DEZAMĂGI, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Dez- + amăgi.

A DESPERA desper 1. intranz. A-și pierde speranța; a ajunge în stare de deznădejde; a deznădăjdui. 2. tranz. A face să-și piardă speranța; a aduce în stare de deznădejde; a deznădăjdui. [Var. a dispera] /<lat. disperare

A DEZNĂDĂJDUI ~iesc 1. intranz. A ajunge în stare de deznădejde; a-și pierde speranța; a despera. 2. tranz. A aduce în stare de deznădejde; a face să-și piardă speranța; a despera. /dez- + a nădăjdui

DESPERA vb. I. intr. A-și pierde speranța, a deznădăjdui. [P.i. desper și (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. désespérer].

DESPERA/DISPERA vb. intr. a-și pierde speranța, a deznădăjdui. (< lat. desperare, după fr. désespérer)

DEZABUZAT, -Ă, dezabuzați, -te, adj. (Livr.) Persoană care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit. – V. dezabuza.

DEZAMĂGI, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi.

DEZNĂDEJDE. Subst. Deznădejde, deznădăjduire, desperare, desperație (înv.), apelpisie (înv.); dezamăgire, descurajare, demoralizare, demoralizație (înv.), deziluzie, decepție, deprimare, dezolare, depresiune (fig.). Mîhnire, mîhniciune (înv.), supărare, tristețe, întristare, amărăciune, amărîre (rar), necaz, necăjire, apăsare, regret, durere, îndurerare, jale. Pesimism, scepticism, decepționism. Pesimist, sceptic; desperat, apelpisit (înv.). Adj. Deznădăjduit, desperat, apelpisit (înv.), fără speranță, dezolat, dezamăgit, descurajat, demoralizat, deziluzionat, decepționat, deprimat. Mîhnit, supărat, trist, întristat, amărît, abătut, necăjit. Plin de durere, îndurerat, jalnic, de jale. Pesimist, sceptic. Depresiv, deprimant, descurajator, descurajant, dezamăgitor, apăsător, întristător, dezolant (livr.), dezolator (rar), demoralizator, demoralizant. Vb. A deznădăjdui, a despera (a dispera), a apelpisi (înv.), a-și pierde speranța, a-și pierde nădejdea, a fi desperat, a fi deznădăjduit, a-și smulge părul din cap, a se da cu capul de pereți, a se lua cu mîinile de cap, a nu mai avea nici o speranță, a nu se mai aștepta la nimic, a se descuraja, a se dezamăgi, a-și pierde iluziile. A se mîhni, a se supăra, a se întrista, a se demoraliza. A aduce în stare de desperare, a despera (rar), a dezamăgi, a deznădăjdui, a descuraja, a deziluziona, a decepționa, a deprima, a dezola (livr.), a provoca o depresie, a demoraliza. A mîhni, a supăra, a întrista, a amărî (fig.), a necăji, a îndurera. Adv. Cu deznădejde, cu desperare; fără speranță. Cu tristețe, cu amărăciune, cu durere, cu jale. V. necaz, nefericire, pesimism, supărare, tristețe.

arăstos s [At: REV. CRIT. IV, 337 / E: a + ră[mâi] s[ănă]tos] 1 (Îrg; îe) A-și lua (sau a zice cuiva) ~ A spune adio. 2 (Îae) A-și pierde speranța.

dezabuzat, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / S și: (înv) ~usat / Pl: ~ați, ~e / E: dezabuza] (Liv) 1-2 smf, a (Persoană) care și-a pierdut speranțele Si: decepționat, dezamăgit, dezgustat, sceptic. 3-4 smf, a (Persoană) care este lipsită de entuziasm. 5 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă decepție. 6 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă dezgust.

dezamăgi vt [At: MAIOR, T. 84/9 / S și: (înv) desa~ / Pzi: ~gesc / E: dez- + amăgi] (C.i. oameni) A face să-și piardă speranțele, iluziile, bunele păreri sau sentimentele Si: a decepționa, a deziluziona.

dezamăgit, ~ă a [At: NEGULICI, E. I, 144/29 / S și: (înv) desa~ / Pl: ~iți, ~e / E: dezamăgi] Care și-a pierdut speranțele Si: decepționat, (liv) dezabuzat (1).

ocei vr [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 102^v/26 / Pzi: ~esc / E: slv отъчаꙗти] (Înv) A-și pierde speranța Si: a se descuraja, a deznădăjdui.

spăla vtra [At: COD. VOR.² 21^r/9 / V: spela / Pzi: spăl / E: ml *experlavare] 1-2 vtr A (se) curăța de murdărie, de impurități etc. cu ajutorul apei (cu săpun, cu leșie, cu detergenți, cu substanțe chimice etc.), al benzinei etc. Si: (reg) a (se) la. 3 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe cap sau (cuiva) capul (cumsecade) A certa rău pe cineva Si: a ocărî. 4 vt (Îe) A-și ~ obrazul A face față unei situații. 5 vt (Îae) A scăpa de rușine. 6 vt (Pop; îe) A ~ cuțitul (ori paloșul sau brațul) în cineva (sau în sângele cuiva ori, înv, întru sânge) A lovi pe cineva cu cuțitul Si: a înjunghia. 7 vt (Îe) A ~ în sânge A răzbuna pe cineva. 8 vt (Reg; îe) A-și ~ gura A-și aduce insulte unul altuia. 9 vt (Reg; îe) A fi ~t cu zahăr în gură A vorbi frumos. 10 vt (Reg; îae) A fi plăcut la vorbă. 11 vt (Reg; îe) A-și ~ gâtul (sau beregata) A consuma o băutură alcoolică. 12 vt (Reg; îe) A-și ~ hainele A-și bate joc de cineva. 13 vt (Reg; îe) A ~ multe A vorbi despre lucruri fără importanță Si: a spune verzi și uscate. 14 vt (Pop; d. femei; șîe a ~ cămașa (ori flori) A avea menstruație. 15 vt (Reg; îe) A ~ de păcate (pe cineva) A omorî. 16 vt (Arg; îc) ~-varză (sau –linte, -poamă) Sabie (1). 17 vt (Fam; îac) Om fricos. 18 vt (Fam; îac) Om de nimic Si: golan (3). 19 vr (Înv; îe) A se ~ pe mâini sau (sau pe bot, rar, pe buze, pe dinți) de ceva A scăpa de cineva. 20 vr (Îae) A pierde o situație favorabilă. 21 vr (Îae) A-și pierde speranța de a recăpăta un lucru. 22 vr (Fam; îe) ~-te (sau spălați-vă), să se spele pe cap Descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. 23 vtrp (C. i. impurități, murdărie etc.) A îndepărta cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc., al benzinei etc. pentru a curăța pe cineva sau ceva. 24 vt (C. i. conglomerate, minereuri sau metale) A supune unui curent de apă pentru a separa impuritățile. 25-26 vtr (Fig) A dispărea sau face să dispară Si: a (se) șterge. 27-28 vtr A (se) limpezi. 29-30 vtr A (se) purifica. 31 vtrp (Reg) A (se) curăța (moara sau o parte a ei) după ce s-a măcinat porumb, orz, ovăz, cu o mică cantitate de măciniș. 32-33 vtr (Fig; d. pisici) A (se) linge și a(-și) netezi blana. 34 vr (Ban; Trs) A se decolora (2). 35 vt (Bis; fig) A ispăși (păcate, greșeli etc.). 36-37 vtr (Bis; fig; adesea udp „de”) A (se) mântui. 38-39 vtrp (C. i. insulte, greșeli de comportare etc.) A fi iertat sau face să fie iertat, ispășind o pedeapsă Si: a (se) răscumpăra. 40 vtrp (Pex; c.i. reputația cuiva) A (se) reabilita. 41 vr (Reg) A se achita de o datorie. 42 vt (D. ape, ploi etc.; c. i. soluri, terenuri etc.) A exercita o acțiune de înlăturare prin transport a unor elemente componente Si: a eroda (1), a roade¹, a săpa. 43 vr (Trs; d. pământ) A se surpa în urma unei inundații sau a unei ploi abundente. 44 vt (Înv; d. râuri; c. i. regiuni, localități) A traversa. 45 vt (Înv; pex; d. râuri; c. i. regiuni, localități) A trece pe lângă... 46 vtrp (Îvr; d. mări, oceane) A (se) mărgini. 47 vt (Îvr; c. i. pomi fructiferi sau părți ale lor) A stropi. 48 vt (Fam) A face să piardă un bun prin înșelătorie. 49 vt (Fam; pex) A jefui. 50 vtrp (Pop; c. i. scânduri) A (se) rindelui. 51 vt (Fam) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele).

DESPERA, desper, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: desperez. – Var.: dispera vb. I] – Din lat. desperare.^[1]

DISPERA, disper, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: disperez. – Var.: despera vb. I] – Din lat. desperare.^[1]

esperantist, -ă s.m.f (lingv.) ◊ „Esperantiștii, adică susținătorii limbii universale esperanto, nu-și pierd nicidecum speranța și la un recent congres internațional desfășurat în Canada [...] au emis ideea că limba esperanto se îndreaptă spre «maturitate».” Săpt. 14 IX 84 p. 2 (din fr. espérantiste; DEX)

Phyllis, fiica lui Lycurgus, regele Thraciei, care l-a găzduit pe Demophon, fiul lui Theseus, la întoarcerea sa din războiul troian. Îndrăgostindu-se de tînărul erou, Phyllis i-a îngăduit să-și continue drumul spre patrie, dar să se lege prin jurămînt că se va întoarce la ea. Demophon a făgăduit, însă o dată plecat și-a călcat jurămîntul și nu s-a mai înapoiat. Phyllis l-a așteptat îndelung și, cînd a pierdut orice speranță că-l va mai revedea, s-a spînzurat.

desperà 1. a pierde toată speranța: a despera de succes; 2. a aduce la desperare: a despera pe amicii săi; 3. a se lăsa în voia desperării.

DESPERA, desper și (mai rar) desperez, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. (Atestat în forma de prez. ind. pers. 3 pl. desper). Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină. EMINESCU, O. I 12. ◊ Refl. (Învechit) Dacă la vîrsta ta te desperezi, apoi noi acei cari sîntem mai bătrîni... ce trebuie să facem? KOGĂLNICEANU, S. 215. 2. Tranz. (Rar) A aduce (pe cineva) la desperare; a exaspera. Se arătară îndată pintre stuh vro patru dorobanți... care ne spuseră că ne găsim chiar în dreptul Călărașilor, și în lungă depărtare de orice sat. Această aflare ne desperă, căci toate proviziile noastre se înecaseră! ALECSANDRI, O. P. 210. – Variantă: dispera vb. I.

INIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos, așezat în partea stîngă a pieptului și care constituie centrul motor al circulației sîngelui la om și la animalele superioare. Prin blănița de sobol însă, vatamanul simțea tremurînd inima, ornicul vieții. SADOVEANU, O. VII 33. De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. Inima-i zvîcnește tare. EMINESCU, O. I 84. ◊ Fig. În creșterea țării, în rîvna măreață, Partidul e inima ceea de viață, Crescîndu-și în oameni voinica vîlvoare. DEȘLIU, N. 46. Cît a apărut Viața Romînească la Iași, G. Ibrăileanu a fost inima ei în înțeles anatomic. SADOVEANU, E. 177. ◊ Expr. A da inima din cineva, se spune despre cel care face un efort foarte mare. Am muncit de-a dat inima din noi. CREANGĂ, P. 160. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii, a-și dezlega băierile inimii, a ofta (sau a striga, a rîde etc.) din băierile inimii v. baieră. ♦ (Prin extensiune, metaforic) Piept. El strînse... pe Maria la inima lui. EMINESCU, N. 70. 2. (Popular) Stomac; p. ext. burtă, pîntece. Rîseră pînă se ținură cu mîinile de inimă. ISPIRESCU, L. 248. Mă roade la inimă, de foame ce-mi e. CREANGĂ, P. 259. N-am pus nimică la inimă de două zile. ALECSANDRI, T. 1577. ◊ Expr. Pe inima goală = pe nemîncate, cu stomacul gol. Că doar nu-ți pleca de aici pe inima goală. HOGAȘ, DR. II 20. A i se pune (cuiva) soarele drept inimă v. soare. 3.. (La cărțile de joc) Cupă. II. 1. (Considerat ca sediu al sentimentelor) a) (În legătură cu bucurii, plăceri) Se înveseliră cu inima cînd le veni veste. BĂLCESCU, O. II 184. Inimă supărăcioasă, Mor și nu te văz voioasă, Fă-ți, inimă, voie bună! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adv. După voia inimii = după voie, după plac, nestingherit. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, bucuros, cu mare plăcere. Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă. CREANGĂ, P. 93. ◊ Expr. A-i crește (cuiva) inima (în piept) sau a crește inima din cineva v. crește. A rîde inima în cineva sau a-i rîde cuiva inima = a fi bucuros, mulțumit, a se simți foarte bine. Așa făcu; și-i rîdea inima babei de bucurie. CREANGĂ, P. 4. Te strînge-n brațe la sine, De rîde inima-n tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 13. A unge (pe cineva) la inimă = a produce (cuiva) o satisfacție, o plăcere, a încînta. Viersul ei plăcut, de pare că te ungea la inimă. ISPIRESCU, L. 37. Cît îi cere (cuiva) inima = atît cît vrea, cît poftește. Mîncară și se veseliră cît le ceru inima. ISPIRESCU, L. 39. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva voinței sau dorinței sale. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Și îl durea la inimă cînd îl luau în rîs. ISPIRESCU, L. 36. Eu știu ce vra să zică durerea de inimă, bat-o pîrdalnica s-o bată! CREANGĂ, P. 172. Inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I 103. Dascălul Chiosea nu era om rău, dar se necăjea pentru că-l durea inima cînd vedea că nu se silesc copiii la învățătură. GHICA, S. A. 71. Năframa-i arde cu pară, Ca și inima amară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A arde (sau a seca, a frige) pe cineva la inimă = a provoca cuiva o durere vie, o supărare mare. M-o fript la inimă, nu altă. ȘEZ. II 74. Să nu-ți sece inima, Cum ai secat tu pe-a mea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 242. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva (sau a provoca mila cuiva). Numai despre feții de împărat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine. CREANGĂ, P. 78. A i se topi (cuiva) inima, se spune cînd cineva este în prada unor sentimente chinuitoare. Fața mi s-a veștejit, Inima mi s-a topit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. A se sfîrși la inimă = (cu sens hiperbolic) a se îmbolnăvi, a muri de durere. Cînd o zi nu te zăresc, La inimă mă sfîrșesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. A avea (ceva) pe inimă = a fi chinuit de un gînd (pe care nu vrei să-l spui), a suferi (în ascuns). A-și răcori inima = a spune ce ai pe suflet, a vorbi deschis (pentru a te ușura de o suferință, de o amărăciune). A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decît ar trebui. A-i strica (cuiva) inima = a-i strica (cuiva) buna dispoziție, a întrista, a mîhni (pe cineva). Nevoind a le strica inima, nu le spune nici da, nici ba. CREANGĂ, P. 249. A rămîne cu inima friptă = a rămîne mîhnit, dezolat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars prin inimă, exprimă spaima și durerea celui lovit pe neașteptate de o veste rea. Inimă albastră = a) inimă tristă, îndurerată; tristețe, melancolie. Se întorceau cîntînd de inimă albastră. SADOVEANU, E. 117; b) furie, mînie, necaz, v. albastru. Inimă rea = mîhnire, întristare, amărăciune. A zăcut două săptămîni și a murit de inimă rea. GALAN, Z. R. 61. Văzînd că se prăpădește de atîta inimă rea, i s-a făcut bătrînei milă și s-a gîndit cum i-ar mai risipi gîndurile negre. CARAGIALE, O. II 329. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mîhni (sau a mîhni pe cineva). Nu-ți face și d-ta atîta inimă rea, că odată avem să mergem cu toții acolo. CREANGĂ, P. 31. c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la raiul vieții mele. ALECSANDRI, P. A. 111. Spancioc este încă tînăr, în inima lui este iubire de moșie. NEGRUZZI, S. I 141. Mult, bade, te-am așteptat Aseară pe înnoptat; Tot cu foc și cu lumină Și cu dor de la inimă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) tronc (mai rar cu tronc) ia inimă v. tronc. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a avea afecțiune pentru cineva, a iubi pe cineva. Uite-aici, în inimă, vă am pe toți! Așa sînt eu!... Și începu să-i sărute pe rînd. DUMITRIU, P. F. 67. A-i rămîne (cuiva) inima la... = a rămîne cu gîndul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. Și ochii i-au rămas Și inima la el. COȘBUC, P. I 281. A avea tragere de inimă (pentru... ) sau a-l trage (pe cineva) inima să... (sau a...) = a se simți îndemnat, a avea atracție, zel pentru a face ceva. De altfel, tragere de inimă pentru învățătură n-avusesem eu niciodată. VLAHUȚĂ, la TDRG. Nu-l trăgea inima a pleca. ISPIRESCU, L. 33. Toată ziua muncea bietul băiat ca un rob, iar noaptea învăța, căci avea tragere de inimă. BOLINTINEANU, O. 402. d) (În legătură cu bunătatea sau cu răutatea, în expr.) Inimă dreaptă = om drept. O inimă dreaptă s-a stîns cu tine. SADOVEANU, O. VI 51. Îmi place dorința dumitale, mai ales că o văd pornită dintr-o inimă dreaptă care nu sufere să rămîie răutatea nepedepsită. CARAGIALE, P. 129. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos. Și avea o inimă bună, cum nu prea se găsește. SADOVEANU, O. VI 32. Nevasta acestui serac era muncitoare și bună la inimă. CREANGĂ, P. 37. Era în Iași un tînăr... frumos și bun la inimă. NEGRUZZI, S. I 81. A avea inima deschisă = a fi sincer. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, drept, fără reticențe. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. A avea inima largă = a fi mărinimos, darnic. A se muia la inimă = a deveni bun, milos; a se îndupleca. La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. A nu lăsa pe cineva inima să (nu)..., se spune cînd cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. Pe mine însă inima nu mă lasă a crede la atîta necredință. NEGRUZZI, S. I 49. (La forma afirmativă, numai în interogații) Cum te-a lăsat inima să pleci? BARANGA, I. 171. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. Îl roagă... ca prieten și băiat de inimă. CARAGIALE, O. III 13. A fi fără inimă sau a fi rău (sau cîinos, negru) la inimă = a fi rău, răutăcios, înrăit. Fata babei era slută, leneșă... și rea la inimă. CREANGĂ, P. 283. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, dușmănos, rău. Impăratul-Roș, avînd inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. A izbutit a domoli o inimă sălbatică. NEGRUZZI, S. I 47. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, nepăsător și rău. Cucuzel... scotea lacrimi din orice inimă împietrită. CREANGĂ, A. 12. Bade, inimă de piatră, Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil. După suferiri multe, inima se-mpietrește. ALEXANDRESCU, M. 6. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Parcă îi zicea inima ceva. ISPIRESCU, L. 34. Pesemne inima le spunea că spînul nu le este văr. CREANGĂ, P. 210. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune) Și nu-i era, zău, nimănui în piept inima rece. ALECSANDRI, P. A. 204. ◊ Cu inimă = a) (loc. adv.) energic, cu viață. Cîntă mai cu inimă! Lucrează mai cu inimă!; b) (loc. adj. și adv.) inimos, curajos. Da fii mai cu inimă oleacă! CREANGĂ, P. 130. ◊ Expr. A (sau a-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța. Cu inima ușoară = fără griji, bine dispus; cu conștiința împăcată. Iar el, cu inima ușoară și mintea cuprinsă de un fel de beție, umbla repede. DUMITRIU, P. F. 58. Mihai, fără a pierde inima... își culege puterile din nou. BĂLCESCU, O. II 90. A-și lua inima în dinți = a se îmbărbăta, a-și face curaj. Își luă inima-n dinți și bătu la geam. BUJOR, S. 56. Fata babei atunci și-a luat inima-n dinți și a zis... CREANGĂ, P. 291. A-și ține inima cu dinții v. dinte. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune cînd cineva prinde curaj după un moment de emoție sau de spaimă. A mai prinde (la) inimă = a căpăta putere, curaj. După ce mai prinse nițică inimă, strînse frîul. ISPIRESCU, L. 18. Harap-Alb, mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă. CREANGĂ, P. 212. 2. (Considerat ca centru și simbol ai vieții sufletești în general) V. suflet, conștiință, minte, cap, gînd. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului. CREANGĂ, P. 209. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima sau din adîncul inimii = din tot sufletul, din toată puterea. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită. III. Fig. 1. Caracter, fire. Frumusețea chipului depinde de vreme și chiar de oameni, frumusețea minții și a inimii depinde de tine și durează pînă la moarte. V. ROM. septembrie 1953, 48. Nenea Dumitrache semăna bunicului la chip și la inimă. STANCU, D. 7. 2. Ființă, om. O faptă, o operă în sprijinul păcii... este azi dorința cea mai scumpă a inimilor tinere de pretutindeni. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 1/1. Vorbi astfel, încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. Cum poate-n lume-a fi Pedeapsă pentru inimi ce vreau a se jertfi? ALECSANDRI, T. II 183. IV. Fig. (Urmat de determinări în genitiv) 1. Mijloc, centru, interior. Oamenii se adunaseră în inima satului și stăteau nehotărîți, plini de așteptare și neliniște. DUMITRIU, N. 27. Suie carele spre inima cîmpului. STANCU, D. 187. Acum intram în inima codrului. GALACTION, O. I 209. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia dinainte cu cea dinapoi. Din inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106. Inima carului leagă osia dinainte cu osia dinapoi. I. IONESCU, M. 711. ◊ Expr. A rupe inima tîrgului = a) a alege, a cumpăra ce este mai bun; b) a da gata, a face praf pe cineva. 2. Partea din interior a unei plante, a unei legume; miez. Inima copacului. Inima salatei. Inima pepenelui verde. V. Piesă mecanică sau organ de mașină asemănător ca formă cu inima (I 1). – Pl. și: (învechit) inime (EMINESCU, O. I 87). – Variantă: (învechit) inemă (EMINESCU, O. I 115) s. f.

SPERANȚĂ, speranțe, s. f. Încredere în rezultatul favorabil al unei acțiuni; nădejde. Și cu ce speranțe așteptase el toamna asta? REBREANU, R. I 168. Eu nu am speranță, viață, soare. MACEDONSKI, O. I 111. Cum mîngîie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! EMINESCU, O. I 11. Din ora aceea speranța-am pierdut. ALEXANDRESCU, M. 81. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că... Ce-o păți boierul, să pățească și el, își zicea, în speranța că boierul, fiind foarte respectat de oameni, nu va păți nimic. REBREANU, R. II 186. ♦ (Familiar) Persoană talentată sau capabilă, de la care se așteaptă mult în viitor. Toți descoperiră în el o mare speranță. C. PETRESCU, C. V. 246.

PESIMISM. Subst. Pesimism; deprimare, descurajare, demoralizare, demoralizație (înv.), desperare, desperație (înv.), deznădăjduire, deznădejde, dezolare, întristare, tristețe, depresiune (fig.), indispoziție, apăsare; melancolie, alean. Decepție, dezamăgire, deziluzie. Scepticism, neîncredere, îndoială, îndoire (înv.). Pesimist; sceptic. Adj. Pesimist; deprimat, descurajat, demoralizat; desperat, deznădăjduit; dezolat, întristat, trist, indispus, melancolic. Decepționat, dezamăgit, deziluzionat. Sceptic, neîncrezător. Deprimant, descurajator, demoralizant, demoralizator; dezolant (livr.), dezolator (rar), întristător. Vb. A fi pesimist, a vedea totul în negru. A deveni pesimist, a cădea în pesimism. A (se) deprima, a (se) descuraja, a (se) demoraliza; a despera, a-și pierde orice speranță, a deznădăjdui, a-și pierde orice nădejde; a dezola (livr.); a (se) întrista, a deveni melancolic, a cădea în melancolie. A decepționa, a dezamăgi, a deziluziona. A deveni sceptic, a-și pierde încrederea în..., a nu crede în.... V. deznădejde, necaz, supărare, temperament, tristețe.

despera [At: KOGĂLNICEANU, S. 215 / V: dis~ / Pzi: ~per și (îrg) ~rez / E: lat desperare] 1-2 vi A pierde orice speranță (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: a se descuraja, a deznădăjdui. 3-4 vt A face pe cineva să despere (1-2). 5-6 vtr A (se) exaspera.

desperat², ~ă [At: (a. 1817) IORGA, S. D. XII, 173 / V: dis~ / Pl: ~ați, ~e / E: despera] 1-4 smf, a (Persoană) care și-a pierdut orice speranță în (rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: deznădăjduit. 5-8 smf, a (Persoană) care a fost adusă la desperare (1-2). 9-10 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă desperare (7-8). 11-12 a (D. manifestări ale oamenilor) Care este cauzat de desperare (7-8). 13-14 a (D. situații) Care este fără soluție și provoacă desperare (7-8).

deznădăjdui [At: IST. Ț. R. 34 / V: (înv) ~dejd~, den~, dăz~^[1] / S și: desn~ / Pzi: ~esc; Mp: 6 (îvr) ~isă / E: dez- + nădăjdui] 1-2 vir (Îoc nădăjdui, spera) A-și pierde orice speranță (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații) Si: a se descuraja, a despera. 3 vtf A face să-și piardă orice speranță, a duce la disperare.

deznădăjduit, ~ă a [At: MICU, ap. GCR II, 182/3 / V: ~dejd~, dejn~, disn~ / S și: desn~ / Pl: ~iți, ~e / E: deznădăjdui] 1 (D. oameni) Care și-a pierdut orice speranță (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații) Si: desperat. 2 (D. față, părți ale feței sau d. părți ale corpului) Care exprimă deznădejde (1). 3 (D. sentimente, manifestări ale omului) Care trădează, exprimă deznădejde (1). 4 (D. sentimente, manifestări ale omului) Care este provocat de deznădejde (1). 5 (D. situații, stări) Care provoacă deznădejde (1). Si: desperat.

deznădejde sf [At: HELIADE, O. II, 345 / V: (înv) desnădejdie / S și: desn~ / Pl: ~di / E: dez- + nădejde] 1 (Îoc nădejde) Stare sufletească extrem de apăsătoare, caracterizată prin lipsa oricărei speranțe (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații) Si: desperare, (înv) deznădăjduire, nenădejde. 2 (Îlav) Cu (sau în) ~ Lipsit de (orice) speranță, în mod desperat, deznădăjduit. 3 (Îlav) (Până) la ~ În cel mai înalt grad, la maximum. 4 (Îe) A cădea în ~ A-și pierde orice speranță.

Nil desperandum (lat. „Să nu desperi!”) sau, cu alte cuvinte, să nu pierzi niciodată speranța, să nu te lași niciodată pradă deznădejdii. Acest sfat al lui Horațiu se găsește în Ode (I, 7, versul 27). LIT.

CONDAMNA, condamn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner.

DESCURAJA, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.

DESCURAJAT, -Ă, descurajați, -te, adj. Care și-a pierdut curajul, entuziasmul, speranța; deprimat, demoralizat. – V. descuraja.

desperare sf [At: I. GOLESCU, C., ap. Da ms / V: dis~ / Pl: ~rări / E: despera] 1-2 Pierdere a oricărei speranțe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: desperat¹ (1-2), desperație (1-2). 3-4 Aducere a cuiva în stare de desperare (1-2) Si: desperat¹ (3-4), desperație (3-4). 5-6 (Ajungere sau) aducere a cuiva în stare de exasperare Si: desperat¹ (5-6), desperație (5-6). 7-8 Stare sufletească apăsătoare, specific umană, caracterizată prin pierderea oricărei speranțe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: deznădejde, (înv) desperanță (1-2), desperație (7-8). 9 (îlav) Cu ~ În mod deznădăjduit. 10 (Îal) Din toate puterile Si: aprig, tare. 11 (Îlav) În ~ (de cauză) Într-o situație fără ieșire. 12 (Îlav) La ~ În cel mai înalt grad. 13 (Îe) A duce pe cineva la ~ A face pe cineva să-și piardă nădejdea. 14 (Îae) A exaspera.

MÎNDÁȘ subst. (Prin Transilv., în expr.) A-și lua mîndașul (de la cineva sau de la ceva) = a nu mai avea nici o speranță, a-și pierde nădejdea, a renunța (la cineva sau la ceva). Mi-am luat mîndașu să-l mai văd. PAȘCA, GL., cf. com. din ABRUD. Ia-ți rapta și mîndașu de la ceasul ăsta. CV 1950, nr. 11-12, 38. – Și: măndáș subst. Com. din LUPȘA-ABRUD. – Din magh. mondás „spusă, vorbă; aforism”.

CONDAMNA, condamn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner.

CONDAMNA vb. tr. 1. a osândi printr-o hotărâre judecătorească, a supune unei pedepse. 2. a dezaproba, a dezavua; a blama. 3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva. 4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o ușă etc.). (< fr. condamner)

condamna vt [At: (a. 1865) URICARIUL X, 373 / V: (înv) ~dem~ / Pzi: condamn / E: fr condamner, lat condamno, -are] 1 A osândi printr-o sentință judecătorească. 2 A dezaproba. 3 A constrânge. 4 A considera pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5 A bloca.

CONDAMNA, condamn, vb. I. Tranz. 1. A osîndi printr-o sentință judecătoarească, a supune unei pedepse. 2. A exprima o dezaproba; a blama, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Fr. condamner.

DECEPȚIE ~i f. Pierdere a iluziilor; înșelare a speranțelor; dezamăgire; deziluzie. [Art. decepția; G.-D. decepției; Sil. -ți-e] /<fr. deception, lat. deceptio, ~onis

DEZAMĂGIRE ~i f. 1) v. A DEZAMĂGI și A SE DEZAMĂGI. 2) Pierdere a iluziilor; înșelare a speranțelor; deziluzie; decepție. /v. a (se) dezamăgi

DEZILUZIE ~i f. Pierdere a iluziilor; înșelare a speranțelor; dezamăgire; decepție. [Sil. -zi-e] /<fr. désillusion

NĂDEJDE s. 1. v. speranță. 2. credință, speranță, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință. (Nu și-a pierdut ~ în mai bine.) 3. încredere, siguranță. (Pot să am ~ în voi?)

CREDINȚĂ s. 1. certitudine, convingere, încredințare, sentiment, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ că așa va fi.) 2. cinste, devotament, fidelitate, statornicie, (livr.) lealitate, (înv. și reg.) priință. (~ soției față de soț.) 3. nădejde, speranță, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință. (Nu și-a pierdut ~ în mai bine.) 4. idee, judecată, opinie, părere. (După ~ mea...) 5. (BIS.) cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire. 6. (BIS.) confesiune, cult, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.)

NĂDEJDE s. 1. speranță, (înv.) răbdare, sperare, upovăință. (Toată ~ mea e în tine.) 2. credință, speranță, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință. (Nu și-a pierdut ~ în mai bine.) 3. încredere, siguranță. (Pot să am ~ în voi?)

ILUZIE s. f. 1. aparență înșelătoare datorită perceperii deformate a realității. 2. (fig.) speranță neîntemeiată; amăgire. ◊ a(-și) face iluzii = a nădăjdui lucruri de nerealizat; a-și pierde iluziile = a rămâne decepționat din cauza nerealizării unor speranțe. (< fr. illusion, lat. illusio)

SPERANȚĂ ~e f. 1) Sentiment al unei persoane care speră; credință în posibilitatea realizării unei dorințe sau a unei acțiuni; nădejde. ~ zadarnică. ◊ În ~a că sperând că; nădăjduind că. A avea ~ a spera; a nădăjdui. A nutri ~a a spera în adâncul sufletului. A pierde orice ~ a înceta cu totul de a mai spera; a se descuraja complet. Nu mai este nici o ~ totul este pierdut. 2) Persoană sau lucru care constituie obiectul acestui sentiment; nădejde. Unica ~. [G.-D. speranței] /<it. speranza

A SE DESTRĂMA pers. 3 se destramă intranz. 1) (despre materiale textile fibroase sau obiecte din astfel de materiale) A se zdrențui (prin uzare), în special pe la margini, prin desprinderea firelor unul de altul. 2) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezagrega; a se dezarticula; a se descompune. 3) (despre visuri, speranțe etc.) A înceta să mai existe; a se spulbera; a se risipi. /des- + fr. trame

iluzie sf [At: (a. 1848) URICARIUL X, 12 / V: (înv) ~iune / E: fr illusion, lat illusio, ~onis] 1 Percepție denaturată a lucrurilor din realitate. 2 (Fig) Situație în care o ficțiune sau o aparență este considerată drept realitate. 3 Speranță nefondată. 4 Himeră. 5 (Îe) A-și face ~ii A spera în lucruri irealizabile Si: a se amăgi. 6 (Îe) A-și pierde ~iile A rămâne dezamăgit.

NĂDEJDE ~i f. 1) Credință în posibilitatea realizării unei dorințe sau a unei acțiuni; sentiment al unei persoane care speră; speranță. * De ~ a) pe care te poți bizui; de încredere; b) sigur; c) trainic; temeinic. Cu ~ a) cu încredere; b) foarte bine; solid. În ~ea sperând că. Slabă ~ puțin probabil; este problematic. A trage ~ a nădajdui; a spera. A avea ~ (sau a-și pune ~ea) în cineva a conta pe cineva. A se lăsa în ~ea cuiva (sau a ceva) a se bizui (fără temei) pe cineva (sau pe ceva). A trăi cu ~ea a trăi sperând. A pierde ~ea a înceta de a mai spera; a se descuraja. A pierde ~ea în cineva a) a nu mai avea încredere în cineva; b) a fi dezamăgit. 2) Persoană sau lucru de la care se așteaptă multe; speranță. [G.-D. nădejdii] /<sl. nadežda

ILUZIE, iluzii, s. f. 1. Percepție falsă a unui obiect prezent înaintea ochilor, determinată de legile de formare a percepțiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase. 2. Fig. Situație în care o aparență sau o ficțiune este considerată drept realitate; speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită; amăgire; himeră. ◊ Expr. A(-și) face iluzii = a nădăjdui sau a face să nădăjduiască lucruri irealizabile; a (se) amăgi. A-și pierde iluziile = a rămâne dezamăgit. [Var.: (înv.) iluziune s. f.] – Din fr. illusion, lat. illusio, -onis.

SPERANȚĂ s. 1. nădejde, (înv.) răbdare, sperare, upovăință. (Toată ~ mea e în tine.) 2. (înv.) sperare. (X e ~ noastră.) 3. credință, nădejde, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință. (Nu și-a pierdut ~ în mai bine.)

SPERANȚĂ s. 1. nădejde, (înv.) răbdare, sperare, upovăință. (Toată ~ mea e în tine.) 2. (înv.) sperare. (X e ~ noastră.) 3. credință, nădejde, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință. (Nu și-a pierdut ~ în mai bine.)

ILUZIE, iluzii, s. f. 1. Percepție falsă a unui obiect prezent înaintea ochilor, determinată de legile de formare a percepțiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase. 2. Fig. Situație în care o aparență sau o ficțiune este considerată drept realitate; speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită; închipuire fără o bază reală, amăgire; himeră. ◊ Expr. A(-și) face iluzii = a nădăjdui sau a face să nădăjduiască lucruri irealizabile; a (se) amăgi. A-și pierde iluziile = a rămâne dezamăgit. [Var.: (înv.) iluziune s. f.] – Din fr. illusion, lat. illusio, -onis.

AMEȚI, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de amețeală, a-și pierde echilibrul. El fugea așa de repede, cît biata fată amețea, nu alta. SBIERA, P. 313. Ia așa am amețit și eu, stăpîne, cînd mi-ai dat cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 196. Of! of! am rămas iar cu piatra-n casă. Of!... amețesc... leșin. ALECSANDRI, T. I 49. ◊ Tranz. Na! una! L-am amețit... Să-i mai dau vreo cîteva [lovituri]. ALECSANDRI, T. I 450. 2. Intranz. Fig. A se zăpăci, a-și pierde capul (din cauza unei emoții sau a unei impresii puternice). Vai de mine și de mine, Iliuță, amețisem de spaimă și am pus de două ori zahar. SADOVEANU, N. F. 162. Baba atunci a amețit de bucurie. CREANGĂ, P. 79. ◊ Refl. Se ameți și se fistici tind se văzu încongiurat de o mulțime de lume. ISPIRESCU, L. 136. ◊ Tranz. Vorbele lui atîta îi amețise, încît de spaimă... se pierduseră cu totul. ISPIRESCU, L. 294. ◊ Tranz. A scoate din minți. De-acum te ține S-amețești bine Pe cioclovine (= ciocoi). ALECSANDRI, T. 920. Ori la tine ea privește, Cu vederea-l amețește. SEVASTOS, C. 172. ◊ Tranz. A aduce într-o stare de extaz, de încîntare. O speranță de o dureroasă dulceață, deșartă dar singură, îi amețea sufletul. EMINESCU, N. 74. 3. Intranz. și refl. A se îmbăta, a se chercheli. Au băut, s-au amețit și acum horăiesc în podul morii. SADOVEANU, O. VI 12. ◊ Tranz. Ipate le dă de băut, pînă le amețește pe amîndouă. CREANGĂ, P. 173.

NOIAN (pl. -anuri) sn. 1 Întindere nemărginită de apă, mare, ocean: ca o pasăre voioasă... sboară peste hotarele orizontului, se cufundă în ~ul mărilor (ALECS.) ¶ 2 Ⓕ Cantitate nemărginită, mulțime fără număr, întindere imensă, imensitate: de-acum am intrat fără speranță într’un ~ de năcazuri (GN.); stradele nepavate... ce trec prin ~ul de case mici și rău zidite (EMIN.); ~ul de vorbe ce zilnic se tipăresc și se aruncă în public (VLAH.) ¶ 3 Ⓕ Abis: aștept numai să mă spovedesc, apoi să intru în ~ul veciniciei (NEGR.); ca un glob nemernic pierdut în ~ul întunericului (GN.).

Cu o rîndunică nu se face primăvară (grec. Μία χελιδὼν ἔαρ οὐ ποιεἶ) – maximă a lui Aristotel, din Etica nicomahică (cartea I, cap. 6). Se referă la problema fericirii: „Precum o rîndunică nu face primăvara...”, tot așa o singură zi sau un răstimp scurt nu face pe nimeni deplin fericit. Marele filozof al antichității a fost și autorul altor cugetări care din nefericire s-au pierdut. Numai o parte ne-a parvenit, datorită învățatului grec Diogene Laerțiu care, în opera sa Despre viețile și doctrinele filozofilor (10 cărți), menționează o sumă de aforisme ale lui Aristotel. Cităm cîteva pentru frumusețea lor deosebită: Științele au rădăcini amare, dar fructe dulci – Între un învățat și un ignorant e aceeași deosebire ca între un om viu și un cadavru – Prietenia e un suflet în două trupuri – Speranța este visul omului treaz – Virtutea stă la mijloc, între extreme (vezi: „In medio stat virtus”). Maxima lui Aristotel „Cu o rîndunică nu se face primăvară” a devenit proverb în foarte multe limbi. Îl găsim și la noi în aceeași formă și cu același înțeles. FIL.

NĂDEJDE sf. 1 Așteptarea unei întîmplări fericite, unei îndreptări a soartei, etc. pe care o dorește cineva și se mîngîie cu gîndul că aceasta se va realiza, speranță: a avea ~; a trage ~; a trăi, a se hrăni cu ~a; (P): istețul făgăduește și prostul trage ~; F trage ~ ca spînul de barbă, ca baba de dinți, ca prepelița (sau ca ursul) de coadă, nădăjduește în ceva ce nu se poate realiza; F slabă ~!, sînt puține șanse de scăpare, de izbîndă; cu ~a trăești, cu ~a și mori (ZNN.); a-și lua ~a (de la ceva), a pierde nădejdea de a izbuti, de a căpăta ceva ¶ 2 Încredere, bizuință: pot să am ~ în voi? (CRG.); își luase cu el pe pîndarul Ion în care avea ~ (S.-ALD.); a se lăsa în ~a cuiva, a se bizui pe spusele, pe făgăduința, etc. cuiva; își puse ~a în Dumnezeu (ISP.); într’însul punea toată ~a sa pentru zile grele și de bătrînețe (SB.); (P): în ~a slugii, dai de fundul pungii ¶ 3 F A da, a lovi cu ~, a lovi din toate puterile: nici că se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu ~ (ISP.) [vsl. nadežda].

SIMBOL (< fr. symbole < lat. symbolum; < gr. symbolon, semn de recunoaștere) Imagine sau semn concret prin care sînt sugerate însușirile caracteristice ale unor fenomene sau noțiuni abstracte. Astfel, lupta revoluționară a clasei muncitoare este simbolizată prin emblema secera și ciocanul; pacea printr-un porumbel alb; speranța printr-o ancoră etc., iar în fabule, proverbe și zicale, viclenia, prin vulpe; frica, prin iepure; tirania, prin leu etc. Simbolul artistic are o largă valoare expresivă și este de o mare adîncime poetică. Termenul simbol conține atît sensul său propriu, cît și sensul atribuit. Un exemplu tipic de simbol îl oferă poemul Luceafărul de M. Eminescu, în care Hyperion este simbolul geniului creator care, cu toate că vrea să-și piardă nemurirea pentru fericirea semenilor lui pămînteni, este totuși menit să rămînă departe de plăcerile lumii și să trăiască, pe deasupra omenirii, nemuritor și rece. Trăind în cercul vostru strîmt, Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor și rece. Simboluri izolate se găsesc în multe poezii. Ex. Și sufletul înviforat îmi spune Că fătul ăstal patimii amare Și-al dorului ce moare-n așteptare E solul sfînt... înfricoșatul crainic Izbăvitor durerilor străbune. (O. GOGA, Clăcașii)

ILUZIE, iluzii, s. f. 1. Înșelare provocată de perceperea denaturată a realității, de considerarea unor aparențe sau ficțiuni drept realitate. Iluzie optică. 2. Fig. Speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită, amăgire, vis amăgitor. Iluzii trecătoare nu cunoaștem. BENIUC, V. 8. Purtat pe perne elastice, avu iluzia că se numără printre cei tari și invidiați. C. PETRESCU, C. V. 75. Cînd aripi al meu suflet avea, credeam în toate Iluziile roze. MACEDONSKI, O. I 122. Frunzele... de crengi se dezlipesc Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Expr. A-și face iluzii = a nădăjdui lucruri irealizabile, a crede în închipuiri deșarte. A-și pierde iluziile = a rămîne dezamăgit, decepționat. – Variantă: (învechit) iluziune (pronunțat -zi-u-) (ODOBESCU, S. III 417) s. f.

DOAR adv. (Și, mai rar, în forma doară) 1. (Exprimînd ideea unei delimitări sau restricții; uneori urmat de «de» sau «că») Numai. Doar pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș. TOPÎRCEANU, B. 54. Să ne întrecem din trîntă. – Din trîntă? Doar de-ți e greu de viață. CREANGĂ, P. 52. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. Grecul nimic nu zicea, Doar gemea, se văita. ȘEZ. IV 133. ◊ Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu... Ședea tocmai înspre partea aceea, încotro era împărăția tatălui său; doară căci nu-i zisese că șade chiar la dînsul. ISPIRESCU, L. 186. ◊ (Adeseori întărind pe «fără» sau «afară de») Afară doar de un briceag, pe care îl cumpărasem din Sibiu, altceva n-am pierdut. GALACTION, O. I 63. Că n-ai... Nici o brazdă de ogor... Făr’doar cioareci cu șinor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. 2. (În propoziții cauzale coordonate) Desigur, vezi bine, după cum se știe. De unde să știi dumneata? Doar nu ești ghicitor. SADOVEANU, P. M. 45. Ce fînațe, măi nebune? Doar pămîntul nu-i al tău. ALECSANDRI, P. P. 99. ◊ (Precedat de o negație) Vedea că i-au fost luat banii prin înșelăciune și tîlhărie, iar nu doar că știau juca mai bine. NEGRUZZI, la TDRG. 3. (Exprimă o posibilitate sau o probabilitate) Poate, probabil. Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii și din partea lor mi-am luat toată nădejdea. Doar tu să fii mai viteaz. CREANGĂ, P. 193. Cînd am venit eu cu tata și cu frații miei... din Ardeal în Pipirig... unde se pomeneau școli ca a lui Baloș în Moldova? Doar la Iași să fi fost așa ceva! id. A. 19. Un vultur, șezînd într-un loc înalt, pîndea, doară și-ar vîna ceva de prînz. ȚICHINDEAL, F. 5. ♦ 4 (Mai ales în propoziții finale; urmat uneori de «de») În speranța că... Citeam zece jurnale pe zi, doar oi afla ceva despre ea. CAMIL PETRESCU, T. I 48. Se țineau de caretă, alergînd după ea... doar de le-o pica vreun gologan. MACEDONSKI, O. III 25. Tot aștepta, doar o veni Flăcăul mai curînd. COȘBUC, P. I 282. Nu știa ce să mai facă, doar va scăpa de cucoș. CREANGĂ, P. 67. ◊ (Repetat) Cu ochelarii pe privirea udă Cată unchiul, doar-doar o să vadă. BENIUC, V. 136. Socotiră că este mai isteț să-și piardă urma în codri, doar-doar vor izbuti să scape de gloaba turcului. GALACTION, O. I 280. Muncea în dreapta și în stînga, ca doar-doar a încăleca pe nevoie. CREANGĂ, P. 140. ◊ Expr. Într-o doară sau (rar) de-o doară = la noroc, la întîmplare, pe nimerite. M-am uitat așa, într-o doară. PREDA, Î. 16. Mai nu crede, mai se-ndeamnă Și răspunde – așa-ntr-o doară. IOSIF, V. 86. Plecă într-o doară, ia așa, peste cîmp, unde o vor duce-o ochii. ISPIRESCU, L. 398. A cerut așa de-o doară lui Albu-mpărat cartea cu care-l trimisese pe mezin. CARAGIALE, O. III 99. Fără doar și poate = desigur, neapărat, necondiționat, fără nici o îndoială. [Căpitanul] are să se lupte cu fiul ei, împăratul, pe care fără doar și poate are să-l omoare. ISPIRESCU, L. 143. Fără doar și poate, te-așteaptă, biata fată! MACEDONSKI, O. II 154. Hai să fugim împreună... – Ce zici? Vrei să mă furi?... – Fără doar și poate. ALECSANDRI, T. I 55. 4. (Transilv., în fruntea unei propoziții interogative la care se așteaptă un răspuns negativ) Oare. Vai, mîndruță de departe, Ce tot faci, de nu scrii carte? Doar hîrtia s-a scumpit, Ori pe mine m-ai urît? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. ◊ (Învechit, precedat de «au», în întrebări retorice la care se așteaptă un răspuns afirmativ) Au doar nu mi-ați jurat și mie credință? NEGRUZZI, S. I 140. – Variante: doară, (numai în expr.) dor (ISPIRESCU, L. 376, ODOBESCU, S. I 461) adv.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fîșie de pămînt umblată, folosită pentru deplasările dintr-un loc în altul; drum. Deodată calea coti pe o costișă, printr-un făgițel tînăr. SADOVEANU, O. I 13. Tu ești pe-aici? Eu te-am crezut Cu oile prin vale! De-aș fi știut că ești pe deal, Mergeam pe altă cale! COȘBUC, P. I 107. [împăratul] iese înaintea fecioru-său, pe altă cale, și se bagă sub un pod. CREANGĂ, P. 185. Noaptea-i mică, stele-s multe Și-oi perde calea prin munte! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ (În numiri de străzi) Calea Victoriei. Cale ferată. v. ferată. Calea lactee sau calea robilor sau calea laptelui v. lactee. (La pl.) Căile respiratorii = aparatul respirator. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte, neobișnuit de... Adormea, ș-a doua zi se deștepta în aceeași priveliște dureroasă a vieții lor, din cale-afară chinuită. VLAHUȚĂ, O. A. 255. Încă n-am văzut așa femeie, să plîngă de toate cele: era miloasă din cale-afară. CREANGĂ, O. A. 44. Era un vis misterios Și blînd din cale-afară. EMINESCU, O. 1185. ◊ Expr. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a-i ieși înainte, a-l întîmpina. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșit-a-n cale-ales alai. COȘBUC, P. I 56. Țugulea se duse mai întîi în calea zmeului celui mai mare. ISPIRESCU, L. 316. A fi (sau a sta, a se izbi, a se pune) în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi. A, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! EMINESCU, O. I 146. A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este potrivit, nimerit. Mă-nroșește singur gîndul Că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. A găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. Calea-valea= treacă-meargă, fie, mai merge. De-ar fi fost, cel puțin, așternută pădurea pe jos cu jir în loc de cucuruzi de brad, calea-valea. HOGAȘ, M. N. 98. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Celelalte, calea-valea, dar o guriță? cît lumea. EMINESCU, N. 88. Ce mai calea-valea = ce mai încoace-încolo, ce să mai lungim vorba. Ia să-mi iau eu merticul meu, nu de-altceva, da... să am eu treaba mea, aia e, ce mai calea-valea. PREDA, Î. Ce mai calea-valea, casa trecea cu forme, în stăpînirea Cazangiului. PAS, Z. I 152. A pune la cale = a) (cu privire la lucruri) a pregăti ceva, a se îngriji de ceva, a aranja, a hotărî. Apoi, după aceea, lucrurile s-au pus repede la cale. SADOVEANU, M. 117. Chiar în acea zi, cătră sară, baba începu să puie la cale viața nurori-sa. CREANGĂ, P. Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 140. Toate trebile și le punea la cale singurel. CREANGĂ, P. 16. Să punem la cale o cununie. ALECSANDRI, T. 768; b) (cu privire la persoane) a sfătui, a îndruma, a povățui, a îndemna (de obicei la rău). Baba pune la cale și pe feciorul cel mijlociu, și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul celei dintîi. CREANGĂ, P. 7; c) a aplica cuiva pedeapsa cuvenită, a învăța minte pe cineva. Pe urs l-am pus eu la cale. CREANGĂ, P. 215. Așteaptă... Cocolitule... te-oi pune eu la cale și pe tine acuși. ALECSANDRI, T. I 209. A fi pe cale de a... (sau să...) =a fi gata să..., a fi aproape de a...2. Călătorie, drum. Sfioasă, își lăsă ochii în pămînt, urmîndu-și calea spre șipot. BUJOR, S. 83. Se oprește, sfărîmat de cale, Și cheamă somnul care l-a uitat. CERNA, P. 167. Calul, ud de cale, Pămîntu-n loc îl frămînta. COȘBUC, P. I 195. Cîndu-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Fig. De-ai întîlnit partidu-n cale, Știi drumul, nu mai rătăcești. JEBELEANU, în POEZ. N. 302. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a apuca) calea = a pleca, a porni la drum. Făt-Frumos luă calea spre casa babei. POPESCU, B. IV 23. Și apucînd calea către răsărit, s-a dus. ISPIRESCU, L. 4. El își luă calea iar spre pămînt. EMINESCU, N. 65. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Calea jumătate = numai o parte din călătorie. Cale bună! sau bună calea! formulă de salut la plecarea cuiva. Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. ISPIRESCU, L. 16. Bună calea, Ivane! CREANGĂ, P. 229. 3. (Adesea determinat prin numele unei măsuri de lungime sau de timp) Distanță, depărtare. Pînă la Lădești este cale. GALACTION, O. I 264. Lumea îl petrecu pînă afară din sat, cale de un ceas. BUJOR, S. 39. E cald. De drum îndelungat Picioarele de-abia-l mai țin, Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul. CREANGĂ, A. 15. Cînd urla [motanul] dintr-un cap, s-auzea cale de-o zi, iar cînd urla din cîte șăpte, s-auzea cale de șăpte zile. EMINESCU, N. 14. Genarul, pierdut în sălbatecile sale vînători, se depărtase cale de-o zi. EMINESCU, L. P. 179. Alergătorii... sînt datori a face jurul pieții de patru ori, adecă o cale de douăsprezece verste. NEGRUZZI, S. I 36. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare etc.; linie. Teoria marxist-leninistă ne luminează căile construcției socialiste, ne ajută să rezolvăm toate problemele construcției potrivit condițiilor istorice concrete. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714. ♦ Metodă, mijloc, procedeu de urmat pentru atingerea unui scop. În sufletele a sute de milioane de oameni se întărește speranța că se poate găsi o cale spre reglementarea problemelor litigioase și nerezolvate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2736. ◊ Loc. adv. Pe cale... = prin mijloc..., pe linie... Dispoziție dată pe cale administrativă. ▭ Se aude de concediu... tu ai să-l iei sigur pe cale medicală. SAHIA, N. 118. ◊ Expr. A afla chip și cale v. chip. ♦ Cale de atac = procedură de atacare a unui act judecătoresc (în special a unei sentințe) cerînd modificarea sau anularea lui.

ADORMI (adorm) I. vb. tr. 1 A face să doarmă: abia a putut să adoarmă copilul; l-au adormit cu cloroform ¶ 2 pr. exag. A plictisi Ia culme, a obosi pe cineva într’atît încît să-l cuprindă somnul: era singura carte care avea puterea a-l ~ (NEGR.) ¶ 3 A încînta în așa fel simțurile cuiva încît să-l facă să doarmă: zicea din fluier niște doine de te adormea (ISP.) ¶ 4 familiar A face să stea liniștit prin făgăduieli mincinoase, prin amăgiri, etc.: se lăsă a fi adormit cu speranțe zadarnice ¶ 5 Fig. A potoli, a liniști, a alina: ca să-și adoarmă chinul, durerea, dorul, etc. II. vb. intr. 1 A începe a dormi, a-l cuprinde somnul: de la o vreme i-a furat somnul pe amîndoi și au adormit duși (CRG.); Fig.: Gîndu-i adoarme în nemișcare (VLAH.) ¶ 2 Fig. A se moleși, a lucra alene: bagă de seamă să nu adoarmă lucrătorii ¶ 3 Fig. A lîncezi, a tînji, a sta în loc, a înceta: de cînd cu criza, toate afacerile au adormit ¶ 4 Fig. A se pierde, a dispărea: sentimentul de dreptate pe care-l sădisem în inima lui adormise acum ¶ 5 Fig. A muri: pentru că și svențiia lui era om și-i era a muri, să războli puținel și așia a dormi (VARL.); mai adesea în stil biblic: a ~ în (sau întru) Domnul; tot astfel a ~ somnul (cel) de veci, a ~ somnul cel lung (ISP.), a muri în pace [lat. addormire].

deal sn [At: (a. 1660-1680) GCR I, 178/18 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: vsl дѧл] 1 Formă de relief rotunjită de înălțime medie (între 200 și 800 m). 2 (Îlav; îoc la vale) Pe ~ (sau spre ~) ori la ~ În urcuș. 3 (Îlpp) La ~ de... Mai sus de... 4 (Îlpp) De către ~ Din sus. 5 (Fam; îe) Dă la ~, dă la vale Încearcă toate posibilitățile. 6 (Pfm) Greu la ~, greu la vale Oricum încerci, e tot greu. 7 (Pfm) Ce mai (sau ce tot) la ~, la vale E inutil să mai discutăm. 8 (Îae) Să spunem lucrurilor pe nume. 9 (Pop; îe) A umbla și-n ~ și-n vale sau A sui în ~, a coborî în vale A umbla peste tot (pentru a găsi pe cineva sau ceva). 10 (Pop; îe) Mai e un ~ și-o vale Mai sunt multe dificultăți. 11 (Îe) A trecut ~ul A pierdut ocazia. 12 (Îae) A reușit să treacă de ce-a fost mai greu. 13 (Pop; îe) A nu ști nici (la) ~, nici (la) vale A fi nepriceput. 14 (Pop; îe) A se face cât ~ul A se supăra foarte tare. 15 (Mol; îe) Parcă aduce picioarele de după ~ Se spune despre o persoană care merge alene. 16 (Reg; îe) A fi ~ și noapte (sau ~ și ceață) înaintea ochilor A nu putea suferi pe cineva. 17-18 (Pop; îe) ~ cu ~ se întâlnește, dar (încă) om cu om Se spune (cu ocazia unei întâlniri neașteptate sau) în speranța unei revederi posibile. 19 (Csc) Zonă deluroasă. 20 (Îvp) Pădure. 21 (Pop) Pământ arabil. 22 Podgorie așezată în zonă deluroasă. modificată

NEBUN, I. adj. 1 Care nu e bun: la Elenii aceia, zeii cei buni ca și cei ~i, cei răi ca și cei nerăi, toți fierbeau într’o oală (ISP.) ¶ 2 Care nu e cu mintea întreagă, care și-a pierdut mintea, smintit; (P): nu e ~ cine mănîncă șapte pîini, ci e ~ cine le dă; (P): nu e ~ cel ce ia, ci e ~ cel ce dă; e ~ de legat; a fi ~ după cineva, după ceva, a iubi ca un nebun, a fi foarte îndrăgostit, a-i plăcea la nebunie: eram ~ după o vară a mea (DLVR.); erau ~e după joc (ISP.); a fi ~ de bucurie, a avea o bucurie nemărginită, a nu ști ce să mai facă de bucurie: mă repezii să-l întîmpin, ~ de bucurie (VLAH.) ¶ 3 Contrar rațiunii: o speranță ~ă ¶ 4 Din cale afară, excesiv, foarte mare: era de o veselie ~ă; l-a apucat un rîs ~, un rîs pe care nu-l putea opri nimeni; o lume ~ă, o mulțime foarte mare: o lume ~ă foia în toate părțile (GN.); a avut un succes ~. II. sm., NEBUNĂ (pl. -ne) sf. 1 Om nebun, femeie nebună: îmbucă cu așa poftă, de pare că se bat doi ~i la gura lor (JIP.); (P): un ~ întreabă și zece înțelepți nu pot răspunde sau un ~ aruncă o piatră în fîntînă și zece înțelepți n’o pot scoate; (P): cine-și pune mintea cu ~ul e mai nebun; (P): înțeleptul sau prostul făgăduește și ~ul trage nădejde; (P): ~ul făgăduește și prostul trage nădejde; (P): cîinele îmbătrînește de drum și ~ul de grija altora; (P): ~ul nu rîde de ce vede, ci de ce-și aduce aminte; (P): nu cerca vadul cu ~ul; bogat e Dumnezeu de ~i! mulți nebuni mai sînt pe lumea asta! (P): schimbarea Domnilor, bucuria ~ilor ¶ 2 ⛪ Săptămîna ~ilor, săptămîna dinaintea postului Paștilor, săptămîna albă (MAR.) ¶ 3 🌿 IARBA-~ILOR 👉 SPÎNZ1 ¶ 4 Bufonul, caraghiosul unui rege ¶ 5 🎲 Una din piesele jocului de șah (🖼 3325) [n e¹ + b u n, adică „care nu e bun de nimic, care nu e cu mintea bună, întreagă”].

PUNE, pun și (regional) pui, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A așeza, a face să stea undeva. Într-un colț al geamlîcului stau puse la soare cîteva clondire mohorîte. BASSARABESCU, V. 7. Vine-ncet, pe ochi îmi pune mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. EMINESCU, O. I 146. (Absol.) De unde să iei dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. (Poetic) Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. TOPÎRCEANU, B. 70. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A pune pe hîrtie v. hîrtie. A pune (o melodie) pe note = a transpune (o melodie) pe note muzicale. A pune iscălitura = a semna, a iscăli. A pune (un bun imobil) pe numele cuiva = a da cuiva un bun în proprietate, înscriindu-l ca proprietar cu forme legale. A pune aprobarea = a aproba ceva în scris. Cînd e gata dosarul? Să-ți pun aprobarea, că numai al dumitale lipsește. V. ROM. august 1953, 38. A-i pune cuiva un lucru (dinainte) = a așeza un lucru în fața cuiva (invitîndu-l să se servească de el); fig. a-i da cuiva o idee, a-i aduce o știre, o informație. Stanca i-a și pus dinainte, o dată cu mîncarea de prînz, veste proaspătă că soru-sa Nastasia ar fi căzut într-un puț. SADOVEANU, M. C. 144. Eu îi pun zamă de pui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A pune la picioare = a oferi. A pune mîna (pe cineva sau ceva) v. mînă. A pune mîinile pe piept v. mînă. A pune stăpînire (pe cineva sau ceva) = a deveni stăpîn, a se face stăpîn (cu forța). Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe ruine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. (Poetic) Pe toate pune stăpînire al voastră inimă măiastră. CERNA, P. 15. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva); a pătrunde. Și printre mii de săbii și mii de archebuze. Ei pun picioru-n lagăr. ALECSANDRI, P. III 222. A pune gura (pe ceva) = a mînca. Numai atuncea punea gura pe iarbă, cînd Pepelea era foarte ostenit și înceta puțintel de a zice. SBIERA, P. 8. A pune ochii (sau, mai rar, ochiul) pe cineva sau pe ceva = a) a se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, a dori să obții, să ajungi la... În lipsă de bani, puseseră ochii pe 4000 lei trimiși de la Brussa cu o destinație specială. BĂLCESCU, la GHICA, A. 566. Am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiul pe duduca Adela. ALECSANDRI, T. I 344; b) a supraveghea pe cineva pentru a-l prinde cu o greșeală, pentru a-l pedepsi. A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt = a avea o atitudine modestă, sfioasă, plecîndu-și privirile; a se rușina, a se sfii. Și cînd i-a spus Flăcăul cel dinții cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Eu răspund dintr-un cuvînt, Fărsă pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A-și pune pielea în saramură v. piele. A pune osul = a munci din greu. Cînd rămîi văduv cu un băiat de unsprezece ani și cu o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănînce sărăcia. REBREANU, P. S. 135. A pune umărul = a ajuta pe cineva în muncă. A pune gînd sau a-și pune în (sau de) gînd (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui să..., a decide, a hotărî. Au fost și mai înmărmuriți aflînd că el și-a pus în cap să plece pe jos, ca turist. PAS, Z. I 180. Știind necazul meu, Mi-a zis Fir a lui Sulcină: «Ce ți-ai pus în gînd, tu Nină? Poate-n rîs te-a supărat Șandru doară». COȘBUC, P. II 213. Și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei, creangă, P. 98. (Mold.) Pune-ți în gînd că... = află, închipuie-ți, imaginează-ți că... Pune-ți în gînd, părinte ispravnice, că am un frate care de cîteva zile s-o făcut nevăzut de la leș. ALECSANDRI, T. I 222. A pune o vorbă (sau un cuvînt) = a interveni în favoarea cuiva. Amicul meu... mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. CARAGIALE, O. II 292. Poate și eu am pus un cuvînt, că te știam nevoiașă. CONTEMPORANUL, VI_I 500. A pune o vorbă (sau o expresie etc.) în gura cuiva = a atribui cuiva o vorbă, o expresie; (despre autori) a face ca un personaj să se exprime într-un anumit fel. Chiar unele forme gramaticale... cum este perfectul simplu, sînt întrebuințate de scriitor nu numai pentru a le pune în gura eroilor munteni... ci pentru a-și exprima nemijlocit și precis gîndurile sale de povestitor. L. ROM. 1953, nr. 2, 41. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exagerate sau neverosimile, a înflori. De cîte ori îl spune [basmul] ii mai pune coarne, îl mai lungește. STANCU, D. 46; b) a-și înșela soțul. A pune problema (sau problemele) = a prezenta, a înfățișa, a aduce în discuție un subiect, o temă. Mihail Sadoveanu s-a rostit în numeroase rînduri în problema progresului limbii noastre literare, demonstrînd cu măiestrie cum trebuie puse și rezolvate în chip just problemele de bază ale limbii literare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. A pune concluzii v. concluzie. A pune (un subiect, o chestiune etc.) pe tapet = a aduce (un subiect) în discuție. Puneau pe tapet respectarea demnității umane și traduceau în fapt spiritul de solidaritate. PAS, Z. IV 57. A pune (ceva) înainte = a aduce în față, a aminti de ceva. Știu că ai să-mi pui înainte prieteșugul. CONACHI, P. 86. Și-mi tot pune înainte Cîte nu-mi trece prin minte. TEODORESCU, P. P. 335. A pune că... = a admite o ipoteză, a presupune. Să punem că mai întîi începe unul... încep mai mulți a cugeta la mijloacele întreprinderii. GHICA, A. 687. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că... Pe urmă, unde mai pui... că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. Unde pui... = gîndește-te la... socotește și... Apoi unde pui d-ta gîndul ce-l muncea groaznic. ISPIRESCU, L. 234. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești spre mînăstiri. Apoi unde pui cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru. CREANGĂ, A. 73. A pune foc = a aprinde, a incendia. Să-l luăm cu noi să puie foc! Să puie foc cu mîna lui. DUMITRIU, B. F. 71. Tăie cu sabia o mare mulțime de copaci, din care făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă și-i puse foc. ISPIRESCU, L. 138. (Fig.) Mă-ntîlnii c-o copiliță, Tînără ca o mlădiță; Eu am rîs și ea n-o rîs, Foc Va inimă mi-o pus. ȘEZ. III 59. A pune ceva la foc = a expune la căldura focului ca să se încălzească sau (fiind vorba de alimente) să fiarbă; a încălzi. Tu să pui baia la foc. BIBICESCU, P. P. 388. A pune (o piesă) în scenă = a face regia și montarea linei piese de teatru. (Rar) A pune (cuiva) sînge rău la inimă = a face (cuiva) inimă rea, a supăra, a necăji (pe cineva). Oamenii, cum îs oamenii, ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. ♦ A cîștiga în greutate. Am pus șase kilograme numai astă-iarnă. C. PETRESCU, C. V. 207. 2. Tranz. A așeza pe cineva într-un loc, a face pe cineva să stea (jos). Îl apăsau pe umeri și-l puneau cu sila pe scaun. BASSARABESCU, V. 5. Îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul... pe care i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Ea-l luă de braț și-l duse Printre șalele întinse Și la mîndre mese-l puse. EMINESCU, L. P. 153. ◊ Expr. A pune (pe cineva) jos = a doborî, a trînti la pămînt. Dacă mă iau la trîntă cu băieții, cei mai mulți dintre ei mă pun jos. STANCU, D. 313. A pune pe cineva sub sabie (sau a pune capul cuiva sub picior, (rar) a pune cuiva capul) = a ucide, a răpune. Măria-sa... a ținui tot înainte, ca dintr-o săgeată, izbindu-i pe delii și punîndu-i în scurtă vreme sub sabie pe cei mai mulți. SADOVEANU, P. J. 760. Mi-ar pune capul sub picior, Să poată. COȘBUC, P. I 128. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A pune bine (pe cineva) = a-i face cuiva un rău, a-l lucra, a-l aranja. A-și pune capul pentru cineva = a-și pune viața în pericol pentru cineva. Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag. COȘBUC, P. I 50. A (sau a-și) pune capul, se zice cînd cineva e absolut sigur de un lucru, cînd garantează cu toată hotărîrea. Asta nu mai e nebunie; e complot... – Pun capul că e complot. V. ROM. august 1953, 63. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. A pune (pe cineva) la zid = a împușca (în urma unei sentințe de condamnare); fig. a osîndi, a blama, a înfiera. Dacă nu-l putem pune la zid, îl ucidem moral. C. PETRESCU, A. 414. ♦ Refl. (Despre ființe) A lua loc undeva, a se instala undeva sau pe ceva. Eu vreau să mă pun lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. S-au pus la cină. COȘBUC, P. I 249. Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. CREANGĂ, P. 314. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie. S-ar pune pe-o rămurea Aproape de casa mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (În contexte figurate) Pe inimu-i de-atuncea s-a pus o neagră pată. EMINESCU, O. I 96. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. NEGRUZZI, S. I 54. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A se pune bine cu (sau pe lîngă) cineva = a intra în voia cuiva, a se face plăcut, a linguși (pentru a obține avantaje). Își dăduse toată silința să se puie bine cu dînsul, și nici nu nimerise rău. SLAVICI, O. I 233. A se pune în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție, a vorbi. Pînă una alta pune-te d-ta în vorbă cu maestrul... despre afacerea asta. CARAGIALE, O. VII 290. ◊ Refl. A se urca într-un vehicul, a se îmbarca. Se puneau în vapor și veneau pe la Giurgiu. GHICA, S. XVII ♦ Refl. A sosi, a se fixa undeva; a așterne. Tocmai în ăst an se puse o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină. DELAVRANCEA, H. TUD. 24. Omătul se pusese pe unele locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. 3. Tranz. A așeza pe cineva într-o situație (nouă), a aduce într-o împrejurare neașteptată. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcată, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270. ♦ (Cu privire la abstracte) A atribui, a lega de... Boala fu pusă în seama hranei proaste. PAS, Z. III 255. A pune arta în interesul unei clase nu înseamnă a o înjosi. IONESCU-RION, C. 43. ♦ A așeza, a situa pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a fixa cuiva locul, poziția între mai mulți. În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 99. Cînd voi m-ați pus peste codru, dîndu-mi în mînă securea, Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea. HASDEU, R. V. 69. Nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. ALECSANDRI, T. I 180. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Pe babă, de milă, a pus-o găinăriță. CREANGĂ, P. 70. De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. ◊ Refl. Se puseră unul popă și altul nănaș. RETEGANUL, P. IV 74. Ieremia Movilă... spînzură pe Răzvan-vodă și se puse în locul lui domn al Moldovei. ISPIRESCU, M. V. 33. Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe «că nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi și slugă la femei». CREANGĂ, P. 107. ♦ A orîndui, a impune cuiva un șef, un conducător. Împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 10. 4. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-un. anumit fel, într-o anumită poziție. Îi plăcea să-i pună [pe copii] în genunchi. PAS, Z. I 111. Pune poalele în brîu, își suflecă mînecele... și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. Și mi-i pun spate la spate. ȘEZ. II 182. Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. ALECSANDRI, P. P. 67. (Refl.) Băietul se pune ciobănește, într-un genunchi. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A-și pune viața în primejdie = a-și primejdui viața. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două, trei, patru fire (pentru a obține un fir mai trainic). Pune-l [fuiorul] în trei pentru feștilă. SEVASTOS, N. 9. ♦ A atîrna. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Își puse în cui paltonul. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. A-și pune pofta-n cui v. cui. ♦ (Uneori determinat prin «la loc») A așeza în locul sau în poziția unde a fost mai înainte sau unde trebuie să stea. I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: «Ești nebun? Pune scara!». COȘBUC, P. I 201. I-au dat jumătatea de inimă, spunîndu-i și cum s-o pună la loc. SBIERA, P. 137. N-apuc-a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt!... Pînă-i îmbuca d-ta ceva... eu am și pus capătul. CREANGĂ, P. 124. 5. Tranz. (Cu privire la valori bănești) A depune (în păstrare, spre fructificare, spre a fi cheltuit etc.); a adăuga. V. învesti. Să pună el banii cîți lipseau, în dreaptă tovărășie. C. PETRESCU, Î. II 208. (Ironic) La Paris... v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A pune mînă de la mînă v. mînă. A pune (ceva) bine (sau la păstrare) = a păstra, a cruța, a ține de rezervă. Prilejul cel mai bun este acum cînd e o economie pusă la păstrare sub saltea. PAS, Z. I 242. Puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi, dacă pui altul, fac trei. DELAVRANCEA, H. T. 17. La grajdul meu să te duci Și pe roșul să-mi aduci... Că mi-e roșul cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533. (În contexte figurate) Io plec, mîndră, de la tine, Inimioara mea-ți rămîne, Ia-o tu ș-o pune bine. HODOȘ, P. P. 79. A pune deoparte = a alege dintre mai mulți pentru a izola sau pentru a rezerva; a economisi. Mă, Stancule, ce-i al tău, vorba aia, îl punem deoparte. PREDA, Î. 160. Scoate un paloș și un buzdugan... se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. CREANGĂ, P. 194. Turcii scrum că se făcea Și Badiul se apuca Cu lopata de-i strîngea: Oasele, cîte găsea, Tot d-oparte le punea. TEODORESCU, P. P. 549. (Absol.) Dacă aveam de lucru în șir, poate puneai deoparte pentru băiat ca să-l înscrii la toamnă. PAS, Z. I 249. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a socoti drept valoros, meritos. Pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. 6. Tranz. A fixa o acțiune la un anumit termen. Să punem ședința... pentru mîine la douăsprezece. E bine? V. ROM. august 1953, 58. 7. Tranz. A așeza, a stabili, a orîndui (impozite, dări). Ne fac legi și ne pun biruri. EMINESCU, O. I 150. Pui biruri mari pe țară cum n-au mai fost sub soare, De cînd cu Han-Tătarul și Mihnea cel turcit. BOLINTINEANU, O. 164. Ai pus biruri mari și grele încît toată țara geme. TEODORESCU, P. P. 479. ◊ Refl. pas. Se pun alte biruri. C. PETRESCU, Î. II 207. Cînd nu erai la cîrmă, înuntru și afară Strigai că se pusese bir peste bir pe țară. BOLINTINEANU, O. 164. 8. Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva pentru a-i vedea valoarea, a supune la o încercare. Mă-nroșește singur gîndul că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! COȘBUC, P. I 73. Dan își punea la încercare tot talentul lui de premiant la desen. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Să-l pot pune la-ncercare, Să văd de e viteaz mare. TEODORESCU, P. P. 606. A pune (pe cineva sau. ceva) la adăpost = a adăposti. (Refl.) Cu greu, prin zăpada mare, ajunge să se puie la adăpost... închizîndu-se în cerdac. SADOVEANU, O. VIII 177. A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie spre a fi pus la cazne. ISPIRESCU, M. V. 7. A pune o întrebare (sau întrebări) – a întreba. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare despre viața lui de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. În timpul mesei s-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări, în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 69. Dacă nu voi putea răspunde la întrebările ce îmi va pune, îmi va tăia capul. ȘEZ. IV 186. A pune la cîntar (sau în cumpănă) = a cîntări, a aprecia. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. A pune jurămînt = a jura. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt: Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm, Că vrem pămînt. COȘBUC, P. I 209. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. Uite, Comșa, pariez că o să găsim un foc la casa neamțului. Ia-ți casca și să mergem. Nu pui pariu? C. PETRESCU, Î. II 3. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducea pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, așa împodobit cum este. CREANGĂ, P. 218. Aș pune rămășag că istoria vieții A-tale a să ne facă să adormim, NEGRUZZI, S. I 245. A-și pune nădejdea (speranța sau credința) în cineva (sau în ceva) = a nădăjdui în ajutorul unei persoane (sau al unei ființe supranaturale), a aștepta ceva de la cineva; a se încrede în forțele sau în capacitatea cuiva, a crede, a spera în ceva. Ea nu glumea, fiindcă-și pusese credința în dumnezeu, și dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Încalecă pe mine și pune-ți nădejdea în dumnezeu. CREANGĂ, P. 220. (Refl. pas.) Și ce speranțe se puneau în tine Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale. VLAHUȚĂ, O. A. 39. A pune temei (pe cineva sau ceva) = a se întemeia, a pune bază (pe cineva sau ceva), a se bizui. Moș Roată... nu prea punea temei pe vorbele boierești. CREANGĂ, A. 151. A pune vina pe cineva = a învinui pe cineva (pe nedrept). Și-acum întreagă vina Pe mine tu o pui! COȘBUC, P. I 267. A pune grabă = a se grăbi, a da zor. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se. BĂLCESCU, O. II 258. A pune nume (poreclă sau, rar, porecliri) a numi (sau a porecli), a da nume (sau poreclă). Gospodarii de la Malu-Surpat, care puneau nume noi la toate, porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai pînă la subțiori lui Iordan. SADOVEANU, M. C. 6. Auzi tu, mamă, cîte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și cîte porecliri pe-ascuns îmi pune. COȘBUC, P. I 127. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă, EMINESCU, N. 4. A pune zăvorul = a zăvorî. Unde ești, Simino? Ne culcăm! Pe ușă pui zăvorul, vino! COȘBUC, P. I 254. Dracii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. CREANGĂ, P. 311. A pune pe fugă sau pe goană v. goană. (Învechit) A pune (un inamic) în risipă = a risipi, a împrăștia. Șoimane, romînii noștri sînt puși în risipă! ALECSANDRI, T. II 13. (Popular) A pune pace = a se împăca, a curma o luptă. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A pune (pe cineva) la boală - a îmbolnăvi, a face să cadă bolnav. Măriucă, Mărioară, Mulți voinici ai pus la boală. SEVASTOS, C. 147. A pune în valoare = a valorifica. A pune capăt (sau sfîrșit) la ceva = a face ca ceva să înceteze; a sfîrși. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. (Expr.) A-și pune capăt zilelor = a se sinucide. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani că și-a pus capăt zilelor, otrăvindu-se. PAS, Z. I 72. 9. Tranz. A așeza, a rîndui, a pregăti așa cum trebuie ca să funcționeze bine, să-și îndeplinească misiunea; a monta. Mă întreb, în fugă, dacă toți oamenii au baionetele puse. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. ◊ Expr. A pune masa v. masă. A pune caii = a înhăma caii la un vehicul. Atunci pune caii ca să mergem mai departe, zise el hotărît. SLAVICI, O. I 221. Să puie caii la un rădvan. SBIERA, P. 218. A pune pînză (sau pînza) = a pregăti urzeala în război pentru a țese. Și-a gîndit pînza să puie Și la nime să nu spuie. MARIAN, S. 58. Nici n-am tors, nici n-am pus pînză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. A pune (ceva) la îndemîna cuiva = a face accesibil, a pune la dispoziție, a da. Cîte se vor face pînă atunci! Cîte vor fi puse la îndemîna muncitorului! DEMETRIUS, C. 73. A (o) pune de mămăligă. v. mămăligă. A pune (ceva sau pe cineva) la punct v. punct. ♦ A planta, a sădi, a semăna. Răsădea crengi verzi și alte soiuri de copaci, cari-i punea împregiurul grădinei ca să o închidă. DRĂGHICI, R. 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A așeza pe corp. V. îmbrăca, încălța. Își potrivea gulerul, își punea cravata, își încheia haina cu mișcări mai încete. PAS, Z. III 179. Voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mînă. ISPIRESCU, L. 215. Puse pe trupul său haine de păstori, cămeșă de borangic, țăsută cu lacrimele mamei sale. EMINESCU, N. 5. ♦ Refl. A se îmbrăca într-un anumit fel, într-o anumită ținută. Îmi placi astăzi, Anico!... Văd că te-ai pus în mare ținută. C. PETRESCU, Î. II 173. După ce mi-am terminat serviciul, mă pun la papuci, pun ibricul de cafea la spirt. id. ib. 132. 10. Refl. A se împotrivi, a sta împotrivă. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce. CREANGĂ, P. 152. ◊ (Urmat de «împotrivă» sau «împotriva cuiva ») Ce să faci? Parcă te poți pune împotrivă? SADOVEANU, O. III 386. Vă puneți zece împotriva unui om. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune împotriveală = a se împotrivi. Cînd o piatră punea împotriveală, țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ◊ Expr. A se pune cu capul (sau în cap, în ruptul capului) = a încerca tot ce e posibil pentru a săvîrși o acțiune sau pentru a împiedica o acțiune; a se opune dîrz. Stăi cu ea, ce știi ții-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori.Ș COȘBUC, P. I 136. Așa e lumea asta și de-ai face ce-ai face rămîne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. A se pune înaintea cuiva = a se opune, a rezista, a se împotrivi. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? EMINESCU, O. I 147. A se pune în calea cuiva = a bara drumul cuiva; fig. a împiedica pe cineva într-o acțiune. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus. EMINESCU, O. I 146. A pune cuvînt de împotrivire = a se împotrivi cu vorba, a protesta. Oșteanul nu îndrăzni să puie cuvînt de împotrivire. SADOVEANU, O. VII 66. 11. Refl. A se lua la întrecere, a se măsura, a se compara cu cineva, a se potrivi cu cineva sau cu ceva. Nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe. DELAVRANCEA, T. 7. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva, numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii. CREANGĂ, P. 259. ◊ Expr. (De obicei în construcții negative sau. restrictive) A-și pune mintea cu cineva (sau cu ceva) v. minte. 12. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. Ce se aude fraților? Se puse stăpînirea pe noi cu toroipanul, dar și noi i-am făcut-o. PAS, Z. IV 237. Voinicul de Ercule mi se puse pe ele cu arcul său. ISPIRESCU, U. 44. Hoților, ticăloșilor!... Vă puneți o sută pe un om, ca corbii. ALECSANDRI, T. I 401. 13. Tranz. A face pe cineva să execute un lucru; a îndemna, a sili, a obliga. Ori de cîte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. STANCU, D. 53. Împăratul pune de piaptănă și îmbracă la feli pe amîndouă. CREANGĂ, P. 270. [Făt-Frumos] pusă să-i facă un buzdugan de fier. EMINESCU, N. 4. ◊ (Familiar; subiectul este dracul, nevoia, păcatele etc.) Să nu te pună păcatele să șezi, să te întinzi la vorbă cu alții de seama ta, că scot două piei de pe tine. DAN, U. 13. Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica? CREANGĂ, A. 114. De m-a pune păcatul să-l cînt. ȘEZ. V 8. ♦ A îmboldi, a asmuți. Pune dulăii pe ea. Le dă drumul din lanț și îi pune pe muiare. DEMETRIUS, V. 86. Apoi își puseră caii în trap spre cîmp, prin adierea rece a serii. SADOVEANU, F. J. 405. ♦ A face ca cineva sau ceva să ajungă într-o anumită stare (de uimire, teamă, nedumerire etc.). S-au dus și el în sat să schimbe numele grăunțelor! îi răspunse ea, punînd cu răspunsul său pe oaspeți iar în mirare. SBIERA, P. 220. Tu ai în loc de suflet o iazmă neagră care Pe cruntul Satan însuși l-ar pune în mirare. ALECSANDRI, P. III 326. ◊ Refl. A începe o acțiune, a se apuca de ceva. Pe urmă mă pun și zidesc fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune Să mă spui! COȘBUC, P. I 105. Pîn-or mai mînca boii, s-a pus să mănînce și el ceva. CREANGĂ, P. 143. (Tranz.) Puse prunca a cînta, Codrii puseră-a suna. ALECSANDRI, P. P. ◊ (Legat prin prepoziție de substantive care exprimă acțiuni sau de supine) Să te pui pe lucru, să scrii poezii frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Mă plimb o zi și apoi mă pun la lucru pe brînci. CARAGIALE, O. VII 6. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanța. CREANGĂ, A. 100. Decît să te mînii, măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală să te pui pe bere. ALECSANDRI, T. II 94. ◊ Expr. A se pune cu gura (rar cață) pe cineva = a cicăli pe cineva. În zădar le spunea feciorul că nu se va-nsura-n veci... Ș-au pus cu gura pe el ca cioarele. RETEGANUL, P. III 32. Ăst pîrdalnic de dor îl făcu să se puie cață pe capul nevestei sale, ca să-i dea voie de a purcede în lungă călătorie. POPESCU, B. III 73. A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lîngă cineva = a ruga insistent pe cineva. S-au pus... pe lîngă bărbățelul său cu vorbe dulci. SBIERA, P. 43. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. A se pune de pricină v. pricină. A se pune pe gînduri = a deveni gînditor, îngrijorat. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. Ea se puse pe gînduri și începu a plînge. ALECSANDRI, O. P. 71. Scrie două-trei rînduri Și se pune pe gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. Își puse toate puterile, se sculă și, așa șovăind, cercă să umble. ISPIRESCU, L. 59. El se opintea, puterea-și punea. TEODORESCU, P. P. 500. (Intranz.) A fi pus pe ceva = a fi gata de... Cei mai mari acum din sfadă Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. 14. Tranz. (Franțuzism învechit, în legătură cu noțiuni de timp) A întrebuința un timp determinat pentru a parcurge o distanță. Careta nu mai punea de la o poștă la alta decît două ore. MACEDONSKI, O. III 27. Am pus 15 zile de la Herța la București. ALECSANDRI, T. I 373.- Forme gramaticale: perf. s. pusei, part. pus.

NĂDEJDE s. f. 1. (De obicei la sg.) Credința că ceea ce dorești este realizabil, speranță, (astăzi rar) nădăjduire, (învechit) nădăjduință; spec. (Bis.) una dintre cele trei virtuți teologice. Că tu, Doamne urul pre nădeajde sălășluitu-me-ai. psalt. 5. Aștepta cu nădeajde și cu lungă răbdare și cu credința dulcelui vraciu vindecare cu milă și dereptare. coresi, ev. 59, cf. 84, 127, 313. Și buna nădeajde și dulceața ce va să fie să aibî mîngîiare. id., ap. gcr i, 31/39. Credință curată și nădeajde direaptă. cod. tod. 223. Sămt oceiți și părăsiți de toată nedeajdea cea bună. varlaam, c. 13. Credință direaptă, nădeajde neîndoită, dragoste deplin (a. 1644). gcr i, 112/24. Să nu-i lasă să-și piardă nădejdia cea bună. herodot (1645), 490. Și unde biruia alții, nu perdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. ureche, l. 111, cf. 75, 81. Fără nice de o nedeajde să va omorî. prav. 216. Aduce înainte bunătățile sufletești, anume, credința, nădeajdea, dragostea. n. test. (1648), 181^v/18, cf. 205^r/29. Mai vârtos ca pentru răbdarea scripturilor, nădeajde să avem (a. 1651). gcr i, 153/8, cf. 184/34, 215/28. Și trupul mieu mărgînd la odihnă S-a răposa cu nedeajdia plinî. dosoftei, ps. 45/2. Murind omul dirept, n-au perit nădeajdea iară fala necuraților au perit. biblia (1688), 434²/10. Nu l-a lăsa și-i va da oaste. Acee nădejde căuta și o aștepta. neculce, l. 278. Din nedeajde în nenedeajde îl baga. cantemir, ist. 37. Acolo dar toate sfaturile să sfîrșise și toate nădejdile se tăiase și ale tuturor inemile încremenite era. r. greceanu, cm ii, 38, cf. 27, 76, 89. Atuncea împăratul acestuia cuvînt plecîndu-să, cu mari nădejdi și bunătăți au adeverit pre filozof (a. 1802). gcr ii, 189/6. Neputînd avea nici o nedejde în privirea familiei (a. 1819). URICARIUL, i, 127. Toate nădejdile lui s-au înnimicit. ar (1832), 7²/32. Amăgit de nădejdi plăcute, urnește întreprinderi nesocotite. marcovici, d. 8/5, cf. 2/20, 4/2. Raportul... au întrecut toate nădejdile sale, și spre a să încredința de starea lucrurilor însuș ar fi călătorit într-acolo. ar (1838), 349¹/8, cf. (1837), 771/13. Pofta, dragostea, iubirea, nădejde și bucurie... Lumei au fost dănuite. conachi, p. 279, cf. 276, mag. ist. i, 149/11. Vom fi osîndiți nu după greutatea vremilor, dar după patima nedejdilor, partizilor și a opiniei mulțimii. russo, s. 13. Nu te hrăni cu nădejdea și cu făgăduințele. negruzzi, s. i, 248. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. alexandrescu, m. 4. Unde un tată pe un fiu plînge; Unde nădejdea toată-a-ncetat. id. ib. 65. Inimă făr’de nădejde, suflete bătut de gînd, Toată ziua la fereastră suspinînd nu spui nimică. eminescu, o. i, 82. Ia las, jupîneșică, nu te împuțina cu inima, că tot mai am o leacă de nădejde. creangă, p. 125. O, popor, tu ești trudit; Iar mișeii ți-au-ngrădit Drumul la dreptate. Dar nădejdea să nu-ți pierzi, Ține-te ca brazii verzi, Cînd furtuna-i bate. neculuță, ț. d. 44. Moșneag senin, eu tîmpla ta curată O cer, pe veci, nădejdii mele pază. goga, p. 26, cf. 40. Nici aceasta a doua încercare, reformată, nu aduse mai aproape de îndreptățitele nădejdi. f (1906), 21. Multe de la tine-aștept: Nădejdea-n tine mi-a rămas. iosif, v. 51. Dacă d-ta te plîngi și suferi de nedreptate, atunci gîndește-te ce trebuie să fie la țară, unde nu pătrunde nici o rază de nădejde. rebreanu, r. i, 64. Rola se închină cu evlavie..., plină de emoție și de nădejde. brăescu, a. 29. Moșneagul, amărît și înșelat în nădejdile lui, deveni întunecat și hursuz. sadoveanu, o. i, 450. Nădejdea îl făcea mai blajin. id. ib. v, 701. Și am rămas în pustiul mare, Singur, pe-o măgură călare, Cu brațele sumese și cu scule Și cu nădejdi aprinse îndestule. arghezi, f. 51, cf. id. b. 16. Noi trebuie să umplem trecerea timpului cu nădejdi. stancu, r. a. iii, 250, cf. id. u.r.s.s. 109. Cîte nădejdi nu se puteau lega de o carieră atît de strălucită? vornic, p. 179. Un cîntec pentru anii mei frumoși, Pentru toate nădejdile și izbînzile țării. deșliu, g. 24, cf. 23. El frumos și ea frumoasă, Două fire de mătasă, Să-mpletească voie bună Cu nădejdea dimpreună. contemp. 1962, nr. 795, 1/4. Bată-te, bădițo, bată, Inima mea cea stricată! Două stele d-îngă lună Și nădejdea mea cea bună. jarnik-bîrseanu, d. 262. Usucă-te, rufă, în cui, Că altă nădejde nu-i. zanne, p. iii, 339. Cu nădejdea, unul și în foc s-aruncă, id. ib. viii, 430, cf. 431, 432, 433, 434, iv, 587, v, 204. ◊ (Cu determinări arătînd obiectul speranței) Am nădejde, ...fraților, ca mai bună și aproapea spăsenie întru voi să fie. coresi, ev. 122. Perdu Petru Vodă nădejdea de a să mai ajutori de la craii ungurești. ureche, l. 109. Vasile Vodă îș pierdusă toată nădejdea de viiață. neculce, l. 20. El nu știe că nu trebui a să măguli cu această nădejde că va pute potoli măniii dumnezăoaii (a. 1750-1780). gcr ii, 83/38. Întărindu-te de față cu nădejdile bunătăților celor viitoare. mineiul (1776), 55^v2/11. Nădejdea lui era ca să agiungă în aceeași zi acasă. drăghici, r. 160/22. Atunci trebuie să moară, nădejdi de a scăpa nu-i. pann, e. i, 47/8. Cîtă bucurie, cîte nădejdi de fericire. negruzzi, s. i, 53. Lui Alecu i-i spune că te-ai dus la bal masche cu nădejde de a-l întîlni pe dînsul. alecsandri, t. i, 77. Depărtîndu-se de casa părintească, fără nici o nădejde de întoarcere. creangă, p. 286. Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba. ispirescu, l. 18. Voi singuri străjuiți altarul Nădejdii mele de mai bine. goga, p. 8, cf. 51. O dulce nădejde de zile și nopți frumoase îmi umplu sufletul. sadoveanu, o. vi, 336. ◊ Fig. Sufletul legănat în brațele unei nădejdi. marcovici, d. 8/27. În cîmpie crește, și pe deal iarăși crește o floare pentru popoarele chinuite..., nădejdea. russo, s. 144. Ațîța nădejdea care de mult era îngropată în cenușe. f (1897), 14. Surîd descurajat și palid, căci Nădejdea mea se teme Să bată La poarta groaznicului ce va fi. camil petrescu, v. 84, cf. 71. Dar nu se mai agăța de carul nădejdii, înfricoșat să nu se prăbușească în prăpastia ce-l amenința. rebreanu, nuv. 272. Păianjenul visării parc-ar sui cu frică Și ar călca, pe firul nădejdilor întins. arghezi, vers. 287. ◊ Expr. A trage nădejde (de la cineva) sau (rar) a se da nădejdii = a spera, a nădăjdui (3). Mai mult de la mine nu trage nădejde. mineiul (1776), 186^v1/32. Îți pot mai dinainte spune că degeaba tragi nădejde. caragiale, o. ii, 255. Răcnească furtuna de furie suptă, Și geamă ca iadul din basme oceanul. Tu dă-te cu totul nădejdii, și luptă. neculuță, ț. d. 39. Cine n-are nimic, ascultă la toate și trage nădejde. rebreanu, r. i, 238. (În proverbe și zicători) Înțeleptul făgăduiește, nebunul trage nădejde. negruzzi, s. i, 248. Trage nădejde ca ursul de coadă (sau ca spînul de barbă), se spune despre cel care speră zadarnic (dorința lui fiind irealizabilă). cf. zanne, p. i, 617, 683, vi, 518. Degeaba trage nădejde ca spînul de barbă. Nu, băiete, nu-l fac om. stancu, r. a. i, 163. A trage nădejde (de cineva) sau (regional) a-i trage (cuiva) nădejde = a) (complementul indică o ființă iubită) a spera să revezi, să ai aproape; spec. a spera să iei în căsătorie. De ți-a cînta cucu bine, Trage nădejde de mine. jarnik-bÎrseanu, d. 43. Frunzuliță usturoi! Că s-a dus badea de joi, Parcă-i dus d-un an, de doi! De s-ar fi dus călărește, Tot i-aș mai trage nădejde. ant. Lit. pop. i, 131. (Cu schimbarea construcției) Mărită-te, mîndră, dragă, Mărită-te, nu ședea. Nu ședea-n nădejdea mea. jarnik-bîrseanu, d. 238; b) (complementul indică copii) a spera să ai, să procreezi. De băieți nu mai trag nădejde, pentru că baba mea e o sterpătură. creangă, p. 118. (Regional) E nădejde să... (sau de...) = se poate, e probabil. De cînd s-a dus bădița, Mi-i pustie ulița, ...Mîndru-i codru și-nfrunzit, Nu-i nădejde de venit. jarnik-bîrseanu, d. 129. Auzi sbierînd o gaie, E nădejde s-avem ploaie, zanne, p. i, 464. În nădejdea... = în speranța..., bazîndu-se pe... În această nădejde nu mai învățăm nimic. brăescu, a. 132. (A fi) slabă nădejde sau (învechit) nădejde slabă (să... sau de...) = (a avea) prea puțină încredere, prea puțină speranță (în...); (a fi) puțin probabil, nesigur. Cînd să pornesc răii de sînt fără treabî, Atuncia-i de dînșii o nădeajde slabî. dosoftei, ps. 40/14. Să mergem dară... Că doară vom da de dînsa pe cale, Că aici, precum văd, îi nedejdea slabă. budai-deleanu, t. v. 94. E slabă nădejde să scape. ap. tdrg. Dreptatea, dacă nu ești vrednic să ți-o cauți singur, slabă nădejde să vie altul să-ți spuie. c. petrescu, l. ii, 12, cf. dl, dm. A(-și) lua nădejdea (de ... sau de la..., regional, despre...) = a nu mai avea nici o speranță, a renunța. Luase nădejdia toată. cod. vor. 88/23. Din partea lor, mi-am luat toată nădejdea. creangă, p. 193. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine, căci nu merg. id. ib. 273. De corăbieri Ne-am luat nădejdea. teodorescu, p. p. 164. 2. Încredere în sprijinul, în ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine că cineva sau ceva va fi favorabil, priincios. Nedejdia a mea la Dumnedzeu e. psalt. hur. 51^r/17. Mai bine e nădeajde spre Domnul, decăt nădeajde spre omu. psalt. 247. Nădeajde în mila Tatălui sfînt (a. 1607). gcr i 41/6. Pre Hristos să iubești și de acela să te lipești cu toatî nedejde și cu credința. varlaam, c. 422. Niminea să nu nădăjduiască în putearea sa, ce întru Dumnezeu să-i fie nădejdea. ureche, l. 86. Cătră tine, Doamne, mi-i toatî nedeajdea. dosoftei, ps. 35/9, cf. 53/16, 65/3, 78/13. Pentru ce dar să-mi rădic eu nădejde de la această sfîntă pronie? drăghici, r. 163/28, cf. 166/9. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie și nădejde. negruzzi, s. i, 142. Nu-și perdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte. creangă, p 288, cf. 289. Nădejde pe el, ca pe un cui de tei. pamfile, j. ii, 156. ◊ loc. adj. De nădejde = în care poți avea toată încrederea. Acela e om bogat și de nădejde. bărac, t. 52/30. Le trămise un om de nădejde. ispirescu, m. v. 9. Din partea mea atîta știu: am pus oameni de nădejde. c. petrescu, r. dr. 50, cf. id. a. r. 53. La o anumită treabă se dovedise om de nădejde. camil petrescu, o. ii, 141, cf. iii, 159. Partidul Muncitoresc Român dă o înaltă prețuire muncii creatoare și activității obștești a scriitorilor patriei noastre, considerîndu-i drept ajutoare ale sale de nădejde în opera măreață pe care o durează poporul nostru. s ianuarie 1962, 7. Om de nădejde. Mat. dialect, i, 183. ◊ loc. adv. De (sau cu) nădejde = puternic; solid, temeinic. Poarta era închisă de nădejde. conv. Lit. xi, 144. Nici nu se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde. ispirescu, l. 123. Gîrneață o cetluise de nădejde. hogaș, dr. ii, 99. Și-a adunat toată averea în jachetă ca într-o raniță, ranița asta și-a așezat-o pe creștetul capului și, petrecîndu-și brîul de cîteva ori pe sub bărbie, a înțepenit totul de nădejde. galan, b. i, 188. ◊ Expr. A avea nădejde (sau a-și pune nădejdea) în... (sau la..., pe..., învechit, către..., pre..., spre...) = a se întemeia în așteptările sale pe..., a spera în sprijin, în ajutor de la...; a se încrede în..., a se bizui (pe cineva sau ceva). Dragostea... toate le primeaște, toate le creade, în toate are nădejde. coresi, ev. 338. Cine n-are nedeajde cătră Dumnedzeu. cod. tod. 211. Am nădejde pre Dumnezeu. antim, p. xxiv. Spre tine ne-am pus nădejdea. mineiul (1776), 198^r1/17, cf. 113^v2/32, 186^v2/33. Să-și puie nădejdea în Dumnezeu. marcovici, d. 14/6, cf. 6/8. Puneți nădejdea către Dumnezeu. drăghici, R. 93/14, cf. 91/10. Pentru că nu avea îndestulă nedejde în lăcuitorii politici, apoi au așezat într-însa un garnizon. ar (1837), 6¹/32. Eu sînt bătrîn și sărac, să n-ai la mine nici o nădejde. filimon, o. i, 127. Mai pot eu să am nădejde în voi? creangă, p. 146, cf. 20, 220. Aibi însă nădejde în Dumnezeu. ispirescu, l. 29. Ea-și pusese toată nădejdea în fericirea și viitorul lui. vlahuță, o. a. i, 102. N-ai nădejdea-n ce să-ți pui, N-ai în lume cui să spui Iadul vieții tale. neculuță, ț. d. 42. Zgîrcitul a fost, nu mai e om. E scos din omenie. Nici o nădejde să nu pui pe el. delavrancea, o. ii, 237. Ce te face să-ți pui asemenea nădejde în mine? sadoveanu, o. xviii, 604. Îl nedreptățise pe Stelian, punîndu-și toată nădejdea în Petre. il ianuarie 1962, 36. Foaie verde trei măsline, Bată-te crucea de fine; Eu aveam nădejde-n tine Că t-ei uita la ea bine. teodorescu, p. p. 334. A se lăsa în nădejdea cuiva = a conta pe..., a se bizui pe... Steaua aceasta să ne lumineze drumul, căci fînarele de pe uliți s-au lăsat în nădejdea lunei de astă sară. alecsandri, t. i, 87. ♦ (Concretizat) Ceea ce dă încrederea, certitudinea că se va realiza dorința cuiva. Că țirutul mieu și nădeajdea mea ești tu. psalt. 51. Tu ești nădeajde mie de scârbi ce mă țin (a. 1577). gcr i, 13/20. O, iubitul mieu fiiu..., nedeajdia și veseliia mia! varlaam, c. 86, cf. 85. Fereaște-mă, Doamne, de primejdie, că pre tine am de-mi ești nedeajde. dosoftei, ps. 43/8, cf. 39/16. Nedeajdea și folosirea și scăparea creștinilor... tu ești, născătoare de Dumnezeu (a. 1715). gcr ii, 15/32, cf. 116/26, 149/13. Scosese acuma pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde, creangă, p. 99. – pl.: nădejdi. – Și: (învechit și regional) nedejde (alr ii 3 055/95, 414), (regional) nidejde (ib. 3 055/53, 310, 365, Mat. dialect. 1, 183) s. f. – Din v. sl. надежда.

variantă I. 1. Înfățișare a unei entități muzicale, de obicei melodice, rezultată din procese transformaționale ce se aplică unei entități-model și care se integrează într-un lanț continuu de deveniri, determinate de factori atît obiectivi (sociali) cât și subiectivi (individuali), proprii culturilor folclorice și, în general, orale sau semiorale. V. se definește neapărat în corelație cu conceptul de variație (1), înțeles în dublul său sens de proces variațional și de sinonim al variațiunii (2). Așa după cum în muzica cultă variațiunea este (sub-)unitatea arhitectonică ce fixează un anumit moment al demersului transformator (al variației înțeleasă ca proces) asupra temei*-model, în folclor*, v. poate fi considerată ca un individ melodic care fixează fie un anumit moment al varierii în timp, fie o anumită componentă a varietății în spațiu ale unei melodii-model, – un model „abstract, volatil”, insesizabil, în opinia lui Brăiloiu. (Considerarea v. în diacronie sau în sincronie depinde de unghiul de observație adoptat, respectiv de urmărirea formării lor în timp sau de observarea simultaneității lor, de îmbrățișarea unui „câmp” de v. coexistente într-un moment dat). Există, în orice caz, o analogie între raportul proces variațional-variațiune și raportul proces variațional-v., în sensul că primul termen al celor două raporturi este întotdeauna un „proces de alterare a unei sintagme muzicale în condițiile menținerii identității sale” (Speranța Rădulescu), iar cel de al doilea termen este „ipostaza concretă a unei sintagme supusă variației” (idem). În timp ce variația în muzica clasică presupune o operă finită căreia i se cunosc punctul de plecare, evoluția și finalitatea și a cărei desfășurare în timp este întotdeauna unidirecțională, v. în folclor se constituie în creații independente, neobligatoriu evolutive, căci orice v. poate fi în egală măsură rezultatul devenirii și geneza acesteia. În plan structural, v. vădesc diferențieri, uneori infinitezimale, alteori importante (cu privire la limita până la care pot ajunge transformările unei melodii, Brăiloiu se întreabă: „câte însușiri pot fi răpite unei melodii fără ca ea să-și piardă personalitatea?”). ♦ Orice proces variațional, la care se atașează și cel variantic, presupune o acțiune transformatoare, în acea zonă în care identitatea materialului nu este periclitată. Practica demonstrează că parametrul* mai stabil ce asigură de regulă identitatea este cel melodic, intonațional (I, 2), în timp ce dinamismul transformațional cade în sarcina celui ritmic. În variația clasică, melodia este supusă schimbărilor prin modificări intervalice minime, de fapt prin înflorituri (de unde și denumirea ei de „variație ornamentală”) și, încă mai sesizabil, prin ritm*; conform statutului clasic al ritmicii de tip divizionar (v. sistem (II, 6)), variația clasică se bazează pe diviziunea (1) „în trepte” a valorilor*. În procesul variațional care are ca rezultat apariția v., raportul dintre intonație și ritm este de altă natură, în sensul că intonația are și aici o mare stabilitate, schimbările în planul ritmului fiind fundamentale și mergând uneori până la depășirea sistemului; acestea din urmă se petrec în virtutea unei legi specifice privind asocierea celor două valori cantitative, cum a observat Brăiloiu, și nu prin diviziunea lor (cu unele excepții în jocuri* și în refrenul* colindelor*) și, în plus, prin asocieri de tip permutațional ale duratelor (un fel de „nerepetabilitate” – din punct de vedere ritmic – a uneia și aceeași celule* intonaționale, aproximativ ca în prozodia* ant., în modurile (III) ritmice ale ev. med. sau în ritmurile nonretrogradabile ale lui Messiaen – v. valoare (II, 2)). Marius Schneider observase deja consecințele principiului variantic asupra formei: „motivele nu evoluează în construirea frazei niciodată împreună într-un raport definitiv, ci ca elemente peregrine, singulare sau plurale, ce apar în cele mai dificile cântece și se asociază chiar în cuprinsul aceluiași cântec”. ♦ Intuit și observat fie la nivelul genurilor unde acționează v., fie „în cuprinsul aceluiași cântec”, principiul variației ritmice „cantitative” s-a răsfrânt asupra gândirii muzicale a reprezentanților școlilor naționale din sec. 20 (Janácek, Stravinski, Bartók, Enescu și suceesorii acestuia din urmă), mai ales după ce interesul lor s-a îndreptat spre acele genuri ale folclorului ce se întemeiază pe ritmica nondivizionară. Se face simțită, într-adevăr, la acești creatori „prezența, cel mai adesea subiacentă dar fermă, în țesătura muzicii [...], a pulsației ritmice nedivizionare”. Este vorba de substratul, de planul secund care alcătuiesc [...] prototipurile ritmice bicrone – picioarele metrice – și de acțiunea modelatoare pe care principiul cantitativ [...] o exercită asupra organizărilor metric-accentice de tip <divizionar>, în așa fel încât acestea din urmă „apar ca rezultatul unei operări variaționale asupra formulelor-prototip” (Clemansa Firca). Mai mult decât în lucrări cu caracter propriu-zis de variație (deși întâlnit la Reger, Křenek, Hindemith, Schoenberg, genul interesează mai puțin în epoca postromantică), principiul – pe care l-am numit „travaliu variantic” – guvernează însăși conturarea ideilor muzicale, a celor tematice sau atematice, constituirea unei forme* deschise, în general de tip variațional. 2. Ossia*. 3. Versiune a unei compoziții (1), de obicei în ms., determinabilă pe calea cercetării de arhivă, conjugată în chip necesar cu demersul analitic-comparativ și desemnată – dacă este cazul – ca definitivă. Finalitatea comparării v. unei compoziții este fie de ordin pur științific fie de ordin practic, în sensul stabilirii edițiilor (critice) definitive. II. (germ. Variante). În teoria armonică lui Riemann, omonima*, considerată nu atât ca o definire în sine a tonalității (2) cât mai ales ca o cromatizare ◊ a terței* acordului* în anumite situații [ex. cadențe (1) picardiană, sd. minoră* în major*].

RĂTĂCI, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a greși direcția, a se abate (din drumul bun). M-a trimis logofătul Beașcă să aduc trei coșuri goale dă la cramă și m-am rătăcit pă potecile astea dîn vie, că toate-s la fel. CAMIL PETRESCU, O. I 29. Necunoscînd pe nime și umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, O. A. 180. M-am rătăcit de vreo șepte ori de cînd am plecat de acasă. ALECSANDRI, T. I 397. ◊ Intranz. Fig. De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. ◊ Tranz. (Cu complementul «drumul») Rătăciseră drumul și nu-l mai găsiră, decît o dată cu Argeșul. GALACTION, O. I 278. Cine să fie?... Ia eu, om bun, dragă jupîneasă; am rătăcit drumul și m-a apucat noaptea. HOGAȘ, M. N. 77. Cine a rătăcit drumul e bucuros și de cărare. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutînd drumul, încercînd să iasă la liman, să ajungă la țintă. După uciderea lui Andrei [Bathori], săcuii se apucară a căuta, prin păduri și prin strîmtori, pe nobilii care umblau rătăcind prin întuneric. BĂLCESCU, O. II 258. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se pierde de cineva; a se răzleți. Copilul s-a rătăcit de părinți. ◊ Intranz. Mergînd ei tot așa laolaltă, pentru că se temea să nu rătăcească unul de altul, începură de la o vreme parcă a cunoaște ceva locul. SBIERA, P. 68. 2. Intranz. A umbla de colo pînă colo, fără țintă precisă; a hoinări, a colinda. Petre, cu același glas hotărît, cărăbăni pe toți țăranii care mai rătăceau prin casă. REBREANU, R. II 202. Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. EMINESCU, O. I 209. Căruța... înaintează încetinel și rătăcește fără de țel. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Fig. Gîndurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, planuri, speranțe și izgonind mereu liniștea sufletului. REBREANU, R. I 45. La orele acele, Cînd ochiul rătăcește, primblîndu-se prin stele. ALECSANDRI, P. I 133. ♦ A străbate un ținut în lung și în lat, neavînd o așezare statornică nicăieri; a pribegi. A rătăcit așa mult, ferindu-se ca o fiară sălbatică, domnitorul Moldovei. SADOVEANU, O. VII 179. Însumi cu lipsa mă lupt, rătăcind prin pustiuri străine. COȘBUC, AE. 20. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se pripăși, a se aciua. Drept este ca munca noastră să ne folosească nouă... De aceea m-am rătăcit eu aici. SADOVEANU, P. M. 30. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva, a pierde. Rătăcea maică-mea cheile. HOGAȘ, DR. II 151. Am rătăcit scrisoarea. CARAGIALE, M. 157. Ciobanii Rătăcit-au cîrlanii. ALECSANDRI, P. P. 59. ♦ Refl. A ajunge într-un loc la care nu se gîndea nimeni. Cum s-a rătăcit pe aici! Și eu înnebunisem căutînd-o. Credeam că mi-a furat-o. BASSARABESCU, V. 43.

piele sf [At: PSALT. HUR. 86^r/9 / G-D: pielii, pieii / Pl: piei / E: ml pellis, -is] 1 Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate. 2 (Spc) Epidermă a omului. 3 (Înv; îs) ~a oului Corion. 4 (Înv; îs) ~a oaselor Periost. 5 (Înv; îs) ~ a foalelui Diafragmă. 6 (Înv; îs) ~a fecioriei Himen. 7 (Reg; îs) ~ groasă Bătătură în talpa piciorului. 8 (Îlav) În (sau cu) ~a goală (ori ~ile goale) sau (îrg) în ~ ori cu ~a (sau ~ile) Complet dezbrăcat Si: gol, nud. 9 (Îlav) (Până) la ~ În întregime Si: de tot, complet, cu desăvârșire, total. 10 (Îe) Cât îl încape (pe cineva) ~a sau cât îi încape (cuiva) în ~ Cât poate îndura cineva. 11 (Îae) Cât îi este cu putință. 12 (Îae; pex) Mult. 13 (Îe) A ști (sau a vedea) cât îi (sau ce-i) poate (sau îi face, îi plătește) ~a cuiva A ști sau a vedea de ce este în stare cineva. 14 (Îae) A cunoaște cât valorează cineva. 15 (Îe) A nu-i face (sau a nu-i plăti) (cuiva) ~ a (nici) doi bani (sau nici două parale, nici o ceapă degerată) A nu fi bun de nimic. 16 (Îae) A nu avea nici o valoare. 17 (Îe) A nu(-și) mai încăpea în ~ A fi foarte bucuros, fericit etc. 18 (Îae) A nu ști ce să mai facă de prea mult bine. 19 (Îae) A fi extrem de îngâmfat, a fi plin de ifose, de pretenții. 20 (Îe) A-i intra (sau a i se băga) cuiva (pe) sub ~ ori a intra (sau a se băga) (pe) sub ~a cuiva A reuși prin insistențe, servicii, lingușire etc. să câștige încrederea sau simpatia cuiva. 21 (Îe) A(-i) lua (cuiva) (și) ~a (de pe el) sau a(-i) jupui (ori a scoate) șapte (sau nouă) ~i (de pe cineva) (Rar) A omorî, a distruge pe cineva. 22 (Îae) A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 23 (Îae; spc) A estorca de bani. 24-25 (Îe; îla) (A fi) numai ~(a) și osul (sau oase, oasele, ciolanele) (A fi) foarte slab. 26 (Îe) A fi (sau, rar, a trăi) în ~a cuiva A fi, a se afla exact în aceeași situație cu altcineva. 27 (Îe) A-i face (cuiva) ~a tobă (sau burduf) A bate pe cineva tare, a-l stâlci în bătaie. 28-29 (Îe; îlav) (A fi) vai (și amar) de ~a cuiva (A fi) rău cuiva. 30-31 (Îae; îal) (A fi) vai de capul lui. 32 (Îe) A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin ~ A suferi consecințele unui lucru Si: a o păți, a-i ieși pe nas. 33 (Îae) A-i fi ca învățătură de minte. 34 (Îe) A-l mânca ~a (pe cineva). 35 (Îe) A i se face (cuiva) ~a găinii (sau ~a de găină) A i se încreți cuiva pielea de frică, de frig. 36 (Pex; îae) A-i fi foarte frică, frig etc. 37 (Îe) A face ceva pe ~ a altuia A face ceva în dauna cuiva, obligându-l să suporte el greutățile și neajunsurile. 38 (Îae) A-și crea avantaje pe spinarea altuia. 39 (Îe) A-și pune ~a (în sau la saramură) pentru cineva (sau pentru ceva) A se expune unui risc pentru cineva sau pentru ceva. 40 (Îae) A-și impune anumite restricții. 41 (Îae) A face sacrificii mari. 42-43 (Fam; îe) A(-și) pune ~a pe băț (sau pe ciomag) A (se) distruge. 44-45 (Îae) A (se) omorî. 46 (Fam; îe) A da ~a popii sau a-și lăsa ~a pe undeva A plăti ceva cu viața. 47 (Reg; îe) A răbda în ~ A răbda cât poate de mult. 48 (Reg; îe) A plăti cu ~a A suporta o pedeapsă corporală, o bătaie. 49 (Îe) A-i frige (cuiva) ~a A chinui, a consuma pe cineva, a-i face zile fripte. 50 (Îae) A pedepsi foarte aspra. 51 (Îae) A se răzbuna pe cineva. 52 (Îe) A-și vinde (sau a-și cheltui) (și) ~ a de pe el A vinde tot ce are, pentru a scăpa de o anumită situație sau pentru a realiza un anumit lucru. 53 (Îae) A nu mai rămâne cu nimic. 54 (Îe) A-și vinde scump ~a A lupta cu înverșunare, provocând neajunsuri mari adversarului, chiar dacă nu sunt speranțe de izbândă finală. 55 (Îae) A-l face pe adversar să plătească scump victoria. 56 (Înv; reg; îe) A i-o face cuiva pe ~ A contrazice pe cineva. 57 (Îae) A se opune cuiva. 58 (Îae) A-i face rău, a se răzbuna pe cineva. 59 (Îe) A fi gros la ~ sau a avea ~a (sau, rar, o ~) groasă A fi lipsit de bun simț, a fi neobrăzat. 60 (Reg; îe) A întări din ~ A se preface că nu înțelege o aluzie. 61 (Pop; îc) Piei-roșii Amerindieni. 62 (Reg; dep; îc) Piele-lungă Om foarte slab, căruia îi atârnă pielea. 63 (Reg; prin etimologie populară; îc) Piele-largă Pelagră. 64 (Fig) Ființă. 65 (Pex) Viață. 66 (Reg) Pieliță. 67 (Reg; dep) Mârțoagă. 68 (Dep) Femeie bătrână. 69-70 Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată). 71 (Spc) Blană. 72 (Fam; îe) A umbla după piei de cloșcă A-și pierde vremea. 73 (Îae) A fi fără ocupație. 74 (Reg; îe) A semăna pe ~ A semăna direct pe miriște, înainte de a ara. 75 (Îs) ~ de drac Țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă, imitând antilopa Vz diftină. 76 (Rar; îas) Pistil². 77 (Reg; fig; irn; îas) Om foarte rezistent. 78 (Îs) ~a dracului Țesătură ușoară de bumbac, cu lustru, utilizată de obicei la căptușeala hainelor Si: (înv) mitcal, percalină. 79 (Spc) Halat confecționat din piele (76). 80 (Reg; îs) (Față de) masă de ~ sau pânză de ~, măsai de ~ Mușama. 81 (Reg; îs) Burduf de piele în care se transportă alimente sau se păstrează lichide. 82 (Mun) Coajă de copac tânăr.

credință sf [At: COD. VOR. 10/10 / Pl: ~țe / E: lat *credentia] 1-10 Credere (1-10). 11 Considerare. 12 Părere. 13 Închipuire. 14 Înfumurare. 15-21 Credere (15-21). 22 Presupunere. 23 Bănuială. 24 Speranță. 25-27 Credere (25-27). 28 Convingere în existența a ceva. 29 Siguranță. 30 Certitudine. 31-32 (Înv; îe) A da ~ A da crezare (30-31). 33-34 (Înv; îe) A lua ~ța cuiva A se încredința de (sinceritatea sau) devotamentul cuiva. 35 (Înv; îe) A-și face ~ A se încredința. 36-37 (Îe) A fi de bună (sau de rea) ~ A (nu) fi sincer. 38-39 (Îla) De (sau cu) rea ~ Cu dorința (de a face rău sau) de a spune un neadevăr. 40 Ceea ce crede cineva. 41 (Îs) ~ bună, ~ dreaptă, ~ drept-mântuitoare, ~ dumnezeiască, ~ pravoslavnică, ~ sobornicească Ortodoxism. 42 (Înv; îs) ~ deșartă Superstiție. 43 (Înv; îas) Altă credință religioasă decât cea ortodoxă. 44 (Înv; îas) Convingere greșită. 45 (Înv; îs) Departamentul ~ței Departamentul Cultelor. 46 (Înv; spc) Asigurare dată că se va respecta un angajament Si: garanție, chezășie. 47 (Înv; îe) A lua (sau a bea, a sorbi) ~ța A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului pentru a se asigura că nu sunt otrăvite. 48 (Îe) A fi de ~ A merita încredere. 49 (Înv; îe) A-și pierde (sau a-și mânca, fam, a-și păpa) ~ța A nu mai fi crezut. 50 (Înv; îlav) De~ De crezut. 51 (Îal) Vrednic de încredere. 52 (Îe) Om de ~ Om de încredere. 53 (Înv; îe) În~ Într-adevăr. 54-55 (Înv; spc) Jurământ (de dragoste). 56 (Îla) Fără~ Infidel. 57 (Îrg) Logodnă. 58 (Îrg; îe) A face (sau a-și da) ~ța A se logodi. 59 (Îrg; cer) Inel (sau năframă) dar de logodnă. 60 Credit. 61 (Înv; îe) A-și pierde ~ța A-și depăși creditul. 62 (Înv; îe) A da pe~ A da pe datorie. 63 (Înv; îe) A vinde pe~A vinde pe datorie. 64 (Înv; îe) A lua pe~ A lua pe datorie. 65 (Înv; îe) A cumpăra pe~ A cumpăra pe datorie. 66 (Liv; îs) Profesiune de~ Declarație publică pe care o face cineva despre principiile sale (politice, religioase, artistice etc.) Si: crez.

Semne cabalistice – Cabala era la vechii evrei interpretarea mistică, alegorică, a bibliei, transmisă printr-un șir de inițiați, care alcătuiau așa-numita „școală cabalistică”. Ei acordau „Vechiului testament” o interpretare ocultă în afară de sensul textual. În acest scop cabaliștii care de obicei se adunau în grupuri mici și în locuri tainice (lăcașuri subterane ca faimoasa „Sinagogă a cabaliștilor” din Ierusalim) foloseau numerele și literele în combinații și simboluri fantastice, cu ajutorul cărora prezentau natura ca emanație a divinității. Se urmărea astfel ca, prin misticism, să crească autoritatea preoților asupra poporului. Cu timpul, cabala, care în ebraică înseamnă „tradiție”, și-a pierdut, o dată cu influența religioasă, și sensul inițial. Însuși cuvîntul a căpătat mai tîrziu altă accepțiune. Avînd în vedere caracterul ocult și de grup restrîns, cabala a ajuns, prin comparație, să desemneze o intrigă, o uneltire pusă la cale de mai multe persoane care urmăresc același scop ascuns. În acest sens utilizează cuvîntul Ion Ghica în „Scrisori către V. Alecsandri”, cînd spune: „Dorința mea a fost întotdeauna de a vedea pe acei care-și iubesc țara, legați între dinșii printr-o comunitate de idei și de principii, iar nu prin... cabale”. Tot cu înțelesul de intrigă, cuvîntul a fost folosit de Friedrich Schiller, care și-a intitulat una dintre cele mai cunoscute piese: Kabale und Liebe (Intrigă și iubire). Cuvîntul cabalistic și-a păstrat însă sensul primar de: ocult, enigmatic, tainic. Bunăoară: semne cabalistice, adică misterioase; sau formule cabalistice, adică magice, obscure, așa cum erau și formulele întrebuințate de către vechii cabaliști la tălmăcirea bibliei. Vorbind despre specula comercianților și loviturile bancherilor, Claparon, personaj din romanul César Birotteau al lui Balzac, spune: „E un mijloc de a exploata speranța, în sfîrșit, o nouă cabală! Nu sîntem însă decît zece sau douăsprezece capete pricepute, inițiate în secretele cabalistice ale acestor minunate combinații” (Opere, vol. V, ESPLA, 1959, pag. 521). BIB.

GÎND, gînduri, s. n. 1. Rezultatul procesului de gîndire; (sens curent, adesea cu înțeles colectiv) idee, cuget. Orice gînduri ar lua naștere în capul omului și oricînd ar lua naștere, ele pot să se nască și să existe numai pe baza materialului limbii, pe baza termenilor și frazelor limbii. Gînduri nude, libere de materialul limbii, libere de «materia naturală» a limbii nu există. STALIN, PROBL. LINGV. 35. Gîndul acesta îi frămîntase mintea. MIHALE, O. 459. Ni s-aud deodată gîndurile toate, Clar, ca niște oameni ce vorbesc în noi. D. BOTEZ, P. O. 68. Gîndul meu era tot la tine de cînd te-am văzut la alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 65. ◊ Expr. A-l frămînta, a-l munci sau a-l apăsa (pe cineva) gîndul (sau gînduri) = a fi obsedat de o idee, a fi urmărit în mod insistent de o preocupare. Și firul tău se rupe des, Căci gînduri te frămîntă. COȘBUC, P. I 192. A-și lua (sau a-și muta) gîndul (de la ceva sau de la cineva) = a-și lua speranța (de la ceva), a renunța (la ceva sau la cineva). Să-ți muți gîndul de la ajutorul meu! Gînd la gînd cu bucurie, se spune cînd două persoane pomenesc deodată același lucru sau doresc o întîlnire și se văd pe neașteptate. (În basme) A zbura, a fugi (sau a duce pe cineva) ca gîndul (rar ca un gînd) = a zbura (sau a duce) cu mare repeziciune. Să-mi spui dinainte cum să te duc, ca vîntul ori ca gîndul? CREANGĂ, P. 197. [Calul] zbura ca un gînd, ca o vijelie printre volburile de nisip ce se ridicau în urmă-i. EMINESCU, N. 22. 2. Reflexie, meditare. Adîncit în gînduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte. TOPÎRCEANU, B. 21. Doar luna singură-și revarsă Văpaia-i rece și senină Pe-această frunte grea și arsă De gîndu-i dornic de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 116. ◊ Expr. (În legătură cu diverse verbe, în special cu «a cădea», «a rămîne») Pe gînduri sau dus pe gînduri = cu mintea în altă parte, preocupat de alte lucruri decît de cele prezente, cufundat în visare, visător. Rămase afară, în cerdac, privind pe gînduri depărtările albastre. C. PETRESCU, R. DR. 22. Străinul parcă n-auzea cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi. EMINESCU, O. I 157. A sta la (sau pe) gînduri = a chibzui mult înainte de a lua o hotărîre, a șovăi, a ezita. [Calul zise:] Hai, nu mai sta la gînduri; încalecă pe mine. CREANGĂ, P. 220. Stă nițel pe gînduri... ș-apoi îi zice... GHICA, la TDRG. A pune (pe cineva) pe gînduri = a-i produce (cuiva) îngrijorare, a îngrijora (pe cineva). A-și face (fel de fel de) gînduri, a intra la (sau a se lua de) gînduri = a se îngrijora. Începuseră să se ia de gînduri, să se cam îndoiască. CAMIL PETRESCU, O. II 598. Cum să nu mă îngrijesc și să nu-mi fac fel de fel de gînduri, cînd te văd așa? VLAHUȚĂ, la TDRG. Văzînd fetele pe tată-său tot supărat, se luase și ele de gînduri. ISPIRESCU, L. 11. Dascălul... văzînd lipsa lui atîtea zile, a intrat la gînduri. ȘEZ. IV 186. A-i sta (cuiva) gîndul (la ceva) = a fi preocupat (de ceva). 3. Închipuire, imaginație, fantezie. Gîndurile fiecăruia zburau departe, la licăririle de viață nouă ce le-apăreau în inimi. MIHALE, O. 520. Pe cînd luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri. EMINESCU, O. I 132. Gîndul meu la tine zboară Ca o pasăre ușoară Cătră cuibul înverzit. ALECSANDRI, P. I 143. ◊ Loc. adv. Cu gîndul = în închipuire, în imaginație. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul. EMINESCU, O. I 88. ◊ Expr. A aluneca cu gîndul = a trece pe nesimțite de la un gînd la altul. Și plimbîndu- se... Negrea alunecă cu gîndul spre o mulțime de lucruri deosebite. SADOVEANU, O. IV 41. A fura (pe cineva) gîndurile v. fura. 4. Minte. (Mai ales în expr.) În gînd sau în gîndul cuiva = a) în cuvinte nerostite cu glas tare, necomunicate altora. Începea să latre ascuțit, alene... turburînd somnul vecinilor, care-l ocărau în gînd. BASSARABESCU, V. 10. În gîndul lui măsoară Drumul lung pe care-a mers; Suspinînd privește-n urmă Cîte fericiri s-au șters! VLAHUȚĂ, O. A. 175; b) în minte (4), în memorie. Stai tot la vatră-ncet plîngînd: E dus și nu mai vine! Ș-adormi tîrziu cu mine-n gînd Ca să visezi la mine! COȘBUC, P. I 193. A-i da (a-i trece sau a-i trăsni) cuiva (ceva) prin (sau în) gînd = a-i veni cuiva brusc o idee, a-și aduce aminte pe neașteptate de ceva. Cum sta baba împietrită, dracul îi și dă în gînd una. CREANGĂ, P. 174. A-și scoate (sau a scoate altuia) ceva din gînd = a(-și) izgoni din minte, a(-și) abate gîndul în altă parte, a uita (sau a face pe cineva să uite). De-aș face orice-aș face, nu pot să-l scot din gînd. COȘBUC, P. I 59. Nici cu gîndul n-am gîndit = nici prin minte nu mi-a trecut, nu m-am așteptat nicidecum la asta. Cînd cu gîndul n-ai gîndi = cînd nici nu te-ai aștepta. Nu mă omorî, Făt-Frumos, ci mai bine dă-mi drumul în apă, că mult bine ți-oi prinde, cînd cu gîndul n-ei gîndi. ISPIRESCU, L. 43. 5. Intenție, scop, plan. Se ridicase în picioare cu gînd să plece și el, dar pentru că nimeni nu se grăbea să-i facă loc, hotărîse să rămînă. GALAN, Z. R. 26. Dac-o fi pe drum, tu treci; Zi că ești grăbit, și-o lasă, Să n-asculți, orice să-ți spuie, Și-un gînd rău să nu te puie Pîn-acasă S-o petreci. COȘBUC, P. I 137. Fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău, și n-am nici un gînd rău asupră-ți. ISPIRESCU, L. 42. Orice gînd ai, împărate, și oricum vei fi sosit, Cît sîntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit! EMINESCU, O. I 146. ◊ Expr. A avea (de) gînd sau a-i fi (cuiva) gîndul Să... = a avea intenția, a voi să... Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de gînd să se-nsoare. BASSARABESCU, V. 38. Făt-Frumos îi spuse ce avea de gînd să facă. ISPIRESCU, L. 3. Am căptușit niște iepuroi și am de gînd să-i jumulesc. CREANGĂ, P. 304. Fă-mi cămașă de fuior, Că mi-i gîndul să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365. A-și pune în gînd (sau a pune gînd) să... = a lua hotărîrea să..., a-și propune. Mi-am pus în gînd să vă povestesc. ISPIRESCU, L. 40. Dacă vede lupul și vede că nu mai găsește nemic, își pune în gînd una: așază cele două capete cu dinții rînjiți în ferești. CREANGĂ, P. 25. Mă hotărîi să mă duc la doamna B. Nu știu pentru ce, cum pusei acest gînd, inima începu a mi se bate. NEGRUZZI, S. I 67. A pune (cuiva) gînd rău = a avea intenții rele față de cineva, a plănui nimicirea cuiva. Cum văzură frații pe Țugulea cu o logodnică mai frumoasă decît florile și mai albă decît spuma laptelui, îi puseră gînd rău. ISPIRESCU, L. 328. Cu gîndul să... = cu intenția, cu scopul să... Fără gînd de... = cu intenția de a nu... Pleacă fără gînd de întoarcere. A fi (într-)un gînd cu... = a avea aceleași idei, intenții, planuri cu... Unde-s oamenii un gînd, Munca-i bucurie. FRUNZĂ, S. 26. (Familiar) A-l paște sau a-l bate (pe cineva) gîndul = a-l obseda pe cineva un gînd, a-l îndemna gîndul să..., a fi preocupat de gîndul să... 6. Convingere. Se culcă pe pragul ușei cu gînd că n-o să poată nimeni intra fără să simță ea. ISPIRESCU, L. 30. 7. Voie, dorință, plac. Copiliță, mîndruliță... Nu mai plînge, că-n curînd Împlini-voi al tău gînd. ALECSANDRI, P. P. 207. ◊ Expr. Pe (sau după) gîndul (cuiva) = pe plac, pe voie, după dorință. De-aș avea, pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu, Negru ca păcatul greu. ALECSANDRI, P. A. 36. Eu nu te-oi mai blăstema, Ci cu lacrimi te-oi ruga, Ca să faci pe gîndul meu. id. P. P. 142.

A AVEA am tranz. I. 1) A ține în posesiune; a stăpâni; a poseda; a deține. A avea casă. Câți bani ai? A avea profesie bună. ◊ A avea la dispoziție a utiliza după bunul plac; a dispune. Ce-am avut și ce-am pierdut puțin îmi pasă. 2) A conține în sine. Odaia are două ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ◊ A avea o anumită vârstă a fi de o anumită vârstă. 3) A duce cu sine. Avea în mână o geantă. ◊ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pică cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simțurilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ◊ N-are (n-am,... ) decât mă (te, îl...) privește. 6) rar (urmat de o propoziție complementară) A pătrunde cu mintea; a ști. Are cum să iasă din încurcătură. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine mă ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de suferință, durere fizică sau morală) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ◊ Ce ai? a) ce ți s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanță. 2) (sugerează ideea de a dispune) A avea multă energie. A avea capacitate de lucru. A avea o oră de răgaz. 3) (sugerează ideea de cunoaștere, urmat de o propoziție complementară) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemănare a se asemăna. A avea bucurie a se bucura. A avea nădejde (sau speranță) a nădăjdui (sau a spera). A avea scăpare a scăpa. A avea un vis a visa. IV. (cu funcție de verb semiauxiliar) Avea să plece. Aveai să fii medic. V. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am văzut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are să ajungă. /<lat. habere

gând sn [At: PRAV. MOLD. 180 / Pl: ~uri / E: mg gond] 1 Rezultatul procesului de gândire (2) Si: (rar) cuget. 2 (Îlv) A-i fi ~ul sau a-i sta ~ul la ceva (ori cineva) A se gândi la cineva sau ceva. 3 (Îe) A-l duce, a-l purta ~ul (ori ~urile) A face asociații de gândire, a schimba subiectul gândirii prin comparație cu cel anterior. 4 (Îe) A-i zbura ~ul A sări la o altă idee sau a-și pierde din neatenție, de oboseală sau din alte motive, șirul ideilor și a începe a se gândi la cu totul altceva. 5 (Îe) A-i trece multe ~uri prin cap A avea multe idei în general sau în legătură cu un anumit subiect. 6 (Îlav) Ca ~ul (și ca vântul) Extrem de rapid. 7 (Îlv) A-și lua (sau a-și muta) ~ul A nu se mai gândi. 8 (Îvp; îe) A fi (sau a afla pe cineva) într-un (sau la un) ~ A fi de aceeași părere cu cineva. 9 (Înv; îe) A da în ~ cu cineva A face cauză comună cu cineva. 10 (Îvp; îe) A da cu ~ul A avea părerea că... 11 (Îe) A-i veni ~ul să A-i veni ideea să... 12 Imaginație. 13 (Pop; îlv) A-și pune în ~ că... A-și închipui că... 14 (Construit cu verbele sta, pune, cădea, rămâne; îe) A sta (pierdut sau dus) (ori a se pune, cădea, rămâne) pe ~uri A fi într-o stare de meditare, de reflexiune adâncă, vecină uneori cu întristarea. 15 (Îe; adeseori eufemistic) A-l purta ~ul departe A se gândi la lucruri mai puțin obișnuite, la lucruri depărtate, la persoane aflate la distanță (și îndrăgite). 16 (Îlv) A sta pe (sau, înv, în, ori, pop, la) ~uri A chibzui. 17 (Pop; îe) A sta la ~uri A se gândi cu îngrijorare. 18 Îngrijorare. 19 (Fam; îs) ~uri negre Gânduri (1) pesimiste. 20 (Îe) A-l cuprinde (sau a-l frământa, a-l apăsa) ~uri (negre) A deveni tot mai trist din cauza îngrijorării sau a unor reflecții triste. 21 (Îe) A-l apăsa ~ul A-l preocupa mult, uneori obsedant, o idee. 22 (Îlv) A-l pune pe (sau a-și face, pfm, a intra la, pop, a se lua de și a-l băga în) ~uri A se îngrijora. 23 (Îe; adesea folosită la afirmativ cu numai și la negativ cu decât) A-i sta ~ul la A fi preocupat (exclusiv) de ceva. 24 (Înv; nob; după vsl промислєник; îls) Purtare-de-înainte-~ Providență. 25 (Înv) Presimțire. 26 (înv; îlv) A-i spune (sau a-i zice) ~ că... A presimți. 27 Mintea ca sediu al cugetării și ca memorie. 28 (Îe) Nici cu ~ul n-am gândit Nu m-am așteptat să se întâmple așa ceva. 29 (Îe) A bate cu ~ul (departe) A-i merge mintea, a fi capabil de a înțelege lucruri dificile. 30 (Îe) Când cu ~ul n-ai gândi Când nici nu te aștepți. 31 (Pfm; îe) A-i da (sau a-i trece, a-i veni, a-i trăsni) (ceva) prin ~ A-i veni brusc o idee. 32 (Fam; îlv) A-i ieși din ~ A uita. 33 (Fam; îe) A scoate ceva (sau pe cineva) din ~ A izgoni din amintiri, din minte. 34 (Îe) A purta pe cineva în ~(uri) A se gândi intens la cineva din cauza grijii sau a iubirii pe care i-o poartă. 35 (Înv; îla) Ieșit din ~ Înnebunit. 36 (Pop; îe) A-i fi în ~ A ști că nu trebuie să uite ceva. 37 Intenție. 38 (Îlv) A avea de (sau a-și pune în, a veni cu) ~ să, pop, a-l bate (sau a-l paște), înv, a-i fi ~ul să... A intenționa. 39 (Îlav) Cu ~ să Cu intenție să. 40 (Pfm) A-și lua (sau a-și muta) ~ul A renunța la orice speranță din pricină că și-a schimbat sau i s-au năruit intențiile, planurile. 41 (Îs) ~ bun Intenții bune. 42 (Îs) ~ rău Intenții rele. 43 (Îe) A veni cu ~ bun (sau, rar, ~ rău) A apărea la cineva cu intenții bune (sau rele). 44 (Pfm) A pune cuiva ~ rău A plănui ceva rău contra cuiva. 45 Hotărâre luată de o persoană. 46 (Pop; îe) Cu un ~ să se ducă și cu zece nu Mai curând indecis decât hotărât. 47 (Îvp; îe) A(-și) pune (în) ~ A lua hotărârea să. 48 Convingere, părere, impresie personală. 49 (Îe) (A face ceva) cu ~ că (A întreprinde ceva) având părerea că... 50 Dorință. 51 (Îe) A face pe (sau după) ~ul cuiva A face pe placul cuiva. 52 (Pop; îc) ~ul dracului (sau ~ul mâții) Un tip de horă la nuntă. corectat(ă)

pune [At: PSALT. HUR. ap. PSALT. 29 / Pzi: pun, (pop) pui / E: ml ponere] 1 vt (C. i. obiecte) A lua și a așeza într-un anumit loc, pe ceva, sub ceva etc. 2 vt (C. i. obiecte, ființe, (pex) diverse noțiuni abstracte) A face să ocupe locul dinainte stabilit ca fiindu-i propriu sau cel mai potrivit Si: a plasa². 3 vt (Îe) A ~ mâna A lua ceva în mână Si: a apuca (1), a prinde. 4 vt (Pex; îae) A se apuca de lucru Si: a acționa (2). 5 vt (Îae) A-și însuși ceva prin abuz Si: a fura (1), a jefui, a prăda, a sustrage. 6 vt (Îae) A captura (1). 7 vt (Pex; îae) A lua prizonier. 8 vt (Îae) A dobândi un lucru interesant. 9 vt (Pex; îae) A găsi în mod întâmplător ceva sau pe cineva interesant, deosebit. 10 vt (Îae; prt șîe a ~ laba) A aresta (1). 11 vt (Îae; îcn) A se atinge de ceva ce nu-i aparține. 12 vt (Înv; îe) A ~ mâna pe pâine și pe cuțit A obține putere deplină. 13 vt (Înv; îe) A ~ mâna asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 14 vt (Pex; înv; îae) A bate. 15 vt (Înv; îe) A ~ la mână pe cineva A face ca cineva să fie la discreția cuiva. 16 vt (Îe) A ~ piciorul (undeva, la cineva) A pătrunde undeva. 17 vt (Îae) A păși undeva. 18 vt (Îae) A se duce la cineva. 19 vt (Rar; îe) A ~ piciorul (sau picioarele) la pământ (ori pe uscat, jos etc.) A coborî dintr-un vehicul. 20 vt (Înv; îe) A ~ în ajutor sau a ~ mână de ajutor (cuiva) A veni în ajutorul cuiva. 21 vt (Îe) A ~ umărul sau (reg) a ~ piept (pentru cineva) A împinge cu umărul. 22 vt (Îae) A veni cuiva în ajutor. 23 vt (Îae) A contribui cu munca sa. 24 vt (Fam; îe) A ~ osul A participa la o muncă grea. 25 vt (Îe) A ~ gura (pe ceva) A mânca (1). 26 vt (Îe) A ~ ochii (sau, rar, ochiul) (pe cineva sau pe ceva) A se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, dorind să și-l apropie, să-l obțină. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ degetul pe rană (sau pe bubă, pe rană deschisă, rar, unde trebuie ori unde ar trebui) A atinge o problemă dureroasă, dificilă sau delicată. 29 vt (Îe) A ~ ochii (sau capul, nasul, privirea) în pământ A avea o atitudine modestă, rușinoasă, vinovată etc., plecându-și privirea. 30 vt (Îe) A ~ problema... A aduce în discuție o anumită chestiune teoretică sau practică importantă care cere o rezolvare Si: a ridica problema. 31 vt (Îe) A ~ probleme A crea o situație dificilă care trebuie rezolvată. 32 vt (Îe) A ~ (mâncare) înainte(a) (cuiva) sau a ~ (cuiva) dinainte A pune masa pentru cineva și a servi. 33 vt (Îae) A prezenta. 34 vt (Înv; îae) A propune¹ (1). 35 vt (Îvr; îae) A aduce sau a invoca drept argument. 36 vt (Îe) A ~ (ceva) în evidență A sublinia ceva. 37 vt (Îe) A ~ în lumină (ceva) A da la iveală. 38 vt (Pex; îae) A pune în evidență. 39 vt (Spc) A lăsa o vreme undeva, cu un anumit scop. 40 vt (C. i. alimente; îe) A ~ la foc A expune acțiunii focului pentru a pregăti o mâncare. 41 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) la dispoziție (sau la îndemână) A oferi cuiva ceva din proprie inițiativă sau la cerere. 42-43 vtr (Îvp) A (se) stabili într-o localitate, într-un loc etc. 44-45 vtr (C. i. corpuri de pază) A (se) instala în anumite locuri pentru a supraveghea etc. 46-47 vtr (Îvr) A (se) adăposti. 48 vt (Înv) A introduce în... 49 vt (Reg) A lăsa pe cineva sau ceva undeva, după ce l-a transportat. 50 vt A lăsa jos sau în altă parte ceva. 51 (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 52 vt (Înv; îe) A ~ armele jos A se da bătut. 53 vt (Reg; îe) A ~ buza A lăsa colțul buzelor în jos, fiind gata de plâns. 54 vr (Înv; îe) A-și ~ sufletul (sau avuția, capul, sănătatea, viața) (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu pentru cineva. 55 vr (Înv; îe) A-și ~ capul A-și risca viața. 56 vt (Pex; îae) A fi absolut sigur de ceva, garantând cu viața pentru cele susținute. 57 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) capul (sau sufletul) A zăpăci. 58 vt (Pex; îae) A nenoroci pe cineva. 59 vt (Reg; îe) A ~ zilele (cuiva) A omorî. 60 vt (Îvr) A da deoparte. 61 vt (Îrg) A pierde. 62-63 vtr (Urmat de determinări modale) A (se) așeza într-un anumit fel, după un anumit tipic Si: a (se) aranja. 64 (Îe) A ~ în ordine (sau în bună orânduială, sau, îvp, la orânduială ori, reg, în rost) A așeza ordonat. 65 (Îe) A ~ la un loc (sau, reg, laolaltă, înv, depreună) A așeza diverse elemente de același fel sau eterogene la un loc. 66 vt (Îe) A ~ deoparte A sorta. 67 vt (Îae) A păstra pentru sine sau pentru altcineva. 68 vt (Îae; șîe a ~ la o parte) A agonisi bunuri. 69 vt (Îe) A ~ bine sau la păstrare A așeza ceva într-un loc ferit sau special amenajat pentru menținere în bună stare, pentru a nu putea fi găsit de alții etc. 70 vt (Îae; c. i. sume de bani) A economisi. 71 vt (Îe) A ~ pânză (sau pânza) A pregăti urzeala pentra țesut, trecând firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război. 72 vt (Pop; îe) A ~ fuiorul în două (sau în trei, în patru etc.) A împleti firul sau fuiorul în două, în trei etc., pentru a obține un fir mai trainic. 73 vt(a) (Îe) A ~ (pe) sul A înfășura urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de țesut manual. 74 vt(a) (Îe) A ~ (pe) ghem (sau pe rășchitor) A depăna firele toarse de pe fus pe ghem, pentru a obține gheme, sau de pe fus ori ghem pe rășchitor pentru a face jirebii. 75 vt A așeza sau a acoperi, total ori parțial capul, corpul, membrele cu obiecte de îmbrăcăminte. 76 vr (Îrg; îe) A-și ~ marama A se mărita. 77-78 vtr A (se) îmbrăca. 79 vr (Arg; d. bărbați; îe) A se ~ în fustă (sau în fuste) A plânge cu ușurință. 80-81 vtr (D. zăpadă, praf, nisip etc.) A (se) așterne în strat mai mult sau mai puțin dens și gros peste ceva Si: a (se) depune. 82-83 vtr (D. gheață, promoroacă) A (se) forma. 84 vr (Fig) A începe să se producă. 85 vt (C. i. substanțe pulverulente) A presăra pe... 86 vr (Îe) A-și ~ cenușă în cap A se pocăi¹. 87 vr (Pex; îae) A-și recunoaște vina sau greșeala în mod public. 88-89 vtrp (C. i. furaje, paie, plante recoltate etc.) A așeza jos, în strat uniform. 90 vt (C. i. cuvinte, propoziții, idei etc.) A așterne pe hârtie. 91 vt (Spc) A preciza în scris. 92 vt (Pex) A introduce într-o lucrare sau într-un înscris Si: înscrie. 93 vt (Spc) A transpune prin pictură. 94 vt (Îlv) A ~ iscălitură (sau semnătură) A iscăli. 95 vt (Îe) A ~ pe note (sau, rar, pe muzică) A compune muzica adecvată unui text, unei poezii. 96 vt (Îe) A ~ pe curat A transcrie. 97 vt (Îe) A ~ aprobarea A aproba cererea, propunerea, soluția dintr-un document scris, prin semnătură proprie. 98 vt (Îe) A ~ accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ceva A scoate în evidență un anumit lucru. 99 vt (Îe) A ~ lipsă pe cineva sau (pop) a ~ lipsă cuiva A nota absența cuiva de la cursuri, de la o ședință etc. 100 vt (Jur; c. i. o avere imobiliară; îe) A ~ pe numele cuiva A înscrie cu drept de proprietate pe numele altcuiva. 101 vt (Jur; c. i. un proces; îe) A ~ pe rol A înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective la o anumită dată. 102 vt (Înv) A publica printre alte materiale. 103 vt A fixa lângă ori pe un punct de sprijin ca să se mențină în poziția dorită Si: a propti, a rezema, a sprijini. 104 vt A aplica pe sau peste ceva, făcând să adere sau să se întipărească. 105-106 vtr A (se) agăța pe, la sau de ceva. 107 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) lingura (sau lingurile) de gât (sau de ori în brâu, reg, la gușă) A lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. 108 vt (Reg; îae) A pierde ocazia favorabilă pentru a realiza sau a dobândi ceva. 109 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura de brâu A termina de mâncat. 110 vt (Reg; îe) A ~ cuiva ștreangul de gât A forța pe cineva să facă un lucru neplăcut și nedorit de acesta. 111 vt (Reg; îe) A ~ cuiva funia-n coarne A înșela pe cineva. 112 vt (Reg; îae) A dispune de cineva după bunul plac. 113 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) ghiocei la ureche A înșela pe cineva. 114 vt (Reg; îe) A(-l) ~ (pe cineva) în sus A spânzura pe cineva. 115 vt A monta¹ (1), în cadrul unui ansamblu, la locul destinat. 116 vt (Pex) A fixa. 117 vt (Reg; îe) A ~ coadă la oală A găsi un motiv pentru a-și justifica refuzul. 118 vt (Îe) A ~ în scenă A regiza un spectacol. 119 vt (Îae) A înscena. 120 vt (Spc) A aplica și a fixa prin coasere sau prin batere în cuie, lipire etc. 121 vt (Înv; îe) A ~ cuiva iacana A ruga cu stăruință pe cineva. 122 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) pingeaua A păcăli pe cineva. 123 vt (Arg; îe) A ~ guler A nu plăti datoria. 124 vt (C. i. animale de tracțiune) A înhăma. 125 vt (Îlv) A ~ șaua (pe cal) A înșeua. 126 vt (C. i. copii; îe) A ~ șaua (pe cineva) A face să devină ascultător. 127 vt (Pex; c. i. oameni maturi; îae) A constrânge să muncească foarte mult. 128 vt (Îlv) A ~ frâul (unui cal) A înfrâna. 129 vt (C. i. sentimente, pasiuni; îe) A ~ frâu (la ceva) A reuși să domine. 130 vt (Îae; c. i. o acțiune în desfășurare) A face să înceteze brusc. 131 vr (Îe) A-și ~ frâu limbii (sau gurii) ori a-și ~ frâu la limbă A vorbi cumpătat, cu prudență. 132 vt (C. i. un dispozitiv de închidere, de încuiere) A manevra astfel încât să închidă ori să încuie o ușă, un capac, o cutie etc. 133 vr (Pop; îe) A-și ~ lacăt la gură A-și impune tăcere, discreție. 134-135 vtr A introduce într-un spațiu mărginit. 136 vt (Îlv) A ~ în groapă (sau în mormânt) A îngropa. 137 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 138 vt (Rar; îe) A ~ în mormânt A omorî. 139 vr (Îe) A-și ~ ceva în gând (sau în cap) A lua hotărârea să... 140 vt (Îae; înv) A ține minte; 141 vt (Îae) A se gândi la un lucru dorit, cu speranța că el se va îndeplini. 142 vt (Îe) A nu avea nici ce ~ în gură (sau reg, în căldare) A fi lipsit de orice mijloc de existență. 143 vt (Îe) A nu ~ țigară în gură A nu fuma. 144 vt (C. i. expresii, cuvinte; îe) A ~ în gura cuiva A introduce în vorbirea cuiva ca element specific. 145 vt (C. i. țări, popoare; îe) A ~ pe cineva sub călcâi(e) A supune. 146 vt (Rar;i. oameni, îae) A desconsidera. 147 vt (Îe) A ~ pe toți într-o ciorbă A trata un grup de oameni la fel, fară a face deosebire între ei după merite, după valoare etc. 148 vt (Îe) A ~ cuiva pumnul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 149 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) în cofă A întrece pe cineva prin pricepere, viclenie, istețime. 150 vr (Gmț; îe) A-și ~ capul sub comânac A se călugări. 151 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) sub sabie sau a ~ capul cuiva sub picior A ucide. 152 vt (Îe) A ~ (ceva) sub picior A neglija. 153 vt (Reg; îe) A ~ lumea în pântece A mânca sau a bea cu lăcomie. 154 vt (Spc) A trece prin... 155 vt (Spc; c. i. un inel, o verighetă etc.) A vârî în deget. 156-157 vt (Spc) (A face sau) a lăsa să intre complet într-un lichid. 158 vt (Pop; c. i. plante) A planta. 159 vt (C. i. lichide) A face să intre într-un recipient. 160 vt (Pex) A vărsa. 161 vt (Îe) A ~ benzină (sau gaz ori, reg, oleu) pe foc A agrava o situație deja neplăcută. 162 vt (Reg; îe) A ~ plumb topit în capul cuiva A domoli pe cineva. 163 vt A adăuga. 164 vt (C. i. oameni; îe) A ~ la (sau în) închisoare, a ~ la (sau în) pușcărie A închide. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lanțuri (sau în ori la lanț sau în fiare, în obezi, în butuc) sau a ~ (cuiva) cătușe A imobiliza pe cineva prin legare în lanțuri, în cătușe, în butuci, în obezi. 166 vt (Pop; c. i. obiecte ascuțite) A înfige. 167 vt (Îe) A ~ un glonț în piept A împușca pe cineva. 168 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul (sau cuțitele) A omorî. 169 vt (Îe) A ~ (cuiva) sula în coastă (sau cuțitul în ori la gât) A constrânge pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu pentru el. 170 vt (Îe) A ~ (carne) în frigare A înfige carnea în frigare pentra a se frige la jăratic. 171 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în țeapă A trage pe cineva în țeapă. 172-173 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) un ghimpe (sau un cuțit) la inimă (sau, rar, la stomac) (A face să fie sau) a fi cuprins de anxietăți sau de supărare. 174 vr (Îe) A-și ~ gheara-n gât A se încăiera. 175 vt (Reg; îe; d. albine, viespi etc.) A ~ acul A înțepa. 176 vr (Pop; d. oameni) A se așeza pe ceva. 177 vr (Îe) A se ~ pe capul cuiva sau a se ~ cu rugăminte pe lângă cineva A stărui fără încetare pe lângă cineva, pentru realizarea unor dorințe, pentru obținerea a ceva etc. 178 vt (Îe; c. i. copii) A ~ la colț A obliga să stea în genunchi într-un colț al camerei, cu fața la perete, drept pedeapsă. 179 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la zid A împușca, în urma unei sentințe de condamnare. 180 vt (Îae) A blama. 181 vt (C. i. bolnavi; îe) A ~ pe (sau în) picoare A reda sănătatea cuiva, prin îngrijire medicală adecvată. 182 vt (Reg; îae; c. i. oameni) A scoate dintr-o încurcătură. 183 vt (C. i. lucrări, acțiuni, construcții; îae) A crea condiții necesare pentru a începe, a se desfășura, a exista etc. 184 vt (Îae) A realiza. 185 vr (Îe) A se ~ pe (sau în) picioare A se însănătoși. 186 vr (Îae) A se reface din punct de vedere material. 187 vr (Îe) A se ~ (în) piuă (sau piua) A se apleca ghemuindu-se la pământ, de obicei prin sprijinire în mâini (astfel încât cineva să se poată sui sau înălța pe, ori sări peste spinarea lui). 188 vr (Îae; rar) A sprijini pe cineva într-o acțiune. 189 vr (Îe) A se ~ luntre (sau, rar, cruce) și punte ori (pop) a se ~ în ruptul capului, și(-n) cruciș și(-n) curmeziș A se strădui din răsputeri pentru a obține, a realiza ceva. 190 vr (Îe) A (i) se pune în curmeziș (sau de-a curmezișul) A împiedica pe cineva în acțiunile sale. 191 vt (Îe) A ~ jos (pe cineva sau ceva) A trânti la pământ. 192-193 vtr (Pop) A (se) urca pe sau într-un mijloc de locomoție pentru a se deplasa undeva. 194-195 vtr A (se) culca pe ceva. 196 vr (Reg) A sta postat înaintea cuiva sau a ceva, cu un anumit scop. 197 (Îe) A i se ~ (cuiva) în cale (sau în drum) ori a se ~ în calea cuiva (sau a ceva) A bara drumul cuiva sau a ceva. 198 vr (Îe) A se ~ împotrivă (sau împotriva...) sau (înv) a se ~ înainte (sau tare) A se împotrivi. 199 vr (Rar; îe) A se ~ cu capul A se opune din răsputeri, cu prețul vieții. 200 vr (D. oameni; îe) A (i) se ~ soarele drept inimă A-i fi foame. 201 vr (Pop) A se repezi la cineva. 202 vrr (Pop); udp „cu”) A se lua la întrecere. 203 vr (Îrg; îe) A se ~ de pricină (sau în poară, în pizmă, de sau la price, înv, în ori cu price) A fi în conflict cu cineva. 204 vr (Îae) A se împotrivi. 205 vt A fixa o dată, o limită etc., în urma unei înțelegeri prealabile. 206 vt A determina în urma observării atente. 207 vt (C. i. impozite, taxe) A stabili un anumit cuantum drept obligație. 208 vt(a) A da cuiva ordin să... 209 vr A începe să. 210 vt A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. 211 vr (Îe) A se ~ în situația (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva A-și imagina că se află în împrejurările în care se găsește cineva, pentru a-și da seama de modul acestuia de a gândi sau de a reacționa în asemenea împrejurări. 212 vr (Îe) A se ~ în postura... A se manifesta ca... 213-214 vtr A (se) situa într-o ierarhie. 215 vr A-și asuma un rol de conducere. 216 vt (Îlv) A ~ (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) A proba. 217 vt (Îlv) A ~ (pe cineva) la chinuri (sau la cazne, la torturi, îvp, la munci) A chinui, a tortura etc. pe cineva. 218 vt (Înv) A socoti. 219 vt (Înv; îe) A ~ în socoteală că... A băga de seamă că... 220 vt (Îe) A ~ (ceva) la socoteală A avea în vedere ceva. 221 vt (Scn; îe) A ~ temei A avea încredere. 222 vt (Îvr; urmat de determinări introduse prin c „că”) A presupune că... 223 vt (Îlv) A(-i) ~ nume (sau poreclă, rar.corecliri) A numi¹. 224 vt (Îal) A porecli. 225 vt (Îlv) A ~ întrebări (sau o întrebare) A întreba. 226 vt (Reg; îe) A ~ pace A încheia pace. 227 vt (Reg; îe) A ~ tăcere A impune tăcere. 228 vt (Îe) A(-și) ~ pomană A face pomană.

face [At: CORESI, PS. 197 / V: (reg) fa, făcea / Pzi: fac / Ps: 1 făcui, 2 făcuși, 3 făcu, 4 făcurăm (înv făcum), 5 făcurăți (înv făcunt), 6 făcură (Mun făcutără); (reg) 1 feciu (S și: feci), 2 feciși, 3 feace, (fece), 4 feacemu, 5 feacetu (feceți, fecerăți), 6 feaceră, feapse / Par: făcut, (îrg) fapt / Imt: fă!, nu face! (Mun; rar) nu făcea! / E: ml facere] 1 vt A săvârși o acțiune oarecare. 2 vt (Îe) Tace și ~ Se spune despre un om care acționează rapid și eficient. 3 vt (Îe) Facă ce-ar ~ Orice ar întreprinde. 4 vt (Îe) Fă ce-i ~ Îndeplinește indiferent ce ca să... 5 vt (Îe) Orice aș ~ Oricât mi-aș da silința... 6 vt (Îe) ~ ce ~ și... Încearcă prin toate mijloacele și reușește să... 7 vt (Îae) Nu știu cum procedează că... 8 vt (Îae) Vorba e că... 9 vt (Îe) A nu avea ce ~ (sau ce să facă) A nu avea ocupație. 10 vt (Îae) A nu avea posibilitatea să schimbe o situație. 11 vt (Îae) A nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze Si: a nu avea încotro. 12 vt (Irn; îae) Se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul de a comite o imprudență, o gafă. 13 vt (Îe) A nu (mai) avea ce-i ~ (sau ce să-i facă) A nu mai putea să repare ceva. 14 vt (Îae) A recunoaște superioritatea evidentă a cuiva (într-o confruntare). 15 vt (Îae) A nu putea influența (în bine) pe cineva. 16 vt (Înv; îe) A nu avea ce-și ~ capului A nu putea evita să... 17 vt (Îe) A nu avea ce ~ cu... A nu avea (nici o) nevoie de... 18 vt (Îae) A nu-i servi la nimic. 19 vt (Îe) Ce puteam ~? Nu m-am putut împotrivi. 20 vt (Îe) Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)... ? Ce ți s-a întâmplat că... ? 21 vt (Îae) De ce... ? 22 vt (Îe) Ce (mai) faci? Cum îți merge? 23 vt (Îe) A ~ totul (sau tot posibilul, în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să)... A depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). 24 vt (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază; îe) Ce ~? Cum?! Cum se poate una ca asta! 25 vt (Îrg; Îlav) Nu ~ alta, decât... Numai. 26 vt (Îe) N-am făcut nimic N-am rezolvat nimic. 27 vt (Îae) Nu m-am ales cu nimic. 28 vt (Îae) Nu sunt vinovat. 29 vt (Îe) Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? Cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva). 30 vt (Îe) Văzând și făcând Procedând în funcție de împrejurări. 31 (Îe) A avea a (sau de-a) ~ cu cineva (sau cu ceva) A avea ceva în comun cu cineva sau cu ceva. 32 (Îae) A suporta consecințele faptelor sale Si: a o păți. 33 vt (Îe) Ce are a ~? Ce legătură este (între un lucru și altul)? 34 vt (Îae) Ce interesează? 35 vt (Îae) Și ce-i cu asta? 36 vt (Îe) N-are a face! Nu interesează! 37 vt (Îae) N-are importanță! 38 vr (Îe) S-a făcut! Sunt de acord! 39 vr (Îae) Fii fără grijă! 40 vt (Pop; îe) ~ a(ce)lea, a(ce)stea Astfel lucrează. 41 vt (Pop; îe) De-acestea (sau de-acelea) ~ Astfel se comportă. 42-43 vt (Euf; îe) A-și ~ nevoile A urina sau a defeca. 44-45 vt(a) (Euf; îe) A ~ pe el A urina sau a defeca pe el. 46 vt(a) (Dep; complinit și cu „de frică”; îae) A fi îngrozit. 47 vt A provoca. 48 vt A da naștere la... 49 vt A pricinui. 50 vt (Îe) Nu ~ nimic! N-are nici o importanță. 51 vt (Îae) Răspuns de complezență dat celui care își cere scuze că a produs, fără voie, o neplăcere. 52 (Îvp; îe) A ~ mult din ceva A acorda unui lucru o atenție prea mare. 53 vt (C. i. zgomot, gălăgie etc.) A produce zgomot. 54 vt (Înv; îe) A ~ zurbavă A stârni agitație în mulțime. 55 vt (Îe) A ~ capăt (sau sfârșit, înv, coneț) A sfârși. 56 vt (Îae) A face să înceteze. 57 vt (C. i. ființe; îae) A omorî. 58 vt (Îvp; îe) A ~ vârf la ceva A termina ceva. 59 vt (Îvp; îe) A ~ nădejde A da speranțe. 60 vt (Înv; îe) A ~ cercare A cerceta. 61-62 vt (Îvp; îe) A ~ prietenie (sau tovărășie) cu cineva A avea cu cineva relații de prietenie (tovărășie) cu cineva. 63 vt (Îe) A ~ dragoste cu cineva A avea relații sexuale cu cineva. 64 vt (Înv; îe) A ~ pre osândă A osândi pe cineva. 65 vt (Înv; îe) A ~ din plineală (sau, Trs, destul) A satisface. 66 vt (Îvp; îe) A ~ de știre (cuiva) A anunța (pe cineva). 67 vt (Pop; îe) A ~ aiasmă (sau moliftă) A sfinți casa. 68 vt (Îvp; îe) A ~ credința A se logodi. 69 vt (Înv; îe) A ~ mește(r)șug A întrebuința mijloace incorecte spre a realiza ceva. 70 vt (Jur; înv; îe) A ~ lege (sau leage) A da sentința. 71 vt (Îae) A pedepsi. 72 vt (Nob; îe) A ~ cuvânt A ține o cuvântare. 73 vt (Îvp; îe) A ~ inimă bună cuiva A îmbărbăta pe cineva. 74 vt (Îae) A îmbuna pe cineva. 75 vt (Îe) A ~ bine cuiva cu ceva A ajuta pe cineva cu ceva. 76 vt (Îae) A împrumuta pe cineva cu ceva. 77 vt (Îe) A-i ~ rău A-i produce o neplăcere (fizică sau morală). 78 vt (Îe) A-i ~ bine A-i prii. 79 vt (Îe) A nu ~ nimic cuiva A lăsa în pace pe cineva. 80 vt (Îae) A nu agresa fizic pe cineva. 81 vt (Îe) A i-o ~ (bună sau cu vârf și îndesat sau lată) ori a-i ~ (cuiva) una (și bună) A pricinui cuiva un rău, un prejudiciu. 82 (Irn; îae) A juca o festă cuiva. 83 vt (Îvp; îe) A ~ cuiva în silă A produce neplăcere cuiva. 84 vt (Îlv) A-și ~ curaj A se îmbărbăta. 85 vt (Irn; îal) A bea ca să prindă curaj. 86 vt (Îvp; Îe) A-și ~ facerea A se omorî. 87 vt (Îe) A-și ~ gânduri (sau închipuiri ori griji) A fi îngrijorat. 88 vt (Îe) A-și ~ (o) idee A-și închipui. 89 vt (Îae) A înțelege în linii mari. 90 vt (Îe) A-și ~ inimă bună A se înveseli. 91-92 vtr (Îe) A(-și) ~ inimă rea (sau amară sau sânge rău) A (se) supăra. 93 vt (Îrg; îe) A-și ~ măsuri A chibzui. 94 vt (Îe) A-și ~ milă de (sau cu) cineva A se milostivi. 95 vt (Îvp; îe) A-și ~ spaimă A se speria (fără motiv și a fugi). 96 vt (Îe) A-și ~ râs (de cineva sau de ceva) A râde de cineva (sau de ceva). 97 vt (Îae) A batjocori. 98 vt(a) (Trv; îe) A(-și) ~ cu mâna (sau din mână) A se masturba. 99 vt (Pop; îe) A ~ farmece (sau fermecătură, descântec(e)) (cuiva) A fermeca (pe cineva). 100 vt(a) (Pop; îe) A ~ cuiva de urât A fermeca pe cineva pentru ca acesta să urască pe cineva sau pentru a-și pierde pofta de viață. 101 vt(a) (Îae) A descânta pe cineva împotriva farmecelor de urât. 102 vt(a) A-i ~ cu ulcica (cuiva) A fermeca pe cineva pentru a se îndrăgosti de o anumită persoană. 103 vt(a) (Pop; îe) A ~ de ursită A ghici. 104 vt(a) (Pop; îe) A ~ pe dragoste A face vrăji pentru a atrage dragostea unei persoane. 105 vt(a) (Pop; îe) A ~ pe fapt A face vrăji ca o anumită persoană să nu aibă noroc. 106 vt (Îvp; îlv a ~ + abstract) Indică acțiunea verbului corespunzător: Fac hotărâre Hotărăsc. Fac (cuiva) chemare Îl chem. 107 vt (C. i. un substantiv abstract ca „faptă”, „lucru”, „minuni”, „păcat”) A săvârși. 108 vt (C. i. un substantiv abstract ca „faptă”, „lucru”, „păcat”) A comite. 109 vt A manifesta. 110 vt A acorda. 111 vt A îndeplini. 112 vt A realiza. 113 vt (Pop; îe) A ~ (un) târg (sau târgul) A încheia o tranzacție comercială. 114 vt (Spt) A juca (un meci). 115 vt A practica o meserie. 116 vt A exercita. 117 vt A urma un curs sau o formă de învățământ Si: a studia. 118 vt (Pop; îe) A ~ la miliție A îndeplini stagiul militar. 119 vt (D. festivități, servicii religioase etc.) A ține. 120 vt (D. festivități, praznice, servicii religioase etc.) A organiza. 121 vt A realiza o mișcare sau un gest. 122 vt (Îe) A ~ un cerc A descrie un cerc. 123 vt (Îe) A ~ cotituri A coti. 124 vt (Îe) A ~ o temenea (sau un compliment) A se înclina (în semn de supunere și respect). 125 vt (Îe) A ~ (un) semn (cu capul, cu mâna etc. sau din cap) A atrage atenția printr-un gest. 126 vt (Îae) A da să se înțeleagă printr-un semn că... 127 vt (Îe) A ~ cu mâna (sau din mână) A porunci. 128 vt (Îae) A chema. 129 vt (Îe) A ~ cu capul (să... sau că...) A porunci. 130 vt (Îae) A chema printr-o mișcare a capului. 131 vt (Îae) A mișca încoace și încolo capul. 132-133 vt (Îe) A ~ din cap că da (sau nu) A aproba (sau a refuza). 134 vt (Îe) A ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi) A face cuiva un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi). 135 vt (D. femei; îae) A cocheta cu îndrăzneală. 136 vt (Fig; d. mărfuri, alimente etc.; îae) A îmbia. 137 vt (Rar; d. bărbați; îe) A ~ cu mustața A cocheta. 138 vt (Pop; rar; îe) A ~ cu măseaua A zâmbi ipocrit, arătându-și dinții. 139 vt (Îe) A ~ (cuiva) cu degetul A amenința pe cineva cu degetul arătător. 140 vt (Pop; îe) A făcut hojmâc! „A căzut fără sine!”. 141 vt (Îe) A ~ roată (sau cerc) (în jurul...) A se așeza în cerc) (în jurul... ) 142 vt (D. rochii sau fustele femeilor care dansează; îae) A se înfoia prin rotire. 143 vt A parcurge un drum sau o distanță. 144 vt (Îe) A ~ drum (sau cale) A merge. 145 vt (Îae) A călători. 146 vt (Îe) A ~ un pas (sau câțiva pași) A păși. 147 vt (Îe) A ~ câțiva pași A se plimba. 148 vt (Fig; îe) A ~ pasul (acesta sau, înv, tot pasul) A întreprinde ceva (important). 149 vt (Îe) A ~ pași mari A înainta (rapid). 150 vt (Fig; îae) A progresa mult. 151 vt (Îe) A ~ stânga (sau, înv, hoisa) A merge spre stânga. 152 vt (C. i. o perioadă de timp) A petrece. 153 vt (C. i. o perioadă de timp) A lăsa să treacă. 154 vt (Îe) A-și ~ veacul A petrece multă vreme undeva. 155 vt A serba. 156 vt (Pop; îe) A ~ amiazul A mânca de prânz. 157 vt (Îae; șîe a-și ~ siesta) A se odihni după masă. 158 vt A alcătui. 159 vt A produce un bun material Si: a fabrica (2). 160 vt A construi. 161 vt (Pop; îe) A ~ pereți A zidi. 162 vt (Fig; fam; îe) A ~ trotuarul A practica prostituția. 163 vt (Reg; fig; îe) A ~ rachiu (sau bere) pisicii (sau mâței) A plânge. 164 vt (Rar; fig; îe) A ~ (cuiva) un topor A-i juca o festă cuiva. 165 vt (Îe) A ~ la loc (sau iar) A reface. 166 vt (Tlg; d. divinitate) A da ființă la ceva din neant Si: a crea (6). 167 vt A inventa. 168 vt A scrie o operă literară. 169 vt A realiza o operă artistică. 170 vt A compune muzică. 171 vt (Îe) A ~ muzică A cânta. 172 vt (Înv; îe) A ~ slova A imita scrisul cuiva. 173 vt A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 174 vt A institui. 175 vt (Îvp) A alege (prin vot). 176 vt (D. praf) A stârni. 177 vt A lăsa urme pe ceva. 178 vt A pregăti ceva într-un anumit scop. 179 vt (Îe) A ~ focul (Ban, lumină) A aprinde focul. 180 vt (Îae) A ațâța focul. 181 vt (Îe) A ~ fân A cosi (a usca și a strânge) iarba. 182 vt (Trs; îe) A ~ poală A tivi partea de jos a unei rochii. 183 vt (Îvp; îe) A ~ prânz A mulge oile pentru întâia oară, primăvara. 184 vt (Îvp; îe) A ~ aplecători A se începe mulgerea oilor, pentru brânză. 185 vt (Îvp;îe) A ~ lapți A mulge oile, ca să facă lapte pe timpul iernii. 186 vt (Îe) A-și ~ toaleta A se spăla (și a se îmbrăca). 187 vt A aranja (părul, sprâncenele, hainele etc.). 188 vt (Spc; îe) A-și ~ părul A se coafa. 189 vt (Îe) A-și ~ unghiile A-și face manichiura. 190-191 vtr A (se) farda. 192 vt (Îe) A ~ cărțile (la joc) A amesteca și a împărți cărțile. 193 vt (Îe) A ~ patul (sau, înv, culcușul) A întinde așternuturile. 194 vt (Îe) A ~ masa A pune masa. 195 vt (Înv; îe) A ~ baia A potrivi temperatura apei, pentru baie. 196 vt (Îe) A ~ ghetele A curăța și a lustrui încălțămintea. 197 vt (La biliard; îe) A ~ o bilă (sau un carambol) A nimeri cu bila alte bile. 198 vt (Pop; îe) A ~ cu spoială (sau cu humă, cu var etc.) A spoi (cu humă, cu var etc.). 199 vt (Îrg; îe) A ~ gata A pregăti. 200 vt (Îae) A furniza. 201 vt (Îe) A ~ cuiva cale (sau drum) A lăsa să treacă. 202 vt (Îae) A ajuta să treacă sau să se răspândească. 203 vt (Pex; îae) A ajuta. 204 vt (D. mâncăruri) A găti. 205 vt (Șîe a ~ rost) A procura. 206 vt A comanda confecționarea unui obiect. 207 vt A cumpăra. 208 vt (C. i. bani) A câștiga. 209 vt A agonisi (1). 210 vt A economisi. 211 vt (Spc; îe) A ~ avere (sau bani, îvp, parale) A se îmbogăți. 212 vt (D. femei; fșa) A naște. 213 vt (Pop; îe) Mă-sa l-a făcut dormind Se spune despre o persoană apatică sau leneșă. 214 vt (Pfm; îe) De când l-a făcut mă-sa (sau de când mă-sa l-a făcut) De când s-a născut. 215 vt (Îae) Dintotdeauna. 216 vt (D. soți) A procrea. 217 vt(a) (Pop; d. o femeie; îe) E de-a ~ Este însărcinată. 218 vt (Urmat de pp „cu” și numele partenerului) A concepe cu... 219 vt (Înv; d. bărbați) A avea un copil. 220 vt (D. mamifere) A făta. 221 vt (Reg; îe) A ~ un mânz mort Se spune despre o persoană care a realizat ceva neviabil. 222 vt (D. păsări) A oua. 223 vt (D. pomi) A da roade. 224 vt (D. plante) A da muguri, frunze, flori etc. 225 vt (D. ființe și plante, c.i. paraziți etc.) A căpăta. 226 vt (D. ființe și plante) A-i crește ceva pe corp. 227 vt (C. i. numele unei boli) A se îmbolnăvi de... 228 vt (C. i. membre) A(-i) crește. 229 vt (D. puii unor animale; îe) A ~ ochi A putea deschide ochii (la câteva zile de la naștere). 230 vt (Fam; d. oameni; îae) A se trezi din somn. 231 vt (Îe) A ~ ochi(i) mari (sau ca de bou) A se holba. 232 vt (Pfm; îe) A ~ o gură cât o șură A deschide gura mare. 233 (Pfm; îe) A ~ burtă (sau pântece, fălci) A se îngrășa. 234 vt (Pfm; fig; îe) A ~ fălci A se împotrivi. 235 vt (D. pantaloni; îe) A ~ genunchi A se deforma în dreptul genunchilor. 236 vt A da cuiva posibilitatea de a... 237 vt A îndemna. 238 vt A convinge. 239 vt (Fam; îe) A ~ din vorbe A minți. 240 vt (Îae) A înșela. 241 vt A obliga. 242 vt A predispune la ceva. 243 vt (Îvp) A învăța minte. 244 vt A ajuta pe cineva să ajungă într-o anumită situație (socială). 245 vt (Îe) A ~ copil de suflet pe cineva A adopta pe cineva. 246 vt (Pop; îe) A ~ (de) nevastă A se însura. 247-248 vtr (Îe) A (se) ~ bine (sau sănătos) A (se) vindeca. 249 vt A transforma. 250 vt (Pop; îe) A ~ din două babe o nevastă A coase din două cârpe o cămașă. 251 vt (Pop; îe) A ~ din babă nevastă A repara o casă veche. 252 vt (Pop; îe) A ~ (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) sau a ~ pe cineva ghem A bate (pe cineva) tare. 253 vt (Îe) A ~ pe cineva cobză A lega fedeleș. 254 vt (Îe) A-și ~ ochii roată A se uita de jur-împrejur. 255 vt (Îe) A ~ ochii în patru A fi foarte atent. 256 vt (Îe) A ~ în două (bucăți sau părți) A tăia în două bucăți Si: a despica, a înjumătăți. 257 vt (Înv; c. i. ființe; îe) A ~ întru mii A înmulți. 258 vt (Înv; îe) A ~ un loc în „n” bătrâni A împărți un loc în „n” loturi. 259 vt (Îlv) A ~ ceva cunoscut A anunța. 260 vt (Îe) A ~ pe cineva cunoscut cuiva A prezenta pe cineva cuiva. 261 vt (Îe) A ~ pe cineva cunoscut (sau, înv, numit) A pune pe cineva în centrul atenției publicului. 262 vt A califica pe cineva drept... Si: a declara, a numi, a zice. 263 vt (Îe) A învinui pe cineva de... 264 vt (Îe) A ~ de minciună pe cineva A arăta, în public, că o persoană este mincinoasă. 265 vt A ~ (pe cineva) cum îi vine la gură A batjocori (pe cineva). 266 vt (Îae) A certa rău pe cineva, fără a-și alege cuvintele. 267-268 vt (Îe) A ~ pe cineva scăpat A lăsa (sau a ajuta) pe cineva să scape. 269 vt (Îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pierdut A lăsa (ceva sau pe cineva) să se piardă, dând impresia că fără voia lui. 270 vt (Îae) A fura. 271 vt (Îe) A ~ (pe cineva sau ceva) uitat A uita (de ceva sau de cineva). 272 vt (Îae) A nu mai pomeni de cineva sau ceva. 273 vt (Îvp; îe) A ~ scos de vânzare A expune spre vânzare. 274 vt (D. mărfuri sau obiecte de schimb) A justifica prețul cerut Si: a merita, a valora. 275 vt (Îvp; îe) ~ parale(le) Merită banii. 276 vt (Îe) Nu ~ parale(le) (sau nici o para, o para chioară, nici două parale) Nu are nici o valoare. 277 vt(a) (Îe) (E) scump, dar ~ (sau fie, că ~)! E scump, dar merită (banii)! 278 vt (Fam; îlv) A ~ un dans (pe cineva sau cu cineva) A dansa (cu cineva). 279 vi A proceda. 280 vi A acționa. 281 vi A se comporta. 282 vi (Îe) A ~ (așa) după cum (sau cum, precum) zice (sau poruncește etc.) (cineva) A se conforma unei porunci. 283 vi (Îae) A se comporta după cum i s-a cerut. 284 vr (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel Ce se face acum?. 285 vi A-i merge cuiva bine (sau rău). 286 vi (Pop; în superstiții, determinat de „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti. 287 vi (Îae) A cobi. 288 vi A costa. 289 vim A merita (să...). 290 vim (Îae) A se cuveni (să...). 291 vi (Fam; îe) Nu ~ pentru... Nu e potrivit pentru... 292 vi (Îae) Nu e de prestigiul cuiva. 293 vi A se îndrepta spre... 294 vi A merge. 295 vi A o coti (spre...). 296 vi (Fam; îe) A ~ la stânga A fura. 297 vr (Fam) A se abate. 298-299 vr (Fam) A se duce sau a veni. 300 vr (Fam) a se apropia. 301 vi A zice. 302 vr (D. fenomene atmosferice) A se produce. 303 vr (D. zi) A se ivi. 304 vr (D. noapte, întuneric etc.) A se lăsa. 305 vru (Îe) Se ~ frumos Se înseninează. 306 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) negru (sau roșu) înaintea ochilor A i se face rău (de supărare, mânie etc.). 307 vr (Îae) A se mânia foarte tare. 308 vim (Pop) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație) Se făcea că vede un palat. 309 vr (Pop; d. drumuri, văi etc.) A se desfășura (înaintea ochilor) Se făcea o vale lungă. 310 vr (D. senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A fi cuprins (brusc) de... I s-a făcut frică. 311 vr A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva I s-a făcut de ducă. 312 vr (Îe) A i se ~ cuiva (de ceva sau cineva) A fi puternic atras de... 313 vru (Pop) A se întâmpla Ce s-a făcut cu el? 314 vru (Îe) Ce s-a făcut (cineva)? Ce a devenit? 315 vru (Îae) Cum s-a descurcat? 316 vru (Îe) Cum se face că... (sau de...)? Cum e posibil ca? 317 vr A deveni. 318 vr (Îlv) A se ~ (roșu) ca sfecla (sau ca focul) A se înroși. 319 vr (Îlv) A se ~ galben (ca lămâia, ca șofranul) A se îngălbeni. 320 (Îlv) A se ~ vânăt A se învineți. 321 vr (Îe) A se ~ stăpân pe ceva A lua un lucru în stăpânire, prin forță sau viclenie. 322 vr (D. drumuri, rețele etc.; îlv) A se ~ în două A se bifurca. 323 vr (Îvp) A ajunge la numărul de... Ceata se face de două sute de oșteni. 324 vr A se pune în situația de... 325 vr A îmbrățișa cariera de... 326 vi A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. 327 vr (Îe) A se ~ (o) rană A se umple de răni. 328 vr (Îe) A se ~ trup și suflet A se uni strâns. 329 vr (Îe) A se ~ mare A crește. 330 vr (Îe) A se ~ frumos A deveni frumos. 331 vr (Îae) A se împodobi. 332 vr (Îe) A se ~ mare și tare A-și da importanță. 333 vr (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.; șîe, pop, a se ~ ca întâiu) A redeveni. 334 vr (Îe) A se ~ (tot sau, înv, tot de) una A se contopi. 335 vr (Îe) A se ~ de (sau să...) A ajunge să... 336 vr A-i reveni. 337 vr A împlini o numită vârstă. 338 vr A se aduna. 339 vr (D. plante) A ajunge la maturitate. 340 vr (D. fructe sau grâne) A se coace. 341 vr (D. mâncăruri) A ajunge bune de mâncat. 342 vr (Uneori fără conjuncție) A simula Se face că pleacă. 343 vr A se da drept. 344 vr A pretinde că este... 345 vi A-și lua înfățișarea de... Face pe nevinovata. 346 vi A-și da aere Face pe deșteptul. 347 vi (Fam; d. actori) A juca rolul de...