ANTIAGREGANT, -Ă adj., s. n. (medicament) care inhibă agregarea trombocitelor. (< anti- + agregant)

CITO- „celulă, cavitate, celular”. ◊ gr. kytos „cutie, cavitate” > fr. cyto-, engl. id., it. cito- > rom. cito-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiu al biologiei celulare; ~biotaxie (v. bio-, v. -taxie), s. f., citocleză*; ~blast (v. -blast), s. n., nucleu celular; ~centru (v. -centru), s. n., centrozom*; ~chineză (v. -chineză), s. f., citocineză*; ~cid (v. -cid), adj., s. n. (substanță) care distruge celulele vii; ~cineză (v. -cineză), s. f., totalitatea schimbărilor care au loc în plasmă, în timpul diviziunii celulare; sin. citochineză (citokineză); ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de fragmentare sau de distrugere a celulelor vii; ~cleză (v. -cleză), s. f., influență a unei grupe de celule asupra dezvoltării altei grupe învecinate; sin. citobiotaxie; ~coc (v. -coc), s. m., nucleul diploid al zigotului; ~crinie (v. -crinie), s. f., proces de excreție în mediul intern al unui produs chimic elaborat în celulă; ~croic (v. -croic), adj., (despre pigmenți) care este difuzat în protoplasma celulară; ~crom (v. -crom), s. m., 1. Proteină complexă, cu rol determinant în realizarea respirației celulare. 2. Pigment feroporfirinic dizolvat în sucul vacuolar al sacharomicetelor. 3. Celulă nervoasă conținînd o cantitate redusă de citoplasmă, fiind lipsită de corpi Nessl; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu rapid de tipar în patru culori, la care forma parțială de negru servește la redarea efectelor de tonuri închise; ~dermă (v. -dermă), s. f., membrană celulară sau perete celular; ~fag (v. -fag), adj., care înglobează sau care distruge celulele; ~fagie (v. -fagie), s. f., înglobarea unei celule de către o alta; sin. citofagocitoză^[1]; ~fil (v. -fil₂), adj., care are afinitate pentru celule; ~filaxie (v. -filaxie), s. f., acțiune de protecție pe care o au apele minerale asupra celulelor; ~filetic (v. -filetic), adj., referitor la genealogia celulelor; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază funcțiile celulei vii; ~gamie (v. -gamie), s. f., fuzionarea gameților în cadrul procesului de fecundație; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce celule; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de dezvoltare ontogenetică și filogenetică a celulei; sin. citogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., citogeneză*; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., studiul legăturilor dintre constituția cromozomială a organismelor și răspîndirea lor geografică; ~gonie (v. -gonie), s. f., proces de înmulțire prin celule singuratice, pe calea diviziunii simple; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a celulei; ~hialoplasmă (v. hialo-, v. -plasmă), s. f., ectoplasmă*; ~hidroliză (v. hidro-₁, v. -liză), s. f., degenerare celulară prin distrugerea membranei sub acțiunea enzimelor; ~histogeneză (v. histo-, v. -geneză), s. f., dezvoltare structurală a celulelor vii; ~histologie (v. histo-, v., -logie₁), s. f., studiul histologic al celulelor individuale; ~lemă (v. -lemă₁), s. f., peliculă plasmatică externă, care căptușește membrana celulară; ~limfă (v. -limfă), s. f., 1. Partea fluidă a citoplasmei. 2. Suc celular; ~litic (v. -litic₂), adj., s. n., (substanță) care distruge celulele; ~liză (v. -liză), s. f., proces de dizolvare sau de degenerare a celulei; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în citologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază structura, dezvoltarea și funcțiile celulei; ~megalie (v. -megalie), s. f., creștere exagerată a unor celule sub acțiunea unor factori externi, chimici sau inframicrobieni; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., numărare sau măsurare a celulelor din sînge; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea celulelor organice; ~microzomi (v. micro-, v. -zom), s. m. pl., incluziuni citoplasmatice granulare; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., 1. Proces de fuziune a celulelor. 2. Proces de trecere a cromatinei dintr-o celulă în citoplasma altei celule; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., studiul morfologic al celulei; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor structurale pe care le suferă celula în timpul dezvoltării ei; ~nemă (v. -nemă), s. f., particulă spiralată, prezentă în structura citoplasmei; ~patie (v. -patie), s. f., afecțiunea celulelor animale sau vegetale; ~patogen (v. pato-, v. -gen₁), adj., care are un efect distructiv asupra celulelor; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul modificărilor patologice din interiorul celulei; ~penie (v. -penie), s. f., reducere patologică a numărului de celule dintr-un țesut; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță fundamentală vie, fluidă sau vîscoasă, din celulă, excluzînd nucleul, membrana și plastidele; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de formare și dezvoltare a celulelor; ~riză (v. -riză₂), s. f., formă mototolită a membranei celulare în cursul plasmolizei; ~sarc (v. -sarc), s. n., corpul celulei fără nucleu; ~scop (v. -scop), s. n., aparat cu care se examinează celulele; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă de diagnosticare bazată pe studiul microscopic al celulelor prelevate din organism; ~spectrofotometrie (v. spectro-, v. foto-, v. -metrie₁), s. f., metodă fizică modernă de investigare fină a celulelor și a structurii celulare; ~static (v. -static), adj., s. n., (medicament) care oprește sau care împiedică înmulțirea celulelor; ~taxie (v. -taxie), s. f., tendință de atracție reciprocă a celulelor; ~taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s. f., clasificare botanică a celulelor, bazată pe asemănări și diferențe cromozomiale; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizarea celulelor embrionare în scop terapeutic; ~trofie (v. -trofie), s. f., dezvoltare normală a celulei vii; ~trofoblast (v. trofo-, v. -blast), s. n., strat profund al lui Langhans din epiteliul corionului fetal; ~trop (v. -trop), adj., (despre virusuri) cu afinitate deosebită pentru celule; ~zim (v. -zim), s. m., enzimă rezultată prin distrugerea trombocitelor, cu rol important în coagularea sîngelui; sin. trombochinază; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., 1. Formațiuni, filamentoase și paralele, din celulele renale. 2. Componenții granulari extracelulari cuprinși în membrana celulară. 3. s. m., Corpul celular exclusiv nucleul; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie₁), s. f., studiul celulelor animale.

CROMOMÉR (< {s} cromo- + gr. meros „parte”) s. m. 1. ANAT.) Zonă centrală a trombocitului, alcătuită din granule roșii-violacee. 2. (GENET.) Fiecare dintre granulele de cromatină existente pe cromoneme, în număr de c. 2.000, ale căror dimensiuni și poziții sînt caracteristice fiecărui cromozom; la nivelul lor spirala formată de cromofibrile este cea mai strînsă. Sin. idiomeră.

GRANULO- „grăuncior, granulă, granulație”. ◊ L. tz. granulam „grăuncior” > fr. granulo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. granulo-. □ ~blast (v. -blast), s. n., mieloblast*; ~cit (v. -cit), s. n., leucocit granular cu mai multe nuclee; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., scădere a numărului granulocitelor din sînge; sin. granulopenie; ~ftizie (v. -ftizie), s. f., maladie produsă de reducerea sau de dispariția granulocitelor din sînge; ~mer (v. -mer), s. n., porțiune din trombocit cu structură granulară; sin. hialomer; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare a granulozității unui amestec mineral granular; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se determină granulozitatea substanțelor minerale; ~penie (v. -penie), s. f., granulocitopenie*; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zona internă a citoplasmei în care sînt înglobate nucleul, incluziunile și ceilalți constituenți celulari; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical realizat prin injecții cu suspensie de cărbune animal.

HEMATOPOÉZĂ (< fr. {i}; {s} hema- + gr. poesis „facere”) s. f. Proces de formare și de maturație a celulelor sangvine (hematii, leucocite, limfocite, trombocite) în organele hematopoetice (măduva osoasă, țesutul limfoid și sistemul reticulo-endotelial). H. începe din viața embrionară.

HEMO- „sînge, globule roșii, hematii”. ◊ gr. haima „sînge” > fr. hémo-, engl. hemo- și haemo-, germ. hämo > rom. hemo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie a sîngelui; ~blast (v. -blast), s. n., celulă tulpină; sin. hemocitoblast; ~cel (v. -cel₁), s. n., cavitate a corpului la unele nevertebrate, originară din fragmentarea mezodermului sub formă de sinusuri sau lacune pline cu sînge în blastocel; ~cit (v. -cit), s. n., celulă sanguină; sin. hematocit; ~citoblast (v. cito-, v. -blast), s. n., hemoblast*; ~citofagie (v. cito-, v. -fagie), s. f., fenomen de citofagie, manifestat la celulele sîngelui și la organele hematopoietice; ~citometru (v. cito-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea numărului de hematii dintr-un volum de sînge; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., diminuare a numărului de hematii din sînge; ~clazie (v. -clazie), s. f., 1. Scădere a numărului de leucocite din masa sanguină. 2. Hemoliză*; ~colecist (v. cole-, v. -cist), s. n., acumulare de sînge în vezicula biliară; ~conie (v. -conie), s. f., corpusculi foarte mici, observați în sînge la ultramicroscop și care prezintă mișcări browniene; ~crinie (v. -crinie), s. f., vărsare a hormonilor în sînge; ~crinoterapie (v. crino-₂, v. -terapie), s. f., utilizare în scop terapeutic a unui amestec injectabil de sînge și de extract glandular; ~crioscopie (v. crio-₁, v. -scopie), s. f., determinare a punctului de înghețare a sîngelui; ~crom (v. -crom), s. m., termen generic pentru pigmenții sanguini transportori de oxigen; ~cromogen (v. cromo-, v. -gen₁), s. m., compus rezultat din combinarea heliului cu diverse substanțe azotate; ~cromometru (v. cromo-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea procentului de hemoglobină din sînge; ~cultură (v. -cultură), s. f., cultivare și identificare a unor germeni patogeni în sînge prin însămînțarea lor pe un mediu adecvat; sin. hematocultură; ~dinamometru (v. dinamo-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea presiunii sîngelui; ~dromograf (v. dromo-, v. -graf), s. n., debitmetru bazat pe deplasarea variabilă de către curentul sanguin a unei supape, ale cărei mișcări sînt înregistrate pneumatic; ~dromometru (v. dromo-, v. -metru₁), s. n., aparat de măsurat viteza de circulație a sîngelui în vene și artere; ~fag (v. -fag), adj., 1. adj., (Despre animale) Care se hrănește cu sînge. 2. adj., (Despre celule fagocitare) Care distruge globulele roșii; ~filie (v. -filie₁), s. f., boală de sînge ereditară, caracterizată printr-o predispoziție patologică la hemoragii datorită insuficientei puteri de coagulare a sîngelui; ~genie (v. -genie₁), s. f., afecțiune caracterizată prin hemoragii care survin spontan, ca urmare a scăderii pronunțate a numărului de trombocite; ~gramă (v. -gramă), s. f., analiză medicală prin care se stabilește compoziția sîngelui; ~histioblast (v. histio-, v. -blast), s. n., celulă cu citoplasma ușor bazofilă și cu nucleu rotunjit și semilunar, prezentă în splină și în măduva osoasă; ~id (v. -id), adj., care se aseamănă cu sîngele; ~leucogramă (v. leuco-, v. -gramă), s. f., analiză de laborator constînd în notarea hematiilor și a leucocitelor; ~limfă (v. -limfă), s. f., lichid organic din aparatul circulator al nevertebratelor, corespunzător sîngelui; ~litic (v. -litic₂), adj., care distruge hematiile; ~liză (v. -liză), s. f., fenomen de distrugere patologică a globulelor roșii din sînge; sin. eritrocitoliză, hematoliză, hemoclazie (2); ~manometru (v. mano-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea presiunii sanguine; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Aparat pentru dozarea hemoglobinei din sînge. 2. Aparat pentru determinarea cantității de hemoglobină din sînge; ~neurocrinie (v. neuro-, v. -crinie), s. f., vărsare a hormonilor hipofizari în sistemul nervos prin mijlocirea circulației porte hipotalamohipofizare; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile sîngelui; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., hematopoieză*; ~ptizie (v. -ptizie), s. f., eliminare de sînge pe gură, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., hemoragie*; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere abundentă de sînge, datorită ruperii peretelui unui vas sanguin; sin. hemoptoză; ~ree (v. -ree), s. f., curgere de sînge; sin. hematoree; ~rinie (v. -rinie), s. f., hemoragie nazală produsă de ruperea unui vas de sînge; ~spermie (v. -spermie), s. f., hematospermie*; ~static (v. -static), adj., s. n., (medicament) care oprește o hemoragie; sin. hematostatic; ~stază (v. -stază), s. f., oprire a unei hemoragii prin mijloace proprii organismului sau prin procedee medicale; ~tahometru (v. taho-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea vitezei de circulație a sîngelui; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unei boli prin transfuzii de sînge; sin. hematoterapie; ~tipologie (v. tipo-, v. -logie₁), s. f., determinare tipologică a unei populații cu ajutorul grupelor sanguine; ~toxie (v. -toxie), s. f., otrăvire a sîngelui; ~trop (v. -trop), adj., (despre un virus) care se fixează electiv pe celulele sanguine.

HEMOGENIE ~i f. (mai ales la femei) Boală a sângelui caracterizată, în special, prin hemoragii și scăderea numărului de trombocite. /<fr. hémogénie

HEMOGENIE s. f. boală de sânge, la femei, manifestată prin scăderea numărului trombocitelor. (< fr. hémogénie)

HEMOGENIE s.f. (Med.) Boală caracterizată prin hemoragii care survin spontan în organe sau pe mucoase ca urmare a reducerii pronunțate a numărului trombocitelor. [Gen. -iei. / < fr. hémogénie, cf. gr. haima – sînge, genos – naștere].

hemogenie sf [At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr hémogénie] Boală a sângelui, mai frecventă la femei, caracterizată prin scăderea numărului trombocitelor, purpură hemoragică, creșterea timpului de sângerare etc.

HIALO- „sticlă, corp vitros, transparent”. ◊ gr. hyalos „piatră transparentă, sticlă” > fr. hyalo-, germ. id., engl. id. > rom. hialo-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe străvezii; ~cist (v. -cist), s. n., celulă hialină mare, moartă, fiind lipsită de clorofilă; ~fagie (v. -fagie), s. f., înghițire patologică de sticlă; ~fan (v. -fan), s. n., feldspat de potasiu și bariu, transparent și cu luciu sticlos, prezent în rocile magmatice; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de obiecte din sticlă; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument pentru desenarea mecanică a perspectivei. 2. Instrument de gravat sticla; ~grafie (v. -grafie), s. f., arta gravării pe sticlă; ~id (v. -id), adj., care are transparența sticlei; ~idă (v. -id), s. f., zona periferică și densă a corpului vitros; ~mer (v. -mer), s. n., porțiune din trombocit cu structură transparentă și granulară; ~mucoide (v. muco-, v. -id), s. n. pl., substanțe din grupul mucinelor, prezente în umoarea vitroasă; din organismul animal; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., ectoplasmă*; ~pter (v. -pter), adj., cu aripi transparente; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe străvezii; ~spor (v. -spor), s. m., spor transparent, caracteristic fungilor imperfecți; ~trih (v. -trih), adj., cu fire de păr transparente; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., granulă incoloră din nucleu.

LEUCO- „alb, alburiu, incolor”. ◊ gr. leukos „alb” > fr. leuco-, germ. leuko-, engl. leuco- > rom. leuco-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă imatură din seria albă, ocupînd o poziție de trecere între mieloblast și promielocit; ~blasturie (v. blast/o-, v. -urie), s. f., prezență a leucoblastelor în urină; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe albe și cărnoase; ~cian (v. -cian), s. n., pigment de culoare albă-albăstruie, prezent la alge; ~cist (v. -cist), s. n., celulă fără clorofilă, cu membrană subțire și cu perforații, prezentă la alge; ~cit (v. -cit), s. n., globulă albă prezentă în sînge, cu rol de apărare a organismului împotriva microbilor; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., leucemie*; ~citoblast (v. cito-, v. -blast), s. n., precursor al leucocitului; ~citogeneză (v. cito-, v. -geneză), s. f., leucopoieză*; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., proces de distrugere a leucocitelor din sînge; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., reducere anormală a numărului de globule albe din sînge; sin. leucopenie; ~citopoieză (~citopoeză) (v. cito-, v. -poieză), s. f., proces de formare a leucocitelor; ~citotaxie (v. cito-, v. -taxie), s. f., deplasare a leucocitelor spre locul în care anumite microorganisme amenință integritatea tisulară; ~citoterapie (v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizarea în scop terapeutic a leucocitelor; ~crat (v. -crat), adj., (despre minerale sau roci) care este de culoare deschisă sau incolor; ~dermie (v. -dermie), s. f., decolorare a pielii produsă de absența totală sau parțială a pigmentului melanic; sin. acromodermie; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., leziune distrofică a substanței nervoase albe; ~fan (v. -fan), s. n., mineral complex, cristalizat în sistemul rombic, de culoare albă-cenușie; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze albe; ~foreză (v. -foreză), s. f., procedeu de recoltare a sîngelui și de reinjectare la aceeași persoană donatoare, după îndepărtarea leucocitelor; ~gen (v. -gen₁), adj., care provoacă formarea globulelor albe; ~gramă (v. -gramă), s. f., examen de laborator prin care se determină numărul de globule albe din sînge; ~melalgie (v. mel/o-₁, v. -algie), s. f., tulburare circulatorie periferică la extremități, însoțită de dureri și paloare tegumentară; ~melanodermie (v. melano-, v. -dermie), s. f., tulburare a pigmentației cutanate, în care zonele hiperpigmentate alternează cu cele hipopigmentate; ~metru (v. -metru₁), s. n., fotometru cu care se determină gradul de alb al unor substanțe fibroase; ~patie (v. -patie), s. f., boală a pielii caracterizată prin pete albe, bine conturate; ~pedeză (v. -pedeză), s. f., proces de migrare a globulelor albe; ~penie (v. -penie), s. f., leucocitopenie*; ~plachie (v. -plachie), s. f., leucoplazie*; ~plaste (v. -plast), s. n. pl., corpusculi microscopici din celulele plantelor, albi sau incolori, care formează și acumulează amidon; ~plazie (v. -plazie), s. f., îngroșare patologică a unei mucoase care se acoperă cu un țesut cornos de culoare albicioasă; sin. leucoplachie; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de formare și de maturație a globulelor albe; sin. leucocitogeneză; ~ragie (v. -ragie), s. f., leucoree abundentă; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere vaginală albicioasă și purulentă; ~spermie (v. -spermie), s. f., colorație albă anormală a unor semințe, din cauza lipsei pigmenților; ~terapie (v. -terapie), s. f., procedeu terapeutic care constă în provocarea creșterii exagerate a leucocitelor din sînge prin acțiunea unor substanțe chimice; ~tomie (v. -tomie), s. f., operație de secționare chirurgicală a fibrelor nervoase talamofrontale; ~trih (v. -trih), adj., cu peri albi; ~trichie (v. -trichie), s. f., decolorare congenitală a părului; ~trombopenie (v. trombo-, v. -penie), s. f., scădere anormală a numărului de leucocite și de trombocite din sînge; ~xen (v. -xen), s. n., silicat de calciu și de titan, de culoare albă, întîlnit sub formă de agregate fine sau fibroase; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., corpuscul sferic albuminoid, inclus în leucoplaste.

LEUCOCÍTĂ (< fr. {i}; {s} leuco- + cito-) s. f. Celulă sangvină nucleată, cu aspect albicios, prezentă în sânge și limfă, cu rol în apărarea organismului împotriva agenților infecțioși (datorită funcțiilor de fagocitoză) și în procesul imunitar. Împreună cu eritrocitele și trombocitele constituie elementele figurative ale sângelui. Numărul normal al l. este de 5.000-7.000 pe mm³ de sânge. L. sunt de mai multe feluri: granulocite (sau neutrofile), limfocite, monocite, eozinofile și bazofile. L. iau naștere în organele hematopoetice (măduva osoasă la adult, splină, ganglionii limfatici și măduva la făt), unde trec prin mai multe stadii evolutive. Sin. globulă albă.

leucotrombopenie sf [At: D. MED. / P: le-u~ / Pl: ~ii / E: leuco- + trombopenie] Scădere anormală a numărului de leucocite și de trombocite din sânge.

PANMIELOFTIZÍE (< fr. {i}; {s} pan- + gr. myelos „măduvă” + phtisis „ftizie”) s. f. (MED.) Boală a măduvei oaselor caracterizată prin scăderea, până la dispariție, a celulelor hematopoetice din măduva osoasă, în urma acțiunii unor agenți fizici, toxici sau infecțioși. Se manifestă prin anemie, hemoragii, infecții și scăderea masivă a hematiilor, trombocitelor și leucocitelor din sânge.

PLACHETĂ, plachete, s. f. 1. Volum mic cu conținut literar, în special culegere de versuri; broșurică. 2. Medalie pătrată sau dreptunghiulară, care de obicei are o singură față modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripții și care se oferă ca recompensă la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; în sintagma) Plachetă sangvină = trombocită. – Din fr. plaquette.

plachetă s. f. în sint. s. plachetă sanguină (med.) Trombocită ◊ „Se știe că ateroscleroza se datorește aglutinării (lipirii) așa-numitelor plachete sanguine și fixării acestora de peretele arterei, ceea ce duce la blocarea circulației în interiorul unor vase sanguine. Rolul prostaciclinei este acela de a împiedica agluntinarea plachetelor.” Sc. 16 VIII 79 p. 5 (din fr. plaquette; DN3 – alte sensuri; DEX, DN3)

plachetă sf [At: CADE / Pl: ~te / E: fr plaquette] 1 Mic volum cu conținut literar, mai ales culegere de versuri. 2 Placă de metal modelată pe o singură față cu desene, basoreliefuri sau inscripții și care se oferă, așezată într-o cutie specială, ca recompensă la unele concursuri sportive, artistice etc. 3 (Blg; îs) ~ sanguină Element component al sângelui, lipsit de nucleu, care are un rol important în coagularea sângelui Si: trombocit.

PLACHETĂ s. f. 1. volum mic cu un număr redus de pagini; culegere de versuri. 2. medalie modelată pe o singură față, care se oferă de obicei ca premiu în competițiile sportive. 3. ~ sangvină = trombocit. (< fr. plaquette)

PLACHETĂ, plachete, s. f. 1. Volum mic cu conținut literar, în special culegere de versuri; broșurică. 2. Medalie pătrată sau dreptunghiulară, care de obicei are o singură față modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripții și care se oferă ca recompensă la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; în sintagma) Plachetă sanguină = trombocită. – Din fr. plaquette.

PLACHETĂ s.f. 1. Volum mic, cu puține foi; (spec.) culegere de versuri; broșurică. 2. Medalie pătrată sau dreptunghiulară, modelată pe o singură față, care se oferă de obicei ca premiu în competițiile sportive. 3. Plachetă sanguină = trombocit. [< fr. plaquette].

PLACHETĂ SANGUINĂ s. (BIOL.) trombocit.

PLACHETĂ SANGVINĂ s. v. trombocit.

PLASTO- „modelare, formare, plasticitate, viscozitate”. ◊ gr. plastos „modelat” > fr. plasto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. plasto-. □ ~cit (v. -cit), s. n., plachetă sanguină; sin. trombocit; ~condrie (v. -condrie), s. f., corpuscul granular sferic, de dimensiuni mici, care face parte din condriomul celulelor; ~cron (v. -cron), s. n., interval de timp dintre două stadii succesive ale dezvoltării primordiilor de frunze; ~desmă (v. -desmă), s. f., formație fibrilară din plastide; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., putere formativă a celulei; ~gamie (v. -gamie), s. f., plasmogamie*; ~gen (v. -gen₁), s. n., centrul genetic ipotetic al plastidelor; ~mer (v. -mer), s. m., produs macromolecular care, în anumite condiții de temperatură, poate suferi deformații permanente; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Aparat pentru determinarea plasticității corpurilor. 2. Aparat pentru determinarea calității glutenului umed; ~tip (v. -tip), s. n., formă a tipului original la plantele fosile; ~zom (v. -zom), s. m., condriozom*.

PROSTAGLANDÍNE (< fr.) s. f. pl. Grup de substanțe derivate din acizi grași esențiali, prezente în majoritatea țesuturilor din organism; se obțin și pe cale sintetică. Au rol important în diverse procese fiziologice și patologice (reglarea hormonală, agregarea trombocitelor, funcționarea sistemului simpatic, producerea inflamațiilor, contracția musculaturii netede). Sunt utilizate în tratamentul ulcerului gastrointestinal, pentru provocarea avorturilor sau declanșarea nașterilor etc.

RETICULO-ENDOTELIAL (RETICULOHISTIOCITAR) (< fr.) Sistem ~ = componentă a sistemului imunitar al organismului, reprezentată de o clasă de celule numite macrofage sau histiociți. care sunt răspândite difuz în toate organele corpului, atingând concentrații mari în măduva osoasă, ficat, splină și ganglioni limfatici. Celulele s.r. recunosc și distrug particulele străine, microorganismele patogene și resturi de celule, ca și celulele și țesuturile anormale sau îmbătrânite (ex. macrofagele din splină distrug eritrocitele și trombocitele bătrâne).

SÂNGE (lat. sanguis) s. n. 1. Lichid organic, de culoare roșie, de importanță vitală pentru organism, existent la toate animalele vertebrate și la unele nevertebrate, care circulă într-un sistem de vase, format în general din inimă, artere, capilare și vene. S. se compune din două părți distincte: celulele sau elementele figurate (globulele roșii, denumite eritrocite sau hematii, globulele albe sau leucocite și trombocitele) și plasma. Masa sangvină reprezintă c. 1-13 din greutatea totală a corpului. Proporția masei celulare față de plasmă este de 47-52%. La omul normal există 4-5.000.000 de eritrocite, 5-8.000 de leucocite și 1.3.000.000 de trombocite pe 1 mm³. Plasma are o compoziție chimică foarte complexă, conținând în afară de apă, proteine, lipide, glucoză, substanțe minerale dizolvate, uree, acid uric, hormoni, enzime, anticorpi etc. Scos din vasele sangvine, s. se coagulează repede, separându-se în cheag și ser sangvin. S. îndeplinește în organism funcții importante, ca funcția respiratorie (care constă în transportarea oxigenului de la plămâni la țesuturi și al bioxidului de carbon de la țesături la plămâni), funcția nutritivă (legată de transportul substanțelor nutritive de la intestin la țesuturi), funcția excretoare, menținerea echilibrului hidroelectrolitic al organismului,reglarea temperaturii corpului, apărarea organismului față de agenții patogeni cu ajutorul leucocitelor etc. S. conține foarte mulți antigeni și anticorpi (aglutinogene și aglutinine), care au un rol important în fenomenul de incompatibilitate la transfuzii, în patologie, antropologie, în medicina legală, în studiile genetice. ◊ Frate de sânge = frate de la același tată și aceeași mamă; frate bun. ◊ Legături de sânge = rudenie. ◊ Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie sau pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. De sânge a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de mare supărare; c) de neam, de familie bună. ◊ Cu sânge rece = fără emoție, liniștit, calm; p. ext. cu multă cruzime, fără milă. ◊ Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ La sânge = până la distrugere; extrem de aspru, drastic. ◊ Expr. A avea sânge în vine = a fi energic. ◊ Sânge nevinovat = se spune despre cel ucis fără nici o vină. 9 A fi setos (sau dornic) de sânge = a fi crud, ucigaș. ◊ A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. 2. (BOT.) Sângele-voinicului = a) denumire a două specii de plante erbacee din genul Nigritella, familia orhidacee, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus și flori și flori parfumate, mici, roșii-purpurii (Nigritella rubra) sau purpurii-închise (Nigritella nigra) grupate în inflorescențe ovoide. Sunt întâlnite local în reg. muntoase înalte, pe substrat calcaros. Ambele specii sunt ocrotite prin lege; b) v. oreșniță.

SEROTONÍNĂ (< fr.) s. f. Compus chimic derivat din triptofan, prezent în organism în trombocite, sistemul nervos central, cu acțiune vasoconstrictoare și neurotransmițător cu rol în biochimismul funcțional al creierului, în contracția musculaturii netede, în dilatarea capilarelor și în sporirea permeabilității vaselor mici. Este prezentă în veninul șerpilor și al unor broaște.

TROMBO- „cheag de sînge, trombus, coagulare”. ◊ gr. thrombos „cheag de sînge” > fr. thrombo-, germ. id., engl. id., it. trombo- > rom. trombo-. □ ~cit (v. -cit), s. n., celulă sanguină fără nucleu, avînd un rol important în coagularea sîngelui; sin. plachetă sanguină; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., înmulțire excesivă a trombocitelor; ~citocrit (v. cito-, v. -crit), s. n., aparat pentru determinarea volumului trombocitar într-o anumită cantitate de sînge; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., proces de distrugere a trombocitelor; ~citopatie (v. cito-, v. -patie), s. f., boală a trombocitelor; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., trombopenie*; ~gen (v. -gen₁), adj., s. n., 1. adj., Care produce tromboză. 2. s. n., Factor sanguin inactiv în stare normală, care, în contact cu tromboplastina, se transformă în trombină; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de producere a cheagurilor de sînge în vene sau artere; ~grafie (v. -grafie), s. f., studiul coagulării sanguine; ~liză (v. -liză), s. f., metodă terapeutică de dizolvare a unui cheag de sînge; ~patie (v. -patie), s. f., predispoziție de a forma cheaguri de sînge în vene sau artere; ~penie (v. -penie), s. f., reducere a numărului de trombocite în sînge; sin. trombocitopenie; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre substanțe) care favorizează coagularea sîngelui; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de formare a trombocitelor; ~static (v. -static), adj., s. n., (medicament) care împiedică formarea cheagului de sînge.

TROMBOBLAST s. n. celulă tânără care dă naștere trombocitelor. (< engl. thromboblast)

TROMBOCHINAZĂ s.f. Enzimă rezultată prin distrugerea trombocitelor, cu rol foarte important în coagularea sîngelui; tromboplastină. [< fr. thrombokinase].

TROMBOCHINAZĂ s. f. enzimă rezultată prin distrugerea trombocitelor, importantă în coagularea sângelui; tromboplastină. (< fr. thrombokinase)

trombocit s. n., pl. trombocite

TROMBOCIT s.n. Denumire a unor mici globule incolore, de forma unor plăcuțe, în citoplasmă, care au un rol important în coagularea sîngelui; plachetă sanguină. [Var. trombocită s.f. / < fr. thrombocyte].

TROMBOCIT s. (BIOL.) plachetă sanguină.

trombocit sn [At: M. D. ENC. / V: ~ă sf / Pl: ~e / E: fr thrombocyte, ger Thrombozyt] (Blg) Celulă sangvină de forma unei plăcuțe, care are un rol important în coagularea sângelui Si: plachetă sangvină.

TROMBOCIT s. (BIOL.) plachetă sangvină.

trombocit s. n., pl. trombocite

TROMBOCIT s. n. celulă sangvină, fără nucleu, plăcuțe, cu un rol important în coagularea sângelui; plachetă sangvină. (< fr. thrombocyte, germ. Thrombozyt)

trombocit s. n., pl. trombocite

TROMBOCITĂ s.f. v. trombocit.

trombocită sf vz trombocit

trombocitemie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr thrombocytémie] (Med) Înmulțire exagerată a trombocitelor. Si: trombocitoză.

TROMBOCITEMIE s.f. (Med.) Înmulțire exagerată a trombocitelor; trombocitoză. [Gen. -iei. / < fr. thrombocytémie].

TROMBOCITEMIE s. f. prezența exagerată a trombocitelor în sânge; trombocitoză. (< fr. thrombocytémie)

TROMBOCITOPATIE s. f. boală a trombocitelor. (< engl. thrombocytopathie)

TROMBOCITOPENIE s. f. reducere a numărului de trombocite din sânge; trombopenie. (< fr. thrombocytopénie)

trombocitopenie sf [At: M. D. ENC. / Pl: ~ii / E: fr thrombocytopénie] (Med) Scădere anormală a numărului de trombocite din sânge, manifestată prin hemoragii, purpură, amețeli etc.

TROMBOCITOZĂ, trombocitoze, s. f. Înmulțire excesivă a trombocitelor. – Din germ. Thrombozytose.

TROMBOCITOZĂ s. f. Înmulțire excesivă a trombocitelor. – Din germ. Thrombozytose.

TROMBOPENIE s.f. Lipsă de trombocite în sînge; trombocitopenie. [Gen. -iei. / cf. germ. Thrombopenie].

trombopenie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: ger Thrombopenie] Lipsă de trombocite în sânge.

TROMBOPOIEZĂ s.f. (Biol.) Proces de formare a trombocitelor. [Pron. -po-ie-. / < fr. thrombopoïèse].

trombopoieză sf [At: DEX-S / Pl: ~ze / E: fr thrombopoïèse] (Blg) Proces de formare a trombocitelor.

TROMBOPOIEZĂ s. f. proces de formare a trombocitelor. (< fr. thrombopoïèse)