BEICĂ, (1) beici, s. f. 1. Mamifer răpitor înrudit cu jderul (Martes foina). 2. (Reg.) Cuarț. – (2) Comp. magh. béka-só.

JDER, jderi, s. m. Mic animal carnivor din familia mustelidelor, asemănător cu dihorul, cu blana prețioasă, de culoare brună închis (Martes martes). ♦ Blana acestui animal. – Cf. scr. zdero „mare mâncăcios”.

JDER s. (ZOOL.; Martes martes) (înv.) sângeap.

SAMUR s. (ZOOL.; Martes zibellina) zibelină, (înv.) sobol. (Blană de ~.)

ZIBELINĂ s. (ZOOL.; Martes zibellina) samur, (înv.) sobol. (Blană de ~.)

dihor (-ri), s. m. – Mamifer carnivor care se apără răspîndind un miros urît (Martes foina, Mustela putorius). Sl. *dŭchorĭ „miros urît” (Cihac, II, 96; Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 23), cf. sb., cr., cf. tvor, pol. tchorz, bg. dŭchor (Conev 56).

jder (jderi), s. m. – 1. Mic animal carnivor asemănător cu dihorul, cu blana prețioasă (Mustela martes). – 2. Blana acestuia. Sb. ždera „Gulo borealis”, cf. sb., cr. ždero „lacom” (Cihac, II, 157; Miklosich, Slaw. Elem., 22; DAR; Tiktin).

marți s. f. – A doua zi a săptămînii. – Mr. marți, megl. marț. Lat. Martis (dies), cf. it. martedì (calabr. marti), prov. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes, alb. martë (Diez, I, 265; Pușcariu 1035; Candrea-Dens., 1055; REW 5382; Philippide, II, 647). Cf. marț. – Der. Mărțica (var. Marțuica), s. f. (nume de vacă născută într-o marți); Marțolea, s. f. (nume de vacă; fantomă care se arată în noaptea de marți spre miercuri, cu ultimul sens poate prin încrucișare cu mîrțină, mîrțoagă, marțafoi (de la marți, după Candrea-Dens., 1055 și Tiktin; din sb. maculja, „vacă roșcată”, după Pascu, Suf., 272 și Pascu, Beiträge, 17). Marțolea a fost considerat și ca der. din martie, cf. expresia Marțolea cu fasolea, care echivalează lui ca martie’n post „la fix, nemișcat”.

CĂLIMANI, Munții ~, masiv vulcanic în NV Carpaților Orientali, între cursul superior al Mureșului la S și depr. Dornelor la N. Alt. max.: 2.100 m (vf. Pietrosu). Trăsături tipic alpine în zona înaltă, cu urme glaciare și pășuni alpine. Zăcăminte de sulf. Izv. carbogazoase. Forme de vulcanocarst (peșterile „Palatul de ciocolată” și „Luanei”) și stîncile „12 Apostoli”. Rezervație naturală complexă (200 ha), declarată în 1990 parc național, cu numeroase specii rare și monumente ale naturii, ca: zîmbrul (Pinus cembra), tisa (Taxus baccata), smîrdanul (Rhododendron kotschyi), floarea de colți (Leontopodium alpinum) etc. Printre păsări se întîlnesc cinghița alpină (Montifringilla nivalis), cocoșul de mesteacăn (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonasia), iar mamiferele sînt reprezentate de rîs (Lynx lynx), jder (Martes martes) etc.

JDER (< scr.) s. m. Mamifer carnivor din familia mustelidelor, cu blană prețioasă, de culoare brun-închis, cu corpul de până la 80 cm lungime, iar coada de 34-44 cm lungime (Martes martes). Se cunosc șase specii. Trăiește în pădurile Europei, V Siberiei și în America de Nord. ♦ Blana acestui animal.

SAMÚR (< tc.) s. m. Mamifer carnivor din familia mustelidelor cu blană foarte fină, brun-negricioasă cu o pată albă pe piept (Martes zibellina), având lungimea între 32 și 51 cm, iar greutatea între 900 gr și 1,8 kg. Trăiește în pădurile din Siberia, Mongolia, N Chinei. Blana de s. este foarte apreciată; în trecut a format obiectul unui comerț intens cu Europa. În prezent, specie periclitată. Sin. zibelină.

jder și (Ban.) jdeor m. (cp. cu turc. ejder, balaur. Cu sîrb. ždera, mîncăcios, n’are legătură). Un fel de samur care trăĭește și pin România (mustéla martes).

marțĭ f. (lat. Martis, a luĭ Marte [adică dies, zi]; it. martedi, pv. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes). A doŭa zi a săptămîniĭ. – P. Marțĭ și Marțea, V. lunĭ.

jder m. 1. soiu de dihor cu blana foarte căutată (Mustela martes); 2. blana jderului, oacheșă cu gât galben. [Cf. serb. JDERO, om licorn].

JDER, jderi, s. m. Mic animal carnivor din familia mustelidelor, asemănător cu dihorul, cu blana prețioasă, de culoare brună închis (Martes martes). ♦ Blana acestui animal. – Cf. sb. zdero „mare mâncăcios”.

JDER, (1) jderi, s. m. 1. Mic animal carnivor, asemănător cu dihorul, a cărui blană este foarte căutată (Martes martes). Măria-sa vodă, coconii, boierii au plecat să ucidă urșii și jderii. TULBURE, V. R. 40. 2. Blana animalului descris mai sus. Cușmă de jder cu pană neagră și creață de cocor. SADOVEANU, F. J. 297.

JDER s. (ZOOL.; Martes martes) (înv.) sîngeap.

SAMUR s. (ZOOL.; Martes zibellina) zibelină, (înv.) sobol. (Blană de ~.)

dihor sm [At: J. CIHAC, I.N., 26/18 / A și: dihor / V: (îvr) dior, (reg) ~ol, ~hul, ~hur, difor, ~e, bi~, jd~, jdihore / Pl: ~i / E: vsl дихоръ] 1 Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu picioare scurte și blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). 2 (Fig) Om viclean. 3 (Zlg; reg) Hârciog (Cricetus cricetus). 4 (Zlg; reg) Bursuc (Meles meles). 5 (Zlg; îc) ~-de-copac Jder (Martes martes). 6 (Zlg; îc) ~-de-apă Nurcă (Lutreola lutreola). 7 (Pex) Blană de dihor (1).

ZIBELINĂ s. (ZOOL.; Martes zibellina) samur, (înv.) sobol. (Blană de ~.)

jder sm [At: LET. I, 257/20 / V: jdir, șdăr, șder^[1] / Pl: ~i / E: srb żdero] 1 Mic animal carnivor din familia mustelidelor, asemănător cu dihorul, cu blana prețioasă, de culoare brună închis Si: (reg) jdior (Martes martes). 2 Blană a jderului (1). 3 (Îc) ~-de-baltă Mamifer acvatic asemănător cu jderul (1) (Putorinus lutreola). 4 (Îrg; fig) Cal vânăt.

jdior sm [At: VICIU, GL. / Pl: ~i / E: ctm jder + dihor] (Zlg; reg) Jder (1) (Martes martes).

nust sm [At: ANON. CAR. / Pl: ? / E: mg nyuszt] (Zlg; mgî) Jder (Martes martes).

șom sm [At: (a. 1785) ȘTEFANELLI, D. C. 159 / Pl: ~i / E: ns cf șomâc] (Îvr; csnp) 1 (Zlg) Samur (Martes zibellina). 2 Blana șomului (1).

țânc² sm [At: PSALT. 109 / V: (reg) ținc, țing / Pl: ~nci / E: ns cf mg cenk] 1 (Îrg) Pui de animal sălbatic. 2 (Îrg) Pui de câine. 3 (Zlg; reg) Popândău (Citellus citellus). 4 (Zlg; reg; șîc ~ul-pământului) Orbete (Spalax microphthalmus). 5 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului, ~ de pământ Cârtiță (Talpa europaea). 6 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului Rozător de culoare cenușie-gălbuie, cu corpul subțire și coada scurtă Si: șuiță (Spermophilus citellus). 7 (Zlg; reg; îac) Hârciog (Cricetus cricetus). 8 (Zlg; reg; îac) Marmotă (Arctomys marmotta). 9 (Zlg; reg; îac) Jder (Martes martes). 10 (Zlg; reg; îac) Șoarece (Mus musculus). 11 (Zlg; reg; îac) Șoarece alb. 12 (Reg; îac) Animal fantastic imaginat ca un câine, care trăiește sub pământ și care face rău morților Si: cățelul-pământului. 13 (Reg; îe) A asculta ~ul-pământului A sta culcat cu urechea la pământ. 14 (Reg; îae) A dormi adânc. 15 (Reg; îae) A fi mort. 16 (Reg; îe) A umbla când doarme ~ul-pământului A umbla în toiul nopții. 17 (Îrg) Câine de talie mică Si: cotei² (1). 18-19 (Fam; șdp) Copil (mic). 20 (Fam; pex) Fiu. 21 (Fam) Epitet pentru un om mic de statură. 22 (Fam; dep) Tânăr fără experiență Si: țângău (2).

Martin Martín, mai puțin folosit astăzi la noi, este considerat de foarte multă lume ca un derivat de la numele lunii martie (la fel sînt „interpretate” și → Iunian; Iulia și Iulian; Augustin, atribuite de obicei copiilor născuți în luna respectivă). Dar, dacă între cele două cuvinte nu există, în realitate, un raport direct de dependență, ele sînt totuși strîns înrudite: și numele personal și numele celei de a treia luni a anului sînt derivate din tema Mart-, de la Mars, Martis. Cunoscut ca zeu al războiului, Marte era la origine o divinitate, probabil a sabinilor, protectoare a agriculturii și a animalelor. Atribuțiile sale războinice care îl fac omologul lui Ares al grecilor, sînt deci mai tîrzii și aparțin epocii clasice. Legătura mai veche a lui Marte cu primăvara și fecunditatea este păstrată pînă astăzi. Luna în care este sărbătorit fiul Iunonei la romani (după vechiul calendar, prima din an, iar după modificările aduse de Cezar, a treia), a primit numele zeului, martius (mensis) „(luna) lui Marte”, această veche formă adjectivală fiind păstrată pînă astăzi în limbile moderne (fr. mars, it. marzo, port. marco, sp. marzo, gr. martios, martis – de aici rom. martie, bg., rus. mart – germ. März, engl. march etc.). Înainte de a ne ocupa de Martin, va trebui să-l amintim și pe rom. marți, care are aproximativ aceeași origine: în sistemul planetar această zi a săptămînii era pusă sub semnul planetei Marte (lat. Mars, Martis era numele zeului, al planetei, iar mai tîrziu, în alchimie, însemna „fier”) și era denumită dies Martis „ziua (planetei) Marte” (fr. mardi, it. martedi, sp. martes etc.). Cu mult înaintea creștinismului, romanii foloseau frecvent și antroponime derivate de la numele zeului: Marcius sau Martius (cunoscută familie romană care pretindea că se trage din cel de al patrulea rege al Romei), Marcus și Marcianus (→ Marcu), Martiális și în sfîrșit supranumele Martínus, Martína, frecvente mai ales în Galia. Purtat în epoca creștină de un episcop al galilor (mort în anul 397), numele devine foarte frecvent în evul mediu, datorită cultului acestuia (Sfîntul Martin din Tours), considerat sfînt național al francilor în perioada merovingiană. Popularitatea de care s-a bucurat Saint Martin de Tours explică nu numai frecvența deosebit de mare a numelui de botez în Occident (în Franța se pare că este și cel mai răspîndit nume de familie), dar și unele nume locale ale lunii noiembrie (în unele regiuni din Franța și Italia mes de San Martin și sanmartin sau samartin, în Letonia Martinu menesis, în Estonia mardikuu etc.). Cultul lui Martin a fost cunoscut și de către români, o dovadă în acest sens fiind cunoscuta sărbătoare populară Mărtinii din februarie (data și numeroasele rituri și obiceiuri magice practicate la noi își găsesc interesante corespondențe în Lupercaliile romane, sărbătorite de păstori pentru a feri turmele de lupi) și chiar cuv. martin sau moș martin folosit adesea pentru a desemna ursul (ziua ursului sau stretenia apare în calendarul popular la aceeași dată cu mărtinii). Ca nume personal, atestat în documentele Țării Românești din anul 1415 (din același secol și în Moldova) Martin continuă același cognomen roman, dar prin intermediar grecesc (Martinos, Martina) și apoi slav (la popoarele slave sudice și răsăritene, Martin este forma populară obișnuită pentru două nume calendaristice: Martin și Martinian). Alături de forma atestată în sec. 15, mai apar la noi Mărtin, Mărtinel, Mărtiniță, Mărtinaș, Sămărtin (de la numele sărbătorii), fem. Martina, ca și Marțian, formă cultă recentă corespunzătoare lat. Martianus. ☐ Fr. Martin, fem. Martine (de aici și numele poetului Lamartine, cu la- articol hotărît feminin), it. Martino, Martina, sp. Martin, Martínez, magh. Marton, Martos, fem. Martina, bg., rus. Martin, Martina etc. ☐ Martin Luther, reformator religios și întemeietor al protestantismului german (luteranismului), scriitorii Martin Andersen Nexö, Roger Martin du Gard, filozoful Martin Heidegger etc. ☐ Martin Chuzzlewit, roman de Ch. Dickens, Martin Eden de J. London etc. Martin Fierro, poem celebru al lui J. Hernández.

zbelică sf [At: F. AARON, I. II, 215/23 / A: nct / Pl: ? / E: ns cf zibelină] (Îvr; pbl) Zibelină (1) (Martes zibelina).

zerdava sf [At: (a. 1794) ȘIO II₂, 130 / V: ~avă, zar~ / Pl: ~le / E: tc zerdvá, ngr ζερδαβά] 1 (Zlg; înv) Jder (Martes martes). 2 Blană de jder. 3 Căciulă confecționată din blană de jder.

zibelină sf [At: IST. NAT. 15 / V: (înv) zibelin sm, ti~ / Pl: ~ne, (înv) ~ni / E: fr zibeline] 1 (Zlg) Animal mamifer carnivor din familia mustelidelor asemănător jderului, originar din pădurea siberiană și din Asia centrală, cu blană prețioasă, sură, cu o pată albă pe piept Si: samur (1), (îvr) zbelică (Martes zibelină). 2 Blană de zibelină (1). 3 Obiect de îmbrăcăminte confecționat din zibelină (2). 4 Țesătură făcută din fire de lână de calitate superioară, foarte puțin răsucite, dezlânate și scămoșate pentru a căpăta aspectul de zibelină (1).

samur [At: ANON. CAR / V: (înv) ~mor, (reg) savor sn, șămure snp / Pl: (1, rar 2) ~i, (2) ~uri / E: tc samur, ngr σαμούρι] 1 sm Animal mamifer carnivor din familia mustelidelor, originar din pădurea siberiană și din Asia Centrală, cu blana prețioasă, sură, cu o pată albă pe piept Si: zibelină (Martes zibellina). 2 sn Blană de samur (1) Si: zibelină. 3 sn Obiect de îmbrăcăminte confecționat din blană de samur (1). 4 sn (Îvr) Culoare albă-cenușie, asemănătoare cu blana samurului (1).

sângeap¹ sm [At: POLIZU / V: ~njap, săngial, sin~, singeapă sf / Pl: ~epi, (rar) ~uri sn / E: tc sincap, sincab] 1 (Zlg) Jder (Martes martes). 2 (Zlg) Veveriță (Sciurus vulgaris). 3 (Zlg) Dihor (1) (Putorius putorius). 4 (Zlg) Viezure (Mels mels). 5 (Prc) Blana (prelucrată) a unor animale mici.

sobol¹ sm [At: NECULCE, L. 17 / V: (reg) ~or, șo~ / Pl: ~i / E: rs соболь] (Înv) 1 (Zlg) Samur (1) (Martes zibellina). 2 Samur (2).

zibelină s.f 1 (zool.) Mamifer carnivor, din familia mustelidelor, asemănător jderului, cu blana foarte frumoasă, prețioasă, sură, cu o pată albă pe piept, originar din Asia și Africa (Martes zibelina); samur. 2 Restr. Blana (prelucrată) a acestui animal. ♦ Obiect de îmbrăcăminte confecționat din acest fel de blană. Era îmbrăcată cu o zibelină. 3 (țes.) Țesătură făcută din fire de lînă de calitate bună, (foarte) puțin răsucite, dezlînate și scămoșate, pentru a căpăta aspectul blănii de zibelină. • pl. -e. /<fr. zibeline, it. zibellino.

jder s.m. (zool.) Martes martes; <reg.> dihor-de-copac, țâncul-pământului (v. țânc), <înv.> sângeap, zerdava.

* DIHOR sm. 1 Animal mamifer, care seamănă cu jderul, și care se vînează pentru blana lui; e de culoare cenușie-cafenie pe spinare, iar pieptul e alb (Martes foina) (🖼 1819): vînătorul zări printre ierburi și pietroaie căpățâna lungăreață a unui ~ (ODOB.) ¶ 2 ~ de cîmp, ~ puturos, animal din aceeași familie, cu blana cafenie, care răspîndește un miros foarte neplăcut (Mustela putorius) (🖼 1820) [vsl. * d y h o r ū > slov. dihur, rus. thoru, etc.].

JDER, jderi, s. m. Mic animal carnivor, asemănător cu dihorul, a cărui blană este foarte căutată (Martes martes). ♦ Blana acestui animal. – Sb. ždero «mare mîncăcios».