XIII, ATILA, P. 62. După ce zvîrlim în apă bucățile de carne, stăm puțin, pînă ce dihăniile [racii] dau de ele și le pipăie cu mustățile. SADOVEANU, IX, 407, cf. CHEST. VI 56/16, 17, 30. ♦ Organe speciale de pipăit ale unor specii de pești, de forma unor fire subțiri situate în jurul gurii. Cf. ENC. AGR. IV, 578. 2. (Popular) Fiecare dintre firele lungi și subțiri care cresc din spicul unor cereale; țeapă. Grîul . . . de toamnă numit ciacîr are mustăți. IONESCU, P. 239. Spicul se alcătuiește din grăunțe sau boabe așezate în rînduri, fiecare grăunte stînd într-un scaun al său și avînd în vîrf, afară de ovăz, țepii, țepușele sau mustețile. PAMFILE, A. R. 96, cf. 103, H IV 268, XI 5, ALR I 929, A III 2. ♦ Perișori care acoperă sămínța unor plante. Sămînța de morcovi . . . la sămănat trebuie frecată în mîini cu îngrijăre, ca să-i pice mustețile. I. IONESCU, C. 27/16. 3. (Popular; la sg. cu sens colectiv) Mătasea porumbului. Cf. PAMFILE, A. R. 88. Mîncarăși-și făcură țigări din mustăți de porumb, răsucite în hîrtie de ziar. T. POPOVICI, S. 400. Scăpăm la pîne noauă că a început să le dea mătășile ori mustețile [la porumbi]. I. CR. IV, 248, cf. ALRM SN I h 74, 106, A II 6, 7, 12. 4. (Popular; la sg. cu sens colectiv) Rădăcinile adventive ale porumbului, ale cepei, ale butașilor viței de vie etc. sau firișoarele subțiri ale rădăcinii unor plante. Mlădițele, care au crescut din rădăcina frăgariului, așa se sapă și se deșdină de cătră rădăcină ca se aibă puțîntea mustață. ECONOMIA, 210/12. La dezgropatul viei de primăvară se lasă cîteva vițe de la butuc îngropate. Peste an fiecare viță scoate rădăcini cari se numesc musteți. I. IONESCU, P. 246. Cîrligele, luate din vie toamna, se pot păstra peste iarnă . . . căldura și umezeala face ca cîrligul să scoată musteți pînă la primăvară. id. ib. 247, cf. PAMFILE, A. R. 73, 87, 193, H IV 267, XI 325, XVI 3, XVIII 117, ALR II 5 138/531, 704, 876, 5 139/141, 531, 836, 6 109/791, 836, ALRM SN I h 129, ALR Il/l MN 129, 6 014/27, GLOSAR REG. 5. (Regional; la pl.) Fire lăsate nesecerate pe ogor (Vicovu de Sus-Rădăuți). GLOSAR REG. 6. (Pescuit; la pl.; urmat de determinări) Cele patru sforicele cu care este legat gîrliciul de cercul al treilea al vintirului. Cf. ANTIPA, P. 410. 7. (La pl.) Fire de sîrmă întrebuințate în construcții pentru a servi ca schelet de susținere a stucaturii; fire de sîrma lasate din planșeu și de care se atîrnă tavanele false; vergele de oțel care rămîn cu vîrfurile afară după turnarea unei piese de beton armat. Cf. CV 1949, nr. 9, 28. Pentru a se putea face lucrări decorative din ipsos . . . , se lasă din ziduri mustăți, sîrme cu cîrlige, care vor forma un schelet de susținere. ib., cf. DER. 8. (Rar; la pl.) Fire de ață din urzeală care atîrnă la capetele unei bucăți de pînză ce se destramă. Vartolomeu Diaconu zîmbi amar, ascunzîndu-și sub mînecă manșeta destrămată, fiindcă i se păruse că inginerul tînăr și elegant își fixase stăruitor privirea la mustățile pînzei. C. PETRESCU, A. 348. – Pl.: mustăți și (regional) mustețe, musteți, mustațe, mustățe (ALR II/I MN 20, 6 931/334, 836). – Și: (popular) musteață s. f. – Lat. *mustacea.

MELC subst. I. S. m. 1. Numele mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, cu patru tentacule sensibile la cap, cu corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală ; (regional) culbec, bourel, bouț, cigă: a) (și în sintagma melc de vii sau melc de vie, N. LEON, MED. 87) specie de gasteropod care are cochilia de culoare gălbuie cu ușoare dungi laterale și cu deschiderea circulară (Helix pomatia). Cf. SIMIONESCU, F. R. 440; b) (și în sintagmele melc austriac, melc de cîmp, melc șerpesc, melc vărgat, BIANU, D. S. 459) specie de gasteropod a cărui cochilie are dungi cafenii de-a lungul spiralei (Helix austriaca). Cf. SIMIONESCU, F. R. 440 ; c) (și în sintagmele melc înfășat, N. LEON, MED. 87, zmelc de baltă. PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod care trăiește în ape dulci, avînd cochilia ascuțită la vîrf, iar spirala prin care iese corpul animalului mult mai largă decît la celelalte (Limnaea stagnalis). Cf. SIMIONESCU, F. R. 442 ; d) (și în sintagma melc de frunze, PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare închisă, aproape neagră, avînd o much e pe partea inferioară; (regional) babiță (Limax). Cf. ANON. CAR., SIMIONESCU, F. R. 441 ; e) (și în sintagmele melc de tunet, ALR I 1 190/896, melc vînăt, ib. I 1 190/746, zmelc șerpos, PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare neagră, uneori roșcată (Arion empiricorum). Cf. SIMIONESCU, F. R. 441. Carte întru care să scriu mîncările de peaște i raci, stridii, melci, legumi, ierburi (a. 1749). GCR II, 42/12. Încît mijloc dă a-mi putea găsi melci pentru mîncare nu este (a. 1803). IORGA, S. D. VIII, 39. Unii mînîncă broaște țestoasă și melci. ȚICHINDEAL, F. 260/10, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Veara sînt obligați a da cîte 2 pui, 2 ferdele de ovăz, 200 melci, 1 bucată de rășină. BARITIU, P. A. I, 477, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Să sapă iarna din pămînt melcii de vie. BIANU, D. S. 459. Cu toate că pe la noi cuvîntul de melc nu se cunoaște, ci numai acel de culbec sau culbeciu, băieții îi cîntă pe acest nume ca să scoată coarnele. Melc, melc, codobelc. . . PAMFILE, J. I, 92. Prin grădini, prin vii, căci îi place mugurii viței (de unde și numele melc de vii), pe vremea umedă mai adesea, se poate observa și animalul. SIMIONESCU, F. R. 439. Tot atît de răspîndit. . . este melcul austriac sau șerpesc. . . a cărui cochilie se recunoaște lesne după niște dungi cafenii pe lungul spiralei. id. ib. 440. Am mîncat melci, supă de ceapă, am înghițit, nemăsurat, băuturi variate. BRĂESCU, A. 195, cf. GR. S. I, 191. Melc, melc Codobelc, Scoate coarne bourești. TEODORESCU, P. P. 191. Caută melci de cîmp și-i zdrobește bine cu coajă cu tot. ȘEZ. X, 61, cf. 140. E cu casă în spinare ca melcul sau casa-i e ca a melcului, în spinare, se spune despre oamenii care-și schimbă mereu domiciliul. Cf. ROMÂNUL GLUMEȚ, I, 22, ZANNE, P. iii, 86. Se strînge ca melcul în coaja lui, se spune despre cei timizi, sfioși. Cf. ZANNE, P. I, 552. Cu coarne ca boul, cu șa ca un cal, se urcă pe copaci ca un șearpe (Melcul). POP., ap. GCR II, 371. Am un ou și nu-i ou. Și-i cu coarne și nu-i bou (Melcul). GOROVEI, C. 119, cf. 117. Picioare n-avea, mîni n-avea, dar în copaci se suia (Melcul), ȘEZ. XIII, 25. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la forma de spirală a cochiliei animalului) Scară ca melcul. POLIZU. Paturile erau. . . așezate pe patru stîlpi lucrați ca melcul și cu niște dungi de aur. ISPIRESCU, L. 251. (Adverbial) [Luleaua] are coada adusă melc și un ornament în zigzag săpat în jurul gurii. ODOBESCU, S. II, 296. ◊ F i g. Zidind, schele-nalte și repezi ridici, încaleci pe lespezi cît munții, melci mici. ARGHEZI, VERS. 99. ◊ Expr. A merge (sau a umbla, a fi grabnic) ca melcul = a merge sau a se mișca foarte încet. Cf. ZANNE, P. IX, 661. ♦ P. r e s t r. Cochilia melcului (I 1). SIMIONESCU, F. R. 439. ♦ (Prin Munt. și Olt., la pl.) Mărgele alcătuite din mai multe cochilii înșirate pe ață. ALR II 3 355/791, 836. 2. (Regional) Epitet depreciativ pentru un om sau pentru un animal rămas în urmă cu creșterea. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 3. (Învechit, în forma melci; calc după v. sl. желъвь „scoică”, „broască țestoasă”) Broască țestoasă. CUV. D. BĂTR. I, 291/31, cf. DDRF. 4. (Regional)} prin confuzie cu mîlc în e x p r.) A tăcea ca melcul sau a tăcea melc = a nu scoate nici un cuvînt ; a tăcea chitic. Cf. IORDAN, L. R. A. 271. II. Subst. P. a n a l . (Cu aluzie la cochilia tare a melcului I 1 ; mai ales în forma melci) 1. S. n. și, rar, m. (Învechit și regional, adesea determinat prin „ochilor”) Orbita ochiului. I-au ieșit ochiul cel dirept din melci în afară. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 112^r/14. Tot ochiul, în chipul moviliții, din melciuri afară ca a broascăi ies. CANTEMIR, IST. 207, cf. 79, 106, DDRF, ALEXI, W. TDRG. Orbitele. . . se numesc adîncături, găvane, scovîrlii și melcii ochilor. CANDREA, F. 42. Voi, nouă fete, Ieșiți din mați, Din ficați. . . Din melciul Ochilor, Din auzul Urechilor. TEODORESCU, P. P. 367. Și cu mîna ți-oi lua [roșeața] Din creierii capului, Din auzul urechilor, Din melșul ochilor, Din toate ciolănelele. L CR. III, 246. Să ieși din cap, Din picioare,. . . Din melcurile ochilor, Din sfîrcul nasului. PĂSCULESCU, L. P. 147. ◊ (Suspec Melcii ochilor = globii oculari. Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. S. n. (Bucov.) Partea cartilaginoasă a nasului. Cf. DDRF. Sub subst. „melci” înțeleg românii din Bucovina, în genere, părțile cele ciolănoase ale nasului. MARIAN, D. 152, cf. 150. 2. S. n. (Transilv., Bucov.) Partea tare din interiorul cornului, la vite. [La bou și la vacă] partea osoasă dinăuntrul cornului se numește melci. DAMÉ, T. 28. Tot „melci” se numește partea cea vîrtoasă care se află înnuntrul coarnelor de la vite. MARIAN, D. 152, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ Partea tare a cozii animalelor ; cotorul cozii. Cînd se taie părul cozii unui cal, ceea ce țăranii nu fac, se zice că i-o tăiat coama pînâ-n melci. DR. V, 306. [Vaca] să aibă. .. coada lungă, melciu [= cotoru], nu fuioru. ALRT II 113. ♦ (Regional) Pielea groasă pe care o au caii sub genunchi, la picioare din spate sau deasupra genunchiului, la picioarele din față ; castană (Gil-Brad). DR. V, 305. ♦ (Regional) Maia² (Cerneteaz-Timișoara). DR. V, 304. III. S. m. P. a n a l. (Cu aluzie la forma de spirală a cochiliei melcului I 1) 1. (Adesea determinat prin „urechii”) Partea osoasă a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utitilize în diverse feluri mișcarea de rotație. Piesa de prelucrat are o mișcare de avans, dată de un melc. IOANOVICI, TEHN. 291. Melc de sfărîmare. NOM. MIN. I, 55. În scobitura melcului se află frînghia. IONESCU-MUSCEL, FIL. 259. Printr-un melc cu care se prelungește axul valțului, fiecare rotație e transpusă mecanismului de măsurat. id. ȚES. 97, cf. SCÎNTEIA, 1963, nr. 3093. ♦ (RegionaL Trior. Com. din ȚEPEȘ-CERNAVODĂ. 3. Prăjitură făcută din aluat răsucit în spirală și presărat cu nuci. Cf. DL, DM. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe (în vederea ondulării). Cf. DM. 5. (Regional, art.) Numele unui dans popular. Cf. VARONE, D. 115, H II 100. ♦ (În forma melciul) Numele unui joc de copii (FĂGET-LUGOJ), H XVIII 78. – Pl.: (I, III) melci, (II) melciuri și melcuri (rar, m.) melci. – Și: (învechit și regional melci subst. ; (regional, I1) mălc, zmelc (ALR SN III h 729, ALR I 1 190/125) s. m. - Etimologia necunoscută. Cf. bg. мелчо, мелчев, мелчов.

ureche sf [At: PSALT. HUR., 36^v/18 / V: (îrg) or~, urichi sfp, (reg) arechi sfp, ~chie (P: ~chi-e / Pl: ~chii) / Pl: ~echi / E: ml oricla (= auricula)] 1 Organ al auzului și al echilibrului la om și la unele animale, alcătuit dintr-o parte externă și una internă, așezat simetric de o parte și de alta a capului. 2 (Îe) A fl mai credincioși ochii decât ~chile A acorda mai multă crezare celor văzute decât celor auzite. 3 (Îe) A fi numai ~chi (sau o ~) A asculta foarte atent. 4 (Îe) A se face (numai sau tot) ~chi sau a asculta cu toate ~chile A asculta cu multă atenție. 5 (Înv; îe) A avea ~chi deschise despre... A fi foarte atent la ce face cineva. 6 (Îe) A asculta numai c-o ~ A asculta distrat. 7 (Îe) A nu avea ~chi pentru ceva A nu voi să asculte ce i se spune. 8 (Îae) A nu da importanță celor relatate. 9 (D. veste, zvonuri, știri etc.; îe) A ajunge la (sau până la) ~chile (sau ~a) (cuiva) sau (îvp) a(-i) veni (cuiva) la (sau în) ~chi sau a(-i) intra în ~a (sau ~chile) (cuiva) sau (rar) a suna la ~chile (cuiva), a se sui întru ~chile (cuiva) A se afla (5). 10 (Îe) A prinde (ceva) cu ~a A afla (1). 11 (Reg; îe) A face (sau a prinde) ~chi A pricepe. 12 (Îe) A fi (cu) ochii și ~chile (sau ~a) cuiva A fi informatorul cuiva. 13 (Îae) A fi omul de încredere al cuiva. 14 (Îe) A-i trece (sau a-i zbârnâi) (ceva) pe la ~ A auzi ceva în treacăt. 15 (Îe) (A fi) ~a târgului (sau a satului, a pământului) (A fi) atotștiutor. 16 (Îe) A(-și) ține (sau a(-și) apleca, a pune) ~a (la ...) A asculta cu atenție. 17 (Reg; îe) A(-și) băga (bine) (ceva) pe (sau la) ~ (sau ~chi) A asculta cu atenție. 18 (Reg; îae) A înțelege. 19 (Reg; îae) A-și închipui. 20 (Mun; îe) A băga (pe cineva) în ~chile (cuiva) A pârî pe cineva. 21 (Îe) A-i șopti (sau a-i spune, a-i zice, a-i vorbi etc.) (cuiva) la (sau în) ~ A-i vorbi cuiva cu glas scăzut (pentru a nu fi auzit sau a da impresia de mister). 22 (Îe) A bate toaca la ~chile (sau ~a) surdului A vorbi cuiva degeaba. 23 (Îe) A fi tare (sau fudul, greu) de ~chi A nu auzi bine. 24 (Îe) A avea ~chi de cârpă (sau de saftian) A nu auzi bine. 25 (Îe) A sufla vântul în ~chile cuiva A nu auzi. 26 (Îe) A avea apă în ~ A nu auzi bine. 27 (Îae) A fi prostănac. 28 (Îe) A se face într-o ~ A se preface că nu aude ce i se spune. 29 (Îae) A se preface că nu înțelege ce i se spune. 30 (Îe) A fi (cam) într-o (reg, pe-o) ~ A fi (cam) nebun. 31 (Îe) A-i intra cuiva (ceva) pe o ~ și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) A nu reține ceea ce i se spune. 32 (Îae) A nu asculta sau a rămâne nepăsător la sfaturi. 33 (D. glas, zgomot etc.; îe) A-i trece cuiva (ceva) prin ~chi A-i răsuna în urechi (1) din cauza intensității sunetului. 34 (Îe) A-i ieși (cuiva) sufletul pe ~chi A-i fi foarte frică. 35 (Înv; îe) A-i băga (cuiva) bumbacul în ~chi A bate pe cineva ca să nu mai spună ce trebuia tăinuit. 36 (Înv; îe) Să-și bage bumbac în ~chi Avertisment dat unei persoane ce a comis o faptă rea. 37 (Îe) A-i desfunda (cuiva) ~chile A-i trage (cuiva) o palmă. 38 (Trs; îe) A-și plăti ~a A se achita superficial de o obligație. 39 (Mol; d. îndeplinirea unei obligații; îe) A fi făcut pentru a mântui ~a A fi făcut de formă Si: de mântuială. 40 (Îe) A avea ~a târgului (sau a cuiva) A fi ascultat cu plăcere și încredere (de cei din jur). 41 (Îe) A da (cuiva) ~a A asculta cu atenție și plăcere pe cineva. 42 (Îe) A avea ~chi de lup A auzi foarte bine. 43 (Îae) A fi deștept. 44 (Îe) A fî -a lui Dumnezeu A fi un om bun. 45 (îe) A fî -a dracului A fi om rău. 46 (Fam) Epitet pentru o persoană care nu aude bine. 47 (Fam; dep) Epitet pentru o persoană care se preface că nu aude. 48 Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (1) Si: auriculă², pavilion. 49 (Pop; d. tineri; îe) A nu se duce de după ~ A fi foarte încrezut. 50 (Îlav) Până peste (sau în, între) ~chi Foarte mult. 51 (Îe) A se culca pe o ~ (sau pe ~a aia, pe cea ~) A rămâne nepăsător Si: a nu se sinchisi. 52 (Îae) A aștepta în zadar să se îndeplinească ceva. 53 (Îe) A se lăsa pe o ~ A neglija o treabă începută (văzând că nu iese cum ar fi dorit). 54 (Îe) A râde cu gura până la ~chi sau până i se duce gura la ~ (ori la ~chi) A râde cu mare poftă. 55 (Îe) A sta (sau a ședea, a cădea) pe ~chile cuiva A sta pe lângă cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). 56 (Îe) A-și ascuți (sau a-și ciuli, a-și aținti) ~chile (sau ~a) A asculta cu atenție sporită. 57 (Reg; îe) A se face ~ șută A se preface că nu aude ceva. 58 (Îae) A se preface că nu știe ceva. 59 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~chi A mustra pe cineva. 60 (Îae) A pedepsi pe cineva. 61 (Îe) A(-i) roade (sau a(-i) mânca) (cuiva) (și) ~chile A mânca foarte mult de la cineva (păgubindu-l). 62 (Îe) A(-i) fi (cuiva) ~chile roase de... A fi plictisit de... 63 (Îae) A cunoaște ceva prea bine. 64 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ A menaja pe cineva. 65 (Îe) A umbla cu flori (sau cu floare) la ~chi (sau la ~) A nu avea nici o grijă. 66 (Îe) A pune (cuiva) flori (sau ghiocei) după (sau la) ~chi (sau ~) A-și bate joc de cineva. 67 (Îae) A înșela pe cineva. 68 (Îe) A pune (ceva) cercel la ~ A trata ceva cu indiferență. 69 (Îe) A purta căciula pe-o ~ sau a umbla cu cușma pe-o ~ A nu-i păsa de nimeni și nimic. 70 (Îae) A-și bate joc de orice. 71 (Îe) A îndesa (sau a tufli) căciula pe ~chi A se preface că nu știe. 72 (Îae) A nu-i păsa de nimic. 73 (Reg; îe) A se pune (sau a se porni) pe-o ~ A face ceva cu îndârjire. 74 (Reg; îae) A nu se lăsa până nu realizează ce și-a propus. 75 (Îe) A avea ~chi lungi (cât de măgar) A fi neinstruit. 76 (Îae) A fi prost. 77 (Îe) A-i crește (cuiva) ~chile A se zăpăci. 78 (Îae) A se prosti. 79 (Îe) A pune mult pe-o ~ A se îmbăta strașnic. 80 (Îe) A nu (o) duce la ~ A bea foarte mult. 81 (Îe) A cerca vinu pe-o ~ A face pe prostul. 82 (Îae) A fi prost. 83 (Mun; euf; îc) ~echi-de-țol Urs (1). 84 Facultatea de a auzi. 85 Auz (1). 86 (Îe) (A avea) ~ muzicală (A avea) facultatea de a percepe just (și de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. 87 (Îe) (A cânta) după ~ (A reproduce o melodie) după auz, fară partitură. 88 (Îe) A avea ~a bună A avea auzul fin. 89 (Bot; îc) ~a-babei Ciupercă comestibilă, cărnoasă, cu pălăria ca o cupă neregulată, răsucită ca o ureche (1), galbenă sau trandafirie pe exterior și roșie-portocalie pe interior, care crește toamna în locurile umede din păduri Si: (reg) baba-ureche, iarbă-de-urechi (Peziza aurantia). 90 (Bot; îae) Ciupercă comestibilă, cu pălăria semisferică, albă sau trandafirie pe exterior și roșie-aprinsă pe interior, care crește primăvara pe ramurile căzute și putrezite din pădurile umede Si: (reg) urechea-Judei, urecher (1), urechiușa-babei, urechiuși (3) (Peziza coccinea). 91 (Bot; reg; îae) Ciupercă comestibilă, cu piciorul foarte scurt și gros, cu pălăria ca un castron, galbenă-brună pe exterior și alburie pe interior, care crește, în grupuri mari, pe trunchiuri putrede de brad Si: ceșcuța-babei, (reg) lămâiță, pitacu-dracului (Peziza venosa). 92 (Bot; îae) Gheață (Sedum spectabile). 93 (Îc) ~a-iepurelui Plantă cu tulpina glabră, ramificată spre vârf, cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb și fructe achenă Si: (reg) dosnică-bărbătească, lăutoare, ureche-tătărească, urechelniță (8), urechiușă (9) (Bupleurum rotundifolium). 94 (Îae) Plantă cu tulpină erectă, ramificată spre vârf, cu frunze ușor rigide, adesea încovoiate ca niște secere, cu flori galbene în corimb și cu fructe netede, brune-roșii, care crește prin locuri aride și pietroase Si: (reg) ureche-tătărească, urechelniță (9) (Bupleurum falcatum). 95 (Îae) Plantă cu frunzele (lanceolate) cu flori galbene în corimb și cu fructe acoperite cu perișori scurți și aspri, care crește prin pășunile stâncoase din regiunea alpină și subalpină Si: anasonul-cailor (Bupleurum diversifolium). 96 (Îae) Plantă cu frunze ascuțite, lângă rădăcină, și ovale, cele superioare, și cu flori galbene în corimb, care crește prin locuri stâncoase (Bupleurum aureum). 97 (Bot; reg; îae) Urechelniță (6) (Sempervivum tectorum). 98 (Bot; reg; îae) Curcubeu (3) (Lychnis coronaria). 99 (Îae) Planta Stachys lanata. 100 (îae) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 101 (Îc) ~a-porcului Plantă cu tulpina erectă, ușor păroasă și ramificată la partea superioară, cu frunze ovale, crestate, neregulate pe margini, cu flori mici albăstrai-violacee, ce crește prin tufișuri la marginea drumului Si: (reg) buruiană-de-bubă, buruiană-lată, coada-mielului, cocean-căpresc, iarba-somnului, jaleș, jaleș-de-câmp, jaleș-sălbatic, năduf, talpa-cucoanei (Salvia verticillata). 102 (Bot; îae) Coada-lupului (Salvia austriaca). 103 (Bot; îae) Cinsteț² (Salvia glutinosa). 104 (Bot; îae) Jale (Salvia pratensis). 105 (Bot; îae) Cătușă (9) (Ballota nigra). 106 (Bot; îae) Urzicuță (6) (Coleus blumei). 107 (Bot; îae) Crucea-pământului (Heracleum sphondylium). 108 (îc) ~a-ursului Mică plantă erbacee din familia primulacee, cu frunze cărnoase, ovale, glabre și ușor crestate pe margini, cu flori galbene în buchet în vârful tulpinii, ce crește pe stânci calcaroase în regiunile montane, cultivându-se și ca plantă decorativă Si: (reg) ciuboțica-cucului, ciuboțica-ursului, nu-mă-uita, urechea-șoarecelui, urechița-ursului, urechiușă (Primula auricula). 109 (Bot; îae) Ciuboțica-ursului (Cortusa matthioli). 110 (Bot; îae) Roiniță² (Melissa officinalis). 111 (Reg; îc) ~a-boului Plantă erbacee ornamentală din familia compozee, cu tulpina hispidă, cu frunze ovale, adânc crestate pe margini, cu flori divers colorate, în capitule în vârful ramurilor Si: ochiul-boului (Callistephus chinensis). 112 (Bot; reg; îae) Degetar (3) (Digitalis graudiflora, digitalis ambigua). 113 (Bot; reg; îc) ~a-ciutei Urechelniță (6) (Sempervivum tectorum). 114 (Bot; reg; îc) ~a-Judei Urechea-babei (Peziza coccinea). 115 (Bot; reg; îc) ~a-mâței Urechelniță (6) (Sempervivum tectorum). 116 (Bot; reg; îc) ~a-oii Pătlagină (Plantago major). 117 (Bot; reg; îc) ~a-omului Popilnic (Asarum europaeum). 118 (Bot; reg; îc) ~a-șoarecelui (șîf ~a-șoarecului) Vulturică (Hieracium pilosella). 119 (Bot; reg; îae) Rușuliță (Hieracium aurantiacum). 120 (Bot; reg; îae) Nu-mă-uita Si: (reg) urechea-șoricelului (Myosotis palustris, Myosotis silvatica). 121 (Bot; reg; îae; șîf ~a-șoarecului) Încheietoare (Sideritis montana). 122 (Bot; reg; îae) Urechea-ursului (Primula auricula). 123 (Bot; reg; îc) ~a-șoricelului Nu-mă-uita Si: (reg) urechea-șoarecelui (Myosotis palustris, Myosotis silvatica). 124 (Bot; reg; îae) Ochiul-șarpelui (Myosotis arvensis). 125 (Bot; reg; îc) ~a-hârțului Popilnic (Asarum europaeum). 126 (Bot; reg; îc) ~-tătărească (sau ~a-tătărească) Urechea-iepurelui (Bupleurum falcatum, Bupleurum rotundifolium). 127 (Reg; îc) ~a-lupului Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 128 (Reg; îc) ~a-caprei Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 129 (Pop) Opercul. 130 (Pop) Deschiderea branhială acoperită de opercul la pești. 131 (Atm; Înv; șîs ~a-inimii) Auricul. 132 (Pan) Nume dat unor părți de unelte, construcții etc. asemănătoare cu o ureche (1) sau cu părți ale ei. 133 Partea acului de cusut prin care se trece ața. 134 (Îe) A scăpa ca prin ~chile acului A scăpa cu mare greutate (sau în ultimul moment) dintr-o situație dificilă. 135 Parte a unor unelte prin care se introduce și se fixează capătul mânerului sau al cozii. 136 Fiecare din cele două părți laterale mai ridicate de la buza găleții, de care se prinde toarta. 137 (La car) Fiecare dintre cele două găuri de la capetele răscolului¹, în care intră carâmbii de sus ai loitrelor. 138 Partea cu orificiu în care se introduce sfredelul pentru a se fixa de manivela lui. 139 Fiecare dintre cele două inele cu care se termină brațele cleștilor pentru cărbuni. 140 Orificiu la capătul undrelei prin care se introduce o sfoară sau o curelușă legată de năvod. 141 Cheotoare de piele sau pânză cusută la marginea de sus a ghetelor sau cizmelor, cu care se trage încălțămintea în picior. 142 Fiecare dintre cheotorile de piele cusute pe marginea de sus a opincii și prin care se petrece nojița. 143 (Pop) Laț. 144 (Pop; spc) Orcicar. 145 (Reg) Oglavă. 146 Toartă. 147 Tortiță. 148 (Șîs ~ de ghidare) Piesă de lemn sau metal fixată pe punte sau pe copastie, pentru ghidarea parâmelor. 149 (Mpl) Fiecare din porțiunile unei zidării ieșite în afară, pentru a ușura fixarea unui toc, a susține un ornament etc. 150 (Min) Dinte (16). 151 Fiecare dintre scobiturile de la capetele cobiliței, de care se atârnă găleți, coșuri etc. 152 Ciocul de la vârful cârligului de undiță Si: limbă, (reg) zimboc. 153 (Șîs ~a cormanei) Prelungire a cormanei plugului în partea de sus, în spate Si: cormana mică. 154 (Mar) Fierul plugului care taie brazda pe dedesubt. 155 (Îs) ~chile proțapului Fiecare din părțile de la capătul bifurcat lateral al proțapului între care se fixează piscul² carului. 156 (Mun) Fiecare din cele două părți laterale ale unor fântâni cu roată, ca niște crăcane, care susțin fusul roții. 157 (Reg; îs) ~a-coasei Partea metalică a coasei fixată de toporiște Si: măsea. 158 (Reg) Mâner la sabie. 159 (Reg; la leuca de la car) Măsea. 160 (Reg; la piuă) Măsea. 161 (Reg) Un fel de oreic de fier. 162 (Îs) Scoc (reg, plancă) într-o ~ Jilip cu o singură margine, cealaltă fiind întocmită de înclinația pantei. 163 (Îs) ~a plutei (Mol, a bocului) Fiecare dintre cele două colțuri ale unei tahle de plută¹. 164 (Reg) Aripă (la leasa de pescuit). 165 (Reg) Capăt de pod¹. 166 (Reg) Parte a morii de apă, nedefinită mai îndeaproape. 167 Fiecare din cele două clape ale unei șepci sau căciuli, care acoperă urechile (48). 168 Fiecare dintre cele două colțuri ale unui batic sau șervet înnodat. 169 (Lpl; îs) ~chi de măgar Colțuri îndoite din neglijență la filele unei cărți, unui caiet etc. 170 (Reg; lpl; la harnașament) Ochelari. 171 (Olt) Fiecare din cele două părți ale desagelor. 172 (Olt; pex) Desagă (1). 173 (Reg) Fiecare din cele două despărțituri ale hambarului de cereale. 174 (Înv; îe) A trage clopotele într-o ~ A trage clopotul într-o dungă. 175 (Îe) A fi într-o ~ A nu fi în deplinătatea facultăților mintale. 176 (Îlav) După ~ Fără partitură muzicală (sau fără să cunoască note muzicale). 177 (Îal) În mod improvizat.