VIKING, vikingi, s. m. Nume dat războinicilor, navigatorilor și negustorilor scandinavi care au întreprins, între secolele VII și X, numeroase expediții în Europa și în America de Nord. – Din fr. viking.

NORMAND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Nume sub care erau cunoscute neamurile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Irlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste neamuri sau populații. 2. Locuitor al Normandiei. 3. Adj. Care aparține normanzilor (1) sau locuitorilor Normandiei, privitor la normanzi sau la locuitorii Normandiei. – Din fr. normand.

NORMANZI s. pl. (IST.) varegi (pl.), vikingi (pl.).

VAREGI s. pl. (IST.) normanzi (pl.), vikingi (pl.).

VIKINGI s. pl. v. normanzi.

viking s. m., pl. vikingi

VIKING ~gi m. ist. 1) la pl. Populație nomadă care a locuit în nordul Europei în sec. VIII-XII, întreprinzând expediții în Europa și America de Nord. 2) Persoană care făcea parte din această populație. /<fr. Vikings

VIKING s.n. (Ist.) Nume dat războinicilor, navigatorilor și negustorilor scandinavi din evul mediu. [< fr. viking].

DRAKKAR s. n. navă fără punte și ascuțită la ambele extremități, folosită de vikingi în expedițiile lor. (< fr. drakkar)

VIKING s. m. războinic, navigator și negustor scandinav din evul mediu; normand. (< fr. vikings)

BOJER [bɔiər], Johan (1872-1959), scriitor norvegian. Romane de nuanță realistă, înfățișînd aspecte politico-sociale („Puterea credinței”, „Foamea cea mare”, „Ultimul viking”).

amartiza vb. I A lua contact cu planeta Marte venind de pe Pământ ◊ „Unde va amartiza «Viking-1»? Cea de-a doua zonă aleasă pentru amartizarea sondei spațiale «Viking-1» pare utilizabilă – anunță conducătorii misiunii.” R.l. 2 VII 76 p. 6 (din a- + Marte + -iza, după modelul lui aluniza; FC II 11)

amartizare s. f. Acțiunea de a lua contact cu planeta Marte venind de pe Pământ ◊ „Amânarea amartizării sondei spațiale «Viking-1»” R.l. 28 VI 76 p. 6. ◊ „Experții NASA urmează să decidă miercuri dacă vor utiliza sau nu a doua zonă de amartizare pe planeta Marte [...]” R.l. 30 VI 76 p. 6; v. și amartiza (din amartiza)

permafrost s. n. (geol.) ◊ „Ultimele fotografii transmise de Viking-1 vin în sprijinul teoriei că sub suprafața planetei Marte ar exista așa-numitul permafrost (sol în permanență înghețat).” Sc. 7 VII 76 p. 6 (din engl. perma[nent] frost (1946), fr. permafrost, germ. Permafrost; C. Lupu în CL 1/83 p. 2; DN3)

vikingofil s. m. Admirator al vikingilor ◊ „Dispută aprinsă, care aduce în 1957 vikingofililor o categorică victorie.” I.B. 21 III 74 p. 4 (din viking + -fil)

MARTE 1. (În mitologia romană) Zeul războiului, al primăverii și al agriculturii. Una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Iupiter și Quirinus). Numele său a fost dat primei luni din calendarul roman. Identificat de timpuriu cu Ares din mitologia greacă. 2. cea de-a patra planetă a sistemului solar, situată la o distanță medie de 237,9 mil. km de Soare. Distanța față de Pământ variază între 52 și 101 mil. km. M. are un diametru de 6.786 km, masa de 6,39 x 10²⁵ kg și densitatea de 3,94 g/cm³. Perioada de revoluție (anul marțian) este de 686 zile 23h 31′12″, iar perioada de rotație (ziua marțiană), 24h 37′26,4″. M. prezintă anotimpuri similare cu cele terestre (dar cu o durată aproape dublă). Solul planetei este asemănător cu cel al Lunii, cu un conținut mare de compuși ai siliciului și ai fierului, care îi dau culoarea roșie-portocalie. Nucleul central al planetei, cu un diametru de 1.300-2.400 km, este metalic (fier și sulfuri de fier). Atmosfera, foarte rarefiată, conține 95,3% dioxid de carbon, 2,7% azot, 1,6% argon și urme de oxigen, apă ș.a. Presiunea atmosferică este de 6,3 milibari (0,7% din cea terestră). Cu toate acestea, vânturile cu viteze de peste 100 km/h ridică praful marțian la înălțimi de 50 km acoperind, uneori, întreaga planetă. Temperatura medie a planetei este de -50°C, cu variații mari în funcție de sezon și latitudine. La Ecuator, în perioada solstițiului marțian, poate atinge 30°C ziua, iar noaptea coboară la -100°C. La poli s-au înregistrat valori de -125°C. Regiunile polare se acoperă iarna cu calote de gheață carbonică și obișnuită, care în timpul verii se reduc ca dimensiuni. M. are doi sateliți: Phobos și Demidos, situați la distanță de 9.380 și, respectiv, 23.400 km. Explorarea planetei M. a început la 1 nov. 1962 prin lansarea, de către U.R.S.S., a stației„Marte 1” urmată de lansarea de către S.U.A., în 1964, a stației „Mariner 4” și, în 1969, a stațiilor „Mariner 6” și „Mariner 7”, care au transmis fotografii luate de la o distanță de 3.000 km. În 1971, stația „Mariner 9” a fost plasată pe o orbită în jurul planetei și a transmis peste 7.000 de imagini. În 1975, au fost lansate navele spațiale „Viking 1” și „Vikin 2”, de pe care au coborât, pe suprafața planetei, module cu stații de cercetare (primul la 20 iul. și al doilea la 7 aug. 1976).Datele culese și rezultatele analizelor efectuate au fost transmise pe Pământ până în nov. 1982. În 1996, a fost lansată nava „Mars Pathfinder” (M. Exploratorul), care, la 4 iul. 1997, a lansat pe solul planetei o stație complexă de cercetare, înzestrată și cu un robot mobil (Sojourner); aceasta a explorat peste 200 m² din terenul din jurul punctului de „amartizare”. Din 1999 a început misiunea „Mars Global Surveyor” cu program de cartare a suprafeței planetei. Cantitatea de informații transmisă pe Pământ este de ordinul a 2,3 x 10⁹ biți. Printre rezultatele cercetărilor de până acum se semnalează că în urmă cu 1,8-3,5 x 10⁹ ani, planeta a fost brăzdată de cursuri mari de apă, cu lungimi de mii de km și lățimi de până la 200 km. Activitatea vulcanică a fost intensă (în special în emisfera nordică), dând naștere la munți vulcanici printre care „Olimpus Monts” (Muntele Olimp), cu un diametru la bază de 500-600 km și lățimea de 25 km (cel mai mare vulcan cunoscut din sistemul planetar). Unul dintre obiectivele cercetărilor a fost depistarea unor forme de viață, însă rezultatele de până acum sunt incerte. Cercetările asupra planetei M. continuă și se preconizează ca până în la sfârșitul primului deceniu al sec. 21 să se aducă pe Pământ probe de sol, iar în următorul deceniu, să se trimită expediții cu echipaje umane. Există studii privind readucerea la viață a planetei M.

LABRADOR 1. Peninsulă în NE Americii de Nord, în Canada, între G. Hudson (V), str. Hudson (NV), M. Labrador (N și NE) și G. Sf. Laurențiu (E); 1,6 mil. km². Țărmuri dantelate, cu mai multe golfuri (James, Ungava, Groswater ș.a.) și nenumărate insule mici. Relief predominant deluros, cu alt. medie de 200-800 m. Alt. max.: 1.652 m (vf. Caubvik din M-ții Torngat, în N). Numeroase lacuri (Melville, Smallwood Réservoir, Réservoir La Grande Deux, Réservoir La Grande Quatre, Réservoir Pimpuacan, Réservoir Gouin, Albanel ș.a.) și râuri scurte (Churchill, Koksaok, George, Kanairiktok, St.-Augustin, Aguanus ș.a.). Climă subpolară în N, cu vegetație de tundră, și temperată în S, cu păduri de conifere. Expl. de min. de fier, nichel, cupru și lemn. În pen. L. se află prov. Québec și cea mai mare parte a prov. Newfoundland. Orașe pr.: Québec, Harbour, Hopedale, Gagnon, Salluit, Chicoutimi, Nain, Cartwright, Inukjuak, Chisasibi. În jurul anului 1000, navigatorul normand (viking) Left Eriksson a atins țărmul de E al pen. L., în 1497, exploratorul John Cabot a descoperit-o, în 1500-1501 a fost vizitată de navigatorul portughez Gaspar Côrte-Real, iar în 1508 și 1534, Sebastian Cabot și, respectiv, Jacques Cartier i-au explorat țărmurile. 2. Curentul ~, curent rece în NV Oc. Atlantic, care se formează în M. Baffin, traversează str. Davis, se îndreaptă spre SE, pe lângă țărmul de N și NE al pen. L., depășește ins. Newfoundland și ajunge până la aproximativ 42° lat. N, unde se întâlnește cu Golfstromul. Viteza: 1-2 km/h. Temp. apei: între -1°C și +5°C iarna și între 2°C și 10°C vara. Salinitate: 31-34‰. Transportă aisberguri. 3. Marea ~, mare în NV Oc. Atlantic, între pen. L., ins. Țara lui Baffin și ins. Groelanda; 1,07 mil. km². Ad. max.: 4.316 m. Temp. apei între 2 și 3,5°C. Salinitatea 35‰. Pescuit.

QUEEN ELIZABETH ISLANDS [kuin ilizəbeth ailəndz] (INSULELE REGINA ELIZABETH), grup de insule în N Arhipelagului Arctic Canadian, extins între str. McClure și canalul Lancaster Sound, incluzând insulele Ellesmere, Sverdrup, Parry și Devon; 414,4 mii km². Probabil că au fost vizitate de vikingi în jurul anului 1000. Descoperite și parțial explorate (1615-1616) de navigatorii englezi William Baffin și Robert Bylot și redescoperite de John Ross, în 1818, care a confirmat existența lor. Numite astfel în 1853, în onoarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

OSLO [uslu], capitala Norvegiei, situată în SE țării, port în fiordul omonim; 517,4 mii loc. (2003). Pr. centru politic, economic și cultural al țării. Nod de comunicații. Aeroportul Fornebu. Șantiere navale; ind. siderurgică, de prelucr. a petrolului, chimică, constr. de aparataj electronic și electrotehnic, mașini-unelte, de prelucr. a lemnului (cherestea, mobilă, celuloză, hârtie), textilă și alim. Universitate (1811). Institut de arhitectură (1965). Teatru național (1899). Muzeul navelor vikingilor și ale exploratorilor Nansen și Amundsen. Muzeu de artă națională, muzeu de artă populară ș.a. Mare centru turistic și al sporturilor de iarnă (aici s-au desfășurat Jocurile olimpice de iarnă, 1952). Monumente: Fortăreața Akershus (c. 1300); Domul (1694-1697, restaurat în 1849-1850 și 1948-1950); bazilica Sankt Hallvard (sec. 12, restaurată în sec. 18 și 1950); palatele Anker (1744), Storm (1760), al Guvernului (1906) și al Primăriei (1931-1950). Parcul Vigeland (1933-1934). Întemeiat în 1048 de Harald III Hardraade, pe locul unui vechi centru comercial (Opsolö). Din timpul domniei lui Haakon V Magnusson (1299-1319) devine reședință regală, până în 1380. Distrus de un incendiu (1624), a fost reconstituit, în apropierea fortăreței Akershus, sub denumirea Christiania (după numele regelui Christian IV), pe care a păstrat-o până în 1925. Din 1814, reședință culturală, iar din 1905, capitala Norvegiei.

LEIF ERIKSSON (Leif cel Fericit) (c. 970-c. 1021), viking norvegian. Fiul lui Eirik Torvaldssön. A întreprins (luat de curenți) prima traversare cunoscută a Atlanticului, ajungând pe țărmul Americii de Nord (Noua Scoție), pe care l-a numit Vinland.

SAGAN [’seigən], Carl (1934-1996), astrofizician american. Prof. univ. la Cornell (Ithaca). Consilier științific al NASA. Contribuții la realizarea programelor americane de cercetare cu ajutorul sondelor spațiale („Viking” și „Voyager”). Lucrări de popularizare a paleontologiei și exobiologiei în care a explicat originea vieții pe Pământ și a susținut existența unor civilizații extraterestre.

LOCKHEED AIRCRAFT CORPORATION [lókhi:d éəkra:ft kəpəréiʃn], societate aerospațială americană, fundată în 1932. Printre avioanele cele mai importante construite în anii ’50-’60, se numără primul avion cu reacție, F80 Shooting Star, aflat în serviciul regulat al forțelor aeriene americane, C130 Hercules pentru transport, trireactorul civil Tristan, avionul de vânătoare antisubmersibil Viking, cel de vânătoare „invizibil” F117 A Stealth. În 1994, a fuzionat cu societatea Martin Marietta, devenind L.-Martin.

FEROE [færö] (FÆRØERNE, FØROYAR [færö:ərnəl]), grup de 22 ins. în N Oc. Atlantic, între Islanda și Marea Britanie; constituie un terit. danez cu autonomie internă (din 1948); 1,4 mii km²; 49 mii loc. (1993). Centrul ad-tiv: Thorshavn. Relief vulcanic (bazalte), țărmuri cu fiorduri. Climă umedă. Pescuit și vânătoare de balene. Creșterea ovinelor. Export de lână, pește, crustacee și moluște. – Istoric. Colonizate în sec. 9 de vikingi; în sec. 11 a fost introdus creștinismul. Insulele au fost alipite Danemarcii după Uniunea de la Kalmar (1397). După Constituția din 1953, are doi deputați în Folketing.

GEIJER [iéiər], Erik Gustaf (1783-1847), poet, istoric și filozof suedez. Animator al mișcării culturale naționale, a avut o largă audiență prin lucrările de istorie și filozofie („Istoria poporului suedez”, „Istoria omului”). Poeme romantice („Vikingul”, „Ultimul scald”).

EGGELING [égəliŋ], Viking (1880-1925), pictor, desenator și cineast suedez. Influențat inițial de cubism, participă la mișcarea dada. Filme abstracționiste în care alătură muzica artelor plastice („Simfonie în diagonală”). A participat la expozițiile românești de avangardă.

EGILL SKALLAGRIMSSON (c. 910 – după 970), poet islandez. Unul dintre cei mai însemnați poeți scalzi, a scris numeroase poeme despre viața vikingilor („Ireparabila pierdere a fiilor”).

EIRIK TORVALDSSÖN (TORVALDSEN), supranumit Eric cel Roșu (Raunde) (c. 940-c. 1010), navigator normand (viking). A descoperit și a explorat coasta de SE a Ins. Groenlanda (c. 982-985), pe care a numit-o „pământul verde” (Groenlanda). A întemeiat în anul 986 prima așezare normandă din Groelanda.

LIMERICK [límərik] (LUIMNEACH [límnəh]), oraș în SV Irlandei, port în estuarul fl. Shannon; 75,7 mii loc. (1996). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. textilă, electrotehnică, optică, a pielăriei și alim. Pescuit. Catedralele St. Mary’s (sec. 12) și St. John’s (sec. 19). Castel (sec. 13, restaurat în sec. 17). Fundat în 1197. Vizitat de vikingi, care au început colonizarea (812); ulterior, a devenit centrul regatului L. Cucerit de anglo-normanzi (c. 1195).

NEWFOUNDLAND [nju:fəndlænd] (TERRA NOVA) 1. Insulă canadiană în Oc. Atlantic, la E de pen. Labrador, la intrarea în G. Sf. Laurențiu; 112,3 mii km². Orașe pr.: Saint John’s, Gander, Buchans. Relief de podiș, modelat de eroziunea glaciară, cu numeroase lacuri. Țărmuri puternic crestate. Păduri de conifere, iar în N vegetație de tundră. Expl. min. de fier, cupru și zinc, Expl. forestiere. Hidroenergie, Pescuit intens. în apele înconjurătoare. Vânătoare de animale cu blănuri scumpe. Descoperită în jurul anului anului 1000 de vikingi, proclamată, în 1713, colonie britanică, N. devine în 1949 o provincie a statului canadian. 2. Provincie în E Canadei, formată din insula cu același nume și partea de NE a pen. Labrador; 405,7 mii km²; 563,6 mii loc. (1997). Centrul ad-tiv: Saint John’s. Expl. de plumb, zinc și min. de fier. Constr. de mașini de transport; prelucr. petrolului și a lemnului. Pescuit.

NORMÁNZI (< fr.; cuv. franc *nortman „om din Nord”) s. m. pl. Nume sub care erau cunoscute neamurile germanice din Pen. Scandinavă, din Iutlanda și din insulele vecine. Ei au făcut în sec. 8-12 numeroase expediții militare și comerciale în Imp. Bizantin, Irlanda, Scoția, Germania, Anglia, Franța, Spania, Sicilia, S Italiei și Rusia, întemeind colonii și formațiuni politice. Se mai numeau vikingi, varegi.

PIRATERÍE (< fr.) s. f. Jaf, tâlhărie. (Dr.) Infracțiune care constă în jefuirea, prin acte de violență, în scopuri personale, săvârșită de către echipajul sau pasagerii unei nave, împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împotriva altei nave, dacă navele se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus nici unui stat. Întâlnită încă din Antichitate în bazinul mediteranean, a fost combătută cu putere de flotele militare ale orașelor grecești și de romani, în particular de Pompei care a luptat împotriva piraților iliri (67). În Evul Mediu a fost practicată de vikingi în Atlantic și de sarazini în Mediterana, care au creat structuri administrative și autonome proprii. P. a căpătat un nou impuls prin descoperirea „Lumii Noi” și a transporturilor de aur și mirodenii de aici către metropolele coloniale (pirații din M. Caraibilor și Oc. Indian). Măsuri drastice împotriva p. (corsarilor) au fost luate după Congresul de la Utrecht (1713-1715). În timpurile moderne a supraviețuit în unele zone ale Orientului (Malaezia, Arhipelagul Indonezian și Marea Chinei de Est) și de-a lungul rutelor de trafic dintre cele două continente americane. ♦ P. aeriană = infracțiune care constă în acte de violență și de amenințare asupra echipajului unui avion (și a pasagerilor) săvârșite de o persoană sau un grup de persoane înarmate, în scopul schimbării rutei avionului.

HARALD [há:ra:l] (HAROLD), numele a cinci regi ai Norvegiei. Mai importanți: 1. H. I Haarfager (c. 872-c. 933). A reușit să unifice temporar țara; în timpul domniei sale, vikingii din Norvegia întreprind numeroase expediții în Scoția și în ins. Hebride. A abdicat. 2. H. III Hardraade (1047-1066). A purtat un îndelungat război cu danezii (1047-1062), a stabilit succesiunea la tronul țării (1063) și a încercat, fără succes, să pună stăpânire pe Anglia (1066), fiind înfrânt de regele anglo-saxon Harold II și ucis în bătălia de la Stamford Bridge. 3. H. V (n. 1937), rege (din 1991).

viking s. m., pl. vikingi

IRLANDA (EIRE) 1. Republica ~ (Poblacht na h-Éireann/Irish Republic), stat în Europa de Vest, cuprinzând cea mai mare parte a insulei cu același nume din Arh. Britanic; 70,3 mii km²; 3,6 mil loc. (1996). Limbi oficiale: irlandeza și engleza. Religia creștină: (catolici 93%, anglicani 2,8%, presbiterieni), mozaică ș.a. Cap.: Dublin (Baile Atha Cliath). Orașe pr.: Cork = Corcaigh, Limerick = Luimneach, Galway = Ghailimh, Kingston = Dun Laoghaire etc. Este împărțit în 27 de comitate (counties), grupate în 4 provincii (provinces). Relieful cuprinde o câmpie centrală joasă (sub 100 m alt.), acoperită de mlaștini, lacuri, turbării și pășuni, drenată de fl. Shannon și înconjurată de coline și munți vechi fragmentați (Macgillicuddy’s Reeks, cu vf. Carrantuohill, 1.041 m alt. max.), puternic modelați de eroziunea glaciară. Climă temperat-oceanică blândă, datorită apelor calde ale curentului Golfstrom, cu precipitații mai bogate pe coasta atlantică (c. 2.000 mm/an). Pădurile acoperă doar 4,6% din terit. țării. Economie dezvoltată, cu o puternică ind. prelucrătoare, în cadrul căreia lucrează c. 25% din populația activă, care realizează peste 1/3 din PNB și are ponderea cea mai importantă la export. Expl. de turbă (3,3 mil. t, 1993), cărbune, gaze naturale, plumb (53,7 mii t, 1994), zinc (194,5 mii t, 1994), cupru, argint, mercur, pirite, gips. Ind. este concentrată în zonele Dublin, Cork și Shannon și produce energie electrică (13,4 miliarde kWh, 1993), oțel, aluminiu, montaj de automobile, nave, derivate petroliere, echipament electronic și electrotehnic, mașini agricole și textile, ciment, îngrășăminte chimice, cauciuc, mase plastice, fire și fibre sintetice, produse farmaceutice, textile (in, lână, bumbac) și alim. (zahăr, bere, țigarete, lactate, conserve de pește). Terenurile arabile ocupă 13,8% din supr. țării pe care se cultivă orz (0,9 mii t, 1994), ovăz, grâu, cânepă, plante furajere, cartofi (589 mii t), sfeclă de zahăr (1,4 mil. t), legume (tomate, ceapă), fructe. Agricultura (c. 10% din populația activă și peste 10% din PNB) este axată pe prod. animalieră (aproape 90% din totalul prod. agricole) favorizată de pășunile și fânețele naturale (66,7% din supr. țării). Se cresc bovine (7,1 mil. capete, 1995), ovine (8,4 mil. capete), porcine (1,5 mil. capete), caprine, cabaline. Producție ridicată de carne (700 mii t), unt (137,9 mii t), lapte (5,4 mil. t), brânzeturi, lână. Pescuit: 260,6 mii t (1994). C. f.: 2.814 km (1994). Căi rutiere: 92,8 mii km. Flota comercială: 187,1 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 Irish Pound (lira) = 100 pence. Turism dezvoltat: 3,7 mil. turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala și împrejurimile (stațiunile Howth, Malahide, Dun Laoghaire etc.), Riviera irlandeză de pe coasta de sud (Tramore, Sinsale, Youghal, Bantry etc.), golful Galway, valea Avoca, lacurile Killarney din SV ins., castele (Ross Castle de pe ins. Ross), orașul Donegal din NV ins. Balanța comercială este excedentară. Export: mașini, utilaje și echipament industrial, produse chimice și alim. (carne, lactate, bere, țigarete), medicamente, textile și conf. etc. Import: utilaj ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili, produse chimice și agricole etc. – Istoric. Locuită de o populație care a dezvoltat o civilizație megalitică, originară din zona Mării Mediteraneene, insula a fost invadată (sec. 4 î. Hr.) de celți (gaeli), populație venită din Britannia și Galia care a cucerit întreaga insulă (inclusiv sudul, locuit de eirainni, de la care provine actualul nume Eire – Irlanda). Organizați în triburi sau clanuri (inițial cinci, apoi șapte), sub conducerea unor regi locali, acestea au conferit insulei, prin religie și cultură, o personalitate aparte. Creștinat în sec. 5. În sec. 8-9 invadat deseori de vikingi, care au fundat aici primele orașe (Dublin, 841). În 1171, regele Henric II proclamă suveranitatea statului englez asupra I. Intensificarea colonizării I. și disputele religioase dintre protestanți și catolici au provocat numeroase răscoale (culminând cu cea izbucnită în 1641, reprimată de Cromwell în 1649-1652). Reforma religioasă din 1534 a accentuat conflictul dintre anglicanii protestanți și catolici. În sec. 17, stabilirea coloniștilor protestanți (c. 100.000 de scoțieni și englezi) în NE are ca rezultat ruperea unității insulei, împărțită acum între Ulster (cu o populație majoritar protestantă), bază a stăpânirii engleze, și restul terit., rămas catolic. În 1801, prin aplicarea „Actului de uniune”, I. a fost alipită Angliei, formând Regatul Unit al Marii Britanii și I. Condițiile grele de viață au provocat în sec. 19 o masivă emigrare în S.U.A., ceea ce a dus practic la o înjumătățire a populației. În condițiile intensificării luptei pentru autonomie („Home Rule”) și apoi pentru independență, în I. au loc răscoala din 1867, organizată de feniani, și răscoala de la Dublin (1916), organizată de membrii de stânga a Partidului Sinn Fein (creat în 1905), ambele înfrânte. Ca rezultat al creșterii mișcării de eliberare națională și al războiului de partizani dus de irlandezi împotriva englezilor, Adunarea de la Dublin a proclamat independența I. (21 ian. 1919), ceea ce a provocat un nou conflict între trupele islandeze și cele engleze, încheiat cu Acordul anglo-irlandez de la Londra (6 dec. 1921), potrivit căruia cea mai mare parte a insulei a obținut statut de dominion sub denumirea de „Statul Liber Irlanda”, partea de NE a I. (Ulster) rămânând în componența Marii Britanii. Eamon de Valera se impune drept conducător al luptei de emancipare națională (devenind fondatorul Partidului Fianna Fáil). La 29 dec. 1937, I. se proclamă stat independent și adoptă denumirea gaelică de „Eire”; la 21 dec. 1948 devine republică suverană, retrăgându-se din Commonwealth (18 par. 1949) și promovând o politică externă de neutralitate în timpul celui de-al doilea război mondial. La 10 apr. 1998, se încheie un acord de pace, care pune capăt conflictului dintre protestanți și catolici. Guvernele Marii Britanii și Irlandei își afirmă dorința de a renunța la forță și acte de terorism în rezolvarea disputelor politice dintre cele două state. Însă unele facțiuni din I.R.A. nu au recunoscut acordul, continuând să desfășoare acte de violență. Republică parlamentară, conform Constituției din 29 dec. 1937. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat (Senat Éireann) și Camera Reprezentanților (Dail Éireann), iar cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. Cea mai vestică ins. a Arh. Britanic, limitată de Marea Irlandei (la E), Oc. Atlantic (la V) și separată de Anglia prin North Channel și Canalul St. George; 84,4 mii km²; 5,11 mil. loc. (1988). Mici masive muntoase domină o câmpie mlăștinoasă centrală, drenată de fl. Shannon. Țărmuri crestate cu estuare și golfuri. Munții sunt vechi, erodați. Alt. max.: 1.041 m (vf. Carrantuohill). Pășuni naturale întinse. Climă temperat-oceanică, cu amplitudini termice reduse. Orașe pr.: Dublin, Belfast, Cork, Londonderry. Cea mai mare parte a ins. este ocupată de Rep. Irlanda, iar în NE se află Irlanda de Nord (Marea Britanie). 3. Marea Irlandei, mare a Oc. Atlantic, între ins. Irlanda și Anglia, care comunică cu oceanul prin North Channel și Canalul St. George; 47 mii km². Ad. max.: 197 m. Maree max.: 8,4 m. Ins. pr.: Man, Anglesey. Pr. porturi: Liverpool, Blackpool (Marea Britanie), Dublin (Irlanda). Țărmuri foarte fragmentate. Pescuit intens.

ISLANDA 1. Republica ~ (Lýdveldid Island), stat în NV Europei, situat pe insula cu același nume, în partea de N a Oc. Atlantic; 103 mii km²; 271 mii loc. (1996). Limba oficială: islandeza. Religia: creștină (protestanți 96,2%, catolici 1% ș.a.). Cap.: Reykjavik. Orașe pr.: Kópavogur, Hafnarfjördhur, Akureyri, Keflavík. Este împărțit în 8 regiuni, În afara insulei mari, țara mai cuprinde grupul Vestmannaeyjar (Heimaey, Surtsey ș.a.), alte insulițe și stânci. Relieful, de origine vulcanică, este format din podișuri înalte de lavă bazaltică, dominate de c. 100 vulcani, din care c. 30 sunt activi (Hekla – 1.491 m, Asjka – 1.510 m, Laki). Numeroase gheizere (între care Great Geysir, care a și dat numele acestui fenomen), solfatare și izvoare termale (utilizate pentru încălzit). C. 1/8 din supr. țării este acoperită de ghețari (cel mai mare, Vatnajökull, are 8.410 km²) ce coboară din masivul Oraefajökull (2.119 m alt max. din țară). Țărmurile au numeroase fiorduri însumând c. 6.000 km lungime. Climă temperat-oceanică, mai umedă pe litoralul sudic (până la 4.000 mm precipitații anual), în ciuda poziției latitudinale, în apropierea Cercului Polar de Nord, grație influenței curentului cald Golfstrom. Vegetație arborescentă aproape inexistentă. Economie dezvoltată, bazată în pr. pe pescuit (peste 1,5 mil t anual) și prelucr. peștelui, care reprezintă c. 75% din producția ind. și asigură 2/3 din exporturi (ocupă locul 1 pe glob la cantitatea pescuită/loc.). Expl. de diatomită, perlit, lignit, sulf și roci de construcție. Ind. produce energie electrică, cu o mare pondere a hidroenergiei și energiei geotermice (care asigură încălzirea locuințelor și apă caldă pentru 58% din populația țării), nave maritime de pescuit, ciment (80,9 mii t, 1994), aluminiu (99,3 mii t, 1994), îngrășăminte azotoase, produse textile și alim. (conserve de pește, carne, bere, tutun de pipă, ulei de balenă, făină de pește). Se cultivă (în mare parte în solarii încălzite cu ape geotermale) cartofi și tomate, apoi ricin, sfeclă de zahăr etc. 22,1% din supr. țării este ocupată de pășuni și fânețe pe baza cărora se cresc ovine (499,1 mii capete, 1995), bovine (71,9 mii capete. 1995) și cabaline. Animale pentru blană. Nu are c. f. Căi rutiere: 12,3 mii km (1995). Flota comercială maritimă: 177,3 mii t. r. b. (1994). Turism: 179,2 mii turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala Reykjavik, orașul Akureyri și lacul Mývatn, parcul național Thingvellir, centrul turistic Langarvatn, grupul insulelor Vestmannaeyjar. Principalul punct de plecare pentru excursii sau expediții în Groenlanda. Moneda: 1 króna (plural krónur) = 100 aurar (singular eyrir). Export: pește și produse din pește, aluminiu, piei și blănuri, produse alim. Import: mașini, utilaje și echipament industrial, echipament de transport, petrol și produse petroliere, bunuri de larg consum, produse agricole. – Istoric. Menționată pentru prima dată de navigatorul Pitea di Marsiglia (sec. 4 î. Hr.), sub denumirea de Tule sau Thule (pe unele hărți Friesland), și considerată, potrivit legendei, limita nordică a lumii, I. a fost identificată inițial cu ins. Shetland. Locuită probabil mai întâi de călugări irlandezi (sec. 8), I. a fost populată în sec. 9-10 de vikingi (care au numit-o „Pământul de gheață”), nobilul Ingólfr Amarson, de origine norvegiană, debarcând aici în 874. În câteva decenii în I. s-a constituit o societate formată din clanuri războinice, guvernarea aparținând unei adunări de oameni liberi, Althing. Pătrunderea creștinismului (sec. 10) a dus la formarea diocezelor, subordonate arhiepiscopiei norvegiene, prima episcopie autonomă fiind creată în 1056. În urma conflictelor interne, în 1262, a fost supusă de regele Haakon IV al Norvegiei, iar din 1380, va trece, împreună cu aceasta din urmă, sub stăpânirea Danemarcii. Regele Christian III a impus reforma luterană (1550), iar monopolul comercial a fost conferit danezilor prin crearea (1730) a Companiei Daneze a Islandei. În sec. 18, populația a fost decimată de epidemia de variolă (1707-1709), erupțiile vulcanice (1765, 1783) și foametea din 1785. Constituția din 1903 a acordat I. autonomie, aceasta devenind, în 1918, regat independent, în uniune personală cu Danemarca. Datorită importanței sale strategice, în timpul celui de-al doilea război mondial a fost ocupată de Aliați. La 23 dec. 1943, în urma unui referendum, a denunțat uniunea personală cu Danemarca, proclamându-se republică independentă (17 iun. 1944). După 1958, problema delimitării zonelor de pescuit a opus permanență I. Marea Britanie, I. extinzându-și limita apelor teritoriale la 200 de mile (1975). Având instituții democratice de veche tradiție (Althing-ul este considerat cel mai vechi parlament din lume) și o economie în continuă dezvoltare, I. a devenit o țară cu un nivel de trai foarte înalt. Între 1980 și 1996, timp de patru mandate, funcția supremă în stat a fost deținută de prima femeie din lume aleasă președinte, Vigdis Finnbogatóttin. I. este republică prezidențială, potrivit Constituției din 17 iun. 1944. Activitatea legislativă este exercitată de un președinte și de Althing, iar cea executivă, de președinte și un guvern numit de acesta. 2. Insulă în N Oc. Atlantic, la c. 500 km SE de Groelanda; 102,8 mii km². Țărmul de V, N și E este puternic fragmentat de fiorduri. În relief, predomină platourile vulcanice cu înălțimi ce ajung până la 2.119 m (vf. Hvannadalshnúkur); 11,8 mii km² din supr. ins. este acoperită de ghețari. Vegetație de tundră.

REYKJAVIK [réikiavi:k], capitala Islandei, situată în pen. Seltjarnar, în SE G. Faxa, la 64°10′ lat. N (capitala aflată la cea mai nordică latitudine); 11,5 mii loc. (2003). Port de pescuit. Aeroportul Keflavik, situat la 32 km VSV de oraș. Pr. centru politic, economic, financiar, comercial, cultural și turistic al țării. Important punct de tranzit maritim și aerian pe traseele dintre Europa și America de Nord. Construcții navale. Ind. chimică, a mat. de constr. (ciment), textilă, poligrafică și alim. (prelucrarea și conservarea peștelui). Universitate (1911). Bibliotecă Națională (1818). Muzeu Național de Istorie (1863). Muzeu de artă populară „Einar Jonsson”, Galerie de Artă. Teatru Național (1950). Orchestră simfonică. Operă. Catedrală luterană (1975). Așezare întemeiată, potrivit tradiției, de vikingul Ingólfur Arnarson în anul 1786. Stăpânit de danezi din 1786 până la sfârșitul sec. 19. Capitala Islandei din 1918 și a Rep. Islanda din 1944. Aici s-au purtat, în 1986, importante convorbiri între conducătorii S.U.A. și U.R.S.S. privind problema controlului armamentului.

ROSKILDE [róskilə], oraș în Danemarca, situat în ins. Sjælland, în fiordul Roskilde, la 30 km V de Copenhaga; 53,4 mii loc. (2003). Nod de comunicații. Ind. agroalim. Constr. de echipament medical. Universitate (1972). Centru de cercetări atomice. Muzeul relicvelor vikingilor (1969). Turism. R.a fost prima capitală a țării (950-1443) și reșed. regilor Danemarcei. Aici s-a semnat (1658) Tratatul de pace între Danemarca și Suedia prin care Danemarca renunța la dreptul asupra posesiunilor terit. din S Suediei. Catedrală în stil gotic (sec. 12-14), cu două turnuri gemene, unde se află mormintele a 37 de suverani danezi, declarată (din 1995) ca făcând parte din Patrimoniul cultural universal.

VIKING, vikingi, s. m. Nume dat populațiilor germanice de războinici, navigatori și negustori din țările scandinave care au întreprins, între sec. VII și X, numeroase expediții maritime în Europa și în America de Nord. – Din fr. viking.

NORMAND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand.

DANEZĂ s. f. (< it. danese): limbă germanică din grupul nordic vorbită de danezi, locuitorii Danemarcei. S-a format, ca și celelalte limbi scandinave, în secolul al IX-lea, în timpul invaziei vikingilor. A avut o mare extindere, fiind vorbită în Danemarca, în Normandia și în Anglia. De atunci datează împrumuturile engleze în daneză. Există trei perioade în dezvoltarea limbii daneze: o perioadă veche (între secolele IX-XIV), una medie (între secolele XIV-XVI) și alta modernă (între secolele XVI-XIX). Cele mai vechi documente în daneză sunt inscripțiile cu caractere runice, datând din secolul al IX-lea. Primele texte literare în limba daneză au apărut în secolul al XIV-lea, cuprind mai ales traduceri din lucrări religioase și au caracter dialectal. Răspândirea cărților tipărite și Reforma din secolul al XVI-lea au contribuit mult la stabilirea normelor limbii literare daneze. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea au pătruns în daneză multe cuvinte din limbile latină, franceză și germană. În dezvoltarea ei din secolul al XIX-lea, un mare rol l-au avut scrierile lui Hans Cristian Andersen, cunoscute de altfel în lumea întreagă. În ultimele două secole, limba literară daneză a adoptat mulți termeni științifici internaționali precum și cuvinte din limba engleză. D. este folosită azi ca limbă oficială în Islanda (alături de islandeză), în insulele Faeroerne (alături de feroică, limba locală) și în Groenlanda (alături de eschimosă).

SUEDEZĂ s. f. (< Suedia + suf. -ez): limbă germanică din grupul de nord, devenită independentă în epoca vikingilor, ca urmare a dezmembrării popoarelor nordice. Există trei etape în dezvoltarea acestei limbi: vechea suedeză (care ține până la începutul secolului al XIV-lea), în care sunt scrise cele mai vechi texte (inscripții runice din secolele IX-X); suedeza medie (secolele XIV-XV), în care apar primele documente scrise cu alfabet latin (reprezentate prin texte de legi din secolul al XIV-lea, transmise anterior pe cale orală, cu o limbă apropiată de cea vorbită), în care se scriu opere cu conținut foarte variat (cărți religioase, legende, romane cavalerești, cărți de medicină, de astronomie etc.), se fac multe traduceri și împrumuturi de cuvinte din limbile clasice (latină, greacă). Limba scrisă suedeză din această perioadă a fost puternic influențată de latină, atât în construcțiile sintactice, cât și în cele stilistice; suedeza modernă (de la începutul secolului al XVI-lea până azi), pe baza căreia a fost creată o limbă literară națională. După câștigarea independenței de stat, a fost introdus tiparul și s-a tradus biblia în limba suedeză, au apărut lucrări cu caracter religios (mai ales în secolul al XVI-lea), o literatură bogată și variată, primele dicționare și gramatici (în secolul al XVI-lea). Au continuat împrumuturile de termeni din alte limbi (în perioada Reformei, din germană, iar în perioada Renașterii, din latină și greacă). În secolul al XVIII-lea, s-a exercitat puternic influența franceză asupra s., determinând-o să împrumute o serie de termeni (franceza era atunci limba diplomației și a societății culte). În secolul al XIX-lea, s-a manifestat o reacție împotriva împrumuturilor străine. Cu toate acestea, în s. au intrat atunci multe cuvinte din daneză și norvegiană. S. seamănă foarte mult cu daneza și norvegiana, fapt care ușurează enorm înțelegerea dintre vorbitorii acestor trei limbi germanice (caz unic în lume). Nu există granițe dialectale precise pe tot teritoriul scandinav, cele trei limbi formând o unitate lingvistică, în ciuda diferențelor dintre ele.

NORMANZI s. pl. (IST.) varegi (pl.), vikingi (pl.).

VAREGI s. pl. (IST.) normanzi (pl.), vikingi (pl.).

VIKINGI s. pl. (IST.) normanzi (pl.), varegi (pl.).

SPITSBERGEN [ʃpitsbergən], SPITZBERG, arh. norvegian în Oc. Arctic, la N de Cercul Polar, parte componentă a arh. Svalbard, situat la 580 km N de țărml Norvegiei; 62,2 mii km². Ins. pr.Ș Spitsbergen (fostă Spitsbergen de Vest sau Vest Spitsbergen), cu o supr. de 39 mii km² (cea mai mare din acest arh. și, respectiv, din întreg. Arh. Svalbard), Nordaustlandet (16,6 mii km²), Edge (5,1 mii km²), Barents (1,3 mii km²) . Kvit (264 km²), King Karls Land, Prins Karls Forland ș.a. Localități pr.; Longyearbyen, Barentsburg, Sveagruva (în ins. Spitsbergen). Relief de platou, acoperit cu gheață, cu alt. max. de 1717 m (vf. Newton, în ins/ Spitsbergen) și țărmuri fragmentate de fiorduri adânci. Climă arctică, cu vânturi puternice și temp. foarte scăzute (-40°C). Vegetație de tundră și faună bogată, în special mamifere mari (urși polari, reni, vulpi polare ș.a.). Zăcăminte de cărbuni, de min. de fier, cupru, zinc ș.a. Pescuit; vânătoare. Cunoscut probabil de vikingi, existența acestui arh. este menționată în Analele islandeze din 1194, dar a fost redescoperit de exploratorii Willem Barents și Jacob van Heemskerck în iun. 1596. Englezii și olandezii au vizitat acest arh. în 1611, apoi francezii, danezii, norvegienii și rușii (în 1715). Revendicat de companiile comerciale engleze, norvegiene, suedeze, olandeze și rusești, în sec. 18-19. Disputa asupra arh. S. a fost rezolvată de Societatea Națiunilor prin tratatul din 9 febr. 1920, care a atribuit arh. Norvegiei. În 1977, Norvegia a stabilit ca zonă economică națională până la 200 mile maritime în apele din jurul arh. S.

vareg sm [At: ARHIVA, I, 239 / S și: wareg / Pl: ~egi / E: fr varègues] 1 (Lpl) Nume dat (de către slavii de răsărit, de bizantini și de arabi) populațiilor germanice din Peninsula Scandinavă care, între sec. IX și XI, au pătruns în răsăritul Europei, ajungând până la Bizanț. 2 Persoană care aparține populațiilor formate din varegi (1) Si: viking, normand.

viking sm [At: IORGA, P. A. II, 21 / S și: wi~ / A și: ~king / Pl: ~ngi / E: fr vikings ger Wiking] 1 (Lpl) Populații germanice de războinici, de navigatori și de negustori din țările scandinave, care au întreprins între sec. VIII și XI numeroase expediții (maritime) în Europa și în America de Nord. 2 Persoană care aparține populațiilor de vikingi (1).

varang s.m. (ist.) Soldat mercenar viking de origine,care făcea parte din garda particulară a împăraților bizantini. • pl. -gi. /<fr. Varangue.

vareg s.m. (ist.; la pl.) Nume dat de către slavii de răsărit, de bizantini și de arabi populațiilor germanice din Peninsula Scandinavă, care între sec. 9 și 11 au pătruns în E Europei, ajungînd pînă la Bizanț; vikingi, normanzi; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. • pl. -gi. /<fr. Varégues.

viking s.m. (la pl.) Nume dat populațiilor scandinave germanice de războinici, navigatori și negustori care au întreprins, între sec. 7 și 10, numeroase expediții în Europa și în America de Nord; (și la sg.) persoană care aparținea acestor populații. • pl. -gi. /<fr. viking, germ. Wiking.

A descoperi America – Se știe că descoperirea Americii de către navele lui Cristofor Columb în anul 1492 a fost un eveniment epocal, care și-a prelungit răsunetul de-a lungul vremilor. Astfel „a descoperi America” a ajuns o locuțiune sinonimă cu a descoperi ceva neașteptat și important, cu o mare surpriză, cu o realizare deosebită obținută de o minte inventivă, scăpărătoare. Timpul însă a imprimat expresiei o nuanță ironică. Într-un articol din „Scînteia” (nr. 5105) despre copiii ageri de astăzi, se scrie: „N-au răbdare să stea locului o clipă. Sint la o vîrstă cînd se descoperă în fiecare zi America”. lar în prefața monografiei despre Mark Twain, autorul Petre Solomon spune că scriind această carte n-are „pretenția de a fi descoperit America – deși personal, am descoperit-o pe aceea a lui Mark Twain” (Editura tineretului, 1960, pag. 13). În forma-i negativă: „n-a descoperit America”, expresia desemnează, dimpotrivă, o persoană cam prostuță, cu minte puțină, sau o persoană care nu face descoperiri proprii. O expresie echivalentă: „N-a descoperit praful de pușcă”. Unii cercetători consideră că lui Columb însuși ar fi trebuit să i se aplice această zicală, pentru simplul motiv că la data memorabilei sale călătorii, America fusese de mult descoperită. Astfel istoricul francez Augustin Thierry susține că, prin anul 1000, navigatori normanzi, porniți din Groenlanda, au debarcat pe țărmul de nord-est al Americii, în ținutul denumit Vinland. Iar exploratorul norvegian Helge Ingstad a publicat în 1964 un studiu despre expedițiile vikingilor, conduse de eroii legendari Bjarni și Leif Ericson, în secolele XIII ȘI XIV, și despre escala lor în regiunea Markland (probabil Labrador). Așadar, după părerea acestor oameni de știință, nici chiar Columb… n-a descoperit America! IST.

viking s. m., pl. vikingi