deșeu sn [At: NICA, L. VAM. 78 / Pl: ~ri / E: fr déchet] 1 Parte dintr-o materie primă sau dintr-un material care rămâne în urma procesului tehnologic și nu mai poate fi utilizată direct pentru realizarea produsului respectiv Si: rest. 2 (Pgn) Produs care nu corespunde normelor calitative stabilite prin standarde și care nu poate fi utilizat direct în scopul pentru care a fost realizat Si: rebut.

DISCIPLINĂ, (3) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de purtare impuse tuturor membrilor unei colectivități. Armata romînească era supusă unei discipline strașnice. BĂLCESCU, O. I 18. ♦ Supunere liber consimțită a membrilor unei colectivități la dispozițiile luate de conducere pentru bunul mers al acelei colectivități. Întărirea disciplinei în muncă este o condiție esențială în ridicarea productivității muncii și a cîștigului muncitorilor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 507. Disciplina socialistă a muncii cere ca muncitorul să îndeplinească și să depășească normele de producție stabilite, să dea o producție de bună calitate, să lucreze fără rebut. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 4, 79. Mineritul fără disciplină înseamnă moartea minei. DAVIDOGLU, M. 29. ♦ Ordine. Rolul criticului de azi este de a introduce o disciplină binefăcătoare în activitatea noastră intelectuală. VLAHUȚĂ, O. A. 230. 2. Spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. Disciplina minții. 3. Ramură specială a unei științe. Geologia e o disciplină a științelor naturii.

Echinomastus macdowellii (Rebut) Britt. et Rose. Specie cu flori roz-roșii. Specie spinoasă cri cca 25, coaste cu proeminențe, 10- 20 spini subțiri, albi, pe margini și, 3-4 galbeni, în centru.

Eriocereus jusbertii Riccob. (syn. Cereus jusbertii Rebut). Specie cu flori mari albe. Tulpini cilindrice, verzi, drepte sau tîrîtoare, cca. 2,5 m lungime, cîteva coaste și spini scurți, maro, unul central și 7 marginali. Areole galbene, mai tîrziu cenușii.

LÂNĂ, (3) lânuri, s. f. 1. Părul lung și moale care acoperă corpul unor animale, mai ales al oilor, și care se prelucrează pentru obținerea de fibre. ♦ Cantitate de lână (1) scoasă la o tunsoare de pe o oaie. 2. (În sens larg) Fibră naturală de origine animală, cu proprietăți textile, folosită la fabricarea și confecționarea țesăturilor, a tricotajelor și a pâslelor. ◊ Loc. adj. Lână în lână = a) (despre țesături) care are urzeala și bătătura din lână; b) fig. de calitate superioară; veritabil, autentic. ♦ Lână artificială = fibră textilă obținută din cazeină, având aspectul și unele proprietăți asemănătoare cu lâna (2). Lână regenerată = fibră provenită din zdrențe de stofe și tricoturi, din rebuturi și deșeuri de fabricație, prin a căror destrămare și cardare, în amestec cu lâna obișnuită, se obțin țesături și pâsle. 3. (La pl.) Varietăți de lână (2); obiecte de lână. 4. (În sintagma) Lână de lemn = produs constituit din fâșii subțiri de lemn uscat, tăiat în mașini speciale, folosit la fabricarea plăcilor ușoare de construcție, ca material izolant, în tapițerie, pentru ambalaje etc. – Lat. lana.

LÂNĂ, (3) lânuri, s. f. 1. Părul lung și moale care acoperă corpul unor animale, mai ales al oilor, și care se prelucrează pentru obținerea de fibre. ♦ Cantitate de lână (1) scoasă după tunsoare de pe o oaie. 2. (În sens larg) Fibră naturală de origine animală, cu proprietăți textile, folosită la fabricarea și confecționarea țesăturilor, a tricotajelor și a pâslelor. ◊ Loc. adj. Lână în lână = a) (despre țesături) care are urzeala și bătătura din lână; b) fig. de calitate superioară; veritabil, autentic. ♦ Lână artificială = fibră textilă obținută din cazeină, având aspectul și unele proprietăți asemănătoare cu lâna (2). Lână regenerată = fibră provenită din zdrențe de stofe și tricoturi, din rebuturi și deșeuri de fabricație, prin a căror destrămare și cardare, în amestec cu lâna obișnuită, se obțin țesături și pâsle. 3. (La pl.) Varietăți de lână (2); obiecte de lână. 4. (În sintagma) Lână de lemn = produs constituit din fâșii subțiri de lemn uscat, tăiat în mașini speciale, folosit la fabricarea plăcilor ușoare de construcție, ca material izolant, în tapițerie, pentru ambalaje etc. – Lat. lana.

lână sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 364 / Pl: (pop) ~ni, ~ne, (7-8) ~nuri / E: ml lana] 1 Păr lung și moale care acoperă corpul unor animale, mai ales al oilor, și care se prelucrează pentru obținere de fibre Si: (reg) lâneață (1). 2 (Reg) Lațe ale unei blăni prelucrate. 3 (Nob) Păr care acoperă capul omului. 4 (Pex) Barbă. 5 Cantitate de lână (1) scoasă după tunsoare de pe o oaie. 6 (Pex) Fibră naturală de origine animală, cu proprietăți textile, folosită la fabricarea și confecționarea țesăturilor, a tricotajelor și a pâslelor. 7 (Lpl) Varietăți de lână (6). 8 (Pex; lpl) Obiecte vestimentare de lână (6). 9 (Pop; îe) A cere ~ de la broască A pretinde lucruri imposibile. 10 (Lsg) Fir de lână (6). 11 (Îs) ~ artificială Fibră textilă obținută din cazeină, având aspectul și unele proprietăți asemănătoare cu lâna (6). 12 (Pop; d. țesături; îla) ~ în ~ Care are urzeala și bătătura în lână (6). 13 (Fig; îal) De calitate superioară Si: autentic, veritabil. 14 (Îs) ~ regenerată Fibră provenită din rebuturi și deșeuri de fabricație, din a căror destrămare și cardare, în amestec cu lâna obișnuită, se obțin țesături și pâsle. 15 (Tăb; îs) ~ tăbăcărească Fibră textilă obținută ca produs secundar din depilarea pieilor oilor sacrificate, care se folosește mai ales la fabricarea pâslelor. 16 (Îs) ~ de lemn (sau de zgură) sau ~ minerală Produs constituit din fâșii subțiri de lemn uscat, tăiat în mașini speciale, folosit la fabricarea plăcilor ușoare de construcție, ca material izolant, în tapițerie, pentru ambalaje etc. 17-19 (Bot; îc) ~na-broaștei (sau reg, broaștelor) sau ~-broștească, (reg) ~-de-broască (sau de broaște), (reg) ~-verde Mătasea-broaștei (Conferva, Spirogyra și Tribenema bombycina). 20 (Bot; reg; îc) ~-de-baltă Iarba-câmpului (Agrostis stolonifera). 21 (Îc) ~na-caprelor Plantă târâtoare cu frunze rotunjite și flori mari, albe, care crește în zona alpină (Cerastium lanatum). 22 (Bot; reg; îc) ~-de-brad Mătreața-bradului (Usnea barbata). 23 (Bot; reg; îc) ~na-oii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 24 (Liv; înv; îs) ~ de aur Cea mai înaltă decorație din Austria și Spania, instituită de Filip cel Bun în 1429.

lepăda (lepăd, lepădat), vb. – 1. A arunca, a azvîrli. – 2. A lua, a scoate, a descărca. – 3. A respinge, a înlătura. – 4. A alunga, a expulza. – 5. (Trans., Banat) A vărsa, a vomita. – 6. A avorta. – 7. A părăsi, a lăsa. – 8. (Refl.) A nega, a se apăra, a se dezvinovăți. – 9. (Refl.) A renega. – Mr. me aleapidu „mă grăbesc”. Lat. lapĭdāre (Lexiconul de la Buda; Pușcariu 936, cu dubii; Tiktin; Iordan, Dift., 152; Capidan, Aromînii, București 1932, p. 220; Candrea). Dificultatea care se opune acestei derivări este de ordin semantic, deoarece e greu să se pornească de la sensul din lat. a lapida. Dar pe lîngă sensul curent, cuvîntul trebuie să fi avut în limba populară același sens cu dilapĭdāre, cum ar fi „a arunca cu pietre; a azvîrli (ca pe un lucru inutil)”. Sensul de „a azvîrli” este în mod sigur primar, deoarece explică și pe cel din mr. și coincide cu cele mai vechi exemple: lepădară grîul în mare (Cod. Voronețean); să lepădăm tot răul (Coresi); leapădă icoanele de în biserică (Moxa). Der. din lat. liquidāre (E. Herzog, Dacor., I, 220-22 și Dacor., V, 483-96; REW 5076a; cf. împotrivă Rosetti, I, 160) nu pare posibilă. Cu atît mai puțin este convingătoare ipoteza care pornește de la un lat. *lepidāre, de la lepis „scamă”, cu sensul primitiv (despre șopîrle) „a năpîrli anual” (Drăgan, Dacor., VI, 295-9 și VII, 139) explicație preferată, se pare, de DAR, cf. REW 5076a N. Nu au nici o probabilitate explicațiile date de Cihac, II, 512 (din mag. lapedál „respins, aruncat”) și de Crețu 341 (lat. vilipendĕre). Der. lepădat, s. n. (avort); lepădătoare, s. f. (cucurbețică, Aristolochia clematitis); lepădătură, s. f. (avort; stîrpitură; prostituată; deșeu, rebut). – Din rom. provine mag. lapedál și săs. lepedăn „a arunca”.

marda (mardale), s. f. – Rămășită, rebut, lucru fără valoare. Tc. marda „suprapreț” (Șeineanu, II, 249), cf. var. ngr. μαρδᾶς, alb. marda. Tiktin se îndoiește de etimonul propus de Șeineanu, considerînd evoluția semantică dificilă; aceasta se explică în lumina ngr., care înseamnă „înșelăciune” sau „preț exagerat pentru un lucru fără valoare”. – Der. mardalîc, s. n. (înv., sold, rest).

misfit s. (cuv. engl.) ◊ „Unde sunt temele grandioase ale lui Kramer: rasismul [...] sau ferocitatea americanului mijlociu [...] care socoate «misfits», adică «neisprăviți» pe toți acei care nu se aliniază la dezolanta mediocritate a lui «average american» și cere ca aceste «rebuturi» să fie aruncate sau măcar izolate în rezervații închise.” R.lit. 7 III 74 p. 21

mont, -uri, s.n. – 1. Fructe puse la macerat înainte de a fi fierte. 2. Rest, reziduu, rebut. Resturile din fructe ce rămân după ce se fierbe horinca; borhot, slad (ALR 1971: 462). Grâu cu monturi sau grâu monturos (în Strâmtura și Vișeu); Grâu fără pleavă, dar amestecat cu resturi, neghină, de dat la păsări (ALR 1973: 827). – Din magh. mont „tescovină” (Drăganu cf. DER, MDA).

mont (monturi), s. n. – 1. Capăt al unui obiect, mai ales a unui membru scurtat; ciot. – 2. Vîrf, buric de deget. – 3. Rest, reziduu, rebut. Var. expresivă din bont (Scriban). Der. din mag. mont „tescovină, foloștină” (Drăganu, Dacor., VIII, 136) s-ar putea da numai pentru ultimul sens al cuvîntului. Cf. mot-.

mont, monturi, s.n. – (reg.) 1. Fructe puse la macerat înainte de a fi fierte. 2. Rest, reziduu, rebut. Resturile din fructe ce rămân după ce se fierbe horinca; borhot, slad (ALRRM, 1971: 462). Grâu cu monturi sau grâu monturos (în Strâmtura și Vișeu); grâu fără pleavă, dar amestecat cu resturi, neghină, de dat la păsări (ALRRM, 1973: 827). – Din magh. mont „tescovină” (Drăganu, cf. DER; MDA).

mont, monturi, s.n. (reg.) 1. Fructe puse la macerat înainte de a fi fierte (pentru a se obține băuturi spirtoase). 2. Reziduu, rebut. 3. Resturile din fructe ce rămân după ce se fierbe horinca; borhot, slad. 4. Grâu cu monturi sau grâu monturos (în Strâmtura și Vișeu); grâu fără pleavă, dar amestecat cu resturi, neghină, de dat la păsări. – Din magh. mont „tescovină” (Drăganu, după DER; MDA).

REBUT s.n. Produs necorespunzător condițiilor tehnice cerute și care nu poate fi utilizat în scopul pentru care a fost făcut. ♦ La rebut = la reformă; prost, rău, nefolositor. [Pl. -uri. / < fr. rebut].

REBUT ~uri n. Produs care nu corespunde cerințelor prevăzute de standard și nu poate fi utilizat în conformitate cu destinația lui. /<fr. rebut

rebut s. n., pl. rebuturi

rebut sn [At: IOANOVICI, TEHN. 96 / Pl: ~uri / E: fr rebut] 1 Produs care nu corespunde condițiilor de calitate stabilite prin standarde, norme interne, contracte etc. și care nu poate fi folosit conform destinației sale. 2 (Îs) ~ recuperabil Rebut (1) care printr-o remaniere poate fi adus la calitatea stabilită. 3 (Îe) A da (sau a cădea etc.) la ~ A declara (sau a fi declarat) rebut (1) un produs.

rebut s. n., pl. rebuturi

rebut s. n., pl. rebuturi

REBUT, rebuturi, s. n. Produs sau material care nu corespunde condițiilor tehnice cerute și care nu poate fi utilizat direct în scopul pentru care a fost produs. A reduce rebuturile. ◊ Loc. adv. La rebut = la reformă. Asemenea operă a unui asemenea individ trebuie să cadă la rebut. SADOVEANU, E. 179.

REBUT s. n. produs care nu corespunde calitativ condițiilor tehnice cerute și care nu poate fi utilizat în scopul pentru care a fost făcut. (< fr. rebut)

REBUTA, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge (ceva) ca necorespunzător. E un transport pe care l-au rebutat la depozit. DAVIDOGLU, C. 33.

rebuta vt [At: CONTEMP. 1956, nr. 503, 2/5 / Pzi: ~tez / E: fr rebuter] 1 A respinge (ceva) ca necorespunzător. 2 A declara rebut (1) un produs.

REBUTA vb. tr. a respinge (ceva) ca necorespunzător; a da un produs la rebut. (< fr. rebuter)

A REBUTA ~ez tranz. (produse) A trece la rebuturi; a considera ca necorespunzător cerințelor stabilite. /<fr. rebuter

REBUTA vb. I. tr. A da (ceva) la rebut; a respinge, a arunca (ca necorespunzător). [< fr. rebuter].

rebutare sf [At: IOANOVICI, TEHN. 179 / Pl: ~tări / E: rebuta] 1 Respingere (a unui produs) ca necorespunzător. 2 Operația de stabilire a rebuturilor (1).

REBUTARE s.f. Acțiunea de a rebuta și rezultatul ei; operație de stabilire a rebuturilor. [< rebuta].

REBUTARE, rebutări, s. f. Acțiunea de a rebuta; operație de stabilire a rebuturilor.

REBUTAT, -Ă, rebutați, -te, adj. (Despre produse sau materiale) Care este dat la rebut.

rebutat, ~ă a [At: NOM. MIN. I, 98 / Pl: ~ați, ~e / E: rebuta] Care este considerat drept rebut (1).

REMANIÉRE (< remania) s. f. 1. Ansamblu de operații de corectare a defectelor unor materiale sau produse care nu corespund condițiilor calitative impuse, dar care nu sunt rebut total. 2. (Dr.) R. ministerială (sau guvernamentală) = schimbare în componența unui guvern, intervenită în urma demisiei a cel puțin unui membru al guvernului, a trecerii lui la conducerea unui alt minister, a modificării produse în conducerea unor ministere etc.

REVALORIFICA, revalorific, vb. I. Tranz. A valorifica din nou, a repune în valoare. ♦ (Tehn.) A aduce o piesă uzată în starea de a putea fi folosită din nou; a readuce în stare de folosire resturi de materiale, deșeuri, rebuturi, piese și organe de mașini uzate (prin fabricarea din ele a unor produse). – Pref. re- + valorifica.

REVALORIFICA, revalorific, vb. I. Tranz. A valorifica din nou, a repune în valoare. ♦ (Tehn.) A aduce o piesă uzată în starea de a putea fi folosită din nou; a readuce în stare de folosire resturi de materiale, deșeuri, rebuturi, piese și organe de mașini uzate (prin fabricarea din ele a unor produse). – Re¹- + valorifica.

revalorifica vt [At: DL / Pzi: revalorific / E: re¹- + valorifica] 1 A valorifica din nou. 2 A repune în valoare. 3 (Teh) A readuce în stare de folosire deșeuri, rebuturi, piese și organe de mașini uzate etc.

revalorificare sf [At: CONTEMP. 1951, nr. 223, 2/7 / Pl: ~cări / E: revalorifica] Valorificare din nou. 2 Repunere în valoare. 3 (Teh) Readucere în stare de folosire a deșeurilor, a rebuturilor, a pieselor și a organelor de mașini uzate etc. 4 (Pex) Reconsiderare (a unui autor, a unei opere literare sau științifice).

știft, știfturi s. n. rebut, lucru de calitate inferioară.