SPERANȚĂ, speranțe, s. f. Încredere în rezultatul favorabil al unei acțiuni; nădejde. Și cu ce speranțe așteptase el toamna asta? REBREANU, R. I 168. Eu nu am speranță, viață, soare. MACEDONSKI, O. I 111. Cum mîngîie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! EMINESCU, O. I 11. Din ora aceea speranța-am pierdut. ALEXANDRESCU, M. 81. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că... Ce-o păți boierul, să pățească și el, își zicea, în speranța că boierul, fiind foarte respectat de oameni, nu va păți nimic. REBREANU, R. II 186. ♦ (Familiar) Persoană talentată sau capabilă, de la care se așteaptă mult în viitor. Toți descoperiră în el o mare speranță. C. PETRESCU, C. V. 246.