VARIETE s. n. v. varieteu.

VARIETEU, varieteuri, s. n. Spectacol teatral de gen ușor, în repertoriul căruia intră piese simple, recreative, scheciuri, cuplete, dansuri, recitări, cântece, acrobații, jonglerii etc. [Pr.: -ri-e-. Var.: variete s. n.] – Din fr. variété.

varieteu s. n. (sil. -ri-e-), art. varieteul; pl. varieteuri

CAFE n.: ~-concert [pr.: cafe-conser] 1) Muzică instrumentală de largă accesibilitate, executată într-un restaurant. 2) Spectacol de gen ușor, conținând numere recreative (dansuri, acrobații, cântece); spectacol de revistă; varieteu. / Cuv. fr.

STRIP-TEASE [pr.: strip-tiz] n. 1) Spectacol de cabaret sau de varieteu, în cursul căruia una sau mai multe dansatoare se dezbracă pe scenă treptat și lent, sub acompaniament muzical. 2) fig. Comportament exhibiționist; confidență serviabilă. /<engl., fr. strip-tease

VARIETATE ~ăți f. 1) Caracter variat; diversitate. 2) Ansamblu format din elemente variate, oferind impresia unei schimbări continue. ~ de tonuri. 3) biol. Subdiviziune a unei specii, caracterizată prin variația trăsăturilor individuale. ~ de prune. 4) la pl. Spectacol sau emisiune distractivă conținând numere variate. [G.-D. varietății; Sil. -ri-e-] /<lat. varietas, ~atis, fr. variete

VARIETEU ~ri n. 1) Spectacol de gen ușor, conținând numere recreative (dansuri, acrobație, cântece); cafe-concert. 2) teatru unde au loc asemenea reprezentații; teatru de varietăți. [Sil. -ri-e-] /<fr. varietés

ATRACȚIE s.f. 1. Înclinație puternică spre cineva sau ceva. ♦ Farmec. 2. (Fiz.) Tendință de apropiere a corpurilor. 3. (La pl.) Distracție, petrecere, amuzament. ◊ Număr de atracție = număr din programul unui varieteu, al unui circ etc. [Gen. -iei, var. atracțiune s.f. / cf. fr. attraction, it. attrazione, lat. attractio].

CAFE-CONCERT s.n. (Franțuzism) Varieteu, șantan. [< fr. café-concert].

VARIETATE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este divers, variat; diversitate, felurime. ♦ (La pl.) Specii de manifestări scenice antrenante, recreative și variate, destinate teatrului de revistă sau circului. 2. Grup de indivizi din aceeași specie biologică, diferiți de alții prin anumite caractere constante, dar de mică importanță. [Pron. -ri-e-. / < fr. variété, cf. lat. varietas].

VARIETE s.n. v. varieteu.

VARIETEU s.n. Teatru în repertoriul căruia intră piese simple, dansuri, recitări, acrobații, jonglerii; teatru de varietăți. ♦ Spectacol care se reprezintă într-un astfel de teatru. [Pron. -ri-e-teu, var. variete s.n. / < fr. (théâtre de) variétés].

ȘANTEZĂ s.f. (Franțuzism) Cîntăreață de varieteu. [< fr. chanteuse].

ATRACȚIE s. f. 1. înclinație puternică spre cineva sau ceva. ◊ farmec. 2. tendință de apropiere a două elemente lingvistice. ◊ (fiz.) forță care tinde să apropie corpurile. ♦ ~ universală = proprietate a tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc; gravitație. 3. (pl.) distracție, petrecere, amuzament. ♦ număr de ~ = număr din programul unui varieteu, al unui circ. (< fr. attraction, lat. attractio)

SUBVARIETATE s. f. (biol.) categorie sistematică inferioară varietății. (după fr. sous-variété)

VARIETATE s. f. 1. calitatea a ceea ce este divers, variat; diversitate, felurime. ◊ (pl.) specii de manifestări scenice antrenante, recreative și variate, destinate teatrului de revistă sau circului. 2. (biol.) grup de indivizi din aceeași specie, diferiți de alții prin anumite caractere secundare constante. (< fr. variété, lat. varietas)

VARIETEU s. n. teatru în repertoriul căruia intră piese simple, dansuri, recitări, acrobații, jonglerii; teatru de varietăți. (< fr. variété)

variu (-ie), adj. – Variat. Lat. varius (sec. XIX). – Der. (din fr.) varia, vb.; variabil, adj.; invariabil (var. nevariabil), adj.; variabilitate, s. f.; variantă, s. f.; variați(un)e, s. f.; varietate, s. f.; varieteu, s. n. (teatru de varietăți).

varieteu (-ri-e-) s. n., art. varieteul; pl. varieteuri

OTERO, Carolina (pe numele adevărat Augustina Carasson O.) (1868-1965), balerină și cântăreață de varieteu spaniolă. Faimoasă pentru frumusețea sa și pentru relațiile cu personaje celebre ale epocii (Wilhelm II al Germaniei, Eduard VII al Marii Britanii, Nikolai II al Rusiei, G. D’Annunzio ș.a.). În 1891 a întreprind un turneu la București.

VARIETE s. f. v. varieteu.

VARIETEU, varieteuri, s. n. Spectacol teatral de gen ușor, în repertoriul căruia intră piese simple, recreative, scheciuri, cuplete, dansuri, cântece, acrobații, jonglerii etc. [Pr.: -ri-e-. – Var.: variete s. n.] – Din fr. variété.

ATRACȚIE, (3) atracții, s. f. 1. Înclinare puternică spre cineva sau ceva, năzuință, imbold de a te apropia de cineva sau de ceva. Atracție pentru muzică. ♦ Farmec, ademenire exercitată asupra cuiva. Circul exercită o mare atracție asupra copiilor. ◊ Expr. Centru (sau punct) de atracție = centru (sau punct) care deșteaptă interes, care atrage, către care se tinde. Un număr tot mai mare de gospodării colective au devenit astfel centre de atracție pentru țărănimea muncitoare, modele vii de ceea ce înseamnă marea gospodărie socialistă în agricultură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. 2. Fenomen fizic constînd din tendința de apropiere a corpurilor unul de altul. Atracție magnetică. ▭ [Tînărul care se instruiește] să înțeleagă a stelelor rotire Ș-atracția ce trebui să aibă între ele. NEGRUZZI, S. II 262. ◊ Atracție universală = lege după care toate corpurile din natură se atrag unele pe altele (direct proporțional cu masa lor și invers proporțional cu pătratul distanței dintre ele). Atracție moleculară = forța de coeziune pe care o au între ele moleculele unui corp. Atracție gramaticală = modificare a unei forme gramaticale (caz, număr, persoană, mod, timp) sub influența unui cuvînt din apropiere. În fraza «ele ating cele mai variate idei, a căror legătură cu subiectul nu sînt imediat de recunoscut» al doilea verb s-a pus în mod greșit la plural, din cauza atracției gramaticale exercitate de cuvîntul precedent «idei». 3. (Concretizat, mai ales la pl.) Ceea ce atrage atenția, captivează; distracție, amuzament. Atracțiile din parcul copiilor. ♦ Numere de program la circ, la varieteu etc. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: atracțiune s. f.

VARIETEU, varieteuri, s. n. Teatru de gen ușor, în repertoriul căruia intră piese simple (mai ales comedii), dansuri, recitări, cîntece, acrobații, jonglerii etc.; teatru de varietăți. Tinerii... jucaseră pe scena varieteului străin roluri simbolice. SADOVEANU, E. 67 Apoi și-a pus tacticos mănușile dumisale galbene cu vîrci negre și a plecat direct la varieteu. POPA, V. 231.

VARIETATE, varietăți, s. f. 1. Faptul că un lucru prezintă mai multe aspecte deosebite între ele; felurime, diversitate. [Leib] privește în vitrina magazinului la varietatea stofelor. SAHIA, N. 98. Iată întinsa și strălucitoarea baltă a Poleiului, vestită pentru mulțimea și varietatea peștilor ei. VLAHUȚĂ, R. P. 14. Cînd ne gîndim ce varietate de subiecte tratează Lenau, ni se pare că e imposibil a afla ce e caracteristic tuturora. IONESCU-RION, C. 81. 2. Formă (diferită), soi (deosebit). În diferite regiuni ale U.R.S.S., prin introducerea largă a mașinilor, munca de pe ogoare se transformă tot mai mult într-o varietate a muncii industriale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2789. Teatru de varietăți = varieteu. ◊ (Eliptic) În curînd ea va debuta pe scena varietăților. ALECSANDRI, O. P. 130. ♦ (Biol.) Grup de indivizi care se diferențiază prin unele mici particularități morfologice în cadrul unei specii. Varietate de grîu. ▭ Diferite specii [de păsări] precum și varietățile lor, se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27

VEDETĂ, vedete, s. f. 1. Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales de operetă, varieteu sau cinematograf (v. stea); (depreciativ) persoană care caută să se pună în evidență, să atragă atenția asupra calităților sale. Știau toți orele ei de cursuri, și i se prețuia prezența ca a unei adevărate vedete. CAMIL PETRESCU, U. N. 24. 2. Navă mică (de război) care navighează pe fluvii sau în apropierea litoralului. Vedetă torpiloare. 3. Rînd tipărit cu caractere mai groase, spre a ieși în evidență.

atracție sf [At: NEGRUZZI, S. II, 262/8 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr attraction, lat attractio, -onis] 1 (Fiz) Forță care tinde să apropie corpurile între care se exercită. 2 (Îs) ~ universală Lege după care toate corpurile din univers se atrag unele pe altele cu o forță direct proporțională cu masa lor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele. 3 (Îs) ~ magnetică (sau electrică) Putere a unui magnet sau a unui corp electrizat de a atrage alte corpuri. 4 (Îs) ~ capilară Capilaritate. 5 (Chm; îs) ~ moleculară Forță de coeziune pe care o au în sine moleculele unui corp. 6 Putere de a atrage ceva după sine. 7 Simpatie puternică pe care o ființă o simte pentru alta sau pentru ceva. 8 Imbold de a se apropia de cineva sau ceva. 9 Farmec. 10 Ispită pe care cineva o exercită asupra altcuiva. 11 Ceea ce farmecă, ademenește. 12 Ceea ce distrează. 13 (Îs) Număr de ~ Număr din programul unui varieteu, cu mare succes de public.

cafeu² sn [At: MÂNDRESCU, P. P. 78 / V: ~fe / Pl: ~uri / E: fr cafe (-chantant)] (Înv) 1-2 Cafenea (1-2). 3 (Îc) Cafe-șantan Cafenea (1) în care se oferă publicului și un program muzical distractiv Si: cabaret, șantan, varieteu. 4 Personal al unui cafe-șantan (3). 5 Clienți ai unui cafe-șantan (3).

harfonistă sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~te / E: nct] (Prt) Actriță de varieteu.

INERȚIE s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare rectilinie și uniformă cît timp nu sînt supuse acțiunii vreunei forțe exterioare. Legea inerției. A se mișca în virtutea inerției. 2. (Chim.) Lipsă de reactivitate a unor elemente sau a unor substanțe chimice față de anumite substanțe. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămîne în repaus, în inactivitate; stare de indolență, lipsă de energie, apatie. Tinerii care, în 1834, jucaseră pe scena varieteului străin roluri simbolice, încet-încet aveau să biruiască inerția lumii vechi, SADOVEANU, E. 67.

varieteu, -teuri.

varietate sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: ~ri-e~ / V: (îvr) varietet s, văr~ sf / Pl: ~tăți / E: lat varietas, -atis, fr variété, ger Varietät] 1 Calitatea a ceea ce prezintă aspecte multiple și diferențiate Si: diversitate (1), felurime (1). 2 Fiecare dintre formele concrete, diferențiate, sub care se prezintă o anumită esență, o anumită categorie etc. 3 (Blg; iuz) Grup restrâns de plante sau de animale dintr-o specie (sau dintr-un gen), înrudite între ele și diferențiate prin unele caractere de indivizii din alte grupuri ale aceleiași specii (sau ale aceluiași gen). 4 (Blg) Categorie sistematică subordonată subspeciei, cu caractere diferențiale secundare, dar cu areal propriu. 5 (Lpl) Rubrică a unei publicații periodice, care cuprinde articole scurte, note, informații etc. cu conținut variat Si: varia² (2). 6 (Lpl) Culegere de scrieri diverse și, de obicei, de mică întindere Si: varia² (1). 7 (Lpl; șîs specatcol de ~tăți) (Gen de) spectacol de divertisment cu program variat (cântece, dansuri, scheciuri, numere de circ etc.). 8 (Îs) Teatru de ~tăți Teatru al cărui repertoriu este format din spectacole de varietăți (7) Si: varieteu.

variete sn vz varieteu

varieteu sn [At: CADE / P: ~ri-e~ / V: (rar) variete / Pl: ~ri / E: fr [théâtre de] variétés] Teatru sau local public în care se prezintă spectacole de divertisment cu program variat (cântece, dansuri, scheciuri, numere de circ etc.).

varietate s.f. 1 însușire a ceea ce este variat; diversitate, felurime. O fantezie satirică de-o virtuozitate și varietate rară (CONST.). 2 Fiecare dintre formele concrete, diferențiate, sub care se prezintă o anumită categorie; formă (diferită), soi (deosebit). De cînd sînt în Egipt am văzut toate varietățile de morminte (RALEA). 3 (biol.) Individ sau grup de indivizi care se diferențiază în cadrul speciei prin anumite proprietăți morfologice. ♦ Categorie sistematică inferioară speciei, cu caractere diferențiate secundare, dar cu areal propriu. 4 (la pl.; și spectacol de varietăți) Spectacol de divertisment alcătuit din scenete dramatice, dansuri, cuplete, numere de circ, recitări etc. 5 (la pl.) Rubrică a unei publicații periodice, care cuprinde articole scurte, note, informații etc. cu conținut variat; varia. • sil. -ri-e-. pl. -ăți. și (înv.) varietet subst. /<fr. variété, lat. variĕtas, -atis.

variete s. n. v. varieteu.

varieteu s.n. Spectacol teatral de gen ușor (de divertisment), care cuprinde piese simple, distractive, scheciuri, cuplete, dansuri, numere de circ etc. ♦ Teatru al cărui repertoriu este format din asemenea spectacole. • sil. -ri-e-. pl. -uri. și variete s.n. /<fr. [théâtre de] variétés.

varieteu (desp. -ri-e-) s. n., art. varieteul; pl. varieteuri