ANȘOA s. n. 1. Pește mic care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic. 2. Pastă preparată din carnea acestui pește, care se servește ca aperitiv. – Din fr. anchois.

ARMATAN s. n. Vânt fierbinte și uscat, care suflă dinspre Sahara spre Oceanul Atlantic. – Din fr. harmattan.

ATLANTIC, -Ă, atlantici, -ce, adj. Care aparține Oceanului Atlantic sau țărilor din jurul lui, privitor la Oceanul Atlantic sau la țările din jurul lui. Coasta atlantică. – Din fr. atlantique.

MOHICAN, mohicani, s. m. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din fr. Mohican.

COD¹ s. m. Pește marin din nordul Oceanului Atlantic, cu trei aripioare dorsale (Gadus morrhua). – Din engl. cod.

MAL s. 1. v. țărm. 2. coastă, țărm. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

ȚĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristaniște, vad. (A petrecut vacanța pe ~ul Mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

ATLANTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de Oceanul Atlantic sau de ținuturile din jurul lui; propriu Oceanului Atlantic sau ținuturilor din jurul lui. [Sil. a-tlan-] /<fr. atlantique

GULFSTREAM [pr.: galfstrim] n. Curent cald care se manifestă pe țărmul Oceanului Atlantic în emisfera nordică. /Cuv. engl.

SCRUMBIE ~i f. Pește marin, de talie mică, cu corpul alungit și turtit lateral. ◊ ~-albastră pește marin, de talie mică, cu corpul cilindric acoperit cu solzi mici, albastru-verzui pe spinare și cu dungi întunecate transversale (răspândit, mai ales, în Oceanul Atlantic). ~-de-Dunăre scrumbie care trece din Marea Neagră în Dunăre pentru a depune icre. [G.-D. scrumbiei; Sil. -bi-e] /<ngr. skumbrí

TRANSATLANTIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care străbate Oceanul Atlantic. 2) rar Care se află dincolo de Oceanul Atlantic; de peste Oceanul Atlantic. Țări ~ce. /<fr. transatlantique

TRANSATLANTIC² ~ce n. Navă de pasageri care traversează Oceanul Atlantic, făcând legătura între Europa și America. [Sil. trans-a-tlan-] /<fr. transatlantique

A UDA ud tranz. 1) A face să fie ud. L-a udat cu apă. 2) (plante) A alimenta cu apă la rădăcină. 3) (ținuturi, regiuni etc.) A străbate asigurând cu apă. Nilul udă o zonă imensă. 4) A scălda cu apele sale. Oceanul Atlantic udă coasta de vest a Africii. /<lat. udare

ANGHILĂ s.f. 1. Anghilă-de mare. Pește comun în Oceanul Atlantic, de 0,50-1,5 m lungime, putând ajunge până la o greutate de 15 kg (Conger conger). 2. Anghilă-de-râu. Pește migrator având forma unui șarpe, cu carnea foarte grasă, consumat proaspăt sau afumat, cu precădere în țările scandinave și în partea de nord a Germaniei (Anguilla anguilla)

MERLAN, merlani, s.m. Pește din fam. gadidae (cod), de 30-40 cm lungime, având corp alungit cu solzi mici și netezi, pescuit în Oceanul Atlantic și în Mediterana, cu subspecie și în Marea Neagră; foarte apreciat pentru carnea albă și gustoasă; fr. merlan; germ. Merlan, Wittling; engl. whiting (Odontogadus merlangus, ssp. euxinus / Merlangius merlangus)

LAVRAC, lavraci, s.m. Pește din fam. serranidae (bibani-de-mare), cu un corpul mai alungit, cu solzi mici, semănând mai mult cu șalăul; este frecvent în Oceanul Atlantic și Mediterana, ajungând și în Marea Neagră până în apele îndulcite de la vărsarea fluviilor; se comercializează de obicei întreg, la o greutate de 2-3 kg, când are carnea excelentă, dar și exemplare mari de până la 1 m lungime și 15 kg; pop. șalău-de-mare, lup-de-mare; fr. perche de mer, loup de mer; germ. Seebarsch, Wolfsbarsch, engl. sea bass; it. spigola, branzino (Morone labrax, Roccus labrax, Dicentrarchus labrax).

CHEFÁL s.m. În general, pește din fam. mugilidae (chefali), având corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul ușor turtit, cu gura lată și obtuză și dințisori ca niște perii; populează apele dulci sau salmastre, legate de mare, în Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Mediterana și lacurile litorale ale Mării Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de până la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.

COD s.m. (Iht.) În general, pește marin din fam. gadidae, având corpul mai mult sau mai puțin alungit, acoperit cu solzi mici, moi și zimțați; este peștele de consum cel mai important din lume, răspândit în zonele nordice ale Oceanului Atlantic și ale celui Pacific. Codul propriu-zis sau morua (Gadus morhua), preponderent în Oceanul Atlantic, atinge lungimea de 1,5 m, are spatele cenușiu cu pete rotunde cafenii (engl. Atlantic cod); cel din Pacific (Gadus macrocepahlus) este mai deschis la culoare, gălbui cu pete maronii (engl. Pacific cod, gray cod) și de talie mai mică. Se comercializează drept cod pătat. Adesea, sub denumirea de cod se comercializează și celelalte specii de gadidae; v. eglefin, merlan, bacaliar, merluciu, leng, pollack (cod negru).

MACRÓU s.n. (Iht.) Pește din fam. scombridae, numit și scrumbie-albastră, cu corp alungit, de 40-50 cm lungime, cu dungi transversale de culoare închisă pe fond albastru-viu, cu luciu auriu, iar partea inferioară albă-argintie; este un pește de consum cu carne foarte gustoasă, întâlnit în Marea Neagră, în Mediterană, în Oceanul Atlantic și în mările nordice (Scomber scomber).

ȘIP, șipi, s.m. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), obișnuit de 2 m lungime, dar care poate atinge și o lungime de 6 m; singurul sturion prezent în Marea Baltică și în Oceanul Atlantic, dar existent și în Marea Neagră și Mediterana (Acipenser sturio). – V. sturion

TON, toni, s.m. (Iht.) În general, pește din fam. scombridae, din care fac parte și macroul și pălămida, pești caracterizați prin corp fusiform, comprimat lateral, foarte subțire înspre coadă, acoperit cu solzi mici, abia perceptibili. Tonii sunt scombride de talie mare care populează toate mările calde, în special Oceanul Atlantic și Marea Mediterană. Tonul din Mediterana (Thunnus thynnus) poate ajunge până la 2-3 m lungime, fiind unul dintre cei mai prețuiți pești de consum, alte specii de ton din zonele europene având, în general, sub 1 m lungime.

LIMANDĂ s.f. 1. Gen de pești plați din Oceanul Atlantic. 2. (Arheol.; în cultura acheuleană) Piesă cu două fețe, plată și foarte prelungă. [Pl. -de. / < fr. limande].

MORUĂ s.f. (Zool.) Pește teleostean marin, ajungînd pînă la 1,5 m, cu trei înotătoare dorsale, care trăiește în nordul Oceanului Atlantic. [Pron. -ru-ă. / < fr. morue, cf. lat. morrhua].

ANȘOA s.m. invar. 1. Pește mic care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic. 2. (la sg.) Pastă făcută din carnea acestui pește, care se servește ca aperitiv. [< fr. anchois].

ARMATAN s.n. Vînt fierbinte, foarte uscat, care suflă uneori vara dinspre Sahara spre Oceanul Atlantic. [< fr., sp. harmattan < cuv. african].

ATLANTIC, -Ă adj. Referitor la Oceanul Atlantic și la statele care îl mărginesc. ♦ Referitor la țările participante la Tratatul Atlanticului de Nord (N.A.T.O.). [< fr. atlantique].

CANAR s.m. Pasăre cîntătoare, mică, cu pene galbene. [< fr. canari, cf. sp. canario < Canare – arhipelag în Oceanul Atlantic].

TRANSATLANTIC, -Ă adj. Care străbate Oceanul Atlantic. ♦ Aflat peste Oceanul Atlantic. // s.n. Navă mare de pasageri care traversează Oceanul Atlantic. [Cf. fr. transatlantique].

ANȘOA s. m. 1. pește mic în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic. 2. pastă preparată din carnea acestui pește, ca aperitiv. (< fr. anchois)

ARCTICA, reg. polară în N Pămîntului, care include reg. septentrională a Eurasiei, Americii de Nord și Oc. Arctic, precum și reg. alăturate ale oceanelor Atlantic și Pacific, și este încadrată de izoterma de 10 °C a lunii celei mai calde (iul.-aug.); c. 27 mil. km²; (dintre care 10 mil. km² uscat). Predomină pod. joase (marginile Platformei Ruse, C. Siberiene și Scutului Canadian) și munții mijlocii (prelungirile Uralilor și M-țior Bîrranga); alt. max.: 3.734 m (vf. Gunnbjorg, Groenlanda). În ins. Baffin, ins. Ellesmere și Arh. Spitzbergen se găsesc cărbuni, metale neferoase și metale rare. Temperaturi foarte scăzute, cu media în ian. de -3 °C în partea preatlantică de S și -40 °C în partea centrală, iar în iul. +10 °C și, respectiv, 0 °C. În reg. Polului Nord, temperatura minimă a fost de -52 °C, iar max. de +6 °C. Vînturi neregulate, la periferie cu caracter sezonier. Precipitațiile, sub formă de zăpadă, ating 75-100 mm în partea centrală și 300-400 mm la periferie. Nebulozitate mare, cețuri permanente și îngheț peren. Ghețuri plutitoare ocupă 11 mil. km² iarna și 8 mil. km² vara. Au efectuat cercetări în A. exploratorii: Barents (1596-1597), Litke (1821-1824), Vranghel (1820-1824), Franklin (1819-1827), Sverdrup (1888-1902), Norenskjöld (1858, 1872-1883), Nansen (1893-1896), Amundsen (1905-1906), Peary (1886-1909), Byrd (1926), Cikalov (1936-1937) ș.a.

ATLANTIC, Oceanul ~, ocean situat între Europa, Africa și cele două Americi, care comunică cu Oc. Înghețat prin Str. Davis și Danemarcii, iar în S cu Antarctida; 106,6 mil. km² (91,6 mii km² fără mările mărginașe). Ad. medie: 3.600 m; ad. max.: 8.742 m (în fosa Puerto Rico). Are un volum de 329,7 mil. km³ de apă. Salinitate: 34-37,3 ‰. Temperatura apei variază de la c. 28°C la Ecuator, pînă la 6°C la 60° lat. N și -1°C la 60° lat. S. Forma lui se aseamănă cu un mare „S”, țărmurile de E și V fiind aproape paralele. Numeroase ins. și arh. (supr. totală 1,07 mil. km²) unele de origine vulcanică (Ascensión, Sf. Elena, Azore, Canare etc.). Dintre curenții oceanici care îl străbat cei mai importanți sînt: Golfstromul, Benguelei, Groelandei și Braziliei. Numeroase mări mărginașe (Baltică, Nordului, Mediterană, Caraibilor etc.) și golfuri largi (Guineii, Biscaya ș.a.). Șelful oceanic ocupă 10,3 la sută din supr. sa. Străbătut de importante căi de navigație (2/3 din transporturile maritime comerciale ale lumii). Bogate zone de pescuit (c 35 la sută din cantitatea de pește pescuit pe glob). – Bătălia din ~, ansamblul operațiilor militare întreprinse în Oceanul A. (1941-1944) în timpul celui de-al doilea război mondial, în cadrul căruia rolul principal a revenit războiului submarin. – Charta Atlanticului, declarație semnată la 14 aug. 1941 de către președintele S.U.A., F.D. Roosevelt, și prim-min. britanic, W. Churchill, referitoare la scopurile războiului și organizarea postbelică a lumii. A contribuit la închegarea coaliției antihitleriste. – Zidul A. = ansamblu de fortificații construit de germani de-a lungul coastelor atlantice europene după înfrîngerea Franței (iun. 1940) pentru a se apăra în vederea unei eventuale debarcări a Aliaților.

AVIÁȚIE (< fr.) s. f. 1. Navigație aeriană cu aeronave mai grele decît aerul (planoare, avioane, elicoptere etc.); tehnica acestei navigații. Primele zboruri au fost făcute cu planoare, remarcabile fiind încercările lui O. Lilienthal (1890). Avioane cu motoare cu abur au fost construite de A.F. Mojaiski (1882) și de C. Ader (1897). Frații O. și W. Wright au construit primul avion cu motor cu ardere internă., realizînd primul zbor, cu decolare prin catapultare, în 1903. Traian Vuia a construit un avion cu care s-a efectuat prima decolare cu mijloace proprii de bord (18 mart. 1906), iar H. Coandă a realizat în 1910 prima încercare de zbor cu un avion cu reacție, de construcție proprie. În România, primele avioane au fost construite de Aurel Vlaicu (1910-1911). Printre pionerii a. se numără și A. Santos-Dumont, H. Farman, L. Blériot (a traversat Marea Mînecii în 1909), Ch. Lindberg (a traversat Oceanul Atlantic în 1927), V.P. Cikalov (a efectuat primul zbor peste Polul Nord în 1937) ș.a. După al doilea război mondial perfecționarea construcției avioanelor și folosirea motoarelor cu reacție au permis atingerea unor viteze de zbor superioare vitezei sunetului și realizarea unor avioane de foarte mare capacitate și cu întinsă rază de acțiune. 2. Ramură a aeronauticii care se ocupă de construcția și de funcționarea aeronavelor mai grele decît aerul. ♦ Totalitatea avionelor unei țări, ale unei societăți comerciale etc. ♦ Expr. A. civilă = ansamblul aeronavelor, instalațiilor și personalului care se folosesc la transportul călătorilor și mărfurilor, în scopuri utilitare, sanitare, turistice etc. A. sanitară = a. destinată transportului de urgență al celor grav bolnavi, a răniților și accidentaților, precum și a medicamentelor, a sîngelui pentru trasfuzii etc. A. sportivă = ramură sportivă care cuprinde aeromodelismul, planorismul, parașutismul, zborul cu motor și construirea de micromodele. A. militară = forța aeriană militară.

geodinamic, -ă adj. (geol.) Care aparține geologiei dinamice ◊ „Oceanologii sovietici care au studiat vreme de câțiva ani zona nordică a Atlanticului – în cadrul programului internațional «Proiectul geodinamic» [...] au ajuns la concluzia că fundul Oceanului Atlantic [...] reprezintă un fost continent.” Sc. 28 XI 74 p. 6. ◊ „Implicațiile tehnicii plăcilor sunt de o covârșitoare importanță teoretică și practică, ultimul aspect fiind subliniat de descoperirea unor strânse relații între fenomenele geodinamice preconizate de noile teorii și acumularea de hidrocarburi și zăcăminte metalifere.” Cont. 10 II 78 p. 5 (din fr. géodynamique, engl. geodynamic; CO; LTR; DEX-S)

krill s. (zool.) ◊ „Specialiștii presupun că un mic crustaceu din apele antarctice, așa-numitul «krill», va permite, dacă nu eradicarea subnutriției din lume, cel puțin atenuarea considerabilă a acestui flagel.” Sc. 20 IV 75 p. 5. ◊ „Roiurile de krill [...] s-au extins considerabil.” Sc. 4 I 78 p. 3. ◊ „Întreprinderea pentru producerea plaselor și uneltelor de pescuit din Galați a realizat un nou tip de trauler destinat flotei de pescuit oceanic în vederea pescuirii pentru prima dată a krillului, o specie de crustaceu de mare, comestibil, ce se găsește în anumite zone ale Oceanului Atlantic.” R.l. 10 IV 81 p. 5; v. și Sc. 31 VII 77 p. 6, 15 I 81 p. 5 (din engl. krill; CD)

navă-uzină s. f. (mar.) Navă special amenajată pentru a prepara peștele ◊ „Aflată în largul mărilor și oceanelor, nava-uzină aprovizionată continuu de pescarii de pe 11 traulere norvegiene, prelucrează anual 200000 tone de pește (în condiții igienice excepționale, ținând seama de abundența de apă și înalta tehnicitate a instalațiilor), transformându-le în 45000 tone de produse semifinite.” R.l. 17 X 70 p. 6. ◊ „Fundația «Greenpeace» a anunțat [...] că va lansa o nouă campanie în Oceanul Atlantic împotriva pescuitului de balene [...] Membrii fundației au indicat că vor folosi următoarea metodă: la bordul unor bărci pneumatice, se vor interpune între cetacee și navele-uzină, ce au echipament special de vânare a balenelor.” R.l. 6 VI 78 p. 6 (din navă + uzină, după fr. navire-usine; DMN 1965; D.Tr., DT)

sloop s. (mar.; cuv. engl.) Ambarcațiune mică de tipul cuterului ◊ „D.C. a părăsit, duminică, portul Toulon, la bordul unui «sloop» de opt metri, pentru a încerca să traverseze solitar Oceanul Atlantic.” R.l. 8 IV 75 p. 6 [pron. slup] (D.Tr.; DN3 – slup)

NEC PLUS ULTRA (lat.) nu poate fi depășit – Potrivit legendei, Herakles a săpat aceste cuvinte pe munții Calpe și Abila, pe care i-a separat pentru a uni Oceanul Atlantic cu Marea Mediterană, considerând că acolo este capătul lumii.

CORDILIERI, Munții ~, cel mai lung lanț muntos de pe glob (c. 18.000 km), situat de-a lungul țărmurilor vestice ale Americii de Nord și de Sud (Anzi), constituit din două șiruri paralele. Alt. max.: 6.193 m (vf. McKinley), în America de Nord și 6.959 (vf. Aconcagua), în America de Sud. Lățime max.: c. 1.600 km în America de Nord și c. 900 km în America de Sud. Supr. totală: c. 90 mii km². Formează cumpăna de ape dintre oceanele Atlantic și Pacific. Circa 80 de vulcani activi. În depr. intramontane se află deșerturi și semideșerturi întinse. Bine împăduriți. Expl. de min. de cupru, aur, argint, cositor, plumb, platină, salpetru, petrol și cărbune.

OCEANUL ATLANTIC v. Atlantic, Oceanul ~.

Oceanus, zeul și personificarea marilor ape care înconjurau – în concepția celor vechi – lumea locuită, iar mai tîrziu personificarea Oceanului Atlantic, socotit hotarul vestic al lumii vechi. Oceanus era cel mai mare dintre titani, fiul lui Uranus și al lui Gaea. Din unirea lui cu sora sa Tethys, s-au născut oceanidele (v. și Oceanides). El era socotit deopotrivă tatăl tuturor apelor curgătoare – peste trei mii la număr – al marilor fluvii, al rîurilor și al izvoarelor.

MARELE DRUM MARITIM DE NORD, cale maritimă navigabilă care leagă oceanele Atlantic și Pacific, trecând prin mările mărginașe ale Oc. Înghețat. Primul care a realizat acest drum a fost N.A.E. Nordenskjöld (1878-1879) cu vasul „Vega”. După 1935, trecerea pe acest drum se face în mod regulat, datorită spărgătoarelor de gheață, unind partea europeană a Federației Ruse cu porturile Extremului Orient. Se mai numește și Pasajul de Nord-Est.

MAURY [mó:ri], Matthew Fontaine (1806-1873), oceanograf și meteorolog american. Cercetări asupra vânturilor și curenților din oceanele Atlantic, Pacific și Indian. A pregătit harta fundului Oc. Atlantic, pentru montarea cablului telefonic submarin între S.U.A. și Europa. Autor al „Geografiei fizice a mării”, prima lucrare de oceanografie modernă.

2) *oceán (ea 2 sil.) n., pl. ane (lat. océanus [și ca adj. máre océanum], oceanu Atlantic, d. vgr. okeanós, după numele unuĭ zeŭ). Vastă întindere de apă sărată care acopere cea maĭ mare parte a pămîntuluĭ. O parte din această întindere, dar mult maĭ mare de cît marea: îs cincĭ oceane (Glacial de Nord și de Sud, Atlantic, Pacific și Indian). Fig. Vastă întindere în general, mare: un ocean de verdeață, de ninsoare, de popoare; oceanu pasiunilor. – Maĭ vechĭ și ocheán (ea 2 silabe), după ngr. V. noĭan.

*rechín m. (fr. requin, de origine nesigură). Un fel de pește oceanic foarte vorace care ajunge pînă la o lungime de 8 metri și care e în apă ceĭa ce e tigru pe uscat. (Rechiniĭ trăĭesc pe la tropice pin oceanu Atlantic și Indian. Dar de cînd s’a tăĭat istmu Suezuluĭ, aŭ pătruns și în marea Mediterană, și chear în Adriatica, unde fac din cînd în cînd victime omeneștĭ). Fig. Om feroce și vorace.

*transatlántic, -ă adj. și s. (V. trans-). De dincolo de oceanu Atlantic. Care străbate Atlanticu. S. n., pl. e. Mare bastiment care străbate Atlanticu.

*Atlantic/Oceanul ~ (A-tlan-, -cea-) s. propriu n.

transatlantic a. și m. care s’află dincolo de Oceanul Atlantic. ║ n. pachebot ce merge din Europa în America și invers.

Amazone (Fluviul) f. pl. numit (în cursul său superior) și Marinion, cel mai mare fluviu din lume, în America meridională, izvorește din Cordilierii Anzilor și se varsă în Oceanul Atlantic: 6420 km. [Numele său provine de acolo că primii navigatori întâlniră pe ambele maluri ale fluviului, femei răsboinice asemenea Amazoanelor].

Antile (Insule) f. pl. arhipelag între America de N. și cea de S., în Oceanul Atlantic: 4.620.000 loc.

Atlantic (Oceanul) m. imensă întindere de apă între Europa, Africa și America, străbătută de trei cabluri submarine, cari pun în comunicațiune Lumea Veche cu cea Nouă.

Atlantida f. insulă fabuloasă care, după spusa celor vechi, ar fi fost situată la apus de strâmtoarea Gibraltar, în Oceanul Atlantic.

Atlas m. 1. Mit. Titan prefăcut în munte și osândit a sprijini cerul pe umerii săi; 2. lanț de munți la N. Africei (de unde Oceanul Atlantic).

Azore (Insule) pl. grup de insule în Oceanul Atlantic, aparținând Portugaliei: 260.000 loc. Produc vinuri, portocale și fructe delicioase.

Cadix n. oraș în Andaluzia și principalul port al Spaniei pe Oceanul Atlantic: 78.000 loc.

Canare (Insule) pl. grup de insule în Oceanul Atlantic, pe coasta V. a Africei, la S. insulelor Madere, aparțin Spaniei; 560.000 loc., cu cap. Santa-Cruz.

Capul-Verde m. 1. promontoriu la extremitatea V. a Africei; 2. grup de insule în Oceanul Atlantic, în fața Senegalului, colonie portugeză cu 147.000 loc.

Conecticut n. 1. fluviu la N.-E. de Statele-Unite, se varsă în Oceanul Atlantic; 2. unul din Statele-Unite ale Americei de N. cu 1.409.000 loc. și cu cap. Hartford.

Duro m. fluviu ce udă Spania, străbate Portugalia și se varsă în Oceanul Atlantic: 850 km.

Elena (Insula St.) f. în Oceanul Atlantic, celebră prin captivitatea lui Napoleon I, dela 1815 până la 1821.

Gasconia f. veche provincie franceză; golful de Gasconia, format de Oceanul Atlantic, între Franța și Spania (numit golful de Byscaya).

Garona f. fluviu în Franța, izvorește din Pirinei și se varsă în Oceanul Atlantic după un curs de 585 km.

Gibraltar n. 1. strâmtoare între Spania și Maroc, împreună Mediterana cu Oceanul Atlantic; 2. oraș în Spania, pe Mediterana, la intrarea strâmtorii cu acelaș nume, aparține Englezilor dela 1704.

Irlanda f. 1. una din Insulele Britanice spre apus de Anglia, de care o separă Marea Irlandei: 5 mil. loc. Cap. Dublin; 2. (Marea), partea Oceanului Atlantic între Anglia, Irlanda și Scoția; 3. (Noua) insulă în Melanezia (Irlandez). V. Sinfeiner.

Islanda f. mare insulă daneză în Oceanul Atlantic, între Europa și America: 98.000 loc. (Islandez).

Libia f. nume roman al Africei, în special al părții coprinse între Egipt și Oceanul Atlantic (libic).

Madera f. insulă portugheză în Oceanul Atlantic, la S.-V. de Portugalia, celebră prin frumusețea climei sale si prin vinul tămâios ce produce: 165.000 loc.

Manche (La) f. (cit. Manș), partea Oceanului Atlantic, braț de mare între Franța și Anglia.

Mediterana f. Mare situată între Europa, Azia și Africa; ea comunică cu Oceanul Atlantic prin strâmtoarea de Gibraltar, cu Marea Neagră prin Dardanele și Bosfor, cu Marea Roșie și Oceanul Indian prin canalul de Suez. Mediterana prezintă mai multe golfuri, ce poartă asemenea numele de mare, Marea Tireniană, Adriatica, Marmara, Marea Neagră și Marea de Azov.

Mexic n. 1. republică în America de N., de 4 ori mai mare decât Franța și de 3 ori mai puțin populată (15 mil. loc.) cu cap. Mexic; 2. oraș frumos, cap. Mexicului: 763.000 loc.; 3. golf format de Oceanul Atlantic, între Statele-Unite, Antile și Mexic (Mexican).

Nord (Capul) n. promontoriu la N. Norvegiei. ║ (Canalul): strâmtoare între Irlanda si Scoția. ║ (Marea de), partea Oceanului Atlantic coprinsă între Norvegia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Franța si Anglia.

Orenoc m. fluviu în America de S., se varsă în Oceanul Atlantic: 2500 km.

Plata f. 1. fluviu în America de S. se varsă în Oceanul Atlantic: 300 km.; 2. V. Argentina.

Pytheas m. astronom și geograf grec, născut în Marsilia, exploră Oceanul Atlantic de-alungul Galiei (sec, IV a. Cr.).

Santa-Elena f. insulă engleză în Oceanul Atlantic, unde Englezii transportară în 1815 pe Napoleon I, după bătălia dela Waterloo, și unde muri în 1821.

Șetlanda f. Arhipelag în Oceanul Atlantic, la N. Scoției: 36.000 loc.

Tagu m. fluviu în Spania, străbate Portugalia și se varsă în Oceanul Atlantic lângă Lisabona, după un curs de 760 km.

Uruguay m. 1. fluviu în America de S., se varsă în Parana: 1322 km.; 2. republică în America de S., pe Oceanul Atlantic, la S. de Brazilia: 1 mil. și ½ loc. Cap. Montevideo.

ANȘOA, (1) anșoa, s. m., (2) s. n., (3) anșoauri, s. n. 1. S. m. Pește mic care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic. 2. S. n. Pastă preparată din carnea acestui pește, care se servește ca aperitiv. 3. S. n. Sortiment de anșoa (2). – Din fr. anchois.

ARMATAN s. n. Vânt fierbinte și uscat care suflă dinspre Sahara spre Oceanul Atlantic. – Din fr. harmattan.

ATLANTIC, -Ă, atlantici, -ce, adj. Care aparține Oceanului Atlantic sau țărilor din jurul lui, privitor la Oceanul Atlantic sau la țările din jurul lui. Coasta atlantică. - Din fr. atlantique.

COD¹ s. m. Pește marin din nordul Oceanului Atlantic, lung până la 1,5 m, cu trei aripioare dorsale (Gadus morrhua). – Din engl. cod.

MOHICAN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

HERING, heringi, s. m. Pește marin, foarte asemănător cu scrumbia, răspîndit în Oceanul Atlantic, Marea Nordului și Marea Baltică (Clupea harengus).

TRANSATLANTIC¹, transatlantice, s. n. Vapor mare de pasageri, care traversează în cursă regulată Oceanul Atlantic. El pare, acolo, în depărtare, un imens transatlantic, plutind pe suprafața zbuciumată a unui ocean cuprins de furtună. BOGZA, C. O. 20. În seara aceea sosise un transatlantic. BART, S. M. 32.

TRANSATLANTIC², -Ă, transatlantici, -e, adj. Care străbate, care traversează Oceanul Atlantic. Cablu transatlantic.

ȚIPAR, țipari, s. m. 1. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, ca de șarpe, întrebuințat mai mult ca nadă (Misgurnus fossilis sau Cobitis fossilis); chișcar. Între liane, gasteropode, crustacee și vertebrate se strecura, cu virgule și curbe bizare, țiparul. SADOVEANU, O. A. II 169. ◊ (În metafore și comparații) E un rumîn înalt, cu umerii lați, încolo, subțire țipar. STANCU, D. 34. 2. Nume dat impropriu unui pește din apele dulci ale Europei de apus, care parcurge distanțe considerabile, pentru a-și depune icrele la adînc, în oceanul Atlantic. Cum spuneam, țiparul femelă, după un stagiu de cinci ani... coboară în estuare. Acolo e întîmpinat de țiparul mascul și pornesc împreună pînă la sud de insulele Bermude. C. PETRESCU, C. V. 192.

BRASSICA L., VARZĂ DECORATIVĂ, fam. Cruciferae. Gen originar de pe malurile Oceanului Atlantic, cca 180 specii, anuale și bienale, înalte de cca 2 m. Frunze lungi, sinuat-ondulate, de culoare albă și roșie-pestriță, la varietățile penate, diferit-sectate și de culori variate, la varietățile crețe, culoare verde-albăstrie. Fruct, silicvă, semințe globuloase. Flori galbene, mai rar albe.

MAL s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, margine, țărm, (inv.) pristăniște, vad. (~ Mării Negre.) 2. coastă, țărm. (Pe ~ Oceanului Atlantic.)

anșoa [At: DEX² / E: fr anchois] 1 sn Pește mic care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic. 2 sf Pastă preparată din carnea peștelui anșoa, care se servește ca aperitiv.

armatan sn [At: DEX² / Pl: ? / E: fr harmattan] Vânt fierbinte și uscat ce suflă dinspre Sahara spre Oceanul Atlantic.

atlantic, ~ă a [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr atlantique] 1-2 Care aparține Oceanului Atlantic (sau țărilor din jurul lui). 3-4 Privitor la Oceanul Atlantic (sau la țările din jurul lui). 5 Referitor la țările din Pactul Atlanticului de Nord (N.A.T.O.). 6 Care aparține țărilor N.A.T.O.

ȚĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristaniște, vad. (A petrecut vacanța pe ~ Mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ~ Oceanului Atlantic.)

cod¹ sm [At: DEX² / Pl: (rar) cozi / E: eg cod] Pește marin din nordul Oceanului Atlantic, cu trei aripioare dorsale (Gadus morrhua).

gulfstream sn [At: DEX / P: galfstrim / E: eg gulfstream] Curent cald care pornește din Oceanul Atlantic (Golful Mexic), trece pe la sudul Floridei și se ramifică spre vestul Europei.

limandră sf [At: LEXIC REG. II, 121 / Pl: ~re / E: nct] 1 Gen de pești plați din Oceanul Atlantic. 2 (Arl) Piesă cu două fețe, plată și foarte prelungă. 3 (Mol) Muscă mare ce se hrănește cu ace de brad.

mohican [At: BOUREANU, S. P. 19 / Pl: ~i / E: fr mohican] 1 sm Persoană care făcea parte dintr-un trib de indieni răspândit de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii. 2 a Care aparține mohicanilor (1). 3 a Referitor la mohicani (1).

rechin sm [At: CARAGIALE, O. VII, 75 / Pl: ~i / E: fr requin] 1 (Lpl) Gen de pești marini răpitori, cu solzi mărunți aspri, cu coada formată din doi lobi inegali, cu cinci fante branhiale pe laturile capului și cu schelet cartilaginos. 2 Pește care face parte din genul rechinilor (1). 3 (Îc) ~ albastru Specie de rechin (1) lung de 5 m, care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 4 (Fig) Om lacom și fără scrupule.

tarpon sm [At: ATILA, P. 24 / Pl: -i / E: fr tarpon] (Iht) Pește necomestibil din vestul Oceanului Atlantic, având lungimea de peste 2 m și greutatea de peste 100 kg.

transatlantic, ~ă [At: BARCIANU / Pl: ~ici, ~ice / E: fr transatlantique] 1 a Care este situat dincolo de Oceanul Atlantic. 2 a Care traversează Oceanul Atlantic. 3 sn Vapor care realizează transportul între Europa și America, traversând Oceanul Atlantic. 4 sn (Pex) Vapor mare.

sardea sf [At: MÂNCĂRILE, 93/3 / V: ~elă / Pl: ~ele, (înv) ~le / E: sardele (pll sardelă), ngr σαρδέλλα] 1 Numele mai multor specii de pești marini (de dimensiuni mici) din familia clupeidelor, asemănători cu scrumbia, cu carne gustoasă, care trăiesc mai ales în Oceanul Atlantic și în bazinul Mării Meditarane, dintre care cea mai cunoscută este Sardina pilchardus Si: sardină (3). 2 (Mpl) Conservă preparată din carnea sardelelor (1) Si: (rar) sardină (4).

sargasă sf [At: ALEXI, W. / V: (rar) sargas sn / Pl: ~se / E: fr sargasse] Algă de culoare brună care crește îndeosebi pe coastele Americii, de unde este smulsă de curenți și dusă în jumătatea nordică a Oceanului Atlantic, între insulele Bermude, Canare și Azore.

scrumbie sf [At: ZOOLOGIA, 116 / V: (înv) ~râm~, ~brie, scum~, scumbrie, (reg) ~ubrie, ~râmnie, scumbrius^[1], scurmie, scurumie / Pl: ~ii / E: ngr σκουμπρί] 1 (Șîc ~-albastră, ~-de-mare) Pește marin migrator din grupul teleosteenilor, lung de 20-30 cm, cu capul cilindric, acoperit cu solzi mărunți, de culoare albastră-verzuie pe spate, răspândit în Oceanul Atlantic și în unele mări (Scomber scombrus). 2 (Șîc ~-de-Dunăre, ~-de-putină, ~-din gura Dunării) Pește din grupul teleosteenilor, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit și turtit lateral, acoperit cu solzi de culoare verzui pe spate și albă-albăstruie pe părțile laterale, care trăiește pe coastele Mării Negre, de unde migrează în Dunăre (Caspialosa pontica).

bazin s.n. 1 Rezervor deschis (de mari dimensiuni), construit din piatră, ciment etc., alimentat dintr-o apă curgătoare, fîntînă, conductă etc., care are diverse utilizări. Bazin de decantare. 2 (sport; și bazin de înot) Construcție specială pentru practicarea înotului, a unor jocuri sportive, pentru sărituri de pe trambulină etc. 3 (mar.; și bazin portuar) Parte a unui port, special amenajat, unde staționează navele. 4 (geogr.; și bazin hidrografic) Regiune limitată de cumpăna apelor, din care un rîu, un fluviu, un lac etc. își colectează apele. 5 (geogr.; și bazin oceanic) Regiune foarte întinsă a scoarței terestre, mai coborîtă față de continente, acoperită cu mase importante de ape. Bazinul Oceanului Atlantic. 6 (geogr.) Regiune în care s-au acumulat anumite depozite sedimentare, bogate în zăcăminte. Bazin carbonifer. 7 (anat.) Regiune a scheletului osos situată în partea inferioară a trunchiului, cu aspectul unei cavități delimitate de o centură osoasă (sacrumul și coccisul posterior, continuate, bilateral, de oasele iliace, unite anterior prin simfiza pubiană); pelvis. • pl. -e. /<fr. bassin.

!Atlantic/Oceanul ~ (desp. A-tlan-, O-cea-) s. propriu n. art.

bermudă s.f. Șort pînă la genunchi. • pl. -e. /<fr. bermuda, engl. Bermuda [shorts]; cf. nm. pr. Bermude, arhipelag în Oceanul Atlantic.

Atlantic (Oceanul Atlantic) (desp. A-tlan-) s. propriu n. (în ~), art. Atlanticul

Nec plus ultra (lat. „Nu mai departe”, sau „Pînă aici”, sau „Neîntrecut”, sau „Dincolo de asta nu se poate”, sau „Mai departe și mai bine decît atît nu există”) – Iată diverse înțelesuri ale lui „Nec plus ultra”. Legenda spune că aceste cuvinte le-ar fi crestat Hercule pe munții (de atunci numiți și „coloanele lui Hercule”) ce despart, la strîmtoarea astăzi numită Gibraltar, Marea Mediterană de Oceanul Atlantic. Explicația e următoarea: cei vechi credeau că lumea se termină acolo. Prin urmare: mai departe nu se mai poate. Astfel, expresia nec plus ultra, luînd sensul de ceva care nu mai poate fi întrecut, se aplică pentru orice este socotit la limita maximă a calității, a frumuseții, a măiestriei ș.a.m.d. Statuia „Venus din Milo” este o sculptură nec plus ultra. Se poate spune și non plus ultra. MIT.

*BALENĂ (pl. -ne) sf. 1 🐒 Chit, mamifer din ordinul Cetaceelor; animalul cel mai mare din epoca actuală; are o lungime de 16-20 de metri, și ajunge uneori pînă la 30 de metri, cîntărind în cazul acesta peste 100.000 de kilograme; capul este cam a treia parte din lungimea totală; gura e lungă de 5-6 m. și largă de 2-4 m.; în gură are, în loc de dinți, niște lame osoase, numite „fanoane”, în număr de 300-360 și care ating o lungime de 4-5 metri; e acoperit de un strat de grăsime de 20-30 cm. care dă vre-o 30.000 de kgr. de unsoare; locuește mai ales în părțile nordice ale oceanelor Atlantic și Pacific, unde trăește în cete mai mult sau mai puțin numeroase, înnotînd cu o iuțeală de 4 mile pe ceas (Balaena mysticetus) (🖼 316) ¶ 2 Fanon sau os de balenă, întrebuințat în lamele subțiri și flexibile, la fabricarea corsetelor, umbrelelor, etc. ¶ 3 💫 BALENA, constelațiune ecuatorială situată la S. de Berbece și de Pești (🖼 317) [lat.].

MOHICAN s. m. Persoană care făcea parte dintr-un trib de indieni răspîndit de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, in Canada și nord- estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție. Haitele lupilor albi sfîșiau continentul. . . Urmărind prin păduri de sequoia ultimul mohican. BOUREANU, S. P. 19. - Pl.: mohicani. – Din fr. Mohican.

OCEANUL AUSTRAL (sau ANTARCTIC), vechea denumire a apelor oceanice ce înconjură Antarctida și care constituie părțile sudice ale oceanelor Pacific, Atlantic și Indian.

HOCES, Francisco de ~ (Sec. 16), navigator spaniol. Primul care a atins extremitatea sudică a Americii (febr. 1526), respectiv capul Horn, în zona de contact a apelor oceanelor Pacific și Atlantic (Țara de Foc).

ocean n. 1. vastă întindere de apă sărată ce acopere trei sferturi din suprafața globului: Oceanul se divide în Atlantic, Înghețat, Pacific; 2. fig. mare cantitate sau întindere: oceane de stele EM. oceanul de ninsoare AL. ocean de neamuri BĂLC.; 3. fig. abis: m’afund în oceanul de noapte și tăcere AL.

HULĂ², hule, s. f. Mișcare ondulatorie a apelor mării sau oceanului, care urmează după o furtună sau o briză puternică; p. ext. furtună pe mare. La institut, știu tot ce se întîmplă pe tot pămîntul... Cînd vine hula pe Atlantic, cînd se înseninează pe Oceanul Indian. SEBASTIAN, T. 33.

IRLANDA (EIRE) 1. Republica ~ (Poblacht na h-Éireann/Irish Republic), stat în Europa de Vest, cuprinzând cea mai mare parte a insulei cu același nume din Arh. Britanic; 70,3 mii km²; 3,6 mil loc. (1996). Limbi oficiale: irlandeza și engleza. Religia creștină: (catolici 93%, anglicani 2,8%, presbiterieni), mozaică ș.a. Cap.: Dublin (Baile Atha Cliath). Orașe pr.: Cork = Corcaigh, Limerick = Luimneach, Galway = Ghailimh, Kingston = Dun Laoghaire etc. Este împărțit în 27 de comitate (counties), grupate în 4 provincii (provinces). Relieful cuprinde o câmpie centrală joasă (sub 100 m alt.), acoperită de mlaștini, lacuri, turbării și pășuni, drenată de fl. Shannon și înconjurată de coline și munți vechi fragmentați (Macgillicuddy’s Reeks, cu vf. Carrantuohill, 1.041 m alt. max.), puternic modelați de eroziunea glaciară. Climă temperat-oceanică blândă, datorită apelor calde ale curentului Golfstrom, cu precipitații mai bogate pe coasta atlantică (c. 2.000 mm/an). Pădurile acoperă doar 4,6% din terit. țării. Economie dezvoltată, cu o puternică ind. prelucrătoare, în cadrul căreia lucrează c. 25% din populația activă, care realizează peste 1/3 din PNB și are ponderea cea mai importantă la export. Expl. de turbă (3,3 mil. t, 1993), cărbune, gaze naturale, plumb (53,7 mii t, 1994), zinc (194,5 mii t, 1994), cupru, argint, mercur, pirite, gips. Ind. este concentrată în zonele Dublin, Cork și Shannon și produce energie electrică (13,4 miliarde kWh, 1993), oțel, aluminiu, montaj de automobile, nave, derivate petroliere, echipament electronic și electrotehnic, mașini agricole și textile, ciment, îngrășăminte chimice, cauciuc, mase plastice, fire și fibre sintetice, produse farmaceutice, textile (in, lână, bumbac) și alim. (zahăr, bere, țigarete, lactate, conserve de pește). Terenurile arabile ocupă 13,8% din supr. țării pe care se cultivă orz (0,9 mii t, 1994), ovăz, grâu, cânepă, plante furajere, cartofi (589 mii t), sfeclă de zahăr (1,4 mil. t), legume (tomate, ceapă), fructe. Agricultura (c. 10% din populația activă și peste 10% din PNB) este axată pe prod. animalieră (aproape 90% din totalul prod. agricole) favorizată de pășunile și fânețele naturale (66,7% din supr. țării). Se cresc bovine (7,1 mil. capete, 1995), ovine (8,4 mil. capete), porcine (1,5 mil. capete), caprine, cabaline. Producție ridicată de carne (700 mii t), unt (137,9 mii t), lapte (5,4 mil. t), brânzeturi, lână. Pescuit: 260,6 mii t (1994). C. f.: 2.814 km (1994). Căi rutiere: 92,8 mii km. Flota comercială: 187,1 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 Irish Pound (lira) = 100 pence. Turism dezvoltat: 3,7 mil. turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala și împrejurimile (stațiunile Howth, Malahide, Dun Laoghaire etc.), Riviera irlandeză de pe coasta de sud (Tramore, Sinsale, Youghal, Bantry etc.), golful Galway, valea Avoca, lacurile Killarney din SV ins., castele (Ross Castle de pe ins. Ross), orașul Donegal din NV ins. Balanța comercială este excedentară. Export: mașini, utilaje și echipament industrial, produse chimice și alim. (carne, lactate, bere, țigarete), medicamente, textile și conf. etc. Import: utilaj ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili, produse chimice și agricole etc. – Istoric. Locuită de o populație care a dezvoltat o civilizație megalitică, originară din zona Mării Mediteraneene, insula a fost invadată (sec. 4 î. Hr.) de celți (gaeli), populație venită din Britannia și Galia care a cucerit întreaga insulă (inclusiv sudul, locuit de eirainni, de la care provine actualul nume Eire – Irlanda). Organizați în triburi sau clanuri (inițial cinci, apoi șapte), sub conducerea unor regi locali, acestea au conferit insulei, prin religie și cultură, o personalitate aparte. Creștinat în sec. 5. În sec. 8-9 invadat deseori de vikingi, care au fundat aici primele orașe (Dublin, 841). În 1171, regele Henric II proclamă suveranitatea statului englez asupra I. Intensificarea colonizării I. și disputele religioase dintre protestanți și catolici au provocat numeroase răscoale (culminând cu cea izbucnită în 1641, reprimată de Cromwell în 1649-1652). Reforma religioasă din 1534 a accentuat conflictul dintre anglicanii protestanți și catolici. În sec. 17, stabilirea coloniștilor protestanți (c. 100.000 de scoțieni și englezi) în NE are ca rezultat ruperea unității insulei, împărțită acum între Ulster (cu o populație majoritar protestantă), bază a stăpânirii engleze, și restul terit., rămas catolic. În 1801, prin aplicarea „Actului de uniune”, I. a fost alipită Angliei, formând Regatul Unit al Marii Britanii și I. Condițiile grele de viață au provocat în sec. 19 o masivă emigrare în S.U.A., ceea ce a dus practic la o înjumătățire a populației. În condițiile intensificării luptei pentru autonomie („Home Rule”) și apoi pentru independență, în I. au loc răscoala din 1867, organizată de feniani, și răscoala de la Dublin (1916), organizată de membrii de stânga a Partidului Sinn Fein (creat în 1905), ambele înfrânte. Ca rezultat al creșterii mișcării de eliberare națională și al războiului de partizani dus de irlandezi împotriva englezilor, Adunarea de la Dublin a proclamat independența I. (21 ian. 1919), ceea ce a provocat un nou conflict între trupele islandeze și cele engleze, încheiat cu Acordul anglo-irlandez de la Londra (6 dec. 1921), potrivit căruia cea mai mare parte a insulei a obținut statut de dominion sub denumirea de „Statul Liber Irlanda”, partea de NE a I. (Ulster) rămânând în componența Marii Britanii. Eamon de Valera se impune drept conducător al luptei de emancipare națională (devenind fondatorul Partidului Fianna Fáil). La 29 dec. 1937, I. se proclamă stat independent și adoptă denumirea gaelică de „Eire”; la 21 dec. 1948 devine republică suverană, retrăgându-se din Commonwealth (18 par. 1949) și promovând o politică externă de neutralitate în timpul celui de-al doilea război mondial. La 10 apr. 1998, se încheie un acord de pace, care pune capăt conflictului dintre protestanți și catolici. Guvernele Marii Britanii și Irlandei își afirmă dorința de a renunța la forță și acte de terorism în rezolvarea disputelor politice dintre cele două state. Însă unele facțiuni din I.R.A. nu au recunoscut acordul, continuând să desfășoare acte de violență. Republică parlamentară, conform Constituției din 29 dec. 1937. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat (Senat Éireann) și Camera Reprezentanților (Dail Éireann), iar cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. Cea mai vestică ins. a Arh. Britanic, limitată de Marea Irlandei (la E), Oc. Atlantic (la V) și separată de Anglia prin North Channel și Canalul St. George; 84,4 mii km²; 5,11 mil. loc. (1988). Mici masive muntoase domină o câmpie mlăștinoasă centrală, drenată de fl. Shannon. Țărmuri crestate cu estuare și golfuri. Munții sunt vechi, erodați. Alt. max.: 1.041 m (vf. Carrantuohill). Pășuni naturale întinse. Climă temperat-oceanică, cu amplitudini termice reduse. Orașe pr.: Dublin, Belfast, Cork, Londonderry. Cea mai mare parte a ins. este ocupată de Rep. Irlanda, iar în NE se află Irlanda de Nord (Marea Britanie). 3. Marea Irlandei, mare a Oc. Atlantic, între ins. Irlanda și Anglia, care comunică cu oceanul prin North Channel și Canalul St. George; 47 mii km². Ad. max.: 197 m. Maree max.: 8,4 m. Ins. pr.: Man, Anglesey. Pr. porturi: Liverpool, Blackpool (Marea Britanie), Dublin (Irlanda). Țărmuri foarte fragmentate. Pescuit intens.

SÁBIE s.f. (Iht.) În general, pește marin din fam. xiphiidae (pești-sabie), caracterizat prin maxilarul superior mai mult sau mai puțin alungit. Peștii-sabie propriu-ziși (istiophoridae) populează Oceanul Pacific și pe cel Indian, precum și pe cel Atlantic, pe țărmurile de est ale SUA, caracteristic fiind maxilarul superior alungit, curbat, mai scurt ca la peștele-spadă, prevăzut cu dinți, cel inferior ceva mai lung, corpul fusiform, cu o înotătoare dorsală lungă, înaltă (subspeciile Tetrapturus, Makaira; engl. spear-fish, spike-fish, marlin), în variate culori, de la argintiu (white marlin), la albăstrui (blue marlin) la negru (black marlin) sau cu dungi (striped marlin); unele istiophoridae au înotătoarea dorsală foarte înaltă, ca o pânză de corabie sau evantai, numiți de aceea și pești-evantai (engl. sail-fish; Istiophorus gladius și americanus).

OCEANUL INDIAN, ocean cuprins între Africa (la V), Asia (la N și NE), Australia (la E) și Antarctica (la S), care comunică larg cu Oc. Atlantic, în zona de S a Capului Bunei Speranțe, și cu Oc. Pacific prin intermediul strâmtorilor și al mărilor din Arh. Malaez și prin zona de la S de Tasmania; 73,4 mil. km² (74,9 mil. km², cu mările mărginașe – al treilea ca mărime, după Oc. Pacific și Atlantic). Ad. max.: 7.450 m (fosa Java). Ad. medie: 3.897 m. În partea centrală a fundului oceanului se află un lanț muntos submarin, care se prelungește spre S cu câteva ramificații. În V se află ins. Madagascar, iar în N ins. Ceylon. În cadrul O.I. se află arhipelagul Andaman și Nicobar, Lakshadweep, Maldive, Mscarene, Seychelles ș.a. Mările mărginașe, sunt: Marea Roșie, Marea Arabiei, Marea Andaman, Marea Timor. Golfuri: Aden, Oman, Persic, Bengal. Salinitate medie: 33-36,5‰. În N sunt curenți marini determinați de musoni, iar în S se formează un curent alizeic cu două ramuri: al Mozambicului și al Madagascarului. Prin O.I. trec importante linii de navigație maritimă care leagă Europa de Asia de S, SE și E, cu Australia și Africa de E.

HUDSON [hadsn] 1. Henry H. (c. 1550-1611), navigator și explorator arctic englez. A condus patru expediții în mările arctice, atingând în 1607 ins. Groenlanda și arh. Spitsbergen și descoperind ins. Jan Mayen, iar în 1608 arh. Novaia Zemlea. În căutarea „Pasajului de Nord-Est”, a descoperit și explorat, în 1610 (a treia expediție), golful, strâmtoarea și fluviul care-i poartă numele. 2. Golf în NV Oc. Atlantic, pe țărmul de N al Canadei, care se continuă în interiorul continentului cu G. James; comunică cu oceanul prin strâmtoarea cu același nume; 1,23 mil. km². Ad. medie: 128 m; ad. max.: 259 m. Înălțimea fluxului: 7,9 m. Îngheață în perioada oct.-apr. În partea sa de N se află insulele Southampton; Coats, Mansel etc., iar în SE și S, insulele Belcher, Akimiski etc. Descoperit de frații Cabot (1598) și explorat apoi de H. (1). ș.a. Pr. port: Churchill. 3. Strâmtoare între pen. Labrador și ins. Țara lui Baffin, care unește apele Oc. Atlantic cu golful H. Lungime: 806 km; lățime: 115-407 km. Ad.: 141-989 m. Îngheață opt luni pe an. 4. Fluviu în America de Nord (S.U.A.); 492 km. Izv. din masivul Adirondack, traversează M-ții Apalași și se varsă printr-un estuar în Oc. Atlantic. Explorat în 1609 de H. (1). Hidrocentrale. Unit prin canale cu L. Ontario și L. Champlain. Trece prin Troy, Albany, Hudson, Kingston, New York. Navigabil (240 km) în aval de Troy.

ARCTIC, Oceanul ~ (Oceanul Înghețat), cel mai mic ocean al Pămîntului, situat în reg. Polului Nord, între Eurasia și America de Nord, și care comunică cu Oc. Atlantic prin Str. Hudson, Davis, Danemarcii, iar cu Oc. Pacific prin Str. Bering; c. 13,1 mil. km². Ad. max.: 5.220 m. Țărmuri crestate. Relieful fundului oceanic este complex, cu o întinsă platformă continentală. Mare parte din supr. sa este acoperită cu ghețuri. Cunoscut și sub denumirea de Oc. Boreal sau Mediterana Arctică.

OCEAN (< fr., lat.; {s} n. pr. gr. Okeanos) s. n. Vastă întindere de apă sărată, delimitată de mase continentale, Pe supr. Terrei există următoarele o.: Pacific, Atlantic, Indian, Arctic (sau Înghețat). În unele lucrări este menționat și un o. Antarctic sau Austral (care cuprinde de fapt extremitățile sudice ale celor trei principale oceane). Apa o. se caracterizează prin mișcări permanente reprezentate de valuri, curenți și maree. O. au suprafețe mult mai mari decât mările, prezintă numeroase fose (gropi) abisale, platformele continentale au proporțional o extensiune0 mai mică (ocupă c. 10-15% din supr. lor), iar salinitatea este mai puțin variată. Fundul o. este foarte neuniform, relieful subacvatic fiind format din platforme continentale, câmpii abisale, lanțuri (dorsale) montane, fose (gropi). ◊ Oceanul Planetar sau Mondial = totalitatea oceanelor și mărilor, care comunică larg între ele sau prin intermediul unor strâmtori, cu o supr. de 360.650.000 km² (70,8% din supr. Terrei) și un volum de apă de 1.370 mil. km³ (97,5% din totalul hidrosferei), constituind obiectul de studiu al oceanografiei. Ad. medie: c. 3800 m; ad. max.: 11.033 (fosa Cook din Oc. Pacific). Salinitatea medie: 32‰ (aceasta variază în funcție de zonele climatice și de condițiile locale, între 38‰ în apele polare și 41‰ în G. ’Aqaba). Temp. apei scade (la suprafață) de la Ecuator (c. 27°C) la poli (-1,5°C), precum și spre adâncime (la 4.000 m. ad. atinge 1,6°C). Apa Oceanului Planetar este supusă forței de gravitație și de atracție a Lunii și Soarelui. Contribuie în mod substanțial la reglarea circuitului carbonului, prin capacitatea sa de a absorbi mari cantități de CO₂ din atmosferă. O. Planetar are un rol foarte important în echilibrul natural al Terrei, fiind un rezervor termic major, un vast domeniu pentru numeroase viețuitoare și o bogată sursă de hrană și energie. Exploatarea tradițională a oceanelor și mărilor (pescuit, navigație etc.) a fost completată, în ultimele decenii, cu folosirea energiei mareelor și valurilor și mai ales cu exploatarea zăcămintelor de petrol din platformele continentale. ♦ Fig. Întindere nemărginită, imensitate; mulțime, noian.

minisubmarin s. n. (mar.) Submarin de mici proporții ◊ „Minisubmarin american împotmolit pe fundul Atlanticului.” I.B. 18 VI 73 p. 3. ◊ „Compania britanică «Peninsular and Orient» [...] a cerut ajutorul marinei militare pentru degajarea minisubmarinului.” R.l. 11 III 78 p. 6. ◊ „Explorând zonele de coastă ale Oceanului Pacific [...] în mini-submarine de mare adâncime, o echipă de cercetători [americani] a descoperit un vulcan uriaș [...]” R.l. 13 VIII 84 p. 6. ◊ „Prezentând primele rezultate oficiale ale explorării, la o adâncime de 4000 de metri, cu ajutorul robotului Jason și al minisubmarinului Alvin, el a derulat un film înregistrat pe o casetă video, după 11 plonjări succesive.” Sc. 2 VII 86 p. 6; v. și 25 III 74 p. 4, R.l. 7 XII 79 p. 6, Săpt. 5 X 84 p. 2 (din mini- + submarin, după engl. minisubmarine; BD 1966; L. Seche în SMFC V p. 75, atestare din 1968)

PACIFIC, Oceanul ~, cel mai întins și mai adânc ocean al Pământului, limitat de peninsulele Alaska și Ciukotka (la N), de Asia și Australia (la V), Americile de Nord și de Sud (la E) și Antarctida (la S). Comunică cu Oc. Arctic prin str. Bering, cu Oc. Atlantic prin str. Drake, str. Magellan și Canalul Panamá, iar cu Oc. Indian prin mările și strâmtorile din Arh. Malaez. În S comunică larg cu Oc. Indian și Oc. Atlantic. 165,3 mil. km² (179,7 mil. km² cu mările mărginașe – c. 50% din Supr. Oc. Planetar). Volum: 707,6 mil. km³ (iar cu mările mărginașe 723,7 mil. km³). Salinitatea medie: 34,9‰, max.: 36,5‰ și minimă: 32‰. Temp. apei este în febr. 28°C la Ecuator și -1°C la lat. mari, iar în aug. 29°C la Ecuator și +8°C în N și 0°C în S. Se întinde de la N la S pe 15,8 mii km, iar de la V la E pe 19,5 mii km. Ad. medie: 3.028 m; ad. max.: 11.033 (fosa Marianelor, cea mai mare adâncime oceanică). Țărmuri abrupte însoțite de lanțuri muntoase. Paralel cu țărmurile vestice se întind șiraguri de insule ce delimitează mări marginale. Regiunea sa periferică cuprinde zone cu seismicitate puternică și activitate vulcanică intensă („Cercul de foc al Pacificului”) și cu gropi abisale. În centru și SV se află numeroase insule care formează Oceania, iar în părțile marginale în N ins. Aleutine, în V Kurile, Sahalin, arhipelagul japonez, arh. Filipine, Noua Guinee, Noua Zeelandă, în E arh. Galápagos. Relieful fundului cuprinde cel mai mare număr de munți submarini (c. 1.400), în cea mai mare parte de origine vulcanică, formând o dorsală cu o lățime considerabilă și cu înălțimi de 2.000-3.000 m deasupra nivelului general al fundului; alt. max. se află în partea de E a arh. Tonga, respectiv de 8.325 m, vârful muntelui aflându-se la 365 m sub nivelul apei. În alte cazuri, vârfurile munților se ridică deasupra nivelului apei, apărând la suprafață ca insule vulcanice (ex. Mauna Kea, în Hawaii atinge 4.205 m deasupra nivelului mării) sau se află la mică adâncime, în jurul lor formându-se insule coraligene. Curenții formează două circuite: în emisfera nordică Curentul Ecuatorial de N, Kuroshivo (Kuroshio), Curentul P. de N și Curentul Alaskăi – curenți calzi și Oyashivo (Oyashio), Kamceatka și Curentul Californiei – curenți reci; în emisfera sudică Curentul Ecuatorial de S, Curentul Australiei de E – curenți calzi și Curentul P. de S, Curentul Perúlui (Humboldt) – curenți reci. În zona ecuatorială se formează contracurenții ecuatoriali de N și de S. Un fenomen natural aparte, care se manifestă în partea central-sudică a P., este El Niño. Străbătut de importante căi de navigație. Principalele porturi: Vladivostok, Vancouver, San Francisco, Los Angeles, Valaparaíso, Shanghai, Sidney. Floră și faună bogată și variată. Importante zone de pescuit (c. 60% din cantitatea de pește de pește pescuit pe glob). P. a fost descoperit la 29 sept. 1513 de conchistadorul spaniol Vasco Nuñez de Balboa, în urma expediției de traversare a istmului Panamá, care l-a numit Mar del Sur (Marea Sudului). Traversat pentru prima dată de Magellan, care i-a atribuit numele Mar Pacifico(Marea Liniștită). Este străbătut de meridianul de 180°, care constituie (cu mici abateri legate de împărțirea administrativă a arhipelagurilor) linia internațională de schimbare a datei. – Bătălia din ~, ansamblul operațiunilor militare duse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial între Japonia și S.U.A., asistată de aliații ei (1941-1945).

ANTARCTICA, reg. polară în S Pămîntului, care include Antarctida și părțile de S ale Oc. Pacific (M. Ross, M. Amundsen), Oc. Atlantic (M. Weddeli) și Oc. Indian (M. Davis). Limita o constituie zona de unire a apelor mai calde, nordice, cu cele reci, antarctice (48-60 ° lat. S); c. 52,5 mil. km². În A. se includ și arh. din apele preantarctice: Georgia de Sud, Sandwich de Sud, Orkney de Sud, Shetland de Sud ș.a. Clima este aspră, cu temperaturi scăzute, vînturi puternice (viteza max.: 75 m/s, în Kerguelen), furtuni de zăpadă și cețuri dese. Temperaturile medii oscilează între 0 °C (vara) și -30 °C (iarna în insule). Precipitațiile sub formă de zăpadă cad în cantități mari pe ocean (800 mm/an) și la țărmul continentului (350 mm/an). În A. se formează gheață marină și de șelf și aisberguri. Fauna este săracă în specii, dar bogată ca număr de indivizi (balene, cașaloți, foci, pești, pinguini). Contribuții importante la exploatarea A. au adus: Cook (1772-1775), Bellingshausen și Lazarev (1820), Charcot (1910), Schackleton, Byrd ș.a. – Tratatul cu privire la A., încheiat în 1959 la Washington de către guvernele a 12 state (Argentina, Australia, Belgia, Chile, Franța, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă, Republica Africa de Sud, U.R.S.S. și S.U.A.), prevede folosirea acestei reg. numai în scopuri pașnice.

EUROPA, continent în emisfera nordică, întins de la N la S pe 4.000 km, între Capul Nord (71°11′ lat. N) din Pen. Scandinavă și Capul Tarifa (36° lat. N) din Pen. Iberică și de la V la E pe 6.000 km, punctele extreme fiind Capul Roca (9°30′ long. V) din Pen. Iberică și parte de NE a Uralului polar (67°20′ long. E). Supr.: 10,4 mil. km²; c. 717 mil. loc. (1990). Pe teritoriul E. sunt în prezent 44 de state. Țărmurile sale, crestate puternic, sunt scăldate la N de Oc. Înghețat, la V de Oc. Atlantic, iar la S de M. Mediterană și M. Neagră. Limita fizico-geografică dintre E. și Asia urmărește poalele estice ale M-ților Ural, fl. Ural, depr. Kuma-Manici și Marea Neagră (după unii autori poalele de E ale M-ților Caucaz, râul Emba, M. Caspică, S M-ților Caucaz și Marea Neagră). Împreună cu Asia formează ansamblul continental Eurasia. Relieful E. prezintă o mare varietate, datorită mișcărilor tectonice diferențiate și istoriei formării diverselor ei părți. E. vestică are țărmuri dantelate, relief variat, tectonică complicată și climă oceanică, iar E. estică un relief monoton, stabilitate tectonică mare și climă continentală. Munții ocupă aproape 17% din supr. continentului (1,5% având înălțimi mai mari de 2.000 m). Predominant rămâne însă relieful de câmpie. Altitudinea medie a continentului este de 300 m, iar cea max. de 4.807 m (vf. Mont Blanc). Unele reg. (S Câmpiei Caspice și țărmurile Mării Nordului) se află sub nivelul Oceanului Planetar. Câmpia Rusă și Câmpia Germano-Poloneză, reprezentând laolaltă aproape 50% din supr. E., ocupă părțile ei de E și N. În partea de E., Câmpia Rusă este străjuită pe direcția N-S de lanțul M-ților Ural a căror înălțime maximă atinge, în vf. Narodnaia, 1.894 m. Fundamentul Platformei Ruse apare la suprafață în NV E., formând scutul cristalin baltic (gnaisuri, șisturi cristaline, roci eruptive vechi), de care în V se leagă strâns cutele caledoniene ale Pen. Scandinave. Împreună, ele alcătuiesc Fenoscandia (Scutul Baltic), al cărei relief se caracterizează prin predominarea în V și N a M-ților Scandinavici, erodați și puternic fragmentați, a M-ților Hibini din Pen. Kola și a unei câmpii joase de denudație, cu unele regiuni mai înălțate, în E și S. În E. de V, micile câmpii alternează frecvent cu munții diferențiați după înălțime, structură și relief. La S terit. descrise se găsesc reg. munților hercinici, puternic fragmentați de mișcări tectonice, având, datorită eroziunii îndelungate, alt. mijlocii și culmi domoale, teșite. Această reg. cuprinde munții din Marea Britanie și Islanda, Masivul Central Francez, M-ții Vosgi, M-ții Ardeni, Pădurea Neagră, Masivul Șistos Renan, Masivul Boemiei, în alternanță cu câmpii deluroase având relief de cueste, situate în bazine tectonice, umplute cu depozite mezozoice și terțiare din N Franței (Bazinul Parisului), SE Angliei (Bazinul Londrei), Suabia și Franconia. Reg. cu înălțimi mijlocii deluroase și câmpii înalte sunt mărginite de munți cutanați, rezultați în urma orogenezei alpine. Cei mai înalți sunt Alpii, cu relief glaciar, continuați către E de M-ții Carpați. În depr. tectonice umplute cu sedimente marine, lacustre și fluviatile aflate în imediata apropiere a munților, s-au format câmpiile eluviale (Padului, Panonică și Română). Relieful E. mediteraneene este predominant muntos. Sunt caracteristici munții hercinici, cu pante abrupte, cei cutați (de vârstă alpină), în care prezența pe pe suprafețe întinse a unei pături groase de calcare a favorizat dezvoltarea puternică a reliefului carstic, precum și platourile joase sau mijlocii cu relief uniform. Aceasta este o reg. de mișcări tectonice recente și actuale, cu o seismicitate accentuată și un puternic vulcanism actual. Clima E. este în funcție de poziția sa, în special, în zona temperată, de alt. și de orientarea liniilor mari ale reliefului, precum și de circulația generală a atmosferei, predominant vestică, caracterul ei continental accentuându-se de la V spre E. Deasupra continentului acționează masele de aer temperat-continental și maritim la lat. medii, masele de aer tropical-continental și maritim în S și masele de aer arctic în N. Circulația acestor mase de aer este determinată de maximul azoric, minimul islandic și dorsala anticiclonului siberian de iarnă. Vara, temperatura medie a lunii celei mai calde scade de la 26-28°C în S până la 3-5°C în N, iar iarna temperatura medie a lunii celei mai reci scade de la 10-12°C în S și SV până la -18°C și -20°C în NE. Precipitațiile sunt excedentare în NV (Marea Britanie, Scandinavia), unde depășesc 1.000 mm/an, și deficitare în SE (C. Precaspică), unde scad sub 500 mm/an. Zona climatică temperată ocupă cea mai mare parte a continentului. Părți de V îi este caracteristică clima temperat-maritimă, cu amplitudini termice anuale mici (8-18°C), ierni blânde, veri calde în S și răcoroase în N, cu precipitații abundente, căzând regulat în cursul anului, mai ales sub formă de ploi. Părții de E îi corespunde o climă temperat-continentală, cu amplitudini termice anuale mari (30 sau 35°C), cu iarnă lungă și geroasă, având un strat de zăpadă stabil (exceptând parte de S) și cu vară caldă, pe alocuri fierbinte. Hidrografia E. se caracterizează printr-o densitate mare a râurilor și a lacurilor. Marile fluvii se găsesc pe Platforma Rusă, ele aparținând bazinelor M. Caspice, Mării Negre și M. Azov. Cel mai mare este Volga, care, laolaltă cu afluenții săi, constituie o importantă sursă de alimentare cu apă a M. Caspice. În Marea Neagră se varsă Dunărea, Nistrul și Niprul, iar în M. Azov, Donul. Oc. Înghețat primește fluviile Pecioara și Dvina de Nord, iar Oc. Atlantic, Marea Baltică și Marea Nordului – Neva, Niemenul, Vistula, Oderul, Elba. Toate aceste fluvii au cursuri liniștite, în albii slab înclinate și puternic meandrate. Pr. fl. ale E. de V aparțin fie Oc. Atlantic (Rinul, Sena, Loara, Garonne), fie M. Mediterane (Ronul, Padul). Râurile E. sudice se varsă în Oc. Atlantic (Duero, Tajo, Guadiana, Guadalquivir) și în M. Mediterană (Tibru, Arno, Vardar). Ghețarii acoperă o supr. de 119,9 mii km², dintre care 109,8 mii km² se află în insulele arctice, 5 mii km² în M-ții Scandinavici și 5,1 mii km² în Alpi. Vegetația și solurile sunt repartizate latitudinal și etajat, în funcție de climă și de relief. Insulele ocupă o supr. de 730 mii km² (Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Sicilia, Sardinia, Novaia Zemlea, Spitsbergen ș.a.). Pr. pen. ale E. sunt: Scandinavă, Iberică, Italică, Balcanică, Kola, Iutlanda.